110 Povestea lăuntrică a celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu

Dintre cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu,

prima a fost făcută de Duh,

și nu de către trup,

iar lucrarea finală a celor trei etape

e făcută de Dumnezeu întrupat, nu de Duh.


Etapa de mijloc a lucrării de răscumpărare,

a fost făcută tot de Dumnezeu întrupat.

În lucrarea de gestionare e crucială

mântuirea omului de influența Satanei.

Completa cucerire-a omului corupt

e lucrarea cheie,

ce restabilește respectul omului

pentru Dumnezeu

și îi dă voie să realizeze o viață normală.

Lucrarea aceasta-i cheia

și miezul lucrării de gestionare.


Există-nsemnătate și o bază

în fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu.

Nu sunt închipuiri nefondate

și nu-s desăvârșite la-ntâmplare.

În ele există înțelepciune

și povestea lăuntrică

ce susține lucrarea lui Dumnezeu.


Cele două etape sunt făcute de Dumnezeu în trup

care-s cruciale în gestionarea Lui.

Fără ele, lucrarea-ntreagă s-ar fi oprit.

Lucrarea de mântuire-a omului ar fi vorbă goală.

Dacă lucrarea e sau nu importantă

se bazează pe nevoile și depravarea omului,

pe răzvrătirea Satanei

și pe cât a tulburat Satana lucrarea.


Cel potrivit care-i pe măsura sarcinii

e ales după natura lucrării ce-o face

și importanța lucrării.


Există-nsemnătate și o bază

în fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu.

Nu sunt închipuiri nefondate

și nu-s desăvârșite la-ntâmplare.

În ele există înțelepciune

și povestea lăuntrică

ce susține lucrarea lui Dumnezeu.


Fie că-i lucrarea Duhului sau

a lui Dumnezeu întrupat,

fiecare conține planurile lucrării Sale.

Dumnezeu nu lucrează-n veci fără temei,

nu face-n veci lucrare fără sens.

Când Duhul lucrează direct,

are scopurile lui Dumnezeu.

Când devine om, are și mai mult scopul Lui.

De ce Și-ar schimba identitatea,

devenind inferior și persecutat?


Există-nsemnătate și o bază

în fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu.

Nu sunt închipuiri nefondate

și nu-s desăvârșite la-ntâmplare.

În ele există înțelepciune

și povestea lăuntrică

ce susține lucrarea lui Dumnezeu.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”

Anterior: 109 Întregimea lucrării de mântuire

Înainte: 111 Dumnezeu este conducătorul planului de gestionare de șase mii de ani

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte