Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Cea de-a cincizeci și șasea cuvântare

Am început să acționez pentru a-i pedepsi pe cei care fac rău, pe cei care exercită puterea și care îi persecută pe fiii lui Dumnezeu. De acum înainte, mâna decretelor Mele administrative va fi mereu asupra oricui Mă contrazice în inima lui. Să știți acest lucru! Acesta este începutul judecății Mele și nu va fi arătată milă nimănui și nimeni nu va fi scutit, pentru că Eu sunt Dumnezeu Cel lipsit de emoții care practică dreptatea; ar fi bine pentru voi să recunoașteți acest lucru.

Nu este vorba că vreau să-i pedepsesc pe cei care fac rău, mai degrabă, este pedeapsa pe care și-o atrag asupra lor prin propriul lor rău. Nu Mă grăbesc să pedepsesc pe nimeni, nici nu tratez pe nimeni nedrept – practic dreptatea față de toți. Sigur că-Mi iubesc fiii și sigur că-i urăsc pe cei răi care Mă sfidează; acesta este principiul din spatele acțiunilor Mele. Fiecare dintre voi ar trebui să-Mi înțeleagă decretele administrative. Dacă nu, nu veți avea nici cea mai mică urmă de teamă, veți fi nepăsători înaintea Mea și nu veți ști ce vreau să desăvârșesc, ce vreau să fac complet, ce vreau să obțin sau de ce fel de persoană are nevoie împărăția Mea.

Decretele mele administrative sunt:

1. Oricine ai fi, dacă Mă contrazici în inima ta, vei fi judecat.

2. Pentru cei pe care i-am ales, vor fi disciplinați imediat pentru orice idei greșite.

3. Îi voi așeza într-o parte pe cei care nu cred în Mine. Îi voi lăsa să vorbească și să se poarte cu nepăsare până la sfârșit, când îi voi pedepsi complet și îi voi disciplina.

4. Pentru cei care cred în Mine, voi avea grijă de ei și îi voi proteja tot timpul. Mereu le voi asigura viață, folosind calea mântuirii. Acești oameni vor avea iubirea Mea și cu siguranță nu vor cădea și nu-și vor rătăci calea. Orice slăbiciune au va fi temporară și cu siguranță nu-Mi voi aminti de ea.

5. Pentru cei care par să creadă, dar nu cred cu adevărat – adică cei care cred că există un Dumnezeu, dar nu Îl caută pe Hristos, dar care nici nu opun rezistență – asemenea oameni sunt cei mai demni de milă și, prin faptele Mele, îi voi face să vadă limpede. Prin acțiunile Mele, voi salva genul acesta de oameni și îi voi aduce înapoi.

6. Primii născuți fii ai lui Dumnezeu, care au fost primii care Mi-au acceptat numele, vor fi binecuvântați! Cu siguranță vă voi acorda cele mai bune binecuvântări și vă veți bucura spre mulțumirea inimilor voastre; nimeni nu va îndrăzni să stea în calea acestui lucru. Totul este complet pregătit pentru voi, pentru că acesta este decretul Meu administrativ.

În toate privințele ar trebui să puteți vedea ce face mâna Mea și ce gânduri am în inima Mea – nu sunt toate pentru voi? Care dintre voi este pentru Mine? Ați analizat gândurile din inimile voastre sau cuvintele pe care le spuneți? Ați abordat aceste aspecte în mod conștient? Netoților! Desfrânaților! Nu acceptați constrângerile Duhului Sfânt! Mi-am eliberat iar și iar glasul înăuntrul tău, dar nu a existat absolut nicio reacție. Nu mai fi obtuz! Datoria ta este să-Mi înțelegi voia și, mai mult, este calea pe care ar trebui să apuci. Ești complet confuz, nu ai înțelegere, nu vezi limpede ce vreau să realizez în tine sau ce vreau să obțin de la tine! Ca să-Mi înțelegi voia, trebuie mai întâi să începi prin a te apropia de Mine și a părtăși mai mult cu Mine. Spui mereu că nu ești capabil să-Mi înțelegi voia; ești plin deja de propriile lucruri, atunci cum pot Eu să lucrez asupra ta? Nu vii înaintea Mea proactiv, ci doar aștepți în mod negativ. Eu zic că ești ca un vierme, totuși tu te simți nedreptățit și nu accepți acest lucru. De data aceasta, ar trebui să te ridici și să cooperezi cu Mine! Nu fi negativ! Asta îți va împiedica viața să avanseze. A fi proactiv îți aduce beneficii ție însuți, nu altora – încă nu ai recunoscut și înțeles acest lucru? Voia Mea se dezvăluie constant în tine – nu ai perceput acest lucru? De ce nu l-ai recunoscut niciodată? Și de ce nu ai fost niciodată în stare să-Mi înțelegi voia? Nu-ți va aduce niciun avantaj înțelegerea voii Mele?

Sper că poți trata cu considerație voia Mea în toate privințele ca să pot avea o cale pe care să merg și o casă în care să Mă odihnesc înăuntrul tău. Nu Mă mai bloca, este prea crud! Nu ai înțelegerea cuvintelor Mele și nu ai nicio reacție față de ele. Uită-te și vezi în ce moment ne aflăm– nu mai poți aștepta! Dacă nu-Mi urmezi pașii îndeaproape, atunci este prea târziu, cu atât mai puțin va exista vreo cale prin care să poți recupera.

Anterior:Cea de-a cincizeci și cincea cuvântare

Următorul:Cea de-a cincizeci și șaptea cuvântare

S-ar putea să vă placă și