Omenirea câștigă mila și toleranța lui Dumnezeu prin căință sinceră (Partea 2)

ianuarie 14, 2019

Căința regelui din Ninive câștigă lauda lui Iahve Dumnezeu

Când regele din Ninive a auzit aceste vești, s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos haina, s-a îmbrăcat în pânză de sac și a stat în cenușă. Apoi, a proclamat că nimeni din oraș nu va avea voie să guste nimic și că nici oile, boii sau orice alt animal nu vor avea voie să pască sau să bea apă. Atât omul, cât și animalele aveau să se îmbrace cu pânză de sac, iar oamenii aveau să-I adreseze implorări sincere lui Dumnezeu. Regele a declarat, de asemenea, că fiecare dintre ei avea să se îndepărteze de căile sale rele și să abandoneze violența din mâinile sale. Judecând după această serie de acțiuni, regele din Ninive a avut căință sinceră în inima sa. Această serie de acțiuni pe care el le-a întreprins – ridicarea de pe tron, aruncarea hainei sale de rege, purtarea sacului și așezarea în cenușă – le spune oamenilor că regele din Ninive și-a dat deoparte statutul regal și a purtat pânză de sac, împreună cu oamenii de rând. Asta înseamnă că regele din Ninive nu și-a ocupat funcția regală pentru a continua pe calea cea rea sau violența din mâinile sale după auzirea anunțului din partea lui Iahve Dumnezeu; mai degrabă, el a lăsat deoparte autoritatea pe care o deținea și s-a căit înaintea lui Iahve Dumnezeu. În acest moment, regele din Ninive nu se căia în calitate de rege; el venise înaintea lui Dumnezeu să se căiască și să-și mărturisească păcatele drept un supus obișnuit al lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, a spus și întregului oraș să se căiască și să-și mărturisească păcatele înaintea lui Iahve Dumnezeu, în același mod în care a făcut-o el; în plus, el avea un plan specific al modului prin care să facă acest lucru, așa cum se arată în Scripturi: „Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! […] să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile!” Din postura de conducător al orașului, regele din Ninive avea putere și statut suprem și putea face tot ce voia. Când s-a confruntat cu anunțul lui Iahve Dumnezeu, el ar fi putut să ignore chestiunea sau să se căiască și să își mărturisească doar el păcatele; el ar fi putut să ignore complet dacă oamenii din oraș alegeau sau nu să se căiască. Cu toate acestea, regele din Ninive nu a făcut asta deloc. Nu numai că s-a ridicat de pe tron, a purtat pânză de sac și cenușă, s-a căit și și-a mărturisit păcatele înaintea lui Iahve Dumnezeu, ci a și ordonat tuturor oamenilor și animalelor din oraș să facă același lucru. El chiar le-a ordonat oamenilor să „strige cu putere către Dumnezeu”. Prin această serie de acțiuni, regele din Ninive a înfăptuit cu adevărat ceea ce ar trebui să facă un conducător. Seria lui de acțiuni este una care era dificil de înfăptuit pentru orice rege din istoria omenească și, într-adevăr, niciun alt rege nu înfăptuise aceste lucruri. Aceste acțiuni pot fi numite fără precedent în istoria umană și sunt demne de a fi atât comemorate, cât și imitate de omenire. De la apariția omului, fiecare rege își condusese supușii spre a se împotrivi lui Dumnezeu și a I se opune. Nimeni nu își condusese vreodată supușii spre a-L implora pe Dumnezeu cu scopul de a căuta răscumpărare pentru răutatea lor, de a primi iertarea lui Iahve Dumnezeu și de a evita pedeapsa iminentă. Regele din Ninive, totuși, a putut să își conducă supușii spre a se întoarce la Dumnezeu, spre a-și lăsa în urmă căile rele și a abandona violența din mâinile lor. În plus, a putut și să-și lase la o parte tronul și, în schimb, Iahve Dumnezeu S-a întors și S-a căit și Și-a retras mânia, permițându-le oamenilor din oraș să supraviețuiască, și ferindu-i de distrugere. Acțiunile regelui pot fi numite doar un miracol rar în istoria umană; pot fi numite chiar model al unei omeniri corupte ce se mărturisește și se căiește de păcatele sale înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu vede căința sinceră din adâncul inimilor ninivitenilor

