944 Dumnezeu susține existența omenirii cu firea Sa dreaptă

1 Când Dumnezeu Își trimite furia, forțele rele sunt puse sub control, lucrurile rele sunt distruse, în timp ce lucrurile drepte și pozitive se bucură de grija lui Dumnezeu, de protecția Sa și acestora li se permite să continue. Dumnezeu Își trimite mânia deoarece lucrurile rele, nedrepte și negative obstrucționează, deranjează sau distrug activitatea normală și dezvoltarea lucrurilor drepte și pozitive. Scopul furiei lui Dumnezeu nu este de a-Și proteja statutul și identitatea, ci de a proteja existența lucrurilor drepte, pozitive, frumoase și bune, de a proteja legile și ordinea supraviețuirii normale ale omenirii. Aceasta este cauza principală a mâniei Lui. Furia Lui este o revelație foarte naturală, potrivită și adevărată a firii Sale. Nu există intenții la baza furiei Lui, nici înșelăciune sau uneltire; sau chiar mai mult, furia Sa nu conține nimic din dorința, viclenia, malițiozitatea, violența, răutatea sau nimic din lucrurile pe care to‏ți oamenii corupți le au în comun.

2 Înainte ca Dumnezeu să Își trimită furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și complet și El deja a formulat definiții și concluzii clare și precise. Prin urmare, obiectivul Lui în fiecare chestiune pe care o face este limpede precum cristalul, ca și atitudinea Lui. El nu este confuz; nu este orb; nu este impulsiv; nu este neglijent; mai mult, El nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și datorită acestui aspect practic al mâniei Lui omenirea și-a obținut existența normală. Fără mânia Lui, omenirea ar decădea în condiții anormale de trai; toate lucrurile drepte, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia Lui, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse.

3 De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii răi, lucrurile și obiectele rele și toate lucrurile care deranjează și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse datorită mâniei Sale. De-a lungul ultimelor milenii, în lucrarea Sa de gestionare a omenirii, Dumnezeu Și-a folosit în mod continuu firea dreaptă pentru a doborî și a distruge toate tipurile de duhuri rele și necurate care I se opun și care se comportă precum complicii și lacheii Satanei. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a avansat întotdeauna conform planului Său. Datorită existenței mâniei lui Dumnezeu, cea mai dreaptă cauză a oamenilor nu a fost distrusă niciodată.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Anterior: 943 Firea lui Dumnezeu este miloasă, iubitoare, dreaptă și măreață

Înainte: 945 Simbolul mâniei lui Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte