Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Dumnezeu trebuie să distrugă Sodoma

228

Geneza 18:26 Și Iahve Dumnezeu a spus: „Dacă voi găsi cincizeci de drepți în oraș, atunci voi cruța întregul loc de dragul lor.”

Geneza 18:29 Poate vor fi găsiţi numai patruzeci, a adăugat din nou Avraam. De dragul celor patruzeci, nu o voi distruge, i-a răspuns El.

Geneza 18:30 Să nu se mânie Stăpânul dacă vorbesc iarăşi, I-a spus Avraam. Poate vor fi găsiţi doar treizeci. Dacă voi găsi acolo treizeici de oameni drepţi, nu o voi distruge, i-a răspuns El.

Geneza 18:31 Acum, că am îndrăznit să-I vorbesc Stăpânului, a continuat Avraam, poate vor fi găsiţi doar douăzeci. De dragul celor douăzeci, nu voi distruge cetatea, i-a răspuns El.

Geneza 18:32 Să nu se mânie Stăpânul dacă mai vorbesc doar o dată, I-a spus Avraam. Poate vor fi găsiţi doar zece oameni drepţi în cetate. De dragul celor zece, nu o voi distruge, i-a răspuns El.

Acestea sunt câteva citate pe care le-am ales din Biblie. Ele nu sunt versiunile complete, originale. Dacă doriți să le vedeți pe acelea, puteți să le căutați în Biblie voi înșivă; pentru a economisi timp, am omis o parte din conținutul original. Aici, am selectat doar câteva pasaje și propoziții cheie, omițând câteva propoziții care nu influențează cu nimic părtășia noastră de astăzi. În toate pasajele și conținutul despre care părtășim, concentrarea noastră trece peste detaliile poveștilor și comportamentul omului din povești; în schimb, vorbim doar despre care erau gândurile și ideile lui Dumnezeu din acel moment. În gândurile și ideile lui Dumnezeu, vom vedea firea lui Dumnezeu și, din tot ce a făcut Dumnezeu, Îl vom vedea pe adevăratul Însuși Dumnezeu – și prin aceasta ne vom îndeplini obiectivul.

Dumnezeu trebuie să distrugă Sodoma

Lui Dumnezeu Îi pasă doar despre cei care sunt capabili să Îi asculte cuvintele și să Îi urmeze poruncile

Pasajele de mai sus conțin câteva cuvinte cheie: numere. Mai întâi, Iahve a spus că, dacă El ar găsi cincizeci de drepți în oraș, atunci El ar cruța întreg locul, adică, El nu ar distruge orașul. Deci, existau, de fapt, cincizeci de drepți în Sodoma? Nu existau. Curând după aceea, ce I-a spus Avraam lui Dumnezeu? El a spus: dar de se vor găsi patruzeci acolo? Și Dumnezeu a spus: nu o voi face. Apoi, Avraam a spus: Dar de se vor găsi treizeci acolo? Și Dumnezeu a spus: nu o voi face. Dar cumva douăzeci? Nu o voi face. Zece? Nu o voi face. Erau, de fapt, zece drepți în oraș? Nu erau zece – ci era unul singur. Și cine era acesta? Era Lot. În acel moment, exista doar o persoană dreaptă în Sodoma, dar a fost Dumnezeu foarte riguros sau exigent când a fost vorba de acest număr? Nu, El nu a fost! Și astfel, când omul continua să întrebe „Dar patruzeci?” „Dar treizeci?” până a ajuns la „Dar zece?” Dumnezeu a spus: „Chiar de ar fi doar zece, Eu nu aş distruge orașul; l-aş cruța și i-aş ierta pe ceilalți oameni, pe lângă aceștia zece.” Zece ar fi fost un număr destul de vrednic de dispreț, dar s-a dovedit că, de fapt, nici nu existau atâţi oameni drepți în Sodoma. Vedeți, atunci, că în ochii lui Dumnezeu, păcatul și răul oamenilor din oraș erau de o asemenea manieră încât singura opţiune a lui Dumnezeu a fost să îi distrugă. La ce S-a referit Dumnezeu când a spus că El nu ar distruge orașul dacă ar exista cincizeci de drepți? Aceste numere nu erau importante pentru Dumnezeu. Ceea ce era important era dacă în oraș se aflau sau nu cei drepţi pe care îi voia. Dacă orașul ar fi avut o singură persoană dreaptă, Dumnezeu nu ar fi permis să i se întâmple nimic rău din cauza distrugerii Sale a orașului. Aceasta înseamnă că, indiferent dacă Dumnezeu avea să distrugă sau nu orașul și indiferent de cât de mulți drepți erau în cadrul lui, pentru Dumnezeu, acest oraș păcătos era blestemat și execrabil și trebuia distrus, trebuia să dispară din ochii lui Dumnezeu, în timp ce cei drepți trebuiau să rămână. Indiferent de epocă, indiferent de etapa de dezvoltare a omenirii, atitudinea lui Dumnezeu nu se schimbă: El urăște răul și Îi pasă de drepții din ochii Lui. Această atitudine clară a lui Dumnezeu este, de asemenea, revelația adevărată a esenței lui Dumnezeu. Pentru că exista doar o persoană dreaptă în oraș, Dumnezeu nu a mai ezitat. Rezultatul final a fost că Sodoma a fost distrusă în mod inevitabil. Ce vedeți în aceasta? În acea epocă, Dumnezeu nu ar fi distrus un oraș dacă ar fi existat cincizeci de drepți în cadrul său, nici dacă ar fi existat zece, ceea ce înseamnă că Dumnezeu ar fi decis să ierte și să fie tolerant față de omenire sau ar fi făcut lucrarea de călăuzire, datorită câtorva oameni care puteau să-L venereze și să I se închine. Dumnezeu pune mare încredere în faptele drepte ale omului, El pune mare încredere în aceia care pot să I se închine și El pune mare încredere în aceia care pot face fapte bune înaintea Lui.

Dumnezeu trebuie să distrugă Sodoma

Din cele mai vechi timpuri până astăzi, ați citit vreodată în Biblie despre Dumnezeu care comunică adevărul sau care îi spune vreunei persoane despre calea lui Dumnezeu? Nu, niciodată. Cuvintele lui Dumnezeu pentru om despre care citim le-au spus oamenilor doar ce să facă. Unii au mers și au făcut așa, unii nu; unii au crezut, iar unii nu. Doar atât era. Prin urmare, drepții acelei epoci – aceia care erau drepți în ochii lui Dumnezeu – erau doar aceia care puteau auzi cuvintele lui Dumnezeu și care puteau urma poruncile Lui. Ei erau slujitorii care îndeplineau cuvintele lui Dumnezeu printre oameni. Puteau asemenea oameni să fie numiți cei care Îl cunosc pe Dumnezeu? Puteau ei să fie numiți oamenii care au fost desăvârșiți de Dumnezeu? Nu, nu puteau! Și astfel, indiferent de numărul lor, în ochii lui Dumnezeu erau acești oameni drepți vrednici de a fi numiți confidenții lui Dumnezeu? Puteau fi numiți martorii lui Dumnezeu? Cu siguranță că nu! Ei nu erau vrednici cu siguranță de a fi numiți confidenții și martorii lui Dumnezeu. Așadar, cum îi numea Dumnezeu pe astfel de oameni? În Biblie, până la pasajele scripturii pe care tocmai le-am citit, există multe dăți când Dumnezeu îi numește „slujitorul Meu.” Adică, la acea vreme, în ochii lui Dumnezeu acești oameni drepți erau slujitorii lui Dumnezeu, erau oamenii care Îl slujeau pe pământ. Și cum S-a gândit Dumnezeu la această denumire? De ce i-a numit astfel? Are Dumnezeu standarde conform cărora îi numește pe oamenii din inima Lui? Cu siguranță că are. Dumnezeu are standarde, indiferent dacă îi numește pe oameni drepți, desăvârșiți, neprihăniți sau slujitori. Când El numește pe cineva slujitorul Său, El are convingerea fermă că această persoană este capabilă să Îi primească mesagerii Săi și este capabilă să-I urmeze poruncile și că poate îndeplini ceea ce este poruncit de mesageri. Și ce îndeplinește această persoană? Ceea ce Dumnezeu îi poruncește omului să facă și să îndeplinească pe pământ. În acel moment, putea fi numită calea lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu îi cerea omului să facă și să îndeplinească pe pământ? Nu, nu putea. Căci, în acel moment, Dumnezeu i-a cerut omului să facă doar câteva lucruri simple; a rostit câteva porunci simple, spunându-i omului să facă una sau alta și nimic mai mult. Dumnezeu lucra conform planului Său. Din cauză că, la acea vreme, multe condiții încă nu erau îndeplinite, încă nu era momentul potrivit și era greu pentru omenire să îndure calea lui Dumnezeu, prin urmare calea lui Dumnezeu încă nu începuse să fie scoasă la iveală din inima lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a considerat pe oamenii drepți despre care vorbea, pe care îi vedem aici – indiferent dacă sunt treizeci sau douăzeci – ca slujitori ai Lui. Când mesagerii lui Dumnezeu veneau la acești slujitori, ei puteau să îi primească și să le urmeze poruncile și să se comporte conform cuvintelor lor. Aceasta este exact ceea ce ar trebui făcut și reușit de slujitori în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu este chibzuit în acordarea denumirilor Sale oamenilor. El nu i-a numit slujitorii Săi pentru că erau cum sunteți voi acum – deoarece ei auziseră multe predici, ştiau ce urma să facă Dumnezeu, înțelegeau mult din voia lui Dumnezeu și pricepeau planul Său de gestionare – ci deoarece umanitatea lor era onestă și ei erau capabili să se supună cuvintelor lui Dumnezeu; când Dumnezeu le poruncea, ei erau capabili să dea la o parte ceea ce făceau și să îndeplinească ceea ce poruncise Dumnezeu. Și astfel, pentru Dumnezeu, celălalt nivel al semnificației titlului de slujitor este că ei cooperau cu lucrarea Lui pe pământ și, deși ei nu erau mesagerii lui Dumnezeu, ei erau executanții și cei care implementau cuvintele lui Dumnezeu pe pământ. Vedeți, atunci, că acești slujitori sau oameni drepți aveau o mare valoare în inima lui Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu urma să o demareze pe pământ nu putea exista fără oameni care să coopereze cu El, iar rolul preluat de slujitorii lui Dumnezeu nu putea fi înlocuit de către mesagerii lui Dumnezeu. Fiecare sarcină pe care Dumnezeu le-a poruncit-o acestor slujitori era de mare importanță pentru El și, astfel, nu îi putea pierde. Fără cooperarea cu Dumnezeu a acestor slujitori, lucrarea Sa în cadrul omenirii s-ar fi oprit şi, în urma acestui fapt, planul de gestionare al lui Dumnezeu și speranțele lui Dumnezeu ar fi fost în zadar.

Dumnezeu este nespus de milos față de cei la care ține și profund mânios față de cei pe care îi disprețuiește și îi respinge

În relatările Bibliei, existau în Sodoma zece slujitori ai lui Dumnezeu? Nu, nu existau! Era orașul vrednic de a fi cruțat de Dumnezeu? Doar o persoană din oraș – Lot – i-a primit pe mesagerii lui Dumnezeu. Implicația acestui lucru era că exista un singur slujitor al lui Dumnezeu în oraș și, prin urmare, Dumnezeu nu a avut de ales decât să-l salveze pe Lot și să distrugă orașul Sodomei. Aceste dialoguri dintre Avraam și Dumnezeu pot părea simple, dar ele ilustrează ceva foarte profund: există principii ale acțiunilor lui Dumnezeu și, înainte de a lua o decizie, El va petrece mult timp observând și cântărind; înainte ca momentul să fie potrivit, El cu siguranță nu va lua vreo decizie sau nu va trage vreo concluzie. Dialogurile dintre Avraam și Dumnezeu ne arată că decizia lui Dumnezeu de a distruge Sodoma nu a fost absolut deloc greșită, căci Dumnezeu deja știa că în oraș nu erau nici patruzeci de drepți, nici treizeci de drepți, nici douăzeci. Nu erau nici măcar zece. Singura persoană dreaptă din oraș era Lot. Tot ceea ce s-a întâmplat în Sodoma și circumstanțele sale au fost observate de Dumnezeu și-I erau cunoscute precum palma mâinii Sale. Prin urmare, decizia Sa nu putea fi greșită. Prin contrast, în comparație cu atotputernicia lui Dumnezeu, omul este atât de amorțit, atât de nesăbuit și ignorant, atât de obtuz. Aceasta este ceea ce vedem în dialogurile dintre Avraam și Dumnezeu. Dumnezeu Şi-a prezentat firea de la început până astăzi. Aici, la fel, există firea lui Dumnezeu pe care ar trebui să o vedem. Numerele sunt simple și nu demonstrează nimic, dar aici este o exprimare foarte importantă a firii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ar distruge orașul datorită a cincizeci de drepți. Este aceasta datorită milei lui Dumnezeu? Este datorită iubirii și toleranț‏ei Sale? Ați văzut această latură a firii lui Dumnezeu? Chiar dacă ar fi fost doar zece drepți, Dumnezeu nu ar fi distrus orașul datorită acestor zece oameni drepți. Este sau nu este aceasta toleranța și iubirea lui Dumnezeu? Datorită milei, toleranței și grijii lui Dumnezeu față de acei oameni drepți, El nu ar fi distrus orașul. Aceasta este toleranța lui Dumnezeu. Și, în final, ce rezultat vedem? Când Avraam a spus „Poate vor fi găsiţi doar zece oameni drepţi în cetate.” Dumnezeu a zis „De dragul celor zece, nu o voi distruge” După aceea, Avraam nu a mai zis nimic – căci în Sodoma nu erau cei zece drepți la care s-a referit el și nu a avut ce să mai spună și, în acel moment, el a înțeles de ce Dumnezeu decisese să distrugă Sodoma. În aceasta, ce fire a lui Dumnezeu vedeți? Ce tip de hotărâre a luat Dumnezeu? Adică, dacă acest oraș nu avea zece drepți, Dumnezeu nu i-a permis existența și l-a distrus în mod inevitabil. Nu este aceasta mânia lui Dumnezeu? Această mânie reprezintă oare firea lui Dumnezeu? Este această fire revelația esenței sfinte a lui Dumnezeu? Este revelația esenței drepte a lui Dumnezeu, pe care omul nu trebuie să o ofenseze? După ce a confirmat că nu existau zece drepți în Sodoma, Dumnezeu avea cu siguranță să distrugă orașul și să îi pedepsească sever pe oamenii din acel oraș, căci I se opuneau și erau atât de murdari și corupți.

De ce am analizat noi aceste pasaje în acest mod? Deoarece aceste câteva propoziții simple prezintă o exprimare completă a firii lui Dumnezeu de milă îmbelșugată și mânie profundă. Concomitent cu prețuirea drepților și cu a avea milă, toleranță și a-I păsa de ei, în inima lui Dumnezeu exista un dezgust profund pentru toți aceia din Sodoma care fuseseră corupți. Era aceasta sau nu era milă îmbelșugată și mânie profundă? Prin ce mijloc a distrus Dumnezeu orașul? Prin foc. Și de ce l-a distrus folosind focul? Când vezi ceva ars de foc sau când urmează să arzi ceva, care sunt sentimentele tale față de acel lucru? De ce vrei să îl arzi? Simți că nu mai ai nevoie de el, că nu mai dorești să te uiți la el? Vrei să îl abandonezi? Folosirea focului de către Dumnezeu înseamnă abandon și ură și faptul că nu mai dorea să vadă Sodoma. Aceasta era emoția care L-a făcut pe Dumnezeu să distrugă Sodoma cu foc. Utilizarea focului reprezintă tocmai cât de furios era Dumnezeu. Mila și toleranța lui Dumnezeu există într-adevăr, dar sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu când El Își dezlănțuie mânia îi arată, de asemenea, omului, latura lui Dumnezeu care nu suportă nicio ofensă. Când omul este complet capabil de a asculta poruncile lui Dumnezeu și se comportă conform cerințelor Lui, mila Sa față de om este din belşug; când omul s-a umplut de corupție, milă și dușmănie față de El, Dumnezeu este profund furios. Și în ce măsură este profund furios? Mânia Sa va continua până ce Dumnezeu nu va mai vedea opunerea și faptele rele ale omului, până ce acestea nu vor mai fi înaintea ochilor Săi. Doar atunci va dispărea furia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, indiferent de cine este persoana, dacă inima i s-a îndepărtat de Dumnezeu și s-a întors de la Dumnezeu, fără a mai reveni atunci indiferent cum doreşte acesta să I se închine și să I se supună lui Dumnezeu în corpul său sau în gândirea sa, după toate aparențele și în ceea ce privește dorințele sale subiective, de îndată ce inima sa se întoarce de la Dumnezeu, mânia Lui va fi dezlănțuită fără încetare. Va fi astfel încât, atunci când Își dezlănțuie în mod profund furia, după ce i-a dat omului ample oportunități, odată ce este dezlănțuită nu va fi nicio posibilitate de a mai da înapoi și El nu va mai fi niciodată milos și tolerant față de un asemenea om. Aceasta este o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă. Aici, li se pare normal oamenilor că Dumnezeu ar distruge un oraș, căci, în ochii lui Dumnezeu, un oraș plin de păcate nu ar putea exista și nu ar putea continua să rămână și era rațional că trebuia distrus de Dumnezeu. Totuși, în ceea ce s-a întâmplat înainte și după distrugerea Sa a Sodomei, vedem întreaga fire a lui Dumnezeu. El este tolerant și milos față de lucrurile care sunt generoase și frumoase și bune; față de lucrurile care sunt rele și păcătoase și vicioase, El este profund mânios, astfel că El este de neoprit în mânia Sa. Acestea sunt cele două aspecte principale și cele mai proeminente aspecte ale firii lui Dumnezeu și, în plus, acestea au fost dezvăluite de Dumnezeu de la început până la sfârșit: milă îmbelșugată și mânie profundă. Majoritatea dintre voi, cei de aici, ați experimentat ceva din mila lui Dumnezeu, dar foarte puțini dintre voi ați apreciat mânia lui Dumnezeu. Mila și bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu pot fi văzute în fiecare persoană; adică, Dumnezeu a fost milos din belșug față de fiecare persoană. Totuși, foarte rar – sau, se poate spune, niciodată – a fost Dumnezeu profund furios față de vreun om sau de vreo parte din oamenii dintre voi. Relaxează-te! Mai devreme sau mai târziu, mânia lui Dumnezeu va fi văzută și experimentată de fiecare persoană, dar acum încă nu este momentul. Și de ce este așa? Deoarece când Dumnezeu este în mod constant furios față de cineva, și anume, când El Își dezlănțuie mânia profundă asupra sa, aceasta înseamnă că El a disprețuit și a respins de mult această persoană, că El îi disprețuiește existența și că El nu-i poate suporta existența; de îndată ce furia Sa va veni asupra ei, acea persoană va dispărea. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu încă nu a ajuns în acel stadiu. Niciunul dintre voi nu veți putea să suportați odată ce Dumnezeu va deveni profund furios. Vedeți voi, atunci, că în acest moment, Dumnezeu este doar plin de milă din belșug față de voi toți și încă nu I-ați văzut furia profundă. Dacă există unii care nu sunt convinși, puteți cere ca mânia lui Dumnezeu să vină asupra voastră, astfel încât să experimentați dacă există sau nu cu adevărat mânia lui Dumnezeu și firea Sa de neofensat pentru om. Îndrăzniți?

Oamenii din zilele de pe urmă văd mânia lui Dumnezeu doar în cuvintele Sale și nu experimentează cu adevărat mânia lui Dumnezeu

Sunt cele două laturi ale firii lui Dumnezeu, pe care le vedem în aceste pasaje ale Scripturii, vrednice de comunicat? După ce ați auzit această poveste, aveți o înțelegere reînnoită a lui Dumnezeu? Ce fel de înțelegere? Se poate spune că, de la momentul creației și până astăzi, niciun grup nu s-a bucurat atât de mult de harul, mila sau bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu ca acest grup final. Deși, în etapa finală, Dumnezeu a făcut lucrarea de judecată și mustrare și Și-a făcut lucrarea cu măreție și mânie, în majoritatea timpului Dumnezeu folosește doar cuvinte pentru a-Și îndeplini lucrarea; El folosește cuvinte pentru a învăța, a uda, a oferi și a hrăni. Mânia lui Dumnezeu, totodată, a fost întotdeauna ținută ascunsă și, în afară de experimentarea firii mânioase a lui Dumnezeu prin cuvintele Sale, foarte puțini oameni au experimentat furia Sa în persoană. Adică, în timpul lucrării de judecată și mustrare a lui Dumnezeu, deși mânia revelată în cuvintele lui Dumnezeu le permite oamenilor să experimenteze măreția lui Dumnezeu și intoleranța Sa față de ofense, această mânie nu merge dincolo de cuvintele Sale. Altfel spus, Dumnezeu utilizează cuvinte pentru a dojeni omul, pentru a-l dezvălui, pentru a-l judeca, pentru a-l mustra și chiar a-l condamna – dar Dumnezeu încă nu S-a înfuriat profund pe om și abia dacă Și-a dezlănțuit mânia asupra omului în afara cuvintelor Sale. Prin urmare, mila și bunătatea iubitoare ale lui Dumnezeu, experimentate de om în această epocă, sunt revelația adevăratei firi ale lui Dumnezeu, în timp ce mânia lui Dumnezeu, experimentată de om, este doar efectul tonului și spiritul cuvântărilor Sale. Mulți oameni interpretează greșit acest efect ca fiind trăirea adevărată și cunoașterea adevărată a mâniei lui Dumnezeu. În consecință, majoritatea oamenilor cred că au văzut mila și bunătatea iubitoare ale lui Dumnezeu în cuvintele Sale, că au privit și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omului și majoritatea dintre ei nici nu au ajuns să aprecieze mila și toleranța lui Dumnezeu față de om. Dar, indiferent de cât de rău este comportamentul omului sau cât de coruptă este firea lui, Dumnezeu a îndurat întotdeauna. În a îndura, scopul Lui este de a aștepta pentru ca vorbele pe care El le-a rostit, eforturile pe care le-a făcut și pre‏țul pe care l-a plătit să producă un efect în aceia pe care dorește să-i câștige. Așteptarea unui asemenea rezultat durează și necesită crearea a diferite medii pentru om, în același mod în care oamenii nu devin adulți de îndată ce se nasc; durează optsprezece sau nouăsprezece ani, iar unii oameni au nevoie chiar de douăzeci sau de treizeci de ani înainte să se maturizeze și să devină un adult adevărat. Dumnezeu așteaptă finalizarea acestui proces, El așteaptă sosirea unui astfel de moment și așteaptă sosirea acestui rezultat. Și, de-a lungul timpului în care așteaptă, Dumnezeu este milostiv din belșug. Totuși, în timpul perioadei lucrării lui Dumnezeu, un număr extrem de mic de oameni sunt dărâmați la pământ și unii sunt pedepsiți din cauza împotrivirii lor serioase față de Dumnezeu. Astfel de exemple sunt o dovadă chiar mai mare a firii lui Dumnezeu care nu suferă ofensa omului și confirmă complet existența reală a toleranței și îndurării lui Dumnezeu față de cei aleși. Desigur, în aceste exemple tipice, revelația unei părți a firii lui Dumnezeu în acești oameni nu afectează planul general de gestionare al lui Dumnezeu. De fapt, în această etapă finală a lucrării lui Dumnezeu, Dumnezeu a îndurat de-a lungul perioadei în care a așteptat și El a dat în schimb îndurarea Sa și viața Sa pentru mântuirea celor care Îl urmează. Vedeți aceasta? Dumnezeu nu Își schimbă planul fără motiv. El Își poate dezlănțui mânia și poate fi, de asemenea, milos; aceasta este revelația celor două laturi principale ale firii lui Dumnezeu. Este sau nu acesta un lucru foarte clar? Cu alte cuvinte, când vine vorba de Dumnezeu, corect și greșit, just și injust, pozitiv și negativ – toate acestea sunt clar arătate omului. Ceea ce El va face, ceea ce Îi place, ceea ce urăște – toate acestea pot fi direct reflectate în firea Sa. Asemenea lucruri pot fi foarte evidente și clar văzute în lucrarea lui Dumnezeu și ele nu sunt nedeslușite sau generale; în schimb, acestea permit tuturor oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este într-o manieră concretă, adevărată și practică. Acesta este adevăratul Dumnezeu Însuși.

Firea lui Dumnezeu nu a fost niciodată ascunsă omului – inima omului s-a rătăcit de Dumnezeu

Dacă Eu nu dădeam părtășie despre aceste lucruri, niciunul dintre voi nu ar fi putut să vadă adevărata fire a lui Dumnezeu în povestirile din Biblie. Acesta este un lucru sigur. Asta pentru că, deși aceste povestiri biblice au consemnat unele dintre lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut, Dumnezeu a rostit doar câteva cuvinte și nu Şi-a prezentat în mod direct firea sau nu i-a prezentat omului în mod deschis voia Sa. Generațiile de mai târziu au considerat aceste consemnări drept nimic mai mult decât povestiri și, astfel, oamenilor li se pare că Dumnezeu Se ascunde față de om, că nu este persoana lui Dumnezeu cea care este ascunsă de om, ci firea și voia Sa. După părtășia Mea de astăzi, încă simțiți că Dumnezeu este complet ascuns față de om? Tot considerați că firea lui Dumnezeu este ascunsă față de om?

De la momentul creației, firea lui Dumnezeu a fost în pas cu lucrarea Lui. Nu a fost niciodată ascunsă faţă de om, ci complet făcută publică și arătată clar omului. Totuși, odată cu trecerea timpului, inima omului s-a tot îndepărtat de Dumnezeu și, pe măsură ce stricăciune omului a devenit mai profundă, distanța dintre om și Dumnezeu s-a tot mărit. Încet, dar sigur, omul a dispărut din ochii lui Dumnezeu. Omul a devenit incapabil de a-L „vedea” pe Dumnezeu, ceea ce l-a lăsat fără „vești” de la Dumnezeu; prin urmare, el nu știe dacă Dumnezeu există și ajunge până la a nega complet existenț‏a lui Dumnezeu. În consecință, lipsa de înțelegere a omului față de firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este nu e cauzată de faptul că Dumnezeu este ascuns de om, ci deoarece inima lui I-a întors spatele. Deși omul crede în Dumnezeu, inima omului este fără Dumnezeu și el nu știe cum să-L iubească, nici nu vrea să-L iubească pe Dumnezeu, căci inima sa nu se apropie niciodată de Dumnezeu și întotdeauna Îl evită. Drept rezultat, inima omului este departe de Dumnezeu. Deci, unde este inima sa? De fapt, inima omului nu s-a dus nicăieri: în loc de a o da lui Dumnezeu sau de a o dezvălui lui Dumnezeu pentru a o vedea, el a păstrat-o pentru sine. Aceasta în ciuda faptului că unii se roagă deseori lui Dumnezeu și spun „O, Dumnezeule, uită-Te la inima mea – Tu știi tot ceea ce gândesc”, și unii chiar jură că Îl lasă pe Dumnezeu să Se uite la ei, că ei pot fi pedepsiți dacă își încalcă jurământul. Deși omul Îi permite lui Dumnezeu să Se uite în inima lui, aceasta nu înseamnă că este capabil de a se supune orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici că și-a lăsat soarta și perspectivele sale și tot ceea ce are sub controlul lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent de jurămintele pe care le faci în fața lui Dumnezeu sau de ce Îi declari, în ochii lui Dumnezeu, inima ta este încă închisă pentru El, căci tu Îi permiți doar să Se uite la inima ta, dar nu să o controleze. Cu alte cuvinte, nu ți-ai dat deloc inima lui Dumnezeu și doar rostești cuvinte care sună frumos pentru ca Dumnezeu să audă; diversele tale intenții înșelătoare, între timp, le ascunzi de Dumnezeu, împreună cu intrigile, uneltirile și planurile tale și îţi ții strâns în mâini soarta și perspectivele, profund speriat că acestea îți vor fi luate de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu nu vede niciodată sinceritatea omului față de El. Deși Dumnezeu observă adâncimile inimii omului și poate vedea ce gândește omul și ce dorește să facă în inima sa, și poate vedea lucrurile păstrate în inima sa, inima omului nu Îi aparține lui Dumnezeu, el nu a predat-o pentru a fi controlată de Dumnezeu. Adică, Dumnezeu are dreptul de a observa, dar nu are dreptul de a controla. În conștiința subiectivă a omului, omul nu vrea sau nu intenționează să se lase la mila lui Dumnezeu. Nu numai că omul s-a separat de Dumnezeu, dar există chiar oameni care se gândesc la moduri în care să își acopere inimile, folosind vorbe frumoase și lingușitoare, pentru a crea o impresie falsă și a câștiga încrederea lui Dumnezeu și a-și ascunde adevărata față de privirea lui Dumnezeu. Scopul lor în a nu-I permite lui Dumnezeu să vadă este de a nu-I permite lui Dumnezeu să perceapă cum sunt ei de fapt. Ei nu vor să-și dea inimile lui Dumnezeu, ci să le țină pentru ei. Subînțelesul acestui lucru este că ceea ce face omul și ceea ce vrea el sunt toate planificate, calculate și decise de către om însuși; el nu solicită participarea sau intervenția lui Dumnezeu, cu atât mai puțin are el nevoie de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent dacă este vorba de poruncile lui Dumnezeu, însărcinarea Sa ori cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om, deciziile omului se bazează pe propriile sale intenții și interese, pe propria stare și pe propriile circumstanțe din acel moment. Omul întotdeauna utilizează cunoașterea și percepțiile cu care este familiarizat și propriul său intelect pentru a judeca și a selecta calea pe care ar trebui să meargă, și nu permite intervenția sau controlul lui Dumnezeu. Aceasta este inima omului pe care o vede Dumnezeu.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Conținuturi Similare