După auzirea declarației lui Dumnezeu, regele din Ninive și supușii săi au întreprins o serie de acțiuni. Care este natura acestor acțiuni și a comportamentului lor? Cu alte cuvinte, care a fost esența comportamentului lor în întregimea lui? De ce au făcut ceea ce au făcut? În ochii lui Dumnezeu, ei se căiseră în mod sincer, nu numai deoarece Îi adresaseră sincere implorări lui Dumnezeu și își mărturisiseră păcatele înaintea Lui, ci și pentru că își abandonaseră conduita rea. Ei s-au comportat în acest mod deoarece, după auzirea cuvintelor lui Dumnezeu, au fost incredibil de înspăimântați și au crezut că El va face cum a spus. Postind, purtând pânză de sac și stând în cenușă, ei au dorit să-și exprime disponibilitatea de a-și îndrepta căile și de a se abține de la răutate și s-au rugat lui Iahve Dumnezeu să-Și înfrâneze furia, implorându-L să-Și retragă decizia și catastrofa care urma să se abată asupra lor. Dacă examinăm întregul lor comportament, putem vedea că ei înțelegeau deja că faptele lor rele anterioare erau detestabile pentru Iahve Dumnezeu și putem vedea și că înțelegeau motivul pentru care El avea să îi distrugă curând. De aceea, ei au dorit cu toții să aibă o căință deplină, să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, odată ce au fost informați despre declarația lui Iahve Dumnezeu, absolut fiecare dintre ei a simțit frică în inima sa; și-au sistat comportamentul rău și nu au mai comis acele fapte care erau atât de detestabile pentru Iahve Dumnezeu. În plus, L-au implorat pe Iahve Dumnezeu să le ierte păcatele din trecut și să nu-i trateze conform acțiunilor lor din trecut. Ei erau dispuși să nu mai practice răutatea niciodată și să acționeze conform instrucțiunilor lui Iahve Dumnezeu, numai să fie posibil să nu-L mai înfurie niciodată pe Iahve Dumnezeu. Căința lor era sinceră și profundă. Venea din adâncul inimilor lor și era nesimulată și intransigentă.

Odată ce toți oamenii din Ninive, de la rege la oamenii de rând, au aflat că Iahve Dumnezeu era supărat pe ei, Dumnezeu a putut vedea cât se poate de bine fiecare dintre acțiunile lor ulterioare și comportamentul lor în întregime, precum și fiecare dintre deciziile și alegerile pe care le-au făcut. Inima lui Dumnezeu s-a schimbat conform comportamentului lor. Ce stare de spirit avea Dumnezeu exact în acel moment? Biblia vă poate răspunde la acea întrebare. Următoarele cuvinte au fost consemnate în Scripturi: „Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face și nu l-a mai făcut” (Iona 3:10). Deși Dumnezeu S-a răzgândit, nu exista nimic complicat în legătură cu starea Sa de spirit. El doar a trecut de la a-Și exprima furia la a-Și calma furia, și apoi a decis să nu trimită catastrofă asupra orașului Ninive. Motivul pentru care decizia lui Dumnezeu – de a cruța ninivitenii de catastrofă – a fost atât de rapidă este că Dumnezeu a observat inima fiecărei persoane din Ninive. El a văzut ce păstrau ei în adâncul inimilor lor: căința lor sinceră și mărturisirea pentru păcatele lor, convingerea lor sinceră în El, perspectiva lor profundă privind modul în care faptele lor rele Îi înfuriaseră firea și frica rezultată din pedeapsa iminentă a lui Iahve Dumnezeu. În același timp, Iahve Dumnezeu a auzit și rugăciunile lor, care au venit din adâncul inimilor lor, implorându-L să nu mai fie furios pe ei ca să poată evita catastrofa. Când Dumnezeu a observat toate aceste fapte, puțin câte puțin, furia Lui s-a stins. Indiferent de cât de mare fusese furia Lui înainte, inima Lui a fost impresionată când a văzut căința sinceră din adâncul inimilor acestor oameni, și, astfel, El nu a putut îndura să trimită catastrofă asupra lor și a încetat să mai fie furios pe ei. În schimb, El a continuat să-Și arate mila și îngăduința față de ei și a continuat să îi călăuzească și să-i aprovizioneze.

Dacă este adevărată credința ta în Dumnezeu, vei primi grija Lui deseori

Schimbarea intențiilor Sale față de oamenii din Ninive nu a presupus ezitare sau nimic care era ambiguu sau vag. Mai degrabă, a fost o transformare de la mânie pură, la îngăduință pură. Aceasta este o adevărată revelație a esenței Lui. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, fără absolut niciun șiretlic sau uneltire implicată. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau rău. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră înaintea privirii Sale; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu s-a risipit și El Și-a acordat îngăduința oamenilor din Ninive încă o dată, tot ceea ce a dezvăluit El reprezenta tot propria Lui esență. Această schimbare era datorată în întregime unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat, esența îngăduitoare a lui Dumnezeu și esența Sa iubitoare și miloasă nu s-au schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Lui va fi necontenită și mânia Lui va continua să se reverse asupra lor, puțin câte puțin, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu exprimă mânie, sau milă, sau generozitate iubitoare, comportamentul omului, conduita și atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale dictează ceea ce este exprimat prin revelația firii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om furiei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și îngăduința lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija, mila și îngăduința lui Dumnezeu, atunci fără îndoială acesta are în inima lui credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. Acest om se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestui om, mânia Sa nu o va face.

Această scurtă relatare le permite oamenilor să vadă inima lui Dumnezeu, să vadă caracterul real al esenței Sale, să vadă că furia lui Dumnezeu și schimbările din inima Lui nu sunt fără motiv. În ciuda contrastului puternic pe care Dumnezeu l-a demonstrat când a fost mânios și când Și-a schimbat inima, ceea ce îi face pe oameni să creadă că există o mare deconectare sau un contrast puternic între aceste două aspecte ale esenței lui Dumnezeu – furia Lui și îngăduința Sa – atitudinea Lui față de căința ninivitenilor le permite oamenilor, încă o dată, să vadă o altă latură a firii adevărate a lui Dumnezeu. Răzgândirea lui Dumnezeu permite cu adevărat omenirii să vadă încă o dată adevărul milei și generozității iubitoare ale lui Dumnezeu și să vadă adevărata revelație a esenței lui Dumnezeu. Omenirea trebuie să recunoască faptul că mila și generozitatea iubitoare ale lui Dumnezeu nu sunt mituri, nici născociri. Asta pentru că sentimentul lui Dumnezeu din acel moment era adevărat și răzgândirea lui Dumnezeu era reală – Dumnezeu chiar Și-a revărsat încă o dată mila și îngăduința asupra omenirii.

Căința adevărată din inimile ninivitenilor câștigă mila lui Dumnezeu și le schimbă propriile finaluri

Exista vreo contradicție între schimbarea inimii lui Dumnezeu și mânia Lui? Desigur că nu! Asta pentru că toleranța lui Dumnezeu din momentul respectiv a avut un motiv. Ce motiv ar putea fi acesta? Este cel oferit în Biblie: „Fiecare persoană s-a îndepărtat de calea sa rea” și „a abandonat violența din mâinile sale”.

Această „cale rea” nu se referă la câteva fapte rele, ci la sursa răului din care izvorăște comportamentul oamenilor. „A se îndepărta de la calea sa rea” înseamnă că respectivii nu vor mai comite aceste fapte niciodată. Cu alte cuvinte, nu se vor mai comporta niciodată în acest mod malefic; metoda, sursa, scopul, intenția și principiul acțiunilor lor s-au schimbat toate; ei nu vor mai folosi niciodată acele metode și principii pentru a aduce plăcere și fericire în inimile lor. „Abandonarea” din „abandonarea violenței din mâinile proprii” înseamnă a da deoparte sau a renunța, a rupe legătura cu trecutul și a nu mai face cale întoarsă niciodată. Când oamenii din Ninive au abandonat violența din mâinile lor, aceasta a dovedit și a reprezentat adevărata lor căință. Dumnezeu observă aparențele exterioare ale oamenilor, precum și inimile lor. Când Dumnezeu a observat adevărata căință din inimile ninivitenilor fără îndoială și a observat și că-și părăsiseră căile rele și abandonaseră violența din mâinile lor, El S-a răzgândit. Asta înseamnă că purtarea și comportamentul acestor oameni și diversele moduri de a face lucruri, precum și mărturisirea și căința lor adevărată pentru păcatele din inimile lor, L-au făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească în inima Sa, să Își schimbe intențiile să Își retragă deciziile și să nu îi pedepsească sau distrugă. Prin urmare, oamenii din Ninive au dobândit un final diferit pentru ei înșiși. Ei și-au răscumpărat viețile și în același timp au câștigat mila și toleranța lui Dumnezeu, moment în care Dumnezeu Și-a retras, de asemenea, mânia.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger