564 Auto-reflecția, aceasta este cheia

1 Esențial privind auto-reflecția și cunoaștere de sine este următorul lucru: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface voia lui Dumnezeu sau că ești demn de a te lăuda în acele domenii – cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți și cu atât merită mai mult să intri în profunzimea lor pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce lucruri din tine nu pot satisface voia lui Dumnezeu. Să-l luăm ca exemplu pe Pavel. Pavel era deosebit de învățat și a suferit foarte mult în lucrarea sa de predicare. Mulți oameni l-au adorat în mod deosebit. Drept urmare, după ce a săvârșit multă lucrare, a presupus că, pentru el, va fi pusă deoparte o coroană. Lucrul acesta l-a determinat să meargă din ce în ce mai departe pe calea greșită, până când, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu.

2 Pavel nu s-a concentrat pe căutarea adevărului din cuvintele Domnului Isus; nu a crezut decât în propriile noțiuni și închipuiri. El a crezut că, atât timp cât va face câteva lucruri bune și va da dovadă de un comportament bun, va fi lăudat și răsplătit de Dumnezeu. Până la urmă, propriile noțiuni și închipuiri i-au orbit duhul și i-au acoperit adevăratul chip. Această poveste despre Pavel servește drept avertisment pentru fiecare persoană care crede in Dumnezeu, și anume că, ori de câte ori simțiți că v-ați descurcat deosebit de bine sau credeți că sunteți deosebit de înzestrați într-o anumită privință și că nu trebuie să vă schimbați sau să fiți tratați într-o anumită privință, ar trebui să încercați să vă cunoașteți mai bine în acea privință pentru a vedea dacă ea conține ceva care se împotrivește lui Dumnezeu.

3 Fiecare mișcare a ta, tot ceea ce faci, direcția în care o efectuezi și obiectivele tale au fost deja determinate de ideile și punctele tale de vedere. Unii oameni s-au deghizat destul de bine și nu poți vedea comportamentele și nici vorbele acestora care se împotrivesc lui Dumnezeu. Cu toate acestea, lucrurile care sunt adânc înrădăcinate în mintea umană sunt disprețuite și urâte de Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu vrea să demaște și ceea ce ar trebui noi să înțelegem. Din acest motiv Dumnezeu spune că, cu cât simți că te descurci mai bine într-un anumit domeniu, cu atât mai mult merită să te cunoști pe tine însuți în acea privință și cu atât mai mult ar trebui, așadar, să cauți adevărul. Doar atunci poți fi purificat și desăvârșit de către Dumnezeu.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Anterior: 563 Principiile de bază ale rezolvării naturii proprii

Înainte: 565 Te poți urî doar când te cunoști cu adevărat

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

307 Aceasta-i credința ta?

De ce nu-L respecți pe Dumnezeu,deși crezi în existența Sa?De ce nu te temi de El,dacă într-adevăr crezi în El?Hristos e Dumnezeu...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger