534 A nu urmări adevărul duce întotdeauna la lacrimi și scrâșnirea dinților

1 Există mulți oameni care nu urmăresc viața; chiar dacă există unii, pot fi număraţi pe degete. Viitorul e cel care îi preocupă cel mai mult pe oameni și nu acordă nicio atenție vieții. Unii oameni se răzvrătesc și se împotrivesc lui Dumnezeu, Îl judecă pe la spate și nu practică adevărul. Deocamdată, îi ignor pe acești oameni și Mă abțin de la a Mă ocupa de această clasă de fii ai răzvrătirii, pentru moment. În viitor, veți trăi în întuneric, plângând și scrâșnind din dinți. Nu simți prețioasa lumină atunci când trăieşti în aceasta, dar vei fi conștient de cât de prețioasă este odată ce vei trăi în noaptea întunecată. Atunci îţi va părea rău. Deoarece încă nu înţelegi lucrarea prezentă nu reuşeşti să-ţi preţuieşti acum timpul. Odată cu începerea lucrării întregului univers, adică atunci când tot ce spun Eu astăzi se va împlini, mulți oameni vor plânge amarnic. Nu ţine aceasta de întuneric, cu plânsul și scrâșnirea dinților?

2 Toți oamenii care urmăresc viața cu adevărat și sunt împliniți vor putea fi folosiți, în timp ce toți fiii răzvrătirii, care nu sunt potriviți pentru a fi folosiți, vor cădea în întuneric, fără să primească nicio lucrare a Duhului Sfânt, și fără să fie în stare să înţeleagă nimic. Astfel, vor ajunge să fie pedepsiţi, pentru a jeli și a plânge. Dacă eşti bine înzestrat în această fază a lucrării și viața ta s-a maturizat, atunci eşti o persoană potrivită pentru a fi folosită. Dacă eşti prea puţin înzestrat, atunci chiar dacă vei fi folosit pentru următoarea fază a lucrării, vei fi nepotrivit. În acel moment, chiar dacă îţi vei dori să te înzestrezi, oportunitatea va fi trecut. Dumnezeu va fi plecat; unde ar trebui apoi să găseşti acea ocazie care este în fața ta acum, și unde te-ai duce apoi să primeşti practica pe care Dumnezeu o oferă personal? În acel moment, nu Dumnezeu va fi cel care vă va vorbi personal sau cel care își va face vocea auzită. Vei putea citi doar ceea ce se spune astăzi; cum ai putea să înțelegi cu ușurință? Cum ar putea viața ulterioară să fie egală cu cea de astăzi? În acel moment, plânsul tău și scrâșnirea dinților nu vor fi suferința unei morți vii?

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)”

Anterior: 533 Oricine nu practică adevărul va fi eliminat

Înainte: 535 Cei care nu urmează adevărul o vor regreta

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger