Capitolul 53
Eu sunt Începutul și Eu sunt Sfârșitul. Eu sunt unicul Dumnezeu adevărat complet și înviat. Rostesc cuvintele Mele înaintea voastră, iar voi trebuie să credeți cu tărie ceea ce vă spun. Cerul și pământul poate vor trece, însă nicio literă sau rând din ceea ce spun nu va trece niciodată. Țineți minte acest lucru! Țineți-l minte! Odată ce l-am rostit, niciun cuvânt nu a fost niciodată retras și fiecare va fi împlinit. Acum, a venit vremea, iar voi trebuie să pătrundeți repede realitatea. Nu este mult timp. Îi voi conduce pe fiii Mei în împărăția glorioasă și lucrul pentru care v-ați luptat și după care ați tânjit va fi realizat. Fiii Mei! Ridicați-vă repede și urmați-Mă! Nu este timp suficient ca să cugetați la asta. Timpul pierdut nu se va întoarce niciodată; după întuneric este lumină, iar răpirea este aici, înaintea ochilor voștri. Înțelegeți? Deschideți-vă ochii! Treziți-vă grabnic! Nu vă este permis acum, în timp ce comunicați între voi, să vă angajați în discuții inutile sau să spuneți ceva ce nu este prielnic construirii bisericii. Ceea ce este important este să le oferi fraților și surorilor tale experiențele tale practice sau relatările tale despre modul în care ai fost iluminat înaintea lui Dumnezeu și în care te cunoști pe tine însuți. Oricine este capabil să furnizeze aceste lucruri va avea statură! În zilele noastre, unii dintre voi nu sunteți încă temători și, indiferent de ce spun Eu sau de cât de mult Mă îngrijorez, tu rămâi neînfricat; vechiul tău sine nu permite să fie atins deloc. Ei bine, atunci continuă tot așa! Așteaptă și vezi cine va fi ruinat! Tu te gândești întotdeauna să te agăți de lume, tânjind după bogăție și simțind un atașament puternic față de fiii și fiicele tale și de soțul tău. Ei bine, poți să continui să te simți atașat! Nu e ca și cum nu v-am adresat cuvintele Mele și puteți să mergeți pur și simplu mai departe, după cum doriți! În viitorul apropiat, veți înțelege totul, dar pe atunci va fi deja prea târziu. Tot ce vă așteaptă este judecata.