de Rena, Filipine

În iunie 2019, am acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu și, după o vreme, am început udarea nou-veniților. Unii nou-veniți mi-au mulțumit mult după ce i-am ajutat, așa că am fost foarte mândră și am simțit că sunt potrivită pentru lucrarea de udare. Mai târziu, am preluat o altă nou-venită și, inițial, am udat-o și am sprijinit-o cu sârguință. Am descoperit că înțelegea bine cum stau lucrurile, că progresa foarte repede și că experiențele și înțelegerea despre care avea părtășie la întâlniri erau bune. Am simțit că avea să mă depășească rapid și că, atunci când urma să se întâmple asta, conducătoarea avea să îi ceară ei să ude pe toți ceilalți frați și surori și că nu va mai fi nevoie de mine. Când mi-a venit ideea asta, nu am mai vrut să o ud cum trebuie, așa că am discutat doar câteva lucruri externe cu ea. O dată, conducătoarea m-a întrebat despre ea, spunând: „Avem nevoie de mai mulți oameni care să se ocupe de udare acum; crezi că ea potrivită pentru cultivare?” Nu voiam ca ea să fie cultivată, pentru că avea un calibru foarte bun și mă temeam că urma să devină conducătoare de biserică pe viitor și să aibă o funcție mai înaltă decât a mea. Așa că i-am spus conducătoarei: „Îmi lipsește discernământul în privința asta. Poate reușiți să cercetați mai mult chestiunea.” Când am auzit cum conducătoarea s-a dus să-i vorbească, am fost foarte invidioasă și temătoare. Deseori m-am gândit în sinea mea: „Poate că va ajunge să fie cultivată și promovată și chiar să-mi ia locul.” Pe atunci, biserica era divizată, așa că eram în biserici diferite. Câteva luni mai târziu, am aflat că devenise conducătoare de biserică. Deși am felicitat-o și am spus că mă bucur pentru ea, în adâncul sufletului, o invidiam. M-am gândit: „De ce a devenit conducătoare atât de rapid, în timp ce eu încă mă ocup de udare?” Am fost foarte supărată și am început să muncesc din greu pentru a-i uda pe nou-veniți, fiindcă voiam să demonstrez conducătoarei mele că și eu eram potrivită să fiu conducătoare de biserică.

Mai târziu, am fost și eu aleasă conducătoare de biserică, dar tot am fost invidioasă când am văzut că alții erau mai buni decât mine. Odată, discutam cu ceilalți conducători și diaconi despre cum să-i sprijinim și să-i ajutăm pe nou-veniți și diaconul evanghelic mi-a spus părerea sa despre această chestiune. Conducătoarei superioare i s-au părut bune ideile ei, ca și și liderilor de grup, așa că am încercat să sprijinim și să udăm nou-veniții conform sugestiilor ei. A fost foarte eficient și toți nou-veniții au fost într-adevăr dispuși să vină la adunări și să preia îndatoriri. Asta m-a făcut puțin invidioasă și m-am gândit: „Diaconul evanghelic este mai bun decât mine. Trebuie să mă perfecționez și să învăț mai mult.” Mai târziu, am întrebat-o de câtă vreme își făcea datoria și am fost foarte șocată când mi-a spus că trecuseră doar șase luni. Mi-a fost foarte rușine – trecuseră doi ani de când acceptasem lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic și eram credincioasă de mai mult timp decât toți din grup, dar tot eram ca o începătoare căreia îi lipseau ideile. Apoi, m-am comparat tot timpul cu ea. Când am văzut că era competentă în lucrarea ei, că avea întotdeauna metode bune și căi de a duce la îndeplinire diferite tipuri de lucrări bisericești și obținea rezultate, am invidiat-o și mai mult. M-am gândit: „Dacă ea continuă să obțină rezultate atât de grozave în lucrarea ei și va veni întotdeauna cu idei bune în timpul discuțiilor despre lucrare, conducătoarea superioară va vedea că este competentă și are un calibru bun și o va instrui să fie conducătoare de biserică. Nu va însemna asta că-mi va lua locul?” Odată, ea nu a venit la o adunare, pentru că era ocupată cu altă lucrare și m-a întrebat după aceea ce învățaserăm la adunare. Nu prea voiam să-i spun, așa că am spus că am uitat. Mai târziu, am observat cum conducătoarea superioară avea părtășie adesea cu ea și rareori cu mine și asta m-a înfuriat foarte mult. M-am gândit: „Dacă nu vorbești cu mine, atunci nu-mi fac datoria!” La momentul respectiv, voiam să trec la o datorie unde puteam fi admirată de alții. M-am gândit că dacă aș putea predica eficient Evanghelia, frații și surorile m-ar putea privi cu respect, așa că am început să predic Evanghelia și am lăsat la o parte lucrarea de udare a nou-veniților. Conducătoarea superioară mi-a amintit că trebuie să înțeleg și să rezolv prompt dificultățile nou-veniților, iar eu i-am răspuns: „Bineînțeles, voi vorbi cu ei în curând.” Dar pe mine nu mă interesa decât să predic Evanghelia și nu i-am contactat deloc pe nou-veniți. Problemele lor nu au fost rezolvate la timp și ei au încetat să se adune ca de obicei. Nu după multă vreme, conducătoarea superioară mi-a trimis un mesaj ca să mă întrebe de ce nou-veniții nu se mai adunau și dacă întâmpinasem vreo dificultate, iar eu i-am spus despre starea mea. Conducătoarea a avut părtășie cu mine: „Tu ești conducătoarea bisericii și ești responsabilă de toată lucrarea bisericii, în special de udarea nou-veniților. Această lucrare este foarte importantă. Nu poți să faci lucrurile de mântuială sau să te împotmolești.” Am plâns după ce am auzit asta. M-am simțit foarte neîndreptățită pentru că nu observase deloc eforturile mele de a predica Evanghelia.

Ulterior, am început să reflectez la atitudinea pe care o avusesem față de datoria mea. În tot acest timp, îmi făcusem griji că nou-veniții aveau să fie mai buni decât mine și că nu voiam ca ei să mă întreacă. Pentru a-mi păstra statutul, nu îi udasem pe nou-veniți cum se cuvenea – mai ales pe aceia de calibru bun. În plus, nu îi încurajasem să-și facă îndatoririle. Nu-mi îndeplineam deloc responsabilitățile. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni se tem întotdeauna că alții sunt mai buni decât ei sau deasupra lor, că alți oameni vor fi recunoscuți, în timp ce ei sunt trecuți cu vederea, iar asta îi determină să-i atace și să-i excludă pe ceilalți. Nu este un caz de invidie față de persoanele talentate? Nu este un lucru egoist și detestabil? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmă! Cei care se gândesc doar la propriile interese, care își satisfac doar propriile dorințe egoiste, fără să se gândească la alții sau să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „Momentan, vă îndepliniți cu toții îndatoririle cu normă întreagă. Nu sunteți constrânși sau legați de familie, căsătorie sau bogăție. Ați ieșit deja din aceste lucruri. Totuși, noțiunile, închipuirile, cunoașterea, intențiile și dorințele personale care vă umplu capul rămân pe deplin intacte. Așadar, când vine vorba de tot ceea ce implică reputația, statutul sau o oportunitate de a străluci – de exemplu, când auziți cum casa lui Dumnezeu plănuiește să educe diverse tipuri de indivizi talentați – inima fiecăruia dintre voi tresare de nerăbdare, fiecare dintre voi își dorește mereu să își facă un renume și să pășească în lumina reflectoarelor. Toți vreți să vă luptați pentru statut și reputație. Vă este rușine de acest lucru, dar v-ați simți prost dacă nu o faceți. Simțiți invidie, ură și vă plângeți oricând vedeți pe cineva remarcându-se și credeți că acest lucru este nedrept: «De ce nu pot să mă remarc? De ce alți oameni sunt mereu în lumina reflectoarelor? De ce mie nu-mi vine niciodată rândul?» Iar după aceea aveți resentimente, încercați să le reprimați, dar nu puteți. Vă rugați lui Dumnezeu și vă simțiți mai bine pentru o vreme, dar când întâlniți din nou acest gen de situație, tot nu o puteți depăși. Nu este aceasta o manifestare a unei staturi imature? Când oamenii sunt prinși în astfel de stări, nu cumva au căzut în capcana Satanei? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluia cu precizie starea. Uram când alții erau mai buni decât mine sau mă depășeau. Când cunoșteam nou-veniți care înțelegeau bine lucrurile și aveau calibru bun, mă temeam că mă vor depăși și îmi vor lua locul, așa că nu voiam să îi ud cum se cuvine și nici ca lidera să îi cultive. Îndeosebi atunci când lucram cu diaconul evanghelic și vedeam că predica ei era eficientă, că făcea întotdeauna sugestii bune și conducătoarea superioară mergea întotdeauna la ea să discute despre lucrare, o invidiam, mă comparam în secret cu ea și voiam să o fac pe conducătoarea superioară să mă prețuiască prin predicarea Evangheliei. Mă gândeam doar la statutul meu și la părerea bună a altora despre mine. Nu-mi îndeplineam deloc responsabilitățile de conducătoare. Îmi era foarte rușine. Trebuia ca eu să-i ud cum se cuvine pe nou-veniți, astfel încât aceștia să pună rapid bazele adevăratei căi, însă nu luasem în considerare câtuși de puțin voia lui Dumnezeu. Mă gândisem doar la reputația și statutul meu și nu îi udasem și nu îi sprijinisem cu sârguință pe nou-veniți, ceea ce a făcut ca ei să nu participe la adunări în mod obișnuit. Făceam rău! Am început să reflectez asupra obiectivului pe care-l urmăream în datoria mea. Îmi făceam datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu sau pentru interesele mele? Dacă m-aș fi gândit la lucrarea bisericii și aș fi încercat să-L mulțumesc pe Dumnezeu, mi-aș fi dorit să instruiesc mai mulți oameni să-și facă îndatoririle. Însă nu făcusem asta. În schimb, invidiasem și reprimasem oameni talentați, sperând ca lidera să nu-i observe. Mi-am dat seama că îmi îndeplinisem datoria doar de dragul poziției și al intereselor mele. Am fost atât de egoistă!

Mai târziu, după ce o soră a aflat despre starea mea, mi-a trimis un fragment din cuvântul lui Dumnezeu. „Unii oameni cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul. Ei trăiesc mereu în funcție de trup, râvnind la plăcerile carnale, satisfăcându-și totdeauna propriile dorințe egoiste. Indiferent câți ani cred ei în Dumnezeu, nu vor intra niciodată în adevărul-realitate. Acesta este semnul cuiva care Îl face de rușine pe Dumnezeu. Spui: «Nu am făcut nimic pentru a mă împotrivi lui Dumnezeu. Cum L-am făcut de rușine?» Toate ideile și gândurile tale sunt ticăloase. Intențiile, scopurile și motivele din spatele a ceea ce faci și consecințele acțiunilor tale îl mulțumesc mereu pe Satana, devii bătaia lui de joc și îi permiți să te aibă la mână. Nu ai fost mărturia care ar trebui să fie un creștin. Ești al Satanei. Faci de rușine numele lui Dumnezeu în toate lucrurile și nu deții o mărturie adevărată. Își va aminti Dumnezeu lucrurile pe care le-ai făcut? În cele din urmă, ce concluzie va trage Dumnezeu despre toate acțiunile tale, despre comportamentul tău și îndatoririle pe care le-ai îndeplinit? Nu trebuie să existe o urmare, un soi de declarație? În Biblie, Domnul Isus spune: «Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în numele Tău?” Atunci le voi spune limpede: „Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!”» (Matei 7:22-23). De ce a spus Domnul Isus aceasta? De ce atât de mulți dintre cei care au predicat, au alungat demoni și au făcut multe minuni în numele Domnului au devenit răufăcători? S-a întâmplat pentru că ei nu au acceptat adevărurile exprimate de Domnul Isus, nu au respectat poruncile Lui și nu au avut iubire pentru adevăr în inimile lor. Au vrut doar să dea lucrarea pe care o îndepliniseră, greutățile pe care le înduraseră și sacrificiile pe care le făcuseră pentru Domnul la schimb pentru binecuvântările Împărăției Cerurilor. Prin asta, încercau să facă o înțelegere cu Dumnezeu și să-L folosească și să-L înșele, așa că Domnul Isus a fost scârbit de ei, i-a urât și i-a condamnat drept răufăcători. Astăzi, oamenii acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar unii încă urmăresc reputația și statutul și doresc întotdeauna să se distingă, vrând mereu să fie conducători și lucrători și să câștige reputație și statut. Deși toți spun că au credință în Dumnezeu, că Îl urmează și renunță și se sacrifică pentru Dumnezeu, ei își fac îndatoririle pentru a obține faimă, câștig și statut și au întotdeauna propriile lor planuri. Nu sunt supuși sau loiali față de Dumnezeu, pot să o ia razna făcând rău, fără să reflecteze deloc asupra lor și, astfel, devin răufăcători. Dumnezeu îi detestă pe acești oameni răi și Dumnezeu nu-i mântuiește” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Citirea acestui pasaj din cuvântul lui Dumnezeu m-a emoționat profund. Răufăcătorii despre care vorbește Dumnezeu nu sunt necredincioși. Ei sunt oameni care cred în Dumnezeu, Îl urmează, se sacrifică pentru El, care merg să predice Evanghelia și să lucreze în diverse locuri și îndură unele greutăți, dar își fac îndatoririle de dragul prestigiului și statutului, ca să fie admirați de alții sau să obțină o coroană. Nu sunt în stare să Îi fie loiali lui Dumnezeu și nu pot să practice adevărul și să I se supună, așa că Domnul Isus a spus: „Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!” (Matei 7:23). M-am gândit la faptul că eu credeam în Dumnezeu de doi ani, renunțasem la studii pentru a-mi face datoria în biserică, suferisem și plătisem un preț și, totuși, nu intenționasem niciodată să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Am vrut doar să fiu cea mai bună din biserică și să-i determin pe frații, surorile și conducătoarea mea să aibă o părere bună despre mine. De aceea am lucrat din răsputeri să ies în evidență. Tot ce făcusem era ca să-mi satisfac propriile dorințe și trăisem cu o fire satanică și coruptă. Niciunul dintre lucrurile pe care le făcusem nu era o faptă bună – erau fapte rele. Îmi făcusem datoria cu intenția și motivația greșită, care doar invocau dezgustul și ura lui Dumnezeu. Dacă o mai țineam așa, aveam să fiu detestată și respinsă de Dumnezeu. Când mi-am dat seama de asta, m-am temut. Am vrut să mă pocăiesc și să nu mai fiu invidioasă pe frații și pe surorile mele, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă călăuzească.

Mai târziu, am găsit curajul de a mă destăinui conducătoarei în legătură cu corupția mea. În loc să mă dojenească, ea a avut părtășie cu mine despre experiența ei, pentru a mă ajuta. De asemenea, mi-a trimis și un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În calitate de conducător de biserică, nu trebuie doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, trebuie, de asemenea, să înveți să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera cu tine și a face bine toată lucrarea și, în cele din urmă, toți aveți mărturii despre experiențe, atunci ești un conducător sau un lucrător calificat. Dacă ești capabil să te ocupi de toate conform principiilor, atunci te dedici cu loialitate. […] Dacă vei fi cu adevărat capabil să dai dovadă de considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie, adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, nu-ți va ușura acest lucru munca? Nu vei da dovadă atunci de loialitate în datoria ta? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; reprezintă conștiința și rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă cei care slujesc drept conducători. Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Cuvântul lui Dumnezeu enunță foarte clar principiile practicii. În calitate de conducător de biserică, trebuie să pui lucrarea bisericii pe primul loc. Când adopți atitudinea potrivită, este mai ușor să-ți faci bine datoria. Am înțeles și că a avea credință în Dumnezeu înseamnă să ții cont de voia Sa în toate, să accepți atenta Lui cercetare și să nu iei în considerare ce cred alții. Dacă voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să devin o conducătoare competentă, trebuia să renunț la statutul, reputația și interesele mele. Trebuia să găsesc nou-veniți talentați care merită să fie cultivați și să-i ajut să-și facă îndatoririle și să pregătească fapte bune. Acela era singurul mod ca eu să-mi îndeplinesc datoria. Dumnezeu este drept cu toată lumea. El nu Se uită la calibrul sau la statutul nostru, ci Se uită dacă suntem sau nu în stare să urmărim și practicăm adevărul. Dacă îmi făceam datoria conform cerințelor lui Dumnezeu și principiilor adevărului și mă gândeam întotdeauna cum să-mi fac lucrarea într-un mod care să fie benefic lucrării bisericii, chiar dacă aveam un calibru puțin cam slab, Dumnezeu tot avea să mă lumineze și să mă îndrume să-mi îndeplinesc bine datoria. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am rugat Lui pentru a mă pocăi și am spus că sunt dispusă să mă lepăd de trup, să practic adevărul și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L mulțumi.

După aceea, din ce în ce mai mulți nou-veniți au început să accepte lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și conducătoarea mi-a cerut să instruiesc mai mult personal de udare. Am început din nou să-mi fac griji că nou-veniții pe care îi cultivam îmi vor lua locul și că lidera nu mă va mai prețui. Apoi mi-am dat seama că nu ar mai trebui să mă gândesc la mândria și la statutul meu și că trebuia să țin cont de interesele lucrării bisericii. M-am rugat lui Dumnezeu și mi-am amintit câteva dintre cuvintele Sale: „În calitate de conducător de biserică, nu trebuie doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, trebuie, de asemenea, să înveți să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera cu tine și a face bine toată lucrarea și, în cele din urmă, toți aveți mărturii despre experiențe, atunci ești un conducător sau un lucrător calificat. Dacă ești capabil să te ocupi de toate conform principiilor, atunci te dedici cu loialitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). În calitatea mea de conducătoare de biserică, era responsabilitatea mea să instruiesc nou-veniții să își îndeplinească datoriile și era responsabilitatea și obligația fiecărui credincios să îndeplinească o datorie. Din ce în ce mai mulți nou-veniți ajungeau să-L accepte pe Dumnezeu Atotputernic și, dacă nu cultivam pe nimeni ca să-i ude, atunci ei nu erau udați prompt, intrarea lor în viață avea de suferit și lucrarea bisericii avea să fie și ea afectată. Așadar, am ales patru nou-veniți care înțelegeau bine lucrurile, i-am instruit să fie lideri de grup și i-am lăsat să găzduiască pe rând adunările. De asemenea, le-am amintit frecvent și i-am ajutat să ude pe ceilalți nou-veniți. Cooperând astfel, nu doar că nou-veniții au fost repede udați, dar și eu am avut mai mult timp să mă concentrez asupra întregii lucrări a bisericii și eficiența lucrării noastre s-a îmbunătățit treptat. Am fost foarte mulțumită să-i văd pe nou-veniți progresând puțin câte puțin și începând să-și îndeplinească îndatoririle. M-am simțit ușurată și am înțeles puțin mai bine cuvintele lui Dumnezeu. E așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie, adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, nu-ți va ușura acest lucru munca? Nu vei da dovadă atunci de loialitate în datoria ta? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; reprezintă conștiința și rațiunea minimă pe care ar trebui să le aibă cei care slujesc drept conducători” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Faptul că am căpătat această înțelegere și că am o oarecare practică și intrare în datoria mea se datorează întru totul cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!