615 Cum să te califici pentru a fi folosit de Dumnezeu

Pentru a-I fi de folos lui Dumnezeu,

ai nevoie de aspirații,

călăuzire și rafinare prin cuvintele Lui,

tratare și luminare.

Adăugați observațiile, gândurile,

cugetările și concluziile,

tot ce-i bun, eliminând ce-i rău,

pe acea temelie să le practicați.

Acestea-s căi pentru intrarea

voastră în realitate.

Toate sunt indispensabile.

În acest mod lucrează cu adevărat Dumnezeu.

Pentru a-I fi de folos lui Dumnezeu,

ai nevoie de aspirații,

călăuzire și rafinare prin cuvintele Lui,

tratare și luminare.


De te-alături modului de lucru al lui Dumnezeu,

poți fi desăvârșit în fiece zi.

În orice fel de condiții,

de ești testat, ispitit, lucrezi sau nu,

de trăiești singur sau în grup,

vei găsi mereu ocazii să fii desăvârșit,

nu le rata, descoperă-le.

Așa trăiești secretul cuvintelor Lui.

Pentru a-I fi de folos lui Dumnezeu,

ai nevoie de aspirații,

călăuzire și rafinare prin cuvintele Lui

tratare și luminare,

tratare și luminare.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cu ce ar trebui să fie înzestrat un păstor potrivit”

Anterior: 614 Intrarea voastră este lucrarea voastră

Înainte: 616 Două principii pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le înțeleagă

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger