În momentul acesta, toți vă faceți datoria destul de energic și puteți suporta ceva suferință; deci, când este vorba de intrarea în viață, aveți o cale înainte? Dobândiți o luminare nouă sau vedeți o lumină nouă? Intrarea în viață este o chestiune esențială pentru cei care cred în Dumnezeu, la fel ca faptul de a-ți face datoria; dar pentru a fi capabil să-ți faci datoria bine, pentru a fi la nivelul unui standard acceptabil, pentru a-ți face datoria cu loialitate – care este calea pentru a realiza aceste lucruri? (Să urmărești adevărul.) Așa este, trebuie să urmărești adevărul. Care este calea pentru a urmări adevărul? Trebuie să citești mai mult din cuvintele lui Dumnezeu; numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Pentru a obține adevărul, trebuie să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică și să le trăiești mai des, și numai atunci poți să înțelegi adevărul. Așadar, ca să înțelegi adevărul, nu trebuie oare să depui efort întru cuvintele lui Dumnezeu? Unii oameni spun: „În anii aceștia am crezut în Dumnezeu, am citit destul de multe dintre cuvintele Lui și chiar am înțeles o parte din adevăr, însă, când mi se întâmplă lucruri neobișnuite, nu pot găsi calea și nu știu cum să practic adevărul; cum de nu pot folosi lucrurile pe care le înțeleg și despre care vorbesc? Acum îmi dau seama că tot ce cunosc sunt cuvinte doctrinare și că nu știu cum să practic adevărul atunci când mi se întâmplă ceva. Sunt atât de sărac și jalnic!” Unii oameni rostesc, de obicei, un torent nesfârșit de cuvinte atunci când au părtășie și chiar pot să recite din memorie cuvinte ale lui Dumnezeu; de aceea, ei cred că înțeleg adevărul, că sunt spirituali și că au ceva din adevărul-realitate. Când, însă, într-o bună zi, li se întâmplă ceva care nu este conform cu dorințele lor, încep să aibă noțiuni despre Dumnezeu. S-ar putea chiar să-L învinovățească, uneori. Firile lor corupte vor răbufni și, indiferent cum se roagă, nu vor fi capabili să-și rezolve problemele. Când alții au părtășie cu ei despre adevăr, spun: „Înțeleg doctrina asta mai bine decât tine. Când este vorba de înțelegerea adevărului, înțeleg mai mult decât tine; când este vorba de predicarea doctrinei, știu să vorbesc mai bine decât tine; când este vorba de ascultarea de predici, am ascultat mai multe decât tine; când este vorba de a depune efort, am depus mai mult decât tine; când este vorba de a crede în Dumnezeu, am crezut mai mult timp decât tine. Nu încerca să mă înveți; înțeleg totul.” Ei cred că înțeleg totul, dar când le intră în joc ambițiile și dorințele și sunt controlați de firile lor corupte, nu știu ce să facă. Doctrinele spirituale despre care perorează de obicei nu le pot rezolva dificultățile. Oare statura lor este mare, de fapt, sau este mică? Ei consideră că înțeleg adevărul. De ce, atunci, nu-și pot rezolva dificultățile de acum? Ce se întâmplă aici? Nu cumva întâmpinați des asemenea probleme? Aceasta e o dificultate răspândită pe care o întâmpină credincioșii când este vorba de intrarea în viață, iar aceasta este cea mai mare dificultate a omului. Înainte de a ți se întâmpla ție ceva, s-ar putea să consideri că deja crezi în Dumnezeu de o vreme, că ai o anumită statură și temelie și, când altora li se întâmplă niște lucruri, poți să le înțelegi puțin. Poți chiar și să suferi destul de mult făcându-ți datoria, ești capabil să plătești un preț mare și ești capabil să învingi multe din propriile dificultăți, precum boala fizică, defecte și lipsuri; însă chestiunea cel mai greu de rezolvat este cea a diverselor firi corupte ce răbufnesc adesea din oameni. „Fire coruptă” este o sintagmă familiară oamenilor, dar nu toată lumea înțelege clar ce anume este o fire coruptă, care manifestări constituie o fire coruptă și care gânduri și acțiuni sunt produsele unei firi corupte. Dacă oamenii nu înțeleg sau nu pricep ce este o fire coruptă sau care acțiuni sunt manifestările unei firi corupte, atunci nu ar fi posibil, oare, ca cineva să creadă că, deși trăiește după o fire coruptă, el practică adevărul, atâta vreme cât nu păcătuiește? Voi aveți o astfel de stare? (Da.) Dacă nu pricepi sau nu înțelegi deloc ce este o fire coruptă, ești capabil să te cunoști, atunci? Ești capabil să-ți înțelegi propria natură coruptă? În mod sigur nu. Dacă nu știi ce este o fire coruptă, poți să știi, atunci, cum să acționezi pentru a pune în practică adevărul, care acțiuni sunt corecte și care sunt greșite? În mod sigur nu. Deci, oamenii care nu se cunosc pe ei înșiși nu vor avea intrarea în viață.

Calea intrării în viață are legătură cu multe stări. Probabil toți cunoașteți acest cuvânt, „stare”, dar la ce se referă el? Cum îl înțelegeți? (O stare constă din punctele de vedere și gândurile care ies la iveală dintr-un om atunci când i se întâmplă ceva; îi poate influența și controla vorbirea, purtarea și alegerile. Toate aceste lucruri constituie o stare.) Ești aproape de răspunsul corect. Cine mai vrea să spună ceva? (Stare înseamnă că o persoană trăiește într-o stare negativă, destul de anormală, din cauză că e dominată de vreo fire coruptă într-o anumită perioadă de timp sau într-o anumită chestiune – de pildă, când e tratată și emondată sever sau când se confruntă cu dificultăți.) (De curând, când am avut unele rezultate făcându-mi datoria, am fost într-un fel de stare de mulțumire de sine, de complacere. Credeam că mă schimbasem, că aveam adevărul-realitate și că în mod sigur aveam să fiu lăudată de Dumnezeu; de fapt, după cerințele Lui, eram încă departe. Abia acum înțeleg că aceasta era un fel de stare arogantă, plină de sine.) Toate stările pe care le-ați discutat sunt negative. Există, deci, stări corecte, pozitive? (Da. De exemplu, când vreau să-L mulțumesc pe Dumnezeu din toate puterile, când pot să mă lepăd de trup și să practic adevărul: o astfel de stare este pozitivă.) Până acum, doar ați descris unele stări fără să definiți, de fapt, ce este o stare. Așadar, haideți acum să sintetizăm ce anume este o stare, pe baza celor spuse de voi toți. Ce este, de fapt, o „stare”? Este un fel de punct de vedere pe care-l au oamenii sau o condiție în care sunt ei când li se întâmplă ceva, precum și gândurile, dispozițiile și pozițiile pe care le generează această condiție. De exemplu, când ești tratat și emondat în timp ce-ți faci datoria, te vei simți nefericit și vei fi într-o stare negativă. În perioada aceasta, punctele de vedere și atitudinile care răbufnesc din tine și, totodată, care anume sunt pozițiile tale – acestea sunt unele detalii relevante ale stării tale. Nu cumva aceasta are legătură cu lucrurile pe care le experimentați de obicei? (Ba da.) Acest lucru este legat de viețile oamenilor; este ceva la care se pot raporta toți – ceva ce pot să simtă, să experimenteze și cu care pot veni în contact – zi de zi în viața lor cotidiană. Ce credeți, deci: ce lucruri manifestă o persoană când se află într-o stare negativă? (Înțelegere greșită, eschivare, autodefinire și renunțarea totală după orice piedică; atunci când e grav, s-ar putea chiar ca persoana să se sustragă complet de la responsabilitățile sale.) Când e grav și se sustrage de la responsabilitățile sale, aceea este o atitudine sau o poziție? Sau este altceva? (Este un fel de condiție și dispoziție.) Este mai mult o condiție și o dispoziție. Acum care este atitudinea unei persoane în timp ce-și face datoria? (Este negativă și se lasă pe tânjeală, nu are motivație și lucrează doar mecanic, de formă.) Asta are legătură cu adevărata stare a lucrurilor. Să spui că „nu are motivație” este o expresie fără sens; trebuie să te referi la adevărata stare a lucrurilor. Ce gândesc oamenii în inimile lor, când își fac datoria fără motivație? Care este firea coruptă care răbufnește acum? (Lucrează doar mecanic, de formă, când își fac datoria; acționează superficial.) Asta nu e o fire, ci o definiție care ți se aplică după ce acționezi; este un mod de-a acționa. Dar în ceea ce privește ce anume te-a determinat să lucrezi doar mecanic, de formă, nu cumva trebuie să cauți mai adânc? Căutând suficient de adânc, îți vei descoperi firea coruptă. Lucratul doar mecanic, de formă, este o manifestare a unei firi corupte. Felul în care gândești în inima ta poate să conducă la faptul de-a lucra doar mecanic, de formă, când îți faci datoria și poate să conducă la faptul de-a fi mai puțin energic decât înainte. Acel gând al tău este o fire coruptă, iar lucrul care a condus la acel gând este natura ta. Unii oameni se confruntă cu emondarea și tratarea în timp ce-și fac datoria și spun: „Cu abilitățile mele limitate, cât de mult pot să fac, de fapt? Nu înțeleg cine știe ce, deci, dacă vreau să fac bine munca aceasta, nu va trebui oare să învăț din mers? Îmi va fi ușor să fac asta? Dumnezeu pur și simplu nu înțelege oamenii; nu-i asta ca și cum ai împinge rața pe o stinghie? S-o facă cineva care înțelege mai mult decât mine! Eu pot s-o fac numai așa – mai mult de-atât nu pot să fac.” Oamenii spun și gândesc în mod curent astfel de lucruri, nu-i așa? (Așa-i.) Fiecare poate să recunoască asta. Nimeni nu e desăvârșit și nimeni nu e înger; oamenii nu trăiesc într-un vid. Fiecare are aceste gânduri și aceste manifestări corupte. Fiecare poate să manifeste aceste lucruri și fiecare poate să trăiască frecvent în stările acestea, și nu e din voința lui personală; nu poate să nu gândească așa. Înainte de-a li se întâmpla ceva, oamenii au o stare destul de normală, dar lucrurile sunt diferite când li se întâmplă ceva – ei manifestă o stare negativă în mod natural, cu ușurință, fără obstacol sau reținere și fără instigarea sau provocarea altora; atât timp cât lucrurile care li se întâmplă nu sunt în acord cu voia lor, ei manifestă aceste firi corupte oricând și oriunde. De ce pot ele să răbufnească oricând și oriunde? Asta dovedește că oamenii au în lăuntrul lor acest gen de fire și natură corupte. Firile corupte ale oamenilor nu le sunt impuse, nici nu le sunt insuflate de alții și cu atât mai puțin le sunt predate, instigate sau stârnite de alții, ci ei înșiși le au. Dacă nu înlătură aceste firi corupte, atunci nu pot trăi în stări corecte, pozitive. De ce răbufnesc deseori aceste firi corupte? De fapt, cu toții ați devenit deja conștienți că stările acestea sunt anormale și greșite, că ele trebuie schimbate; până acum, încă nu v-ați lepădat de aceste firi corupte, nici nu ați renunțat la aceste gânduri și puncte de vedere incorecte, iar stările voastre încă nu au avut nicio schimbare semnificativă. După zece sau douăzeci de ani, încă nu ați avut absolut nicio schimbare și sunteți în aceeași stare ca înainte atunci când manifestați corupție, fără nicio scădere semnificativă, deci care este problema? Ce dovedește lucrul acesta? După toți anii aceștia, majoritatea dintre voi nu ați avut nicio creștere; doar înțelegeți unele cuvinte doctrinare, însă nu puteți pune adevărul în practică și sunteți incapabili să dați mărturie bazată pe experiență; asta deoarece în toți acești ani nu ați urmărit adevărul și firea voastră coruptă nu s-a schimbat în mod semnificativ. Asta dovedește că experiența voastră de viață este prea superficială și nu are adâncime; se poate spune cu certitudine că statura voastră actuală este prea mică și că nu aveți nimic din adevărul-realitate. Puteți să acceptați ceea ce am spus? Cei care au ceva experiență practică ar trebui să-Mi poată înțelege cuvintele, însă cei care nu înțeleg adevărul și nu știu încă ce este intrarea în viață s-ar putea să nu priceapă sensul acestor cuvinte. De ce v-am întrebat doar ce este o stare? Dacă nu înțelegeți ce este o stare, atunci nu veți înțelege deloc ceea ce spun; doar veți asculta cuvintele, tratându-le drept corecte. Dacă aveți acest punct de vedere, asta dovedește că nu aveți experiență și că nu înțelegeți cuvintele lui Dumnezeu. Dacă vor să intre în adevărul-realitate, să aibă o reală intrare în viață, oamenii trebuie să înțeleagă destul de multe stări; ei trebuie să-și înțeleagă și să-și poată gestiona problemele, să știe în ce fel de stare sunt în viața lor reală, dacă acea stare este corectă sau greșită, ce fel de fire coruptă răbufnește din oameni când sunt în starea greșită și care este esența acestei firi corupte – ei trebuie să priceapă toate aceste lucruri. Dacă nu pricepi sau nu înțelegi aceste lucruri atunci, pe de o parte, nu știi de unde să începi pentru a-ți cunoaște propria fire coruptă, pentru a-ți permite să te schimbi; pe de altă parte, nu știi de unde să începi pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu sau pentru a intra în adevăr. Vă loviți frecvent de următoarea situație? După ce Mă ascultați vorbind despre ceva, știți numai despre lucrul acela, dar nu la ce stare se referă el și nu sunteți capabili să-l aplicați în ceea ce vă privește? (Da.) Asta arată că experiența voastră nu a ajuns încă în punctul respectiv. Dacă cele despre care vorbesc au legătură cu voi și sunt strâns legate de viața voastră – de exemplu, vorbind despre lucrurile cu care oamenii vin zilnic în contact în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, sau despre firile corupte ce răbufnesc din ei în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle ori despre lucruri care au legătură cu intențiile oamenilor, cu firile lor arogante, cu felul lor de a lucra mecanic, de formă sau cu atitudinile lor în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle – odată ce ascultați, ar fi posibil să puteți aplica aceasta în ceea ce vă privește. Dacă vorbesc despre aceasta mai în profunzime, există lucruri pe care ar fi posibil să nu le puteți aplica în ceea ce vă privește. Se întâmplă asta uneori? (Da.) În privința lucrurilor pe care nu puteți să le aplicați în ceea ce vă privește, le ascultați așa cum ascultați doctrină, doar lăsându-le să vă intre pe-o ureche și să vă iasă pe cealaltă? Atunci cum ar trebui să înțelegeți acele lucruri pe care le puteți aplica în ceea ce vă privește? (Să reflectăm asupra noastră, să ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine și să căutăm adevărul pentru a ne înlătura corupția.) Acesta e modul corect de-a trăi experiența.

Să spui că este important să reflectezi asupra firii tale corupte și să ajungi să o cunoști este o afirmație generală. Cum ar trebui, de fapt, să reflectezi și să ajungi să te cunoști? Există o cale aici: când ți se întâmplă ceva, ar trebui să-ți analizezi punctul de vedere și atitudinea, gândurile pe care le ai și din ce fel de poziție analizezi, tratezi și te ocupi de această problemă. Prin acești pași poți să reflectezi și să ajungi să-ți cunoști propria fire coruptă. Care e scopul acestui gen de reflecție și autocunoaștere? Să-ți înțelegi mai bine starea coruptă și apoi să cauți adevărul pentru a-ți rezolva problemele și a înfăptui o schimbare a firii. Așadar, în ce stadiu sunteți voi toți în prezent? Cât de mult și cât de profund vă cunoașteți? Cât de mult înțelegeți despre starea în care vă aflați în diferite momente sau atunci când vi se întâmplă diverse lucruri? Ați depus vreun efort sau v-ați făcut temele în această privință? Ați trăit experiența vreunei pătrunderi? (Când mi se întâmplă lucruri mai evidente sau evenimente importante, e posibil să-mi percep unele manifestări, în timp ce chestiunile mai minore îmi scapă ușor. Uneori nu-mi dau seama că trăiesc în starea greșită.) În ce fel de stare te afli atunci când nu-ți dai seama? În ce fel de situație nu ți-ai da seama? (Când îmi fac datoria ca și cum ar fi vorba de-a face niște lucruri, doar, fără să depun efort pentru a dobândi adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât, chiar dacă ar fi să răbufnească o fire coruptă, nu aș ști.) Să-ți tratezi datoria precum facerea unor lucruri, doar, precum un fel de muncă, sarcină sau responsabilitate și să o faci cu indiferență, fără să o legi de intrarea în viață, este o stare foarte răspândită; înseamnă să-ți tratezi datoria numai ca pe o chestiune de gestionat, și nu ca pe o cale sau metodă pentru intrarea în viață. E exact ca mersul la muncă: unii oameni își tratează munca lor ca pe o carieră, încorporând-o în viața lor și integrând-o cu interesele și hobbyurile lor, precum și cu idealurile și țelurile lor în viață. În acest timp, alții tratează mersul la muncă drept un fel de responsabilitate – nu se poate să nu meargă la muncă. Se prezintă cu punctualitate în fiecare zi, ca să poată câștiga niște bani pentru a-și întreține familiile, dar nu au țeluri sau idealuri în viață. În momentul acesta nu sunteți oare, majoritatea dintre voi, într-o asemenea stare? Datoria voastră e deconectată de cuvintele lui Dumnezeu sau de adevăr. Chiar dacă vă recunoașteți propriile erori, nu realizați nicio transformare reală; vă mai gândiți la chestiuni de intrare în viață numai când vă simți puțin vinovați în inima voastră. De obicei, în restul timpului, faceți, pur și simplu, ce vreți. Te descurci un pic mai bine atunci când ești mulțumit sau într-o dispoziție foarte bună, însă dacă într-o zi se întâmplă ceva care contravine dorințelor tale, ori dacă ai un coșmar care te pune într-o dispoziție proastă, atunci asta îți poate influența starea de spirit zile întregi și influențează, totodată, rezultatele datoriei tale. Totuși, nu-ți dai seama de asta în inima ta; ești dezorientat și, în acele zece zile sau chiar două săptămâni, ții lucrurile pe loc, lucrând doar mecanic, de formă, ca să o scoți la capăt. Când cineva trăiește într-o asemenea stare, oare intrarea în viață nu se oprește? Dacă intrarea în viață se oprește, Îl pot mulțumi pe Dumnezeu acțiunile oamenilor și datoria pe care o fac ei? (Nu.) De ce nu? În cazul acesta, acțiunile și datoria lor nu au nimic de-a face cu adevărul și nu echivalează cu mărturisirea despre Dumnezeu, deci acest mod al lor de a-și face datoria nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu. E posibil să nu faci nicio greșeală în datoria ta, o vreme, așa că te gândești că a-ți face datoria astfel e absolut potrivit; atât timp cât ești mereu ocupat cu datoria ta, fără să-ți abandonezi lucrarea și fără să meditezi la alte lucruri, ți se pare că este în regulă să-ți faci datoria în felul acesta. O asemenea atitudine nu este cumva un exemplu de a lucra doar mecanic, de formă? Dacă te mulțumești cu simple acțiuni, deconectate de adevărurile-principii, atunci poți să obții rezultate făcându-ți datoria? Când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu, cum vei da socoteală în fața Lui? Dacă nu-ți asumi responsabilitatea când îți faci datoria, dacă nu cauți adevărul și nu gestionezi problemele în acord cu principiile, este la un standard acceptabil acest mod de a-ți face datoria? Va câștiga aprobarea lui Dumnezeu? Dacă pe neașteptate te confrunți cu o încercare sau ești emondat și tratat, iar apoi îți dai seama că judecata și mustrarea au venit fiindcă ai ofensat firea lui Dumnezeu, trezindu-te brusc din visul tău și făcându-te să te dumirești, în sfârșit, timp de câteva zile, este aceasta o stare normală pentru intrarea în viață? (Nu.) Aparenta ta schimbare după ce ești emondat și tratat e asemenea durerii după o lovitură de bici. Ai ceva cunoaștere de sine. Din exterior, poate părea că ai crescut puțin și ai înțeles ceva datorită faptului că ai fost emondat, tratat, judecat și mustrat. Subiectiv vorbind, însă, dacă oamenii nu-și înțeleg sau nu-și pricep deloc propriile firi corupte și diversele lor stări corupte și dacă niciodată nu au examinat cu atenție aceste lucruri și nu au rezolvat niciodată aceste probleme, pot ei să obțină o stare normală pentru intrarea în viață? Pot ei să intre în adevărul-realitate? Nu cred că le e ușor de obținut. Unii oameni spun: „Sunt capabil să înțeleg principiile în chestiunile de îndeplinire a datoriei mele; nu înseamnă asta înțelegerea adevărului și intrarea în adevărul-realitate?” Regulile sunt ușor de respectat și acțiunile exterioare sunt ușor de menținut, dar ele nu echivalează cu practicarea adevărului și nici cu gestionarea chestiunilor în acord cu principiile. Să spunem, de exemplu, că ar fi să te trezești în fiecare zi la cinci dimineața și să te duci la culcare la zece seara; ai fi capabil să urmezi principiul acesta în viața ta cotidiană? (Nu.) Un program de la cinci la zece e destul de bun; se potrivește cu ritmurile naturale ale oamenilor și este bun pentru corpul lor, dar oare de ce le este greu să-l accepte? Există aici o problemă. Asta nu vrea să însemne că oamenii nu știu aceste argumente sau că nu sunt conștienți de aceste informații bine cunoscute – le știu prea bine – atunci, de ce nu le pot accepta? De ce nu sunt dispuși oamenii să respecte programul acesta, de ce nu sunt dispuși să trăiască după metoda și rutina aceasta? Asta implică interesele lor fizice. A nu dori să te trezești devreme nu e oare totuna cu a dori să dormi mai mult, cu a dori să-ți urmezi preferințele și senzațiile fizice? Trezirea devreme este în conflict cu confortul fizic al oamenilor, de aceea nu sunt dispuși să o practice și-i face să se simtă nefericiți. Așadar, pot oamenii să accepte faptul că „e bine pentru corpul tău să te trezești devreme”? Nu pot. Ei nu pot renunța nici măcar la atât de puțin din interesul lor și totuși, tot trebuie să-și disciplineze corpul, să se roage și să lucreze asupra gândurilor lor. De asemenea, trebuie să fie influențați de mediul lor: se trezesc numai atunci când văd că alții s-au trezit și devin stânjeniți de dorința lor de somn. Se simt obligați să se trezească zilnic și sunt foarte nefericiți din cauza asta. Ce anume conduce la aceste gânduri și stări? Oamenii râvnesc la confort fizic, vor să se poarte oricum doresc ei și nutresc gânduri de lene și răsfăț de sine. Pe de o parte, nu țin cont de tiparele regulate ale corpului lor și pe de cealaltă parte nu țin cont de datoria pe care o fac, ci se concentrează mai întâi pe satisfacerea intereselor lor fizice. În ultimă analiză, există ceva în firea coruptă a omului, și anume faptul că el mereu vrea să-și răsfețe trupul și să fie neînfrânat. Dacă este tratat, încearcă să argumenteze, apărându-se întotdeauna, ceea ce e puțin cam irațional. Trezirea devreme e o chestiune minoră, care nu are legătură cu pierderile sau câștigurile oamenilor – atât timp cât îți poți învinge dorința de mai mult somn, poți obține lucrul acesta – însă lor le e foarte greu să renunțe la micul beneficiu fizic de a se odihni puțin mai mult. Când dorința ta de mai mult somn îți influențează lucrarea, devii conștient că acest lucru nu e în acord cu adevărurile-principii; nu doar că nu reflectezi la tine însuți, ai chiar și reproșuri în inimă și ești nefericit, gândindu-te întruna: „Cum se face că niciodată nu pot să mă răsfăț puțin ori să fac ce vreau eu un timp?” Unii oameni au des astfel de gânduri. Deci cum ar trebui să fie înlăturată starea aceasta? Trebuie să te rogi, să fii capabil să-ți învingi dificultățile fizice, să te străduiești să te maturizezi, să încetezi să râvnești la confort, să fii capabil să suferi, să fii loial datoriei tale, să nu faci ce vrei tu și să înveți să te înfrânezi. Este ușor să te înfrânezi? (Nu.) De ce nu? (Fiindcă oamenii nu sunt dispuși să se înfrâneze, nu le place să fie conduși și vor să se răsfețe.) Oamenii care nu pot înțelege înfrânarea de sine, care sunt incapabili să se înfrâneze, care au o slabă înfrânare de sine și care mereu se poartă nesăbuit și se complac în fantezii, au o umanitate imatură, indiferent de vârsta lor. Când chestiunea aceasta minoră le afectează interesele, firea lor coruptă răbufnește. Atunci când se întâmplă asta, au nevoie să caute adevărul pentru a o înlătura; au nevoie să ajungă să se autocunoască și să înțeleagă adevărul pentru a rezolva problema corupției lor. Odată ce oamenii sunt curățiți de firea lor coruptă, ei intră fără să-și dea seama în adevărul-realitate, viața lor crește și se maturizează, iar viața-fire li se schimbă.

Am schițat doar un exemplu simplu despre modul în care ceva atât de minor precum rutina zilnică poate să dezvăluie firile corupte ale oamenilor și ce le trece prin minte cu adevărat; acum toate acestea au fost scoase la iveală. Prin scoaterea la iveală a acestor firi corupte, ai descoperit că într-adevăr ai fost corupt masiv de Satana. Deși crezi în Dumnezeu de ani de zile și înțelegi puțină doctrină, încă nu ți-ai lepădat firea coruptă. Indiferent ce datorie faci, nu o poți face la un standard acceptabil; indiferent de ce chestiuni te ocupi, nu o poți face în acord cu principiile; încă nu ești o persoană care I se supune cu adevărat lui Dumnezeu. Așadar, pe baza stărilor actuale ale oamenilor, chiar au fost ei mântuiți de Dumnezeu? Încă nu, deoarece încă nu și-au lepădat complet firile corupte, practica adevărului le este încă prea limitată și sunt departe de a I se supune realmente lui Dumnezeu; unii oamenii sunt capabili, chiar, să-l urmeze pe Satana sau pe om. Aceste fapte sunt suficiente pentru a demonstra că statura oamenilor nu a atins cu adevărat punctul în care ei au fost mântuiți. Se cuvine ca fiecare să stabilească, pe baza adevăratei lui stări personale, în ce categorie intră și să determine ce fel de persoană este. Reflectând asupra firilor lor corupte, unii oameni ajung să-și cunoască diversele stări lăuntrice, precum și gândurile, punctele de vedere și atitudinile care apar când li se întâmplă diferite lucruri. Unii constată că sunt aroganți și îngâmfați, că le place să-și dea aere, că le place să fie cu nasul pe sus și să se plaseze deasupra altora. Unii oameni constată că sunt necinstiți și înșelători, folosind tot felul de măsuri incorecte, și că sunt răutăcioși. Alții constată că pun profitul pe primul plan, că le place să profite de alții și că sunt niște oameni egoiști și vrednici de dispreț. Unii oameni reflectează un timp și realizează că sunt ipocriți. Alții obișnuiau să creadă că sunt talentați, că au calibru și că își stăpânesc bine profesia, dar, după ce reflectează un timp, realizează că nu au nici măcar o calitate salvatoare; sunt lipsiți de talent și, mai mult decât atât, sunt nesăbuiți și fără principii în acțiunile lor. Unii oameni reflectează un timp și realizează că sunt niște meschini, că despică firul în patru; e inacceptabil ca alții să spună orice lucru care aduce atingere intereselor lor și nu cunosc deloc toleranța. Va ajuta la intrarea voastră în viață să dobândiți astfel de cunoștințe din autoreflecție? (Da.) Cum va ajuta? (Ne poate ajuta să avem o inimă ce caută adevărul. Dacă nu ajungem să cunoaștem aceste probleme, atunci nu vom ști că deseori dăm dovadă de fire coruptă și cu atât mai puțin vom fi capabili să căutăm adevărul pentru a ne rezolva problemele.) (Dacă nu știm despre acestea, atunci nu vom ști că suntem într-o situație de plâns. După ce ajungem să le cunoaștem, vom dori să căutăm adevărul ca să ne rezolvăm problemele. Vom fi dispuși să lepădăm lanțurile firii noastre corupte și vom dori să căutăm adevărul pentru a ne comporta după cuvintele lui Dumnezeu.) Gândiți-vă la o persoană care crede că este grozavă, dreaptă, generoasă, talentată, tolerantă, bună, onestă, deosebit de devotată altora, și că firea ei coruptă are aceleași mici defecte ca ale oamenilor obișnuiți, precum aroganța, neprihănirea de sine, ura și invidia, dar ea mai crede că, în afara acestor mici imperfecțiuni, este desăvârșită și, totodată, mai onorabilă, mai nobilă și mai iubitoare decât alții. Dacă cineva se află tot timpul într-o asemenea stare, credeți că poate să vină înaintea lui Dumnezeu și să se căiască într-adevăr? (Nu.) În ce circumstanțe poate cineva să vină realmente înaintea lui Dumnezeu pentru a se cunoaște pe sine, să se plece cu adevărat înaintea Lui și să spună: „O, Dumnezeule, sunt profund corupt de Satana! Nu sunt dispus să renunț la nimic care are legătură cu interesele mele. Sunt o persoană egoistă și vrednică de dispreț, fără nicio singură calitate salvatoare. Sunt dornic să mă căiesc într-adevăr și să trăiesc asemănarea unui om adevărat – vreau ca Dumnezeu să mă mântuiască”? Când cineva are voința de-a se căi într-adevăr, este bine; atunci îi este ușor să intre pe drumul cel drept al credinței în Dumnezeu și să dobândească mântuirea.

Să zicem că cineva face o pictură – el crede că este perfectă și e satisfăcut până când, într-o zi, cineva spune că pictura lui are o mulțime de defecte. Înainte chiar ca persoana respectivă să intre în detalii, el consideră că asta constituie un atac la adresa lui. E supărat și imediat contracarează cu: „Zici că nu pictez bine? Tu pictezi mai rău decât mine și lucrările tale au mai multe probleme! Nimeni nu vrea nici măcar să se uite la ele!” De ce este capabil să spună așa ceva? În ce fel de stare se află de este capabil să spună așa ceva? De ce un lucru atât de mic îl poate mânia și înfuria atât de tare și poate genera o mentalitate revanșardă, agresivă? Ce a condus la asta? (El crede că pictura lui este perfectă și îl jignește faptul că cineva spune că are defecte.) E vorba de faptul că nu ai voie să strici imaginea lui cea perfectă. Dacă el crede că ceva este bun, cel mai bine ar fi să nu semnalezi nicio imperfecțiune și să nu ridici nicio îndoială. Trebuie să spui: „Pictura ta e foarte bună. Ar putea fi numită o capodoperă. Cred că nici măcar abilitățile marilor maeștri nu sunt cu nimic mai bune decât ale tale. Dacă vei lansa pe piață lucrarea asta, cu siguranță va face vâlvă în domeniu și va fi un bun foarte prețuit generații de-a rândul!” Atunci îi va plăcea. Plăcerea și furia sunt de la aceeași persoană, deci cum se face că omul are două manifestări diferite? Care dintre ele este firea lui coruptă? (Amândouă.) Care dintre aceste firi corupte este mai gravă? (Cea de-a doua.) Cea de-a doua îi dezvăluie ipocrizia, ignoranța și nesăbuința. Când cineva spune că pictezi prost, de ce ești atât de nefericit, până într-acolo încât dezvolți o mentalitate plină de ură, agresivă, revanșardă? De ce-ți place atât de mult când cineva leagă câteva cuvinte frumoase pentru tine? De ce ești așa extraordinar de îngâmfat? Nu sunt complet nerușinați astfel de oameni? Ei nu cunosc rușinea; sunt nesăbuiți și jalnici, deopotrivă. Deși aceste cuvinte nu sună foarte frumos, asta e situația, totuși. De unde vin ignoranța, nesăbuința și căutăturile urâte ale oamenilor? Din firile lor corupte vin. Dacă cineva are o astfel de atitudine când se întâmplă așa ceva, lucrurile care răbufnesc din el nu sunt rațiunea și conștiința pe care trebuie să le aibă o persoană cu umanitate normală și nici nu sunt ceea ce s-ar cuveni să trăiască o persoană cu umanitate normală. Atunci cum ar trebui să fie tratate astfel de chestiuni? Unii oameni spun: „Eu am o metodă: când un altul mă laudă că sunt bun, tac; când cineva zice că sunt rău, iarăși tac. Tratez totul cu răceală. Asta nu presupune să ai dreptate ori să greșești și nici nu este o manifestare a unei firi corupte. Nu-i grozav?” Cum e punctul acesta de vedere? Oare asta înseamnă că acești oameni nu au o fire coruptă? Indiferent cât de bun e cineva la a se preface, chiar dacă poate face asta un timp, s-o faci o viață întreagă nu e ușor. Oricât de bun ești la a te preface sau oricât de bine ascunzi lucrurile, nu poți să-ți maschezi ori să-ți ascunzi firea coruptă. S-ar putea să-i poți înșela pe oameni în legătură cu ceea ce e în inima ta, dar pe Dumnezeu nu-L poți înșela, și nici pe tine însuți. Indiferent dacă se manifestă sau nu, până la urmă, lucrurile la care se gândește o persoană sau ceea ce-i vine în minte, fie intens sau nu, fie evident sau nu, reprezintă firea sa coruptă. Așadar, aceste firi corupte nu răbufnesc oare în mod natural, oriunde și oricând? Unii oameni se gândesc că uneori s-ar putea să lase să le scape o remarcă, atunci când nu sunt atenți, dându-și în vileag gândurile cele mai intime, și regretă asta. Se gândesc: „Data viitoare n-o să spun nimic; cine vorbește mult, greșește mult. Dacă nu spun nimic, atunci firea mea coruptă nu se va manifesta, nu-i așa?” Totuși, în cele din urmă, când acționează, firile lor corupte răbufnesc o dată în plus, iar ei își dau în vileag o dată în plus intențiile, ceea ce se poate întâmpla oriunde și oricând și e imposibil să te ferești. Deci, dacă firea coruptă nu ți-e înlăturată, este normal ca acea fire coruptă să răbufnească regulat. Există o singură cale de-a o înlătura, și anume trebuie să cauți adevărul și să depui un efort, până când înțelegi realmente adevărul și ești capabil să vezi clar esența firii tale corupte; apoi, vei fi capabil să-ți urăști trupul și pe Satana, și astfel îți va fi ușor să pui în practică adevărul. Când ești capabil să pui în practică adevărul, ceea ce se manifestă din tine nu va fi o fire coruptă, ci mai curând manifestări ale conștiinței, rațiunii și umanității normale. Așadar, numai căutând adevărul poți rezolva problema unei firi corupte; a te baza pe autocontrol, înfrânare și autodisciplină nu este o metodă bună și nu poate înlătura deloc o fire coruptă.

Cum înlături, așadar, firile corupte? Mai întâi, trebuie să recunoști și să analizezi în amănunt originea acestor firi corupte, iar apoi să găsești metoda corespunzătoare de practică. Luați exemplul pe care tocmai l-am dat. Persoana aceasta crede că pictura ei e perfectă, dar, în cele din urmă, cineva care înțelege pictura spune că are multe defecte, așa că persoana în cauză nu e fericită și simte că i-a fost rănită stima de sine. Când îți este rănită stima de sine și când se manifestă firea ta coruptă, ce se poate face? Alți oameni avansează idei și perspective diferite, deci ce se poate face când nu le poți accepta? Unii sunt incapabili să gestioneze corect această situație. Când li se întâmplă ceva, întâi analizează: „Ce vrea să spună cu asta? Spre mine țintește? Oare pentru că ieri m-am uitat urât la el, așa că azi vrea să-și ia revanșa împotriva mea? Dacă spre mine țintește, atunci n-o voi lăsa baltă: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dacă nu vrea să fie amabil cu mine, atunci nu voi fi corect cu el. Trebuie să-mi iau revanșa!” Ce fel de manifestare e aceasta? Este tot manifestarea unei firi corupte. În practică, genul acesta de manifestare a unei firi corupte arată o înclinație și o intenție de a-și lua revanșa. Care este caracterul acestui demers, în esență? Nu este răutăcios? Există în el o natură răutăcioasă. Și-ar lua oamenii revanșa dacă nu ar avea o natură răutăcioasă? Nu s-ar gândi la asta. Numai atunci când se gândesc la revanșă se manifestă din ei un asemenea limbaj: „Zici că nu pictez bine? Tu pictezi mai rău decât mine și lucrările tale au mai multe probleme! Nimeni nu vrea nici măcar să se uite la ele!” Care este caracterul unei astfel de vorbiri? Este un fel de atac. Ce părere aveți despre un asemenea demers? A ataca și a-ți lua revanșa sunt pozitive sau negative? Sunt laudative sau disprețuitoare? În mod clar, sunt negative și disprețuitoare. Atacul și revanșa sunt un tip de acțiune și de manifestare care provin dintr-o natură satanică rea. Sunt și un fel de fire coruptă. Oamenii gândesc astfel: „Dacă nu ești amabil cu mine, atunci nici eu nu voi fi corect cu tine! Dacă nu mă tratezi cu demnitate, de ce te-aș trata eu cu demnitate?” Ce fel de gândire este aceasta? Nu este o gândire revanșardă? În opinia unei persoane obișnuite, nu este validă această perspectivă? Nu stă în picioare? „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat; dacă sunt atacat, cu siguranță, voi contraataca” și „Ți-o plătesc cu aceeași monedă” – necredincioșii spun deseori astfel de lucruri; printre ei, acestea sunt raționamente logice și totalmente în conformitate cu noțiunile umane. Totuși, cum ar trebui să vadă aceste cuvinte cei care cred în Dumnezeu și caută adevărul? Sunt corecte aceste idei? (Nu.) De ce nu sunt corecte? Cum ar trebui să fie discernute? De unde provin aceste lucruri? (De la Satana.) Provin de la Satana, fără nicio îndoială. Din care firi ale Satanei provin ele? Acestea provin din natura răuvoitoare a Satanei; ele conțin venin și adevărata față a Satanei, în toată răutatea și urâțenia sa. Conțin acest tip de natură-esență. Care este caracterul perspectivelor, gândurilor, manifestărilor, vorbirii și chiar al acțiunilor care conțin acel tip de natură-esență? Fără nicio îndoială, este firea coruptă a omului – este firea Satanei. Sunt aceste lucruri satanice în conformitate cu ale lui Dumnezeu cuvinte? Sunt ele în concordanță cu adevărul? Au vreun fundament în cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt acestea acțiunile pe care ar trebui să le facă adepții lui Dumnezeu și gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă? Sunt gândurile și demersurile acestea în concordanță cu adevărul? (Nu.) Având în vedere că aceste lucruri nu sunt în concordanță cu adevărul, oare sunt ele în concordanță cu rațiunea și conștiința umanității normale? (Nu.) Acum puteți vedea limpede că aceste lucruri nu sunt în concordanță cu adevărul sau cu umanitatea normală. Înainte ați crezut că aceste gânduri și demersuri erau adecvate, demne de prezentat și aveau justificare? (Da.) Aceste gânduri și teorii satanice ocupă o poziție dominantă în inimile oamenilor, călăuzindu-le gândurile, punctele de vedere, purtarea și demersurile, precum și diferitele stări; deci pot oamenii să înțeleagă adevărul? Categoric nu. Dimpotrivă – nu practică, oare, oamenii lucrurile pe care le consideră corecte și nu le rămân fideli acestora, ca și cum ele ar fi adevărul? Dacă lucrurile acestea sunt adevărul, de ce respectarea lor nu-ți rezolvă problemele practice? De ce respectarea lor nu produce o schimbare adevărată în tine, în ciuda faptului că tu crezi în Dumnezeu de ani de zile? De ce ești incapabil să folosești cuvintele lui Dumnezeu pentru a discerne aceste filosofii care vin de la Satana? Le ești încă fidel acestor filosofii satanice ca și cum ele ar fi adevărul? Dacă realmente ai discernământ, atunci nu ai găsit sursa problemelor? Căci lucrurile cărora le erai fidel nu au fost niciodată adevărul, ci absurdități și filosofii satanice – aici e problema. Toți ar trebui să urmați această cale pentru a vă examina și cerceta amănunțit pe voi înșivă; uitați-vă care lucruri din voi sunt cele despre care credeți că au justificare, că sunt în concordanță cu bunul-simț și cu înțelepciunea lumească, pe care credeți că le puteți oferi – gândurile, punctele de vedere, demersurile și fundamentele incorecte pe care deja le-ați tratat în inima voastră ca fiind adevărul, care voi nu considerați că sunt firi corupte. Continuați să căutați în profunzime lucrurile acestea; sunt mult mai multe. Dacă veți scoate la lumină toate aceste lucruri corupte și negative, dacă le veți analiza în detaliu până veți avea discernământ și veți fi capabili să renunțați la ele, atunci firile voastre corupte vor fi înlăturate cu ușurință și veți putea să fiți curățiți.

Să ne întoarcem la exemplul anterior. Când pictorul aude evaluările altora despre munca lui, atât negative, cât și plăcute, ce fel de răspuns este cel corect, cu o purtare și manifestări care au deopotrivă umanitate și raționalitate? Tocmai am spus că acele gânduri din lăuntrul oamenilor, fie că ei cred că sunt corecte sau greșite, toate vin de la Satana, din firea lor coruptă; sunt incorecte și nu sunt adevărul. Oricât de justificat sau oricât de mult crezi că alții îți aprobă gândurile, ele nu vin din adevăr; nu sunt manifestările sau trăirea adevărului-realitate și nu sunt în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Deci cum ar trebui să tratezi chestiunea aceasta cu rațiune și umanitate? Mai întâi de toate, să nu ai sentimente de îngâmfare în legătură cu vorbele de laudă pe care ți le oferă alții; acesta e un tip de stare. În plus, nu te opune lucrurilor rele pe care le spun alții despre tine, nu le detesta și, cu atât mai puțin, să nu ai o mentalitate răutăcioasă sau revanșardă. Fie că te laudă sau nu, ori spun lucruri rele despre tine, trebuie să ai o atitudine corectă în inima ta. Ce fel de atitudine? Întâi și-ntâi, trebuie să rămâi calm, apoi să le zici: „Pictura e pentru mine doar un hobby de amator. Îmi cunosc nivelul abilităților. Indiferent de ceea ce spui, te pot trata corect. Hai să nu discutăm despre pictură; nu mă interesează. Ceea ce mă interesează este dacă-mi poți spune unde am manifestări de firi corupte de care nu mi-am dat seama, de care nu sunt conștient. Hai să avem părtășie și să cercetăm aceste chestiuni. Hai să experimentăm creștere în intrarea noastră în viață și să avem, totodată, o intrare mai profundă – asta ar fi grozav! Ce rost are să discuți chestiuni exterioare? Asta nu poate ajuta o persoană să-și facă datoria bine. Fie că spui că pictura mea e bună sau rea, nu-mi pasă, de fapt. Dacă mi-o lauzi, nu ar fi posibil să ai o motivație ascunsă, oare? Nu ar fi posibil să vrei să mă folosești ca să fac ceva pentru tine? Dacă vrei să ajut să te ocupi de o problemă, voi ajuta cu ce pot, gratis; dacă nu pot ajuta, pot să-ți dau unele sugestii. Nu e nevoie să interacționezi cu mine în felul acesta. Este ipocrit și mă face să mă simt dezgustat și scârbit! Dacă spui că pictura mea e slabă, încerci oare să mă ispitești și să mă faci să cad în ispită? Vrei să mă port impulsiv, apoi să-mi iau revanșa și să te atac? Asta n-o voi face; nu sunt atât de stupid. Nu voi fi păcălit de Satana.” Ce părere aveți despre o asemenea atitudine? (Este bună.) Cum se numește acest demers? Se numește ripostă împotriva Satanei. Unii oameni care nu urmăresc adevărul n-au nimic de făcut și spun tot felul de vorbe inutile: „O, vechea ta carieră era atât de prosperă, e destul să te facă invidios!” „O, uite ce frumoasă ești! Fața ta e întruchiparea șansei!” Se uită se vadă cine este puternic, cine arată bine sau cine le-ar putea fi de vreun folos, și apoi se țin permanent aproape de ei, îi flatează, îi laudă și-i lingușesc. Utilizează tot soiul de metode mârșave, nerușinate, pentru a-și satisface propriile intenții și dorințe de nerostit. Nu e dezgustător? (Ba da.) Cum ar trebui, deci, să tratați o astfel de persoană când vă ciocniți de ea? Este corect să procedezi în sensul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”? (Nu.) Dacă nu ai timp, doar spune-i câteva cuvinte dure ca să ripostezi și să o faci de rușine. Poți să spui: „Cum poți fi așa de plictisitoare? Nu ai nicio problemă de care să te ocupi? Ce rost are să bârfești despre asemenea lucruri?” Dacă ți se pare că vorbele ei flatante sunt prea superficiale și dezgustătoare, dacă nu-ți place să asculți și nu ai timp să vorbești pe larg, atunci răspunde cu aceste câteva propoziții și gata. Dacă ai timp, atunci ai părtășie cu ea. Apropo de părtășie, aici nu există fire coruptă, nu există impulsivitate sau spontaneitate, atac sau revanșă, ură și niciun lucru pe care oamenii îl detestă. Lucrurile care se manifestă din tine trebuie să fie în concordanță cu umanitatea normală, trebuie să fie în concordanță cu rațiunea și conștiința, trebuie să aibă adevărul-realitate, trebuie să-i poată ajuta pe alții și să fie constructive și benefice pentru alții. Toate aceste lucruri sunt manifestări pozitive. Care sunt, atunci, câteva manifestări negative? Încercați să le sintetizați. (Luarea revanșei, atacul, să procedezi în sensul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.) Luarea revanșei, atacul, să procedezi în sensul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” și ideile pe care oamenii le consideră, în mod tradițional, corecte: „Ți-o plătesc cu aceeași monedă” și „Eu sunt un domn integru, nu sunt o persoană vrednică de dispreț și nu sunt un ipocrit.” Sunt în concordanță cu adevărul aceste lucruri despre care oamenii cred că sunt corecte? (Nu.) Aceste lucruri merită cercetate atent. Lucrurile acelea care sunt simple, clare și ușor de văzut dintr-o privire sunt puțin mai ușor de discernut. Cât despre lucrurile pe care majoritatea oamenilor nu le pot vedea, pe care mulți le consideră corecte și bune – oamenii nu le discern, așa că e ușor să le trateze și să le respecte ca și cum ar fi adevărul. Respectându-le, oamenii cred că trăiesc adevărul-realitate și umanitatea normală; se gândesc ce desăvârșiți, ce buni, ce drepți și onorabili, ce onești și deschiși sunt ei. Înlocuirea adevărului cu acele lucruri care sunt impulsive, firești, trupești, etice și morale și trăirea lor ca și cum ele ar fi realitatea adevărului este o greșeală pe care majoritatea oamenilor sunt înclinați să o facă, în asemenea măsură încât chiar și cei care cred în Dumnezeu de mulți ani sunt incapabili s-o discearnă; aproape toți cei care cred în Dumnezeu trebuie să treacă prin această fază și doar cei care urmăresc adevărul sunt capabili să scape de această idee greșită. Deci, oamenii trebuie să recunoască și să examineze în profunzime lucrurile acestea care vin din impulsivitate și din spontaneitate. Dacă poți să vezi clar și să înlături lucrurile acestea, o parte din lucrurile care se manifestă în mod normal din tine vor fi în concordanță cu adevărul-realitate. Practicarea adevărului poate fi realizată cu umanitate normală; practicarea adevărului este unicul standard care dovedește că cineva are conștiință și rațiune. Indiferent cât de mult din adevăr practică, este pozitiv, tot; categoric nu este o fire coruptă și cu atât mai puțin acționare cu impulsivitate. Dacă cineva te-a rănit înainte și tu îl tratezi în același mod, e asta în concordanță cu adevărurile-principii? Dacă, fiindcă te-a rănit, te-a rănit foarte rău, tu încerci prin orice mijloace să-ți iei revanșa împotriva lui și să-l pedepsești, după părerea celor necredincioși, lucrul acesta e corect și rezonabil și nu e nimic de criticat; dar ce fel de demers e acesta? Aceasta e impulsivitate. Te-a rănit, demers care este manifestarea unei naturi corupte, satanice – dar dacă îți iei revanșa împotriva lui, nu e demersul tău la fel ca al lui? Mentalitatea, punctul de pornire și originea din spatele revanșei tale sunt aceleași ca ale lui; nu e nicio diferență. Așadar, caracterul acțiunilor tale este în mod sigur impulsiv, spontan și satanic. Dat fiind că este satanic și impulsiv, nu ar trebui să schimbi acest demers al tău? Ar trebui oare ca originea, intențiile și motivațiile din spatele acțiunilor tale să se schimbe? (Da.) Cum le schimbi? Dacă ceea ce ți se întâmplă este ceva minor, deși te face să te simți inconfortabil, atunci când nu-ți afectează interesele, nu te rănește rău, nu te face să urăști acel lucru și nu te face să-ți riști viața ca să-ți iei revanșa, atunci poți renunța la ura ta fără să te bazezi pe impulsivitate; în schimb, poți să te bazezi pe raționalitatea și umanitatea ta pentru a gestiona corect și calm această chestiune. Poți să-i explici sincer și deschis chestiunea aceasta interlocutorului tău și îți poți înlătura ura. Însă dacă ura aceasta e prea adâncă, astfel încât ajungi în punctul de a-ți dori revanșa și de-a simți o ură amarnică, atunci mai poți manifesta răbdare? Atunci când ești capabil să nu te bazezi pe impulsivitate și poți să spui calm: „Trebuie să fiu rațional. Trebuie să trăiesc conform conștiinței și rațiunii mele și conform adevărurilor-principii. Nu se poate să răspund la rău cu rău, trebuie să rămân ferm în mărturia mea și să-l fac de rușine pe Satana” – nu e aceasta o stare diferită? (Ba da.) Ce fel de stări ați avut în trecut? Dacă un altul fură ceva al tău sau mănâncă ceva al tău, asta nu ajunge la vreo ură mare, adâncă, deci nu vei considera necesar să mergi să te cerți cu el până te faci roșu la față din cauza acestei probleme – e sub demnitatea ta și nu merită. În acest tip de situație poți gestiona problema în mod rațional. Oare a fi capabil să gestionezi problema în mod rațional echivalează cu a practica adevărul? Echivalează cu a avea adevărul-realitate în această problemă? Categoric nu. Raționalitatea și practicarea adevărului sunt două lucruri distincte. Dacă te confrunți cu ceva care te înfurie în mod deosebit, dar ești capabil să te ocupi de lucrul respectiv în mod rațional și calm, fără a lăsa să se manifeste din tine impulsivitatea sau corupția, asta necesită să înțelegi adevărurile-principii și să te bazezi pe înțelepciune pentru a te ocupa de acel lucru. Într-o astfel de situație, dacă nu te rogi lui Dumnezeu sau nu cauți adevărul, în tine va apărea cu ușurință impulsivitatea – violența, chiar. Dacă nu cauți adevărul, adoptând numai metode omenești și tratând problema după preferințele tale, atunci nu o poți rezolva predicând puțină doctrină ori așezându-te și deschizându-ți inima. Nu e atât de simplu.

Acum, toate lucrurile despre care avem părtășie au legătură cu problema firilor corupte și a naturilor corupte ale oamenilor. Unii oameni se nasc cu un temperament simplu, direct; când alții le lezează interesele sau le spun ceva neplăcut, ei iau în glumă aceste lucruri și le trec cu vederea. Alți oameni sunt meschini și nu le pot trece cu vederea, purtând pică toată viața. Care dintre aceste două genuri de oameni au o fire coruptă? În realitate, ambele au, doar că temperamentul lor natural este diferit. Temperamentul nu poate influența firea coruptă a unei persoane și nici nu poate determina profunzimea firii ei corupte. Creșterea, educația și circumstanțele familiale ale oamenilor nu determină profunzimea firii lor corupte. Atunci, are ea legătură cu lucrurile pe care le studiază oamenii? Unii spun: „Am studiat literatura și am citit multe cărți; am bun-gust și sunt cultivat, deci capacitatea mea de-a mă înfrâna e mai puternică decât a altora, înțelegerea oamenilor îmi este mai mare și am vederi mai largi decât alții. Când mă confrunt cu anumite chestiuni, am o metodă de-a le rezolva, deci s-ar putea ca firea mea coruptă să nu fie atât de profundă.” Alții spun: „Am studiat muzica, așadar sunt un talent deosebit. Muzica înalță sufletele oamenilor și le purifică. Pe măsură ce fiecare notă are impact asupra sufletului unei persoane, sufletul ei este purificat și transformat. Ascultarea a diferite genuri de muzică pune oamenii în stări de spirit diferite și produce dispoziții diferite. Când sunt într-o dispoziție negativă, ascult muzică pentru a o înlătura, așa că firea mea coruptă slăbește treptat pe măsură ce ascult muzică. Natura mea coruptă este și ea înlăturată treptat pe măsură ce abilitatea muzicală mi se îmbunătățește.” Unii oameni care cântă spun: „Cântecele plăcute pot să aducă fericire sufletelor oamenilor. Cu cât cânt mai mult, cu atât mai splendid îmi devine glasul, cu atât mai mare îmi devine măiestria de-a cânta și cu atât mai profesionist devin, ceea ce apoi îmi îmbunătățește starea. Pe măsură ce starea îmi devine tot mai bună, oare firea coruptă nu-mi va scădea tot mai mult?” Credeți că așa se întâmplă? (Nu.) Așadar, mulți oameni au idei greșite în cunoașterea și înțelegerea firilor corupte; dacă au primit ceva educație, ei cred că firea coruptă li s-a redus. Unii oameni mai în vârstă chiar se gândesc: „Când eram tânăr am suferit mult și viața era foarte simplă; m-am concentrat să economisesc și să nu risipesc. Orice muncă făceam, eram curat ca lacrima și modul meu de-a vorbi era politicos. Vorbeam deschis și eram o persoană neprefăcută. Așa că nu am atât de multe firi corupte. Unii tineri sunt influențați de mediul lor social: iau droguri, urmăresc tendințe rele. Sunt contaminați grav de atmosfera socială și sunt profund corupți!” Aceste înțelegeri și cunoașteri greșite ale firilor corupte îi determină pe oameni să aibă diferite sentimente și prejudecăți cu privire la esența lor coruptă și la natura lor satanică. Aceste sentimente și prejudecăți îi fac pe majoritatea oamenilor să considere că, deși au o fire coruptă, deși sunt aroganți, neprihăniți de sine și rebeli, cea mai mare parte a comportamentului lor este bună, totuși. Îndeosebi când oamenii sunt capabili să respecte regulile, când au o viață spirituală normală, regulată și pot să vorbească în oarecare măsură despre doctrina spirituală, atunci sunt și mai convinși că au realizări pe calea credinței în Dumnezeu și că firea lor coruptă a fost înlăturată în mare parte. Ba chiar sunt unii oameni care, atunci când starea lor nu este prea rea, când au realizări în îndeplinirea datoriei lor sau când înfăptuiesc ceva, ei cred că deja sunt spirituali, că sunt oameni sfinți care au fost deja desăvârșiți și curățiți și că nu mai au o fire coruptă. Nu sunt astfel de gânduri ale oamenilor diversele concepții greșite ce apar în condițiile necunoașterii cu adevărat a propriilor firi satanice, corupte? (Ba da.) Aceste concepții greșite nu sunt oare obstacolul cel mai mare în calea înlăturării de către oameni a firilor lor corupte și a dificultăților? Acesta e cel mai mare obstacol, lucrul care-i face pe oameni foarte dificil de tratat.

Înțelegeți despre ce am avut părtășie astăzi? Ați priceput elementele-cheie? Dacă firile corupte ale oamenilor nu sunt înlăturate, ei nu pot să intre în adevărul-realitate. Dacă nu știu ce firi corupte anume au sau care le este propria natură-esență satanică, atunci sunt oare capabili să admită cu adevărat că ei înșiși sunt ființe umane corupte? (Nu.) Dacă oamenii sunt incapabili să admită cu adevărat că sunt satanici, că sunt membri ai coruptului neam omenesc, atunci pot ei să se căiască într-adevăr? (Nu.) Dacă nu pot să se căiască într-adevăr, atunci nu s-ar putea oare ca adesea să se gândească că nu sunt atât de răi, că sunt demni, că se află sus, că au statut și onoare? Nu s-ar putea oare să aibă deseori astfel de gânduri și stări? (Ba da.) De ce apar, deci, stările acestea? Totul se reduce la o frază: dacă firile corupte ale oamenilor nu sunt înlăturate, atunci inimile lor sunt mereu tulburate și le este greu să aibă o stare normală. Adică, dacă firea ta coruptă nu este înlăturată într-o privință anume, îți este foarte greu să fii liber de influența unei stări negative și-ți este foarte greu să ieși din acea stare negativă, astfel încât s-ar putea chiar să crezi că starea aceasta a ta este bună, corectă și în acord cu adevărul. Îi vei rămâne fidel, vei persista în ea și, în mod firesc, vei ajunge să fii prins în capcana ei, deci va fi foarte greu să ieși din ea. Apoi, într-o bună zi, odată ce vei înțelege adevărul, îți vei da seama că acest gen de stare te determină să-L înțelegi greșit pe Dumnezeu și să I te împotrivești, te determină să I te opui și să-L judeci, până într-acolo încât te îndoiești că sunt adevărul cuvintele Lui, te îndoiești de lucrarea lui Dumnezeu, te îndoiești că El e suveran peste toate și te îndoiești că El este realitatea și originea tuturor lucrurilor pozitive. Vei vedea că starea ta este foarte periculoasă. Această gravă consecință a fost produsă de faptul că nu cunoșteai cu adevărat aceste filosofii, idei și teorii satanice. Numai acum vei fi capabil să vezi cât de sinistru și rău e Satana; Satana poate foarte bine să înșele și să corupă oamenii, făcându-i s-o ia pe calea împotrivirii față de Dumnezeu și a trădării Sale. Dacă firile corupte nu sunt înlăturate, consecințele sunt grave. Dacă ești capabil să cunoști aceste lucruri, să-ți dai seama de ele, acest lucru este în întregime rezultatul faptului că înțelegi adevărul și că te luminează și te iluminează cuvintele lui Dumnezeu. Oamenii care nu înțeleg adevărul nu pot să vadă clar cum Satana îi corupe pe oameni, îi înșală și-i face să I se împotrivească lui Dumnezeu; această consecință este deosebit de periculoasă. Pe măsură ce oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, dacă nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși, cum să discearnă lucrurile negative sau filosofiile satanice, atunci nu au nicio posibilitate de-a fi liberi de înșelăciunea și coruperea Satanei. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să citească mai mult din cuvintele Lui? Pentru ca ei să înțeleagă adevărul, să ajungă să se cunoască pe ei înșiși, să vadă limpede ce anume dă naștere stărilor lor corupte și să vadă de unde le vin ideile, punctele de vedere și modurile de-a vorbi, de-a se comporta și de-a trata problemele. Atunci când devii conștient că aceste puncte de vedere cărora le rămâi fidel nu sunt în acord cu adevărul, că ele sunt în conflict cu tot ce a spus Dumnezeu și că ele nu sunt ceea ce dorește El; atunci când Dumnezeu are cerințe de la tine, când cuvintele Sale vin la tine și când starea și mentalitatea ta nu-ți permit să te supui lui Dumnezeu, nici să fii supus circumstanțelor pe care El le-a rânduit și nici nu te fac să trăiești liber și eliberat în prezența Lui și să-L mulțumești pe El – toate acestea demonstrează că starea căreia îi rămâi fidel este greșită. V-ați mai confruntat cu situația următoare? Trăiești conform lucrurilor pe care le consideri pozitive, pe care le consideri cele mai folositoare ție; pe neașteptate, însă, când ți se întâmplă ceva, lucrurile pe care le consideri cele mai corecte adesea nu au efect pozitiv – dimpotrivă, te fac să ai îndoieli în legătură cu Dumnezeu, te lasă fără o cale, îți dau înțelegeri greșite despre Dumnezeu și produc opoziție față de El – ați avut astfel de momente? (Da.) Evident, în mod sigur nu ai rămâne fidel acelor lucruri pe care le consideri greșite; continui să persiști și să rămâi fidel doar lucrurilor pe care le consideri corecte, trăind mereu într-o astfel de stare. Când, într-o bună zi, înțelegi adevărul, abia atunci îți dai seama că lucrurile cărora le rămâi fidel nu sunt pozitive – sunt total eronate, lucruri pe care oamenii le consideră bune, dar care nu sunt adevărul. Cât de des vă dați seama și deveniți conștienți că lucrurile cărora le rămâneți fideli sunt greșite? Dacă cea mai mare parte a timpului sunteți conștienți că ele sunt greșite, dar nu reflectați și aveți împotrivire în inimă, sunteți incapabili să acceptați adevărul, sunteți incapabili să înfruntați corect aceste lucruri și vă autojustificați – dacă acest gen de stare eronată nu este redresată, e foarte periculos. A stărui mereu în astfel de lucruri te face să te mâhnești foarte ușor, te face să te poticnești și să ratezi ușor și, în plus, nu vei intra în adevărul-realitate. Când oamenii se autojustifică mereu, este răzvrătire; înseamnă că nu au rațiune. Chiar dacă nu spun nimic cu voce tare, chiar dacă o țin în sufletul lor, problema-sursă tot nu a fost rezolvată. Când, deci, ești capabil să nu I te opui lui Dumnezeu? Trebuie să-ți redresezi starea și să rezolvi sursele problemelor tale în această privință; trebuie să-ți fie clar unde anume este greșeala în punctul de vedere căruia îi rămâi fidel; trebuie să investighezi lucrul acesta și să cauți adevărul pentru a-l rezolva. Abia apoi poți trăi în starea corectă. Atunci când vei trăi în starea corectă, nu vei avea înțelegeri greșite despre Dumnezeu, nu I te vei opune deloc și, cu atât mai puțin, vor apărea în tine noțiuni. Acum, răzvrătirea ta în această privință va fi înlăturată. Odată ce este înlăturată și știi cum să acționezi în acord cu voia lui Dumnezeu, oare acțiunile tale nu vor fi acum compatibile cu Dumnezeu? Dacă ești compatibil cu El în această chestiune, atunci nu va fi în acord cu voia Lui tot ce faci? Practica și demersurile ce sunt în acord cu voia lui Dumnezeu nu sunt oare în acord cu adevărul? Rămânând ferm în această chestiune, trăiești în starea corectă. Atunci când trăiești în starea corectă, ceea ce se manifestă din tine și ceea ce trăiești nu mai este o fire coruptă; ești capabil să trăiești umanitatea normală, îți este ușor să pui în practică adevărul și ești cu adevărat supus. Acum, experiența majorității dintre voi încă nu a ajuns în acest punct, așa că poate nu înțelegeți foarte bine cuvintele lui Dumnezeu, iar modul în care le înțelegeți este neclar. Puteți să le acceptați în teorie și pare că le înțelegeți, dar și că nu le înțelegeți. Partea pe care o înțelegeți este doctrina, iar partea pe care nu o înțelegeți este cea despre stări și realitate. Pe măsură ce experiența vi se aprofundează, veți ajunge să înțelegeți aceste cuvinte și veți ști cum să le puneți în practică. În momentul acesta, indiferent de profunzimea experienței tale, dificultățile pe care le ai în diversele lucruri care ți se întâmplă nu sunt puține, în mod sigur, deci cum poți rezolva aceste dificultăți? În primul rând, trebuie să reflectezi asupra stărilor corupte pe care ar trebui să le investighezi: care sunt diferitele aspecte care există? Cine ar dori să încerce să le descrie? (Aici intră cinci asemenea aspecte: idei, puncte de vedere, condiții, dispoziții și poziții.) Odată ce înțelegi doctrina, cum ar trebui apoi să practici și să experimentezi când ți se întâmplă ceva? (Când ni se întâmplă ceva, ar trebui să examinăm de care fire și natură anume aparțin atitudinile și ideile care se manifestă din noi, să ajungem să cunoaștem aceste mentalități, idei și puncte de vedere, apoi, de aici să începem să le rezolvăm.) Așa este. Dacă îți cunoști temeinic adevăratele stări, atitudini, idei și puncte de vedere, atunci problema aceasta e pe jumătate rezolvată deja, iar după aceea, căutând adevărul și punându-l în practică, dificultatea a dispărut.

Printre voi sunt mulți oameni tineri, precum și oameni care încă nu și-au întemeiat familie. Toți ați plecat de-acasă de câțiva ani pentru a vă face datoria. Vă e dor de casă, deci? Vă e dor de părinții voștri? Trăiți deseori în starea de-a vă fi dor de părinți? Haideți să auzim despre starea de-a vă fi dor de părinți – asta e o experiență reală. (Când tocmai venisem peste Ocean, mi-a fost dor mai ales de mama și de sora mea; întotdeauna mă bazam pe ele, deci, când am plecat pe cont propriu, mi-a fost dor de ele permanent. Însă după această bogată experiență peste Ocean, simt că Cel pe care nu-L pot abandona este Dumnezeu; când se întâmplă ceva, mă rog Lui și nu-mi mai este dor de ele.) Acestea sunt două stări diferite. Care e prima stare? Dorul permanent de casă, dorul de mama și de sora ta. Care sunt caracteristicile acestui tip de stare? Sunt următoarele: când se întâmplă ceva, nu știi cum să faci cutare sau cutare lucru, așa că te simți neajutorată; nu poți să fii fără cele dragi lângă tine și nu ai pe nimeni pe care să te bazezi. Când îți deschizi ochii dimineața, începe să-ți fie dor de ele, iar seara, înainte să dormi, te gândești la ele; ești blocată în tipul acesta de stare de dor de cele dragi. Așadar, de ce ți-e atât de dor de ele? Pentru că circumstanțele tale s-au schimbat și pe ele le-ai lăsat în urmă. Îți faci griji pentru ele și, mai mult, deveniseși obișnuită să te bazezi pe ele, trăind și bizuindu-te pe ele pentru supraviețuire. Erați deja inseparabile una de alta în multe lucruri în viață, așa că ți-e foarte dor de ele; acesta-i tipul de stare în care te afli. În ce tip de stare ești deci acum că nu ți-e dor de ele? (Mi se pare că faptul că am plecat de-acasă și-mi fac datoria reprezintă iubirea lui Dumnezeu, mântuirea Sa, care mi-a permis să învăț cum să mă bazez pe El. Firea mea coruptă s-a schimbat întrucâtva, iar sufletul meu se simte mângâiat; în plus, recunoscând suveranitatea lui Dumnezeu, știu că sorțile tuturor oamenilor sunt în mâna Lui. Ele au misiunea lor, iar eu am misiunea mea, deci nu-mi mai e dor de ele.) Este rezolvată problema? (Mi se pare că da.) Ce credeți, toți, este rezolvată? (Este rezolvată temporar.) Este rezolvată temporar. Dacă într-o zi ar fi să dai de o soră a cărei înfățișare, ton al vocii sau mod de a se purta cu tine seamănă în mod deosebit cu ale mamei sau cu ale surorii tale, cum te-ai simți? (Ar începe să-mi fie dor de ele din nou.) Ai cădea iarăși în starea de-a te gândi la ele, deci problema nu ar fi rezolvată. Așadar cum rezolvi problema aceasta de la rădăcină? Atunci când vă e dor de cei dragi, de ce anume vă e dor? De obicei, când ți-e dor de o persoană, de cineva drag sau de casă, cu siguranță nu ți-e dor de lucrurile care te-au întristat; ți-e dor de lucrurile care te-au bucurat, de lucrurile care te-au făcut să te simți bine și fericit și de care te-ai bucurat, de exemplu de modul în care mama ta avea grijă de tine, te adora și te prețuia, sau de lucrurile frumoase pe care tatăl tău ți le cumpăra. Ți-e dor de toate aceste lucruri bune, așa că nu poți înceta să duci dorul celor dragi. Cu cât te gândești la cei dragi, cu atât nu poți renunța la ei și nu te poți abține. Unii oameni spun: „După toți anii aceștia, niciodată nu mi-am părăsit mama înainte. O urmez oriunde se duce, sunt lumina ochilor ei. Cum să nu-mi fie dor de ea, fiind plecat de atâta timp?” Să-ți fie dor de ea este natural; așa e trupul oamenilor, pur și simplu. Făpturile omenești corupte trăiesc în emoțiile lor. Se gândesc: „Numai trăind astfel te asemeni unui om. Dacă nici măcar nu mi-e dor de cei dragi sau nu mă gândesc la ei sau nu găsesc sprijin în ei, atunci mai sunt oare om? Nu aș fi la fel ca un animal?” Nu așa gândesc oamenii? Dacă nu au afecțiune sau prietenie și nu se gândesc la alții, atunci alții consideră că nu au umanitate și că nu pot trăi în felul acesta. Este corect acest punct de vedere? (Nu.) De fapt, dacă ți-e dor de părinți sau nu, nu este o mare problemă. Nu e greșit să-ți fie dor de ei și nu e greșit nici să nu-ți fie dor. Unii oameni sunt foarte independenți, în timp ce alții sunt lipiți de părinții lor, dar voi toți ați fost capabili să vă lăsați casele și părinții pentru a vă face datoria. Întâi de toate, aveți realmente disponibilitatea de-a vă face datoria, voința de-a vă face datoria, voința de-a vă sacrifica și de-a da la o parte lucruri pentru Dumnezeu; însă dificultățile voastre nu pot fi rezolvate cu un singur elan de efort și nici firile corupte nu vi le puteți înlătura cu faptele bune și buna purtare a unui singur elan de efort. Înțelegeți doctrina aceasta, da? Cum rezolvi, deci, de la rădăcină chestiunea dorului de părinți? Unii oameni au plecat de-acasă și trăiesc independent de doi sau trei ani; s-au maturizat deja și nu le e atât de dor de părinți. E rezolvată problema astfel? Nu. Dacă-i întrebi de cine sunt cel mai apropiați, răspund ca în manual: „Sunt cel mai apropiat de Dumnezeu, Dumnezeu mi-e cel mai drag!” În inimile lor însă, se gândesc: „Dumnezeu nu e lângă mine, nici nu poate să aibă grijă de mine. Tot de mama sunt cel mai apropiat. Sunt trup din trupul ei, mă adoră cel mai mult, mă înțelege și mă pricepe cel mai mult. Când lucrurile sunt cel mai dificile și dureroase, mama e mereu prezentă să mă mângâie, să mă ajute și să țină la mine. Acum, după ce am plecat de-acasă, nu e nimeni asemenea mamei, să aibă grijă de mine când sunt bolnav. Ziceți că Dumnezeu e bun, dar nu-I pot vedea fața, deci unde este El? Asta nu e practic.” Ei consideră că nu este practic să te bazezi pe Dumnezeu, iar cuvintele lor despre faptul că Dumnezeu le este cel mai apropiat sunt puțin forțate, puțin ipocrite. În realitate, în adâncul inimii, ei cred că mama lor le este cea mai apropiată. De ce, însă? „Cred în Dumnezeu datorită Evangheliei pe care mi-a împărtășit-o mama; fără ea, n-aș fi aici.” Nu așa gândesc ei? (Ba da.) Credeți că astfel de oameni înțeleg adevărul? (Nu-l înțeleg.) Mama ta doar te-a născut și a avut grijă de tine douăzeci și ceva de ani. Poate ea să-ți ofere adevărul? Poate ea să-ți ofere viață? Te poate ea mântui de influența Satanei? Îți poate ea curăți firea coruptă? Nu poate face niciunul dintre aceste lucruri. Bunăvoința și iubirea părintească sunt, așadar, drastic limitate. Ce poate face Dumnezeu pentru tine? Dumnezeu poate să le ofere oamenilor adevărul, poate să-i mântuiască de influența Satanei și de moarte și poate să le ofere viață veșnică – nu e aceasta o iubire mare? Iubirea aceasta e înaltă cât cerul și cât pământul de adâncă. Este incredibil de mare: de o sută, nu, de o mie de ori mai mare decât iubirea unui părinte. Dacă vor ajunge realmente să știe cât de mare e iubirea lui Dumnezeu, vor mai avea oamenii sentimente atât de puternice față de părinții lor? Se vor mai gândi la ei toată ziua de Anul Nou și de sărbători? Dacă înțeleg adevărul, se vor gândi mai mult la iubirea lui Dumnezeu. Dacă cineva crede în Dumnezeu ani de zile și totuși consideră că iubirea părinților lui este mai mare decât a lui Dumnezeu, atunci persoana aceea este oarbă și nu are credință în Dumnezeu deloc. Dacă cineva crede în Dumnezeu, însă nu urmărește adevărul, își poate înlătura firea coruptă? Poate dobândi mântuirea? Nu poate. Dacă firea ta coruptă nu a fost înlăturată și viața ta spirituală nu a crescut până la o anumită statură, atunci poți striga unele sloganuri, dar nu vei fi capabil să le duci la îndeplinire, fiindcă nu ai statura necesară. Poți să faci lucruri atât de mari cât e puterea pe care o ai de-a le face. Poți să treci prin încercări atât de mari cât e statura pe care o ai pentru a le îndura. Poți să intri în adevărul-realitate atât cât poți să-l înțelegi; atât adevăr-realitate poți tu să trăiești. În mod similar, este vorba și despre cât din manifestarea firii tale corupte și câte din dificultățile tale poți înlătura; este asemănător.

Într-o zi, când vei înțelege o parte din adevăr, nu vei mai crede că mama ta este cea mai bună persoană sau că părinții tăi sunt cei mai buni oameni. Îți vei da seama că și ei sunt membri ai coruptului neam omenesc și că firile lor corupte sunt toate la fel. Singurul lucru care îi deosebește este legătura de sânge cu tine. Dacă nu cred în Dumnezeu, atunci sunt la fel ca necredincioșii. Nu îi vei mai privi din perspectiva unui membru al familiei sau din perspectiva legăturii tale trupești, ci prin prisma adevărului. Care sunt principalele aspecte pe care ar trebui să le cercetezi? Ar trebui să cercetezi părerile lor despre credința în Dumnezeu, despre lume, părerile lor despre cum să se ocupe de lucruri și, cel mai important, atitudinile lor față de Dumnezeu. Dacă vei evalua cu acuratețe aceste aspecte, vei putea să vezi clar dacă sunt oameni buni sau răi. Într-o zi e posibil să vezi clar că sunt oameni cu firi corupte, exact ca tine. E posibil să fie și mai clar că nu sunt oamenii inimoși care au o iubire adevărată pentru tine pe care ți i-ai imaginat tu, și nici nu sunt capabili deloc să te conducă spre adevăr sau pe calea cea dreaptă în viață. E posibil să vezi clar că ceea ce au făcut pentru tine nu îți este de mare folos și că nu îți folosește în a o lua pe calea cea dreaptă în viață. E posibil să descoperi și că multe dintre practicile și opiniile lor sunt contrare adevărului, că ei aparțin trupului și că asta te face să-i disprețuiești și să simți aversiune și ură. Dacă vei ajunge să vezi aceste lucruri, atunci vei fi capabil să îți tratezi corect părinții în inima ta și nu îți va mai fi dor de ei, nu-ți vei mai face griji pentru ei și nu vei mai fi incapabil să trăiești separat de ei. Ei și-au terminat misiunea de părinți, deci nu îi vei mai trata ca pe cele mai apropiate persoane ție, nici nu-i vei mai idolatriza. În schimb, îi vei trata ca pe niște oameni obișnuiți și, atunci, vei scăpa cu totul de robia emoțiilor și te vei desprinde cu adevărat de emoțiile tale și de afecțiunea familiei. Odată ce ai făcut asta, îți vei da seama că lucrurile acelea nu merită prețuite. În acel moment vei vedea rudele, familia și legăturile trupești ca pietre de care te poticnești în calea ta de a înțelege adevărul și a te elibera de emoții. Cauza este faptul că ai cu ei acea legătură de familie – acea legătură trupească ce te paralizează, te face să te rătăcești și te face să crezi că ei te tratează cel mai bine, sunt cei mai apropiați de tine, țin la tine mai mult decât oricine și te iubesc cel mai mult – toate acestea sunt lucrurile care te fac incapabil să discerni limpede dacă ei sunt oameni buni sau răi. Odată ce te-ai îndepărtat cu adevărat de aceste emoții, deși este posibil să te mai gândești la ei din când în când, oare îți va mai fi dor de ei din toată inima, vei mai stărui cu gândul la ei și vei mai tânji după ei așa cum faci acum? Nu. Nu vei spune: „Persoana de care chiar nu mă pot lipsi este mama; ea este cea care mă iubește, are grijă de mine și ține la mine cel mai mult.” Când vei avea acest nivel de percepție, vei mai plânge oare când te vei gândi la ea? Nu. Problema aceasta va fi rezolvată. Așadar, în privința problemelor sau a chestiunilor care-ți provoacă dificultăți, dacă nu ai dobândit acel aspect al adevărului și dacă nu ai pătruns în acel aspect al adevărului-realitate, vei fi blocat în astfel de stări sau dificultăți și nu vei fi niciodată capabil să ieși din ele. Dacă tratezi asemenea probleme și dificultăți drept problemele-cheie ale intrării în viață și apoi cauți adevărul pentru a le rezolva, atunci vei fi capabil să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate; fără să-ți dai seama, îți vei învăța lecția din aceste probleme și dificultăți. Când problemele vor fi rezolvate, vei simți că nu ești atât de apropiat de părinți și de membrii familiei, le vei vedea mai clar natura-esență și vei vedea ce fel de oameni sunt cu adevărat. Când îi vei vedea clar pe cei dragi, vei spune: „Mama nu acceptă adevărul deloc; de fapt, îi e lehamite de adevăr și îl urăște. În esența ei, este o persoană rea, un diavol. Tata caută să placă oamenilor, e de partea mamei. El nici nu acceptă, nici nu practică adevărul deloc; nu este cineva care urmărește adevărul. Pe baza comportamentului mamei și al tatălui meu, amândoi sunt non-credincioși; ambii sunt diavoli. Trebuie să-i părăsesc de tot și să stabilesc limite clare cu ei.” În felul acesta, vei sta de partea adevărului și vei fi capabil să renunți la ei. Atunci când vei fi capabil să discerni cine sunt ei, ce fel de oameni sunt, vei mai avea sentimente pentru ei? Vei mai simți afecțiune pentru ei? Vei mai avea cu ei o legătură trupească? Nu. Vei mai avea nevoie să-ți înfrânezi emoțiile? (Nu.) Așadar, pe ce te bazezi, de fapt, pentru a rezolva aceste dificultăți? Te bazezi pe faptul de a înțelege adevărul, de a te bizui pe Dumnezeu și a-L respecta. Dacă aceste lucruri îți sunt limpezi în inima ta, mai ai nevoie să te înfrânezi, atunci? Te mai simți nedreptățit? Mai ai nevoie să înduri o durere atât de mare? Mai ai nevoie ca alții să aibă părtășie cu tine și să facă lucrare ideologică? Nu, fiindcă deja ai rezolvat tu însuți lucrurile – e floare la ureche. Pentru a reveni la subiect: cum rezolvi problema de a nu dori să te gândești la ei sau să-ți fie dor de ei? (Caut adevărul pentru a o rezolva.) Acestea sunt cuvinte mari și sună foarte oficial. Vorbește, însă, în mod puțin mai practic! (Aplic cuvintele lui Dumnezeu pentru a vedea clar esența lor; adică îi discern pe baza esenței lor. Apoi, voi fi capabil să îmi dau la o parte afecțiunea și legătura trupească.) Așa este. Trebuie să-ți bazezi discernerea naturii-esențe a oamenilor pe cuvintele lui Dumnezeu. Fără revelația cuvântului lui Dumnezeu, nimeni nu poate să vadă clar natura-esență a altora. Numai întemeindu-te în cuvintele lui Dumnezeu și în adevăr poți să vezi clar natura-esență a oamenilor; numai atunci poți să rezolvi problema emoțiilor omenești la originea ei. Începe prin a-ți abandona afecțiunile și legăturile trupești; oricare e persoana față de care emoțiile tale sunt cele mai puternice, pe aceea ar trebui s-o analizezi și s-o discerni mai întâi. Ce credeți despre această soluție? (Este bună.) Unii oameni spun: „Să-i discern și să-i analizez pe oamenii față de care sentimentele mele sunt cele mai puternice – cât de insensibil!” Rostul faptului că te pun să-i discerni nu este ca să rupi relațiile cu ei – nu este ca să-ți tai legăturile părinte-copil și nici ca să-i abandonezi total, pentru a nu mai interacționa cu ei niciodată. Ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de cei dragi, dar nu se poate să fii constrâns ori încurcat de ei, căci tu Îl urmezi pe Dumnezeu; trebuie să ai acest principiu. Dacă totuși s-ar putea să devii constrâns ori încurcat de ei, nu poți să-ți faci datoria bine și nici nu poți să garantezi că-L poți urma pe Dumnezeu până la capătul drumului. Dacă nu L-ai urma pe Dumnezeu sau nu ai iubi adevărul, atunci nimeni nu ți-ar cere lucrul acesta. Unii oameni zic: „În prezent nu înțeleg adevărul; nu știu cum să-i discern pe alții.” Dacă nu ai statura aceasta, atunci lasă deoparte discernământul deocamdată. Atunci când statura ta va fi suficientă și când vei putea să treci prin asemenea încercări și să iei tu însuți inițiativa de-a practica astfel, nu va fi prea târziu să practici acest aspect al adevărului.

Mulți oameni suferă inutil din punct de vedere emoțional; de fapt, aceasta toată este o suferință zadarnică, inutilă. De ce spun asta? Oamenii sunt întotdeauna constrânși de emoțiile lor, așa că sunt incapabili să practice adevărul și să I se supună lui Dumnezeu; în plus, să fii constrâns de emoții nu este deloc benefic pentru a-ți face datoria sau a-L urma pe Dumnezeu, fiind și un obstacol uriaș pentru intrarea în viață. De aceea, să suferi constrângerea emoțiilor nu are niciun sens și Dumnezeu nu Își aduce aminte de ea. Așadar, cum te eliberezi de această suferință fără sens? Ai nevoie să înțelegi adevărul, să vezi clar și să înțelegi esența acestor legături trupești; apoi îți va fi ușor să nu mai fii constrâns de emoțiile trupului. Unii oameni care cred în Dumnezeu sunt persecutați sever de părinții lor necredincioși; dacă nu sunt forțați să-și găsească un partener, sunt forțați să-și găsească un serviciu. Pot să facă ce vor, dar nu li se permite să creadă în Dumnezeu. Unii părinți blasfemiază, chiar, împotriva lui Dumnezeu, deci oamenii aceștia văd adevărata față diavolească a părinților lor. Abia atunci inimile lor strigă: „Într-adevăr sunt diavoli, deci nu pot să-i tratez drept cei dragi ai mei!” De atunci încolo, sunt liberi de constrângerile și lanțurile emoțiilor lor. Satana vrea să folosească afecțiunea pentru a-i constrânge și a-i lega pe oameni. Dacă ei nu înțeleg adevărul, este ușor să fie înșelați. Foarte adesea, de dragul părinților și al celor dragi, sunt nefericiți, plâng, îndură greutăți și fac sacrificii. Asta e ignoranța lor obscură; suferă cu stoicism și culeg ce au semănat. Să suferi aceste lucruri este lipsit de valoare – un efort zadarnic, de care Dumnezeu nu-Și va aduce aminte deloc – și ai putea spune că ei trec prin iad. Odată ce vei înțelege realmente adevărul și le vei vedea clar esența, vei deveni liber; vei simți că suferința ta anterioară a fost ignorantă și obscură. Nu vei da vina pe nimeni altul; vei da vina pe propria ta orbire, pe nesăbuința ta și pe faptul că nu ai înțeles adevărul și nu ai văzut limpede chestiunile. Oare problema emoțională este una ușor de rezolvat? Voi ați rezolvat-o? (Încă nu. Încă nu am practicat și nu am intrat pe calea de practică pe care ne-a indicat-o Dumnezeu; doar că avem o bază de referință când se întâmplă un lucru de genul acesta.) Zicând toate acestea – fie că ne referim la chestiuni practice sau la lucrurile pe care le-ați interpretat drept căi – Eu vă spun: când întâmpinați un lucru de genul acesta, cea mai bună metodă de a-l gestiona este să vă rugați lui Dumnezeu și să căutați adevărul, și atunci veți avea o cale de a-l rezolva. După ce ați văzut clar esența emoțiilor trupului, vă va fi ușor să gestionați chestiunile în acord cu adevărurile-principii. Dacă ești mereu constrâns de legăturile trupești cu cei dragi, atunci nu ai nicio cale de-a practica adevărul; chiar dacă înțelegi doctrină și strigi sloganuri, tot vei fi incapabil să-ți rezolvi problemele reale. Unii oameni pur și simplu nu știu cum să caute adevărul. Alții sunt capabili să caute adevărul, dar când oamenii au părtășie clară cu ei despre adevăr, ei nu cred pe de-a-ntregul și nu pot s-o accepte în totalitate; o ascultă, doar, ca și cum ar fi doctrină. Așa că problema ta de-a fi constrâns de emoțiile tale nu poate fi rezolvată niciodată; dacă nu poate fi rezolvată, nu poți să ieși niciodată din ea și vei continua să fii constrâns și legat. În cazul în care crezi în Dumnezeu, însă ești incapabil să-L urmezi sau să faci datoria pe care se cuvine să o faci, atunci, la sfârșit, nu vei fi demn de-a primi promisiunea Lui, până când, într-o zi, vei cădea pradă dezastrelor și vei fi pedepsit. Plânsul și scrâșnirea dinților vor fi inutile și nimeni nu te va putea mântui. Acum înțelegeți limpede consecințele neînlăturării firilor corupte?

Despre ce am avut părtășie azi? Am avut părtășie despre stările oamenilor, firile lor corupte, precum și despre modul în care să intrați în adevărul-realitate, cum să tratați corect chestiunile pe care le întâmpinați, ce fel de puncte de vedere se cuvine să aveți și cum să cunoașteți, să analizați detaliat și să vă înlăturați propria fire coruptă. Lecția intrării în viață trebuie învățată întotdeauna; niciodată nu e prea târziu să înveți sau prea târziu să începi. Când este, deci, prea târziu? Dacă ai murit, atunci e prea târziu; dacă ești încă în viață, atunci nu e prea târziu. În momentul acesta voi sunteți în viață cu toții, nu sunteți morți, dar oare chiar înțelegeți limpede ce sunt viii și ce sunt morții? În engleză, oamenii spun mereu „I’m still alive” („Încă sunt în viață”). Ce înseamnă asta? Se întâmplă atunci când ești descumpănit când ți se întâmplă ceva, sau ai fost târât în vâltoarea societății, ori simți că ai decăzut, și atunci te înțepi cu un ac și îl simți – atunci vei simți că încă ești în viață, că inima ta încă nu a murit. Dacă ești încă în viață, atunci ar trebui să ai țeluri de urmărit și ar trebui să trăiești asemănarea unei făpturi omenești. Înainte, ai fost decăzut, ai urmat lucruri lumești și ai trăit într-o vâltoare a răutății; oare nu e timpul să-ți vii în fire acum și să eviți să decazi și mai mult? Vedeți, occidentalii nu au găsit adevărata cale și se simt deznădăjduiți când e vorba de viața umană și de stilul lor de viață, de aceea cuvintele lor sunt pline de o emoție adâncă și au un soi de deprimare și deznădejde – adică o dispoziție neajutorată – în lăuntrul lor. Trăind, simt adesea că nu sunt umani, dar trebuie să trăiască astfel; chiar dacă se simt ca niște fantome, ca niște animale sau fiare, trebuie să continue să trăiască astfel. Ce se poate face? Ei nu pot face nimic. Dacă nu mor, atunci trebuie să trăiască în felul acesta; nu există altă cale pentru ei și trăiesc într-un mod vrednic de plâns. Voi toți sunteți așa? Dacă într-o zi sunteți plini de o emoție adâncă, gândind: „A, încă sunt în viață, inima mea nu a murit încă” – dacă cineva ajunge până în punctul acesta, ce se va alege de el? Deja este în mare pericol! Pentru un credincios, asta deja e foarte periculos. Categoric nu se poate să spuneți ceva de genul: „Încă sunt în viață, dar trupul meu e o carcasă, iar eu sunt un cadavru care umblă. Inima îmi este vie, și doar puținele dorințe și idealuri din inimă îmi susțin trupul.” Să nu ajungeți în punctul acela! Dacă ajungeți în acel punct, va fi foarte greu să fiți mântuiți. Acum, uitându-mă la voi toți, situațiile voastre nu sunt rele. Dacă-i citești cuvântul lui Dumnezeu unui necredincios, el nu va ajunge să conștientizeze nimic; deci dacă voi folosi acum cuvinte severe pentru a vă emonda și trata, veți fi măcar conștienți de asta? (Da.) Unii dintre voi ajungeți la o cunoaștere de sine numai după ce sunteți emondați și tratați; numai atunci simțiți remușcări. Asta înseamnă că încă sunteți conștienți și inimile voastre nu au murit încă de tot, ceea ce dovedește că încă sunteți treji, încă sunteți în viață! Dacă puteți accepta adevărul și îl puteți pune în practică, atunci aveți o speranță de-a fi mântuiți. Dacă cineva ajunge în punctul în care pur și simplu nu vrea să accepte adevărul, atunci a murit de tot și este imposibil de mântuit. În biserică sunt destul de mulți oameni care pur și simplu nu vor să accepte adevărul. Deși respiră, acești oameni de fapt nu au duh. Sunt cadavrele fără duh, cadavrele care umblă. Astfel de oameni au fost dați în vileag total și alungați.

5 octombrie 2016