Când se clădea Biserica, Dumnezeu nu a menționat deloc clădirea Împărăției. Chiar și atunci când a adus vorba despre asta, a făcut-o în maniera în care vorbea când se clădea Biserica. Odată ce a sosit Epoca Împărăției, Dumnezeu a anulat dintr-o singură lovitură chestiunile și anumite practici ale clădirii Bisericii și nu a mai rostit niciodată nici măcar un singur cuvânt despre ele. Aceasta este întocmai semnificația inerentă a lui „Dumnezeu Însuși”, care este întotdeauna nou și niciodată vechi. Oricât de bine ar fi putut fi făcute lucrurile în trecut, ele țin, până la urmă, de trecut, așadar Dumnezeu clasifică astfel de evenimente ca întâmplate în vremea dinainte de Hristos, pe când ziua de astăzi este cunoscută ca perioada de după Hristos. Din asta se poate vedea cum clădirea Bisericii a fost o condiție necesară clădirii Împărăției; a pus temelia pentru ca Dumnezeu să-Și exercite puterea regească în Împărăție. Clădirea Bisericii este un instantaneu al prezentului; lucrarea lui Dumnezeu pe pământ se concentrează în principal pe clădirea Împărăției. Înainte de încheierea clădirii Bisericii, El făcuse deja pregătirile pentru săvârșirea întregii lucrări, iar la momentul potrivit, Și-a pornit lucrarea oficial. Iată de ce Dumnezeu a spus: „Epoca Împărăției este, până la urmă, diferită de cea din vremurile trecute. Nu are legătură cu modul în care se poartă omenirea; mai degrabă, Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea, fapt pe care ființele umane nu îl pot nici concepe, nici realiza”. Într-adevăr, această lucrare trebuie îndeplinită personal de Dumnezeu – niciun om nu este capabil de o asemenea lucrare; pur și simplu, oamenii nu sunt în stare să o facă. Cine, în afară de Dumnezeu, ar putea să ducă la îndeplinire o astfel de mare lucrare printre oameni? Cine altcineva este capabil de a „chinui” întreaga omenire, aproape până la moarte? Ar putea vreodată oamenii să rânduiască o asemenea lucrare? De ce spune El: „Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea”? Este posibil că Duhul lui Dumnezeu să fi dispărut cu adevărat din tot spațiul? Rândul „Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea,” se referă atât la faptul că Duhul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a săvârși lucrarea, cât și la faptul că Duhul lui Dumnezeu, evident, lucrează asupra omenirii. Îndeplinindu-Și personal lucrarea, El le permite multor oameni să vadă cu ochiul liber că El este Dumnezeu Însuși; nu este necesar să caute cu grijă în duhurile lor. În plus, El le permite tuturor oamenilor să vadă lucrările Duhului cu propriii ochi și să vadă diferență esențială între trupul omului și cel al lui Dumnezeu. În același timp, dintr-un capăt în altul al spațiului și al universului-lume, Duhul lui Dumnezeu este încă la lucru. Toți aleșii lui Dumnezeu care sunt luminați, după ce au acceptat numele lui Dumnezeu, văd cum lucrează Duhul lui Dumnezeu și, astfel, ajung să-L cunoască și mai mult pe Dumnezeul întrupat. Ca atare, doar dacă divinitatea lui Dumnezeu lucrează direct – adică, dacă Duhul lui Dumnezeu poate lucra fără nici cea mai mică piedică – poate omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeul practic Însuși. Aceasta este ceea ce se înțelege prin substanța clădirea Împărăției.

Mai exact, de câte ori S-a întrupat Dumnezeu? A fost oare de mai multe ori? De ce oare Dumnezeu a spus în repetate rânduri: „Odată, am coborât în lumea oamenilor, am experimentat și am observat suferința lor, dar am făcut asta fără a împlini scopul întrupării Mele”? Cumva Dumnezeu S-a întrupat de mai multe ori, dar nu a fost nici măcar odată cunoscut de omenire? Nu asta e semnificația acestei afirmații. Prima dată când Dumnezeu S-a întrupat, scopul Său nu a fost, de fapt, ca oamenii să-L cunoască; mai degrabă, El Și-a finalizat lucrarea și apoi a „dispărut” neobservat, iar oamenii nu au avut niciodată ocazia să-L cunoască. Oamenii nu au putut ajunge să-L cunoască pe deplin, nici El nu a avut pe deplin semnificația întrupării; ca atare, nu se putea spune că El a fost pe deplin întrupat. În prima întrupare, Dumnezeu a folosit pur și simplu un corp fizic lipsit de o natură păcătoasă pentru a îndeplini acea lucrare; după ce a fost finalizată, nu a mai fost nevoie de nicio mențiune ulterioară. Cât despre acei oameni care au fost folosiți de Dumnezeu de-a lungul veacurilor, ei pot fi numiți cu atât mai puțin Dumnezeu întrupat. Doar Însuși Dumnezeul practic de astăzi, care se află sub acoperirea unei umanități normale, în lăuntrul căruia se află divinitatea completă și prin care oamenii sunt capabili să-L cunoască, poate fi numit cu adevărat Dumnezeu întrupat. Semnificația primei veniri a lui Dumnezeu în lume este o parte a semnificației întrupării despre care se vorbește astăzi; ea nu are sensul deplin al întrupării. De aceea Dumnezeu a spus: „fără a împlini semnificația întrupării Mele”. Cuvintele „am experimentat și observat suferința lor” se referă la Duhul lui Dumnezeu și la cele două întrupări. Din acest motiv, Dumnezeu a spus: „Imediat ce clădirea Împărăției a fost inițiată, trupul Meu întrupat a început oficial să îndeplinească lucrarea Mea de slujire; adică, Regele Împărăției Și-a preluat oficial puterea suverană”. Deși clădirea Bisericii a fost pentru a aduce mărturie despre numele lui Dumnezeu, lucrarea încă nu începuse formal; doar astăzi se poate spune că reprezintă clădirea Împărăției. Tot ceea ce a fost făcut anterior era doar o prevestire; nu era adevăratul lucru. Deși se spunea că Împărăția începuse, nicio lucrare nu fusese încă făcută în cadrul acesteia. Doar astăzi, acum că lucrarea este cu adevărat îndeplinită în divinitatea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Însuși Și-a început formal lucrarea, omenirea a intrat în sfârșit în Împărăție. Prin urmare, afirmația „pogorârea Împărăției în lumea oamenilor nu are doar un aspect literal; mai mult decât atât, are un aspect practic, care face parte din înțelesul expresiei «realitatea practicii»” oferă un rezumat cuprinzător a tuturor celor discutate mai sus. După ce a oferit această descriere, Dumnezeu trece la rezumarea stării generale a omenirii, lăsând omul într-o stare de agitație constantă. „De la un capăt la altul al lumii, toți trăiesc în mila Mea și în bunătatea-Mi iubitoare, dar, la fel, întreaga omenire se află sub judecata Mea și e deopotrivă supusă încercărilor Mele.” Principiile și regulile care guvernează viața întregii omeniri, așa cum a fost rânduit de Dumnezeu, sunt următoarele: vor exista vremuri de fericire, clipe de frustrare și, chiar mai mult, vremuri de rafinare prin suferință. Astfel, niciun om nu va trăi o viață fără amărăciunea sau dulceață; fiecare viață va avea propriile suișuri și coborâșuri. În întreaga omenire, oamenii pot vedea nu numai mila și bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, ci văd și judecata și întreaga Sa fire. Se poate spune că toți oamenii trăiesc în mijlocul încercărilor lui Dumnezeu, nu-i așa? Pretutindeni în această lume imensă, toți oamenii caută de zor să-și găsească propria cale de ieșire. Ei nu sunt siguri ce rol joacă și unii chiar își strică sau își pierd viețile de dragul sorții. Nici măcar Iov nu a făcut excepție: deși a îndurat și el încercările lui Dumnezeu, el și-a căutat totuși propria cale de ieșire. Nimeni nu a reușit vreodată să rămână neclintit în încercările lui Dumnezeu. Din cauza lăcomiei și a naturii umane, nimeni nu este mulțumit de actuala sa condiție și nimeni nu rămâne neclintit în încercări; toți se prăbușesc sub judecata lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar mai fi sever cu umanitatea și dacă ar mai avea astfel de cerințe exigente de la oameni, atunci ar fi exact cum a spus Dumnezeu: „întreaga rasă umană s-ar prăbuși sub privirea Mea arzătoare”.

În ciuda faptului că a început în mod oficial clădirea Împărăției, întâmpinarea Împărăției încă nu a răsunat oficial; acum este doar o profeție a ceea ce va să vină. Când toți oamenii lui Dumnezeu vor fi făcuți compleți și toate țările pământului vor deveni Împărăția lui Hristos, acela va fi momentul când vor răsuna cele șapte tunete. Ziua actuală este un pas mare în direcția acelei etape; acțiunea a fost declanșată către acea zi. Acesta este planul lui Dumnezeu și va fi realizat în viitorul apropiat. Totuși, toate lucrurile despre care vorbește Dumnezeu au fost deja îndeplinite de El. Astfel, este clar că țările pământului nu sunt decât castele de nisip pe punctul de a se prăbuși – ziua de pe urmă este iminentă și marele balaur roșu se va prăbuși sub cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a se asigura că planul lui Dumnezeu are un succes deplin, îngerii au coborât în lumea oamenilor și au început să facă tot ce le stă în putință pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, iar Dumnezeul întrupat este El Însuși prezent pe câmpul de luptă pentru a purta un război cu dușmanul. Unde este întruparea, acolo este locul în care este distrus dușmanul. China este prima care va fi distrusă; va fi anihilată de mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu îi va arăta niciun pic de îndurare. Pe măsură ce poporul lui Dumnezeu se maturizează, acest lucru dovedește că marele balaur roșu continuă să se prăbușească; acest lucru îi este clar vizibil omului. Maturizarea poporului lui Dumnezeu este prevestirea morții inamicului. Aceasta este o parte a explicației a ceea ce înseamnă „să Mă lupt cu el”. Astfel, Dumnezeu le-a reamintit de multe ori oamenilor Săi să aducă mărturii frumoase pentru El ca să anuleze statutul deținut de noțiuni, care sunt urâțenia marelui balaur roșu, în inimile oamenilor. Dumnezeu folosește astfel de mesaje de reamintire pentru a însufleți credința oamenilor și, prin aceasta, El obține rezultate în lucrarea Sa. Asta deoarece Dumnezeu a spus: „Ce anume sunt capabili oamenii să facă? Oare nu o fac Eu Însumi?” Toți oamenii sunt astfel; nu numai că sunt incapabili, dar se și descurajează și se decepționează adesea. Din acest motiv, ei nu-L pot cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că învie credința omenirii, ci, iar și iar, El le insuflă oamenilor putere în secret.

În continuare, Dumnezeu a început să vorbească întregului univers. Nu numai că Dumnezeu Și-a început noua lucrare în China, El a început să facă noua lucrare de astăzi în întregul univers. În acest stadiu al lucrării, deoarece Dumnezeu intenționează să-Și dezvăluie toate faptele în întreaga lume înainte de a face, în cele din urmă, ca toată omenirea care L-a trădat să se predea din nou înaintea tronului Său, judecata lui Dumnezeu va conține în continuare mila și bunătatea Sa iubitoare. Pe măsură ce au loc diverse evoluții în întreaga lume, făcându-i pe oameni să se alarmeze, apar oportunități pentru ei de a-L căuta pe Dumnezeu, astfel încât să se poată întoarce pentru a fi înaintea Lui. Astfel, Dumnezeu spune: „Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru omenire, iar ceea ce îi ofer este tot un fel de bunătate iubitoare.” În expunerea adevăratei fețe a omenirii, Dumnezeu este sigur de succes, nefiind mai prejos de nimeni, și nu întâmpină absolut nicio dificultate. Acest lucru îi face pe oameni să-și ascundă fețele de rușine, complet umiliți. De fiecare dată când Dumnezeu vorbește, El subliniază, într-o oarecare măsură, starea urâtă a oamenilor, astfel încât, în timp ce sunt liniștiți, oamenii să nu uite să se cunoască pe ei înșiși și să nu se gândească la cunoașterea de sine ca la un subiect vechi. Conform naturii umane, dacă Dumnezeu ar înceta să-i expună pe oameni chiar și pentru o clipă, ei sunt înclinați să devină desfrânați și aroganți. De aceea Dumnezeu spune din nou astăzi: „Oamenii nu prețuiesc titlurile pe care le ofer. Atât de mulți dintre ei, la auzul titlului de „prestator de servicii”, nutresc plângeri în inimile lor, și așa de mulți, la auzul titlului de „popor al Meu”, ajung să aibă iubire pentru Mine în inimile lor. Nimeni nu ar trebui să încerce să Mă păcălească; Eu scrutez toate lucrurile cu ochii Mei!” De îndată ce omul citește această afirmație, se simte imediat stânjenit. El simte că acțiunile sale din trecut erau mult prea imature – exact tipul de afaceri murdare care Îl ofensează pe Dumnezeu. Acum, omul vrea să-L mulțumească pe Dumnezeu, însă, deși e mai mult decât dornic, îi lipsește puterea de a face acest lucru. Într-adevăr, el nu știe ce se cuvine să facă. Fără să-și dea seama, dorința din inima lui este întrucâtva stârnită. Acesta este efectul citirii acestor cuvinte după ce oamenii au devenit relaxați.

Într-o privință, Dumnezeu spune că Satana este nebun la extrem, în timp ce, în altă privință, El subliniază că vechea natura a majorității oamenilor nu s-a schimbat. Din aceasta, este clar că acțiunile Satanei sunt încă manifestate prin oameni. Prin urmare, Dumnezeu le amintește frecvent oamenilor să nu fie desfrânați, ca nu cumva să fie devorați de Satana. Acest lucru nu doar profețește că unii oameni se vor răzvrăti; mai mult, este un semnal de alarmă care răsună pentru a-i avertiza pe toți oamenii să lase deoparte trecutul în grabă și să urmărească ziua de azi. Nimeni nu dorește să fie posedat de demoni sau stăpânit de spirite rele, așa că ei iau cu atât mai mult cuvintele lui Dumnezeu ca pe un avertisment. Totuși, când majoritatea oamenilor depun toate eforturile pentru a se concentra asupra cuvintelor lui Dumnezeu și cad în această extremă, Dumnezeu, la rândul Său, spune: „Majoritatea oamenilor se așteaptă ca Eu să le dezvălui și mai multe taine cu care să își bucure ochii. Și totuși, dacă ai ajunge să înțelegi toate tainele cerului, ce s-ar întâmpla? Ți-ar spori iubirea pentru Mine? Ți-ar stârni iubirea pentru Mine?” Din aceasta reiese clar că condiția umană nu constă în a folosi cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L iubi pe Dumnezeu, ci mai degrabă pentru a umple rezervele „micului lor depozit”. Astfel, ca răspuns la această extremă a oamenilor, Dumnezeu folosește cuvinte precum „să își bucure ochii”, ceea ce reflectă modul în care iubirea oamenilor pentru Dumnezeu încă nu este pe deplin pură. Dacă Dumnezeu nu ar fi dezvăluit taine, omul nu ar fi dat mare importanță cuvintelor Sale, ci mai degrabă doar le-ar fi aruncat o privire, uitându-se pe fugă, de parcă ar fi admirat în treacăt niște flori în timp ce galopează pe un cal. Nu și-ar face timp pentru a reflecta și a cugeta cu atenție la cuvintele lui Dumnezeu. Majoritatea oamenilor nu prețuiesc cuvintele Sale. Nimeni nu face mari eforturi pentru a mânca și a bea cuvintele Sale; dimpotrivă, doar le răsfoiesc superficial. De ce vorbește acum Dumnezeu într-un mod diferit decât în trecut? De ce sunt toate cuvintele Lui atât de greu de înțeles pentru oameni? Unele exemple sunt cuvântul „a încorona” din „nu aș încorona cu ușurință oamenii cu asemenea etichete”, „aur curat” din „Există cineva care poate înțelege aurul curat din cuvintele Mele”, menționarea Sa anterioară a cuvântului „prelucrare” din „fără a trece mai întâi prin prelucrarea Satanei” și alte fraze asemenea. Oamenii nu înțeleg motivul pentru care Dumnezeu vorbește în acest mod, de ce El vorbește într-o astfel de manieră atât de comică, plină de umor și provocatoare. Tocmai aceasta este una dintre manifestările scopului pe care Dumnezeu caută să-l atingă prin cuvintele Sale. De la bun început până acum, omul a fost întotdeauna incapabil să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și i s-a părut că toate cuvintele Sale sunt destul de serioase. Adăugând o ușoară notă de umor și adăugând câțiva termeni ici și acolo, El destinde atmosfera prin cuvântul Său și le permite oamenilor să se relaxeze un pic. Făcând aceasta, El obține un efect și mai mare, dându-i fiecărui om posibilitatea de a cugeta la cuvântul lui Dumnezeu.