Ultima dată, am avut părtășie despre chestiuni care implică familia, în cadrul subiectului mai larg al renunțării la lucrurile urmărite de oameni, la idealurile și dorințele lor – despre care secțiune a acestui subiect al familiei a fost vorba în părtășia noastră? (Ultima dată, Dumnezeu a avut părtășie despre câteva zicale, care provin din condiționarea din partea familiei, precum: „În orice grup de trei oameni, există cel puțin unul care îmi poate fi profesor”, „Dacă vrei să pari demn când te privește lumea, trebuie să suferi când nu te vede nimeni”, „Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni”, „O doamnă se va aranja pentru cei care o admiră, în vreme ce un domn își va sacrifica viața pentru cei care îl înțeleg”, „Fiicele ar trebui crescute asemenea copiilor bogați, iar fiii asemenea copiilor săraci”, „Oamenii nu au nevoie de un IQ mare, ci doar de un EQ mare”, „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul” și „Părintele are întotdeauna dreptate”. În total, au fost discutate aceste opt zicale.) Am avut părtășie despre renunțarea la condiționarea din partea familiei, subiect care a acoperit condiționarea și educația din partea familiei față de gândurile unui om. Despre anumite zicale am avut părtășie în detaliu, în vreme ce altele au fost menționate doar pe scurt și nu au fost discutate în mod specific în părtășie. Familia are o importanță majoră în viața oricărui individ. Este un loc unde oamenii își creează amintiri, unde cresc și de unde încep să se formeze diversele lor gânduri. Felul în care se poartă oamenii, cum gestionează lucrurile, cum interacționează cu ceilalți, cum înfruntă diferite situații și, când înfruntă acele situații, felul în care fac judecăți și din care perspective și posturi ar trebui să analizeze aceste chestiuni etc., indiferent dacă gândurile și punctele lor de vedere sunt preliminare sau concrete, toate acestea se bazează foarte mult pe condiționarea din partea familiei. Adică, înainte ca oamenii să intre oficial în societate și să se alăture grupurilor sociale, etapele incipiente ale gândurilor și punctelor de vedere pe care le au provin toate de la familiile lor. Prin urmare, familia este foarte importantă pentru fiecare. Semnificația ei transcende evoluția fizică; mai important, înainte ca oamenii să intre în societate, ei învață acasă o mulțime de gânduri și puncte de vedere care se cuvine să fie aplicate felului în care abordează societatea, grupurile sociale și viața lor viitoare. Deși aceste gânduri și puncte de vedere nu sunt definite în mod specific sau precis pe măsură ce o persoană se maturizează, aceste diverse gânduri și puncte de vedere și aceste diverse metode, reguli și chiar mijloace de a relaționa cu lumea, sunt deja, în mod fundamental și în primul rând, insuflate, influențate și condiționate în oameni, înainte ca ei să intre în societate, de către părinți, bătrâni sau alți membri ai familiei. Această practică de insuflare, influențare și condiționare se desfășoară în perioada în care oamenii cresc în familiile lor; de aceea familia este atât de importantă pentru fiecare persoană. Desigur, această importanță vizează doar nivelul la care indivizii pătrund în societate și se alătură grupurilor sociale și intră în viața și existența maturității – se limitează la nivelul existenței fizice. Asta demonstrează cum condiționarea din partea familiei este crucială pentru intrarea unei persoane în societate și în viața adultă. Adică, atunci când oamenii ajung la maturitate și intră în societate, cea mai mare parte a filosofiei lor de relaționare cu lumea provine din moștenirea de la părinții lor și din influența familiilor lor. Din această perspectivă, se poate spune și că familia, drept cea mai mică unitate din societate, joacă, în primul rând, un rol formativ în modelarea gândurilor unui om, precum și a diverselor metode și principii de relaționare cu lumea și chiar a perspectivei lui asupra vieții. Dat fiind că aceste diverse gânduri, puncte de vedere, metode de a relaționa cu lumea și perspective asupra existenței sunt negative, nu sunt conform adevărului, nu au legătura cu acesta, sau se poate spune chiar că se împotrivesc acestuia și nu provin de la Dumnezeu, prin urmare, devine necesar ca oamenii să renunțe la condiționarea din partea familiilor lor. Când ne gândim la consecințele condiționării din partea familiei, vedem că acestea contrazic adevărul și nu sunt în conformitate cu el, se împotrivesc lui Dumnezeu și, în esență, se poate spune că familiile sunt locuri în care Satana corupe omenirea, făcându-i pe oameni să-L nege pe Dumnezeu, să I se împotrivească și să urmeze calea greșită în viață. Din această perspectivă, se poate spune că familia, drept cea mai mică unitate a societății, este locul unde oamenii sunt corupți prima dată? În vreme ce a spune că Satana și tendințele sociale corup oamenii este o perspectivă largă, când vine vorba de detalii, familia ar trebui să fie privită drept locul în care oamenii acceptă inițial corupția și gândurile negative, tendințele rele și punctele de vedere ale Satanei. Mai precis, corupția pe care o acceptă indivizii provine de la părinții lor, de la bătrâni, de la alți membri ai familiei și din obiceiurile, valorile, tradițiile etc ale întregii lor familii. În orice caz, familia este un punct de început unde oamenii întâlnesc corupția, acceptă gândurile și tendințele rele ale Satanei și este locul unde, în anii lor de formare, oamenii încep să accepte diverse gânduri corupte și rele. Familia joacă un rol pe care nici societatea ca întreg, nici tendințele sociale și nici Satana nu-l pot juca în coruperea oamenilor, acela de a-i iniția în diverse gânduri și puncte de vedere din tendințele rele ale Satanei, înainte ca ei să intre în societate și să se alăture grupurilor sociale. Indiferent cum este alcătuită, familia este sursa primară a gândurilor și punctelor tale de vedere, care îi aparțin Satanei. Prin urmare, pentru a ajuta oamenii să renunțe la diverse gânduri și puncte de vedere greșite, este necesar să discernem și să disecăm nu numai gândurile și punctele de vedere greșite răspândite din societate, ci și diversele gânduri și puncte de vedere, precum și principiile de relaționare cu lumea, care provin din condiționarea din partea familiei. Familia în sine este parte din întreaga societate umană, nu este biserica sau casa lui Dumnezeu și cu siguranță nu este Împărăția Cerurilor. Este doar cea mai mică unitate din cadrul societății, creată printre oamenii corupți, iar această unitate, cea mai mică, este, de asemenea, formată de omenirea coruptă. Prin urmare, dacă un om vrea să se elibereze de constrângerile, legăturile și necazurile diverselor gânduri și puncte de vedere eronate, mai întâi ar trebui să reflecteze asupra diverselor gânduri și puncte de vedere primite din condiționarea din partea familiei, să le înțeleagă și să le disece, până ajunge în punctul în care poate renunța la ele. Acesta este un principiu de practică precis pentru a renunța la condiționarea din partea familiei.

Anterior, am avut părtășie despre condiționarea oamenilor din partea familiei, care are legătură cu chestiuni precum perspectiva lor asupra vieții, regulile de supraviețuire, principiile și metodele de a se purta și de a aborda lumea și câteva reguli nescrise ale jocului, când intră în societate. Care sunt câteva dintre perspectivele asupra vieții, implicate în acest subiect? De exemplu: „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui”. Care sunt câteva dintre principiile de relaționare cu lumea pe care familiile le insuflă oamenilor? Exemplele includ: „Armonia este comoară, toleranța este virtute” și „Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat”. Ce altceva? („Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni” și „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul”. Și acestea sunt metode și principii de a relaționa cu lumea.) Există vreo regulă socială a jocului? Cum ar fi: „Pasărea care iese din cuib este împușcată”? (Da.) „Cel ce vorbește mult greșește mult”. Ce altceva? (Ți-o plătesc cu aceeași monedă.) Și aceasta este una, dar nu am avut părtășie despre ea data trecută. În plus, părinții tăi ți-au spus adesea: „Când ești în public, judecata ta ar trebui să fie pătrunzătoare, vorba dulce și ochii ageri. Ar trebui «să privești și să ai urechile ciulite în toate direcțiile». Nu fi atât de rigid.” Mai este și: „Nu strică niciodată să faci un compliment” și „Oriunde te afli, trebuie să te lași purtat de val. Legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori. Când ai dubii, urmează mulțimea.” Toate acestea sunt tipuri de reguli ale jocului. Apoi sunt zicale precum: „O doamnă se va aranja pentru cei care o admiră, în vreme ce un domn își va sacrifica viața pentru cei care îl înțeleg” și „Nu există femei urâte pe lume, ci doar femei leneșe”. În ce categorie intră acestea? În cea a vieții de zi cu zi; îți spun cum să trăiești și cum să-ți tratezi trupul fizic. Apoi există zicale ca: „Părintele are întotdeauna dreptate”, „Mama este cea mai bună din lume”, „Așchia nu sare departe de trunchi” și „Tatăl care nu educă sever este leneș”. Acestea se referă la gândurile și punctele de vedere legate de afecțiunea și sentimentele familiei. De asemenea, oamenii spun adesea: „Despre morți numai de bine” – după ce moare un om, el devine grozav. Dacă vrei un statut mai înalt, dacă vrei ca oamenii să te vorbească de bine și să te respecte, atunci trebuie să mori. Odată ce mori, vei deveni grozav. „Despre morți numai de bine” – cât de ridicolă este această logică? Ei spun: „Nu spune nimic rău despre un om, după moartea lui. Despre morți numai de bine. Oferă-i respect!” Indiferent câte lucruri rele a făcut această persoană, devine grozavă după ce moare. Nu arată asta o lipsă completă de discernământ între bine și rău și o lipsă de principii în felul în care se comportă oamenii? (Ba da.) „Părintele are întotdeauna dreptate”. Data trecută, am avut părtășie în detaliu despre asta. Celelalte zicale, precum „Tatăl care nu educă sever este leneș” și „Așchia nu sare departe de trunchi” n-au făcut parte din părtășie, dar nu sunt ele ușor de discernut? Este corectă zicala „Tatăl care nu educă sever este leneș”? Dă impresia că educația din partea tatălui este foarte importantă. Pe ce fel de cale poate îndruma oamenii un tată? Te poate îndruma pe calea cea dreaptă? Te poate îndruma să-L venerezi pe Dumnezeu și să devii un om cu adevărat bun? (Nu.) Tatăl tău îți spune: „Bărbații nu varsă lacrimi cu ușurință”, dar tu ești tânăr și plângi când te simți nedreptățit. Tatăl tău te mustră, spunând: „Stăpânește-te! Fii bărbat adevărat! Plângi din orice, nu ești bun de nimic!” După ce se întâmplă asta, te gândești: „Nu pot vărsa nicio lacrimă; dacă plâng, nu sunt bun de nimic.” Îți stăpânești lacrimile, neîndrăznind să plângi și, în taină, plângi noaptea sub pătură. Ca bărbat, nu ai nici măcar dreptul de a-ți exprima sau a-ți transmite emoțiile în mod natural; nu ai dreptul să alegi să plângi, trebuie să te stăpânești ori de câte ori te simți nedreptățit. Aceasta este educația pe care ai primit-o de la tatăl și adevăratul înțeles al zicalei „Tatăl care nu educă sever este leneș”. Tatăl tău, mama ta și generația mai în vârstă rămân cu toții la această educație, spunând: „Tu, un băiat, plângi din nimic, plângi ori de câte ori te simți nedreptățit și când iei bătaie afară. Nu ești bun de nimic! Dacă ei te lovesc, tu de ce nu lovești înapoi? Dacă te lovesc, nu te mai juca cu ei. Când îi mai vezi și știi că îi poți bate, fă-o; dacă nu poți, atunci fugi. Uită-te la Han Xin^[a], care a îndurat umilința de a fi obligat să se târască printre picioarele altuia. El nu a plâns; acesta este un bărbat adevărat!” Așa își educă tații fiii și le insuflă gândul de a fi bărbați adevărați. Bărbații nu pot vorbi despre necazurile lor și nu pot vărsa nicio lacrimă; trebuie să se stăpânească. Spuneți-Mi, câtă nedreptate trebuie să îndure bărbații? În această societate, bărbații trebuie să-și întrețină familiile, să dea dovadă de pietate filială față de bătrânii lor și să nu îndrăznească să se plângă, indiferent cât de obosiți sunt. Nu-și pot revărsa sentimentele, indiferent câtă nedreptate au îndurat. Nu e nedrept față de bărbați? (Ba da, este.) Când tații voștri v-au educat în felul acesta, cum v-ați simțit? Când ai vrut, câteodată, să plângi, ce a spus tatăl tău? „Eu, cutare, am fost înțelept și dornic să excelez toată viața. Cum am putut crește un papă-lapte ca tine? Când eram de vârsta ta, deja îmi întrețineam singur familia. Uită-te la tine, răzgâiat și alintat, nu ești bun de nimic!” Cum v-ați simțit? Părinții și bunicii tăi te-au educat, spunând: „Bărbatul este stâlpul familiei. De ce te întreținem? De ce te trimitem la facultate? Ca să te ajutăm să-ți întreții familia, nu ca să plângi sau să te simți nedreptățit de fiecare dată când se întâmplă ceva.” Cum v-ați simțit când tații și bătrânii voștri au spus aceste lucruri? V-ați simțit nedreptățiți sau ați acceptat asta? (M-am simțit deprimat și nedreptățit.) N-ai avut de ales și ai acceptat, sau ai avut resentimente în sufletul tău? (Am avut resentimente, dar a trebuit să accept.) De ce ai făcut asta? (Pentru că am simțit că în astfel de circumstanțe sau într-un asemenea sistem social, nu aveam de ales.) Aceasta este poziția pe care societatea le-o atribuie bărbaților. Ei se nasc în astfel de circumstanțe sociale și nimeni nu are de ales. Educația pe care ai primit-o de la tatăl tău și de la bătrânii tăi și-a avut originile în societate; după ce au primit această educație ideologică, ți-au insuflat aceste gânduri din societate. În realitate, când au acceptat aceste gânduri și puncte de vedere în timpul anilor lor de formare, și ei au făcut asta fără tragere de inimă. Când s-au maturizat, au transmis aceste gânduri generației următoare. Nu s-au gândit dacă următoarea generație ar trebui să accepte aceste gânduri și puncte de vedere sau dacă ele erau corecte, pentru că așa au crescut. S-au gândit că oamenii ar trebui să trăiască în felul acesta; ce contează dacă ești nedreptățit, important este că, dacă accepți aceste gânduri, asta te va ajuta să-ți găsești o poziție sigură în societate și să nu fii hărțuit de alți oameni. De ce au îndurat și ei aceste nedreptăți și au fost deprimați și plini de resentimente, exact ca tine, totuși ți-au transmis aceste gânduri și puncte de vedere? Un motiv este că au acceptat în mod natural aceste gânduri și puncte de vedere din societate, care le-au permis să se integreze în tendințele sociale, ajutându-i să-și găsească o poziție sigură în societate. Fiecare urmează aceste gânduri și puncte de vedere drept instrucțiuni și criterii după care să trăiască, fără să le pună cineva la îndoială sau să-și dorească să le încalce sau să se lepede de ele. Acesta este un aspect – pentru a supraviețui. Celălalt aspect, cel principal, este că oamenilor le lipsește capacitatea de a distinge între lucrurile pozitive și cele negative. De ce? Pentru că oamenii nu înțeleg adevărul și le lipsesc părerile și punctele de vedere corecte privind supraviețuirea, relaționarea cu lumea sau calea pe care ar trebui s-o urmeze. Pentru a se adapta societății, pentru a se integra și a supraviețui în această societate și în grupurile sociale, oamenii trebuie să accepte activ sau pasiv diversele principii de relaționare cu lumea și regulile jocului stabilite de societate. Scopul adaptării este ca oamenii să-și stabilească o poziție în societate și să rămână în viață. Totuși, întrucât oamenii nu înțeleg adevărul, nu au ce face și aleg aceste principii de relaționare cu lumea și reguli ale jocului stabilite de societate. Prin urmare, ca bărbat, atunci când tatăl tău te-a învățat că: „Bărbații nu varsă lacrimi cu ușurință”, deși te-ai simțit nedreptățit și ai vrut să-ți dai frâu liber frustrărilor, nu ai avut cum să-l contrazici și nici nu ai putut discerne ce spunea. În cele din urmă, motivul pentru care ai acceptat asta în inima ta a fost că: „Deși cuvintele tatălui meu sunt cam aspre și greu de auzit și, deși nu-mi doresc să le accept, el face asta pentru binele meu, așa că ar trebui să le accept.” Din cauza conștiinței lor și a pietății filiale din copilărie, oamenii trebuie să facă unele concesii și să accepte aceste păreri și puncte de vedere. Indiferent care este aspectul condiționării din partea familiei, oamenii sunt tot timpul într-o astfel de stare, fiind mereu influențați prin aceste metode, până când, în final, le acceptă fără să vrea. De-a lungul acestui proces de acceptare continuă, aceste gânduri și puncte de vedere incorecte și negative se infiltrează treptat în ființa cea mai profundă a unei persoane sau se infiltrează, încet și sigur, în gândurile și punctele ei de vedere, devenind diversele baze diferite pentru felul în care se poartă și relaționează cu lumea. Acest proces poate fi descris, în mod corespunzător, ca atunci când o persoană este coruptă, pentru că procesul de acceptare a gândurilor și punctelor de vedere greșite este, de asemenea, procesul de corupție. Așadar, cine a corupt oamenii? În sens abstract, au fost corupți de Satana, de tendințele rele; mai specific, au fost corupți de familiile lor și, mai exact, de părinții lor. Dacă aș fi spus asta acum zece ani, era posibil ca niciunul dintre voi să nu fi putut accepta asta și poate că v-ați fi simțit ostili față de Mine. Cu toate acestea, acum, cei mai mulți dintre voi puteți accepta această afirmație drept corectă, în mod rațional, și puteți să spuneți „amin”, nu-i așa? (Ba da.) De ce este corectă această afirmație? Pentru a înțelege asta, oamenii trebuie să ajungă treptat s-o aprecieze de-a lungul experienței lor. Cu cât evaluarea ta este mai specifică și mai profundă și cu cât experiența ta ajunge să reflecte asta, cu atât mai mult vei fi de acord cu această afirmație.

Cel mai probabil, condiționarea din partea familiei implică mult mai multe reguli ale jocului, de comportament și de relaționare cu lumea. De exemplu, părinții spun adesea: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face; ești prea nesăbuit și credul”. Părinții repetă adesea astfel de cuvinte și chiar și bătrânii te cicălesc adesea, spunând: „Fii un om bun, nu le face rău celorlalți, dar păzește-te mereu de răul pe care ei ți l-ar putea face. Toți oamenii sunt ticăloși. Ți s-ar putea părea că, la suprafață, cineva îți spune lucruri frumoase, dar nu știi ce gândește. Inimile oamenilor sunt ascunse sub piele și, când desenezi un tigru, îi arăți pielea, dar nu și oasele; când cunoști o persoană, poate că îi cunoști chipul, dar nu și sufletul.” Există o parte corectă a acestor fraze? În sens literal, nu este nimic în neregulă cu ele. Nu se poate ști ce gândește cu adevărat un om, dacă inima lui este crudă sau bună. E imposibil să vezi în sufletul unei persoane. Semnificația acestor fraze este aparent corectă, dar sunt numai un fel de doctrine. Care este principiul de relaționare cu lumea pe care oamenii îl dobândesc, în cele din urmă, din aceste două fraze? Acela că „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”. Asta e ceea ce spune generația mai în vârstă. Părinții și bătrânii spun adesea acest lucru și te sfătuiesc constant, spunându-ți: „Ai grijă, nu fi nesăbuit și nu dezvălui tot ce este în inima ta. Învață să te păzești și fii vigilent. Nu dezvălui cine ești cu adevărat și ce se află în inima ta nici măcar prietenilor buni. Nu-ți risca viața pentru ei.” Este corect acest avertisment din partea bătrânilor tăi? (Nu, învață oamenii căi înșelătoare.) Teoretic, are o țintă inițială bună: să te protejeze, să te împiedice să ajungi în situații periculoase, să te ferească să nu fii rănit sau înșelat de ceilalți, să-ți protejeze interesele fizice, siguranța personală și viața. Scopul este să te ferească de necazuri, de procese și de ispite și să-ți permită să trăiești fiecare zi în pace, liniște și fericire. Ținta primară a părinților și bătrânilor tăi este pur și simplu să te protejeze. Cu toate acestea, felul în care te protejează, principiile pe care te sfătuiesc să le urmezi și gândurile pe care ți le insuflă nu sunt deloc corecte. Deși ținta lor primară este corectă, gândurile pe care ți le insuflă te conduc inconștient la o extremă. Gândurile pe care ți le insuflă devin principiile și bazele după care relaționezi cu lumea. Când interacționezi cu colegii de clasă, cu colegii de muncă, cu partenerii de lucru, cu superiorii și cu orice fel de persoană din societate, cu oameni din toate categoriile sociale, aceste gânduri protectoare insuflate de părinții tăi devin, în mod inconștient, talismanul și principiul tău fundamental oricând abordezi chestiuni care implică relații interpersonale. Ce principiu este acesta? Este următorul: nu-ți voi face rău, dar trebuie să fiu precaut tot timpul față de tine, ca să nu mă păcălești sau să mă înșeli, să evit necazurile sau procesele, să nu-mi las familia să dea faliment și oamenii din familia mea să-și găsească sfârșitul și să nu ajung la închisoare. Dacă trăiești sub controlul unor astfel de gânduri și puncte de vedere, dacă trăiești în acest grup social, cu o astfel de atitudine față de relaționarea cu lumea, nu poți decât să te deprimi mai mult, să fii mai epuizat și mai obosit atât în minte, cât și în trup. Prin urmare, devii și mai potrivnic și mai ostil față de această lume și omenire, disprețuindu-le și mai mult. Disprețuindu-i pe ceilalți, începi să te desconsideri, simțind că nu trăiești într-un mod care seamănă cu cel al unei persoane, ci mai degrabă duci o viață obosită și deprimată. Pentru a nu fi rănit de alții, trebuie să fii mereu vigilent, să faci și să spui lucruri împotriva voinței tale. Când urmărești să-ți protejezi interesele și siguranța personală, porți o mască în toate aspectele vieții și te deghizezi, neîndrăznind niciodată să spui un cuvânt adevărat. În această situație, în aceste condiții de supraviețuire, sinele tău nu poate găsi eliberare sau libertate. Adesea, ai nevoie de cineva care nu este un pericol pentru tine și care nu-ți va amenința niciodată interesele, cineva căruia îi poți împărtăși cele mai tainice gânduri și frustrări, fără să-ți asumi responsabilitatea pentru cuvintele tale și fără să-ți atragi ridiculizare, remarci ironice, batjocură sau consecințe. Într-o situație în care gândul și punctul de vedere că „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face” este principiul tău de relaționare cu lumea, în sinea ta, ești plin de frică și nesiguranță. În mod firesc, te simți deprimat, incapabil să găsești eliberare și ai nevoie de cineva care să te aline și căruia să i te poți confesa. Prin urmare, judecând după aceste aspecte, deși principiul de relaționare cu lumea pe care l-ai învățat de la părinții tăi, „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”, poate să te protejeze cu succes, este o lamă cu două tăișuri. Deși îți protejează, într-o anumită măsură, interesele fizice și siguranța personală, te și deprimă și te face să te simți nefericit, incapabil să găsești eliberare și chiar te face să te simți și mai dezamăgit de lumea asta și de omenire. În același timp, în adâncul inimii, începi să fii vag deranjat de faptul că te-ai născut într-o epocă atât de rea, printre niște oameni atât de răi. Nu poți înțelege de ce oamenii trebuie să trăiască, de ce viața este atât de epuizantă, de ce oamenii trebuie să poarte o mască și să se deghizeze oriunde merg, sau de ce trebuie mereu să te păzești de ceilalți, de dragul propriilor interese. Îți dorești să poți spune adevărul, dar nu poți, din cauza consecințelor. Vrei să fii un om adevărat, să vorbești și să te comporți în mod deschis, să eviți să fii josnic sau să faci fapte josnice și rușinoase în secret, trăind numai în întuneric, dar nu poți face nimic din toate astea. De ce nu poți duce o viață integră? Când reflectezi la acțiunile tale din trecut, simți un dispreț vag. Urăști și detești această tendință rea și această lume rea și, în același timp, te detești profund și disprețuiești persoana în care te-ai transformat. Totuși, nu poți face nimic. Deși părinții tăi, prin cuvintele și acțiunile lor, ți-au transmis acest talisman, asta tot te face să simți că vieții tale îi lipsește fericirea sau un sentiment de siguranță. Când simți această lipsă de fericire, siguranță, integritate și demnitate, îți dai seama că le ești și recunoscător părinților tăi pentru că ți-au dat acest talisman, dar le și porți pică pentru lanțurile pe care ți le-au pus. Nu înțelegi de ce părinții ți-au spus să te comporți astfel, de ce trebuie să te porți așa ca să obții o poziție sigură în societate, să te integrezi în acest grup social și să te protejezi. Deși este un talisman, este și un fel de cătușă, care te face să simți atât iubire, cât și ură în inima ta. Dar ce poți face? Nu ai calea corectă în viață, nimeni nu-ți spune cum să trăiești sau cum să abordezi lucrurile care ți se întâmplă și nimeni nu-ți spune dacă ceea ce faci este corect sau greșit, sau cum ar trebui să mergi pe calea care ți se așterne la picioare. Nu poți decât să treci prin confuzie, ezitare, durere și neliniște. Acestea sunt consecințele filosofiei de relaționare cu lumea, care ți-a fost insuflată de părinții și familia ta, motiv pentru care cea mai simplă dorință a ta, cea de a fi o persoană simplă, dorința de a fi capabil să te comporți integru, fără să recurgi la aceste mijloace de a relaționa cu lumea, nu se poate îndeplini. Poți trăi numai într-o manieră josnică, făcând compromisuri și trăind de dragul reputației tale, încercând să devii deosebit de feroce pentru a te păzi de alți oameni, pretinzând că ești feroce, mare și tare, puternic și extraordinar, ca să nu fii hărțuit. Poți trăi numai în felul acesta, împotriva voinței tale, ceea ce te face să fii dezgustat de tine însuți, dar nu ai de ales. Întrucât nu ai capacitatea sau calea de a scăpa de aceste moduri și strategii de relaționare cu lumea, nu poți decât să te lași manipulat de aceste gânduri pe care familia și părinții le-au condiționat în tine. Oamenii sunt amăgiți și controlați de gândurile insuflate de părinții și de familiile lor în timpul acestui proces inconștient, pentru că nu înțeleg adevărul sau cum ar trebui să trăiască, așa că nu pot decât să lase lucrurile în voia sorții. Deși conștiința lor mai are puțină simțire, sau au chiar și o mică dorință de a trăi o asemănare umană, de a se înțelege și a concura corect cu ceilalți, indiferent ce dorințe ar avea, nu pot scăpa de condiționarea și controlul diverselor gânduri și puncte de vedere care provin de la familia lor și, în cele din urmă, nu pot decât să se întoarcă la gândul și punctul de vedere condiționat în ei de familie, că „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”, pentru că nu au altă cale – nu au de ales. Toate acestea sunt provocate de lipsa oamenilor de înțelegere a adevărului și de eșecul lor de a-l obține. Desigur, părinții îți spun și că „Atunci când desenezi un tigru, îi arăți pielea, dar nu și oasele; când cunoști o persoană, poate că îi cunoști chipul, dar nu și sufletul”; îți povestesc despre arta de a te păzi de ceilalți și îți spun să faci asta pentru că toată lumea e vicleană; e ușor să fii păcălit, dacă nu vezi oamenii așa cum sunt, gândurile lor ascunse s-ar putea să nu fie la fel ca înfățișarea lor exterioară, un om ar putea părea drept și bun la suprafață, dar inima lui este veninoasă ca un șarpe sau un scorpion; sau un om ar putea vorbi despre bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate la suprafață, spunând toate cuvintele potrivite, având un discurs plin de dreptate și moralitate, dar în adâncul inimii și al sufletului, el este murdar, demn de dispreț, josnic și rău. Prin urmare, poți să-i abordezi pe ceilalți și poți interacționa cu ei numai pe baza gândurilor și punctelor de vedere care ți-au fost insuflate de părinții tăi.

„Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face” și „Când desenezi un tigru, îi arăți pielea, dar nu și oasele; când cunoști o persoană, poate că îi cunoști chipul, dar nu și sufletul” sunt principiile de bază de relaționare cu lumea pe care părinții ți le insuflă, precum și criteriile fundamentale de a privi oamenii și a te păzi de ei. Ținta principală a părinților este să te protejeze și să te ajute să te protejezi singur. Cu toate acestea, din alt unghi, aceste cuvinte, gânduri și puncte de vedere te-ar putea face să simți și mai mult că lumea este periculoasă și oamenii nu sunt demni de încredere, ceea ce duce la o lipsă completă de sentimente pozitive față de ceilalți. Dar cum poți să discerni, de fapt, oamenii și să-i privești pe ceilalți? Cu care oameni poți să te înțelegi și care ar trebui să fie relația potrivită dintre oameni? Cum ar trebui să interacționezi cu alții pe baza principiilor și cum poți interacționa corect și armonios cu ei? Părinții nu știu nimic despre aceste chestiuni. Știu doar cum să folosească trucuri, comploturi și diverse reguli ale jocului și strategii de relaționare cu lumea, pentru a se păzi de oameni și a profita de alții și a-i controla, ca să se protejeze pe ei înșiși, să nu fie răniți de ceilalți, indiferent cât de mult îi rănesc pe alții. În timp ce îi învață pe copiii lor aceste gânduri și puncte de vedere, lucrurile pe care părinții li le insuflă sunt doar anumite strategii de relaționare cu lumea. Nu sunt nimic mai mult decât niște strategii. Ce includ aceste strategii? Tot felul de trucuri, reguli ale jocului, cum să-i mulțumești pe ceilalți, cum să-ți protejezi interesele și cum să-ți maximizezi câștigul personal. Sunt aceste principii adevărul? (Nu, nu sunt.) Sunt calea corectă pe care oamenii trebuie s-o urmeze? (Nu.) Niciunul dintre ele nu este calea corectă. Așadar, care este esența acestor gânduri pe care ți le insuflă părinții? Nu sunt în conformitate cu adevărul, nu sunt calea corectă și nu sunt lucruri pozitive. Atunci ce sunt? (Sunt în întregime filosofia Satanei, care ne corupe.) Privind rezultatele, ele corup oamenii. Așadar, care este esența acestor gânduri? De exemplu, „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face” – este acesta principiul corect de interacțiune cu alții? (Nu, sunt lucruri în întregime negative care provin de la Satana.) Sunt lucruri negative care provin de la Satana – deci care sunt esența și natura lor? Nu sunt ele trucuri? Nu sunt ele strategii? Nu sunt tactici de a-i atrage pe ceilalți de partea ta? (Ba da.) Ele nu sunt principiile de practică pentru a pătrunde în adevăr, sau principii și indicații pozitive cu care Dumnezeu îi învață pe oameni să se comporte; sunt strategii de relaționare cu lumea, sunt trucuri. În plus, este natura frazelor precum „Când desenezi un tigru, îi arăți pielea, dar nu și oasele; când cunoști o persoană, poate că îi cunoști chipul, dar nu și sufletul” la fel? (Da.) Nu cumva aceste fraze îți spun să devii viclean, să nu fii simplu, direct sau integru, să fii greu de citit și să faci în așa fel încât celorlalți să le fie greu să te vadă așa cum ești? Nu-ți spun principiile specifice de relaționare cu lumea, care ți-au fost aduse de aceste gânduri și puncte de vedere, să folosești strategii când interacționezi cu ceilalți, să înveți cum să-i atragi de partea ta și să înveți regulile jocului, care circulă printre oameni în fiecare epocă? (Ba da.) Unii spun: „Părinții le spun oamenilor aceste fraze pentru a-i învăța cum să se păzească de alții și cum să privească oamenii.” Ți-au spus cum să-i privești pe ceilalți? Nu ți-au spus cum să-i privești pe ceilalți, nu ți-au spus cum să abordezi diverși oameni conform principiilor corecte, ci cum să folosești trucuri și comploturi corespunzătoare pentru a răspunde nevoilor și strategiilor diferiților oameni. De exemplu, șeful sau superiorul tău este un ticălos și un fustangiu. Te gândești: „Din afară, șeful pare respectabil, integru, dar, sub aparențe, este de fapt un fustangiu. În adâncul sufletului, este un nenorocit. E în regulă, o să mă adaptez la preferințele lui, o să văd care femeie arată bine, o voi aborda și îi voi face cunoștință cu șeful, pentru a-l mulțumi.” Este aceasta o strategie de relaționare cu lumea? (Da.) De exemplu, când vezi pe cineva care are valoare, pe care-l poți exploata și care merită să interacționezi cu el, dar cu care nu-i ușor să te joci, te gândești: „Trebuie să-l flatez, să-i spun orice vrea să audă.” Acea persoană spune: „E frumos astăzi.” Tu spui: „Este foarte frumos astăzi, și mâine va fi frumos.” El spune: „E foarte frig azi”. Tu spui: „Da, e frig. De ce nu porți haine mai călduroase? Haina mea e călduroasă, ia-o și îmbracă-te cu ea.” Imediat ce cască, te grăbești să-i dai o pernă; când scoate un flacon de pastile, îi torni repede un pahar cu apă; când se așază, după ce mănâncă, îi faci rapid un ceai. Nu sunt acestea strategii de relaționare cu lumea? (Ba da.) Sunt strategii de relaționare cu lumea. De ce ești capabil să folosești aceste strategii? De ce vrei să-l flatezi? Dacă nu ai avea nevoie de el și nu ți-ar aduce niciun beneficiu, l-ai trata astfel? (Nu.) Nu, e cum tind să spună oamenii: „Să nu ridici un deget fără o recompensă”. E ca atunci când duci o oală cu apă în grădina de legume – le uzi doar pe cele folositoare. Mergi și îi flatezi activ pe cei care îți sunt de folos. Odată ce se retrag sau sunt înlăturați din funcție, entuziasmul tău față de ei scade imediat și îi ignori. Când te sună, fie îți închizi telefonul sau te prefaci că linia este ocupată și nu răspunzi. Când te întâlnești cu ei, te salută și spun: „E frumos azi.” Îi alungi, spunând: „A, da. La revedere, vorbim mai târziu, dacă se întâmplă ceva, o să te invit la o masă cândva”. Promisiuni deșarte și apoi îi ignori, nu iei legătura cu ei și chiar îi blochezi. Diversele gânduri și puncte de vedere pe care le insuflă părinții oamenilor construiesc un zid protector invizibil în jurul inimii lor. În același timp, le insuflă și câteva modalități fundamentale de relaționare cu lumea sau de supraviețuire, învățând oamenii cum să fie duplicitari și cum să se integreze într-un grup social, cum să-și stabilească o poziție în societate și cum să nu fie hărțuiți într-un grup de oameni. Cu toate că, înainte să intri în societate, părinții nu te-au îndrumat, în mod specific, spre un mod de a aborda situații specifice, condiționarea din partea părinților sau a familiei în ceea ce privește aceste moduri și principii de relaționare cu lumea ți-a oferit păreri și principii de bază de relaționare cu lumea. Care sunt aceste păreri și principii de bază de relaționare cu lumea? Ei te învață cum să porți o mască ori de câte ori interacționezi cu oamenii, cum să trăiești cu o mască în orice grup social și, în cele din urmă, cum să atingi țelul de a-ți proteja faima și profitul, astfel încât să nu sufere pierderi, și, simultan, să obții faima și profitul pe care le vrei sau să obții o garanție de bază a siguranței personale. Din aceste gânduri și puncte de vedere și diverse strategii de relaționare cu lumea, pe care ți le-au insuflat părinții tăi, se poate vedea că aceștia nu te-au învățat cum să fii mai demn, cum să fii un om adevărat, cum să fii o ființă creată bună, sau cum să fii un om care are adevărul. Din contră, ei ți-au spus cum să-i înșeli pe alții, cum să te păzești de ceilalți, cum să folosești strategii pentru a interacționa cu diferiți oameni, precum și cum sunt inimile oamenilor și cum este omenirea. Sub condiționarea acestor gânduri și puncte de vedere din partea părinților tăi, sinele tău devine tot mai sinistru și începi să ai o antipatie față de oameni. În inima ta tânără, chiar înainte de a avea vreo strategie de a relaționa cu lumea, ai deja o definiție rudimentară și de bază a umanității, precum și un principiu rudimentar și de bază de a relaționa cu lumea. Așadar, ce rol joacă părinții în felul în care relaționezi tu cu lumea? Fără îndoială, ei joacă rolul de a te îndruma pe calea greșită; nu te conduc pe calea cea bună sau spre calea corectă a vieții umane, într-un mod pozitiv și din inițiativă, ci, în schimb, te fac să te rătăcești.

În afară de faptul că îi condiționează cu zicale precum „bărbații nu varsă lacrimi cu ușurință”, părinții le spun adesea băieților: „«Un cocoș bun nu se bate cu câinii; un bărbat bun nu se ceartă cu femeile»; nu te juca sau nu te certa cu fetele; nu coborî la nivelul lor; sunt fete și ar trebui să fii blând cu ele.” De ce ar trebui să fii blând cu ele? Dacă au greșit, nu ar trebui să fii blând cu ele sau să le răsfeți. Bărbații și femeile sunt egali. S-au născut și au fost crescute de mama și tata, la fel ca tine, deci de ce ar trebui să fii blând cu ele? Doar pentru că sunt femei? Ar trebui să fie pedepsite când greșesc, să fie educate în privința asta, să-și recunoască greșeala, să-și ceară scuze, să înțeleagă ce au făcut greșit și că nu ar trebui să repete aceeași greșeală, când mai întâlnesc astfel de chestiuni. Ar trebui să înveți cum să le ajuți, în loc să urmezi principiul „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile”, așa cum te-au învățat părinții să abordezi situația. Toți oamenii greșesc la un moment dat, atât bărbații, cât și femeile. Când o fac, ar trebui să-și recunoască greșelile și să se căiască. Atât bărbații, cât și femeile ar trebui să meargă pe calea corectă și să trăiască demn, în loc să respecte ceea ce au spus părinții lor: „Un cocoș bun nu se bate cu câinii; un bărbat bun nu se ceartă cu femeile”. Un bărbat bun nu se arată prin faptul că nu se ceartă cu femeile, nici prin faptul că nu coboară la nivelul lor. Vezi, părinții spun adesea: „Femeile au părul lung, dar sunt lipsite de perspicacicate. Nu au perspective de viitor, nu fi ca ele, nu te implica sau nu le da atenție.” Ce vrei să spui prin „nu le da atenție”? Problema principiilor trebuie să fie clarificată și explicată. Cine a greșit, cine a spus lucrul pozitiv sau negativ, a cui mențiune despre o cale a fost corectă – chestiunile care implică principiile, căile și comportamentul trebuie să fie clarificate. Nu estompa granița dintre bine și rău; chiar și pentru o femeie, se cuvine să faci lucrurile clare. Dacă o iei în considerare în mod serios, atunci ar trebui să-i spui adevărul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă, s-o ajuți să meargă pe calea cea dreaptă, să nu-i faci pe plac și să nu eviți să te implici sau să clarifici lucrurile, doar pentru că e femeie. Și femeile ar trebui să trăiască demn și nu ar trebui să se răsfețe sau să refuze să fie rezonabile, doar pentru că bărbații fac compromisuri cu ele. Bărbații și femeile sunt diferiți doar prin prisma fiziologiei lor, dar în ochii lui Dumnezeu, identitatea și statutul lor sunt la fel. Toți sunt ființe create și, în afară de diferențele de gen, nu există multe lucruri care să-i deosebească. Toți experimentează corupție și împărtășesc aceleași principii de comportament. Standardele cerute de Dumnezeu sunt identice atât pentru bărbați, cât și pentru femei, fără distincție. Așadar, este adevărată învățătura părintească „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile”? (Nu.) Atunci care este abordarea corectă? Nu este vorba să te cerți, ci să-ți aliniezi principiile cu practica. Ce vor să spună părinții prin astfel de remarci? Nu cumva își favorizează fiii în detrimentul fiicelor? Par să spună: „Femeile au părul lung, dar sunt lipsite de perspicacitate. Sunt naive, iar intelectul lor este neglijabil. De ce să mai discuți cu ele? Nu ar înțelege. Așa cum este zicala: «Femeile cu sâni mari nu au minte, au părul lung, dar sunt lipsite de perspicacitate.» De ce te-ai deranja în privința femeilor sau te-ai implica?” Nu sunt femeile umane? Nu mântuiește Dumnezeu femeile? Nu le împărtășește adevărul sau nu le dă viață? Așa stau lucrurile? (Nu.) Dacă Dumnezeu nu face asta, dacă nu tratează femeile nedrept, atunci cum ar trebui să acționezi? Tratează femeile conform principiilor învățate de la Dumnezeu; să nu accepți gândurile părinților tăi sau să nu ai tendințe șoviniste! Deși oasele și mușchii tăi s-ar putea să fie mai rezistenți decât ai femeilor, s-ar putea să ai o constituție mai solidă și mai multă forță fizică, s-ar putea să consumi mai multă mâncare, totuși, firea ta coruptă, răzvrătirea și măsura în care nu înțelegi adevărul nu sunt diferite de ale femeilor. Abilitățile de viață la care excelezi s-ar putea să fie diferite de ale femeilor: ești priceput la electronice și mașinării, în vreme ce femeile se pricep la brodat, croitorie și cârpit. Poți face acele lucruri? În timp ce bărbații sunt constructori competenți, femeile sunt foarte pricepute la tratamente cosmetice. În timp ce bărbații pot manevra diverse mașinării și echipamente, nici femeile nu au lipsuri. Unde anume au femeile lipsuri? Toate comparațiile de tipul acesta nu au sens. Ideea principală, aici, este să renunți la șovinism. Nu accepta gânduri precum „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile”; lucrurile pe care le spun părinții tăi nu sunt adevărul, ele îți dăunează. Nu spune niciodată aceste lucruri care sunt degradante pentru femei – acest lucru contravine flagrant rațiunii și bunei-cuviințe. Ce fel de problemă este aceea de a nu respecta femeile? Oamenii care fac astfel de lucruri au măcar umanitate? (Nu au.) Sunt lipsiți de umanitate. Dacă nu respecți femeile, amintește-ți că mama ta, ambele bunici și surorile tale sunt toate femei. Sunt dispuse să accepte o asemenea lipsă de respect? Anumite mame chiar le spun fiilor lor: „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile”. Nu sunt aceste mame niște neroade? Astfel de mame sunt naive și, fiind ele însele femei, își diminuează propria valoare; în mod clar, sunt niște toante care nu au idee ce spun. Afirmația „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile” contravine flagrant rațiunii și bunei-cuviințe. Dumnezeu nu a definit niciodată femeile în felul acesta și nici nu a admonestat niciodată bărbații, spunând: „Femeile sunt fragile, ele au părul lung, dar sunt lipsite de perspicacitate și le lipsește chiar și bunul simț. Nu te certa cu ele. Chiar dacă o faci, vei fi incapabil să rezolvi lucrurile în mod clar. În toate, fii iertător și fă-le pe plac, nu te implica; oamenii ar trebui să fie deschiși la minte și înțelegători.” A spus vreodată Dumnezeu astfel de lucruri? (Nu.) De vreme ce Dumnezeu nu a spus niciodată astfel de lucruri, nu le face sau nu privi femeile din asemenea puncte de vedere. Aceasta este discriminare și lipsă de respect față de femei. Poți să intervii acolo unde femeilor se lipsesc abilitățile necesare, dar ai nevoie și ca ele să facă la fel acolo unde îți lipsesc ție abilitățile. Dependența și completarea reciprocă este punctul de vedere corect. De ce este acesta punctul de vedere corect? Pentru că punctele forte ale bărbaților și ale femeilor sunt predestinate de Dumnezeu. Ce gânduri și puncte de vedere ar trebui să adopți ca să abordezi faptul că punctele forte ale bărbaților și ale femeilor sunt predestinate de Dumnezeu? Trebuie să vă completați – acesta este principiul de practică. Bărbații nu ar trebui să discrimineze femeile, iar femeile nu ar trebui să fie prea respectuoase față de bărbați, gândindu-se: „În sfârșit, avem un frate în biserică, un sprijin real. Acum, biserica noastră este completă, există cineva care să ne susțină și să se ocupe de lucruri în numele nostru, să preia frâiele pentru noi.” Ești inferioară? Îți pui credința în bărbați? Dacă o biserică ar fi formată numai din surori, asta ar însemna că nu mai ai credință în Dumnezeu? Că nu poți fi mântuită sau nu poți înțelege adevărul? Când cineva face comentariul nepoliticos: „De ce nu are biserica ta frați?”, te simți ca și cum ți-ar fi fost străpunsă inima și spui: „Nu mai deschide discuția, este singurul neajuns al bisericii noastre. Nu vrem să subliniezi asta; ai atins singurul nostru regret” și te rogi: „Dumnezeule, când vei pregăti un frate pentru biserica noastră?” Este biserica susținută de frați? Nu poate sta în picioare fără frați? A spus vreodată Dumnezeu acest lucru? (Nu, n-a spus asta.) Dumnezeu n-a spus asta niciodată și nici n-a zis că o biserică trebuie să aibă ambele genuri, înainte să poată fi fondată, sau că nu poate fi fondată cu un singur gen. A spus vreodată asta? (Nu.) Toate acestea sunt consecințe ale șovinismului condiționat de familie. Te bazezi pe bărbați pentru toate și, imediat ce se întâmplă ceva, spui: „Trebuie să aștept să discut cu soțul meu, când se va întoarce”, sau „Frații din biserica noastră au fost ocupați în ultimul timp, deci nimeni nu preia controlul ca să se ocupe de chestiunea aceasta”. Atunci ce scop au femeile? Ești incapabilă să te ocupi de aceste sarcini? Nu ai gură sau picioare? Nu-ți lipsește nimic: înțelegi adevărurile-principii și ar trebui să acționezi în consecință. Bărbații nu sunt șefii tăi și nici stăpânii tăi; sunt doar oameni obișnuiți, membri ai omenirii corupte. În tot ceea ce faci, învață să te bazezi pe Dumnezeu și pe cuvintele Lui. Aceasta este principiul și calea pe care ar trebui să o urmezi, în loc să depinzi de orice altă persoană. Deși nu pledez pentru șovinism, sigur că fac asta nu ca să înalț drepturile femeilor sau ca să le apăr, ci ca să ajut oamenii să înțeleagă o fațetă a adevărului. Care fațetă a adevărului? Aceea că zicala insuflată de părinții tăi, „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile” este incorectă; insuflă și îndrumă un gând greșit. Nu ar trebui să fii condus de acest gând și punct de vedere în rolul tău de bărbat sau în felul în care tratezi femeile. Acesta este un aspect al adevărului pe care ar trebui să-l înțelegi. Nu te gândi mereu: „Sunt bărbat, ar trebui să privesc problemele din perspectiva unui bărbat, ar trebui să le respect pe aceste surori și să le protejez, să le tolerez și să le iert din poziția unui bărbat, nu să mă implic cu vreuna dintre ele. Dacă o soră vrea să candideze pentru alegerea unui conducător în biserică, o voi trata cu politețe și o voi lăsa să conducă.” Pe ce bază? Doar pentru că ești bărbat, crezi că ești înțelegător? Poți fi tolerant cu ele? Nu poți fi tolerant nici cu tine însuți. Conducerea bisericii ar trebui să fie determinată de cel care este potrivit pentru acest rol. Dacă frații și surorile te aleg pe tine, se cuvine să duci această povară. Este atât responsabilitatea, cât și datoria ta. De ce refuzi atât de ușor? Ca să arăți cât ești de nobil? Este acesta principiul de practică? Este conform adevărului? (Nu este.) E greșit să refuzi și e greșit să lupți pentru asta; așadar, care este modul corect de a acționa? Modul corect este să-ți bazezi acțiunile pe cuvintele lui Dumnezeu și să iei adevărul drept criteriu. Părinții te-au învățat că „Un bărbat bun nu se ceartă cu femeile”. Câți ani ați trăit cu acest gând și punct de vedere șovin? Mulți oameni gândesc: „Spălatul și cârpitul sunt treburi de femeie. Să se ocupe femeile de ele. Mă exasperează când trebuie să fac aceste sarcini; mă simt mai puțin bărbat.” Așadar, ce se întâmplă dacă faci treburile astea? Nu mai ești bărbat? Unii oameni spun: „Hainele mi-au fost mereu spălate de mama, sora sau bunica mea. N-am făcut niciodată «treburi de femeie».” Acum, îți îndeplinești datoria și trebuie să fii independent. Asta ar trebui să faci; este ceea ce le cere Dumnezeu oamenilor. O vei face? (Da.) Dacă inima ta este potrivnică, nu ești dispus și te gândești mereu la mama ta ca urmare a acestei chestiuni, atunci chiar că nu ești bun de nimic. Bărbații au aceste gânduri șovine și desconsideră anumite sarcini, cum ar fi îngrijirea copiilor, aranjarea casei, spălatul rufelor și curățenia. Unii au tendințe șovine puternice și disprețuiesc aceste treburi casnice, nu sunt dispuși să le facă sau, dacă le fac, nu au tragere de inimă, temându-se că vor fi desconsiderați. Se gândesc: „Dacă fac mereu aceste treburi casnice, nu voi deveni un efeminat?” De ce gând și punct de vedere este guvernat acest lucru? Nu există o problemă în gândirea lor? (Ba da, există.) Gândul lor este problematic. Uită-te la anumite regiuni unde bărbații poartă mereu șorțuri și gătesc. Când femeia se întoarce acasă de la serviciu, bărbatul îi servește mâncarea, spunând: „Poftim, mănâncă ceva. E foarte gustos; ți-am gătit toate mâncărurile favorite azi.” Femeia servește, pe drept, mâncarea gata făcută, iar bărbatul o pregătește pe drept, fără să se simtă vreodată ca o gospodină. Odată ce iese din casă și-și scoate șorțul, oare nu este tot bărbat? În anumite regiuni, unde șovinismul este foarte puternic, ei sunt, fără îndoială, răsfățați de condiționarea și influența familiei. Această condiționare i-a salvat sau le-a făcut rău? (Le-a făcut rău.) Le-a fost dăunătoare. Unii bărbați de treizeci, patruzeci sau chiar cincizeci de ani nu-și pot spăla singuri șosetele. Poartă un maiou jumătate de lună, este deja murdar, dar nu vor să-l spele; nu știu cum să-l spele, câtă apă și cât detergent să folosească și cum să-l curețe. Pur și simplu, îl poartă așa și-și spun: „Pe viitor, o voi pune pe mama sau pe soția mea să-mi cumpere mai multe maiouri și șosete, ca să le pot spăla o dată la două luni. Ar fi grozav să fie șanse ca mama sau soția mea să vină să mi le spele!” Esența aversiunii lor față de astfel de sarcini are o anumită legătură cu educația pe care au primit-o de la familia și părinții lor. Gândurile și punctele de vedere pe care părinții le insuflă tratează cele mai de bază și mai simple reguli de viață, precum și anumite păreri incorecte despre oameni. Rezumând, toate acestea constituie condiționarea din partea familiei asupra gândurilor oamenilor. Indiferent de impactul pe care-l au asupra vieții unui om, de-a lungul credinței lui în Dumnezeu și existenței lui, sau de câte necazuri și inconveniente provoacă, în mod intrinsec, au o anumită legătură cu educația ideologică a părinților. Dacă acum ești adult și ai trăit mulți ani conform acestor gânduri și puncte de vedere, atunci ele nu se vor schimba peste noapte – este nevoie de timp. Dacă aceste gânduri și puncte de vedere au legătură cu îndeplinirea datoriei sau cu principiile de comportare și relaționare cu lumea, și dacă urmărești adevărul, ar trebui să te străduiești să schimbi aceste probleme și să pătrunzi în adevărul-realitate, cât mai curând posibil. Dacă se referă numai la aspectele vieții personale a omului, ar fi mai bine dacă ai fi dispus să te schimbi. Dacă nu poți realiza acest lucru, dacă pare prea solicitant sau dificil, sau chiar ești deja obișnuit cu acest mod de viață și nu te poți schimba, atunci nu te forțează nimeni. Doar subliniez aceste lucruri ca să știi ce este corect și ce este greșit. Cât despre problemele cu stilul de viață personal, evaluează-le singur – nu vom forța chestiunea. Cât privește cât de des îți speli șosetele și dacă le cârpești sau le arunci când se rup, asta-i treaba ta. Ia-te după circumstanțe – nu vom stabili reguli specifice.

În anumite familii, din cauza trecutului lor privilegiat, părinții le spun adesea copiilor: „Când te duci în oraș, amintește-ți descendența ta și cine îți sunt strămoșii. În grupurile sociale, ar trebui să acționezi într-un mod care aduce onoare și glorie numelui familiei noastre. Să nu pătezi niciodată reputația strămoșilor noștri. Amintește-ți mereu învățăturile lor și nu ne face de râs neamul. Dacă, într-o zi, faci o greșeală, oamenii vor spune: «Nu provii dintr-o familie remarcabilă și respectabilă? Cum ai putut să faci așa ceva?» Vor râde de tine, dar nu doar de tine, ci de întreaga noastră familie. În acel caz, ai mânji numele familiei noastre și ne-ai face de rușine strămoșii, lucru care este inacceptabil.” Unii părinți le spun, de asemenea, copiilor: „Țara noastră este o națiune măreață și o civilizație antică. Nu am ajuns ușor la acest nivel de trai, așa că prețuiește-l. Mai ales când ești în străinătate, trebuie să câștigi glorie și onoare pentru poporul chinez. Nu face nimic care ar putea să ne dezonoreze națiunea sau să afecteze reputația poporului chinez.” Pe de o parte, părinții îți spun să câștigi glorie și onoare pentru familia și strămoșii lor și, pe de altă parte, pentru națiunea și etnia ta, îndemnându-te să nu-ți faci țara de ocară. De la o vârstă fragedă, copiii sunt educați în această manieră de părinții lor, iar când merg la școală, profesorii lor îi educă în același fel, spunând: „Câștigă glorie pentru clasa, școala, orașul și țara noastră. Nu lăsa străinii să ne ia în râs, spunând că ne lipsește calibrul sau că avem caractere slabe.” Unii oameni din biserică spun chiar și: „Noi, chinezii, am crezut primii. Când interacționăm cu frați și surori străine, ar trebui să câștigăm glorie pentru poporul chinez și să-i susținem reputația.” Toate aceste zicale sunt direct legate de lucrurile pe care familiile le insuflă oamenilor. Este corectă o astfel de insuflare? (Nu, nu este.) De ce nu? Ce glorie caută ei? Are vreun folos să caute o asemenea glorie? (Nu, nu are.) A fost un incident în care un individ din China de Nord-Est vizita diferite biserici; a luat 10000 de yuani din jertfele bisericii și a fugit înapoi acasă, pentru a-și trăi viața. Când frații și surorile din Nord-Est au aflat, unii au spus: „Acest individ este detestabil! A îndrăznit chiar să ia banii din jertfa bisericii. A mânjit complet reputația oamenilor din Nord-Est! Dacă îl vom mai întâlni vreodată, ar trebui să-i dăm o lecție!” După acest incident, oamenii din Nord-Est au simțit că parcă-și pierduseră onoarea. Ori de câte ori vorbeau în preajma fraților și surorilor din alte provincii, nu îndrăzneau să amintească această chestiune. Se simțeau rușinați și le era teamă că alții ar putea spune: „Cutare individ din regiunea voastră de Nord-Est a fugit cu banii din jertfa bisericii.” Le era teamă să nu vorbească alții despre asta și nu îndrăzneau să amintească acest lucru. Este corect acest comportament? (Nu, nu este.) De ce este greșit? (Cine ia banii din jertfe nu are nicio legătură cu alții; fiecare se reprezintă pe sine.) Așa este. Faptul că acel om a luat banii din jertfe este treaba lui. Dacă l-ai fi descoperit și l-ai fi oprit, recuperând astfel pierderea suferită de casa lui Dumnezeu și apărându-i interesele, ți-ai fi îndeplinit datoria. Dacă nu ai avut șansa de a preveni acest lucru și nu ai putut recupera pierderea, atunci ar fi trebuit să recunoști ce fel de ticălos este, să te admonestezi, să te rogi lui Dumnezeu să te apere de un astfel de incident și să te asiguri că nu vei cădea într-o ispită similară. Ar trebui să abordezi corect problema. Deși este din regiunea ta, acțiunile lui îl reprezintă doar pe el, ca individ. Nu e ca și cum oamenii din acea regiune l-au învățat sau l-au încurajat să acționeze așa. Nu are nicio legătură cu nimeni altcineva. Ceilalți ar putea fi cel mult răspunzători pentru supraveghere sau îndrumare inadecvată, dar nimeni nu este obligat să suporte consecințele faptei sale rele. A acționat împotriva lui Dumnezeu și a ofensat decretele administrative, nimeni altcineva nu este obligat să suporte consecințele pentru el. Reputația lui rea este treaba lui. În plus, această chestiune nu este despre a fi umilit sau a câștiga glorie; se referă la natura-esență a unui om și la calea pe care a urmat-o. Se poate spune doar că, inițial, oamenii nu au reușit să-i discearnă adevăratul caracter, dar, după acest incident, toți l-au văzut așa cum este. Asta nu are nicio legătură cu reputația sau demnitatea altor frați sau surori din acea regiune. Dacă simți că, pentru că este din aceeași regiune ca tine, te-a făcut de rușine, atunci o astfel de părere și înțelegere este complet greșită. Casa lui Dumnezeu nu pedepsește niciodată o întreagă familie pentru păcatele unei singure persoane; Dumnezeu privește fiecare individ ca pe o entitate separată. Indiferent de unde provii, chiar dacă ești din aceeași familie sau din aceiași părinți, Dumnezeu vede fiecare persoană ca pe o entitate unică. Dumnezeu nu implică niciodată un individ înrudit, din cauza greșelilor unei singure persoane. Acesta este principiul și este în conformitate cu adevărul. Cu toate acestea, dacă te gândești că greșelile cuiva din regiunea ta îți afectează reputația și te implică și pe tine, atunci asta se datorează înțelegerii tale greșite și nu are nicio legătură cu adevărul. Prin urmare, când părinții îți spun: „Câștigă glorie pentru țara, familia sau numele nostru”, este acest lucru corect? (Nu.) De ce nu? Cu care frază are în comun aceeași natură? Nu are aceeași natură ca gândul pe care l-am discutat mai înainte, și anume: „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară”? În viața unui om, să facă fapte pozitive, să meargă pe calea cea dreaptă, să accepte lucruri pozitive și adevărul – niciunul dintre aceste lucruri nu se face pentru lauda lui. În schimb, oamenii ar trebui să se comporte în felul următor: aceasta este responsabilitatea lor, calea pe care ar trebui să meargă și datoria lor. Să meargă pe calea cea dreaptă, să accepte lucruri pozitive și adevărul și să se supună lui Dumnezeu sunt obligația și datoria oamenilor. Sunt și de dragul obținerii mântuirii, nu pentru a dobândi onoare pentru tine sau pentru Dumnezeu, nu, desigur, pentru a dobândi onoare pentru oamenii din țara ta și, cu siguranță, nu pentru un anumit nume, o anumită rasă sau un anumit clan. Nu vei fi mântuit ca să câștigi glorie pentru oamenii din țara ta și, cu siguranță, nu ca să câștigi glorie pentru familia ta. Ideea de „a câștiga glorie” este doar o teorie. Mântuirea ta nu are nimic de-a face cu acei oameni. Ce beneficiu pot obține ei din mântuirea ta? Dacă primești mântuirea, ce pot câștiga ei din asta? Nu urmăresc calea corectă, iar Dumnezeu, cu firea Lui dreaptă, îi va trata corespunzător. Îi va trata așa cum se cuvine să-i trateze. Ce le aduce această așa-zisă „câștigare a gloriei”? Nu are nicio legătură cu ei. Accepți consecințele pentru calea pe care o urmezi, iar ei acceptă consecințele pentru propria cale. Dumnezeu tratează fiecare individ conform firii Lui drepte. Să câștige glorie pentru națiunea, familia sau numele său nu este responsabilitatea unui singur individ. Firește, nu ar trebui să fii singur răspunzător și, de fapt, nu poți. Ascensiunea sau declinul unei familii sau unui clan, cursul și soarta lor nu au nicio legătură cu faptul că le câștigi glorie. Și, bineînțeles, nu au nicio legătură cu calea pe care o urmezi. Dacă te porți bine și ești capabil să te supui lui Dumnezeu, asta nu este ca să câștigi glorie pentru ele sau să le faci cinste și nici ca să ceri vreo recompensă de la Dumnezeu, în numele lor, sau să le asiguri vreo scutire de pedeapsă. Ascensiunea, declinul și soarta lor nu au nicio legătură cu tine. Mai ales dacă se simt sau nu onorați și dacă le câștigi sau nu glorie – aceste lucruri nu au nicio relevanță pentru tine. Nu le poți duce pe umeri și nu ai nicio responsabilitate sau obligație să o faci. Prin urmare, când părinții îți spun: „Trebuie să câștigi glorie pentru națiunea, familia sau numele nostru și nu trebuie să pătezi reputația strămoșilor noștri sau să-i lași pe alții să ne critice pe la spate”, aceste cuvinte servesc numai pentru a pune presiune psihologică negativă asupra ta. Nu te poți ridica la nivelul lor și nici nu ai vreo obligație să o faci. De ce? Pentru că Dumnezeu îți cere numai să-ți îndeplinești, înaintea Lui, datoria de ființă creată. Nu-ți cere să faci nimic sau să ai vreo obligație față de țara, familia sau numele tău. Prin urmare, să câștigi glorie pentru țara sau familia ta, sau să câștigi glorie și onoare sau să faci orice pentru numele tău nu este obligația ta. Nu are nicio legătură cu tine. Soarta lor este numai în mâinile lui Dumnezeu și tu nu trebuie să pui umărul la nicio povară. Dacă faci vreo greșeală, nu ar trebui să te simți vinovat față de ei. Dacă faci fapte bune, nu ar trebui să ai mentalitatea că ai fost norocos sau să crezi că ai câștigat glorie pentru țara, familia sau numele tău. Nu te bucura de aceste lucruri. Și dacă dai greș, să nu-ți fie frică sau să nu fii împovărat de mâhnire. Nu te învinovăți. Pentru că nu are deloc legătură cu tine. Nici să nu te gândești la asta – atât e de simplu. Așadar, în ceea ce privește diferitele naționalități ale oamenilor, chinezii sunt aleși de Dumnezeu; ei vin înaintea Lui și sunt ființe create. Occidentalii vin înaintea lui Dumnezeu și sunt și ei ființe create. Asiaticii, europenii, nord și sud americanii, cei din Oceania și africanii vin înaintea lui Dumnezeu și Îi acceptă lucrarea și sunt și ei ființele Sale create. Indiferent din ce țară este o persoană, singurul lucru pe care ar trebui să-l facă este să-și îndeplinească datoria de ființă creată, să accepte cuvintele lui Dumnezeu, să se supună lor și să obțină mântuirea. Nu ar trebui să formeze diverse clanuri pe baza naționalității lor, împărțindu-se în grupuri sau rase. Tot ceea ce are gloria rasială drept obiectiv al străduinței sale sau drept principiu fundamental este greșit. Aceasta nu este calea pe care ar trebui să meargă oamenii și este un fenomen care nu ar trebui să apară în cadrul bisericii. Va veni o zi, pe măsură ce oamenii din țări diferite interacționează mai mult și au acces la o zonă mai largă a globului, când un asiatic ar putea întâlni un european, un european ar putea întâlni un american, iar un american ar putea intra în contact cu un asiatic sau un african etc. Când diferite rase se adună laolaltă, dacă există grupuri formate pe baza rasei, toate năzuind la propria glorie rasială și făcând lucruri pentru rasa lor, ce va începe să înfrunte biserica? Va înfrunta diviziunea. Acesta este un lucru detestat și condamnat de Dumnezeu. Oricine face asta este blestemat, oricine acționează în felul acesta este un slujitor al Satanei și oricine acționează într-o asemenea manieră va fi un obiect al pedepsei. De ce va fi pedepsit? Pentru că aceasta este o încălcare a decretelor administrative. Să nu faci asta niciodată! Dacă poți acționa în felul acesta, asta dovedește că nu ai renunțat la acest aspect al condiționării din partea părinților tăi. Nu ai acceptat identitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, aceea de ființă creată, și te vezi tot ca un chinez, sau ca o persoană albă, neagră sau mulatră – ca un om dintr-o rasă diferită, cu un nume sau o naționalitate diferite. Dacă vrei să aduci glorie națiunii, rasei sau familiei tale și acționezi cu acel gând în minte, consecințele vor fi groaznice. Astăzi, aici, declarăm solemn și clarificăm cu seriozitate această chestiune. Dacă, într-o zi, oricine se împotrivește acestui aspect al decretelor administrative, va suporta consecințele. Să nu te plângi atunci, spunând: „Nu mi-ai spus, nu am știut, nu am înțeles.” Îți cunoști de mult timp identitatea de ființă creată, totuși încă poți acționa în felul acesta: asta înseamnă că nu ai fost ignorant, ci ai făcut-o în mod deliberat, comițând ofensa în cunoștință de cauză. Ar trebui să fii pedepsit. Consecințele încălcării decretelor administrative sunt de neînchipuit. Înțelegeți? (Da, înțelegem.)

Unii părinți le spun copiilor: „Oriunde mergem, nu trebuie să ne uităm rădăcinile. Nu putem uita unde ne-am născut și am fost crescuți, sau cine suntem. Oriunde mergi, când îi întâlnești pe concetățenii tăi, ar trebui să ai grijă de ei. Când alegi conducători sau supraveghetori de biserică, pune-i pe primul loc pe cei din orașul tău natal. Când biserica are vreun beneficiu material, lasă-i mai întâi pe cei din orașul tău natal să se bucure de el. Dacă alegi membrii unui grup, alege-i întâi pe cei din orașul tău natal. Când concetățenii lucrează împreună, împărtășiți aceeași limbă și sunteți familiari între voi.” Cum se numește acest lucru? „Când se întâlnesc concetățenii, ei au lacrimi în ochi.” Mai este și zicala: „Unchii și mătușile sunt rude, generație după generație: chiar dacă oasele sunt rupte, tendoanele încă sunt legate.” Unii, din cauza învățăturilor de la părinții sau bătrânii lor, cum aud că cineva vine din aceeași provincie sau din același oraș, sau dacă îl aud vorbind cu accentul din orașul lor natal, îl plac foarte mult. Mănâncă împreună, stau împreună la adunări și fac totul împreună. Sunt foarte apropiați. Unii, după ce întâlnesc un concetățean, ar putea zice: „Știi ce se spune, «Când se întâlnesc concetățenii, ei au lacrimi în ochi». Când întâlnesc un concetățean, mă simt apropiat de el: când te-am întâlnit, am simțit că ești parte din familie.” Au mare grijă de concetățenii lor. Dacă aceștia întâmpină dificultăți în viață sau în lucrare, sau dacă sunt bolnavi, au mare grijă de ei. E bine așa? (Nu, nu este.) De ce nu este bine? (Dacă tratezi oamenii așa, îți lipsesc principiile.) Este o lipsă de principii, iar această persoană este confuză. Arată afecțiune oricui este un concetățean, dar ce sunt concetățenii? Sunt ei oameni buni? Sunt frați și surori adevărate? Faptul că îi promovezi este în conformitate cu principiile? Faptul că îi recomanzi este conform principiilor? Sunt potriviți pentru acea slujbă? Este corectă grija și apropierea ta față de ei? Este conform adevărului și principiilor? Dacă nu, atunci ceea ce faci pentru ei este nepotrivit și este un lucru detestat de Dumnezeu. Înțelegi? (Înțeleg.) Prin urmare, când părinții îți spun: „Ai grijă de concetățenii tăi când îi întâlnești”, asta e o aberație, nu ar trebuie să îi dai atenție și ar trebui s-o ignori. Pe viitor, dacă părinții te întreabă: „Acel concetățean al nostru este în aceeași biserică în care ești tu. Ai avut grijă de el?”, cum ar trebui să răspunzi? (În casa lui Dumnezeu, îi tratăm pe toți în mod egal.) Ar trebui să spui: „Nu sunt obligat să fac asta. Lasă concetățeanul, n-aș avea grijă nici de voi, dacă v-ați opune lui Dumnezeu.” Există oameni care sunt profund influențați de aceste feluri de noțiuni tradiționale ale familiei. De îndată ce întâlnesc pe cineva care este oarecum înrudit cu ei, sau are același nume de familie, sau aparține aceluiași clan, nu-l pot ocoli. Imediat ce aud că o persoană are același nume de familie ca ei, spun: „Vai de mine, suntem toți ca în familie aici! Pe baza poziției mele actuale în familie, ar trebui să-i spun strămătușă. Comparativ cu ea, sunt unul dintre nepoți.” Își spun de bunăvoie nepoți, iar când o văd, nu îndrăznesc să i se adreseze cu „soră” sau cu orice altceva; îi spun mereu „strămătușă”. Când unii oameni întâlnesc pe cineva cu același nume de familie, se simt foarte apropiați de el, indiferent ce fel de persoană este. Este în regulă? (Nu.) Unele familii, mai ales, au o tradiție de a avea o grijă specială de cei care sunt din același clan și sunt adesea amabile cu ei și interacționează strâns cu acești oameni. Prin urmare, se pare că locuința lor este mereu plină de oameni și de activitate, iar familia pare deosebit de însuflețită și prosperă. Când se întâmplă ceva, rudele îndepărtate vin toate să le dea o mână de ajutor, oferindu-le sfaturi și sugestii. Influențați de această cultură a familiei, unii simt că, dacă se comportă în felul acesta, e bine; cel puțin, nu sunt izolați sau singuri și au oameni care să-i ajute când se întâmplă ceva. Ce noțiuni au alți oameni? „Ca să trăiești printre oameni, trebuie să fii agreabil”. Deși această zicală este greu de explicat, toată lumea îi poate înțelege sensul. „Omul trebuie să aibă sentimente umane. Se mai poate numi om dacă nu are sentimente umane? Dacă ești mereu serios și zelos, dacă ești mereu preocupat de principii și atitudini, în cele din urmă, vei rămâne fără rude sau prieteni. Trebuie să ai sentimente umane când trăiești în grupuri sociale. Oamenii care nu au nicio legătură cu numele nostru de familie sunt altă poveste, dar între cei cu același nume sau din același clan, nu sunt toți apropriați? Nu poți părăsi pe niciunul dintre ei. Când înfrunți chestiuni precum boala, căsătoria, înmormântările, sau alte evenimente majore și minore, nu ai nevoie de cineva cu care să discuți? Când cumperi o casă, o mașină, sau pământ, oricine îți poate da o mână de ajutor. Nu poți părăsi acești oameni; trebuie să te bazezi pe ei în viață.” Deoarece ești profund influențat de această cultură familială, atunci când ești în oraș și mai ales în biserică, și vezi pe cineva din același clan, în mod inconștient, gravitezi spre el, plăcându-l în mod deosebit, adesea oferindu-i grijă și tratament special și înțelegându-te cu el într-o manieră aparte. Chiar și atunci când greșește, ești adesea îngăduitor cu el. Pe cei care nu-ți sunt rude de sânge îi tratezi cu imparțialitate. Dar față de cei din clanul tău, tinzi să fii protector și să-i favorizezi, ceea ce, în termeni simpli, se numește „să fii părtinitor cu rudele”. Unii oameni sunt adesea ghidați de aceste gânduri, fără să trateze oamenii sau să se ocupe de chestiunile din viață pe baza principiilor învățate de la Dumnezeu, ci pe baza influenței culturii familiale. Nu este un lucru greșit? (Ba da.) De exemplu, cineva cu numele Zhang s-ar putea adresa unei alte persoane cu același nume de familie, care este cu câțiva ani mai în vârstă, cu „soră mai mare”. Alții ar putea crede că sunt surori adevărate, dar de fapt, sunt persoane neînrudite, care au același nume de familie, dar nicio relație de sânge. De ce i se adresează așa? Este influența culturii familiale. Oriunde merg, cele două sunt inseparabile, ea împarte totul cu „sora ei mai mare” și nu cu cei din afară. De ce? „Pentru că este o Zhang, exact ca mine. Suntem rude. Trebuie să-i spun totul. Dacă nu ei, atunci cui? Dacă n-aș avea încredere în familia mea, ci m-aș încrede în străini, oare n-ar fi o prostie? Din orice perspectivă, străinii nu sunt de încredere; doar familia este.” Când se aleg conducătorii de biserică, o alege pe ea, iar când oamenii întreabă: „De ce ai ales-o pe ea?”, spune: „Pentru că are același nume de familie ca mine. N-ar fi împotriva rațiunii și decenței să n-o aleg? Dacă n-aș fi ales-o, aș mai fi om?” Oricând are biserica beneficii materiale sau lucruri bune de oferit, se gândește mai întâi la ea. „De ce te-ai gândit mai întâi la ea?” „Pentru că are același nume de familie ca mine, face parte din familia mea. Dacă n-aș avea eu grijă de ea, cine ar face-o? Oare aș mai fi om, dacă n-aș avea acest sentiment uman de bază?” Indiferent dacă aceste lucruri provin din sentimente sau din motive egoiste, pe scurt, dacă ești influențat și condiționat de aceste gânduri din partea familiei tale, ar trebui să te întorci imediat și să nu te mai comporți, să nu mai abordezi lucrurile și să nu mai tratezi oamenii folosind aceste metode. Oricât de înguste sau de vaste ar fi aceste metode, ele nu sunt principiile și metodele pe care le-ai învățat de la Dumnezeu. Acestea sunt cel puțin gânduri și puncte de vedere la care se cuvine să renunți. Pe scurt, ar trebui să renunți la orice condiționare din partea familiei care nu este conform principiilor învățate de la Dumnezeu. Nu ar trebui să-i tratezi pe ceilalți sau să interacționezi cu ei folosind aceste metode și nici nu ar trebui să gestionezi lucrurile în felul acesta. Unii ar putea spune: „Dacă nu gestionez lucrurile în felul acesta, nu voi ști deloc cum să le gestionez.” Asta e ușor de rezolvat. Cuvintele lui Dumnezeu oferă principii pentru gestionarea diverselor chestiuni. Dacă nu poți găsi o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu, caută un frate sau o soră care înțelege acest adevăr și întreabă-l. El îți va clarifica lucrurile, ca să înțelegi. Acestea sunt lucrurile la care oamenii ar trebui să renunțe, când este vorba de tratarea problemelor legate de clan, nume de familie și obiceiurile lumii.

Unii părinți își cicălesc fiicele, spunând: „Ca femeie, ar trebui să urmezi bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine. Dacă te căsătorești într-o familie de cocoși, trebuie să te porți ca un cocoș; dacă te căsătorești într-o familie de câini, trebuie să te porți ca un câine.” Înțelesul este că nu ar trebui să te străduiești să fii o ființă umană bună, ci să te resemnezi să fii ca un cocoș sau ca un câine. Este aceasta o cale bună? În mod clar, când aude asta, oricine ar discerne că nu este bună, nu-i așa? Expresia „urmează bărbatul cu care te căsătorești” se adresează cu siguranță femeilor – atât de tragică este soarta lor. Sub influența și condiționarea familiei, femeile se abandonează depravării: chiar urmează un cocoș, dacă se căsătoresc cu un cocoș, sau un câine, dacă se căsătoresc cu un câine, fără să se străduiască să meargă pe o cale bună, făcând orice le spun părinții să facă. Deși părinții îți insuflă acest gând, ar trebui să discerni dacă un astfel de gând este corect sau greșit, benefic sau dăunător pentru felul în care te comporți. Desigur, am avut deja părtășie despre acest aspect, în cadrul subiectului renunțării la căsătorie, așa că nu-l vom diseca și nu-l vom analiza aici, în mod specific. Pe scurt, toate aceste gânduri și puncte de vedere eronate, părtinitoare, greșite, superficiale, nesăbuite și chiar rele și degenerate de la părinți sunt lucrurile la care ar trebui să renunți. Mai ales zicalele precum „Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine”, despre care tocmai am discutat, și „Căsătorește-te cu un bărbat pentru îmbrăcăminte și mâncare” – ar trebui să discerni aceste afirmații și să nu fii indus în eroare de astfel de gânduri insuflate de părinții tăi, crezând că „Sunt vândută omului cu care mă căsătoresc: el este stăpânul meu, ar trebui să fiu orice vrea el să fiu și să fac tot ce spune, iar soarta mea este legată de el. Odată ce ne căsătorim, amândoi suntem legați, ca două lăcuste pe o funie. Dacă el prosperă, prosper și eu; dacă nu prosperă, nici eu nu prosper. Prin urmare, zicala părinților mei, «Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine» va fi mereu corectă. Femeile nu ar trebui să fie independente sau să urmărească lucruri și, cu siguranță, nu ar trebui să aibă idei sau dorințe despre stabilirea perspectivei corecte asupra vieții și urmarea căii corecte în viață. Ar trebui doar să urmeze supuse cuvintele părinților lor, «Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine.»” Este acesta un gând corect? (Nu.) De ce este greșit? „Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine” – mai există o frază cu un înțeles asemănător, și anume „Două lăcuste pe o singură funie”, ceea ce înseamnă că, odată ce te căsătorești cu el, soarta ta este legată de a lui. Dacă el prosperă, vei prospera și tu; dacă el nu prosperă, nici tu nu vei prospera. Așa stau lucrurile? (Nu.) Să vorbim mai întâi despre zicala „Dacă el prosperă, vei prospera și tu”. Este aceasta realitatea? (Nu.) Poate cineva să ofere un contraexemplu pentru a contrazice această chestiune? Nu vă puteți gândi la niciunul? O să vă ofer Eu un exemplu. De pildă, când o anumită femeie să căsătorește cu un bărbat, ea devine hotărâtă să îl urmeze. E la fel cum tind femeile să spună: „De azi înainte, îți aparțin”, adică „Îți sunt vândută, iar destinul meu este legat de al tău.” Făcând abstracție de femeia care se abandonează depravării, să vedem acum dacă fraza „Dacă el prosperă, vei prospera și tu” este corectă sau nu. Este adevărat că dacă el prosperă, automat vei prospera și tu? Să presupunem că pornește o afacere și ajunge într-o situație dificilă, înfruntând numeroase provocări, întâmpinând dificultăți peste tot, ducând lipsă de fonduri, de relații, de o locație potrivită pentru a deschide un magazin, de o piață în care să facă afaceri și de oameni care să-l ajute. Tu, ca soție, ești hotărâtă să-l urmezi; indiferent ce face, nu-l detești deloc, ci îl sprijini necondiționat. Cu timpul, afacerea lui prosperă, deschizând magazin după magazin, obținând beneficii economice și venituri tot mai mari. Soțul tău devine șef și, din șef, devine un magnat înstărit. Prosperă, nu-i așa? Ca în zicala „Când un bărbat se îmbogățește, adesea devine corupt”, care este, desigur, o realitate a acestei societăți și a acestei lumi ticăloase. Odată ce soțul tău ajunge șef și, în cele din urmă, magnat, cât de ușor este să devină corupt? Se întâmplă în câteva clipe. După ce ajunge șef și începe să prospere, zilele tale bune se vor sfârși. De ce? Vor începe să apară grijile: „Are altă femeie? Oare mă va înșela? Îl seduce cineva? Se va plictisi de mine? Va înceta să mă iubească?” S-au terminat zilele voastre fericite? După toți acești ani în care ai împărtășit greutățile cu el, te simți nefericită și obosită. Condițiile tale de trai au fost proaste, sănătatea ți s-a deteriorat și ți-ai pierdut frumusețea. Ai devenit o bătrână cu fața pământie. În ochii lui, s-ar putea să nu mai ai farmecul tinerei de care s-a îndrăgostit cândva. S-ar putea să se gândească: „Acum că sunt înstărit și influent, pot găsi pe cineva mai bun.” Pe măsură ce devine tot mai distant, începe să aibă gânduri active, începe să se schimbe. Nu ești în pericol atunci? Devine mare șef, în vreme ce tu ești o bătrână cu fața pământie – nu există un fel de disparitate și de inegalitate între voi? În aceste momente, nu ești nedemnă de el? Nu simte el că-ți este superior? Nu te detestă tot mai mult? Dacă da, zilele tale dificile abia încep. În cele din urmă, s-ar putea să-și pună dorințele în practică și să găsească altă femeie și să petreacă tot mai puțin timp acasă. Atunci când se întoarce, o face mai mult ca să se certe cu tine, trântește ușa și pleacă imediat după asta, uneori fără să dea niciun semn timp de câteva zile. Ținând cont de relația voastră din trecut, poți spera cel mult că îți va da bani sau se va îngriji de necesitățile tale de zi cu zi. Dacă faci cu adevărat mare caz, s-ar putea chiar să nu-ți mai plătească cheltuielile de întreținere. Deci, cum e? Doar pentru că el începe să prospere, soarta ta s-a îmbunătățit în vreun fel? Ești mai fericită sau mai nefericită? (Mai nefericită.) Ești mai nefericită. Zilele tale de nenorocire au sosit. Când înfruntă astfel de situații, de cele mai multe ori, femeile vor vărsa lacrimi amare și, datorită celor spuse de părinții lor, „Rufele murdare se spală în familie”, vor suporta situația, gândindu-se: „Voi îndura până crește fiul meu și mă poate susține. Apoi voi scăpa de soțul meu!” Unele femei sunt destul de norocoase să vadă ziua în care fiii lor le devin un sprijin real, în vreme ce altele nu ajung atât de departe. Când fiul lor este încă mic, soțul decide să țină la el copilul și îi spune soției lui: „Pleacă, bătrână cu fața pământie!”, iar ea ar putea fi luată drept cerșetoare și alungată din propria casă. Așadar, când el prosperă, prosperi, neapărat, și tu? Chiar sunt sorțile voastre legate una de alta? (Nu.) Dacă afacerea lui are probleme continuu sau nu merge cum își dorește el, atunci, având nevoie de sprijinul, încurajarea, compania și grija ta și neavând calificarea și oportunitatea de a deveni corupt, s-ar putea să te prețuiască în continuare. Când nu prosperă, s-ar putea să te simți mai în siguranță și să ai pe cineva alături și vei capabilă să experimentezi căldura și fericirea căsniciei. Întrucât atunci când nu prosperă, nimeni din afară nu-i dă atenție sau nu-l prețuiește, iar tu devii singura persoană pe care se poate baza, te prețuiește. În acel caz, te vei simți în siguranță și relativ mai bine și mai fericită. Dar dacă prosperă și își ia avânt, atunci va zbura, dar te va lua și pe tine? Este corectă zicala unor părinți, „Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine”? (Nu, nu este.) În mod clar, asta împinge femeile într-un abis al suferinței. Dar principiul: „Îl voi urma dacă merge pe calea cea dreaptă și, dacă nu, îl voi părăsi”? Și acest principiu este greșit. Dacă te-ai căsătorit cu el, nu înseamnă că îi ești vândută și nici nu ar trebui să-l tratezi ca pe un străin. E suficient să-ți îndeplinești obligațiile în căsnicie. Dacă lucrurile merg bine, grozav; dacă nu, despărțiți-vă. Ți-ai îndeplinit obligațiile și ai conștiința curată. Dacă are nevoie ca tu să-ți îndeplinești responsabilitățile de a-l însoți, fă-o; dacă nu, despărțiți-vă. Acesta este principiul. Fraza: „Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine” e un nonsens – e dăunătoare. De ce este un nonsens? Îi lipsesc principiile: indiferent ce fel de persoană este un bărbat, îl urmezi fără discernământ. Dacă urmezi un bărbat bun, viața s-ar putea să merite trăită. Dar dacă urmezi un bărbat rău, nu te condamni? Astfel, indiferent ce fel de persoană este, ar trebui să ai o poziție precisă față de căsnicie. Trebuie să înțelegi că doar adevărul oferă protecție adevărată și o cale și principii pentru o viață demnă. Ceea ce oferă părinții sunt numai mici frânturi de experiență sau strategii bazate pe sentimentele sau interesele lor personale. Astfel de sfaturi nu te pot proteja deloc și nici nu-ți pot oferi principiile corecte de practică. De pildă, zicala „Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine”. Nu te poate face decât să devii ignorantă în privință căsniciei, făcându-te să-ți pierzi demnitatea și șansa de a alege calea cea dreaptă în viață. Mai important, s-ar putea să te facă și să pierzi șansa la mântuire. Așadar, indiferent de intenția din spatele cuvintelor părinților tăi, fie că a fost grijă, protecție, afecțiune, interese personale sau orice alt motiv, ar trebui să discerni diversele lor zicale. Chiar dacă intenția lor inițială are legătură cu bunăstarea și protecția ta, nu ar trebui să le accepți zicalele cu nepăsare și nesăbuință. În schimb, ar trebui să le discerni și să găsești principiile corecte de practică, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, nu să practici sau să te comporți conform cuvintelor lor. Mai ales zicala „Căsătorește-te cu un bărbat pentru îmbrăcăminte și mâncare”, pe care o spuneau adesea generațiile anterioare – este o greșeală și mai mare. Femeilor le lipsesc mâinile sau picioarele? Nu-și pot câștiga singure traiul, sau ce? De ce trebuie să se bazeze pe bărbați pentru îmbrăcăminte și mâncare? Femeile nu sunt inteligente? Comparativ cu bărbații, ce le lipsește femeilor? (Absolut nimic.) Așa e, nu le lipsește nimic. Femeile au capacitatea de a exista independent, iar aceasta le este oferită de Dumnezeu. Întrucât femeile au capacitatea de a trăi independent, de ce ar trebui să se bazeze pe bărbați ca să le susțină? Nu este acesta un gând eronat? (Ba da.) Aceasta este insuflarea unui gând greșit. Femeile nu ar trebui să se devalorizeze sau să se înjosească din cauza acestei zicale, depinzând de bărbați pentru necesitățile de bază. Desigur, este obligația bărbatului să plătească toate cheltuielile de trai pentru soția și familia sa, asigurându-se că femeia sa are ce mânca și ce îmbrăca. Totuși, femeile nu ar trebui să se căsătorească numai pentru mâncare sau îmbrăcăminte sau să aibă astfel de gânduri și puncte de vedere. Întrucât ai abilitatea de a trăi independent, de ce te-ai baza pe un bărbat pentru necesitățile de bază? Nu se datorează asta, într-o anumită măsură, influenței părinților și condiționării gândurilor din partea familiei? Dacă o femeie primește această condiționare a educației familiale, atunci fie este leneșă, nu vrea să facă nimic, ci doar dorește să se bazeze pe altcineva pentru probleme legate de hrană și îmbrăcăminte, fie a acceptat gândurile părinților ei, crezând că femeile nu sunt bune de nimic și că nu pot și nu ar trebui să rezolve singure aceste probleme legate de hrană și îmbrăcăminte, ci ar trebui pur și simplu să se bazeze pe bărbați pentru ele. Asta nu înseamnă că se abandonează depravării? (Ba da.) De ce este greșit să adopți astfel de gânduri și puncte de vedere? Ce afectează ele? De ce ar trebui să se renunțe la aceste gânduri depravate? Dacă un bărbat îți asigură mâncarea și îmbrăcămintea și atunci îl vezi ca pe stăpânul tău, un superior, cel care decide totul, nu l-ai consulta în orice chestiune, mare sau mică? (Ba da.) De exemplu, dacă tu crezi în Dumnezeu, ai putea gândi: „Îl voi întreba pe cel care ia deciziile dacă am voie să cred în Dumnezeu; dacă spune da, voi crede, dacă nu, nu.” Chiar și atunci când casa lui Dumnezeu le cere oamenilor să-și îndeplinească îndatoririle, tu tot trebuie să-i ceri permisiunea; dacă e bucuros și e de acord, îți poți îndeplini datoria, dar dacă nu, nu poți. În calitate de credincioasă în Dumnezeu, dacă poți să Îl urmezi sau nu depinde de atitudinea soțului tău față de tine și de felul în care te tratează. Poate soțul tău să discearnă dacă această cale este adevărată sau falsă? Dacă îl asculți, îți va garanta asta mântuirea și intrarea în Împărăția Cerurilor? Dacă soțul tău este înțelept și poate auzi glasul lui Dumnezeu, dacă este una dintre oile lui Dumnezeu, atunci s-ar putea să beneficiezi alături de el, dar tu doar beneficiezi alături de el. Totuși, dacă este un ticălos și un antihrist și nu poate înțelege adevărul, ce vei face? Vei mai crede? Nu ai urechi sau creier? Nu poți asculta cuvintele lui Dumnezeu? După ce le auzi, nu poți discerne singură? Poate soțul tău să-ți determine soarta? Îți controlează și îți orchestrează destinul? I te-ai vândut lui? Aceste doctrine le sunt clare tuturor, dar când vine vorba de anumite probleme care implică principiile, oamenii tind să fie, în mod inconștient, influențați de condiționarea acestor gânduri și puncte de vedere din partea familiei lor. Când aceste gânduri și puncte de vedere te influențează, faci adesea judecăți greșite și, îndrumată de gândurile din spatele acestor judecăți eronate, faci alegerile greșite, care te conduc apoi pe calea greșită și, în cele din urmă, te ruinează. Ai ratat șansa de a-ți îndeplini datoria, de a câștiga adevărul și de a fi mântuită. Ce a dus la prăbușirea ta? La suprafață, pare că ai fost înșelată și influențată de un bărbat, ruinată de el. Dar în realitate, propriul gând profund înrădăcinat a dus la prăbușirea ta. Cu alte cuvinte, cauza acestui final este gândul următor: „Urmează bărbatul cu care te căsătorești, fie că este cocoș sau câine”. Prin urmare, este esențial să renunți la acest gând.

Acum, privind retrospectiv la gândurile și punctele de vedere de la părinți și familii, despre care am avut părtășie, care implică principiile și strategiile de relaționare cu lumea, regulile jocului, căile lumii, rasa, bărbații și femeile, căsnicia și așa mai departe – există printre acestea vreun lucru care este pozitiv? Există vreunul care te poate îndruma, într-o anumită măsură, pe calea urmăririi adevărului? (Nu.) Niciunul dintre ele nu te ajută să devii o ființă creată adevărată sau calificată. Dimpotrivă, fiecare dintre ele te rănește profund, corupându-te prin intermediul condiționării acestor gânduri și puncte de vedere, făcând ca oamenii din ziua de azi să fie, în adâncul ființei lor, înrobiți, controlați, influențați și tulburați de diverse gânduri și puncte de vedere eronate. Deși în adâncul inimii oamenilor, familia este un loc cald, plin de amintiri din copilărie și un refugiu pentru suflet, diversele influențe negative ale familiei asupra lor nu ar trebui să fie subestimate. Căldura familiei nu poate dizolva aceste gânduri greșite. Căldura familiei și amintirile frumoase pe care le aduce le oferă oamenilor doar o oarecare consolare și satisfacție, la nivelul afecțiunii fizice. Cu toate acestea, în ceea ce privește lucruri precum comportamentul și relaționarea cu lumea, calea pe care ar trebui să o urmezi, sau ce fel de perspectivă asupra vieții și ce valori să stabilești, condiționarea din partea familiei este complet dăunătoare. Din această perspectivă, chiar dinainte să intre în societate, omul a fost deja corupt de diverse gânduri și puncte de vedere din familie – a fost supus deja condiționării, controlului și influenței diverselor gânduri și puncte de vedere eronate. Se poate spune că familia este locul unde se primesc mai întâi toate gândurile și punctele de vedere eronate și locul în care acestea încep să fie folosite și aplicate liber. Familiile joacă acest fel de rol în viața fiecărui om și în viața lui cotidiană. Părtășia noastră despre acest subiect nu înseamnă că le cerem oamenilor să renunțe la familie în ceea ce privește afecțiunea, sau să se despartă sau să taie legăturile cu familiile lor. Se referă doar la a le cere oamenilor să recunoască în mod specific, să discearnă și, desigur, să renunțe mai precis și mai practic la diversele gânduri și puncte de vedere eronate, insuflate de familiile lor. Aceasta este practica specifică pe care ar trebui să o adopte cel care urmărește adevărul, atunci când abordează subiecte legate de familie.

Sunt multe subiecte legate de familie. Nu-i adevărat că aceste zicale, pe care familia le condiționează în oameni, cele despre care am avut părtășie, sunt destul de comune? (Ba da.) Le auzim adesea spuse printre familii – dacă nu într-o familie, atunci în alta. Nu sunt aceste zicale răspândite și reprezentative? Majoritatea familiilor au insuflat aceste gânduri și puncte de vedere în diferite măsuri. Fiecare zicală despre care am avut părtășie apare în diferite moduri în majoritatea familiilor și este insuflată în diverse etape ale creșterii unei persoane. Din ziua în care unui om îi sunt insuflate aceste gânduri, el începe să le accepte, dobândind o anumită conștientizare și acceptare față de ele și apoi, fără să se poată apăra, adoptă aceste gânduri și puncte de vedere drept strategiile și modalitățile lui de relaționare cu lumea, pentru a trăi și supraviețui în viitor. Desigur, mulți le consideră și o bază pentru a se impune în societate. Astfel, aceste gânduri și puncte de vedere nu numai că pătrund în viețile cotidiene ale oamenilor, dar și în lumea lor interioară și în diversele probleme pe care le întâmpină pe calea supraviețuirii lor. Când apar diferite probleme, diversele gânduri și puncte de vedere din inimile oamenilor îndrumă felul în care ei gestionează aceste chestiuni; când apar aceste diferite probleme, ei sunt dominați și guvernați de diferite gânduri și puncte de vedere, precum și de principii și strategii de relaționare cu lumea. Cu îndemânare, oamenii pot aplica aceste gânduri și puncte de vedere eronate în viața reală. Sub îndrumarea diverselor gânduri și puncte de vedere greșite, ei merg în mod firesc pe o cale incorectă. Întrucât acțiunile, comportamentul, viețile și existența lor sunt dictate de gânduri greșite, e inevitabil să meargă și pe căi greșite în viață. De vreme ce rădăcina gândurilor care îi îndrumă este greșită, calea lor este, firește, greșită. Direcția căii lor este denaturată, făcând finalul destul de clar. Oamenii, condiționați de diversele gânduri ale familiilor lor, merg pe calea greșită și apoi rătăcesc, din cauza acesteia. Prin urmare, se îndreaptă spre iad, spre distrugere. În final, cauza prăbușirii lor se află în diversele gânduri greșite condiționate de familiile lor. Având în vedere consecințele grave, oamenii ar trebui să renunțe la condiționarea diverselor gânduri date de familiile lor. În prezent, influența asupra oamenilor a condiționării diverselor gânduri eronate îi împiedică să accepte adevărul. Îndrumați de aceste gânduri greșite și din cauza existenței lor, adesea, oamenii nu pot înțelege adevărul și chiar îl resping și i se împotrivesc în inimile lor. Mai rău, bineînțeles, unii ar putea lua decizia de a-L trăda pe Dumnezeu. Așa stau lucrurile acum, dar pe termen lung, în circumstanțele în care oamenii nu pot accepta adevărul sau îl trădează, aceste gânduri eronate îi fac să meargă pe o cale greșită, opusă adevărului, trădându-L și respingându-L pe Dumnezeu. Sub îndrumarea unei astfel de căi greșite, chiar dacă par să-L asculte pe Dumnezeu vorbind și să-I accepte lucrarea, în cele din urmă, nu pot fi cu adevărat mântuiți din cauza căii greșite pe care se află. Este cu adevărat regretabil. Prin urmare, dat fiind că influența familiei tale poate duce la consecințe atât de grave, omul nu ar trebui să banalizeze aceste gânduri. Dacă ai fost condiționat de gândurile greșite corespunzătoare din partea familiei tale, despre diferite probleme, atunci ar trebui să le examinezi și să renunți la ele – nu le mai păstra. Indiferent de gând, dacă este greșit și se împotrivește adevărului, singura cale corectă pe care ar trebui s-o alegi este renunțarea. Practica precisă de a renunța este următoarea: criteriile sau baza pe care privești, faci sau gestionezi această chestiune nu ar mai trebui să fie gândurile eronate insuflate de familia ta, ci cuvintele lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să fie necesar să plătești un preț în acest proces, motiv pentru care ai putea crede că acționezi împotriva voinței tale, că pierzi respectul celorlalți și s-ar putea chiar să suferi o pierdere pentru interesele tale trupești, indiferent ce înfrunți, ar trebui, în mod persistent, să practici conform cuvintelor lui Dumnezeu și principiilor pe care ți le spune El, și nu ar trebui să renunți. Procesul acestei transformări va fi cu siguranță o provocare, nu va fi ușor. De ce nu va fi ușor? Este o luptă între lucruri negative și pozitive, între gânduri rele de la Satana și adevăr și între voința și dorința ta de a accepta adevărul și lucrurile pozitive contra gândurilor și punctelor de vedere eronate din inima ta. De vreme ce este o luptă, s-ar putea să suferi și ar trebui să plătești un preț – asta trebuie să faci. Dacă un om vrea să meargă pe calea urmăririi adevărului și să obțină mântuirea, trebuie să accepte aceste fapte și să experimenteze aceste lupte. Desigur, în timpul acestor lupte, cu siguranță vei plăti un preț, vei suferi o durere și vei renunța la anumite lucruri. Indiferent de felul în care arată procesul, să fii, în final, capabil să atingi teama de Dumnezeu și să te ferești de rău, să câștigi adevărul și să obții mântuirea – acesta este țelul final. Prin urmare, orice preț plătit pentru acest țel merită, pentru că este cel mai corect țel și ceea ce ar trebui să urmărești, ca să devii o ființă creată calificată. Pentru a atinge acest țel, indiferent cât efort depui sau ce preț trebuie să plătești, nu ar trebui să faci compromisuri, să te sustragi, sau să te temi, pentru că, atât timp cât urmărești adevărul și intenționezi să te temi de Dumnezeu, să te ferești de rău și să fii mântuit, atunci, când înfrunți orice luptă sau bătălie, nu ești singur. Cuvintele lui Dumnezeu te vor însoți; ai drept sprijin pe Dumnezeu și cuvintele Lui, așa că nu ar trebui să te temi, nu-i așa? (Așa e.) Așadar, din aceste câteva puncte, fie că e condiționarea gândurilor greșite din partea familiei sau din orice altă sursă, omul ar trebui să aleagă să renunțe la ea. De exemplu, așa cum tocmai am avut părtășie, familia îți spune adesea: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”. De fapt, practicarea renunțării la acest gând este simplă: pur și simplu acționează conform principiilor pe care Dumnezeu le spune oamenilor. „Principiile pe care Dumnezeu le spune oamenilor” – această expresie este destul de vastă. Cum se practică, în mod specific? Nu trebuie să diseci dacă ai intenția de a le face rău celorlalți și nici nu trebuie să te păzești de ceilalți. Așadar, ce ar trebui să faci? Pe de o parte, ar trebui să fii capabil să menții, cum se cuvine, relații armonioase cu ceilalți; pe de altă parte, când relaționezi cu diverși oameni, ar trebui să folosești cuvintele lui Dumnezeu drept bază și adevărul drept criteriu pentru a discerne ce fel de persoane sunt și apoi să-i tratezi pe baza principiilor corespunzătoare. Atât e de simplu. Dacă sunt frați și surori, tratează-i corespunzător; dacă sunt sinceri în urmărirea lor, fac sacrificii și se sacrifică pe ei înșiși, atunci tratează-i ca pe niște frați și surori care își îndeplinesc sincer datoria. Dacă sunt non-credincioși, care nu sunt dispuși să-și îndeplinească datoria, vrând doar să-și trăiască viețile, atunci nu ar trebui să-i tratezi ca pe niște frați și surori, ci ca pe niște necredincioși. Când privești oamenii, ar trebui să te uiți la ce fel de persoane sunt, la firea, umanitatea și atitudinea lor față de Dumnezeu și de adevăr. Dacă pot accepta adevărul și sunt dispuși să-l practice, tratează-i ca pe niște frați și surori adevărate, ca pe niște rude. Dacă umanitatea lor este rea, iar ei doar spun că practică de bunăvoie adevărul, având capacitatea de a discuta doctrine, dar fără să practice niciodată adevărul, atunci tratează-i ca pe niște simpli făcători de servicii, nu ca pe niște rude. Ce-ți spun aceste principii? Îți spun principiul cu care să tratezi diferite feluri de oameni – acesta este un principiu pe care l-am discutat adesea, adică tratarea oamenilor cu înțelepciune. Înțelepciune este un termen general, dar, în mod specific, înseamnă să ai metode și principii distincte de a relaționa cu diferite tipuri de oameni – toate bazate pe adevăr, nu pe sentimente, preferințe, sau păreri personale, pe avantajele sau dezavantajele pe care ți le aduc, sau pe vârsta lor, ci numai pe cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, în relaționarea cu oamenii, nu trebuie să analizezi dacă ai intenția de a face rău altora sau să te păzești de alții. Dacă tratezi oamenii cu principiile și metodele pe care ți le-a dat Dumnezeu, toate ispitele vor fi evitate, iar tu nu vei cădea în ispite și vei evita conflictele. Atât este de simplu. Acest principiu este potrivit și când relaționezi cu lumea necredincioșilor. Când vezi pe cineva, te vei gândi: „Este rău, un diavol, un demon, un bandit, sau un ticălos. Nu trebuie să mă păzesc de el; nu-i voi da atenție și nu-l voi provoca. Dacă lucrarea necesită interacțiune, atunci mă voi ocupa de ea într-o manieră oficială și imparțială. Dacă nu este necesar, voi evita contactul sau asocierea și nici nu-l voi apăra, nici nu-l voi linguși. Nu va fi capabil să-mi găsească vreo vină. Dacă vrea să mă hărțuiască, Îl am pe Dumnezeu. Mă voi baza pe El. Dacă El îi permite să mă hărțuiască, voi accepta asta și mă voi supune. Dacă Dumnezeu nu-i permite, nu va fi capabil să-mi atingă niciun fir de păr.” Nu este aceasta credință adevărată? (Ba da.) Trebuie să ai această credință adevărată și să nu te temi de el. Nu spune că este doar un bandit local sau neînsemnat: chiar și când înfruntăm marele balaur roșu, respectăm acest principiu. Dacă marele balaur roșu îți interzice să crezi în Dumnezeu, stai la discuții cu el? Îi predici? (Nu.) De ce nu? (Pentru că e inutil să-i predic.) Este un diavol, nu merită să asculte predici. Nu trebuie să strici orzul pe gâște. Adevărul nu este rostit pentru fiare sau diavoli; este menit oamenilor. Chiar dacă diavolii sau fiarele ar putea înțelege, nu le-ar fi predicat lor. Nu merită! Cum este acest principiu? (Bun.) Cum îi tratezi pe cei cu umanitate rea, pe ticăloși, pe proști și pe agresorii absurzi din biserică, sau pe cei din societate, care au o oarecare putere, care provin din familii mari sau au o anumită importanță? Tratează-i așa cum ar trebui să fie tratați. Dacă sunt frați și surori, apropie-te de ei. Dacă nu, ignoră-i și tratează-i ca pe niște non-credincioși. Dacă se încadrează în principiile de împărtășire a Evangheliei, împărtășește-le-o. Dacă nu sunt obiectul Evangheliei, nu te întâlni și nu te apropia de ei în viața asta. Atât e de simplu. Cu diavolii și cu Satana, nu este nevoie să te păzești, construind un caz împotriva lor sau pentru răzbunare. Pur și simplu ignoră-i. Nu-i provoca și nu te apropia de ei. Dacă, dintr-un oarecare motiv, este inevitabil să interacționezi sau să relaționezi cu ei, atunci abordează lucrurile într-o manieră oficială și imparțială și pe baza principiilor. Atât este de simplu. Principiile și metodele de acționare și comportament pe care Dumnezeu le predă oamenilor te ajută să te porți cu demnitate, permițându-ți să trăiești o asemănare umană tot mai mare. Pe când calea pe care o înveți de la părinții tăi, deși pare să te protejeze și să aibă grijă de tine, de fapt, te induce în eroare și te împinge într-un abis de suferință. Ceea ce te învață ei nu este calea cea dreaptă sau o abordare înțeleaptă după care să te comporți, ci o cale vicleană și demnă de dispreț, care este contrară adevărului și nu are nicio legătură cu el. Așadar, dacă accepți numai gândurile condiționate în tine de părinții tăi, îți va fi greu și anevoios să accepți adevărul, iar practicarea acestuia devine o provocare. Cu toate acestea, dacă ești hotărât să renunți cu adevărat la aceste gânduri despre comportament și despre principiile de relaționare cu lumea, care provin de la familia ta, acceptarea adevărului devine mai ușoară și la fel și practicarea lui.

Cât privește condiționarea din partea familiei, în afară de gândurile și punctele de vedere pe care le-am menționat, mai este ceva? Vă rog să rezumați. Există multe lucruri care provin de la familie și, în China, oamenii se referă la ele drept „cultura din jurul mesei”. De exemplu, la masă, un copil ar putea spune: „Șefa de clasă, fata aceea cu trei dungi pe mânecă, îmi verifică mereu tema și spune că nu am terminat-o, deși am făcut-o. Se ia mereu de mine.” Părinții ar putea răspunde: „Tu ești băiat, ea e fată. De ce îți bați capul cu ea? Axează-te pe studii și fă-ți mama mândră. Când vei deveni șef de clasă, îi vei putea verifica tema, iar asta va rezolva lucrurile, nu-i așa?” Când aude asta, copilul s-ar putea gândi: „Are sens. Sunt băiat și, chiar dacă e șefa clasei, rămâne tot fată. Nu ar trebui să-mi bat capul cu ea. Dacă mă mai deranjează, o voi ignora și cu asta basta. Cu cât mă sâcâie mai mult, cu atât voi învăța mai mult. O voi depăși și, în semestrul viitor, voi deveni șef de clasă și o voi controla eu pe ea. Asta va rezolva lucrurile.” Acesta este un exemplu de cultură din jurul mesei. La masă, dacă un băiat începe să plângă, părinții i-ar putea spune: „Abține-te! De ce plângi? Nu ești bun de nimic!” Dacă plângi înseamnă că nu ești bun de nimic? Asta înseamnă că oamenii care nu plâng sunt promițători? Este fiecare băiat care n-a plâns niciodată un individ promițător? Uită-te la acei oameni promițători – au plâns sau nu când erau tineri? Au avut emoții? Au experimentat bucurie, mânie, durere și fericire? Le-au experimentat pe toate. Indiferent dacă cineva este o figură proeminentă sau o persoană obișnuită, fiecare are o latură de fragilitate umană sau de instinct omenesc. Din cauza educației parentale și a mediului social, oamenii percep adesea această latură ca fiind slabă, lașă, incompetentă sau ușor de hărțuit. Nu îndrăznesc niciodată să o dezvăluie public; în schimb, o exprimă în taină, într-un colț. Unele figuri proeminente, când înfruntă cele mai grele vremuri din carierele lor, fără să aibă pe nimeni care să le ajute sau să le sprijine, ar putea să aștepte până se retrag toți soldații, subordonații și slujitorii din jurul lor. Apoi, în cadă, își revarsă emoțiile, urlând ca niște lupi. După ce strigă, se gândesc la asta: „A auzit cineva? Nu m-am dezlănțuit cam mult? Mai bine aș lăsa-o mai moale!” Dar faptul că o lasă mai moale pare insuficient, așa că își acoperă gurile cu un prosop și continuă să urle ca niște lupi. Umanitatea normală necesită eliberarea și exprimarea diverselor emoții. Cu toate acestea, sub presiunea imensă din partea societății și sub opresiunea diverselor opinii publice, nimeni nu îndrăznește să-și exprime normal emoțiile. Pentru că, începând de la învățăturile și condiționarea din partea familiei, fiecărui individ i-au fost insuflate convingeri eronate precum: „Un bărbat nu ar trebui să aibă nevoie de nimeni”, „Ca să forjezi fierul, trebuie să fii puternic”, „Dacă ești cinstit, zvonurile nu trebuie să te îngrijoreze” și „Dacă ai conștiința împăcată, nu trebuie să te temi că-ți va bate trecutul la ușă”. Mai este și „Un om amabil este hărțuit, la fel cum calul blând este călărit”, ceea ce transmite mesajul că ar trebui să eviți să fii o țintă ușoară și, în schimb, ar trebui să-i hărțuiești tu pe ceilalți. Ce înseamnă „amabil” în contextul „Un om amabil este hărțuit, la fel cum calul blând este călărit”? Înseamnă sincer, simplu, loial, bun și integru. Adică asta sugerează că ar trebui să eviți să fii acest tip de persoană, pentru că astfel de oameni sunt ținte ușoare. Așadar, ce ar trebui să devii în schimb? Ar trebui să devii un bădăran, un pungaș, un ticălos, un bandit, un răufăcător, un huligan – atunci nimeni nu va îndrăzni să se pună cu tine. Oriunde mergi, dacă discuțiile nu funcționează, trebuie să te comporți ca un ticălos și să fii capabil să faci o scenă, să faci crize, să fii absurd și să creezi haos. Oamenii care se comportă în felul acesta prosperă. În orice loc de muncă sau grup social, majoritatea oamenilor se tem de astfel de indivizi și nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Sunt ca niște excremente de câine, urât mirositoare, sau ca niște insecte enervante și, odată ce le ai pe tine, e greu să scapi de ele. Trebuie să devii acest tip de persoană. Nu lăsa oamenii să creadă că ești o țintă ușoară sau ușor de provocat. Ar trebui să ai spini pe tot trupul. Dacă nu ai spini, nu vei fi capabil să te impui în această societate. Va exista mereu cineva care să te hărțuiască. Educația din partea familiei îți servește ca ghid pe drumul vieții, precum și ca o învățătură și insuflare specifică a principiilor de comportament. Cu alte cuvinte, părinții folosesc aceste gânduri și zicale ca să te învețe cum să te comporți, cum să te porți și să abordezi lucrurile. Ce fel de persoană îți spun să fii? La suprafață, unii părinți ar putea spune lucruri care sună bine, precum: „Copilul meu nu trebuie să devină o persoană proeminentă sau o celebritate; e suficient să fie un om bun.” Cu toate acestea, le spun copiilor lor și fraze precum: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”, „Un om amabil este hărțuit, la fel cum calul blând este călărit” și „Un bărbat nu ar trebui să aibă nevoie de nimeni”. Așadar, după atâta vorbărie, le spun copiilor lor să fie oameni buni sau altceva? (Îi încurajează să fie neînfricați sau măcar capabili să se apere.) Spune-Mi, oare majoritatea părinților sunt dispuși să-și vadă copiii hărțuind pe alții sau ar prefera să-i vadă deosebit de integri și mergând pe calea cea dreaptă, dar fiind frecvent hărțuiți și supuși unei anumite excluderi? Ce fel de persoană ar trebui să devină copilul, ca să-și facă părinții fericiți, mândri și radianți? (Părinții sunt mândri când copiii lor sunt capabili să-i hărțuiască pe alții, dar consideră că este o rușine dacă ei sunt adesea abuzați, când merg pe calea cea dreaptă.) Dacă mergi pe calea cea dreaptă, dar ești adesea abuzat, părinții tăi vor simți durere, tristețe, mâhnire și nu vor fi dispuși să permită așa ceva. Care este rădăcina acestui lucru? Indiferent de motive, fiecare gând și punct de vedere pe care copiii îl învață de la părinții lor, despre felul în care să se comporte și să acționeze, este incorect și contrar adevărului. Pe scurt, aceste gânduri și puncte de vedere pe care părinții ți le insuflă nu te vor duce niciodată la prezența lui Dumnezeu și nici nu te vor îndruma pe calea urmăririi adevărului. Desigur, oamenii nu vor obține niciodată mântuirea, sub îndrumarea unor astfel de gânduri și puncte de vedere. Acesta este un fapt de netăgăduit. Așadar, indiferent care sunt intențiile sau motivațiile părinților tăi, indiferent ce influență au asupra ta, dacă ceea ce trăiești contrazice adevărul, se opune adevărului și te împiedică să te supui lui Dumnezeu și adevărului, atunci ar trebui să renunți la acel lucru.

Cu privire la diversele gânduri din condiționarea din partea familiei, care au constituit subiectul acestor ultime sesiuni de părtășie, deși aceste gânduri sunt folosite la scară largă și promovate printre oameni, indiferent de câți oameni sunt acceptate sau cât de mulți oameni le adoptă și oricât de mult se bazează oamenii pe ele, având în vedere răul pe care li-l fac indivizilor, este imperativ ca oamenii să renunțe la aceste gânduri și puncte de vedere. Trebuie să reexamineze sau să confrunte diverse chestiuni corespunzătoare acestor gânduri și puncte de vedere, căutând, în cuvintele lui Dumnezeu, căile de practicare corecte și adevărurile-principii, și trebuie să pătrundă în adevărurile-realități, sub premisa renunțării la această condiționare a gândirii, câștigând astfel speranța la mântuire. Prin intermediul acestor sesiuni de părtășie despre gândurile și punctele de vedere și diversele zicale specifice condiționate în tine de familia ta, mă întreb în ce măsură ați recunoscut diversele gânduri și puncte de vedere care există în adâncul sufletelor voastre. Pe scurt, orice s-ar întâmpla, aceste sesiuni de părtășie ar trebui să servească drept avertisment, oferindu-le oamenilor o înțelegere inedită a conceptului de familie, precum și o nouă înțelegere și comprehensiune a condiționării din partea rudelor, a gândurilor din partea familiei și a culturii familiale, oferindu-le o nouă metodă de abordare, precum și capacitatea de a adopta o perspectivă și o poziție corectă în felul în care își abordează familia. Indiferent de maniera exterioară în care îți abordezi familia, pe scurt, cu privire la gândurile și punctele de vedere eronate despre felul în care să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi, cu care te-a influențat familia ta, ar trebui să-l discerni pe fiecare dintre ele și apoi să renunți la aceste gânduri, unul câte unul, ca să adopți, cu o înțelegere pură, punctele de vedere și metodele învățate de oameni de la Dumnezeu și să accepți diversele puncte de vedere și metode corecte pe care Dumnezeu le împărtășește oamenilor, despre felul în care trebuie să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze. Asta ar trebui să facă persoanele care urmăresc sincer adevărul.

Un gând și punct de vedere semnificativ pe care familiile îl insuflă oamenilor este că ei ar trebui să fie neînfricați și să folosească diverse mijloace pentru a se proteja. Având în vedere modul în care oamenii își protejează interesele, trupul și siguranța personală, după ce obțin mijloace și metode de relaționare cu lumea din condiționarea diverselor gânduri și puncte de vedere, care este scopul principal al familiilor care le insuflă aceste gânduri? Este acela de a proteja indivizii de hărțuire. Acum, să examinăm esența hărțuirii. Este bine să fii hărțuit? Poți evita asta? Există cineva care nu a fost hărțuit niciodată? Ce implică hărțuirea? În afară de faptul că speră că, în viitor, copiii lor se vor putea integra în societate și se vor putea impune în mod normal, părinții au și frica permanentă că aceștia vor fi hărțuiți. Prin urmare, părinții îți împărtășesc adesea anumite trucuri și mijloace de relaționare cu lumea, folosind aceste metode pentru a te proteja și împiedica să fii hărțuit. Întrucât părinții nu te pot însoți sau proteja tot timpul, când îți întinzi aripile și trebuie să zbori singur, ei te înarmează cu anumite gânduri și puncte de vedere, ca să se asigure că nu vei fi hărțuit. Sunt corecte aceste gânduri și puncte de vedere? Vă temeți că veți fi hărțuiți? Aveți acest gând și punct de vedere: „Când ajung în societate și în grupurile sociale și mai ales când interacționez cu necredincioși, mi-e teamă că voi fi hărțuit – asta mă îngrijorează cel mai mult. Dacă întâlnesc pe cineva aproximativ egal cu mine, tot mă pot apăra. Dar dacă întâlnesc pe cineva mai neînfricat decât mine, nu voi îndrăzni să mă împotrivesc. Voi accepta pur și simplu orice hărțuire mă așteaptă. Nu pot face nimic în privința asta. Au susținători și oameni în culise, iar eu va trebui să îndur asta.” Este aceasta gândirea și punctul de vedere predominant pentru majoritatea oamenilor? (Înainte, aveam astfel de puncte de vedere. După ce mi-am pus credința în Dumnezeu, am început să mă înțeleg armonios cu frații și surorile. Când interacționez cu necredincioși, chiar dacă înfrunt hărțuire și persecuție, știu că sunt permise de Dumnezeu și că există o lecție pe care trebuie s-o învăț. Așadar, mă tem mai puțin și, în schimb, am învățat să mă bazez pe Dumnezeu ca să experimentez asta.) Ce fel de om este deosebit de temător? (Cei cărora le lipsește credința în Dumnezeu.) În afară de acești indivizi, mai există cei care sunt deosebit de timizi, introvertiți și cu stimă de sine scăzută, care sunt slabi și firavi, care sunt mai puțin atractivi fizic sau au o statură mai mică și provin din medii sărace – mai ales cei care sunt batjocoriți și discriminați din cauza istoricului familial – care au un statut social umil, cărora le lipsesc abilitățile sau expertiza și sunt mână de lucru și cei cu dizabilități fizice, printre alții. Toți acești oameni sunt mai predispuși la a fi hărțuiți și se tem de asta. Este hărțuirea o problemă răspândită în societate? (Da.) Oriunde există oameni, se vor întâmpla aceste lucruri. Cum apare hărțuirea? (Fiindcă, după ce oamenii au fost corupți de Satana, aceștia au devenit foarte răi, dorind să-i hărțuiască pe alții, fără a fi hărțuiți ei înșiși. Așadar, aceste cazuri de opresiune există peste tot.) Acesta este un aspect. Unii nu vor să fie hărțuiți, așa că iau inițiativa, hărțuindu-i ei primii pe alții și intimidându-i, astfel încât nimeni nu îndrăznește să-i intimideze. De fapt, în adâncul sufletului, nu vor să se comporte în felul acesta; este obositor și pentru ei. Când îi dobori pe toți ceilalți, nu ești și tu obosit? Există o zicală: „Dacă ucizi o mie de inamici, pierzi opt sute de aliați.” Să luăm un arici, de exemplu: după ce-și aruncă țepii, nu este sistemul său nervos epuizat? Rănește oamenii când îi înțeapă și este și el obosit. Atunci, de ce face asta, dacă este atât de obositor? Pentru autoconservare – ariciul trebuie să facă un efort pentru a se proteja. Întrucât acestei lumi rele îi lipsesc principiile pozitive sau corecte pentru tratarea diverșilor oameni, iar oamenii sunt clasificați pe baza filosofiei Satanei de abordare a lumii și a ierarhiei sociale, pe baza acestor principii și criterii de diviziune inegală, apar divergențe și ierarhii între oameni. Când se întâmplă asta, oamenii nu pot interacționa corect și armonios. Concurează pentru a se afla în eșaloanele superioare, pentru a fi cei mai buni dintre cei mai buni. Cei din vârf îi pot domina pe ceilalți și îi pot hărțui și controla în voie. Întrucât această societate este nedreaptă, principiile de tratare a oamenilor sunt nedrepte. Astfel, interacțiunile dintre oameni sigur nu vor fi armonioase, iar principiile, metodele și mijloacele prin care oamenii interacționează unii cu alții devin toate inechitabile. Această nedreptate se referă în mod specific la unii oameni care compară puterea, istoricul familial, abilitățile, aptitudinile, aspectul fizic, înălțimea, precum și tacticile, schemele și strategiile. De unde provin toate aceste lucruri? Ele nu provin din adevăr sau de la Dumnezeu – ele provin de la Satana. Aceste lucruri de la Satana le sunt insuflate oamenilor și ei trăiesc după ele, așadar, cum crezi că vor interacționa oamenii? Îi vor trata pe toți corect? (Nu, nu o vor face.) Categoric nu. Poate chiar și cel mai simplu principiu al alegerii în casa lui Dumnezeu să funcționeze în lumea rea dominată de Satana? (Nu poate.) Care este esența motivului pentru care nu funcționează? Faptul că această lume rea nu este guvernată de adevăr; este guvernată de tendințe rele, precum și de diversele gânduri și filosofii ale Satanei. Așadar, nu se poate decât ca oamenii să se hărțuiască și să se controleze unii pe alții – aceasta este singura stare de fapt posibilă. Este imposibil să eviți hărțuirea – este destul de normală. Întrucât lumea nu se află sub imperiul adevărului, în această lume rea, atunci când oamenii interacționează unii cu alții, dacă nu ești hărțuitor, atunci ești hărțuit. Rolul tău nu poate fi decât unul dintre aceste două lucruri. În realitate, fiecare om este și hărțuitor, și hărțuit. Asta pentru că întotdeauna există atât oameni care îți sunt superiori, cât și oameni care îți sunt inferiori. Îi hărțuiești pe ceilalți pentru că ai un statut mai înalt decât ei, dar, în același timp, în vreme ce tu îi hărțuiești, există oameni cu un statut și o poziție și mai înaltă decât tine, care te vor hărțui, iar tu va trebui să le suporți hărțuirea. O clasă de oameni o hărțuiește pe alta: aceasta este relația dintre oameni, aceea de a hărțui și de a fi hărțuiți. Este singura relație. Nu există afecțiune familială autentică, iubire, toleranță, răbdare și nici posibilitatea de a trata fiecare persoană în mod corect și echitabil, conform principiilor. Deoarece această lume nu este condusă de adevăr, ci de Satana, relațiile care se formează între oameni nu pot fi decât cele de a hărțui și a fi hărțuit, de a folosi și a fi folosit. Acest lucru este inevitabil și nimeni nu poate scăpa de el. Poți spune că ești un șef al mafiei și că ai multe slugi și mulți lachei, iar tu îi hărțuiești și îi controlezi pe toți. Dar chiar și un cap al lumii interlope are superiori și mai există și guvernul. Deși se spune că oficialii și bandiții fac parte din aceeași familie, uneori, guvernul caută intenționat necazuri, obține avantaje și nu te lasă să scapi. Va trebui să plătești o sumă de bani la secția de poliție și să te dai bine pe lângă ei. Vezi tu, chiar dacă un șef al mafiei pare măreț, atunci când se duce la secția de poliție, tot trebuie să se poarte într-un mod servil – nu îndrăznește să fie arogant. Cum spun zicalele necredincioșilor: „Pentru fiecare om, există unul de zece ori mai puternic” și „Întotdeauna există un pește mai mare”. Asta înseamnă că fiecare persoană îi hărțuiește pe alții și este hărțuită, iar acestea sunt esența și fenomenul hărțuirii.

Cu privire la chestiunea hărțuirii, întrucât este un lucru pe care nu-l poate evita nimeni, cum ar trebui să-l abordezi? În biserică, deși s-ar putea să nu te temi că vei fi hărțuit, există așa ceva? Se poate întâmpla? Când interacționezi cu necredincioși, s-ar putea să fii hărțuit de ei. Așadar, nu apare acest fenomen în biserică? (Ba da.) Apare, în diferite măsuri, pentru că toți oamenii sunt corupți de Satana. Înainte ca oamenii să obțină mântuirea, ei dezvăluie adesea corupție și unul dintre aspectele acestor dezvăluiri ale corupției este tratarea celorlalți conform propriei voințe și nu corect. Când apare această tratare nedreaptă a celorlalți, oamenii sunt hărțuiți și hărțuiesc. Așadar, aceste lucruri se întâmplă ocazional, iar oamenii nu pot scăpa de ele și nu le pot evita. Care este principiul corect de abordare și tratare a acestei chestiuni? (Conform cuvintelor lui Dumnezeu, conform principiilor.) Teoretic, așa se spune. Dar calea specifică de practicare? Cum înțelegi chestiunea de a hărțui și a fi hărțuit? De pildă, să spunem că scrii o scrisoare, ca să raportezi probleme cu un fals conducător, iar conducătorul fals vrea să te intimideze, spunând: „Dacă nu te liniștești și continui să-mi raportezi problemele superiorilor, să mă pârăști sau să scrii lucruri negative în evaluările mele, te omor! Am puterea să te exclud. Nu ți-e frică?” Cum ai gestiona această situație? Te amenință, adică te hărțuiește. Are puterea, iar tu ești un credincios de rând, așa că te chinuie în mod arbitrar, fără principii sau motiv. Te tratează la fel cum Satana tratează oamenii. Concret, nu te hărțuiește? Nu încearcă să te chinuie? (Ba da.) Așadar, cum ai gestiona această situație? Ai face un compromis sau ai susține principiile? (Aș susține principiile.) Teoretic, oamenii ar trebui să susțină principiile și nu ar trebui să se teamă de acest conducător fals. Care e baza acestui lucru? De ce nu ar trebui să te temi de el? Dacă într-adevăr te exclude, vei fi înspăimântat? Întrucât el chiar te poate exclude, s-ar putea să nu îndrăznești să susții principiile și s-ar putea să fii speriat. Unde se blochează această chestiune? Cum poți să fii speriat? (Pentru că nu cred despre casa lui Dumnezeu că este sub conducerea adevărului.) Acesta este un aspect. Trebuie să ai această credință și să spui: „Ești un ticălos. Să nu crezi că, doar pentru că ești conducător acum, ai puterea de a mă exclude. Ar fi greșit să faci asta. Mai devreme sau mai târziu, această chestiune va fi dată în vileag. Casa lui Dumnezeu nu se află numai sub autoritatea ta. Dacă mă excluzi azi, în cele din urmă, vei fi pedepsit. Dacă nu crezi, așteaptă și o să vezi. Casa lui Dumnezeu e guvernată de adevăr, de Dumnezeu. Oamenii nu pot să te pedepsească, dar Dumnezeu te poate dezvălui și te poate alunga. Când îți vor fi date în vileag nelegiuirile, îți vei înfrunta pedeapsa.” Ai această credință? (Da.) Ai? Atunci de ce nu puteți spune asta? Se pare că vei fi în pericol dacă vei întâlni astfel de situații; îți lipsesc curajul și credința adevărată. Când înfrunți cu adevărat aceste chestiuni, când întâlnești ticăloși și antihriști care sunt atât de feroce, ale căror metode de chinuire a oamenilor sunt comparabile cu cele ale marelui balaur roșu, ce vei face atunci? Vei începe să plângi, spunând: „O, statura mea este mică, sunt timid, m-am temut mereu de necazuri, mi-e frică până și de o frunză, să nu cadă și să mă lovească în cap. Chiar sper că nu va trebui să înfrunt astfel de oameni. Ce-aș face dacă m-ar hărțui?” Te hărțuiesc? Nu te hărțuiesc; acela este Satana, care te chinuie. Privind lucrurile dintr-o perspectivă umană, ai spune: „Această persoană este formidabilă, are statut și hărțuiește oamenii neprihăniți și fără statut.” Asta se întâmplă? Din perspectiva adevărului, asta nu este hărțuire; e Satana, care îi face pe oameni să sufere, chinuindu-i, păcălindu-i, corupându-i și călcându-i în picioare. Cum ar trebui să tratezi și să abordezi aceste acțiuni de la Satana? Ar trebui să-ți fie frică de astfel de oameni? (Nu, ar trebui să-i raportez și să-i dau în vileag.) În sufletul tău, nu ar trebui să te temi de ei. Dacă în momentul acela, nu se cuvine să le raportezi problemele și să lupți împotriva lor, ar trebui să-i suporți temporar și, ulterior, să găsești momentul potrivit în care să-i denunți. Dacă, printre frați și surori, există indivizi cu discernământ, așa ca tine, ar trebui să vă uniți ca să-i denunțați și să le dați în vileag faptele rele. Dacă nu mai are nimeni discernământ și, atunci când ieși în față ca să-i denunți, toată lumea te respinge, pentru moment, ai răbdare. Când la biserica ta vin conducătorii de rang superior, pentru a verifica și urmări lucrarea, găsește un moment potrivit ca să le raportezi problemele acelor conducători, expunându-le clar și în detaliu faptele rele și lăsându-i pe conducători să-i înlăture. Este înțelept să faci asta? (Da.) Pe de o parte, trebuie să ai credință și să nu te temi de ticăloși, de antihriști sau de Satana. Pe de altă parte, nu ar trebui să le consideri acțiunile față de tine drept hărțuire; ar trebui să vezi esența acestora drept Satana, care păcălește, chinuie și calcă oamenii în picioare. Apoi, în funcție de situație, ar trebui să fii înțelept, ca să faci față chinului din partea lor, să găsești momentul oportun ca să-i dai în vileag și să-i denunți și să aperi interesele casei lui Dumnezeu și lucrarea bisericii. Aceasta este mărturia în care ar trebui să rămâi ferm și datoria și obligația pe care ar trebui să le îndeplinești, ca om. Indiferent cum te hărțuiesc sau te tratează nedrept, nu considera asta hărțuire. Nu ei te hărțuiesc; Satana este cel care păcălește, calcă în picioare și chinuie oamenii. Ai spune că marele balaur roșu te hărțuiește, când persecută credincioșii în Dumnezeu? (Nu.) Nu te hărțuiește. De ce te persecută? (Pentru că esența lui este să se împotrivească lui Dumnezeu.) Esența lui este să se împotrivească lui Dumnezeu. Îl consideră dușman pe Dumnezeu și-I vede toată lucrarea ca pe un ghimpe în coasta lui. Îi consideră dușmani și pe oamenii aleși de Dumnezeu. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, te va urî, exact cum se spune în Biblie: „Dacă lumea vă urăște, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră” (Ioan 15:18). Marele balaur roșu urăște oamenii, Îl urăște pe Dumnezeu, Îl privește ca pe un dușman și, mai mult decât atât, îi consideră dușmani pe cei care-L urmează pe Dumnezeu, mai ales pe cei care practică adevărul. De aceea vrea să te persecute, să te ucidă, să te împiedice să-L urmezi pe Dumnezeu, să te facă să-l venerezi și să-l urmezi pe el și să te facă să-L blestemi pe Dumnezeu. Ai putea spune: „Nu-L voi blestema.” Atunci te va amenința: „Dacă nu-L blestemi pe Dumnezeu, vei muri!” Va încerca să te silească să spui: „Partidul Comunist este bun” și tu vei răspunde: „Nu voi spune asta.” Atunci va zice: „Dacă nu vei spune asta, îți voi face zile fripte, te voi trata și-ți voi răspunde cu o tortură crudă!” Te hărțuiește? Nu, e Satana care abuzează oamenii. Înțelegi? (Înțeleg.) Trebuie să înțelegi corect atunci când abordezi chestiunea hărțuirii. În societate și în grupurile de oameni, dacă privești lucrurile dintr-o perspectivă umană, fiecare persoană are, pe rând, rolul de hărțuitor și rolul de hărțuit. Dar dacă privești lucrurile din perspectiva adevărului, nu ar trebui să le vezi în felul acesta. Esența comportamentului oricărei persoane care vrea să te hărțuiască și să te controleze nu se consideră a fi hărțuirea. Mai degrabă, este înșelătoria, abuzul, manipulările, călcatul în picioare și corupția din partea Satanei. Mai exact, înseamnă că nu te tratează conform metodelor raționale și umane, nu te tratează corect, ci adoptă perspectiva și poziția Satanei și folosesc gândurile Satanei drept ghid în felul în care te tratează, îți vorbesc și interacționează cu tine. De exemplu, să presupunem că împarți o cameră cu un ticălos. Ajungi primul, așa că tu ar trebui să alegi, mai întâi, un loc potrivit și alegi patul de jos. Imediat ce ajunge și vede asta, spune: „A fost corect să alegi patul de jos? Eu încă nu am ales, e rândul tău? Îndrăznești să dormi în patul de jos în ciuda mea? Ce obrăznicie! Nici măcar nu ai discutat cu mine și pur și simplu ți-ai ales patul de jos, ca să dormi în el. Treci în patul de sus!” Tu răspunzi: „De ce să nu dormi tu în patul de sus? Ai ajuns după mine; conform acelei ordini, tu ar trebui să dormi în patul de sus.” El spune: „Ordine? N-am respectat niciodată nicio ordine! Nu stau la coadă nicăieri; n-aș sta la rând nici ca să-l întâlnesc pe președinte! Te-ai deranjat măcar să afli cine sunt? Îndrăznești să-mi vorbești despre stat la rând – ce obrăznicie! Vrei să mori? Treci în patul de sus!” Așadar, trebuie să te duci, ascultător, și să dormi în patul de sus. Te hărțuiește? Dintr-o perspectivă umană, asta pare a fi hărțuire. Te vede drept neprihănit, un om pe care îl poate manipula. Mai întâi, îți oferă o demonstrație intimidantă de forță și-ți dă o lecție, ca să te facă să înțelegi cine este el. Asta este o perspectivă umană sau una a sentimentelor umane sau a trupului. Dar dacă privești lucrurile din perspectiva adevărului, le vezi la fel? Ai ales primul patul de jos, totul era în regulă, dar a insistat să te muți, deranjându-te ca să te duci în patul de sus. Nu e absurd? Nu te chinuie? Așa-i că nu te tratează ca pe un om? Nu este lipsit de respect față de tine? Nu se comportă de parcă el ar fi șeful și te tratează ca pe un slujitor sau un sclav? Care este logica gândurilor lui? Fiecare om care nu este formidabil ca el este slujitorul lui, cineva căruia îi comandă, pe care poate să-l chinuie. Din perspectiva adevărului, asta nu poate fi numită hărțuire; este vorba despre chinuirea oamenilor. Cine este capabil să chinuie oamenii? Ticăloșii, demonii, bandiții, huliganii, canaliile, oamenii care nu sunt rezonabili, cărora le lipsește umanitatea și care nu au niciun respect pentru nimeni. Ei nu respectă regulile nicăieri. Se comportă de parcă ar fi șefi, ca și cum orice este bun, avantajos sau benefic li se cuvine doar lor. Alții nu au voie să aibă parte de astfel de lucruri și nici măcar să se gândească să le ia. Nu este aceasta o canalie? (Ba da.) Asta fac demonii și canaliile. Te chinuie în felul acesta, deci nu ți-ar fi teamă? Te-ai gândi: „Vai de mine, până la urmă, există oameni formidabili. El chiar crede ca nu se cuvine ca eu să dorm în patul de jos. Ce se întâmplă?” Te-ai speria și, de atunci încolo, când ai vorbi cu el, ar trebui să fii selectiv. Ar trebui să meditezi la asta: „Nu pot să-l supăr și să-l provoc. Dacă-l provoc, îmi va face zile fripte.” Dacă ai această mentalitate, atunci el și-a atins scopul. Care este țelul lui? Vrea să te sperie, să te facă să-ți fie frică de el, să creeze o diferență ierarhică între tine și el, unde el este șeful, iar tu ești slujitorul și, oriunde mergi, trebuie să-l asculți și să îi cedezi. Nu este acesta principiul după care Satana face lucrurile? El trebuie să fie șeful tău, iar tu trebuie să fii servitorul lui. Trebuie să te disciplineze în mod arbitrar, să-ți dea ordine și să se joace cu tine; trebuie să-i cedezi în toate privințele. Nu poți fi egalul lui; dacă vrei să îi fii egal, singura situație în care vei putea s-o faci va fi când el va fi mort – nu meriți decât să fii egalul unui mort. Spune-Mi, în ce măsură ai fost hărțuit de el? În adâncul sufletului, te-au înspăimântat faptele lui rele și modul impunător de a fi? (Da.) Ai acceptat acest fapt, ai făcut un compromis, deci, pe cale de consecință, putem spune că ai fost corupt de el? Te-a prins în strânsoarea lui; când face lucruri rele și încalcă principiile, nu vei îndrăzni să spui ceva, pentru că, în trecut, te-a trimis din patul de jos în cel de sus, cu un singur șut. Nu vei mai îndrăzni să-l provoci; când îl vezi, îl vei ocoli și numai simpla lui menționare îți va provoca sudori reci. Nu înseamnă asta că te înspăimântă? Nu îndrăznești să-l tratezi corect, conform principiilor; te-a prins în strânsoarea lui. Care este esența faptului că te-a prins ferm în strânsoarea lui? Înseamnă că îi aparții și te controlează. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așadar, cum ar trebui să abordezi această situație, pentru a evita să fii controlat de astfel de oameni? Ar trebui să privești chestiunea indivizilor răi, care hărțuiesc oamenii, ca pe un fenomen al Satanei, care corupe și abuzează oamenii. După ce ai văzut cu adevărat cum este această esență, cum ar trebui să o abordezi? În adâncul inimii tale, ar trebui să detești și să respingi indivizii răi, nu să te temi de ei. Ar trebui să te gândești: „O, vrei să dorm în patul de sus? Bine, voi dormi în patul de sus. Dar astăzi am văzut acțiunile unui alt ticălos, am recunoscut esența unui alt ticălos și, de acum înainte, voi putea discerne încă un tip de comportament pe care îl au ticăloșii în viața lor de zi cu zi și pe la spatele oamenilor. Începând de azi, voi urmări îndeaproape ce spun și ce fac ei și dacă se dedau înșelăciunii. În cazul în care sunt folosiți de casa lui Dumnezeu, voi vedea dacă acționează conform principiilor, dacă susțin interesele casei lui Dumnezeu, dacă risipesc jertfele și dacă îi mai chinuie pe alții.” În adâncul inimii tale, ar trebui să te rogi: „Dumnezeule, te rog să dai în vileag acest ticălos, fă-mă să-i discern faptele rele și esența. Ajută-mă să strâng dovezi ale faptelor lui rele și dă-mi curaj, fă-mă să nu-mi fie frică de ticăloși, să am credință și putere să lupt împotriva lor.” Deși tot vei sta în aceeași cameră cu el și, aparent, nimic nu se va fi schimbat, în adâncul inimii, nu-ți va fi frică de el, pentru că tot ce-ți face nu este hărțuire; este dezvăluirea și darea în vileag a naturii lui satanice. Când îl vei privi în felul acesta, îți va mai fi frică de el? Cu fiecare faptă rea pe care o dezvăluie și cu fiecare cuvânt absurd pe care îl rostește, îl vei blestema în inima ta, spunând: „Ești un diavol, o satană, faci rău și te împotrivești lui Dumnezeu și, mai devreme sau mai târziu, vei fi blestemat. Dumnezeu nu te va lăsa să scapi; în cele din urmă, vei fi dat în vileag!” Așa ar trebui să tratezi ticăloșii. Trebuie să ai credință și putere ca să te lupți cu ei și trebuie să te rogi lui Dumnezeu și apoi inima ta va avea putere și ție nu-ți va fi frică de ei. Ce spui despre asta? Au efect aceste tactici? (Da, au.) Când îi discerni din perspectiva adevărului, nu este mai practic decât ce te-au învățat părinții tăi: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face”? Ce rost are să te păzești? Nu te poți păzi de abuzul și corupția din partea Satanei. Acestea nu sunt lucruri de care te poți păzi – ele sunt peste tot. Satana nu corupe oamenii doar la suprafață, doar extern; el îți corupe și gândurile. Te poți păzi de asta? Cel mai important este să te înzestrezi cu adevărul și să te bazezi pe Dumnezeu. Nu numai că ar trebui să discerni acțiunile ticăloșilor, dar și esența acestora și, în același timp, ar trebui să discerni diversele gânduri și puncte de vedere exprimate de ei. Apoi, înzestrează-te cu adevărul, folosind cuvintele lui Dumnezeu și adevărul ca să le dai în vileag și să le diseci, astfel încât să poată dobândi discernământ și frații și surorile tale. Apoi, toată lumea se poate ridica pentru a-i respinge. Nu este minunat? Dacă ești mereu în defensivă, în gardă, refuzând sau evitând mereu, asta înseamnă că ești un laș, nu este manifestarea unui biruitor.

După ce am avut părtășie despre toate aceste lucruri, aveți acum o perspectivă nouă asupra chestiunii hărțuirii? Este corectă hărțuirea? (Nu, nu este.) Care este natura hărțuirii? (Ticăloși care îi chinuie pe alții.) În esență, este vorba de ticăloși și de Satana care îi chinuie pe alții și îi păcălesc. Acum, care este natura actului de a fi hărțuit? (Înseamnă să fii slab, să nu practici adevărul, să nu îndrăznești să te ridici și să te împotrivești.) Așa este, să te temi de ticăloși, să te temi de forțele rele, să nu ai credința de a lupta cu Satana, să nu ai credința de a recunoaște, discerne și vedea adevărata față urâtă a Satanei și să nu ai credința de a te împotrivi călcării în picioare și abuzului Satanei asupra ta – nu aceasta este natura? (Ba da.) Cei lipsiți de credință au întotdeauna un nod în stomac; le este mereu frică, gândindu-se: „Nu trebuie să fiu hărțuit de alții. Eu nu îi hărțuiesc pe alții și nu trebuie să fiu hărțuit de alții, așa cum a spus mama mea: «Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face.»” Se roagă lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, te rog să nu mă lași să întâlnesc ticăloși; sunt timid, am fost mereu neprihănit și simplu. Cred în Tine și Te urmez; trebuie să mă aperi!” Asta înseamnă să nu ai coloană vertebrală. Ai auzit atât de multe adevăruri și înțelegi atât de multe adevăruri. Nu ți-e teamă de diavoli și de Satana, deci de ce te temi de un ticălos? Vă e teamă de marele balaur roșu? (Dacă mă prinde, mă voi teme, dar pot să mă rog lui Dumnezeu și să mă bazez pe El.) Asta înseamnă că nu ai fost înspăimântat de ticăloșia lui. Și aceasta este o manifestare care vine doar cu o anumită bază de credință. Unii spun: „Spui că mă tem de marele balaur roșu. Dacă mi-ar fi fost frică de marele balaur roșu, aș fi putut ajunge atât de departe? Nu asta este realitatea? Dar dacă îmi ceri să spun că nu mi-e frică de marele balaur roșu, tot mi-e puțin teamă să o fac. Dacă aude marele balaur roșu despre asta?” Încă mai există o oarecare teamă. Astfel de oameni se tem puțin să spună public că marele balaur roșu este rău și crud; le lipsește acea credință și statura lor este încă prea mică. Nu-ți cer să te lupți în mod deschis cu marele balaur roșu sau să îl provoci. Dar, în adâncul inimii tale, cel puțin ar trebui să știi că marele balaur roșu, acest demon, abuzează oamenii, îi corupe, îi păcălește, îi călcă în picioare și apoi îi devorează. Nu este vorba de hărțuire; nu este ca și cum îi hărțuiește și îi chinuie pe credincioși pentru că aceștia sunt neprihăniți, respectă regulile și legea. Este o prostie, o afirmație lipsită de înțelegere spirituală. Marele balaur roșu te abuzează. Cum te abuzează? Te amenință, te intimidează, te persecută și te torturează. De ce te abuzează? Ca să te facă să renunți la credința ta, să-L negi pe Dumnezeu, să-L abandonezi și apoi să faci compromisuri cu el și, în cele din urmă, să te facă să-l venerezi, să-l urmezi, să fii subjugat de el, să-i accepți diversele gânduri și să îngenunchezi înaintea lui, venerându-l. Se delectează cu asta; acesta este scopul pentru care te persecută. Deoarece vede că Îl urmezi pe Dumnezeu și nu pe el, devine gelos și nu vrea să te lase să scapi. Desigur, dacă nu-L urmezi pe Dumnezeu, oare te va lăsa să scapi? (Nu, îi abuzează și pe cei care nu cred în Dumnezeu.) Așa este, pe înțelesul tuturor, așa este el; mai exact, aceasta este esența-natura sa. Chiar și cei care îl urmează, cei care îi cântă laude, sunt în continuare abuzați, păcăliți și călcați în picioare de el și, după ce se folosește de ei, îi aruncă, chiar ucigându-i pe unii dintre ei pentru a le închide gura, devorându-i, în cele din urmă, cu totul. În orice caz, nu se termină bine pentru ei. Orice-ar fi, oamenii ar trebui să vadă clar că scopul final pentru care familiile condiționează și insuflă diverse gânduri și puncte de vedere în oameni nu este cu adevărat acela de a-i proteja sau de a-i conduce pe calea cea dreaptă. În schimb, este acela de a-i îndepărta de Dumnezeu, de a-i face să trăiască după filosofiile Satanei și de a-i face să accepte, în mod repetat și ciclic, modul în care sunt călcați în picioare de unele gânduri și condiționarea din partea diverselor tendințe rele care vin din partea societății și a Satanei. Oricare ar fi intențiile sau scopurile inițiale pe care le au familiile care fac acest lucru, în cele din urmă, asta nu îi poate îndruma pe oameni pe calea cea dreaptă sau nu îi poate conduce să pătrundă în adevărul-realitate și, în cele din urmă, să obțină mântuirea. Prin urmare, diversele gânduri și puncte de vedere care provin de la familii sunt lucruri la care oamenii trebuie să renunțe, lucruri la care ar trebui să renunțe în procesul și pe calea urmăririi adevărului. Ei bine, haideți să încheiem aici părtășia noastră de astăzi. Pe curând!

4 martie 2023

Note de subsol:

a. Han Xin a fost un general faimos din dinastia Han, care, înainte să devină celebru, a fost obligat să se târască printre picioarele unui măcelar, care l-a batjocorit pentru lașitatea lui.