Astăzi, vom continua părtășia despre cel de-al cincisprezecelea punct al diferitelor manifestări ale antihriștilor: nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos. În timpul ultimei noastre părtășii, am împărțit acest subiect în două părți. Prima parte tratează diferitele manifestări ale neîncrederii antihriștilor în existența lui Dumnezeu, pe care am împărțit-o mai departe în două elemente: în primul rând, antihriștii care neagă identitatea și esența lui Dumnezeu; în al doilea rând, antihriștii care neagă suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Data trecută, am avut în primul rând părtășie despre modul în care antihriștii nu-I recunosc esența lui Dumnezeu sau firea și despre modul în care antihriștii nu recunosc că tot ceea ce face Dumnezeu este adevărul și reprezintă identitatea Sa și despre modul în care antihriștii, cu siguranță, nu acceptă semnificația și adevărul din spatele a tot ceea ce face Dumnezeu. Antihriștii se închină Satanei, îl consideră pe Satana drept Dumnezeu și folosesc toate declarațiile și punctele de vedere ale Satanei ca bază și etalon prin care evaluează identitatea lui Dumnezeu. Astfel, în inimile lor, exaltă și venerează în mod repetat ceea ce face Satana, preamăresc și laudă acțiunile Satanei și îl folosesc pe Satana pentru a lua locul identității și esenței lui Dumnezeu. Mai rău, pe baza recunoașterii a tot ceea ce face Satana, pun la îndoială și își formează tot timpul noțiuni și judecăți cu privire la cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, Îi condamnă cuvintele și lucrarea. Prin urmare, în procesul de a-L urma pe Dumnezeu, antihriștii nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor, adevărul lor sau direcția și scopul vieții lor. În schimb, cu fiecare ocazie, se opun lui Dumnezeu și Îi evaluează identitatea și esența lui Dumnezeu prin prisma unuor lucruri precum noțiunile și închipuirile lor, logica și gândurile Satanei, firea și metodele ei. În procesul de a-L urma pe Dumnezeu, se îndoiesc continuu, Îl suspectează și Îl privesc pe Dumnezeu, Îl judecă constant și Îl disprețuiesc, Îl condamnă și Îl tăgăduiesc în inimile lor. Toate aceste lucruri pe care le fac antihriștii și diferitele lor manifestări dovedesc că, într-adevăr, nu-L urmează pe Dumnezeu, că nu sunt credincioși adevărați sau iubitori ai adevărului și ai lucrurilor pozitive și că sunt, în schimb, dușmani ai adevărului și ai lui Dumnezeu. Când acești oameni vin în casa lui Dumnezeu, la biserică, ei nu sunt aici pentru a primi mântuirea lui Dumnezeu sau pentru a veni înaintea lui Dumnezeu și a accepta cuvintele Sale ca find viață. Deci, pentru ce sunt ei aici? Când acești oameni vin în casa lui Dumnezeu, încearcă, în primul rând, să își satisfacă curiozitatea, cel puțin; în al doilea rând, doresc să urmeze această tendință, iar în al treilea rând, doresc binecuvântări. Acestea sunt intențiile și scopurile lor și atât. Judecând pe baza esenței naturii antihriștilor, nu intenționează niciodată să accepte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor, nu intenționează niciodată să ia cuvintele lui Dumnezeu ca principii de practică sau ca direcție și scop al vieții lor și nu intenționează niciodată să își schimbe sau să își abandoneze opiniile, să își transforme sau să își abandoneze noțiunile și să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a se căi în întregime, să se prosterneze înaintea Lui și să Îl accepte ca Mântuitor al lor. Ei nu au astfel de intenții. Continuă doar să se laude în fața lui Dumnezeu despre cât de măreți sunt, cât de capabili, cât de puternici, înzestrați și talentați sunt, cum pot deveni un stâlp și o coloană vertebrală a casei lui Dumnezeu și așa mai departe, urmărind astfel să își atingă scopul de a fi foarte apreciați în casa lui Dumnezeu, recunoscuți de Dumnezeu și promovați în casa lui Dumnezeu, pentru a-și satisface ambițiile și dorințele. Nu numai atât, dar vor, de asemenea, să își satisfacă ambiția, dorința și planul „să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în cea viitoare.” Au abandonat ei vreodată aceste ambiții, dorințe și planuri? Pot să înțeleagă, să abandoneze și să rezolve subiectiv aceste probleme? Nu intenționează niciodată să facă asta. Indiferent de ceea ce spun sau expun cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă pot face legătura între cuvintele Lui și ei înșiși, chiar dacă știu că planurile, gândurile și intențiile lor sunt opuse cuvintelor lui Dumnezeu și nu sunt în concordanță cu ele, că merg împotriva adevărurilor-principii și sunt manifestări ale firii antihriștilor, își mențin cu fermitate opiniile, ambițiile și dorințele și nu au niciun plan de a se schimba, de a-și modifica părerile, de a-și abandona ambițiile și dorințele și de a veni înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta expunerea, judecata, pedeapsa și emondarea din partea Lui. Acești oameni nu sunt doar intransigenți în inimile lor, ci și aroganți și încrezuți – sunt aroganți până într-acolo încât sunt complet iraționali. În același timp, sunt profund scârbiți de fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu și îl urăsc în adâncul inimilor lor; urăsc expunerea de către Dumnezeu a naturii-esențe a omenirii corupte și expunerea diferitelor firilor corupte de către El. Îl urăsc pe Dumnezeu și urăsc adevărul fără niciun motiv întemeiat, urându-i chiar pe cei care urmăresc adevărul și pe cei pe care Dumnezeu îi iubește. Acest lucru arată pe deplin că firea antihriștilor este într-adevăr ticăloasă. Ura lor neprovocată, ostilitatea, opoziția, judecata și negarea față de Dumnezeu și adevăr ne arată, de asemenea, că antihriștii au într-adevăr o fire feroce.

Diferitele firi ale antihriștilor sunt exemple emblematice ale celor pe care le are omenirea coruptă, iar gravitatea firilor variate ale antihriștilor o depășește pe cea a oricărui individ corupt de rând. Indiferent cât de profund sau concret expune Dumnezeu firile corupte ale omenirii, antihriștii neagă și resping acest lucru, neacceptându-l ca fiind adevărul sau lucrarea lui Dumnezeu. Ei doar recunosc și cred că a fi suficient de rău, nemilos, ticălos, sinistru și feroce este singura modalitate de a rămâne în cele din urmă ferm, de a ieși în evidență și de a se menține pe poziție până la sfârșit în această societate și pe fundalul tendințelor rele. Aceasta este logica antihriștilor. Prin urmare, antihriștii nutresc ostilitate și ură față de esența dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu, față de fidelitatea și atotputernicia lui Dumnezeu și față de alte lucruri pozitive ca acestea. Indiferent cât de mult mărturisesc oamenii despre identitatea, esența și întreaga lucrare a lui Dumnezeu și indiferent cât de concret și autentic fac acest lucru, antihriștii nu acceptă, nu recunosc că este lucrarea lui Dumnezeu, că în ea există adevăr pe care să-l cauți sau că este cel mai bun material educațional și cea mai bună mărturie pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire. În schimb, antihriștii se prosternează în admirație față de orice lucru mic pe care îl face Satana, fie el conștient sau inconștient. Când vine vorba de lucrurile pe care le face Satana, antihriștii le acceptă, cred, le venerează și le urmează în mod uniform, indiferent dacă sunt considerate nobile sau umile în rândul omenirii. Cu toate acestea, există un lucru care îi neliniștește pe antihriști: Buddha a spus că îi poate face pe oameni să transceadă în Tărâmul Pur, iar antihriștii se gândesc: „Acest Tărâm Pur pare a fi inferior Împărăției Cerurilor și Raiului despre care vorbește Dumnezeu – nu este chiar ideal. Deși Satana este puternic și poate aduce beneficii infinite oamenilor și le poate satisface toate ambițiile și dorințele, un lucru pe care nu îl poate face este să facă o promisiune omului, nu-i poate permite să intre în Împărăția Cerurilor și să obțină viața veșnică. Satana nu îndrăznește să facă o astfel de afirmație și nici nu poate realiza acest lucru.” În adâncul inimii lor, antihriștii simt că acest lucru este de neconceput și, în același timp, simt că este cel mai regretabil lucru. Și astfel, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu cu reticență, continuă să comploteze despre cum să obțină binecuvântări mai mari și despre cine le poate satisface dorințele și ambițiile. Calculează și socotesc și, în cele din urmă, nu au de ales decât să facă compromisul de a rămâne în casa lui Dumnezeu. Pe baza acestor manifestări ale antihriștilor, care este atitudinea și punctul lor de vedere față de Dumnezeu? Au o fărâmă de credință autentică? Au credință adevărată în Dumnezeu? Îi recunosc, chiar și într-o mică măsură, acțiunile Lui? Pot ei să spună „Amin” din adâncul inimii lor pentru faptul că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, viața și calea? Dumnezeu a făcut o lucrare atât de mare în rândul omenirii – pot antihriștii să laude din adâncul inimilor lor puterea măreață și firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Nu.) Tocmai pentru că antihriștii neagă identitatea lui Dumnezeu, esența și toată lucrarea Sa, ei se ridică în slăvi și mărturisesc în mod constant despre propria persoană cât timp Îl urmează și încearcă să le câștige bunăvoința și inimile oamenilor și chiar să controleze și să înrobească inimile oamenilor și se iau la întrecere cu Dumnezeu pentru cei aleși de El. Toate aceste manifestări dovedesc că antihriștii nu recunosc niciodată identitatea și esența lui Dumnezeu și nici nu admit că omenirea și toate lucrurile se află sub suveranitatea Creatorului. Asta am disecat data trecută despre opiniile, manifestările și revelațiile pe care le au antihriștii le au cu privire la existența lui Dumnezeu. Din moment ce antihriștii au aceste opinii și manifestări cu privire la existența lui Dumnezeu, care este atunci atitudinea lor față de Hristos, întruparea lui Dumnezeu? Îl pot crede, recunoaște, urma și I se pot supune cu adevărat? (Nu.) Judecând după modul în care antihriștii tratează existența lui Dumnezeu, ei au acest tip de atitudine față de Duhul lui Dumnezeu, deci este inutil să spunem că atitudinea lor față de întruparea lui Dumnezeu trebuie să fie și mai odioasă decât atitudinea lor față de Duhul Său, cu manifestări mai pronunțate și mai grave.

II. Antihriștii neagă esența lui Hristos

Astăzi, vom avea părtășie despre modul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos, întruparea lui Dumnezeu, pe baza neîncrederii lor în existența lui Dumnezeu. Faptul că antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu este recunoscut pe scară largă. După toată această părtășie, expunere și disecare, ați dobândit o înțelegere concretă a firilor și a manifestărilor antihriștilor? Indiferent dacă acceptă lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat sau faptul că Dumnezeu a devenit trup, în realitate, ei neagă existența lui Dumnezeu. Așadar, ce fel de oameni sunt mai exact? La drept vorbind, sunt neîncrezători oportuniști, sunt farisei. Unii dintre ei par în mod clar răi, în timp ce alții par umili, cu un comportament rafinat, demn și nobil – ei sunt fariseii standard. Când vine vorba de aceste două tipuri de oameni – cei care par răi și cei care par pioși și nu par răi – dacă în mod fundamental ei nu cred în existența lui Dumnezeu, putem spune că sunt neîncrezători? (Da.) Astăzi avem părtășie despre ce păreri și atitudini au neîncrezătorii față de Hristos, ce manifestări au față de diferitele aspecte ale lui Hristos și cum putem înțelege esența antihriștilor prin aceste manifestări.

A. Cum tratează antihriștii originea lui Hristos

Când vine vorba de Hristos, care este o persoană obișnuită cu o identitate specială, care sunt, de obicei, lucrurile de care oamenii se preocupă cel mai mult? În primul și în primul rând, nu-i așa că multora le pasă de originea Sa? Acesta este un punct central al atenției oamenilor. Așadar, să avem mai întâi părtășie despre modul în care antihriștii tratează originea lui Hristos. Înainte de a avea părtășie despre acest lucru, să vorbim despre modul în care Dumnezeu a planificat diferitele aspecte ale originii trupului Său atunci când S-a întrupat. După cum bine se știe, în timpul Epocii Harului, Hristos a fost conceput de Duhul Sfânt și născut dintr-o fecioară. S-a născut într-o familie extrem de obișnuită, normală, care, în termenii de astăzi, s-ar numi o familie de cetățeni de rând. El nu S-a născut într-o mare familie bogată, de funcționari de stat sau eminentă – S-a născut într-un grajd, chiar, ceea ce era de neconceput și dincolo de imaginația tuturor. Privind la fiecare aspect al originii primei întrupări a lui Dumnezeu, familia în care s-a născut Dumnezeu întrupat a fost obișnuită. Maria, mama Sa, a fost, de asemenea, obișnuită și nu o persoană remarcabilă și, cu siguranță, nu a avut puteri speciale sau talente extraordinare, unice. Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că ea nu a fost o neîncrezătoare sau o non-credincioasă, ci o persoană care Îl urma pe Dumnezeu. Acest lucru este foarte important. Iosif, soțul Mariei, era tâmplar. Un tâmplar este un fel de meșteșugar, iar el avea un venit mediu, dar nu era bogat și nu avea prea mulți bani la dispoziție. Cu toate acestea, era departe de a fi sărac și putea satisface toate nevoile de bază ale familiei sale. Domnul Isus s-a născut într-o astfel de familie; judecând după standardele de astăzi privind veniturile și condițiile de viață, familia Sa abia ar putea fi considerată ca fiind din clasa de mijloc. În rândul omenirii, o astfel de familie ar fi considerată nobilă sau umilă? (Umilă.) Prin urmare, familia în care s-a născut Domnul Isus era departe de a fi faimoasă, bogată sau ilustră și chiar mai departe de ceea ce este considerat în zilele noastre de rang înalt. Când copiii din familiile bogate sau cu rang înalt ies în oraș, oamenii, de obicei, le dau târcoale și se înghesuie în jurul lor, dar familia Domnului Isus a fost opusă. El s-a născut într-o familie fără condiții de viață luxoase sau statut notabil. A fost o familie foarte obișnuită care a trecut neobservată și nebăgată-n seamnă de oameni, fără ca cineva să le aducă laude sau să se înghesuie în jurul lor. În acest context și mediu social din acea vreme, era Hristos în poziția de a primi o educație superioară sau de a fi influențat și contaminat cu diferitele stiluri de viață, gânduri, opinii și așa mai departe ale societății superioare? În mod clar, nu a fost. El a primit o educație obișnuită, a citit Scripturile acasă, a ascultat poveștile părinților Săi și a participat la slujbele bisericii împreună cu ei. În toate privințele, originea Domnului Isus și contextul în care a crescut nu au fost prestigioase sau nobile, așa cum și-ar putea imagina oamenii. Mediul în care a crescut El a fost același cu cel al unei persoane de rând. Viața Sa de zi cu zi era simplă și obișnuită, condițiile Sale de trai erau similare cu cele ale unei persoane de rând, nu aveau nimic special, iar Lui îi lipseau condițiile de trai speciale, superioare, din eșaloanele înalte ale societății. Acesta a fost contextul în care s-a născut primul trup al lui Dumnezeu și mediul în care a crescut.

Deși, de data aceasta, genul lui Dumnezeu întrupat este cu totul diferit de cel de data trecută, trecutul său familial este la fel de obișnuit și fără un statut notabil. Unii întreabă: „Cât de obișnuit?” În epoca actuală, obișnuit înseamnă un mediu de viață de rând. Hristos s-a născut într-o familie de muncitori, adică o familie care se bazează pe salariu pentru a trăi, care poate avea grijă de propriile nevoi de bază, dar nu este la fel de înstărită ca cei bogați. Hristos a avut de-a face cu oameni obișnuiți și a fost expus la viețile oamenilor de rând; El a trăit în acest tip de mediu, nu era nimic special în el. În general, sunt copiii din familiile de muncitori în poziția de a învăța abilități artistice? Au ei posibilitatea de a fi expuși la diverse puncte de vedere predominante în înalta societate? (Nu.) Nu numai că nu sunt în poziția de a deprinde diverse abilități, dar cu atât mai mult, nu au ocazia de a interacționa cu oameni, evenimente și lucruri din înalta societate. Din această perspectivă, familia în care s-a născut Dumnezeu întrupat de data aceasta este foarte obișnuită. Părinții săi sunt oameni care își petrec zilele într-un mod respectabil, ale căror mijloace de trai depind de munca și de serviciul lor și au condiții de medii de viață. Astfel de condiții sunt cele mai comune în societatea modernă. Din perspectiva non-credincioșilor, nu au existat condiții superioare pentru mediul în care s-a născut Hristos și nimic din trecutul familiei Sale sau din calitatea vieții Sale nu era ceva cu care putea să se laude. Unele celebrități s-au născut în familii de savanți; strămoșii lor au fost toți educatori și intelectuali de rang înalt. Au crescut în acest mediu, cu stilul și ținuta unei familii erudite. A ales Dumnezeu un mediu familial similar pentru întruparea Sa? Nu. De data aceasta, lui Dumnezeu întrupat Îi lipsește, de asemenea, un mediu familial distins și un statut social remarcabil și, cu atât mai puțin, nu a avut un mediu de viață superior – familia Lui este cu totul obișnuită. Să nu discutăm încă de ce Dumnezeu întrupat a ales o astfel de familie, mediu de viață și fundal în care să crească; nu vom vorbi despre semnificația acestui lucru deocamdată. Spuneți-Mi, unii oameni nu sunt preocupați dacă Hristos a urmat cursurile universitare? Vă voi spune adevărul: am abandonat școala înainte de a da examenul de admitere la facultate și am plecat de acasă la 17 ani. Așadar, am mers la universitate? (Nu.) Este aceasta o veste proastă sau o veste bună pentru voi? (Cred că nu are nicio importanță să știm acest lucru, este irelevant pentru a-L urma pe Dumnezeu.) Aceasta este perspectiva corectă. Nu am menționat niciodată acest lucru înainte, nu pentru că am vrut să îl ascund sau să îl mușamalizez, ci pentru că nu este necesar să îl spun, deoarece aceste lucruri sunt complet irelevante pentru cunoașterea și faptul de a-L urmări pe Dumnezeu. Deși contextul nașterii lui Dumnezeu întrupat, mediul său familial și mediul în care a crescut nu au niciun impact asupra cunoașterii lui Dumnezeu sau a lui Dumnezeu întrupat și nu sunt cu adevărat legate de aceste lucruri, de ce abordez aceste aspecte aici? Acest lucru atinge unul dintre punctele de vedere ale antihriștilor cu privire la Hristos, punct de vedere pe care îl disecăm astăzi. Dumnezeu nu a ales un statut important, o identitate nobilă sau un mediu familial și social distins pentru întruparea Sa, cu atât mai puțin, nu a ales un mediu superior, lipsit de griji, bogat, luxos, în care să crească Dumnezeu, de asemenea, nu a ales un mediu familial în care să poată primi o educație superioară sau să fie expus înaltei societăți. Luând în considerare aceste aspecte ale alegerii făcute de Dumnezeu atunci când S-a întrupat, ar afecta aceste lucruri lucrarea pe care Hristos a venit să o facă? (Nu.) Privind procesul, natura și rezultatele lucrării Sale de mai târziu, aceste aspecte nu afectează în niciun fel planul, pașii sau rezultatele lucrării lui Dumnezeu, ci există un anumit avantaj pentru aceste aspecte ale alegerii Sale, adică faptul că El a ales să se nască într-un astfel de mediu este mai benefic pentru mântuirea aleșilor lui Dumnezeu, deoarece 99% dintre ei provin din medii similare. Acesta este un aspect al semnificației originii lui Dumnezeu întrupat, aspect pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă.

Tocmai am vorbit în termeni simpli și generali despre contextul și mediul nașterii lui Hristos, pentru a vă oferi o înțelegere generală a acestuia. În continuare, să disecăm modul în care tratează antihriștii originea lui Dumnezeu întrupat. În primul rând, antihriștii disprețuiesc în secret și se simt sfidători față de mediul și contextul nașterii lui Hristos. De ce îl disprețuiesc și se simt sfidători față de aceasta? Pentru că, în sinea lor, nutresc gânduri și noțiuni. Care este perspectiva lor în această privință? „Dumnezeu este creatorul, el este suprem, mai presus de toți, el este deasupra cerurilor și deasupra omenirii și a tuturor celorlalte ființe create. Dacă el este dumnezeu, atunci ar trebui ocupe cel mai înalt loc printre oameni.” Ce înțeleg ei prin „a ocupa cel mai înalt loc”? Vor să spună că ar trebui să stea cu capul și cu umerii deasupra tuturor, că ar trebui să se nască într-o familie mare, distinsă, nobilă și să nu-i lipsească nimic; că ar trebui să se nască cu o lingură de argint în gură, să dețină putere absolută, precum și autoritate și influență, să fie deosebit de bogat și miliardar. În același timp, ar trebui să fie foarte educat, să învețe tot ceea ce ar trebui să știe oamenii în această lume. De exemplu, ca un prinț moștenitor, ar trebui să primească meditații individuale, să frecventeze școli de elită și să se bucure de o viață specifică înaltei societăți. Nu ar trebui să fie copilul unei familii obișnuite. Deoarece Hristos este întruparea, educația sa ar trebui să o depășească pe cea a tuturor celorlalți, iar materialele sale de studiu ar trebui să fie diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Cred că, din moment ce Hristos vine să domnească ca rege, ar trebui să învețe arta de a conduce, precum și felul în care să guverneze și să controleze omenirea, să studieze cele treizeci și șase de stratageme, să învețe mai multe limbi și unele abilități artistice, astfel încât aceste lucruri să poată fi folosite în activitatea sa viitoare, astfel încât, în viitor, să poată guverna toate tipurile de oameni. Pentru ei, doar un astfel de Hristos ar fi nobil, măreț și capabil să-i mântuiască pe oameni, deoarece ar avea suficiente cunoștințe și talente, precum și o capacitate suficientă de a citi mințile oamenilor, astfel încât să-i poată controla. Antihriștii nutresc astfel de noțiuni despre originea întrupării lui Dumnezeu și se țin de acestea în timp ce Îl acceptă pe Dumnezeu Întrupat, nu lasă deoparte noțiunile lor și nu ajung să înțeleagă sau să cuprindă, din adâncul inimilor lor, ceea ce face Dumnezeu din nou. Nu își neagă noțiunile și punctele de vedere, nu ajung să înțeleagă erorile pe care le conțin și nu ajung să Îl cunoască pe Hristos și întruparea lui Dumnezeu și să accepte tot ceea ce spune și face Hristos cu o atitudine și un principiu de supunere față de adevăr. În schimb, ei evaluează tot ceea ce spune Hristos prin prisma propriilor noțiuni și puncte de vedere. „Această afirmație a lui Hristos este ilogică; aceea este prost formulată; există o greșeală gramaticală în aceasta; se vede că Hristos nu este foarte educat. Nu vorbește el ca o persoană obișnuită? Cum poate Hristos să vorbească așa? Nu este vina lui. De fapt, și el vrea să fie distins, să fie stimat de ceilalți, dar asta nu este posibil – nu provine dintr-o familie bună. Părinții lui au fost doar niște oameni obișnuiți, iar felul în care au fost ei l-a influențat să fie același tip de persoană. Cum a putut Dumnezeu să facă asta? De ce cuvintele și felul de a fi al lui Hristos nu par foarte elegante și nobile? De ce nu are el vorbirea și felul de a vorbi al savanților și al intelectualilor rafinați din societate, al prințeselor și prinților din clasele superioare ale societății? De ce cuvintele și faptele lui Hristos par atât de inconsecvente cu identitatea sa?” Antihriștii au acest tip de perspectivă și acest tip de observare în modul în care Îl privesc pe Hristos și toate cuvintele și lucrările Sale, modul în care El îi tratează pe oameni, discursul și felul Său de a vorbi și, în mod inevitabil, în inimile lor apar noțiuni. Nu numai că nu se supun lui Hristos, dar nu reușesc nici să Îi trateze corect cuvintele. Ei spun: „Poate o persoană atât de obișnuită, un om de rând, să fie mântuitorul meu? Poate el să mă binecuvânteze? Pot obține vreun beneficiu de la el? Pot fi îndeplinite dorințele și aspirațiile mele? Această persoană este prea obișnuită, până în punctul de a fi privită de sus.” Cu cât antihriștii Îl percep pe Hristos ca fiind obișnuit și mediocru și cred că Hristos este foarte normal, cu atât se simt mai înalți și mai nobili. În același timp, unii antihriști chiar fac comparații: „Ești tânăr și nu știi cum să te îmbraci sau să vorbești cu oamenii. Nu știi cum să scoți lucruri de la oameni. De ce ești atât de direct? Cum seamănă ceva din ce spui tu cu dumnezeu? Cum anume ceva din ceea ce spui tu reprezintă faptul că ești dumnezeu? Cum se aseamănă acțiunile, vorbirea, comportamentul, felul de a fi și îmbrăcămintea ta cu dumnezeu? Nu cred că te asemeni lui dumnezeu în niciunul din aceste privințe. Hristos ar trebui să aibă o educație superioară, să cunoască Biblia pe dinafară și să vorbească elocvent, dar tu te repeți mereu și, uneori, folosești cuvinte care nu sunt potrivite.” După mulți ani în care L-au urmat pe Hristos, antihriștii nu numai că nu au acceptat cuvintele lui Dumnezeu și adevărul în inimile lor, dar nu au acceptat nici faptul că Hristos este întruparea lui Dumnezeu. Acest lucru este echivalent cu faptul că nu L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor. În schimb, în inimile lor, disprețuiesc chiar mai mult întruparea lui Dumnezeu, această persoană obișnuită. Pentru că nu văd nimic special în Hristos, pentru că originea Sa a fost foarte comună și obișnuită și pentru că El pare incapabil să le aducă vreun beneficiu în societate sau în rândul omenirii sau să le permită să se bucure de vreun avantaj, încep să Îl judece fără temei și în mod deschis: „Nu ești tu doar un copil din familia cutare? Atunci ce e rău în faptul că te judec? Ce poți să-mi faci? Dacă ai avea o familie eminentă sau părinți care sunt funcționari publici, poate mi-ar fi frică de tine. De ce mi-ar fi frică de tine, așa cum ești tu? Deci, chiar dacă ești Hristos, întruparea mărturisită de Dumnezeu, nu mă tem de tine! Tot te voi judeca pe la spate și te voi comenta în voie. Ori de câte ori voi avea ocazia, îți voi studia familia și locul de naștere.” Acestea sunt lucrurile preferate pentru care antihriștii fac tam-tam. Nu caută niciodată adevărul și tot ceea ce nu se potrivește cu noțiunile și închipuirile lor este judecat și combătut în mod repetat de ei. Acești oameni știu foarte bine că ceea ce exprimă Hristos este adevărul, așa că de ce nu caută adevărul? Sunt de-adreptul iraționali!

Antihriștii venerează îndeosebi puterea și statutul. Dacă Hristos ar proveni dintr-o familie bogată și puternică, nu ar îndrăzni să spună nimic, dar cum provine dintr-o familie obișnuită, fără putere, nu se tem deloc de El. Simt că Îl pot studia și judeca cu lejeritate pe Dumnezeu, pe Hristos și sunt complet nonșalanți în legătură cu acest lucru. Dacă ar recunoaște și ar crede cu adevărat că această persoană este întruparea lui Dumnezeu, ar putea să acționeze în acest fel? Ar face asta cineva cu un dram de inimă cu frică de Dumnezeu? Nu s-ar stăpâni? (Ba da.) Ce fel de oameni pot acționa în acest fel? Nu este acesta comportamentul antihriștilor? (Ba da.) Dacă recunoști că esența lui Hristos este Dumnezeu Însuși și că persoana pe care o urmezi este Dumnezeu, cum ar trebui să tratați tot ceea ce are legătură cu Hristos? Nu ar trebui ca oamenii să aibă principii? (Ba da.) Atunci de ce îndrăznesc să încalce aceste principii fără cea mai mică reținere? Nu este aceasta o manifestare a ostilității față de Hristos? Pentru că Hristos s-a născut într-o familie obișnuită, pe lângă faptul că se simt nemulțumiți de El, antihriștii nutresc ostilitate și față de familia Sa și față de membrii acesteia, iar cât această ostilitate apare în ei, nu se opresc și nu se odihnesc, dimpotrivă, dau târcoale casei lui Hristos și pun întrebări ori de câte ori au ocazia, ca și cum ar face o activitate legală: „S-a întors Hristos? S-a schimbat vreo parte din viața familiei de la apariția lui Hristos?” Își bagă nasul în aceste chestiuni cu fiecare ocazie. Nu sunt acești oameni odioși? Nu sunt dezgustători? Nu sunt detestabili? Sunt extrem de detestabili și sordizi! Să lăsăm deoparte, pentru moment, credința lor în Dumnezeu și să ne gândim doar la: ce fel de caracter trebuie să aibă oamenii care pot face astfel de lucruri și nutresc astfel de gânduri sordide? Trebuie să aibă un caracter josnic. Toți sunt oameni josnici, detestabili și sordizi la extrem! Dacă nu crezi în Hristos, poți să-Mi spui clar: „Nu pari a fi Dumnezeu; ești doar o persoană pe care am judecat-o pe la spate – ce poți face în legătură cu asta? Te-am negat – ce poți face în legătură cu asta?” Dacă nu crezi, nu te voi forța să crezi și nimeni nu va insista ca tu să crezi. Dar nu este nevoie să te implici pe ascuns în aceste acțiuni meschine. Ce scop au ele? Te pot ajuta să îți dezvolți credința? Te pot ajuta să progresezi în viață sau să-L înțelegi mai bine pe Dumnezeu? Nu servesc niciunuia dintre aceste scopuri, așa că de ce să te implici în ele? Cei care se angajează în astfel de acțiuni au, cel puțin, o umanitate extrem de disprețuitoare; ei nu cred în esența lui Hristos și nici nu Îi recunosc identitatea. Dacă nu crezi, atunci nu crede. Pleacă! De ce să îți prelungești șederea în casa lui Dumnezeu? Nu crezi în Dumnezeu, dar totuși îți dorești binecuvântări și nutrești ambiții și dorințe – așa își manifestă antihriștii faptul că sunt detestabili. Astfel de oameni, fiind atât de detestabili, sunt capabili de astfel de acțiuni „excepționale”. Am fost plecat de acasă timp de 20 de ani, iar acești oameni au „avut grijă” de acea casă timp de 20 de ani; am fost plecat timp de 30 de ani, iar ei au „avut grijă” de ea timp de 30 de ani. M-am întrebat de ce erau atât de „buni” și inactivi. Am găsit răspunsul la această întrebare, și anume că vor să se opună lui Dumnezeu până la capăt. Nu cred în esența lui Dumnezeu sau în tot ceea ce a făcut El. La suprafață, par curioși și preocupați, dar în esență, monitorizează și caută pârghii, înlăuntrul lor sunt ostili, neagă și condamnă. De ce mai cred acești oameni? Ce rost are ca ei să creadă în Dumnezeu? Ar trebui să nu mai creadă și să plece repede de aici! Casa lui Dumnezeu nu are nevoie de astfel de oameni. Nu ar trebui să se facă de râs! Ați face aceleași lucruri în circumstanțe și condiții similare? Dacă ați putea face asta, atunci sunteți la fel ca ei, un grup de antihriști hotărâți să se opună lui Dumnezeu până la capăt, necruțători până la moarte, încercând să găsească pârghii și dovezi asupra lui Dumnezeu pentru a-L nega pe El, a-I nega esența și identitatea.

Indiferent ce face Dumnezeu, El nu greșește niciodată. Indiferent dacă S-a născut într-un mediu și într-un cadru comun, obișnuit sau într-unul distins, nu ar fi nimic greșit în asta și nimic care să le permită oamenilor să aibă ceva la mână asupra Lui. Dacă încerci să găsești vreo greșeală sau vreo dovadă în întruparea lui Dumnezeu pentru a dovedi că El nu este Hristos sau că Îi lipsește esența lui Dumnezeu, îți spun că nu trebuie să te deranjezi să încerci și nu trebuie să te deranjezi să crezi. Pleacă pur și simplu – nu vei fi scutit atunci deranjul? De ce să îți faci viața atât de dificilă? Încercarea de a găsi greșeli sau dovezi în Hristos pentru a-L acuza, nega sau condamna nu este ocupația, datoria sau responsabilitatea ta legitimă. Indiferent de familia în care s-a născut Hristos, de mediul în care a crescut sau de umanitatea pe care o deține, aceasta a fost alegerea lui Dumnezeu Însuși, Creatorul și nu are nimic de-a face cu nimeni. Orice face Dumnezeu este corect, este adevărul și este făcut pentru binele omenirii. Dacă Dumnezeu nu s-ar fi născut într-o familie obișnuită, ci într-un palat, ar fi avut o persoană obișnuită sau cineva dintr-o clasă socială inferioară vreo șansă să interacționeze cu Dumnezeu? Deci, este ceva în neregulă cu faptul că Dumnezeu a ales un astfel de mod de a se naște și de a crește? Aceasta este o iubire de neegalat în lume, este un lucru pozitiv. Cu toate acestea, antihriștii văd în lucrul pozitiv făcut de Dumnezeu un semn că El este ușor de intimidat și de manipulat și vor să-L monitorizeze constant și să caute pârghii pe care să le folosească împotriva Lui. Ce monitorizezi tu? Dacă nici măcar nu poți avea încredere în caracterul și umanitatea lui Hristos și Îl urmezi ca fiind Dumnezeu, atunci nu îți dai singur palme? Nu îți îngreunezi singur situația? De ce faci acest joc? Este distractiv? Ulterior, am observat că majoritatea oamenilor care L-au acceptat pe Dumnezeu Atotputernic mai târziu au putut trata această chestiune în mod corect. Câțiva au fost curioși atunci când au interacționat cu Mine, dar i-am evitat și ignorat pe acești oameni. Dacă poți accepta adevărul, suntem o singură familie. Dacă tu poți și încerci mereu să întrebi despre informațiile Mele personale, atunci pleacă! Nu te recunosc; nu suntem o familie, ci suntem dușmani! Dacă, după ce au auzit atâtea cuvinte ale lui Dumnezeu și au primit lucrarea și păstorirea Sa timp de atâția ani, oamenii încă nutresc astfel de gânduri despre întruparea lui Dumnezeu și chiar acționează pe baza lor, trebuie spus că astfel de oameni au o fire antagonică față de Dumnezeu. Sunt dușmani înnăscuți ai lui Dumnezeu, incapabili să accepte lucruri pozitive.

Acum două mii de ani, Pavel a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se împotrivi Domnului Isus, persecutându-L, judecându-L și condamnându-L nebunește. De ce? Pentru că Domnul Isus s-a născut într-o familie obișnuită, era un membru normal al populației și nu primise așa-numitele „educație”, „impact” sau „influență a cărturarilor și fariseilor”. În ochii lui Pavel, o astfel de persoană nu era demnă de a fi numită Hristos. De ce nu? Pentru că avea o identitate umilă, nu avea o poziție socială prea înaltă și era un membru al clasei inferioare din societatea umană și, prin urmare, nu era demn să fie numit Hristos sau Fiul Dumnezeului celui viu. Din această cauză, Pavel a îndrăznit să depună toate eforturile pentru a I se împotrivi Domnului Isus, folosindu-se de influența, carisma sa și de guvern pentru a-L condamna și a I se împotrivi, pentru a-I desființa lucrarea și pentru a-i aresta pe cei care-L urmează. În timp ce se împotrivea Domnului Isus, Pavel credea că apără lucrarea lui Dumnezeu, că acțiunile sale sunt drepte și că el reprezintă o forță justă. Credea că se împotrivește nu lui Dumnezeu, ci unei persoane obișnuite. Tocmai pentru că a considerat originea lui Hristos ca fiind umilă și nu măreață, a îndrăznit să-L judece și să-L condamne pe Hristos fără scrupule și nesăbuit și s-a simțit deosebit de împăcat și liniștit în inima sa cu privire la acțiunile sale. Ce fel de creatură era el? Chiar dacă nu și-a dat seama că Domnul Isus a fost întruparea lui Dumnezeu sau nu știa că predicile și cuvintele Sale veneau de la Dumnezeu, merita o astfel de persoană obișnuită atacul său total? A meritat acest tip de atac răuvoitor? A meritat oare ca Pavel să născocească zvonuri și minciuni pentru a-i înșela pe alții și pentru a se lua la întrecere cu El pentru oameni? Nu erau minciunile lui Pavel nefondate? A afectat vreuna dintre acțiunile Domnului Isus interesele sau statutul lui Pavel? Nu. Domnul Isus a predicat și a ținut predici în rândul claselor sociale inferioare și, în același timp, destul de mulți oameni L-au urmat. Aceasta era o lume complet diferită de mediul de viață al unei persoane ca Pavel, așa că de ce l-a persecutat Pavel pe Domnul Isus? Așa s-a manifestat esența lui antihristă. El s-a gândit: „Indiferent cât de mărețe, corecte sau acceptate sunt predicile tale, dacă eu spun că tu nu ești Hristos, atunci nu ești Hristos. Dacă nu-mi placi, te voi persecuta, te voi acuza în mod abuziv și te voi face să plătești.” Deoarece aceste lucruri pe care Hristos le are în cadrul umanității Sale normale nu satisfăceau cerințele lui Pavel și nu erau făcute sau avute în conformitate cu noțiunile și imaginația lui Pavel, antihriștii precum Pavel erau capabili să-L judece, să-L nege și să-L condamne fără scrupule. Ce s-a întâmplat în cele din urmă? După ce a fost doborât de Domnul Isus, Pavel a recunoscut până la urmă: „Cine ești, Doamne?” Domnul Isus a spus atunci: „Eu sunt Isus, Căruia te împotrivești.” Din acel moment, Pavel nu a mai crezut că Isus este o persoană obișnuită sau cineva care nu seamănă cu Hristos din cauza originii Sale umile. De ce? Pentru că lumina Domnului Isus îi putea orbi pe oameni, El avea autoritate, iar cuvintele Sale îi puteau doborî pe oameni și le puteau doborî sufletele. Pavel s-a gândit: „Ar putea această persoană numită Isus să fie, de fapt Dumnezeu? Ar putea fi el un fiu al dumnezeului viu? El poate să-i doboare pe oameni, deci trebuie să fie dumnezeu. Dar mai e ceva – cel care doboară oamenii nu este această persoană obișnuită care se numește Hristos, ci spiritul lui dumnezeu. Așa că, indiferent de situație, atât timp cât te vei numi Isus, nu mă voi pleca întru închinăciune. Eu mă închin doar dumnezeului din ceruri, spiritului lui dumnezeu.” După ce a fost doborât, Pavel a avut un gând. Deși faptul că fusese doborât era un lucru rău, îl făcuse să realizeze că o persoană care era numită Hristos avea o identitate specială și că a deveni Hristos era o mare onoare și că oricine devenea Hristos putea deveni fiu al lui Dumnezeu cel viu, se putea apropia de dumnezeu și își putea schimba relația cu dumnezeu, făcând acea persoană obișnuită una specială și transformându-i identitatea acelei persoane de rând în cea a unui fiu al lui dumnezeu. S-a gândit: „Deși tu, Isus, ești un fiu al al lui dumnezeul cel viu, ce este atât de impresionant în asta? Tatăl tău a fost un tâmplar sărac, iar mama ta o gospodină obișnuită. Ai crescut printre oamenii de rând, familia ta a avut o condiție socială inferioară, iar tu nu ai abilități speciale. Ai predicat vreodată într-un templu? Te recunosc scribii și fariseii? Ce educație ai primit? Au părinții tăi un grad ridicat de cunoștințe? Tu nu ai niciunul dintre aceste lucruri, dar totuși ești un fiu al lui dumnezeu cel viu. Atunci, din moment ce am un grad atât de ridicat de cunoștințe și interacționez cu oameni din înalta societate, iar părinții mei sunt intelectuali, educați și provin dintr-un anumit mediu, nu ar fi ușor pentru mine să devin Hristos?” Ce insinua el? „Dacă cineva ca Isus poate fi Hristos, atunci eu, Pavel, nu sunt oare și mai capabil să fiu Hristos, un fiu al zeului viu, din moment ce sunt extraordinar, atât de carismatic, informat și am un statut social înalt? Când Isus era în viață, el doar a predicat, a citit scripturile, a răspândit calea căinței, a mers peste tot, a vindecat oameni de boli, a scos demoni și a făcut o mulțime de semne și minuni. Asta e tot, nu? După aceea, el a devenit fiul lui dumnezeu cel viu și s-a înălțat la cer. Cât de greu poate fi? Eu, Pavel, sunt plin de cunoștințe și am un statut social și o identitate nobile. Dacă umblu mai mult printre oameni, așa cum a făcut Isus, îmi sporesc faima, am mai mulți adepți și beneficiez de mai mulți oameni și, dacă pot îndura greutăți, pot plăti prețul, îmi pot coborî statutul social, pot ține mai multe predici, pot munci mai mult și pot câștiga mai mulți oameni, nu se va schimba atunci identitatea mea? Nu mă voi transforma dintr-un fiu al omului într-un fiu al lui dumnezeu? Nu este Hristos un fiu al lui dumnezeu? Ce este atât de greu să fii Hristos? Nu este Hristos un fiu al omului care s-a născut din om? Din moment ce Isus a putut deveni Hristos, de ce nu pot eu, Pavel? E prea ușor! Orice a făcut Isus, voi face și eu; orice a spus, voi spune și eu; oricum a umblat printre oameni, voi face și eu la fel. Nu voi avea atunci aceeași identitate și poziție ca Isus? Nu voi îndeplini condițiile pentru a fi aprobat de Dumnezeu, la fel cum a făcut Isus?” Prin urmare, nu este greu să vedem din scrisorile lui Pavel înțelegerea și percepția sa asupra identității lui Isus. El credea că Domnul Isus a fost o persoană obișnuită care, prin muncă și prin plata prețului, și mai ales după ce a fost răstignit, a obținut aprobarea Tatălui ceresc și a devenit Fiul lui Dumnezeul Cel viu – că identitatea Sa s-a schimbat mai târziu. Astfel, în mintea oamenilor ca Pavel, Isus nu este recunoscut ca fiind trupul purtat de Dumnezeu pe pământ, ca fiind întruparea lui Dumnezeu între oameni. Ei nu recunosc niciodată esența lui Hristos.

Antihriștii de astăzi sunt ca Pavel. În primul rând, ei împărtășesc aceleași gânduri, ambiții și metode, precum și altceva – trăsătura comună a nesăbuinței. De unde provine nesăbuința lor? Provine din ambițiile și dorințele lor. Când antihriștii se uită la întruparea lui Dumnezeu, indiferent din ce unghi, nu reușesc să vadă esența lui Dumnezeu în Hristos. Oricum se uită, nu pot obține adevărul din aceasta sau să-I înțeleagă firea lui Dumnezeu. Oricum se uită, ei cred întotdeauna că Hristos este o persoană obișnuită. Cred că dacă Hristos ar fi coborât direct din cer ca să Îl vadă toți, nu ar fi obișnuit; cred că dacă Hristos nu ar avea nicio origine sau trecut și ar apărea din senin printre oameni, ar fi atât de neobișnuit și extraordinar! Lucrurile pe care oamenii nu le pot înțelege, care sunt extraordinare, sunt exact ceea ce satisface ambițiile, dorințele și curiozitatea antihriștilor. Ar prefera să urmeze un astfel de Hristos decât o persoană obișnuită care poate exprima adevărul și le poate dărui viață. Tocmai pentru că Hristos s-a născut din om și este, într-adevăr, o persoană obișnuită – o persoană normală și practică, care nu atrage destul atenția sau nu vorbește într-un mod care să zguduie cerul și pământul – că, atunci când antihriștii L-au observat pentru o vreme, cred că Hristos nu mai face și altceva. După ce rezumă unele modele, ei încep apoi să-L imite pe Hristos. Îi imită tonul, felul de a vorbi și intonația. Unii chiar imită cuvintele specifice pe care El le folosește, copiind chiar și sunetele respirației și tusea Lui. Unii oameni întreabă: „Această imitație se este din cazua ignoranței?” Nu. Ce o cauzează? Atunci când antihriștii văd o persoană atât de obișnuită ca Hristos, care spune doar niște cuvinte obișnuite, având atât de mulți adepți și atât de mulți oameni care I se supun, nu apar atunci unele gânduri în adâncul inimilor lor cu privire la această chestiune? Se bucură ei pentru Dumnezeu, se simt fericiți pentru El și Îl laudă sau se simt indignați, resemnați, ostili, invidioși și geloși? (Invidioși și geloși.) Se gândesc: „Cum ai devenit dumnezeu? De ce nu sunt eu dumnezeu? Câte limbi poți vorbi? Poți să faci semne și minuni? Ce le poți aduce oamenilor? Ce daruri și talente ai? Ce abilități ai? Cum ai reușit să faci atât de mulți oameni să te urmeze? Dacă abilitățile tale au fost de ajuns pentru ca atât de mulți oameni să te urmeze, atunci cu abilitățile mele, și mai mulți mă vor urma.” Așadar, antihriștii doresc să își concentreze eforturile pe acest lucru. Prin urmare, sunt întru totul de acord cu punctul de vedere al lui Pavel conform căruia a deveni Hristos este un vis realizabil.

Atunci când Dumnezeu le spune oamenilor să fie oameni conștiincioși și ființe create devotate, antihriștii simt un dispreț deosebit pentru aceste cuvinte, spunând: „Tot ceea ce spune Dumnezeu este bun și corect, dar este greșit să nu ne permită să devenim Hristos. De ce nu pot oamenii să devină Hristos? Nu este Hristos doar cineva cu viața lui Dumnezeu? Deci, dacă acceptăm cuvintele lui Dumnezeu, primim udarea și păstorirea Lui și avem viața lui Dumnezeu, nu putem deveni și noi Hristos? Ești o persoană obișnuită născută din oameni și la fel suntem și noi. Pe ce bază poți tu să fii Hristos, iar noi nu putem? Nu ai devenit Hristos mai târziu în viață? Dacă suferim și plătim prețul, citim mai multe din cuvintele lui dumnezeu, avem viața lui dumnezeu, rostim aceleași cuvinte pe care le rostește dumnezeu, facem ceea ce vrea dumnezeu să facă și îl imităm pe dumnezeu, nu putem deveni și noi Hristos? Ce este atât de greu în asta?” Antihriștii nu sunt fericiți să Îl urmeze pe Hristos și să devină adepți obișnuiți ai lui Hristos sau să fie ființe create sub stăpânirea Creatorului. Dorințele și ambițiile lor îi îndeamnă: „Nu fi o persoană obișnuită! A-l urma și a te supune lui Hristos la fiecare pas este o manifestare a incompetenței. Dincolo de cuvintele lui Hristos și de promisiunile lui dumnezeu, ar trebui să ai aspirații mai înalte, cum ar fi să te străduiești să devii un fiu al lui dumnezeu, fiul întâi născut, Hristos însuși, să fii foarte folosit de dumnezeu sau să fii un pilon în împărăția lui dumnezeu. Ce obiective mărețe și înălțătoare sunt acestea!” Ce părere aveți despre aceste idei? Merită ele promovate? Sunt ele ceva ce oamenii normali ar trebui să aibe? (Nu.) Tocmai pentru că antihriștii au acest tip de înțelegere a identității și esenței lui Hristos, ei nu iau în serios cuvintele și acțiunile lor de împotrivire, judecată, testare, negare și condamnare a lui Hristos. Ei se gândesc: „Ce este atât de înfricoșător în a judeca o persoană? Tu ești doar o persoană, nu-i așa? Recunoști că ești o persoană, așa că ce este greșit în faptul că te judec, te evaluez sau te condamn? Ce este în neregulă cu faptul că te monitorizez sau te studiez? Sunt liber să fac aceste lucruri!” Nu văd acest lucru ca pe o împotrivire față de Dumnezeu sau ca pe o opoziție față de El, ceea ce este un punct de vedere foarte periculos. Astfel, mulți antihriști s-au opus lui Hristos în acest fel timp de 20 sau 30 de ani, luându-se mereu la întrecere cu El în inimile lor. Îți voi spune adevărul – ești liber să faco ceea ce faci, dar dacă, în calitate de adept al lui Dumnezeu, Îi tratezi întruparea cu atâta lipsă de scrupule, atunci un lucru este sigur: nu îi faci greutăți unei persoane, tu vociferezi în mod deschis împotriva lui Dumnezeu și te pui împotriva lui Dumnezeu – ești împotriva lui Dumnezeu. Orice lucru care atinge esența, firea, acțiunile lui Dumnezeu și, în special, întruparea lui Dumnezeu, se referă la decretele administrative. Dacă Îl tratezi pe Hristos, Îl judeci și Îl condamni cu atâta lipsă de scrupule, atunci lasă-Mă să-ți spun că finalul tău a fost deja stabilit. Nu te aștepta ca Dumnezeu să te mântuiască. Dumnezeu nu poate mântui pe cineva care vociferează în mod deschis împotriva Lui și se ridică fără scrupule împotriva Lui. O astfel de persoană este dușmanul lui Dumnezeu, este o Satană și un diavol, iar Dumnezeu nu o va mântui. Grăbește-te și du-te la oricine crezi că te poate mântui! Casa lui Dumnezeu nu te va reține, ușile ei sunt larg deschise. Dacă tu crezi că Pavel te poate mântui, du-te la el! Dacă tu crezi că un pastor poate să facă asta, du-te la el! Dar un lucru este sigur: Dumnezeu nu te va mântui. Ești liber să faci ceea ce faci, dar dacă Dumnezeu te va mântui sau nu este la latitudinea Lui, iar El are ultimul cuvânt. Dumnezeu are această putere? Are El această demnitate? (Da.) Dumnezeu întrupat trăiește printre oameni, mărturisește că El este Hristos, vine să facă lucrarea zilelor de pe urmă. Unii oameni recunosc esența lui Dumnezeu și Îl urmează din toată inima, Îl tratează și I se supun ca fiind Dumnezeu. Alții vor să I se împotrivească cu încăpățânare până la capăt: „Nu contează câți oameni cred că ești Hristos, eu nu voi crede. Nu contează ce spui, nu te voi considera din toată inima drept dumnezeu. Doar când îl voi vedea pe dumnezeu vorbind cu adevărat și mărturisind despre tine, când dumnezeul din ceruri îmi va spune personal cu o voce tunătoare: «Acesta este întruparea mea, iubitul meu, fiul meu drag», te voi recunoaște și te voi accepta drept dumnezeu. Numai atunci când îl voi auzi și îl voi vedea personal pe dumnezeul din ceruri vorbind și mărturisind despre tine, te voi accepta, altfel este imposibil!” Nu sunt astfel de oameni antihriști? Când va veni cu adevărat acea zi, chiar dacă Îl recunosc pe Hristos ca Dumnezeu, va fi ziua lor de pedeapsă. Ei I s-au împotrivit lui Dumnezeu, au vociferat împotriva Lui și I-au fost ostili la tot pasul – pot fi anulate aceste acțiuni dintr-o singură lovitură? (Nu.) Așadar, există aici o afirmație care este adevărată, și anume că Dumnezeu va răsplăti fiecare persoană în funcție de faptele sale. Acești oameni nu numai că se vor confrunta cu osânda, dar nu Îl vor auzi niciodată pe Dumnezeu vorbindu-le personal. Merită ei asta? Dumnezeu dorește să aducă mărturie pentru Sine în fața oamenilor, să apară în fața oamenilor și a adevăratelor ființe create, dezvăluindu-Și persoana reală, vorbind și rostind cuvinte. El nu apare în fața diavolilor și nici nu le vorbește sau rostește cuvinte. Deci, antihriștii nu vor avea niciodată șansa de a vedea persoana reală a lui Dumnezeu sau de a-I auzi cuvintele și vorbirea cu propriile urechi. Nu vor avea niciodată această oportunitate. Atunci vor avea parte de momente dificile în viitor? (Da.) De ce? Antihriștii, aceste ființe nerușinate, se opun lui Dumnezeu și vociferează împotriva Lui la fiecare pas și disprețuiesc, condamnă și chiar batjocoresc tot ceea ce face El. Deci, cum îi va trata Dumnezeu? Îi va trata cu bunătate și îi va ierta? Îi va binecuvânta? Le va face promisiuni? Îi va mântui? Practic vorbind, pot astfel de oameni să primească luminarea și călăuzirea din partea lui Dumnezeu? În această viață, nu vor primi luminarea și iluminarea din partea lui Dumnezeu, nici cearta și disciplina Sa, nici aprovizionarea de către El pentru viața lor. Nu vor fi mântuiți, iar în lumea care va veni vor plăti pe vecie un preț greu pentru faptele lor rele. Acesta este finalul lor. Antihriștii vor avea același final ca Pavel.

B. Modul în care antihriștii tratează normalitatea și caracterul practic al lui Hristos

Chiar acum, am avut părtășie și am disecat prima manifestare a antihriștilor care neagă esența lui Hristos, și anume care este modul în care antihriștii tratează originea lui Hristos, ce opinii și înțelegeri au și ce acțiuni întreprind. Am disecat diferitele manifestări ale antihriștilor pentru a identifica esența acestor oameni. În ceea ce privește un alt aspect al lui Hristos – normalitatea și caracterul Său practic, ce opinii au antihriștii, ce acțiuni întreprind și ce firi și esențe manifestă? În continuare, vom diseca a doua manifestare a antihriștilor care neagă esența lui Hristos, și anume cum tratează antihriștii normalitatea și caracterul practic al lui Hristos. Când vine vorba de normalitate și caracter practic, majoritatea oamenilor ar trebui să aibă anumite idei și înțelegeri. De exemplu, să nu bei apă sau să nu mănânci timp de trei zile, dar să nu-ți fie foame sau sete și să te simți fizic mai puternic și mai energic decât înainte – se consideră acest lucru normalitate și caracter practic? Oamenii normali se simt obosiți după ce merg pe jos patru sau cinci kilometri; dacă Hristos nu Se simte obosit nici după ce merge pe jos 40 de kilometri, iar picioarele nu-L dor și este chiar mai ușor ca aerul, simțindu-se mai energic, poate fi considerat acest lucru normal și practic? Dacă Hristos nu răcește atunci când este expus la frig și nu se îmbolnăvește niciodată sub nicio formă, dacă ochii Lui pot emite o lumină de câteva zeci de ori mai intensă decât orice lumină puternică la care sunt expuși și ochii Lui nu se simt obosiți sau nu ajung să nu mai vadă bine indiferent cât timp se uită la un computer, dacă lumina soarelui nu Îi pare orbitoare indiferent cât timp se uită la ea și nu are nevoie de o lanternă atunci când merge noaptea, deși alții au nevoie, iar ochii Lui devin mai strălucitori pe măsură ce trece ziua – se conisderă acestea normalitate și caracter practic? Niciuna dintre acestea nu sunt, acestea sunt cunoștințe comune cu care oamenii vin adesea în contact. Normalitatea și caracterul practic înseamnă a simți sete după ce nu ai băut apă pentru o perioadă lungă de timp, a simți oboseală după ce ai vorbit mult, a simți dureri de picioare după ce ai mers mult și a simți tristețe și a vărsa lacrimi la auzul unor vești triste și sfâșietoare – asta înseamnă normalitate și caracter practic. Așadar, care este definiția exactă a normalității și a caracterului practic? Ceea ce se conformează nevoilor și instinctelor normale ale trupului și nu depășește această zonă este definiția normalității și a caracterului practic. Ceea ce se conformează capacităților și sferei umanității normale, a raționalității umanității normale și a emoțiilor umanității normale, cum ar fi fericirea, mânia, tristețea și bucuria, se încadrează în sfera normalității și al caracterului practic. Hristos este trupul purtat de Dumnezeu pe pământ; El, ca orice persoană normală, are o vorbire și un comportament normale, o rutină și un program de viață normale. Dacă nu doarme timp de trei zile și trei nopți, se va simți somnoros și va dori să doarmă chiar și atunci când va sta în picioare; dacă nu mănâncă toată ziua, îi va fi foame; De exemplu, și Eu Mă simt obosit după ce particip la adunări și am părtășie cu voi timp de trei sau patru ore și trebuie să Mă odihnesc. Aceasta este normalitatea și caracterul practic al trupului, se conformează complet caracteristicilor trupului și diferitelor manifestări și instincte ale umanității normale, nu este deloc supranatural. Prin urmare, un astfel de trup are multe manifestări și revelări ale umanității, iar stilul de viață exterior și rutina de viață a umanității din acest trup nu sunt diferite de ceea ce manifestă și dezvăluie orice persoană obișnuită, normală, sunt exact la fel. Dumnezeu a creat omenirea, iar întruparea lui Dumnezeu are aceleași caracteristici și instincte de viață normale, practice, ca omenirea, El nu este deloc supranatural. Oamenii nu pot trece prin ziduri sau prin uși închise, iar Dumnezeu întrupat este la fel. Unii oameni spun: „Nu ești tu Dumnezeu întrupat? Nu ești Hristos? Nu ai esența lui Dumnezeu? Chiar poți fi îngrădit de o ușă încuiată? Tu ar trebui să poți trece prin uși închise. Oamenii se simt obosiți după ce merg cinci kilometri, dar tu nu ar trebui să te simți obosit nici după ce mergi 40 de kilometri; oamenii mănâncă trei mese pe zi, dar tu ar trebui să fii capabil să nu mănânci timp de 30 de zile, să mănânci doar când ai chef și să nu mănânci când nu ai chef și totuși să fii capabil să predici la adunări și să trăiești cu mai mult entuziasm decât alții. Îmbolnăvirea face parte din viața umană, dar tu nu ar trebui să te îmbolnăvești. Pentru că ești Hristos, ar trebui să ai o latură diferită de cea a oamenilor obișnuiți, numai așa ai fi demn să fii numit Hristos, numai așa s-ar dovedi că ai esența lui Dumnezeu.” Este acest lucru corect? (Nu.) De ce e incorect? Acestea sunt noțiuni și închipuiri umane, nu adevărul.

Întruparea lui Dumnezeu este normală și practică. – toate activitățile întreprinse de umanitatea Sa normală, precum și viața Sa de zi cu zi, vorbirea și comportamentul Său, sunt toate realități ale lucrurilor pozitive. De la început, când Dumnezeu a creat oamenii, i-a înzestrat cu aceste instincte normale și practice; astfel, întruparea lui Dumnezeu nu ar contraveni niciodată acestor legi. Acesta este motivul și baza pentru care normalitatea și caracterul practic ale lui Hristos sunt lucruri pozitive. Dumnezeu a creat omenirea și a făcut ca toate manifestările și instinctele acesteia să corespundă exact dorințelor Sale. Dumnezeu i-a dat omului aceste instincte, iar acestea sunt legile vieții de zi cu zi a omului – ar face Dumnezeu ca întruparea Lui să contravină acestor legi ale normalității și ale caracterului practic? În mod clar, Dumnezeu nu ar face asta. Dumnezeu a creat omenirea și El este, de asemenea, esența întrupării – ele provin din aceeași sursă, astfel încât principiile și scopurile acțiunilor lor sunt, de asemenea, aceleași. Datorită manifestărilor lui Hristos de normalitate și caracter practic, El apare în mod natural ca o persoană extrem de obișnuită în ochii maselor. În multe privințe, Lui îi lipsesc puterile de a cunoaște dinainte și de a prevedea, puteri pe care oamenii își imaginează că le are și El nu poate face lucrurile să dispară sau să apară, așa cum își închipuie oamenii și, cu atât mai puțin, nu poate să-i devanseze pe oamenii obișnuiți, să depășească abilitățile și instinctele trupești sau să treacă dincolo de gândirea normală a oamenilor pentru a face unele lucruri pe care nimeni nu le poate face, așa cum își imaginează oamenii. Contrar acestor închipuiri, cu ochiul liber al omului, această persoană obișnuită nu a dezvăluit sau nu a manifestat niciun indiciu al lui Dumnezeu de la începutul activității Sale până în prezent. Cu ochiul liber al omului, în afară de vorbirea și lucrarea Sa, nu se poate observa niciun indiciu al lui Dumnezeu sau revelări ale identității și esenței lui Dumnezeu în niciuna dintre activitățile Sale umane normale. Indiferent cum Îl privesc oamenii, El le apare întotdeauna ca o persoană obișnuită. De ce? Motivul este unul singur: ceea ce vede omul este corect; întruparea lui Dumnezeu este cu adevărat o persoană normală și practică, un trup normal și practic. Un astfel de trup exterior normal și practic experimentează persecuția și urmărirea marelui balaur roșu la fel ca ceilalți oameni, fără niciun loc în care să-și pună capul sau unde să se odihnească. În acest sens, El nu este diferit de niciun alt om și nu este o excepție. În timp ce experimentează o astfel de persecuție, El se ascunde, de asemenea, oriunde poate; nu se poate face invizibil sau să fugă sub pământ, nu are puteri supranaturale pentru a evita aceste pericole. Singurul lucru pe care îl poate face este să obțină din timp informații despre ele și apoi să se grăbească să fugă. Când se confruntă cu situații periculoase, oamenii se simt neliniștiți și speriați, credeți că lui Hristos îi este frică? Credeți că El se simte neliniștit? (Da.) Aveți dreptate; de unde știți? (Orice persoană normală s-ar simți neliniștită în acea situație.) Așa este. Ați formulat foarte bine acest lucru. Înțelegeți cu adevărat normalitatea și caracterul practic, ați înțeles acest lucru perfect. Hristos se va simți, de asemenea, neliniștit și speriat în aceste situații, dar va da dovadă de lașitate? Se va simți îngrozit de partidul de guvernământ? Va face compromisuri cu acesta? Nu, se va simți doar neliniștit și înfricoșat și va dori să scape rapid din acest bârlog al demonilor. Toate acestea sunt manifestări ale normalității și ale caracterului practic al lui Hristos. Desigur, există mult mai multe manifestări ale normalității și caracterului practic al lui Hristos, cum ar fi faptul că uneori este uituc, uită numele oamenilor după ce nu i-a văzut de mult timp și așa mai departe. Normalitatea și caracterul practic sunt doar caracteristici, instincte, semne și indicii ale unei persoane normale, obișnuite. Tocmai pentru că Hristos are normalitate, umanitate practică, instincte de supraviețuire și toate caracteristicile trupului, El poate vorbi și lucra în mod firesc, interacționa cu oamenii în mod normal, îi poate conduce pe oameni într-un mod natural și practic și, de asemenea, îi poate îndruma și asista pe oameni în îndeplinirea sarcinilor lor într-un mod normal și practic. Tocmai datorită normalității și caracterului practic al lui Hristos, toți oamenii creați simt mai mult caracterul practic al lucrării lui Dumnezeu, beneficiază de această lucrare și primesc câștiguri mai tangibile și mai avantajoase din aceasta. Normalitatea și caracterul practic al lui Hristos sunt semne ale umanității normale, sunt necesare pentru ca întruparea Sa să se implice în toate lucrările, activitățile și viața umană normală și, chiar mai mult, sunt ceva de care au nevoie toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Cu toate acestea, antihriștii nu-I înțeleg normalitatea și caracterul practic al lui Hristos în acest fel. Antihriștii cred că Hristos este doar o persoană obișnuită pentru că El este normal și practic și prea asemănător omului – ceea ce înseamnă că El nu este demn să fie numit fiu al lui dumnezeu, întruparea lui dumnezeu printre oameni sau Hristos, pentru că este prea normal și practic, până într-acolo încât oamenii nu pot vedea niciun indiciu sau esență de Dumnezeu în El. Antihriștii spun: „Poate un astfel de dumnezeu să-i mântuie pe oameni? Este un astfel de dumnezeu demn de a fi numit Hristos? Acest dumnezeu este prea diferit de dumnezeu! Îi lipsesc mai multe elemente ale noțiunilor omenești despre dumnezeu: în primul rând, să fie supranatural, extraordinar și tainic; în al doilea rând, să aibă superputeri și capacitatea de a manifesta o putere măreață; în al treilea rând, o înfățișare asemănătoare lui dumnezeu, să posede identitatea, demnitatea și esența lui dumnezeu și așa mai departe. Dacă niciunul dintre aceste elemente nu poate fi văzut în el, cum poate fi dumnezeu? Faptul că rostește acele câteva cuvinte și face acea muncă înseamnă că este dumnezeu? Atunci, este prea ușor să devii dumnezeu, nu-i așa? Cum poate un trup obișnuit, normal, să fie dumnezeu?” Acesta este un lucru pe care antihriștii nu îl pot accepta niciodată.

În timp ce trăiam persecuția marelui balaur roșu în China continentală, Eu, împreună cu mai mulți frați și surori, trebuia adesea să ne ascundem oriunde mergeam, lipsiți de orice libertate personală. Uneori, când auzeam vești de pericol, trebuia să fugim repede. În aceste circumstanțe, niciunul dintre oamenii care erau cu Mine nu s-au dovedit a fi slabi. Din ce motiv s-a întâmplat asta? Erau oare nesăbuiți? Erai naivi? Nu, s-a întâmplat pentru că au recunoscut cu fermitate esența lui Dumnezeu întrupat. Nu numai că nu au avut noțiuni sau condamnări cu privire la normalitatea și caracterul practic al lui Hristos, dar, de asemenea, au arătat considerație și înțelegere față de aceste calități și le-au înțeles în mod corect. Orice suferință a îndurat Hristos, au îndurat-o împreună cu El și indiferent de persecuția și urmărirea pe care le-a experimentat Hristos, ei tot L-au urmat fără să se plângă, fără a se dovedi vreodată slabi din cauza acestor circumstanțe. Doar când am mers în anumite locuri, au existat unele persoane care – știind că am plecat în grabă pentru a evita mediile periculoase și că s-ar putea să nu mai am unde să stau și nimeni altcineva care să Mă găzduiască – s-au gândit: „Hm! Pretinzi că ești Hristos, întruparea lui dumnezeu, și totuși uită-te în ce stare jalnică te afli! În ce fel ești în măsură să fii Hristos? În ce fel semeni cu Dumnezeu? Crezi că îi poți mântui pe alții? S-ar cuveni să te grăbești și să te mântui mai întâi pe tine! Faptul de a te urma poate aduce binecuvântări? Pare imposibil! Dacă vorbele tale îi pot mântui pe alții, atunci de ce nu te pot mântui pe tine? Uită-te la tine acum, nu ai nici măcar un loc unde să-ți odihnești capul și trebuie să cauți ajutor la noi, oamenii, la persoane puternice. Dacă ești dumnezeu, nu ar trebui să fii atât de jalnic. Dacă tu ești întruparea lui dumnezeu, nu ar trebui să nu ai un loc pe care să îl numești casă!” Așadar, astfel de oameni nu se pot gândi niciodată la această chestiune. Dacă într-o zi ar vedea că Evanghelia Împărăției este răspândită în străinătate, cu mulți oameni din diferite țări care o acceptă și ar vedea că marele balaur roșu a căzut, că adepții lui Dumnezeu țin capul sus și nu mai sunt persecutați și că domnesc și își exercită puterea fără ca cineva să îndrăznească să îi intimideze, cu siguranță și-ar schimba complet atitudinea tipică și nu ar mai nutri noțiuni despre Dumnezeu care domnește în carne și oase. De ce ar exista o astfel de schimbare bruscă? Acești indivizi se bazează doar pe ceea ce văd cu ochii lor; ei nu cred că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, că El este atotputernic sau că tot ceea ce spune se va împlini. Cred astfel de oameni în Dumnezeu? În ce cred ei? (În putere.) Are Hristos putere? Hristos nu are nicio putere în rândul omenirii corupte. Unii oameni spun: „Nu are dumnezeu autoritate? Dacă esența lui Hristos este dumnezeu, atunci de ce nu are el autoritatea lui dumnezeu? Autoritatea este mult mai mare decât puterea, deci nu ar trebui să aibă și el putere?” Care este scopul lucrării lui Dumnezeu întrupat? Care este datoria lui Dumnezeu întrupat? Este aceea de a-și flutura puterea? (Nu.) Prin urmare, ca orice persoană normală, El suferă respingerea, insultele, calomniile și ostilitatea din partea acestei lumi – Hristos trebuie să îndure toate aceste lucruri, nu este scutit de ele.

Cei care urmăresc realmente adevărul nu numai că nu au nicio idee despre normalitatea și caracterul practic al lui Hristos – dimpotrivă, ei văd și mai mult frumusețea lui Dumnezeu în aceste calități și dobândesc o mai bună înțelegere a adevăratei esențe a lui Dumnezeu și a esențe reale a Creatorului prin intermediul lor. Înțelegerea lor despre Dumnezeu devine mai profundă, mai practică, mai autentică și mai precisă. Spre deosebire de ei, antihriștii adesea nu se simt dispuși să-L urmeze pe un astfel de Hristos din cauza tuturor aspectelor Sale normale și caracterului practic, crezând că El nu are abilități supranaturale și nu iese în evidență în raport cu oamenii obișnuiți și, în plus, experimentează aceleași medii de viață ca omenirea. Antihriștii nu numai că sunt incapabili să accepte cu bucurie toate acestea și să înțeleagă firea lui Dumnezeu din ele, ci le și condamnă și se feresc de ele, ba chiar mai mult, fac acuzații legate de acest lucru. De exemplu, atunci când cineva face un lucru care contravine principiilor, dacă nu întreb și nimeni nu-Mi spune, atunci nu voi fi la curent în legătură cu acel lucru – nu este aceasta o manifestare care se încadrează în sfera normalității și a caracterului practic? (Ba da.) Cei care au o înțelegere corectă și o umanitate normală Mi-ar explica chestiunea în mod clar și amănunțit, iar apoi Mi-ar permite să Mă ocup de ei așa cum consider de cuviință. Antihriștii fac exact opusul; Mă observă cu ochii lor și Mă testează prin mijloace menite să scoată lucruri de la Mine, după care se gândesc în sinea lor: „Din moment ce nu știi despre această problemă, aceasta devine ușor de gestionat – aveam o strategie de a te aborda în cazul în care știai despre ea și o alta în cazul în care nu știai; pentru o problemă majoră, aș face-o să pară o problemă minoră și apoi aș reduce-o la zero, ascunzând-o de tine și lăsând ca această problemă să treacă – din moment ce nu ești conștient de ea, nu e nevoie sau nu trebuie să știi despre ea de-acum încolo. Mă voi ocupa de ea. Când vei afla despre ea într-o zi, se va fi desfășurat deja așa cum intenționez și ce vei putea să-mi faci atunci?” Ce oameni îl tratează pe Hristos în acest fel? Sunt oameni buni? Sunt oameni care urmăresc adevărul? Au umanitate și integritate? (Nu.) Au fost unii conducători care au făcut anumite lucruri; au promovat persoane în biserică în mod arbitrar, au risipit ofrandele și au făcut achiziții excesive, fără discernământ și, indiferent cât de mulți bani au fost cheltuiți sau ce probleme semnificative au apărut, nu au spus niciun cuvânt despre asta. Am fost acolo de multe ori și nu M-au consultat niciodată sau nu M-au întrebat despre aceste lucruri, pur și simplu au luat decizii pe cont propriu; nu M-au lăsat nici să fac verificări și a trebuit să smulg informații de la ei. M-au tratat ca pe un străin: „Din moment ce ești aici, îți vom raporta și îți vom spune despre ceea ce poți vedea cu ochii tăi. Cât despre lucrurile pe care le-am făcut pe la spatele tău, ar fi bine să nu te gândești să încerci să afli despre vreunul dintre ele. Nu îți vom permite să intervii sau să faci investigații.” Indiferent de câte ori i-am vizitat, nu Mi-au permis niciodată să fac investigații. Temându-se că aș putea începe să pun întrebări, au ascuns în mod deliberat adevărul prin cuvinte false, care sună frumos, recurgând la șmecherii. Au conlucrat, au ajuns la un consens și au schimbat între ei priviri pline de înțeles; au menținut un front unit și nu au raportat problemele celorlalți, protejându-se reciproc. Când am aflat despre lucrurile pe care le făceau pe la spatele Meu și am vrut să îi trag la răspundere, au continuat să se protejeze reciproc, să nu spună cine este responsabil, făcând pe proștii și folosind jocuri de cuvinte cu Mine. Ce eroare au comis? S-au gândit: „În afară de gândirea sa normală și simplă și de umanitatea sa obișnuită și de rând, Hristos – această persoană obișnuită – nu are cu ce să se laude și nici nu are puteri supranaturale. Din moment ce așa stă treaba, putem face unele mișcări mărunte pe la spatele tău și să ne simțim în largul nostru implicându-ne în propriile noastre acțiuni. Controlăm banii bisericii, așa că vom cumpăra orice vrem. Nu trebuie să căutăm deloc când este nevoie de o semnătură, putem semna pur și simplu achizițiile în mod arbitrar, fără a fi nevoie să fie revizuite și să cheltuim banii cu lejeritate. Nu este Hristos dumnezeu? Poți să te ocupi de aceste lucruri? Vom face după bunul plac; în restul timpului cât nu ești prin preajmă, totul este sub controlul nostru!” Cum au tratat ei normalitatea și caracterul practic al lui Hristos? Nu L-au privit ca pe cineva care este ușor de intimidat? Se gândeau: „Atât timp cât ai o umanitate normală, nu ne este frică să te intimidăm. Dacă nu ai umanitate supranaturală, nu ne este frică de tine.” Ce fel de oameni erau? Dacă ar fi judecați în funcție de umanitatea lor, ar fi considerați oameni buni? Ar fi considerați oameni care au morală și umanitate? Ar fi considerați oameni care au o integritate nobilă? Ce erau ei de fapt? Nu erau un grup de ticăloși? Pe cine reprezentau acești oameni atunci când lucrau în casa lui Dumnezeu? Nici măcar nu-l reprezentau pe om, îl reprezentau pe Satana. Făceau lucruri pentru Satana, erau lacheii și complicii lui; erau aici pentru a tulbura și a distruge lucrarea din casa lui Dumnezeu, nu își îndeplineau îndatoririle, ci făceau rău. În ce fel se deosebea acest grup de complici ai Satanei de marele balaur roșu care îi prinde, îi persecută și îi abuzează pe aleșii lui Dumnezeu? Marele balaur roșu vede că întruparea lui Dumnezeu este doar un om obișnuit, că nu este deloc înspăimântător, așa că încearcă în mod abuziv să Îl prindă, iar odată ce L-a prins, va încerca să Îl ucidă. Acești complici ai Satanei, acești antihriști, nu L-au tratat oare pe Hristos în același mod? Nu este esența lor aceeași? (Ba da.) Cum Îl considerau pe Hristos în credința lor? Credeau în El ca Dumnezeu sau ca om? Dacă Îl considerau pe Hristos Dumnezeu, L-ar fi tratat în acest fel? (Nu.) Există o singură explicație: Îl vedeau pe Hristos ca pe un om, ca pe cineva pe care, cu lejeritate, Îl puteau judeca, păcăli, juca, disprețui și trata cum doreau; aceasta înseamnă că erau foarte îndrăzneți. În cazul în care îi clasificăm pe astfel de oameni ca îndrăzneți, pot fi puși în categoria și în grupul ființelor create, al aleșilor lui Dumnezeu, al celor care-L urmează, al oamenilor care pot fi desăvârșiți de El și al persoanelor care pot fi mântuite de El? (Nu.) Unde ar trebui să fie plasate astfel de gunoaie? În tabăra Satanei. Oamenii din acest grup sunt catalogați drept antihriști. L-au tratat pe Hristos ca pe o persoană obișnuită și au acționat în mod intenționat și nechibzuit și au exercitat o putere absolută în limitele influenței lor, gândindu-se: „Indiferent care este problema, atât timp cât nu te caut sau nu te informez despre ea, nu ai dreptul să intervii și nu vei afla niciodată despre ea.” Spuneți-Mi, are Hristos dreptul să se ocupe de ei? (Da.) Care ar fi un mod adecvat de a face acest lucru? (Să-i excludă din biserică.) Așa trebuie să ne purtăm cu antihriștii și cu satanele; nu trebuie să le arătăm indulgență. Când oameni ca aceștia cred în Dumnezeu, indiferent de ceea ce face Dumnezeu, de modul în care le oferă oamenilor adevărul sau de lucrarea pe care o face, ei nu iau în seamă acest lucru. Dacă nu au putere, se gândesc la modalități de a o obține și, odată ajunși la putere, caută să fie pe picior de egalitate cu Hristos, să împartă lumea cu El, să se ia la întrecere pentru a vedea cine este superior și să își dispute statutul cu El. În cadrul sferei lor de influență, doresc să-L provoace pe Hristos, spunând: „Vreau să văd al cui cuvânt are mai multă greutate, al tău sau al meu. Această biserică este teritoriul meu; voi cheltui banii bisericii cum doresc, voi cumpăra ce vreau și voi rezolva problemele după bunul meu plac. Oricine decid eu că nu este bun, nu este bun. Voi folosi pe cine vreau și nimeni nu are voie să se atingă de oamenii pe care aleg să-i folosesc. Dacă cineva o face, nu voi lăsa lucrurile așa – chiar dacă Dumnezeu spune că vrea să o facă, nu voi tolera asta!” Nu înseamnă asta să sfidezi moartea?

Dacă oamenii ajung să înțeleagă mai mult frumusețea lui Dumnezeu și dobândesc o înțelegere mai clară și mai precisă a caracterului practic și a esenței lui Dumnezeu prin umanitatea normală și practică a lui Dumnezeu întrupat, atunci sunt oameni care urmăresc adevărul și care posedă umanitatea. Cu toate acestea, unii oameni nu Îl consideră pe Hristos Dumnezeu datorită laturii Sale normale și practice. Se comportă mai nerușinat și mai îndrăzneț în fața Lui, prind mai mult curaj să acționeze liber și devin mai posedați de gânduri de a-L depăși pe Hristos și de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu. Simt că dispun de capital cu care să-L disprețuiască și să se ia la întrecere cu Hristos și dovezi pe baza cărora să-L considere pe Hristos un om. Cred că, după ce obțin aceste dovezi, nu trebuie să se mai teamă de Hristos și că Îl pot critica liber, pot conversa cu lejeritate și râde cu El, se pot pune pe picior de egalitate cu El și pot discuta cu El despre treburile lor domestice și grijile lor personale. Unii chiar spun: „Ți-am împărtășit gândurile mele lăuntrice, slăbiciunile și firile mele corupte, așa că povestește-mi despre starea ta. Ți-am povestit despre experiențele mele de dinainte și după ce am ajuns să cred în Dumnezeu și ți-am povestit despre cum am acceptat lucrarea lui Dumnezeu, așa că împărtășește-mi experiențele tale.” Ce încearcă ei să facă? Nu Îl văd pe Dumnezeu întrupat ca fiind prea obișnuit și normal și doresc să Îl transforme într-un membru al familiei, un amic, un prieten sau un vecin? Indiferent de cât de normal și practic este Hristos, esența Sa nu se va schimba niciodată. Indiferent de vârsta sa, de locul în care S-a născut sau de modul în care calificările și experiența Sa se compară cu ale voastre, indiferent dacă vi se pare măreț sau neînsemnat, nu uitați niciodată că El va fi întotdeauna diferit de voi. De ce este așa? El este Dumnezeu care trăiește într-o formă exterioară normală și practică; esența Sa este veșnic diferită de a voastră; esența Sa este cea a Dumnezeului suprem care este pe vecie și întotdeauna deasupra întregii omeniri. Nu uitați acest lucru! La suprafață, El pare a fi o persoană obișnuită și normală, Se numește Hristos și are identitatea lui Hristos, dar dacă, în credința ta, Îl consideri un om și Îl vezi ca pe o persoană obișnuită, ca pe un membru al omenirii corupte, ești în pericol. Identitatea și esența lui Hristos nu se schimbă niciodată, esența Sa este esența lui Dumnezeu, iar identitatea Sa este întotdeauna cea a lui Dumnezeu. Faptul că trăiește în carapacea unei ființe normale, practice, nu înseamnă că este un membru al omenirii corupte și nici nu înseamnă că oamenii Îl pot manipula sau controla, că pot fi egali cu El sau că pot concura cu El pentru putere. Atât timp cât oamenii Îl văd ca om, Îl evaluează folosind metode și perspective umane și încearcă să-L transforme într-un prieten, egal, coleg sau ofițer superior, se pun într-o poziție periculoasă. De ce este periculoasă? Dacă Îl vedeți pe Hristos ca pe un om obișnuit, normal, firile voastre corupte vor începe să iasă la iveală. Din momentul în care Îl considerați pe Hristos ca om, faptele voastre rele vor începe să fie expuse. Nu este aceasta partea periculoasă? Atât timp cât oamenii Îl văd pe Hristos ca om și cred că El este normal și practic, că este ușor de păcălit și că este la fel ca oamenii, ei nu se tem de Dumnezeu, iar în acest moment relația lor cu Dumnezeu se schimbă. În ce se transformă această relație? Relația lor nu mai este cea dintre o ființă umană creată și Creator, nu mai este cea dintre un adept și Hristos și nu mai este cea dintre un obiect al mântuirii și Dumnezeu, ci devine relația dintre Satana și Suveranul tuturor lucrurilor. Oamenii se opun lui Dumnezeu și devin dușmanii Săi. Atunci când Îl vezi pe Hristos ca om, îți schimbi și propria identitate în fața lui Dumnezeu și valoarea ta în ochii Lui; îți distrugi complet perspectivele și destinul prin faptul că-ți faci poftele, prin răzvrătire, prin ticăloșie și aroganță. Dumnezeu te va recunoaște, te va îndruma și îți va acorda viața și șansa de a obține mântuirea doar pe baza faptului că ești o ființă creată, un adept al lui Hristos și o persoană care a acceptat mântuirea din partea lui Dumnezeu. În caz contrar, relația ta cu Dumnezeu se va schimba. Atunci când oamenii Îl consideră pe Dumnezeu, Hristos, ca fiind o persoană, nu fac oare o glumă? De obicei, oamenii nu văd acest lucru ca fiind problematic. Ei se gândesc: „Hristos a spus că este o persoană obișnuită și normală, deci ce este greșit în a-l trata ca pe o persoană?” De fapt, nu este nimic în neregulă cu acest lucru, dar există consecințe grave. Să-L tratați pe Hristos ca pe o persoană vă aduce multe beneficii. Într-un fel, vă ridică statutul, în altul, reduce distanța dintre voi și Dumnezeu și, pe lângă asta, nu veți mai fi atât de rezervați în prezența lui Dumnezeu, vă veți simți relaxați și liberi. Veți avea drepturi umane, libertate și un sentiment al valorii existenței voastre și veți avea sentimentul propriei voastre prezențe – nu este bine? Nu este nimic greșit în a trata o persoană reală în acest fel, arată că aveți demnitate și integritate. Un om nu ar trebui să se plece ușor; oamenii nu ar trebui să îngenuncheze, să cedeze sau să-și admită cu ușurință inferioritatea în fața oricărei persoane – nu sunt acestea legile supraviețuirii umane și regulile de joc ale omului? Mulți aplică aceste legi și reguli de joc în interacțiunile lor cu Hristos. Acest lucru aduce probleme și este foarte probabil să ofenseze firea lui Dumnezeu. Asta se datorează faptului că natura-esență a tuturor membrilor omenirii, indiferent de rasă, este aceeași. Doar Hristos este diferit de omenire. Deși Hristos are aparența normalității și a caracterului practic și posedă stilurile de viață și de rutină ale umanității normale și practice, esența Sa este diferită de cea a oricărui om corupt. Tocmai din această cauză El este în măsură să le pretindă celor care-L urmează să-L trateze în felul în care le cere. În afară de Hristos, nicio altă persoană nu este în măsură să folosească aceste metode și standarde pentru a avea aceste cerințe de la oameni. De ce? Pentru că esența lui Hristos este Dumnezeu Însuși și pentru că Hristos, această persoană obișnuită, normală, este un trup normal în care este îmbrăcat Dumnezeu și întruparea lui Dumnezeu printre oameni. Doar pe baza acestui fapt, este incorect să-L vezi pe Hristos ca pe o persoană, este și mai rău să-L tratezi ca pe o persoană, iar să-L păcălești, să te joci cu El și să te lupți împotriva Lui ca și cum ar fi o persoană este cu atât mai rău. Antihriștii, această gașcă de indivizi ticăloși care detestă adevărul, rămân pentru totdeauna nepăsători cu privire la această problemă semnificativă și la această greșeală evidentă. De ce? Pentru că natura-esență alor este esența unui antihrist. Ei se luptă cu Dumnezeu în tărâmul spiritual, rivalizând cu El pentru statut, fără să I se adreseze niciodată ca Dumnezeu sau să Îl trateze ca atare. În casa lui Dumnezeu, repetă acest comportament, tratându-L pe Hristos în aceeași manieră. Strămoșul lor L-a tratat pe Dumnezeu în acest fel, așa că nu este nicio surpriză că ei nu se pot abține să nu acționeze în acest fel. Din moment ce nu se pot abține să nu acționeze în acest fel, iar natura-esență a lor a fost descoperită, mai pot astfel de oameni să fie mântuiți de Dumnezeu? Nu trebuie oare să fie înedpărtați și excluși din casa lui Dumnezeu? Nu trebuie să fie respinși de toți aleșii lui Dumnezeu? (Ba da.) Mai aveți noțiuni despre condamnarea, îndepărtarea și eliminarea unor astfel de indivizi de către casa lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt oare demni de milă? (Nu.) De ce nu sunt demni de milă? Sunt odioși și detestabili, deci nu sunt demni de milă.

C. Modul în care antihriștii tratează smerenia și ascunderea lui Hristos

Modul în care antihriștii tratează normalitatea și caracterul practic al lui Hristos se manifestă în multe feluri, iar noi am expus adineauri câteva exemple specifice. Vom încheia aici părtășia noastră cu privire la acest aspect. În ceea ce privește un alt aspect al lui Hristos – smerenia și ascunderea Sa – antihriștii încă își manifestă firea-esență unică a lor și au aceleași manifestări și abordări esențiale ca și în tratarea normalității și caracterului practic al lui Hristos. Încă nu pot să accepte aceste lucruri de la Dumnezeu sau să le îngăduie ca lucruri pozitive, în schimb le disprețuiesc, chiar le batjocoresc și le condamnă, iar apoi le neagă. Este o serie în trei părți: mai întâi, observă, apoi condamnă și, în final, neagă. Toate acestea sunt acțiuni obișnuite ale antihriștilor; acest lucru este cauzat de esența antihriștilor. Ce sunt smerenia și ascunderea? Nu ar trebui să fie greu de înțeles în termeni literali – înseamnă să nu-ți placă să ieși în evidență, să te lauzi, să-ți placă să fii discret și să rămâi necunoscut. Acest lucru se referă la firea lui Dumnezeu întrupat și personalitatea intrinsecă a lui Dumnezeu. Pe baza aparențelor, nu ar trebui să le fie dificil oamenilor să observe: Hristos nu are ambiție, nu încearcă să acapareze puterea, nu are dorință de putere, nu le îngrădește inimile oamenilor și nici nu studiază cititul gândurilor; Hristos vorbește simplu, clar, limpede, fără a folosi cuvinte indiscrete sau trucuri pentru a scoate la iveală adevăratele gânduri ale oamenilor. Dacă oamenii doresc să spună ceva, o pot face; dacă nu, El nu îi forțează. Atunci când Hristos expune firile corupte și diferitele stări ale oamenilor, vorbește direct și le evidențiază clar; în plus, modul în care Hristos tratează lucrurile este foarte simplu. Cei care au interacționat cu Mine ar trebui să aibă această impresie, spunând: „Tu ești destul de direct, fără nicio strategie privind înteracțiunile lumești. În ciuda faptului că ai un statut, nu pari să ai un sentiment de superioritate în niciun grup.” Această afirmație este, într-adevăr, corectă; Nu-Mi place să fiu în centrul atenției sau să-Mi sporesc faima în fața altora. Dacă aș fi fost cu adevărat lipsit de acest statut și Dumnezeu nu ar fi mărturisit pentru Mine, personalitatea Mea inerentă este să stau în spatele mulțimilor, fără să doresc să mă fac văzut, fără să vreau ca ceilalți să știe, chiar dacă am niște abilități speciale, pentru că dacă oamenii ar ști, M-ar urmări peste tot, ceea ce ar fi problematic și dificil de gestionat. Așa că, indiferent unde Mă duc, de îndată ce oamenii încep să Mă urmărească, caut modalități de a-i îndepărta, discutând atunci când este necesar și, atunci când nu este cazul, întorcându-i rapid la locul cuvenit pentru a face ceea ce ar trebui să facă. Pentru oamenii corupți, acest lucru este de neconceput: „Noi, oamenii, Te iubim și Te susținem atât de mult! Suntem atât de îndrăgostiți de Tine! De ce nu accepți această afecțiune a noastră?” Ce e cu aceste vorbe? Am spus ceea ce trebuia să vă spun, v-am dat insctucțiunile pe care trebuia să vi le dau, așa că duceți-vă și faceți ceea ce ar trebui să faceți, nu vă învârtiți în jurul Meu! Nu-Mi place. Din punctul lor de vedere, oamenii se gândesc: „Doamne, după ce ai făcut o lucrare atât de măreață, nu te simți adesea mulțumit de tine? Având atât de mulți adepți, nu te simți și Tu mereu superior? Nu îți dorești întotdeauna să Te bucuri de un tratament special?” Eu spun că nu M-am simțit niciodată așa; nu sunt niciodată conștient de faptul că am atât de mulți adepți, nu Mă simt superior și nu am nicio idee despre cât de înaltă este poziția Mea. Spuneți-Mi, cât de extaziată ar fi de regulă o persoană normală, în fiecare zi, dacă s-ar afla într-o astfel de poziție? Nu ar ști ce să mănânce sau cu ce să se îmbrace? Nu ar pluti în aer toată ziua? Nu ar spera în permanență să fie urmăriți de oameni? (Ba da.) În special, cei care au anumite abilități ar găsi mereu modalități de a organiza întâlniri, de a se bucura de sentimentul atenției și al aplauzelor în timpul discursurilor, crezând că acestea depășesc bucuria de a consuma carne și de a bea vin. Mă întreb, de ce nu simt și Eu așa? De ce nu simt că este bine? De ce nu-mi place acest sentiment? Pe scena muzicală mondială, cei cu un pic de talent, în special cei care pot cânta și dansa, sunt numiți „zeițe”, „zei”, „regi ai muzicii”, „regine ale muzicii” și chiar „tați”, „mame” și „bunici”. Acestea nu sunt formule bune de adresare. Mai mult, unii oameni se simt nemulțumiți când sunt numiți „Xiao^[a] Wang” sau „Xiao Li”, crezând că acest lucru le scade rangul, și astfel caută modalități de a-și schimba înălțimea rangului, pentru a-i face pe oameni să le spună „rege” sau „regină” în viitor. Aceasta este rasa umană coruptă. Unii oameni, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, spun că cei care cred nu ar trebui să fie la fel de insolenți ca non-credincioșii, că nu ar trebui să fie numiți „zeu”, „rege” sau „regină”, că trebuie să fie discreți și smeriți. Cred că, să se numească direct „Smerit”, este puțin vulgar, că termenul nu este suficient de mic sau de josnic, așa că își spun „Mărunt”, „Minuscul”, „Praf”, „Mic”, iar unii își spun chiar „Fir de nisip” și „Nanometru”. Nu se concentrează asupra adevărului, ci meditează asupra vulgarității, cu nume precum „Buruiană mică”, „Lăstar” și chiar „Murdărie”, „Noroi”, „Bălegar” și așa mai departe. Aceste nume sunt unul mai neplăcut și mai josnic decât altul, dar pot ele schimba ceva? Văd că oamenii cu aceste nume sunt, de asemenea, foarte aroganți, haini, iar unii sunt chiar oameni răi. Cei numiți astfel nu numai că nu au devenit mai mărunți sau mai smeriți, dar rămân insolenți, ticăloși și răuvoitori.

Prima dată când Dumnezeu a devenit trup pentru a lucra pe pământ, lucrarea Sa a fost simplă și scurtă, dar a fost o etapă indispensabilă și importantă de lucru pentru mântuirea omenirii. Cu toate acestea, după ce Domnul Isus a fost răstignit, El a înviat și S-a înălțat la Cer, fără să apară din nou în fața omenirii. De ce nu a mai apărut în fața omenirii? Aceasta reprezintă smerenia și ascunderea lui Dumnezeu. Conform logicii umane normale, Dumnezeu a devenit trup și a suferit timp de treizeci și trei de ani și jumătate, suportând respingerea, calomnia, condamnarea, abuzul și așa mai departe din partea omenirii și ar fi trebuit să se întoarcă printre oameni pentru a se bucura de roadele victoriei și slavei Sale după ce a fost răstignit și a înviat. Ar fi trebuit să trăiască încă treizeci și trei de ani și jumătate sau chiar mai mult, bucurându-Se de venerarea și admirația din partea oamenilor față de El, precum și de statutul și tratamentul pe care le merita. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a făcut acest lucru. În această etapă a lucrării, Dumnezeu a venit în liniște și tăcere, fără nicio festivitate și, spre deosebire de oameni care caută să-și facă simțită prezența ori de câte ori au puțină abilitate, Dumnezeu nu ar fi vrut să proclame lumii: „Sunt aici, sunt Dumnezeu Însuși!” Dumnezeu nu a rostit un singur cuvânt de acest fel pentru Sine, ci S-a născut în liniște, într-un grajd. În afară de cei trei magi care au venit să se închine lui Dumnezeu, restul vieții Domnului Isus Hristos a fost plin de greutăți și suferințe, care s-au încheiat doar cu răstignirea Sa. Dumnezeu a obținut slavă și a iertat păcatele oamenilor – aceasta înseamnă că El a făcut o faptă măreață pentru omenire, deoarece i-a ajutat pe oameni să scape de păcat și de marea de suferință și El este Răscumpărătorul omenirii. Așadar, este de la sine înțeles că Dumnezeu ar fi trebuit să se bucure de venerare, admirație și prosternare din partea omenirii. Cu toate acestea, Dumnezeu a plecat liniștit și tăcut, fără să scoată un sunet. În ultimii două mii de ani, lucrarea lui Dumnezeu a fost mereu în expansiune. Procesul acestei expansiuni a fost plin de greutăți, vărsare de sânge, condamnare și calomnie din partea întregii omeniri. Dar, indiferent de atitudinea omenirii față de Dumnezeu, a continuat să exprime adevărul și nu a renunțat niciodată la lucrarea Sa de mântuire a omului. Mai mult decât atât, în acești două mii de ani, Dumnezeu nu a folosit niciodată cuvinte explicite pentru a Se declara, pentru a spune că Domnul Isus este întruparea Sa și că omenirea ar trebui să I se închine și să Îl accepte. Dumnezeu folosește doar metoda cea mai simplă, trimițându-Și slujitorii să propovăduiască Evanghelia Împărăției Cerurilor către toate națiunile și peste tot, permițând mai multor oameni să se căiască, să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte mântuirea Sa, obținând astfel iertarea păcatelor lor. Dumnezeu nu a folosit niciodată cuvinte de prisos pentru a spune că El este Mesia care vine; în schimb, a dovedit prin fapte că tot ceea ce a făcut este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, că mântuirea de la Domnul Isus este mântuirea din partea lui Dumnezeu Însuși, că Domnul Isus a răscumpărat întreaga omenire și că El este Dumnezeu Însuși. În întruparea actuală, Dumnezeu a venit printre oameni în aceeași manieră și sub aceeași formă. Venirea lui Dumnezeu în carne și oase este o mare binecuvântare pentru omenire, o oportunitate incredibil de rară și, mai mult decât atât, este norocul omenirii. Dar ce înseamnă asta pentru Dumnezeu Însuși? Este cel mai dureros lucru. Puteți înțelege acest lucru? Esența lui Dumnezeu este Dumnezeu. Lui Dumnezeu, care are identitatea lui Dumnezeu, Îi lipsește în mod inerent aroganța, în schimb, este credincios, sfânt și drept. Venind printre oameni, El trebuie să se confrunte cu diferitele firi corupte ale oamenilor, ceea ce înseamnă că toți acei oameni pe care Își dorește să îi mântuie sunt cei pe care îi urăște și îi găsește dezgustători. Dumnezeu nu are o fire arogantă, nu este rău și înșelător, iubește lucrurile pozitive, este drept și sfânt, dar cel cu care se confruntă El este tocmai cu un grup de oameni care este opus și potrivnic esenței Sale. Ce dă Dumnezeu cel mai mult? Dragostea, răbdarea, mila și toleranța Sa. Dragostea, mila și toleranța lui Dumnezeu sunt smerenia și ascunderea Sa. Omenirea coruptă se gândește: „Dumnezeu face o lucrare măreață, obține o slavă atât de mare și este suveran peste atât de multe lucruri, așa că de ce nu Se anunță sau nu Se declară?” Pentru oameni, acest lucru pare la fel de ușor ca pocnitul din degete; când fac o faptă bună, o exagerează de zece ori, când fac puțin bine, îl umflă de două sau trei ori, amplificându-l la infinit și cred că este cu atât mai bine, cu cât fac acest lucru mai detaliat. Dar aceste lucruri nu sunt în esența lui Dumnezeu. În nimic din ceea ce face Dumnezeu, nu există niciuna dintre așa-numitele „tranzacții” ale omului; Dumnezeu nu vrea să solicite nimic, El nu „caută remunerație”, așa cum îi spun oamenii. Dumnezeu nu are o dorință de statut, așa cum are omenirea coruptă, El nu spune: „Eu sunt Dumnezeu; fac ce vreau și, indiferent de ceea ce fac, voi trebuie să vă amintiți de bunătatea Mea, trebuie să puneți la inimă lucrurile pe care le fac și să vă amintiți mereu de Mine.” Lui Dumnezeu Îi lipsește tocmai acest tip de esență; El nu are ambiție, nu are firea arogantă a omenirii corupte și nu Se declară. Unii spun: „Dacă nu Te declari, cum pot oamenii să știe că Tu ești Dumnezeu? Cum pot ei să vadă că ai statutul de Dumnezeu?” Nu este nevoie; asta este ceea ce poate realiza esența lui Dumnezeu. Dumnezeu are esența lui Dumnezeu; indiferent cât de smerit și ascuns este El, cât de tainic lucrează, cât de milostiv și tolerant este față de omenire, efectul final al cuvintelor, lucrării, acțiunilor Sale și așa mai departe asupra oamenilor este inevitabil ca oamenii creați să accepte suveranitatea Creatorului, să se plece și să-L venereze și să se supună de bunăvoie față de suveranitatea și de rânduielile Creatorului. Acest lucru este cauzat de esența lui Dumnezeu și asta esta exact ceea ce antihriștii nu pot realiza. Au ambiții și dorințe, precum și firi arogante, parșive și ticăloase, le lipsește adevărul și, cu toate acestea, încă doresc să-i aibă și să-i controleze pe oameni și să îi facă să se supună și să-i venereze. Judecând pe baza esenței antihriștilor, nu sunt oare ticăloși? Antihriștii se luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, dar Dumnezeu se va lupta oare cu ei? Are Dumnezeu această esență? Obține Dumnezeu venerarea și supunerea din partea oamenilor creați dacă se luptă pentru acest lucru? (Nu.) Cum o obține El? Ființele create sunt făcute de Dumnezeu; doar Creatorul știe de ce are nevoie omenirea, ce ar trebui să aibă și cum ar trebui să trăiască omenirea. De exemplu, să spunem că o persoană creează o mașinărie. Numai inventatorul ei îi cunoaște defectele și neajunsurile și știe cum să o repare, iar oricine încearcă să o contrafacă, nu știe cum. În mod similar, omenirea a fost creată de Dumnezeu; numai El știe de ce au nevoie oamenii, numai El poate mântui omenirea și numai Dumnezeu poate transforma oamenii corupți în oameni adevărați. Dumnezeu face toate acestea nu prin autoritatea Sa, nu prin declararea de Sine, autojustificări sau prin suprimarea, inducerea în eroare sau controlul oamenilor; Dumnezeu nu folosește aceste mijloace și metode, numai Satana și antihriștii o fac.

După atâta părtășie, care este înțelegerea voastră despre smerenia și ascunderea lui Dumnezeu? Ce sunt smerenia și ascunderea lui Dumnezeu? Este oare ascunderea tăinuirea intenționată a identității Sale, ascunderea intenționată a esenței Sale și a circumstanțelor reale? (Nu.) Este smerenia ceva simulat într-un mod artificial? Este stăpânire de sine? Este prefăcătorie? (Nu.) Unii oameni spun: „Tu ești Dumnezeu întrupat, cum poate cineva cu un statut atât de nobil să poarte haine atât de obișnuite?” Eu spun că sunt doar o persoană obișnuită, care trăiește o viață obișnuită; totul despre Mine este obișnuit, deci de ce nu pot purta haine obișnuite? Unii spun: „Tu ești Hristos, Dumnezeul întrupat. Statutul tău este nobil – nu te subestima.” Eu spun: „Ce subestimare”? Nu Mă supraevaluez și nu Mă subestimez; sunt cine sunt, fac ceea ce trebuie să fac și spun ceea ce trebuie să spun – ce e rău în asta? Nici supraevaluarea, nici subestimarea nu sunt corecte; supraevaluarea este aroganță, iar subestimarea este prefăcătorie și înșelăciune. Unii spun: „Dumnezeul întrupat ar trebui să aibă ținuta unei celebrități, iar discursul și comportamentul Tău ar trebui să fie elegante. Uită-Te la coafurile, ținutele și machiajul acelor femei puternice din societate, aceia sunt oamenii cu statut, aceia sunt cei pe care oamenii îi apreciază!” Eu spun: „Ce este statutul”? Ce contează dacă oamenii Mă admiră? Nu-mi place; dacă Mă admiri, găsesc acest lucru dezgustător și grețos. Nu trebuie neapărat să Mă admiri. Alții spun: „Uită-te la acele femei antreprenor din societate, ele se îmbracă atât de nobil și elegant. La o singură privire, puteți vedea că sunt personaje puternice, de elită – de ce nu învățați de la ele?” De ce ar trebui să învăț ceva ce nu-Mi place? Eu port haine care se potrivesc cu vârsta Mea, de ce să Mă prefac? De ce ar trebui să învăț de la alții? Eu sunt Eu, pentru cine să Mă prefac? Nu este asta înșelăciune? Spuneți-Mi, ce fel de asemănare, înfățișare, vorbire și comportament ar trebui să aibă Dumnezeu întrupat pentru a corespunde identității Sale? Aveți standarde pentru acest lucru? Trebuie să aveți, altfel nu L-ați vedea pe Hristos într-un asemenea mod. Eu am standardele Mele – depășesc oare standardele Mele sfera adevărurilor-principiilor? (Nu.) De ce unii oameni au întotdeauna noțiuni despre orice port sau mănânc, sintetizând și dând verdicte în mod constant despre Mine – nu este dezgustător? De ce Mă văd ei în acest fel? În ochii lor, orice face Hristos este greșit, totul este negativ, întotdeauna se întâmplă ceva dubios cu El. Cât de ticăloși trebuie să fie! Judecând după această serie de identități diferite, perspective diferite ale lui Dumnezeu – de la esența Duhului lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși, până la umanitatea lui Dumnezeu întrupat – în esența lui Dumnezeu nu există aroganță sau vreuna dintre ambițiile și dorințele Satanei, și, cu atât mai puțin, nu există așa-numita dorință a omului de a obține un statut. În afară de propria esență, cele mai marcante caracteristici a ceea ce are Dumnezeu, de la Duhul lui Dumnezeu până la întruparea Sa, sunt smerenia și ascunderea Sa. Această smerenie nu este simulată, această ascundere nu este o sustragere deliberată; aceasta este esența lui Dumnezeu, Acesta este Dumnezeu Însuși. Indiferent dacă Dumnezeu este în tărâmul spiritual sau întrupat ca om, esența Sa nu se schimbă. Dacă cineva nu poate vedea că Hristos întrupat are esența lui Dumnezeu pe baza acestui fapt, ce fel de persoană este? Îi lipsește înțelegerea spirituală, este un neîncrezător. Dacă se uită la esența smereniei și ascunderii lui Dumnezeu, oamenii se gândesc: „Dumnezeu nu pare să aibă o autoritate atât de mare. Să spunem că Dumnezeu este atotputernic nu pare foarte credibil, este mai sigur să spunem că Dumnezeu este puternic. Din moment ce nu are o autoritate atât de mare, cum poate deține suveranitatea asupra omenirii? Din moment ce nu Își arată niciodată statutul și identitatea de Dumnezeu, îl poate învinge pe Satana? Se spune că Dumnezeu are înțelepciune – poate oare înțelepciunea să decidă totul? Care este mai mare, înțelepciunea sau atotputernicia? Poate înțelepciunea să aibă putere asupra atotputerniciei? Poate înțelepciunea să influențeze atotputernicia?” Oamenii se gândesc la acest lucru, dar nu pot să-l vadă așa cum e sau să îl înțeleagă. În inimile lor, unii oameni nutresc unele îndoieli, iar apoi le asimilează treptat, căutând și încercând continuu să înțeleagă această chestiune prin experiențele lor și dobândesc, fără să știe, unele cunoștințe perceptive. Numai antihriștii, după ce se îndoiesc de toate aceste aspecte ale esenței lui Dumnezeu, de toate aceste manifestări și de toate acțiunile Sale, nu numai că nu reușesc să înțeleagă că acestea reprezintă smerenia și ascunderea lui Dumnezeu, că aceasta este ceea ce este plăcut la Dumnezeu, dimpotrivă, dobândesc mai multe îndoieli cu privire la Dumnezeu și condamnări mai grave ale lui Dumnezeu. Se îndoiesc de suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, se îndoiesc că Dumnezeu îl poate învinge pe Satana, se îndoiesc că Dumnezeu poate mântui omenirea, se îndoiesc că planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu poate fi terminat cu succes și, chiar mai mult, se îndoiesc de faptul că Dumnezeu Se va revela tuturor oamenilor cu slăvirea Sa. După ce se îndoiesc de aceste lucruri, ce fac? Le neagă. Astfel, antihriștii spun: „Smerenia și ascunderea lui Hristos nu înseamnă nimic, nu sunt demne de laudă sau de preamărire și nu sunt esența lui Dumnezeu. Astfel de smerenie și ascundere nu sunt lucruri pe care să le aibă dumnezeu; smerenia și ascunderea lui Hristos sunt manifestări ale neputinței sale. În lume, atât timp cât cineva are puțin statut, este încoronat rege, marchiz sau împărat. Hristos și-a stabilit împărăția și are atât de mulți adepți, iar în același timp expansiunea lucrării Evangheliei este înfloritoare – nu înseamnă asta că puterea lui Hristos crește? Dar judecând pe baza acțiunilor sale, el nu intenționează să își sporească puterea sau să dețină o astfel de putere. Este ca și cum nu ar avea capacitatea de a avea această putere, de a deține împărăția lui Hristos. Atunci, pot eu obține binecuvântări urmându-l? Pot deveni stăpânul epocii următoare? Pot domni peste toate națiunile și popoarele? Poate el să distrugă această lume veche, această omenire coruptă? Privind la înfățișarea obișnuită a lui Hristos, cum poate el să realizeze lucruri mărețe?” Astfel de îndoieli apar întotdeauna în inimile antihriștilor. Smerenia și ascunderea lui Hristos sunt lucruri pe care toți oamenii corupți, în special antihriștii, sunt incapabili să le accepte, să le aprobe sau să le vadă; antihriștii iau smerenia și ascunderea lui Dumnezeu ca dovezi pentru îndoielile lor cu privire la identitatea și esența lui Dumnezeu, ca dovezi și pârghii pentru a nega autoritatea lui Dumnezeu, tăgăduind astfel identitatea și esența lui Dumnezeu și esența lui Hristos. După negarea esenței lui Hristos, antihriștii încep să acționeze împotriva aleșilor lui Dumnezeu din jurisdicția lor, fără milă, fără îngăduință și fără teamă și, în același timp, nu își neagă și nu se îndoiesc câtuși de puțin de propriile abilități, competențe sau ambiții. În sfera lor de influență, în sfera în care pot acționa, antihriștii își întind ghearele, controlându-i pe cei pe care îi pot controla și inducându-i în eroare pe cei pe care îi pot induce în eroare; nu arată niciun pic de considerație față de Hristos și de Dumnezeu, rupându-se complet de Dumnezeu, de Hristos și de casa lui Dumnezeu.

Despre ce avem îndeosebi părtășie atunci când vine vorba de acest subiect legat de modul în care antihriștii tratează smerenia și ascunderea lui Hristos? Smerenia și ascunderea lui Dumnezeu – pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă – sunt cele mai avantajoase condiții în ochii antihriștii pentru a face ce vor și pentru a stabili o împărăție independentă în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este ascuns în trup, iar această etapă a lucrării din zilele de pe urmă diferă ca formă de cea din Epoca Harului. Deși Dumnezeu nu face miracole și minuni în această etapă, El a rostit mult mai multe cuvinte, nenumărate cuvinte. Nu contează cum lucrează Dumnezeu, atât timp cât El este întrupat, o smerenie extraordinară Îl însoțește în realizarea lucrării. Doar un Dumnezeu ca acesta, care are o esență divină, Se poate cu adevărat smeri și ascunde ca să devină o persoană obișnuită pentru a-Și face lucrarea, deoarece are esența smereniei și a ascunderii. În schimb, Satana este absolut incapabil de acest lucru. Ce fel de trup ar purta Satana pentru a lucra printre oameni? În primul rând, ar avea o înfățișare impunătoare și ar fi parșiv, înșelător și ticălos; apoi, trebuie să stăpânească diverse strategii și tehnici pentru a se juca cu oamenii și a-i manipula, împreună cu diverse trucuri înșelătoare, trebuie să fie suficient de nemilos și răutăcios. Trebuie să se facă văzut în mod constant printre oameni și să ajungă în centrul atenției peste tot, de teamă că cineva ar putea să nu-l cunoască, și trebuie să încerce mereu să-și sporească faima și să se promoveze. Când oamenii îl vor numi în cele din urmă rege sau împărat, va fi mulțumit. Ceea ce face Dumnezeu este exact opusul a ceea ce face Satana. Dumnezeu continuă să exerseze răbdarea și să se ascundă și, în timp ce face acest lucru, Își pune cuvintele și viața în oameni, folosind mila și îndurarea Creatorului, astfel încât oamenii să poată înțelege adevărul, să fie mântuiți și să devină adevărate ființe create cu o umanitate normală și o viață umană normală. Deși ceea ce face Dumnezeu este inestimabil pentru omenire, Dumnezeu consideră că este responsabilitatea Sa. Așa că, El personal a devenit trup, și, neobosit, asigură, ajută, sprijină, luminează și iluminează oamenii precum o mamă sau un tată. Desigur, El, de asemenea, îi mustră, îi judecă, îi ceartă și îi disciplinează pe oameni, privindu-i cum se schimbă de pe o zi pe alta, cum trăiesc o viață bisericească normală și cresc în viață zilnic. Astfel, tot ceea ce face Dumnezeu este realitatea lucrurilor pozitive. În rândul omenirii, oamenii laudă prețurile plătite de Dumnezeu, puterea Sa măreață și slava Sa, dar în cuvintele lui Dumnezeu, când le-a spus El vreodată oamenilor: „Am făcut cutare lucru pentru omenire, M-am sacrificat atât de mult; oamenii trebuie să Mă laude și să Mă preamărească”? Are Dumnezeu astfel de cerințe către omenire? Nu. Acesta este Dumnezeu Însuși. Dumnezeu nu a pus niciodată condiții pentru a face schimburi cu oamenii, spunând: „L-am pus pe Hristos printre voi, voi trebuie să-L tratați bine, să-I ascultați cuvintele, să vă supuneți Lui și să-L urmați. Nu provocați tulburări sau perturbări, faceți tot ce vă spune El să faceți, cum vă spune El să o faceți, iar când totul va fi îndeplinit, vi se va arăta tuturor considerație.” A spus vreodată Dumnezeu un astfel de lucru? Este aceasta intenția lui Dumnezeu? Nu. Dimpotrivă, antihriștii sunt cei care încearcă mereu să folosească diverse mijloace pentru a atrage, constrânge, controla și stăpâni totul despre oameni, pentru a-i face pe oameni să Îl lase pe Dumnezeu pentru a veni înaintea lor înșiși. Antihriștii sunt cei care proclamă și anunță peste tot ori de câte ori fac vreo faptă măruntă. Antihriștii nu numai că nu pot înțelege, accepta, lăuda sau preamări smerenia și ascunderea lui Dumnezeu, în schimb disprețuiesc și blasfemiază aceste lucruri. Acest lucru este cauzat de firea-esență a antihriștilor.

Astăzi, am avut o părtășie despre cele trei manifestări ale modului în care antihriștii neagă esența lui Hristos. Să încheiem aici părtășia noastră pe această temă. Aveți întrebări? (Nu.) Bine. La revedere!

21 noiembrie 2020

Note de subsol:

a. Vorbitorii de chineză pun „Xiao” înaintea numelui de familie al unei persoane care este mai tânără decât ei.