Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Cu alte cuvinte, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să I te supui. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu contează dacă tu crezi în Dumnezeu sau nu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu I te-ai supus niciodată și nu accepți întregimea cuvintelor Lui, și ceri în schimb ca Dumnezeu să ți Se supună ție și să acționeze conform noțiunilor tale, atunci ești cel mai răzvrătit dintre toți și ești un neîncrezător. Cum ar putea astfel de oameni să reușească să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează noțiunilor omului?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care au credință adevărată în El. Au sentimente impulsionate de conștiința și rațiunea lor; cred în inimile lor că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul; cred că tot ce face Dumnezeu e corect și e în scopul mântuirii și purificării oamenilor. Indiferent dacă se aliniază cu noțiunile și închipuirile oamenilor, le este benefic. Aceia care nu cred cu adevărat în Dumnezeu nu au conștiință, nu au rațiune și nici nu le pasă dacă au conștiință sau rațiune. Au mereu atitudinea celor parțial încrezători și parțial neîncrezători în cuvintele lui Dumnezeu; inimile lor nu pot simți că ale Sale cuvinte sunt adevărul. Așadar, care este opinia lor despre existența lui Dumnezeu? În inimile lor, se gândesc: „Dacă dumnezeu există, atunci unde este el? Nu îl văd. Nu știu dacă dumnezeu există cu adevărat. Dacă tu crezi că el există, atunci așa este; dacă nu crezi, atunci nu există.” Aceasta e opinia lor. Totuși, cugetă la acest lucru și își spun: „Atâția oameni cred în dumnezeu și au depus mărturie pentru el. Poate chiar există un dumnezeu. Sper că există, pentru că atunci pot să profit de această situație și să obțin binecuvântări. O să am noroc.” Ei recurg la o mentalitate bazată pe noroc și pariuri și vor doar să participe pentru un pic de amuzament; chiar dacă nu sunt binecuvântați, cred că nu e nicio pierdere, pentru că nu au investit nimic. Opinia și atitudinea lor față de existența lui Dumnezeu este aceasta: „Oare dumnezeu chiar există? Nu pot să-mi dau seama. Unde este dumnezeu? Nu sunt prea sigur. Spun adevărul toți acești oameni care au depus mărturie? Sau mint? Nici de asta nu sunt sigur.” Inima lor ridică un semn de întrebare peste toate aceste chestiuni; nu pot să-și dea seama, așa că se îndoiesc necontenit de ele. Credința lor în Dumnezeu este întinată de o atitudine de îndoială și opinii greșite. Când Dumnezeu vorbește și exprimă adevărul, care este atitudinea lor față de cuvintele Sale? (Îndoială și neîncredere.) Aceasta nu e opinia lor fundamentală; nu vedeți clar această chestiune. Consideră cuvântul lui Dumnezeu drept adevărul? (Nu.) Ce gândesc ei? „Atâtor oameni le place să citească cuvintele lui dumnezeu, așa că mie de ce nu mi se par interesante? Ce poți să obții din citirea cuvintelor lui dumnezeu și înțelegerea adevărului? Care e beneficiul? Poți cu adevărat să intri în Împărăția Cerurilor? Oamenii nu pot vedea Împărăția Cerurilor. După cum văd eu lucrurile, trebuie să fie un oarecare beneficiu concret în a crede în dumnezeu; trebuie să existe un oarecare avantaj real.” Se îngrijorează că, dacă nu înțeleg adevărul, vor fi eliminați, așa că ascultă ocazional predici. Apoi însă stau pe gânduri și își zic: „Ei spun că au autoritate și putere cuvintele lui dumnezeu, așa că eu de ce nu le aud sau simt? Ei spun că oamenii sunt schimbați de cuvintele lui dumnezeu, așa că pe mine de ce nu m-au schimbat cuvintele lui? Încă râvnesc după confortul trupului la fel ca înainte; îmi plac mâncarea și hainele; temperamentul meu e la fel de rău ca întotdeauna; mi-e încă teamă când marele balaur roșu mă persecută. Eu de ce tot nu am credință? Dumnezeu le cere oamenilor să fie sinceri; le cere să fie oameni cu adevăr și umanitate. Nu sunt nesăbuiți oamenii sinceri? Dumnezeu le cere oamenilor să se teamă de dumnezeu și să se ferească de rău, dar câți pot, de fapt, să realizeze acest lucru? Natura umană este egoistă. Dacă îți urmezi natura umană, trebuie să te gândești cum să obții binecuvântări pentru tine. Trebuie să uneltești ca să ai beneficii. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate. Trebuie să-ți iei destinul în mâini; trebuie să-ți construiești fericirea. E cel mai realist lucru. Dacă oamenii nu se vor lupta și nu își vor lua singuri lucruri și dacă nu vor trăi pentru faimă, câștig și beneficiu, nu vor obține nimic. Nimeni nu își va asuma responsabilitatea de a-ți lăsa aceste lucruri în prag. Mana nu cade, de fapt, niciodată din ceruri!” Acestea sunt gândurile și opiniile lor, filosofiile lor pentru interacțiuni lumești și logica și regulile după care supraviețuiesc. Sunt neîncrezători oamenii care au aceste gânduri și opinii? Este exact atitudinea pe care neîncrezătorii o au față de adevăr. Mințile lor nu știu ce este adevărul, nu știu unde sunt manifestate autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu și nu știu cum rânduiește Dumnezeu sfârșitul oamenilor. Ei venerează doar puterea și caută beneficiile care sunt chiar în fața lor. Consideră că, dacă ei cred în Dumnezeu, ar trebui să fie binecuvântați și că, doar în cazul în care Dumnezeu le oferă noroc oamenilor, le umple viața cu bogăție și abundență și le dă o viață fericită, aceasta e adevărata cale. Ei nu cred că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și nu cred că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, darămite că firea sau soarta unei persoane poate fi schimbată de cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, nu au urmărit niciodată adevărul când au crezut în Dumnezeu. Pe scurt, deoarece nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu drept viața lor și scopul lor în viață, credința lor în Dumnezeu e din ce în ce mai mică; nu au niciun interes să parcurgă cuvintele lui Dumnezeu și nici să asculte predici; ba chiar adorm când cineva are părtășie cu ei despre adevăr. Pe deasupra, simt că îndeplinirea datoriei lor e o povară în plus și că muncesc pe degeaba. Inimile lor tânjesc după momentul în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, când Dumnezeu le va da o declarație cu hotărârea lui și vor putea vedea dacă vor obține, de fapt, binecuvântări. Dacă își vor da seama că prin acest fel de credință în Dumnezeu nu vor primi niciodată binecuvântări, că vor fi cu siguranță eliminați și că tot vor muri într-un dezastru, atunci se vor putea retrage imediat. Deși spun că ei cred în Dumnezeu, inimile lor se îndoiesc de El. Spun că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, însă inimile lor nu cred în adevăr. Nu au citit niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au ascultat vreodată cu adevărat o predică. Nu au avut niciodată părtășie despre adevăr și nu au căutat niciodată adevărul când și-au îndeplinit datoria; ei doar se bazează pe propriile eforturi. Acesta e un neîncrezător tipic. Nu e diferit de un non-credincios.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”

Există niște oameni a căror credință nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaște că ei sunt adepții Lui, pentru că El nu le slăvește credințele. În cazul acestor oameni, indiferent câți ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile și părerile lor nu s-au schimbat niciodată; sunt precum non-credincioșii, aderând la principiile și metodele non-credincioșilor de a interacționa cu oamenii și la legile supraviețuirii și credinței acestora. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața lor, nu au considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenționat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu și nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei văd credința în Dumnezeu drept un fel de pasiune pentru amatori, tratându-L doar ca sprijin spiritual; ca atare, ei nu cred că merită să încerce să înțeleagă firea sau esența lui Dumnezeu. Se poate spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu acești oameni; ei nu sunt interesați și nici nu se pot deranja să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil și nu există.” Ei cred că a încerca să-L înțeleagă pe acest tip de Dumnezeu nu ar merita osteneala și că a face asta ar însemna să se păcălească. Cred că dacă doar Îl recunosc pe Dumnezeu prin cuvinte, fără a lua nicio poziție reală și fără a se implica în acțiuni reale, sunt foarte isteți. Cum îi privește Dumnezeu pe asemenea oameni? Îi consideră drept non-credincioși. Unii oameni întreabă: „Pot citi non-credincioșii cuvintele lui Dumnezeu? Își pot îndeplini îndatoririle? Pot ei spune cuvintele «Voi trăi pentru Dumnezeu»?” Ceea ce adesea văd oamenii sunt manifestările de fațadă ale oamenilor; ei nu văd esența lor. Dar Dumnezeu nu Se uită la aceste manifestări superficiale; El vede doar esențele lor lăuntrice. Astfel, aceasta e atitudinea Lui față de acești oameni și definiția pe care le-o atribuie.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

Cineva care nu acceptă nici pe departe cuvintele lui Dumnezeu drept viața sa nu este un adevărat credincios în Dumnezeu. Este un neîncrezător și, indiferent câți ani ar crede în Dumnezeu, este în zadar. Dacă un credincios în Dumnezeu doar se implică în ritualuri religioase, dar nu practică adevărul, atunci el nu este un credincios în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îl recunoaște. Ce trebuie să stăpânești pentru ca Dumnezeu să te recunoască drept adept al Său? Cunoști standardele după care Dumnezeu măsoară o persoană? Dumnezeu evaluează dacă faci totul conform cerințelor Sale și dacă practici și te supui adevărului potrivit cuvintelor Sale. Acesta este standardul după care Dumnezeu măsoară o persoană. Măsurătoarea lui Dumnezeu nu are la bază anii de când crezi în El, cât de departe ai călătorit, câte comportamente bune ai sau câte cuvinte și doctrine înțelegi. El te măsoară în baza faptului dacă urmărești adevărul și ce cale alegi. Mulți oameni cred verbal în Dumnezeu și Îl slăvesc, dar în inimile lor nu iubesc cuvintele pe care El le spune. Ei nu sunt interesați de adevăr. Ei întotdeauna cred că a trăi potrivit filosofiilor Satanei sau diverselor teorii lumești este ceea ce fac oamenii normali, că așa se pot proteja și că așa se poate trăi cu folos în lume. Sunt aceștia oameni care cred în Dumnezeu și Îl urmează? Nu, nu sunt. Cuvintele oamenilor importanți și renumiți par deosebit de înțelepte și îi pot induce în eroare cu ușurință pe ceilalți. Este posibil ca tu să te agăți de cuvintele lor ca fiind adevăruri sau devize pe care să le respecți. Dar dacă, atunci când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, de o cerință obișnuită pe care El o are față de oameni, precum să fii o persoană cinstită sau să-ți vezi de treaba ta cu supunere și scrupulozitate, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și să ai un comportament statornic și cinstit, tu nu poți pune în practică aceste cuvinte și nu le consideri adevăruri, atunci nu ești un adept al lui Dumnezeu. Pretinzi că practici adevărul, dar dacă Dumnezeu te întreabă: „Sunt «adevărurile» pe care le practici cuvintele lui Dumnezeu? Principiile pe care le susții se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu?” – cum ai da socoteală pentru tine însuți? Dacă temeiul tău nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, atunci sunt cuvintele Satanei. Trăiești cuvintele Satanei și totuși pretinzi că practici adevărul și Îl mulțumești pe Dumnezeu. Nu este asta o blasfemie împotriva Lui? Dumnezeu îi învață pe oameni să fie cinstiți, de exemplu, și totuși unii oameni nu meditează asupra a ceea ce presupune cu adevărat să fii o persoană cinstită, cum să practici acest lucru, ce lucruri pe care le trăiești și le dezvălui sunt necinstite și ce lucruri pe care le trăiești și le dezvălui sunt cinstite. În loc să mediteze la esența adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, ei apelează la cărțile non-credincioșilor. Ei gândesc: „Și zicalele non-credincioșilor sunt destul de bune; și ele îi învață pe oameni să fie buni! De exemplu: «Cei buni au o viață liniștită», «Oamenii candizi vor triumfa mereu», «A-i ierta pe alții nu este o nesăbuință, ci aduce beneficii mai apoi.» Și aceste afirmații sunt corecte și sunt în concordanță cu adevărul!” Așadar, ei urmează aceste cuvinte. Ce fel de persoane pot ei fi dacă respectă aceste dictoane ale non-credincioșilor? Pot ei să trăiască adevărul-realitate? (Nu, nu pot.) Nu sunt mulți oameni ca aceștia? Ei dobândesc unele cunoștințe; au citit câteva cărți și câteva lucrări celebre; au dobândit o anumită perspectivă și au auzit câteva zicale celebre și proverbe populare, apoi le iau drept adevăr, acționând și îndeplinindu-și datoria potrivit acestor cuvinte, aplicându-le în viața lor de credincioși în Dumnezeu și crezând că mulțumesc inima Lui. Nu este aceasta înlocuirea adevărului cu minciuna? Nu este aceasta o înșelăciune? Pentru Dumnezeu, aceasta este o blasfemie! Aceste lucruri se manifestă în fiecare persoană, în număr destul de mare. Este credincios în Dumnezeu cineva care tratează cuvintele plăcute și doctrinele corecte din rândul oamenilor ca pe niște adevăruri care trebuie susținute, în timp ce pune cuvintele lui Dumnezeu deoparte și le ignoră, nereușind să le asimileze, indiferent de câte ori sunt citite, sau să considere cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul? Este el un adept al lui Dumnezeu? (Nu.) Astfel de oameni cred în religie; ei încă îl urmează pe Satana! În opinia lor, cuvintele rostite de Satana sunt filosofice, sunt foarte profunde și clasice. Le consideră a fi zicale faimoase, de un adevăr absolut. Indiferent la ce altceva ar renunța, ei nu pot renunța la aceste cuvinte. A renunța la aceste cuvinte ar fi ca și cum și-ar pierde temelia vieții, ca și cum și-ar goli inima. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt adepții Satanei și de aceea acceptă faimoasele zicale ale Satanei ca fiind adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”

Dacă oamenii, în credința lor în Dumnezeu, nu au o inimă cu frică de Dumnezeu, dacă nu au o inimă supusă lui Dumnezeu, nu numai că nu vor putea face vreo lucrare pentru El, ci, din contră, vor deveni cei care-I tulbură lucrarea și care I se împotrivesc. A crede în Dumnezeu, dar a nu I te supune sau a nu te teme de El, ci, în schimb, a te împotrivi Lui, este cea mai mare rușine pentru un credincios. Dacă ei, credincioșii, vorbesc și se poartă cu aceeași nepăsare și nestăpânire ca non-credincioșii, atunci sunt mai ticăloși decât non-credincioșii; sunt demoni arhetipali.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

Cum putem discerne tipul de neîncrezători care cred în Dumnezeu doar pentru a câștiga binecuvântări în mod oportunist și nu doresc să câștige adevărul? Indiferent câte predici aud, indiferent cum se are părtășie despre adevăr cu ei, gândurile și concepțiile lor asupra oamenilor și lucrurilor, perspectiva asupra vieții și valorile lor nu se schimbă niciodată. De ce? Pentru că niciodată nu chibzuiesc serios la cuvintele lui Dumnezeu și sunt absolut refractari la adevărurile exprimate de Dumnezeu sau la ceea ce spune El despre diverse probleme. Ei doar se agață de propriile concepții și de filosofiile Satanei. În sufletul lor, încă mai cred că filosofiile și logica Satanei sunt drepte și corecte. De exemplu: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Funcționarii nu fac lucrurile dificile pentru cei care aduc daruri” sau „Cei buni au viață liniștită.” Ba chiar sunt unii care zic: „Când oamenii cred în Dumnezeu, sigur sunt buni, ceea ce înseamnă să nu iei niciodată viața cuiva; a lua viața cuiva este un păcat și e de neiertat pentru Dumnezeu.” Ce fel de concepție e asta? Este o concepție budistă. Deși concepția budistă se poate potrivi cu noțiunile și închipuirile oamenilor, ea e lipsită de orice adevăr. Credința în Dumnezeu trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; numai cuvintele Lui sunt adevărul. În credința lor în Dumnezeu, unii oameni acceptă chiar și concepțiile absurde ale non-credincioșilor și teoriile greșite ale lumii religioase drept adevărul, le prețuiesc și se agață de ele. Sunt aceștia oameni care acceptă adevărul? Ei nu pot să facă diferența dintre cuvintele omului și cuvintele lui Dumnezeu, ori dintre diavol și Satana și singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul. Nu se roagă la Dumnezeu, nu caută adevărul, nici nu acceptă niciunul dintre adevărurile exprimate de Dumnezeu. Ideile și concepțiile lor asupra oamenilor, asupra lumii exterioare și asupra tuturor celorlalte chestiuni nu se schimbă niciodată. Ei se agață numai de concepțiile pe care le-au avut întotdeauna, care provin din cultura tradițională. Oricât de ridicole sunt acele concepții, ei nu pot percepe asta și tot rămân neclintiți în acele concepții greșite și nu renunță la ele. Asta este o manifestare a unui neîncrezător. Care este o alta? Aceea că zelul, sentimentele și credința lor se schimbă după cum crește anvergura bisericii și după cum i se mărește continuu statutul în societate. De pildă, când lucrarea bisericii s-a răspândit peste hotare și a crescut în anvergură, când lucrarea Evangheliei s-a răspândit complet, ei au văzut asta și s-au simțit revigorați imediat. Li s-a părut că biserica devenea din ce în ce mai influentă și că nu va mai suferi opresiunea și persecuția din partea guvernului, au considerat că exista speranță pentru credința lor în Dumnezeu, că puteau ține capul sus; astfel, li s-a părut că, crezând în Dumnezeu, pariaseră bine, că acțiunea lor riscantă avea să dea rezultate, până la urmă. Li s-a părut că șansele de a câștiga binecuvântări creșteau tot mai mult și au început să prindă curaj, în sfârșit. În anii trecuți, se simțiseră oprimați, îndurerați și neliniștiți pentru că vedeau deseori arestările și reprimarea creștinilor de către marele balaur roșu. De ce au simțit neliniște? Fiindcă biserica era la asemenea ananghie și și-au făcut griji gândindu-se dacă făcuseră alegerea corectă crezând în Dumnezeu și, mai mult decât atât, au fost tulburați și îngrijorați dacă ar trebui să rămână în biserică ori să o părăsească. În anii aceia, indiferent de împrejurările adverse cu care se confrunta biserica, acest lucru avea un impact asupra emoțiilor lor; orice lucrare pe care o făcea biserica și oricum fluctuau reputația și statutul bisericii în societate, acestea le afectau emoțiile și starea de spirit. Întrebarea dacă ar trebui să rămână ori să plece le rămânea mereu în minte. Astfel de oameni sunt neîncrezători, nu-i așa? Când biserica e condamnată și reprimată de guvernul național, când credincioșii sunt arestați sau judecați, condamnați, denigrați și respinși de comunitatea religioasă, se simt profund dezonorați și chiar foarte rușinați și umiliți pentru că au devenit membri ai bisericii; inima le șovăie și regretă că au crezut în Dumnezeu și s-au alăturat bisericii. Niciodată nu au de gând să ia parte la bucuriile și greutățile bisericii, ori să sufere împreună cu Hristos. În schimb, când biserica înflorește, par plini de credință; dar când biserica e persecutată, respinsă, reprimată și condamnată, vor să fugă, să plece. Când nu pot vedea nicio speranță de a primi binecuvântări sau nicio speranță ca Evanghelia Împărăției să se răspândească, vor și mai mult să plece. Când nu văd împlinite cuvintele lui Dumnezeu și nu știu când va veni dezastrul cel mare și când se va sfârși, sau când se va înfăptui Împărăția lui Hristos, ei șovăie, nesiguri, și sunt incapabili să-și facă datoria cu liniște sufletească. Ori de câte ori se întâmplă asta, vor să-L părăsească pe Dumnezeu, să părăsească biserica și să găsească o ieșire. Astfel de oameni sunt neîncrezători, nu-i așa? Fiecare mișcare a lor este pentru propriile lor interese trupești. Lor nu li se schimbă treptat ideile și concepțiile prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu sau citind cuvintele Lui, prin părtășia despre adevăr și trăind viața bisericească. Când li se întâmplă ceva, ei niciodată nu caută adevărul, nu cercetează ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre acel lucru, care sunt intențiile Lui, cum călăuzește El oamenii sau ce le cere acestora. Unicul lor țel pentru care au devenit membri ai bisericii este să aștepte ziua în care biserica va putea „ține capul sus”, ca să poată înhăța avantajele pe care și le-au dorit dintotdeauna. Evident, au devenit membri ai bisericii și fiindcă au văzut: cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – dar ei sunt total refractari la adevăr și nu cred că se vor împlini toate cuvintele lui Dumnezeu. Ce spuneți, deci, sunt neîncrezători astfel de oameni? (Da.) Orice se întâmplă în biserică sau în lumea exterioară, calculează cât de mult le vor fi afectate interesele și cât de mare impact va avea acel lucru asupra obiectivelor pe care le urmăresc. La cel mai mic semn de necaz, se vor gândi imediat, cu mare acuitate, la propriile perspective, interese și dacă ar trebui să rămână sau să plece din biserică. Ba chiar sunt oameni care tot întreabă: „Anul trecut s-a spus că lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși – atunci, de ce mai continuă? În ce an se va sfârși lucrarea lui Dumnezeu, exact? Nu sunt îndreptățit să știu? Am îndurat destul, timpul meu e prețios, tinerețea mea e prețioasă – cu siguranță nu mă puteți lăsa să aștept așa!” Ei sunt interesați în mod deosebit dacă s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu, de situația bisericii, de statutul și reputația ei. Nu le pasă dacă sunt capabili să câștige adevărul sau dacă pot fi mântuiți, ci sunt foarte interesați dacă pot obține avantaje și binecuvântări rămânând în casa lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt oportuniști în dorința lor de-a fi binecuvântați. Chiar dacă vor crede până la capăt, tot nu vor înțelege adevărul și nu vor avea mărturii privind experiențele lor despre care să poată vorbi. Ați întâlnit asemenea oameni? De fapt, asemenea oameni există în fiecare biserică. Trebuie să aveți grijă să-i discerneți. Astfel de indivizi sunt neîncrezători cu toții, sunt o nenorocire în casa lui Dumnezeu, vor aduce mult rău și niciun avantaj bisericii și trebuie îndepărtați din ea.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (23)”

Există un alt tip de oameni care nu pot fi considerați nici buni, nici răi și care sunt credincioși doar cu numele. Dacă le ceri să facă ceva ocazional, o pot face, dar nu-și vor face datoria în mod proactiv dacă nu le rânduiești acest lucru. Ori de câte ori sunt liberi, participă la adunări, dar, în timpul lor privat, nu se știe dacă mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, învață imnuri sau se roagă. Cu toate acestea, ei sunt relativ prietenoși față de casa lui Dumnezeu și față de biserică. Ce înseamnă relativ prietenoși? Înseamnă că, dacă frații și surorile le cer să facă ceva, vor fi de acord; de dragul de a fi colegi credincioși, ei pot ajuta la realizarea câtorva lucruri, în măsura capacităților lor. Cu toate acestea, dacă li se cere să depună eforturi mari sau să plătească un fel de preț, în mod categoric nu o vor face. Dacă un frate sau o soră se află în dificultate și are nevoie de ajutorul lor, cum ar fi să ajute ocazional să aibă grijă de casă, să gătească o masă sau să ajute ocazional la câteva treburi casnice minore – sau persoana cunoaște o limbă străină și îi poate ajuta pe frați și surori să citească scrisori – ei sunt capabili să dea o mână de ajutor cu astfel de lucruri și sunt relativ prietenoși. De obicei, se înțeleg destul de bine cu ceilalți și nu țin evidența în privința ajutorului dat și primit de la oameni, dar nu participă în mod regulat la adunări și nu cer să îndeplinească o datorie, cu atât mai puțin să întreprindă vreo lucrare importantă sau chiar periculoasă. Dacă le ceri să îndeplinească o sarcină periculoasă, cu siguranță te vor refuza, spunând: „Eu cred în dumnezeu de dragul căutării păcii, deci cum aș putea îndeplini sarcini periculoase? Asta nu ar însemna să-mi caut necazuri? Categoric nu pot să o fac!” Dar, dacă frații și surorile sau biserica le cer să facă ceva minor, ei pot să ajute și să facă un efort simbolic, la fel ca un prieten. Această formă de a se strădui și de a ajuta nu poate fi numită a îndeplini o datorie, nici nu poate fi numită a acționa în conformitate cu adevărurile-principii și cu atât mai puțin poate fi numită practicarea adevărului; este doar un caz în care ei au o impresie favorabilă despre credincioșii în Dumnezeu și sunt destul de prietenoși cu ei, fiind capabili să dea o mână de ajutor dacă cineva are nevoie de sprijin. Cum se numesc astfel de oameni? Casa lui Dumnezeu îi numește prieteni ai bisericii. Cum ar trebui să fie tratați genul de oameni care sunt prieteni ai bisericii? Dacă posedă calibru și unele puncte forte și pot ajuta biserica să se ocupe de unele chestiuni externe, atunci ei sunt și făcători de servicii și sunt prieteni ai bisericii. Aceasta deoarece oamenii de acest fel nu pot fi considerați credincioși în Dumnezeu, iar casa lui Dumnezeu nu îi recunoaște. Și, dacă nu sunt recunoscuți de casa lui Dumnezeu, poate Dumnezeu să-i recunoască drept credincioși? (Nu.) Prin urmare, absolut niciodată să nu le cereți oamenilor de acest tip să intre în rândul celor care îndeplinesc o datorie cu normă întreagă. Există persoane care spun: „Unii oameni, când devin credincioși, au puțină credință și vor doar să fie prieteni ai bisericii. Ei nu înțeleg multe lucruri despre credința în Dumnezeu, deci cum pot fi dispuși să facă o datorie? Cum pot fi dispuși să se sacrifice din toată inima?” Nu vorbim despre oameni care cred în Dumnezeu de trei-cinci luni sau până la un an, ci despre oameni care cred nominal în Dumnezeu de peste trei ani sau chiar de cinci sau zece ani. Indiferent cât de mult recunosc astfel de oameni, verbal, că Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat și că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este adevărata biserică, acest lucru nu dovedește că sunt credincioși adevărați. Pe baza diferitelor manifestări ale acestui tip de oameni și a modului lor de credință, îi numim prieteni ai bisericii. Nu-i tratați ca pe frați sau surori – nu sunt frați sau surori. Nu lăsați astfel de oameni să se alăture datoriei bisericii cu normă întreagă și nu-i lăsați să intre în rândurile celor care îndeplinesc o datorie cu normă întreagă; casa lui Dumnezeu nu folosește astfel de oameni. Unii ar putea spune: „Ai prejudecăți față de acest tip de oameni? Deși pot părea temperați la exterior, ei sunt de fapt foarte fervenți în interior.” Ar fi imposibil ca niște credincioși sinceri să creadă în Dumnezeu de cinci sau zece ani și să fie în continuare temperați; comportamentul acestui tip de oameni dezvăluie deja pe deplin că sunt neîncrezători, oameni în afara cuvintelor lui Dumnezeu și non-credincioși. Dacă încă îi numești frați și surori și încă spui că sunt tratați nedrept, atunci noțiunea și sentimentele tale sunt cele care vorbesc.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (6)”

Esența celor care nu acceptă adevărul deloc este aceea a unui neîncrezător. Care sunt semnele distinctive ale neîncrezătorilor? Ei cred în Dumnezeu pentru a fi oportuniști, pentru a profita de pe urma bisericii, a evita dezastrele și a găsi sprijin și o sursă de venit stabilă. Unii dintre ei au chiar obiective politice, dorind să stabilească legături cu guvernul prin anumite chestiuni pentru a câștiga favoruri și a obține o numire oficială. Astfel de oameni sunt neîncrezători, fiecare dintre ei. Ei poartă aceste motive și intenții în credința lor în Dumnezeu, iar în inimile lor, nu cred cu o certitudine deplină că există un Dumnezeu. Chiar dacă Îl recunosc, o fac cu îndoială, fiindcă punctele de vedere de care se agață sunt atee. Ei cred doar în lucruri pe care le pot vedea în lumea materială. De ce spunem că ei nu cred că există un Dumnezeu? Pentru că nu cred sau nu admit în mod unitar faptul că Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile și că, după crearea omenirii, Dumnezeu o conduce și deține suveranitatea asupra ei. Astfel, le este imposibil să creadă că Dumnezeu poate deveni trup. Dacă nu cred că Dumnezeu poate deveni trup, sunt capabili să creadă și să recunoască toate adevărurile exprimate de Dumnezeu? (Nu sunt.) Dacă nu cred adevărurile exprimate de Dumnezeu, atunci oare cred că Dumnezeu poate mântui omenirea sau cred în planul Său de gestionare pentru mântuirea omenirii? (Nu cred.) Ei nu cred nimic din acestea. Care este rădăcina neîncrederii lor? Este aceea că ei nu cred că există Dumnezeu. Sunt atei și materialiști. Ei cred că doar lucrurile pe care le pot vedea în lumea materială sunt reale. Ei cred că faima, câștigul și statutul pot fi obținute doar prin uneltiri și mijloace inadecvate. Ei cred că singura cale pentru a prospera și a duce o viață fericită este de a trăi conform filozofiilor satanice. Consideră că soarta lor este în propriile mâini și că trebuie să se bazeze pe ei înșiși pentru a-și crea și a-și asigura o viață fericită. Ei nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu sau în atotputernicia Lui. Ei cred că, dacă se bazează pe Dumnezeu, nu vor avea nimic. În cele din urmă, ei nu cred că totul poate fi îndeplinit de cuvintele lui Dumnezeu și nu cred în atotputernicia lui Dumnezeu. De aceea, în credința lor în Dumnezeu apar intenții și scopuri precum oportunismul, profitul de pe urma bisericii, căutarea unui refugiu, găsirea unui susținător, împrietenirea cu persoane de sex opus și urmărirea obiectivelor politice – asigurându-și o funcție oficială și o sursă de venit stabilă. Tocmai pentru că acești oameni nu cred că Dumnezeu domnește ca suveran peste toate, sunt capabili, cu îndrăzneală și fără scrupule, să se infiltreze în biserică având propriile intenții și scopuri. Ei doresc să-și utilizeze înzestrările ori să-și împlinească dorințele în biserică. Asta înseamnă că se infiltrează în biserică pentru a-și satisface intenția și dorința de a obține binecuvântări; vor să obțină faimă, câștig și statut în biserică și, procedând astfel, își vor asigura sursa de venit stabilă. Se poate vedea din comportamentul lor, precum și din natura-esență a lor că scopurile, motivele și intențiile lor în ceea ce privește credința în Dumnezeu nu sunt legitime și că niciunul dintre ei nu acceptă adevărul și nu crede cu sinceritate în Dumnezeu – chiar dacă se infiltrează în biserică, doar ocupă locurile, nejucând niciun rol pozitiv. Prin urmare, biserica nu ar trebui să accepte asemenea oameni. Deși acești oameni s-au infiltrat în biserică, ei nu sunt aleșii lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, au fost aduși din cauza intențiilor bune ale altora. „Nu sunt aleșii lui Dumnezeu” – cum trebuie interpretat acest lucru? Înseamnă că Dumnezeu nu i-a predestinat și nu i-a ales; El nu îi vede ca obiecte ale lucrării Sale; nici nu le-a predestinat să fie ființe umane pe care le va mântui. Odată ce acești oameni s-au infiltrat în biserică, firește că nu-i putem trata ca pe frați și surori, întrucât nu sunt cei care acceptă sincer adevărul sau se supun lucrării lui Dumnezeu. Unii ar putea întreba: „Întrucât nu sunt frați și surori care cred cu adevărat în Dumnezeu, de ce nu-i îndepărtează sau nu-i exclude biserica?” Intenția lui Dumnezeu este ca aleșii Săi să învețe ce este discernământul de la acești oameni și astfel, să-și dea seama de uneltirile Satanei și să-l respingă pe acesta. Odată ce aleșii lui Dumnezeu au discernământ, acești neîncrezători ar trebui înlăturați. Scopul discernământului este de a-i da în vileag pe acești neîncrezători care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu cu ambițiile și dorințele lor și de a-i îndepărta din biserică, întrucât acești oameni nu sunt adevărați credincioși în Dumnezeu, cu atât mai puțin sunt oameni care acceptă și urmăresc adevărul. Din faptul că rămân în biserică nu va ieși nimic bun – dar vor rezulta mari daune. În primul rând, după ce se infiltrează în biserică, acești neîncrezători nu mănâncă și nu beau niciodată din cuvintele lui Dumnezeu și nu acceptă nicio fărâmă din adevăr. Discută mereu despre alte lucruri decât cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, tulburând inimile altora. Doar vor perturba și tulbura lucrarea bisericii, în detrimentul intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. În al doilea rând, dacă rămân în biserică, se vor revolta și vor comite nelegiuiri, la fel ca non-credincioșii, perturbând și tulburând lucrarea bisericii și supunând biserica la multe pericole ascunse. În al treilea rând, chiar dacă rămân în biserică, nu vor acționa de bunăvoie ca prestatori de servicii și, deși s-ar putea să presteze un oarecare serviciu, va fi doar pentru a obține binecuvântări. Dacă va veni ziua când vor afla că nu pot obține binecuvântări, vor avea un acces de furie, tulburând și împiedicând lucrarea bisericii. Decât să se tolereze așa ceva, este mai bine să fie îndepărtați cât mai curând posibil din biserică. În al patrulea rând, acești neîncrezători sunt pasibili să formeze facțiuni și să-i susțină și să-i urmeze pe antihriști, formând o forță rea în interiorul bisericii, ceea ce reprezintă o mare amenințare pentru lucrarea acesteia. În lumina acestor patru considerente, este necesar să-i discernem și să-i dăm în vileag pe acești neîncrezători care se infiltrează în casa lui Dumnezeu și apoi să-i îndepărtăm. Acesta este singurul mod de a menține un progres normal al lucrării bisericii și de a garanta în mod eficient că aleșii lui Dumnezeu pot mânca și bea din cuvintele lui Dumnezeu și pot duce o viață bisericească normală, intrând astfel pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu. Acest lucru este din cauză că infiltrarea acestor neîncrezători în biserică aduce un mare prejudiciu pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Sunt mulți oameni care nu-i pot discerne, ci îi tratează în schimb ca pe niște frați și surori. Unii oameni, văzând că au câteva daruri sau puncte forte, îi aleg să servească drept conducători și lucrători. Așa se ridică falșii conducători și antihriștii în biserică. Privind la esența lor, putem vedea că niciunul dintre ei nu crede că Dumnezeu există, nici că ale Sale cuvinte sunt adevărul, nici că El stăpânește ca suveran peste toate. În ochii lui Dumnezeu, sunt non-credincioși. El nu le acordă atenție și Duhul Sfânt nu va lucra asupra lor. Prin urmare, pe baza esenței lor, nu sunt obiecte ale mântuirii lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu sunt predestinați sau aleși de El. Dumnezeu nu i-ar putea mântui sub nicio formă. Indiferent cum privim situația, niciunul dintre acești neîncrezători nu este un ales al lui Dumnezeu. Ar trebui să fie discernuți cu promptitudine și acuratețe și apoi îndepărtați. Nu trebuie să li se permită să stea la pândă în biserică, tulburându-i pe alții.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (24)”

Unele persoane venerează oameni celebri și eminenți. Pun mereu la îndoială faptul dacă într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu pot mântui oamenii și întotdeauna cred că numai cuvintele celor celebri și eminenți au importanță și farmec. Ei gândesc mereu în sinea lor: „Uite cât de impresionant este șeful statului nostru! Uită-te la fastul, la spectacolul, la măreția adunărilor noastre naționale! Poate oare casa lui dumnezeu să se compare câtuși de puțin cu asta?” Faptul că tu ai putea spune așa ceva arată că ești un non-credincios. Nu poți vedea limpede răul politicii, ignoranța unei națiuni, sau corupția umanității. Nu poți vedea că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, nici nu poți vedea sau înțelege ceea ce demonstrează mărturiile bazate pe experiență ale aleșilor lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu deține adevărul și foarte multe mărturii, iar toți aleșii lui Dumnezeu se trezesc și se schimbă, începând cu toții să experimenteze lucrarea Lui și să intre în adevărul-realitate. Poți să vezi imaginea aleșilor lui Dumnezeu care se vor supune și se vor închina Lui? Este dincolo de imaginația ta. Tot ceea ce are casa lui Dumnezeu este de o sută de ori, de o mie de ori mai bun decât lumea, iar în viitor, tot ceea ce are casa lui Dumnezeu nu va putea decât să continue să devină mai bun, mai normal și perfect. Toate aceste lucruri se dobândesc treptat și sunt ceea ce cuvântul lui Dumnezeu va înfăptui. Toți aleșii lui Dumnezeu sunt selecționați și predestinați de El, așa că ei categoric sunt mult mai buni decât oamenii laici. Oare un om nu este orb dacă nu poate vedea aceste realități? Unii simt mereu că lumea este măreață și, în adâncul sufletului lor, se închină oamenilor celebri și eminenți din lume. Oare nu se închină ei diavolilor și Satanelor? Oare acești oameni faimoși și eminenți cred în Dumnezeu? Sunt ei oameni care se supun Lui? Au ei inimi cu frică de Dumnezeu? Acceptă ei adevărul? Sunt cu toții demoni care se împotrivesc lui Dumnezeu – chiar nu poți vedea asta? Având în vedere că te închini oamenilor celebri și eminenți din lume, de ce crezi în Dumnezeu? Cum privești, de fapt, toate cuvintele pe care le exprimă El? Cum privești suveranitatea Lui asupra tuturor? Unii oameni nu doar că nu se tem de Dumnezeu – ei nu au nici măcar cel mai mic respect față de El. Oare nu sunt ei neîncrezători? Nu ar trebui să li se ceară unor astfel de oameni să plece imediat? (Ar trebui.) Și dacă nu pleacă, ce trebuie făcut? Să ne grăbim să îi alungăm, să îi îndepărtăm. Neîncrezătorii sunt ca niște muște murdare, prea dezgustătoare pentru a fi privite. În casa lui Dumnezeu domnesc adevărul și cuvintele Lui, iar măsurile sunt luate în conformitate cu adevărurile-principii. Astfel de oameni ar trebui să fie îndepărtați. Cuvintele lor arată că ei cred în Dumnezeu, dar în adâncul sufletului, ei Îl disprețuiesc și Îi desconsideră casa. Vreți să aveți astfel de neîncrezători care să se amestece printre voi? (Nu.) De aceea, aceștia trebuie să fie îndepărtați imediat. Ei trebuie să fie îndepărtați, indiferent cât de educați sau capabili sunt. Unii oameni întreabă: „Oare asta nu înseamnă lipsă de iubire?” Nu, înseamnă să acționezi conform principiilor. Ce vreau să spun cu asta? Că, indiferent cât de mare este statura ta, cât de puternică este voința ta de a urmări adevărul sau dacă ai credință în Dumnezeu, un lucru este sigur: Hristos este adevărul, calea și viața. Acest lucru nu se schimbă niciodată. Acesta ar trebui să fie punctul tău de reper, cea mai solidă temelie a credinței tale în Dumnezeu; ar trebui ca în inima ta să fii convins și să nu te îndoiești de acest lucru. Dacă te îndoiești chiar și de acest lucru, nu ești potrivit pentru a rămâne în casa lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „Națiunea noastră este una măreață, iar rasa noastră este una nobilă; noblețea obiceiurilor și culturii noastre este fără egal. Nu suntem obligați să acceptăm adevărul.” Nu este aceasta vocea neîncrezătorilor? Este vocea neîncrezătorilor, iar astfel de neîncrezători trebuie îndepărtați. Unii oameni dezvăluie adesea o fire coruptă și, uneori, firea lor este extravagantă și nestăpânită, însă credința lor în Dumnezeu este adevărată și pot accepta adevărul. Dacă sunt supuși un pic emondării, ei sunt capabili să se căiască. Unor astfel de oameni ar trebui să li se acorde o șansă. Pentru că nu înțeleg adevărul, oamenii sunt un pic nesăbuiți, nu pot vedea limpede lucrurile, sunt induși în eroare, sau, într-un moment necugetat, pot spune ceva neclar sau se pot comporta într-un mod confuz. Acest lucru este cauzat de o fire coruptă; este provocat de nesăbuință, de ignoranță și de lipsa de înțelegere a adevărului. Cu toate acestea, astfel de oameni nu sunt de-o teapă cu neîncrezătorii. În situația asta, este necesar să apelăm la părtășia despre adevăr, pentru a rezolva aceste probleme. Unii oameni care cred în Dumnezeu de mai mulți ani nu acceptă deloc adevărul și nu s-au schimbat câtuși de puțin. Ei sunt neîncrezători. Nu sunt oameni ai casei lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îi acceptă.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește bine datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”

Dacă spui că tu crezi în Dumnezeu și totuși ești adeseori într-o năucire a inimii, neștiind nici cum lucrează Dumnezeu pentru a-l mântui pe om, nici cum se cuvine ca omul să urmărească adevărul, nici dacă iubești adevărul și nici ce evenimente ar trebui să dea naștere rugăciunii tale către Dumnezeu; dacă ești în încurcătură în fiecare zi, neserios în toate, doar respectând regulamentele; dacă inima ta e incapabilă să fie împăcată înaintea lui Dumnezeu și nu te rogi lui Dumnezeu și nici nu cauți adevărul ori de câte ori ți se întâmplă ceva, dacă acționezi adeseori după propria-ți voință, dacă trăiești conform firii tale satanice și îți dezvălui firea arogantă, dacă nu accepți scrutarea sau disciplina lui Dumnezeu și nu ai o inimă supusă, atunci, în sinea ta, vei trăi mereu înaintea Satanei și vei fi controlat de Satana și de firea ta coruptă. Astfel de oameni sunt lipsiți de cea mai mică frică de Dumnezeu. Ei sunt pur și simplu incapabili de a se feri de rău și chiar dacă nu fac lucruri rele, tot ceea ce gândesc ei este totuși rău, nu are nicio legătură cu adevărul și, totodată, se împotrivește acestuia. Așadar, oare acești oameni nu au, esențialmente, nicio legătură cu Dumnezeu? Deși sunt conduși de El, inimile lor nu au venit niciodată înaintea Lui, iar ei nu s-au rugat niciodată la El cu adevărat; nu L-au tratat niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu L-au tratat niciodată pe Dumnezeu ca fiind Creatorul care deține suveranitatea asupra lor, nu au recunoscut niciodată că El este Dumnezeul și Domnul lor și nu s-au gândit niciodată să I se închine cu sinceritate. Astfel de oameni nu înțeleg ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și consideră că este dreptul lor să facă rău. Ei spun în inimile lor: „Voi face ce vreau. Îmi voi vedea de treaba mea și asta nu privește pe nimeni altcineva!” Ei tratează credința în Dumnezeu ca pe un fel de mantră, o formă de ceremonie. Nu îi face acest lucru neîncrezători? Ei sunt neîncrezători! În mintea lui Dumnezeu, toți acești oameni sunt răufăcători. Întreaga zi, tot ceea ce gândesc ei este rău. Ei sunt degenerații din casa lui Dumnezeu, iar El nu recunoaște astfel de oameni ca membri ai casei Sale.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cu frică de Dumnezeu poți păși pe calea mântuirii”

Când se confruntă cu o situație nefavorabilă, unii oameni încep să se plângă și să dea vina pe alte persoane. Ei nu iau niciodată în considerare faptul că, probabil, ei înșiși au provocat-o ci, în schimb, împing întotdeauna responsabilitatea asupra altcuiva. Apoi, se simt mulțumiți și în largul lor și se gândesc: „Problema este rezolvată. Să crezi în Dumnezeu în acest fel este foarte plăcut și ușor!” Ce părere ai despre această metodă de rezolvare a problemelor? Se poate câștiga adevărul practicând astfel? Arată o atitudine de supunere față de Dumnezeu? Cu ce perspectivă și prin ce mijloace cred acești oameni în Dumnezeu? Au aplicat ei cuvintele „Dumnezeu este suveran peste destinul omenirii, toate evenimentele și toate lucrurile sunt în mâinile Lui” în viața lor de zi cu zi? Când analizează problema folosind mintea omului, când abordează chestiunea folosind mijloace umane, cred ei în suveranitatea lui Dumnezeu? Se supun ei suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor și rânduirii acestora de către El? Categoric nu. În primul rând, ei nu se supun; aceasta este deja o greșeală. În al doilea rând, sunt incapabili să accepte de la Dumnezeu situația, oamenii, evenimentele și lucrurile pe care El le rânduiește pentru ei; nu privesc dincolo de suprafață. Se uită doar la cum pare situația din exterior, apoi o analizează folosind mintea lor umană și încearcă să o rezolve prin metode umane. Nu este aceasta o altă greșeală? Este o greșeală mare? (Este.) Cum așa? Ei nu cred că Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor. Ei cred că totul este întâmplător. În opinia lor, absolut nimic nu este stăpânit de Dumnezeu, iar cele mai multe lucruri se întâmplă din cauza acțiunilor oamenilor. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu? Au ei credință adevărată? (Nu.) De ce nu? Ei nu cred că Dumnezeu are suveranitate peste toate lucrurile. Ei nu cred că Dumnezeu are suveranitate peste toate chestiunile și toate obiectele – că Dumnezeu are suveranitate peste orice situație. Dacă un lucru nu merge așa cum și-au imaginat ei, nu sunt capabili să accepte asta de la Dumnezeu. Ei nu cred că Dumnezeu poate orchestra aceste situații. Pentru că nu Îl pot vedea pe Dumnezeu, ei cred că aceste situații apar mai degrabă la întâmplare, ca urmare a acțiunilor oamenilor, și nu sunt orchestrate de Dumnezeu. Ei nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu. Atunci care este esența credinței lor? (Sunt neîncrezători.) Așa este, sunt neîncrezători! Neîncrezătorii nu acceptă nimic de la Dumnezeu. În schimb, ei își storc creierii încercând să trateze lucrurile folosind perspective, minți și metode umane. Acesta este comportamentul neîncrezătorilor. Când vă veți confrunta cu acest tip de persoană în viitor, ar trebui să dezvoltați un anumit discernământ în ceea ce o privește. Neîncrezătorii sunt buni în a-și folosi creierul și a veni cu idei atunci când apar probleme; ei studiază în mod constant problema curentă și încearcă să o rezolve folosind metode umane. Întotdeauna privesc oamenii și lucrurile folosind raționamente umane și filosofii satanice, sau bazându-se pe lege, fără să creadă despre cuvântul lui Dumnezeu că este adevărul sau că Dumnezeu deține suveranitate asupra tot și orchestrează totul. Tot ce se întâmplă este permis de Dumnezeu, dar neîncrezătorii nu sunt capabili să accepte aceste lucruri de la El și privesc întotdeauna lucrurile pornind de la noțiuni și închipuiri umane. Deși neîncrezătorii spun, de obicei, că ei cred că soarta unei persoane este în mâinile lui Dumnezeu și că sunt dispuși să se supună suveranității și rânduielii Lui, atunci când chiar li se întâmplă anumite lucruri, ei sunt incapabili să le accepte de la Dumnezeu și își formează noțiuni despre El. Acesta este comportamentul neîncrezătorilor.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O fire coruptă poate fi înlăturată doar prin acceptarea adevărului”

Nu e josnic, oare, că unora le place să despice firul în patru și să ajungă într-un impas ori de câte ori li se întâmplă ceva? Aceasta e o mare problemă. Oamenii limpezi la minte nu vor face greșeala asta, dar oamenii absurzi așa sunt. Totdeauna își închipuie că alții le îngreunează situația, că alții le fac zile fripte dinadins, așa că mereu li se opun altor oameni. Nu e asta o deviație? Nu depun efort când e vorba de adevăr, preferă să se ciondănească din cauza unor lucruri neimportante atunci când li se întâmplă ceva, pretinzând explicații, încercând să-și salveze imaginea, și întotdeauna folosesc soluții omenești pentru a aborda aceste chestiuni. Acesta e cel mai mare obstacol pentru intrarea în viață. Dacă așa crezi în Dumnezeu sau dacă așa practici, nu vei dobândi adevărul niciodată, pentru că nu vii niciodată înaintea lui Dumnezeu. Nu vii niciodată înaintea lui Dumnezeu să primești tot ce ți-a pregătit El și nici nu folosești adevărul pentru a aborda toate acestea, ci folosești soluții omenești pentru a aborda lucrurile. Ca urmare, în ochii lui Dumnezeu, tu ai rătăcit prea departe de El. Nu doar inima ți-a rătăcit de la El. Întreaga ta ființă nu trăiește în prezența Lui. Astfel îi privește Dumnezeu pe cei care mereu analizează excesiv lucrurile și despică firul în patru. Există oameni care sunt guralivi, mieroși la vorbă, cu mintea ageră și vicleană, care se gândesc: „Am darul vorbirii. Alții chiar mă admiră, mă stimează toți și mă apreciază foarte mult. De obicei, oamenii mă ascultă.” Oare e util acest lucru? Ți-ai construit prestigiul printre oameni, dar modul în care te comporți înaintea lui Dumnezeu Lui nu-I place. Dumnezeu spune că ești un neîncrezător și că ești ostil față de adevăr. Printre oameni, poate că ești sofisticat și cizelat, s-ar putea să gestionezi lucrurile foarte bine și să te înțelegi cu oricine; poate că întotdeauna ești capabil să găsești o cale de-a te ocupa și de-a avea grijă de lucruri indiferent de situație, însă nu vii înaintea lui Dumnezeu și nu cauți adevărul pentru a rezolva problemele. Astfel de oameni fac multe necazuri. Dumnezeu are un singur lucru de spus ca evaluare a oamenilor ca tine: „Ești un neîncrezător, încerci să profiți de această oportunitate ca să câștigi binecuvântări sub pretextul credinței în Dumnezeu. Nu ești o persoană care acceptă adevărul.” Ce părere aveți despre o asemenea evaluare? Este ceea ce vă doriți? În mod sigur nu este. E posibil ca unora să nu le pese și să spună: „Nu contează cum ne vede dumnezeu. Oricum, noi nu-l putem vedea pe dumnezeu. Cea mai urgentă problemă a noastră e ca întâi să ajungem în relații bune cu oamenii din jur. Odată ce ne-am creat o poziție stabilă, apoi îi vom putea câștiga pe conducători și pe lucrători, astfel încât să ne admire toți.” Ce fel de persoană e asta? E cineva care crede în Dumnezeu? Cu siguranță nu; este un neîncrezător.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”

Mulți oameni nu înțeleg sau nu urmăresc adevărul. Cum tratează ei îndeplinirea unei datorii? O tratează ca pe un fel de slujbă, un fel de hobby sau o investiție în ceea ce-i interesează. Nu o tratează ca pe o misiune sau o sarcină dată de Dumnezeu sau ca pe o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Cu atât mai puțin caută să înțeleagă adevărul sau intențiile lui Dumnezeu în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, așa încât să și le poată îndeplini bine și să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Prin urmare, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, unii oameni devin șovăielnici de îndată ce îndură puține greutăți și vor să scape. Când întâmpină câteva dificultăți sau suferă câteva eșecuri, dau înapoi și vor iarăși să scape. Nu caută adevărul; se gândesc doar să scape. Asemenea țestoaselor, dacă ceva nu merge bine, doar se ascund în carapacea lor, apoi așteaptă până când trece problema înainte de a-și scoate din nou capul. Sunt mulți oameni de acest fel. În special, există unii oameni care, atunci când li se cere să-și asume responsabilitatea pentru o anumită lucrare, nu se gândesc cum să-și ofere loialitatea sau cum să-și îndeplinească această datorie și să facă această lucrare bine. În schimb, se gândesc cum să se eschiveze de responsabilitate, cum să evite emondarea, cum să evite să-și asume vreo răspundere și cum să iasă neșifonați când apar probleme sau greșeli. Se gândesc mai întâi la calea lor de evadare și cum să-și satisfacă propriile preferințe și interese, nu cum să-și îndeplinească bine îndatoririle și să-și ofere loialitatea. Pot astfel de oameni să dobândească adevărul? Nu depun efort în ceea ce privește adevărul și nu pun adevărul în practică atunci când trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. Pentru ei, iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a gardului. Astăzi vor să facă una, mâine vor să facă alta și cred că îndatoririle celorlalți sunt mai bune și mai ușoare decât ale lor. Cu toate acestea, nu depun efort în ceea ce privește adevărul. Nu se gândesc ce probleme există cu aceste idei ale lor și nu caută adevărul pentru a rezolva problemele. Mintea lor se concentrează mereu asupra momentului în care visurile lor se vor împlini, cine se află în lumina reflectoarelor, cine primește recunoaștere de la Cel de mai sus, cine face lucrare fără să fie emondat și cine este promovat. Mintea lor este plină de aceste lucruri. Pot oamenii care se gândesc mereu la aceste lucruri să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? Nu pot realiza niciodată acest lucru. Așadar, ce fel de oameni își îndeplinesc îndatoririle în acest mod? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? În primul rând, un lucru e sigur: astfel de oameni nu urmăresc adevărul. Ei caută să se bucure de câteva binecuvântări, să devină faimoși și să pășească în lumina reflectoarelor în casa lui Dumnezeu, așa cum se descurcau în societate. În ceea ce privește esența, ce fel de oameni sunt? Sunt neîncrezători. Neîncrezătorii își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu așa cum ar lucra în lumea exterioară. Le pasă cine este promovat, cine devine conducător de echipă, cine devine conducător al bisericii, cine este lăudat de toată lumea pentru lucrarea sa, cine este înălțat și menționat. Le pasă de aceste lucruri. Este exact ca într-o companie: cine este promovat, cine primește o mărire de salariu, cine primește laudele conducătorului și cine devine un apropiat al conducătorului – oamenilor le pasă de aceste lucruri. În cazul în care caută aceste lucruri și în casa lui Dumnezeu și sunt preocupați de ele toată ziua, nu sunt la fel ca non-credincioșii? În esență, sunt non-credincioși; sunt niște neîncrezători tipici. Indiferent ce datorie îndeplinesc, doar vor munci și se vor comporta superficial. Indiferent ce predici ascultă, tot nu vor accepta adevărul și cu atât mai puțin vor pune adevărul în practică. Cred în Dumnezeu de mulți ani fără să cunoască vreo schimbare și, indiferent de câți ani își îndeplinesc îndatoririle, nu vor fi în stare să-și ofere loialitatea. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, nu au loialitate, sunt neîncrezători.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Unii oameni nu se bucură de adevăr, cu atât mai puțin de judecată. În schimb, se bucură de putere și bogății; se spune că astfel de oameni caută puterea. Ei caută în lume numai acele confesiuni cu influență și pe acei pastori și învățători care vin din seminarii. Deși au acceptat calea adevărului, ei cred doar pe jumătate; nu sunt capabili să-și dedice inima și mintea cu totul, gurile lor rostesc cuvinte despre sacrificarea pentru Dumnezeu, dar ochii lor sunt concentrați pe marii învățători și pastori, iar la Hristos nu se uită a doua oară. Inimile lor sunt ahtiate după faimă, bogăție și glorie. Ei nu cred că se pune problema ca o astfel de persoană modestă să fie capabilă să cucerească atât de mulți, ca o persoană atât de neînsemnată ar putea să-l desăvârșească pe om. Ei cred că e cu neputință că acești nimeni aflați printre praf și grămezi de bălegar să fie oamenii aleși de Dumnezeu. Ei cred că dacă astfel de oameni ar fi obiectul mântuirii lui Dumnezeu, atunci cerul și pământul s-ar întoarce cu susul în jos și toți oamenii ar izbucni în râs. Ei cred că dacă Dumnezeu ar alege astfel de nimeni pentru a fi desăvârșiți, atunci acei mari oameni ar deveni Însuși Dumnezeu. Perspectivele lor sunt întinate de necredință; pe lângă faptul că nu cred, ei sunt pur și simplu bestii absurde. Căci ei prețuiesc doar statutul, prestigiul și puterea și respectă doar grupurile și confesiunile mari. Ei nu au niciun respect față de toți cei conduși de Hristos; sunt simpli trădători care I-au întors spatele lui Hristos, adevărului și vieții.

Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos, ci acei falși păstori cu o poziție proeminentă. Nu adori frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, ci pe acei libertini care se tăvălesc în mizeria lumii. Râzi de durerea lui Hristos care nu are unde să-Și așeze capul, dar admiri acele cadavre care vânează jertfele și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, dar te arunci cu bucurie în brațele acelor antihriști nesăbuiți, deși ei îți furnizează doar trup, cuvinte și control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către statutul și către influența lor. Și, totuși, continui să ai o atitudine prin care percepi lucrarea lui Hristos ca fiind greu de acceptat și nu ești dispus să o accepți. Acesta este motivul pentru care spun că îți lipsește credința de a-L recunoaște pe Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este doar pentru că nu ai avut altă opțiune. O serie de imagini grandioase se înalță întotdeauna în inima ta; nu poți uita fiecare cuvânt și fiecare faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, întotdeauna supremi și întotdeauna eroi. Dar aceasta nu este astfel pentru Hristos Cel de astăzi. El este întotdeauna nesemnificativ în inima ta și întotdeauna nedemn de teamă. Căci este prea obișnuit, are prea puțină influență și este departe de a fi grandios.

În orice caz, Eu spun că toți aceia care nu prețuiesc adevărul sunt neîncrezători și trădători ai adevărului. Astfel de oameni nu vor primi niciodată aprobarea lui Hristos. Ați identificat acum cât de multă necredință este în voi și cât de multă trădare a lui Hristos? Vă îndemn astfel: din moment ce ați ales calea adevărului, atunci ar trebui să vă devotați cu toată inima; nu fiți ambivalenți sau fără entuziasm. Trebuie să înțelegeți că Dumnezeu nu aparține lumii și nici vreunei alte persoane, ci tuturor acelora care cred cu adevărat în El, tuturor acelora care Îl venerează și tuturor acelora care Îi sunt devotați și credincioși Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”

Imnuri similare

A crede în Dumnezeu, dar a nu accepta adevărul înseamnă să fii neîncrezător

Omul nu are credință adevărată în Hristos