85. La ce a servit atâta suferință?

de Angela, Italia

După ce am devenit credincioasă, am văzut că mulți lideri și lucrători chiar puteau îndura multe greutăți. Continuau să lucreze, făcându-și datoria prin vânt și ploaie, iar toți frații și surorile îi aprobau și îi admirau. Chiar îi invidiam și speram să pot deveni ca ei: o persoană care poate să sufere și să plătească un preț și să câștige admirația altora. Așa că am fost foarte entuziastă în urmărirea mea, iar ulterior, am fost aleasă conducătoare de biserică. Eram foarte ocupată cu datoria mea în fiecare zi și ceilalți mă lăudau pentru că eram capabilă să înfrunt greutățile și spuneau că eram cineva care urmărea adevărul. Eram încântată de fiecare dată când auzeam așa ceva și simțeam că toată suferința a meritat. Ulterior, sfera responsabilităților mele a crescut tot mai mult și volumul meu de muncă a continuat să sporească. Am văzut că unele dintre surorile cu care eram parteneră chiar puteau să sufere și să plătească un preț. Se culcau întotdeauna foarte târziu, iar ziua, uneori, se duceau la adunări cu stomacul gol, neavând timp să mănânce. I-am auzit pe frați și pe surori spunând că purtau o povară în datoria lor și că erau în stare să-și asume greutăți. Am simțit că, dacă fraților și surorilor le plăceau astfel de oameni, atunci și lui Dumnezeu trebuie să Îi placă. Așa că am început să-mi fac datoria până noaptea târziu. Dar, după o vreme, corpul meu chiar nu a mai suportat și a început să mi se facă somn după ce trecea de miezul nopții. Însă de fiecare dată când le vedeam pe celelalte surori încă acolo lucrând, mi-era jenă să mă duc la culcare, temându-mă că vor spune că dădeam atenție trupului și că nu aveam o povară în datoria mea. Așa că mai stăteam acolo, dar nu puteam face nimic în privința somnolenței și nu mai făceam mare lucru. Cu toate astea, tot nu mă duceam la culcare. Îmi impuneam în tăcere să continui, gândindu-mă că nu puteam să dau atenție trupului și că nu puteam să fiu desconsiderată de ceilalți. Uneori, din cauză că stătusem până târziu, când trebuia să mă trezesc devreme pentru o adunare, eram somnoroasă pe drumul până acolo cu bicicleta electrică, și tot somnoroasă în timpul adunării. Voiam să trag un pui de somn la amiază, dar mă temeam că ceilalți ar spune că tânjeam după confortul fizic. În fiecare zi, mă forțam să mai stau și mă îndemnam să rezist. Într-o zi, când mergeam cu bicicleta electrică la o adunare, din cauză că mi-era atât de somn, am fost confuză toată ziua și m-am răsturnat până la urmă într-un șanț, ceea ce m-a speriat imediat. Mergând pe lângă bicicleta mea electrică de-a lungul drumului, am continuat să mă gândesc la faptul că acesta nu era un fel de a fi corect. Din introspecția mea, mi-am dat seama că, de când fusesem aleasă conducătoare, lucrul la care mă gândisem în fiecare zi era să sufăr și să trudesc în mod vizibil, temându-mă mereu că oamenii ar spune că mă concentrez asupra trupului și că tânjesc după confort. Asta însemna că în viața mea lipsea rutina și nici măcar nu mă odihneam în mod normal.

Într-o zi, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care îi dau în vileag pe farisei și le-am aplicat la mine însămi. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Știți ce este, de fapt, un fariseu? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți «farisei»? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt adevărul-realitate, ci cuvinte și doctrine. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte și doctrine, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită cuvintele și doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește adevărul-realitate. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei înșală mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Ceea ce dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu a fost cu adevărat sfâșietor și greu pentru mine. M-am purtat întocmai ca fariseii. Le plăcea să își folosească purtarea superficială pentru a se da în spectacol, rugându-se intenționat la colțurile străzilor și predicând adeseori cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât oamenii să creadă că erau cu adevărat devotați și că Îl iubeau cu adevărat pe Dumnezeu. Dar, în sfera privată, nu practicau deloc cuvintele lui Dumnezeu. Toate acele lucruri pe care le făceau erau doar de ochii lumii, ca să câștige aprobare și admirație. Și eu eram la fel. Mă concentram îndeosebi asupra unei purtări bune superficial, astfel încât frații și surorile să aibă o părere bună despre mine. Văzându-i pe alții capabili să sufere și să plătească un preț în datoria lor și să câștige aprobarea și admirația tuturor, m-am străduit să fiu acel gen de persoană. Când am fost aleasă conducătoare, le-am văzut pe surorile cu care eram parteneră lucrând până seara târziu și m-am forțat să stau trează până târziu ca să nu rămân în urma lor. Trudeam în continuare, indiferent cât de somn mi-era. Chiar renunțasem să trag un pui de somn normal în miezul zilei în efortul meu de a mă înfățișa drept cineva care putea să-și asume greutăți. Mă deghizam la fiecare pas, încercând să câștig admirația fraților și surorilor făcând lucruri bune în mod vizibil. Faptul că sufeream și mă sacrificam în acel fel era complet fals și înșelător. Apucam calea fariseilor – și cum putea asta să nu-L scârbească pe Dumnezeu? După aceea, ori de câte ori voiam să mă deghizez, mă lepădam de mine însămi în mod conștient, fără a mă da în spectacol în fața celorlalți și mi-am ajustat și orele de muncă și de odihnă, culcându-mă când terminam cu munca pe ziua respectivă. Mă simțeam mult mai relaxată când practicam în acest fel.

Am plecat în străinătate un an mai târziu. Frații și surorile cu care lucram chiar puteau să îndure greutăți în îndatoririle lor și lucrau până târziu în fiecare seară. Uneori, voiam să mă culc devreme când îmi terminam treaba, dar mă temeam că ar crede că dădeam importanță trupului. Totodată, eram un conducător, așa că ce ar fi crezut toți despre mine dacă mă culcam mai devreme decât ceilalți frați și surori? Ar spune că nu puteam face față suferinței și nu aveam o povară pentru datoria mea? Când m-am gândit astfel, nu m-am putut abține să nu încep din nou să mă prefac și să stau trează până târziu, împreună cu ei. Dar începea să mi se facă somn și începeam să picotesc după ora 01:00. M-au încurajat să merg la culcare mai devreme, dar mă forțam să mă înviorez și spuneam: „Sunt bine, pot să fac față. O să mă duc la somn în curând.” Dar apoi, fără să vreau, ajungeam năucă din nou. Uneori chiar nu puteam să fac față somnolenței, așa că puneam capul pe birou și moțăiam un pic, dar nu mă simțeam împăcată făcând asta. Eram preocupată de ceea ce vor spune ceilalți despre mine, așa că mă grăbeam să mă ocup din nou de muncă. Ca să fac să pară că duceam o povară, uneori trimiteam intenționat un mesaj de grup când era foarte târziu, astfel încât ceilalți să știe cât de târziu am stat eu, că îmi făceam datoria până târziu în noapte. Voiam să cumpăr niște suplimente nutriționale din cauza unor probleme de sănătate, dar mă temeam de ceea ce vor spune ceilalți. Ar crede că îmi prețuiam trupul? Așa că nu le-am cumpărat. Odată, la o adunare, am aflat că o soră nu era într-o stare bună și că avea nevoie de părtășie și sprijin. Dar cum ea era într-o altă țară cu un fus orar diferit și era deja miezul nopții la mine, inițial m-am gândit că voi avea părtășie cu ea a doua zi. Dar apoi m-am gândit că a avea părtășie cu ea noaptea m-ar face să par că purtam o povară pentru intrarea în viață a fraților și surorilor. Așa că am contactat-o și nu am terminat părtășia decât pe la ora 02:00. Mi-a spus: „E atât de târziu unde ești tu, ar trebui să te culci. E dăunător pentru sănătatea ta să lucrezi mereu în acest fel până noaptea târziu.” Am fost foarte mulțumită să o aud spunând asta. Deși mă simțeam inconfortabil din punct de vedere fizic, nu era în zadar, de vreme ce asta a făcut-o să creadă că aveam o povară și un simț al responsabilității. După aceea am început să am tot felul de mici probleme de sănătate, iar doctorul mi-a spus că aveau legătură cu privarea de somn îndelungată. Am ignorat ce mi-a zis și am continuat ca de obicei. În acea perioadă, un conducător superior îmi amintea mereu că nu ar trebui să stau prea târziu, că lucrarea nu va fi întârziată dacă mă culc devreme și mă trezesc devreme. Mă gândeam că, dacă m-aș culca devreme, ceilalți ar crede că eu, ca și conducătoare, nu puteam să suport atâtea greutăți ca ei, iar în acest caz, oare m-ar mai admira? Nu am pus la inimă cuvintele conducătorului. O soră a văzut că nu mă simțeam bine și a spus: „Probabil ai prea multe pe cap. Faptul că ai atâtea probleme de rezolvat tot timpul și tot stresul ăsta îți afectează sănătatea. Ca și conducători, aveți foarte multe griji.” M-am simțit foarte mulțumită de mine când a spus asta. Am simțit că prețul pe care l-am plătit, suferința pe care am îndurat-o au meritat pentru aprobarea celorlalți. Asta a fost până când am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o oarecare înțelegere a căii greșite pe care mă aflam. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Antihriștilor le este lehamite de adevăr și nu-l acceptă deloc, ceea ce demonstrează un fapt: antihriștii nu acționează niciodată conform adevărurilor-principii, nu practică niciodată adevărul – ceea ce reprezintă cea mai flagrantă manifestare a unui antihrist. În afară de statut și prestigiu și de a fi binecuvântați și răsplătiți, singurul lucru pe care îl urmăresc este să se bucure de confortul trupului și de privilegiile statutului; și, așa stând lucrurile, aceștia provoacă, în mod firesc, perturbări și tulburări. Aceste fapte arată că lucrurile pe care le urmăresc, comportamentul lor și ceea ce se manifestă în ei nu sunt lucruri iubite de Dumnezeu. Și acestea nu reprezintă, în niciun caz, modurile de a acționa și comportamentele oamenilor care urmăresc adevărul. De exemplu, unii antihriști care sunt asemeni lui Pavel sunt hotărâți să sufere atunci când își îndeplinesc datoria, pot sta treji toată noaptea și rămân nemâncați când își fac treaba, își pot subjuga propriile trupuri, pot trece peste boli și disconfort. Și care este scopul lor în a face toate acestea? Este de a le arăta tuturor că sunt capabili să se lase deoparte – capabili de lepădare de sine – când vine vorba de însărcinarea dată de Dumnezeu; că pentru ei există doar datoria. Ei manifestă toate astea în fața altor oameni, le afișează în totalitate, neodihnindu-se când ar trebui, chiar prelungindu-și intenționat programul de lucru, trezindu-se devreme și culcându-se târziu. Dar cum rămâne cu eficiența lucrării și randamentul datoriei lor când antihriștii trudesc în acest fel de dimineața până seara? Aceste lucruri depășesc sfera lucrurilor de care țin ei cont. Încearcă doar să facă toate acestea în fața celorlalți, ca alți oameni să-i vadă suferind și să vadă cum se sacrifică pentru Dumnezeu fără să se gândească la ei înșiși. Cât despre măsura în care datoria pe care o îndeplinesc și lucrarea pe care o fac sunt duse la bun sfârșit conform adevărurilor-principii, ei nu se gândesc deloc la acest lucru. Singurul lucru la care se gândesc este dacă a văzut toată lumea comportamentul lor exterior bun, dacă toată lumea este conștientă de acesta, dacă au lăsat o impresie asupra tuturor și dacă această impresie le va provoca admirație și aprobare, dacă acești oameni îi vor admira în lipsa lor și-i vor lăuda, spunând: «Chiar poate să îndure greutăți, spiritul său de rezistență și perseverența extraordinară sunt mai presus decât ale oricăruia dintre noi. Aceasta este o persoană care urmărește adevărul, capabilă să sufere și să îndure o povară grea, este un stâlp în biserică.» Auzind aceasta, antihriștii sunt mulțumiți. În inimile lor, se gândesc: «Am fost atât de isteț să mă prefac în acest fel, am fost atât de deștept să fac acest lucru! Am știut că toți se vor uita doar la exterior și le plac aceste comportamente bune. Am știut că, dacă voi proceda în acest mod, voi câștiga aprobarea oamenilor, îi voi face să mă placă, să mă admire în adâncul inimii lor, îi voi face să mă privească favorabil și am știut că nimeni nu mă va mai disprețui niciodată. Și, dacă vine o zi în care Cei de mai sus descoperă că nu am făcut lucrare adevărată și mă înlocuiesc, vor fi, fără îndoială, mulți oameni care să mă susțină, care vor plânge pentru mine și mă vor îndemna să rămân și vor vorbi în numele meu.» Ei sunt, în secret, mândri de comportamentul lor fals – și oare această mândrie nu dezvăluie, totodată, natura-esență a unui antihrist? Și ce esență este aceasta? (Răutate.) Așa este – aceasta este esența răutății(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”). Dumnezeu expune natura unui antihrist drept teribil de rea. Acesta ar recurge la orice tactici ca să afișeze o fațadă mincinoasă pentru a-și atinge scopul de a-i controla pe ceilalți și de a fi admirați. De pildă, își prelungesc intenționat programul de muncă, stând până seara târziu și trezindu-se devreme, ca să pară că Îi sunt devotați lui Dumnezeu. Robotesc la îndatoririle lor din zori și până-n seară, sar peste mese și peste orele de somn și își neglijează nevoile fizice, astfel încât oamenii să-i admire și să-i adore. În cele din urmă, ajung să aducă oamenii înaintea lor. Dumnezeu urăște și condamnă acest comportament. M-am simțit îngrozitor, foarte inconfortabil, când m-am comparat cu cuvintele lui Dumnezeu. Mă purtam exact ca un antihrist. Pentru a-i face pe ceilalți să vadă că puteam să înfrunt greutăți, că nu dădeam importanță trupului și că aveam o povară în lucrarea mea și pentru a-i face să mă admire că sunt o bună conducătoare, am depus mari eforturi ca să mă prefac în orele de muncă, de odihnă, precum și în privința lucrurilor pe care le mâncam. Nu m-am odihnit când trebuia și am rămas intenționat trează până târziu, chiar și când nu era necesar pentru datoria mea. Am continuat cu asta chiar și când am început să am niște probleme de sănătate. Mă temeam atât de mult că alții vor spune că îmi păsa prea mult de trup și vor avea o impresie proastă despre mine, încât nu am cumpărat suplimentele de care aveam nevoie. Mă impuneam cu viclenie purtându-mă frumos în aparență, suferind și plătind un preț, făcându-i pe alții să creadă că urmăream adevărul, că eram sârguincioasă și dedicată datoriei mele și că eram o bună conducătoare, făcându-i să mă respecte. Eforturile și sacrificiile mele erau complet întinate de falsitate și înșelăciune. Totul era ca să creez o impresie bună și să îi induc în eroare pe alții cu o imagine falsă. Eram pe calea antihristului. Nu voiam să continui să fac lucrurile în acest fel, așa că m-am rugat, gata să mă pocăiesc la Dumnezeu și să îmi schimb starea incorectă.

Mai târziu, meditam asupra motivului pentru care eram atât de concentrată pe a părea că îndur greutăți. Mi-am dat seama că aveam o perspectivă greșită. Mereu crezusem că a fi capabil să suferi și să plătești un preț și să faci, în aparență, lucruri bune, însemna că practici adevărul și că-L mulțumești pe Dumnezeu, că Dumnezeu va aproba asta. Dar am văzut, prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, că acest fel de perspectivă nu stătea în picioare deloc. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ce reprezintă faptele bune de suprafață ale oamenilor? Ele reprezintă trupul și nici măcar cele mai bune dintre practicile exterioare nu prezintă viața; pot doar să arate temperamentul tău individual. Practicile exterioare ale omenirii nu pot îndeplini dorința lui Dumnezeu. […] Dacă acțiunile tale sunt întotdeauna doar de fațadă, atunci aceasta înseamnă că ești extrem de vanitos. Ce fel de oameni sunt aceia care fac fapte bune numai de suprafață și sunt lipsiți de realitate? Astfel de oameni sunt doar farisei ipocriți și figuri religioase! Dacă nu vă dezbărați de practicile voastre exterioare și nu sunteți în stare să faceți schimbări, atunci elementele ipocriziei din voi vor crește și mai mult. Cu cât elementele ipocriziei voastre sunt mai mari, cu atât împotrivirea față de Dumnezeu este mai puternică. În final, oamenii ca aceștia vor fi cu siguranță alungați!(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „În credință, ar trebui să ne concentrăm pe realitate – implicarea în ritualuri religioase nu este credință”). „Sunt unii oameni care lucrează din zori până la asfințit și uită să mănânce sau să doarmă atunci când își fac datoria, care sunt capabili să-și stăpânească trupul, să ignore greutățile fizice, chiar să lucreze când sunt bolnavi. Deși au aceste calități care îi pot răscumpăra și sunt oameni buni și corecți, în inima lor există totuși lucruri pe care nu sunt capabili să le lase deoparte: prestigiul, profitul, statutul și vanitatea. Dacă nu lasă niciodată aceste lucruri deoparte, sunt ei oameni care urmăresc adevărul? Răspunsul este evident. Cea mai dificilă parte a credinței în Dumnezeu este să obții o schimbare a firi. Probabil că poți să rămâi necăsătorit toată viața, să nu mănânci niciodată mâncare bună, sau să nu porți haine frumoase; unii oameni chiar spun: «Nu contează dacă toată viața voi suferi sau mă voi simți singur, pot să îndur – cu Dumnezeu lângă mine, aceste lucruri nu înseamnă nimic.» Este ușor să depășești și să înlături acest tip de durere fizică și de greutăți. Ce nu este ușor de depășit? Firile corupte ale omului. Firile corupte nu pot fi înlăturate prin simpla stăpânire de sine. Oamenii pot îndura suferințe fizice pentru a-și îndeplini îndatoririle cum se cuvine, pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu și pentru a intra în Împărăție în viitor, dar oare faptul că sunt capabili să sufere și să plătească un preț înseamnă că firile lor s-au schimbat? Nu. Pentru a evalua dacă a avut loc o schimbare în firea unui om, nu vă uitați la câtă suferință poate îndura el sau la cât de bun este comportamentul pe care îl afișează la exterior. Singura modalitate de a evalua cu exactitate dacă firea unei persoane s-a schimbat este să vă uitați la scopurile, motivele și intențiile din spatele acțiunilor sale, la principiile după care se comportă și gestionează situațiile, precum și la atitudinea sa față de adevăr(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că a fi capabil să suferi și să plătești un preț nu echivalează cu aprobarea lui Dumnezeu. În Epoca Harului, Pavel a reușit în aparență să reziste greutăților. El a răspândit Evanghelia și nu L-a trădat pe Domnul când a fost băgat la închisoare. Comportamentul său a părut admirabil. Dar toată suferința și sacrificiul său au fost pentru a negocia cu Dumnezeu. Voia să dea suferința sa pe o coroană și binecuvântarea Împărăției lui Dumnezeu. Faptele sale bune nu însemnau că reușise deja să-și schimbe firea. În schimb, din cauza acestor fapte aparent bune, el se umfla mereu în pene și era martor pentru el însuși, devenind din ce în ce mai arogant. A mărturisit chiar că pentru el, a trăi era Hristos și a sfârșit cu a fi condamnat și pedepsit de Dumnezeu. Reflectând asupra mea, mi-a păsat doar să par că mă port bine, pentru a mă deghiza și a-i face pe oameni să mă admire, dar nu m-am concentrat pe a practica cuvintele lui Dumnezeu sau a-mi rezolva firile corupte. Prin urmare, am devenit tot mai ipocrită și nu mi-am schimbat deloc firea vieții. Dacă aș fi continuat să urmăresc astfel, cu siguranță nu aș fi câștigat niciun adevăr. Aș fi putut sfârși doar alungată, la fel ca Pavel. Gândindu-mă la asta, am vrut să-mi schimb imediat perspectiva greșită asupra urmăririi.

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu i-a dat omului trupul său și, în anumiți parametri, facultățile lui vor rămâne sănătoase; depășește acești parametri sau încalcă totuși anumite legi și se vor întâmpla lucruri – oamenii se vor îmbolnăvi. Nu încălca legile pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru om. Dacă o faci, înseamnă că nu Îl respecți pe Dumnezeu și că ești nesăbuit și ignorant. Dacă încalci aceste legi – dacă mergi «în afara pistei» – Dumnezeu nu te va proteja, El nu Își va asuma răspunderea pentru tine; Dumnezeu disprețuiește un astfel de comportament. […] Când îți îndeplinești datoria, cel mai bine este să găsești un echilibru normal între muncă și odihnă. Când datoria ta se aglomerează, trupul tău ar trebui să îndure puțină suferință, ar trebui să-ți lași deoparte nevoile fizice, dar acest lucru nu trebuie să dureze prea mult timp; dacă se întâmplă, îți va fi ușor să devii epuizat și îți poate afecta eficiența în îndeplinirea datoriei. În astfel de momente trebuie să te odihnești. Care este scopul odihnei? Să ai grijă de corpul tău pentru a-ți putea îndeplini mai bine datoria. Însă dacă nu ești obosit din punct de vedere fizic, ci cauți mereu o șansă de a lenevi, indiferent dacă ești sau nu ocupat cu datoria ta, atunci nu ai devotament. Pe lângă a fi devotat și a îndeplini în mod corespunzător datoria încredințată ție de Dumnezeu, nu trebuie să-ți obosești trupul. Trebuie să înțelegi acest principiu. Când datoria nu te suprasolicită, programează-ți odihna. Dimineața, când te trezești, practică devoțiunea spirituală, roagă-te, citește cuvintele lui Dumnezeu și ai părtășie despre adevărul cuvintelor lui Dumnezeu împreună cu ceilalți sau învățați imnuri, ca de obicei; când se aglomerează, concentrează-te pe îndeplinirea datoriei tale, practică și experimentează cuvintele lui Dumnezeu și integrează cuvintele lui Dumnezeu în viața ta reală; acest lucru va înlesni îndeplinirea datoriei conform adevărurilor-principii. Numai așa vei experimenta cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu. Acestea sunt tipurile de ajustări pe care ar trebui să le faci(Părtășia lui Dumnezeu). Faptul că am citit cuvintele lui Dumnezeu m-a iluminat foarte mult. Dumnezeu vrea ca noi să trăim în conformitate cu regulile pe care El le-a prestabilit, să trăim și să ne odihnim adecvat și să ne facem datoria pe această bază. Când lucrarea noastră necesită o oarecare suferință și ca noi să plătim un preț, trebuie să ne lepădăm de trup, să facem ce putem ca să o îndeplinim. Când lucrarea noastră nu ne cere să stăm până seara târziu, ar trebui să muncim și să dormim adecvat și să menținem o stare mentală bună. În acest fel, putem fi eficienți în datoria noastră. M-am gândit la aceste cuvinte din Biblie: „«Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta». Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă(Matei 22:37-38). Dumnezeu speră ca noi să putem lua aminte la voia Lui în datoria noastră, să avem cu adevărat o povară și să ne facem datoria din toată inima. Asta câștigă aprobarea lui Dumnezeu. Ținând cont de calea pe care ne-a indicat-o Dumnezeu, am văzut cât de nesăbuită am fost într-adevăr. Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare, dar eu nu le-am pus niciodată în practică. Am acționat întotdeauna pe baza noțiunilor și închipuirilor mele și am trecut prin atât de multă suferință fără rost. Mi-am dat seama că nu mai puteam să mă axez pe a face cu ostentație fapte bune și că ar trebui să accept cercetarea minuțioasă a lui Dumnezeu, să fac totul înaintea lui Dumnezeu fără a ține cont de părerea oamenilor și să-mi să-mi îndeplinesc datoria cu sârguință. Asta e ceea ce trebuie să fac.

După aceea, în adunări, am analizat felul în care am luat-o pe căi greșite și perspectiva mea eronată, pentru ca frații și surorile să poată câștiga discernământ. Mă concentram în mod normal pe practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și mi-am pus inima în modul în care pot suporta o povară în lucrarea mea și în care pot să-mi îndeplinesc datoria în conformitate cu principiile și nu mai eram mereu concentrată pe suferința ostentativă pentru a câștiga admirația altora. Cu timpul, nu mi-am mai făcut griji cu privire la felul în care mă percep alți oameni și nu m-am mai gândit să mă prefac în fața altora. Am simțit o mare ușurare. Prin experiență, am învățat că doar cuvintele lui Dumnezeu sunt direcția și standardul de conduită și de acțiune și că a practica potrivit cuvintelor lui Dumnezeu este o mare ușurare și atât de eliberator. Nu e nevoie să te prefaci mereu. Să trăiești în acest fel nu este atât de obositor sau dureros. Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: 84. Respectă principiile pentru a face bine o datorie

Înainte: 86. Ce ar trebui să urmărim în viață?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger