Care este scopul credinței omului în Dumnezeu? (Să fie mântuit.) Mântuirea este un subiect peren al credinței în Dumnezeu. Așadar, cum poate fi dobândită mântuirea? (Urmărind adevărul și trăind mereu înaintea lui Dumnezeu.) Acesta este un tip de practicare. Ce avem de câștigat, trăind mereu înaintea lui Dumnezeu? Care este țelul? (Să construim o relație normală cu Dumnezeu.) (Să ne fie teamă de Dumnezeu și să ne ferim de rău, să înțelegem adevărul și să dobândim cunoaștere adevărată față de Dumnezeu.) Ce altceva? (Să căutăm adevărul, să facem din adevăr viața noastră.) Aceste lucruri sunt spuse deseori în timpul predicilor, sunt expresii spirituale. Ce altceva? (Să experimentăm emondarea și tratarea din partea lui Dumnezeu, alături de judecata și mustrarea Lui, încercările și rafinarea Sa, cu scopul de a ajunge să reflectăm asupra noastră, să ne cunoaștem pe noi înșine și să căutăm adevărul, pentru a ne înlătura firile corupte pe parcursul acestui proces, precum și să dobândim cunoaștere adevărată față de Dumnezeu, ajungând în final să fim persoane care dețin adevărul și au umanitate.) Se pare că ați înțeles multe din ultimii câțiva ani de predici. Așadar, pot aceste lucruri pe care le înțelegeți să fie folosite în experiențele voastre de-a rezolva anumite problemele sau dificultăți reale? De exemplu, gândurile și ideile incorecte, negativitatea și slăbiciunea ocazională, precum și anumite chestiuni legate de noțiuni și închipuiri: pot fi aceste lucruri repede înlăturate? Unii oameni s-ar putea să fie capabili să rezolve câteva probleme minore, dar s-ar putea să continue să se lupte cu probleme majore, fundamentale. Pe baza nivelului de înțelegere pe care îl aveți astăzi față de adevăr, ați fi capabili să rămâneți fermi dacă v-ați confrunta cu același gen de încercări ca Iov? (Am fi hotărâți să rămânem fermi, dar nu știm care ar fi statura noastră adevărată dacă efectiv ar fi să ni se întâmple ceva.) Dar nu ar trebui să știți care este adevărata voastră statură chiar și atunci când nimic nu vi s-a întâmplat? Este periculos să nu știți acest lucru! Știți care sunt aspectele practice ale acestor zicale și expresii consacrate, atât de des repetate? Înțelegeți adevărata implicație a fiecăreia dintre aceste expresii? Înțelegeți exact care este adevărul din ele? Dacă le cunoști și dacă ai experimentat aceste lucruri, atunci asta dovedește că înțelegi adevărul. Dacă doar ești capabil să repeți câteva zicale și expresii spirituale, dar nu îți sunt de niciun folos atunci când chiar experimentezi ceva, și dacă nu sunt în stare să-ți rezolve problemele, atunci asta dovedește că, după toți acei ani de credință în Dumnezeu, tot nu înțelegi adevărul și nu ai avut nicio experiență reală. Ce semnificație are faptul că spun asta? Ajungând până aici în credința lor în Dumnezeu, oamenii înțeleg puțin mai mult din adevăr decât persoanele religioase și necredincioșii, ei înțeleg o parte din viziunile lucrării lui Dumnezeu și sunt capabili să respecte câteva chestiuni normative și se poate spune despre ei că au o anumită înțelegere și apreciere a suveranității lui Dumnezeu și câteva pătrunderi adevărate în aceasta ‒ dar au adus aceste lucruri vreo schimbare in firea vieții lor? În mare, fiecare dintre voi poate să vorbească puțin despre adevăruri auzite deseori, care se referă la viziuni: viziunile lucrării lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu pentru omenire; iar cunoașterea despre care vorbiți este mult mai ridicată decât cea a persoanelor religioase ‒ dar pot toate acestea să producă o schimbare în firea voastră sau măcar o schimbare parțială a ei? Acest lucru este de o importanță crucială.

Recent am avut părtășie despre cum anume să-L cunoaștem pe Dumnezeul de pe pământ, cum să interacționăm cu Dumnezeu de pe pământ și cum să stabilim o relație normală cu Dumnezeu. Nu sunt acestea cele mai practice întrebări? Toate acestea sunt adevăruri legate de aspectul practicii, iar țelul părtășiei despre aceste lucruri este să-i informeze pe oameni cum să creadă în Dumnezeu și cum să interacționeze și să construiască o relație normală cu El, în viețile lor de zi cu zi. În ceea ce privește adevărurile legate de practică, dintre toate adevărurile pe care le-ați auzit, înțeles și pe care sunteți capabili să le puneți în practică, sunt ele în stare să vă schimbe firea? Se poate spune că, dacă oamenii pun astfel adevărul în practică și se străduiesc cu adevărat să obțină asta, atunci practică adevărul? Și că, dacă au făcut din aceste adevăruri realitatea lor, sunt capabili să obțină schimbări în firea lor? (Se poate.) Mulți oameni nu văd ce înseamnă schimbările firii. Ei cred că a fi capabili să repete multe doctrine spirituale și să înțeleagă multe adevăruri reprezintă schimbări ale firii. Este un lucru greșit. De la a înțelege adevărul și până la a-l pune în practică și apoi până la schimbările firii există un proces lung al experienței de viață. Cum înțelegeți schimbările firii? În tot ce ați experimentat până în acest punct, a existat vreo schimbare în firea vieții voastre? S-ar putea să nu fiți capabili să vedeți clar aceste lucruri și totul este problematic. De fapt, cuvântul „schimbare” din „schimbarea firii” nu este foarte greu de înțeles, așadar, ce este „firea”? (Legea existenței umane, otrava Satanei.) Ce altceva? (Ceea ce este firesc în om, ceea ce este în esența vieții.) Tot aduceți în discuție acești termeni spirituali, dar toți sunt doctrine și baze și nu conțin niciun detaliu. Acest lucru nu înseamnă a înțelege esența adevărului. Deseori vorbim despre schimbările firii și astfel de subiecte sunt întotdeauna discutate chiar de la începutul credinței oamenilor în Dumnezeu, fie că aceștia participă la o adunare, ori ascultă o predică; acestea sunt lucrurile pe care oamenii ar trebui să încerce să le priceapă când cred în Dumnezeu. Dar în ceea ce privește exclusiv ce sunt cu exactitate schimbările firii, dacă a existat vreo schimbare în propria lor fire și dacă este posibil să obțină schimbare ‒ mulți oameni nu cunosc aceste lucruri, nu s-au gândit niciodată la ele, nici nu știu de unde să înceapă să se gândească la ele. Ce este firea? Acesta este un subiect major. Odată ce ai înțeles asta, vei înțelege mai mult sau mai puțin întrebări precum dacă a existat sau nu o schimbare în firea ta, în ce măsură s-a schimbat, câte schimbări au avut loc și dacă a existat o schimbare în firea ta, după ce ai experimentat anumite lucruri. Pentru a discuta despre schimbările firii, trebuie mai întâi să știi ce este firea. Toată lumea cunoaște cuvântul „fire”, toți sunt familiarizați cu el. Dar nu știu ce este firea. Ceea ce este exact firea nu poate fi explicat clar în doar câteva cuvinte și nu poate fi explicat ca un substantiv, deoarece acest lucru este prea abstract și greu de înțeles. Vă voi da un exemplu care vă va face să înțelegeți. Oile și lupii sunt animale deopotrivă. Oile mănâncă iarbă, iar lupii, carne. Acest lucru este determinat de natura lor. Dacă, într-o zi, oile ar fi să mănânce carne, iar lupii, iarbă, s-ar fi schimbat natura lor? (Nu.) Dacă o oaie n-ar mânca iarbă, i s-ar face foarte foame. Dă-i puțină carne și o va mânca, dar oaia tot va rămâne foarte docilă cu tine. Aceasta este firea, este esența naturii oii. În ce sens se manifestă docilitatea unei oi? (Nu atacă oameni.) Așa este ‒ aceasta e o fire docilă. Firea manifestată de oaie este flexibilitate și ascultare. Nu este rea, ci docilă și blândă. Lupii sunt diferiți. Firea lor este rea, iar ei mănâncă tot felul de animale mici. Este foarte periculos să te întâlnești cu un lup flămând, ar putea încerca să te mănânce, chiar dacă nu îl provoci. Firea unui lup nu este docilă sau blândă, ci crudă și feroce, fără niciun strop de simpatie sau milă. Astfel este firea unui lup. Firile lupilor și ale oilor reprezintă esența naturilor lor. De ce spun asta? Pentru că lucrurile dezvăluite în ei se manifestă în mod firesc, indiferent de context, fără aportul sau instigarea omului; acestea sunt dezvăluite în mod firesc, fără a fi nevoie de aportul suplimentar al omului. Ferocitatea și cruzimea lupilor nu sunt scoase cu forța din ei de către oameni, nici blândețea și docilitatea oilor nu le sunt insuflate de oameni; sunt lucruri cu care s-au născut, care se dezvăluie în mod firesc, sunt esența lor. Aceasta este firea. Vă dă acest exemplu o oarecare înțelegere a ceea ce este firea? (Da.) Nu este o chestiune conceptuală, nu explicăm vreun substantiv. Există adevăr în asta. Așadar, ce este aici adevărul? Firea umană este legată de natura umană. Firea umană și natura umană sunt ambele ale Satanei, sunt antagonice și ostile față de Dumnezeu. Dacă oamenii nu primesc mântuirea din partea lui Dumnezeu și nu se schimbă, atunci ceea ce ei trăiesc și dezvăluie în mod firesc n-ar fi nimic altceva decât rău, negativ și în contradicție cu adevărul ‒ nu există nicio îndoială în legătură cu asta.

Tocmai am vorbit despre firile oilor și ale lupilor. Sunt două animale complet diferite: fiecare are firi și lucruri proprii care sunt dezvăluite în ele. Dar care este legătura cu firea umană? Uitându-ne din nou la ce este firea umană prin prisma acestui exemplu, ce fel de firi corupte avem aici? (Î general, putem să știm ce tip de fire au oamenii, interacționând cu ei. De exemplu, în timp ce vorbim cu cineva, am putea să simțim că vorbește pe ocolite, că este tot timpul echivoc, astfel încât ceilalți nu-și dau seama ce vrea să spună cu adevărat, ceea ce înseamnă că acea persoană are în ea o fire vicleană. Ne putem face o idee generală din ceea ce spune sau face de obicei, din acțiunile și comportamentul său.) Puteți să vedeți anumite probleme ale firii din interacțiunea cu oamenii. Se pare că, după ce ați auzit acest exemplu, aveți o idee generală despre ceea ce sunt firile. Așadar, ce firi corupte au toți oamenii? De care firi nu sunt oamenii conștienți sau pe care dintre ele nu sunt capabili să le simtă, dar care sunt totuși, fără nicio îndoială, firi corupte? Să spunem, de exemplu, că unii oameni sunt foarte sentimentali, iar Dumnezeu spune: „Ești foarte sentimental. Când vine vorba de cineva de care îți place sau de ceva legat de familia ta, indiferent cine încearcă să înțeleagă situația lor sau ceea ce se întâmplă cu adevărat, nu vei renunța la nimic în ceea ce îi privește și vei continua să îi acoperi. Acesta este sentimentalism.” Ei aud asta, o înțeleg și o acceptă ca pe un fapt. Recunosc faptul că sunt drepte cuvintele lui Dumnezeu, că acestea sunt adevărul și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-a dezvăluit asta. Poate fi văzută firea lor prin asta? Este evident că acceptă adevărul, faptele, că nu se împotrivesc și sunt ascultători? (Nu. Asta depinde de felul în care acționează când se confruntă cu probleme și de măsura în care ceea ce spun coincide cu ceea ce fac.) Nu sunteți departe. În momentul respectiv, ei acceptă ‒ dar, ulterior, când li se întâmplă un astfel de lucru, nu există nicio schimbare în modul lor de a acționa. Asta reprezintă un tip de fire. Care fire? În momentul respectiv, ei ascultau, apoi s-au gândit la asta și și-au spus: „Cum am putut să nu știu că sunt sentimental, după ce am auzit atâtea predici? Sunt sentimental, dar cine nu e? Dacă eu nu-mi acopăr familia și oamenii de care sunt apropriat, cine o va face? Și un om capabil are nevoie de sprijinul altor trei oameni.” Asta este ceea ce cred cu adevărat. Când vine vorba să acționeze, ceea ce gândesc și plănuiesc în inimile lor și atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu, toate acestea sunt determinate de firea lor. Care este atitudinea lor? „Dumnezeu poate să spună și să dezvăluie orice vrea El și voi accepta tot ce trebuie când sunt înaintea Lui, dar eu sunt decis și nu am nicio intenție să-mi las deoparte sentimentele.” Este aceasta firea lor? Firea lor s-a arătat și adevărata lor față a fost dată în vileag, nu-i așa? Sunt ei cineva care acceptă adevărul? (Nu.) Atunci ce este asta? Este recalcitranță. Înaintea lui Dumnezeu, ei spun „Amin” și simulează acceptarea. Dar inima lor rămâne nemișcată. Nu iau în serios cuvintele lui Dumnezeu, nu le consideră adevărul și, cu atât mai puțin, le pun în practică drept adevărul. Acesta este un tip de fire, nu-i așa? Și nu este o fire ca aceasta dezvăluirea unui anumit tip de natură? (Ba da.) Așadar, care este esența acestui tip de fire? Este intransigența? (Da.) Intransigența: aceasta este un tip de fire umană și se regăsește în toți oamenii. De ce spun că aceasta este o fire? E ceva ce izvorăște din esența naturii oamenilor. Nu trebuie să te gândești la asta, nu trebuie ca alții să te învețe sau să îți prelucreze gândurile, nici Satana nu trebuie să te păcălească; este dezvăluită în mod firesc în tine și izvorăște din natura ta. Există unii oameni care, indiferent ce lucruri rele fac, dau vina pe Satana. Ei spun mereu: „Satana mi-a băgat ideea în cap, Satana m-a determinat să o fac.” Pun tot ce e rău pe seama Satanei și nu recunosc niciodată problemele din natura lor. Este corect acest lucru? Nu ai fost profund corupt de Satana? Dacă nu recunoști asta, atunci cum se face că firea Satanei e dezvăluită în tine? Desigur, există și momente când Satana este tulburător, inclusiv când oamenii sunt păcăliți și montați să facă ceva de o persoană rea sau de un antihrist, sau când un spirit rău lucrează și le trimite gânduri ‒ dar acestea sunt doar excepții; de cele mai multe ori, oamenii sunt conduși de natura lor satanică și dezvăluie tot felul de firi corupte. Când oamenii acționează conform preferințelor și înclinațiilor proprii, când fac lucruri prin mijloace proprii, conform noțiunilor și închipuirilor personale, atunci ei trăiesc după firile lor corupte, iar când trăiesc după aceste lucruri, trăiesc după propria lor natură. Acestea sunt fapte incontestabile. Când oamenii sunt conduși de natura lor satanică, când trăiesc după natura lor satanică, tot ce se dezvăluie în ei este propria lor fire coruptă; acest lucru nu poate fi pus pe seama Satanei, nu poți spune că sunt gânduri trimise de Satana. Deoarece oamenii au fost profund corupți, ei aparțin Satanei și, deoarece oamenii nu sunt diferiți de Satana și fiindcă sunt demoni vii, Satane vii, nu trebuie să pui pe seama Satanei tot ce este satanic și se dezvăluie în tine. Nu ești mai bun decât Satana și aceasta este firea ta coruptă.

Ce fel de stare există în oameni când aceștia au o fire intransigentă? În principal, sunt încăpățânați și neprihăniți de sine. Se agață mereu de ideile lor, cred întotdeauna că este corect ceea ce spun, sunt foarte inflexibili și dogmatici. Aceasta este atitudinea intransigenței. Ei sunt ca o placă stricată, neascultând de nimeni, rămânând invariabil fixați pe o singură conduită, insistând să o păstreze până la capăt, indiferent dacă e bună sau rea; există o oarecare lipsă de căință în asta. După cum se spune: „Porcii morți nu se tem de apa fiartă.” Oamenii știu foarte bine ce trebuie să facă și, totuși, nu o fac; refuză cu fermitate să accepte adevărul. Acesta este un tip de fire: intransigența. În ce feluri de situații dezvăluiți o fire intransigentă? Sunteți deseori intransigenți? (Da.) Foarte des! Și, de vreme ce intransigența este firea ta, aceasta te însoțește în fiecare secundă din fiecare zi a existenței tale. Intransigența îi împiedică pe oameni să fie capabili să vină înaintea lui Dumnezeu, îi împiedică să fie capabili să accepte adevărul și îi împiedică să fie capabili să intre în realitatea adevărului. Iar dacă nu ești capabil să intri în realitatea adevărului, poate avea loc vreo schimbare în acest aspect al firii tale? Doar cu foarte mare dificultate. A avut loc acum vreo schimbare în acest aspect al firii voastre, care este intransigentă? Și câtă schimbare a avut loc? Să spunem, de exemplu, că erați extrem de încăpățânați, dar că acum a avut loc o mică schimbare în voi: când întâlniți vreo problemă, aveți un oarecare simț al conștiinței în inima voastră și vă spuneți: „În această problemă, trebuie să practic puțin adevăr. De vreme ce Dumnezeu a expus această fire intransigentă ‒ de vreme ce am auzit-o și acum o știu ‒ trebuie, prin urmare, să mă schimb. Când am întâlnit aceste tipuri de lucruri de câteva ori în trecut, am fost de acord cu ideea mea și am eșuat și nu sunt mulțumit de asta. De data aceasta, trebuie să practic adevărul.” Cu o astfel de aspirație, este posibil să practicați adevărul, iar asta înseamnă schimbare. Când ați experimentat în acest fel o vreme și sunteți capabili să puneți mai multe adevăruri în practică și să asta produce schimbări mai mari, iar firile voastre răzvrătite și intransigente devin tot mai atenuate, a avut loc o schimbare în firea vieții voastre? Dacă firea voastră răzvrătită a devenit vizibil tot mai atenuată, iar ascultarea voastră față de Dumnezeu a devenit tot mai mare, atunci a avut loc o schimbare reală. Așadar, în ce măsură trebuie să vă schimbați ca să obțineți ascultare adevărată? Veți fi reușit când nu mai există nici cea mai mică intransigență, ci doar ascultare. Acesta este un proces lent. Schimbările firii nu se petrec peste noapte, ele necesită perioade extinse de experiență, poate chiar și o viață. Uneori, e necesar să suferiți multe greutăți similare morții și revenirii la viață, greutăți mai dureroase și mai mari decât eliminarea otrăvii din oasele voastre. Așadar, au avut loc schimbări în firea voastră intransigentă? Sunteți capabili să evaluați asta? (Înainte, am crezut că anumite lucruri trebuie făcute într-un anumit fel. Când oamenii veneau cu un punct de vedere diferit, nu îi ascultam și nu m-am schimbat decât după ce m-am lovit de piedici reale. Acum, sunt puțin mai bine. Ripostez când oamenii vin cu opinii diferite, dar sunt capabil să accept ulterior o parte din ceea ce spun ei.) O modificare a atitudinii este un alt tip de schimbare; asta înseamnă că a existat o mică schimbare. Nu este ca înainte, când persoana știa că cealaltă persoană avea dreptate, dar respingea și refuza să accepte asta, agățându-se în continuare de propriile ei înclinații; acum, nu este cazul. A existat deja o schimbare în atitudinea ei. Cât de mult s-a schimbat când s-a schimbat atât? Nici măcar 10%. O schimbare în proporție de 10% înseamnă că, după ce persoana cealaltă și-a afirmat punctul de vedere, cel puțin nu mai aveți niciun sentiment de opunere sau niciun gând să vă împotriviți; aveți o atitudine normală. Deși încă nu e de înțeles pentru voi în inima voastră, nu aveți o atitudine intransigentă, puteți să discutați despre asta cu persoana respectivă, există o oarecare ascultare când practicați și nu faceți lucrurile numai conform propriilor idei. După aceea, există momente în care vă agățați de ideile voastre și momente în care sunteți capabili să acceptați ceea ce spun ceilalți oameni. Schimbările firii oscilează. Trebuie să experimentați piedici de nedescris ca să obțineți o mică schimbare și eșecuri de nedescris ca să reușiți și, astfel, nu este ușor ca firea voastră să se schimbe fără să experimentați mai mulți ani de încercări și rafinare. Uneori, când oamenii sunt într-o stare sufletească bună, sunt capabili să accepte lucrurile corecte pe care le spun alții, dar când sunt abătuți, ei nu caută adevărul. Nu întârzie asta lucrurile? Uneori, când nu vă înțelegeți bine cu partenerul vostru, nu căutați principiile adevărului și trăiți după filosofiile Satanei. Uneori, când ești cooperant cu ceilalți și calibrul lor este mai bun decât al tău, iar ei sunt mai buni decât tine, te simți constrâns de ei și nu ai curajul să susții principiile când întâlnești o problemă. Uneori, ești mai bun decât partenerul tău și el se poartă stupid, iar tu îl disprețuiești și nu ești dornic să ai părtășie cu el despre adevăr. Uneori, dorești să practici adevărul, dar ești condus de emoțiile trupului. Uneori râvnești la plăcerile trupului și, chiar dacă îți dorești, nu ești capabil să-i întorci spatele trupului. Uneori asculți o predică și înțelegi adevărul, dar tot nu ești capabil să îl pui în practică. Sunt aceste probleme ușor de rezolvat? Nu sunt ușor de rezolvat de unul singur. Dumnezeu nu poate decât să-i supună pe oameni la încercări și rafinare, făcându-i să sufere mult și să simtă în cele din urmă goliciune în ei, fără adevăr, și că parcă nu ar putea trăi fără adevăr. Acest lucru îi rafinează pe oameni să dezvolte credință și îi face să simtă de parcă ar trebui să lupte pentru adevăr, că inima lor nu-și va găsi liniștea până când nu vor pune adevărul în practică și că vor experimenta un mare chin dacă nu pot să asculte de Dumnezeu. Acesta este efectul obținut de încercări și rafinare. Atât de dificile sunt schimbările firii. De ce vă spun că nu sunt ușoare? Oare nu mă tem că veți deveni negativi? V-o spun ca să știți cât de importante sunt schimbările firii. Vreau ca toți să fiți atenți la asta, să nu mai urmăriți acele imagini spirituale irealiste, fățarnice și false, să nu mai urmați tot timpul acele doctrine, practici și reguli spirituale fanteziste; a proceda astfel vă va face rău și nu vă va fi de niciun folos.

Tocmai am vorbit despre un aspect al firii: intransigența. Deseori, intransigența este un tip de fire care este adânc ascunsă în inimile oamenilor. În general, nu este deslușită clar din exterior, dar când va fi evidentă, va fi ușor de detectat, iar oamenii vor spune: „Sunt recalcitranți! Nu acceptă deloc adevărul ‒ sunt atât de intransigenți!” Cei cu o fire intransigentă se fixează pe o abordare și se agață de un singur lucru, nerenunțând niciodată. Așadar, este aceasta singura latură a firii oamenilor? Bineînțeles că nu ‒ sunt multe altele. Vedeți dacă puteți să vă dați seama ce tip de fire descriu în continuare. Unii oameni spun: „În casa lui Dumnezeu, nu mă supun nimănui în afară de Dumnezeu, fiindcă numai El deține adevărul; oamenii nu dețin adevărul, ei au firi corupte, nu ne putem baza pe nimic din ceea ce spun, așa că mă supun numai lui Dumnezeu.” Au dreptate când spun asta? (Nu.) De ce nu? Ce tip de fire este aceasta? (Una arogantă și îngâmfată.) (Firile Satanei și ale arhanghelului.) Aceasta este o fire arogantă. Nu spuneți tot timpul că este firea Satanei și a arhanghelului, acest mod de a vorbi este prea larg și e vag. Firile corupte ale Satanei și ale arhanghelului sunt prea numeroase. Discuția despre arhanghel, demoni și Satana laolaltă este prea generală și greu de înțeles pentru oameni. Este mai precis să spunem că aceasta este o fire arogantă. Desigur, nu este singurul tip de fire pe care o dezvăluie ei, doar că o fire arogantă se dezvăluie într-un mod foarte evident. Spunând că aceasta este o fire arogantă, oamenii vor fi capabili să înțeleagă ușor, așa că acest mod de a vorbi este cel mai potrivit. Unii oameni au câteva abilități, daruri, unele aptitudini minore și au făcut un număr de fapte pentru biserică. Ceea ce gândesc acești oameni este: „Credința voastră în Dumnezeu implică citirea, copierea, scrierea, memorizarea cuvântului lui Dumnezeu toată ziua, ca un fel de persoane spirituale. Ce rost are? Puteți să faceți ceva real? Cum vă puteți numi spirituali când nu faceți nimic? Nu aveți viață. Eu am viață, tot ce fac eu este real.” Ce fire este aceasta? Ei au câteva abilități speciale, unele daruri, pot să facă puțin bine și consideră aceste lucruri ca fiind viața. Drept rezultat, nu se supun nimănui, nu se tem să le facă tuturor morală, îi disprețuiesc pe toți ceilalți ‒ este aceasta aroganță? (Da.) Este aroganță. În general, în ce împrejurări dezvăluie oamenii aroganță? (Când au unele daruri sau abilități speciale, când pot face câteva lucruri practice, când au capital.) Acesta este un tip de situație. Așadar, oamenii care nu au daruri sau nicio abilitate specială nu sunt aroganți? (Și ei sunt aroganți.) Persoana despre care tocmai am vorbit va spune deseori: „Nu ascult de nimeni, decât de Dumnezeu” și, auzind asta, oamenii se vor gândi în sinea lor: „Ce ascultătoare de adevăr este această persoană, nu ascultă de nimeni, decât de adevăr, ceea ce spune ea este corect!” De fapt, în aceste cuvinte aparent corecte se află un tip de fire arogantă: „Nu ascult de nimeni, decât de Dumnezeu” înseamnă clar că nu ascultă de nimeni. Vă întreb acum, sunt cei care spun astfel de cuvinte cu adevărat capabili să asculte de Dumnezeu? Ei nu ar putea niciodată să asculte de Dumnezeu. Cei care sunt predispuși să spune astfel de cuvinte sunt cu siguranță cei mai aroganți dintre toți. Pe dinafară, ceea ce spun ei pare corect ‒ dar, de fapt, acesta este cel mai convingător mod în care se manifestă firea arogantă. Ei folosesc acest „decât de Dumnezeu” pentru a încerca să dovedească că sunt raționali, dar, de fapt, asta e ca și cum ai îngropa aur și ai pune o pancartă pe el, spunând: „Aici nu este îngropat aur.” Nu este un lucru nesăbuit? Ce spuneți, care tip de persoană este cea mai arogantă? Ce lucruri pot spune oamenii, care îi fac cei mai aroganți? Poate că ați auzit înainte câteva lucruri arogante. Care este cel mai arogant dintre acestea? Știți? Îndrăznește cineva să spună: „Nu ascult de nimeni ‒ nici măcar de Cer și de pământ, nici măcar de cuvintele lui Dumnezeu”? Numai marele balaur roșu îndrăznește să spună asta. Nimeni care crede în Dumnezeu nu ar spune așa ceva. Totuși, dacă aceia care cred în Dumnezeu spun: „Nu ascult de nimeni, decât de Dumnezeu”, atunci nu sunt cu mult diferiți de marele balaur roșu, se cred numărul unu din lume, sunt cei mai aroganți dintre toți. Ce spuneți? Oamenii sunt toți aroganți, dar există vreo diferență în aroganța lor? Unde faceți distincția? Toate ființele umane corupte au firi arogante, dar există diferențe în aroganța lor. Când aroganța unei persoane a atins un anumit grad, atunci și-au pierdut orice rațiune. Distincția se face prin a vedea dacă există rațiune în ceea ce spune cineva. Unii oameni sunt aroganți și, totuși, au puțină rațiune. Dacă sunt capabili să accepte adevărul, atunci încă au speranțe la mântuire. Unii sunt atât de aroganți, încât nu au rațiune ‒ iar astfel de oameni nu ar putea accepta niciodată adevărul. Dacă oamenii sunt atât de aroganți, încât nu au rațiune, atunci își pierd orice simț al rușinii și nu sunt decât aroganți în mod nesăbuit. Toate acestea sunt dezvăluiri și manifestări ale unei firi arogante. Cum ar putea spune ceva de genul: „Nu ascult de nimeni, decât de Dumnezeu”, dacă nu ar avea o fire arogantă? Cu siguranță nu ar putea spune. Fără îndoială, dacă cineva are o fire arogantă, atunci are manifestarea aroganței și, cu siguranță, persoana respectivă va spune și va face lucruri arogante, lipsindu-i orice fel de rațiune. Unii oameni spun: „Nu am o fire arogantă, dar astfel de lucruri sunt dezvăluite în mine.” Sunt valabile astfel de cuvinte? (Nu.) Alții spun: „Nu mă pot abține. Imediat ce nu mai sunt atent, vin cu ceva arogant.” Sunt valabile aceste cuvinte? (Nu.) De ce nu? Care este cauza principală a acestor cuvinte? (Lipsa cunoașterii de sine.) Nu ‒ ei știu că sunt aroganți, dar auzindu-i pe ceilalți că râd de ei, spunând: „Cum poți să fii atât de arogant?”, „De ce ești atât de arogant?”, se simt rușinați, motiv pentru care spun astfel de lucruri. Simțul mândriei lor nu suportă asta, ei caută o scuză ca să ascundă acest lucru, să-l deghizeze, să-l mascheze și să iasă din încurcătură. Așadar, cuvintele lor nu sunt valabile. Când firea ta coruptă nu a fost încă înlăturată, ești arogant și când nu vorbești. Aroganță este în naturile oamenilor, este ascunsă în inimile lor și poate apărea oricând. Și, astfel, atât timp cât nu există o schimbare a firii, oamenii rămân aroganți și neprihăniți de sine. Voi da un exemplu. Un conducător nou-ales ajunge la o biserică și descoperă că felul în care îl privesc oamenii și expresia de pe fețele lor sunt mai degrabă lipsite de entuziasm. În mintea lui, se gândește: „Nu sunt binevenit aici? Sunt conducătorul nou-ales; cum m-ați putut trata cu o astfel de atitudine? De ce nu sunteți impresionați de mine? Am fost ales de frați și surori, prin urmare, calibrul meu spiritual este mai mare decât al vostru, nu-i așa?” Și, astfel, drept rezultat, el spune: „Sunt conducătorul nou-ales. Unii oameni s-ar putea să nu mă accepte, dar nu contează. Să facem un concurs, să vedem cine a memorat mai multe pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, cine este capabil să aibă părtășie despre adevărurile viziunilor. Îi voi da poziția de conducător oricui poate să aibă părtășie despre adevăruri mai clar decât mine. Ce spuneți?” Ce fel de tactică este aceasta? Când oamenii sunt indiferenți față de el, este nemulțumit și vrea să le dea bătăi de cap și să se răzbune pe ei; acum că este conducător, vrea să-i domine pe oameni ‒ vrea să fie în frunte. Ce fire este aceasta? (Aroganță.) Și este o fire arogantă ușor de înlăturat? (Nu.) Firile arogante ale oamenilor se dezvăluie foarte frecvent. Pentru unii oameni, a-i auzi pe alții având părtășie despre luminare și înțelegere nouă e iritant: „De ce eu nu am nimic de spus despre asta? E inacceptabil, trebuie să mă gândesc și să vin cu ceva mai bun.” Și, astfel, trâmbițează multe doctrine, încercând să-i întreacă pe ceilalți. Ce fire este aceasta? De a concura pentru renume și câștig; este și aroganță. În chestiuni privind firea, ai putea să stai nemișcat, să nu spui sau să nu faci nimic, firea tot va exista în inima ta și în gândurile tale și chiar și expresia ta ar putea să o dezvăluie. Cu toate că oamenii vin cu metode de a o suprima sau de a o controla și sunt tot timpul atenți să o împiedice să fie dezvăluită, are vreun rost? (Nu.) Unii oameni își dau seama imediat când au spus ceva arogant: „Mi-am dezvăluit firea arogantă încă o dată ‒ cât de umilitor! Nu mai trebuie să spun niciodată ceva arogant.” Dar este inutil să juri că îți vei ține gura, acest lucru nu depinde de tine, depinde de firea ta. Prin urmare, dacă nu vrei să ți se dezvăluie firea arogantă, trebuie să o remediezi. Nu este o chestiune de corectare a câtorva cuvinte sau de îndreptare a unuia dintre modurile în care faci ceva, cu atât mai puțin este vorba de respectarea vreunei reguli. Este o chestiune de rezolvare a problemei firii tale. Acum că am vorbit despre acest subiect legat de ce este exact firea, nu aveți o înțelegere mai profundă și mai pătrunzătoare despre voi înșivă? (Ba da.) A se cunoaște pe sine nu este o chestiune de cunoaștere a caracterului exterior, a temperamentului, obiceiurilor proaste și a lucrurilor nechibzuite pe care le-a făcut cineva în trecut ‒ nu este nimic din toate astea. Mai degrabă, înseamnă a-și cunoaște propria fire coruptă și relele pe care cineva este capabil să le facă în opoziție cu Dumnezeu. Aceasta este cheia. Unii oameni spun: „Am un temperament exploziv și nu pot să fac nimic ca să-l schimb. Când pot să schimb această fire?” Mai sunt alții care spun: „Nu mă pricep deloc să mă exprim, nu sunt un bun orator. Tot ce spun sfârșește prin a-i jigni pe oameni și a le răni sentimentele. Când se va schimba asta?” Au dreptate când spun asta? (Nu.) Unde este greșeala lor? (În a nu recunoaște lucrurile din natura cuiva.) Așa este. Caracterul nu determină natura. Oricât de bună este personalitatea cuiva, acesta tot poate să aibă o fire coruptă.

Tocmai am vorbit despre două aspecte ale firii. Primul a fost intransigența, a doilea, aroganța. Nu trebuie să spunem prea multe despre aroganță. Fiecare persoană dezvăluie mult comportament arogant, iar voi doar trebuie să știți că aroganța este un aspect al firii. Mai există și alt tip de fire. Unii oameni nu spun niciodată nimănui adevărul. Ei chibzuiesc și șlefuiesc totul în mințile lor, înainte să le vorbească oamenilor. Nu îți poți da seama care dintre lucrurile spuse de ei sunt adevărate și care sunt false. Azi spun un lucru, iar mâine, altul, spun un lucru unei persoane și altceva, altei persoane. Tot ceea ce spun este contradictoriu. Cum pot fi crezuți astfel de oameni? Este foarte greu să ai o percepție corectă a faptelor și nu poți obține niciun cuvânt exact de la ei. Ce fire este aceasta? Este înșelăciune. Este o fire înșelătoare ușor de schimbat? Este cel mai greu de schimbat. Orice implică firi are legătură cu natura unei persoane și nimic nu este mai greu de schimbat decât lucrurile care au legătură cu natura unei persoane. Zicala: „Un leopard nu-și poate schimba petele” este perfect adevărată! Indiferent despre ce vorbesc sau ce fac, oamenii înșelători nutresc întotdeauna țeluri și intenții proprii. Dacă nu vor avea nici una, nici alta, nu vor spune nimic. Dacă vei încerca să înțelegi care sunt țelurile și intențiile lor, se vor ascunde sub carapace. Dacă, din greșeală, vor lăsa să le scape ceva adevărat, vor fi în stare de orice ca să găsească un mod de a răstălmăci totul, de a te deruta și de a te împiedica să cunoști adevărul. Indiferent ce vor face oamenii înșelători, ei nu vor lasă pe nimeni să știe tot adevărul despre asta. Indiferent cât timp petrec oamenii cu ei, nimeni nu știe ce se întâmplă cu adevărat în mințile lor. Astfel este natura oamenilor înșelători. Oricât de mult vorbește o persoană înșelătoare, ceilalți oameni nu vor ști niciodată care sunt intențiile ei, nici ce gândește cu adevărat sau ce anume încearcă să obțină. Chiar și părinților lor le este greu să știe asta. Este extrem de dificil să încerci să-i înțelegi pe oamenii înșelători, nimeni nu-și poate da seama ce este în mintea lor. Așa vorbesc și acționează oamenii înșelători: ei nu spun niciodată ce gândesc sau nu transmit ceea ce se întâmplă cu adevărat. Este un tip de fire, nu-i așa? Când ai o fire înșelătoare, nu contează ce faci sau ce spui – această fire este întotdeauna în tine, controlându-te, făcându-te să joci feste și să apelezi la șiretlicuri, să te joci cu oamenii, să ascunzi adevărul și să-ți creezi o imagine falsă. Aceasta este înșelăciunea. La ce alte comportamente specifice apelează oamenii înșelători? Vă voi da un exemplu. Doi oameni discută, iar unul dintre ei vorbește despre cunoașterea lui de sine; această persoană continuă să vorbească despre modul în care s-a îmbunătățit și încearcă să o facă pe cealaltă persoană să creadă asta, dar nu îi spune adevărul problemei. Ceva se ascunde în asta, iar acest lucru indică o anumită fire ‒ aceea a înșelăciunii. Să vedem dacă o puteți discerne. Această persoană spune: „Am experimentat unele lucruri recent și simt că, de-a lungul acestor ani, credința mea în Dumnezeu a fost zadarnică. Nu am câștigat nimic. Sunt atât de slab și de jalnic! Comportamentul meu nu a fost prea bun în ultima vreme, dar sunt gata să mă căiesc.” Însă, la o vreme după ce spun asta, nu se poate vedea în ei nicio exprimare a căinței. Care este problema aici? Este că îi mint și îi păcălesc pe ceilalți. Când alți oameni îi aud spunând acele lucruri, ei se gândesc: „Această persoană nu a urmărit adevărul înainte, dar faptul că acum poate să spună astfel de lucruri arată că s-a căit cu adevărat. Nu există nicio îndoială în privința asta. Nu trebuie să o privim ca înainte, ci într-o lumină nouă, mai bună.” Așa chibzuiesc și gândesc oamenii după ce aud acele cuvinte. Dar este starea curentă a acelei persoane la fel cum spun ei? Realitatea e că nu este. Nu s-a căit cu adevărat, dar cuvintele ei dau iluzia că a făcut asta, că s-a schimbat în mai bine și că e diferită de cum era înainte. Asta vrea să obțină prin cuvintele ei. Vorbind în acest fel pentru a păcăli oameni, ce fire dezvăluie? Înșelăciune ‒ și este foarte perfidă! Adevărul este că acea persoană nu este deloc conștientă că a eșuat în credința ei în Dumnezeu, că este slabă și demnă de milă. Ea împrumută cuvinte și un limbaj spiritual pentru a-i păcăli pe oameni, pentru a-și atinge țelul de a-i face pe alții să o stimeze și să aibă o părere bună despre ea. Nu este aceasta înșelăciune? Ba da, este, și când cineva este prea înșelător, nu îi este ușor să se schimbe.

Mai există un alt gen de persoană care nu este niciodată simplă sau deschisă în modul său de a vorbi. Întotdeauna se ascunde și tăinuiește lucruri, adunând informații de la oameni și trăgându-i de limbă. Vrea mereu să știe tot adevărul despre alți oameni, însă nu spune ce este în inima ei. Nimeni dintre cei care interacționează cu ea nu poate spera niciodată să afle tot adevărul despre ea. Astfel de oameni nu vor ca alții să le știe planurile și nu le împărtășesc cu nimeni. Ce fire este aceasta? Este o fire înșelătoare. Asemenea oameni sunt extrem de șireți, sunt de nepătruns pentru toată lumea. Dacă cineva are o fire înșelătoare, fără îndoială este o persoană înșelătoare și are natura și esența înșelătoare. Urmărește acest gen de persoană adevărul în credința ei în Dumnezeu? Dacă nu spune adevărul în fața altor oameni, este capabilă să rostească adevărul înaintea lui Dumnezeu? Cu siguranță nu. O persoană înșelătoare nu spune niciodată adevărul. S-ar putea să creadă în Dumnezeu, dar este credința ei adevărată? Ce fel de atitudine are față de Dumnezeu? Cu siguranță va avea multe îndoieli în inima ei: „Unde e Dumnezeu? Nu pot să-L văd. Ce dovadă există că El este real?” „Dumnezeu este suveran peste toate? Serios? Regimul Satanei îi oprimă și arestează cu frenezie pe cei care cred în Dumnezeu. De ce nu îl distruge Dumnezeu?” „Cum anume îi mântuiește Dumnezeu pe oameni? Este mântuirea Lui reală? Nu este clar.” „Poate un credincios în Dumnezeu să intre în Împărăția Cerurilor sau nu poate? Fără nicio confirmare, e greu de spus.” Cu atât de multe îndoieli în inima ei față de Dumnezeu, se poate sacrifica sincer pentru El? Este imposibil. Îi vede pe toți acești oameni care s-au lepădat de tot ce au ca să-L urmeze pe Dumnezeu, care se sacrifică pentru Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle, iar ea se gândește: „Trebuie să păstrez ceva pentru mine. Nu pot să fiu la fel de nesăbuită ca ei. Dacă Îi ofer totul lui Dumnezeu, cum voi trăi în viitor? Cine va avea grijă de mine? Trebuie să am un plan pentru situații neprevăzute.” Poți să vezi cât sunt de „abili” oamenii înșelători, cât de departe gândesc. Atunci când îi văd pe alții vorbind deschis la adunări despre cunoașterea corupției lor, destăinuind prin părtășie lucrurile ascunse din inimile lor și spunând sincer de câte ori s-au desfrânat, există unii care se gândesc: „Nesăbuiților! Acestea sunt lucruri personale; de ce le-ați spune altora? Nu veți afla aceste lucruri de la mine!” Așa sunt oamenii înșelători ‒ mai degrabă ar muri, decât să fie onești și nu spun nimănui tot adevărul. Unii oameni spun: „Am comis fărădelegi și am făcut unele lucruri rele și mi-e puțin rușine să le vorbesc oamenilor despre ele, față în față. La urma urmei, sunt lucruri personale și sunt rușinoase. Dar nu le pot ascunde sau tăinui față de Dumnezeu. Ar trebui să-I spun aceste lucruri lui Dumnezeu, fără ascunzișuri și în mod deschis. Nu aș îndrăzni să le spun altor oameni gândurile mele sau chestiuni personale, dar trebuie să-I spun lui Dumnezeu. Indiferent față de cine altcineva păstrez secrete, nu pot să le păstrez față de Dumnezeu.” Aceasta este atitudinea adoptată de o persoană onestă față de Dumnezeu. Însă persoanele înșelătoare se păzesc de toată lumea, nu au încredere în nimeni și nu vorbesc cinstit cu nimeni. Nu spun nimănui tot adevărul și nimeni nu îi poate desluși. Aceștia sunt cei mai înșelători oameni dintre toți. Toată lumea are o fire înșelătoare; singura diferență constă în cât de gravă este. Chiar dacă poți să îți deschizi inima și să ai părtășie despre problemele tale la adunări, înseamnă asta că nu ai o fire înșelătoare? Nu înseamnă asta, tot o ai. De ce spun acest lucru? Iată un exemplu: s-ar putea să fii capabil să te destăinui în părtășie în legătură cu lucruri care nu-ți ating mândria sau vanitatea, lucruri care nu sunt rușinoase și pentru care nu vei fi emondat și tratat ‒ dar dacă ai făcut ceva care încalcă principiile adevărului, ceva ce toată lumea ar disprețui și de care ar fi revoltată, ai fi capabil să ai părtășie despre asta la adunări, în mod deschis? Iar dacă ai făcut ceva de nedescris, ți-ar fi și mai greu să te destăinui și să dezvălui adevărul în legătură cu asta. Dacă ar fi cineva care să verifice sau să dea vina pentru asta, ai folosi toate mijloacele care îți stau la dispoziție ca să ascunzi acel lucru și ai fi îngrozit că această problemă ar putea fi dezvăluită. Ai încerca tot timpul să o ascunzi și să scapi basma curată. Nu este aceasta o fire înșelătoare? S-ar putea să crezi că, dacă nu o spui în gura mare, nu va ști nimeni de ea și că nici măcar Dumnezeu nu ar avea cum să-ți facă ceva. Aceasta este o greșeală! Dumnezeu vede în adâncul sufletului oamenilor. Dacă nu poți să percepi asta, nu Îl cunoști deloc pe Dumnezeu. Oamenii înșelători nu doar că îi păcălesc pe ceilalți ‒ ei îndrăznesc chiar și să încerce să-L păcălească pe Dumnezeu și folosesc mijloace înșelătoare ca să I se împotrivească. Pot astfel de oameni să obțină mântuirea din partea lui Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă, iar oamenii înșelători sunt ceea ce El disprețuiește cel mai mult. Așadar, aceștia sunt cei cărora le este cel mai greu să obțină mântuirea. Oamenii cu o natură înșelătoare sunt cei care mint cel mai mult. Îl vor minți până și pe Dumnezeu și vor încerca să-L păcălească și, cu încăpățânare, nu se căiesc niciodată. Asta înseamnă că nu pot să obțină mântuirea din partea lui Dumnezeu. Dacă cineva dezvăluie din când în când o fire coruptă, dacă minte și păcălește oameni, dar este simplu și deschis cu Dumnezeu și se căiește în fața Lui, atunci acest gen de persoană încă are speranțe să obțină mântuirea. Dacă într-adevăr ești o persoană cu rațiune, ar trebui să te deschizi în fața lui Dumnezeu, să-I vorbești din inimă, să reflectezi și să te cunoști. Nu ar mai trebuie să-L minți pe Dumnezeu, nu ar trebui să încerci să-L păcălești în orice moment și, cu atât mai puțin, nu ar trebui să-I ascunzi nimic. Adevărul este că există lucruri despre care oamenii nu au nevoie să știe. Atât timp cât ești deschis cu Dumnezeu în privința lor, este în ordine. Când faci lucruri, asigură-te că nu păstrezi secrete față de Dumnezeu. Lui Îi poți spune toate acele lucruri care nu sunt potrivite pentru a fi spuse altor oameni. O persoană care procedează așa este inteligentă. Chiar dacă s-ar putea să existe unele lucruri pe care nu simte nevoia să le spună altora, acest lucru nu ar trebui numit înșelăciune. Oamenii înșelători sunt diferiți: ei cred că ar trebui să ascundă tot, că nu pot să spună nimic altor oameni, în special când e vorba de chestiuni personale. Dacă nu le va fi de folos să spună ceva, nu o vor spune, nici măcar lui Dumnezeu. Nu este aceasta o fire înșelătoare? O astfel de persoană este cu adevărat înșelătoare! Dacă o persoană este atât de înșelătoare, încât nu-I spune lui Dumnezeu adevărul și păstrează totul secret față de El, mai este cineva care crede în Dumnezeu? Are ea credință adevărată în Dumnezeu? Este o persoană care se îndoiește de Dumnezeu și, în inima ei, nu Îl crede. Așadar, nu este credința ei falsă? Este un noncredincios, un credincios fals. Aveți momente când vă îndoiți de Dumnezeu și deveniți precauți față de El? (Da.) A se îndoi de Dumnezeu și a se păzi de El, ce fel de fire este aceasta? Aceasta este o fire înșelătoare. Toată lumea are o fire înșelătoare, este doar o chestiune de gravitate. Atât timp cât vei putea să accepți adevărul, vei fi capabil să dobândești căință și schimbare.

Pentru unii oameni, când li se întâmplă ceva, ei dezvăluie o fire coruptă, au noțiuni și idei, au prejudecăți față de alți oameni, îi judecă și îi subminează pe la spate. Pot să reflecteze asupra lor și să fie total deschiși în legătură cu aceste lucruri, dar când fac anumite lucruri rușinoase, vor să le țină pentru ei, veșnic ferecate în inimile lor. Nu numai că nu vorbesc cu nimeni despre aceste lucruri, dar nu I le spun nici lui Dumnezeu când se roagă. Ba chiar încearcă tot ce pot pentru a scorni falsități cu care să acopere aceste lucruri sau să le mascheze. Aceasta este o fire înșelătoare. Când ai astfel de gânduri, când trăiești în acest tip de stare, ar trebui să reflectezi asupra ta și să vezi clar că nu ești o persoană onestă, că nimic din ceea ce Dumnezeu descrie drept o persoană onestă nu este exprimat în tine, că ești pe deplin înșelător și că, deși ești stupid, de calibru slab și greu de cap, tot ești o persoană înșelătoare. Asta înseamnă să te cunoști pe tine însuți. Minimul pe care ar trebui să-l obții în cunoașterea de sine este să fii capabil să vezi clar și să discerni corupția evidentă pe care o dezvălui și să fii capabil să cauți adevărul pentru a rezolva asta. Dacă îți cunoști cu adevărat propria fire înșelătoare, ar trebui să te rogi des lui Dumnezeu, să reflectezi asupra ta, să discerni și să analizezi firea ta înșelătoare conform cuvântului lui Dumnezeu și să-i percepi esența; atunci vei avea speranțe să scapi de firea ta coruptă a înșelăciunii. Unii nu pot să distingă clar între oamenii înșelători și oamenii onești ‒ ceea ce înseamnă că au un calibru prea slab. Unii oameni își folosesc deseori calibrul slab, nesăbuința, ignoranța, stângăcia de-a se exprima prin cuvinte, stânjeneala și predispoziția de a fi înșelați drept o dovadă de onestitate. Întotdeauna le spun celorlalți: „Sunt prea onest, drept rezultat mă aleg deseori cu ce e mai rău, nu știu să profit de alții ‒ cu toate acestea, lui Dumnezeu Îi place de mine pentru că sunt o persoană onestă.” Sunt aceste cuvinte corecte? Astfel de cuvinte sunt ridicole, sunt menite să păcălească oameni, sunt fățișe și nerușinate. Cum ar putea să fie onești oamenii care sunt nesăbuiți și stupizi? Acestea sunt două lucruri diferite. Este o greșeală majoră să tratezi lucrurile stupide pe care le-ai făcut drept onestitate. Toată lumea poate să vadă că și nesăbuiții sunt predispuși să fie aroganți și îngâmfați, să aibă o părere bună despre ei. Oricât de ignoranți și lipsiți de calibru sunt oamenii, ei tot pot să-i mintă și să-i înșele pe ceilalți. Nu sunt toate acestea realitatea? Chiar nu fac niciodată nimic rău nesăbuiții și oamenii de calibru slab? Chiar nu au ei firi corupte? Categoric au. Unii oameni spun, de asemenea, că sunt onești și le vorbesc deschis celorlalți despre minciunile lor, dar nu îndrăznesc să vorbească deschis despre lucrurile rușinoase pe care le fac. Când biserica le tratează problemele, sunt incapabili să accepte acest lucru și nu se supun deloc, preferând să scormonească în spatele culiselor și să înfrumusețeze adevărul. Acest tip de persoană înșelătoare nu acceptă deloc adevărul și nu se supune în niciun fel, dar se crede, totuși, onestă. Nu este o nerușinare absolută din partea ei? Este nesăbuință deplină! Acest tip de persoană nu este în niciun caz onestă, nici simplă. Oamenii stupizi sunt oameni stupizi. Sunt onești doar oamenii simpli care nu sunt înșelători.

Cum pot fi discernuți oamenii înșelători? Care sunt comportamentele oamenilor înșelători? Indiferent cu cine se asociază sau interacționează, niciodată nu permit nimănui să examineze ce se întâmplă cu ei; sunt tot timpul prudenți cu ceilalți, fac mereu lucruri în spatele oamenilor și nu spun niciodată ce gândesc cu adevărat. S-ar putea ca uneori să vorbească puțin despre cunoașterea de sine, dar nu fac nicio referire la punctele cruciale sau la cuvintele-cheie și sunt îngroziți să nu le scape ceva. Sunt foarte sensibili la aceste lucruri, de teamă că alții le-ar putea observa defectele. Acesta este un tip de fire înșelătoarea. De asemenea, unii oameni își creează o fațadă, astfel încât ceilalți să creadă că sunt simpli, că pot să îndure suferință, fără să se plângă, sau că sunt spirituali și că iubesc și urmăresc adevărul. În mod clar, nu sunt acest tip de persoane, dar insistă să joace acest teatru pentru ceilalți. Și aceasta este o fire înșelătoare. Tot ceea ce spun și fac oamenii înșelători are o intenție ascunsă. Dacă nu ar avea nicio intenție, nu ar vorbi sau nu ar acționa. Există în interiorul lor o fire care îi conduce să procedeze astfel, iar aceasta este firea înșelăciunii. Când oamenii au o fire înșelătoare, este ușor să se schimbe? Voi cât de mult v-ați schimbat? Ați intrat pe calea urmăririi onestității? (Da, aceasta este direcția la care lucrăm.) Câți pași ați făcut? Sau sunteți blocați la stadiul de a vrea să o faceți? (Încă este doar ceva ce vrem să facem. Uneori, numai după ce am făcut ceva ne dăm seama că a implicat înșelăciune, că încercam să le dăm oamenilor o impresie falsă; doar atunci ne dăm seama că eram înșelători.) Realizați că asta înseamnă să fiți înșelători ‒ dar ați fost capabili să realizați că este un tip de fire coruptă? Și de unde anume provin aceste lucruri înșelătoare? (Din natura noastră.) Așa este, din natura noastră. Și vă afectează aceste lucruri înșelătoare? E greu să vă îndepărtați de ele, e greu să le faceți față, e greu să scăpați de ele ‒ și sunt, de asemenea, foarte problematice. Ce le face să fie problematice? Îți provoacă ele durere? (Vrem să ne schimbăm, dar ne simțim foarte îndurerați când nu reușim.) Acesta este un aspect, dar nu poate fi considerat problematic. Când o persoană este controlată de o fire înșelătoare, ea poate să-i mintă și să-i înșele pe ceilalți oricând și oriunde și, indiferent ce i se va întâmpla, se va gândi cum să spună minciuni pentru a-i păcăli și înșela pe oameni. Chiar dacă vrea să se controleze, este incapabilă, este ceva involuntar. În asta constă problema. Aceasta este o problemă a firii. Prin câte moduri se poate dezvălui o fire înșelătoare? Prin probare, înșelăciune, precauție, precum și prin suspiciune, prefăcătorie și falsitate. Această fire dată în vileag și manifestată prin astfel de comportamente este înșelăciunea. După ce am avut părtășie despre aceste subiecte, aveți o cunoaștere mai clară a firii înșelătoare? Mai există printre voi cei care spun: „Nu am o fire înșelătoare, nu sunt o persoană înșelătoare, sunt aproape de a fi o persoană onestă”? (Nu.) Există mulți oameni care nu prea înțeleg ce înseamnă exact o persoană onestă. Unii spun că oamenii onești sunt cei care sunt simpli și direcți, care sunt hărțuiți și excluși oriunde merg sau care sunt lenți și vorbesc și acționează întotdeauna cu o jumătate de pas în urma altor oameni. Unii oameni nesăbuiți și ignoranți, care apelează la astfel de nerozii încât ceilalți îi desconsideră, se descriu, de asemenea, drept oameni onești. Și toți acei oameni needucați din păturile de jos ale societății, care se simt inferiori, spun și ei că sunt oameni onești. În ce constă greșeala lor? Ei nu știu ce este o persoană onestă. Care este sursa neînțelegerii lor? Principalul motiv este că nu înțeleg adevărul. Ei cred că „oamenii onești” despre care vorbește Dumnezeu sunt nechibzuiți și idioți, că sunt needucați, înceți în vorbire și exprimare, hărțuiți și oprimați, ușor de păcălit și de escrocat. Implicația este că țintele mântuirii lui Dumnezeu sunt acei oameni fără minte din straturile de jos ale societății, care sunt deseori manipulați de ceilalți. Pe cine va mântui Dumnezeu dacă nu pe acești oameni sărăciți și amărâți? Nu asta cred ei? Chiar sunt aceia oamenii pe care îi mântuiește Dumnezeu? Aceasta este o interpretare greșită a voii lui Dumnezeu. Oamenii pe care îi mântuiește Dumnezeu sunt aceia care iubesc adevărul, care au calibru și capacitatea de a înțelege, toți sunt oameni care au conștiință și rațiune, care sunt capabili să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu și să-și facă bine datoria. Sunt oameni care sunt capabili să accepte adevărul și să se lepede de firile lor corupte și sunt oamenii care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, Îl ascultă și I se închină. Deși majoritatea acestor oameni provin din straturile de jos ale societății, din familii de muncitori și fermieri, cu siguranță nu sunt oameni confuzi, imbecili sau care nu sunt buni de nimic. Dimpotrivă, sunt oameni inteligenți care sunt capabili să accepte și să practice adevărul și să i se supună. Toți sunt oameni drepți care s-ar lepăda de slava și bogățiile lumești pentru a-L urma pe Dumnezeu și a dobândi adevărul și viața ‒ sunt cei mai înțelepți oameni dintre toți. Aceștia sunt toți oameni onești care cred cu adevărat în Dumnezeu și care se sacrifică sincer pentru El. Ei pot să obțină aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu și pot fi desăvârșiți drept oamenii Lui și stâlpii templului Său. Sunt oamenii de aur, de argint și bijuterii prețioase. Acei oameni confuzi, nechibzuiți, absurzi și care nu sunt buni de nimic sunt cei care vor fi alungați. Cum privesc noncredincioșii și oamenii absurzi lucrarea lui Dumnezeu și planul Său de gestionare? Ca pe o groapă de gunoi, nu? Acei oameni nu doar că au calibru slab, ci sunt și absurzi. Indiferent câte cuvinte de-ale lui Dumnezeu citesc, ei nu pot să înțeleagă adevărul și, indiferent câte slujbe aud, sunt incapabili să pătrundă în realitate ‒ dacă sunt atât de nesăbuiți, mai pot să fie mântuiți? Ar putea Dumnezeu să vrea acest tip de persoane? Indiferent cât de mulți ani au crezut, ei tot nu înțeleg adevărurile, tot vorbesc prostii și, totuși, se consideră onești ‒ chiar nu au rușine? Astfel de oameni nu înțeleg adevărul. Întotdeauna interpretează greșit voia lui Dumnezeu și, totuși, oriunde se duc, trăncănesc despre interpretările lor greșite, predicându-le drept adevăr, spunându-le oamenilor: „E bine să fii puțin hărțuit, oamenii ar trebui să mai și piardă, ar trebui să fie puțin nesăbuiți ‒ aceștia sunt țintele mântuirii lui Dumnezeu și ei sunt oamenii pe care îi va mântui El.” Oamenii care spun astfel de lucruri sunt dezgustători; acest lucru Îi aduce o mare umilință lui Dumnezeu! Este atât de dezgustător! Stâlpii Împărăției lui Dumnezeu și biruitorii pe care Îi mântuiește El sunt toți oameni care înțeleg adevărul și care sunt înțelepți. Aceștia sunt cei care vor avea o parte din Împărăția Cerurilor. Toți cei care sunt nesăbuiți și ignoranți, nerușinați și iraționali, care nu au nicio fărâmă de înțelegere a adevărului, care sunt imbecili și nesăbuiți ‒ nu sunt toți oameni de nimic? Cum ar putea astfel de oameni să aibă o parte din Împărăția Cerurilor? Oamenii onești de care vorbește Dumnezeu sunt cei care pot să spună adevărul în practică odată ce îl înțeleg, care sunt înțelepți și inteligenți, care se deschid înaintea lui Dumnezeu în mod simplu și care acționează conform principiului și ascultă întru totul de Dumnezeu. Toți acești oameni au inimi care se tem de Dumnezeu, se concentrează să facă lucrurile conform principiilor și toți urmăresc ascultarea absolută față de Dumnezeu și Îl iubesc pe Dumnezeu în inimile lor. Numai ei sunt oameni cu adevărat onești. Dacă cineva nici măcar nu știe ce înseamnă să fii onest, dacă nu poate să vadă că esența oamenilor onești este ascultarea absolută față de Dumnezeu, teama de El și ferirea de rău sau faptul că oamenii onești sunt onești pentru că iubesc adevărul, pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu și pentru că practică adevărul ‒ atunci acel tip de persoană este foarte nesăbuită și chiar îi lipsește discernământul. Categoric, oamenii onești nu sunt indivizii simpli, confuzi, ignoranți și nesăbuiți pe care și-i imaginează oamenii; sunt oameni cu umanitate normală, care au conștiință și rațiune. Ceea ce e inteligent la oamenii onești este că ei sunt capabili să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să fie onești, și de aceea sunt binecuvântați de El.

Nimic nu are o importanță mai mare decât cerința lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești ‒ El cere ca oamenii să trăiască înaintea Lui, să-I accepte examinarea atentă și să trăiască în lumină. Numai oamenii onești sunt membri adevărați ai rasei umane. Oamenii care nu sunt onești sunt fiare, sunt animale care se perindă în haine omenești, ei nu sunt ființe umane. Ca să urmăriți să fiți persoane oneste trebuie să vă comportați în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu; trebuie să treceți prin judecată, mustrare, tratare și emondare. Când firea voastră coruptă va fi curățită, iar voi veți fi capabili să practicați adevărul și să trăiți după cuvintele lui Dumnezeu, numai atunci veți fi persoane oneste. Categoric, oamenii care sunt ignoranți, nesăbuiți și simpli nu sunt oameni onești. Cerând ca oamenii să fie onești, Dumnezeu le cere să aibă umanitate normală, să se lepede de înșelăciunea și măștile lor, să nu mintă sau să nu îi păcălească pe alții, să-și îndeplinească datoria cu loialitate și să fie capabili să-L iubească și să-L asculte cu adevărat. Numai acești indivizi sunt oamenii Împărăției lui Dumnezeu. Dumnezeu cere ca oamenii să fie ostași buni ai lui Hristos. Ce sunt ostașii buni ai lui Hristos? Ei trebuie să fie înzestrați cu realitatea adevărului și să fie în asentiment cu Hristos. În orice moment și în orice loc, trebuie să fie capabili să se sacrifice și să mărturisească pentru Dumnezeu și să fie capabili să folosească adevărul, pentru a lupta împotriva Satanei. În toate lucrurile, ei trebuie să fie de partea lui Dumnezeu, să fie mărturie și să trăiască realitatea adevărului. Trebuie să fie capabili să-l umilească pe Satana și să câștige victorii minunate pentru Dumnezeu. Asta înseamnă să fi un ostaș bun al lui Hristos. Ostașii buni ai lui Hristos sunt biruitori, sunt cei care îl biruie pe Satana. Cerând ca oamenii să fie onești, și nu înșelători, Dumnezeu nu le cere să fie nesăbuiți, ci să scape de firile lor înșelătoare, să dobândească supunere față de El și să-I aducă slavă. Asta se poate dobândi prin practicarea adevărului. Nu este o schimbare în comportamentul cuiva, nu este o chestiune de a vorbi mai mult sau mai puțin și nici nu este vorba de modul în care acționează o persoană. Mai degrabă, este vorba de intenția din spatele vorbirii și acțiunilor unei persoane, de gândurile și ideile cuiva, de ambițiile și dorințele sale. Tot ce ține de efuziuni ale firii corupte și de greșeală trebuie schimbat de la rădăcină, ca să se alinieze adevărului. Dacă cineva vrea să dobândească o schimbare a firii, trebuie să fie capabil să vadă clar esența firii Satanei. Dacă vei putea să vezi clar esența unei firi înșelătoare, care este firea Satanei și chipul diavolului, dacă vei putea să-l urăști pe Satana și să te lepezi de diavol, atunci îți va fi ușor să te lepezi de firea ta coruptă. Dacă nu vei ști că ai în tine o stare înșelătoare, dacă nu vei recunoaște efuziunile unei firi înșelătoare, atunci nu vei ști să cauți adevărul pentru a rezolva asta și îți va fi greu să-ți schimbi firea înșelătoare. Mai întâi trebuie să recunoști ce lucruri se manifestă în tine și care aspect al unei firi corupte îl reprezintă acestea. Dacă lucrurile pe care le dezvălui sunt ale unei firi înșelătoare, o vei disprețui în inima ta? Iar dacă o faci, cum ar trebui să te schimbi? Trebuie să te ocupi de intențiile tale și să-ți corectezi opiniile. Mai întâi, trebuie să cauți adevărul despre asta și să îți rezolvi problemele, să te străduiești să realizezi ceea ce Dumnezeu cere și să-L mulțumești și să devii cineva care nu încearcă să-L păcălească pe Dumnezeu sau pe alți oameni, nici pe aceia care sunt puțin nechibzuiți sau ignoranți. A încerca să păcălești pe cineva care e nechibzuit sau ignorant este foarte imoral ‒ te face un diavol. Ca să fii o persoană onestă, nu trebuie să păcălești sau să minți pe nimeni. Totuși, față de diavoli și de Satana, trebuie să-ți alegi cuvintele cu înțelepciune; dacă nu o faci, este posibil să te faci de râs în fața lor și să-I aduci rușine lui Dumnezeu. Doar alegându-ți cuvintele cu înțelepciune și practicând adevărul, vei reuși să-l birui și să-l faci de rușine pe Satana. Oamenii care sunt ignoranți, nechibzuiți și încăpățânați nu vor fi niciodată capabili să înțeleagă adevărul; nu pot decât să fie păcăliți, jucați pe degete și zdrobiți de Satana și, în cele din urmă, devorați.

Să vorbim în continuare despre cele patru tipuri de firi. În timpul adunărilor, unii oameni pot avea puțină părtășie despre propriile lor stări, dar când vine vorba de esența problemelor, de motivele și ideile lor personale, aceștia devin evazivi. Când oamenii îi dau în vileag pentru că au motive și țeluri, ei par să încuviințeze și să recunoască. Dar când oamenii încearcă să expună sau să analizeze ceva mai în profunzime, ei nu suportă acest lucru, se ridică și pleacă. De ce pleacă pe furiș în momentul crucial? (Ei nu acceptă adevărul și nu sunt dispuși să-și înfrunte propriile probleme.) Aceasta este o problemă a firii. Când nu sunt dispuși să accepte adevărul pentru a rezolva problemele lor lăuntrice, nu înseamnă asta că le este lehamite de adevăr? Ce fel de predici sunt cel mai puțin dispuși să audă conducătorii și lucrătorii? (Predici despre cum să discernem antihriștii și conducătorii falși.) Corect. Ei se gândesc: „Toată această vorbărie despre identificarea antihriștilor și a conducătorilor falși și despre farisei ‒ de ce tot insistați pe asta? Mă stresați.” Auzind că se va discuta despre identificarea conducătorilor și a lucrătorilor falși, găsesc orice scuză să plece. Ce înseamnă aici „să plece”? Se referă la furișare, la ascundere. De ce încearcă să se ascundă? Când alți oameni vorbesc despre fapte, ar trebui să asculți: îți face bine să asculți. Notează lucrurile care sunt aspre și care ți se par greu de acceptat; apoi, ar trebui să te gândești la ele des, să le asimilezi încet și să te schimbi încet. Așadar, de ce să te ascunzi? Astfel de oameni simt că aceste cuvinte de judecată sunt prea aspre și că nu sunt ușor de auzit, așa că ajung să dea curs împotrivirii și antipatiei. Își spun în sinea lor: „Nu sunt antihrist sau conducător fals ‒ de ce tot vorbiți despre mine? De ce nu vorbiți despre alți oameni? Spuneți ceva despre identificarea oamenilor răi, nu vorbiți despre mine!” Devin evazivi și potrivnici. Ce fire este aceasta? Dacă nu sunt dispuși să accepte adevărul, argumentând și certându-se mereu pentru a se apăra, nu avem aici problema unei firi corupte? Aceasta este firea lehamitei de adevăr. Conducătorii și lucrătorii au acest fel de stare, dar cum rămâne cu frații și surorile de rând? (Și ei au.) Când se întâlnesc la început, toți sunt atât de iubitori și destul de fericiți să repete papagalicește cuvinte doctrinare. Toți par să iubească adevărul. Dar când vine vorba de probleme personale și dificultăți reale, mulți oameni devin muți. De exemplu, unii sunt permanent constrânși de căsătorie. Nu mai sunt dispuși să facă o datorie sau să urmărească adevărul, iar căsătoria devine cel mai mare obstacol al lor și cea mai grea povară. La adunări, când toată lumea are părtășie despre această stare, ei se compară cu aceste cuvinte ale celorlalți exprimate prin părtășie și simt că se vorbește despre ei. Spun: „Nu mă deranjează că aveți părtășie despre adevăr, dar de ce aduceți vorba despre mine? Voi nu aveți nicio problemă? De ce vorbiți numai despre mine?” Ce fire este aceasta? Când vă adunați pentru a avea părtășie despre adevăr, trebuie să disecați fiecare problemă și să le permiteți tuturor să vorbească despre înțelegerea lor în legătură cu aceste probleme; numai atunci sunteți capabili să vă cunoașteți pe voi înșivă și să vă rezolvați problemele. De ce nu pot oamenii să accepte asta? Ce fire este atunci când oamenii nu sunt capabili să accepte să fie emondați și tratați și atunci când nu pot să accepte adevărul? Nu ar trebui să discerneți clar acest lucru? Toate acestea sunt manifestări ale lehamitei de adevăr ‒ aceasta este esența problemei. Când oamenilor le este lehamite de adevăr, le este foarte greu să îl accepte ‒ iar dacă nu pot să accepte adevărul, poate fi remediată problema firii lor corupte? (Nu.) Așadar, o astfel de persoană, cineva care este incapabil să accepte adevărul ‒ este capabilă să dobândească adevărul? Poate să fie mântuită de Dumnezeu? Categoric nu. Cred sincer în Dumnezeu oamenii care nu acceptă adevărul? Indiscutabil nu. Cel mai important aspect al oamenilor care cred cu adevărat în Dumnezeu este că sunt capabili să accepte adevărul. Categoric, oamenii care nu pot să accepte adevărul nu cred sincer în Dumnezeu. Sunt astfel de oameni capabili să stea liniștiți în timpul unei predici? Sunt ei capabili să obțină ceva? Nu sunt. Este din cauza faptului că predicile dezvăluie diversele stări corupte ale oamenilor. Prin analiza amănunțită a cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii dobândesc cunoștințe și, apoi, continuând cu părtășia despre principiile practicii, li se dă o cale de practică și, în acest fel, se obține un efect. Când astfel de oameni aud că starea care este dezvăluită se referă la ei ‒ că aceasta se referă la propriile lor probleme ‒ rușinea lor le provoacă o criză de furie și ar putea chiar să se ridice și să plece de la adunare. Chiar dacă nu pleacă, ar putea să înceapă să se simtă iritați și nedreptăți în sinea lor, caz în care nu are niciun rost să participe la adunare sau să asculte predica. Scopul ascultării predicii nu este acela de a înțelege adevărul și a-și rezolva propriile probleme reale? Dacă vă este frică mereu că vor fi date în vileag propriile voastre probleme, dacă sunteți în permanență temători că veți fi menționați, de ce să mai credeți în Dumnezeu? Dacă în credința voastră nu puteți să acceptați adevărul, atunci nu credeți cu adevărat în Dumnezeu. Dacă vă este tot timpul teamă că veți fi expuși, cum veți fi capabili să vă rezolvați problema corupției? Dacă nu vă puteți rezolva problema corupției, ce rost are să credeți în Dumnezeu? Scopul credinței în Dumnezeu este să acceptați mântuirea Lui, să vă lepădați de firea voastră coruptă și să trăiți asemănarea unei ființe umane adevărate, toate acestea fiind obținute prin acceptarea adevărului. Dacă nu puteți să acceptați deloc adevărul, sau nici măcar să fiți tratați sau dați în vileag, atunci nu aveți cum să dobândiți mântuirea lui Dumnezeu. Așadar, spuneți-Mi: în fiecare biserică, câți oameni există care pot să accepte adevărul? Sunt cei care nu pot să accepte adevărul mulți sau puțini? (Mulți.) Este aceasta o situație care există printre cei aleși din biserici, este o problemă reală? Tuturor celor care nu sunt capabili să accepte adevărul și să fie tratați și emondați le este lehamite de adevăr. Lehamitea de adevăr este un tip de fire coruptă, iar dacă această fire nu poate fi schimbată, mai pot fi mântuiți? Categoric nu. Astăzi, multor oameni le este greu să accepte adevărul. Nu este deloc simplu. Pentru a rezolva asta, o persoană trebuie să experimenteze o parte din judecata, mustrarea, încercările și rafinarea lui Dumnezeu. Așadar, ce spuneți: ce fire este aceea când oamenii sunt incapabili să accepte să fie emondați și tratați, când nu fac o comparație între ei și cuvântul lui Dumnezeu și stările dezvăluite în timpul predicilor? (O fire a lehamitei de adevăr.) Aceasta este a patra fire coruptă: lehamitea de adevăr. Cât de lehamite le este? (Ei nu doresc să citească din cuvintele lui Dumnezeu sau să asculte predici și nu doresc să aibă părtășie despre adevăr.) Acestea sunt cele mai evidente manifestări. Când cineva spune, de exemplu: „Crezi cu adevărat în Dumnezeu. Ai lăsat deoparte familia și cariera ca să îndeplinești o datorie și ai suferit mult și ai plătit un preț considerabil în ultimii câțiva ani. Dumnezeu binecuvântează astfel de oameni. Cuvântul Lui spune că aceia care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu vor fi foarte binecuvântați”, tu spui „Amin” și accepți astfel de adevăruri. Totuși, când persoana continuă să spună: „Dar trebuie să te lupți în continuare pentru adevăr! Dacă oamenii au tot timpul motive pentru ceea ce spun și o iau razna mereu în funcție de propriile lor intenții, atunci, mai devreme sau mai târziu, Îl vor ofensa pe Dumnezeu și Îi vor atrage ura”, când ea spune astfel de lucruri, nu poți să le accepți. Auzind părtășia despre adevăr, nu numai că ești incapabil să îl accepți, ci devii și furios și ripostezi în mintea ta: „Vă petreceți toată ziua având părtășie despre adevăr, dar nu v-am văzut pe niciunul mergând în Ceruri.” Ce fire este aceasta? (Lehamite de adevăr.) Când se trece de la vorbe la practică, când oamenii devin serioși cu tine, se manifestă în tine cea mai mare aversiune, nerăbdare și împotrivire. Asta este lehamitea de adevăr. Și cum se manifestă, în principal, tipul de fire prin care îți este lehamite de adevăr? Prin refuzul de a accepta emondarea și tratarea. A nu accepta să fii emondat și tratat este un gen de stare manifestat de acest tip de fire. În inimile lor, acești oameni sunt mai ales potrivnici când sunt tratați. Ei se gândesc: „Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” sau „De ce nu tratezi alți oameni? De ce te iei de mine?” Ce înseamnă lehamitea de adevăr? Este atunci când o persoană este total dezinteresată de tot ce are legătură cu lucrurile pozitive, cu adevărul, cu ceea ce Dumnezeu cere sau cu voia Lui. Uneori, simte o aversiune față de aceste lucruri, alteori este distantă față de ele, uneori este irelevantă și indiferentă și le tratează ca lipsite de importanță, fiind nesinceră și superficială cu ele sau neasumându-și nicio responsabilitate pentru ele. Principala manifestare a lehamitei de adevăr nu este doar aversiunea simțită atunci când oamenii aud adevărul. Aceasta include și lipsa dorinței de a practica adevărul, retragerea când vine momentul să practice adevărul, de parcă adevărul nu are nicio legătură cu ei. Când unii oameni au părtășie în timpul adunărilor, par foarte animați, le place să repete cuvinte doctrinare și să facă declarații alese pentru a-i induce în eroare pe ceilalți și a-i câștiga de partea lor. Sunt plini de energie și binedispuși în timp ce fac asta și continuă la nesfârșit. Între timp, alții își petrec toată ziua, din zori până seara, ocupați cu chestiuni care țin de credință, citind cuvintele lui Dumnezeu, rugându-se, ascultând imnuri, luând notițe, de parcă nu ar putea să stea despărțiți de Dumnezeu nici măcar o clipă. De dimineață până seara, sunt preocupați cu îndeplinirea datoriei lor. Oare acești oameni chiar iubesc adevărul? Nu au ei firea lehamitei de adevăr? Când poate fi văzută adevărata lor stare? (Când vine timpul să practice adevărul, ei pleacă pe furiș și nu sunt dispuși să accepte să fie emondați și tratați.) Să fie oare din cauză că nu înțeleg ceea ce aud sau nu sunt dispuși să accepte adevărul pentru că nu-l înțeleg? Răspunsul este niciuna dintre acestea. Sunt conduși de natura lor. Aceasta este o problemă a firii. În inimile lor, acești oameni știu foarte bine că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, că sunt pozitive și că practicarea adevărului poate aduce schimbări în firile oamenilor și îi poate face capabili să împlinească voia lui Dumnezeu ‒ dar ei nu le acceptă sau nu le pun în practică. Asta este lehamitea de adevăr. La cine ați văzut firea lehamitei de adevăr? (La noncredincioși.) Noncredincioșilor le este lehamite de adevăr, este un lucru foarte clar. Dumnezeu nu are cum să mântuiască astfel de oameni. Așadar, printre credincioșii în Dumnezeu, în ce chestiuni ați văzut oameni cărora le era lehamite de adevăr? Atunci când ați avut părtășie despre adevăr cu ei, este posibil să nu se fi ridicat și să nu fi plecat, iar atunci când părtășia a abordat propriile lor dificultăți și probleme, este posibil să le fi înfruntat în mod corect ‒ dar, cu toate acestea, ei tot au firea lehamitei de adevăr. Unde poate fi văzut acest lucru? (Ei aud predici deseori, dar nu pun adevărul în practică.) Fără îndoială, oamenii care nu pun adevărul în practică au firea lehamitei de adevăr. Unii oamenii sunt ocazional capabili de a pune în practică puțin adevăr, prin urmare, au ei firea lehamitei de adevăr? O astfel de fire se regăsește deopotrivă și la cei care practică adevărul, doar că în grade diferite. Faptul că ești capabil să practici adevărul nu înseamnă că nu ai firea lehamitei de adevăr. Practicarea adevărului nu înseamnă că firea vieții tale s-a schimbat imediat ‒ nu este cazul. Trebuie să rezolvi problema firii tale corupte, este singura cale de a obține schimbare în firea vieții tale. Practicarea adevărului cu o singură ocazie nu înseamnă că nu mai ai o fire coruptă. Ești capabil să practici adevărul într-un domeniu, dar nu ești neapărat capabil să-l practici în altele. Contextele și motivele sunt diferite, dar cel mai important este că există o fire coruptă, care este rădăcina problemei. Prin urmare, odată ce firea unei persoane s-a schimbat, toate dificultățile, pretextele și scuzele sale implicate în practicarea adevărului ‒ toate aceste probleme sunt remediate și toate neascultările, defectele și neajunsurile sale sunt înlăturate. Dacă firile oamenilor nu se schimbă, acestora le va fi tot timpul greu să practice adevărul și vor exista mereu pretexte și scuze. Dacă vrei să fii capabil să practici adevărul și să Îl asculți pe Dumnezeu în toate lucrurile, trebuie să existe mai întâi o schimbare în firea ta. Doar atunci vei fi capabili să rezolvi problemele de la rădăcină.

La ce se referă, în principal, firea lehamitei de adevăr? Să discutăm mai întâi despre un tip de stare. Unii oameni sunt foarte interesați să asculte predici și, cu cât ascultă mai multe părtășii despre adevăr, cu atât mai luminate devin inimile lor, iar ei, cu atât mai exaltați. Au o atitudine de pozitivitate și de proactivitate. Dovedește acest lucru că nu au firea lehamitei de adevăr? (Nu.) De exemplu, unii copii de șapte sau de opt ani sunt interesați când aud de credința în Dumnezeu, citesc mereu cuvântul Lui și participă la adunări împreună cu părinții lor, iar unii oameni spun: „Acest copil nu are firea lehamitei de adevăr, este foarte isteț, s-a născut pentru a crede în Dumnezeu, a fost ales de Dumnezeu.” Este foarte posibil să fi fost ales de Dumnezeu, dar aceste cuvinte sunt doar pe jumătate adevărate. Asta pentru că este tânăr, iar direcția a ceea ce urmărește el și a țelurilor sale în viață nu a fost încă trasată. Când perspectivele copiilor asupra vieții și a societății încă nu au fost formate, se poate spune că sufletele lor tinere iubesc lucrurile pozitive, dar nu poți spune că nu au firea lehamitei de adevăr. De ce spun asta? Sunt de o vârstă tânără. Umanitatea lor este încă imatură, le lipsește orice experiență, orizonturile lor sunt limitate și nu înțeleg deloc ce este adevărul. Au doar gustul lucrurilor pozitive. Nu poți să spui că iubesc adevărul, cu atât mai puțin că au realitatea lui. Ba mai mult, copiii nu au experiență și, astfel, nimeni nu poate să vadă ce e ascuns în inimile lor, ce fel de natură și esență au. Doar pentru că sunt interesați de credința în Dumnezeu și de ascultarea predicilor, oamenii stabilesc că aceștia iubesc adevărul ‒ ceea ce este o manifestare a ignoranței și a nesăbuinței, deoarece copiii nu au nicio cunoaștere despre ce este adevărul și, prin urmare, nimeni nu poate nici măcar să menționeze dacă le place adevărul sau le este lehamite de el. Lehamitea de adevăr se referă în principal la dezinteres și antipatie față de adevăr și lucruri pozitive. Lehamitea de adevăr este atunci când oamenii sunt capabili să înțeleagă adevărul și știu ce sunt lucrurile pozitive, dar totuși tratează adevărul și lucrurile pozitive cu o atitudine și o stare potrivnică, superficială, adversă, echivocă și indiferentă. Acesta este firea lehamitei de adevăr. Există acest tip de fire în toată lumea? Unii oameni spun: „Deși știu că este adevărul cuvântul lui Dumnezeu, tot nu îmi place sau nu îl accept, sau cel puțin nu pot să îl accept chiar acum.” Care este problema aici? Asta e lehamitea de adevăr. Firea din ei nu le permite să accepte adevărul. Care sunt manifestările specifice ale faptului că nu acceptă adevărul? Unii spun: „Înțeleg toate adevărurile, dar pur și simplu nu pot să le pun în practică.” Asta dezvăluie că aceasta este o persoană căreia îi este lehamite de adevăr și, prin urmare, nu poate să pună în practică niciun adevăr. Unii oameni zic: „Faptul că am fost capabil să câștig atât de mulți bani se datorează lui Dumnezeu. El m-a binecuvântat cu adevărat, a fost atât de bun cu mine, Dumnezeu mi-a dat atâtea bogății. Toată familia mea este bine îmbrăcată și hrănită și nu vrea nici haine, nici mâncare.” Văzând că au fost binecuvântați de Dumnezeu, acești oameni Îi mulțumesc în inimile lor, știu că toate acestea au fost organizate de Dumnezeu și că, dacă nu ar fi fost binecuvântați de El ‒ dacă s-ar fi bazat pe propriile lor talente ‒ cu siguranță nu ar fi câștigat toți acești bani. Asta este ceea ce cred ei cu adevărat în inima lor, ceea ce știu cu adevărat și chiar Îi aduc mulțumiri lui Dumnezeu. Dar vine o zi când afacerea lor cade, când ei trec prin vremuri grele și suferă de sărăcie. De ce se întâmplă asta? Pentru că sunt lacomi după confort și nu se gândesc deloc cum să-și îndeplinească datoria în mod adecvat și își petrec tot timpul alergând după bogății, devenind sclavi ai banilor, ceea ce le afectează îndeplinirea datoriei și, prin urmare, Dumnezeu le ia asta. În inima lor, ei știu că Dumnezeu i-a binecuvântat cu atât de multe și le-a dat atât de multe, totuși, ei nu au nicio dorință de-a răsplăti iubirea lui Dumnezeu, nu doresc să iasă și să-și îndeplinească datoria și sunt în permanență timizi și speriați de arest și se tem să nu-și piardă toate bogățiile și plăcerile și, drept rezultat, Dumnezeu le ia aceste lucruri. Inimile lor sunt curate ca o oglindă, ei știu că Dumnezeu le-a luat aceste lucruri și că sunt disciplinați de El și, prin urmare, se roagă Lui și spun: „Oh, Dumnezeule! M-ai binecuvântat o dată, așa că poți să mă binecuvântezi și a doua oară. Existența Ta este eternă, la fel sunt și binecuvântările Tale pentru omenire. Îți aduc mulțumiri! Orice se întâmplă, binecuvântările Tale și promisiunea Ta nu se vor schimba. Dacă îmi vei lua, tot voi asculta.” Dar cuvântul „a asculta” sună gol din gura lor. Aceasta spune că pot să asculte, dar după aceea, se gândesc la asta și ceva nu le convine: „Lucrurile obișnuiau să fie atât de bune. De ce mi-a luat Dumnezeu totul? Nu era la fel să stau acasă și să-mi fac datoria ca a ieși să mi-o fac? Ce întârziam?” Vorbesc tot timpul despre amintirile din trecut. Au un fel de resentiment și insatisfacție față de Dumnezeu și se simt în permanență deprimați. Mai este Dumnezeu în inima lor? Ceea ce este în inima lor sunt banii, confortul material și acele vremuri bune. Dumnezeu nu are niciun loc în inima lor, El nu mai este Dumnezeul lor. Deși știu că este un adevăr faptul că „Dumnezeu a dat și Dumnezeu a luat”, le plac cuvintele „Dumnezeu a dat” și urăsc cuvintele „Dumnezeu a luat”. În mod clar, acceptarea adevărului de către ei este selectivă. Când Dumnezeu îi binecuvântează, acceptă acest lucru ca fiind adevărul ‒ dar imediat ce Dumnezeu le ia, nu-l mai pot accepta. Nu pot accepta astfel de rânduieli din partea lui Dumnezeu și, în schimb, se împotrivesc și devin nemulțumiți. Când li se cere să-și îndeplinească datoria, ei spun: „O voi face dacă Dumnezeu îmi dă binecuvântări și haruri. Fără binecuvântările Lui și cu familia mea în această stare de sărăcie, cum să îmi îndeplinesc datoria? Nu vreau să o fac!” Ce fire este aceasta? Deși, în inimile lor, ei experimentează personal binecuvântările lui Dumnezeu și cât de multe le-a dat El, nu sunt dispuși să accepte când Dumnezeu le ia. De ce e așa? Pentru că nu pot să renunțe la bani și la viața lor confortabilă. Chiar dacă e posibil să nu fi făcut mare caz din asta, să nu-I fi întins mâna lui Dumnezeu și să nu fi încercat să revină la valorile lor anterioare bazându-se pe propriile lor eforturi, ei au devenit deja demoralizați față de acțiunile lui Dumnezeu, sunt total incapabili să accepte și spun: „Este cu adevărat nesăbuit ca Dumnezeu să acționeze astfel. E de neînțeles. Cum pot să continui să cred în Dumnezeu? Nu mai doresc să recunosc că El este Dumnezeu. Dacă nu recunosc că El este Dumnezeu, El nu este Dumnezeu.” Este acesta un tip de fire? (Da.) Satana are acest tip de fire, Satana Îl neagă pe Dumnezeu în acest fel. Acest tip de fire este cea a lehamitei de adevăr și a urii față de el. Când oamenilor le este lehamite de adevăr în această măsură, unde îi duce acest lucru? Îi face să se opună lui Dumnezeu și îi face să I se opună cu încăpățânare până la capăt ‒ ceea ce înseamnă că totul s-a sfârșit pentru ei.

Care anume este natura acestei firi a lehamitei de adevăr? Oamenii cărora le este lehamite de adevăr nu iubesc lucrurile pozitive sau nimic din ce face Dumnezeu. Luați, de exemplu, lucrarea de judecată din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu: nimeni nu vrea să accepte această lucrare. Puțini oameni sunt dispuși să asculte predici despre Dumnezeu expunându-i pe oameni, condamnându-i, mustrându-i, încercându-i, rafinându-i, certându-i și disciplinându-i, dar totuși se bucură să audă că Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni, îi încurajează și se bucură să audă de promisiunile Lui pentru oameni ‒ nimeni nu respinge aceste lucruri. E ca în timpul Epocii Harului, când Dumnezeu a făcut lucrarea de iertare, pardonare, binecuvântare și revărsare a harului asupra omului, când a vindecat bolnavii și a alungat demoni și le-a făcut promisiuni oamenilor ‒ aceștia erau dispuși să accepte toate acestea, cu toții Îl lăudau pe Isus pentru marea lui iubire față de om. Dar acum că a sosit Epoca Împărăției și Dumnezeu face lucrarea de judecată și exprimă multe adevăruri, nimănui nu-i pasă. Indiferent cum expune Dumnezeu oamenii și cum îi judecă, ei nu acceptă asta și își spun: „Ar putea Dumnezeu să facă un astfel de lucru? Nu iubește Dumnezeu omul?” Dacă sunt tratați și emondați, sau certați și disciplinați, ei au și mai multe noțiuni și își spun: „Cum poate fi asta iubirea lui Dumnezeu? Aceste cuvinte de judecată și condamnare nu sunt deloc iubitoare, nu le accept. Nu sunt atât de prost!” Aceasta este firea lehamitei de adevăr. Auzind adevărul, unii oameni spun: „Care adevăr? Aceasta este doar o teorie. Par atât de nobile, atât de puternice, atât de sfinte ‒ dar nu sunt decât cuvinte care sună bine.” Nu este aceasta firea lehamitei de adevăr? Aceasta este firea lehamitei de adevăr. Există acest tip de fire în voi? (Da.) Cărei stări tocmai am menționat că sunteți cel mai predispuși să cădeți pradă, pe care o vedeți cel mai adesea și pe care o apreciați cel mai mult? (Să nu vrem să întâmpinăm dificultăți când ne îndeplinim datoria, să nu dorim să fim judecați și mustrați de Dumnezeu, să vrem ca totul să fie meargă fără probleme.) Să refuzi stăpânirea lui Dumnezeu, să refuzi disciplinarea și certarea lui Dumnezeu, să știi clar că Dumnezeu face bine prin asta, dar totuși să te împotrivești în inima ta: acesta este un tip de manifestare. Ce altceva? (Să fim fericiți când am fost eficienți în îndeplinirea datoriei noastre și să fim pasivi, slabi și incapabili să cooperăm activ când nu am fost.) Ce tip de manifestarea este aceasta? (Intransigență.) Trebuie să vă fie clar acest lucru. Nu deveniți confuzi și nu faceți afirmații oarbe. Uneori, stările oamenilor sunt foarte complexe; nu sunt pur și simplu de un fel, ci două sau trei feluri combinate între ele. Atunci, cum definești asta? Uneori, o fire se va dezvălui în două stări, alteori în trei, însă, deși aceste stări sunt diferite, până la urmă tot un fel de fire este. Trebuie să înțelegeți această fire a lehamitei de adevăr și ar trebui să examinați care sunt manifestările ei. În acest fel, veți fi capabili să înțelegeți cu adevărat această fire a lehamitei de adevăr. Îți este lehamite de adevăr. Știi foarte bine că un lucru este corect ‒ nu trebuie să fie neapărat cuvintele lui Dumnezeu sau principiile adevărului, iar uneori sunt lucruri pozitive, lucruri corecte, cuvinte corecte, sugestii corecte ‒ dar cu toate acestea spui: „Acesta nu este adevărul, acestea sunt doar cuvintele corecte. Nu vreau să ascult ‒ eu nu ascult cuvintele oamenilor!” Ce fire este aceasta? Aici este aroganță, intransigență și lehamite de adevăr ‒ toate aceste tipuri de firi sunt prezente. Fiecare tip de fire poate să producă multe tipuri de stări. O stare poate să fie legată de mai multe firi diferite. Trebuie să îți fie clar de ce tipuri de firi sunt produse aceste stări. În acest fel, vei fi capabil să discerni diversele tipuri de firi corupte.

Dintre cele patru tipuri de firi corupte despre care tocmai am avut părtășie, oricare ajunge pentru a-i condamna pe oameni la moarte ‒ mergem prea departe când spunem asta? (Nu.) Cum apar firile corupte ale oamenilor? Toate provin de la Satana. Oamenii devin impregnați de toate ereziile și sofismele emise de Satana, diavoli și indivizi faimoși și eminenți și, astfel, iau naștere aceste diverse firi corupte. Sunt aceste firi pozitive sau negative? (Negative.) Pe ce bază spuneți că sunt negative? (Adevărul.) Pentru că aceste firi încalcă adevărul și se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt în opoziție ostilă cu firea lui Dumnezeu și cu tot ce are El și ce este, drept urmare, dacă una dintre aceste firi corupte este găsită în oameni, aceștia devin persoane care se împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă fiecare dintre aceste patru firi se găsește într-o persoană, atunci este problematic, iar aceasta a devenit un dușman al lui Dumnezeu și este destinată unei morți sigure. Indiferent ce fire este, dacă o evaluezi folosind adevărul, vei vedea că esența manifestată de fiecare este în întregime îndreptată împotriva lui Dumnezeu, spre împotrivire și dușmănie față de El. Prin urmare, dacă firile tale nu se schimbă, atunci nu vei fi compatibil cu Dumnezeu, vei urî adevărul și vei fi un dușman al lui Dumnezeu.

Să vorbim în continuare despre al cincilea tip de fire. Am să vă dau un exemplu, iar voi puteți să încercați să vă dați seama ce tip de fire este aceasta. Imaginați-vă că doi oameni vorbesc și că unul dintre ei este excesiv de direct în ceea ce spune, iar cealaltă persoană se simte jignită. În mintea ei, se gândește: „De ce îmi rănești atât de tare mândria? Crezi că îi las pe oameni să se ia de mine?” și, astfel, izvorăște ura în ea. În realitate, această problemă este ușor de rezolvat. Dacă o persoană a spus ceva ca să rănească o altă persoană, atât timp cât cel care vorbește îi cere scuze celui care ascultă, problema va trece. Dar dacă partea vătămată nu poate renunța la această problemă și crede că „niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să-și ia revanșa”, ce fire este aceasta? (Malițiozitate.) Exact ‒ este malițiozitate, iar aceasta este o persoană cu o fire răutăcioasă. În biserică, unii oameni sunt emondați şi tratați pentru că nu își fac datoria în mod adecvat. Lucrurile spuse când tratăm sau emondăm o persoană implică deseori ca acea persoană să fie reprimată și poate chiar și certată. Cu siguranță, asta o va supăra și va vrea să caute scuze și să răspundă obraznic. Ea spune lucruri precum: „Deși m-ai tratat spunând lucruri care sunt corecte, unele dintre ele au fost foarte jignitoare, m-ai umilit și mi-ai rănit sentimentele. Am crezut în Dumnezeu toți acești ani, lucrând din greu, deși nu am adus nicio contribuție ‒ cum am putut să fiu tratat așa? Cum se face că nu tratezi pe nimeni altcineva? Nu pot să accept asta și nu mai tolerez situația!” Acesta este un tip de fire coruptă, nu-i așa? (Ba da.) Această fire coruptă se manifestă numai prin plângeri, neascultare și antagonism, dar încă mai are până la apogeu, nu a atins punctul maxim, deși dezvăluie deja câteva semne și a început deja să atingă punctul în care este pe cale să răbufnească. Care este atitudinea persoanei curând după aceea? Este recalcitrantă, se simte iritată și sfidătoare și începe să facă în ciudă. Începe să raționeze: „Conducătorii și lucrătorii nu sunt întotdeauna corecți când îi tratează pe oameni. Poate că voi, ceilalți, sunteți capabili să acceptați, dar eu nu pot. Puteți să acceptați asta pentru că sunteți stupizi și blegi. Eu nu accept! Haideți să discutăm și să vedem cine are dreptate sau se înșală.” Apoi, oamenii au părtășie cu ea, spunând: „Indiferent de ce e bine sau greșit, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să asculți. Este posibil ca îndeplinirea datorie tale să fie fără nicio pată? Faci totul bine? Chiar dacă faci totul bine, să fii tratat tot îți este de ajutor! Am avut părtășie cu tine despre principii atât de multe ori, dar nu ai ascultat niciodată și doar ai ales să faci orbește după bunul plac, provocând perturbări în lucrarea bisericii și cauzând pierderi masive, așadar, cum poți să nu faci față emondării și tratării? Cuvintele s-ar putea să fie dure și s-ar putea să-ți fie greu să le auzi, dar este normal, nu-i așa? Așadar, de ce te cerți? Ar trebui să ți se permită să faci lucruri rele, fără ca altor oameni să li se permită să te trateze?” Dar va fi capabilă să accepte să fie tratată după ce aude asta? Nu va fi. Doar va continua să găsească scuze și să se împotrivească. Ce fire dezvăluie ea? Diabolică; este o fire răutăcioasă. Ce anume a vrut să spună? „Nu suport ca oamenii să mă irite. Nimeni n-ar trebui să încerce să se atingă de niciun fir de păr din capul meu. Dacă vă voi arăta că nu e bine să vă puneți cu mine, nu veți îndrăzni să mă tratați pe viitor. Nu voi fi câștigat atunci?” Ce spuneți de asta? Firea a fost expusă, nu? Aceasta este o fire răutăcioasă. Oamenilor cu firi răutăcioase le este pur și simplu lehamite de adevăr ‒ îl urăsc! Când sunt supuși emondării și tratării, fie încearcă să fugă, fie ignoră ‒ în inimile lor sunt incredibil de ostili. Nu este doar un caz simplu în care ei vin cu scuze. Aceasta nu este deloc atitudinea lor. Ei sunt inflexibili și potrivnici, ba chiar răspund obraznic, ca niște harpii. În inimile lor, ei gândesc: „Înțeleg că încerci să mă umilești și să mă faci de rușine în mod intenționat și, deși nu îndrăznesc să te contrazic în față, voi găsi ocazia să ți-o plătesc cu vârf și îndesat! Crezi că poți pur și simplu să mă tratezi și să-mi dai ordine? Îi voi atrage pe toți de partea mea, te voi identifica și apoi te voi face să plătești cu aceeași monedă!” Asta gândesc ei în inimile lor; în sfârșit s-a dezvăluit firea lor răutăcioasă. Ca să-și atingă scopurile și să-și reverse ciuda, fac tot ce pot ca să vină cu scuze care le vor permite să se justifice și să-i atragă pe toți de partea lor. Numai atunci sunt ei fericiți și liniștiți. Este un lucru malițios, nu-i așa? Aceasta este o fire răutăcioasă. Când încă nu au fost emondați sau tratați, astfel de oameni sunt ca niște mielușei. Când sunt supuși emondării și tratării, sau când adevăratul lor sine este dat în vileag, se schimbă imediat din miei în lupi și iese la iveală cruzimea lor. Aceasta este o fire răutăcioasă, nu-i așa? (Ba da.) Atunci, de ce nu este vizibilă de cele mai multe ori? (Nu au fost provocați.) Așa este, nu au fost provocați, iar interesele lor nu au fost implicate. E ca atunci când un lup nu te va mânca fiindcă nu îi este foame ‒ ai putea spune atunci că nu este lup? Dacă ai aștepta până când ar încerca să te mănânce ca să-l numești lup, ar fi prea târziu, nu-i așa? Chiar și când nu a încercat să te mănânce, ar trebui să fii vigilent tot timpul. Dacă lupul nu te mănâncă nu înseamnă că nu vrea să o facă, ci doar că încă nu a sosit momentul ‒ iar când acesta sosește, natura lui de lup lovește. Emondarea și tratarea dau în vileag fiecare tip de persoană. Unii oameni se gândesc în sinea lor: „De ce sunt singurul care este tratat? De ce se iau tot timpul de mine? Văd în mine o țintă ușoară? Nu sunt genul de persoană cu care poți să te pui!” Ce fire este aceasta? Cum ar putea fi ei singurii care sunt tratați? Nu așa stau lucrurile, de fapt. Care dintre voi nu a fost tratat sau emondat? Cu toții ați fost. Uneori, conducătorii și lucrătorii sunt îndărătnici și necugetați în lucrarea lor sau nu o duc la bun sfârșit conform rânduielilor de lucru ‒ și cei mai mulți dintre ei sunt tratați și emondați. Acest lucru se face pentru a proteja lucrarea bisericii și a-i împiedica pe oameni să acționeze de capul lor. Nu e un lucru făcut pentru a viza pe cineva anume. Evident, ceea ce spun ei este o denaturare a faptelor, aceasta fiind și ea o manifestare a unei firi răutăcioase.

În ce alte moduri se manifestă o fire răutăcioasă? În ce fel are legătură că lehamitea de adevăr? De fapt, când lehamitea de adevăr se manifestă într-un mod grav, dând naștere la atributele potrivniciei și ale judecății, acest lucru dezvăluie o fire răutăcioasă. Lehamitea de adevăr include mai multe stări, de la lipsa de interes față de adevăr la disprețul față de el, care evoluează spre judecarea și condamnarea lui Dumnezeu. Când lehamitea de adevăr a atins un anumit punct, oamenii sunt pasibili să-L nege, să-L urască și să I se opună lui Dumnezeu. Aceste câteva stări sunt o fire răutăcioasă, nu-i așa? (Ba da.) Prin urmare, cei cărora le este lehamite de adevăr au o stare și mai gravă, iar în aceasta există un tip de fire: firea răutăcioasă. De exemplu, unii oameni recunosc că totul este condus de Dumnezeu, dar când Dumnezeu le ia, iar ei suferă pierderi în ceea ce privește interesele lor, ei nu sunt la exterior plini de resentimente sau antagonici, dar înlăuntrul lor sunt lipsiți de acceptare sau supunere. Atitudinea lor este aceea de a sta pasivi și a aștepta distrugerea ‒ care, în mod clar, este starea lehamitei de adevăr. Mai există o stare și mai gravă: ei nu stau pasivi, așteptând distrugerea, ci, în schimb, se împotrivesc rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu și se împotrivesc faptul că Dumnezeu le ia lucruri. Cum se împotrivesc? (Perturbând și stânjenind lucrarea bisericii sau sabotând lucrurile, încercând să-și făurească propria lor împărăție.) Acesta este un mod de-a se împotrivi. După ce unii conducători de biserică sunt înlocuiți, ei perturbă tot timpul lucrurile și pun bețe în roate în biserică, când conduc viața bisericească, se împotrivesc și nu ascultă nimic din ceea ce spune noul conducător ales și încearcă să-l submineze pe la spate. Ce fire este aceasta? Aceasta este o fire răutăcioasă. Ceea ce gândesc ei cu adevărat este: „Dacă nu pot să fiu conducător, atunci nimeni altcineva nu poate să dețină această poziție, îi voi alunga pe toți! Dacă te voi forța să pleci, voi fi la conducere ca înainte!” Asta nu este doar lehamite de adevăr, este răutate! A jongla pentru statut, a jongla pentru teritoriu, a jongla pentru interesele și reputația personală, a se răzbuna cu orice preț, a face totul, folosindu-și toate aptitudinile, făcând tot posibilul pentru a-și atinge scopurile, pentru a-și salva reputația, mândria și statutul sau pentru a-și satisface dorința de răzbunare ‒ toate acestea sunt manifestări ale răutății. Unele dintre comportamentele unei firi răutăcioase implică a spune multe lucruri care sunt intruzive și perturbatoare; altele implică a face multe lucruri rele cu scopul de a-și atinge propriile țeluri. Fie că e vorba de cuvintele sau de acțiunile lor, tot ce fac astfel de oameni este în contradicție cu adevărul și îl încalcă și totul este o efuziune a unei firi răutăcioase. Unii oameni sunt incapabili să discearnă aceste lucruri. Dacă discursul sau comportamentul greșit nu este flagrant, ei nu văd despre ce este vorba cu adevărat. Dar pentru oamenii care înțeleg adevărul, tot ce spun sau fac oamenii răi este rău și nu ar putea conține nimic din ceea ce este bine sau în conformitate cu adevărul; se poate spune că aceste lucruri pe care le spun și fac acești oameni sunt 100% rele și categoric sunt efuziunile unei firi răutăcioase. Care sunt motivațiile oamenilor răi înainte ca ei să dezvăluie această fire răutăcioasă? Ce fel de țeluri încearcă să atingă? Cum pot să facă asemenea lucruri? Puteți discerne asta? Am să vă dau un exemplu. Se întâmplă ceva la cineva acasă. Acesta este pus sub supraveghere de către marele balaur roșu și nu se mai poate întoarce, ceea ce îi provoacă o mare durere. Unii frați și surori îl găzduiesc și, văzând cât de agreabil este totul în casele gazdelor sale, se gândește în sinea lui: „Cum de nu i s-a întâmplat nimic casei tale? De ce i s-a întâmplat casei mele? Nu este corect. E inacceptabil, trebuie să găsesc o modalitate de a face să i se întâmple ceva casei tale, ca să nu poți merge acasă. Te voi face să guști din aceeași suferință îndurată de mine.” Indiferent dacă face sau nu ceva, sau dacă asta devine sau nu realitatea, sau dacă își atinge scopurile, el tot are acest fel de intenție. Acesta este un tip de fire, nu-i așa? (Ba da.) Dacă el nu poate trăi o viață bună, nu-i va lăsa nici pe alții să o trăiască. Ce fire este aceasta? (Malițiozitate.) O fire răutăcioasă ‒ această persoană este nesuferită! Este, cum se spune, putredă până în măduva oaselor. Asta descrie tocmai cât de răutăcioasă este. Care este natura unei astfel de firi? Încercați să analizați în amănunt care sunt motivațiile, intențiile și scopurile sale când această fire se dezvăluie în ea? Când dezvăluie această fire, de unde izvorăște ea? Ce vrea ea să obțină? S-a întâmplat ceva la ea acasă și a fost bine îngrijită cât a stat la gazdele ei ‒ așadar, de ce ar vrea să strice asta? Este fericită doar atunci când le face probleme gazdelor sale, astfel încât să se întâmple ceva la ele acasă și nici ele să nu se mai poată întoarce? Pentru binele său, ar trebui să protejeze acest loc, să împiedice orice să i se întâmple și să nu le facă rău gazdelor sale, deoarece a le face lor rău echivalează cu a se răni pe ea însăși. Așadar, care anume este scopul său când vrea să facă asta? (Când lucrurile nu merg bine pentru ea, nu vrea să le meargă bine nici altora.) Aceasta se numește răutate. Ceea ce gândește ea este: „Casa mea a fost distrusă de marele balaur roșu și acum nu am o casă. Dar tu încă ai una frumoasă și călduroasă, la care te poți întoarce. Nu este corect. Nu suport să te văd capabil să te întorci acasă. Îți voi da o lecție. Voi face în așa fel încât să nu poți să te întorci acasă și să fi exact ca mine. Așa voi simți că totul este corect.” A face acest lucru nu este malițios și rău intenționat? De ce natură este? (Răutate.) Tot ce spun și fac oamenii răi urmărește un scop. Ce fel de lucruri fac de obicei? Care sunt cele mai obișnuite lucruri pe care le fac oamenii cu firi răutăcioase? (Perturbă, se amestecă în lucrarea bisericii și o distrug.) (Când sunt față în față cu oamenii, încearcă să le intre în grații, dar în spatele lor, încearcă să îi submineze.) (Îi atacă pe oameni, sunt răzbunători și îi dojenesc cu răutate.) (Răspândesc zvonuri și defăimare.) (Îi bârfesc, judecă și condamnă pe alții.) Natura acestor acțiuni este de a perturba și de a distruge lucrarea bisericii și toate sunt manifestări ale împotrivirii și ale atacului față de Dumnezeu, toate sunt dezvăluiri ale unei firi răutăcioase. Cei care sunt capabili să facă aceste lucruri sunt fără îndoială oameni răi și toți cei care au anumite manifestări ale unei firi răutăcioase pot fi definiți ca oameni răi. Care este esența unei persoanele rele? Este aceea a diavolului, a Satanei. Nu este nicio exagerare. Sunteți capabili de aceste acțiuni? De care dintre aceste acțiuni sunteți capabili? (Să fiți critici.) Așadar, îndrăzniți să atacați oameni sau să vă răzbunați pe ei? (Uneori, am acest fel de gânduri, dar nu îndrăznesc să le dau ascultare.) Doar aveți aceste gânduri, dar nu îndrăzniți să le dați ascultare. Dacă cineva cu un statut inferior te rănește, ai îndrăzni să te răzbuni? (Uneori aș îndrăzni, sunt capabil să fac astfel de lucruri.) Dacă această persoană a fost într-adevăr formidabilă ‒ dacă a fost foarte clară și te-a rănit ‒ ai îndrăzni să te răzbuni? Poate că numai câtorva nu le-ar fi frică să facă asta. Oameni ca aceștia, oameni care se iau de cei slabi, dar se tem de cei puternici, au ei firi răutăcioase? (Da.) Indiferent ce fel de comportament este și indiferent cine este ținta, dacă ești capabil să faci fapta rea de a te răzbuna pe alți frați și surori, acest lucru dovedește că există în tine o fire răutăcioasă. Această fire răutăcioasă nu pare foarte diferită din exterior, dar trebuie să fii capabil să o distingi și trebuie să fii capabil să distingi persoana spre care țintești. Dacă ești fioros cu Satana și capabil să îl subjugi și umilești, este acest lucru considerat o fire răutăcioasă? Nu este. Asta înseamnă să aperi ceea ce este bine și să fii neînfricat în fața dușmanului tău. Asta înseamnă să ai simțul dreptății. În ce împrejurări s-ar putea considera asta o fire răutăcioasă? Dacă ai hărțui, călca în picioare și umili oameni buni sau frați și surori, atunci asta ar fi o fire răutăcioasă. Prin urmare, trebuie să ai conștiință și rațiune, să abordezi oamenii și lucrurile cu principii, să fii capabil să-i discerni pe omenii răi și pe diavol, să ai un simț al dreptății, trebuie să fii tolerant și răbdător cu aleșii lui Dumnezeu și cu frații și surorile și trebuie să practici în conformitate cu adevărul. Este un lucru absolut corect și în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Oamenii cu firi răutăcioase nu-i tratează pe ceilalți conform unor astfel de principii. Dacă cineva, indiferent cine este, face ceva care îi rănește, vor încerca să se răzbune ‒ acesta este răutate. Nu există niciun principiu în felul în care acționează oamenii răi. Ei nu caută adevărul. Fie că acționează din ciudă personală sau se leagă de cei slabi și se tem de cei puternici sau îndrăznesc să se răzbune pe oricine, toate acestea țin de o fire răutăcioasă și toate acestea constituie o fire coruptă. Nu există nicio îndoială în privința asta.

Care este cea mai evidentă manifestare a unei persoane cu o fire răutăcioasă? Este atunci când întâlnește o persoană simplă de care îi este ușor să se ia și începe să se ia de aceasta și să o joace pe degete. Acesta este un fenomen comun. Când o persoană care este relativ bună la suflet vede o persoană care este simplă și fricoasă, va simți un sentiment de compasiune pentru ea și, chiar dacă nu o poate ajuta, nu o va hărțui. Când vezi că o persoană dintre frații și surorile tale este simplă, cum o tratezi? O hărțuiești sau o tachinezi? (Probabil că aș desconsidera-o.) A desconsidera oamenii este un mod de a-i vedea, de a-i percepe, un fel de mentalitate, dar modul în care acționezi și vorbești cu ei implică firea ta. Spuneți-Mi, cum vă purtați față de oamenii care sunt timizi și fricoși? (Îi comand și mă legde ei.) (Când îi văd făcându-și greșit datoria, îi discriminez și îi exclud.) Aceste lucruri menționate de voi sunt manifestări ale unei firi răutăcioase și au legătură cu firile oamenilor. Mai există multe alte astfel de lucruri, așa că nu e nevoie să intrăm în detalii despre ele. Ați întâlnit vreodată o astfel de persoană care i-a dorit moartea oricui a jignit-o și chiar s-a rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-i osândească, să-i radă de pe fața pământului? Deși niciun om nu are o asemenea putere, în inima ei se gândește ce bine ar fi dacă ar avea-o sau se roagă lui Dumnezeu și Îi cer să facă El asta. Aveți astfel de gânduri în inima voastră? (Când răspândim Evanghelia și întâlnim oameni răi care ne atacă și ne denunță la poliție, simt ură față de ei și am gânduri de genul „va veni ziua în care veți fi pedepsiți de Dumnezeu”.) Acesta este un caz destul de obiectiv. Ai fost atacat, ai suferit, ai simțit durere, integritatea personală și respectul de sine au fost total călcate în picioare ‒ în astfel de circumstanțe, celor mai mulți oameni le-ar fi greu să treacă peste asta. (Unii oameni răspândesc zvonuri despre biserica noastră pe internet, aduc multe acuzații nefondate și sunt foarte furios când le citesc și există multă ură în inima mea.) Este asta răutate, sau este irascibilitate, sau este umanitate normală? (Este umanitate normală. A nu-i urî pe demoni și pe dușmanii lui Dumnezeu nu este umanitate normală.) Așa este. Acestea sunt dezvăluirea, manifestarea și răspunsul umanității normale. Dacă oamenii nu urăsc lucrurile negative sau nu iubesc lucrurile pozitive, dacă nu au standarde ale conștiinței, atunci ei nu sunt oameni. În aceste circumstanțe, ce fel de acțiuni poate întreprinde o persoană care să se transforme într-o fire răutăcioasă? Dacă această ură și aversiune se transformă într-un anumit tip de comportament, dacă îți pierzi toată rațiunea, iar acțiunile tale depășesc o anumită linie roșie pentru umanitate, dacă ești chiar predispus să-i ucizi și să încalci legea, atunci aceasta este răutate, înseamnă a acționa într-un mod irascibil. Când oamenii înțeleg adevărul și sunt capabil să-i discearnă pe oamenii răi și disprețuiesc ticăloșia, aceasta este umanitate normală. Dar dacă oamenii procedează cu irascibilitate, ei acționează fără principii. Există vreo diferență între asta și a face rău? (Da.) Există o diferență. Dacă o persoană este extrem de haină, extrem de rea, extrem de ticăloasă, extrem de imorală și simți o mare antipatie față de ea, iar această antipatie ajunge în punctul în care Îi ceri lui Dumnezeu să o blesteme, atunci este în ordine. Dar este în ordine dacă Dumnezeu nu acționează după ce te-ai rugat de două sau de trei ori și rezolvi tu singur lucrurile? (Nu.) Poți să te rogi lui Dumnezeu și să-ți exprimi punctele de vedere și opiniile, apoi să cauți principiile adevărului, caz în care vei fi capabil să procedezi corect. Dar nu ar trebui să-I ceri lui Dumnezeu sau să încerci să-L forțezi să te răzbune, cu atât mai puțin ar trebui să-i permiți irascibilității tale să te determine să faci lucruri stupide. Ar trebui să abordezi problema în mod rațional. Ar trebui să fii răbdător, să aștepți vremea lui Dumnezeu și să petreci mai mult timp rugându-te Lui. Privește cum Dumnezeu acționează cu înțelepciune față de diavolul Satana și, în acest fel, poți să fii răbdător. A fi rațional înseamnă a-I încredința lui Dumnezeu toate acestea și a-L lăsa pe El să acționeze. Asta este ceea ce ar trebui să facă o ființă creată. Nu acționa din irascibilitate. Să acționezi din irascibilitate nu este admisibil pentru Dumnezeu, este condamnat de El. În astfel de momente, firea dezvăluită în oameni nu este slăbiciune umană sau furie trecătoare, mai degrabă este o fire răutăcioasă. Odată ce s-a stabilit că este o fire răutăcioasă, ai o problemă și e improbabil să fii mântuit. Asta pentru că, atunci când oamenii au firi răutăcioase, ei tind să acționeze contrar conștiinței și rațiunii și devin foarte predispuși să încalce legea și decretele administrative ale lui Dumnezeu. Așadar, cum se poate evita asta? Cel puțin, există trei linii roșii care nu trebuie depășite: prima este să nu faceți lucruri care contravin conștiinței și rațiunii, a doua este să nu încălcați legea, iar a treia este să nu încălcați decretele administrative ale lui Dumnezeu. În plus, nu faceți nimic extrem sau care va perturba lucrarea bisericii. Dacă respectați aceste principii, cel puțin vă va fi garantată siguranța și nu veți fi alungați. Dacă vă împotriviți cu încăpățânare când sunteți emondați și tratați pentru că ați comis tot felul de rele, atunci acest lucru este și mai periculos. Aveți toate șansele să ofensați în mod direct firea lui Dumnezeu și să fiți îndepărtați sau excluși din biserică. Pedeapsa pentru ofensarea firii lui Dumnezeu este mult mai severă decât pentru încălcarea legii ‒ este o soartă mai rea decât moartea. Încălcarea legii presupune cel mult o pedeapsă cu închisoarea; câțiva ani grei și ați ieșit, asta e tot. Dar dacă ofensați firea lui Dumnezeu, veți îndura pedeapsa veșnică. Prin urmare, dacă oamenii cu firi răutăcioase nu au raționalitate, ei sunt într-un pericol extrem de mare, sunt predispuși să facă rău și sigur vor fi pedepsiți și osândiți. Dacă oamenii au puțină raționalitate, sunt capabili să caute adevărul și să i se supună și se pot abține să nu facă prea mult rău, atunci categoric au speranță să fie mântuiți. Este crucial pentru o persoană să aibă raționalitate și rațiune. O persoană cu rațiune are toate șansele să accepte adevărul și să abordeze faptul de a fi emondată și tratată într-un mod corect. O persoană fără rațiune este în pericol când este emondată și tratată. Să spunem, de exemplu, că cineva este foarte furios după ce a fost tratat și emondat de un conducător. Simte nevoia să răspândească zvonuri și să-l atace pe conducător, dar nu îndrăznește, de teamă să nu creeze probleme. Cu toate acestea, o astfel de fire există deja în inima lui și este greu de spus dacă îi va da sau nu ascultare. Atât timp cât această fire există în inima cuiva, atât timp cât aceste gânduri există, atunci, chiar dacă s-ar putea să nu le dea ascultare, acel cineva este deja în pericol. Când împrejurările o permit ‒ când are ocazia ‒ poate foarte bine să le dea ascultare. Atât timp cât firea sa coruptă va exista, dacă nu va fi înlăturată, atunci, mai devreme sau mai târziu, această persoană va face rău. Așadar, ce alte situații există în care o persoană dezvăluie o fire răutăcioasă? Spuneți-Mi. (Am fost superficial în datoria mea și nu am obținut niciun rezultat, iar apoi am fost înlocuit de conducător în conformitate cu principiile și m-am simțit oarecum potrivnic. Apoi, când am văzut că el a dezvăluit o fire coruptă, m-am gândit să scriu o scrisoare ca să-l raportez.) Vine ideea asta din senin? Categoric nu. A fost generată de natura ta. Mai devreme sau mai târziu, lucrurile din natura oamenilor sunt dezvăluite, nu se știe în ce moment sau context vor fi dezvăluite și li se va da ascultare. Uneori, oamenii nu fac nimic, dar asta pentru că situația nu le-o permite. Totuși, dacă sunt persoane care urmăresc adevărul, vor fi capabile să îl caute pentru a rezolva asta. Dacă nu sunt persoane care urmăresc adevărul, vor face cum le place și, de îndată ce situația o permite, vor face rău. Prin urmare, dacă o fire coruptă nu este înlăturată, este foarte probabil ca oamenii să aibă probleme, caz în care vor trebui să culeagă ce au semănat. Unii oamenii nu urmăresc adevărul și sunt în permanență superficiali în îndeplinirea îndatoririlor lor. Nu acceptă când sunt emondați și tratați, nu se căiesc niciodată și, în cele din urmă, sunt ostracizați cu scopul de a reflecta. Unii oameni sunt îndepărtați din biserică pentru că se amestecă tot timpul în viața bisericească și au devenit mere putrede; iar unii oameni sunt excluși pentru că fac tot felul de fapte rele. Prin urmare, indiferent ce fel de persoană este, dacă cineva dezvăluie frecvent o fire coruptă și nu caută adevărul ca să o înlăture, este predispus să comită fapte rele. Firea coruptă a omenirii nu este alcătuită doar din aroganță, ci și din ticăloșie și răutate. Aroganța și răutatea sunt doar factori obișnuiți.

Așadar, cum ar trebui rezolvată această problemă a dezvăluirii unei firi răutăcioase? Oamenii trebuie să recunoască firea lor coruptă. Firea unor oameni este îndeosebi răutăcioasă, malițioasă și arogantă, iar ei sunt total lipsiți de scrupule. Aceasta este natura ticăloșilor, iar acești oameni sunt cei mai periculoși dintre toți. Când astfel de oameni dețin putere, diavolul deține putere, Satana deține putere. În casa lui Dumnezeu, toți oameni ticăloși sunt dați în vileag și alungați din cauză că înfăptuiesc tot felul de fapte rele. Când încerci să ai părtășie despre adevăr cu ticăloșii, să-i emondezi sau să-i tratezi, există o mare șansă ca ei să te atace, să te judece sau chiar să se răzbune pe tine, toate acestea fiind consecințe ale faptului că firile lor sunt extrem de malițioase. De fapt, este un lucru foarte obișnuit. De exemplu, pot fi doi oameni care se înțeleg foarte bine, care sunt foarte atenți și înțelegători unul față de celălalt ‒ dar ajung să se despartă din cauza unui singur lucru care privește interesele lor și ei taie orice legătură între ei. Unii oamenii devin chiar dușmani și încearcă să se răzbune unul pe celălalt. Toți sunt foarte răutăcioși. Când vine vorba de oameni care își fac datoria, ați observat care lucruri manifestate și dezvăluite de ei se încadrează într-o fire răutăcioasă? Aceste lucruri există cu siguranță și trebuie să le stârpiți. Asta vă va ajuta să discerneți și să recunoașteți aceste lucruri. Dacă nu știți cum să le stârpiți și să le discerneți, nu veți fi niciodată capabili să-i discerneți pe oamenii răi. După ce au fost induși în eroare de antihriști și au căzut sub controlul lor, viețile unor oameni sunt prejudiciate și doar atunci știu ce sunt un antihrist și o fire răutăcioasă. Înțelegerea pe care o aveți față de adevăr este prea superficială. Înțelegerea pe care o aveți față de cele mai multe adevăruri se oprește la nivelul vorbit sau scris sau înțelegeți doar cuvinte doctrinare, iar acestea nu se potrivesc deloc cu realitatea. După ce auziți multe predici, se pare că aveți multă înțelegere și luminare în inima voastră; dar când vă confruntați cu realitatea, tot nu puteți discerne lucrurile așa cum sunt ele de fapt. Toți știți, teoretic vorbind, care sunt manifestările unui antihrist, dar când dați cu ochii de un antihrist adevărat, nu sunteți capabili să-l discerneți ca atare. Asta pentru că aveți prea puțină experiență. După ce ați experimentat mai mult, după ce ați fost răniți suficient de antihriști, veți fi de-a binelea și cu adevărat capabili să-i discerneți așa cum sunt în realitate. Azi, deși cei mai mulți oameni ascultă conștiincioși predici în timpul adunărilor și vor să lupte pentru adevăr, odată ce au auzit predica, nu înțeleg decât sensul literal, nu depășesc nivelul teoretic și sunt incapabili să experimenteze realitatea adevărului. Prin urmare, intrarea lor în realitatea adevărului este foarte superficială, ceea ce înseamnă că le lipsește discernământul față de oamenii ticăloși și față de antihriști. Antihriștii au esența răufăcătorilor, dar în afară de antihriști și răufăcători, ceilalți oameni nu au firi răutăcioase? În realitate, nu există oameni buni. Când totul e bine, sunt numai zâmbete, dar când se confruntă cu ceva ce le afectează interesele, devin urâți. Aceasta este o fire răutăcioasă. Această fire răutăcioasă poate fi dezvăluită în orice moment; este involuntară. Așadar, ce anume se întâmplă aici? Este vorba de a fi posedat de spirite rele? Este vorba de reîntrupare demonică? Dacă este oricare dintre aceste două lucruri, atunci persoana are esența unui răufăcător și nu poate fi ajutată. Dacă esența ei nu este cea a unui răufăcător și doar are această fire coruptă, atunci condiția ei nu este definitivă și, dacă poate să accepte adevărul, încă există speranță să fie mântuită. Așadar, cum trebuie înlăturată o fire coruptă răutăcioasă? Mai întâi, trebuie să te rogi des când întâlnești probleme și să reflectezi asupra motivațiilor și dorințelor pe care le ai. Trebuie să accepți analiza atentă a lui Dumnezeu și să-ți controlezi comportamentul. Ba mai mult, nu trebuie să dezvălui niciun cuvânt sau comportament rău. Dacă o persoană se pomenește cu intenții incorecte și cu malițiozitate în inimă, vrând să facă lucruri rele, ea trebuie să caute adevărul pentru a înlătura asta, trebuie să găsească acele cuvinte relevante ale lui Dumnezeu pentru a înțelege și rezolva această problemă, trebuie să se roage lui Dumnezeu și să se blesteme când nu acceptă adevărul și face rău. A avea părtășie cu Dumnezeu în acest fel oferă protecție și oprește o persoană să facă rău. Dacă i se întâmplă ceva unei persoane și apar intenții rele, dar aceasta nu le acordă atenție și doar lasă lucrurile să se desfășoare sau i se pare că acesta este modul normal în care ar trebui să acționeze, atunci este o persoană rea și nu este cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu și iubește adevărul. O astfel de persoană vrea, totuși, să creadă în Dumnezeu, să-L urmeze, să fie binecuvântată și să intre în Împărăția cerească ‒ este posibil acest lucru? Visează. Al cincilea tip de fire este răutatea. Aceasta este și o problemă legată de firile corupte și, mai mult sau mai puțin, cam asta este tot despre acest subiect.

Ar trebui să vă familiarizați și cu al șaselea tip de fire coruptă: răutatea. Să începem cu momentul în care oamenii predică Evanghelia. Unii oameni dezvăluie o fire rea când predică Evanghelia. Ei nu predică în conformitate cu principiul, nici nu știu ce fel de oameni iubesc adevărul și au umanitate; ei doar caută un membru de sex opus cu care să se potrivească, de care le place și cu care se înțeleg. Ei nu le predică oamenilor de care nu le place sau cu care nu se înțeleg. Nu contează dacă o persoană corespunde principiilor răspândirii Evangheliei ‒ dacă este cineva de care sunt interesați, nu va renunța la el. Alți oameni s-ar putea să le spună că persoana nu se potrivește cu principiile pentru răspândirea Evangheliei, dar tot insistă să îi predice. Există o fire în ei care le controlează acțiunile, făcându-i să-și satisfacă dorințele lascive și să-și atingă scopurile, sub deviza răspândirii Evangheliei. Este o fire absolut rea. Există chiar și cei care știu foarte bine că greșesc făcând asta și că, procedând astfel, Îl ofensează pe Dumnezeu și încalcă decretele Lui administrative ‒ totuși, nu se opresc. Acesta este un tip de fire, nu-i așa? (Ba da.) Este una dintre manifestările unei firi rele, dar nu numai efuziunile de dorințe lascive ar trebui descrise ca rele; sfera răutății este mai largă decât poftele trupului. Gândiți-vă: ce alte manifestări ale unei firi rele există? De vreme ce este o fire, e mai mult decât un mod de a acționa, implică multe stări, manifestări și efuziuni diferite, este ceea ce o definește drept fire. (A urma trendurile lumești, a nu renunța la lucruri legate de trendurile lumii.) A nu renunța la trendurile rele este un tip. A fi atașat de trendurile rele ale lumii, a alerga după ele, a fi preocupat de ele, a le urmări cu mare pasiune. Există unii care nu renunță niciodată la aceste lucruri, indiferent cum se are părtășie despre adevăr, indiferent cum sunt emondați și tratați; se ajunge chiar și la nivelul de infatuare. Aceasta este răutate. Așadar, când oamenii urmează trendurile rele, ce manifestări indică faptul că au o fire rea? De ce iubesc aceste lucruri? Ce implică aceste trenduri lumești rele de le aduce satisfacție psihologică, de le satisface nevoile și le satisface predilecțiile și dorințele? Să spunem, de exemplu, că le plac staturile de film: ce au aceste staturi de film de le provoacă această obsesie și îi face să le urmeze? Ei tânjesc după eleganța, flerul, înfățișarea și celebritatea acestor oameni, cât și după modul extravagant de viață. Toate aceste lucruri pe care le urmează ‒ sunt ele toate rele? (Da.) De ce se spune că sunt rele? (Pentru că se bat cap în cap cu adevărul și cu lucrurile pozitive și nu sunt în conformitate cu ceea ce Dumnezeu cere.) Aceasta este doctrină. Încercați să analizați aceste celebrități și staruri de film: stilul lor de viață, ținuta lor, chiar și persoana publică și îmbrăcămintea pe care toată lumea o venerează atât de mult. De ce duc o astfel de viață? Și de ce îi inspiră pe alții să-i urmeze? Ei depun mult efort pentru asta. Au machieuri profesioniști și stiliști personali pentru a le crea această imagine a lor. Așadar, care este scopul lor, creându-și această imagine despre ei? Să atragă oameni, să îi inducă în eroare, să-i facă să-i urmeze ‒ și să tragă foloase din asta. Prin urmare, fie că oamenii venerează faima acestor staruri de film, sau înfățișarea lor, sau viețile lor, acestea sunt acțiuni cu adevărat stupide și absurde. Dacă o persoană ar avea raționalitate, cum ar venera diavoli? Diavolii sunt lucruri care induc în eroare, păcălesc și le fac rău oamenilor. Diavolii nu cred în Dumnezeu și nu acceptă sub nicio formă adevărul. Toți diavolii îl urmăresc pe Satana. Care sunt țelurile celor care urmăresc și venerează diavoli și pe Satana? Vor să-i copieze pe acești diavoli, să se modeleze după ei, în speranța că într-o zi vor deveni diavoli, la fel de frumoși și sexy ca acești diavoli și aceste celebrități. Le place să se bucure de acest sentiment. Indiferent pe care celebritate sau pe care individ eminent îl venerează o persoană, scopul ultim al acestor staruri este același ‒ să inducă oamenii în eroare, să îi atragă și să-i facă să-i venereze și să-i urmeze. Nu este aceasta o fire rea? Aceasta este o fire rea și nici că ar putea să fie mai evidentă.

Firile rele se manifestă și în alt fel. Unii oameni văd că adunările din casa lui Dumnezeu implică tot timpul citirea cuvântului lui Dumnezeu, părtășia despre adevăr și discuțiile despre cunoașterea de sine, îndeplinirea adecvată a datoriei, cum să acționăm în conformitate cu principiile, cum să ne teme de Dumnezeu și să ne ferim de rău, cum să înțelegem și să practicăm adevărul și diverse alte aspecte ale adevărului. După ce au ascultat în toți acești ani, le este tot mai lehamite pe măsură ce ascultă și încep să se plângă, spunând: „Scopul credinței în Dumnezeu nu este să obținem binecuvântări? De ce vorbim tot timpul despre adevăr și avem părtășie despre cuvântul lui Dumnezeu? Nu se mai oprește niciodată? Mi-e lehamite de asta!” Dar nu vor să se întoarcă în lumea laică. Se gândesc în sinea lor: „Credința în Dumnezeu e atât de anostă, e plictisitoare ‒ cum pot să o fac mai interesantă? Trebuie să găsesc ceva interesant”, așa că întreabă în dreapta și în stânga: „Câți credincioși în Dumnezeu există în biserică? Câți conducători și lucrători există? Câți au fost înlocuiți? Câți sunt tineri studenți la facultate și absolvenți? Cunoaște cineva numărul?” Ei tratează aceste lucruri și aceste date drept adevărul. Ce fire este aceasta? Este răutate, numită în mod obișnuit „josnicie”. Au auzit atât de multe adevăruri, dar niciunul dintre ele nu le-a insuflat suficientă atenție sau concentrare. Imediat ce cineva are vreo bârfă sau vreo veste internă, urechile lor se ascut imediat, le este frică să nu piardă asta. Aceasta este josnicie, nu-i așa? (Ba da.) Ce caracterizează oamenii josnici? Nu au nici cel mai mic interes pentru adevăr. Îi interesează doar chestiuni externe și caută neobosiți și cu lăcomie bârfe și lucruri care nu au nicio relevanță pentru intrarea lor în viață sau adevăr. Ei cred că a descifra aceste baliverne, toate aceste informații, și a le păstra pe toate în mintea lor înseamnă că au realitatea adevărului, că sunt cu desăvârșire membri ai casei lui Dumnezeu, că sigur vor fi lăudați de Dumnezeu și capabili să între în Împărăția lui Dumnezeu. Chiar credeți că așa stau lucrurile? (Nu.) Voi puteți să percepeți asta, dar mulți credincioși noi în Dumnezeu nu pot. Ei sunt fixați pe aceste informații, cred că a ști aceste lucruri îi face membri ai casei lui Dumnezeu ‒ dar, de fapt, Dumnezeu îi urăște cel mai mult pe acești oameni, sunt cei mai vanitoși, superficiali și ignoranți dintre toți. Dumnezeu a apărut în trup în zilele de pe urmă, ca să facă lucrarea de judecare și purificare a oamenilor, efectul ei fiind acela de a le da oamenilor adevărul ca viață. Dar dacă oamenii nu se concentrează să mănânce și să bea cuvântul lui Dumnezeu și încearcă mereu să afle bârfe și mai multe despre chestiunile interne ale bisericii, urmăresc ei adevărul? Sunt ei oameni care fac lucrare adecvată? Pentru Mine, aceștia sunt oameni răi. Nu sunt credincioși. Oameni ca aceștia mai pot fi numiți josnici. Se axează numai pe zvonuri. Asta le satisface curiozitatea, dar sunt disprețuiți de Dumnezeu. Aceștia nu sunt oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu, cu atât mai puțin, oameni care urmăresc adevărul. Sunt, pur și simplu, slujitorii Satanei, care vin să perturbe lucrarea bisericii. Mai mult decât atât, oamenii care Îl examinează și Îl cercetează mereu pe Dumnezeu sunt slujitorii și lacheii marelui balaur roșu. Dumnezeu îi urăște pe acești oameni cel mai mult și este cel mai dezgustat de ei. Dacă crezi în Dumnezeu, de ce nu ai încredere în El? Când Îl examinezi și cercetezi pe Dumnezeu, oare cauți adevărul? Are vreo legătură căutarea adevărului cu familia în care S-a născut Hristos sau cu mediul în care a crescut? Oamenii care Îl analizează amănunțit pe Dumnezeu ‒ nu sunt aceștia dezgustători? Dacă ai în mod constant noțiuni despre lucrurile care au legătură cu umanitatea lui Hristos, ar trebui să petreci mai mult timp urmărind cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu; Numai când vei înțelege adevărul, vei fi capabil să rezolvi problema noțiunilor tale. Îți va permite să-L cunoști pe Dumnezeu examinarea situației familiale a lui Hristos sau a împrejurărilor nașterii Lui? Îți va permite asta să descoperi esența divină a lui Hristos? Categoric nu. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu se dedică cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, numai acest lucru duce la cunoașterea esenței divine a lui Hristos. Dar de ce se dedau în permanență la josnicie cei care Îl analizează amănunțit pe Dumnezeu în mod constant? Acești oameni fără valoare care nu înțeleg chestiunile spirituale ar trebui să se grăbească și să iasă din casa lui Dumnezeu! Atât de mute adevăruri au fost exprimate, s-a avut părtășie despre atât de multe lucruri în timpul adunărilor și al predicilor ‒ de ce mai trebuie să-L analizezi amănunțit pe Dumnezeu? Pentru că ești extrem de rău! Ba mai mult, există chiar și aceia care cred că a afla toate aceste informații neînsemnate le dă capital și se laudă cu ele în fața oamenilor. Ce se întâmplă în final? Sunt demni de dispreț și dezgustători pentru Dumnezeu. Mai sunt ei oameni? Nu sunt demoni vii? Cum sunt ei oameni care cred în Dumnezeu? Își dedică toate gândurile răului și căii necinstite. E ca și cum ar crede că sunt cu atât mai mult membrii în casa lui Dumnezeu și că înțeleg cu atât mai mult adevăr cu cât mai multe zvonuri știu. Oameni ca aceștia sunt foarte absurzi. În casa lui Dumnezeu, nimeni nu e mai disprețuit decât ei.

Unii oameni se axează în permanență pe lucruri irealiste în credința lor. De exemplu, unii examinează mereu cum este Împărăția, unde este al treilea Cer, cum este infernul și unde este iadul. Tot timpul examinează taine, în loc să se concentreze asupra intrării în viață. Aceasta este josnicie, este ceva rău. Indiferent câte predici și părtășii aud, ei sunt aceia care tot nu înțeleg ce anume este adevărul, nici nu sunt conștienți de modul în care ar trebui să-l pună în practică. Oricând au timp, cercetează cuvântul lui Dumnezeu, studiind cu atenție modul de exprimare, căutând un fel de senzație și tot timpul analizează amănunțit dacă s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu. Dacă s-au împlinit, ei cred că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, iar dacă nu s-au împlinit, ei neagă că aceasta este lucrarea Lui. Nu sunt absurzi? Nu este aceasta josnicie? Sunt oamenii capabili să vadă tot timpul când s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu? Oamenii nu sunt neapărat capabili să vadă când unele dintre cuvintele lui Dumnezeu s-au împlinit. Pentru oameni, unele dintre cuvintele Lui nu par să se fi împlinit, dar pentru Dumnezeu s-au împlinit. Oamenii nu au cum să vadă clar aceste lucruri; sunt norocoși dacă pot să înțeleagă măcar 20%. Unii oameni își petrec tot timpul studiind cuvântul lui Dumnezeu, dar nu acordă nicio atenție practicării adevărului sau intrării în realitate. Nu înseamnă asta să-și nesocotească propriile îndatoriri? Au auzit atât de multe adevăruri și, totuși, nu le înțeleg și caută în permanență dovada faptului că profețiile s-au împlinit, tratând asta drept viața și motivația lor. De exemplu, când unii oameni se roagă, ei spun lucruri precum: „Dumnezeule, dacă vrei să fac asta, fă-mă să mă trezesc la ora șase, mâine-dimineață; dacă nu vrei, lasă-mă să dorm până la șapte.” Deseori, acesta este modul în care acționează, îl folosesc ca pe un principiu de-ale lor, practicându-l de parcă ar fi adevărul. Asta se numește josnicie. În acțiunile lor, se bazează mereu pe sentimente, axându-se pe supranatural, bazându-se pe zvonuri și alte lucruri irealiste; își canalizează în permanență energia pe lucruri josnice. Aceasta este răutate. Oricum ai părtășie cu ei despre adevăr, ei cred că adevărul nu are niciun folos și că nu este la fel de corect ca a se baza pe sentimente sau pe validarea prin comparație. Aceasta este josnicie. Ei nu cred că Dumnezeu conduce și rânduiește sorțile oamenilor și, deși recunosc că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, în inimile lor tot nu acceptă adevărul, nu văd niciodată lucrurile prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă cineva bine-cunoscut spune ceva, ei cred că este adevărul și sunt de acord cu asta. Dacă un prezicător sau un fizionomist le spune că vor fi promovați la conducere anul viitor, ei îl crede. Nu este aceasta josnicie? Ei cred în divinizare, preziceri și lucruri supranaturale, numai și numai în aceste lucruri josnice. Este exact ca și atunci când unii oameni spun: „Înțeleg tot adevărul, doar că nu pot să-l pun în practică. Nu știu care este problema.” Acum avem răspunsul la această întrebare: sunt josnici. Nu contează cum veți avea părtășie despre adevăr cu astfel de oameni, nu va răzbate până la ei, nici nu veți vedea niciun efect. Acestor oameni nu doar că le este lehamite de adevăr, ci au și o fire rea. Care este cea mai importantă manifestare a lehamitei de adevăr? Când o persoană înțelege adevărul, dar nu îl pune în practică. Nu vrea să îl audă, i se împotrivește și îi displace. Știe că adevărul este drept și bun, dar nu îl pune în practică, nu este dispus să ia această cale, nici nu vrea să sufere sau să plătească un preț, cu atât mai puțin să sufere vreo pierdere. Oamenii răi nu sunt așa. Ei cred că lucrurile rele sunt adevărul, că aceasta este calea cea dreaptă și aleargă după aceste lucruri, încearcă să le copieze și își canalizează energia pe ele în mod constant. Casa lui Dumnezeu are deseori părtășie despre principiile rugăciunii: oamenii pot să se roage oricând și oriunde doresc, fără nicio constrângere de timp, doar trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu, să spună cuvintele pe care le au inimă și să caute adevărul. Aceste cuvinte ar trebui să fie auzite des și ar trebui să fie înțelese ușor, dar cum pun asta în practică oamenii răi? În fiecare dimineață, în timpul coralei din zori, stau negreșit cu fața spre sud, se așază pe ambii genunchi și își pun ambele mâini pe sol, prosternându-se în rugăciune înaintea lui Dumnezeu cât de mult pot. Ei cred că numai în astfel de momente va putea Dumnezeu să le audă rugăciunea, pentru că Dumnezeu nu este ocupat atunci, are timp și, astfel, ascultă. Nu este ridicol? Nu este rău? Mai sunt alții care spun că momentul cel mai eficient pentru a se ruga este la ora unu sau două noaptea, când e liniște totală. De ce spun asta? Și ei au motivele lor. Ei spun că în acel moment toată lumea doarme; Dumnezeu are timp să se ocupe de problemele lor numai când nu este ocupat. Nu este absurd? Nu este rău? Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr, aceștia refuză să îl accepte. Sunt cei mai absurzi oameni și sunt incapabili să înțeleagă adevărul. Mai sunt alții care spun: „Când oamenii cred în Dumnezeu, trebuie să facă lucruri bune și să fie amabili și nu trebuie să ucidă sau să mănânce carne. A o mânca înseamnă a ucide, a păcătui, iar Dumnezeu nu-i vrea pe oamenii care fac asta.” Au aceste cuvinte vreo bază? A spus Dumnezeu vreodată un astfel de lucru? (Nu.) Așadar, cine a spus asta? Acest lucru a fost spus de un necredincios, de un tip absurd. De fapt, nu înseamnă că oamenii care spun asta nu mănâncă neapărat carne ‒ sau se poate să nu mănânce în fața altor oameni, dar să mănânce multă în secret. Acești oameni știu foarte bine să se prefacă și răspândesc sofisme peste tot unde merg. Aceasta este răutate. Astfel de oameni sunt atât de josnici. Tratează aceste erezii și sofisme drept porunci și reguli și chiar le practică și se țin de ele de parcă ar fi adevărul sau cerințele lui Dumnezeu, învățându-i pe ceilalți cu energie și nerușinare să facă la fel. De ce spun că modul acestor oameni de a face lucrurile, modul lor de a le exprima și mijloacele prin care urmăresc sunt rele? (Pentru că acestea nu au nicio legătură cu adevărul.) Așadar, este rău tot ce nu are legătură cu adevărul? O astfel de interpretare este foarte problematică. Există lucruri în viețile de zi cu zi ale oamenilor care nu au legătură cu adevărul. Nu e o distorsionare a faptelor să spunem că sunt rele? Ceea ce nu este condamnat de Dumnezeu nu poate fi numit rău, numai ceea ce este condamnat de El poate fi descris ca rău. Ar fi o greșeală majoră să definim drept rău tot ceea ce nu are legătură cu adevărul. Amănuntele nevoilor vieții ‒ mâncatul, dormitul, băutul, odihna, de exemplu ‒ au acestea legătură cu adevărul? Sunt rele aceste lucruri? Toate acestea sunt nevoi normale, fac parte din rutina zilnică a oamenilor, nu sunt rele. Așadar, de ce au fost clasate ca rele lucrurile pe care tocmai le-am menționat? Pentru că acele moduri de a face lucrurile îi duc pe oameni pe o cale care era greșită și absurdă ‒ îi duc pe calea religiei. Faptul că ei practică în acest fel și că îi învață pe alții să procedeze în acest fel îi duce pe oameni pe calea răului. Acesta este un rezultat inevitabil. Când oamenii venerează trenduri lumești rele și merg pe calea răului, cum sfârșesc ei? Devin depravați, își pierd rațiunea, nu au rușine și, în cele din urmă, se lasă cu totul în voia trendurilor lumii și se îndreaptă spre distrugere, fără nicio diferență față de necredincioși. Unii oameni nu doar privesc aceste erezii și sofisme ca reguli de urmat sau porunci de ascultat, dar și țin de ele ca de adevăr. Aceasta este o persoană absurdă căreia îi lipsește total înțelegerea spirituală. În cele din urmă, doar poate fi alungată. Ar putea lucra Duhul Sfânt în cineva care are o înțelegere a adevărului atât de deformată? (Nu.) Duhul Sfânt nu lucrează în acești oameni, caz în care o fac duhurile rele, deoarece calea pe care merg acești oameni este calea răului, se grăbesc pe calea duhurilor rele ‒ acest lucru fiind exact ceea ce au nevoie aceste duhuri rele. Iar rezultatul? Acești oameni sunt posedați de duhuri rele. Înainte, am spus că: „Diavolul Satana, ca un leu care răcnește, umblă de colo-colo, căutând oameni pe care să-i devoreze.” Când oamenii merg pe calea necinstită și rea, inevitabil vor fi înșfăcați de duhurile rele. Nu e nevoie ca Dumnezeu să te dea duhurilor rele. Dacă nu vei urmări adevărul, nu vei fi protejat, iar Dumnezeu nu va fi cu tine. Lui Dumnezeu nu Îi va păsa de tine dacă nu te poate câștiga, iar duhurile rele vor profita de această ocazie să se strecoare și să te posede. Aceasta este consecința, nu-i așa? Toți cei cărora le este lehamite de adevăr și care condamnă în mod constant lucrarea întrupării lui Dumnezeu și sunt de acord cu trendurile lumești, care interpretează greșit cuvintele lui Dumnezeu și Biblia în mod flagrant, care răspândesc erezii și sofisme ‒ toate aceste lucruri pe care le fac se nasc din firi rele. Unii oameni urmăresc spiritualitatea și, fiindcă înțelegerea lor este deformată, scornesc multe sofisme ca să-i inducă pe oameni în eroare și devin utopiști și teoreticieni, și aceasta însemnând a comite josnicie. Sunt oameni răi. Ca fariseii, tot ce au făcut ei era ipocrit, nu au practicat adevărul și i-au înșelat pe oameni să-i admire și să-i venereze. Când Domnul Isus a apărut ca să lucreze, chiar L-au răstignit. A fost un lucru rău și, în final, au fost blestemați de Dumnezeu. Azi, lumea religioasă nu numai că judecă și condamnă apariția și lucrarea lui Dumnezeu, ci lucrul cel mai detestabil este că e de partea marelui balaur roșu, alăturându-se forțelor rele în persecutarea aleșilor lui Dumnezeu și fiind dușmanul lui Dumnezeu în tandem cu acesta. Este rău. Comunitatea religioasă nu a urât niciodată forțele rele ale Satanei, nu urăște răutatea țării marelui balaur roșu, ci în schimb se roagă pentru ele și le binecuvântează. Este rău. Orice comportament care are legătură sau cooperează cu Satana și duhurile rele poate fi numit în mod colectiv rău. Acele căi de practică cu adevărat deviante, rele, extreme și necumpătate ‒ și acestea sunt rele. Unii oameni Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în mod constant, iar aceste înțelegeri greșite nu pot fi clarificate, indiferent de modul în care se are părtășie cu ei despre adevăr. Ei predică mereu propriul raționament, insistând pe sofismele lor. Nu există puțină răutate și în asta? Unii oameni au noțiuni despre Dumnezeu; după ce s-a avut părtășie cu ei despre adevăr de mai multe ori, ei spun că înțeleg și că noțiunile lor au fost clarificate, totuși, după aceea, ei continuă să țină de noțiunile lor, sunt tot timpul negativi și se agață strâns de propriile scuze. Este rău, nu-i așa? Și acesta este un tip de josnicie. Pe scurt, oricine a făcut ceva irațional și refuză să accepte acest lucru, indiferent cum se are părtășie cu el despre adevăr, este josnic și este oarecum rău. Nu le este ușor acestor oameni care au firi rele să fier mântuiți de Dumnezeu, deoarece nu pot să accepte adevărul și refuză să renunțe la sofismele lor rele; chiar nu se poate face nimic pentru ei.

Tocmai am avut părtășie despre un total de șase firi: intransigența, aroganța, înșelăciunea, lehamitea de adevăr, ferocitatea și răutatea. V-a adus analiza amănunțită a acestor șase firi o cunoaștere și o înțelegere nouă a schimbărilor firii? Ce anume sunt schimbările firii? Înseamnă asta a scăpa de un anumit defect, a rectifica un anumit comportament sau a îndrepta o anumită trăsătură de caracter? Categoric nu. Așadar, vă este puțin mai clar acum la ce anume se referă firea? Pot aceste șase firi să fie descrise ca firile corupte ale omului, ca natura și esența omului? (Da.) Sunt aceste șase firi lucruri pozitive sau lucruri negative? (Lucruri negative.) Sunt pur și simplu firile corupte ale omului, sunt principalele fațete ale firilor lui corupte. Nu există niciuna dintre aceste firi corupte care să nu fie ostilă lui Dumnezeu și adevărului și niciuna dintre ele nu este un lucru pozitiv. Prin urmare, aceste șase firi sunt șase aspecte care sunt denumite împreună firea coruptă. Firile corupte sunt natura și esența omului. Cum poate fi explicată „esența”? Esența se referă la natura omului. Natura omului înseamnă lucrurile pe care el se bazează pentru existența sa, lucrurile care îi conduc modul de a trăi. Oamenii trăiesc după naturile lor. Indiferent ce trăiești, care sunt țelurile și direcția ta, după ce reguli trăiești, natura și esența ta nu se schimbă ‒ acesta este un lucru incontestabil. Așadar, când nu deții adevărul și trăiești bazându-te pe aceste firi corupte, tot ceea ce trăiești este împotriva lui Dumnezeu, contrar adevărului și în dezacord cu voia lui Dumnezeu. Ar trebui să înțelegi asta acum: pot oamenii să obțină mântuirea dacă firile lor nu se schimbă? (Nu.) Ar fi imposibil. Așadar, dacă firile oamenilor nu se schimbă, pot fi ei compatibili cu Dumnezeu? (Nu.) Ar fi extrem de dificil. Când vine vorba de aceste șase firi, indiferent care dintre ele este și independent de măsura în care se manifestă sau se dezvăluie în tine, dacă nu ești capabil să te eliberezi de constrângerile acestor firi corupte, atunci, indiferent de motivele și scopurile acțiunilor tale și de faptul că acționezi sau nu în mod deliberat, natura a tot ceea ce faci va fi inevitabil împotriva lui Dumnezeu și va fi inevitabil condamnată de El ‒ care este o consecință extrem de gravă. A fi condamnat de Dumnezeu este ceea ce își doresc în cele din urmă toți cei care cred în El? (Nu.) Și, de vreme ce nu este un final pe care și-l doresc oamenii, care este cel mai important lucru pe care să-l facă? Ar trebui să-și cunoască propria fire coruptă și esență coruptă, să înțeleagă adevărul și, apoi, ar trebui să-l accepte ‒ treptat, puțin câte puțin, eliberându-se de aceste firi corupte în mediile create pentru ei de către Dumnezeu și obținând compatibilitate cu El și cu adevărul. Aceasta este calea spre schimbările din firea unei persoane.

Înainte, au existat cei care priveau schimbarea firilor lor ca pe un lucru foarte simplu și direct. Ei credeau că: „Atât timp cât mă forțez să nu spun lucruri în opoziție cu Dumnezeu sau să nu fac ceva care va perturba sau influența lucrarea bisericii și atât timp cât am perspectiva corectă, inima mea este dreaptă, iar eu înțeleg puțin mai mult adevăr, depun mai mult efort, sufăr mai mult și plătesc un preț mai mare, apoi, după câțiva ani, cu siguranță voi fi capabil să obțin o schimbare în firea mea.” Sunt valabile aceste cuvinte? (Nu.) Unde e greșeala lor? (Nu au nicio cunoaștere despre firea lor coruptă.) Care este scopul cunoașterii firii tale corupte? (Să te schimbi.) Și care este finalul acestei schimbări? Să dobândești adevărul. Pentru a evalua dacă a existat o schimbare în firea ta e nevoie să vezi dacă acțiunile tale sunt congruente cu adevărul sau îl încalcă, dacă izvorăsc din voința omului sau din împlinirea voii lui Dumnezeu. Ca să vezi măsura în care s-a schimbat firea ta înseamnă să vezi dacă poți să reflectezi asupra ta și să te lepezi de trup, de motivele, ambițiile sălbatice și dorințele tale când dezvălui o fire coruptă și dacă poți să practici în conformitate cu adevărul atunci când faci asta. Măsura abilității tale de a practica în conformitate cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu și măsura în care practica ta este pe deplin în conformitate cu standardele adevărului dovedesc cât de mare a fost schimbarea din firea ta. Este proporțional. De exemplu, firea intransigenței: la început, când nu avusese loc nicio schimbare în firea ta, nu ai înțeles adevărul, nici nu ai fost conștient că aveai o fire intransigentă și, când ai auzit adevărul, te-ai gândit în sinea ta: „Cum poate adevărul să demaște întotdeauna rănile oamenilor?” După ce l-ai auzit, ai simțit că erau drepte cuvintele lui Dumnezeu, dar, dacă după un an sau doi, nu ai pus niciun cuvânt la suflet, dacă nu l-ai acceptat pe niciunul, atunci aceasta este intransigență, nu-i așa? Dacă, după doi sau trei ani, nu a existat nicio acceptare, dacă nu a existat nicio schimbare în starea din tine și, deși nu ai rămas în urmă cu îndeplinirea datoriei și ai suferit mult, starea ta intransigentă nu a fost înlăturată deloc sau diminuată câtuși de puțin, atunci a existat vreo schimbare în acest aspect al firii tare? (Nu.) Atunci de ce alergi de colo-colo și lucrezi? Indiferente de motivul pentru care faci asta, alergi de colo-colo și lucrezi orbește, pentru că ai alergat de colo-colo atât de mult și ai muncit atât de mult și, totuși, nu a existat nici cea mai mică schimbare în firea ta. Până când vine o zi în care te gândești brusc în sinea ta: „Cum se face că nu sunt capabil să spun nici măcar un singur cuvânt de mărturie? Firea vieții mele nu s-a schimbat deloc.” În acel moment, simți cât de gravă este această problemă și te gândești în sinea ta: „Sunt cu adevărat răzvrătit și intransigent! Nu sunt o persoană care urmărește adevărul! Nu am niciun loc pentru Dumnezeu în inima mea! Cum se poate numi asta credință în Dumnezeu? Cred în Dumnezeu de mai mulți ani și, totuși, nu trăiesc chipul omului, nici nu am inima aproape de Dumnezeu! Nici nu am pus la suflet cuvintele lui Dumnezeu; nici nu am simțul reproșului sau inclinația de a mă căi când fac ceva greșit ‒ nu este aceasta intransigență? Nu sunt un fiu al răzvrătirii?” Te simți tulburat. Și ce înseamnă faptul că te simți tulburat? Înseamnă că dorești să te căiești. Ești conștient de propria intransigență și răzvrătire. Și, în acest moment, firea ta începe să se schimbe. Fără să-ți dai seama, există anumite gânduri și dorințe în conștiința ta pe care vrei să le schimbi și nu te mai trezești întru-un impas cu Dumnezeu. Te trezești că vrei să-ți îmbunătățești relația cu Dumnezeu, să nu mai fi atât de intransigent, să fii capabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică în viața ta de zi cu zi, să le practici drept adevărul ‒ ai această conștiință. Este bine că ești conștient de acest lucruri, dar înseamnă asta că vei fi capabil să te schimbi imediat? (Nu.) Trebuie să treci prin mai mulți ani de experiență, timp în care vei avea o conștientizare și mai clară în inima ta și vei avea o nevoie puternică și, în inima ta, te vei gândi: „Nu e bine ‒ trebuie să nu mai îmi irosesc timpul. Trebuie să urmăresc adevărul, trebuie să fac ceva adecvat. În trecut, îmi neglijam propriile îndatoriri, gândindu-mă doar la lucruri materiale, precum mâncarea și îmbrăcămintea, și urmăream doar renumele și câștigurile. Drept rezultat, nu am dobândit niciun adevăr. Regret asta și trebuie să mă căiesc!” În acest punct, pornești pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Din moment ce oamenii încep să se concentreze asupra practicării adevărului, nu îi aduce asta cu un pas mai aproape de schimbările din firea lor? Indiferent cât de mult timp ai crezut în Dumnezeu, dacă îți poți simți propria nebulozitate ‒ faptul că tot timpul doar ai rătăcit și că, după mai mulți ani de simplă rătăcire, nu ai dobândit nimic și încă te simți pustiu ‒ și dacă asta te face să te simți inconfortabil și începi să reflectezi asupra ta și simți ca a nu urmări adevărul înseamnă să pierzi timp, atunci, într-un astfel de moment, vei realiza că acele cuvinte ale lui Dumnezeu de îndemn sunt iubirea lui pentru om și te vei urî pentru că nu asculți cuvintele lui Dumnezeu și pentru că îți lipsesc atât de mult conștiința și rațiunea. Vei simți regret și, apoi, vei vrea să te comporți într-un mod nou și să trăiești cu adevărat înaintea lui Dumnezeu și îți vei spune: „Nu mai pot să Îl rănesc pe Dumnezeu. El a vorbit atât de mult și fiecare cuvânt a fost pentru beneficiul omului şi pentru a-l îndrepta spre calea cea dreaptă. Dumnezeu e atât de adorabil și atât de vrednic de iubirea omului!” Acesta este începutul transformării oamenilor. Este un lucru atât de bun să ai această recunoștință! Dacă ești atât de amorțit încât nici nu cunoști aceste lucruri, atunci ai probleme, nu-i așa? Azi, oamenii realizează că, în credința în Dumnezeu, este esențial să citească mai mult din cuvintele Lui, că înțelegerea adevărului este cea mai importantă dintre toate, că aceasta și cunoașterea de sine sunt cruciale și că numai fiind capabili să practice adevărul și să facă din el realitatea lor înseamnă să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Așadar, câți ani de experiență credeți că trebuie să aveți pentru a avea această cunoaștere și acest sentiment în inimă? Oamenii care sunt abili, care sunt intuitivi, care au o dorință puternică pentru Dumnezeu ‒ astfel de oameni pot să fie capabili să se schimbe într-un an sau doi și să înceapă intrarea. Dar oamenii care sunt confuzi, care sunt amorțiți și grei de cap ‒ cărora le lipsește intuiția ‒ vor petrece trei sau cinci ani confuzi, inconștienți că nu au câștigat nimic. Dacă își îndeplinesc îndatoririle cu entuziasm, s-ar putea să petreacă peste zece ani confuzi și să nu aibă încă niciun câștig evident sau să nu fie capabili să vorbească despre mărturiile lor legate de experiențe. Numai când sunt dați afară sau alungați, se trezesc în sfârșit și se gândesc: „Chiar nu am nicio realitate a adevărului. Chiar nu am fost o persoană care urmărește adevărul!” Trezirea lor nu este cam tardivă în acest punct? Unii oameni rătăcesc confuzi, sperând în mod constant să vină ziua lui Dumnezeu, dar fără să urmărească deloc adevărul. Drept rezultat, peste zece ani trec fără ca ei să aibă vreun câștig sau să fie capabili să împărtășească vreo mărturie. Numai când sunt emondați aspru, tratați și avertizați, simt în sfârșit cuvintele lui Dumnezeu străpungându-le inima. Cât de intransigente sunt inimile lor! Cum să fie bine pentru ei să nu fie tratați, emondați și pedepsiți? Cum să fie bine pentru ei să nu fie aspru disciplinați? Ce trebuie făcut pentru a-i determina să fie conștienți, să reacționeze? Cei care nu urmăresc adevărul nu vor vărsa nicio lacrimă până nu vor vedea sicriul. Numai după ce au făcut foarte multe lucruri demonice și rele, își dau seama și își spun: „S-a terminat credința mea în Dumnezeu? Dumnezeu nu mă mai vrea? Am fost condamnat?” Încep să reflecteze. Când sunt negativi, simt că toți acești ani de credință în Dumnezeu au fost o pierdere și sunt plini de resentimente și inclinați să renunțe la ei, crezându-se fără speranță. Dar când le vine mintea la cap, realizează că: „Nu îmi fac rău numai mie? Trebuie să mă repun pe picioare. Mi s-a spus că nu iubesc adevărul. De ce mi s-a spus asta? Cum nu iubesc adevărul? Oh, nu! Nu numai că nu iubesc adevărul, dar nici nu pot să pun în practică adevărurile pe care chiar le înțeleg! Aceasta este o manifestare a lehamitei de adevăr!” Gândindu-se la asta, se simt oarecum plini de remușcări și, de asemenea, înfricați: „Dacă voi continua așa, cu siguranță voi fi pedepsit. Nu, trebuie să mă căiesc repede ‒ firea lui Dumnezeu nu trebuie să fie ofensată.” În acest moment, este nivelul intransigenței lor redus? Este ca și cum un ac le-ar fi străpuns inima; ei simt ceva. Și când ai acest sentiment, inima ta este stârnită, iar tu începi să simți interes pentru adevăr. De ce ai acest interes? Pentru că ai nevoie de adevăr. Fără adevăr, când ești emondat și tratat, nu te poți supune sau nu poți accepta adevărul și nu poți să rămâi ferm când ești încercat. Dacă ar fi să ajungi conducător, te-ai putea abține să nu fii un conducător fals și să nu mergi pe calea unui antihrist? Nu ai putea. Poți învinge faptul de a avea statut și a fi lăudat de alții? Poți învinge situațiile în care ești pus și încercările care ți se dau? Te cunoști și te înțelegi foarte bine și vei spune: „Dacă nu înțeleg adevărul, nu pot să înving toate astea ‒ sunt un gunoi, nu sunt capabil de nimic.” Ce fel de mentalitate este aceasta? Asta înseamnă să ai nevoie de adevăr. Când vei avea nevoie, când vei fi cel mai neajutorat, nu vei vrea decât să depinzi de adevăr. Vei simți că nu poți să depinzi de nimeni altcineva și că numai faptul de a depinde de adevăr poate să îți rezolve problemele și să îți permită să treci prin emondare, tratare, încercări și ispite și să te ajute să treci prin orice situație. Și cu cât depinzi mai mult de adevăr, cu atât mai mult vei simți că adevărul este bun, folositor și de cel mai mare ajutor ție și că poate să-ți rezolve toate dificultățile. În astfel de momente, vei începe să tânjești după adevăr. Când oamenii ajung în acest punct, începe firea lor coruptă să se diminueze sau să se schimbe puțin câte puțin? De când încep să înțeleagă și să accepte adevărul, felul în care oamenii văd lucrurile începe să se schimbe, după care și firile lor încep să se schimbe. Acesta este un proces lent. În stadiile incipiente, oamenii nu sunt capabili să perceapă aceste schimbări mărunte; dar când înțeleg și sunt capabili pe deplin să practice adevărul, încep să existe schimbări esențiale, iar ei sunt capabili să simtă astfel de schimbări. Din punctul în care oamenii încep să simtă dorință înfocată și sete de adevăr și doresc să îl caute, până în punctul în care li se întâmplă ceva și, pe baza înțelegerii pe care o au față de adevăr, sunt capabili să pună adevărul în practică, să împlinească voia lui Dumnezeu și să nu acționeze conform voinței lor și sunt capabili să-și biruie motivele și să-și biruie aroganța, răzvrătirea, intransigența și inima trădătoare, atunci, puțin câte puțin, nu devine adevărul viața lor? Și când adevărul devine viața ta, firile arogante, răzvrătite, intransigente și trădătoare din tine încetează să fie viața ta și nu te mai pot controla. Ce îndrumă comportamentul tău în acel moment? Cuvintele lui Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața ta, a existat vreo schimbare? (Da.) Iar după aceea, cu cât te schimbi mai mult, cu atât mai mult se îmbunătățesc lucrurile. Acesta este procesul prin care se schimbă firile oamenilor, iar obținerea acestui efect ia mult timp.

Cât de mult timp iau schimbările firii depinde de persoană; nu există un interval de timp stabilit pentru asta. Dacă este cineva care iubește și urmărește adevărul, atunci vor fi văzute schimbări în firea sa în șapte, opt sau zece ani. Dacă este de calibru mediu, dar tot dispus să urmărească adevărul, s-ar putea să îi ia în jur de cincisprezece sau douăzeci de ani, înainte de a fi văzute schimbări în firea sa. Esențială este determinarea persoanei de a urmări adevărul și cât de pătrunzătoare este ea, aceștia sunt factorii determinanți. Fiecare tip de fire coruptă există în fiecare persoană, în grade diferite, toate sunt natura omului și sunt adânc înrădăcinate. Totuși, urmărind și practicând adevărul și acceptând judecata și mustrarea lui Dumnezeu, fiind tratat și emondat și acceptând încercările și rafinarea lui Dumnezeu, diferite grade de schimbare pot fi obținute în fiecare fire. Unii oameni spun: „Dacă așa stau lucrurile, nu sunt schimbările firii doar o chestiune de timp? Când va veni timpul, voi ști ce sunt schimbările firii și voi fi capabil de intrare.” Așa stau lucrurile? (Nu.) Categoric nu. Dacă e nevoie numai de timp pentru a obține schimbări ale firii, atunci toți acei oameni care au crezut în Dumnezeu toată viața lor ar fi trebui să obțină schimbări ale firii lor în mod firesc. Dar oare chiar așa stau lucrurile? Au dobândit acești oameni adevărul? Au obținut schimbări în firile lor? Nu au obținut. Oamenii care cred în Dumnezeu sunt câtă frunză și iarbă, dar cei a căror fire s-a schimbat sunt rari ca unicornii. Pentru ca firile oamenilor să se schimbe cu adevărat, ei trebuie să se bazeze pe urmărirea adevărului ca să obțină asta; sunt desăvârșiți bazându-se pe lucrarea Duhului Sfânt. Schimbările firii sunt obținute prin urmărirea adevărului. Pe de o parte, oamenii trebuie să plătească un preț, ei trebuie să plătească un preț când vine vorba de urmărirea adevărului și nicio cantitate de greutăți pentru a dobândi adevărul nu este prea mică. În plus, ei trebuie să fie validați de Dumnezeu drept tipul corect de persoane, persoane care sunt bune la inimă și care Îl iubeșsc pe Dumnezeu cu adevărat, pentru ca Duhul Sfânt să lucreze și să îi desăvârșească. Cooperarea oamenilor este indispensabilă, dar dobândirea lucrării Duhului Sfânt este și mai importantă. Dacă oamenii nu urmăresc sau nu iubesc adevărul, dacă nu știu niciodată să acorde atenție voii lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să-L iubească, dacă nu au simțul poverii față de lucrarea bisericii și iubire față de ceilalți ‒ și, mai ales, dacă sunt lipsiți de devotament când își îndeplinesc datoria ‒ atunci nu sunt îndrăgiți de Dumnezeu și nu pot fi niciodată desăvârșiți de către El. Așadar, oamenii nu trebuie să facă presupuneri oarbe, ci trebuie să înțeleagă voia lui Dumnezeu. Indiferent ce spune sau face Dumnezeu, trebuie să fie capabili să asculte și să protejeze lucrarea bisericii, inimile lor trebuie să fie drepte și numai atunci poate să lucreze Duhul Sfânt. Dacă oamenii doresc să urmărească faptul de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, atunci trebuie să aibă o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu, o inimă care ascultă de Dumnezeu, o inimă care se teme de Dumnezeu și, când își îndeplinesc datoria, trebuie să-I fie loiali lui Dumnezeu și să-L mulțumească. Numai atunci vor fi capabili să dobândească lucrarea Duhului Sfânt. Când oamenii au lucrarea Duhului Sfânt, sunt luminați când citesc cuvintele lui Dumnezeu, au o cale de a practica adevărul și principii pentru îndeplinirea datorie lor, Dumnezeu îi îndrumă când au probleme și inimile lor sunt pline de bucurie și pace, oricât de mult suferă. Experimentând în acest fel îndrumarea Duhului Sfânt timp de zece sau douăzeci de ani, ei se vor schimba. Cu cât mai repede schimbarea, cu atât mai repede și pacea. Cu cât mai repede schimbarea, cu atât mai repede pot să devină fericiți. Numai când firile oamenilor se schimbă, pot ei să găsească adevărata pace și bucurie și numai atunci pot să ducă vieți cu adevărat fericite. Cei care nu urmăresc adevărul nu au pace sau bucurie spirituală, zilele lor devin tot mai pustii și tot mai greu de suportat. Pentru cei care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul, zilele lor sunt pline de durere și suferință. Astfel, când oamenii cred în Dumnezeu, nimic nu este mai important decât dobândirea adevărului. A dobândi adevărul înseamnă a dobândi viața și, cu cât e dobândit adevărul mai repede, cu atât mai bine. Fără adevăr, viețile oamenilor sunt pustii. Să dobândească adevărul înseamnă să găsească pace și bucurie, să fie capabili să trăiască înaintea lui Dumnezeu, să fie luminați, îndrumați și conduși de lucrarea Duhului Sfânt, va fi tot mai multă lumină în inima lor, iar credința lor în Dumnezeu va fi tot mai mare. Așadar, vă este mai clar acum adevărul referitor la schimbările firii? (Da, acum înțelegem.) Dacă vă este cu adevărat clar, atunci aveți o cale și știți cum să fiți eficienți în urmărirea adevărului.

28 aprilie 2017