Cât de mult Îl iubești pe Dumnezeu astăzi? Și cât de mult știi din tot ceea ce Dumnezeu a făcut asupra ta? Acestea sunt lecțiile pe care ar trebui să le înveți. Când Dumnezeu ajunge pe pământ, tot ceea ce El a făcut asupra omului și i-a permis omului să vadă este astfel încât omul să-L iubească și să-L cunoască cu adevărat. Faptul că omul e capabil să sufere pentru Dumnezeu și a reușit să ajungă atât de departe este, pe de-o parte, datorită iubirii lui Dumnezeu și, pe de altă parte, datorită mântuirii lui Dumnezeu; chiar mai mult, este datorită judecății și lucrării de mustrare pe care Dumnezeu le-a înfăptuit asupra omului. Dacă sunteți fără judecata, mustrarea și încercările lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu v-a făcut să suferiți, atunci, cu toată sinceritatea, nu-L veți iubi cu adevărat pe Dumnezeu. Cu cât este mai mare lucrarea lui Dumnezeu asupra omului, cu atât este mai mare suferința omului, cu atât mai mult demonstrează cât de semnificativă este lucrarea lui Dumnezeu și cu atât mai mult inima omului este capabilă să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu. Cum este însușită lecția de a-L iubi pe Dumnezeu? Fără greutăți și rafinare, fără încercări dureroase – și dacă, în plus, tot ceea ce Dumnezeu i-a dăruit omului ar fi har, bunătate iubitoare și milă – ai fi tu capabil să atingi punctul în care Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu? Pe de o parte, în timpul încercărilor de la Dumnezeu, omul ajunge să-și cunoască lipsurile și să vadă că este neînsemnat, vrednic de dispreț și josnic, că nu are nimic și nu este nimic; pe de altă parte, în timpul încercărilor, Dumnezeu pregătește unele medii pentru om, astfel încât, în cadrul acestora, omul să fie mai capabil să experimenteze frumusețea lui Dumnezeu. Deși durerea este mare și, uneori, insurmontabilă – ajungând chiar la nivelul unei dureri zdrobitoare – după ce a experimentat-o, omul vede cât de încântătoare este lucrarea lui Dumnezeu asupra lui și numai pe această fundație se naște în om iubirea adevărată pentru Dumnezeu. Astăzi omul vede că, doar cu harul, cu bunătatea iubitoare și cu mila lui Dumnezeu, el este incapabil să se cunoască cu adevărat pe sine însuși și este cu atât mai puțin capabil să cunoască substanța omului, și că doar prin judecata și, deopotrivă, rafinarea lui Dumnezeu și în timpul procesului de rafinare în sine, omul poate să-și cunoască lipsurile și să știe că nu are nimic. Astfel, dragostea omului față de Dumnezeu este construită pe fundația rafinării și judecății de către Dumnezeu. Dacă doar te bucuri de harul lui Dumnezeu, având o viață de familie liniștită sau binecuvântări materiale, asta nu înseamnă că L-ai câștigat pe Dumnezeu, nici nu înseamnă că ai avut succes în credința ta în Dumnezeu. Dumnezeu a desfășurat deja o fază a lucrării harului în trup și a revărsat, într-adevăr, binecuvântări materiale asupra omului, dar omul nu poate fi desăvârșit numai cu har, bunătate iubitoare și milă. În experiențele sale, omul gustă o parte din dragostea lui Dumnezeu și vede bunătatea iubitoare și mila lui Dumnezeu, însă, după ce a experimentat pentru o perioadă, el vede că harul lui Dumnezeu și bunătatea iubitoare și mila Lui sunt incapabile de a-l desăvârși pe om, incapabile de a expune ceea ce e corupt în om și incapabile de a-l scăpa pe om de firea sa coruptă sau de a-i desăvârși dragostea și credința. Lucrarea harului lui Dumnezeu a fost lucrarea unei perioade, iar omul nu se poate baza pe faptul de a se bucura de harul lui Dumnezeu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Prin ce mijloace este împlinită desăvârșirea omului de către Dumnezeu? Este îndeplinită prin intermediul firii drepte a lui Dumnezeu. Firea Lui constă în primul rând în dreptate, mânie, măreție, judecată și blestem, iar El îl desăvârșește pe om în primul rând prin intermediul judecății Sale. Unii oameni nu înțeleg și întreabă de ce Dumnezeu este capabil să desăvârșească omul doar prin judecată și blestem. Ei spun: „Dacă Dumnezeu l-ar blestema pe om, oare omul nu ar muri? Dacă Dumnezeu l-ar judeca pe om, oare nu ar fi omul condamnat? Atunci cum mai poate el să fie desăvârșit?” Astfel sunt cuvintele oamenilor care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce blestemă Dumnezeu este răzvrătirea omului, iar ceea ce El judecă sunt păcatele omului. Deși vorbește cu asprime și fără a cruța deloc sentimentele omului și expune tot ce este în om, expunând prin câteva cuvinte severe ceea ce este substanțial în om, printr-o astfel de judecată, El dă omului o cunoaștere profundă a substanței trupului și, astfel, omul se supune înaintea lui Dumnezeu. Trupul omului este al păcatului și al Satanei, este răzvrătit și este obiectul mustrării lui Dumnezeu. Astfel, pentru a-i permite omului să se cunoască pe sine, cuvintele judecății lui Dumnezeu trebuie să ajungă la el și trebuie folosite tot felul de rafinări; doar atunci lucrarea lui Dumnezeu poate fi eficientă.

Din cuvintele rostite de Dumnezeu, se poate vedea că El a condamnat deja trupul omului. Nu sunt aceste cuvinte, atunci, cuvinte de blestemare? Cuvintele rostite de Dumnezeu expun adevărata față a omului și, printr-o astfel de expunere, el este judecat, iar când vede că este incapabil să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, simte lăuntric mâhnire și remușcare, simte că este atât de îndatorat față de Dumnezeu și că nu se poate ridica la nivelul intențiilor Lui. Există momente când Duhul Sfânt te disciplinează din interior, iar această disciplinare vine de la judecata lui Dumnezeu; există momente când Dumnezeu îți face reproșuri și Își ascunde chipul de tine, când nu-ți acordă nicio atenție și nu lucrează asupra ta, mustrându-te fără o vorbă pentru a te rafina. Lucrarea lui Dumnezeu asupra omului este în primul rând pentru a dezvălui firea Sa dreaptă. Ce mărturie aduce omul în cele din urmă pentru Dumnezeu? Omul aduce mărturia că Dumnezeu este Dumnezeul drept, că firea Lui este dreptate, mânie, mustrare și judecată; omul aduce mărturie pentru firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Își folosește judecata pentru a-l desăvârși pe om, El l-a iubit pe om și l-a mântuit – dar cât de multe există în dragostea Lui? Există judecată, măreție, mânie și blestem. Deși Dumnezeu a blestemat omul în trecut, El nu l-a aruncat complet în Adânc, ci a folosit acel mijloc pentru a rafina credința omului; El nu l-a pus pe om într-o situație fără ieșire, ci a acționat pentru a-l desăvârși. Substanța trupului este aceea care este a Satanei – Dumnezeu a spus asta foarte corect – dar faptele îndeplinite de Dumnezeu nu sunt înfăptuite conform cuvintelor Sale. El te blestemă pentru ca tu să poți să-L iubești și să poți cunoaște substanța trupului; El te mustră pentru ca tu să poți fi trezit, pentru a-ți permite să cunoști lipsurile din tine și să cunoști starea de ticăloșie și de nevrednicie a omului. Astfel, blestemele lui Dumnezeu, judecata Lui și măreția și mânia Lui – toate sunt pentru a-l desăvârși pe om. Tot ceea ce face Dumnezeu astăzi și firea dreaptă pe care El o dezvăluie lucrând asupra voastră – totul este pentru a-l desăvârși pe om. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.

În noțiunile tradiționale ale omului, el crede că dragostea lui Dumnezeu este harul, mila și compasiunea Lui față de slăbiciunea omului. Deși aceste lucruri sunt și ele dragostea lui Dumnezeu, sunt prea unilaterale și nu sunt mijloacele principale prin care Dumnezeu desăvârșește omul. Unii oameni încep să creadă în Dumnezeu din cauza bolii. Această boală este harul lui Dumnezeu pentru tine; fără ea, nu ai crede în Dumnezeu și, dacă nu ai fi crezut în Dumnezeu, atunci nu ai fi ajuns atât de departe – și, astfel, chiar acest har este dragostea lui Dumnezeu. În timpul credinței în Isus, oamenii au făcut multe lucruri pe care Dumnezeu nu le-a considerat plăcute, pentru că ei nu înțelegeau adevărul, totuși Dumnezeu are milă și bunătate iubitoare și l-a adus pe om până în acest punct și, cu toate că omul nu înțelege nimic, Dumnezeu tot îi permite să-L urmeze și, mai mult, El l-a condus pe om până astăzi. Nu este aceasta dragostea lui Dumnezeu? Ceea ce se manifestă în firea lui Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu – asta e absolut corect! Când clădirea bisericii a ajuns la apogeu, Dumnezeu a făcut pasul lucrării prestatorilor de servicii și l-a aruncat pe om în Adânc. Cuvintele din vremea prestatorilor de servicii au fost toate blesteme: blestemele trupului tău, blestemele firii tale corupte satanice și blestemele lucrurilor referitoare la tine care nu satisfac intențiile lui Dumnezeu. Ceea ce a exprimat Dumnezeu în acea etapă a lucrării Sale a fost măreție și, la scurt timp după aceea, El a îndeplinit etapa lucrării de mustrare, după care a venit încercarea morții. Într-o asemenea lucrare, omul a văzut mânia, măreția, judecata și mustrarea lui Dumnezeu, dar el a văzut și harul lui Dumnezeu, bunătatea Sa iubitoare și mila Sa. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu și firea pe care a manifestat-o El au reprezentat dragostea lui Dumnezeu pentru om, și tot ceea ce a făcut Dumnezeu a putut să satisfacă nevoile omului. El a făcut-o pentru a desăvârși omul și a-l aproviziona pe om în conformitate cu statura sa. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut asta, omul ar rămâne incapabil să vină înaintea lui Dumnezeu și nu ar avea nicio cale de a cunoaște adevăratul chip al lui Dumnezeu. De pe vremea când omul a început să creadă în Dumnezeu până astăzi, Dumnezeu l-a aprovizionat treptat pe om în conformitate cu statura lui, astfel încât, lăuntric, omul a ajuns treptat să-L cunoască. Doar ajungând până astăzi, omul realizează cât de minunată este judecata lui Dumnezeu. Pasul lucrării prestatorilor de servicii a fost prima manifestare a lucrării de blestemare de la momentul creației până astăzi. Dumnezeu l-a blestemat pe om să fie azvârlit în Adânc. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut asta, astăzi omul nu ar avea o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu; doar prin blestemul lui Dumnezeu omul a întâlnit oficial firea Lui. Omul a fost dezvăluit prin încercarea prestatorilor de servicii. El a văzut că îi lipsea loialitatea, că statura lui era prea mică, că era incapabil să satisfacă intențiile lui Dumnezeu și că doar declara prin cuvinte că trebuie să-L mulțumească pe Dumnezeu în orice moment. Deși Dumnezeu l-a blestemat pe om în pasul lucrării prestatorilor de servicii, privind acum în urmă, acel pas al lucrării lui Dumnezeu a fost minunat: a adus un important punct de cotitură pentru om și a provocat o mare schimbare în viața-fire pe care acesta o are. Înainte de vremea prestatorilor de servicii, omul nu a înțeles nimic despre urmărirea vieții, despre ce înseamnă să crezi în Dumnezeu sau despre înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu, și nici nu a înțeles că Dumnezeu îl poate încerca pe om în lucrarea Sa. Din timpul prestatorilor de servicii până în ziua de astăzi, omul vede cât de nemaipomenită este lucrarea lui Dumnezeu, considerând-o de nepătruns, și vede că, folosindu-și creierul, el nu este în stare să-și imagineze cum lucrează Dumnezeu. Vede, de asemenea, cât de mică este statura lui și că prea mult în legătură cu el este răzvrătit. Când Dumnezeu l-a blestemat pe om, a fost pentru a obține un efect și nu i-a luat acestuia viața. Deși El l-a blestemat pe om, a făcut asta prin cuvinte; nimic nu s-a abătut, de fapt, asupra omului, căci ceea ce Dumnezeu a blestemat era răzvrătirea omului, iar astfel, și cuvintele blestemelor Lui erau rostite ca să-l desăvârșească pe om. Fie că Dumnezeu judecă omul, fie că îl blestemă, ambele îl desăvârșesc pe om: ambele sunt făcute pentru a desăvârși ceea ce este impur în om. Prin aceste mijloace, omul este rafinat, iar ceea ce lipsește în om este desăvârșit prin cuvintele și lucrarea Lui. Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare – îl desăvârșește pe om și este absolut potrivit. Niciodată de-a lungul veacurilor și al generațiilor nu a făcut Dumnezeu o lucrare ca aceasta; astăzi, El lucrează asupra voastră și vă face să apreciați înțelepciunea Sa. Deși ați îndurat lăuntric o oarecare durere, inimile voastre se simt mereu statornice și împăcate; faptul că vă puteți bucura de această etapă a lucrării lui Dumnezeu este binecuvântarea voastră. Indiferent de ceea ce sunteți capabili să câștigați în viitor, vedeți că toată lucrarea lui Dumnezeu asupra voastră astăzi este iubire. Dacă omul nu experimentează judecata și rafinarea lui Dumnezeu, făcând mereu lucrurile doar de ochii lumii și manifestând o fervoare exterioară, în timp ce firea sa nu se schimbă niciodată, se consideră oare că a fost câștigat de Dumnezeu? Astăzi, deși există încă multă trufie înlăuntrul omului, firea omului este mult mai stabilă decât înainte. Emondarea ta de către Dumnezeu este făcută pentru a te mântui și, deși s-ar putea să simți o oarecare durere la momentul respectiv, când va veni ziua în care firea ta se va schimba, vei privi în urmă și vei vedea cât de înțeleaptă este lucrarea lui Dumnezeu, iar în acel moment vei putea să înțelegi cu adevărat intenția lui Dumnezeu. Astăzi, există unii oameni care spun că înțeleg intenția lui Dumnezeu, dar acest lucru nu este prea realist. Ei spun falsități. Asta pentru că, în prezent, ei încă nu au ajuns să-și dea seama dacă intenția lui Dumnezeu este de a-l mântui pe om sau de a-l blestema. Poate că nu poți vedea asta clar acum, dar când va veni momentul în care vei vedea că a sosit ziua în care Dumnezeu dobândește slavă și vei vedea cât de plin de sens este să-L iubești pe Dumnezeu – deoarece îți permite să cunoști viața umană și îi permite trupului tău să trăiască în lumea iubirii de Dumnezeu, spiritul tău găsind eliberare, viața ta fiind plină de bucurie, iar tu apropiindu-te mereu de Dumnezeu și privind spre El – atunci vei cunoaște cu adevărat valoarea imensă a lucrării pe care o face Dumnezeu acum.

Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare și că lumea îi respinge, viața lor de familie este tulburată, Dumnezeu nu este mulțumit de ei, iar perspectivele lor sunt sumbre. Unii oameni chiar își doresc să moară când suferă într-o anumită măsură. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, nu au coloană vertebrală și sunt incompetenți! Dumnezeu este nerăbdător ca omul să-L iubească, dar cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât este mai mare suferința omului și, cu cât omul Îl iubește mai mult, cu atât sunt mai mari încercările omului. Dacă Îl iubești, atunci tot felul de suferințe se vor abate asupra ta – iar dacă nu, atunci poate că totul va merge ca pe roate pentru tine și totul va fi pașnic în jurul tău. Când Îl iubești pe Dumnezeu, vei simți întotdeauna că multe lucruri din jurul tău sunt insurmontabile. Și pentru că statura ta este prea mică, vei fi rafinat și vei fi incapabil de a-L mulțumi pe Dumnezeu – vei simți întotdeauna că intențiile lui Dumnezeu sunt prea înalte, că sunt de neatins de către om. Din cauza tuturor acestor lucruri, vei fi rafinat – pentru că există multă slăbiciune în tine și pentru că ești, în multe privințe, incapabil de a satisface intențiile lui Dumnezeu, vei fi rafinat în interior. Totuși, trebuie să vedeți clar că purificarea este realizată doar prin rafinare. Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să aduceți mărturie pentru Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți loiali lui Dumnezeu și să vă lăsați la mila orchestrării lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturia puternică și răsunătoare. Când ești ispitit de Satana, ar trebui să spui: „Inima mea Îi aparține lui Dumnezeu, iar Dumnezeu m-a câștigat deja. Nu te pot mulțumi pe tine – trebuie să-L mulțumesc pe Dumnezeu în mod corespunzător.” Cu cât Îl mulțumești mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult te va binecuvânta Dumnezeu și cu atât mai mare va deveni imboldul tău de a-L iubi pe Dumnezeu; vei avea, de asemenea, credință și hotărâre și vei simți că o viață petrecută iubindu-L pe Dumnezeu este cea mai valoroasă și mai plină de sens viață. Se poate spune că, de îndată ce Îl iubești pe Dumnezeu, vei fi lipsit de mâhnire. Deși există momente în care trupul tău este slab și ai multe dificultăți reale, dacă în aceste momente te bazezi cu adevărat pe Dumnezeu, vei fi mângâiat și te vei simți în largul tău și sprijinit în spiritul tău. În acest fel, vei fi capabil să depășești multe situații și nu te vei plânge de Dumnezeu din cauza suferinței pe care o înduri. În schimb, vei dori să cânți imnuri, să dansezi și să te rogi, să participi la adunări și să ai părtășie și să te gândești la Dumnezeu, și vei simți că toate persoanele, evenimentele și lucrurile din jurul tău pe care le-a rânduit Dumnezeu sunt potrivite. Dacă nu Îl iubești pe Dumnezeu, tot ceea ce privești nu va fi pe placul tău și nimic nu va fi plăcut ochilor tăi; nu vei avea nicio eliberare și vei fi înăbușit în spiritul tău și vei nutri mereu plângeri la adresa lui Dumnezeu și vei simți mereu că suferința pe care o înduri este prea mare și că ai fost nedreptățit prea mult. Dacă nu urmărești de dragul fericirii, ci pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a nu fi acuzat de Satana, atunci o astfel de urmărire îți va da un mare imbold de a-L iubi pe Dumnezeu. Când ești capabil să practici tot ceea ce este rostit de Dumnezeu și tot ceea ce faci poate să-L mulțumească pe Dumnezeu, aceasta se numește a deține realitatea. A urmări să-L mulțumești pe Dumnezeu înseamnă a-ți folosi inima iubitoare de Dumnezeu pentru a pune cuvintele Sale în practică. Indiferent când, ai mereu o inimă iubitoare de Dumnezeu în tine, chiar și atunci când alții sunt fără putere, și tânjești după Dumnezeu și te gândești la El din adâncul sufletului. Aceasta este statura reală. Cât de mare este statura ta depinde de cât de mare e inima ta iubitoare de Dumnezeu, de faptul dacă ești capabil să rămâi ferm când ești încercat, dacă ești slab când o anumită împrejurare vine asupra ta și dacă poți să rămâi pe poziție când frații și surorile tale te resping; sosirea faptelor va arăta cum anume este inima ta iubitoare de Dumnezeu. Dintr-o mare parte a lucrării lui Dumnezeu se poate vedea că Dumnezeu îl iubește într-adevăr pe om atât de mult. Doar că ochii spirituali ai omului încă trebuie să fie deschiși complet, iar el nu e capabil să vadă clar mult din lucrarea lui Dumnezeu și din intențiile Lui, nici multele lucruri despre Dumnezeu care sunt încântătoare; omul are prea puțină iubire adevărată pentru Dumnezeu. Ai crezut în Dumnezeu tot acest timp, iar astăzi Dumnezeu a retezat toate mijloacele de scăpare. Sincer vorbind, nu ai de ales decât să o iei pe calea cea dreaptă, iar judecata aspră și mântuirea imensă de către Dumnezeu sunt cele care te conduc pe această cale dreaptă. Doar după ce experimentează greutăți și rafinare, omul știe că Dumnezeu este încântător. După ce a experimentat până astăzi, se poate spune că omul a ajuns să cunoască o parte din frumusețea lui Dumnezeu, dar încă nu e suficient, pentru că omul este atât de deficitar. El trebuie să experimenteze mai mult din lucrarea extraordinară a lui Dumnezeu și mai mult din rafinarea anevoioasă pregătită de Dumnezeu pentru el. Doar atunci poate fi schimbată viața-fire a omului.