În timpul construirii Bisericii, Dumnezeu abia a menționat construirea Împărăției. Chiar și atunci când a pomenit asta, El a făcut-o în limbajul acelor vremuri. Odată ce Epoca Împărăției a sosit, Dumnezeu a trecut la pierderi dintr-o singură lovitură unele metode și preocupări de pe vremea construirii Bisericii și niciodată nu a mai spus nici măcar un singur cuvânt despre ele. Aceasta este întocmai semnificația fundamentală a lui „Dumnezeu Însuși”, care este întotdeauna nou și niciodată vechi. Pe cât de bine ar fi putut fi făcute lucrurile în trecut, ele sunt, până la urmă, parte dintr-o epocă de altădată, așadar Dumnezeu clasifică astfel de evenimente ca întâmplate în vremea dinainte de Hristos, pe când ziua de astăzi este cunoscută ca perioada de după Hristos. Din asta se poate vedea cum construirea Bisericii a fost o condiție necesară construirii Împărăției; a pus temelia pentru ca Dumnezeu să-Și exercite puterea suverană în Împărăție. Construirea Bisericii este un instantaneu al prezentului; lucrarea lui Dumnezeu pe pământ se concentrează în principal pe construirea Împărăției. Înainte de a termina lucrarea construirii Bisericii, El făcuse deja pregătirile pentru săvârșirea întregii lucrări, iar la momentul potrivit, Și-a pornit lucrarea oficial. Iată de ce Dumnezeu a spus: „Epoca Împărăției este, până la urmă, diferită de cea din vremurile trecute. Nu are legătură cu modul în care se poartă omenirea; mai degrabă, Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea, lucru pe care ființele umane nici nu îl pot nici concepe, nici realiza”. Într-adevăr, această lucrare trebuie îndeplinită personal de Dumnezeu – niciun om nu este capabil de o asemenea lucrare; pur și simplu, oamenii nu sunt în stare să o facă. Cine, în afară de Dumnezeu, ar putea să ducă la îndeplinire o astfel de mare lucrare printre oameni? Cine altcineva este capabil de a „chinui” întreaga omenire, aproape până la moarte? Ar putea vreodată oamenii să rânduiască o asemenea lucrare? De ce spune El: „Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea”? Este posibil că Duhul lui Dumnezeu să fi dispărut cu adevărat din tot spațiul? Rândul „Eu M-am pogorât pe pământ ca să-Mi fac personal lucrarea,” se referă atât la faptul că Duhul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a săvârși lucrarea, cât și la faptul că Duhul lui Dumnezeu, evident, lucrează prin omenire. Îndeplinindu-Și personal lucrarea, El le permite multor oameni să-L vadă pe Dumnezeu Însuși cu ochiul liber; nu este necesar să-L caute cu grijă în duhurile lor. În plus, El le permite tuturor oamenilor să vadă lucrările Duhului cu proprii ochi, arătându-le că există o diferență esențială între trupul omului și cel al lui Dumnezeu. În același timp, dintr-un capăt în altul al spațiului și al universului-lume, Duhul lui Dumnezeu este la lucru. Toți aleșii lui Dumnezeu care sunt luminați, după ce au acceptat numele lui Dumnezeu, văd cum lucrează Duhul lui Dumnezeu și, astfel, se familiarizează chiar și mai mult cu Dumnezeu întrupat. Ca atare, doar dacă divinitatea lui Dumnezeu lucrează direct – adică, doar când Duhul lui Dumnezeu poate lucra fără nici cea mai mică interferență – poate omul să devină familiarizat cu Dumnezeul real Însuși. Aceasta este esența construirii Împărăției.

De câte ori S-a întrupat Dumnezeu? A fost oare de mai multe ori? De ce oare Dumnezeu a remarcat de multe ori: „Odată, am coborât în lumea oamenilor, am experimentat și am observat suferința lor, dar am făcut asta fără a împlini scopul întrupării Mele”? Cumva Dumnezeu S-a întrupat de mai multe ori, dar nu a fost nici măcar odată cunoscut de omenire? Nu asta e semnificația acestei afirmații. Prima dată când Dumnezeu S-a întrupat, scopul Său nu a fost, de fapt, ca omul să-L cunoască; mai degrabă, El Și-a îndeplinit lucrarea, apoi a dispărut fără ca nimeni să observe sau să aibă măcar o ocazie de a-L cunoaște. El nu le-a permis oamenilor să Îl cunoască pe deplin, nici nu a fost complet în posesia semnificației întrupării; ca atare, nu se poate spune că S-a întrupat pe deplin. În prima întrupare, El doar a folosit un trup lumesc, liber de o natură păcătoasă, pentru a îndeplini acea lucrare; după ce lucrarea s-a terminat, nu a mai fost nevoie de o altă menționare. Cât despre acei oameni care au fost folosiți de Dumnezeu de-a lungul veacurilor, astfel de cazuri sunt chiar mai puțin vrednice de a fi numite „întrupări”. Doar Dumnezeul real Însuși, de astăzi, care este sub învelișul unei umanități normale și care are o divinitate completă, interioară, și al cărui scop este de a permite omenirii să-L cunoască poate fi numit pe deplin o „întrupare”. Semnificația primei vizite a lui Dumnezeu în această lume cuprinde doar un aspect al semnificației a ceea ce se numește astăzi întrupare – dar această vizită nu include în niciun caz semnificația completă a ceea ce este cunoscut acum ca întrupare. De aceea Dumnezeu a spus: „fără a împlini semnificația întrupării Mele”. Cuvintele „am experimentat și observat suferința lor” se referă la Duhul lui Dumnezeu și la cele două întrupări. Din acest motiv, Dumnezeu a spus: „Imediat ce construirea Împărăției s-a pornit, trupul Meu întrupat a început oficial să îndeplinească lucrarea Mea de slujire; adică, Regele Împărăției Și-a preluat oficial puterea suverană”. Deși construirea Bisericii a fost o mărturie pentru numele lui Dumnezeu, lucrarea încă nu începuse formal; doar astăzi se poate spune că reprezintă construirea Împărăției. Tot ceea ce a fost făcut anterior era doar o prevestire; nu era adevăratul lucru. Deși se spunea că Împărăția începuse, nicio lucrare nu fusese încă făcută în cadrul acesteia. Doar astăzi, acum că lucrarea este îndeplinită în divinitatea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Și-a început formal lucrarea, omenirea a intrat în sfârșit în Împărăție. Astfel, „pogorârea Împărăției în lumea umană – departe de a fi o simplă manifestare literală – este una cu realitate efectivă; acesta este un aspect al înțelesului din «realitatea practicii.»” Acest fragment este un rezumat potrivit al expunerii de mai sus. După ce a oferit această descriere, Dumnezeu trece la caracterizarea stării generale a omenirii, lăsând omul într-o stare de agitație constantă. „De la un capăt la altul al lumii, toți trăiesc în mila Mea și în bunătatea-Mi iubitoare, dar, la fel, întreaga umanitate se află sub judecata Mea și e deopotrivă supusă încercărilor Mele.” Viața omului este guvernată conform unor anumite principii și reguli, așa cum e rânduit de către Dumnezeu, și acestea sunt următoarele: vor exista vremuri de fericire, clipe de frustrare și, în plus, vremuri de rafinare prin greutăți ce trebuie îndurate. Astfel, niciun om nu va trăi o viață de fericire pură sau de suferință pură; fiecare viață va avea propriile suișuri și coborâșuri. În întreaga omenire, nu numai că mila și bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu sunt evidente, ci la fel sunt și judecata și întreaga Sa fire. Se poate spune că toți oamenii trăiesc în toiul încercărilor lui Dumnezeu, nu-i așa? Pretutindeni în această lume imensă, toți oamenii caută de zor să-și găsească propria cale de ieșire. Ei nu sunt siguri ce rol joacă și unii chiar își strică sau își pierd viețile de dragul sorții. Nici măcar Iov nu a fost o excepție de la regulă: deși a îndurat și el încercările lui Dumnezeu, el și-a căutat totuși propria cale de ieșire. Nimeni nu a reușit vreodată să rămână neclintit în încercările lui Dumnezeu. Din cauza lăcomiei și a naturii umane, nimeni nu este complet mulțumit de actuala sa condiție și nimeni nu rămâne neclintit în încercări; toți se prăbușesc sub judecata lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi sever cu umanitatea și dacă ar mai avea astfel de cerințe exigente de la oameni, atunci ar fi exact cum a spus Dumnezeu: „întreaga rasă umană s-ar prăbuși sub privirea Mea arzătoare”.

În ciuda faptului că edificarea Împărăției a început în mod oficial, întâmpinarea Împărăției încă nu a răsunat oficial; acum este doar o profeție a ceea ce va să vină. După ce toți oamenii lui Dumnezeu vor fi făcuți compleți și toate națiunile pământului vor deveni Împărăția lui Hristos, atunci va fi momentul când vor răsuna cele șapte tunete. Ziua actuală este un pas mare în direcția acelei etape; acțiunea a fost declanșată către acea zi. Acesta este planul lui Dumnezeu și va fi realizat în viitorul apropiat. Totuși, Dumnezeu a îndeplinit deja tot ceea ce a spus. Astfel, este clar că națiunile pământului nu sunt decât castele de nisip care tremură în timp ce mareea înaltă se apropie: ziua de pe urmă este iminentă și marele balaur roșu se va prăbuși sub cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a se asigura că planul lui Dumnezeu este dus la îndeplinire cu succes, îngerii din cer au coborât pe pământ, făcând tot ce le stă în putință pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dumnezeul întrupat Însuși S-a pus în formație de luptă pentru a purta un război cu dușmanul. Oriunde se arată întruparea, dușmanul este distrus din acel loc. China este prima care va fi anihilată; va fi devastată de mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va arăta niciun pic de îndurare. Dovada prăbușirii treptate a marelui balaur roșu poate fi observată în maturizarea continuă a oamenilor lui Dumnezeu; ea este evidentă și vizibilă pentru oricine. Maturizarea oamenilor lui Dumnezeu este un semn al morții inamicului. Aceasta este o parte a explicației a ceea ce înseamnă „să Mă lupt cu el”. Astfel, Dumnezeu le-a reamintit de multe ori oamenilor Săi să depună mărturii frumoase pentru El ca să anuleze statutul deținut de noțiuni, care sunt urâțenia marelui balaur roșu, în inimile oamenilor. Dumnezeu folosește astfel de mesaje de reamintire pentru a însufleți credința oamenilor și, prin aceasta, El obține realizări în lucrarea Sa. Asta deoarece Dumnezeu a spus: „Ce anume sunt capabili oamenii să facă? Nu e mai bine să o fac Eu Însumi?” Toți oamenii sunt astfel; nu numai că sunt incapabili, dar se și descurajează și se decepționează cu ușurință. Din acest motiv, ei nu-L pot cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că învie credința omenirii; de asemenea, El insuflă oamenilor putere în secret și fără încetare.

În continuare, Dumnezeu a început să vorbească întregului univers. Nu numai că Dumnezeu Și-a început noua lucrare în China, El a început să facă noua lucrare de astăzi dintr-un capăt în altul al universului. În această etapă a lucrării, deoarece Dumnezeu dorește să-Și dezvăluie toate faptele pretutindeni în lume, astfel încât toți oamenii care L-au trădat să vină din nou să se predea înaintea tronului Său, judecata lui Dumnezeu tot va conține mila și bunătatea Sa iubitoare. Dumnezeu folosește evenimentele actuale din întreaga lume ca oportunități pentru a-i face pe oameni să simtă panică, îmboldindu-i să-L caute pe Dumnezeu, astfel încât să se poată întoarce pentru a fi înaintea Lui. Astfel, Dumnezeu spune: „Acesta este unul dintre modurile în care lucrez și este, fără îndoială, un act de mântuire pentru omenire, iar ceea ce îi trimit este tot un fel de iubire”. Aici, Dumnezeu demască adevărata natură a omului cu o acuratețe pătrunzătoare, incomparabilă, și fără efort. Asta îi face pe oameni să-și ascundă fața de rușine, întru totul umiliți. De fiecare dată când Dumnezeu vorbește, reușește cumva mereu să indice un anumit aspect al prestației jalnice a oamenilor, astfel încât, simțindu-se în largul lor, aceștia să nu uite să se cunoască pe ei înșiși și să nu creadă că a se cunoaște este o sarcină veche. Conform naturii omului, dacă Dumnezeu ar înceta o clipă să-i evidențieze defectele, omul ar tinde să devină desfrânat și arogant. De aceea Dumnezeu spune din nou astăzi: „Oamenii – departe de a prețui titlurile pe care li le-am oferit, atât de mulți dintre ei, la auzul titlului de «făcători de servicii», nutresc resentimente în inimile lor și așa de mulți, la auzul titlului de «oamenii Mei», nutresc iubire pentru Mine în inimile lor. Nimeni nu ar trebui să încerce să Mă păcălească; ochii Mei sunt atoatevăzători!” De îndată ce omul citește această afirmație, se simte imediat stânjenit. El simte că acțiunile sale din trecut erau mult prea imature – exact tipul de afaceri murdare care Îl ofensează pe Dumnezeu. Recent, omul a vrut să-L mulțumească pe Dumnezeu, însă, deși e mai mult decât dornic, îi lipsește puterea și nu știe ce se cuvine să facă. Fără să vrea, el este cuprins de o hotărâre lăuntrică reînnoită. Acesta este efectul citirii acestor cuvinte după ce oamenii au devenit relaxați.

Pe de-o parte, Dumnezeu spune că Satana este extrem de nebun, dar, pe de altă parte, pune în evidență și faptul că vechea natură a majorității oamenilor nu se schimbă. Din aceasta, este clar că acțiunile Satanei se manifestă prin omenire. Astfel, Dumnezeu îi reamintește deseori omului să nu fie desfrânat pentru a nu fi devorat de Satana. Aceasta nu profețește doar că unii oameni se vor răzvrăti; mai mult, este și un semnal de alarmă care răsună pentru a avertiza toți oamenii să lase deoparte trecutul cât mai repede și să caute ziua de astăzi. Niciun om nu dorește să fie posedat de demoni sau biruit de spirite rele, așadar cuvintele lui Dumnezeu sunt cu atât mai mult o avertizare și o admonestare. Totuși, când majoritatea oamenilor trec la polul opus, acordând o mare importanță fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu, Dumnezeu la rândul Său spune: „Majoritatea oamenilor se așteaptă ca Eu să le dezvălui și mai multe taine cu care să își bucure ochii. Și totuși, dacă ai ajunge să înțelegi toate tainele cerului, ce anume ai putea face cu acele cunoștințe? M-ai iubi mai mult? Ți-ar spori iubirea pentru mine?” Din asta, este evident că omul nu folosește cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L iubi, ci mai degrabă pentru a crește rezervele din „mica magazie” a sa. Astfel, utilizarea de către Dumnezeu a frazei „cu care să își bucure ochii” pentru a descrie extremismul oamenilor demonstrează cum iubirea oamenilor pentru Dumnezeu încă nu este complet pură. Dacă Dumnezeu nu ar fi dezvăluit taine, omul nu ar fi dat mare importanță cuvintelor Sale, ci mai degrabă doar le-ar fi aruncat o privire, uitându-se pe fugă, ca și cum, la galop pe-un cal, ar fi admirat în treacăt niște flori. Nu și-ar face timp pentru a reflecta și a cugeta la cuvântările lui Dumnezeu. Majoritatea oamenilor nu prețuiesc cuvintele lui Dumnezeu cu adevărat. Ei nu fac mari eforturi pentru a mânca și a bea cuvintele Sale; dimpotrivă, doar le răsfoiesc superficial. De ce vorbește acum Dumnezeu într-un mod diferit decât în trecut? De ce sunt toate cuvintele Lui așa de neînțeles? Unele exemple sunt cuvântul „a încorona” din „nu aș încorona oamenii cu ușurință cu aceste etichete”, „cel mai curat aur” din „Există cineva care poate înțelege cel mai curat aur din care sunt făcute cuvintele Mele,” menționarea Sa anterioară a cuvântului „prelucrare” din „fără a trece mai întâi prin prelucrarea Satanei” și alte fraze asemenea. Oamenii nu înțeleg motivul pentru care Dumnezeu vorbește în acest mod; nu pot să înțeleagă de ce El vorbește într-o astfel de manieră atât de comică, plină de umor și provocatoare. Tocmai acestea sunt manifestări ale scopului discursului lui Dumnezeu. De la bun început până acum, omul a fost întotdeauna incapabil să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și i s-a părut că, într-adevăr, cuvântările lui Dumnezeu erau destul de serioase și severe. Adăugând doar o fărâmă de umor – adăugând câteva glume ici și acolo – El este capabil să destindă atmosfera prin cuvântul Său și să le permită oamenilor să se relaxeze un pic. Făcând aceasta, El poate să obțină un efect și mai mare, determinându-l pe om să cugete la cuvintele lui Dumnezeu.