262 Ai auzit suspinul Atotputernicului?

1 Pe măsură ce se ivesc zorile, o stea a dimineții începe să strălucească în est. E o stea care nu a mai fost niciodată acolo și luminează cerul senin, scânteietor, aprinzând din nou în inima oamenilor lumina stinsă. Datorită acestei lumini, care strălucește deopotrivă asupra ta și a altora, omenirea nu mai este singură. Cu toate acestea, doar tu continui să dormi adânc în noaptea întunecată. Nu auzi niciun sunet și nu vezi nicio lumină; nu ești conștient de apariția unui nou cer și pământ, a unei noi ere, pentru că tatăl tău îți spune: „Copilul meu, nu te ridica, e încă devreme. Vremea este rece, așa că nu merge afară, ca nu cumva să fii străpuns în ochi de sabie și de suliță”. Tu ai încredere doar în avertismentele tatălui tău, deoarece crezi că doar tatăl tău are dreptate, fiindcă tatăl tău este mai în vârstă decât tine și te iubește foarte mult.

2 Astfel de avertismente și o astfel de dragoste te determină să nu mai crezi în legenda că există lumină în lume; ele nu te lasă să-ți pese dacă mai există adevăr în această lume. Tu nu mai îndrăznești să speri la salvarea oferită de Cel Atotputernic. Ești mulțumit cu situația actuală, nu te mai aștepți la apariția luminii, nu mai ești atent la venirea Celui Atotputernic așa cum este spusă în legendă. În ceea ce te privește, nimic din ceea ce este frumos nu poate fi readus la viață, nu poate exista. În ochii tăi, ziua de mâine a omenirii, viitorul omenirii, dispare pur și simplu, spulberat. Te ții strâns de hainele tatălui tău cu toată puterea, împărtășindu-i voios greutățile, profund temător să nu-ți pierzi tovarășul de drum și direcția călătoriei tale îndepărtate. Lumea vastă și tulbure a oamenilor i-a format pe mulți dintre voi, neclintiți și neînfricați în a îndeplini diferitele roluri ale acestei lumi. Ea a creat mulți „războinici” fără vreo teamă de moarte. Mai mult decât atât, ea a produs grămadă peste grămadă de ființe umane amorțite și paralizate care nu cunosc scopul creației lor.

3 Ochii Celui Atotputernic cercetează fiecare membru al rasei umane profund afectate. Ceea ce aude El este plânsetul celor care suferă, ce vede El este nerușinarea celor care sunt chinuiți și ce simte El este neajutorarea și groaza unei rase umane care a pierdut harul mântuirii. Omenirea respinge îngrijirea Lui, alegând să meargă pe propria ei cale și încearcă să evite cercetarea ochilor Lui, preferând să savureze până la ultima picătură amărăciunea mării adânci în compania dușmanului. Suspinul Celui Atotputernic nu mai este auzit de omenire; mâinile Celui Atotputernic nu mai sunt dispuse să mângâie această funestă umanitate. De nenumărate ori El câștigă din nou și de nenumărate ori pierde din nou și astfel se repetă lucrarea pe care o face El. Din acel moment, El începe să obosească, să se simtă epuizat și, astfel, oprește lucrarea pe care o are în mână și încetează să umble în mijlocul omenirii […]. Omenirea este complet inconștientă de oricare dintre aceste schimbări, de venirea și plecarea, de tristețea și melancolia Celui Atotputernic.

Adaptare după „Suspinul Celui Atotputernic” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 261 Dumnezeu deplânge viitorul omenirii

Înainte: 263 Secretul din inima ta

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

300 Dorul etern

Timpul se scurge, viața este scurtă, dar iubirea Ta pentru umanitate este veșnică.Oceanele devin câmpuri, atât de multe se schimbă în lume,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte