După ce ați aflat cum a trecut Iov prin încercări, majoritatea dintre voi veți vrea, probabil, să știți mai multe detalii despre el însuși, mai ales în privința secretului prin care a câștigat lauda lui Dumnezeu. Așadar, astăzi, să vorbim despre Iov!

În viața de zi cu zi a lui Iov vedem perfecțiunea sa, neprihănirea, frica de Dumnezeu și ferirea de rău

Dacă e să discutăm despre Iov, atunci trebuie să începem cu evaluarea lui, rostită de Dumnezeu cu gura lui: „Nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău”.

Să aflăm mai întâi despre desăvârșirea și neprihănirea lui Iov.

Ce înțelegeți voi prin cuvintele „desăvârșit” și „neprihănit”? Credeți că Iov era fără pată și că era onorabil? Aceasta, desigur, ar fi o interpretare și o înțelegere literală a cuvintelor „desăvârșit” și „neprihănit”. Însă contextul vieții reale se referă la o adevărată înțelegere a lui Iov – doar cuvintele, cărțile și teoria nu ne vor da niciun răspuns. Vom începe prin a cerceta viața de acasă a lui Iov și comportamentul său normal din timpul vieții sale. Asta ne va spune despre principiile și obiectivele sale în viață, precum și despre personalitatea și căutarea lui. Acum, să citim ultimele cuvinte din Iov 1:3: „Era cel mai însemnat om dintre toți locuitorii Răsăritului”. Ceea ce spun aceste cuvinte este că statutul și poziția socială a lui Iov erau foarte înalte și, deși nu ni se spune dacă era cel mai mare dintre oamenii din est datorită bunurilor sale din belșug sau pentru că era desăvârșit și neprihănit și se temea de Dumnezeu, în timp ce se ferea de rău, în linii mari, știm că statutul lui Iov și poziția lui socială erau foarte apreciate. Așa cum este consemnat în Biblie, primele impresii ale oamenilor în privința lui Iov erau că el era desăvârșit, că se temea de Dumnezeu și respingea răul și că avea o mare bogăție și un statut venerabil. Pentru o persoană normală care trăiește într-un asemenea mediu și în asemenea condiții, dieta lui Iov, calitatea vieții sale și diversele aspecte ale vieții sale personale ar fi principala preocupare a atenției majorității oamenilor; astfel, trebuie să continuăm să citim Scripturile: „Fiii lui obișnuiau să meargă și să țină, pe rând, câte un ospăț în casa fiecăruia în parte; ei le chemau și pe cele trei surori ale lor ca să mănânce și să bea împreună cu ei. Când se termina câte un șir de ospețe, Iov îi chema și îi sfințea. El se trezea dimineața devreme și aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: «Poate fiii mei au păcătuit și L-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor». Așa obișnuia Iov să facă” (Iov 1:4-5). Acest pasaj ne spune două lucruri: primul este că fiii și fiicele lui Iov petreceau în mod regulat, cu băutură și mâncare din belșug; al doilea este că Iov oferea des arderi-de-tot, deoarece el se îngrijora deseori în privința fiilor și fiicelor sale, temându-se că păcătuiau, că în inima lor renunțaseră la Dumnezeu. Prin aceasta sunt descrise viețile a două tipuri diferite de oameni. Primul tip, fiii și fiicele lui Iov, petreceau deseori din cauza bogăției lor, trăiau în mod extravagant, se cinsteau cu mâncare și băutură după bunul lor plac și se bucurau de calitatea înaltă a vieții oferite de bogăția materială. Trăind o asemenea viață, era inevitabil ca ei să nu păcătuiască și să nu Îl ofenseze des pe Dumnezeu – totuși, ei nu se sfințeau sau nu ofereau arderi-de-tot. Vezi, atunci, că Dumnezeu nu avea loc în inima lor, că ei nu se gândeau deloc la harurile lui Dumnezeu, nici nu se temeau că-L ofensează, cu atât mai puțin se temeau să nu renunțe la El în inima lor. Desigur, noi nu ne concentrăm asupra copiilor lui Iov, ci asupra a ceea ce a făcut Iov când s-a confruntat cu astfel de lucruri; aceasta este cealaltă chestiune descrisă în pasaj, care implică viața zilnică a lui Iov și umanitatea-esență a acestuia. Unde Biblia descrie petrecerile fiilor și fiicelor lui Iov, acesta nu este menționat; se spune doar că fiii și fiicele sale mâncau și beau deseori împreună. Cu alte cuvinte, el nu dădea petreceri, nici nu se alătura fiilor și fiicelor sale în a mânca cu extravaganță. Deși era bogat și avea multe bunuri și slujitori, viața lui Iov nu era una plină de lux. El nu se lăsa ademenit de mediul său de viață suprem, și nici nu se îmbuiba cu desfătările trupului datorită bogăției sale, și nici nu uita să aducă jertfe arse și cu atât mai puțin îl făcea asta să Îl respingă treptat pe Dumnezeu din inima sa. În mod evident, atunci, Iov era disciplinat în stilul său de viață, nu era lacom sau hedonist ca urmare a binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra lui, nici nu se fixa pe calitatea vieții. În schimb, el era smerit și modest, nu avea tendința să fie ostentativ și era precaut și grijuliu înaintea lui Dumnezeu. El se gândea deseori la harurile și binecuvântările lui Dumnezeu și avea mereu o inimă cu frică de Dumnezeu. În viața sa zilnică, Iov deseori se trezea devreme pentru a oferi arderi-de-tot pentru fiii și fiicele sale. Cu alte cuvinte, nu numai că se temea el însuși de Dumnezeu, ci și spera ca și copiii lui să se teamă la fel de Dumnezeu și să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Bogăția materială a lui Iov nu avea niciun loc în inima sa, nici nu înlocuia poziția deținută de Dumnezeu; indiferent dacă pentru el însuși sau pentru copiii săi, acțiunile zilnice ale lui Iov erau toate conectate cu frica de Dumnezeu și ferirea de rău. Frica lui față de Iahve Dumnezeu nu se oprea la gura sa, ci era ceva ce a pus în acțiune și se reflecta în fiecare parte a vieții sale de zi cu zi. Acest comportament efectiv al lui Iov ne arată că el era cinstit și că avea o esență care iubea dreptatea și lucrurile care erau pozitive. Faptul că Iov își trimitea și își sfințea des fiii și fiicele, înseamnă că el nu era de acord și nu aproba comportamentul copiilor săi; în schimb, în inima sa, era frustrat de comportamentul lor și îi condamna. El concluzionase că modul de a se comporta al fiilor și fiicelor sale nu era pe placul lui Iahve Dumnezeu și, prin urmare, le cerea deseori să se ducă înaintea lui Iahve Dumnezeu și să-și mărturisească păcatele. Acțiunile lui Iov ne arată o altă parte a umanității sale: una în care el nu a mers niciodată cu aceia care deseori păcătuiau și Îl ofensau pe Dumnezeu, ci, în schimb, se ferea de ei și îi evita. Deși acești oameni erau fiii și fiicele sale, el nu își abandona propriile principii de conduită, deoarece ei erau din neamul său, nici nu se complăcea în păcatele lor din cauza propriilor sentimente. Mai degrabă, el îi îndemna să se mărturisească și să câștige îngăduința lui Iahve Dumnezeu și îi avertiza să nu Îl abandoneze pe Dumnezeu de dragul desfătării lor lacome. Principiile modului în care Iov îi trata pe ceilalți sunt inseparabile de principiile fricii sale de Dumnezeu și de ale feririi de rău. El iubea ceea ce era acceptat de Dumnezeu și era dezgustat de ceea ce Îi provoca repulsie lui Dumnezeu; îi iubea pe cei care se temeau de Dumnezeu în inima lor și era dezgustat de cei care făceau rău sau păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. O astfel de iubire și un asemenea dezgust erau demonstrate în viața sa de zi cu zi și reprezentau chiar neprihănirea lui Iov văzută prin ochii lui Dumnezeu. Desigur, aceasta este, de asemenea, exprimarea și trăirea umanității adevărate a lui Iov în relația sa cu alte persoane din viața sa de zi cu zi, despre care trebuie să învățăm.

Manifestările umanității lui Iov în timpul încercărilor sale (înțelegerea desăvârșirii, a neprihănirii lui Iov, a fricii lui de Dumnezeu și a feririi de rău în timpul încercărilor sale)

Ceea ce am împărtășit mai sus sunt diverse aspecte ale umanității lui Iov care au fost expuse în viața sa de zi cu zi, înainte de testele sale. Fără îndoială, aceste diferite manifestări oferă o înțelegere a neprihănirii lui Iov și o familiarizare inițială cu frica lui de Dumnezeu și cu ferirea de rău și furnizează, în mod firesc, o afirmație inițială. Motivul pentru care spun „inițială” este deoarece majoritatea oamenilor încă nu au o înțelegere adevărată a personalității lui Iov și a gradului în care el urma calea de a-L asculta și a se teme de Dumnezeu. Adică, înțelegerea majorității oamenilor în privința lui Iov nu depășește impresia oarecum favorabilă, oferită de două pasaje din Biblie care conțin cuvintele lui: „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu,” și „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” Prin urmare, există o mare nevoie ca noi să înțelegem cum își trăia Iov umanitatea în timp ce primea încercările lui Dumnezeu; în acest mod, adevărata umanitate a lui Iov va fi arătată tuturor în întregimea sa.

Când Iov a auzit că îi fuseseră furate bunurile, că fiii și fiicele sale își pierduseră viețile și că slujitorii îi fuseseră omorâți, el a reacționat după cum urmează: „Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina jos, și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat” (Iov 1:20). Aceste cuvinte ne spun un fapt: după auzirea acestor vești, Iov nu a fost lovit de panică, el nu a plâns, nici nu a dat vina pe slujitorii care îi dăduseră veștile, cu atât mai puțin nu a inspectat locul crimei pentru a investiga și a verifica detaliile și a afla ce s-a întâmplat de fapt. El nu a afișat nicio durere sau regret la pierderea bunurilor sale, nici nu a izbucnit în lacrimi din cauza pierderii copiilor săi și a celor dragi lui. Din contră, el și-a dat haina jos, și-a ras capul, a căzut pe pământ și a venerat. Acțiunile lui Iov sunt diferite de cele ale unui om obișnuit. Acestea îi nedumiresc pe mulți oameni și îi fac să îi reproșeze lui Iov, în inima lor, „sângele lui rece”. La pierderea bruscă a bunurilor lor, oamenii normali ar părea devastați sau disperați – ori, în cazul unor oameni, ar putea cădea chiar într-o depresie profundă. Aceasta pentru că, în inima lor, bunurile oamenilor reprezintă o viață întreagă de eforturi – lucrul pe care se bazează supraviețuirea lor, speranța care îi ține în viață; pierderea proprietății lor înseamnă că eforturile lor au fost în zadar, că sunt fără speranță și chiar că nu au niciun viitor. Aceasta este atitudinea oricărei persoane normale față de bunurile sale și relația apropiată pe care o are cu ele și aceasta este, de asemenea, importanța bunurilor în ochii oamenilor. Astfel, marea majoritate a oamenilor se simt nedumeriți în privința atitudinii indiferente a lui Iov față de pierderea bunurilor sale. Astăzi, vom risipi confuzia simțită de toate aceste persoane, explicând ce se petrecea în inima lui Iov.

Bunul simț dictează că, după ce i-au fost date de Dumnezeu asemenea bunuri din belșug, Iov ar trebui să se simtă rușinat înaintea lui Dumnezeu pentru pierderea lor, căci el nu avusese grijă sau nu se preocupase de ele, nu păstrase bunurile date lui de Dumnezeu. Prin urmare, când a auzit că bunurile sale fuseseră furate, prima sa reacție ar fi trebuit să fie să meargă la fața locului crimei și să facă inventarul a tot ce se pierduse, apoi să Îi mărturisească lui Dumnezeu pentru ca el să primească încă o dată binecuvântările Sale. Iov, totuși, nu a făcut asta – și el, în mod firesc, avea propriile motive pentru a nu o face. În inima sa, Iov credea cu tărie că tot ceea ce avea el îi fusese acordat de Dumnezeu și nu era fructul muncii sale. Prin urmare, el nu privea aceste binecuvântări ca pe ceva de care să profite, ci, în schimb, a ancorat principiile supraviețuirii sale în a se ține din răsputeri de calea pe care ar trebui s-o urmeze. El prețuia binecuvântările lui Dumnezeu și Îi mulțumea pentru ele, dar nu era fermecat de binecuvântări, nici nu urmărea să primească mai multe. Așa era atitudinea sa față de bunuri. El nu făcea nimic nici pentru a câștiga binecuvântări, nici nu se îngrijora sau nu era îndurerat de lipsa sau pierderea binecuvântărilor lui Dumnezeu; el nu a devenit nici fericit în mod dezlănțuit, delirând din cauza binecuvântărilor lui Dumnezeu, nici nu a ignorat calea lui Dumnezeu sau nu a uitat harul lui Dumnezeu din cauza binecuvântărilor de care se bucura deseori. Atitudinea lui Iov față de bunurile lui dezvăluie oamenilor adevărata sa umanitate: în primul rând, Iov nu era un om lacom și nu avea mari pretenții în viața sa materială. În al doilea rând, Iov nu era niciodată îngrijorat și nu se temea că Dumnezeu îi va lua ce avea, ceea ce reprezenta atitudinea de ascultare față de Dumnezeu din inima sa; adică, el nu avea cereri sau plângeri despre momentul în care Dumnezeu va lua de la el sau dacă va lua și nici nu a întrebat motivul, ci doar a căutat să respecte aranjamentele lui Dumnezeu. În al treilea rând, el nu a crezut niciodată că bunurile sale veneau din propriile eforturi, ci că îi erau acordate de Dumnezeu. Aceasta era credința lui Iov și era un indiciu al convingerii sale. Sunt clarificate umanitatea lui Iov și căutarea sa reală zilnică în acest rezumat al lui, în trei puncte? Umanitatea lui Iov și scopul său făceau parte din comportamentul său detașat atunci când s-a confruntat cu pierderea bunurilor sale. Tocmai din cauza căutării sale zilnice a avut Iov statura și convingerea de a spune: „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu,” în timpul încercărilor lui Dumnezeu. Aceste cuvinte nu au fost câștigate peste noapte, nici nu apăruseră abia atunci în capul lui Iov. Ele reprezentau ceea ce el văzuse și obținuse în timpul multor ani de trăire a vieții. În comparație cu cei care doar caută binecuvântările lui Dumnezeu și care se tem că Dumnezeu va lua de la ei și urăsc acest lucru și se plâng în privința lui, nu este ascultarea lui Iov foarte reală? În comparație cu toți cei care cred că există un Dumnezeu, dar care nu au crezut niciodată că Dumnezeu domnește asupra tuturor lucrurilor, nu are Iov o mare onestitate și neprihănire?

Raționalitatea lui Iov

Experiențele efective ale lui Iov și umanitatea lui neprihănită și onestă însemnau că el a judecat și a făcut alegerile cele mai raționale când și-a pierdut bunurile și copiii. Asemenea alegeri raționale au fost inseparabile de îndeletnicirile sale zilnice și de faptele lui Dumnezeu pe care el ajunsese să le cunoască în timpul vieții sale de zi cu zi. Onestitatea lui Iov l-a făcut capabil să creadă că mâna lui Iahve domnește asupra tuturor lucrurilor; convingerea sa i-a permis să cunoască faptul că Iahve Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor; cunoștințele lui l-au făcut să fie dispus și capabil să asculte de suveranitatea și aranjamentele lui Iahve Dumnezeu; ascultarea sa i-a permis să fie din ce în ce mai sincer în frica sa de Iahve Dumnezeu; aceasta l-a făcut din ce în ce mai hotărât în a se feri de rău; în final, Iov a devenit desăvârșit deoarece se temea de Dumnezeu și se ferea de rău; desăvârșirea sa l-a făcut înțelept și i-a dat raționalitatea supremă.

Cum ar trebui să înțelegem acest cuvânt „rațional”? O interpretare literală este că înseamnă a avea bun simț, a fi logic și practic în gândire, a avea discurs, judecată și acțiuni corecte și a avea standarde morale obișnuite și corecte. Totuși, raționalitatea lui Iov nu este atât de ușor de explicat. Când se spune aici că Iov avea raționalitatea supremă, acest lucru este spus în legătură cu umanitatea și comportamentul său înaintea lui Dumnezeu. Deoarece Iov era onest, el a putut să creadă în suveranitatea lui Dumnezeu și să asculte de ea, ceea ce i-a oferit o cunoaștere la care alte persoane nu au avut acces, iar această cunoaștere l-a făcut mai capabil să discearnă, să judece și să definească precis ceea ce s-a abătut asupra lui, iar aceasta i-a permis să aleagă cu mai multă perspicacitate și acuratețe ce să facă și în ce privință să rămână neclintit. Ceea ce înseamnă că principiile, comportamentul, cuvintele de la baza acțiunilor sale și codul conform căruia acționa erau obișnuite, clare și specifice, și nu erau impulsive, oarbe sau emoționale. El știa cum să trateze orice se abătea asupra sa, știa cum să echilibreze și să gestioneze relațiile dintre evenimentele complexe, știa cum să rămână neclintit în privința căii care trebuie urmată și, în plus, știa cum să trateze datul și luatul lui Iahve Dumnezeu. Aceasta era chiar raționalitatea lui Iov. Tocmai din cauza faptului că Iov era înzestrat cu o asemenea raționalitate a spus el: „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu”, când și-a pierdut bunurile și fiii și fiicele sale.

Când Iov s-a confruntat cu o durere enormă a corpului și cu reproșurile rudelor și prietenilor săi și când s-a confruntat cu moartea, comportamentul său le-a arătat încă o dată tuturor oamenilor adevărata sa față.

Adevărata față a lui Iov: sincer, pur și fără falsitate

Să citim Iov 2:7-8: „Astfel, Satana a plecat din prezența lui Iahve Dumnezeu și l-a lovit pe Iov cu bube din cap până în picioare. Și el a luat un ciob cu care să se scarpine; și a stat în cenușă”. Aceasta este o descriere a comportamentului lui Iov când i-au apărut bube pe corp. În acest moment, Iov stătea în cenușă și îndura durerea. Nimeni nu îl trata și nimeni nu îl ajuta să-și atenueze durerea corpului; în schimb, el folosea un ciob pentru a îndepărta coaja bubelor. În mod superficial, aceasta era doar o etapă a chinului lui Iov și nu are legătură cu umanitatea și frica lui de Dumnezeu, căci Iov nu rostea niciun cuvânt pentru a-și exprima starea de spirit și opiniile din acel moment. Totuși, acțiunile și comportamentul lui Iov tot sunt o exprimare adevărată a umanității sale. În consemnarea capitolului anterior, am citit că Iov era cel mai mare dintre oamenii din Est. Între timp, acest pasaj din cel de-al doilea capitol ne arată că acest om grozav din Est chiar a luat un ciob pentru a se scărpina în timp ce stătea în cenușă. Nu există un contrast evident între aceste două descrieri? Este un contrast care ne arată adevăratul sine al lui Iov: în ciuda statutului și reputației sale prestigioase, el nu iubise niciodată aceste lucruri și nici nu le acordase atenție; lui nu-i păsa de felul în care alte persoane îi considerau reputația, nici nu se preocupa dacă acțiunile sau comportamentul său vor avea un efect negativ asupra ei; el nu se desfăta cu beneficiile statutului, nici nu se bucura de gloria care venea odată cu statutul și reputația. Lui îi păsa doar de valoarea sa și de semnificația vieții lui în ochii lui Iahve Dumnezeu. Adevăratul sine al lui Iov era chiar esența sa: el nu iubea faima și succesul și nu trăia pentru faimă și succes; era sincer, pur și fără falsitate.

Separarea iubirii și urii făcute de Iov

O altă latură a umanității lui Iov este demonstrată în cadrul acestei discuții dintre el și soția sa: „Atunci soția lui i-a zis: «Încă rămâi neclintit în curăția ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!» El i-a răspuns: «Vorbești ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?»” (Iov 2:9-10). Văzând chinul pe care îl îndura, soția lui Iov a încercat să îi dea sfaturi, pentru a-l ajuta să scape de chinul său – totuși, „intențiile ei bune” nu au obținut aprobarea lui Iov; în schimb, i-au stârnit mânia, căci ea îi negase credința și ascultarea față de Iahve Dumnezeu și negase, de asemenea, existența Lui. Acesta era un lucru intolerabil pentru Iov, căci el nu își permisese niciodată să facă nimic care I se opunea lui Dumnezeu sau Îl rănea, și cu atât mai puțin le permitea altor oameni. Cum putea el să rămână indiferent, când îi vedea pe alții rostind cuvinte care Îl huleau și Îl insultau pe Dumnezeu? Prin urmare, și-a numit soția o „femeie nesăbuită”. Atitudinea lui Iov față de soția sa era una de mânie și ură, precum și de reproș și dojană. Aceasta era exprimarea naturală a umanității lui Iov, care face diferența dintre iubire și ură, și era o reprezentare reală a umanității sale neprihănite. Iov avea un simț al justiției – unul care îl făcea să urască răutatea și să fie dezgustat, să condamne și să respingă erezia absurdă, argumentele ridicole și afirmațiile nebunești, și care i-a permis să își respecte postura și propriile principii corecte când fusese respins de mase și părăsit de cei care îi erau apropiați.

Bunătatea și sinceritatea lui Iov

Din moment ce, din comportamentul lui Iov, suntem capabili să vedem exprimarea diferitelor aspecte ale umanității sale, ce anume din aceasta vedem când el și-a deschis gura pentru a blestema ziua nașterii lui? Acesta este subiectul despre care vom avea părtășie mai jos.

Mai sus, am vorbit de originile blestemului lui Iov al zilei în care s-a născut. Ce vedeți în aceasta? Dacă Iov era împietrit și fără iubire, dacă era rece, fără emoții și lipsit de umanitate, ar fi putut să-i pese de dorința inimii lui Dumnezeu? Ar fi putut să disprețuiască ziua propriei nașteri pentru că îi păsa de inima lui Dumnezeu? Cu alte cuvinte, dacă Iov era împietrit și lipsit de umanitate, ar fi putut să fie afectat de durerea lui Dumnezeu? Ar fi putut să blesteme ziua nașterii sale din cauză că Îl îndurerase pe Dumnezeu? Răspunsul este: „Absolut nu!” Deoarece era bun, lui Iov îi păsa de inima lui Dumnezeu; deoarece îi păsa de inima lui Dumnezeu, Iov simțea durerea Lui; deoarece era bun, suferea un chin mai mare ca urmare a simțirii durerii lui Dumnezeu; deoarece a simțit durerea lui Dumnezeu, a început să fie dezgustat de ziua nașterii sale și, prin urmare, a blestemat acea zi. Pentru cei din afară, întregul comportament al lui Iov din timpul încercărilor sale este exemplar. Doar blestemul zilei în care s-a născut ridică un semn de întrebare în privința desăvârșirii și neprihănirii sale sau oferă o evaluare diferită. De fapt, aceasta a fost cea mai reală exprimare a umanității-esențe a lui Iov. Această umanitate-esență a lui nu era ascunsă sau împachetată, sau revizuită de altcineva. Când a blestemat ziua în care s-a născut, el a demonstrat bunătatea și sinceritatea din profunzimea inimii sale; el a fost ca un izvor ale cărui ape sunt atât de limpezi și de transparente încât se vede fundul.

După ce au aflat toate acestea despre Iov, majoritatea oamenilor vor avea, fără îndoială, o evaluare destul de obiectivă și precisă a umanității-esență a lui Iov. Ei ar trebui să aibă și o înțelegere și o apreciere mai profundă, mai practică și mai avansată în privința desăvârșirii și neprihănirii lui Iov, așa cum este rostită de Dumnezeu. Sper că această înțelegere și apreciere îi vor ajuta pe oameni să pornească pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de răul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”