Punctul unu: Ei încearcă să-i atragă pe oameni de partea lor

Anexă: Adevăruri suplimentare în răspândirea Evangheliei

Tema discutată în cele câteva adunări anterioare a fost despre îndeplinirea cum se cuvine a îndatoririlor și am clasificat îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinească oamenii, precum și personalul. Care sunt categoriile specifice? (Prima categorie este personalul care răspândește Evanghelia, a doua categorie îi include pe conducătorii și lucrătorii de diverse ranguri din biserică, a treia categorie cuprinde personalul care îndeplinește diverse îndatoriri speciale, a patra categorie este formată din cei care îndeplinesc îndatoriri obișnuite, a cincea categorie îi implică pe cei care îndeplinesc îndatoriri în timpul lor liber, iar a șasea categorie se referă la cei care nu îndeplinesc îndatoriri.) În total, sunt șase categorii. Ultima dată, am discutat despre prima categorie, care se referă la principiile și adevărurile care au legătură cu datoria de răspândire a Evangheliei, implicând subiecte din toate aspectele răspândirii Evangheliei, inclusiv puncte de atenție, principii și adevăruri relevante și domenii cu privire la care oamenii ar trebui să fie precauți, precum și erori și denaturări comune care apar în procesul de îndeplinire a acestei datorii. După ce ascultați o predică pe o anumită temă, puteți rezuma principalele puncte ale acesteia? Dacă puteți să înțelegeți conținutul esențial al unei teme, să vă gândiți serios la adevărurile aferente, apoi, treptat, în timpul îndeplinirii datoriei voastre, să le transformați în propria realitate, în propria viață și în propria cale de practică, atunci ați asimilat cu adevărat conținutul despre care am avut Eu părtășie. Dacă, după ce avem părtășie despre o predică, aveți doar o idee generală sau vă amintiți anumite evenimente și povești, dar nu înțelegeți care sunt adevărurile și principiile de bază și de ce au fost discutate aceste lucruri, se poate considera că aveți înțelegere? Se poate considera că înțelegeți adevărul? (Nu se poate.) Nu se consideră a fi înțelegerea adevărului; adică nu ați înțeles ce adevăruri au fost transmise, nu le-ați priceput și nu le-ați acceptat. Atunci, puteți să faceți un rezumat? Îmi poate spune cineva punctele principale ale ultimei noastre părtășii? (Am rezumat șapte puncte: primul, cum să definim personalul care răspândește Evanghelia; al doilea, esența datoriei de a răspândi Evanghelia; al treilea, atitudinile oamenilor față de această datorie, precum și punctele lor de vedere lăuntrice; al patrulea, principii specifice de practică pentru răspândirea Evangheliei, cum ar fi cine se conformează principiilor de răspândire a Evangheliei și cine nu; al cincilea, cum să-i tratăm pe cei care se conformează principiilor de răspândire a Evangheliei; al șaselea, consecințele care apar atunci când personalul care răspândește Evanghelia își părăsește postul și fuge în timpul procesului de îndeplinire a datoriei; al șaptelea, sacrificiul sfinților de-a lungul istoriei în răspândirea Evangheliei și modul în care ar trebui să prețuim oportunitățile actuale de a ne îndeplini îndatoririle și de a ne înarma rapid cu adevărul.) Practic, rezumatul vostru acoperă aspectele cheie ale ultimei noastre părtășii – foarte bine. A rămas ceva nemenționat? (Mai este un punct: schimbarea punctelor de vedere ale oamenilor astfel încât să înțeleagă faptul că răspândirea Evangheliei nu reprezintă doar datoria personalului de evanghelizare, ci o responsabilitate de la care toți cei care cred în Dumnezeu și Îl urmează nu se pot sustrage. Acesta este un adevăr pe care aleșii lui Dumnezeu trebuie să-l priceapă.) Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația fiecărui individ – acesta este și un aspect al ei. Știți care este scopul părtășiei despre acest adevăr? Este de a aborda abaterile din înțelegerea oamenilor. Știți în ce aspecte există abateri? (Nu știu.) Faptul că nu știți dovedește că nu înțelegeți acest aspect al adevărului. Prin urmare, de ce a trebuit să am părtășie despre acest adevăr? Pe de o parte, este un aspect al adevărului pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Pe de altă parte, are scopul de a aborda abaterile pe care toți oamenii le au în înțelegerea răspândirii Evangheliei.

Mulți oameni au abateri în înțelegerea lor cu privire la această chestiune a răspândirii Evangheliei. Unii oameni se gândesc: „În prezent, fac o datorie specială, așa că răspândirea Evangheliei nu are nicio legătură cu mine. Nu este grija mea. Prin urmare, adevărurile, principiile și cerințele lui Dumnezeu care trebuie înțelese pentru a răspândi Evanghelia nu au nicio relevanță pentru mine. Nu am nevoie să înțeleg aceste lucruri.” Așadar, atunci când avem părtășie despre acest aspect al adevărului, ei sunt nepăsători, nu iau deloc în considerare acest lucru și nu sunt atenți. Chiar dacă ascultă, nu știu ce s-a discutat. Mai sunt cei care spun: „După ce am început să cred în Dumnezeu, am fost mereu conducător. Am calibru și capacitatea de a lucra. M-am născut pentru a fi conducător. Se pare că datoria pe care mi-a dat-o Dumnezeu și misiunea vieții mele este de a fi conducător.” În mod implicit, vor să spună că răspândirea Evangheliei nu are nimic de-a face cu ei. Prin urmare, atunci când avem părtășie despre adevărul referitor la răspândirea Evangheliei, ei nu o iau în serios. Când li se cere să rezume părtășia din ultima adunare, unii oameni răsfoiesc mult timp prin notițele lor și tot nu știu. De ce se întâmplă acest lucru? Din cauza memoriei lor slabe? (Nu.) Din cauză că au prea multe pe cap, iar mințile lor sunt încărcate? (Nu.) Nu din acest motiv. Acest lucru arată că atitudinea oamenilor față de adevăr este de a fi scârbiți de el și de a nu-l iubi. De aceea, admonestez pe toată lumea și le fac cunoscut tuturor faptul că răspândirea Evangheliei nu este o responsabilitate specială pentru un anumit tip de persoană sau grup de oameni, ci responsabilitatea fiecărei persoane care Îl urmează pe Dumnezeu. De ce trebuie oamenii să înțeleagă adevărul răspândirii Evangheliei? De ce trebuie să cunoască aceste adevăruri? Ca ființă creată, ca unul dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu, indiferent de vârstă, gen sau cât de tânăr sau bătrân este cineva, răspândirea Evangheliei este o misiune și o responsabilitate pe care toți trebuie să o accepte. Ce ar trebui să faci dacă această misiune vine la tine și îți cere să te sacrifici, să plătești un preț sau chiar să-ți dai viața? Ar trebui să te simți obligat să o accepți. Acesta este adevărul, este ceea ce ar trebui să înțelegi. Nu este o simplă doctrină – este adevărul. De ce spun Eu că este adevărul? Pentru că, indiferent de felul în care se schimbă vremurile, cum trec deceniile sau cum se schimbă locurile și spațiile, a răspândi Evanghelia și a depune mărturie pentru Dumnezeu vor fi întotdeauna lucruri pozitive. Semnificația și valoarea lor nu se vor schimba niciodată: nu vor fi influențate absolut deloc de schimbările timpului sau de localizarea geografică. A răspândi Evanghelia și a depune mărturie pentru Dumnezeu sunt lucruri veșnice, și, în calitate de ființă creată, ar trebui să le accepți și să le practici. Acesta este adevărul veșnic. Unii oameni spun: „Răspândirea Evangheliei nu reprezintă datoria pe care o îndeplinesc eu.” Totuși, acest adevăr referitor la răspândirea Evangheliei reprezintă un lucru pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă, fiindcă este un adevăr care are legătură cu viziunile, iar cei care cred în Dumnezeu ar trebui cu toții să-l înțeleagă; este fundamental pentru credința în Dumnezeu și benefic pentru intrarea în viață. Mai mult, indiferent ce datorie îndeplinești în biserică, vei avea oportunități de a intra în contact cu non-credincioși și, prin urmare, o responsabilitate de a le răspândi Evanghelia. Odată ce înțelegi adevărul răspândirii Evangheliei, în inima ta, vei ști: „Este responsabilitatea mea să proclam noua lucrare a lui Dumnezeu, să răspândesc Evanghelia lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Indiferent de moment sau loc și indiferent de poziția sau rolul meu, dacă slujesc drept actor, am obligația de a răspândi Evanghelia, iar dacă în prezent sunt conducător de biserică, am de asemenea obligația de a răspândi Evanghelia. Indiferent ce datorie îndeplinesc în prezent, am obligația de a proclama Evanghelia Împărăției. Ori de câte ori există o oportunitate sau am timp liber, se cuvine să merg și să răspândesc Evanghelia. Aceasta este o responsabilitate de la care nu pot să mă sustrag.” Gândește majoritatea oamenilor astfel în prezent? (Nu.) Atunci, ce gândesc cei mai mulți oameni? „Momentan, am o datorie fixă. Studiez și aprofundez o anumită profesie, o ramură a cunoașterii, așa că răspândirea Evangheliei nu are nimic de-a face cu mine.” Ce fel de atitudine este aceasta? Este o atitudine de sustragere de la responsabilitatea și misiunea unei persoane, o atitudine negativă. Acești oameni nu țin cont de intențiile lui Dumnezeu, se răzvrătesc împotriva Sa. Indiferent cine ești, dacă nu ai nicio povară pentru răspândirea Evangheliei, nu este acesta un semn că îți lipsesc conștiința și rațiunea? Dacă nu cooperezi în mod activ și constructiv, asumându-ți lucruri și supunându-te, atunci faci lucrurile superficial, în mod pasiv și negativ – această atitudine este inacceptabilă. Indiferent ce datorie îndeplinești, ce profesie sau ramură a cunoașterii implică aceasta, unul dintre primele rezultate pe care le obții ar trebui să fie capacitatea de a depune mărturie pentru Evanghelia lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii și de a o proclama. Aceasta este cerința minimă pentru o ființă creată. Dacă nu poți îndeplini nici măcar această cerință minimă, ce ai dobândit din îndeplinirea datoriei tale în acești ani de credință în Dumnezeu? Ce ai câștigat? Înțelegi intențiile lui Dumnezeu? Chiar dacă ți-ai îndeplinit mulți ani datoria și ai devenit priceput în profesia ta, dacă nu poți să spui nimic sau să ai părtășie despre vreun aspect al adevărului atunci când ți se cere să depui mărturie pentru Dumnezeu, care este problema aici? Problema este că nu înțelegi adevărul. Unii oameni ar putea simți că este nedrept să spunem că ei nu înțeleg adevărul. S-ar putea să creadă că au fost eficienți în îndeplinirea datoriei lor, dar ei nu înțeleg viziunile lucrării lui Dumnezeu și intențiile Sale pentru a mântui omenirea. Înseamnă acest lucru înțelegerea adevărului? Cel puțin, nu ai stabilit o bază în adevărata cale pentru credința ta în Dumnezeu. Nu porți nicio povară pentru proclamarea lucrării lui Dumnezeu și a Evangheliei mântuirii Sale pentru omenire și nu ai niciun fel de perspectivă, înțelegere sau comprehensiune. Atunci, poți să fii într-adevăr considerat o persoană care Îl urmează pe Dumnezeu? Ai stabilit o relație normală cu Dumnezeu? Dacă nu ai realizat niciunul dintre aceste lucruri, atunci nu deții adevărul-realitate.

Acum, să ne întoarcem la subiectul discutat mai devreme. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor aleșilor lui Dumnezeu. În urma discutării acestui aspect al adevărului, care este punctul pe care ar trebui să-l înțeleagă toată lumea? Indiferent dacă o persoană plătește un preț, își părăsește familia și locul de muncă ca să se sacrifice pentru Dumnezeu sau chiar își dă viața, în realitate, acestea sunt toate lucruri superficiale. Ce le cere Dumnezeu oamenilor, în ultimă instanță? Cere ca, pe măsură ce statura ta crește și viața ta se maturizează, odată cu trecerea timpului, să începi să înțelegi treptat diferitele adevăruri despre lucrarea lui Dumnezeu și intenția Sa de a mântui omenirea. Povara ta pentru a răspândi Evangheliei și a depune mărturie pentru Dumnezeu devine tot mai evidentă, iar hotărârea ta de a-ți asuma această responsabilitate devine tot mai puternică. Dacă un conducător de biserică a lucrat mulți ani, dar pe măsură ce anii de conducere a bisericii trec, simte mai puține emoții, este mai puțin mișcat și are o povară mai mică pentru răspândirea Evangheliei, cât de bine își îndeplinește el datoria? (Nu prea bine.) Cum așa? Ce problemă se ivește? Dacă dezvoltă sau trăiește o astfel de stare, cel puțin un lucru este sigur: această persoană nu a urmărit adevărul în acești ani și nu a făcut nicio lucrare concretă. Este asemenea unui funcționar birocratic al marelui balaur roșu. Drept rezultat, nu are nicio povară și nicio perspectivă de a proclama numele lui Dumnezeu și de a depune mărturie pentru lucrarea Sa. Nu este acesta rezultatul? (Ba da.) Este un final inevitabil. Indiferent câți ani a lucrat acest om, chiar dacă el crede că are o statură grozavă, că poate ține cont de povara lui Dumnezeu și că poate sluji conform intențiilor lui Dumnezeu, atunci când vine vorba de răspândirea Evangheliei, face un pas înapoi, nu știe cum să procedeze. Când întâlnește oameni care sunt nerăbdători față de apariția lui Dumnezeu și vin să caute și să cerceteze adevărata cale, rămâne fără cuvinte. Nu poate să spună niciun cuvânt și nu știe de unde să înceapă. Care este problema aici? Este faptul că el nu înțelege adevărul și nu l-a dobândit, deci nu poate să depună mărturie pentru Dumnezeu. Numai cei care înțeleg adevărul pot să depună mărturie pentru Dumnezeu. A răspândi Evanghelia și a depune mărturie pentru Dumnezeu intră în sfera îndatoririlor tale. Dacă înțelegi adevărul, dacă l-ai dobândit, de ce nu ai avea nimic de spus atunci când întâlnești oameni care cercetează adevărata cale? Nu este aceasta o problemă? Vă regăsiți deseori în astfel de situații? (Da.) Care este problema aici? Nu aveți o povară. Este o problemă să nu aveți o povară? Vă puteți îndeplini datoria fără o povară? Chiar dacă vă îndepliniți datoria, o puteți face cu loialitate? O puteți face cum se cuvine? Deși lipsa unei poveri poate să nu fie o problemă fatală, este totuși o problemă gravă, întrucât afectează modul în care vă îndepliniți datoria. Nu trebuie rezolvată această problemă? (Ba da, trebuie.) Prin urmare, cum o rezolvați? Trebuie să vă schimbați punctele de vedere eronate despre răspândirea Evangheliei și să înțelegeți adevărul despre aceasta. Toate lucrările în care sunteți implicați în prezent au legătură directă cu răspândirea Evangheliei și se încadrează în sfera acesteia. Este destinată depunerii mărturiei pentru Dumnezeu, extinderii lucrării de evanghelizare, mărturisirii despre numele lui Dumnezeu și proclamării acestei Evanghelii a lucrării lui Dumnezeu de mântuire a umanității, astfel încât mai mulți oameni să fie conștienți de aceasta, să vină înaintea lui Dumnezeu, să accepte să fie cuceriți de Dumnezeu, să primească mântuirea Sa și, în cele din urmă, dacă au destul noroc să primească desăvârșirea din partea lui Dumnezeu, cu atât mai bine. Ce înseamnă ca mai mulți oameni să vină înaintea lui Dumnezeu și care este rezultatul final pe care ar trebui să-l atingă acest lucru? (Să-i facă pe mai mulți oameni să dobândească mântuirea lui Dumnezeu.) De ce ar trebui atins acest scop? Fiindcă reprezintă intenția lui Dumnezeu. De aceea explicăm neobosit aceste adevăruri. Dacă n-ar fi avut nicio legătură cu intenția lui Dumnezeu, ar fi inutil și sec să vorbim despre aceste lucruri. Întrucât reprezintă intenția lui Dumnezeu, o facem în mod clar și îi ajutăm pe toți să înțeleagă acest lucru, astfel încât să știe că acesta este adevărul și că toți ar trebui să facă un efort pentru acest adevăr al răspândirii Evangheliei, pentru ca fiecare persoană să aibă acest tip de perspectivă și să ajungă să aibă acest soi de povară.

Următoarea întrebare este: de ce ar trebui să le permitem mai multor oameni să înțeleagă intenția lui Dumnezeu, astfel încât să fie capabili să răspândească Evanghelia și să-și îndeplinească îndatoririle? De ce ar trebui făcut acest lucru? Unii ar putea spune: „Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și ca nimeni să îndure pierzania, așa că ar trebui să le permitem mai multor oameni să accepte lucrarea lui Dumnezeu.” Această afirmație este corectă, dar nu reprezintă răspunsul esențial la această întrebare. Așadar, care este răspunsul esențial la această întrebare? Știți? (Dumnezeu vrea să câștige un grup de oameni care sunt în asentiment cu El.) Dumnezeu vrea să câștige un grup de oameni care sunt în asentiment cu El, iar acest lucru trebuie obținut prin expansiunea Evangheliei. Discutăm acum despre răspândirea la scară largă a Evangheliei. Există vreo diferență între răspândirea la scară largă a Evangheliei și câștigarea unui grup de oameni? (Da.) Atunci, care este scopul răspândirii la scară largă a Evangheliei? (De a mântui cât mai mulți oameni posibil.) Mântuirea cât mai multor oameni cu putință este un principiu al mântuirii din partea lui Dumnezeu, dar nu este răspunsul la această întrebare. De când a început această lucrare, am vorbit în mod repetat despre faptul că, de această dată, Dumnezeu a venit să facă lucrare pentru a inaugura o epocă, pentru a aduce o nouă epocă și pentru a o încheia pe cea veche – pentru a aduce Epoca Împărăției și a încheia Epoca Harului. Toți cei care acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu au fost martorii acestui fapt. Dumnezeu face o lucrare nouă, exprimând adevărul pentru a judeca omenirea, purificând-o și mântuind-o. Evanghelia Împărăției a început să se răspândească în numeroase țări. Această omenire a ieșit deja din Epoca Legii și din Epoca Harului. Ea nu mai citește Biblia, nu mai trăiește sub cruce și nu mai strigă numele Mântuitorului Isus. În schimb, se roagă în numele lui Dumnezeu Atotputernic și, în același timp, acceptă cuvintele actuale ale lui Dumnezeu ca principii, metode și scopuri de supraviețuire în viața sa. În acest sens, nu au intrat deja acești oameni într-o nouă epocă? (Ba da.) Ei au intrat într-o nouă epocă. Așadar, în ce epocă trăiesc încă mai mulți oameni care nu au acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă și noile cuvinte ale lui Dumnezeu? Ei încă trăiesc în Epoca Harului. Acum, care este responsabilitatea voastră? Aceea de a-i scoate din Epoca Harului și a-i aduce în noua epocă. Puteți îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu doar rugându-vă Lui și strigându-I numele? Este suficient doar să predicați câteva cuvinte ale lui Dumnezeu? Categoric nu. Asta necesită ca voi toți să aveți o povară de a vă asuma însărcinarea răspândirii Evangheliei, de a răspândi cuvintele lui Dumnezeu la scară largă, de a răspândi cuvintele lui Dumnezeu în diverse moduri și de a proclama și a extinde Evanghelia Împărăției. Ce înseamnă să extindeți? Înseamnă să le transmiteți cuvintele lui Dumnezeu celor care nu au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, să anunțați mai mulți oameni că Dumnezeu face o lucrare nouă și apoi să le mărturisiți despre cuvintele lui Dumnezeu, să vă folosiți experiențele pentru a mărturisi despre lucrarea lui Dumnezeu și să îi aduceți și pe ei în noua epocă – în felul acesta, vor intra în noua epoca, exact ca voi. Intenția lui Dumnezeu e clară. Nu este doar aceea ca voi, care I-ați auzit cuvintele, le-ați acceptat și L-ați urmat, să pătrundeți în noua epocă, ci El va conduce întreaga omenire în această nouă epocă. Aceasta este intenția lui Dumnezeu și este un adevăr pe care ar trebui să-l înțeleagă fiecare persoană care-L urmează pe Dumnezeu acum. Dumnezeu nu conduce în noua epocă un grup de oameni, o mică facțiune sau un mic grup etnic; mai degrabă, El intenționează să conducă întreaga omenire în noua epocă. Cum poate fi atins acest obiectiv? (Prin răspândirea Evangheliei la scară largă.) Într-adevăr, trebuie să fie atins prin răspândirea Evangheliei la scară largă, folosind diverse metode și căi pentru a transmite Evanghelia la scară largă. Este ușor să vorbim despre răspândirea Evangheliei la scară largă, dar cum anume ar trebui făcut acest lucru? (Necesită cooperarea oamenilor.) Exact, necesită cooperarea oamenilor. Dacă oamenii se agață mereu de unele lucruri vechi în inimile lor, păstrând mereu anumite elemente denaturate, ținându-se de vechile reguli și practici, dar nu iau în serios lucrarea de evanghelizare și nu acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu, tratând lucrarea Evangheliei ca nefiind relevantă pentru ei, pot astfel de oameni să fie promovați și folosiți de Dumnezeu? Pot avea calificările necesare pentru a trăi înaintea lui Dumnezeu? Pot să dobândească aprobarea lui Dumnezeu? În niciun caz. Prin urmare, trebuie să lucrez la gândurile voastre, ținând cont de orice element pe care nu-l înțelegeți și să vă explic neobosit adevărurile relevante până când le pricepeți. Indiferent cât de amorțiți și obtuzi ați putea fi, trebuie să continui să vă vorbesc și să vă fac să înțelegeți că aceasta este intenția lui Dumnezeu, acesta este datoria pe care trebuie să o îndepliniți și este misiunea și obligația voastră în această viață. Dacă nu acordați atenție la ceea ce spun sau nu înțelegeți, trebuie să continui să vorbesc. Chiar dacă v-ați săturat de acest lucru, trebuie să continui să vorbesc până când înțelegeți adevărul. Ce este adevărul? Adevărul este ceea ce exprimă Dumnezeu; reprezintă intențiile Sale, cerințele Lui pentru omenire și adevărul-realitate pe care oamenii din noua epocă trebuie să-l dețină. Cum ar trebui să trateze oamenii intențiile lui Dumnezeu? Ar trebui să le accepte întru totul și fără rezerve, apoi să se supună și să coopereze, satisfăcând astfel intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este obligația unei persoane. Când o spun astfel, înțelegeți? Unii ar putea să zică: „O, vai, Dumnezeu le cere oamenilor să accepte însărcinarea dată de El, dar ce legătură are aceasta cu noi, indivizii nesemnificativi?” Credeți că are vreo legătură cu ei? (Da, are.) Ce legătură are cu ei? Lăsați-Mă să explic. Dumnezeu este Creatorul, iar oamenii sunt ființele Sale create. Care este relația dintre „a crea” și „creat”? Este relația dintre a acționa și a se acționa asupra ta, dintre a crea și a fi creat. De vreme ce intențiile Creatorului ți-au fost aduse la cunoștință, cu ce atitudine ar trebui să răspunzi? (Să le accept și să cooperez cu toată puterea mea.) Exact, ar trebui să te supui lor și să le accepți, cooperând cu toată puterea ta, indiferent de preț. Implică această cooperare căutarea adevărului? Implică înțelegerea adevărului? Le include pe amândouă. Atât timp cât înțelegi cerințele lui Dumnezeu și însărcinarea dată de El, acestea au legătură cu misiunea ta, sunt datoria ta – odată ce știi acest lucru, ar trebui să-l accepți. Asta se cuvine să facă o persoană care are conștiință și rațiune. În cazul în care cunoști cerințele lui Dumnezeu și însărcinarea dată de El, dar nu le poți accepta, atunci ești lipsit și de conștiință, și de rațiune, și nu meriți să fii numit ființă umană. Unii oameni ar putea încă să nu înțeleagă, gândindu-se: „Ce legătură au intențiile lui Dumnezeu cu noi?” Dacă intențiile lui Dumnezeu nu au nicio legătură cu tine, atunci nu Îl urmezi sau nu ești un membru al casei Sale. De exemplu, părinții tăi ți-au dat naștere și te-au crescut mulți ani; te-au hrănit, ai trăit în casa lor și le-ai cheltuit banii. Însă când există o problemă acasă, iar tu spui că nu are nimic de-a face cu tine, o ignori și pur și simplu fugi, ce fel de nemernicie este acesta? Să spui că ești un străin sună plăcut; în realitate, ești un nemernic răzvrătit, o brută în haine umane, mai josnic decât o fiară. Intenția lui Dumnezeu ți-a fost clarificată, iar El spune: „Ați acceptat acest stadiu al lucrării și v-am dat deja, în primul rând, aceste cuvinte, astfel încât să le puteți auzi mai întâi, iar voi le-ați auzit, le-ați înțeles și le-ați priceput. Acum, vă voi spune și intenția Mea și cerințele pe care le am de la voi. Ar trebui să proclamați lucrarea Mea, cuvintele Mele și lucrurile pe care le voi îndeplini pentru a permite întregii umanități să-Mi audă glasul; ar trebui să-Mi extindeți Evanghelia Împărăției pentru a permite întregii umanități să accepte rapid lucrarea lui Dumnezeu și să intre în Epoca Împărăției. Aceasta este intenția și cerința lui Dumnezeu.” Cum ar trebui să reflectezi când auzi acest lucru? Ce fel de atitudine ar trebui să ai? Cum ar trebui să alegi? În ce fel ar trebui să îndeplinești datoria pe care o ființă creată ar trebui să o îndeplinească? Unii oameni s-ar putea să simtă că povara este grea, dar nu este suficient să simți și atât; ai nevoie de acțiune și înțelegere autentică. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu astfel: „O, Dumnezeule, mi-ai încredințat responsabilitatea răspândirii Evangheliei – aceasta reprezintă înălțarea Ta. Deși înțeleg prea puțin din adevăr, sunt dispus să fac tot ce pot pentru a îndeplini această însărcinare. Am auzit foarte multe predici și am înțeles câteva adevăruri – toate acestea sunt binecuvântarea Ta, iar acum am această responsabilitate de a depune mărturie pentru cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, pentru a îndeplini această însărcinare.” Așa este corect; atunci când oamenii au o inimă supusă față de Dumnezeu, El îi îndrumă. Dumnezeu le-a spus deja clar oamenilor și a zis că răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu este o obligație și o responsabilitate de la care nimeni nu se poate sustrage. Este o datorie pe viață, o datorie a fiecărei ființe create. Conțin aceste cuvinte o poruncă de la Dumnezeu? Conțin ele îndemnul Său? (Da.) Conțin ele intenția lui Dumnezeu? (Da.) Conțin ele adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă? (Da.) Există aici principii și căi de practică pe care o persoană le poate urma? (Da.) Câte puncte am menționat în total? (Patru puncte: primul este porunca și îndemnul lui Dumnezeu. Al doilea este intenția lui Dumnezeu. Al treilea reprezintă adevărurile pe care ar trebui să le înțelegem. Al patrulea se referă la principiile și căile de practică pe care ar trebui să le urmeze o persoană.) Așa este; am menționat aceste patru puncte în total. În continuare, să avem părtășie despre conținutul specific al fiecăruia.

Primul punct este porunca lui Dumnezeu. Care este porunca lui Dumnezeu? (De a proclama Evanghelia Împărăției.) Este de a răspândi la scară largă Evanghelia Împărăției. Al doilea punct este intenția lui Dumnezeu. Care este aceasta? Este de a le permite oamenilor să știe că Dumnezeu a venit deja, că face o lucrare nouă, că intenționează să schimbe epoca, să încheie vechea epocă și să conducă omenirea într-una nouă. Aceasta este intenția lui Dumnezeu, nu-i așa? Poate cineva să spună că intenția lui Dumnezeu este de a extinde Evanghelia? Nu este atât de simplu. Expansiunea Evangheliei are un scop și un rezultat final – care ar trebui să fie acela? (De a le permite mai multor oameni să știe că Dumnezeu a venit, că face o nouă lucrare și că intenționează să încheie vechea epocă și să conducă întreaga omenire într-o nouă epocă.) Așa este, de a conduce întreaga omenire într-o nouă epocă. Ce impact are acest lucru asupra omenirii? Omenirea intră într-o nouă epocă; această epocă este transformată. Prin urmare, care este intenția lui Dumnezeu? Vă rog să repetați. (Dumnezeu intenționează să schimbe epoca, să încheie vechea epocă și să conducă omenirea într-o nouă epocă.) Nu puteți omite nimic – ați notat totul? (Da.) Al treilea punct este adevărul pe care ar trebui să-l înțeleagă oamenii. Care ar trebui să fie acest adevăr? (Răspândirea Evangheliei este datoria și responsabilitatea fiecărei ființe create.) Acesta este adevărul. În cadrul acestui adevăr, ceea ce oamenii ar trebui să facă este să accepte datoria de a răspândi Evanghelia, iar apoi să găsească principiile și căile de practică în cadrul acestei afirmații. Această afirmație este adevărul pentru oameni. Care este afirmația? (Răspândirea Evangheliei este datoria și responsabilitatea fiecărei ființe create.) Ar trebui să fie datoria și misiunea. Cum înțelegeți datoria și misiunea? Datoria este responsabilitatea pe care o persoană ar trebui să o îndeplinească, iar responsabilitatea pe care ar trebui să o îndeplinească cineva este, totodată, datoria sa. Însă misiunea este diferită; misiunea este mai măreață, mai potrivită, cu un sens mai profund și o greutate mai mare decât responsabilitatea. Ați notat aceste lucruri? (Da.) Acum, am observat un lucru; toate aceste conținuturi pe care le discutăm trebuie să fie consemnate înainte ca voi să vă faceți o idee despre ele. Dacă nu le notați, ascultând doar așa, nu vă lasă nici măcar o impresie. Ce indică acest lucru? Arată faptul că oamenii nu înțeleg adevărul; ei pricep doar puțină doctrină și știu definiția, conceptul și schița anumitor adevăruri. Când vine vorba despre detaliile specifice ale acestor adevăruri, cum să le practice sau să le aplice, n-au nicio idee, nu-i așa? Pentru cei mai mulți dintre voi, nu este dificil să vorbiți două sau trei ore despre doctrine, dar când vine vorba să puneți în aplicare adevărul pentru a rezolva situații, folosind principiile și căile de practică pe care le-ați experimentat și le-ați înțeles, acest lucru este dificil. Care este problema aici? Faptul că nu înțelegeți adevărul, nu-i așa? Acum, să trecem la cel de-al patrulea punct. Care este al patrulea punct? (Principiile și căile de practică pe care se cuvine să le urmeze o persoană.) Cum sunt stabilite aceste principii și căi de practică? Ele sunt stabilite pe baza a două lucruri: unul este intenția lui Dumnezeu, iar celălalt este adevărul. Aceste două lucruri reprezintă ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii. De exemplu, dacă ești reticent în ceea ce privește răspândirea Evangheliei atunci când ți se cere acest lucru, dar Dumnezeu spune că răspândirea Evangheliei este intenția Sa, ce ar trebui să faci? Care ar trebui să fie principiile tale de practică? Dar atitudinea ta? Ar trebui să te supui acesteia și să o accepți întru totul, fără refuzuri, fără analiză sau scrutare, fără a întreba motivul. Aceasta este supunere adevărată. Este un principiu important care trebuie urmat în practicarea adevărului. Atunci când vorbim despre intenția lui Dumnezeu într-o manieră definitorie, la ce se referă aceasta de fapt? Intenția lui Dumnezeu este, în esență, dorința Sa, scopul, sursa și punctul de pornire pentru acțiunile Sale. În termeni spirituali, aceasta este denumită „intenția” sau „viziunea” Sa. Atunci când Dumnezeu îți dezvăluie intenția Sa, îți oferă o direcție generală, permițându-ți să știi ce intenționează El să facă. Totuși, dacă Dumnezeu nu oferă specificațiile sau principiile, știi exact calea și direcția de practică? Nu vei ști. De aceea, atunci când le spun oamenilor să facă ceva, cei care au cap pe umeri, inimă și spirit vor căuta imediat detaliile și modul concret de a face acest lucru după ce îl acceptă. Cei care nu sunt cu capul pe umeri, care nu au inimă și spirit, s-ar putea să creadă că este ușor și să treacă la acțiune fără să aștepte detalii suplimentare. Asta înseamnă să nu ai capul pe umeri și să îndeplinești orbește o sarcină. Atunci când primești o însărcinare dată de Dumnezeu și scopul este să-ți îndeplinești datoria și să-ți închei misiunea, trebuie mai întâi să înțelegi intenția lui Dumnezeu. Trebuie să știi că această însărcinare este dată de Dumnezeu, este intenția Sa, iar tu ar trebui să o accepți, să ții cont de ea și, mai important, să i te supui. În al doilea rând, ar trebui să cauți care sunt adevărurile pe care este nevoie să le înțelegi pentru a îndeplini această datorie, ce principii ar trebui să respecți și cum să practici într-o manieră benefică pentru aleșii lui Dumnezeu și lucrarea casei Sale. Acestea sunt principiile de practică. După ce înțelegi intenția lui Dumnezeu, ar trebui să cauți cu promptitudine și să înțelegi adevărurile care au legătură cu îndeplinirea acestei datorii, iar după ce înțelegi adevărurile, să stabilești principiile și calea de practică a acestor adevăruri. La ce se referă „principiile”? În mod specific, un principiu se referă la ceva pe care trebuie să se bazeze atingerea unui obiectiv sau obținerea unor rezultate atunci când se practică adevărul. De exemplu, dacă ai sarcina de a achiziționa un obiect, care sunt principiile specifice de practică? În primul rând, trebuie să înțelegi specificațiile și modelul obiectului care trebuie achiziționat, standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească și dacă prețul este potrivit. În procesul de căutare, vei dobândi claritate cu privire la principiile specifice de practică. Aceste principii îți oferă o scară și un interval – atât timp cât rămâi în acest interval, vei fi bine. Odată ce ai înțeles principiile de bază privind specificațiile, calitatea și prețul obiectului, acest lucru arată că ai înțeles standardele necesare pentru această sarcină. Înseamnă că, în esență, ai învățat cum să practici. O persoană trebuie să înțeleagă principiile pentru a practica adevărul: principiile sunt cheia, cel mai important element. Odată ce ai înțeles principiile fundamentale de îndeplinire a datoriei tale, acest lucru arată că înțelegi standardele cerute pentru îndeplinirea acelei datorii. Stăpânirea acestor principii este echivalentă cu a ști cum să practici adevărul. Prin urmare, pe ce bază s-a stabilit această abilitate de practică? Pe baza înțelegerii intenției lui Dumnezeu și a adevărului. Dacă știi doar o propoziție din ceea ce cere Dumnezeu, se consideră acest lucru ca fiind înțelegerea adevărului? Nu. Ce standarde trebuie îndeplinite pentru se considera că ai înțeles adevărul? Trebuie să înțelegi semnificația și valoarea îndeplinirii datoriei tale și, odată ce-ți sunt clare aceste două aspecte, ai înțeles adevărul cu privire la îndeplinirea datoriei tale. Mai mult, după ce înțelegi adevărul, trebuie să pricepi și principiile de îndeplinire a datoriei tale și căile de practică. Odată ce poți să înțelegi și să pui în aplicare principiile de îndeplinire a datoriei tale și investești uneori puțină înțelepciune, poți să asiguri eficacitatea îndeplinirii datoriei tale. Înțelegând aceste principii și acționând în conformitate cu ele, poți să ajungi să practici adevărul. Dacă îți îndeplinești datoria fără să amesteci nicio intenție umană, dacă faci acest lucru supunându-te pe deplin cerințelor lui Dumnezeu și conform rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, întru totul conform cuvintelor Sale, atunci ți-ai îndeplinit datoria într-o manieră complet calificată și, chiar dacă s-ar putea să existe unele discrepanțe în rezultate prin comparație cu cerințele lui Dumnezeu, tot se consideră îndeplinirea cerințelor Sale. Dacă îți îndeplinești datoria pe deplin în conformitate cu principiile, dacă ești loial, toate în măsura posibilităților tale, atunci îndeplinirea datoriei tale se aliniază complet la intenția lui Dumnezeu. Ți-ai îndeplinit datoria de ființă creată cu toată inima, mintea și puterea, ceea ce reprezintă rezultatul obținut prin practicarea adevărului. Acum, pentru a pricepe principiile și căile de practică, ce ar trebui să înțelegi mai întâi, astfel încât să obții acest rezultat? (În primul rând, ar trebui să înțelegem intenția lui Dumnezeu, iar apoi să o acceptăm și să ne supunem ei întru totul și fără a o refuza.) Acest lucru reprezintă ceea ce ar trebui să aibă oamenii în termeni de practică și atitudine. Apoi, ce ar trebui înțeles? Ar trebui să înțelegi adevărul, iar detaliile din cadrul adevărului reprezintă principiile și căile. Pentru a înțelege principiile și căile de practică pe care ar trebui să le urmezi, primul lucru pe care ar trebui să-l înțelegi este intenția lui Dumnezeu, urmată de adevăr. Acestea sunt cele două puncte principale, iar restul constă în conținutul detaliat din cadrul acestora.

Prima categorie referitoare la cei care își îndeplinesc datoria de a răspândi Evanghelia va fi încheiată temporar aici. Astăzi, am adăugat puțin mai mult în completare, pentru a servi ca un memento pentru subiectul principal discutat ultima dată. În același timp, servește drept avertisment pentru ca toată lumea să recunoască importanța acestui adevăr, astfel încât fiecare sarcină în care ești implicat în prezent și fiecare datorie pe care o îndeplinești să fie orientate către această direcție și acest obiectiv și să fie realizate pe această bază – toate legate de răspândirea Evangheliei. Deși nu ești în prima linie, interacționând cu potențiali destinatari ai Evangheliei, se poate spune că toate îndatoririle pe care le îndeplinești în prezent au legătură cu lucrarea de evanghelizare. Pe această bază, nu ar trebui ca toată lumea să aibă o înțelegere mai clară și mai luminată a adevărului legat de răspândirea Evangheliei? (Ba da.) Prin completarea de astăzi, ați dobândit o perspectivă clară cu privire la greutatea și importanța datoriei de a răspândi Evanghelia? (Da.) Acum, care este atitudinea cea mai potrivită și adecvată pe care ar trebui să o aveți față de acest adevăr în viitor? Extinderea Evangheliei este intenția lui Dumnezeu. El intenționează să pună capăt acestei vechi epoci și să conducă mai mulți oameni înaintea Lui, să-i scoată din vechea epocă și să-i aducă în cea nouă. Aceasta este intenția lui Dumnezeu și este un lucru pe care toată lumea ar trebui să-l înțeleagă. Unii ar putea spune: „Înțeleg, dar nu pot să adun zelul necesar pentru a răspândi Evanghelia și nu mă simt în stare să cooperez.” Care este problema aici? (Lipsă de umanitate.) Exact. Te recunoști ca fiind o ființă creată și o persoană care-L urmează pe Dumnezeu, dar când vine vorba de intenția Lui, despre care El adesea îi avertizează pe toți, intenția Lui stringentă explicată clar tuturor oamenilor, dacă nu îi acorzi atenție și nu o iei în considerare, ce fel de persoană înseamnă că ești? Este o manifestare a lipsei de umanitate. Vrei să-L onorezi pe Dumnezeu ca fiind măreț și spui că El este Dumnezeul și Domnul tău, dar când vine vorba de intenția lui Dumnezeu, nu arăți pic de respect și niciun soi de considerație. Aceasta este o lipsă de umanitate, iar o astfel de persoană este lipsită de inimă. Acest subiect se încheie aici.

Definițiile conducătorilor și lucrătorilor și motivele pentru a-i numi în funcție

În continuare, haideți să discutăm despre cea de-a doua categorie: cei care îndeplinesc îndatoririle de conducători și lucrători. Deși puțini la număr, oamenii ca aceștia joacă un rol important în ceea ce privește natura lucrării lor. Îndatoririle conducătorilor și lucrătorilor implică și multe adevăruri – chiar mai multe decât răspândirea Evangheliei. De ce spun Eu acest lucru? Aceste îndatoriri au un spectru foarte larg. Un aspect al acestor îndatoriri este lucrarea de răspândire, în exterior, a Evangheliei, iar celălalt este de a-i uda și de a-i aproviziona, la nivel intern, pe aleșii lui Dumnezeu, gestionând bine viața bisericească, precum și chestiunile care țin de biserică și rezolvând tot felul de probleme. Altfel spus, conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă mai multe adevăruri, li se impun cerințe mai stricte cu privire la anumite principii de practică, iar relația lor cu Dumnezeu trebuie să fie mai strânsă. A fi conducător sau lucrător implică practică și pătrundere în diferite aspecte ale adevărului, căile pe care le urmează oamenii, precum și multe alte aspecte. Comparativ cu îndeplinirea datoriei de a răspândi Evanghelia, a fi conducător sau lucrător este mai strâns legat de intrarea în viață și necesită, de asemenea, obținerea unei schimbări a firii. Acest lucru înseamnă că diferitele adevăruri referitoare la modul în care să-și facă bine lucrarea conducătorii sunt mai numeroase și mai ample. Cu toate acestea, oricât de multe ar fi, ele se încadrează în câteva teme principale, așa că haideți să le parcurgem element cu element, punct cu punct, și veți ajunge să le înțelegeți treptat. Să începem prin a vorbi despre definirea conducătorilor și lucrătorilor. De ce este necesar să îi definim? O definiție echivalează cu poziționarea unui lucru, adică le spune oamenilor care sunt natura și sfera de responsabilități ale acestor îndatoriri, precum și denumirile acestora – cu alte cuvinte, cum să le numim. Prin definirea precisă a acestor îndatoriri, oamenii pot dobândi claritate mentală în ceea ce privește poziția pe care această categorie de oameni o are în mintea lui Dumnezeu, ce le cere El și ce cerințe are El pentru îndeplinirea acestor îndatoriri, ce cale ar trebui să urmeze și ce principii ar trebui să practice. Indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, cu o poziție înaltă și nobilă sau cu o poziție umilă și comună și indiferent de trecutul lor, în orice caz, Dumnezeu a cerut standarde pentru astfel de oameni. Cu alte cuvinte, există adevăruri pe care oamenii care îndeplinesc astfel de îndatoriri trebuie să le înțeleagă; există adevăruri-principii pe care trebuie să le înțeleagă și să le pună în practică și o anumită cale pe care ar trebui să o urmeze. Prin urmare, cum sunt, de obicei, definiți cei aleși dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu pentru a conduce și a lucra? Care este definiția exactă? Care cred oamenii că este definiția? Și, mai exact, ce poziție ocupă astfel de oameni în inimile celorlalți? Nu are acest lucru legătură cu definirea identității și statutului unor astfel de oameni? Ce poziție ocupă acest grup de oameni în inimile celorlalți? Sunt ei apostoli? Nu. Sunt ei discipoli? Nu sunt nici discipoli. Este cineva care le spune păstori? (Da.) Este termenul „păstori” o denumire potrivită? (Nu este.) De ce nu este? (Este funcția greșită.) Sunt oamenii capabili să îndeplinească rolul păstorilor? (Nu.) De vreme ce nu sunt apostoli sau discipoli și nici „păstori” nu este un termen potrivit, care este cel mai potrivit nume pentru oamenii care îndeplinesc aceste îndatoriri? Care este termenul cel mai adecvat? (Străjeri.) Este „străjeri” un termen potrivit? Eu nu văd nicio diferență între acest titlu și „păstori”. Este un nume care pare grandios, dar lucrarea pe care o fac acești oameni este destul de neînsemnată. Niciunul dintre aceste titluri nu este potrivit. Așadar, pe baza naturii îndatoririlor pe care le îndeplinesc acești oameni, care este o denumire și o definiție mai adecvată? Care sunt principiile de definire a oamenilor de acest fel? Definiția trebuie să fie în concordanță cu natura lucrării lor, cu identitatea și statutul lor și să fie adecvată, fără a fi prea grandioasă. Dacă i-am numi „apostoli”, ar fi prea grandios? (Da.) Sau ce părere aveți despre „străjeri”? (Este și mai grandios.) Sunteți capabili să vegheați asupra oamenilor? Dacă nu, nu sunteți străjeri. Ce ziceți de „păstori”? Ce înseamnă „păstori”? (Oameni care au grijă de o turmă.) Se referă la oamenii care se îngrijesc de o turmă de oi și veghează asupra acesteia. Doar pe baza naturii lucrării lor, numele se potrivește, de fapt, acestui grup. Cu toate acestea, având în vedere ce pot să-și asume oamenii în zilele noastre, ce pot realiza, și firile lor corupte, este titlul de „păstori” potrivit? (Nu.) Este puțin cam grandios. Ei nu sunt capabili de acest lucru, iar acesta nici nu se potrivește cu natura sau sfera lucrării pe care o fac oamenii în prezent. În mod evident, acest titlu nu li se potrivește. Atunci, care este cea mai potrivită manieră de a defini această categorie de oameni? (Drept conducători și lucrători.) Această sintagmă este relativ potrivită.

Care este cauza apariției categoriei de oameni care sunt conducători și lucrători? Cum au apărut aceștia? La scară mare, sunt necesari pentru lucrarea lui Dumnezeu; la scară mai mică, sunt necesari pentru lucrarea bisericii, pentru aleșii lui Dumnezeu. Indiferent de identitatea și statutul lor și de rolul pe care îl joacă, sunt pe picior de egalitate cu membrii obișnuiți din rândul aleșilor lui Dumnezeu; identitatea și statutul lor înaintea lui Dumnezeu sunt aceleași. Deși sintagma „conducători și lucrători” există în biserică și acești indivizi sunt „conducători” și „lucrători” care îndeplinesc îndatoriri diferite față de frații și surorile lor, denumirea lor de „ființe create” înaintea lui Dumnezeu este tot aceeași; această identitate nu se va schimba. Diferența dintre conducători și lucrători și membrii obișnuiți din rândul aleșilor lui Dumnezeu este doar o caracteristică specială a îndatoririlor pe care ei le îndeplinesc. Această caracteristică specială se vede, în principal, în rolurile lor de conducere. De exemplu, indiferent câți oameni are o biserică, șeful este conducătorul. Așadar, ce rol joacă acest conducător în rândul membrilor? Îi conduce pe toți aleșii lui Dumnezeu din biserică. Deci, ce efect are în întreaga biserică? Dacă acest conducător o apucă pe calea greșită, toți cei din biserică îl vor urma pe acea cale, ceea ce va avea un impact uriaș asupra tuturor aleșilor lui Dumnezeu din biserică. Luați-l drept exemplu pe Pavel. El a condus multe dintre bisericile pe care le-a întemeiat și pe aleșii lui Dumnezeu. Când Pavel a apucat-o pe căi greșite, bisericile și aleșii lui Dumnezeu pe care îi conducea au făcut la fel. Așadar, când conducătorii o apucă pe propria cale divergentă, nu sunt singurii afectați; bisericile și aleșii lui Dumnezeu pe care îi conduc sunt afectați. În cazul în care conducătorul este o persoană corectă, una care merge pe calea cea dreaptă, urmărește și practică adevărul, atunci oamenii pe care îi conduce vor mânca, vor bea cuvintele lui Dumnezeu și vor urmări adevărul în mod normal și, în același timp, experiența de viață și progresul conducătorului vor fi mereu vizibile pentru ceilalți și îi va influența. Așadar, care este calea corectă pe care ar trebui să meargă un conducător? Este aceea de a fi capabil să-i conducă pe alții spre o înțelegere a adevărului și o pătrundere în adevăr și să-i conducă pe ceilalți înaintea lui Dumnezeu. Care este calea greșită? Este să urmărească statutul, renumele și câștigul, să se laude frecvent și să fie martor pentru sine, fără a fi niciodată martor pentru Dumnezeu. Ce efect are acest lucru asupra aleșilor lui Dumnezeu? (Îi aduce înaintea lui.) Ei vor rătăci departe de Dumnezeu și vor intra sub controlul acestui conducător. Dacă-i conduci pe oameni să vină înaintea ta, atunci îi conduci în fața unei persoane corupte și îi conduci să vină înaintea Satanei, nu a lui Dumnezeu. Doar a-i îndruma pe oameni să vină înaintea adevărului înseamnă a-i conduce să vină înaintea lui Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii, indiferent dacă merg pe calea cea dreaptă sau pe cea greșită, au o influență directă asupra aleșilor lui Dumnezeu. Când nu înțeleg încă adevărul, cei mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu urmează orbește. Conducătorul ar putea fi un om bun, iar ei îl vor urma; conducătorul ar putea fi un om rău, iar ei tot îl vor urma – ei nu fac diferența. Urmează după cum sunt conduși, indiferent cine este liderul. Prin urmare, este crucial ca bisericile să-și aleagă oameni buni drept conducători. Calea pe care merge fiecare persoană care crede în Dumnezeu are legătură directă cu calea urmată de conducătorii săi și poate fi influențată în diferite măsuri de acești conducători și lucrători. Să începem prin a avea părtășie despre aceste două rânduri referitoare la diversele adevăruri implicate în îndatoririle conducătorilor și lucrătorilor – calea corectă, pe de o parte, și calea greșită, pe de altă parte. Despre care dintre acestea ar trebui să avem părtășie, mai întâi? (Despre calea greșită.) De ce o alegeți pe aceasta? Este mai bine să discutăm mai întâi despre calea corectă sau despre cea greșită? (Despre cea greșită.) De fapt, ambele sunt corecte, dar pe care dintre ele o vom discuta mai întâi va avea un efect diferit. Dacă începem prin a discuta despre calea greșită, oamenii pot să descopere mai multe despre calea corectă în cadrul celei greșite și, totodată, să afle multe lucruri sau cunoștințe pasive și negative, pe care le pot folosi pentru a se admonesta. Pot să extragă ceva pozitiv din aceasta și, dacă trecem la discutarea căii corecte, oamenii vor fi capabili să înțeleagă ce este pozitiv la un nivel mai profund și mai repede. Practic, această abordare este viabilă și folositoare pentru oameni. Prin urmare, să începem prin a discuta despre calea greșită.

Tehnicile pe care le folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni

Odată ce o persoană este selectată în calitate de conducător sau lucrător și începe să își îndeplinească îndatoririle, ar trebui să adopte o anumită conduită? Unii întreabă: „Ce conduită? Ar trebui să escaladeze norii sau să poruncească vântului și ploii?” Niciuna dintre variante nu este corectă. Deși nu ar trebui să escaladeze norii sau să poruncească vântului și ploii și, cu siguranță, nu ar trebui să strige de pe acoperișuri, întrucât e o ființă umană coruptă, cu firea corupă și esența Satanei, în astfel de momente, fiecare persoană simte o forță tunătoare adânc în interiorul ei. Toți au ambiții mărețe și simt nevoia de a reuși în carieră, de a-și etala abilitățile, de a face senzație și de a da totul. Să nu discutăm, deocamdată, dacă acest tip de motivație este corectă sau greșită. Atunci când cineva este ales drept conducător sau lucrător, acea persoană nutrește sentimente foarte complexe înlăuntrul său. La ce Mă refer atunci când spun complex? Unii cred că nu este deloc ușor să fii ales drept conducător și, deși nu sunt siguri că pot să facă o treabă bună și nu știu care va fi calea lor viitoare, natura lor inerentă este de așa fel încât sunt foarte bucuroși de această oportunitate, foarte fericiți să accepte această responsabilitate onorabilă și povară grea. De asemenea, în adâncul lor, se simt puțin mulțumiți de sine și norocoși. De ce se simt norocoși? Ei cred: „Am fost ales dintre zeci de alți oameni – sigur sunt destul de remarcabil și capabil. Sigur sunt mai bun decât oamenii obișnuiți și am o înțelegere mai profundă și mai spirituală decât majoritatea. Cred de mulți ani în dumnezeu, am sacrificat multe și am depus mult efort. Faptele dovedesc că sunt calificat să conduc în biserică, îndrumându-i pe oameni în a pătrunde în cuvintele lui dumnezeu și a înțelege adevărul. Există atât de mulți oameni mai inteligenți, cu o educație mai bună și mai elocvenți decât mine, așa că de ce am fost ales eu în locul lor? Acest lucru arată că sunt capabil și am o umanitate bună. Acesta este harul lui dumnezeu.” Acesta este monologul lor interior. „Harul lui dumnezeu” este adăugat la sfârșit, dar, de fapt, adevăratele lor gânduri și adevărata lor înțelegere sunt în prima parte a celor spuse de ei. Ei se gândesc: „Chiar dacă nu am concurat sau nu m-am luptat pentru acest lucru, tot am fost ales. Și acum ce ar trebui să fac? Nu pot să-i dezamăgesc pe toți, trebuie să dau totul!” Și cum dau ei totul? În prima lor zi de lucru, îi convoacă pe supraveghetorii fiecărui grup pentru o adunare și au o anumită conduită și o anumită energie față de aceștia. Ce fel de energie? Acționează rapid și decisiv și sunt serioși în ceea ce spun, dornici să aibă un start impresionant. În primul rând, încearcă să le arate tuturor cât de capabili sunt, apoi încearcă să-i facă pe oameni să-l discearnă pe conducătorul precedent și să se lepede de el. Ei spun: „Astăzi, haideți să petrecem mai întâi puțin timp disecându-l pe predecesorul meu, de exemplu, modurile în care îi constrângea pe oameni, aspectele în privința cărora greșea sau era neglijent în lucrare și așa mai departe – putem să avem părtășie despre toate aceste lucruri. Când vom fi terminat părtășia și veți avea un discernământ clar cu privire la fostul conducător, veți fi capabili să vă lepădați de el, să nu mai fiți constrânși de el și să nu mai tânjiți după el, atunci se va putea considera că aveți înțelegere și că sunteți loiali și supuși lui dumnezeu. La adunarea de astăzi, vom începe prin a-l critica pe fostul conducător fals și antihrist. Să-l dăm în vileag!” Drept răspuns, cu toții spun că au avut deja părtășie despre acest lucru și au deslușit faptul că predecesorul era un fals conducător și un antihrist, așa că nu au ce să dea în vileag. Însă acești noi conducători nu sunt de acord și încep să îi numească pe oameni și să îi îndemne să participe la părtășie. Părtășia unora nu este pe placul lor, așa că îi cer unuia dintre frații și surorile care au fost cei mai apropiați de fostul conducător să îl dea în vileag și să îl disece, dar după ce aud această părtășie, acești noi conducători se gândesc: „Această persoană nu are discernământ în ceea ce-l privește pe predecesorul meu și nici nu s-a lepădat de el. Se pare că el încă are un loc în inima acestei persoane. Nu pot să accept acest lucru; trebuie să mă gândesc astăzi la o modalitate de a-l da întru totul în vileag pe predecesorul meu.” După aceea, numesc o persoană care nu se înțelegea deloc cu fostul conducător ca să se ridice și să-l dea în vileag. Odată ce acea persoană l-a dat în vileag pe conducătorul anterior, ei sunt mulțumiți și se gândesc că acea persoană este vrednică de a fi cultivată. Și ce anume vor să cultive? Vor să cultive un complice, să-și cultive forțele. Așa decurge prima adunare. Și își pot ei atinge obiectivul după această adunare? Nu atât de temeinic sau de rapid. Ce uneltesc în inimile lor? „Nimic nu este mai imposibil de scrutat și mai sinistru decât inima umană. Trebuie să aflu ce părere are fiecare persoană despre predecesorul meu și să știu clar ce cred ei despre mine, dacă știu despre trecutul meu și toate detaliile despre mine și, în cele din urmă, să le arăt tuturor că nu trebuie să se pună cu mine. Însă trebuie să-mi aleg cu atenție metodele și tacticile. Nu-mi pot dezvălui intențiile; trebuie să le ascund.” Și de unde vin aceste gânduri, metode de lucru și motive? Din natura lor satanică. Voi aveți astfel de manifestări? În ziua în care ați fost aleși drept conducători sau lucrători, s-ar putea să fi început prin a vă avertiza să nu apucați pe calea greșită, să nu mergeți pe calea falșilor conducători și a antihriștilor. S-ar putea să vă fi spus că trebuie să renunțați la statut și să nu lucrați de dragul faimei, câștigului sau statutului vostru sau să nu fiți conduși de dorință în timp ce lucrați, ci să trudiți pentru a vă îndeplini îndatoririle și să-I fiți loiali lui Dumnezeu. Totuși, pe măsură ce timpul trece, există cei care nu se pot abține și, de îndată ce vorbesc sau acționează, scopul lor devine foarte clar – încep imediat să încerce să-și consolideze statutul și să câștige inimile oamenilor. De îndată ce o persoană manifestă cea mai mică aluzie de nemulțumire sau sfidare, acest lucru îi deranjează și, chiar dacă nu o exclud sau nu o atacă deschis pe acea persoană, în adâncul lor, simt o mare repulsie față de aceasta. Cum manifestă ei acest sentiment de repulsie? (Îl ignoră pe acel om.) A-l ignora pe acel om reprezintă o manifestare tăcută, așadar ce acțiuni specifice implică această repulsie? De exemplu, la adunări, îi așază în fața lor pe oamenii pe care îi plac și găsesc un motiv să-i așeze într-o parte pe aceia pe care nu-i plac. Este acesta un atac? (Da.) Acesta este începutul atacului lor. Ei acționează, nu-i așa? (Da.) Acțiunile sunt mai grave și mai severe decât cuvintele sau gândurile. De ce sunt mai severe? A gândi un lucru, dar a nu acționa în consecință – asta provine din mintea și gândurile unei persoane. Însă de îndată ce există acțiune, acel lucru devine un fapt. Atunci când devine comportament, nu este doar firea coruptă a Satanei, ci o faptă rea. După ce sunt aleși drept conducători, oamenii își aduc propriile dorințe, aspirații și idei în cadrul lucrării pe care o fac și al îndatoririlor pe care le îndeplinesc. Însă care este manifestarea pe care o împărtășesc toți oamenii care au firea coruptă a Satanei? Ce au toți în comun? Ei încearcă să pună mâna pe putere și să-și consolideze statutul. Prin ce mijloace încearcă să preia puterea? Mai întâi, observă în grupuri cine încearcă să le facă pe plac și să se apropie de ei. Apoi, se apropie activ de acei oameni și, fie prin lingușire, fie prin oferirea unor mici favoruri, creează conexiuni ascunse și se pun bine cu aceștia, astfel încât aceste persoane – care împărtășesc preferințe, interese, ambiții sau naturi asemănătoare cu ei – să devină adepții lor devotați și să-și unească forțele cu ei. Și care este interesul lor în a-i face pe acești oameni să li se alăture? Să-și consolideze statutul și să-și extindă aria de influență. Odată ce dobândesc putere, nu este doar o chestiune despre a avea ei ultimul cuvânt și atât – vor și să obțină mai mulți oameni care să-i urmeze, să-i susțină și să vorbească în numele lor, astfel încât, chiar și atunci când spun ceva greșit, fac lucruri rele sau îi atacă și-i restricționează pe oameni, să mai existe aceia care fac ce le spun ei și îi aprobă. Acesta este scopul lor. Atunci, dacă Cel de mai sus le descoperă problemele și îi înlocuiește într-o zi, vor mai fi oameni care fac tot posibilul să vorbească în numele lor, care le vin în apărare și încearcă să le protejeze reputația. Și ce metodă folosesc ei pentru aceste acțiuni ale lor ca să obțină acest tip de final? Câștigarea inimilor oamenilor. Ei folosesc metoda câștigării inimilor oamenilor ca să-și consolideze statutul și să-și extindă aria de influență. Aceasta este una dintre metodele prin care antihriștii preiau puterea.

Când vine vorba de tehnicile pe care le folosesc antihriștii pentru a-și consolida statutul, prima este câștigarea inimilor oamenilor, iar a doua este atacarea și excluderea dizidenților. Câștigarea inimilor oamenilor înseamnă că folosesc metoda de a câștiga de partea lor oamenii care le fac pe plac, care se apropie de ei, care au încredere în ei și care îi urmează indiferent dacă au dreptate sau nu. Atacarea și excluderea dizidenților însemnă că ei îi văd ca dușmani pe toți cei care înțeleg adevărul și care pot, prin urmare, să-i deslușească, să nu-i urmeze și să se țină departe de ei. Îi tratează pe acești oameni ca pe niște cuie în ochii lor și niște ghimpi în coaste, iar tehnica pe care o folosesc în cazul lor este de a-i ataca și a-i exclude. De exemplu, să spunem că un antihrist observă că, de fiecare dată când are părtășie, oamenii sunt foarte entuziaști, unii dintre ei luând notițe sau înregistrându-l cu un reportofon. Există doar o singură soră tânără care nu ia niciodată notițe sau nu ia cuvântul. Prin urmare, el se gândește: „Oare are o problemă cu mine? Sau crede că nu am o părtășie bună? Mai mult, de fiecare dată când ajung, alți oameni mă întâmpină și mă salută din cap în mod prietenos, turnându-mi apă în pahar și oferindu-mi un scaun, dar ea nu m-a tratat niciodată astfel. Se pare că nu cedează în fața mea – trebuie să mă gândesc la o metodă și să găsesc o oportunitate pentru a-i da o lecție! Ce fel de oportunitate ar trebui să caut? Voi rândui să se ocupe de ceva la care cu siguranță nu se va descurca – acest lucru îmi va oferi un motiv să-i țin morală. Aceasta este cea mai bună șansă de a o face să cedeze în fața mea.” Ulterior, el rânduiește ca această soră să meargă să lucreze într-un loc periculos. El se gândește: „O voi trimite să-i împărtășească Evanghelia unui bătrân pastor religios, unul care este cam libidinos și nu acceptă adevărul. Să vedem dacă îl poate converti. Ce va mai putea spune, dacă nu reușește? Dacă nu cedează în fața mea, o voi trimite departe!” Apoi, îi spune: „În acest moment, cei mai mulți dintre frați și surori te admiră foarte mult. Crezi de mulți ani în dumnezeu și înțelegi multe adevăruri. Este un pastor religios care cunoaște bine Biblia, iar tu ești cea mai în măsură să mergi să-i împărtășești Evanghelia.” Când sora se întâlnește cu pastorul, acesta observă că este tânără și frumoasă și îi cade cu tronc – ba chiar își permite unele libertăți cu ea. După ce se întoarce, sora spune că nu vrea să se ducă din nou, la care antihristul îi răspunde: „Biserica te-a desemnat să îi împărtășești Evanghelia. Aceasta este datoria ta și trebuie să mergi!” Auzind acest lucru, sora nu are de ales decât să asculte și, drept urmare, plânge după fiecare vizită. Acest conducător este capabil de astfel de lucruri pentru a-i ataca pe alții și a se răzbuna pe ei. Ce fel de persoană este aceasta? Una rea. Dacă ar fi fost femeie, s-ar fi dus într-o astfel de situație? (Nu.) În niciun caz. Ar fi evitat acest lucru mai mult decât oricine. El vede cine nu îl place, cine este ușor de tachinat, cine nu i se supune și nu îi face pe plac, iar apoi găsește oportunități să comploteze împotriva acestor persoane și să se răzbune pe ele. Spune-Mi, când cineva are intenții rele și răuvoitoare, nu este capabil să facă tot felul de lucruri oribile? Și cum ies la iveală aceste intenții rele și malefice? Unul dintre principalele motive este că natura-esența sa este foarte rea și malițioasă, iar altul este că nu are o inimă cu frică de Dumnezeu. Atunci când oamenii nu au o inimă cu frică de Dumnezeu, nu există nimic ce nu ar îndrăzni să facă; nu doar că vor răni alte persoane, ci pot să facă și lucruri precum să-L judece și să-L vândă pe Dumnezeu – să le facă rău altora este floare la ureche pentru ei. Nu vor crede că este mare lucru indiferent cât de mult îi rănesc pe ceilalți oameni; nu au pic de compasiune pentru ceilalți și, în sinea lor, sunt foarte răutăcioși. Și care a fost scopul acestui antihrist atunci când a împins-o pe această tânără soră spre groapa cu foc? Nu a făcut acest lucru pentru a răspândi Evanghelia și a câștiga oameni; a făcut-o doar pentru a o chinui. Ce fel de oameni chinuie el? Dacă este cineva care se conformează lui și i se supune, îl va chinui? Nu, nu o va face. Prin urmare, de ce a fost sora supusă unui asemenea tratament? (Fiindcă nu a cedat în fața lui.) A fost tratată astfel și rănită fiindcă nu a cedat în fața lui, nu a încercat să-i intre în grații, nu a făcut ce i-a spus sau nu i-a dat importanță și, în schimb, l-a disprețuit. Atunci când antihriștii îi rănesc pe oameni în acest fel, cum vor reacționa, în general, cei care au o statură mică și nu înțeleg adevărul? Se vor gândi, în sinea lor: „Oficialii locali au mai mult control decât oficialii de stat. Chiar acum, suntem sub controlul acestui om, așa că ar trebui să facem ce spune și să mergem oriunde ne spune. Oricum ar acționa ceilalți oameni față de el, așa ar trebui să acționăm și noi. Trebuie să ne integrăm în grup. Ar trebui să-i facem pe plac în același mod în care o fac ceilalți oameni și ar trebui să o facem mai bine și mai atent decât ceilalți. Numai așa îl putem ține pe acest conducător departe de noi. Acest conducător nu este ușor de slujit – nu ar trebui să ne punem cu el!” Și nu este acesta exact finalul pe care vrea să-l vadă antihristul? (Ba da.) În această privință, și-a atins scopul. Nu este aceasta aceeași tehnică pe care o folosește Satana pentru a profita de oameni? (Ba da.) Ce arată acest lucru? Că acțiunile sale îl reprezintă pe Satana. El a devenit un instrument și un reprezentant pentru Satana; acționează în numele acestuia. A face o datorie în acest fel reprezintă adevărata îndeplinire a unei datorii? Înseamnă acest lucru slujirea lui Dumnezeu? (Nu.) Astfel de conducători nu sunt demni să fie numiți conducători – sunt oameni răi și satane.

De îndată ce devin conducători, primul lucru pe care îl fac antihriștii este să încerce să câștige inimile oamenilor, să-i facă pe oameni să-i creadă, să aibă încredere în ei și să-i susțină. Atunci când statutul lor este asigurat, ei încep să devină anormali. Pentru a-și proteja statutul și puterea, încep să-i atace și să-i excludă pe dizidenți. Față de dizidenți – în special față de oamenii care urmăresc adevărul – vor încerca orice, folosind metode constante, precise și necruțătoare pentru a-i suprima și ataca, pentru a-i chinui. Se simt ușurați doar când au doborât și au defăimat pe oricine le amenință statutul. Fiecare antihrist este astfel. Care este scopul lor atunci când folosesc această multitudine de tactici pentru a-i câștiga pe oameni de partea lor și a-i suprima? Scopul lor este să câștige putere, să își consolideze statutul, să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze. Ce reprezintă intențiile și motivele lor? Vor să-și întemeieze propria împărăție independentă, vor să se opună lui Dumnezeu. O astfel de esență este chiar mai dureroasă decât o fire coruptă: ambițiile și planurile perfide ale Satanei au fost pe deplin expuse. Aceasta nu reprezintă doar o problemă de dezvăluire a unei firi corupte. De exemplu, când oamenii sunt puțin aroganți și neprihăniți de sine, sau sunt uneori puțin înșelători și amăgitori, acestea sunt doar dezvăluirile unei firi corupte. Între timp, tot ceea ce fac antihriștii are ca scop câștigarea inimilor oamenilor și atacarea și excluderea dizidenților, pentru a-și consolida statutul, a prelua puterea și a-i controla pe oameni. Care este natura acestor acțiuni? Practică ei adevărul? Îi conduc ei pe aleșii lui Dumnezeu spre a pătrunde în cuvintele Sale și a veni înaintea lui Dumnezeu? (Nu.) Prin urmare, ce fac ei? Se luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, concurând pentru inimile oamenilor și încercând să-și întemeieze propria împărăție independentă. Cine ar trebui să aibă un loc în inimile oamenilor? Dumnezeu ar trebui să aibă un loc. Însă tot ceea ce fac antihriștii reprezintă exact opusul acestui lucru. Eu nu-I permit lui Dumnezeu sau adevărului să dețină un loc în inimile oamenilor; în schimb, vor ca omul, conducătorii care sunt ei și Satana să aibă un loc în inimile oamenilor. De îndată ce descoperă că nu au un loc în inima cuiva, că acea persoană nu-i tratează ca pe un conducător, sunt extrem de nemulțumiți și, probabil, vor încerca să o suprime și să o chinuie. Tot ceea ce fac și spun antihriștii se învârte în jurul statutului și reputației lor și are scopul de a-i face pe oameni să-i admire, de a-i face pe oameni invidioși și să-i venereze – și chiar să-i facă să se teamă de ei. Ei vor să-i determine pe aleșii lui Dumnezeu să-i trateze ca pe Dumnezeu, gândindu-se: „Indiferent de biserica în care mă aflu, oamenii trebuie să mă asculte, trebuie să se inspire de la mine. Indiferent cine ce problemă îi raportează celor de mai sus, trebuie să treacă mai întâi pe la mine, are voie să-mi raporteze doar mie și nu direct celor de mai sus. Dacă o persoană îmi spune «nu», o voi pedepsi, astfel încât toți cei care mă văd să simtă teamă, agitație și fiori în inima lor. Mai mult, dacă dau un ordin sau afirm ceva, nimeni nu trebuie să îndrăznească să mă contrazică; orice aș spune, oamenii trebuie să se alinieze. Trebuie să mă asculte în mod absolut, trebuie să asculte de mine în toate privințele, iar eu trebuie să fiu cel care ia deciziile acolo.” Fix acesta este tonul folosit de antihriști, acesta este glasul antihriștilor, acesta este modul în care ei încearcă să domnească peste biserici. Dacă aleșii lui Dumnezeu fac ceea ce spun ei și se supun lor, nu devin astfel de biserici împărățiile antihriștilor? Ei spun: „Rânduielile de lucru emise de cel de mai sus trebuie să fie verificate de mine, eu trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru voi, eu trebuie să fiu cel care analizează binele și răul, finalul trebuie să fie decis de mine. Voi nu aveți suficientă statură și nu sunteți suficient de calificați. Eu sunt conducătorul bisericii și totul depinde de mine.” Nu sunt extrem de pompoși oamenii care spun aceste lucruri? Sunt într-adevăr atât de aroganți, încât le lipsește orice rațiune! Nu cumva încearcă să își întemeieze propria împărăție independentă? Ce fel de oameni sunt susceptibili să încerce să-și creeze propria împărăție? Nu sunt ei veritabili antihriști? Oare nu tot ceea ce spun și fac antihriștii este pentru a-și proteja statutul? Nu încearcă ei că-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze? De ce sunt numiți antihriști? Ce înseamnă „anti”? Înseamnă antiteză și ură. Înseamnă ostilitate față de Hristos, ostilitate față de adevăr și ostilitate față de Dumnezeu. Ce înseamnă „ostilitate”? Înseamnă a sta în tabăra opusă, a te trata ca pe un dușman, ca și cum ar fi cuprins de o ură mare și profundă; înseamnă a fi diametral opus ție. Aceasta este mentalitatea cu care Îl abordează antihriștii pe Dumnezeu. Ce atitudine față de adevăr au astfel de oameni care-L urăsc pe Dumnezeu? Sunt capabili să accepte adevărul? În niciun caz. Prin urmare, oamenii care se opun lui Dumnezeu sunt oameni care urăsc adevărul. Lucrul care se manifestă cel mai mult în ei este aversiunea față de adevăr și ura față de acesta. De îndată ce aud adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu, există ură în inimile lor, iar când cineva le citește cuvintele lui Dumnezeu, pe chipurile lor apare o expresie de mânie și furie, exact ca atunci când cuvintele lui Dumnezeu sunt citite unui demon în momentul în care oamenii răspândesc Evanghelia. În inimile lor, oamenii care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc simt cea mai mare aversiune față de cuvintele lui Dumnezeu și față de adevăr, au o atitudine de împotrivire și ajung chiar să urască pe oricine le citește cuvintele lui Dumnezeu sau care are cu ei părtășie despre adevăr, ba chiar o tratează pe acea persoană ca pe un dușman. Ei simt o aversiune extremă față de diverse adevăruri și față de lucrurile pozitive. Toate adevărurile, cum ar fi supunerea față de Dumnezeu, îndeplinirea cu loialitate a îndatoririlor, a fi o persoană cinstită, căutarea adevărului în toate lucrurile și așa mai departe – au ele un pic de dorință subiectivă sau iubire? Nu, nicidecum. Prin urmare, având în vedere acest tip de natură-esență pe care o au, ei stau deja în opoziție directă față de Dumnezeu și de adevăr. Fără îndoială, în adâncul lor, acești oameni nu iubesc adevărul și niciun lucru pozitiv; în adâncul lor, chiar sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. De exemplu, oamenii aflați în funcții de conducere trebuie să fie capabili să accepte opiniile diferite ale fraților și surorilor lor, trebuie să fie capabili să se deschidă și să se dezvăluie în fața fraților și surorilor, să fie capabili să accepte reproșurile acestora și nu trebuie să își afirme statutul. Ce ar spune un antihrist despre toate aceste moduri corecte de a practica? El ar zice: „Dacă aș asculta opiniile fraților și surorilor, aș mai fi conducător? Aș mai avea statut și prestigiu? Dacă nu am prestigiu, atunci ce lucrare pot să fac?” Acesta este exact tipul de fire pe care o are un antihrist; el nu acceptă adevărul nici măcar în cel mai neînsemnat mod și, cu cât o manieră de practică este mai corectă, cu atât i se împotrivește mai tare. Nu acceptă că a acționa conform principiului înseamnă a practica adevărul. Ce crede el că înseamnă a practica adevărul? El crede că trebuie să utilizeze comploturi, trucuri și violență împotriva tuturor, mai degrabă decât să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu, pe adevăr și pe iubire. Toate mijloacele și căile lor sunt ticăloase. Toate acestea sunt întru totul reprezentative pentru natura-esența antihriștilor. Motivele, opiniile, perspectivele și intențiile pe care le dezvăluie deseori sunt toate firi de aversiune și ură față de adevăr, ceea ce reprezintă natura-esența antihriștilor. Atunci, ce înseamnă să stai în opoziție față de adevăr și de Dumnezeu? Înseamnă să urăști adevărul și lucrurile pozitive. De exemplu, când cineva spune: „Ca ființă creată, o persoană ar trebui să îndeplinească datoria unei ființe create. Orice ar spune Dumnezeu, oamenii ar trebui să se supună, pentru că suntem ființe create”, cum gândește un antihrist? „Să mă supun? Nu este neadevărat că sunt o ființă creată, dar când vine vorba de supunere, asta depinde de situație. În primul rând, trebuie să existe un beneficiu pentru mine, nu trebuie să fiu dezavantajat, iar interesele mele trebuie să fie pe primul loc. Dacă există recompense sau mari binecuvântări de obținut, atunci mă pot supune, dar fără recompense și fără o destinație, de ce trebuie să mă supun? Nu mă pot supune.” Aceasta este o atitudine de neacceptare a adevărului. Supunerea lui față de Dumnezeu este condiționată, iar în cazul în care condițiile sale nu sunt întrunite, nu numai că nu se va supune, ci este și susceptibil să se opună și să se împotrivească lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu cere ca oamenii să fie onești, dar acești antihriști cred că doar nerozii încearcă să fie onești și că oamenii deștepți nu încearcă să fie onești. Care este esența unei astfel de atitudini? Este ură față de adevăr. Aceasta este esența antihriștilor, iar esența lor determină calea pe care o urmează, iar calea pe care o urmează determină tot ceea ce fac. Ce fel de lucruri sunt susceptibili să facă antihriștii atunci când au natura-esență a urii față de adevăr și față de Dumnezeu? Sunt susceptibili să încerce să câștige inimile oamenilor, să-i atace și să-i excludă pe dizidenți și să-i chinuie pe oameni. Scopul pe care încearcă să-l atingă făcând aceste lucruri este de a deține puterea, de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și de a-și întemeia propria împărăție independentă. Nu există nicio îndoială cu privire la acest lucru. Orice persoană care, odată ce are statut, nu este capabilă de supunere absolută față de Dumnezeu și nu este în stare să-L urmeze pe Dumnezeu sau să urmărească adevărul, este un antihrist.

Ce fel de lucruri fac antihriștii în timp ce îndeplinesc datoria de conducători? Tocmai am vorbit despre modul în care încearcă să câștige inimile oamenilor și, de asemenea, să-i atace și să-i excludă pe dizidenți, însă antihriștii împărtășesc încă o manifestare comună – care este atitudinea lor față de cei care urmăresc adevărul? (Ură.) Și ce îi determină aceasta să facă? Doar îi urăsc pe acei oameni și asta e tot? Nu, ei caută metode de a-i exclude și de a-i suprima. Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți. Acești dizidenți pot fi oameni care sunt puțin zăpăciți, care nu știu cum să intre în grațiile altora sau să folosească filosofii pentru interacțiuni lumești. De asemenea, ar putea fi oameni relativ zeloși și care urmăresc destul de mult adevărul. Așadar, care este a treia tehnică a antihriștilor? Ei îi exclud și îi atacă pe cei ce urmăresc adevărul. Mai există și o alta: ei încearcă să își asigure un loc în inimile oamenilor. Cum se numește acest lucru? (Ocuparea inimilor oamenilor.) Asta este ceea ce încearcă ei să obțină. Ce mijloace folosesc pentru a face acest lucru? (Ei se înalță și depun mărturie despre ei înșiși.) Și care este scopul antihriștilor în faptul că se înalță și depun mărturie despre ei? Este de a ocupa inimile oamenilor și de a-i controla. Mai exact, despre ce tip de lucruri vorbesc de obicei oamenii atunci când se înalță și depun mărturie despre ei înșiși? Unul este vorbitul despre calificările lor. De exemplu, unii oameni vorbesc despre cum au găzduit anumiți conducători de biserică de rang înalt. Unii chiar spun: „L-am găzduit pe Însuși Dumnezeu, iar El a fost destul de amabil cu mine – cu siguranță voi fi desăvârșit.” Ce vor să spună prin aceasta? (Încearcă să-i facă pe oameni să-i admire.) Au un țel în a spune aceste lucruri. Alții zic: „Am luat legătura cu Cel de mai sus, are o părere destul de bună despre mine și m-a îndemnat să lucrez din greu în urmărirea mea.” De fapt, nimeni nu are idee ce crede Cel de mai sus despre el. Unii oameni chiar exagerează lucrurile și uneori chiar le inventează. Nu ar ști ce să facă dacă un grup de oameni s-ar reuni pentru a le verifica și controla poveștile. Cel de mai sus ar putea să spună cuiva: „Ai calibru bun și abilitate de înțelegere. Ar trebui să exersezi să îți scrii mărturia bazată pe experiență. Odată ce ai experiență de viață, ai putea deveni conducător.” Care este implicația în acest caz? Chiar dacă această persoană este talentată, tot trebuie să se pregătească și să experimenteze lucruri pentru o perioadă de timp. Când acea persoană se laudă și se dă mare înainte de a se pregăti sau de a dobândi experiență, care este natura acestui lucru? Ea este arogantă și îngâmfată și și-a pierdut rațiunea, corect? Chiar dacă fratele de mai sus spune că această persoană are calibru și că este talentată, este vorba doar de a-i oferi o încurajare sau o apreciere. Care este scopul acelei persoane în a se plimba de colo-colo și de a se lăuda astfel? Este de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ea, de a-i face pe ceilalți să o venereze. Ceea ce spune ea este: „Iată, fratele de mai sus mă admiră mult, așa că tu de ce nu o faci? Acum că ți-am spus asta, ar trebui să ai și tu o părere bună despre mine.” Acesta este țelul pe care dorește să-l atingă. Mai există cei care spun: „Am fost conducător. Am fost conducătorul unei regiuni, al unui district, al unei biserici – am tot căzut din ce în ce mai jos pe scară și am urcat din ce în ce mai sus pe trepte – am fost promovat și retrogradat de mai multe ori. În cele din urmă, Cerul a fost atins de sinceritatea mea, iar astăzi, sunt din nou conducător de nivel superior. Și nici măcar o dată nu am fost negativ.” Când îi întrebi de ce nu s-au simțit niciodată negativi, ei răspund: „Am încredere că aurul adevărat este destinat să strălucească în cele din urmă.” Aceasta este concluzia la care au ajuns. Reprezintă aceasta adevărul-realitate? (Nu.) Este o teorie bizară; am putea spune și că este un sofism. Ce consecințe ar putea avea faptul că ei vorbesc astfel? Unii oameni ar putea zice: „Acest om chiar urmărește adevărul. Nu a devenit negativ după ce a fost promovat și retrogradat de atâtea ori. Iar acum a fost din nou numit conducător – aurul adevărat chiar strălucește. E doar o chestiune de timp până să fie desăvârșit.” Nu era acesta scopul acelei persoane? De fapt, este exact ceea ce urmărea să obțină. Indiferent de felul în care vorbesc antihriștii, o fac întotdeauna pentru a-i determina pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să-i venereze, pentru a ocupa un anumit loc în inimile lor, ba chiar pentru a-I lua locul lui Dumnezeu acolo – toate acestea sunt scopuri pe care antihriștii își doresc să le atingă atunci când mărturisesc pentru ei înșiși. Oricând motivația din spatele a ceea ce spun, predică și a subiectelor despre care au părtășie oamenii este de a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să-i venereze, un astfel de comportament reprezintă exaltarea proprie și mărturia pentru ei înșiși, este făcut pentru a ocupa un loc în inimile celorlalți. Deși modurile în care vorbesc acești oameni nu sunt întru totul aceleași, într-o măsură mai mare sau mai mică, au efectul de a mărturisi pentru ei înșiși și de a-i face pe ceilalți să-i venereze. Astfel de comportamente există în aproape toți conducătorii și lucrătorii, în diferite grade. Dacă ajung într-un anumit punct în care nu se pot abține și li se pare greu să se înfrâneze și nutresc o intenție și un scop deosebit de puternic și clar, vrând să-i facă pe oameni să-i trateze ca și cum ar fi Dumnezeu sau un idol și, prin urmare, își ating scopul de a-i constrânge și de a-i controla pe ceilalți și de a-i face pe oameni să asculte de ei și să-i venereze, atunci natura tuturor acestor lucruri este exaltarea proprie și mărturia pentru ei înșiși și există o calitate a antihristului în acest lucru. Ce mijloace folosesc oamenii în mod obișnuit pentru a se înălța și a mărturisi pentru ei înșiși? (Ei discută despre capital.) Ce include discuția despre capital? Ei vorbesc despre cât timp a trecut de când cred în Dumnezeu, cât de mult au suferit, cât de mult au plătit, cât au lucrat, cât de departe au călătorit, precum și câți oameni au câștigat și câtă umilință au îndurat în urma răspândirii Evangheliei. Unii oameni mai vorbesc adesea și despre de câte ori au fost în închisoare fără să-și trădeze vreodată biserica sau frații și surorile, sau de câte ori au fost închiși rămânând fermi în mărturia lor și așa mai departe; toate aceste lucruri țin de discuții despre capital. Sub pretextul realizării lucrării bisericii, ei își conduc propria întreprindere, consolidându-și statutul, stabilind o impresie bună despre ei în inimile oamenilor. În același timp, folosesc tot felul de metode și trucuri pentru a câștiga inimile oamenilor, ajungând chiar atât de departe încât să atace și să excludă pe oricine are perspective diferite de ale lor, făcând, în special, tot ce pot pentru a-i exclude și suprima pe aceia care urmăresc adevărul și aderă la principii. Iar în cazul celor care sunt nesăbuiți și ignoranți și confuzi în credința lor, precum și în al celor care cred în Dumnezeu doar de puțină vreme și care au o statură mică, ce metode folosesc ei asupra acestor oameni? Ei îi induc în eroare, îi atrag și chiar îi amenință, folosind aceste strategii pentru a-și atinge scopul de a-și consolida statutul. Toate acestea sunt tacticile antihriștilor.

Acest gen de lucruri se întâmplă des în biserici: unii frați și surori ascultă predici și părtășii în care Cel de mai sus spune că, dacă un conducător sau un lucrător face un lucru care încalcă rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, aleșii lui Dumnezeu au dreptul să raporteze acest lucru. După ce aud asta și discern că un conducător din biserica lor lucrează într-un mod care nu este în conformitate cu rânduielile de lucru, unii dintre ei decid că vor să-l raporteze. Apoi, conducătorul află despre aceasta și se gândește în sinea lui: „Se pare că există oameni care au îndrăzneala să mă raporteze. Cum îndrăznesc! Cine sunt acești oameni?” Ulterior, el investighează pe fiecare dintre cei câteva zeci de membri ai bisericii. Cât de departe merge în această investigație? Verifică vârsta fiecăruia, de cât timp cred în Dumnezeu, ce îndatoriri au îndeplinit în trecut, care sunt îndatoririle lor actuale, cu cine țin legătura, dacă pot sau nu să ia legătura cu Cel de mai sus și așa mai departe. El cercetează toate aceste lucruri, depunând foarte mult efort în acest sens. După ce investigația lui amănunțită este completă, descoperă că două sau trei persoane par suspecte, așa că, în timpul următoarei adunări, conducătorul ține o predică ce vizează în mod special această chestiune. El spune: „Oamenii trebuie să aibă conștiință. Cine te-a condus până acum în credința ta în dumnezeu? Acum înțelegi atât de multe adevăruri; dacă nu aș fi organizat adunări și nu aș fi avut părtășie cu tine, ai fi putut înțelege aceste adevăruri? Biserica noastră a adus atâția oameni prin răspândirea Evangheliei, iar lucrarea noastră de evanghelizare a făcut progrese enorme. Dacă nu aș fi fost eu aici să o dirijez, ați fi putut voi să aduceți pe cineva? În orice caz, cui trebuie să-i mulțumiți pentru toate acestea?” Unii oameni meditează la acest lucru și se gândesc: „Lui Dumnezeu ar trebui să-I mulțumesc; ce contribuții a avut omul?” Însă apoi conducătorul continuă, zicând: „Dacă nu v-aș fi adus aceste cărți conținând cuvintele lui dumnezeu, ați fi putut voi să le obțineți? Fără ca eu să organizez adunările, ați fi putut voi să vă adunați? Oamenii trebuie să aibă conștiință! Așadar, dacă aveți conștiință, ce ar trebui să faceți? Când conducătorul vostru face ocazional o mică greșeală, nu ar trebui să o investigați prea temeinic. Profitând de neajunsurile sale și refuzând să le lăsați să treacă, încercați să vă revoltați împotriva lui? Dacă se întâmplă un lucru minor, ar trebui să-l rezolvăm la nivel intern. Care este rostul depunerii unui raport? Oamenii care raportează lucruri sunt incompetenți și de statură mică. Este potrivit să le raportați totul celor de mai sus? Cum ar putea cei de mai sus să aibă timp să rezolve astfel de probleme? Dacă trebuie rezolvate, atunci conducătorii bisericii le vor rezolva. Oare nu pot fi discutate lucrurile în spatele ușilor închise? Trebuie să raportați totul celor de mai sus? Nu va face asta doar să îi deranjeze pe cei de mai sus? Ascultă, dacă îmi raportezi mie un lucru, voi găsi o soluție cu calm și în mod amical, fără să te emondez. Dar știi care va fi atitudinea celor de mai sus dacă le raportezi lor? Nu e de glumă cu cei de mai sus – sunt ca leii și vulturii. Pot oamenii de statură mică, așa ca noi, să ajungă la nivelul lor? Nimic bun nu va ieși din raportarea unei probleme către cei de mai sus; cu siguranță vei fi supus emondării. Mi s-a întâmplat asta de multe ori; cum ar putea cineva de statura ta mică să facă față? S-ar putea chiar să încetezi să mai crezi și cine va suporta consecințele pentru asta? Dacă vrei să raportezi un lucru, vei suporta consecințele. Când va veni timpul și vei fi emondat și vei deveni negativ și slab, să nu mă învinovățești pe mine. Dacă vrei să depui un raport, nu te voi opri. Fă-o; voi vedea cine raportează!” Ar îndrăzni cineva să depună un raport când acest conducător este atât de intimidant? (Nu.) Unii oameni ar vrea s-o facă, dar ar fi prea speriați. Nu-i așa că nu sunt buni de nimic acești oameni? De ce se tem? Cum ar putea să fie atât de speriați de conducător? Chiar dacă acel conducător ar vrea să-i chinuie până la moarte, viețile lor nu se află în mâinile acestuia; cum ar îndrăzni acel conducător să-i chinuie fără permisiunea lui Dumnezeu? După câteva cuvinte amenințătoare din partea acelui conducător, sunt oameni cărora chiar le-ar fi prea frică să depună un raport; ar gândi în sinea lor: „Dumnezeu nu poate fi văzut nicăieri. Se va ocupa Cel de mai sus de conducător, dacă depun un raport? Dacă nu o face, se va răzbuna conducătorul pe mine? Voi mai fi capabil să-mi fac datoria în mod normal, atunci? În acest caz, nu trebuie să depun un raport. În plus, această chestiune nu este treaba mea. Nimeni altcineva nu a raportat-o, așa că eu de ce aș face-o?” Ar bate în retragere, neîndrăznind să depună un raport. Este un antihrist pasibil să arate milă față de acești oameni? (Nu.) Ce le va face? Odată ce este sigur cine plănuiește să-l raporteze, cine nu este în asentiment cu el, va începe să se gândească: „Tu mereu pui ceva la cale; vrei mereu să emiți idei care sună bine, cauți întotdeauna să stârnești necazuri, vrând mereu să raportezi problemele mele – este scandalos! Ai căutat o șansă de a intra în contact cu cei de mai sus pentru a le raporta situația mea. Acum dai înapoi, nu îndrăznești să o faci; dar cine știe, dacă găsești oportunitatea potrivită, ai putea totuși să mă raportezi. O, am să te prind!” Prin urmare, antihristul va căuta pretexte și oportunități pentru a-i denigra pe acei oameni, pentru a-i face pe frați și surori să simtă repulsie față de ei. Apoi se va gândi la tot felul de modalități de a-i surprinde, de a le crea necazuri și de a le păta reputația. Iar apoi ce se gândesc acei oameni în sinea lor? „Este groaznic! Nu l-am ascultat pe conducător, am încercat să îl raportez orbește, iar acum sunt făcut să sufăr. Trebuie să țin minte această lecție: nu trebuie, sub nicio formă, să-l ofensez pe conducător! Chiar acum, acest conducător este cel care ia deciziile. Dacă el spune «est», eu nu pot să spun «vest»; dacă el spune «unu», eu nu pot să spun «doi». Trebuie să fac orice îmi spune conducătorul să fac. În niciun caz nu trebuie să iau legătura cu Cel de mai sus pentru a raporta probleme. Acest lucru este foarte grav! Am fost făcut să sufăr de către conducător, iar Cel de mai sus nu știe despre acest lucru – cine îmi va lua apărarea? Vorba aceea: «Oficialii locali au mai mult control decât oficialii de stat!»” Acești oameni au devenit negativi. Ei nu cred că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu, cu atât mai puțin că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile. Îl mai au ei pe Dumnezeu în inimile lor? Nu, nu Îl au pe Dumnezeu în inimile lor. Le lipsește credința adevărată în Dumnezeu, vor să raporteze o problemă, dar se tem de acea persoană rea, nu au deloc discernământ cu privire la forțele ticăloase, au fost făcuți să sufere de către acea persoană rea în locul în care deține puterea, iar ei au ajuns să nu mai fie buni de nimic. Inițial aveau puțin simț al dreptății, ceea ce reprezintă o calitate dezirabilă, însă fiindcă nu înțeleg adevărul și nu știu cum să acționeze conform principiilor, au fost striviți de acea persoană rea, fals conducător și antihrist, până în punctul în care și-au pierdut toată credința; ei nu știu cum să se bazeze pe Dumnezeu pentru a căuta adevărul sau să acționeze pe baza înțelepciunii. Acum devin speriați și fricoși ori de câte ori văd un antihrist. Cât de speriați sunt? Ei se gândesc: „Oamenii răi dețin puterea în această lume. În orice grup m-aș afla, trebuie să mă comport frumos. Îmi lipsește acel tip de ferocitate și curaj, așa că, oriunde m-aș duce, va trebui să îndur de bunăvoie tratamente rele și să ascult de bunăvoie de ceilalți – trebuie să-i tratez ca pe străbunii mei. Dacă ei spun «est», eu nu pot să spun «vest». Nu pot să dau glas unor păreri diferite, nu pot să depun rapoarte despre problemele altor oameni și nu pot să-mi bag nasul în treburile altora. Pot doar să mă concentrez asupra credinței în Dumnezeu. Nu trebuie să-i ofensez pe conducători și lucrători, să ader la adevărurile-principii, să tânjesc după lumină sau să iubesc dreptatea – nu există nicio lumină sau dreptate în această lume. Mă voi concentra doar la a îndura până la final și-mi voi aminti, oriunde voi merge în viitor, să pun mereu pe primul loc menținerea păcii!” Aceasta este concluzia la care ajuns ei. Nu au fost bătuți de către acel antihrist? (Ba da.) Ce confirmă acest lucru? După ce au fost suprimați de acel antihrist, ei au devenit extrem de speriați; le este prea frică să spună sau să facă ceva. Și-au pierdut adevărata credință și nu-și mai fac îndatoririle cu loialitate; în inimile lor, mica flacără a iubirii lor pentru dreptate s-a stins; au fost complet înfrânți și bătuți de acel antihrist. Nu sunt ei buni de nimic? Nu sunt lași? (Ba da.) Cum poți să-ți dai seama? Dacă îi întrebi: „Ce mai face cutare din biserica voastră?”, ei vor răspunde: „Nu rău.” Dacă spui: „Dar acel nou conducător de biserică pe care l-ați ales cu toții; îl cunoașteți?”, ei vor răspunde: „Nu sunt prea familiarizat cu el.” Dacă întrebi: „Cum este viața bisericească acolo acum? A provocat cineva tulburări?”, ei vor spune: „Este în regulă, merge bine.” Orice i-ai întreba, ei vor răspunde, pur și simplu, cu aceste puține cuvinte. Nu se întâmplă asta pentru că sunt speriați? De ce sunt atât de speriați? Fiindcă nu cunosc dreptatea lui Dumnezeu; ei nu pot să vadă ticăloșia, cruzimea, lipsa milei și întunericul Satanei așa cum sunt în realitate; ei nu știu ce înseamnă ca adevărul să conducă și nici ce semnifică acest lucru și, prin urmare, se tem. Așadar, orice ai întreba, răspunsul lor va fi vag și obscur; nu vei obține de la ei un răspuns cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat în biserică sau ce cred cu adevărat în sinea lor. Se vor cenzura atât de mult, încât nici măcar nu vei fi sigur despre ce vorbesc. Nu vor spune nimic despre problemele care există în biserică sau despre cum sunt conducătorii și lucrătorii și nu vei afla nimic despre dificultățile cu care se confruntă aleșii lui Dumnezeu. Nu vei afla nimic din toate acestea – vor conversa cu tine doar în această manieră. Și ce vei simți pe măsură ce îi vei asculta? Vei simți că există ceva între inimile voastre. Mentalitatea lor este aceasta: „Nu căuta să afli nimic despre mine, nu vreau să-ți dezvălui nicio informație sau ce se întâmplă cu adevărat. Stai departe de mine; dacă încerci și afli de la mine ce se întâmplă în biserică, atunci încerci să-mi creezi necazuri și să-mi perturbi mediul de viață actual, rutina și situația. Nu te implica în niciun aspect al vieții mele; lasă-mă să mă descurc singur cu aceste lucruri.” Se tem că antihristul îi va face să sufere sau se va răzbuna pe ei și le este frică să raporteze orice problemă cu privire la biserica lor. Nu înseamnă acest lucru a capitula în fața acelui antihrist? Nu au fost ei induși în eroare și controlați de acel antihrist? (Ba da.) Iar acelui antihrist îi face plăcere să vadă asta. I-a chinuit pe oameni până în punctul în care ei nu mai îndrăznesc să raporteze problemele sale, deci el deține controlul ferm asupra bisericii. Sunt în biserică mulți oameni controlați astfel de un antihrist? Voi ați împiedicat vreodată pe cineva să raporteze o problemă? Este posibil să fi făcut asta, dar să nu fiți conștienți de acest lucru, sau este posibil să faceți acest lucru în viitor. Așadar, oamenii care sunt cuceriți și controlați de antihriști pot fi considerați o problemă? (Da.) Unii spun: „Anumiți oameni din biserică se tem de un antihrist, dar ei nu cred în acel antihrist sau nu-l urmează și cu atât mai puțin nu-l slujesc. Doar că au fost puțin constrânși de acel antihrist și au întârziat în a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu. De ce spui Tu că aceasta este o problemă?” Într-o privință, analizând metodele folosite de antihriști pentru a-i câștiga și a-i controla pe oameni, ar trebui să puteți vedea că natura-esența lor este esența Satanei; este ostilă față de adevăr și față de Dumnezeu. Antihriștii vor să se lupte cu Dumnezeu pentru oameni, să concureze pentru aleșii Săi. Într-o altă privință, metodele și căile prin care antihriștii operează pot avea într-adevăr un efect asupra oamenilor care sunt nesăbuiți, ignoranți, confuzi și nu înțeleg adevărul. Ei îi pot într-adevăr induce în eroare pe acești oameni, îi pot face să se comporte sub controlul antihriștilor și să se consulte cu antihriștii și să se conformeze lui în toate lucrurile. Antihriștii nu numai că țin închisă gura acestor oameni; le și controlează acțiunile, le influențează gândurile și ideile și au un impact asupra direcției spre care merg aceștia. Acestea sunt efectele și consecințele pe care le aduc acțiunile antihriștilor asupra celor care sunt nesăbuiți și ignoranți.

Chiar acum am vorbit despre diversele adevăruri care au legătură cu îndeplinirea datoriei de conducător sau lucrător. Totodată, am expus anumite probleme pe care le au conducătorii și lucrătorii, axându-Mă mai ales pe manifestările celui mai sever tip de persoană – și ce fel de persoană este aceea? (Antihristul.) Care este o manifestare comună împărtășită de toți antihriștii? Încearcă să confiște puterea pentru ei înșiși și să controleze biserica. Dorința lor de putere depășește orice altceva; puterea este viața lor, rădăcina lor; este tema, direcția și scopul în jurul căruia gravitează tot ceea ce fac în viață. Prin urmare, acțiunile antihriștilor și firile pe care le dezvăluie sunt identice cu tacticile pe care Satana le folosește pentru a-i induce în eroare, a-i câștiga și a-i controla pe oameni. Se poate spune că tot ceea ce face o astfel de persoană o transformă în nimic mai puțin decât un instrument, o întruchipare și o expresie a Satanei; scopul principal al fiecărei acțiuni și al întregului său comportament este de a deține puterea. Și pe cine încearcă ea să controleze? Este vorba despre oamenii pe care îi conduce, care Îl urmează pe Dumnezeu, este vorba despre oamenii care se află în sfera puterii sale, pe care este capabilă să îi controleze. Cu puțin timp în urmă, am vorbit și despre tehnicile pe care le folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni. Prima este câștigarea inimilor oamenilor; a doua este atacarea și excluderea dizidenților; a treia este excluderea și atacarea oamenilor care urmăresc adevărul; a patra este de a se înălța și a mărturisi despre ei înșiși în mod constant, iar a cincea este de a-i induce în eroare, a-i atrage de partea lor, a-i amenința și a-i controla pe oameni. Toate aceste cinci manifestări majore reprezintă tehnici și mijloace de bază folosite de antihriști pentru a obține puterea, a-i deține și a-i controla pe oameni. Acestea sunt categoriile generale. În continuare, vom diseca și vom analiza în detaliu aceste categorii generale.

O disecare a modului în care antihriștii încearcă să câștige inimile oamenilor

A. Atragerea oamenilor de partea lor cu mici favoruri

Prima tehnică pe care o folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni este câștigarea inimilor acestora. Câte modalități de a câștiga inimile oamenilor există? O modalitate este de a-i atrage de partea lor cu mici favoruri. Uneori, antihriștii le oferă oamenilor lucruri frumoase, uneori îi complimentează, uneori le fac mici promisiuni. Iar uneori, antihriștii văd că unele îndatoriri le pot permite oamenilor să ajungă în lumina reflectoarelor sau că alții cred că aceste îndatoriri pot aduce avantaje celui care le îndeplinește și îi fac pe toți să îl stimeze și atribuie aceste îndatoriri celor pe care vor să îi câștige. Sintagma „mici favoruri” include multe lucruri: uneori sunt lucruri materiale; uneori sunt lucruri intangibile; uneori sunt cuvinte plăcute pe care oamenii vor să le audă. De exemplu, o persoană devine slabă atunci când i se întâmplă ceva și își pierde motivația în datoria sa, iar atunci când pune această slăbiciune a sa în fața cuvintelor lui Dumnezeu, își dă seama că este vorba de lipsă de loialitate față de Dumnezeu, de o lipsă de dorință în a-și face datoria, de o lipsă de supunere adevărată și se simte plină de reproșuri. Văzând acest lucru, un conducător ar putea spune: „Ești doar de statură mică. Dumnezeu nu va privi acest lucru astfel. Crezi doar de puțină vreme. Nu poți să ai așteptări atât de mari de la tine. Astfel de lucruri necesită timp – nu poți să grăbești lucrurile. Dumnezeu nu are cerințe mari de la oameni, iar pentru tine, o persoană care crede în el doar de puțin timp, a fi puțin slab uneori este normal și nu ar trebui să-ți faci griji pentru acest lucru.” Acest lucru înseamnă că nu este nimic îngrijorător în a fi slab, și mai puțin îngrijorător în a continua să fii slab, și că toate acestea reprezintă o negativitate normală, iar Dumnezeu nu Și-o amintește. Unii oameni sunt excesiv de sentimentali și sunt mereu constrânși de sentimentele lor atunci când își fac datoria, iar conducătorul lor spune: „Acest lucru este din cauza staturii tale mici, este în regulă.” Unii oameni sunt leneși și neloiali în datoria lor, dar conducătorul lor nu îi dojenește, ci spune lucruri frumoase pe care acei oameni vor să le audă la fiecare pas, pentru a-i mulțumi și a fi numit bun de către ei și pentru a le arăta cât de înțelegător și iubitor este. Acei oameni se gândesc: „Conducătorul nostru este ca o mamă iubitoare. El chiar are iubire pentru noi – chiar Îl reprezintă pe Dumnezeu. El este într-adevăr de la Dumnezeu!” Implicația nespusă din acest lucru este că acel conducător poate acționa ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, că Îl poate reprezenta pe Dumnezeu. Este acesta scopul acestui conducător? Poate că nu este atât de clar, dar unul dintre scopurile sale este evident: și-ar dori ca oamenii să spună că este un conducător minunat, atent cu ceilalți, empatic față de slăbiciunile oamenilor și foarte înțelegător cu privire la inimile lor. Atunci când un conducător de biserică îi vede pe frați și pe surori făcându-și îndatoririle în mod superficial, s-ar putea să nu-i dojenească, deși ar trebui. Atunci când vede clar că interesele casei lui Dumnezeu au de suferit, nu se preocupă de acest lucru și nu face nicio anchetă și nu îi ofensează câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, el nu prea dă dovadă de considerație față de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția și scopul lui este de a câștiga inimile oamenilor. El este perfect conștient de acest lucru: „Atât timp cât fac acest lucru și nu ofensez pe nimeni, vor crede că sunt un conducător bun. Vor avea o părere bună, admirativă despre mine. Vor fi de acord cu mine și mă vor plăcea.” Lui nu-i pasă cât de afectate sunt interesele casei lui Dumnezeu sau cât de mari sunt pierderile provocate intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, sau cât de mult este tulburată viața bisericească a acestora, ci doar persistă în filosofia lui satanică și nu ofensează pe nimeni. Nu există niciodată niciun reproș față de sine însuși în inima sa. Când vede pe cineva provocând perturbări și tulburări, cel mult ar putea să discute puțin cu acea persoană despre acest lucru, minimizând problema, iar apoi gata. Nu va avea părtășie despre adevăr, nu-i va arăta acelei persoane esența problemei și cu atât mai puțin va diseca starea sa și nu va avea niciodată părtășie despre intențiile lui Dumnezeu. Un fals conducător nu expune sau nu disecă niciodată greșelile pe care le fac oamenii în mod frecvent sau firile corupte pe care le dezvăluie deseori oamenii. El nu rezolvă nicio problemă reală ci, în schimb, îngăduie mereu practicile eronate și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, nu ia acest lucru în serios. El doar predică unele cuvinte și doctrine și rostește câteva îndemnuri pentru a aborda situația într-o manieră superficială, încercând să mențină armonia. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și să se cunoască, nu există nicio rezolvare pentru nicio fire coruptă pe care o dezvăluie și trăiesc înconjurați de cuvinte și doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ba chiar cred în inimile lor: „Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Trebuie doar să îndeplinim cerințele conducătorului nostru; supunându-ne conducătorului nostru, ne supunem lui Dumnezeu. Dacă va veni o zi în care Cei de mai sus îl vor demite pe conducătorul nostru, ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri demiterea lui, vom negocia cu aceștia și îi vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.” Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au stabilit o astfel de relație cu liderul lor, iar acest tip de dependență, invidie și venerație față de el s-a ivit în inimile lor, ajung să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător și vor mereu să asculte cuvintele acestuia, mai degrabă decât să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din aceasta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între acest conducător și Pavel, deja a pășit pe calea unui antihrist, iar aleșii lui Dumnezeu, au fost deja induși în eroare de acest antihrist și le lipsește complet discernământul. De fapt, acel conducător nu deține adevărul-realitate și nu poartă deloc o povară în privința intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. El poate doar să predice cuvinte și doctrine și să-și mențină relațiile cu ceilalți. Este bun la a se da în spectacol folosind metode ipocrite, discursul și acțiunile sale sunt în acord cu noțiunile oamenilor și, prin urmare, îi induce în eroare pe oameni. Nu știe cum să aibă părtășie despre adevăr sau să se cunoască, iar acest lucru face imposibil ca el să-i conducă pe alții în adevărul-realitate. Lucrează doar de dragul reputației și statutului și spune doar cuvinte plăcute auzului care-i prind în capcană pe oameni. A obținut deja efectul de a-i face pe oameni să-l venereze și să-l admire și a afectat și întârziat grav lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Nu este o astfel de persoană un antihrist? Unii oameni acționează la fel ca antihriștii, dar când văd un antihrist dezvăluit, sunt capabili să se compare cu acel antihrist. Ei simt că această cale pe care se află este, de asemenea, calea antihriștilor, că ar trebui să se retragă din pragul dezastrului și să se căiască imediat în fața lui Dumnezeu și să nu se mai concentreze asupra statutului și imaginii personale; ei cred că ar trebui să-L preamărească și să aducă mărturie pentru Dumnezeu în toate lucrurile, să-i facă pe oameni să aibă un loc pentru Dumnezeu în inimile lor și să-L onoreze ca fiind măreț – ei simt că numai atunci vor cunoaște adevărata pace în inimile lor. Numai o persoană care face acest lucru este una care iubește adevărul și poate să-l accepte. Dacă o persoană are natura unui antihrist, se va simți și ea inconfortabil în inima sa atunci când va auzi cuvinte care-i expun pe antihriști, dar nu va fi capabilă să accepte judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu sau să se destăinuie și să-și dezvăluie firile corupte. Acest lucru demonstrează că nu poate să accepte adevărul și că este incapabilă de căință adevărată. Va persista în afirmarea statutului său, bucurându-se de beneficiile statutului și de faptul că aleșii lui Dumnezeu o venerează și o admiră. Acest lucru îi face pe cei care au fost induși în eroare de ea să se abată de la adevărata cale și de la cuvintele lui Dumnezeu; ei se feresc de Dumnezeu și o urmează, în schimb, pe acea persoană. Cu toate acestea, persoana respectivă nu reflectează deloc asupra sa. Neștiind că a căzut deja în primejdie, ea încă are o părere bună despre sine și continuă să-i inducă pe în eroare pe ceilalți și să-i câștige de partea sa. Atât timp cât oamenii ascultă ceea ce spune ea și se supun ei, atunci oricât de superficiali sau iresponsabili ar fi acei oameni în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, ei vor închide ochii la acest lucru. Mai mult, ea va fi încântată că acei oameni ignoranți și nesăbuiți o venerează și o admiră și chiar îi vor acorda protecție, nepermițând nimănui să o expună sau să o discearnă. Făcând acest lucru, oare nu își întemeiază antihristul o împărăție independentă? Un antihrist nu face lucrare reală, nu are părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme, nu îi îndrumă pe oameni în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și în a pătrunde în adevărul-realitate. El lucrează doar pentru statut, faimă și câștig, îi pasă doar să se afirme, să își protejeze locul pe care îl ocupă în inimile oamenilor și să îi facă pe toți să îl venereze, să îl admire și să îl urmeze tot timpul; acestea sunt scopurile pe care își dorește să le atingă. Acesta este modul în care un antihrist încearcă să câștige inimile oamenilor și să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu – nu este această manieră de a lucra una ticăloasă? Este, pur și simplu, prea dezgustătoare! Lucrează astfel pentru o vreme, făcându-i pe oameni să fie binedispuși și încrezători față de el, să-și pună baza în el, însă care sunt consecințele? Acei oameni nu sunt doar incapabili să înțeleagă adevărul, nu numai că nu reușesc să facă deloc progrese în intrarea lor în viață, ci, în schimb, îl adoptă pe antihrist drept părintele lor spiritual, drept un înlocuitor pentru Dumnezeu, permițându-i antihristului să înlocuiască statutul lui Dumnezeu în inimile lor. Când cineva are o problemă, nu mai vine înaintea lui Dumnezeu și orice problemă s-ar abate asupra sa, nu se roagă lui Dumnezeu sau nu se bazează pe El și nici nu caută adevărul în cuvintele Sale. În schimb, merge să-l întrebe pe conducătorul său despre acest lucru. Îi cere conducătorului să-i arate calea și, din ce în ce mai mult, îl admiră pe acesta și depinde de el. Nu știe cum să-L caute pe Dumnezeu și nu știe cum să-L admire și să se bazeze pe El, cu atât mai puțin cum să acționeze în conformitate cu adevărul și cu principiile. Indiferent ce i se întâmplă, acesta așteaptă cu sufletul la gură să ia conducătorul o decizie. Face tot ceea ce îi spune conducătorul că ar trebui să facă și se conformează indicațiilor sale. Aducându-i pe oameni în acest punct, nu cumva un antihrist îi induce în eroare și îi controlează? De ce nu caută aleșii lui Dumnezeu adevărul de la Dumnezeu atunci când li se întâmplă ceva? De ce ascultă orbește aleșii lui Dumnezeu ceea ce spune conducătorul lor, fără a analiza cuvintele acestuia sau fără a folosi discernământul? De ce pot aleșii lui Dumnezeu să se supună cuvintelor conducătorului lor de îndată ce le aud, dar nu pot să facă acest lucru în privința cuvintelor lui Dumnezeu? Ei urmăresc dorințele conducătorului în loc să le urmărească pe cele ale lui Dumnezeu; ei acordă atenție cuvintelor conducătorului lor în locul cuvintelor lui Dumnezeu și în loc să caute adevărul și să se supună acestuia. Se bazează pe conducătorul lor pentru a acționa, precum și pentru a-i susține, a vorbi în numele lor și a lua decizii pentru ei, în loc să se bazeze pe Dumnezeu, să-L admire și să I se supună. Nu cumva acești așa-ziși conducători au ocupat o anumită poziție în inimile oamenilor? Aceasta este consecința faptului că un antihrist îi induce în eroare pe oameni și îi prinde în capcană.

Când unor oameni li se întâmplă ceva, iar tu le zici să se roage lui Dumnezeu, ei spun că au statura prea mica și nu știu cum să caute. Dacă le spui să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, ei zic că n-au calibru și nu pot să obțină mare lumină. Dacă le spui să asculte predici, ei zic despre conținutul predicilor că este prea pompos și profund pentru ei, că este dincolo de puterile lor. Ei cred că dacă o persoană are calibru slab și slăbiciuni și este inadecvată în toate privințele, atunci trebuie să-i caute pe conducători. Să presupunem că îi întrebi: „De ce trebuie să cauți un conducător? De ce nu Îl cauți pe Dumnezeu și nu vii înaintea Lui?” Ei spun: „Este foarte dificil pentru oameni să vină înaintea lui Dumnezeu: noi avem noțiuni, calibrul nostru este slab și suntem grei de cap și amorțiți. Cuvintele lui Dumnezeu nu sunt mereu atât de directe și nu există exemple în cuvintele Sale care să ne arate ce înseamnă. Conducătorul nostru pur și simplu ne spune direct ce să facem, într-un mod foarte simplu, la fel ca unu plus unu fac doi. Când vine vorba de citirea cuvintelor lui Dumnezeu, dacă pot să le citesc cu voce tare, este deja destul de bine, dar nu am nicio idee ce înseamnă și nu știu ce anume îi cere Dumnezeu omului sau cum să practic într-un mod care să fie în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Nu pot găsi niciodată răspunsuri. Având în vedere că sunt o persoană de calibru slab, mică de statură, amorțită și prostuță, care nu poate să vadă nimic așa cum este de fapt, trebuie să-l întreb pe conducătorul nostru despre tot ceea ce se întâmplă și să-l las pe el să ia deciziile. Conducătorul nostru poate găsi răspunsuri pentru mine; eu doar fac ceea ce îmi spune el. Așa sunt eu – o persoană simplă și ascultătoare.” „Nu este nimic greșit în a fi simplu și ascultător, dar oare conducătorul vostru chiar deține adevărul-realitate? Este el într-adevăr o persoană care se supune lui Dumnezeu? Dacă tot ceea ce poate să facă este să predice cuvinte și doctrine și nu este o persoană care se supune lui Dumnezeu, atunci supunerea ta față de el înseamnă că te supui lui Dumnezeu?” Ei spun: „Conducătorul nostru are un calibru bun și tot ceea ce spune este corect. Acest lucru dovedește că înțelege adevărul și că este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.” Există un pic de raționament în ceea ce spun ei, nu-i așa? Totul se bazează pe sentimentele lor. Calibrul lor este slab și le lipsește discernământul, așa că, dacă ar fi cu adevărat ceva în neregulă în ceea ce-l privește pe conducătorul lor, nu ar putea să vadă. Majoritatea oamenilor sunt nesăbuiți, ignoranți și de calibru slab, dar să lăsăm acest motiv deoparte pentru moment. Privind din punctul de vedere al conducătorului, dacă oamenii manifestă aceste comportamente, au o astfel de dependență față de conducătorul lor și nutresc acest tip de perspectivă și atitudine față de el, oare nu are acest lucru vreo legătură cu tacticile și metodele conducătorului pentru a câștiga inimile oamenilor? (Ba da, are.) Cât de mare este legătura? Are legătură directă cu maniera de lucru a conducătorului? Putem spune cu certitudine că există o legătură absolută și directă acolo, că aceste lucruri sunt legate sută la sută. De ce spun Eu acest lucru? Există mulți conducători care, din punct de vedere al voinței lor subiective, și-ar dori să-i aducă pe oameni înaintea lui Dumnezeu, dar pentru că nu înțeleg adevărul sau nu știu cum să rezolve diverse probleme reale, pot doar să se ocupe de unele sarcini administrative și probleme generale și să se dea mari pentru ca oamenii să îi prețuiască, și pornesc, fără să-și dea seama, pe calea antihriștilor. Folosesc propriile modalități și mijloace pentru a încerca să câștige inimile oamenilor și să le controleze inimile, comportamentul și gândurile, astfel încât oamenii să facă întotdeauna ceea ce spun ei în acțiunile lor, în practicarea adevărului și în fiecare aspect al îndeplinirii îndatoririlor pe care le au. Dacă oamenii se supun unui antihrist și nu se supun cu adevărat lui Dumnezeu – dacă i se supun antihristului mult mai mult decât lui Dumnezeu – iar îndeplinirea îndatoririlor pe care le au nu produce niciun rezultat de niciun fel și nu fac bine datoria omului, atunci sunt acești oameni cei care vor fi mântuiți? Oamenii au căi „exacte” de practică pentru a se supune conducătorilor și lucrătorilor și a le fi loiali, dar ei nici măcar nu practică în mod exact atunci când vine vorba de a se supune lui Dumnezeu și de a-I fi loiali – nimeni nu are părtășie pe această temă și nimeni nu realizează acest aspect al lucrării reale. Tuturor oamenilor le place să vorbească și să acționeze de dragul propriului statut și al propriei reputații și își frământă creierii și uită să mănânce sau să doarmă lucrând pentru a-i face pe aleșii lui Dumnezeu să li se supună și să-i venereze. Evident, ei fac toate acestea pentru a-și atinge scopul de a domni în biserică drept conducători sau lucrători. Care este motivul pentru aceasta? Faptul că toată omenirea coruptă are aceeași fire și aceleași preferințe. Când cineva îți indică o cale, iar tu ești foarte dispus să o practici, acest lucru nu înseamnă că practici adevărul – înseamnă că faci ceea se spune acea persoană și că asculți de ea. Prin urmare, de ce nu sunt oamenii dispuși să vină înaintea lui Dumnezeu sau să-L caute? Fiindcă în umanitatea omului nu este nimic care să fie în conformitate cu adevărul. Ceea ce le place oamenilor, ceea ce-și doresc și ceea ce țin în inimile lor sunt toate contrare adevărului, în contradicție cu acesta. Prin urmare, dacă îi ceri cuiva să caute adevărul atunci când i se întâmplă ceva, i se va părea acest lucru mai greu decât să zboare pe lună – însă dacă îi ceri să acorde atenție unei persoane, acest lucru i se va părea mult mai ușor. Este evident că antihriștii obțin rezultate foarte repede atunci când folosesc tehnica de a câștiga inimile oamenilor pentru a-i controla. Cu un simplu comentariu spus în treacăt, pot face pe cineva să aibă o părere favorabilă despre ei; cu doar un comentariu întâmplător care adăpostește o anumită intenție sau un anumit punct de vedere, pot face pe cineva să-i vadă dintr-o perspectivă nouă, într-o lumină nouă. Acest lucru dezvăluie exact ceea ce se află în interiorul oamenilor. Acest lucru înseamnă că, dacă nu urmărești adevărul și, în schimb, o iei pe calea urmăririi statutului și puterii, impactul și consecința pe care le va avea tot ceea ce faci tu asupra oricărui membru al omenirii corupte va fi că îl vei face să întoarcă spatele adevăratei căi, să se ferească de adevăr, să se ferească de Dumnezeu și să-L respingă. Aceasta este singura consecință, unicul final. Acest lucru este ușor de observat.

Prima manifestare a antihriștilor care încearcă să câștige inimile oamenilor este atragerea oamenilor de partea lor cu mici favoruri. Micile favoruri nu sunt neapărat lucruri materiale; acestea acoperă un spectru larg. Uneori este vorba despre cuvinte grijulii; uneori reprezintă îndeplinirea dorinței sau preferinței cuiva, iar uneori se referă la a simți gândurile cuiva și a-i spune orice lucruri plăcute vrea să audă acea persoană, pentru a o face să creadă despre conducătorul său că este foarte bun și foarte înțelegător. Cu alte cuvinte, antihriștii abundă în toleranță, iubire, căldură și așa-zisă considerație pentru a-și ascunde ambiția secretă de a-i controla pe oameni. De exemplu, dacă frații și surorile au donat unele lucruri frumoase, ei le pot împărți cu oricine au relații bune. Folosesc aceste mici favoruri pentru a câștiga inimile oamenilor și a-i cumpăra. Dacă există o lucrare nesolicitantă în biserică, una care nu implică expunerea la intemperii și care îi poate permite unei persoane să iasă în evidență, vor pune pe cineva cu care au relații bune să o facă. De ce sunt ei capabili să facă acest lucru? Pe de o parte, pentru că ei, în mod inerent, nu iubesc adevărul și acționează în mod neprincipial. Pe de altă parte, fiindcă rezervă această datorie bună pentru cei cu care au relații bune, iar apoi le spun lucruri plăcute auzului, astfel încât acei oameni să le fie recunoscători. Procedând astfel, își ating scopul de a câștiga inimile acestor oameni. Această tactică nu constă doar în a oferi lucruri mărunte și a spune ici-colo câte un lucru drăguț – implică o intenție, un scop. Și care este acest scop? Această tactică este menită să îi lase pe oameni cu o apreciere favorabilă în ceea ce-i privește în inimile lor. Dacă există un grup de zece persoane, ei vor începe prin a le evalua: „Dintre acestea zece, sunt două care se pricep să-i lingușească pe oameni. Nu trebuie să-mi bat capul cu ele, iar ele mă vor linguși oricum. Apoi, sunt două persoane confuze; vor face ce le spun dacă le ofer câteva avantaje. Alți doi sunt oameni cu un oarecare calibru; atât timp cât țin câteva predici pompoase și le spun câteva cuvinte impresionante, vor ceda în fața mea. Apoi, sunt trei care par să urmărească adevărul, așa că vor fi puțin greu de gestionat. Va trebui să le citesc clar situația reală, să văd de ce au nevoie, iar apoi să le dau satisfacție. Dacă vreunul dintre ei nu crede acest lucru și nu mă ascultă, mă voi ocupa în cele din urmă de el și îl voi îndepărta. Chiar dacă ultimul este împotriva mea, problemele pe care mi le poate cauza sunt limitate și va fi ușor să mă ocup de el.” Dintr-o simplă privire, ei pot determina cu cine dintr-un grup se pot descurca și cu cine nu. Cum pot ști atât de repede acest lucru? Ei sunt capabili de acest lucru pentru că inimile lor sunt pline de politici și filosofii satanice. Principiile conduitei lor și modurile lor de a se comporta și de a interacționa cu ceilalți nu sunt despre a se înțelege amical cu oamenii sau a avea relații interpersonale normale, nu sunt despre a-i ajuta sau a-i aproviziona pe alții, sau despre a-i edifica, sau despre a interacționa cu ceilalți ca de la egal la egal, sau despre a folosi adevărurile-principii pentru a gestiona problemele și a trata alte persoane. Ei nu dețin sub nicio formă nici cea mai mică fărâmă din aceste principii. Care sunt principiile lor? „Cum mă privește fiecare persoană în inima sa? Nu trebuie să-mi bat capul cu cei care mă admiră, care mă poartă în inima lor și care se tem de mine, mă respectă și mă venerează. Cutare și cutare este ceea ce trebuie să fac față de cei care nu mă venerează și cutare și cutare ar trebui să fac cu cei care mă respectă, dar nu au cedat încă pe deplin în fața mea. Iar în ceea ce îi privește pe cei care, în general, nu acordă multă atenție altora, ar trebui să fac și în legătură cu ei cutare și cutare.” Au o procedură pas cu pas pentru a-i controla pe oameni. De ce creează ei acești pași și aceste gânduri? Fiindcă dorința de putere din inimile lor este de necontrolat. Dacă s-ar înțelege amical cu oamenii dintr-un grup, s-ar simți destul de neîmpliniți și lipsiți de demnitate. Așadar, care este scopul lor? De a-i face pe toți să aibă un loc pentru ei în inimile lor – dacă nu primul loc, atunci locul al doilea și dacă nu al doilea, atunci al treilea. A interacționa cu ceilalți pe picior de egalitate, pur și simplu nu-i mulțumește. În calitate de conducători, pot acești oameni să țină cont de opiniile diferite ale celorlalți? Nu pot. În jurul a ce se învârte tot ceea ce fac ei? (În jurul puterii.) Tot ceea ce fac se învârte în jurul puterii. Ce lucruri care gravitează în jurul puterii fac ei? În primul rând, pătrund în inima ta și pun mâna pe ea; cu alte cuvinte, mai întâi te cumpără și te fac să te deschizi în fața lor, obțin de la tine adevăratele tale sentimente și își dau seama de adevărata ta părere despre ei. După ce înțeleg acest lucru, își adaptează metodele la fiecare situație, acționând pentru fiecare caz în parte. Vor să controleze inimile oamenilor, iar atunci când găsesc pe cineva care nu este în asentiment cu ei, cineva care nu îi venerează, cineva care nu le este loial, atunci lovesc în acea persoană și o chinuie. Prin urmare, imboldul antihriștilor în câștigarea inimilor oamenilor este puterea. Și care sunt metodele și tehnicile pe care le folosesc pentru a dobândi puterea? Ei înțeleg, stăpânesc și controlează minuțios inimile oamenilor. De ce anume sunt controlate gândurile oamenilor? De inima și natura lor. Atunci când inima cuiva este controlată de un antihrist, ideile și gândurile acelei persoane nu mai prezintă interes. Odată ce antihristul controlează inima cuiva, el îi controlează întreaga persoană.

B. Etalarea punctelor forte astfel încât oamenii să-i venereze

Pe lângă folosirea micilor favoruri, despre care tocmai am vorbit, ce alte tehnici utilizează antihriștii în mod obișnuit sau de obicei pentru a câștiga inimile oamenilor? De exemplu, să spunem că toată lumea are o impresie proastă despre un conducător. Oamenii cred că acestui conducător îi lipsește talentul, că poate rosti doar cuvinte și doctrine și că nu are nicio înțelegere reală cu privire la adevăr. Dacă acel conducător află că oamenii nutresc acest tip de impresie despre el, va face tot posibilul pentru a ascunde aceste defecte și lipsuri? (Da.) Ce va face el? Ce fel de lucruri va spune? Faptul că se preface că se deschide este un aspect al acestui lucru. Ce altceva? (Va explica lucrurile.) Explicarea lucrurilor servește, de asemenea, ca mijloc de disimulare. În plus, conducătorul poate să-și folosească punctele forte și lucrurile pe care alții le consideră grozave pentru a-și ascunde slăbiciunile. Este aceasta o tehnică comună? (Da.) De exemplu, o persoană spune: „Cred de puțină vreme în dumnezeu, așadar de ce am fost ales conducător? Fiindcă eu conduc o companie în lumea laică, iar personalul nostru a crescut de la 10 oameni la 200, ceea ce arată că am abilități de conducere. Deși casa lui dumnezeu nu acordă importanță chestiunilor de acest fel, această abilitate este folositoare în anumite situații, nu-i așa?” După ce aud acest lucru, ceilalți nu sunt de acord, așa că această persoană își continuă prestația, zicând: „De exemplu, dacă vorbești cu angajații tăi, iar ei nu ascultă, ce ar trebui să faci? Te vor asculta atunci când obții rezultate bune. Eu mi-am prezentat deja dovada: compania mea a devenit publică!” La început, unii ar putea spune că acesta este un dar, că așa fac non-credincioșii lucrurile, dar într-adevăr există metode și rezultate ale felului în care acționează această persoană, așa că unii oameni trec de la a se îndoi de ea la a avea încredere în ea, la a începe să o venereze fără să-și dea seama, puțin câte puțin, pe măsură ce acționează. În plus, această persoană îi induce în eroare pe ceilalți și își ascunde propriile deficiențe; inimile oamenilor sunt cumpărate de ea fără ca ei să știe, sunt induși în eroare de aceasta și se înclină în fața sa. Nu este aceasta o tehnică? (Ba da.) Care este aceasta? A face tot posibilul pentru a-și etala expertiza și darurile și a se lăuda cu abilitățile și competențele sale. Care este scopul acestor acțiuni? Este tot de a câștiga inimile celorlalți. Pentru a câștiga inimile celorlalți, pe lângă oferirea unor lucruri frumoase, acea persoană trebuie, de asemenea, să îi facă pe ceilalți să o stimeze. Dacă era doar un om de rând sau o persoană needucată, fără multă școală, ai stima-o? Prin urmare, această persoană își afișează în mod intenționat diplomele, înștiințându-i pe oameni că are diplome avansate și acreditări academice avansate și, ca urmare, îi induce în eroare pe unii dintr ei. Face tot posibilul ca să-și etaleze darurile, expertiza și abilitățile ca să-i determine pe ceilalți oameni să aibă o părere aleasă și o impresie bună despre ea și chiar pentru ca oamenii să se gândească frecvent sau să aibă impulsul de a-i cere sfatul atunci când fac lucruri. Nu este tot ceea ce face pentru a atinge acest scop tot o strategie pentru câștigarea inimilor oamenilor? Acestea sunt două manifestări ale antihriștilor care câștigă inimile oamenilor. Prima este folosirea micilor favoruri. A doua este etalarea propriilor abilități și daruri, cu alte cuvinte, lucrurile care îi fac superiori, și folosirea acestei metode pentru a-i învinge pe ceilalți, astfel încât să iasă în evidență din mulțime, iar toată lumea să îi prețuiască, să îi admire, să vină de bunăvoie în fața lor pentru a le urma ordinele și a le accepta conducerea și chiar să accepte și să se supună de bunăvoie tuturor rânduielilor pe care le fac ei. Nu este aceasta o formă de atac psihologic? (Ba da.) La ce se referă sintagma „atac psihologic”? Este un mijloc prin care Satana ocupă și controlează inimile oamenilor. Dumnezeu scrutează profunzimile inimii omului. El cucerește și dobândește inimile oamenilor. Așadar, de ce sintagma „dobândește inimile oamenilor” nu este folosită atunci când ne referim la Satana sau la antihriști? Întrucât Satana și antihriștii folosesc tehnici anormale și ticăloase pentru a acapara inimile oamenilor, a le induce în eroare, a le atrage de partea lor și a le controla, astfel încât aceștia să nu se poată abține să nu dezvolte o părere bună despre ei, un respect profund, și să-i admire.

Tocmai am avut părtășie despre două tactici pentru câștigarea inimilor oamenilor. Ce alte tactici tipice există? Dacă nu ați experimentat tacticile și metodele pe care le folosesc antihriștii pentru a-i induce în eroare și a-i constrânge pe oameni, ați putea să vă priviți pe voi înșivă pentru a vedea cum vă comparați. Uitați-vă dacă aveți aceste manifestări în voi. Toți cei care trăiesc în mijlocul firilor corupte dețin aceste lucruri. Oferirea de mici favoruri, inducerea în eroare a oamenilor, atragerea oamenilor de partea voastră – nu sunt acestea lucruri pe care le faceți deseori? Și a face tot posibilul pentru a vă etala darurile și punctele forte – nu este și acesta un lucru pe care îl faceți deseori? (Ba da.) În special, atunci când faceți ceva care este împotriva adevărului, când slăbiciunile și defectele voastre sunt expuse și chiar când sunteți emondați, iar imaginea vă este realmente afectată și fiecare fărâmă din prestigiul vostru este măturată, nu faceți astfel de lucruri, folosind aceste metode și tehnici pentru a remedia situația și a vă restabili poziția și prestigiul în inimile oamenilor? (Și noi facem astfel de lucruri.) Când faceți aceste lucruri, sunteți conștienți de asta și simțiți că este calea greșită și că nu puteți face acest lucru? Vă faceți reproșuri? Sunteți adesea insensibili la acest lucru sau vă faceți reproșuri, dar tot trebuie să faceți aceste lucruri, în ciuda voastră, pentru că reputația și imaginea voastră sunt foarte importante pentru voi? Care este situația? (Le facem în ciuda noastră.) Le faceți în ciuda voastră – bine, atunci, vă faceți reproșuri? Sau nu le simțiți deloc, ci le ignorați după ce le-ați făcut și continuați să mâncați și să dormiți ca înainte? (Ne facem reproșuri.) Dacă vă simțiți plini de reproșuri, acesta nu este un lucru rău. Dacă vă mustră puțin conștiința, atunci nu este chiar atât de rău. Dovedește că insensibilitatea voastră nu a mers prea departe – încă aveți capacitatea de a conștientiza. Oamenii care au capacitatea de a conștientiza au speranță la mântuire; cei cărora le lipsește nu au umanitate, așa că sunt în pericol.

C. Folosirea aparențelor false pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre tine

Ce alte tehnici folosesc antihriștii de obicei pentru a câștiga inimile oamenilor? Mai există o situație, și anume că, indiferent ce fac antihriștii, ei nu o fac în fața lui Dumnezeu, ci în fața oamenilor. Care este scopul lor când fac acest lucru? (Să-i atragă pe oameni de partea lor.) Este să atragă inimile oamenilor de partea lor. La suprafață, par mai dispuși să sufere și să plătească un preț decât alții; par mai spirituali decât alții, mai loiali lui Dumnezeu și mai serioși în privința datoriei lor. Însă atunci când nu este nimeni acolo să îi vadă, nu se comportă așa. Nu aceasta este adevărata lor intenție; în schimb, au un motiv ascuns. Se comportă astfel în fața altora pentru ca acei oameni să vadă cât de bine acționează ei și că își îndeplinesc îndatoririle cu atâta loialitate, când, de fapt, loialitatea nu este deloc motivația lor lăuntrică. Scopul lor este ca oamenii să-i vadă ca fiind loiali și responsabili. Plătind un preț în acest fel, ei îi conving întru totul pe ceilalți. În consecință, ceilalți oameni sunt dispuși să le accepte conducerea și să-i ierte indiferent de greșelile pe care le fac. Ce fel de comportament este acesta? Acesta reprezintă folosirea aparențelor pentru a-i induce în eroare pe oameni. Ce înseamnă „aparențe” în acest caz? Înseamnă comportamente bune și acțiuni care par să fie în conformitate cu adevărul. Folosirea aparențelor care parcă sunt în conformitate cu adevărul pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei – acest lucru însumează caracteristicile acestui comportament, nu-i așa? Scopul lor este, în cele din urmă, de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei. Odată ce oamenii au o părere bună despre antihriști, simt un oarecare respect pentru ei – antihriștii vor fi ocupat o anumită poziție în inimile lor folosind această metodă. De exemplu, există un fel de persoană care este dispusă să plătească un preț în îndeplinirea datoriei sale, se bazează mai ales pe experiență în acțiunile sale și, practic, nu încalcă niciunul dintre principiile majore, dar atunci când ai părtășie cu ea despre căutarea adevărurilor-principii, ce spune aceasta? „Nu este nevoie să ai părtășie cu mine despre acest lucru. Am toate aceste lucruri în mintea mea!” Când chiar se confruntă cu o problemă, nu numai că nu caută, dar și refuză să asculte sfatul oricui altcuiva și cu atât mai puțin părerea acelei persoane; face doar ceea ce crede că este bine. Cum o privesc oamenii în inimile lor atunci când această persoană plătește un preț, când acțiunile sale o fac să pară iute și decisivă și cu un soi de autoritate? Au o părere bună despre ea sau nu? Din perspectiva altora, aceasta nu a încălcat în nicio manieră evidentă adevărul și este foarte pricepută în felul în care face lucrurile. Nivelul său de „loialitate” și experiența ei în îndeplinirea îndatoririlor sale sunt suficiente pentru a-i convinge pe ceilalți. Oamenii se gândesc: „Uitați-vă la ea: crede de mulți ani în Dumnezeu și are experiență în îndeplinirea acestei datorii. Este experimentată. Noi nu am putea face acest lucru.” Când oamenii au o părere atât de pozitivă despre ea, are această persoană o greutate mare sau mică în inimile acelor oameni? (O greutate mare.) O greutate mare; ea are greutate în inimile lor. Unii oameni nu caută niciodată adevărul, parțial pentru că le lipsește înțelegerea spirituală și, parțial, pentru că nu sunt interesați de adevăr, nu-l iubesc deloc și nu au absolut nicio înțelegere cu privire la adevărurile-principii. Ei se bazează doar pe entuziasmul lor trecător, pe bunele lor intenții și pe anii lor de experiență pentru a-și îndeplini îndatoririle. Totuși, nu-și doresc ca alți oameni să știe aceste lucruri, așa că fac tot posibilul să depună mult efort și să plătească un preț. Dacă descoperă cineva că le lipsește înțelegerea spirituală sau că nu înțeleg adevărul și fac lucruri în mod neprincipial, ei produc rapid niște realizări pentru ca oamenii să le vadă. Ei spun: „Priviți și vedeți dacă am sau nu înțelegere spirituală. Priviți; vedeți dacă într-adevăr acționez pe baza principiilor, dacă realmente înțeleg adevărul.” Pe măsură ce se comportă astfel, un număr considerabil de oameni sunt induși în eroare de ei. Ei spun: „Acești oameni sunt experimentați în îndeplinirea îndatoririlor și înțeleg principiile; noi suntem cei care nu înțeleg.” „Noi suntem cei care nu înțeleg” – ce dezvăluie această afirmație? Ea dezvăluie că, în adâncul lor, aprobă comportamentul exterior bun al acelor oameni. Cu ce este echivalentă această aprobare? Este echivalentă cu a crede că ei sunt oameni care practică adevărul, care Îl iubesc pe Dumnezeu și care primesc desăvârșirea lor de către Dumnezeu. Nu este echivalentă o astfel de evaluare din partea altora cu faptul că aceștia ocupă o anumită poziție în inimile oamenilor? Mai precis, se poate spune că ei au un fel de prestigiu. Prin urmare, ce le aduce acest prestigiu? Îi face pe ceilalți să-i admire, să-i stimeze și chiar să depindă de ei. În ce fel depind ceilalți de ei? De îndată ce au o problemă, îi caută imediat. Să presupunem că cineva spune: „Aceasta este o problemă majoră, iar noi nu o înțelegem; ar trebui să-L întrebăm pe Cel de mai sus, nu-i așa?” Unii vor zice atunci: „Nu este nevoie. Putem să-l întrebăm, pur și simplu, pe conducătorul nostru. El înțelege totul.” Tuturor le-a intrat în cap că ei, conducătorii și lucrătorii, sunt ocupați în cea mai mare parte a timpului cu lucrarea lor și nu au făcut rău și, în consecință, cred că sunt cu siguranță persoane care înțeleg adevărul și acționează în mod principial. Ce părere ai despre acest sentiment? Dacă cineva nu a făcut rău în mod evident, înseamnă că înțelege adevărul? Nu neapărat. Înțelegerea adevărului de către orice persoană are o limită. Dacă tu, crezând despre conducători că înțeleg totul, nu te rogi lui Dumnezeu, nu cauți de la El sau în cuvintele Sale, indiferent de problema pe care o ai, ci mergi direct la un conducător să întrebi despre aceasta, nu vei întârzia astfel lucrurile? Dacă faci întotdeauna ceea ce spun conducătorii, admirându-i mereu, atunci unele lucruri ar putea merge prost și ai putea provoca pierderi lucrării bisericii. De aceea venerarea și admirarea oamenilor este cel mai ușor mod de a te rătăci și de a face greșeli, de a provoca o pierdere propriei tale vieți, casei lui Dumnezeu și lucrării bisericii.

Există trei manifestări principale ale antihriștilor care câștigă inimile oamenilor: prima este atragerea oamenilor cu mici favoruri; a doua este etalarea punctelor forte, darurilor și talentelor pe care le au; a treia este folosirea aparențelor pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei. Aceste manifestări se pot regăsi în cazul tuturor. Unii oameni dezvăluie deseori unele bârfe despre care alții nu știu, vorbesc despre tot felul de subiecte sau împărtășesc unele opinii unice, de expert. Cum se numește acest lucru? Există o zicală cu două tăișuri care spune: „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Acești oameni vor mereu să-și manifeste abilitățile și să câștige stima celorlalți. Însă, uneori, nu fac o treabă bună în acest sens, iar oamenii văd defecte în ei, așa că, în consecință, fac tot posibilul să remedieze situația și să găsească argumente pentru a scăpa de ea. Indiferent de lucrurile pe care le-au făcut și care sunt împotriva conștiinței lor și a adevărului sau care nu au legătură cu îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, ei nu știu niciodată să-și recunoască vina sau să reflecteze asupra lor și să se căiască și nici nu își dau seama vreodată cât de gravă este această problemă. Dimpotrivă, se gândesc mult și își frământă creierii pentru a găsi modalități de a argumenta în favoarea lor și de a aplana lucrurile. Ard de nerăbdare să își atingă scopurile, până în punctul în care nici nu pot mânca sau dormi, temându-se că reputația bună pe care o au în ochii celorlalți ar putea suferi un declin brusc și devastator. De exemplu, unii oameni cred că se pricep la scris, că sunt scriitori iscusiți; unii cred că sunt buni conducători, că sunt stâlpii de susținere ai bisericii; alții se cred oameni buni. De îndată ce, dintr-un motiv sau altul, acești oameni își pierd imaginea bună, se gândesc mult și plătesc un preț de dragul ei, frământându-și creierii în încercarea de a remedia situația. Cu toate acestea, ei nu se simt niciodată rușinați, nu își fac reproșuri sau nu se simt îndatorați față de Dumnezeu pentru căile greșite pe care le-au urmat sau pentru diversele lucruri pe care le-au făcut și care au fost împotriva adevărului. Nu au niciodată un astfel de sentiment. Ei folosesc tot felul de tactici pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga inimile. Este aceasta datoria unei ființe create? În niciun caz. Este aceasta lucrarea pe care conducătorii bisericii ar trebui să o facă? În niciun caz. Ei trăiesc după firi satanice, făcând rău și tulburând lucrarea bisericii, perturbând și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu. Judecând după acțiunile și comportamentele lor, căile pe care merg și diversele comportamente care-i induc în eroare pe oameni și îi controlează, ei nu fac datoria unui conducător, ci demontează și perturbă lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului, împiedicându-i pe oameni să vină înaintea lui Dumnezeu și încercând să-i țină pe aceștia în propriile mâini, sub controlul lor. Nu sunt acestea acțiunile și comportamentele unui antihrist? Nu există nicio îndoială în această privință. Aceasta este o dovadă suficientă a faptului că antihriștii joacă la perfecție rolul Satanei. Judecând după natura lucrurilor pe care le fac, nu doar că nu reușesc să-și facă bine datoria pe care ar trebui să o facă – dimpotrivă, ei joacă rolul Satanei. Tot ceea ce fac reprezintă pe deplin o luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi. Oile care sunt ale lui Dumnezeu ar trebui să-L urmeze pe Dumnezeu și să fie câștigate de El, însă acești oameni îi împiedică pe alții să-L urmeze pe Dumnezeu; ei iau oile lui Dumnezeu în propriile mâini și le controlează și îi fac pe oameni să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta este natura acțiunilor lor. Pot fi astfel de oameni numiți „conducători”? (Nu.) Atunci, cum ar trebui să-i numim? (Slujitori răi.) „Slujitori răi” – acesta este un nume potrivit. „Antihriști”, „slujitori răi” – ambele titluri s-ar potrivi, nu-i așa? Acești oameni flutură steagul îndeplinirii datoriei unui conducător, dar nu fac ceea ce ar trebui să facă un conducător. Ceea ce fac ei nu este deloc îndeplinirea datoriei unui conducător, ci joacă rolul unui antihrist, reprezentându-l pe Satana pentru a tulbura și distruge lucrarea casei lui Dumnezeu și pentru a-i induce în eroare pe aleșii Lui, pentru ca aceștia să se ferească de adevărata cale și de Dumnezeu. Toate acțiunile și comportamentele lor dezvăluie firea și natura Satanei și duc la rezultatul de a-i face pe oameni să se ferească de Dumnezeu, să respingă adevărul și pe Dumnezeu și să-i venereze și să-i urmeze pe ei. Într-o zi, când îi vor fi indus în eroare complet pe oameni și îi vor fi adus sub controlul lor, aceștia vor începe să îi venereze, să îi urmeze și să asculte de ei. Atunci își vor fi atins scopul de a prinde în mreje inimile oamenilor. Ei sunt conducători de biserică, dar nu fac lucrarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu; nu fac lucrarea conducătorilor și lucrătorilor. În schimb, acționează asupra aleșilor lui Dumnezeu, îi induc în eroare, îi prind în capcană și îi controlează, luând oile care Îi aparțin clar lui Dumnezeu în mâinile lor, sub controlul lor. Nu sunt ei hoți și bandiți? Concurând așa cum o fac cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, nu sunt ei slugile Satanei? Nu sunt astfel de antihriști dușmanii lui Dumnezeu? Nu sunt ei dușmanii aleșilor Săi? (Ba da.) Sunt sută la sută. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Săi; acest lucru este dincolo de orice umbră de îndoială.

În trecut, când vorbeam și lucram în toate bisericile din China continentală, aveam pe cineva cu Mine care era responsabil de înregistrările audio și transcrierea predicilor. Acest om era destul de talentat, avea o minte ascuțită și reacții rapide. Însă avea un lucru aparte: era excelent la a spune lucruri plăcute auzului, pe care oamenii voiau să le audă. Dacă spuneai că ceva avea un gust bun, el zicea: „Ai dreptate. Am încercat și eu. E grozav!” Dacă spuneai că afară e cald, el zicea: „Chiar așa e. Sunt transpirat tot.” Dacă spuneai că afară e frig, el zicea: „E frig, într-adevăr. Mi-am pus încălțări căptușite.” Îi era greu să spună ceva adevărat sau cinstit. Părea a fi cineva care chiar urmărește adevărul, dar când se ivea un lucru care cerea un preț de plătit, se ascundea. Era viclean și înșelător. Așa era el ca persoană. Unii ar putea întreba: „Ei bine, de ce ai alege o persoană de acest fel?” Nu l-am ales Eu – a fost un lucru decis de circumstanțele de la momentul respectiv. Pe atunci era greu să găsești chiar și pe cineva ca el și măcar avea reacții rapide – apăsa pe „înregistrare” de fiecare dată când începeam să vorbesc. Mă urma peste tot, înregistrând și transcriind predici; a făcut o oarecare lucrare reală. Însă comportamentul lui în prezența Mea și lucrurile pe care le făcea în biserică erau ca acțiunile a două persoane complet diferite. În prezența Mea, era ascultător, cuminte și harnic, conștiincios și responsabil, dar era așa și când își îndeplinea datoria în biserică? Având în vedere că așa se comporta când era în contact cu Cel de mai sus, era la fel și când se afla printre aleșii lui Dumnezeu? Ai îndrăzni să dai un răspuns sigur la această întrebare? Nu, nu ai îndrăzni. Atunci, cum ai putea ști care era situația lui reală? Pentru a face acest lucru, ar trebui să iei legătura cu el. După ce interacționezi cu el o vreme, atunci totul din natura-esența sa ar ieși la iveală. Îi plăcea în mod special statutul și era deosebit de vanitos; de fiecare dată când era cu cineva, chiar îi plăcea să vorbească despre capitalul său și să-și etaleze abilitățile, lucrurile pe care le-a făcut, cât de mult suferise și cât de grozav era. Făcea aceste lucruri și vorbea astfel foarte frecvent și era o persoană complet diferită față de atunci când eram Eu prin preajmă. În plus, oricine era în preajma lui se simțea constrâns și intimidat și nu îndrăznea să spună nimic despre acest lucru. Care era cea mai mare problemă aici? El lua acea mică parte de lucrare pe care o făcea, acea mică datorie pe care o îndeplinea, și o trata ca pe un capital pe care îl etala oriunde mergea. Până la ce nivel etala acest lucru? Toți îl admirau, îl venerau și îl invidiau. În final, ei au spus: „Tipul acesta a suferit atât de mult de dragul lui Dumnezeu. Uitați-vă doar la credința pe care o are și la iubirea pe care o are pentru Dumnezeu! Noi nu ne putem compara nici cu un singur fir de păr din capul lui. Îi suntem atât de inferiori!” Oamenii îl menționau mereu, iar cei care nu Mă puteau întâlni credeau că a-l întâlni pe el era la fel de bine ca atunci când M-ar întâlni pe Mine. Influența pe care o avea asupra cunoștințelor, gândurilor și minților oamenilor a ajuns, în cele din urmă, la acest nivel. Pentru a ajunge în acest punct, trebuie să fi spus și să fi făcut destul de multe lucruri, nu-i așa? Cu siguranță nu a folosit doar câteva cuvinte pentru a menționa ce îndatoriri îndeplinise, cu certitudine vorbea și discuta despre aceste lucruri pe larg; mai mult, avea propriile motive și obiective, spunea unele lucruri care îi puteau seduce și induce în eroare pe oameni, făcându-i pe aceștia să-l venereze și, în final, și-a atins scopul. Ce părere aveți despre acest tip de persoană? Faptul că a ajuns să-și facă datoria alături de Mine a fost un lucru bun pentru el, fie în ceea ce privește învățarea modului de a se comporta, fie în ceea ce privește dobândirea adevărului. A fost o oportunitate pentru ca el să fie desăvârșit mai devreme. Din nefericire, nu a prețuit această oportunitate. Nu a văzut cât de prețioasă și vitală era această oportunitate și nici că reprezenta o cale, o bază și o sursă de dobândire a adevărului și de a obține cunoașterea de Dumnezeu. În schimb, s-a folosit de această oportunitate pentru a-și atinge scopul de a ieși în evidență din mulțime și de a câștiga inimile oamenilor. Asta însemna necazuri; mergea pe calea greșită. Spuneți-Mi, în timp ce răspândea atât de dezinvolt vestea despre cât de mult suferise, despre cum l-a îndrumat Dumnezeu, cum l-a tratat Dumnezeu și cum a avut Dumnezeu încredere în el, a fost capabil să recunoască faptul că exista o intenție personală în toate acestea? (Da.) Ar fi trebuit să fie capabil să o facă. Nu era un lucru imposibil de recunoscut. Putea să recunoască – atunci, de ce a fost incapabil să își înfrâneze faptele rele? Întrucât nu iubea adevărul; îi plăceau doar influența și statutul. Atunci când o persoană care chiar iubește adevărul dezvăluie corupție, când mărturisește despre cum a suferit, simte reproșuri și acuzații față de sine. Simte că a fost abject din partea sa să facă acel lucru, împotrivindu-se lui Dumnezeu și că trebuie să nu-l mai facă. Când vrea să-l facă din nou în viitor, este capabilă să se înfrâneze și să înceteze să mai facă astfel de lucruri. Acest lucru este destul de normal. Însă în astfel de momente, chiar dacă îi mustră conștiința, antihriștii nu își pot controla ambiția și dorința și, chiar dacă sunt emondați, nu vor accepta adevărul. De ce natura lor capătă proporții și se extinde iremediabil? (Fiindcă ei nu iubesc adevărul.) În natura lor, ei nu iubesc adevărul. Atunci, ce iubesc ei? (Ei iubesc statutul.) Ce le va aduce statutul? Îi va face pe oameni să îi venereze, să îi stimeze și să îi invidieze. În cele din urmă, scopul lor este să se bucure de același statut și tratament ca Dumnezeu, precum și de onoarea, fericirea și bucuria aduse lor de acest statut. După ce ați ascultat tot ceea ce tocmai am spus, nu vă simțiți dezgustați? (Ba da.) Acel om a mai făcut ceva și mai dezgustător. Ulterior, s-a îmbolnăvit și s-a întors în orașul său natal, iar acest lucru l-a făcut să simtă și mai mult că merită să se bucure de beneficiile statutului. Cum credeți că a acționa în timp ce se afla sub controlul acestui gând? Nu a cerut ca oamenii să îl trateze și mai bine? (Ba da.) De ce a cerut acest lucru? Nu a simțit că este exagerat sau nerezonabil? Simțea că merita acest lucru. Se gândea: „Am suferit foarte mult de dragul lui Dumnezeu și de dragul fraților și surorilor mele. Am dreptul la acest lucru; m-am îmbolnăvit pentru că am suferit atât de mult, așa că frații și surorile mele trebuie să mă slujească.” Cât timp a fost bolnav, nu a mișcat un deget; a stat în pat toată ziua, punându-i pe alții să-l îngrijească și să-l hrănească. După ce a zăcut acolo pentru o lungă perioadă de timp, a început să se plictisească, așa că i-a pus pe oameni să-i aducă mâncare și băutură și să iasă cu el pentru a-i alunga plictiseala. Este destul de dezgustător, nu-i așa? Dacă ar fi fost cu adevărat atât de bolnav, nu ar fi fost o problemă atât de mare; dacă nu ar fi fost atât de bolnav, atunci cu siguranță comportamentul său a fost prea lipsit de rațiune, nu?

Unii oameni par destul de entuziaști în credința lor în Dumnezeu. Le place să se ocupe de treburile bisericii și să se preocupe cu acestea și o iau mereu înainte. Și totuși, în mod neașteptat, îi dezamăgesc pe toți odată ce devin conducători. Nu se axează pe rezolvarea problemelor practice ale aleșilor lui Dumnezeu, făcând, în schimb, tot posibilul pentru a acționa de dragul reputației și statutului lor. Le place să se dea în spectacol pentru a-i face pe ceilalți să-i stimeze și vorbesc mereu despre cum s-au consumat și au suferit pentru Dumnezeu și totuși nu-și investesc eforturile în urmărirea adevărului și în intrarea lor în viață. Nimeni nu se așteaptă la așa ceva de la ei. Deși se ocupă cu lucrarea lor, se dau în spectacol cu fiecare ocazie, predică unele cuvinte și doctrine, câștigă stima și venerația unor oameni, induc în eroare inimile oamenilor și își consolidează statutul, ce se alege de toate acestea în final? Indiferent dacă acești oameni folosesc mici favoruri pentru a-i mitui pe alții, sau își etalează darurile și abilitățile, sau folosesc diverse metode pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să aibă o părere bună despre ei, indiferent de metoda pe care o folosesc pentru a câștiga inimile oamenilor și a ocupa o poziție în acestea, ce au pierdut ei? Au pierdut oportunitatea de a dobândi adevărul în timp ce îndeplinesc îndatoririle unui conducător. În același timp, din cauza diverselor manifestări, au acumulat și fapte rele care le vor aduce finalul decisiv. Indiferent dacă folosesc mici favoruri pentru a-i mitui și a-i prinde în capcană pe oameni, sau se etalează, sau folosesc aparențe pentru a-i induce în eroare pe oameni și indiferent câte beneficii și câtă satisfacție par să obțină la exterior făcând asta, privind acest lucru acum, este această cale una corectă? Este calea urmăririi adevărului? Este calea care poate aduce cuiva mântuirea? În mod clar, nu este. Indiferent cât de inteligente sunt aceste metode și trucuri, ele nu Îl pot înșela pe Dumnezeu și, în cele din urmă, toate sunt condamnate și detestate de Dumnezeu, întrucât în spatele acestor comportamente se ascund ambiția omului și o atitudine și o esență de antagonism față de Dumnezeu. În inima Sa, Dumnezeu nu i-ar recunoaște absolut niciodată pe acești oameni ca fiind cei care își fac îndatoririle și, în schimb, i-ar defini drept răufăcători. Ce verdict dă Dumnezeu atunci când are de-a face cu răufăcători? „Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!” Când Dumnezeu spune „Plecați de la Mine”, unde vrea El să se ducă astfel de oameni? Îi dă pe mâna Satanei, în locuri ocupate de cete de satane. Care este consecința finală pentru ei? Ei sunt chinuiți până la moarte de duhurile rele, ceea ce înseamnă că sunt devorați de Satana. Dumnezeu nu îi vrea pe acești oameni, ceea ce înseamnă că nu îi va mântui; ei nu sunt oile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin cei care-L urmează, așadar, nu se numără printre cei pe care îi va mântui. Așa sunt definiți acești oameni de Dumnezeu. Prin urmare, care este natura încercării de a câștiga inimile celorlalți? Este de a merge pe calea unui antihrist; este comportamentul și esența unui antihrist. Chiar mai gravă este o esență de a lupta împotriva lui Dumnezeu pentru aleșii Săi; astfel de oameni sunt dușmani ai lui Dumnezeu. Acesta este modul în care sunt definiți și clasificați antihriștii și este cât se poate de exact.

22 ianuarie 2019

Înainte: Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte