Supliment: O scurtă discuție despre trei aspecte ale umanității normale

Nu vom spune povești în părtășia noastră de această dată. Vom începe cu un subiect care este des discutat: ce este umanitatea. Am zis multe despre acest subiect în trecut și o facem și acum. Este un subiect menționat frecvent, o problemă pe care o persoană o întâlnește în fiecare zi din viața ei, un subiect pe care o persoană îl poate întâlni și experimenta în fiecare zi. Subiectul este: ce este umanitatea. Umanitatea cuprinde mai multe lucruri importante. Care sunt manifestările comune ale umanității în viața zilnică a unei persoane? (Integritatea și demnitatea.) Ce altceva? Conștiința și rațiunea, corect? (Da.) Vorbiți despre acestea frecvent. Care sunt celelalte despre care nu vorbiți frecvent? Cu alte cuvinte, care sunt subiectele pe care practic nu le abordați în discuțiile voastre despre umanitate? Conștiința și rațiunea, integritatea si demnitatea – acestea sunt subiecte vechi frecvent întâlnite. Cât de strânsă este legătura dintre conștiința, rațiunea, integritatea și demnitatea despre care discutați frecvent și viețile voastre reale? Cum v-a învățat și v-a ajutat acest lucru să practicați și să intrați în viețile voastre reale? Cât de benefic a fost? Așadar, ce alte lucruri sunt strâns legate de viața voastră umană normală, de zi cu zi? Am să spun câteva și vom vedea dacă sunt subiecte pe care le întâlniți în mod frecvent. În privința materialului nostru care implică umanitate, în primul rând vom trece cu vederea dacă materialul este pozitiv sau negativ și dacă are legătură cu umanitatea normală sau anormală. Pe lângă lucrurile pe care tocmai le-am menționat, mai există și atitudinea oamenilor în tratarea diferitelor tipuri de persoane, evenimente și lucruri din viața lor de zi cu zi. Nu este acesta unul dintre ele? Nu implică acesta umanitate? (Ba da.) Mai există unul, care se referă la modul în care oamenii își gestionează mediul înconjurător personal în viața de zi cu zi; și încă unul, atitudinea și comportamentul oamenilor în contactul lor cu sexul opus. Au vreo legătură aceste trei lucruri cu umanitatea? (Da.) Toate au. Pentru tema pe care o vom discuta acum, vom lăsa deoparte subiectele despre urmărirea adevărului de către om, cum se pătrunde în adevărul-realitate în credința în Dumnezeu și cum se respectă toate aceste principii diverse și vom vorbi doar despre umanitate. Așadar, acele trei lucruri – este substanțială legătura lor cu umanitatea? (Da.) Care sunt cele trei lucruri? Repetați-le. (Primul este atitudinea oamenilor în tratarea diferitelor tipuri de persoane, evenimente și lucruri din viața lor de zi cu zi. Al doilea este modul în care oamenii își gestionează mediul înconjurător personal în viața de zi cu zi. Al treilea este atitudinea și comportamentul oamenilor în contactul lor cu sexul opus, în viețile lor zilnice.) Și ce implică cele trei lucruri? (Umanitate.) De ce spunem că aceste trei lucruri implică umanitate, că au legătură cu aceasta? De ce am prezenta aceste trei lucruri? De ce nu vorbim despre partea care ține de conștiință și rațiune? De ce lăsăm deoparte aspectele pe care le discutăm în mod obișnuit, pentru a vorbi despre aceste trei elemente? Sunt aceste trei lucruri mai avansate sau mai rudimentare decât conștiința, rațiunea, integritatea și demnitatea care au legătură cu umanitatea, despre care am discutat anterior? (Sunt mai rudimentare.) Atunci vă înjosesc dacă discutăm despre aceste lucruri? (Nu.) Așadar, de ce am discuta despre ele? (Sunt practice.) Sunt mai practice. Aceasta este rațiunea pe care o aveți? De ce vom vorbi despre asta? Pentru că am găsit probleme; în ceea ce privește condițiile așa cum sunt ele și diversele comportamente care apar în viața zilnică, am găsit câteva probleme care sunt strâns legate de viața reală a oamenilor și este necesar să le expun, una câte una, pentru a avea părtășie. Dacă oamenii lasă deoparte viața reală și diferitele comportamente ale umanității normale și ale vieții de zi cu zi, în credința lor în Dumnezeu, și doar urmăresc adevărul cu tenacitate – asemenea adevăruri profunde precum acela de a fi o persoană pe care Dumnezeu o iubește – spuneți-Mi, la ce probleme va duce asta? Care este condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească cineva ca să fie capabil să pătrundă în adevărul-realitate, în timp ce urmărește adevărul? (Trebuie să o facă în viața reală.) Ce altceva? (Are nevoie de umanitate normală.) Corect – trebuie să aibă umanitate normală, care, în afară de conștiință, rațiune, integritate și demnitate, este alcătuită din cele trei lucruri tocmai menționate. Ar fi cam inutil ca cineva să vorbească despre urmărirea și căutarea adevărului atunci când nu ar putea să se ridice la înălțimea standardelor sau să obțină normalitate în aceste trei lucruri care se referă la umanitate. Urmărirea adevărului, urmărirea intrării în adevărul-realitate, urmărirea mântuirii – acestea nu sunt realizabile pentru toți, ci numai de către o minoritate de oameni care iubesc adevărul și au o umanitate normală. Dacă cineva nu știe ce ar trebui să aibă o persoană cu umanitate normală, ce ar trebui să facă sau ce fel de atitudine și punct de vedere ar trebui să aibă față de anumiți oameni, anumite evenimente și lucruri, este acea persoană capabilă să intre în adevărul-realitate? Poate aduce rezultate urmărirea adevărului de către aceasta? Din păcate, nu.

Atitudinea oamenilor în tratarea diverselor tipuri de oameni, evenimente și lucruri

Vom începe prin a avea părtășie despre primul lucru care are legătură cu umanitatea: atitudinea oamenilor în tratarea diverselor tipuri de oameni, evenimente și lucruri din viața lor de zi cu zi. Toată lumea înțelege ce înseamnă „viața de zi cu zi”. Nu este nevoie de nicio detaliere. Care sunt, atunci, principalele persoane, evenimente și lucruri care au legătură cu umanitatea? Și anume, ce există în acel lucru care se ridică la nivelul umanității normale, care are legătură cu sfera sa și care se apropie de aceasta? (Interacțiunea cu oamenii și cu toate lucrurile.) Aceasta este o parte. Există, de asemenea, cunoștințele și abilitățile profesionale pe care o persoană ar trebui să le învețe și există cunoștințe generale pentru viața de zi cu zi. Toate acestea fac parte din ceea ce o persoană cu umanitate normală ar trebui să înțeleagă și să aibă. Unii oameni, de exemplu, învață tâmplărie sau zidărie, iar alții învață să conducă sau să repare mașini. Acestea sunt abilități, meșteșuguri, iar pentru a cunoaște un asemenea meșteșug trebuie să fii priceput în arta profesională a acestui domeniu. Așadar, în ce măsură și la ce nivel trebuie să deprindă cineva o abilitate pentru a fi considerat un expert? Trebuie cel puțin să fie capabil să creeze un produs finit la un standard acceptabil. Există oameni care fac lucrări de proastă calitate. Sarcinile pe care le fac nu sunt de calitate, ajungând chiar să fie insuportabil de privit. Care este problema în acest caz? Ea ține de atitudinea pe care o au față de meseria lor. Unii oameni nu au o atitudine conștiincioasă. Ei se gândesc: „Dacă lucrul pe care îl fac eu reușește să funcționeze, este suficient. Pur și simplu, descurcă-te cu el câțiva ani, apoi repară-l.” Este acesta un tip de opinie pe care ar trebui să o aibă oamenii cu umanitate normală? (Nu.) Unii oameni au o atitudine nepăsătoare, indiferentă. „Destul de bine” este de ajuns pentru ei. Aceasta este o atitudine iresponsabilă. E un lucru specific firii corupte să te ocupi de lucruri atât de neserios și iresponsabil: la ticăloșie se referă deseori oamenii. În toate de care se ocupă, ei fac totul până în punctul în care „este aproximativ corect” și „cam așa”; este o atitudine a „posibilității”, a „probabilității” și a cazurilor „patru din cinci”; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să scape basma curată; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să fie meticuloși, și mai puțin rost li se pare că are să caute adevărurile-principii. Nu este ceva specific unei firi corupte? Este o manifestare a umanității normale? Nu este. Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim dezmăț – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este „mârșăvie”. Mârșăvia se află în cei mai mulți oameni, doar că în măsuri diferite. În toate chestiunile, ei își doresc să facă lucrurile superficial și neglijent, să vadă de ce pot scăpa și tot ceea ce fac poartă un miros de înșelăciune. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate, economisesc timp când e posibil. Gândesc în sinea lor: „Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag, nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, atunci pot să fac totul de mântuială. Nu trebuie să facă o treabă foarte bună, e prea multă bătaie de cap.” Astfel de oameni nu învață să stăpânească nimic și nu se dedică sau nu suferă și nu plătesc un preț în studiilor lor. Vor să cerceteze un subiect numai la suprafață și apoi să se numească experți, crezând că au aflat tot ce e de știut și, apoi, să se bazeze pe acest lucru pentru a-și continua confuzi drumul. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de alții, față de evenimente și lucruri? Este o atitudine bună? Nu este. Pe scurt, înseamnă „a se descurca”. O astfel de ticăloșie există în toată omenirea coruptă. Oamenii cu ticăloșie în umanitatea lor adoptă perspectiva „descurcatului” în orice fac. Sunt astfel de oameni capabili să-și facă datoria cum se cuvine? Nu. Sunt ei capabili să facă lucrurile principial? Și mai puțin probabil.

Unii oameni nu se dedică în nimic din ceea ce fac, ci sunt neglijenți, superficiali și iresponsabili. Sunt unii, de exemplu, care învață să conducă, dar nu întreabă niciodată șoferii experimentați la ce trebuie să fie atenți atunci când conduc sau ce viteză va avaria motorul. Ei nu întreabă, doar conduc – și, drept rezultat, își strică mașina. Își lovesc mașina și spun: „Chestia asta este fragilă. Dați-mi un Mercedes sau un BMW, rabla asta nu e bună – e o vechitură!” Ce atitudine este aceasta? Ei nu tratează lucrurile materiale cu grijă și nici nu se gândesc să le păstreze în stare bună, ci le distrug și le strică intenționat. Unii oameni trăiesc o viață dezordonată, neglijentă. Ei fac totul, toată ziua, într-un mod nepăsător, neglijent. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Oameni neatenți.) „Oameni neatenți” este un mod frumos de a spune – ar trebui să le spuneți „oameni neglijenți”; se potrivește și „oameni josnici”. Este oare exagerat? Cum putem să facem diferența dintre oamenii nobili și cei josnici? Pur și simplu uitați-vă la atitudinea și acțiunile lor față de îndatoriri – uitați-vă la cum tratează lucrurile și cum se comportă atunci când apar probleme. Oamenii cu integritate și demnitate sunt meticuloși, conștiincioși și sârguincioși în acțiunile lor și sunt dispuși să plătească un preț. Oamenii fără integritate și demnitate sunt nepăsători și superficiali în acțiunile lor, mereu punând la cale un truc, dorindu-și întotdeauna doar să scape făcând lucrurile de mântuială. Indiferent ce tehnică studiază, nu o învață cu sârguință, sunt incapabili să o învețe și, oricât de mult timp petrec studiind-o, rămân din cale afară de ignoranți. Aceștia sunt oameni cu un caracter josnic. Majoritatea oamenilor sunt superficiali când își îndeplinesc îndatoririle. Ce fel de fire este în joc aici? (Mârșăvie.) Cum își tratează oamenii mârșavi datoria? Cu siguranță, nu au atitudinea corectă față de ea și cu siguranță sunt superficiali cu ea. Aceasta înseamnă că nu au umanitate normală. Oamenii extrem de mârșavi sunt ca animalele. E ca și cum ai ține un câine ca animal de companie: dacă nu îl supraveghezi, va roade lucruri și îți va distruge mobila și aparatele electrice. Aceasta ar fi o pierdere. Câinii sunt animale; ei nu se gândesc să trateze lucrurile cu multă grijă și nu te poți certa cu ei – trebuie doar să te ocupi de ei. Dacă nu o faci, ci lași un animal să se dezlănțuie și să-ți tulbure viața, asta arată că lipsește ceva din umanitatea ta. Atunci nu ești cu mult mai diferit decât un animal. IQ-ul tău este prea mic – nu ești bun de nimic. Și atunci, cum te ocupi bine de ei? Trebuie să te gândești la o modalitate de a-i ține în frâu în anumite limite sau de a-i ține în cușcă, lăsându-i să iasă la două sau trei ore fixe în fiecare zi, astfel încât să aibă suficientă activitate. Acest lucru le va reduce ronțăitul necontrolat și le va oferi și mișcare, pentru a-i menține sănătoși. În acest fel, câinele este bine îngrijit, iar mediul tău înconjurător este și el protejat. Dacă o persoană nu poate face față lucrurilor pe care le întâlnește și nu are atitudinea corectă, îi lipsește ceva din umanitatea sa. Nu se poate ridica la standardele umanității normale. Sau, în ceea ce privește gătitul: oamenii obișnuiți folosesc doar puțin ulei atunci când prăjesc ceva, dar sunt unele femei care folosesc foarte mult. Chiar dacă ești bogat, nu poți risipi uleiul – trebuie să folosești o cantitate rezonabilă. Dar acestor femei nu le pasă de asta; dacă le scapă din mână și toarnă prea mult ulei într-o friptură, pur și simplu scot ce este în plus și îl aruncă pe jos. Asta e risipă, nu-i așa? Cum se numește în termeni populari o persoană cu o astfel de atitudine față de lucrurile materiale? „Extravagantă” – sau, ca un afront, o „mână spartă”. De unde vin lucrurile materiale? Ele sunt date de Dumnezeu. Unii oameni spun că și-au câștigat lucrurile – dar cât de mult ai putea câștiga dacă nu ți-ar fi fost dat de Dumnezeu? El ți-a dat viața. Dacă El nu ți-ar fi dat viața, nu ai fi avut nimic și nu ai fi nimic, deci ai mai putea avea acele lucruri materiale? Poate că Dumnezeu ți-a dat mai mult decât unei gospodării obișnuite, dar atitudinea și perspectiva cu care ai risipi banii sunt cele potrivite? Cum poate fi caracterizat acest lucru în termeni de umanitate? O asemenea persoană are umanitate slabă. Extravaganța, risipirea lucrurilor, neștiința de a trata lucrurile cu multă grijă – o asemenea persoană nu are umanitate normală. Unii oameni nici măcar nu se gândesc să mânuiască cu grijă lucrurile din casa lui Dumnezeu. Ceva aparține casei lui Dumnezeu. Ei văd acest lucru. Cu toate acestea, dacă ar sta să plouă și n-ar fi bine dacă acel lucru s-ar uda, ce ar gândi ei? „Nu e mare lucru dacă se udă. Nu e ca și cum ar fi al meu. Am să-l las acolo.” Apoi vor pleca. Cum se numește această atitudine? Egoism. Sunt integri în gândirea lor? Dacă nu sunt, ce sunt ei? (Necinstiți.) Dacă o persoană nu este integră, atunci nu este necinstită? Oamenii care nu sunt integri în gândirea lor au umanitate normală? Cu siguranță nu. În ceea ce privește primul punct, atitudinea oamenilor în tratarea diferitelor tipuri de oameni, evenimente și lucruri, despre câte lucruri am vorbit până acum? Am vorbit despre mârșăvie, mârșav. Ce altceva? (A fi josnic și necinstit.) Un asemenea limbaj colocvial – folosiți astfel de cuvinte atunci când reflectați asupra voastră, ajungeți să vă cunoașteți și vă disecați în viața de zi cu zi? (Nu.) Nimeni nu o face. Așadar, ce cuvinte folosiți? Vorbiți în termeni grandioși – nimeni nu folosește un asemenea limbaj cotidian.

Mulți oameni sunt mândri de ei înșiși pentru că au credință în Dumnezeu. Cei care au anumite abilități și cunoștințe profesionale sau chiar diplome de studii superioare, în special, simt că sunt mai presus de oamenii obișnuiți. Mulțumiți de ei, se gândesc: „Am renunțat chiar și la cariera de succes pe care o aveam în lume și nu am venit în casa lui Dumnezeu pentru o masă gratuită. O persoană atât de pricepută ca mine poate aduce contribuții în casa lui Dumnezeu. Eu mă consum și sufăr pentru Dumnezeu. Împart chiar și camera și masa cu acești oameni obișnuiți, locuind împreună. Cât de valoros sunt!” Ei cred că au o integritate deosebit de onorabilă, că sunt mai nobili decât toți ceilalți. Ei se bucură constant de acest lucru. Adevărul este că lipsesc atât de multe lucruri din umanitatea lor și nu numai că nu știu acest lucru, dar sunt în al nouălea cer, crezând că sunt grozavi, că au un caracter mai măreț decât cel al oamenilor obișnuiți. De fapt, nu există niciun lucru care să se ridice la nivelul cuvântului „normal” care urmează după „umanitate” în „umanitate normală”. Nimic de acolo nu se ridică la acest standard; totul este cu mult sub așteptări. Conștiința lor? Nu au una. Caracterul lor? Nu este bun. Integritatea și calitățile lor? Nu sunt bune deloc. Cu toată lumea trăind la un loc, atunci când unii oameni dețin ceva prețios, nu vor mai îndrăzni să îl lase la vedere. De ce se întâmplă asta? Pe de o parte pentru că nu au încredere în ceilalți, iar pe de altă parte pentru că acolo unde există multă lume, există și oameni de neîncredere, iar pe unii dintre ei ar putea să-i mănânce degetele – ar putea chiar să fure. Acești oameni au un caracter slab. Unii oameni își propun să aleagă cele mai bune bucăți atunci când mănâncă și le mănâncă pe acelea până se satură, indiferent câți oameni sunt în spatele lor, care nu au mâncat. Nu este acest lucru prea egoist? Sunt unii oameni care se gândesc la ceilalți când mănâncă. Ce arată acest lucru? Arată că aceștia din urmă sunt oameni raționali care se gândesc la ceilalți. Vor mânca mai puțin, pentru a putea lăsa ceva și pentru alții. Asta înseamnă să fii un om de calitate. În casa lui Dumnezeu, unii oameni au umanitate, în timp ce alții sunt puțin sub medie. Ei nu pot îndeplini nici măcar standardele umanității normale. Având în vedere comportamentele pe care le-am menționat, există mulți oameni cu umanitate normală printre voi? Sau nu sunt mulți? Atunci când de obicei afișați asemenea comportamente, sunteți capabili să realizați că acestea sunt probleme? Când dezvălui o fire coruptă, ești conștient de asta? Dacă ești conștient de acest lucru, dacă îl poți simți și ești dispus să faci o schimbare, atunci ai un pic de umanitate – doar că nu ai atins umanitatea normală. Dacă nici măcar nu ești conștient de asta, atunci poți fi considerat o persoană cu umanitate? Nu poți. Aceasta nu este o chestiune de umanitate bună sau rea, normală sau anormală – nu ai umanitate. La masă, de exemplu, sunt unii oameni care, atunci când văd o farfurie cu carne de porc înăbușită, apucă atât bucăți grase, cât și bucăți slabe și nu se opresc până nu o termină. Ați văzut vreodată animale să se bată de la mâncare? (Da.) Este aceeași imagine, dar cu animale; în cazul oamenilor, este această bătaie o parte a umanității normale? (Nu este umanitate normală.) Ce ar face oamenii care au umanitate normală? (Ar fi mulțumiți cu ceea ce au și nu ar fi lacomi.) Acesta este un mod de a spune destul de real. Atunci, cum poate cineva să nu fie lacom? Ce gânduri și ce perspectivă față de această problemă alcătuiesc gândirea pe care ar trebui să o aibă oamenii cu umanitate normală, prin care se poate acționa cu acuratețe? În primul rând, gândirea ta trebuie să fie corectă. O femeie, de exemplu, s-ar gândi: „Azi e mult porc înăbușit. Mi-ar plăcea să mănânc mai mult, dar mi-e cam rușine, având în vedere că sunt înconjurată de frații mei. Ce ar trebui să fac? Presupun că voi aștepta să mănânc până când vor începe și ei. Nu mi-aș dori să se întrebe ceilalți cum o doamnă ca mine poate fi atât de lacomă. Cât de umilitor ar fi acest lucru!” Gândirea de acest fel ar fi normală pentru o femeie, deoarece, în general, acestea sunt puțin mai sensibile. Majoritatea bărbaților s-ar gândi: „Carnea de porc înăbușită este incredibilă. Am să mă servesc singur.” Ei ar fi primii care și-ar întinde bețișoarele spre ea, fără să țină cont de ce cred ceilalți. Dar unii bărbați sunt mai raționali decât atât. După ce au luat o bucată, se gândesc puțin: „Sunt atât de mulți oameni în spatele meu care nu au mâncat încă. Trebuie să mă opresc și să las și celorlalți.” Faptul că ei pot gândi și acționa astfel arată că sunt persoane cu rațiune, că au în mod firesc o umanitate normală. Unii oameni deviază într-o direcție absurdă: „Dumnezeu nu vrea ca oamenii să mănânce carne de porc înăbușită, așa că eu nu voi lua nici măcar o bucată. Asta înseamnă că am și mai multă umanitate, nu-i așa?” Aceasta este o gândire absurdă. Ce demonstrez Eu cu acest exemplu? Că oamenii ar trebui să adopte o atitudine corectă față de orice fel de persoană, eveniment și lucru. Se ajunge la această atitudine corectă prin intermediul gândirii care este efectuată din perspectiva raționalității, conștiinței, integrității și demnității umanității. Dacă practicați cu o asemenea mentalitate, veți fi practic în acord cu umanitatea normală.

Atitudinea pe care o persoană o are față de oameni, evenimente și lucruri nu este altceva decât modul în care se manifestă interacțiunea cu oamenii și lucrurile din viața lor de zi cu zi. Este posibil ca aceste manifestări să nu aibă prea mult de-a face cu lucrarea pe care o ai de făcut sau să fie îndepărtate de ea, dar credința în Dumnezeu nu este goală: credincioșii în Dumnezeu nu trăiesc într-un spațiu vid, ci în viața reală. Ei nu trebuie să fie detașați de viața reală. Ce fel de atitudine și gândire ar trebui să aibă oamenii, fie față de abilitățile profesionale, fie față de înțelepciunea și cunoștințele comune despre ceva? Este corect să ai întotdeauna mentalitatea de a face lucrurile de mântuială? Unii oameni sunt mereu confuzi în legătură cu aceste lucruri – va funcționa asta? Nu au ei o problemă cu punctul lor de vedere? O problemă cu punctul lor de vedere este doar un aspect; dincolo de asta, are legătură cu caracterul lor. Marele balaur roșu a guvernat mii de ani în China, implicat mereu în campanii și conflicte. Acesta nu dezvoltă economia și nu se gândește la viețile oamenilor obișnuiți. În cele din urmă, oamenii au adoptat un fel de mârșăvie de a se lăsa purtați de val. În tot ceea ce fac, sunt superficiali și au o perspectivă îngustă. Ei nu țintesc spre excelență în niciunul dintre studiile lor și nici nu o pot atinge. Ei acționează întotdeauna cu o perspectivă îngustă: se uită la ceea ce are nevoie piața, apoi se grăbesc să producă, fără să se gândească la nimic altceva până când nu au făcut avere. Ei nu se dezvoltă mai departe, pornind de la această temelie, nu fac cercetări științifice suplimentare și nu depun eforturi pentru a atinge perfecțiunea, ceea ce are ca rezultat final faptul că industria ușoară, industria grea și toate celelalte sectoare din China nu au produse inovatoare pe scena mondială. Cu toate acestea, chinezii sunt lăudăroși: „Avem 5000 de ani de cultură tradițională de prim rang aici, în China. Noi, chinezii, suntem buni și harnici.” Atunci, de ce China încă produce imitații pentru a jefui oamenii? De ce nu are aproape nimic care să poată concura pe piața globală? Ce se întâmplă acolo? Are China produse inovatoare? Chinezii au un produs „inovator” și anume priceperea lor la imitație și falsificare – la înșelăciune. Mârșăvia chinezilor este prezentă în asta. Unii vor spune: „De ce ne-ai descrie astfel? Nu crezi că este umilitor și ne înjosește?” Să fie așa? Dacă ne uităm la unele dintre lucrurile pe care le fac chinezii, se poate spune că își merită reputația. Există chinezi, în piață sau printre oamenii obișnuiți, care să lucreze cum trebuie? Foarte puțini, iar cei care încearcă își pierd cheful atunci când văd cât de potrivnic este mediul social și că nimic bun nu se întâmplă celor care își fac treaba așa cum trebuie. Ei nu mai fac nicio încercare și renunță.

Acele chestiuni care abordează umanitatea – atitudinile, gândurile și opiniile pe care oamenii le dezvăluie în modul în care tratează alți oameni, evenimente și lucruri – sunt foarte grăitoare. Despre ce vorbesc ele? Vorbesc despre cum putem să ne dăm seama de caracterul unei persoane, dacă este o persoană decentă și integră. Ce înseamnă să fii decent și integru? Să fii tradițional este decent și integru? Este decent și integru să fii civilizat și manierat? (Nu.) Este decent și integru să urmezi regulile la perfecție? (Nu.) Nimic din toate acestea nu este. Deci, ce înseamnă să fii decent și integru? Dacă cineva este o persoană decentă și integră, atunci, indiferent ce face, o face cu o anumită mentalitate: „Indiferent dacă îmi place sau nu să fac acest lucru și indiferent dacă se încadrează în sfera intereselor mele sau este ceva care mă interesează prea puțin – mi-a fost dat să-l fac și-l voi face bine. Voi începe să-l studiez de la zero și, cu picioarele pe pământ, îl voi efectua pas cu pas. În cele din urmă, indiferent cât de departe voi ajunge cu sarcina, voi fi făcut tot posibilul.” Cel puțin, trebuie să ai un fel de atitudine și mentalitate care este realistă. Dacă, din momentul în care preiei o sarcină, o faci într-un mod confuz și nu ești câtuși de puțin interesat de aceasta – dacă nu o tratezi cu seriozitate și nu recurgi la resurse relevante, nu faci pregătiri detaliate sau nu cauți și nu te consulți cu alții; și dacă, pe lângă asta, nu sporești timpul petrecut studiind acest lucru, astfel încât să te poți perfecționa în mod constant în acest sens, atingând măiestria acestei abilități sau profesii, ci păstrezi o atitudine ușuratică față de acesta și o atitudine specifică unuia care vrea doar să se descurce, atunci aceasta este o problemă cu umanitatea ta. Nu înseamnă asta că faci lucrurile de mântuială? Unii spun: „Nu-mi place când îmi dai acest tip de datorie.” Dacă nu îți place, nu o accepta – și, dacă o accepți, ar trebui să o abordezi cu o atitudine serioasă și responsabilă. Acesta este genul de atitudine pe care ar trebui să o ai. Nu e ceea ce ar trebui să aibă oamenii cu umanitate normală? Iată ce înseamnă să fii decent și integru. În privința acestui aspect al umanității normale, ai nevoie, cel puțin, de atenție, conștiinciozitate și disponibilitatea de a plăti un preț, pe lângă atitudinile de a fi realist, serios și responsabil. Este suficient să ai aceste lucruri.

Există tot felul de oameni în biserică. Cei care iubesc adevărul au o umanitate mai bună, iar atunci când dezvăluie o fire coruptă, sunt corectați cu ușurință. Cei care nu-l iubesc au o umanitate mult mai rea. Atunci când o persoană nu se străduiește și este iresponsabilă cu însărcinarea dată de Dumnezeu, nu este ea nedemnă de credibilitate? O astfel de umanitate este inutilă și fără valoare. Este josnică. Tu crezi în Dumnezeu. Dacă îți abordezi însărcinarea cu o atitudine superficială și iresponsabilă, fie că este însărcinarea dată de Dumnezeu, fie de biserică, este atitudinea ta cea pe care ar trebui să o aibă cineva cu o umanitate normală? Unii ar putea spune: „Nu iau în serios lucrurile pe care frații și surorile mi le dau să le fac, dar garantez că voi reuși cu lucrurile pe care mi le dă Dumnezeu să le fac. O să le fac bine.” Este acesta sentimentul corect? (Nu.) În ce fel nu este? Cineva care este nedemn de credibilitate și lipsit de virtute, a cărui umanitate este lipsită de aceste lucruri – cui i-ar putea fi fidel? Nimănui. Chiar și în propriile afaceri, ei trișează și fac totul mecanic. O astfel de persoană nu este oare josnică și lipsită de valoare? Dacă o persoană se poate strădui, își poate asuma responsabilitatea și poate fi demnă de credibilitate în privința lucrurilor cu care o însărcinează alți oameni să le facă, oare s-ar descurca mult mai rău cu o însărcinare pe care a acceptat-o din partea lui Dumnezeu? Dacă ea, o persoană care are conștiință și rațiune, înțelege adevărul, atunci nu ar trebui să se descurce mai rău cu o însărcinare pe care a acceptat-o din partea lui Dumnezeu și cu realizarea datoriei sale. Cu siguranță, se va descurca mult mai bine decât cei fără conștiință care sunt lipsiți de virtute. Aceasta este diferența lor de caracter. Unii spun: „Nu aș lua-o în serios dacă mi-ai cere să am grijă de un câine sau de o pisică, dar dacă mi s-ar încredința o misiune importantă pentru casa lui Dumnezeu, cu siguranță aș îndeplini-o bine.” Este un punct de vedere valid? (Nu.) De ce nu? Dacă o persoană are un punct de vedere corect, în chestiuni importante și mărunte deopotrivă, oricare ar fi însărcinarea dată, dacă are o inimă corectă și o calitate nobilă, dacă este integră, demnă de credibilitate și are un comportament moral, atunci este ceva prețios și e diferit. Astfel de oameni abordează orice problemă prin moralitatea și calitatea lor de a fi demni de credibilitate. Dacă cineva lipsit de moralitate și nedemn de încredere ar spune: „Dacă Dumnezeu îmi va da în mod direct o însărcinare, sunt sigur că mă voi descurca bine”, ar fi adevărat? Ar fi puțin exagerat și înșelător. Cum poți fi demn de încredere pentru alții fără conștiință sau rațiune? Cuvintele tale sunt lipsite de conținut – sunt un vicleșug. Casa lui Dumnezeu a avut odată doi cățeluși, să păzească un loc. O persoană a fost desemnată să aibă grijă de ei, iar aceasta a avut grijă de ei și s-a ocupat de ei ca și cum ar fi fost ai săi. Acelei persoane nu-i plăceau prea mult câinii, dar a avut grijă de ei bine. Atunci când un câine se îmbolnăvea, îl trata; îi îmbăia și îi hrănea la timp. Poate că nu îi plăceau câinii, dar și-a asumat sarcina și responsabilitatea de a avea grijă de ei. Nu există ceva acolo care ar trebui să țină de umanitate? Avea umanitate, așa că a făcut bine acel lucru. Cei doi câini au trecut mai târziu în grija altcuiva, iar în decurs de o lună, erau jalnic de slabi. Ce se întâmplase? Nimănui nu i-a păsat sau nu a observat când s-au îmbolnăvit câinii și starea lor proastă le-a afectat pofta de mâncare. Așa au ajuns atât de slabi; așa a avut grijă de ei acea persoană. Există o diferență între oameni? (Da.) Unde? (În umanitatea lor.) A înțeles cel care a avut grijă bine de câini mai multe adevăruri? Nu neapărat. Iar cel care i-a îngrijit prost nu crezuse neapărat în Dumnezeu de mai puțin timp. Atunci, de ce există o asemenea diferență între cei doi? Pentru că este vorba de caracterul lor, care este diferit. Unii oameni sunt demni de credibilitate. Atunci când își dau cuvântul unei persoane, vor fi capabili să fie răspunzători pentru acțiunile lor la final, indiferent dacă le place sau nu să facă acel lucru. Atunci când își asumă o misiune, sunt siguri că o duc la bun sfârșit, pas cu pas. Se ridică la înălțimea credibilității pe care le-o acordă ceilalți și trăiesc după cum le dictează propria inimă. Au o conștiință și cu ea evaluează toate lucrurile. Unii oameni nu au conștiință. Își dau cuvântul și nu fac nimic să se țină de el mai târziu. Ei nu spun: „Au crezut în mine. Trebuie să fac lucrul ăsta bine, pentru a putea păstra încrederea lor.” Nu aceasta este inima pe care o au și nu așa ar gândi. Nu este aceasta o diferență de umanitate? Spuneți-Mi, persoanei care a făcut bine i s-a părut greu să facă acest lucru? Nu i s-a părut prea obositor sau prea greu. Nu și-a frământat creierii încercând să-și dea seama cum să facă acest lucru bine și nu s-a rugat des pentru acest lucru. Știa în inima ei care ar fi lucrul corect de făcut, așa că și-a asumat povara. Cel care nu era dispus să poarte povara a acceptat și el această datorie și, odată ce a făcut-o, a considerat-o un deranj. Se enerva atunci când câinii lătrau și îi mustra: „Mai latră! Mai latră încă o dată și am să te ucid în bătaie!” Nu există o diferență de umanitate aici? Există și este una foarte mare. În cazul unor oameni, când le dai o însărcinare de făcut, li se pare iritant, deranjant, că le lași puțină libertate. „O altă sarcină? Am destule de făcut deja – nu stau lenevind pe aici!” Astfel, vor veni cu tot felul de scuze să scape de acest lucru, să se disculpe pentru că nu și-a îndeplinit responsabilitatea. Ei nu au conștiință sau rațiune și nici nu se examinează pe ei înșiși, găsindu-și în schimb justificări și scuze pentru a-și ierta umanitatea slabă. Acesta este modul în care se comportă oamenii cu umanitate slabă. Poate, așadar, o asemenea persoană să intre în adevărul-realitate? (Nu.) De ce nu? Asemenea indivizi nu iubesc adevărul și nu iubesc lucrurile pozitive. Nu așa stau lucrurile? Ei nu au nici umanitate normală, nici nu dețin realitatea lucrurilor pozitive. Ei nu au această esență în interiorul lor. Așadar, care este relația dintre adevăr și umanitatea normală? Ce trebuie să fie în interiorul umanității cuiva pentru ca acesta să pătrundă în adevărul-realitate și să practice adevărul? Trebuie să aibă mai întâi conștiință și rațiune. Indiferent ce face, trebuie să aibă atitudinea corectă, gândirea corectă și punctul de vedere corect. Numai cu acestea poate o persoană să aibă umanitate normală – și numai având umanitate normală poate să accepte și să practice adevărul.

Administrarea mediului înconjurător personal de către oameni

Al doilea punct: administrarea mediului înconjurător personal de către oameni în viața de zi cu zi. Care parte a umanității normale cuprinde acest lucru? (Cea a mediului de viață.) Și în ce constă acesta? Este format în principal din două părți ample: mediul în care trăiește o persoană, care cuprinde doar viața personală și mediile publice cu care intră frecvent în contact. Și, mai precis, în ce constau aceste două părți ample? Stilul de viață al unei persoane, precum și gestionarea igienei și a mediului înconjurător. Pentru a detalia și mai mult, în ce constă stilul de viață al unei persoane? Muncă și odihnă, alimentație și lucruri precum menținerea sănătății în viața de zi cu zi și cunoștințe comune despre viața cotidiană. Vom începe cu prima parte: munca și odihna. Acestea ar trebui pur și simplu să fie făcute într-un mod regulat, programat. Cu excepția unor circumstanțe speciale, cum ar fi atunci când slujba cuiva îi cere să stea până târziu sau să facă ore suplimentare, munca și odihna trebuie cel mai adesea să aibă caracter regulat și programat. Acesta este modul corect. Sunt unii care preferă să rămână treji noaptea. Ei nu dorm seara, ci se ocupă cu tot felul de lucruri. Nu se culcă până când ceilalți nu se trezesc și nu își încep munca, dimineața devreme, iar când ceilalți se culcă seara, ei se trezesc și se apucă de lucru. Nu există oameni ca aceștia? Întotdeauna nesincronizați cu ceilalți, întotdeauna speciali – asemenea oameni nu au o rațiune foarte sănătoasă. Ritmurile fiecăruia ar trebui să fie în principiu sincronizate în condiții normale, cu excepția cazurilor speciale. Care este următoarea? (Alimentația.) Cerințele alimentare ale umanității normale sunt ușor de îndeplinit, nu-i așa? (Da.) Acest lucru este ușor. Totuși, nu au oamenii câteva păreri false despre alimentație? Unii spun: „Noi credem în Dumnezeu și totul este în mâinile Lui. Nu există niciun mod de a se hrăni care ar putea dăuna stomacului cuiva. Mâncăm orice ne place, fără restricții, în mod liber. Nu este o problemă, dat fiind că Dumnezeu ne protejează.” Nu există oameni cu o asemenea înțelegere? Nu este ceva puțin denaturat în asta? O astfel de înțelegere nu este normală; cei care o dețin nu au o gândire normală. Mai sunt și alții care dobândesc cunoștințe normale, de bun simț pentru a trăi, combinate cu manifestarea grijii pentru trup. Ei cred că a da atenție cunoștințelor de bun simț despre viață înseamnă a arăta grijă pentru trup. Nu există oameni care cred acest lucru? (Ba da.) De exemplu, unii oameni au probleme cu stomacul și nu mănâncă iute sau alimente stimulatoare. Sunt unii care le spun: „Aceasta este o preferință alimentară a ta; ești preocupat de trup. Trebuie să te răzvrătești împotriva acestui lucru. Există locuri în care vei merge unde au doar un fel de mâncare și va trebui să o mănânci. Cum ai putea să nu o faci?” Nu există oameni cu o astfel de înțelegere? (Ba da.) Unii oameni nu pot mânca un anumit produs, însă insistă să o facă, spre disconfortul lor, pentru a se răzvrăti împotriva trupului. Eu spun: „Ai voie să nu mănânci dacă nu vrei. Nimeni nu te va judeca pentru asta.” Ei spun: „Nu, trebuie să o fac!” În acest caz, disconfortul lor este meritat. Și-au făcut-o cu mâna lor. Ei își impun reglementările, așadar, să le respecte ei. Atunci, ar fi greșit să nu mănânce acel lucru? (Nu.) Nu ar fi. Unii oameni cu anumite afecțiuni de sănătate sunt alergici la anumite alimente. Ei trebuie să evite acele lucruri și să nu le mănânce. Unii sunt alergici la ardeii iuți și nu ar trebui să-i mănânce, însă insistă să o facă. Ei continuă să îi mănânce, crezând că asta înseamnă să se răzvrătească împotriva trupului. Nu este aceasta o înțelegere denaturată? Asta este. Dacă nu sunt în stare să mănânce ceva, nu ar trebui să mănânce. De ce se împotrivesc corpului lor? Nu este nechibzuit din partea lor? (Este.) Nu este nevoie să urmeze această regulă sau să se răzvrătească împotriva trupului lor în acest fel. Fiecare are propria stare fizică: unii au probleme cu stomacul; alții au inima slabă; unii au o vedere mai slabă; alții sunt predispuși la transpirație; unii nu transpiră niciodată. Starea fiecăruia este diferită; trebuie să vă adaptați în funcție de propria stare. O singură propoziție poate reprezenta aceste cazuri: învață să ai puțin bun-simț în viață. Ce înseamnă aici „bun-simț”? Înseamnă că trebuie să știi ce este dăunător și ce este bine pentru tine să mănânci. Dacă ceva nu are gust plăcut, dar este bun pentru sănătatea ta, atunci trebuie să îl mănânci, pentru binele sănătății tale; dacă ceva este gustos, dar ți se face rău când îl mănânci, atunci nu îl mânca. Acesta este bunul-simț. În afară de asta, oamenii trebuie să cunoască și câteva metode de bun-simț pentru a rămâne sănătoși. În cele patru anotimpuri ale anului, lăsați timpul, clima și sezonul să dicteze alimentele pe care le mâncați – acesta este un principiu esențial. Nu te împotrivi corpului tău – acesta este un mod de gândire și de înțelegere pe care oamenii cu umanitate normală ar trebui să le aibă. Unii oameni fac gastroenterită și suferă de diaree atunci când mănâncă alimente stimulatoare. Așadar, nu mâncați aceste alimente. Cu toate acestea, unii spun: „Nu mi-e frică. Dumnezeu mă protejează” și, drept urmare, au diaree după ce mănâncă. Ei spun chiar că Dumnezeu îi pune la încercare și îi rafinează. Nu sunt ei oameni absurzi? Dacă nu sunt absurzi, atunci sunt niște gurmanzi îngrozitori, care mănâncă fără să țină cont de consecințe. Astfel de oameni au o mulțime de probleme. Nu-și pot controla apetitul, dar spun: „Nu mi-e frică. Dumnezeu mă protejează!” Cum este înțelegerea lor despre această problemă? Este denaturată; ei nu înțeleg adevărul, dar încearcă să îl aplice orbește. Au gastroenterită, dar mănâncă la întâmplare, iar când fac diaree drept rezultat, faptul că spun că Dumnezeu îi face să treacă printr-o încercare și îi rafinează – nu este aceasta o aplicare oarbă a reglementărilor? Faptul că o asemenea persoană absurdă spune o astfel de prostie – nu este aceasta o blasfemie împotriva lui Dumnezeu? Ar lucra Duhul Sfânt într-o persoană atât de ridicolă? (Nu.) Dacă nu înțelegi adevărul, nu trebuie să aplici orbește reglementări lucrurilor. Ar supune Dumnezeu în mod aleatoriu pe cineva încercărilor? Cu siguranță nu. Nici măcar nu ești calificat pentru asta; îți lipsește statura – și, astfel, Dumnezeu nu te va supune încercărilor. Un om care nu știe ce alimente îl vor îmbolnăvi este un idiot cu un intelect nesănătos. Pot oamenii lipsiți de raționalitate și intelect să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu? Pot ei să înțeleagă adevărul? (Nu.) Atunci, ar pune Dumnezeu o asemenea persoană să treacă prin încercări? Nu, El nu ar face-o. Asta înseamnă să nu ai rațiune și să spui prostii. Dumnezeu încearcă oamenii conform principiilor; ele sunt îndreptate către oamenii care iubesc adevărul și îl urmăresc, către oamenii pe care Dumnezeu i-ar folosi și care ar putea aduce mărturie pentru El. Îi pune la încercare pe oamenii cu o credință adevărată, care pot să-L urmeze și să mărturisească pentru El prin încercări. Nicio persoană care caută doar confortul și plăcerea și nu urmărește deloc adevărul și cu atât mai puțin cineva cu o înțelegere denaturată a lucrurilor nu are lucrarea Duhului Sfânt. Astfel stând lucrurile, i-ar pune Dumnezeu să treacă prin încercări? Este cu totul imposibil.

Unii oameni au acces la medicamente chinezești pe bază de plante sau la alimente sănătoase, pe care le consumă cu frivolitate. Unele femei se dau pe față cu lucruri care le protejează pielea, o albesc și o întind. Își petrec două ore în fiecare zi aplicând machiaj și trei ore înlăturându-l și, în cele din urmă, își distrug pielea până când ajunge de nerecunoscut. Vor spune chiar: „Nimeni nu poate trece peste legea naturală a frumuseții care dispare odată cu vârsta – priviți ce piele îmbătrânită am!” Adevărul este că nu ar fi arătat atât de bătrâne dacă nu ar fi continuat să își bată joc de fețele lor – le-au îmbătrânit exact acele produse pe care și le-au aplicat. Ce înțelegeți din asta? (Și-au făcut-o cu mâna lor.) Așa le trebuie! Există unele cunoștințe de bun-simț pentru a trăi cu umanitate normală, pe care o persoană trebuie să le priceapă, cum ar fi cele cu privire la menținerea sănătății și prevenirea bolilor: de exemplu, faptul că picioarele reci pot provoca dureri de spate, cum ar trebui tratată din timp hipermetropia sau care sunt efectele dăunătoare cauzate de șederea îndelungată la calculator. O persoană ar trebui să înțeleagă puțin ce înseamnă o asemenea atenție pentru sănătatea sa. Unii ar putea spune: „Pentru a crede în Dumnezeu, trebuie doar să citești cuvintele Lui. Ce rost are să înveți toate aceste lucruri de bun-simț privind sănătatea? Durata de viață a unui om este definită de Dumnezeu; orice cunoștințe medicale nu vor fi de niciun folos. În ceasul morții tale, nimeni nu te va putea salva.” Acest lucru pare corect la prima vedere, însă în realitate este puțin absurd. Este un lucru pe care l-ar spune cineva fără înțelegere spirituală. Ei învață să trâmbițeze cuvinte și doctrine cunoscute și să pară spirituali, când, de fapt, nu au nicio înțelegere pură. Ei încearcă orbește să aplice reglementări atunci când li se întâmplă lucruri, vorbind cât de frumos pot, fără să practice niciun adevăr. De exemplu, unii oameni le pot spune că terciul din făină de porumb este hrănitor, că este bun pentru sănătate. Ei nu vor înțelege asta. Cu toate acestea, de îndată ce aud pe cineva spunând despre carnea de porc înăbușită că este sănătoasă, vor mânca pe săturate următoarea dată când o vor vedea, spunând chiar în timp ce mestecă: „Ce pot să fac? Trebuie să mănânc asta; este pentru sănătatea mea!” Oare nu este un lucru înșelător să spui asta? (Este.) Este înșelătorie. Să ai ceea ce oamenii cu umanitate normală ar trebui să aibă, să știi ceea ce oamenii ar trebui să știe, să cunoști ceea ce este de cunoscut în etapa vieții care corespunde vârstei tale – asta înseamnă să ai umanitate normală. Unii oameni în jurul vârstei de 20 de ani mănâncă la întâmplare. Vor mânca și cuburi de gheață într-o zi geroasă. Vârstnicii din familia lor se sperie să vadă asta și îi îndeamnă să se oprească, spunându-le că îi va durea stomacul. „Să mă doară stomacul? Voi fi bine”, spun ei, „Uită-te la mine: am o condiție fizică excelentă!” La vârsta lor, ei nu știu despre asemenea lucruri. Așteptați să împlinească 40 de ani; dați-le atunci să mănânce un cub de gheață. Ar face-o? (Nu.) Și când au 60 de ani, nici vorbă să mănânce gheață – le va fi frică să se apropie de ea. Temperatura acesteia va fi prea mult de suportat pentru corpul lor. Asta se numește experiență – învățarea lecțiilor de viață. Dacă o persoană la 60 de ani încă nu știe că stomacul său nu poate suporta prea multe cuburi de gheață, că organismul său nu le poate face față, că acestea îi vor îmbolnăvi, cum se numește asta? Sunt aceste persoane lipsite de umanitate normală? Sunt lipsite de experiență de viață. Dacă o persoană care are 60 și ceva de ani încă nu știe că frigul este dăunător pentru spate, că picioarele reci provoacă dureri de spate, atunci cum a trăit în acești 60 și ceva de ani? Probabil i-a trăit de mântuială. Unii oameni înțeleg o mulțime de lucruri de bun-simț despre viață până la vârsta de 40 de ani: de exemplu, cunoștințe de bun-simț despre sănătate; și au câteva opinii corecte despre lucrurile materiale, bani și muncă, despre rudele lor, despre problemele din lume, despre viață și așa mai departe. Ei au o înțelegere pură despre astfel de lucruri și, chiar dacă nu cred în Dumnezeu, ei tot înțeleg aceste lucruri mai bine decât cei care sunt mai tineri decât ei. Aceștia sunt oameni cu simțul binelui și al răului, a căror gândire este normală. În cele două decenii pe care le-au trăit de la vârsta de 20 de ani, au înțeles multe lucruri, unele dintre ele se apropie de adevăr. Acest lucru demonstrează că sunt oameni cu capacitate de înțelegere, oameni de calibru înalt. Și dacă sunt persoane care urmăresc adevărul, intrarea lor în adevărul-realitate va fi mult mai rapidă, pentru că au experimentat multe în acești 20 de ani și au dobândit câteva lucruri pozitive. Experiențele lor vor fi în concordanță cu adevărul-realitate despre care vorbește Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă umanitatea acelei persoane are multe lipsuri și ea nu are opinii corecte sau gândirea umanității normale, cu atât mai puțin inteligența umanității normale în ceea ce privește viața și oamenii, evenimentele și lucrurile care se ivesc în acești 20 de ani, atunci va fi trăit acei ani în zadar. În mai multe locuri în care am fost, am constatat că unele dintre surorile mai în vârstă nu știu să gătească. Nici măcar nu pot planifica un meniu echilibrat. Fac supă din ceea ce ar trebui să fie prăjit și prăjesc ceea ce ar trebui să fie pus în supă. Produsele se schimbă în funcție de anotimpuri, dar pe mesele lor se află mereu aceleași feluri de mâncare. Ce se petrece acolo? Aceasta este o lipsă reală de inteligență, nu? Le lipsește calibrul umanității normale. Nu pot nici măcar să gătească diversele alimente pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi, cum ar fi varza și cartoful. Nu sunt capabile nici de cele mai simple sarcini și nu le pot îndeplini. Cum au reușit să treacă prin ultimii 50 sau 60 de ani? Să fie oare posibil că inimile lor nu le-au cerut nimic de la viață? Dacă cineva nu poate obține experiență din orice face, atunci ce datorie ar putea să îndeplinească bine o asemenea persoană? Realitatea este că oamenii pot învăța să facă lucruri, dacă doar se implică și se antrenează pentru o vreme. Dacă o persoană nu poate face ceva nici după mai mulți ani de studiu, intelectul și calibrul său trebuie să fie îngrozitoare!

Să vorbim puțin acum despre gestionarea igienei. Am fost recent în două locuri unde în jurul caselor era o dezordine totală. La început totul fusese în ordine acolo, așadar, cum au ajuns acele locuri să fie astfel de „cocini”? Motivul este că oamenii de acolo nu știu cum să mențină controlul lucrurilor. Ei nu au conștiința umanității normale și cerințele de igienă. Nu este vorba doar de lene; în afară de asta, s-au obișnuit să trăiască în asemenea condiții. Ei împrăștie gunoiul pe jos și pun lucrurile oriunde, fără reguli sau restricții. Atunci când au curățat un loc, îl pot păstra curat doar o zi sau două; câteva zile mai târziu, este atât de dezordonat și murdar încât este greu să te uiți la el. Spune-Mi, cum se numește un astfel de mediu? Iar oamenii de acolo pot să mănânce cu poftă și să adoarmă în asemenea condiții – ce oameni sunt aceia? Sunt ca niște porci, nu-i așa? Ei nu sunt conștienți și nu înțeleg nimic despre igienă, despre mediul lor, despre structură, despre gestionare. Nu observă nimic, indiferent cât de murdar sau de dezordonat ajunge să fie. Nu îi deranjează; nu sunt îngrijorați și nu se agită din cauza asta. Continuă să trăiască așa cum au făcut-o până acum, fără pretenții și cerințe. Unele locuri au grijă de igienă și de mediul înconjurător și ai crede că oamenilor de acolo le pasă de curățenie, că știu să-și gestioneze mediul înconjurător – dar nimeni nu știe, până la o inspecție surpriză, că au trimis oameni înaintea inspecțiilor pentru a curăța locul. Dacă îi anunți din timp că vii, locul sigur va fi curat; dacă te duci fără să îi anunți, vei găsi un mediu diferit, unul care va fi cu siguranță murdar și dezordonat. Camerele unor fete au haine și pantofi împrăștiați pe jos, iar afară, uneltele de lucru precum sapa și târnăcopul sunt puse laolaltă cu hainele. Unii de acolo ar putea spune că au fost atât de ocupați încât nu au avut timp să facă curat. Așa de ocupați au fost? Nu au avut timp nici măcar să respire? Dacă nu au avut, atunci înseamnă că au fost foarte ocupați – dar cu siguranță nu au fost atât de ocupați. Ce este atât de dificil în gestionarea spațiului lor? Ce este atât de obositor în a menține un mediu curat și ordonat? Are acest lucru vreo legătură cu umanitatea? De ce le-ar plăcea atât de mult oamenilor să trăiască într-o „cocină”? De ce s-ar simți atât de bine într-un asemenea mediu? Cum ar putea să fie complet indiferenți la astfel de medii? Ce se petrece acolo? Care este cauza unor astfel de medii prost gestionate? Dacă merg undeva ocazional și le spun din timp, va fi lună și bec, dar vor înceta să mai facă ordine dacă merg acolo des. Ei spun: „Vii des aici, așa că vom renunța la formalități. Așa suntem noi. Este epuizant să faci curățenie tot timpul! Cine are energia necesară? Suntem foarte ocupați cu lucrarea toată ziua, nu avem timp nici măcar să ne pieptănăm!” Ei se justifică în acest fel. Și ce alte justificări mai oferă? „Totul e temporar. Nu trebuie să punem lucrurile într-o ordine perfectă. Este bine și așa.” Într-adevăr, totul este temporar – dar chiar dacă ai locui într-un cort, tot ar trebui să ai grijă de el, nu-i așa? Aceasta este umanitatea normală. Dacă nu ai nici măcar atât din umanitatea normală, cu ce te deosebești de bestii?

Există o biserică în casa lui Dumnezeu care este destul de bine situată, lângă munți și apă. Acolo a fost construit un drum, iar râul din apropiere este mărginit de copaci. Are chiar și un foișor, cu pietre ornamentale lângă el. Într-adevăr, este foarte frumos. Într-o zi, am văzut de departe un lucru mic, galben, acolo, pe drumul acela curat. Apropiindu-mă, am văzut că era o coajă de portocală. Cine știe cine și-ar fi aruncat cu ușurință gunoiul acolo? Iar în foișor, care și acesta a fost curat, cineva mâncase semințe de floarea soarelui și a împrăștiat coji pe jos, peste tot. Spune-Mi, a fost aceea o persoană care cunoaște reguli? În umanitatea normală, există sau nu standarde necesare pentru igiena și mediul înconjurător al unei persoane? Unii ar putea spune: „În ce fel nu am standarde? Mă spăl pe picioare în fiecare seară. Unii oameni nu o fac. Unii oameni nici măcar nu se spală pe față când se trezesc dimineața.” Poate că picioarele tale sunt curate, dar de ce mediul tău de lucru este ca o cocină? Ce reprezintă această curățenie a ta? În cel mai bun caz, arată că ești teribil de egoist. Ți-ar plăcea să gestionezi totul – cum ai putea fi stăpânul tuturor lucrurilor, dacă nu poți gestiona nici măcar o curte? Acest lucru este într-adevăr rușinos! Nu doar mediul lor nu-l pot gestiona aceste persoane – ele nu-și pot gestiona nici igiena și aruncă gunoaie pe jos. Cum și-au însușit un asemenea obicei? Ar putea justifica aruncarea cojilor de fructe pe jos numind-o compost. Atunci, de ce nu le puneți într-o grămadă de compost sau într-un coș de gunoi? De ce să le arunci pe drum sau în acel foișor? Este foișorul un loc în care se ține compostul? Nu este aceasta o încălcare a regulilor? (Ba da.) Este o lipsă teribilă de umanitate, rațiune și morală – sunt oameni josnici! Spune-Mi, există o cale de a rezolva această problemă? Cum poate fi oprită? Oare supravegherea va rezolva problema? Cine ar putea să supravegheze asemenea lucruri? Ce se poate face? (Să-i amendăm.) Da, aceasta este ultima soluție. Trebuie să se creeze un sistem adecvat. Nu mai există impunitate. Acești oameni sunt pur și simplu atât mârșavi – sunt incorigibili! În unele locuri, sunt împrăștiate peste tot cutii putrede de carton, scânduri putrede și bucăți de hârtie, iar oamenii de acolo spun că le țin pentru a le folosi mai târziu. Având în vedere că sunt lucruri utile, de ce să nu le sortăm după tip, în stive ordonate? Nu ar arăta mai bine și ar ocupa mai puțin spațiu? Majoritatea oamenilor nu se pricep la întreținere. Lucrurile sunt stivuite și împrăștiate la întâmplare în spațiile ocupate de ei, astfel încât nu mai există spațiu liber. Grămezile devin mai dezordonate pe măsură ce cresc, iar odată cu dezordinea vine și mizeria, până când locul devine o groapă de gunoi, respingătoare pentru toți cei care o văd. Oare oamenii care trăiesc în asemenea medii au o umanitate normală? Sunt ei oameni de calibru, dacă nici măcar nu pot controla mediul în care trăiesc? Ce diferență mai există între asemenea oameni și fiare? O parte din motivul pentru care majoritatea oamenilor nu știu cum să gestioneze spațiile în care trăiesc este faptul că nimeni nu este conștient de igienă și nimeni nu știe cum să își gestioneze mediul. Nu se gândesc la aceste lucruri și nu sunt conștienți de cum ar trebui să fie mediul de viață al oamenilor. Sunt ca niște animale, inconștienți de calitatea mediului în care ar trebui să trăiască. Cealaltă parte are de-a face cu faptul că administratorii nu știu cum să gestioneze aceste lucruri. Administratorii nu știu cum să gestioneze aceste lucruri, iar cei care sunt gestionați nu sunt proactivi sau conștienți de aceste lucruri. În cele din urmă, prin „cooperarea” tuturor, locul se transformă într-o „cocină”. Când acești oameni sunt de ceva vreme într-un loc, ies din el cu un anumit sentiment: „De ce acest loc nu este niciodată curat? De ce nu arată niciodată ca un cămin?” Spune-Mi, vederea unui astfel de loc ar putea îmbunătăți starea de spirit a unei persoane? (Nu.) Mergând acolo, vi s-ar îmbunătăți starea de spirit? (Nu am avea prea multe sentimente în legătură cu asta.) Acesta ar fi adevăratul vostru răspuns – fără prea multe sentimente. Am întocmit planuri pentru câteva dintre acele locuri, iar când lucrările au fost terminate și lucrurile au fost reordonate, toată lumea s-a bucurat de priveliște. Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, lucrurile erau din nou în dezordine. A trebuit să găsesc pe cineva potrivit care să gestioneze sarcina, dacă se voia menținerea igienei. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea oamenilor sunt foarte murdari, făcând dezordine în orice slujbă întreprind. Unii oameni culeg legume și nu cunosc locul potrivit pentru a le spăla. Ei insistă să găsească un loc curat pentru a le spăla, iar rezultatul este că locul respectiv devine murdar. Cum te-ai simți să vezi asta? Oare acești oameni nu sunt o haită de fiare? Nu au umanitate! Să te uiți la acești oameni, cărora nu le pasă deloc de igienă și care nu știu cum să-și gestioneze mediul – ți-ar stârni furia! Acestor oameni li se oferă un mediu frumos în care să trăiască, în care totul este aranjat frumos. Primăvara apar tot felul de flori și ierburi; au munți, apă, un foișor; au locuri în care să lucreze și locuri în care să trăiască și tot felul de facilități. Ce frumos! Dar în ce stadiu au ajuns? Au luat totul de-a gata; nu au apreciat bunătatea. Ei s-au gândit: „Acesta este un loc mai frumos decât majoritatea celorlalte, dar nu este mai mult decât o zonă rurală. Pe jos nu este altceva decât buruieni și noroi.” Cu o astfel de mentalitate, au distrus locul fără să stea pe gânduri. Nu s-au gândit să își gestioneze mediul. Cât de multe lucruri lipsesc dintr-o asemenea umanitate! Nu deține acele lucruri pe care umanitatea ar trebui să le aibă; acei oameni nu pot nici măcar să se ocupe în cele mai elementare moduri de diferitele aspecte ale mediului lor de viață. Spuneți-Mi, cum de nu s-au gândit oamenii să prețuiască un mediu atât de frumos în care trăiesc? Cum de nu s-au gândit să aibă grijă de el? De ce? Oare pentru că sunt atât de ocupați cu îndatoririle lor încât nu au timp? Sau ce altceva se întâmplă cu ei? Există persoane care nu sunt ocupate cu îndatoririle lor? Unii trăiesc în medii mai rele decât voi, dar au totuși mare grijă de spațiul lor. Oamenii văd asta și îi felicită, îi admiră și îi stimează. Apoi, există și mediul în care locuiți – ceilalți nici nu trebuie să intre; te-ar disprețui doar aruncând o privire la exterior. Nu este acest lucru din cauza ta? Acțiunile și comportamentele tale au dus la crearea acestui mediu deplorabil în care trăiești. Când oamenii văd mediul în care trăiești, pentru ei este la fel ca și cum ți-ar vedea esența. Îi mai poți învinui atunci că te disprețuiesc? Dacă o persoană este superioară sau inferioară, nobilă sau josnică, acest lucru nu este decis de evaluările altora, ci de ce trăiește ea însăși. Dacă deții lucrurile umanități normale, ești capabil să trăiești adevărata asemănare umană. Vei putea să-ți demonstrezi calitatea nobilă, iar ceilalți te vor prețui și te vor stima în mod firesc. Dacă nu deții aceste lucruri și nu înțelegi ce este igiena de bun-simț și nu știi cum să ai grijă de mediul tău, trăindu-ți toate zilele într-o „cocină” și simțindu-te destul de mulțumit de asta, asta îți dezvăluie trăsătura de fiară. Înseamnă că ești josnic și inferior. O asemenea persoană, cu o umanitate atât de josnică și de inferioară, fără o fărâmă din gândirea, opiniile, cerințele și căutările pe care umanitatea normală ar trebui să le aibă – fără nimic din toate acestea, poate o asemenea persoană să înțeleagă adevărul? Poate să intre în adevărul-realitate? (Nu.) Și voi credeți că nu poate? De ce nu poate? Unii vor spune: „Am scăpat demult de toate aceste lucruri lumești în toți acești ani de când credem în Dumnezeu. Nu ne pasă de aceste lucruri! «Să trăiești o viață de calitate» – acesta este un lucru lumesc!” Nu există cei care spun asta? Atunci, aerul pe care îl respiri este un lucru lumesc? Hainele pe care le porți, toate lucrurile materiale pe care le folosești – sunt acestea lucruri lumești? De ce nu găsești un loc oarecare în aer liber în care să ții adunări? De ce să le ții într-o încăpere? Nu sunt absurde persoanele care spun asta? Am să îți spun un adevăr: dacă o asemenea persoană vrea să intre în adevărul-realitate, îi va fi greu. Dacă o persoană dorește să intre în adevărul-realitate, trebuie mai întâi să aibă umanitate normală; în plus, trebuie să se elibereze de acele obiceiuri proaste din viața sa, să urmărească un stil și un scop în viață prin care să aibă calitate, maniere și personalitate. Este acesta un mod potrivit de exprimare? Atunci, sunt aceste probleme ușor de îndreptat? Cât timp este necesar ca o persoană să își schimbe stilul de viață și să renunțe la un obicei prost din viața sa? Ce metodă trebuie folosită pentru a pătrunde cât mai repede în acest lucru? Ce metode există, în afara pedepsei? (Supravegherea reciprocă.) Supravegherea reciprocă este o metodă; depinde doar dacă oamenii o acceptă. În opinia mea, aplicarea de amenzi este o mișcare cu impact și una cu adevărat eficientă. Imediat ce vorbești despre amenzi în numerar, vorbești despre interesele oamenilor. Aceștia nu au de ales decât să se conformeze, de teamă că interesele lor ar putea avea de suferit. Iată ce se obține prin aplicarea de amenzi. Dar de ce nu se obține nimic având părtășie despre adevăr cu acești oameni? Pentru că ei nu au umanitate normală sau condițiile necesare pentru acceptarea adevărului. De aceea părtășie despre adevăr este o metodă ineficientă cu ei. În orice mediu de lucru, învățați în primul rând să sortați lucrurile pe tipuri, în al doilea rând să mențineți ordinea, în al treilea rând să păstrați igiena și curățenia și, mai mult decât atât, să cultivați obiceiul de a strânge gunoiul. Aceasta este ceea ce ar trebui să dețină umanitatea normală.

Există femei care își piaptănă părul și pleacă, fără să măture mai întâi firele căzute. Ele fac acest lucru în fiecare zi. Poate fi schimbat un asemenea obicei? Când te-ai pieptănat, trebuie să faci curățenie și ordine imediat. Nu-i lăsa pe alții să facă curățenie – gestionează-ți bine mediul tu singur. Dacă dorești să îți gestionezi bine mediul, trebuie să începi cu propria persoană. Fă mai întâi curățenie în propriul spațiu. În afară de acest lucru, o persoană trebuie să aibă simț civic față de mediile publice în care trăiește. Responsabilitatea de a gestiona spațiile în care oamenii trăiesc și se odihnesc, de exemplu, ar trebui să revină tuturor. Dacă vezi câteva bucăți de coajă de portocală pe jos, pur și simplu adună-le și aruncă-le la gunoi. Pe unele șantiere, când se termină munca, peste tot sunt așchii de lemn, rumeguș, bare de fier și cuie. Mergeți acolo și puteți călca cu ușurință pe un cui, dacă nu sunteți atenți. Este teribil de nesigur. De ce nu ar face curățenie și nu ar igieniza lucrurile după ce și-au făcut treaba? Ce fel de obicei urât este acesta? Făcând acest lucru, sunt capabili să dea explicații clare? Ce ar crede oamenii dacă ar vedea un loc de muncă atât de murdar și dezordonat? Nu este acesta modul în care fiarele își fac treaba? Oamenii cu umanitate trebuie să curețe frumos lucrurile după ce au terminat o treabă, iar ceilalți vor ști de la prima vedere că treaba a fost făcută de oameni. Fiarele nu fac curățenie după ce au făcut o treabă, ca și cum curățenia nu ar fi responsabilitatea lor și nu ar avea nimic de-a face cu ele. Ce fel de logică este aceasta? Am văzut mai mulți oameni care nu fac curățenie după ce termină o treabă. Toți au acest obicei prost. Le-am spus că, în fiecare zi când își termină treaba, trebuie să pună pe cineva să strângă tot gunoiul. Să curețe în fiecare zi. În acest fel, locul va fi curat. Trebuie să cultive un astfel de obicei. Pentru a cultiva un obicei în viață, o persoană trebuie să înceapă prin a menține un mediu, după care să aibă răbdare să se obișnuiască cu el. Apoi, într-o zi, când acel mediu se schimbă, ea singură se va simți prost să vadă când ceva este murdar. Este exact ca în cazul unor oameni care au locuit în străinătate timp de 3 sau 5 ani, care cred că totul este mai bine acolo. Vine ziua în care se întorc în orașul lor natal și au impresia că au devenit brusc dichisiți. Îi privesc cu dispreț pe ceilalți care nu sunt preocupați de igienă, pe oamenii ale căror case sunt murdare. Nici măcar nu suportă să stea câteva zile fără să facă duș. Nu a fost mediul lor cel care a dictat acest lucru? Exact așa funcționează. Prin urmare, trebuie să începeți prin a vă gestiona igiena personală și mediul înconjurător. Acesta este modul de a vă simți confortabil îndeplinindu-vă datoria; de asemenea, este ceea ce ar trebui să dețină oamenii cu umanitate normală. În numeroase locuri în care am fost, am văzut dormitoare de fete care erau un dezastru total, în dezordine. Unii ar putea spune: „Vrei ca noi să fim ordonați; ar trebui să fie ca într-o tabără de instrucție?” Nu este nevoie de toate astea. Fă-ți patul și curăță-ți camera în fiecare zi. Păstrează curățenia. Fă-ți un obicei din asta. Dacă faci aceste lucruri în fiecare zi și ele devin un obicei, o regulă, la fel de automat ca și mâncatul, atunci vei fi cultivat acest tip de obicei în viața zilnică, iar pretențiile tale față de mediul înconjurător vor fi mai ridicate. Și atunci când vor fi mai ridicate, întreaga ta ținută, perspectiva ta mentală, gustul tău, umanitatea și demnitatea ta vor fi toate ridicate. Dar dacă trăiești într-o „cocină”, un loc care nu este pentru oameni, ci este mai degrabă ca bârlogul unei bestii, nu deții asemănarea umană. De exemplu, când intră într-o cameră, unii oameni, văzând că podeaua și camera sunt curate, își vor scutura murdăria de pe pantofi pentru o vreme afară. Totuși, nu se vor simți curați, așa că își vor scoate pantofii înainte de a intra în cameră. Când proprietarul camerei vede cât de curați și respectuoși sunt față de el, îi va respecta și el. Alți oameni vor intra nestingheriți, cu pantofii plini de noroi și nu le va păsa că aduc noroiul pe podea. Sunt complet nepăsători față de acest lucru. Proprietarul camerei vede că ei sunt din fire nepăsători față de reguli. El îi vede cu ochi răi și, prin urmare, îi disprețuiește și nu îi va mai lăsa să intre în cameră, pe viitor. Îi va face să aștepte afară și iată ce va insinua asta: „Nu meriți să intri înăuntru – ai face mizerie dacă ai intra și va trebui să petrec mult timp făcând curățenie!” El nu îi va respecta. Când va vedea că nu au asemănare umană, nici măcar nu îi va respecta. Dacă cineva ajunge în acest punct în viața sa, oare mai este om? Un animal de companie este mai bun decât ei. Așadar, pentru a fi numiți oameni, ei trebuie să trăiască asemănarea umană și trebuie să aibă umanitate normală. Oriunde locuiește cineva, indiferent ce datorie îndeplinește, trebuie să respecte regulile. Trebuie să aibă grijă de spațiul și de igiena lui, să aibă obiceiuri de viață bune și simțul responsabilității. Trebuie să fie atent și serios în tot ceea ce face și să continue în același mod până când a realizat acel lucru bine și respectând standardele. Astfel, oamenii vor vedea în modul în care îți îndeplinești datoria și în felul în care tratezi oamenii și lucrurile că ești integru și decent, o persoană bună. Ei vor simți admirație pentru tine și vor ajunge să te respecte în mod firesc. De asemenea, te vor stima și prețui și, astfel, nu te vor păcăli sau hărțui. Îți vor vorbi într-o manieră serioasă, fără batjocură sau dispreț. Nu știu cum Îmi percep oamenii înfățișarea, dar am un sentiment: când Mă întâlnesc cu majoritatea oamenilor, aceștia nu fac glume și nu vorbesc în mod frivol. Nu știu de ce se întâmplă asta. S-ar putea ca oamenii să aibă un sentiment: „Ești pur și simplu o persoană serioasă și ești serios atât în exprimare, cât și în acțiunile Tale. Ești o persoană integră; nu aș îndrăzni să fac o glumă când interacționez cu Tine. Este clar de la prima vedere că nu ești genul acela de persoană.” Dacă, atunci când mergi într-un loc și vorbești cu oameni, discuți cu oameni, interacționezi cu oameni, ei simt că există ceva în umanitatea și moralitatea ta – poate că ei nu ar putea să spună clar ce este acest lucru, dar tu vei ști ceea ce gândești în fiecare zi și vei avea întotdeauna principii și standarde pentru modul în care privești lucrurile și interacționezi cu oamenii – dacă acesta este modul în care intri în contact și interacționezi cu ceilalți, atunci ei vor zice că ești foarte prudent, foarte serios și atent în tot ceea ce faci, însemnând că ești foarte principial. Ce sentiment le va inspira acest lucru în cele din urmă? Gândește-te bine la asta. Dacă, în comportamentul tău, ești înzestrat cu lucrurile pe care ar trebui să le aibă cei cu umanitate normală, nu contează cum te evaluează oamenii pe la spate. Dacă ei simt, în adâncul inimii lor, că ești o persoană integră, prudentă, o persoană cu o atitudine serioasă, responsabilă față de toate lucrurile, cu o virtute nobilă, atunci, după ce vor intra în contact și vor interacționa cu tine pentru o vreme, vor ajunge să te aprobe și să te stimeze. Și atunci, tu vei avea o oarecare valoare ca persoană. Dacă, după o perioadă de interacțiune cu tine, constată că nu faci nimic bine, că ești leneș și lacom, că nu ești dispus să înveți nimic, că standardele tale îți depășesc capacitățile, că ești destul de avar și egoist – ba mai mult, că nu ești preocupat de igienă și nu te gândești să ai grijă de mediul tău; dacă văd că nu știi nimic din ceea ce faci, că ai un calibru destul de slab și nu ești demn de credibilitate, că nu ești capabil să faci bine nicio misiune care ți se dă, atunci nu vei conta deloc pentru oameni și nu vei fi validat ca persoană. Să nu contezi deloc pentru ceilalți nu este mare lucru, la urma urmei – ceea ce contează e că ești în pericol dacă ești la fel de josnic, inferior și fără valoare în inima lui Dumnezeu, ca o fiară, fără inimă sau spirit. Ești încă atât de departe de a fi mântuit! Pentru orice persoană al cărei caracter nu este la înălțimea standardelor, a cărei exprimare și ale cărei acțiuni sunt complet nereglementate, care este ca o fiară, există vreo speranță de a fi mântuită? Este în pericol, după cum văd Eu. Mai devreme sau mai târziu, va fi eliminată.

C. Atitudinea și comportamentul oamenilor în contactul lor cu sexul opus

Al treilea punct este atitudinea și comportamentul oamenilor în contactul lor cu sexul opus, în viața lor cotidiană. Aceasta este o problemă pe care toți cei care trăiesc printre oameni o vor întâlni, indiferent de vârsta lor. Ce aspect al umanității este implicat? Acest lucru implică demnitatea unei persoane, simțul rușinii și stilul de conduită al acesteia. Unii oameni privesc cu multă nonșalanță contactul cu sexul opus. Li se pare că nu este mare lucru atât timp cât nu se întâmplă nimic, cum nu e nici faptul de a se complace în gânduri desfrânate sau de a dezvălui vreo pasiune nelegiuită. Ar trebui cineva cu umanitate normală să aibă astfel de gânduri? Este acesta un semn al umanității normale? Odată ce ești suficient de matur pentru a te căsători și a intra în contact cu sexul opus și vrei să ai o relație, fă-o în mod normal și nimeni nu va interveni. Dar unii oameni nu vor o relație – flirtează câteva zile cu cineva care le atrage atenția și, de îndată ce întâlnesc pe cineva care le stârnește interesul și corespunde preferințelor lor, încep să se grozăvească. Și cum se grozăvesc? Ridică o sprânceană, fac semn cu ochiul sau își schimbă tonul vocii, în timp ce vorbesc sau se mișcă într-un anumit mod, ori încep să facă remarci amuzante pentru a se face remarcați; asta înseamnă că se grozăvesc. Când o persoană care nu este așa în mod normal dezvălui aceste comportamente, poți fi sigur că există în apropiere câțiva membri de sex opus care corespund preferințelor lor. Cine sunt acești oameni? Ai putea spune că se poartă necorespunzător sau că nu păstrează limite clare între bărbați și femei, dar nu au afișat niciun comportament deplorabil. Unii ar putea spune că pur și simplu sunt frivoli. Cu alte cuvinte, ei se comportă într-un mod nedemn; oamenii frivoli nu au noțiunea de respect de sine. Unii oameni dezvăluie aceste trăsături în viața de zi cu zi, dar îndeplinirea îndatoririlor personale nu este afectată, iar acest lucru nu a afectat nici finalizarea lucrării lor, deci este asta cu adevărat o problemă? Unii spun: „Atâta vreme cât nu îi împiedică să urmărească adevărul, este nevoie să vorbești despre asta?” La ce se referă acest lucru? La rușinea și demnitatea umanității cuiva. Umanitatea unei persoane nu poate fi lipsită de rușine și demnitate și, fără ele, umanitatea lor nu poate fi una normală. Unii oameni sunt credibili și sunt serioși, responsabili și muncesc din greu în tot ceea ce fac. Nu au nicio problemă majoră, dar pur și simplu nu iau în serios acest aspect al vieții lor. Când flirtezi cu un membru al sexului opus, este constructiv sau dăunător acest lucru? Ce se întâmplă dacă persoana cu care flirtezi se îndrăgostește de tine? S-ar putea să spui: „Nu asta am vrut”; ei bine, dacă totuși flirtezi cu o persoană atunci când nu-ți dorești asta, nu te joci cu ea? Îi faci rău! E un lucru oarecum lipsit de simțul moral. Oamenii care fac acest lucru au un caracter slab. Mai mult, dacă nu intenționezi să continui această relație și nu ești serios în privința ei, dar tot ridici din sprâncene și-i faci cu ochiul sexului opus și te dai în spectacol cu distracție și umor, făcând totul pentru a arăta că ai stil, că ești chipeș frumos – dacă te grozăvești așa, ce faci, de fapt? (Seduci oamenii.) Există intenția de a seduce în asta. Acum, acest tip de comportament seducător este un lucru nobil sau urât? (Este un lucru urât.) Acesta e punctul în care nu mai există niciun strop de demnitate. Ce fel de oameni din această lume i-ar seduce pe alții? Prostituate, femei ușoare, pungași – acești oameni nu cunosc rușinea. Ce înseamnă a nu cunoaște rușinea? Înseamnă că sunt insensibili la rușine. Integritatea, rușinea și onoarea, demnitatea și reputația de asemenea – lor nu le pasă de niciuna dintre acestea. Oamenii de genul acesta obișnuiesc să se dea mari și să flirteze. Să flirteze cu o persoană sau două nu este suficient, iar să flirteze cu opt sau zece nu li se pare excesiv. Ar fi nevoie de mii și mii de oameni pentru a-i face fericiți. Unele femei căsătorite au avut doi copii și nimeni din afara casei nu știe despre asta. De ce nu le spun oamenilor? Le este teamă că, odată ce vor spune că sunt căsătorite și promise, nu vor mai avea succes în flirturile lor și își vor pierde seducția și farmecul. Acesta este motivul pentru care nu vor fi deschise în această privință. Oare asemenea oameni nu sunt insensibili la rușine? Este umanitatea cuiva normală dacă are asemenea lucruri în ea? Nu este. Acest lucru sugerează că, dacă ai o asemenea umanitate și astfel de comportamente, atunci ai neajunsuri în ceea ce privește umanitatea normală; îi lipsesc rușinea și demnitatea. Unele femei încep să își aranjeze părul și să își netezească hainele de îndată ce se află în preajma sexului opus sau își aplică fard de obraz și pudră, încercând din răsputeri să se dichisească. Care este scopul lor în asta? Scopul lor este seducția. Acest lucru nu ar trebui să existe în umanitatea normală. Să fii capabil să seduci oameni în acest fel și să nu simți nimic, crezând că este ceva normal și obișnuit, că nu este mare lucru, înseamnă să nu ai simțul rușinii și să nu știi nici măcar ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci. Există unele femei care ar fi dispuse să umble peste tot pe stradă goale pușcă dacă li s-ar oferi zece mii de yuani. Ce fel de oameni sunt ele? Sunt oameni fără un simț al rușinii. Ar face orice pentru bani, fără rușine. Integritatea, caracterul, simțul rușinii și demnitatea nu înseamnă nimic și nu au valoare pentru ele. Simt că abilitatea de a-și da aere și de a-i seduce pe alții este un talent al lor, iar singura lor bucurie se rezumă la câștigarea simpatiei mai multor persoane și la a fi urmate de ele. Aceasta este cea mai mare onoare pentru astfel de femei; este ceea ce prețuiesc. Ele nu prețuiesc lucruri precum demnitatea, simțul rușinii sau caracterul. Este aceasta o umanitate bună? (Nu.) Ați manifestat astfel de comportamente? (Da.) Atunci, sunteți în stare să le țineți sub control? Le puteți ține sub control de cele mai multe ori sau numai de puține ori? Aveți abilitatea de a vă înfrâna? Oamenii care se pot înfrâna sunt aceia a căror inimă cunoaște rușinea. Toți au momente trecătoare de impulsivitate și decădere, dar atunci când le au cei care se pot înfrâna, ei simt că acel lucru pe care îl fac nu este corect, că se înjosesc, că trebuie să se oprească imediat și că nu trebuie să mai continue să îl facă. Iar mai târziu, când dau din nou peste un astfel de lucru, ei sunt capabili să se controleze. Dacă nu există nici măcar atât de puțină capacitate de autoînfrânare în umanitatea ta, atunci împotriva a ce te-ai putea răzvrăti când ești chemat să practici adevărul? Unii oameni sunt binecuvântați cu o înfățișare plăcută și se trezesc permanent căutați de sexul opus; cu cât mai mulți oameni îi caută, cu atât mai mult simt că își permit să se dea în spectacol. Nu este periculos pentru ei? Ce ar trebui să faci în această situație? (Să recunoști și să eviți această capcană.) Aceasta este cu adevărat o capcană pe care trebuie să o eviți – dacă nu o faci, este posibil să descoperi că o persoană te-a prins în mreje. Trebuie să eviți această capcană înainte să devii prins în mreje; aceasta se numește autoînfrânare. Oamenii care se autoînfrânează au un simț al rușinii și au demnitate. Cei care nu au pot fi ademeniți de oricine îi seduce și mușcă momeala oricând îi caută cineva, ceea ce cauzează probleme. În plus, se vor da și în spectacol în mod deliberat, se vor dichisi și îmbrăca frumos și vor alege în mod special acele haine pe care le au și care-i pot face să arate mai frumos, mai atractivi și mai drăguți, și le vor purta în fiecare zi; acest lucru este periculos pentru ei și arată că sunt persoane care încearcă în mod conștient să-i seducă pe ceilalți. Dacă atragi prea multe priviri și ești prea seducător în aceste haine, atunci trebuie să te răzvrătești împotriva trupului și să renunți la purtarea hainelor de acest gen. Dacă ești hotărât în privința asta, atunci o poți face. Totuși, dacă nu ai această hotărâre și vrei să-ți cauți un partener, atunci nu te opri și caută-ți unul: interacționați normal unul cu altul, fără să flirtezi cu celălalt. Dacă nu cauți un partener, dar totuși flirtezi cu alții, atunci se poate spune doar că îți lipsește simțul rușinii. Trebuie să îți fie clar ceea ce alegi. Puteți să respectați cu toții aceste principii? (Avem această hotărâre.) Dacă aveți această hotărâre, atunci aveți energia, motivația și va fi ușor să le respectați. Unii oameni sunt în esență decenți prin natura lor și, în plus, după ce și-au găsit credința în Dumnezeu, urmăresc adevărul și merg pe calea cea dreaptă, așa că nu au acea dorință și nu răspund nimănui care încearcă să flirteze cu ei. Unii oameni sunt destul de predispuși la acest lucru, în timp ce alții nu-i acordă nicio atenție; unii oameni par să aibă această hotărâre, dar nici măcar ei înșiși nu pot spune dacă, de fapt, o au sau nu. În ceea ce privește interacțiunea cu sexul opus, acesta este un lucru pe care trebuie să îl gestionezi corect, să-l reexaminezi și să-l identifici ca parte integrantă a demnității și a rușinii umanității normale. Ce legătură are lipsa simțului rușinii cu lipsa umanității? Este corect să spunem că, dacă cineva nu are simțul rușinii, nu are umanitate. De ce toți cei lipsiți de umanitate nu iubesc adevărul? Și de ce spunem că o persoană poate urmări adevărul dacă deține umanitate? Spuneți-mi, oamenii fără simțul rușinii știu ce este bine și ce nu este bine? (Nu.) Așadar, atunci când fac lucruri rele care se împotrivesc lui Dumnezeu, Îl trădează și încalcă adevărul, simt ei oare vreo remușcare? (Nu.) Pot ei să meargă pe calea cea dreaptă dacă nu îi mustră propria conștiință? Pot ei să urmeze adevărul? Oamenii obraznici și nerușinați sunt amorțiți; ei nu pot distinge clar lucrurile pozitive de cele negative sau ceea ce Dumnezeu iubește și ceea ce El detestă. Așa că, atunci când Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, ei spun: „Care este problema cu a spune o minciună? A spune un neadevăr nu este degradant!” Nu cumva cineva fără rușine ar spune una ca aceasta? Dacă o persoană cu simțul rușinii nu reușește să fie sinceră și este prinsă în fapt de toată lumea, nu îi roșește fața? Nu este neliniștită pe interior? (Este.) Și ce spuneți despre o persoană nerușinată? „Fiind o persoană onestă, ce gândesc alții, ce valoare am pentru ei sau ce importanță îmi acordă – nimic din toate acestea nu contează pentru mine!” Nu îi pasă. Mai poate, atunci, să urmărească adevărul? Dacă întrebi asemenea oameni, după ce au rostit minciuni, dacă au inima tulburată sau dacă simt remușcări, vor spune: „Ce înseamnă să fii împăcat? Ce înseamnă remușcarea? De ce trebuie să fie acest lucru atât de supărător?” Ei nu au o asemenea conștiință. Poate cineva cu o asemenea rațiune nesănătoasă să-L urmeze pe Dumnezeu? Pot ei să urmărească adevărul? Nu îl urmăresc. Pentru ei, nu există limite între lucrurile pozitive și cele negative, între adevăr și ceea ce îl încălcă – toate sunt la fel. În orice caz, ei gândesc că va fi bine dacă toată lumea face un efort, își îndeplinește datoria și plătește un preț. Nu există nicio diferență între aceste lucruri. Ei nu au niciun fel de remușcare atunci când fac ceva care se împotrivește lui Dumnezeu, când fac ceva care încalcă adevărurile-principii, când fac ceva care aduce pierderi intereselor altcuiva sau când fac ceva care tulbură lucrarea bisericii. Ei nu au niciun fel de remușcare. Prin aceasta, nu sunt ei lipsiți de simțul rușinii? Oamenii care nu au simțul rușinii sunt lipsiți de discernământ cu privire la asemenea lucruri. Pentru ei, este vorba despre a face ce vor. Totul este permis; nu este nevoie să folosească adevărul pentru a judeca. Așadar, oamenii fără simțul rușinii nu au cum să înțeleagă sau să practice adevărul. Aceasta este relația dintre lipsa simțului rușinii și lipsa umanității. Atunci, de ce nu ați fost în stare să spuneți acest lucru? Toți gândiți: „Ceea ce predici nu prea are legătură cu adevărul; e cam departe de acesta. De obicei suntem în stare să vedem clar aceste lucruri, așadar mai avem noi nevoie ca Tu să ne vorbești despre ele?” Dacă simțiți că nu are legătură cu adevărul, atunci cât ați pătruns din adevărul-realitate? Trăiți o umanitate normală? Ați devenit cu adevărat oameni care dețin adevărul și au umanitate? Sunteți prea mici în statură și nici măcar nu vă puteți da seama de aceste lucruri, prin urmare, ce adevăr-realitate ați putea avea?

Unul dintre cele 10 decrete administrative ale casei lui Dumnezeu spune: Omul are o fire coruptă și, în plus, este stăpânit de sentimente. Ca atare, este absolut interzis ca doi membri de sex opus să lucreze împreună neînsoțiți atunci când slujesc lui Dumnezeu. Orice persoană descoperită făcând acest lucru va fi exclusă, fără excepție. Cum privesc oamenii acest decret administrativ? Dacă un bărbat a avut relații necorespunzătoare cu mai mult de 30 de femei, spune-Mi, cum se vor simți oamenii care au auzit despre asta? (Vor fi surprinși.) Ai fi surprins să auzi asta; ai fi șocat: „Dumnezeule, sunt foarte multe! Este dezgustător, nu-i așa?” Și ce fel de sentiment a avut acel bărbat când ți-a spus asta? (S-a purtat ca și cum nu ar fi contat pentru el.) Pentru el, nu ar fi fost nimic ieșit din comun. Întreabă-l ce mănâncă astăzi: „Orez.” Întreabă-l cu câte femei a fost: „Treizeci sau mai multe.” El va răspunde la ambele întrebări exact cu același ton și mod de gândire. Mai există mântuire pentru o persoană cu o asemenea umanitate? Nu există, chiar dacă el crede în Dumnezeu. Cum ar putea să nu știe să se rușineze când divulgă așa ceva? Este o chestiune degradantă! Atunci cum a putut să o divulge pur și simplu? Spune-Mi, mai are vreo urmă de simț al rușinii? Nu, nu mai are. Simțul conștiinței din interiorul umanității sale a amorțit deja și nu mai are nicio capacitate de percepție. Aceasta nu este doar o mică problemă de a fi depravat – oamenii fără rușine sau demnitate nu mai sunt oameni. În exterior încă arată ca niște oameni, dar acest lucru se năruie de îndată ce trebuie să se ocupe de ceva. Ei sunt capabili să facă orice, fără să cunoască rușinea – și asta înseamnă că nu mai sunt oameni. Haideți să încheiem aici discuția noastră despre aceste chestiuni.

Gândiți-vă la aceste trei aspecte ale umanității normale pe care le-am discutat astăzi – sunt ele importante? Sunt aceste aspecte ale umanității normale deconectate de urmărirea adevărului? (Nu.) Atunci, ce legătură au ele cu urmărirea adevărului? Dacă umanitatea unui credincios în Dumnezeu nu deține o anumită meticulozitate, un simț al responsabilității sau o capacitate de atenție în acțiunile sale – dacă nu are o asemenea umanitate, atunci ce poate câștiga în credința sa în Dumnezeu și în urmărirea adevărului? Am avut părtășie despre destul de multe adevăruri de-a lungul anilor, adevăruri din fiecare domeniu. Dacă oamenii nu se implică sau nu tratează aceste adevăruri cu o gândire conștiincioasă, trântind totul laolaltă și nefăcând nimic în mod conștiincios, pot ei ajunge astfel să înțeleagă adevărul? Unii oameni spun: „Dacă nu pot ajunge să înțeleg adevărul, nu pot doar să memorez aceste doctrine și terminologii?” Ai putea în final să fii capabil să obții adevărul în acest fel? Dacă nu deții acest tip de umanitate normală și umanitatea ta nu cuprinde aceste lucruri, însemnând că nu ai o atitudine conștiincioasă, meticuloasă, serioasă și responsabilă față de lucruri, atunci adevărul se transformă pentru tine în doctrine și în sloganuri – se transformă în reglementări. Nu poți obține adevărul, pentru că nu ești capabil să îl înțelegi. În afară de asta, dacă nu poți gestiona bine mediul, rutina și stilul vieții personale, vei fi capabil să pătrunzi în diversele principii și zicale care implică adevărul? Nu vei fi. În plus, în viață, oamenii trebuie să iubească lucrurile pozitive, iar în ceea ce privește lucrurile negative și ticăloase, ei trebuie să mențină în adâncul inimii lor o atitudine de dispreț și repulsie. Aceasta este singura cale de a pătrunde în câteva adevăruri. Ceea ce înseamnă că, în urmărirea adevărului, trebuie să ai o atitudine corectă și o stare sufletească adecvată; trebuie să fii o persoană onestă și serioasă. Doar astfel de oameni pot dobândi adevărul. Dacă cineva nu are niciun simț al rușinii și rămâne amorțit și inconștient în inima sa atunci când a făcut multe lucruri ticăloase, multe lucruri care încalcă adevărul și care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, gândindu-se că nu este nimic ieșit din comun – îi este atunci adevărul de vreun folos? Nu este de niciun folos. Adevărul nu produce niciun efect asupra lui și nu este în măsură să îl țină în frâu, să îl mustre, să îl îndrume sau să îi indice direcția și calea, ceea ce înseamnă că are probleme. Cum ar putea o persoană fără măcar un minim simț al rușinii să înțeleagă adevărul? Pentru ca o persoană să fie capabilă să înțeleagă adevărul, ea trebuie mai întâi să fie sensibilă sufletește la lucrurile pozitive și negative. Simte repulsie la simpla menționare sau întâlnire cu un lucru negativ sau ticălos, iar dacă ea însăși face un astfel de lucru, se simte rușinată și neliniștită. Simte dragoste pentru adevăr și poate accepta adevărul în inima sa; îl poate folosi pentru a se înfrâna și pentru a-și schimba stările greșite. Nu sunt acestea lucrurile pe care umanitatea normală ar trebui să le dețină? (Ba da.) Dacă deține aceste lucruri, nu devine ușor pentru o persoană să urmărească adevărul? Iar dacă cineva nu deține niciunul dintre acestea, atunci a vorbi despre urmărirea adevărului este doar o vorbărie goală – cum ar putea face asta fără lucruri pozitive în inima sa? Adevărul nu va prinde rădăcini, nu va înflori și nu va da roade în lăuntrul tău până când umanitatea ta normală nu va deține aceste lucruri – până atunci nu va avea niciun efect. Când ai înțeles adevărul, vei putea să-ți modifici gândirea și să-ți înfrânezi comportamentul, iar gândurile tale corupte vor deveni din ce în ce mai puține. Aceasta este adevărata schimbare.

Câte dintre aceste manifestări ale umanității normale pe care le-am discutat astăzi le aveți? Câte vă lipsesc? Ce anume dețineți? (Un simț al rușinii.) Un simț al rușinii – acesta este unul bun. Un simț al rușinii este minimul pe care ar trebui să-l dețineți. Ce altceva? Aveți cu toții o mentalitate și o atitudine conștiincioasă, meticuloasă față de oameni, evenimente și lucruri? Văd că sunteți neglijenți în tot ceea ce faceți, fiind doar letargici și delăsători, iar când văd aceste lucruri pe care le faceți, în inima Mea se intensifică neliniștea. Puteți să detectați aceste probleme de unii singuri? Atunci când le detectați, vă faceți griji? (Da.) În ce fel? Vorbiți despre asta. (Acum că tocmai am auzit părtășia lui Dumnezeu, simt că nu am prea multă umanitate și că am avut o mentalitate frivolă față de datoria mea și față de evenimentele din viața mea. Sunt atât de departe de standardele cerințelor lui Dumnezeu. Este puțin înspăimântător.) Umanitatea ta are prea multe lipsuri, nu-i așa? Simți că ai crezut în Dumnezeu ani de zile și ai auzit multe adevăruri, dar nu deții nici măcar cele mai importante lucruri ale umanității – cum ai putea să nu fii neliniștit? Unii oameni au un minim de îndemânare tehnică, dar tot ceea ce fac este de proastă calitate. Totul este inferior, nu corespunde standardelor, iar ei nu analizează care sunt metodele avansate și cele standard. Nu au ei o gândire limitată? De exemplu, li s-a cerut la un moment dat să instaleze o ușă și au spus: „De unde provin eu, majoritatea ușilor pe care le avem sunt uși simple.” Locul acela mic din care provin nu stabilește standardul. Ar trebui să se uite la stilul ușilor companiilor și clădirilor rezidențiale din marile orașe, apoi să își facă treaba în funcție de realitatea situației. Totuși, aici și-au deschis gura și au spus: „La noi acasă nu se fac uși duble și nu sunt prea mulți oameni aici. Nu ar fi mare lucru nici dacă ar fi – se pot înghesui pur și simplu.” Altcineva a spus: „Dacă oamenii se înghesuie prea mult timp, se va rupe tocul ușii. Haideți să mai discutăm despre asta. De data asta faceți o excepție și să fie o ușă dublă, bine?” Acesta a răspuns: „Nu! Eu fac uși simple; nu pot face uși duble. Eu sunt cel care știe cum se fac sau tu? Eu sunt, așa că de ce nu mă asculți pe mine? Tu trebuie să mă asculți pe mine!” Li s-a cerut să lucreze în funcție de situație, dar nu au ascultat și au insistat să facă o ușă mică. Nu este acest lucru o problemă? Când li s-a cerut să instaleze un panou din sticlă între interior și exterior, pentru a lăsa lumina să intre și a evita ca spațiul să pară mic, au spus: „De ce am instala sticlă? Acesta ar fi un risc pentru siguranță, nu-i așa? Nu instalez sticlă; vor fi bune aceste două uși. Acesta este singurul tip de ușă pe care îl folosim acolo de unde provin eu.” Întotdeauna aduc în discuție lucruri precum „de unde sunt eu”, „ca acasă”, „am studiat aspecte tehnice”, pentru a-i suprima pe alții. Sunt aceste lucruri adevărul? (Nu sunt.) Pentru ca ei să adopte o asemenea atitudine față de aspectele externe, ce trebuie să fie deficitar în umanitatea lor? Raționalitatea. Și ce fel de lucruri, în special, trebuie să fie deficitare în raționalitatea lor? Perspicacitatea. Ei au întotdeauna impresia că tot ceea ce se întâmplă acolo de unde provin este corect, că totul este la cel mai înalt nivel, că totul este adevărul. Nu este raționalitatea lor slabă? Cum ar trebui să arate raționalitatea normală? Cu o raționalitate normală, ei ar spune: „Sunt în această meserie de mulți ani, dar nu am văzut prea multe. Așa facem noi ușile acolo de unde provin eu, dar hai să vedem cât de mari sunt ușile aici. Ne vom conforma la ceea ce fac oamenii de aici. Acesta este un loc diferit, iar în această sarcină, ar trebui să rămân flexibil.” Nu este asta raționalitate? (Ba da.) Atunci, o asemenea persoană are această raționalitate? Nu – nu deține nicio rațiune. Și cum a fost rezolvată problema în cele din urmă? Lucrarea a trebuit să fie refăcută. Refacerea lucrării nu este o pierdere? (Ba da, este.) Da, este. Există multe cazuri de astfel de probleme? Există. Persoana respectivă este de-a dreptul încăpățânată. Cât de încăpățânată este? Nu a ascultat de spusele nimănui; nu a ascultat nici măcar de ce am spus Eu și, în plus, M-a contrazis. Am spus: „Trebuie să te schimbi. Dacă nu o faci, nu e o treabă pentru tine.” Iar ea a avut curajul să spună: „Voi face o ușă de mărimea asta, chiar dacă nu ai nevoie de mine!” Ce fel de fire este asta? Este aceasta umanitate normală? (Nu.) Nu este umanitate normală, așadar, ce umanitate este atunci? După părerea mea, astfel de oameni se aseamănă puțin cu fiarele. Este exact ca atunci când unui bivol îi este sete: indiferent cât de multe bunuri sau oameni transportă în car, de îndată ce vede o baltă sau un râu, va trage carul în acea direcție. Nimeni nu-l poate abate din drum. Vorbim despre un animal. Au și oamenii o astfel de fire? Atunci când o fac, nu este umanitate normală, iar asta este periculos. Vor găsi o scuză pentru a te refuza, pentru a nu te mai asculta. Sunt atât de încăpățânați și de nesăbuiți! Cu asemenea situații în viața cotidiană, dacă nu ai o atitudine modestă de acceptare, de receptivitate față de opiniile celorlalți, dacă nu ai o atitudine de studiu, cum vei fi capabil să accepți adevărul? Cum îl vei putea practica? Toată lumea spune că ar fi mai potrivit să facem o ușă dublă. Nici măcar nu poți face asta și nu te apropii nici pe departe de practica adevărului – nici măcar nu vrei să auzi niciun fel de sugestie rezonabilă. Ai fi în stare să asculți ceva care are legătură cu adevărul? Nu ai asculta, ca întotdeauna. O persoană care are o astfel de fire nu ar înțelege ceva ce are legătură cu adevărul, iar asta presupune că are mari probleme. Dacă umanitatea unei persoane nu stăpânește nici măcar acest tip de rațiune, atunci ce adevăr poate practica? Pentru cine face acele lucruri cu care este ocupat în fiecare zi? Le face complet în funcție de propriile preferințe, de propriile dorințe egoiste. În fiecare zi, are acest tip de opinie față de oamenii, evenimentele și lucrurile care îl înconjoară în viața cotidiană: „Voi face ceea ce vreau, voi face ceea ce gândesc și voi face așa cum cred.” Cum se numește asta? Întreaga zi, tot ceea ce gândește este complet rău. Și dacă are o inimă atât de rea, cum rămâne cu acțiunile sale? Există oare o astfel de persoană ale cărei gânduri sunt toate rele, dar ale cărei acțiuni se aliniază la adevăr? Acest lucru nu este posibil – ar fi contradictoriu. Gândurile acesteia sunt toate rele, iar originea lor este în întregime rea, așa că lucrurile pe care le face nu vor fi niciodată pomenite. Iar printre lucrurile care nu sunt pomenite, unele sunt perturbări și tulburări, altele sunt distructive, în timp ce unele nu sunt prea rele. Dacă aceste lucruri ar fi luate în serios, ele ar trebui să fie condamnate. Așa funcționează.

Unii oameni au un fel de opinie eronată, pe care alții o găsesc destul de dezgustătoare. Acești oameni au câteva daruri, calități sau poate o meserie, o anumită competență sau o abilitate specială într-un anumit domeniu și, după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, se consideră oameni distinși. Este corectă această atitudine? Ce părere aveți despre această opinie? Este un lucru care aparține gândirii umanității normale? Nu. Atunci, ce fel de idee este aceasta? Nu este oare un lucru lipsit de rațiune? (Ba da.) Ei cred: „Sunt mai presus decât oamenii obișnuiți deoarece cunosc această meserie și sunt mai bun decât o persoană obișnuită din casa lui dumnezeu. Sunt un om înzestrat cu măiestrie și abilitate și sunt talentat și un bun orator. Sunt o figură aparte în casa lui dumnezeu. Sunt foarte carismatic. Nimeni nu-mi poate da ordine, nimeni nu mă poate conduce și nimeni nu-mi poate porunci să fac nimic. Am această abilitate, așa că voi face ceea ce vreau eu. Nu trebuie să mă gândesc la principii – orice fac este corect și în conformitate cu adevărul.” Ce părere aveți despre această opinie? Oare nu există oameni ca aceștia? Astfel de oameni nu sunt în minoritate și vin în casa lui Dumnezeu pentru a se lăuda. Dacă și-ar folosi calitățile sau abilitățile pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu, ar fi în regulă, dar dacă vor să se laude, atunci aceasta este o problemă de altă natură. De ce se numește „a se lăuda”? Ei îi văd pe credincioșii în Dumnezeu ca pe niște neghiobi, ca pe niște nimicuri. Nu cumva s-a întâmplat ceva cu gândirea lor? Nu este ceva în neregulă cu raționalitatea lor? Așa stau lucrurile în realitate? Sunt oamenii care cred în Dumnezeu cu adevărat lipsiți de valoare? (Nu.) Atunci, de ce acei oameni i-ar vedea ca atare? De ce ar avea ei un asemenea gând? De unde provine un asemenea gând? Îl învață de la non-credincioși? Ei consideră că oamenii care cred în Dumnezeu sunt niște nimicuri, că toți sunt casnici și gospodine, că toți sunt țărani și că fac parte din păturile inferioare ale societății. Opinia lor este identică cu cea a marelui balaur roșu. Ei cred că oamenii care cred în Dumnezeu sunt incapabili, că nu și-au putut croi un drum în societate și că au ajuns să creadă în Dumnezeu doar pentru că nu exista nicio altă cale pentru ei în lume, niciun alt loc unde să meargă. Ei cred că, dacă au o anumită abilitate, dacă știu câte ceva despre o anumită profesie sau au un anumit bagaj de cunoștințe tehnice, asta îi face persoane talentate în casa lui Dumnezeu. Este corectă această gândire? (Nu.) Ce este greșit în asta? Ei cred că nu există oameni capabili în casa lui Dumnezeu și, cu micul lor bagaj de cunoștințe profesionale, ar dori să își exercite puterea și să aibă ultimul cuvânt. Există asemenea oameni aici? Există astfel de oameni lângă voi sau printre cei cu care sunteți familiarizați sau pe care îi cunoașteți? Există o mulțime de oameni care sunt pricepuți într-un anumit domeniu, iar atunci când îi pui să acționeze în calitate de conducători sau lideri de grup, ei simt că au obținut un post oficial. Aceștia simt că au ultimul cuvânt de spus în casa lui Dumnezeu, că nimeni altcineva nu are grijă de interesele casei Lui ca ei sau nu protejează interesele acesteia mai mult decât ei și că nimeni nu este la fel de loial. Ei vor să gestioneze și să participe la toate activitățile, dar nu administrează nimic bine și nici nu caută adevărurile-principii. Nici măcar nu ascultă ce spun Eu. Există asemenea oameni aici? (Da.) Există asemenea oameni. Sub stindardul unei anumite abilități pe care o au, ei doresc să administreze pe toată lumea și să dețină funcții. De exemplu, când anumiți frați și surori fac un lucru care nu este pe placul lor, ei vor spune: „Trebuie să ne ocupăm de acești oameni – sunt revoltători!” În momentul în care credincioșii în Dumnezeu au o problemă, ei trebuie să primească părtășie despre adevăr. Aceasta nu este o unitate militară în care trebuie să se practice controlul militar. În ceea ce privește chestiunile din biserică, problemele pot fi rezolvate doar prin a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și a-i face pe oameni să înțeleagă adevărul. Cei care nu acceptă adevărul și acționează arbitrar și capricios pot fi emondați – doar cei care sunt ferm hotărâți să nu accepte adevărul pot fi disciplinați. Sunt unii oameni care au slujit drept supraveghetori sau conducători și lucrători care în mod clar nu cunosc adevărul-realitate, dar care totuși doresc întotdeauna să aibă putere și să aibă ultimul cuvânt în casa lui Dumnezeu. Au acești oameni conștiință și rațiune? Ei știu doar câteva tertipuri dintr-o meserie și nu înțeleg adevărul câtuși de puțin. Se cred utili și capabili, crezând că sunt mai buni decât o persoană obișnuită din casa lui Dumnezeu și doresc să facă ceea ce vor în biserică, dintr-o poziție autoritară – să aibă singurul și ultimul cuvânt de spus. Ei nu caută adevărurile-principii, ci acționează conform dorințelor lor, conform preferințelor lor. Care este problema aici? Nu este aceasta firea unui antihrist? Au astfel de oameni rațiunea umanității normale? Nu au nici o fărâmă din aceasta. Vom încheia aici părtășia noastră despre umanitatea normală.

O disecare a modului în care antihriștii ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu

III. O disecare a faptului că antihriștii le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în lucrarea lor

Continuând de la subiectul ultimei noastre părtășii, ajungem la al optulea aspect al diferitelor moduri în care se manifestă antihriștii: ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu. Am împărțit acest aspect în patru subsecțiuni. Am discutat despre două dintre ele la ultima noastră adunare: prima a fost faptul că nu sunt capabili să coopereze cu nimeni; a doua a fost că au dorința și ambiția de a-i controla și cuceri pe oameni. Care este a treia? Faptul că le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în orice lucrare și-au asumat. Ce ar putea include orice lucrare și-au asumat? Include orice program de lucru de care poate fi responsabil un conducător sau un lucrător, precum și lucrarea de care poate fi responsabil un supraveghetor de grup sau un conducător de grup; poate fi, de asemenea, lucrarea profesională dintr-un anumit domeniu sau lucrarea unei singure persoane. Această persoană care și-a asumat orice lucrare poate fi un conducător sau un lucrător sau poate fi un frate sau o soră de rând. Dacă le interzice altora să intervină, să facă cercetări sau să o supravegheze, în ce stare se află? Ce comportamente sunt legate de această interdicție? Acesta e un alt comportament care face parte din a opta manifestare a antihriștilor, o altă dezvăluire a esenței lor. În orice fel de datorie, există o lucrare profesională și o lucrare ce implică direct intrarea în viață. Lucrarea profesională implică toate aspectele legate de tehnică, învățare, cunoștințe și recrutarea personalului. Toate acestea sunt incluse în ea. Unii oameni, după ce și-au asumat un serviciu, încep să lucreze la el pe cont propriu. Nu discută despre el cu alții și, atunci când au dificultăți, nu vor să caute părerea altora; vor doar să fie singurii care decid și să aibă ultimul cuvânt. Alți oameni își pot oferi ideile și părerile, sperând să-i ajute puțin – dar acceptă ei acest lucru? (Nu.) Nu, nu pot accepta. Ce fel de fire este aceasta? Ce fire îi guvernează, încât să le interzică altora să intervină, să facă cercetări sau să le supravegheze îndeplinirea datoriei? Ei cred următoarele: „Cunosc acest domeniu de activitate și cunosc teoria. Biserica mi-a încredințat această lucrare. Prin urmare, o voi face pe cont propriu.” Ei susțin adesea că înțeleg profesia și că sunt buni cunoscători pentru a-și justifica refuzul de a dezvălui altora orice informații despre lucrare sau despre progresul ei. Nici măcar nu vor ca alții să afle despre gafele, greșelile sau incidentele care apar în timpul lucrării. Odată ce altcineva află despre așa ceva și vrea să facă cercetări, să se implice sau să afle mai multe, ei refuză să răspundă, spunând în schimb: „Lucrurile care țin de lucrarea mea sunt treaba mea. N-ai niciun drept să faci cercetări. Biserica nu ți-a încredințat ție asta – mi-a încredințat-o mie și trebuie să păstrez confidențialitatea.” Este o justificare rezonabilă? Este corect din partea lor să „păstreze confidențialitatea”? (Nu.) De ce nu? Ar constitui o încălcare a confidențialității să aibă părtășie cu alții despre starea lucrării, despre gafele și problemele care au apărut în cadrul ei, precum și despre planul și direcția ei? (Nu.) Nu este o încălcare, cu excepția anumitor detalii care ar constitui un risc pentru siguranța bisericii dacă ar ieși la iveală și ar fi neadecvat să fie spuse altora. În astfel de cazuri, este în regulă să nu fie spuse. Dar dacă folosesc confidențialitatea drept justificare, nu vor să-i lase pe alții să afle nimic din sfera lucrării lor, se împotrivesc și refuză cercetările, întrebările sau solicitările atât de la frații și surorile de rând, cât și de la conducători și lucrători, care este atunci problema? Poate vor să facă ceva într-un anumit fel, de exemplu. Altcineva le spune: „Dacă procedezi așa, interesele casei lui Dumnezeu vor suferi o pierdere, iar tu te vei abate de la drum. Ce-ar fi să procedăm în schimb așa?” Ei își spun în sinea lor: „Dacă procedez cum spui tu, le va arăta altora că metoda mea nu este bună, nu-i așa? Și apoi meritul pentru lucrare îți va reveni ție, nu-i așa? Nu e bine; prefer să mă abat de la drum decât să fiu de acord cu metoda ta. Trebuie să rămân pe drumul meu. Nu-mi pasă dacă interesele casei lui Dumnezeu suferă o pierdere; reputația și statutul meu contează – prestigiul meu contează!” Chiar dacă ceea ce fac este greșit, pur și simplu vor greși și nu vor permite nimănui să intervină. Nu este aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) Care este esența de a nu le permite altora să intervină? Este cea de a fi implicat în propria afacere. Interesele casei lui Dumnezeu nu sunt importante pentru ei, iar lucrarea acesteia nu este obiectivul lor. Ei nu funcționează după acel principiu. În schimb, lucrează concentrându-se pe interesele personale și pe statutul și prestigiul lor; lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu trebuie să servească statutului și intereselor proprii. De aceea nu-i lasă pe alții să intervină sau să facă cercetări despre lucrarea lor. Sunt de părere că, de îndată ce intervine cineva în lucrarea lor, statutul și interesele lor vor fi amenințate, neajunsurile și deficiențele lor, precum și problemele și aberațiile din lucrarea lor riscă să fie expuse. Așadar, sunt absolut hotărâți să le interzică altora să intervină în lucrarea lor și nu acceptă cooperarea sau supravegherea nimănui altcuiva.

Indiferent în ce lucrare este implicat, un antihrist se teme să nu afle Cel de mai sus mai multe despre ea și să facă cercetări. În cazul în care Cel de mai sus chiar face cercetări despre starea lucrării sau a personalului, antihriștii vor da doar o relatare superficială despre câteva banalități, câteva lucruri despre care cred că e în regulă să le afle Cel de mai sus, pentru care nu ar urma consecințe din aflarea lor. În cazul în care Cel de mai sus continuă cercetările despre restul situației, vor crede că se amestecă în datoria lor și în „treburile lor interne”. Nu-i vor mai spune altceva, ci vor face pe proștii, amăgindu-l și acoperind lucrurile. Nu refuză ei supravegherea casei lui Dumnezeu? (Ba da.) Și ce vor face dacă cineva descoperă o problemă de-ale lor și are de gând să-i dea în vileag și să o raporteze Celui de mai sus? Vor bloca raportul, îl vor intercepta – chiar vor face amenințări: „Dacă spui asta și ne face să fim emondați de Cel de mai sus, este vina ta. Dacă e să fie cineva emondat, tu vei fi acela!” Nu încearcă ei să întemeieze o împărăție independentă? (Ba da.) Nu-l lasă nici măcar pe Cel de mai sus să facă cercetări și nimeni nu are dreptul să afle despre lucrurile care fac parte din lucrarea lor sau să-i întrebe despre acele lucruri, cu atât mai puțin să facă recomandări. Dacă au pus mâna pe un program de lucru, doar ei pot avea ultimul cuvânt despre chestiunile care fac parte din acea lucrare; doar ei pot decide; doar ei se pot comporta și pot vorbi după bunul plac și, oricum s-ar comporta, au o justificare pentru asta. Ce mod de acțiune folosesc după ce face cineva cercetări? Superficialitate și mușamalizări. Și ce altceva? (Înșelăciune.) Așa este: înșelăciune – chiar îți vor prezenta aparențe false. De exemplu, într-o biserică, un conducător sau un diacon de evanghelizare poate să fi câștigat în mod clar doar trei oameni în decurs de o lună în biserica de care este responsabil, semnificativ mai puțini decât în alte biserici. El simte că nu are cum să dea socoteală despre asta Celui de mai sus – așadar, ce face? Când dă un raport despre lucrarea sa, adaugă un zero după acel trei și spune că a câștigat treizeci de oameni. Altcineva află despre asta și îl întreabă: „Nu este aceasta înșelăciune?” „Înșelăciune?”, spune el. „De ce? Va fi în regulă după ce vom câștiga treizeci de oameni luna viitoare ca să compensăm, nu-i așa?” Are o justificare pentru aceasta. Dacă altcineva ar lua problema în serios și ar vrea să raporteze faptele Celui de mai sus, el crede că acea persoană îi face necazuri, că i-a pus gând rău. Prin urmare, o va suprima și se va ocupa de ea – îi va face necazuri. Nu-i pedepsește astfel pe oameni? Nu face rău? Nu caută niciodată adevărurile-principii în lucrarea sa, deci care este scopul lui când lucrează? Este de a-și asigura statutul și mijloacele de trai. Indiferent ce lucruri rele face, nu le spune oamenilor intenția și motivul pentru ceea ce face. Trebuie să le păstreze strict confidențiale; acele lucruri sunt informații secrete pentru el. Care este cel mai sensibil subiect pentru asemenea oameni? Este atunci când îi întrebi: „Ce ai făcut recent? Îndeplinirea datoriei tale a dat vreun rezultat? Au existat perturbări sau tulburări în domeniul acoperit de lucrarea ta? Cum te-ai ocupat de ele? Ești unde ar trebui să fii în lucrarea ta? Ți-ai făcut datoria cu loialitate? Deciziile pe care le-ai luat în privința lucrării au cauzat pierderi intereselor casei lui Dumnezeu? Au fost înlocuiți conducătorii care nu sunt calificați? Au fost promovați și cultivați oamenii de calibru bun, care urmăresc relativ adevărul? Ai suprimat oamenii care au fost neascultători față de tine? Ce cunoștințe ai despre firea ta coruptă? Ce fel de persoană ești?” Acestea sunt cele mai sensibile subiecte pentru ei. Se tem cel mai mult să li se pună aceste întrebări; prin urmare, în loc să aștepte să le pui tu, se vor grăbi să găsească alt subiect cu care să le acopere. Ar vrea să te îndrume greșit prin orice mijloace, împiedicându-te să afli care este, de fapt, stadiul real al situației. Te țin mereu în întuneric, împiedicându-te mereu să afli cât de departe au ajuns în realitate în lucrarea lor. Nu există deloc transparență. Au asemenea oameni credință adevărată în Dumnezeu? Au frică de Dumnezeu? Nu. Ei nu raportează niciodată în mod proactiv despre lucrare, nici despre incidentele din lucrarea lor; nu întreabă, nu caută și nu se destăinuie niciodată despre provocările și nedumerirea pe care le-au întâmpinat în lucrarea lor, ci merg până acolo încât să acopere acele lucruri, păcălindu-i și înșelându-i pe alții. Nu există deloc transparență în lucrarea lor și spun fără tragere de inimă câte ceva doar când Cel de mai sus îi presează să prezinte un raport bazat pe fapte și să dea socoteală. Preferă să moară decât să vorbească despre orice problemă legată de reputația și statutul lor – mai bine ar muri decât să spună un singur cuvânt despre asta. În schimb, se prefac că nu au înțeles. Nu este aceasta firea unui antihrist? Ce fel de persoană este aceasta? Se rezolvă ușor acest tip de problemă? Dacă ar primi îndrumare în lucrarea lor de la Cel de mai sus, care e atitudinea lor față de aceasta? Superficialitate. Ei lasă impresia că acceptă și chiar vor scoate un carnet sau un computer și vor lua notițe energic – dar, după aceasta, vor fi înțeles atunci îndrumarea și se vor fi apucat de lucru? (Nu.) Pozează ca să-i vezi tu, dându-se în spectacol ca să te inducă în eroare. Ce-și spun cu adevărat? „Din moment ce mi s-a dat să fac această lucrare, ce spun eu e lege. Nimeni nu poate să se amestece în ce vreau să fac. «Oficialii locali au mai mult control decât oficialii de stat», prin urmare am acest drept. Dacă nu-i așa, nu mă pune pe mine să mă ocup. Dă-mă afară.” Așa gândesc și așa acționează ei. Ce fire este aceea? Nu este firea unui antihrist? (Ba da.) Înseamnă necazuri. Nu ești lăsat să intervii sau să faci cercetări, nici să examinezi și să pui întrebări. Sunt destul de sensibili la aceste lucruri. Își spun în sinea lor: „Oare Cel de mai sus încearcă să vadă ce probleme am și să-mi verifice lucrarea? Cine m-a dat de gol?” Panicați, depun un efort susținut pentru a-și da seama cine i-a compromis. În cele din urmă, îndoielile lor se restrâng la două persoane, pe care le dau afară. Ce problemă este aceasta? Este firea unui antihrist.

Care este principalul semn distinctiv al firii unui antihrist? Faptul că se agață de statut și că îi controlează pe alții. Antihriștii dobândesc statut pentru a-i controla pe alții. Atât timp cât au statut, îi vor aduce în mod legitim pe oameni sub controlul lor. De ce spun că vor face asta în mod legitim? Pentru că slujba lor le-a fost atribuită de casa lui Dumnezeu; au fost aleși de frați și surori să o facă. Nu vor simți ei astfel că sunt legitimi în îndeplinirea ei? (Ba da.) Așadar, o vor folosi drept ceva de valorificat, gândind astfel: „Voi m-ați ales, nu-i așa? Dacă m-ați ales, trebuie să aveți încredere în mine. Există o zicală a non-credincioșilor: «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.»” Chiar folosesc aici o maximă satanică. Înseamnă că spun adevărul? (Nu.) Este o erezie și o aberație satanică. Dacă faci cercetări despre lucrarea lor, vor debita o astfel de teorie: „«Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești.» Dacă mă folosești, nu mă poți bănui. Dacă nu știi ce fel de persoană sunt, dacă nu-mi poți vedea adevărata față, atunci nu mă folosi. Dar tu mă folosești și, așa stând lucrurile, trebuie să rămân ferm în această poziție. Ceea ce spun eu e lege.” Ceea ce spun ei e lege în toate treburile lucrării; nu va funcționa să nu-i lași, să le găsești un partener sau să-i pui pe alții să-i supravegheze și să-i îndrume. Dacă vine cineva să le verifice lucrarea, pur și simplu refuză – simt că nu au făcut nimic greșit și nu trebuie să fie verificați. În fapt, își exploatează statutul și autoritatea pentru a prelua controlul asupra altora, asupra locului lucrării și asupra lucrării bisericii. Nu-și întemeiază ei o împărăție independentă? Nu este acesta un antihrist? Casa lui Dumnezeu poate îi pune să facă această lucrare și să îndeplinească această datorie, dar nu i-ar pune să-și exercite puterea ca dictatori. Oare o astfel de persoană nu a înțeles greșit intenția lui Dumnezeu și rânduielile casei Sale? De ce se agață ei mereu de statut și putere în loc să-și facă bine datoria? (Sunt guvernați de firea unui antihrist.) Corect – așa este firea unui antihrist. De ce înțeleg ei greșit când biserica le rânduiește lucrarea? Pentru că le place în mod intrinsec să controleze oamenii. Aceasta e natura-esență a lor – așa sunt ei. Dacă le rânduiești o lucrare, vor simți că au acum putere și statut și că au astfel control asupra domeniului lor. Dacă te duci pe domeniul lor, trebuie să faci ce spun ei. De pildă, casa lui Dumnezeu a rânduit odată ca un conducător să verifice lucrarea unui antihrist. Acel conducător și antihristul erau amândoi conducători de biserică; aveau același rang. Antihristul a spus: „Ești conducător de biserică, și eu sunt conducător de biserică. Avem același rang. Nu te amesteci în treaba mea, nici eu nu mă voi amesteca în a ta. Să nu ai părtășie cu mine – nu ești în măsură să faci asta! Și ai vrea să întrebi cum merg lucrurile în biserica noastră – te-a instruit cel de mai sus să faci asta? Arată-mi dovezile.” Conducătorul a spus: „Cel de mai sus m-a pus doar să transmit un mesaj. Mergi și întreabă dacă nu mă crezi.” Antihristul a spus: „Atunci ce-ți dă dreptul să ai părtășie cu mine și să aduci acuzații împotriva mea? Ce-ți dă dreptul să faci cercetări despre lucruri care țin de lucrarea mea? Nu ai nicio autoritate să faci asta!” Sunt aceste cuvinte în acord cu adevărul? (Nu.) Ce fel de acțiune este? Una pe care doar un antihrist ar face-o. Există o zicală printre non-credincioși: „Dreptatea-i cum o fac domnii.” Ei concurează să vadă cine are un rang mai mare, a cui forță este mai mare, cine este mai competent. Concurează să vadă cine conduce mai mulți oameni. Și, în casa lui Dumnezeu, antihriștii concurează cu alții pentru aceleași lucruri. Nu au venit în locul greșit? O persoană care are firi corupte, dar nu este un antihrist, va gândi oare în mod obișnuit în acest fel, când întâlnește un conducător al bisericii de rang egal? Va dezvălui ceva, dar va fi capabilă să aibă părtășie cu acel conducător de biserică în mod normal. Categoric nu va spune: „Ești în măsură să faci cercetări despre lucrarea mea?” Nu va spune asta pentru că are o rațiune normală și o inimă cu frică de Dumnezeu. Cum se va comporta cineva cu rațiune normală? Își va spune: „Faptul că am ajuns să conducem biserica – aceasta înseamnă că Dumnezeu ne înalță; este însărcinarea dată de El și e datoria noastră. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi însărcinat să facem asta, n-am fi nimic. Nu este un fel de detașare oficială. Pot să am părtășie cu tine despre lucrarea bisericii, despre modul în care merg lucrurile cu frații și surorile și despre experiența mea în lucrare.” Oare un antihrist va avea părtășie cu alții despre aceste lucruri? Nu – categoric nu le va dezvălui. De aceea, o trăsătură a antihriștilor este o dorință de a avea statut și putere, care o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți și, dincolo de asta, de aceea sunt mai vicleni și mai perfizi decât oamenii obișnuiți. Unde se manifestă viclenia și perfidia lor? (Ei nu-ți spun nimic. Nu-ți spun nimic în mod direct.) Ei simt că fiecare chestiune este un secret, ceva despre care n-ar trebui să le vorbească altora. În orice chestiune, sunt precauți față de ceilalți; țin totul mascat, acoperit și ascuns. Pot avea atunci o interacțiune și o comunicare normală în relațiile cu alții? Pot să spună ceva din inimă? Nu. Doar oferă câteva platitudini superficiale și cuvinte plăcute, pentru a te împiedica să evaluezi situația de bază. După ce ai intrat în contact cu ei o vreme, vei simți: „După aparențe, această persoană nu pare a fi rea, dar de ce simt mereu că inima ei este atât de departe de alți oameni? De ce este mereu atât de ciudat să intru în contact cu ea? Mereu am senzația că este de nepătruns.” Ai acea senzație? (Da.) Aceasta e firea antihriștilor: sunt precauți față de toată lumea. Și de ce sunt precauți? Pentru că, așa cum văd ei lucrurile, oricine poate să reprezinte o amenințare la adresa statutului lor. Dacă nu sunt atenți, dacă își lasă garda jos, îi pot lăsa pe alții să afle ce se întâmplă în realitate cu ei, cu adevărata lor persoană, iar statutul lor va fi atunci imposibil de apărat. Prin urmare, când se confruntă cu cineva care întreabă despre starea lucrării și datoriei lor sau despre starea lor personală, vor acoperi ce pot și vor mușamaliza ce pot. Dacă nu pot mușamaliza ceva, vor găsi o modalitate de aplanare sau se vor ascunde de tine. Unii antihriști au o fire bizară: deși trăiesc printre alții, nu-i vei vedea având interacțiuni normale cu nimeni și nu au o comunicare normală cu alții. În fiecare zi, stau singuri, apărând la ora mesei și dispărând din nou după aceea. Dispar mereu. De ce nu interacționează cu alții? Spun orice familiei lor, deci de ce nu au nimic de spus fraților și surorilor? Non-credincioșii au o zicală: „Cel ce vorbește mult greșește mult.” Astfel de oameni respectă acest principiu; nu-și permit să vorbească neglijent, deoarece ceva ce spun ar putea foarte bine să-i dea de gol, expunând o slăbiciune de-a lor. Nu se știe ce cuvânt i-ar putea face pe alții să-i privească cu dispreț și să le arate altora ce se întâmplă în realitate cu ei, așa că fac tot posibilul să-i evite pe ceilalți. Oare acest caracter evaziv al lor este neintenționat sau există ceva în interiorul lui care îl guvernează? Există ceva acolo care îl guvernează. Este acel lucru drept și onorabil sau este îndoielnic? (Este îndoielnic.) Desigur că este îndoielnic. Acesta nu e singurul mod în care se comportă antihriștii – de cele mai multe ori, ei nu comunică și nu interacționează în mod normal cu alții; uneori însă se exprimă foarte elocvent și vorbesc bine – dar despre ce lucruri vorbesc ei? Care este conținutul lor? Predică doctrine și cuvinte, dându-se în spectacol. Spun că pot să facă lucrare reală și să rezolve probleme reale, când, de fapt, nu au nicio aptitudine reală. Dacă îi întrebi ce deficiențe au, dacă au o fire arogantă, vor spune: „Care dintre oamenii corupți nu sunt aroganți?” Privește – chiar și aroganța lor are o bază. Îi include pe toți în interiorul ei, ca și cum aroganța lor ar fi destul de adecvată. Nu vor căuta niciodată adevărul și par să nu-și dea seama că există probleme sau dificultăți în lucrare. Și nu vei înțelege situația reală întrebându-i. Când nu au nimic de făcut, stau pur și simplu tăcuți și, ori de câte ori vorbesc, discută despre calificările lor. Nu se destăinuie niciodată; nu spun niciodată ce răzvrătire sau dorințe extravagante există înlăuntrul lor, cum încearcă să încheie înțelegeri cu Dumnezeu, cui i-au spus o minciună sau care sunt ambițiile lor când lucrează. Nu abordează niciodată aceste probleme și, când alții fac asta, nu sunt interesați. Chiar și la întrebările despre lucruri din cadrul lucrării lor, vor răspunde doar într-un mod superficial. Pe scurt, oricine intră în contact cu ei, indiferent de perioada de timp, va întâmpina mari dificultăți dacă dorește să afle mai multe despre orice face parte din datoria lor, fie că este vorba de personal, de practica profesională sau de progresul lucrării. Indiferent din ce unghi abordezi situația – fie că încerci să strecori întrebarea subtil, fie că o adresezi direct sau o adresezi cuiva apropiat lor – nu vei obține rezultate cu ușurință. Este atât de anevoios. Nu este asta perfidie? (Ba da.) De ce este atât de anevoios să obții de la ei informații despre cum stau lucrurile? De ce țin lucrurile atât de bine acoperite? Care este scopul lor? Vor să rămână în siguranță în statutul și mijloacele lor de trai. Ei cred următoarele: „Nu a fost ușor să obțin acest statut, să ajung unde sunt astăzi – n-aș avea necazuri dacă m-aș face de râs comițând o greșeală într-o clipă de neatenție? Și, în plus, dacă ar ști casa lui Dumnezeu lucrurile rele pe care le-am făcut, cine poate spune dacă m-ar trata?” Indiferent cât de mult vorbești despre a fi deschis, a fi o persoană onestă și a face o datorie cu loialitate, va ajunge mesajul la ei? Nu, nu va ajunge. Pentru ei, există un singur crez: vorba multă, sărăcia omului. Dacă le spui celorlalți totul, ești incompetent – nu ești bun de nimic! Acesta este crezul lor. Așa este firea antihriștilor.

Indiferent ce lucrare face un antihrist, le interzice altora să intervină sau să facă cercetări și, mai mult, îi interzice casei lui Dumnezeu să-l supravegheze. Care este scopul lui când face asta? Vrea în primul rând să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu, să-și asigure statutul și puterea, ceea ce înseamnă că își asigură mijloacele de trai. Acesta este scopul lui principal. În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă pune întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu lacune și greșeli în lucrarea voastră și vă va trata? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul reputației și al statutului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști. Dacă, în inima ta, nu te temi că îți va supraveghea casa lui Dumnezeu lucrarea și ești capabil să oferi răspunsuri reale la întrebările și întrebările Celui de mai sus, fără a ascunde nimic, și să spui tot ce știi, atunci indiferent dacă ceea ce spui este corect sau greșit, indiferent de corupția pe care o dezvălui – chiar dacă dezvălui firea unui antihrist – nu vei fi, în niciun caz, definit drept un antihrist. Cheia stă în măsura în care ești capabil să-ți cunoști propria fire de antihrist și în care ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva această problemă. Dacă ești o persoană care acceptă adevărul, firea ta de antihrist poate fi remediată. Dacă știi prea bine că ai firea unui antihrist și totuși nu cauți adevărul pentru a o înlătura, dacă încerci chiar să ascunzi sau să minți cu privire la problemele care apar și să te sustragi de la răspundere și dacă nu accepți adevărul atunci când ești supus emondării, atunci aceasta este o problemă serioasă și nu ești cu nimic diferit de un antihrist. Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: „Dacă Cei de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar ei nu mă mai folosesc odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus”? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți prețuiești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist. De ce îți prețuiești atât de mult statutul? Ce beneficii poți obține din statut? Dacă statutul ți-ar aduce dezastre, dificultăți, jenă și durere, l-ai mai prețui? (Nu.) Există atât de multe beneficii care decurg din a avea statut, lucruri precum invidia, respectul, stima și lingușirea din partea altor oameni, precum și admirația și respectul lor. Există, de asemenea, sentimentul de superioritate și privilegiu pe care ți-l aduce statutul, lucru care îți oferă mândrie și un sentiment de valoare. În plus, te poți bucura și de lucruri de care alții nu se bucură, cum ar fi beneficiile statutului și tratamentul special. Acestea sunt lucrurile la care nici măcar nu îndrăznești să te gândești și sunt ceea ce ți-ai dorit în visele tale. Prețuiești aceste lucruri? Dacă statutul este pur și simplu gol, fără semnificație reală, iar apărarea lui nu servește niciunui scop real, nu este nesăbuit să-l prețuiești? Dacă poți renunța la lucruri precum interesele și plăcerile trupești, atunci nu vei mai fi legat de faimă, câștig și statut. Prin urmare, ce trebuie rezolvat mai întâi pentru a rezolva problemele legate de prețuirea și urmărirea statutului? În primul rând, observă natura problemei de a face rău și de a te angaja în șiretlicuri, ascundere și mușamalizare, precum și de a refuza supravegherea, întrebările și investigația casei lui Dumnezeu, pentru a te bucura de beneficiile statutului. Nu e aceasta împotrivire și opoziție flagrantă față de Dumnezeu? Dacă poți vedea până la natura și consecințele râvnirii la beneficiile statutului, problema urmăririi acestuia va fi rezolvată. Dacă nu poți vedea până la esența râvnirii la beneficiile statutului, această problemă nu va fi niciodată rezolvată.

Cooperați cu un partener pentru a face lucrarea și a vă îndeplini îndatoririle? Acceptați supravegherea? Ați făcut ceva pentru a-i împiedica pe alții să intervină sau să facă cercetări? Dacă cineva face cercetări, te împotrivești și spui: „Cine te crezi de te amesteci în treaba mea? În ce privește statutul, eu am un rang mai mare decât al tău, iar cuvântul meu e lege în lucrarea mea. Cel de mai sus nu a făcut cercetări, deci ce-ți dă ție dreptul?” Ceva de felul acesta? Care este principala fire a antihriștilor? Faptul că dobândesc statut și înhață puterea; nu fac nimic care să aducă beneficii pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, nimic care să provină din considerație pentru interesele ei, ci sunt superficiali și înșelători și fac lucrurile mecanic. Din exterior, par să fie ocupați cu destul de multă energie în sarcinile lor, dar uită-te la lucrurile pe care le fac. În primul rând, nu fac progrese; în al doilea rând, sunt ineficiente; și, în al treilea rând, nu au prea mult efect – sunt transformate într-un haos total. Există un singur lucru la care nu renunță și anume să profite de oportunitatea pe care o oferă slujba lor de a prelua puterea și a nu-i da drumul. Sunt în regulă atât timp cât au puterea. Indiferent ce slujbă au, fie că are legătură cu o profesie, cu chestiuni externe, cu aptitudini tehnice sau cu alte aspecte, nu există nicio transparență în privința ei. Este oare neintenționată această lipsă de transparență? Nu – ceea ce este neintenționat nu are legătură cu firea, ci cu lipsa calibrului și cu neștiința de a face lucrarea. Atunci de ce spun că această fire este firea antihriștilor? Ei acționează în mod intenționat. Au o intenție în sinea lor: te împiedică în mod conștient să afli aceste lucruri, se ascund în mod conștient de tine și evită să te vadă. Își reduc la minimum vorbirea și comunicarea cu tine; își reduc la minimum conversațiile cu tine. Își reduc la minimum expunerea acestor lucruri, astfel încât să nu dai mereu vina pe ei și să nu le pui întrebări, să nu știi prea multe despre ce se întâmplă cu adevărat și să nu le zărești adevărata față. Nu este intenționat? Nu există o intenție lăuntrică? Care sunt intenția și scopul lor? Vor să te păcălească, să iasă basma curată; îți dau o impresie falsă și te împiedică să afli cum sunt în realitate lucrurile. În acest fel, își vor fi asigurat statutul, ceea ce îi va mulțumi. Nu este aceasta natura situației? (Ba da.) Este firea antihriștilor, de a înșela, de a păcăli și de a acoperi lucrurile în mod conștient. Totul este conștient. Spuneți-Mi, ce program de lucru există care să-i țină pe oameni atât de ocupați încât să nu aibă timp să se întâlnească cu alții? Niciunul, nu-i așa? Niciun program de lucru nu face pe cineva atât de ocupat încât să nu aibă timp să mănânce sau să doarmă, nici să se întâlnească cu alții. Nu au ajuns încă să fie atât de ocupați. Se poate face timp pentru acele lucruri. Așadar, de ce nu au timp acești oameni? Nu vor să te întâlnească; nu vor să faci cercetări despre lucrarea lor. Nu este aceasta firea antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de oameni sunt? Nu sunt neîncrezători? Sunt – fiecare antihrist în parte este un neîncrezător. Dacă n-ar fi, n-ar înstrăina lucrarea casei lui Dumnezeu și nu i-ar controla pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu, aducându-i sub puterea lor. N-ar face astfel de lucruri. Primul comportament al neîncrezătorilor este că nu au deloc inimi cu frică de Dumnezeu. Ei complotează pentru propriile interese, sub pretextul credinței în Dumnezeu; sunt îndrăzneți și nesăbuiți, netemându-se deloc. Credința lor în Dumnezeu nu este o credință adevărată, ci un slogan. Nu se tem deloc de Dumnezeu în inima lor.

Ce atitudine adoptă unii oameni imediat ce aud că cineva intenționează să intervină și să le supravegheze lucrarea? „Supravegherea este în regulă. Accept supravegherea. Este în regulă și să faci cercetări – dar dacă vrei într-adevăr să mă supraveghezi, nu voi avea cum să progresez cu lucrarea mea. Voi avea mâinile legate. Dacă ai mereu ultimul cuvânt și mă transformi într-un executant, nu voi putea să lucrez. «Poate exista un singur mascul alfa.»” Nu este aceasta o teorie? Este o teorie a antihriștilor. Ce fire are o persoană care spune așa ceva? Este firea unui antihrist? Ce înseamnă faptul că „Poate exista un singur mascul alfa”? Ei nu suportă nici măcar când Cel de mai sus face cercetări. Dacă n-ar face cercetări Cel de mai sus, acțiunile tale n-ar încălca atunci adevărul? Ai face ceva greșit din cauza cercetărilor? Cel de mai sus ți-ar deraia lucrarea? Spune-Mi, Cel de mai sus oferă îndrumări privind lucrarea, face cercetări despre ea și o supraveghează pentru a fi făcută mai bine sau mai rău? (Mai bine.) Atunci de ce unii oameni nu acceptă acele rezultate îmbunătățite? (Sunt guvernați de firea unui antihrist.) Așa este. Este firea lor de antihrist – nu se pot abține. Se supără de îndată ce cineva face cercetări despre lucrarea de care sunt responsabili. Simt că interesele lor vor fi împărțite altora, la fel și statutul și puterea lor. Așadar, sunt puși în încurcătură. Simt că planurile și procedurile le-au fost date peste cap. Și va funcționa acest lucru pentru ei? În cazul în care Cel de mai sus promovează o persoană și o pune să coopereze cu ei, își spun: „Nu aveam de gând să folosesc această persoană, dar cel de mai sus insistă că este bună și a promovat-o. N-am o părere grozavă în privința asta. Cum voi lucra în cooperare cu ea? Dacă este folosită de cel de mai sus, pur și simplu voi pleca!” Spun asta, dar chiar vor putea să renunțe la statutul lor? Nu vor putea – ceea ce fac este conflictual. Ar fi de acord ca o persoană să facă o lucrare care le amenință statutul, care nu-i pune în valoare sau le sabotează scenariul actual? Nu, n-ar fi. Când Cel de mai sus promovează pe cineva sau înlocuiește pe cineva, de exemplu, ce cred ei? „Ce palmă peste față! Nici măcar nu m-a consultat pe mine. Lăsând toate celelalte deoparte, încă sunt conducător – de ce nu-mi spune nimic înainte? Ca și cum n-aș conta deloc!” Cine ești, la urma urmei? Asta e slujba ta? În primul rând, nu este domeniul tău și, în al doilea, acești oameni nu te urmează pe tine, așa că de ce trebuie să contezi atât de mult pentru ei? Este în acord cu adevărul? Care adevăr? Există principii pentru promovarea sau pentru înlocuirea unei persoane de către Cel de mai sus. De ce promovează pe cineva Cel de mai sus? Pentru că este necesar pentru lucrare. De ce înlocuiește pe cineva Cel de mai sus? Pentru că nu mai este necesar pentru lucrare – nu poate face lucrarea. Dacă tu nu-l înlocuiești și nu-l lași nici măcar pe Cel de mai sus să facă asta, nu ești insensibil la rațiune? (Ba da.) Unii spun: „Ce rușine pentru mine când cel de mai sus demite pe cineva! Dacă intenționează să înlocuiască pe cineva, ar trebui să-mi spună în privat și mă voi ocupa eu. Este treaba mea; face parte din sarcinile care îmi revin. Dacă îl înlocuiesc, le va arăta tuturor cât de perspicace sunt în privința oamenilor și că pot face o lucrare reală. Ce onoare ar fi!” Voi gândiți așa? Unii oameni vor renumele și mândria și oferă asemenea justificări. Va funcționa? Are vreun sens? Într-o privință, casa lui Dumnezeu își face lucrarea în conformitate cu adevărurile-principii; în alta, lucrează în funcție de circumstanțe, așa cum sunt ele. Nu se pune problema de a ocoli un nivel de comandă, mai ales când vine vorba de promovările și înlocuirile de către Cel de mai sus, sau de îndrumările și instrucțiunile sale pentru un proiect de lucru – în astfel de cazuri, se pune și mai puțin problema de a ocoli un nivel de comandă. Așadar, de ce caută antihriștii aceste „defecte”? Un lucru e sigur: ei nu înțeleg adevărul, așa că evaluează lucrarea casei lui Dumnezeu cu creierul lor uman și cu procesele din lumea exterioară. Dincolo de asta, scopul lor principal rămâne autoconservarea și trebuie să aibă mândria lor. Sunt mieroși și alunecoși în tot ceea ce fac; nu-i pot lăsa pe subalternii lor să vadă că au defecte sau neajunsuri. În ce măsură vor păstra ei aparențele? Atât de mult, încât ceilalți îi vor considera fără cusur, fără corupție sau neajunsuri. Alții vor considera că este potrivit ca ei să fie folosiți de Cel de mai sus și să fie aleși de frați și surori – sunt persoane perfecte. Nu le-ar plăcea să fie lucrurile așa? Nu este aceasta firea unui antihrist? (Ba da.) Da, aceasta este firea unui antihrist.

Părtășia noastră de acum a fost despre unul dintre comportamentele principale ale antihriștilor – ei le interzic altora să intervină, să facă cercetări sau să-i supravegheze în lucrarea lor. Indiferent ce rânduieli face casa lui Dumnezeu pentru a-și urmări lucrarea, pentru a afla mai multe despre ea sau pentru a o supraveghea, ei vor folosi orice fel de tehnică pentru a-i zădărnici planurile și a o refuza. De exemplu, când unor oameni li se atribuie un proiect de către Cel de mai sus, trece un timp fără niciun progres. Ei nu-i spun Celui de mai sus dacă lucrează la proiect, cum decurge sau dacă au intervenit dificultăți sau probleme. Nu oferă niciun feedback. O parte din lucrare este urgentă și nu poate fi întârziată, dar ei își târăsc picioarele, trăgând de timp, fără să termine lucrarea. Atunci Cel de mai sus trebuie să facă cercetări. Când Cel de mai sus procedează așa, acei oameni găsesc cercetările insuportabil de jenante și li se împotrivesc în inima lor: „Au trecut doar vreo zece zile de când mi s-a atribuit această slujbă. Nici măcar nu m-am orientat bine și deja Cel de mai sus face cercetări. Cerințele lui de la oameni sunt pur și simplu prea mari!” Aici au ajuns, caută greșeli în privința cercetărilor. Care e problema aici? Spuneți-Mi, nu este destul de normal din partea Celui de mai sus să facă cercetări? În parte, este vorba de dorința de a afla mai multe despre progresul lucrării, precum și despre dificultățile care rămân de rezolvat; în plus, este vorba de dorința de a afla mai multe despre tipul de calibru pe care îl au oamenii cărora le-a atribuit această lucrare și dacă vor fi într-adevăr capabili să rezolve probleme și să facă lucrul bine. Cel de mai sus vrea să cunoască faptele așa cum sunt și, de cele mai multe ori, face cercetări în astfel de circumstanțe. Nu e ceva ce ar trebui să facă? Cel de mai sus este îngrijorat că nu știi să rezolvi probleme și că nu te descurci cu lucrul. De aceea face cercetări. Unii oameni sunt destul de potrivnici și dezgustați de astfel de cercetări. Nu sunt dispuși să-i lase pe alții să facă cercetări și, atât timp cât oamenii fac asta, sunt potrivnici și au bănuieli, cugetând mereu: „De ce fac mereu cercetări și caută să afle mai multe? Oare nu au încredere în mine și mă privesc cu dispreț? Dacă nu au încredere în mine, n-ar trebui să mă folosească!” Ei nu înțeleg niciodată cercetările și supravegherea Celui de mai sus, împotrivindu-se. Oare astfel de oameni au rațiune? De ce nu-i permit Celui de mai sus să facă cercetări și să-i supravegheze? Mai mult, de ce sunt potrivnici și sfidători? Care este problema aici? Nu le pasă dacă îndeplinirea datoriei lor este eficientă sau dacă va îngreuna progresul lucrării. Nu caută adevărurile-principii atunci când își îndeplinesc datoria, ci fac orice vor. Nu se gândesc deloc la rezultatele sau la eficiența lucrării și nici la interesele casei lui Dumnezeu, cu atât mai puțin la intențiile și cerințele lui Dumnezeu. Gândirea lor este: „Am propriile modalități și rutine de a-mi face datoria. Nu cere prea mult de la mine și nu cere nici lucruri prea detaliate. E suficient de bine că pot să-mi fac datoria. Nu pot să mă obosesc prea tare sau să sufăr prea mult.” Ei nu înțeleg cercetările Celui de mai sus și încercările lui de a afla mai multe despre lucrarea lor. Ce le lipsește de nu pot înțelege? Le lipsește supunerea? Le lipsește simțul responsabilității? Loialitatea? Dacă ar fi cu adevărat responsabili și loiali în îndeplinirea datoriei lor, ar respinge oare cercetările Celui de mai sus privind lucrarea lor? (Nu.) Ar putea să le înțeleagă. Dacă într-adevăr nu le înțeleg, există o singură posibilitate: își văd datoria ca pe vocația și mijlocul lor de trai și profită de ea, considerând datoria pe care o îndeplinesc drept o condiție și o monedă de schimb cu care să obțină o recompensă în tot acest timp. Vor face doar puțină lucrare de prestigiu ca să se descurce cu Cel de mai sus, fără să încerce să-și asume însărcinarea dată de Dumnezeu drept datoria și obligația lor. Așadar, când Cel de mai sus face cercetări despre lucrarea lor sau o supraveghează, ei intră într-o stare de spirit de repulsie și împotrivire. Nu este așa? (Ba da.) De unde provine această problemă? Care este esența ei? Este că au o atitudine greșită față de proiectul de lucru. Se gândesc doar la comoditatea și confortul trupesc, la statutul și mândria lor, în loc să se gândească la eficiența lucrării și la interesele casei lui Dumnezeu. Nu caută deloc să acționeze conform adevărurilor-principii. Dacă ar avea realmente puțină conștiință și rațiune, ar fi capabili să înțeleagă cercetările și supravegherea Celui de mai sus. Ar fi capabili să spună, din inimă: „Cercetările Celui de mai sus sunt un lucru bun. Dacă n-ar exista, aș proceda mereu după propria voință, ceea ce ar afecta eficiența lucrării sau chiar i-ar dăuna. Cel de mai sus are părtășie și verifică lucrurile și, de fapt, a rezolvat probleme reale – ce lucru minunat este acela!” Aceasta ar demonstra că sunt persoane responsabile. Le este teamă că ar fi o responsabilitate pe care n-ar putea să o poarte dacă s-ar ocupa de lucrare pe cont propriu și ar interveni o eroare sau un incident care ar provoca o pierdere iremediabilă pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu este acela un simț al responsabilității? (Ba da.) Este un simț al responsabilității și un semn că își arată loialitatea. Ce se întâmplă în mintea oamenilor care nu-i lasă pe alții să facă cercetări despre lucrarea lor? „Această slujbă este treaba mea, fiindcă eu am fost însărcinat cu ea. Eu iau deciziile în treaba mea; nu am nevoie să se implice nimeni altcineva!” Ei se gândesc la lucruri pe cont propriu și fac ce vor, așa cum le dictează personalitatea lor. Fac orice le va aduce beneficii și nimeni nu are voie să întrebe despre lucruri – nimeni nu are voie să cunoască starea reală a lucrurilor. Dacă îi întrebi: „Cum merge cu acea sarcină?”, vor spune: „Așteaptă.” Dacă întrebi apoi: „Cum evoluează?”, vor spune: „Aproape am terminat.” Orice i-ai întreba, vor spune doar un cuvânt sau două. Vor scoate doar vreo două cuvinte pe rând și cam atât – nu vor oferi nici măcar o propoziție precisă și specifică. Nu ți se pare dezgustător să vorbești cu astfel de oameni? Este evident că nu vor să-ți spună nimic mai mult. Dacă pui mai multe întrebări, își pierd răbdarea: „Tot întrebi despre acel lucru neînsemnat, de parcă n-aș putea să duc lucrurile până la capăt – de parcă n-aș fi potrivit pentru această sarcină!” Pur și simplu nu sunt dispuși să-i lase pe alții să pună întrebări. Și dacă îi întrebi în continuare, vor spune: „Ce sunt eu pentru tine, un măgar sau un cal căruia să-i dai porunci? Dacă n-ai încredere în mine, nu mă folosi; dacă mă folosești, trebuie să ai încredere în mine – iar încrederea în mine înseamnă că n-ar trebui să faci mereu cercetări!” Acesta e genul de atitudine pe care o au. Tratează ei programul de lucru ca pe o datorie pe care o au de îndeplinit? (Nu.) Antihriștii nu tratează lucrarea ca pe datoria lor, ci ca pe o monedă de schimb cu care să obțină binecuvântări și o recompensă. Se mulțumesc doar cu munca, pe care ar vrea să o ofere în schimbul binecuvântărilor. De aceea lucrează cu o atitudine superficială. Nu vor ca alții să intervină în lucrarea lor, în parte pentru a-și păstra demnitatea și mândria. Ei cred că datoria pe care o îndeplinesc și lucrarea pe care o fac le aparțin personal, că sunt treburile lor private. De aceea nu-i lasă pe alții să intervină. Cealaltă parte a problemei este că, dacă se achită cu bine de lucrare, pot să-și asume meritul și să ceară recompense. Dacă ar interveni cineva, meritul nu ar mai fi doar al lor. Se tem ca alții să nu le răpească meritul. De aceea nu vor accepta în niciun caz intervenția altora în lucrarea lor. Nu sunt oamenii de felul antihriștilor egoiști și infami? Indiferent ce datorie fac, e ca și cum s-ar ocupa de treburile lor private. Nu-i vor lăsa pe alții să intervină sau să participe, indiferent cum merge când fac ceva pe cont propriu. Dacă fac acel lucru bine, vor insista ca meritul să le revină doar lor, ca nu cumva altcineva să-și asume o parte din merit sau din rezultatele lucrării. Nu este supărător? Ce fire este aceasta? Este firea Satanei. Când Satana acționează, nu permite intervenția nimănui altcuiva, vrea să aibă ultimul cuvânt în tot ce face și să controleze totul, și nimeni nu poate supraveghea sau pune vreo întrebare. Dacă cineva se amestecă sau intervine, acest lucru este chiar mai puțin admisibil. Așa acționează un antihrist; indiferent ce face, nimeni nu are voie să pună vreo întrebare și, indiferent cum operează în culise, nimeni nu are voie să intervină. Acesta este comportamentul unui antihrist. Acționează astfel pentru că, pe de o parte, are o fire extrem de arogantă și, pe de altă parte, îi lipsește rațiunea extrem de mult. Îi lipsește complet supunerea și nu permite nimănui să-i supravegheze ori să-i inspecteze lucrarea. Acestea sunt cu adevărat acțiunile unui diavol, care sunt complet diferite de cele ale unei persoane normale. Oricine face o lucrare are nevoie de colaborarea celorlalți, are nevoie de sprijinul, sugestiile și colaborarea altor oameni și, chiar dacă este cineva care supraveghează sau urmărește, acesta nu este un lucru rău, este necesar. Dacă, într-o parte a lucrării survin greșeli și sunt identificate de oamenii care urmăresc și corectate prompt, evitând pierderi în lucrare, nu este acesta un mare ajutor? Și, astfel, când oamenii deștepți fac ceva, le place ca alți oameni să-i supravegheze, să-i observe și să îi cerceteze. Dacă, din întâmplare, chiar survine o greșeală și acești oameni o pot semnala, iar greșeala poate fi rectificată prompt, nu este acesta un rezultat mult dorit? Nimănui din această lume nu-i este inutil ajutorul altora. Doar oamenilor cu autism sau depresie le place să fie pe cont propriu și să nu intre în contact, nici să comunice cu alți oameni. Când oamenii suferă de autism sau depresie, nu mai sunt normali. Nu se mai pot controla pe ei înșiși. Dacă mintea și rațiunea oamenilor sunt normale, dar ei pur și simplu nu vor să comunice cu alții și nu vor ca alți oameni să știe ce fac, vor să facă lucrurile în secret, în privat, să acționeze în culise și nu ascultă de nimic din ce spun toți ceilalți, atunci astfel de oameni sunt antihriști, nu? Ei sunt antihriști.

Odată, când l-am văzut pe conducătorul unei biserici, l-am întrebat ce se întâmplă cu îndeplinirea îndatoririlor de către frați și surori. Am întrebat: „Există cineva în biserică la momentul de față care tulbură viața bisericii?” Poți ghici ce a spus? „Lucrurile sunt în regulă; sunt bune.” Am întrebat: „Cum își face datoria sora cutare?” El a spus: „Bine.” Apoi am întrebat: „De câți ani crede în Dumnezeu?” El a spus: „Este în regulă.” Am spus: „Această masă n-ar trebui să fie aici; trebuie mutată.” El a spus: „Mă voi gândi la asta.” Am spus: „Nu trebuie udată bucata asta de teren?” El a spus: „Vom avea părtășie în privința asta.” Am spus: „Aceasta e cultura pe care ai plantat-o pe acest teren anul acesta. Vei planta același lucru anul viitor?” El a spus: „Grupul nostru de luare a deciziilor are un plan.” Acelea sunt genul de răspunsuri pe care le-a dat. Ce senzație îți dă când le auzi? Înțelegi ceva din ele? Obții vreo informație? (Niciuna.) Îți dai seama imediat că te trage pe sfoară, te tratează ca pe un idiot, un străin. El nu știe exact cine e străinul; non-credincioșii numesc acest lucru „un oaspete care se poartă ca o gazdă”. El nu-și cunoaște propria identitate. Am spus: „Aveți foarte mulți oameni care locuiesc aici și aerul nu circulă bine. Ar trebui să montați un ventilator, altfel va deveni prea cald, iar oamenii pot face insolație.” El a spus: „Vom discuta despre asta.” Despre tot ce i-am spus, a trebuit să discute, să aibă părtășie și să se gândească. Orice rânduieli aș face, orice aș spune n-ar avea nicio importanță pentru el. Pentru el, nu erau rânduieli sau ordine și nu le-a pus în aplicare. Ce a considerat atunci că sunt cuvintele Mele? (Sugestii pe care să le ia în considerare.) Îi ofeream eu sugestii pe care să le ia în considerare? Nu – îi spuneam ce ar trebui să facă, ce trebuia să facă. Oare nu a înțeles ce am spus? Dacă nu a înțeles, înseamnă că era un neghiob care nu știa care este identitatea lui sau ce datorie îndeplinea. Erau foarte mulți oameni care locuiau acolo, fără aer condiționat în interior și fără să circule aerul. Cât de inteligent putea fi dacă nu a montat un ventilator? Ar trebui să meargă imediat acasă – este un gunoi, iar casa lui Dumnezeu nu are nevoie de gunoaie. Oamenii nu știu totul despre orice, dar pot învăța. Sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg, așa că le discut cu alții: „Care credeți că este modalitatea bună de a proceda? Sunteți liberi să vă oferiți sugestiile.” Dacă unii cred că o cale ar fi cea mai bună, spun: „Bine, hai să facem cum spui tu. Oricum nu M-am gândit încă bine ce ar trebui să facem. Vom alege ce ai spus.” Nu este aceasta gândirea umanității normale? Asta înseamnă să te înțelegi cu ceilalți. Când se înțeleg cu ceilalți, oamenii nu trebuie să facă distincția între cine este superior sau inferior, cine este și cine nu este în centrul atenției sau cine are ultimul cuvânt despre lucruri. Nu este nevoie să faceți aceste distincții – trebuie să țineți seama de oricine arată calea corectă și conformă cu adevărurile-principii. Sunteți capabili să faceți asta? (Da.) Unii oameni nu sunt. Antihriștii nu sunt capabili – ei insistă să aibă ultimul cuvânt și nimic mai puțin. Ce fel de lucru este acesta? Părerile exprimate de alții nu funcționează la ei, chiar dacă sunt rezonabile; ei știu că sunt corecte și rezonabile, dar nu vor accepta nimic propus de altcineva – sunt fericiți doar atât timp cât ei sunt cei care au propus ceva. Chiar și în această chestiune minoră, ei luptă pentru superioritate. Ce fire este aceea? Firea antihriștilor. Ei acordă o valoare excesivă statutului, renumelui și mândriei. Cât de multă valoare? Acele lucruri sunt mai importante pentru ei decât viața lor – își vor proteja statutul și renumele, chiar cu prețul vieții lor.

Antihriștii împiedică intervenția, cercetările sau supravegherea celorlalți în orice lucrare fac și această interdicție se manifestă în mai multe moduri. Unul este pur și simplu refuzul. „Nu te mai amesteca, nu mai face cercetări și nu mă mai supraveghea când lucrez. Orice lucrare fac este responsabilitatea mea, știu cum să o fac și nu am nevoie de nimeni să mă gestioneze!” Acesta este un refuz categoric. O altă manifestare este aparența de a fi receptiv, spunând: „Bine, hai să avem părtășie și să vedem cum ar trebui făcută lucrarea”, dar, când ceilalți chiar încep să facă cercetări și încearcă să afle mai mult despre lucrarea lor sau când semnalează câteva probleme și fac câteva sugestii, care este atitudinea lor? (Nu sunt receptivi.) Așa e – pur și simplu refuză să accepte, găsesc pretexte și scuze să respingă sugestiile altora, transformă răul în bine și binele în rău, însă, de fapt, în inimile lor, știu că forțează logica, că rostesc cuvinte bombastice, că lucrurile pe care le spun sunt doar teoretice, că în spusele lor nu există realitatea din ceea ce spun alți oameni. Și, totuși, pentru a-și proteja statutul – și pe deplin conștienți că se înșală și ceilalți au dreptate – tot transformă binele celorlalți oameni în rău și răul lor în bine și continuă să facă acest lucru, nepermițând introducerea sau implementarea lucrurilor care sunt corecte și conform adevărului în locul în care se află ei. Nu tratează ei lucrarea bisericii ca pe un joc, ca pe o glumă? Nu refuză ei să accepte cercetările și supravegherea? Nu exprimă această „interdicție” a lor cu nerușinare, spunându-ți: „N-ai voie să te amesteci în lucrarea mea.” Nu așa pare ceea ce fac ei, dar asta e gândirea lor. Vor folosi anumite șiretlicuri și vor părea destul de evlavioși la exterior. Vor spune: „Se întâmplă să avem nevoie de ajutor, prin urmare, acum că ești aici, ai puțină părtășie cu noi!” Conducătorul lor de nivel superior va crede că sunt sinceri și, astfel, va avea părtășie cu ei, spunându-le despre circumstanțe așa cum sunt. După ce-l ascultă pe conducător, vor ajunge să se gândească: „Așa vezi tu lucrurile – ei bine, va trebui să le dezbat cu tine, să resping și să combat punctul tău de vedere. Te voi face de rușine.” Este aceea o atitudine de acceptare? (Nu.) Ce atitudine este, atunci? Este un refuz de a accepta intervenția, cercetările sau supravegherea altora în datoria pe care o fac. Ținând cont că antihriștii ar face asta, de ce asumă ei atunci aparențe false pentru oameni și afișează o atitudine de acceptare? Faptul că i-ar înșela pe oameni în acest fel arată cât de vicleni sunt. Se tem că oamenii le vor vedea adevărata față. În prezent, îndeosebi, există unii oameni cu o anumită măsură de discernământ, prin urmare, dacă un antihrist ar refuza supravegherea și ajutorul altora în mod direct, oamenii ar fi capabili să-și dea seama și să le vadă adevărata față. Atunci ei și-ar pierde mândria și statutul și nu le-ar fi ușor să fie aleși conducători sau lucrători în viitor. Așadar, când un conducător de nivel superior le verifică lucrarea, ei pretind că acceptă acest lucru, spunând lucruri plăcute și încurajatoare, făcându-i pe toți să creadă: „Privește cât de evlavios este, cât de mult caută adevărul conducătorul nostru! Conducătorul nostru are grijă de viețile noastre și de lucrarea bisericii. Își asumă responsabilitatea în îndeplinirea datoriei lui. Îl vom vota din nou la următoarele alegeri.” Nimeni nu se așteaptă ca, odată cu plecarea conducătorului de nivel superior, antihristul să spună ceva precum: „Ce a spus acea persoană care a verificat lucrarea a fost în regulă, dar nu se potrivește neapărat condițiilor din biserica noastră. Lucrurile sunt diferite în fiecare biserică. Nu putem accepta în întregime ce a spus – trebuie să analizăm în lumina situației noastre reale. Nu putem să aplicăm regulile în mod mecanic!” Și toată lumea pleacă gândind că are dreptate. Nu au fost induși în eroare? O parte din ceea ce fac antihriștii este să spună cuvinte plăcute și să pretindă că acceptă supravegherea altora; imediat după aceea, încep să-i inducă pe oameni în eroare și să-i spele pe creier. Ei aplică simultan cele două părți ale acestei abordări. Au oare șiretlicuri? Chiar o mulțime! La exterior, vorbesc frumos și mimează acceptarea, făcându-i pe toți să creadă că se simt destul de responsabili pentru lucrare, că pot renunța la poziția și statutul lor, că nu sunt autoritari, ci pot accepta supravegherea din partea Celui de mai sus sau a altor persoane – și, în acest timp, le „clarifică” fraților și surorilor avantajele și dezavantajele lucrurilor și le „clarifică” diversele situații. Care este obiectivul lor? Să nu accepte intervenția, cercetările sau supravegherea altora și să-i facă pe frați și pe surori să creadă că felul în care acționează este justificat, corect, conform aranjamentelor de lucru ale casei lui Dumnezeu și conform principiilor de acțiune și că, în calitate de conducători, respectă principiile. În realitate, doar câțiva oameni din biserică înțeleg adevărul; majoritatea sunt fără îndoială incapabili să discearnă, nu pot vedea adevărata față a acestui antihrist și, în mod firesc, sunt induși în eroare de acesta. Unii oameni, de exemplu, pierd o noapte de somn dintr-un anumit motiv. Ei stau toată noaptea fără să doarmă. Există două tipuri de oameni, la care acea lipsă de somn se manifestă în două moduri diferite. Oamenii de primul tip, imediat ce pot, găsesc o ocazie de a dormi puțin în timpul zilei. Ei nu le spun altora că nu au dormit. Aceasta e o situație, un mod în care se petrec lucrurile. Nu există nicio intenție în spatele acestui lucru. Oamenii de celălalt tip ațipesc în timpul meselor și le spun tuturor: „N-am dormit noaptea trecută!” Cineva întreabă: „De ce nu?”, iar ei spun: „A fost o adunare online și am descoperit niște probleme în lucrare. Am stat treaz toată noaptea să le rezolv.” Ei continuă fără oprire, anunțând că nu au dormit toată noaptea. Au șovăit să stea treji toată noaptea? De ce explică grupului? Și există ceva în această explicație? Care e scopul lor? Vor să informeze întreaga lume despre ce au făcut, de teamă că alții ar putea să nu știe. Vor să știe toți că au suferit, că au stat treji toată noaptea, că sunt dispuși să plătească un preț în credința lor în Dumnezeu, că nu râvnesc la confort. Prin aceasta, intenționează să câștige simpatia și aprobarea fraților și surorilor. Cumpără inimile oamenilor cu această realizare superficială și, procedând astfel, îi determină pe ceilalți să-i respecte și câștigă prestigiu în inimile oamenilor. Odată ce au statut, vor vorbi în mod sigur cu autoritate. Și odată ce vorbesc cu autoritate, nu se vor putea bucura atunci de tratamentul special care însoțește statutul? (Ba da.) Crezi că au profitat bine de această ocazie? Le spuneți altora când nu ați dormit sau dacă ați stat treji până târziu? (Le-am spus.) Când ați făcut asta, a fost neintenționat sau a existat o intenție în spatele acestui lucru? Doar ați spus cuiva neoficial sau ați făcut o mare proclamație, dându-vă în spectacol? (A fost neoficial.) Nu există nicio intenție în spatele faptului că ați spus neoficial; nu sugerează o problemă a firii. Există cu siguranță o natură diferită între a spune intenționat și a spune neintenționat. Când acționează un antihrist, care este motivul din spatele faptelor lui, indiferent dacă pare la suprafață că acceptă intervenția și cercetările altora sau dacă le refuză direct – oricare dintre acestea s-ar întâmpla? Antihriștii se agață de statut și putere și nu renunță la ele. Nu este acesta motivul lor? (Ba da.) Așa este – nu vor permite în niciun caz ca puterea câștigată cu greu, statutul și prestigiul câștigate cu greu să le scape printre degete, într-un moment de neatenție; nu vor lăsa pe nimeni să le slăbească forța și influența intervenind în lucrarea lor sau făcând cercetări despre aceasta. Ei cred următoarele: a face o datorie, a-și asuma un program de lucru nu este cu adevărat o datorie și nu este nevoie să o trateze ca pe o obligație; în schimb, înseamnă că au o anumită putere și câțiva oameni sub comanda lor. Sunt de părere că, având putere, nu mai trebuie să se consulte cu nimeni, ci au acum șansa și puterea de a fi la conducere. Acesta este genul de atitudine pe care o au față de datorie.

Există și alții care, atunci când Cel de mai sus face cercetări despre lucrarea lor, pur și simplu fac lucrurile mecanic. Oferă o performanță superficială și întreabă despre câteva chestiuni frivole, ca și cum ar fi persoane care caută adevărul. Dacă există un incident care a constituit în mod clar o perturbare și o tulburare, de exemplu, îl vor întreba pe Cel de mai sus dacă persoana care l-a provocat ar trebui să fie tratată. Nu ține de slujba lor? (Ba da.) Ce urmăresc când îl întrebă pe Cel de mai sus despre asta? Vor să-ți ofere aparențe false, să-ți arate că, dacă întreabă chiar și despre asemenea chestiuni, e o dovadă că nu sunt indolenți, că lucrează. Doar creează aparențe false pentru a te induce în eroare. De fapt, au unele probleme reale în inimile lor și nu știu cum să aibă părtășie despre adevăr pentru a le rezolva, nici ce principii ar trebui să practice. Există lucruri care sunt enigmatice pentru ei, atât în tratarea oamenilor, cât și în gestionarea treburilor, dar nu întreabă și nu caută niciodată în privința lor. Ținând cont că sunt nesiguri în privința acestor lucruri în inima lor, nu ar trebui să-l întrebe atunci pe Cel de mai sus despre ele? (Ba da.) Nu sunt siguri în privința lor și nu pot să-și dea seama de ele, dar continuă să acționeze orbește – care vor fi consecințele acestui lucru? Pot prezice ce se va întâmpla? Vor fi capabili să-și asume responsabilitatea pentru consecințe? Nu, nu vor fi. Așadar, de ce nu întreabă despre aceste lucruri? Există considerente în faptul că nu întreabă. Unul este teama de a fi descoperiți de către Cel de mai sus: „Dacă nu mă pot descurca nici măcar cu chestiunea asta banală și trebuie să pun întrebări despre ea, cel de mai sus va crede că nu am un calibru bun. Nu va putea cel de mai sus să-mi vadă adevărata față?” Există și considerentul că, dacă întreabă, iar decizia Celui de mai sus intră în conflict cu opinia lor și este diferită de aceasta, vor fi nevoiți să aleagă. Dacă nu fac ceea ce spune Cel de mai sus, acesta va spune că încalcă principiile de lucru; dacă fac, interesele lor vor suferi o pierdere. Prin urmare, nu întreabă. Nu este ceva chibzuit? (Ba da.) Este. Ce fel de persoane sunt cele care chibzuiesc aceste lucruri? (Antihriști.) Sunt într-adevăr antihriști. În orice privință, fie că întreabă sau nu despre ea, fie că o exprimă sau doar se gândesc la ea, ei nu caută adevărul și nu privesc acel lucru în conformitate cu principiile; în toate privințele, își pun propriile interese pe primul loc. Au în inima lor o listă de lucruri despre care îi pot permite Celui de mai sus să întrebe și pe care să le cunoască, precum și lucruri care nu vor să fie cunoscute deloc de către Cel de mai sus. Au delimitat acele regiuni și le-au împărțit în două categorii. Vor vorbi pe scurt cu Cel de mai sus despre acele chestiuni nesemnificative, care nu ar putea reprezenta nicio amenințare pentru statutul lor, ca să se descurce cu Cel de mai sus; dar despre lucrurile care le-ar putea amenința statutul, nu vor scoate niciun cuvânt. Și dacă întreabă Cel de mai sus despre acele lucruri, ce pot să facă? Vor folosi câteva cuvinte ca să-l tragă pe sfoară; vor spune: „Bine, vom discuta… vom continua să căutăm…” – câteva afirmații pentru tine, fără ceva care să poată fi interpretat ca împotrivire. După aparențe, sunt destul de supuși – dar, în realitate, au propriile calcule. Nu au nicio intenție de a-l lăsa pe Cel de mai sus să preia frâiele; nu au nicio intenție de a solicita sugestiile Celui de mai sus și de a-l lăsa să ia decizii ori de a căuta o cale de la Cel de mai sus. Nu au astfel de intenții. Nu vor să-i permită Celui de mai sus să intervină sau să afle ce se întâmplă cu adevărat. Odată ce află Cel de mai sus, ce amenințare va reprezenta pentru ei? (Nu vor fi siguri de statutul lor.) Nu doar că nu vor fi siguri de statutul lor – ci planurile și scopurile lor nu vor mai fi viabile și, prin urmare, nu vor mai fi justificați în faptele lor rele; nu vor mai putea să-și urmeze planurile în mod legitim, pe față și cu neobrăzare. Aceasta e problema cu care se vor confrunta. Așadar, sunt ei capabili să stabilească un mod de acțiune benefic lor? Cu siguranță, au gânduri și calcule proprii în această privință. Vă confruntați și voi cu astfel de lucruri? Ce părere aveți atunci despre ele? Cum le tratați? Voi da un exemplu. A fost odată un individ care a devenit conducător și s-a lăsat purtat de val; i-a plăcut mereu să se dea mare în fața altora ca să le câștige stima. S-a întâlnit cu un non-credincios pe care îl cunoștea, care voia să împrumute bani. Non-credinciosul și-a pledat cauza atât de demn de milă, încât conducătorul, dintr-un impuls, în entuziasmul momentului, a acceptat, după care s-a gândit, calm și fără remușcări: „Sunt conducătorul bisericii – ar trebui să am ultimul cuvânt despre banii bisericii. Când vine vorba de lucruri care aparțin casei lui dumnezeu, bisericii, și de ofrande – eu ocup funcția, prin urmare cuvântul meu e lege. Eu mă ocup de finanțe și tot eu mă ocup de problemele de personal – am ultimul cuvânt în toate!” Și, astfel, a împrumutat banii casei lui Dumnezeu unui non-credincios. După aceasta, s-a simțit puțin nelalocul lui și s-a gândit dacă ar trebui să-l informeze pe Cel de mai sus. Dacă ar face-o, Cel de mai sus ar putea să nu fie de acord – așa că a început să scornească minciuni și să găsească scuze cu care să-l înșele pe Cel de mai sus. Cel de mai sus a avut părtășie cu el despre adevărurile-principii, dar el nu le-a dat importanță. Așa a comis fapta rea de a-și însuși în nume propriu ofrandele. De ce ar îndrăzni o astfel de persoană să-și facă planuri în privința ofrandelor? Ești doar un conducător de biserică – ai dreptul să gestionezi ofrandele? Ai ultimul cuvânt în chestiunile legate de ofrande și finanțe? Cum ar trebui să privești ofrandele lui Dumnezeu, dacă ești cineva cu umanitate și rațiune normală, cineva care urmărește adevărul? N-ar trebui transmise Celui de mai sus chestiunile legate de ofrande, pentru a vedea ce decide casa lui Dumnezeu? Nu are Cel de mai sus dreptul să afle despre o astfel de chestiune majoră? Ba da. Acest lucru ar trebui să-ți fie clar în inima ta; e rațiunea pe care ar trebui să o ai. Când vine vorba de chestiuni financiare, fie ele majore sau minore, Cel de mai sus are dreptul să le afle. E altceva atunci când Cel de mai sus nu întreabă – dar odată ce întreabă, trebuie să răspunzi sincer și să te supui la tot ce decide Cel de mai sus. Nu este acesta tipul de rațiune pe care ar trebui să-l ai? (Ba da.) Sunt însă antihriștii capabili de acest lucru? (Nu.) Aceasta e diferența dintre antihriști și oamenii normali. Dacă sunt de părere că, în mod absolut sigur, Cel de mai sus nu va accepta un lucru și că mândria lor va suferi o pierdere, vor găsi tot soiul de metode pentru a-l ține secret, pentru a-l împiedica pe Cel de mai sus să afle despre el. Ba chiar îi vor ataca pe subalternii lor, spunând: „Dacă dezvăluie cineva asta, se pune cu mine. Am să-i trag o săpuneală! Am eu grijă el, fie ce-o fi!” Și, după acele cuvinte de intimidare din partea lor, nimeni nu îndrăznește să raporteze chestiunea Celui de mai sus. De ce ar proceda așa? Ei cred: „Acest lucru ține de autoritatea mea. Am dreptul să repartizez și să distribui oamenii, banii și materialele care intră în sfera jurisdicției mele!” Care sunt principiile lor de repartizare și distribuție? Fac rânduieli după bunul plac, folosesc și dau bani și materiale în mod arbitrar, fără să respecte vreun principiu, risipesc și irosesc aceste lucruri fără discernământ și nimeni altcineva nu are dreptul să intervină – trebuie să aibă ultimul cuvânt în toate. Nu așa cred ei? Desigur, nu vor spune asta cu voce tare, în termeni atât de expliciți – dar, în inimile lor, în mod sigur gândesc următoarele: „Care e rostul unei funcții? Nu este totul despre bani, despre a avea mâncare și haine? Acum, am o funcție; am acel statut. N-ar fi o prostie din partea mea să nu-mi exploatez puterea ca să fac ce vreau?” Nu asta cred ei? (Ba da.) Pentru că au o asemenea fire și cred asta, ei îndrăznesc să ascundă o astfel de chestiune fără cel mai mic scrupul, fără să țină seama de consecințe, prin orice metode și mijloace pe care le pot concepe. Nu este așa? (Ba da.) Nu evaluează dacă lucrul este corect sau nu, care este lucrul corect de făcut sau care sunt principiile. Nu se gândesc la aceste lucruri; singurul lor considerent este cine va avea grijă de interesele lor. Un antihrist este o ființă perfidă, egoistă, abjectă! Cât de abjecți sunt? Pot fi descriși cu un singur cuvânt: nerușinați! Acei oameni nu sunt ai tăi, nici acele lucruri și, cu atât mai puțin, acei bani – însă vrei să-i iei de parcă ar fi ai tăi, să dispui de ei după bunul plac. Alții nici măcar nu au dreptul să afle despre asta; chiar dacă risipești și irosești acele lucruri, alții nu au dreptul să facă cercetări. Cât de mult ai decăzut? Ai ajuns la nerușinare! Nu e o nerușinare? (Ba da.) Acesta este un antihrist. Ce fel de limită au persoanele obișnuite, pe care nu o vor depăși când vine vorba de bani? Ele cred că acelea sunt ofrandele lui Dumnezeu, iar ofrandele Îi sunt dăruite de aleșii Lui, prin urmare Îi aparțin lui Dumnezeu – sunt „bunurile Lui personale”, așa cum ar spune unii. Ceea ce aparține lui Dumnezeu nu aparține oamenilor de rând și nici vreunei persoane. Cine este stăpânul casei lui Dumnezeu? (Dumnezeu.) Da, este Dumnezeu. Și ce cuprinde casa lui Dumnezeu? Îi cuprinde pe aleșii Lui din fiecare biserică, precum și toate proviziile și bunurile fiecărei biserici. Toate aceste lucruri Îi aparțin lui Dumnezeu. Categoric nu aparțin unei singure persoane și nimeni nu are dreptul să și le însușească. Antihriștii ar gândi așa? (Nu.) Ei cred că ofrandele aparțin oricui le gestionează, oricui are șansa de a lua din ele și, dacă cineva e conducător, are dreptul de a se bucura de ele. De aceea urmăresc în permanență statutul cu toată puterea lor. Odată ce l-au obținut, toate speranțele lor se împlinesc, în cele din urmă. De ce urmăresc statutul? Dacă i-ai pune să-i conducă în mod scrupulos pe aleșii lui Dumnezeu, având principii în spatele acțiunilor lor, dar nu le-ai permite să se atingă de bunurile bisericii sau de ofrandele lui Dumnezeu, ar mai fi ei atât de proactivi în lupta lor de a se înălța pe scara socială? Categoric nu. Ar aștepta pasivi și ar lăsa lucrurile să-și urmeze cursul. Și-ar spune în sinea lor: „Dacă sunt ales, îmi voi face treaba și îmi voi îndeplini bine datoria; dacă nu sunt, nu voi linguși pe nimeni. Nu voi spune și nu voi face nimic în privința asta.” Tocmai fiindcă antihriștii cred că un conducător are dreptul de a dicta și de a se bucura de toate bunurile bisericii, ei își frământă creierii în încercările lor de a se înălța pe scara ierarhică, până la nerușinare, pentru a dobândi statut și a se bucura de tot ce aduce statutul. Ce înseamnă să fii nerușinat? Înseamnă să faci lucruri rușinoase – asta înseamnă să fii nerușinat. Dacă cineva le spune: „Ceea ce faci este atât de rușinos!”, nu le-ar păsa, ci s-ar gândi: „Ce e rușinos în asta? Cui nu-i place statutul? Știi cum este să ai statut? Să ai control asupra banilor? Cunoști acea bucurie? Cunoști acel sentiment de privilegiu? Ai gustat din el?” În adâncurile inimii lor, așa văd antihriștii statutul. Odată ce antihriștii dobândesc statut, vor dori să controleze totul. Vor lua și ofrandele lui Dumnezeu sub controlul lor. Ei doresc să aibă ultimul cuvânt despre orice aspect al lucrării bisericii care costă bani, fără să se consulte vreodată cu Cel de mai sus. Devin stăpâni asupra banilor casei lui Dumnezeu, iar casa lui Dumnezeu devine a lor. Au dreptul să spună ultimul cuvânt despre ei, să dicteze ce se întâmplă cu ei, să-i dea unei persoane sau alteia după bunul plac, să dicteze cum este cheltuit fiecare bănuț. Nu dau niciodată dovadă de grijă și precauție față de ofrandele lui Dumnezeu, conform principiilor; în schimb, cheltuiesc cu extravaganță și ceea ce spun ei este literă de lege. Asemenea persoane sunt antihriști autentici.

Odată, a fost cineva care și-a însușit în secret ofrandele lui Dumnezeu, ceea ce este o problemă gravă. Nu este o fărădelege obișnuită; e o problemă cu natura-esență a sa. Când interacționa cu non-credincioși în timp ce se ocupa de unele treburi, se dădea în permanență mare, ca să-i facă să creadă că are bani și putere. Prin urmare, oamenii au cerut să împrumute bani de la ea. Nu doar că această persoană nu i-a refuzat, ci chiar s-a angajat să le împrumute bani și apoi a făcut acest lucru folosind tactici înșelătoare împotriva casei lui Dumnezeu. Această persoană avea o problemă gravă. Într-o astfel de privință importantă, ar trebui să faci un raport către Cel de mai sus și să explici faptele; nu poți interacționa cu oamenii folosind ofrandele lui Dumnezeu de dragul creditului și mândriei proprii. Așa ar aborda asemenea chestiuni o persoană rațională cu o inimă cu frică de Dumnezeu atunci când le întâlnește. Dar asta fac antihriștii? De ce sunt numiți antihriști? Pentru că nu au câtuși de puțin o inimă cu frică de Dumnezeu; ei fac ce vor, împingându-L pe Dumnezeu, adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pe ultimul lor în mințile lor. Nu au deloc o supunere adevărată față de Dumnezeu, ci așază la loc de cinste propriile interese, propria faimă, propriul câștig și statut. Folosesc mijloace înșelătoare pentru a-i induce în eroare pe conducătorii și lucrătorii bisericii și, astfel, împrumută bani non-credincioșilor. Sunt banii lor? Cu doar câteva cuvinte, îi împrumută – nu înseamnă asta că oferă în dar ofrandele lui Dumnezeu? E ceva ce fac antihriștii, iar unii chiar au făcut asemenea lucruri. Pentru a putea să facă așa ceva, firea lor trebuie să fie una îndrăzneață, teribil de arogantă și destul de perfidă. În plus, este evident că sunt proști, cât se poate de proști – în mod sigur vor cădea pradă propriilor intrigi. Spune-Mi, cum ar trebui tratați astfel de oameni? (Ar trebui să fie excluși.) Atât? Excluși? Cine va acoperi pierderile? Trebuie obligați să plătească despăgubiri și apoi excluși. Nu sunt oare antihriștii neobrăzați, de pot să facă așa ceva? Prin ce se deosebesc ei de arhanghel? Arhanghelul ar spune cu neobrăzare: „Eu sunt cel care a făcut cerurile, pământul și toate lucrurile – omenirea este a mea să o controlez!” El calcă în picioare și corupe omenirea după bunul plac. Odată ce un antihrist a preluat puterea, va spune: „Trebuie să credeți cu toții în mine și să mă urmați. Eu conduc aici și am ultimul cuvânt. Apelați la mine în toate problemele și aduceți-mi banii bisericii!” Unii oameni spun: „De ce ar trebui să-ți dăm ție banii bisericii?”, iar antihristul spune: „Eu sunt conducătorul. Este dreptul meu să mă ocup de asta. Trebuie să gestionez totul, inclusiv ofrandele!” Și apoi preiau totul. Antihriștilor nu le pasă ce probleme sau dificultăți au frații și surorile cu intrarea lor în viață sau de ce cărți de predici și cuvinte ale lui Dumnezeu duc lipsă. Le pasă cine deține banii bisericii pentru a-i păstra în siguranță, cât de mulți sunt și cum sunt folosiți. În cazul în care Cel de mai sus face cercetări despre starea finanțelor bisericii respective, nu doar că nu vor preda banii bisericii, ci nici măcar nu-l vor lăsa pe Cel de mai sus să cunoască faptele. De ce nu-l vor lăsa? Pentru că vor să deturneze și să ia banii bisericii pentru ei înșiși. Antihriștii au cel mai mare interes față de lucrurile materiale, bani și statut. Nu sunt în niciun caz așa cum vorbesc la suprafață: „Cred în dumnezeu. Nu urmăresc lumea și nu râvnesc la bani.” Cu siguranță nu sunt așa cum spun. De ce urmăresc și păstrează statutul cu toată puterea lor? Pentru că doresc să dețină sau să controleze și să pună mâna pe toate lucrurile din jurisdicția lor – îndeosebi banii și lucrurile materiale. Se bucură de acești bani și de aceste lucruri materiale ca și cum ar fi beneficiile statutului lor. Sunt descendenți autentici ai arhanghelului, cu natura-esență a Satanei în nume și în fapt. Toți cei care urmăresc statutul și prețuiesc banii au în mod sigur o problemă în ceea ce privește firea-esență a lor. Nu doar că au firea unui antihrist: sunt foarte ambițioși. Vor să controleze banii casei lui Dumnezeu. Dacă sunt numiți responsabili pentru o lucrare, atunci, mai întâi, nu îi vor lăsa pe alții să intervină și nici nu vor accepta cercetările sau supravegherea Celui de mai sus; dincolo de asta, când sunt supraveghetorii oricărei lucrări, vor găsi moduri de a se da mari, de a se proteja și de a se înălța. Vor mereu să iasă în frunte, să devină oameni care îi conduc și îi controlează pe alții. De asemenea, vor să dețină și să lupte pentru un statut mai înalt și chiar să controleze fiecare parte a casei lui Dumnezeu – în special, banii ei. Antihriștii au o dragoste deosebită față de bani. Când îi văd, li se luminează ochii; în mintea lor, se gândesc mereu la bani și fac eforturi de a-i avea. Toate acestea sunt semne și semnale ale antihriștilor. Dacă ai părtășie despre adevăr cu ei sau încerci să afli despre starea fraților și surorilor, punând întrebări precum câți dintre ei sunt slabi și negativi, ce rezultate obține fiecare în datoria lui și care dintre ei nu sunt potriviți pentru datoria lor, antihriștii nu vor fi interesați. Dar când vine vorba de ofrandele lui Dumnezeu – suma de bani, cine îi protejează, unde sunt păstrați, codurile de acces și așa mai departe – de asta le pasă cel mai mult. Un antihrist stăpânește excepțional de bine aceste lucruri. Le cunoaște ca pe propriul buzunar. Și acesta este un semn al unui antihrist. Antihriștii sunt cei mai buni la a rosti cuvinte care sună frumos, dar nu fac lucrare reală. În schimb, sunt mereu preocupați de gândul de a se bucura de ofrandele lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, nu sunt antihriștii imorali? Nu au deloc umanitate – sunt diavoli până în măduva oaselor. În lucrarea lor, interzic mereu intervenția, cercetările și supravegherea altora. Acesta este cel de al treilea comportament prin care se afișează a opta manifestare a antihriștilor.

Cu ceva timp în urmă, o biserică dintr-o țară a cumpărat o clădire și a trebuit să o renoveze și s-a întâmplat să fie conducătoare a bisericii în acea țară un antihrist care nu-și arătase încă adevărata față. Acel antihrist s-a folosit pentru renovări de un individ pe care nimeni nu-l cunoștea bine și nimeni nu știa ce fel de relație avea cu ea. Drept urmare, acel individ rău a profitat de situație și mulți bani care nu ar fi trebuit să fie cheltuiți au fost irosiți în timpul renovărilor. În prețul casei erau incluse câteva piese de mobilier utilizabile, care au fost toate scoase și înlocuite cu unele noi. Mobilierul vechi, care fusese îndepărtat, a fost apoi vândut de acel individ rău. Nu era chiar stricat – putea fi folosit în continuare – dar acel individ rău a cheltuit o sumă în plus de bani pentru a cumpăra unul nou, așa încât să câștige bani, să profite de situație. Știa antihristul despre aceste lucruri? Știa. Atunci de ce a tolerat astfel de fapte? Pentru că trebuie să fi avut o relație anormală. Unii oameni au văzut problema și aveau de gând să urmărească și să verifice construcția, să vadă cum merg lucrurile. De îndată ce au spus că au de gând să se uite la construcție, acel antihrist a devenit îngrijorat și neliniștit și a spus: „Nu! Termenul nu a sosit încă – nimeni nu are voie să se uite!” Reacția ei a fost atât de puternică, atât de emotivă – se întâmpla ceva acolo? (Da.) Acei oameni, puțin alarmați acum, au discutat despre situație: „Nu merge așa. Conducătoarea nu ne lasă să ne uităm la construcție. Sigur există o problemă aici; trebuie să mergem să aruncăm o privire la fața locului.” Dar antihristul tot nu a vrut să permită inspectarea lucrării înainte de termen. Spuneți-Mi, nu erau confuzi acei oameni? Faptul că antihristul nu a permis să fie văzută construcția dovedea că se întâmpla ceva. Trebuiau să se grăbească să raporteze situația Celui de mai sus, să o demită împreună sau să meargă cu forța să vadă și să verifice construcția. Aceasta era responsabilitatea lor. Dacă nu și-au putut asuma această responsabilitate, însemna că sunt niște lași inutili și incompetenți. Acei lași incompetenți nu au insistat. Nu era o problemă cu propriile case, așa că au ignorat-o. Atât de egoiști și iresponsabili au fost. Și când lucrarea a fost terminată, am văzut într-o filmare că exista o problemă. Ce problemă am văzut? Exista o masă în mijlocul unei săli de conferințe și de jur împrejur erau scaune din piele precum cele din birourile luxoase. Toate scaunele pe care stau Eu sunt scaune obișnuite, deci ar trebui ca acei oameni obișnuiți să folosească asemenea lucruri luxoase? (Nu.) Acela era tipul de mobilier pe care l-au instalat cei doi, iar oamenii de acolo erau foarte încântați să stea pe acele scaune. După ce am descoperit problema, l-am sunat pe acel nemernic și am început să investighez problema. Peste tot, în fiecare cameră, verificarea a scos la iveală multe probleme și multe pierderi financiare. Unele dintre piesele de mobilier originale ale casei fuseseră utilizabile, dar acel individ rău le-a scos și le-a vândut, ca să câștige bani de pe urma lor; mai mult, a câștigat bani când a cumpărat acele piese de mobilier noi, la prețuri mari; și, pe deasupra, a instalat unele echipamente care n-ar trebui să existe într-o biserică. Acel individ rău a procedat așa fără să consulte pe nimeni. Când a procedat așa, era la curent antihristul? Probabil că da. Mergea pe șantier în fiecare zi și, după ce a văzut acestea, nu a raportat, ci a tolerat risipa. Cât tupeu! Este conducătoarea credincioasă în Dumnezeu? După 20 de ani de credință în Dumnezeu, era atât de josnică și a făcut un asemenea lucru – ce fel de persoană este? Nu este o persoană! Nici măcar oamenii buni dintre non-credincioși nu fac asta; câtă imoralitate! De fiecare dată când Cel de mai sus o întreba despre lucrarea de construcție, o făcea pe proasta ca să-l păcălească pe Cel de mai sus, acoperind și ascunzând lucrurile și, în cele din urmă, au apărut atât de multe probleme. Ar fi excesiv atunci să fie exclusă și lăsată să obțină un loc de muncă pentru a câștiga bani cu care să compenseze pierderile? (Nu.) Spuneți-Mi, chiar dacă acel antihrist ar putea restitui banii, și-ar găsi pacea în această viață? Ar putea să aibă o viață ușoară? Mă tem că va trebui să-și petreacă întreaga viață în chinuri. Dacă știa că acțiunile ei vor ajunge aici, de ce oare a procedat conducătoarea așa? De ce a făcut acele lucruri de la bun început? Nu e ca și cum ar fi crezut în Dumnezeu doar un an sau doi și n-ar fi cunoscut regulile din casa Lui, ce înseamnă să ai o inimă cu frică de Dumnezeu sau ce este loialitatea – după atâția ani de credință în El, nu se schimbase deloc și, chiar dacă a fost capabilă să presteze un mic serviciu, tot a făcut atât de mult rău! Pentru faptul că a fost atât de josnică, ar trebui să fie eliminată și blestemată!

Antihriștii au ceva în comun în felul în care lucrează: indiferent ce lucrare îndeplinesc, le interzic altora să intervină sau să facă cercetări. Vor mereu să ascundă și să acopere lucrurile. Trebuie să pună ceva la cale; nu le permit oamenilor să afle despre problemele din lucrarea lor. Dacă ar face lucrurile într-un mod integru și cinstit, într-un mod conform cu adevărul și cu principiile, cu o conștiință curată, de ce ar trebui să-și facă griji? Ce anume ar fi de nemenționat? De ce nu le permit altora să facă cercetări și să intervină? De ce sunt îngrijorați? De ce le este frică? În mod clar, pun ceva la cale – este atât de evident! Antihriștii lucrează fără transparență. Când fac ceva rău, se gândesc la modalitățile de a ascunde și de a acoperi acel lucru, fabricând aparențe false, chiar recurgând la înșelăciune sfruntată. Care sunt rezultatele acestui lucru? Dumnezeu scrutează totul și, chiar dacă alți oameni ar putea să nu știe ceva o vreme și ar putea să fie induși în eroare o vreme, va veni ziua când Dumnezeu va scoate la iveală acel lucru. În ochii lui Dumnezeu, totul este fățiș, totul este dezvăluit. Este inutil să-I ascunzi ceva lui Dumnezeu. El este atotputernic și, când va decide să te dezvăluie, totul va fi scos la lumina zilei. Doar antihriștii, acei neghiobi care nu au înțelegere spirituală și care au natura arhanghelului, ar crede: „Atât timp cât voi ascunde bine lucrurile și nu te voi lăsa să te amesteci, să faci cercetări sau să supraveghezi lucrurile, nu vei ști nimic – iar eu voi controla pe deplin această biserică!” Ei cred că vor putea controla situația dacă domnesc ca niște regi. Chiar așa stau lucrurile în realitate? Ei nu știu că Dumnezeu este atotputernic; istețimea lor este autoproclamată. Dumnezeu scrutează totul. De exemplu, spui că ai făcut ceva rău astăzi. Dumnezeu scrutează acel lucru, dar nu te dezvăluie – îți dă o șansă să te căiești. Faci din nou ceva rău mâine și, totuși, nu dai socoteală și nu te căiești; Dumnezeu îți mai dă o șansă și așteaptă să te căiești. Dacă rămâi însă impenitent, Dumnezeu nu va vrea să-ți dea acea șansă. Va fi dezgustat de tine și te va urî, iar în adâncul inimii Sale, nu va dori să te mântuiască și te va abandona complet. În acel caz, va fi o chestiune de câteva minute înainte să te dezvăluie și, indiferent cum vei încerca să acoperi lucrurile sau să împiedici acest lucru, va fi în zadar. Indiferent cât de mare este mâna ta, poți să acoperi cerul cu ea? Indiferent cât de capabil ești, poți să acoperi ochii lui Dumnezeu? (Nu.) Acelea sunt ideile nechibzuite ale omului. Cât despre cât de atotputernic este cu adevărat Dumnezeu, oamenii pot deja să simtă puțin acest lucru în cuvintele Sale. Mai mult, toți membrii acestei omeniri corupte care au făcut mult rău și s-au opus direct lui Dumnezeu au primit diverse pedepse și toți cei care văd acest lucru sunt pe deplin convinși și recunosc că este pedeapsa divină. Chiar și non-credincioșii pot vedea că dreptatea lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensare, prin urmare aceia care cred în El ar trebui să poată vedea acest lucru cu atât mai mult. Atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt incomensurabile. Omul nu are cum să le vadă clar. Există un cântec – cum sună? („Nedeslușite sunt căile lui Dumnezeu.”) Aceasta este esența lui Dumnezeu, adevărata dezvăluire a identității și esenței Sale. Nu este nevoie de presupunerile sau speculațiile tale. Trebuie doar să crezi acele cuvinte – atunci nu vei face asemenea lucruri nesăbuite. Toți oamenii se consideră isteți; își acoperă ochii cu o frunză și spun: „Poți să mă vezi?” Dumnezeu spune: „Nu doar că pot să te văd în întregime, îți văd chiar și inima și de câte ori ai fost în lumea umană”, iar oamenii rămân uluiți. Nu te considera isteț; nu crede: „Dumnezeu nu știe despre una și nu știe despre alta. Niciunul dintre frați și surori nu a văzut. Nimeni nu știe. Am un mic tertip. Privește ce isteț sunt!” Niciunul dintre oamenii din această lume care nu înțeleg adevărul și nu cred că Dumnezeu este suveran asupra tuturor nu este inteligent. Indiferent ce spun sau ce fac, în cele din urmă, este doar o eroare, totul încalcă adevărul, totul se împotrivește lui Dumnezeu. Există un singur tip de persoană inteligentă. Care anume? Tipul care crede că Dumnezeu scrutează totul, că poate vedea totul și că este suveran peste toate. Oamenii de acest tip sunt extrem de inteligenți, deoarece în tot ce fac sunt supuși lui Dumnezeu; tot ce fac este în conformitate cu adevărul, este aprobat de Dumnezeu și primește binecuvântarea Lui. Dacă o persoană este inteligentă sau nu depinde de faptul dacă se poate supune lui Dumnezeu; depinde dacă ceea ce spune și face este în concordanță cu adevărul. Dacă ai această idee: „Iată ce cred eu despre această chestiune și asta aș vrea să fac, pentru că mi-ar aduce avantaje – dar nu vreau să le mărturisesc altora și nici nu vreau să afle despre asta” – este acesta modul corect de a gândi? (Nu.) Ce ar trebui să faci când îți dai seama că nu este modul corect de a gândi? Ar trebui să-ți dai o palmă zdravănă peste față, ca să înveți o lecție. Crezi că, dacă nu spui, Dumnezeu nu va ști? În realitate, când ai acel gând, Dumnezeu îți cunoaște inima. De unde știe El? Dumnezeu a văzut dincolo de natura-esență a omului. Așadar, de ce nu te dă în vileag în această chestiune? Chiar și fără să te dea în vileag, vei fi capabil să înțelegi treptat singur, deoarece ai mâncat și ai băut atât de multe dintre cuvintele Sale. Ai conștiință și rațiune, minte și gândire normală; ar trebui să-ți poți da seama pe cont propriu ce este bine și ce este rău. Dumnezeu îți dă timp și șansa de a gândi lucrurile încet, de a vedea dacă ești nesăbuit sau nu. Vei vedea rezultate după ce vei chibzui la acea chestiune timp de câteva zile: vei ști atunci că ești nesăbuit și prost și că n-ar trebui să încerci să ascunzi chestiunea respectivă de Dumnezeu. În toate privințele, ar trebui să-I dezvălui totul lui Dumnezeu și să fii sincer – aceasta este singura condiție și stare care ar trebui menținută în fața lui Dumnezeu. Chiar și atunci când nu te destăinui, ești deschis în fața lui Dumnezeu. Din perspectiva lui Dumnezeu, El cunoaște faptele, indiferent dacă te destăinui sau nu în privința lor. Nu ești foarte nesăbuit dacă nu-ți poți da seama de acest lucru? Deci cum poți să fii o persoană inteligentă? Deschizându-ți sufletul în fața lui Dumnezeu. Știi că Dumnezeu scrutează și știe totul, așa că nu te considera isteț și nu crede că s-ar putea să nu știe; întrucât este sigur că Dumnezeu observă în secret inimile oamenilor, cei inteligenți ar trebui să fie puțin mai sinceri, puțin mai curați și să fie onești – acesta este lucrul înțelept de făcut. Să simți mereu că ești isteț; să vrei mereu să-ți păstrezi micile secrete; să încerci mereu să menții puțină discreție – este oare modul corect de a gândi? Este în regulă să fii așa cu alții, deoarece unii oameni nu au caractere pozitive și nu iubesc adevărul. Poți fi puțin rezervat cu astfel de oameni. Nu le arăta ce este în inima ta. Să spunem, de exemplu, că există o persoană pe care o urăști și pe care ai vorbit-o de rău pe la spate. Ar trebui să-i spui acest lucru? Nu – este suficient să nu mai faci așa ceva. Dacă ai vorbi despre asta, ar afecta relațiile dintre voi. Știi în inima ta că nu ești bun, că ești murdar și ticălos înlăuntrul tău, că ești invidios pe alții, că ai vorbit de rău pe altcineva pe la spate ca să-i pătezi reputația, de dragul de a lupta pentru faimă și câștig – cât de abject! Recunoști că ești corupt; știi că fapta ta a fost greșită, că natura ta este ticăloasă. Apoi vii înaintea lui Dumnezeu și te rogi Lui: „O, Dumnezeule, ce am făcut în secret a fost un lucru ticălos și abject – Te implor să mă ierți, Te implor să mă conduci și Te implor să-mi aduci reproșuri. Mă voi strădui să nu mai fac așa ceva.” E în regulă să faci asta. Poți să folosești unele tehnici în interacțiunile tale cu oamenii, dar cel mai bine e să fii pur și simplu deschis față de Dumnezeu și, dacă ai intenții și folosești tehnici, atunci vei avea necazuri. În mintea ta, gândești întotdeauna: „Ce pot să spun ca să-L fac pe Dumnezeu să aibă o părere bună despre mine și să nu știe la ce mă gândesc în sinea mea? Care este lucrul corect de spus? Trebuie să păstrez mai mult pentru mine, trebuie să am un pic mai mult tact, trebuie să am o metodă; poate atunci Dumnezeu va avea o părere bună despre mine.” Crezi că Dumnezeu nu va ști dacă gândești mereu așa? Dumnezeu știe orice gândești. Este obositor să gândești astfel. Este mult mai simplu să vorbești sincer și precis, și îți ușurează viața. Dumnezeu va spune că ești cinstit și pur, că ai o inimă deschisă – și lucrul acesta este infinit de prețios. Dacă ai o inimă sinceră și o atitudine cinstită, atunci, chiar dacă sunt momente în care întreci limita și te porți nesăbuit, pentru Dumnezeu acest lucru nu este o fărădelege; este mai bun decât faptul că ești atât de calculat și mai bun decât faptul că meditezi și-ți macini gândurile întruna. Sunt antihriștii capabili de aceste lucruri? (Nu, nu sunt.)

Toți cei care merg pe calea antihriștilor sunt oameni cu fire de antihrist, iar oamenii cu fire de antihrist merg pe calea antihriștilor – totuși există o oarecare diferență între oamenii cu fire de antihrist și antihriști. Dacă cineva are o fire de antihrist și merge pe calea antihriștilor, nu înseamnă neapărat că este un antihrist. Dar dacă nu se căiește și nu poate accepta adevărul, s-ar putea transforma într-un antihrist. Încă există o speranță și o șansă ca oamenii care merg pe calea antihriștilor să se căiască, deoarece nu au devenit încă antihriști. Dacă fac lucruri rele de multe feluri și sunt clasificați ca antihriști și, astfel, sunt îndepărtați și excluși imediat, nu vor mai avea șansa să se căiască. Dacă cineva care merge pe calea antihriștilor nu a făcut încă multe lucruri rele, acest lucru arată cel puțin că nu este încă o persoană rea. Dacă poate accepta adevărul, există o fărâmă de speranță pentru el. Dacă nu vrea să accepte adevărul, orice s-ar întâmpla, îi va fi foarte greu să fie mântuit, chiar dacă nu a făcut tot felul de lucruri rele. De ce nu poate fi mântuit un antihrist? Pentru că nu acceptă deloc adevărul. Cu toate acestea, casa lui Dumnezeu are părtășie despre a fi o persoană onestă – despre cum trebuie să fie deschis și sincer, să se destăinuie și să spună ce are de spus și să nu recurgă la înșelăciune – pur și simplu el nu pot accepta asta. Antihriștii simt în permanență că oamenii au de pierdut din cauza sincerității și că este o nesăbuință să spui adevărul. Sunt absolut hotărâți să nu fie persoane oneste. Aceasta e natura antihriștilor, de aversiune și de ură față de adevăr. Cum poate fi mântuit cineva dacă nu acceptă câtuși de puțin adevărul? Dacă cineva care merge pe calea antihriștilor poate accepta adevărul, există o diferență clară între el și un antihrist. Toți antihriștii sunt oameni care nu acceptă nici măcar o fărâmă din adevăr. Indiferent câte lucruri greșite sau rele au făcut, indiferent cât de mari sunt pierderile pe care le-au provocat lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu, nu vor reflecta niciodată asupra lor înșiși și nu se vor cunoaște. Chiar dacă sunt emondați, nu acceptă deloc adevărul; de aceea biserica îi clasifică drept oameni răi, drept antihriști. Cel mult, un antihrist va recunoaște doar că acțiunile sale încalcă principiile și nu sunt în acord cu adevărul, dar nu va recunoaște absolut niciodată că face rău intenționat sau că se împotrivește lui Dumnezeu intenționat. Va recunoaște doar greșeli, dar nu va accepta adevărul; și, după aceea, va continua să facă rău ca înainte, fără să practice vreun adevăr. Din faptul că un antihrist nu acceptă niciodată adevărul, se poate vedea că natura-esență a antihriștilor este una de aversiune și de ură față de adevăr. Antihriștii rămân oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu ca înainte, indiferent de câți ani cred în El. Pe de altă parte, întreaga omenire obișnuită, coruptă, poate avea firea unui antihrist, dar există o diferență între aceasta și antihriști. Există un număr de oameni care își pot asuma în inima lor cuvintele de judecată și de expunere ale lui Dumnezeu după ce le-au auzit, care pot cugeta la ele în mod repetat și pot reflecta asupra propriei persoane. Atunci ar putea să-și dea seama: „Așadar, aceasta este firea unui antihrist; aceasta înseamnă să mergi pe calea antihriștilor. Ce problemă gravă! Am acele stări și comportamente; am acel gen de esență – sunt o persoană de acel tip!” Apoi se gândesc cum pot să se elibereze de acea fire de antihrist și să se căiască cu adevărat și, astfel, își propun să nu meargă pe calea antihriștilor. În lucrarea și viața lor, în atitudinea lor față de oameni, evenimente și lucruri și față de însărcinarea dată de Dumnezeu, ei pot reflecta asupra propriilor acțiuni și propriului comportament, asupra motivului pentru care nu se pot supune lui Dumnezeu, pentru care trăiesc mereu potrivit unei firi satanice și nu se pot răzvrăti împotriva trupului și a Satanei. Astfel, se vor ruga lui Dumnezeu, vor accepta judecata și mustrarea Lui și Îl vor implora pe Dumnezeu să-i mântuiască de firea lor coruptă și de influența Satanei. Faptul că au hotărârea de a face acest lucru dovedește că pot accepta adevărul. Și ei dezvăluie o fire coruptă și dau curs propriei voințe; diferența este că un antihrist nu are doar ambiții și dorințe de a întemeia o împărăție independentă – în plus, nu acceptă adevărul, orice s-ar întâmpla. Acesta este călcâiul lui Ahile pentru un antihrist. Pe de altă parte, dacă o persoană cu fire de antihrist poate să accepte adevărul, să se roage lui Dumnezeu și să se bizuie pe El și dacă dorește să se elibereze de firea coruptă a Satanei și să meargă pe calea urmăririi adevărului, atunci în ce moduri vor fi de folos acea rugăciune și acea hotărâre pentru intrarea sa în viață? Cel puțin o vor determina să reflecteze asupra ei înșiși, să se cunoască pe sine în timp ce-și face datoria și să folosească adevărul pentru a rezolva probleme, astfel încât să ajungă să-și îndeplinească datoria în mod satisfăcător. Acesta e un mod în care îi vor fi de folos. Dincolo de asta, cu pregătirea prilejuită de îndeplinirea datoriei sale, va putea porni pe calea urmăririi adevărului. Orice dificultăți ar întâmpina, va fi capabilă să caute adevărul, să se concentreze pe acceptarea și practicarea adevărului; va fi capabilă să se elibereze treptat de firea ei satanică, să se supună lui Dumnezeu și să-L slăvească. Poate dobândi mântuirea lui Dumnezeu printr-o astfel de practică. Oamenii cu o fire de antihrist pot dezvălui ocazional corupție și pot încă să vorbească și să acționeze în interesul faimei, câștigului și statutului, fără voia lor, și pot lucra în continuare după voia lor – dar, de îndată ce-și dau seama că își dezvăluie firea coruptă, vor avea remușcări și se vor ruga lui Dumnezeu. Aceasta dovedește că sunt persoane care pot accepta adevărul, care se supun lucrării lui Dumnezeu; dovedește că urmăresc intrarea în viață. Indiferent de câți ani a experimentat o persoană și de cât de multă corupție dezvăluie, ea va putea în cele din urmă să accepte adevărul și să intre în adevărul-realitate. Este cineva care se supune lucrării lui Dumnezeu. Și, în timp ce face toate acestea, dovedește că a pus deja bazele pe adevărata cale. Dar unii care merg pe calea antihriștilor nu pot accepta adevărul. Pentru ei, mântuirea va fi la fel de greu de dobândit ca pentru antihriști. Asemenea oameni nu simt nimic când aud cuvintele lui Dumnezeu care îi dau în vileag pe antihriști, ci sunt indiferenți și impasibili. Când părtășia ajunge la subiectul firii antihristului, ei vor recunoaște că au o fire de antihrist și că merg pe calea antihriștilor. Vor vorbi destul de bine despre acest subiect. Dar când vine timpul să practice adevărul, tot vor refuza să o facă; vor acționa în continuare după propria voință, bazându-se pe firea lor de antihrist. Dacă îi întrebi: „Te împotrivești în inima ta când dezvălui o fire de antihrist? Îți aduci reproșuri când vorbești ca să-ți protejezi statutul? Reflectezi asupra ta și ajungi să te cunoști când dezvălui o fire de antihrist? Ai remușcări în suflet odată ce ai aflat de firea ta coruptă? Te căiești sau te schimbi câtuși de puțin după aceea?”, cu siguranță nu au niciun răspuns, pentru că nu au avut astfel de experiențe și de confruntări. Nu vor putea să spună nimic. Sunt asemenea oameni capabili de o căință adevărată? Cu siguranță nu va fi ușor. Cei care chiar urmăresc adevărul vor fi îndurerați de orice dezvăluire a unei firi de antihrist înlăuntrul lor și vor deveni îngrijorați; vor ajunge să se gândească: „De ce nu pot să mă eliberez pur și simplu de această fire satanică? De ce dezvălui mereu o fire coruptă? De ce este această fire coruptă a mea atât de încăpățânată și de nerezolvat? De ce e atât de greu să intru în adevărul-realitate?” Acest lucru arată că experiența lor de viață este superficială și că firea lor coruptă nu a fost îndepărtată în mare măsură. De aceea, bătălia din inima lor se dezlănțuie cu atâta înverșunare când li se întâmplă ceva și de aceea duc greul acelei suferințe. Deși au hotărârea de a se elibera de firea lor satanică, cu siguranță nu pot rezista fără acea luptă împotriva ei din inima lor – și acea stare de conflict se intensifică pe zi ce trece. Pe măsură ce se aprofundează cunoașterea lor de sine și văd cât de profund corupți sunt, ei tânjesc și mai mult să câștige adevărul, îl prețuiesc și mai mult și vor fi capabili să accepte și să practice adevărul neîntrerupt în timp ce se cunosc pe ei înșiși și firea lor coruptă. Vor crește treptat în statură și viața-fire a lor va începe să se schimbe cu adevărat. Dacă vor încerca în continuare să experimenteze în acest fel, situația lor va deveni tot mai bună, an după an și, în cele din urmă, vor fi capabili să biruiască trupul și să se elibereze de corupție, să practice adevărul frecvent și să dobândească supunerea față de Dumnezeu. Intrarea în viață nu este ușoară! E ca și cum ai resuscita o persoană care este pe cale să moară: responsabilitatea pe care o poți îndeplini este aceea de a avea părtășie despre adevăr, de a o sprijini, de a o aproviziona sau de a o emonda. Dacă poate să accepte și să se supună, există speranță pentru ea; pot fi destul de norocoasă să scape și să nu moară. Dar dacă refuză să accepte adevărul și nu știe absolut nimic despre ea însăși, atunci este în pericol. Unii antihriști petrec unul sau doi ani după ce sunt eliminați fără să se cunoască pe ei înșiși și nu-și recunosc greșelile. Într-un astfel de caz, în ei nu a mai rămas niciun semn de viață și aceasta dovedește că nu mai au nicio speranță de a fi mântuiți. Puteți accepta adevărul atunci când sunteți emondați? (Da.) Atunci există speranță – e un lucru bun! Dacă puteți accepta adevărul, aveți o speranță de a fi mântuiți.

Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să treci peste multe obstacole. Ce obstacole sunt acelea? O luptă neîncetată cu firea ta coruptă și cu firea Satanei și a antihriștilor: aceasta vrea să te controleze, iar tu vrei să te eliberezi de ea; vrea să te inducă în eroare, iar tu vrei să scapi de ea. Dacă vei descoperi că nu te poți elibera de firea ta coruptă nici măcar după ce ai ajuns să o cunoști, vei fi necăjit și îndurerat și te vei ruga. Uneori, când vezi că a trecut ceva vreme și încă nu ai reușit să scapi de controlul firii Satanei, vei simți că nu există speranță, dar nu vei ceda și vei simți că nu poți continua fiind atât de negativ și de descurajat – că trebuie să lupți în continuare. Pe parcursul îndeplinirii unei datorii și al experimentării lucrării lui Dumnezeu, oamenii au treptat diferite răspunsuri interioare. Pe scurt, aceia cu viață sunt cei care urmăresc adevărul și care se schimbă constant în sinea lor. Va exista o inversare constantă în gândirea și opiniile lor, în comportamentul și practicile lor și chiar în intențiile, ideile și gândurile din adâncul minții lor. Mai mult, vor distinge tot mai clar ce este bine și ce este rău, ce lucruri greșite au făcut, dacă un anumit mod de gândire este corect sau greșit, dacă o anumită opinie este în conformitate cu adevărul, dacă principiile din spatele unui anumit mod de a acționa sunt conforme cu intențiile lui Dumnezeu și dacă sunt persoane care se supun lui Dumnezeu și care iubesc adevărul. Aceste lucruri vor deveni treptat tot mai clare în inima lor. Pe ce bază se construiește atunci obținerea acestor rezultate? Pe baza practicării și pătrunderii în adevăruri pe măsură ce le înțeleg. De ce oare antihriștii pur și simplu nu pot obține schimbarea? Sunt incapabili să înțeleagă adevărul? (Nu.) Îl pot înțelege, dar nu-l practică și nu-l practică atunci când îl aud. S-ar putea să-l înțeleagă și să-l accepte ca doctrină, dar pot să pună în practică măcar acele fărâme de doctrine și reglementări pe care sunt capabili să le înțeleagă? Nu, câtuși de puțin; chiar dacă i-ai forța, chiar dacă s-ar istovi încercând, tot nu le-ar putea pune în practică. De aceea, pentru ei, intrarea în adevăr rămâne veșnic un abis. Oricât de mult ar vorbi un antihrist despre a fi o persoană onestă, oricât de mari ar fi eforturile sale, tot nu poate să facă o singură declarație onestă; și oricum ar vorbi despre grija față de intențiile lui Dumnezeu, tot nu va renunța la motivațiile sale egoiste și abjecte. Acționează dintr-un punct de vedere egoist. Când văd ceva bun, ceva ce le-ar aduce beneficii, antihriștii spun: „Dă-l încoace – este al meu!” Spun orice ar fi de folos pentru statutul lor și fac orice ar fi de folos pentru ei înșiși. Aceasta este esența antihriștilor. Ar putea să simtă, într-un moment de entuziasm, că au înțeles puțin din adevăr. Sunt cuprinși de zel și strigă câteva lozinci: „Trebuie să practic, să mă schimb și să-l mulțumesc pe dumnezeu!” Dar când vine timpul să practice adevărul, fac ei acest lucru? Nu. Orice ar spune Dumnezeu, oricât de multe adevăruri și fapte așa cum sunt predică El, alături de oricâte exemple reale, nu poate să miște un antihrist, nici să-i influențeze ambiția. Aceasta e o caracteristică și un semn al antihriștilor. Pur și simplu nu vor practica deloc adevărul; când vorbesc frumos, e pentru urechile altora și, oricât de frumos ar vorbi, e doar o formă de discurs pompos și gol – este o teorie pentru ei. Cum plasează asemenea oameni de fapt adevărul în inimile lor? Care am spus deja că este natura-esența unui antihrist? (De ură față de adevăr.) Așa este. Antihriștii urăsc adevărul. Cred că ticăloșia, egoismul și josnicia, aroganța, răutatea, uzurparea statutului și bogățiilor, precum și controlul lor asupra altora sunt adevărul suprem, filosofia supremă și că nimic altceva nu este la fel de măreț ca acele lucruri. Odată ce obțin statutul și pot controla oamenii, pot face orice își doresc, iar toate ambițiile și dorințele lor sunt atunci realizabile. Acesta este scopul final al unui antihrist.

Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Este posibil să determini pe cineva care e scârbit de adevăr să-l accepte și să-l practice? (Nu.) Să faci așa ceva este echivalent cu a pune o vacă să se urce într-un copac sau un lup să mănânce fân – ar însemna să le ceri ceva imposibil? Uneori vezi un lup strecurându-se într-o turmă ca să stea cu oile. Este un vicleșug, își așteaptă ocazia de a mânca oile. Natura lui nu se va schimba niciodată. La fel, a pune un antihrist să practice adevărul este echivalent cu a pune un lup să mănânce fân și să-și abandoneze instinctul de a mânca oi: este imposibil. Lupii sunt carnivori. Ei mănâncă oi – mănâncă tot soiul de animale. Aceasta e natura lor și nu se poate schimba. Dacă cineva spune: „Nu știu dacă sunt un antihrist, dar ori de câte ori aud adevărul în părtășie, inima îmi fierbe de furie și îl urăsc – și urăsc chiar mai mult pe oricine mă emondează”, este acea persoană un antihrist? (Da.) Cineva spune: „Când ți se întâmplă ceva, trebuie să te supui și să cauți adevărul”, iar acea primă persoană spune: „Să mă supun, ce aiureală! Taci din gură!” Ce fel de lucru e acesta? E vorba de un temperament irascibil? (Nu.) Ce fire este? (Ură față de adevăr.) Nu tolerează nici măcar să se vorbească despre acesta și, imediat ce ai părtășie despre adevăr, natura lor izbucnește și își arată adevărata față. Nu le place să audă nicio mențiune despre căutarea adevărului sau supunerea față de Dumnezeu. Cât de mare este neplăcerea lor? Explodează când aud astfel de discuții. Politețea lor dispare; nu se tem că-i ia gura pe dinainte. Atât de departe merge ura lor. Pot să practice adevărul atunci? (Nu.) Adevărul nu este menit pentru cei răi; este menit pentru acei oameni care au conștiință și rațiune, care iubesc adevărul și lucrurile pozitive. Le cere acelor oameni să-l accepte și să-l practice. Cât despre acei oameni ticăloși cu esența unui antihrist, care sunt extrem de ostili față de adevăr și de lucrurile pozitive, ei nu vor accepta niciodată adevărul. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, indiferent cât de multe predici aud, nu vor accepta sau practica adevărul. Să nu crezi că nu practică adevărul pentru că nu-l înțeleg și că-l vor înțelege când vor auzi mai mult din el. Este imposibil, pentru că toți cei care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc sunt de teapa Satanei. Nu se vor schimba niciodată și nimeni altcineva nu-i poate schimba. Seamănă cu arhanghelul, după ce L-a trădat pe Dumnezeu: L-ați auzit vreodată pe Dumnezeu spunând că-l va mântui pe arhanghel? Nu a spus niciodată asta. Așadar, ce i-a făcut Dumnezeu Satanei? L-a aruncat în văzduh și l-a pus să presteze un serviciu pentru El pe pământ, făcând ce ar trebui să facă. Și, când va termina de prestat un serviciu, iar planul de gestionare al lui Dumnezeu se va încheia, îl va distruge și asta va fi tot. Mai spune Dumnezeu și altceva despre asta? (Nu.) De ce nu? Pentru că ar fi, într-un cuvânt, inutil. Să-i spui chiar și un singur lucru ar fi de prisos. Dumnezeu Și-a dat seama: natura-esență a unui antihrist nu se poate schimba niciodată. Așa stau lucrurile.

Când întâlniți un antihrist, cum ar trebui să-l tratați? Au existat unii conducători care au fost caracterizați drept conducători falși sau antihriști și au fost înlocuiți. În privința unuia dintre ei, frații și surorile au raportat la ceva timp după aceea că încă era întrucâtva capabil să facă lucrare, că se căise între timp și se descurcase bine. Nu este destul de clar dacă se descurca bine din punct de vedere comportamental, dacă vorbea într-un mod plăcut sau dacă devenise mai disciplinat în rolul lui. Întrucât frații și surorile au spus că se descurca bine și având în vedere că lipsea forța de muncă pentru o parte din lucrare, a fost rânduit să facă o lucrare. Drept rezultat, la nici două luni după aceea, frații și surorile au dat un raport: „Înlocuiți-l imediat – ne asuprește în mod insuportabil. Dacă nu este înlocuit, nu vom putea să ne îndeplinim îndatoririle.” Nu au fost de acord să-l folosească, orice-ar fi; nu l-ar fi ales în niciun caz drept conducător. Era același netrebnic ca înainte – se pricepea la vorbe, dar, de fapt, nu se schimbase deloc. Ce se întâmpla? Natura lui fusese complet dată în vileag. Cum crezi că ar trebui tratată această chestiune? Faptul că frații și surorile au avut o reacție atât de puternică dovedește că aveau, într-adevăr, puțin discernământ. Unii oameni fuseseră induși în eroare de el și, după ce a fost tratat de către Cel de mai sus, unii au sărit în apărarea lui, iar mai târziu unii au spus că se căise. Așadar, a fost promovat încă o dată și, după un timp, a fost dat în vileag întru totul. Frații și surorile îi văzuseră adevărata față și și-au unit forțele ca să-l destituie. Cel de mai sus a văzut că acești oameni aveau acum discernământ. Nu fuseseră udați în zadar. Prin urmare, având în vedere că nimeni nu era de acord ca el să fie folosit, Cel de mai sus l-a înlocuit. De unde a provenit discernământul lor? (Dintr-o înțelegere a adevărului.) Da, înțeleseseră adevărul. Discernământul provine dintr-o înțelegere a adevărului. Nu era tot adevărul și stăpânirea lui Dumnezeu acolo? (Ba da.) Discernământul lor a venit chiar la timp: după ce a fost demis, frații și surorile nu au mai suferit din cauza controlului său. Oamenii suferiseră foarte mult sub asuprirea lui. Nu avea deloc umanitate. Nu-și făcea lucrarea adecvată, ci tulbura îndeplinirea îndatoririlor de către frați și surori – îi călca în picioare, maltratându-i cu puterea lui. Cine ar fi de acord cu așa ceva? O marionetă – cine altcineva? Când astfel de oameni sunt înlocuiți, au după aceea vreun sentiment în privința asta? Ultima dată, acel individ fusese demis de către Cel de mai sus; de data aceasta, a fost destituit de frați și surori, a fost dat jos de pe scenă cu fluierături – nu e un mod elegant de a pleca! Voise inițial să caute o funcție. Până la urmă, nu a primit o funcție, ci s-a prăbușit dintr-o dată și a revenit la forma lui inițială. N-ar fi trebuit să reflecteze asupra propriei persoane? (Ba da.) Dacă ar fi fost o persoană normală, doar cu o fire grav coruptă, n-ar fi trebuit să reflecteze asupra lui însuși? (Ba da.) Există un tip de persoană care nu reflectează. Oamenii de acel tip cred că au dreptate, că orice fac este corect; nu acceptă faptele, nu acceptă lucrurile pozitive și nici evaluările altora despre ei. Aceștia sunt oameni care au firea-esență a unui antihrist. Doar antihriștii nu știu să reflecteze asupra lor înșiși. La ce se gândesc ei în schimb? „Hm! Va veni ziua când steaua mea va străluci din nou pe cer. Stați să ajungeți pe mâinile mele – atunci veți vedea cum vă voi chinui!” Vor avea ocazia să facă asta? (Nu.) Nu mai au ocazii. Pe măsură ce frații și surorile ajung să înțeleagă tot mai multe adevăruri și când vor putea discerne toate diversele stări ale diverșilor oameni și, în special, să-i discearnă pe antihriști, spațiul rămas pentru ca un antihrist să facă rău va fi tot mai mic, iar ei vor avea tot mai puține ocazii de a face asta. Nu le va fi ușor să încerce să se întoarcă. Ei speră că vor fi mai puține predici ale Celui de mai sus despre discernământ și să nu discearnă cine sunt ei. Când aud astfel de adevăruri în părtășie, știu că s-a terminat pentru ei și cred că nu mai există nicio speranță pentru întoarcerea lor. Gândurile lor nu sunt: „Ceea ce dau în vileag și deslușesc este corect – reflectă întru totul starea mea. Cum ar trebui să mă schimb? Dacă mă port în continuare așa, nu va fi sfârșitul meu? Voi fi pierdut. Ce poate ieși bun din a merge pe calea arhanghelului și a-L provoca pe Dumnezeu?” Ar avea ei asemenea gânduri? (Nu.) Nu vor cugeta și cu siguranță nu vor reflecta asupra lor înșiși și nu vor încerca să se cunoască pe sine; în schimb, ar prefera să moară decât să se căiască. Aceasta e natura lor. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr, nu-i va trezi și nu-i va face să se căiască. Există o portiță de scăpare fără căință? (Nu.) Ei nu se căiesc. Își urmează calea până la sfârșitul ei amar, până la distrugerea lor autoprovocată, care este dictată de natura antihriștilor.

Am vorbit în tot acest timp despre subiectul discernerii antihriștilor. Ce sentiment credeți că au cei care sunt antihriști când ascultă? Când vine vremea să se adune, ei simt o suferință insuportabilă și se împotrivesc în inima lor. Nu sunt ei antihriști? (Ba da.) Când o persoană normală cu o fire coruptă știe că are firea unui antihrist, își dorește cu înflăcărare să audă și să înțeleagă mai multe, deoarece, odată ce a înțeles, va putea atunci să urmărească schimbarea. Ea crede că, dacă nu înțelege, se va rătăci și poate veni o zi când va păși pe calea antihriștilor, unde va săvârși un rău imens, deschizând porțile, pierzându-și astfel șansa la mântuire și ajungând la distrugere. Se teme de acest lucru. Mentalitatea unui antihrist este diferită. Antihriștii sunt disperați să nu facă nimic mai puțin decât să-i împiedice pe toți ceilalți să vorbească și să asculte astfel de predici despre discernământ; își doresc cu înflăcărare ca toată lumea să fie confuză și lipsită de discernământ și să fie indusă în eroare de ei. Asta i-ar face fericiți. Care este cea mai mare dorință a unui antihrist? Să preia puterea. Voi ați vrea să preluați puterea? (Nu.) Nu în inima ta, dar uneori ți se pare în mintea ta că este ceva ce ți-ai dori, prin urmare este, de fapt, ceva ce ți-ai dori să faci. S-ar putea să ai o dorință subiectivă în sinea ta, o năzuință în adâncul inimii tale de a nu fi genul acela de persoană, de a nu merge pe acea cale, dar când ți se întâmplă ceva, firea ta coruptă te influențează și te impulsionează. Îți macini creierii gândindu-te cum să-ți protejezi statutul și influența, câți oameni poți controla, cum să vorbești cu autoritate ca să câștigi stima altora. Când te gândești mereu la aceste lucruri, inima ta nu mai este sub controlul tău. Ce o controlează? (O fire coruptă.) Da – este sub controlul firii corupte a Satanei. Cineva este preocupat toată ziua de interesele lui trupești; se luptă mereu cu alții și, pe parcursul acestor lupte, nu câștigă nimic și e atât de dureros pentru el – trăiește numai pentru trup și pentru Satana. Așadar, acel cineva se hotărăște să-și facă datoria bine și să trăiască pentru Dumnezeu, doar ca să se lupte din nou pentru statut și pentru interesele sale atunci când i se întâmplă ceva: o luptă continuă care îl istovește, din care nu câștigă nimic. Spuneți-Mi, nu este acesta un mod epuizant de a trăi? (Ba da.) Acei oameni trăiesc astfel zi de zi și, până să-și dea seama, au trecut decenii. Unii cred în Dumnezeu timp de zece sau douăzeci de ani – cât adevăr au dobândit? Cât de mult s-a schimbat firea lor coruptă? Pentru cine trăiesc ei în fiecare zi? Pentru ce se agită ei? Pentru ce își frământă creierii? Doar pentru trup. Dumnezeu a spus că „fiecare înclinație a gândurilor din mintea omului este tot timpul numai înspre rău”. Există vreo greșeală în acele cuvinte? Gustă-le; savurează-le. Când te gândești la aceste cuvinte, când le experimentezi, nu îți este frică? Poate că spui: „Îmi este puțin frică. În aparență, plătesc prețuri toată ziua; mă lepăd de mine, mă consum și sufăr. Asta face corpul meu din carne și oase – dar toate gândurile din mintea mea sunt rele. Toate se împotrivesc adevărului. În multe dintre lucrurile pe care le fac, intenția mea, motivul meu și obiectivele mele sunt doar despre a face răul din propriile închipuiri.” Ce rezultă dintr-un astfel de comportament? Fapte rele. Își va aminti Dumnezeu de ele? Unii ar putea spune: „Cred în Dumnezeu de 20 de ani. Am renunțat la tot – și, totuși, Dumnezeu nu-Și amintește de acest lucru.” Sunt întristați și îndurerați. Care e suferința lor? Dacă Dumnezeu ar fi cu adevărat strict față de om, acesta nu ar avea cu ce să se mândrească. Toate acestea sunt harul lui Dumnezeu, mila Lui – Dumnezeu este foarte tolerant față de oameni. Gândiți-vă la următorul lucru: Dumnezeu este atât de sfânt, atât de drept, atotputernic și doar privește cum cei care Îl urmează au gânduri întru totul rele, toată ziua, gânduri care se împotrivesc adevărului și privesc numai chestiuni de interes pentru statutul, faima și câștigul propriu. Va tolera Dumnezeu ca adepții Săi să se opună Lui și să-L trădeze în acest mod? Categoric nu. Dominați de aceste idei, gânduri, intenții și motive, oamenii fac în mod flagrant lucruri prin care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se opun, lăudându-se tot timpul că își îndeplinesc datoria și cooperează cu lucrarea lui Dumnezeu. El vede toate acestea și, totuși, trebuie să le îndure. Cum le îndură? El furnizează adevărul; udă și expune; de asemenea, luminează și iluminează, îndrumă, mustră și disciplinează – și atunci când acea disciplină este severă, El trebuie chiar să încurajeze. Cât de răbdător trebuie să fie Dumnezeu ca să facă toate acestea! El vede diversele firi corupte ale acestor oameni, vede că toate dezvăluirile, comportamentele și ideile lor diferite sunt rele – și, totuși, le poate îndura. Spune-Mi, ar putea omul să facă asta? (Nu.) Răbdarea pe care o au părinții față de copiii lor este reală, dar tot pot să-i abandoneze sau chiar să rupă relațiile cu ei atunci când lucrurile devin de nesuportat. Cum rămâne atunci cu răbdarea lui Dumnezeu față de o persoană? Fiecare zi în care trăiești este o zi în care Dumnezeu îți acordă răbdarea Lui. Atât de răbdător este. Ce se ascunde în acea răbdare? (Dragostea.) Nu doar dragostea – El are o așteptare de la tine. Care e acea așteptare? Să vadă un rezultat și o răsplată prin lucrarea pe care o face și să-i îngăduie omului să guste din dragostea Lui. Are omul o asemenea dragoste? Nu. Cu doar puțină învățătură și educație, doar puțină înzestrare sau puțin talent, o persoană consideră că are un rang mai nobil decât alții și că oamenii de rând nu se pot ridica la înălțimea ei. Aceasta e josnicia omului. Așa Se poartă Dumnezeu? Chiar dimpotrivă: o astfel de omenire incredibil de murdară și profund coruptă este cea pe care o mântuiește Dumnezeu; mai mult, El trăiește cu oamenii, vorbind cu ei și susținându-i, față în față. Omul nu poate face asta.

Ceea ce urmează este o părtășie suplimentară despre o altă problemă. Unii oameni, când aduc mărturie, spun: „Ori de câte ori se abat lucruri asupra mea, mă gândesc la dragostea lui Dumnezeu și la harul Său și sunt mișcat. Nu-mi mai dezvălui firea coruptă când mă gândesc la aceste lucruri.” Cei mai mulți oameni simt că această afirmație este bună, că poate într-adevăr să rezolve problema dezvăluirilor unei firi corupte. Chiar au susținere aceste cuvinte? Nu, nu au. Dragostea lui Dumnezeu, atotputernicia Lui, toleranța Lui față de om și toată lucrarea pe care o săvârșește în om pot doar să miște pe cineva – acea parte din el care este umanitatea sa, partea care este conștiința și raționalitatea sa; însă nu pot să înlăture firea coruptă a omului și nici să schimbe scopul și direcția celor urmărite de om. De aceea face Dumnezeu lucrarea de judecată din zilele de pe urmă: El exprimă și furnizează adevărul pentru a rezolva problema firii corupte a omului. Care este cel mai important lucru pe care îl face Dumnezeu? El exprimă și furnizează adevărul și îl judecă și mustră pe om. El nu dorește să te miște prin acțiunile Sale sau prin lucrurile pe care le face, să schimbe direcția și scopul celor urmărite de tine. Nu ar lucra așa. Orice ar spune Dumnezeu despre cât de răbdător este față de om sau despre cum îl mântuiește pe om, indiferent de preț – oricum S-ar exprima, Dumnezeu dorește doar să-l facă pe om să-I înțeleagă intenția de a mântui omenirea. El nu spune acele lucruri pentru a înmuia inimile oamenilor și pentru a le îngădui să se schimbe deoarece sunt foarte mișcați fiindcă L-au auzit. Nu se poate face așa ceva. De ce nu? Firea coruptă a omului este natura-esență a lui și acea natură-esență este temelia pe care se bazează oamenii pentru a supraviețui. Nu este o deprindere sau un obicei prost care se va schimba cu un mic imbold; nu se va schimba de îndată ce o persoană este fericită sau cu unele cunoștințe dobândite ori cu un număr de cărți citite. Ar fi imposibil. Nimeni nu poate schimba natura omului. Oamenii se pot schimba doar acceptând și dobândind adevărul – numai adevărul îi poate schimba. Dacă vrei să obții o schimbare în viața-fire a ta, trebuie să urmărești adevărul, iar pentru a urmări adevărul, trebuie să începi prin a obține o înțelegere clară a tuturor diverselor adevăruri pe care le rostește Dumnezeu. Unii oameni cred că, dacă au înțeles doctrina, atunci au înțeles adevărul. Se înșală amarnic. Dacă înțelegi doctrina credinței în Dumnezeu și poți vorbi despre câteva teorii spirituale, nu e ca și cum ai fi înțeles atunci adevărul. Gândește-te bine acum: la ce se referă mai exact adevărul? De ce spun mereu că există atât de mulți oameni care nu înțeleg adevărul? Aceștia presupun: „Dacă pot înțelege sensul cuvintelor lui Dumnezeu, înseamnă că am înțeles adevărul” și „Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte; toate sunt rostite în inimile noastre și, prin urmare, sunt limba noastră comună.” Spune-Mi, este corectă sau nu această afirmație? Ce înseamnă, de fapt, să înțelegi adevărul? De ce spunem că ei nu înțeleg adevărul? Mai întâi, vom vorbi puțin despre ce este adevărul. Adevărul este realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Așadar, cum se raportează realitatea acelor lucruri pozitive la om? (Din câte înțeleg eu, Dumnezeule, modul în care se manifestă faptul că o persoană înțelege adevărul este că, indiferent ce oameni, evenimente și lucruri întâlnește, ea are principii, știe cum să le trateze și are o cale de practicare; adevărul îi poate rezolva dificultățile și poate deveni realitate în viața ei. Dumnezeu tocmai spunea că înțelegerea doctrinei de către o persoană nu este o înțelegere a adevărului – aceasta are impresia că a înțeles adevărul, dar nu poate rezolva niciuna dintre problemele și dificultățile pe care le întâmpină în viața reală. Nu are nicio cale pentru asta; nu poate asocia lucrurile cu adevărul.) Aceasta înseamnă să nu înțelegi adevărul. O parte din ceea ce tocmai s-a spus a pus punctul pe „i”: ce este adevărul? (Adevărul le poate îngădui oamenilor să aibă o cale de a practica și de a acționa cu principii; le poate rezolva dificultățile.) Așa este. Să te compari pe tine însuți cu adevărurile-principii și să practici în conformitate cu ele – aceasta e calea. Dovedește că este o înțelegere a adevărului. Dacă doar înțelegi doctrina și, când ți se întâmplă ceva, nu o poți aplica și nu poți găsi principiile, aceea nu este o înțelegere a adevărului. Ce este adevărul? Adevărul constă din principiile și criteriile pentru săvârșirea tuturor lucrurilor. Nu este așa? (Ba da.) Când spun că nu înțelegeți adevărul, spun că plecați de la predici cunoscând doar doctrina. Nu știți care sunt principiile și criteriile adevărului din interiorul ei, ce lucruri care vi se întâmplă implică un aspect al adevărului sau care stări au legătură cu el, nici nu știți cum să aplicați acel aspect al adevărului. Nu știți niciunul dintre aceste lucruri. Să spunem, de exemplu, că ați pus o întrebare. Faptul că ați pus întrebarea înseamnă că nu înțelegeți adevărul aferent. Îl veți înțelege după ce avem părtășie despre el? (Da.) Îl puteți înțelege puțin după părtășie, dar dacă nu reușiți să înțelegeți când vi se întâmplă din nou un lucru similar, aceea nu e o înțelegere reală a adevărului. Nu cunoști principiile și criteriile acelui adevăr; nu le stăpânești. Poate exista un adevăr pe care consideri că l-ai înțeles – dar referitor la realitățile pe care le abordează și pe care stări ale omului le vizează, dacă ai înțeles acel adevăr, poți atunci să-l compari cu starea ta? Dacă nu poți și nu știi niciodată care e adevărata ta stare, atunci ai oare o înțelegere a adevărului? (Nu.) Nu este o înțelegere a adevărului. Când vine vorba de un aspect al adevărului și al principiilor, dacă știi ce chestiuni și ce stări implică acel adevăr și ce fel de oameni sau care dintre stările tale au legătură cu acel adevăr și, de asemenea, dacă ești capabil să folosești acel adevăr pentru a le rezolva, atunci înseamnă că înțelegi adevărul. Dacă simți că înțelegi o predică în timp ce o asculți, dar când ți se cere să ai părtășie, pur și simplu repeți ca un papagal cuvintele pe care le-ai auzit, fiind incapabil să vorbești despre ele și să explici raportându-te la stări și situații reale, ai oare o înțelegere a adevărului? Nu, nu ai. Prin urmare, înțelegeți adevărul de cele mai multe ori sau nu? (Nu-l înțelegem.) De ce nu? Deoarece, în cazul celor mai multe adevăruri, după ce le auziți, plecați înțelegând doar doctrina. Tot ce puteți face este să o respectați ca pe o reglementare; nu știți cum să o aplicați flexibil. Când ți se întâmplă ceva, ești stupefiat; când ți se întâmplă ceva, nu poți aplica acea fărâmă de doctrină pe care ai înțeles-o la fața locului – este inutilă. Este aceasta o înțelegere a adevărului sau nu? (Nu este.) Asta înseamnă să nu înțelegi adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul, ce rămâne de făcut? Trebuie să te străduiești și să-ți dai osteneala să-l deslușești. Sunt câteva lucruri care trebuie să existe în umanitatea ta: trebuie să fii conștiincios și meticulos în ceea ce înveți și faci. Dacă ți-ar plăcea să urmărești adevărul, dar nu ai conștiința și rațiunea oamenilor normali, atunci nu vei putea niciodată să înțelegi adevărul, iar credința ta este una confuză. Acest lucru nu depinde de calibrul tău; depinde doar dacă deții acest tip de umanitate. Dacă îl deții, atunci, chiar dacă ai un calibru mediocru, tot poți înțelege adevărurile rudimentare. Cel puțin asta are legătură cu adevărul. Și, dacă ai un calibru foarte bun, atunci ceea ce înțelegi pot fi lucruri la nivelurile profunde ale adevărului, caz în care vei putea să pătrunzi mai profund în adevăr. Acest lucru este legat de calibrul tău. Dar dacă nu ai o atitudine de conștiinciozitate și meticulozitate în umanitatea ta și ești mereu vag și nesigur, confuz, într-o stare permanentă de neclaritate – tulbure, încețoșat și superficial în toate privințele, atunci, pentru tine, adevărul va consta mereu din reglementări și doctrină. Nu vei fi capabil să-l obții. Auzindu-Mă spunând acest lucru, simțiți acum că urmărirea adevărului este dificilă? Există un grad de dificultate, dar poate fi un grad mare sau unul mic. Dacă te gândești și depui eforturi, gradul de dificultate se va micșora și vei obține câteva adevăruri; dacă nu depui niciun efort pentru adevăr, ci doar pentru doctrină și practici externe, atunci nu vei putea să dobândești adevărul.

V-ați dat seama de miezul unui subiect prin părtășia Mea sistematică despre aceste adevăruri? Ați ajuns la vreo concluzie? Nu există mai multe detalii despre lucrurile din orice varietate a adevărului decât în ansamblul de cunoștințe din orice curs universitar? (Ba da.) Există atât de multe detalii! Oamenii pot înțelege subiectele învățăturii după un efort de doar câțiva ani, prin exersare permanentă și experiență practică, atât timp cât le pot memora și înțelege. În învățarea unei discipline academice, o poți stăpâni treptat doar dedicând timp și energie și gândindu-te puțin la ea. Dar pentru a înțelege adevărul, nu va fi suficient să-ți folosești doar creierul – trebuie să-ți folosești inima. Dacă nu meditezi la cuvintele lui Dumnezeu cu inima ta și nu le experimentezi cu inima, nu vei putea înțelege adevărul. Numai oamenii care au înțelegere spirituală, care sunt conștiincioși și care au capacitatea de înțelegere pot ajunge la adevăr; cei care nu au înțelegere spirituală, care sunt de calibru slab și nu au capacitate de înțelegere nu vor putea niciodată să ajungă la el. Sunteți oameni neatenți sau sunteți meticuloși? (Suntem oameni neatenți.) Nu este periculos? Puteți să fiți meticuloși? (Putem.) Acesta e un lucru bun; Mă bucur să aud asta. Nu spuneți mereu că nu puteți – de unde știți până nu încercați? Ar trebui să fiți capabili de acest lucru. Cu hotărârea și atitudinea voastră actuală în ceea ce căutați, există speranța să înțelegeți adevărurile de bază. Este realizabil. Atât timp cât o persoană este dispusă să-și folosească inima și să plătească un preț și să străduiește să obțină adevărul în inima ei, Duhul Sfânt va începe să lucreze și să o desăvârșească. Dacă nu se străduiește să obțină adevărul în inima ei, Duhul Sfânt nu va lucra. Amintiți-vă: pentru ca o persoană să ajungă să înțeleagă adevărul, trebuie să depună efort în mod proactiv și să plătească un preț, dar acest lucru poate obține doar jumătate din rezultatele dorite, poate obține doar partea cu care ar trebui să coopereze oamenii. Cealaltă jumătate este partea esențială a înțelegerii adevărului, la care oamenii nu ajung, și pe care, pentru a o obține, trebuie să se bazeze pe lucrarea și desăvârșirea Duhului Sfânt. Nu trebuie să uitați că, deși este suficient să vă bazați pe efort când vine vorba de a dobândi cunoștințe și a învăța despre știință, înțelegerea adevărului nu funcționează așa. Este inutil să vă bazați doar pe minte – trebuie să vă folosiți inima și să plătiți un preț. Ce obțineți plătind un preț? Lucrarea Duhului Sfânt. Dar care este fundația lucrării Duhului Sfânt? Mintea unei persoane trebuie să fie suficient de rafinată; inima ei trebuie să fie suficient de liniștită, așezată și sinceră pentru ca Dumnezeu să lucreze. Lucrarea Duhului Sfânt este subtilă, iar cei care au gustat din ea știu acest lucru. Oamenii care depun frecvent eforturi pentru a dobândi adevărul pot simți adesea luminarea Duhului Sfânt, prin urmare calea lor de practicare în îndeplinirea datoriei lor este netedă și există o claritate tot mai mare în inimile lor. Oamenii fără experiență nu pot simți lucrarea Duhului Sfânt și nu pot vedea niciodată calea corectă. Toate lucrurile sunt tulburi și nelămurite pentru ei; nu știu care este calea corectă. De fapt, nu este greu să ajungi la o înțelegere a adevărului și să vezi clar calea de practicare: dacă întrunești acele condiții în inima ta, Duhul Sfânt va lucra. Dar dacă inima ta iese din acele condiții, nu vei putea să detectezi lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru nu este abstract sau vag. Dacă ești în acele stări și inima ta întrunește acele condiții, dacă depui eforturi, cauți, cugeți și te rogi, Duhul Sfânt va lucra în tine. Dar dacă ești absent, vrând mereu să urmărești statutul și să te lupți pentru faimă și câștig, vrând mereu să faci mare caz și să-ți dedici eforturile doar de formă – dacă te eschivezi, te ascunzi, Îl eviți și Îl respingi mereu pe Dumnezeu, nefiind sincer, având o inimă care nu e deschisă în fața Lui – Duhul Sfânt nu va lucra, nu va ține seama de tine și nici măcar nu te va dojeni. Cât adevăr poate înțelege cineva care nu a experimentat nici măcar dojenirea de către Duhul Sfânt? Uneori, Duhul Sfânt te dojenește ca să-ți arate calea corectă și pe cea greșită de a proceda. Când îți dă un astfel de sentiment, ce câștigi în cele din urmă din asta? Vei fi dobândit abilitatea de a discerne între bine și rău și acel lucru îți va fi destul de clar dintr-o privire: „Acea cale e greșită – nu e în acord cu adevărul. Nu pot face asta.” În privința acelui lucru, vei ști clar care sunt principiile, care este intenția lui Dumnezeu și care este în realitate adevărul și, astfel, vei ști ce ar trebui să faci. Dar dacă Duhul Sfânt nu lucrează, dacă nu-ți dă o astfel de disciplină, vei fi pentru totdeauna într-o stare confuză, fără claritate, când vine vorba de astfel de lucruri. Când se vor abate asupra ta, vei fi uluit; când se vor abate asupra ta, nu vei ști ce se întâmplă și, în inima ta, vei fi foarte confuz – nu-ți va fi clar ce ar trebui să faci. Ai putea să explodezi de îngrijorare – dar de ce nu începe Duhul Sfânt să lucreze? Poate că unele stări dinlăuntrul tău nu sunt corecte și te împotrivești. Cu ce te împotrivești? Dacă te agăți de o opinie sau o noțiune greșită, Dumnezeu nu va lucra, ci va aștepta până când îți vei da seama că acea noțiune sau opinie este greșită. Duhul Sfânt va lucra numai pe acea bază. Când lucrează, Duhul Sfânt nu Se limitează la a-ți îngădui să știi, în mod conștient, ce este bine și ce este rău. În schimb, îți îngăduie să vezi în mod clar care este calea, direcția și scopul și cât de departe de adevăr este înțelegerea ta. Îți îngăduie să știi clar acest lucru. Ați avut astfel de interacțiuni? Dacă cineva crede în Dumnezeu de 10 sau 20 de ani fără astfel de interacțiuni sau experiențe specifice, ce fel de persoană este? Una neatentă. Poate oferi doar câteva doctrine și lozinci, adesea repetate verbal, și poate rezolva problemele doar cu acele câteva strategii și tehnici simple ale sale. În această privință, e destinat să facă puține progrese – nu va înțelege niciodată adevărul și Duhul Sfânt nu va lucra în el. Astfel de oameni neatenți, pentru care adevărul este complet inaccesibil, nu-l pot înțelege, chiar dacă Duhul Sfânt îi luminează. Și, astfel, Duhul Sfânt nu va lucra în ei. De ce nu? Are Dumnezeu persoane favorite? Nu. Care este atunci motivul? Calibrul lor este prea slab și adevărul le este inaccesibil. Ei nu înțeleg adevărul, chiar dacă Duhul Sfânt lucrează; dacă li s-ar spune că un lucru este un principiu, ar avea capacitatea de a înțelege? Nu. Prin urmare, Dumnezeu nu va face asta. V-ați confruntat cu acest lucru? Adevărul este imparțial. În timp ce-l urmărești, în timp ce-l aprofundezi, Duhul Sfânt va lucra, iar tu îl vei dobândi. Dar dacă ești leneș, râvnești la confort și nu ești dispus să faci un efort pentru adevăr, Duhul Sfânt nu va lucra și nu vei putea să dobândești adevărul, indiferent cine ești. Înțelegi acum? Urmăriți în prezent adevărul? Oricine îl urmărește îl câștigă, iar cei care câștigă în cele din urmă adevărul vor deveni comori. Cei care nu-l pot câștiga pot să-i invidieze, dar în zadar: dacă ratează această șansă, ea va dispărea.

Când este cea mai bună perioadă de timp pentru urmărirea adevărului? Această perioadă, în care Dumnezeu face lucrarea în trup, vorbește și are părtășie cu tine față în față, sfătuindu-te și ajutându-te. De ce spun că aceasta e cea mai bună perioadă? Pentru că lucrarea și cuvântările lui Dumnezeu întrupat îți pot îngădui pe deplin să înțelegi intențiile Duhului Sfânt și să știi cum lucrează El. Dumnezeu întrupat este capabil să înțeleagă în întregime principiile, tiparele, căile și mijloacele lucrării Duhului Sfânt și îți spune despre acestea, astfel încât să nu trebuiască să orbecăi pe cont propriu. Mergi pe această scurtătură și vei putea să ajungi imediat la ele. Când Dumnezeu întrupat Se oprește din vorbit și Își încheie lucrarea, va trebui să orbecăi singur. Nimeni nu poate să înlocuiască acest trup din carne și oase, să-ți poată spune explicit ce să faci, unde să te îndrepți și pe ce tip de drum să mergi. Nimeni nu poate să-ți spună acele lucruri; oricât de spiritual ar fi cineva, n-ar putea face asta. Există exemple în acest sens. Este întocmai ca în cazul credincioșilor în Isus, care cred de două mii de ani: unii dintre ei fac acum un pas înapoi pentru a citi Vechiul Testament și a păzi legea; iar unii poartă cruci, dar agață cele zece porunci în camerele lor și păzesc regulile și poruncile. Ce au câștigat ei până la urmă? Duhul Sfânt a făcut lucrare, dar fără cuvinte explicite, au fost lăsați să orbecăie. Ce înseamnă absența cuvintelor explicite? Înseamnă că oamenii orbecăie și ceea ce obțin este neconcludent. Nu există nimeni care să-ți ofere certitudine, spunând că este corect să faci un lucru și greșit să faci altul. Nu există nimeni care să-ți poată spune asta. Chiar dacă Duhul Sfânt te luminează și crezi că este ceva corect, oare aprobă Dumnezeu apoi? Nici tu nu ești sigur, nu-i așa? (Nu.) Acele cuvinte ale Domnului Isus, pe care le-a lăsat în urmă acum două mii de ani și care au fost consemnate în Biblie – acum, după două mii de ani, credincioșii în Domnul au oferit explicații despre tot soiul de chestiuni legate de întoarcerea Lui și nimeni nu știe care este de fapt explicația exactă. Așadar, este un mare efort pentru ei să accepte această etapă a lucrării. Ce arată acest lucru? Că zece oameni au zece explicații și o sută de oameni au o sută de explicații cu aceste cuvinte echivoce, care nu sunt spuse explicit. Fiecare are propriile justificări și argumente. Care explicație este exactă? Atât timp cât Dumnezeu nu vorbește și nu oferă o concluzie, nimic din ceea ce spune omul nu contează. Oricât de mare ar fi confesiunea ta, oricât de mulți membri ar avea, are vreo însemnătate pentru Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu nu Se uită la forța ta. Chiar dacă nicio persoană din lume nu poate accepta ce face Dumnezeu, este corect și este adevărul. Este un fapt etern, neschimbător! Toate religiile și confesiunile explică într-un fel sau în altul și ce se întâmplă până la urmă? Este explicația ta de vreun folos? (Nu.) Dumnezeu o respinge cu o singură propoziție. Indiferent cum vei continua să explici, va ține Dumnezeu seama de tine? (Nu.) De ce nu va ține Dumnezeu seama de tine? Dumnezeu a început să facă o lucrare nouă, care durează acum de aproape 30 de ani. Va ține El seama de acei oameni, oricât de arogant ar vocifera ei? (Nu.) Nu va ține seama. Oamenii din religie ar spune: „Dacă Tu nu ții seama de ei, oare acei oameni nu pot fi mântuiți?” În realitate, cuvintele lui Dumnezeu au clarificat totul de mult timp, iar ceea ce spune El este literă de lege. Oricâtă forță ar avea lumea religioasă, nu va fi de niciun folos; oricât de mare ar fi numărul celor din lumea religioasă, aceasta nu dovedește că au adevărul. Dumnezeu face ceea ce se cuvine; de oriunde ar trebui să înceapă, de acolo începe; pe oricine ar trebui să aleagă, pe acela îl alege. Este oare influențat și constrâns de lumea religioasă? (Nu.) Nicidecum. Aceasta e lucrarea lui Dumnezeu. Și, totuși, omenirea coruptă vrea să raționeze cu Dumnezeu și Îi oferă toată ziua explicații – are vreun rost? Ba chiar pune stăpânire pe cuvintele Bibliei pentru a le interpreta așa cum vrea – le scoate în mod clar din context și chiar vrea să se agațe de ele toată viața, așteptând ca Dumnezeu să le împlinească. Visează! Dacă cineva nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu și vrea mereu să-I ceară lui Dumnezeu să facă una sau alta, mai are rațiune acea persoană? Ce încearcă să facă? Vrea să se revolte? Vrea să se lupte cu Dumnezeu? Când se va abate marele dezastru, toată lumea va fi uluită; toți vor plânge și vor striga în zadar. Nu așa se va întâmpla? Ba da.

Acum este cea mai bună perioadă de timp – este momentul în care Dumnezeu îi mântuiește și îi desăvârșește pe oameni. Nu aștepta până va veni ziua când vei fi ratat această perioadă și apoi vei cugeta: „Ce înseamnă acel lucru pe care l-a spus Dumnezeu? Ar fi fost mai bine să întreb la acea vreme, acum nu mai pot întreba. Doar mă voi ruga atunci; Duhul Sfânt va lucra, este același lucru.” Va fi oare la fel? (Nu.) Dacă ar fi, atunci oamenii care au crezut în Domnul pe parcursul acestor două mii de ani n-ar fi așa cum sunt. Privește doar cuvintele scrise de așa-zișii sfinți în prima jumătate a celui de-al doilea mileniu – cât de superficiale sunt, cât de jalnice! Există acum o carte groasă de imnuri pe care oamenii de toate religiile și confesiunile le cântă, iar acele imnuri vorbesc doar despre harul lui Dumnezeu și despre a fi binecuvântat – doar despre acele două lucruri. Este aceea o cunoaștere de Dumnezeu? Nu, nu este. Există vreo fărâmă de adevăr în ea? (Nu.) Ei știu doar că Dumnezeu îi iubește pe oamenii lumii. Există mereu o zicală în lume, care nu s-a schimbat niciodată: „Dumnezeu este iubire.” Aceasta e singura propoziție pe care o cunosc. Ei bine, cum îi iubește Dumnezeu pe oameni? Dumnezeu îi abandonează acum și îi elimină – mai este El iubire? După cum văd ei, nu – nu mai este. Prin urmare, Îl condamnă. Acel om care nu urmărește adevărul și nu-l poate înțelege este cea mai jalnică ființă. În prezent există o oportunitate extrem de mare. Dumnezeu S-a întrupat pentru a exprima adevărul și a-i mântui personal pe oameni. Ar fi mare păcat dacă nu ai urmări adevărul și nu l-ai câștiga. Dacă l-ai urmări și ai face acest lucru în mod energic, dar n-ai reuși să-l înțelegi în cele din urmă, ai avea conștiința curată – măcar nu te-ai fi dezamăgit pe tine însuți. Ați început acum urmărirea? Îndeplinirea unei datorii poate fi considerată urmărirea adevărului? Poate fi considerată un fel de cooperare, dar în ceea ce privește realizarea unei urmăriri a adevărului, considerarea drept o urmărire a adevărului, nu este încă la acel nivel. Este doar o formă de comportament, un fel de acțiune – înseamnă să ai o atitudine de urmărire a adevărului. Așadar, cum se poate considera ceva drept urmărirea adevărului? Trebuie să începi prin a înțelege adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul, nu iei nimic în serios și abia o scoți la capăt în datoria ta, făcând orice dorești, fără să cauți vreodată adevărul sau să acorzi atenție adevărurilor-principii, vei fi atunci capabil să înțelegi adevărul? Dacă nu înțelegi adevărul, cum poți să-l urmărești? Nu este așa? (Ba da.) Ce fel de oameni sunt aceia care nu urmăresc adevărul? Sunt idioți. Cum urmărești atunci adevărul? Trebuie să începi prin a-l înțelege. Este istovitor să înțelegi adevărul? Nu, nu este. Începe cu mediile cu care intri în contact și cu datoria pe care o îndeplinești și practică și pregătește-te conform adevărurilor-principii. Aceste acțiuni arată că ai început să mergi pe drumul urmăririi adevărului. În primul rând, pornind de la aceste principii, începe să cauți, să cugeți, să te rogi și să obții luminarea puțin câte puțin – acea luminare pe care o obții este adevărul pe care ar trebui să-l înțelegi. Caută mai întâi adevărul în îndeplinirea datoriei tale și acționează conform adevărurilor-principii. Toate aceste lucruri sunt inseparabile de viața reală: oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnești în viață și chestiunile care intră în sfera datoriei tale. Începe cu acele chestiuni și ajungi la o înțelegere a adevărurilor-principii – vei avea atunci pătrundere în viață.

23 octombrie 2019