811 Căutarea lui Petru, cea mai potrivită cu voia lui Dumnezeu

1 Când a experimentat sutele de încercări de la Dumnezeu, Petru s-a examinat cu strictețe în lumina fiecărui cuvânt al judecății lui Dumnezeu față de om, fiecărui cuvânt al dezvăluirii omului de către Dumnezeu și în lumina fiecărui cuvânt al cerințelor Lui de la om și s-a străduit să priceapă semnificația acelor cuvinte. El a încercat cu adevărat să reflecteze și să memoreze fiecare cuvânt pe care i l-a spus Isus și a obținut rezultate foarte bune. Prin această modalitate de practicare, el a reușit să se înțeleagă pe sine din cuvintele lui Dumnezeu și nu numai că a ajuns să înțeleagă diferitele stări corupte ale omului, ci a ajuns și să înțeleagă esența, natura și diferitele neajunsuri ale omului. Aceasta înseamnă o adevărată înțelegere de sine.

2 Din cuvintele lui Dumnezeu, Petru nu doar că a dobândit o adevărată înțelegere de sine, ci, din lucrurile exprimate în cuvintele lui Dumnezeu – firea Sa dreaptă, ceea ce El are și este, voia lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa, cererile Lui către omenire – din aceste cuvinte el a ajuns să-L cunoască în totalitate pe Dumnezeu. El a ajuns să cunoască firea și esența lui Dumnezeu; a ajuns să cunoască și să înțeleagă ceea ce are Dumnezeu și ce este El, precum și frumusețea și cererile Lui pentru om. Petru a trecut prin sute de încercări, dar nu a suferit în zadar. Nu numai că a ajuns să se înțeleagă pe sine din cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, dar a ajuns, de asemenea, să Îl cunoască pe Dumnezeu.

3 S-a concentrat îndeosebi pe cerințele lui Dumnezeu de la omenire din cuvintele Sale. În orice aspect omul ar trebui să Îl mulțumească pe Dumnezeu pentru a se conforma voii Sale, Petru a fost în stare să depună mult efort și să dobândească deplină claritate; acest lucru a fost extrem de benefic în privința pătrunderii lui. Despre orice lucru vorbea Dumnezeu, atât timp cât acele cuvinte puteau să devină viața lui și aparțineau adevărului, Petru era în stare să le graveze în inima sa pentru a le cumpăni și a le prețui frecvent. După ce a auzit cuvintele lui Isus, el a fost capabil să le pună la inimă, ceea ce arată că era deosebit de concentrat pe cuvintele lui Dumnezeu și, în cele din urmă, a dobândit într-adevăr rezultate. Adică, a fost capabil să pună nestingherit cuvintele lui Dumnezeu în practică, să practice adevărul cu exactitate și să se conformeze voii lui Dumnezeu, să acționeze pe deplin în acord cu intenția lui Dumnezeu și să renunțe la propriile opinii și închipuiri. În felul acesta, Petru a pătruns în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

Anterior: 810 Petru a urmărit întotdeauna cunoașterea lui Dumnezeu

Înainte: 812 Petru s-a concentrat pe a-L cunoaște practic pe Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger