158 Metoda și principiul lucrării lui Dumnezeu în umanitate

1 Când Dumnezeu nu devenise trup, oamenii nu înțelegeau mare parte din ceea ce El spunea, deoarece provenea din divinitate completă. Perspectiva și contextul a ceea ce spunea El era invizibil și de neatins pentru omenire; era exprimat dintr-un tărâm spiritual pe care oamenii nu îl puteau vedea. Căci oamenii care trăiau în trup nu puteau să treacă prin tărâmul spiritual. Dar după ce Dumnezeu a devenit trup, El a vorbit omenirii din perspectiva umanității și a depășit sfera tărâmului spiritual. El a putut să-Și exprime firea, voia și atitudinea divină prin lucruri pe care oamenii și le puteau imagina și lucruri pe care ei le vedeau și le întâlneau în viețile lor și folosind metode pe care oamenii le puteau accepta, într-un limbaj pe care ei îl puteau înțelege și o cunoaștere pe care o puteau pricepe, ca să permită omenirii să înțeleagă și să-L cunoască pe Dumnezeu, să înțeleagă intenția Sa și standardele cerute de El în sfera capacității lor, în gradul în care erau capabili. Acestea au fost metoda și principiul lucrării lui Dumnezeu în umanitate.

2 Când Dumnezeu a lucrat în umanitate, multe din metodele, cuvintele și adevărurile Sale au fost exprimate toate într-un mod uman. Dar, în același timp, firea lui Dumnezeu, ceea ce El are și este și voia Sa au fost exprimate pentru ca oamenii să le cunoască și să le înțeleagă. Ceea ce ei au știut și au înțeles au fost exact esența Sa și ceea ce El are și este, ceea ce reprezintă identitatea inerentă și statutul lui Dumnezeu Însuși. Adică, Fiul Omului în trup exprimă firea inerentă și esența lui Dumnezeu Însuși în cea mai mare măsură posibilă și pe cât de exact posibil. Nu numai că umanitatea Fiului Omului nu a fost o piedică sau o barieră pentru comunicarea și interacțiunea omului cu Dumnezeu din cer, ci a fost de fapt singurul canal și singurul pod pentru ca omenirea să poată să se conecteze cu Domnul creației.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Anterior: 157 Fiul întrupat al Omului este Însuși Dumnezeu

Înainte: 159 Umanitatea lui Hristos este îndrumată de divinitatea lui Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

152 Cântec de dulce iubire

În inimă mi-e ascunsă iubirea Ta.Mă apropie de Tine în cel mai dulce mod.Lucrarea-n slujba inimii Tale a făcut-o mai bună pe a mea.Te...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte