Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Esența trupului locuit de Dumnezeu

Viteză

`

Esența trupului locuit de Dumnezeu

Primul Dumnezeu întrupat a trăit pe pământ timp de treizeci și trei de ani și jumătate, cu toate acestea, Și-a efectuat lucrarea de slujire timp de doar trei ani și jumătate din acei ani. Atât timp cât a lucrat și înainte de a-Și începe lucrarea, El a fost stăpânit de umanitate normală. El Și-a trăit umanitatea normală timp de treizeci și trei de ani și jumătate. Pe parcursul ultimilor trei ani și jumătate El S-a revelat pe Sine Însuși ca fiind Dumnezeul întrupat. Înainte de a începe efectuarea lucrării Sale de slujire, El a apărut cu umanitate obișnuită, normală, nearătând nicun semn al divinității Sale, și doar după ce a început să efectueze în mod oficial lucrarea Sa de slujire, divinitatea Lui s-a manifestat. Viața și lucrarea Sa în timpul primilor douăzeci și nouă de ani au demonstrat toate că El a fost o ființă umană autentică, un fiu al omului, un trup; pentru că lucrarea Sa de slujire a început cu adevărat doar după vârsta de douăzeci și nouă de ani. Înțelesul întrupării este că Dumnezeu apare în trup și că El vine să lucreze printre oamenii creației Sale în chipul unui trup. Deci, pentru ca Dumnezeu să fie întrupat, trebuie să fie mai întâi trup, trup cu umanitate normală; asta, cel puțin, trebuie să fie adevărat. De fapt, implicația întrupării lui Dumnezeu este aceea că Dumnezeu trăiește și lucrează în trup, Dumnezeu în esența Sa devine trup, devine om. Viața și lucrarea Sa întrupate pot fi împărțite în două etape. Prima este viața pe care El o trăiește înainte de a efectua lucrarea Sa de slujire. El trăiește într-o familie de oameni obișnuiți, într-o umanitate absolut normală, supunându-Se moralității normale și legilor vieții umane, cu nevoi umane normale (hrană, îmbrăcăminte, adăpost, somn), slăbiciuni umane normale și emoții umane normale. Cu alte cuvinte, în această primă etapă, El trăiește în umanitate ne-divină, umanitate complet normală, angajându-Se în toate activitățile umane normale. A doua etapă este viața pe care El o trăiește după ce începe să efectueze lucrarea Sa de slujire. El încă trăiește în umanitatea obișnuită cu un înveliș uman normal, nearătând niciun semn exterior al supranaturalului. Cu toate acestea, El trăiește numai de dragul lucrării Sale de slujire și, în acest timp, umanitatea Sa normală există în întregime în slujba lucrării normale a divinității Sale; pentru că până atunci umanitatea Sa normală s-a maturizat până la punctul de a putea să efectueze lucrarea Sa de slujire. Deci, a doua etapă a vieții Sale este de a efectua lucrarea Sa de slujire în umanitatea Sa normală, este o viață atât a umanității normale, cât și a divinității complete. Motivul pentru care, în timpul primei etape a vieții Sale, El trăiește în umanitate complet obișnuită este faptul că umanitatea Lui nu este încă egală cu întreaga lucrare divină, nu este încă matură; numai după ce umanitatea Lui se maturizează, devine capabilă să poarte pe umeri lucrarea Sa de slujire, poate să se apuce de efectuarea lucrării Sale de slujire. Deoarece El, ca trup, are nevoie să crească și să Se maturizeze, prima etapă a vieții Sale este aceea a umanității normale, în timp ce, în a doua etapă, pentru că umanitatea Lui este capabilă să întreprindă lucrarea Sa și să efectueze lucrarea Sa de slujire, viața pe care o trăiește Dumnezeul întrupat în timpul lucrării Sale de slujire, este una atât de umanitate, cât și de divinitate completă. Dacă, din momentul nașterii Sale, Dumnezeul întrupat Și-ar fi început lucrarea Sa de slujire în mod serios, efectuând semne și minuni supranaturale, atunci El nu ar avea o esență trupească. Prin urmare, umanitatea Lui există de dragul esenței Sale trupești; nu poate exista niciun trup fără umanitate, iar o persoană fără umanitate nu este o ființă umană. În felul acesta, umanitatea trupului lui Dumnezeu este o proprietate intrinsecă a corpului întrupat al lui Dumnezeu. Să spui că „atunci când Dumnezeu devine trup, El este în întregime divin, nu este deloc uman,” este o blasfemie, deoarece aceasta este o postură imposibil de luat, una care încalcă principiul întrupării. Chiar și după ce El începe să realizeze lucrarea Sa de slujire, divinitatea Lui încă sălășluiește în învelișul exterior uman atunci când El Își face lucrarea; este doar faptul că, în acel moment, umanitatea Lui servește unicul scop de a permite divinității Lui să efectueze lucrarea în trupul normal. Așadar, agentul lucrării este divinitatea care locuiește în umanitatea Sa. Este divinitatea Sa, nu umanitatea Sa, cea care lucrează, cu toate acestea, este o divinitate ascunsă în umanitatea Sa; lucrarea Lui este, în esență, făcută prin divinitatea Sa completă, nu prin umanitatea Sa. Dar cel care efectuează lucrarea este trupul Său. S-ar putea spune că El este un om și, de asemenea, este Dumnezeu, pentru că Dumnezeu devine un Dumnezeu care trăiește în trup, cu un înveliș uman și o esență umană, dar, de asemenea, și esența lui Dumnezeu. Pentru că El este un om cu esența lui Dumnezeu, El este mai presus de oricare dintre oamenii creați, mai presus de orice om care poate efectua lucrarea lui Dumnezeu. Și astfel, printre toți cei cu un înveliș uman ca al Lui, printre toți cei care posedă umanitate, doar El Însuși este Dumnezeul întrupat – toți ceilalți sunt oameni creați. Chiar dacă ei toți au umanitate, oamenii creați nu sunt nimic altceva decât oameni, în timp ce Dumnezeu întrupat este diferit: în trupul Lui, El nu are numai umanitate, dar mai important, are divinitate. Umanitatea Lui poate fi văzută în aspectul exterior al trupului Său și în viața Sa de zi cu zi, dar divinitatea Lui este dificil de perceput. Pentru că divinitatea Lui este exprimată numai atunci când El are umanitate, și nu este atât de supranaturală pe cât își imaginează oamenii că este, este extrem de dificil de văzut de către oameni. Chiar și astăzi este cel mai dificil pentru oameni să înțeleagă adevărata esență a Dumnezeului întrupat. De fapt, chiar și după ce am vorbit despre aceasta atât de mult, mă aștept să fie încă un mister pentru majoritatea dintre voi. Această problemă este foarte simplă: Din moment ce Dumnezeu devine trup, esența Lui este o combinație de umanitate și divinitate. Această combinație se numește Dumnezeu Însuși, Dumnezeu Însuși pe pământ.

Viața pe care Isus a trăit-o pe pământ a fost o viață normală a trupului. El a trăit în umanitatea normală a trupului Său. Autoritatea Lui – de a face lucrarea lui Dumnezeu și de a rosti cuvântul lui Dumnezeu sau de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni, de a face aceste lucruri extraordinare – nu s-a manifestat pe sine, în cea mai mare parte, până când El nu Și-a început lucrarea Sa de slujire. Viața Lui înainte de vârsta de douăzeci și nouă de ani, înainte de a-Și efectua lucrarea de slujire, a fost o dovadă suficientă că El a fost doar un trup normal. Din acest motiv și pentru că El nu începuse încă efectuarea lucrării Sale de slujire, oamenii n-au văzut nimic divin în El, nu au văzut nimic mai mult decât o ființă umană normală, un om obișnuit – ca atunci când la început unii oameni L-au crezut a fi fiul lui Iosif. Oamenii au crezut că El era fiul unui om obișnuit, nu aveau cum să spună că El era trupul întrupat al lui Dumnezeu; chiar și atunci când, pe parcursul efectuării lucrării Sale de slujire, El a făcut multe minuni, cei mai mulți oameni încă spuneau că El era fiul lui Iosif, pentru că El era Hristosul cu învelișul exterior al umanității normale. Umanitatea Lui normală și lucrarea Lui, ambele au existat pentru a îndeplini semnificația primei întrupări, dovedind că Dumnezeu venise în întregime în trup, devenise un om absolut obișnuit. Faptul că El a avut umanitate normală înainte de a-Și începe lucrarea a fost dovada că El a fost un trup obișnuit; și faptul că El a lucrat după aceea a dovedit, de asemenea, că El a fost un trup obișnuit, pentru că El a realizat semne și minuni, a vindecat pe cei bolnavi și a scos demoni, în trupul cu umanitate normală. Motivul pentru care El putea face minuni era că trupul Lui purta autoritatea lui Dumnezeu, era trupul în care Duhul lui Dumnezeu S-a îmbrăcat. El stăpânea această autoritate datorită Duhului lui Dumnezeu și aceasta nu a însemnat că El nu era un trup. Vindecarea bolnavilor și scoaterea demonilor era lucrarea pe care El avea nevoie să o efectueze în lucrarea Sa de slujire, o expresie a divinității Sale ascunse în umanitatea Sa, și indiferent ce semne a arătat El sau cum Și-a demonstrat autoritatea, El a trăit totuși în umanitate normală și era încă un trup normal. Până la punctul în care El a fost înviat după ce a murit pe cruce, El a locuit într-un trup normal. Dăruind har, vindecând bolnavii și scoțând demoni au fost toate parte a lucrării Sale de slujire, au fost toate lucrarea pe care El a efectuat-o în trupul Său normal. Înainte de a merge către cruce, El nu S-a îndepărtat niciodată de trupul Său uman normal, indiferent de ceea ce făcea. El era Însuși Dumnezeu, făcând lucrarea proprie lui Dumnezeu, totuși, deoarece El a fost trupul întrupat al lui Dumnezeu, El a mâncat și a purtat haine, a avut trebuințe umane normale, a avut rațiune umană normală și o minte umană normală. Toate acestea au fost dovada că El a fost un om normal, care a demonstrat că trupul întrupat al lui Dumnezeu era un trup cu umanitate normală, nu una supranaturală. Slujba Sa a fost de a finaliza lucrarea primei întrupări a lui Dumnezeu, de a îndeplini lucrarea de slujire a primei întrupări. Semnificația întrupării este aceea că un om obișnuit, normal, efectuează lucrarea lui Dumnezeu Însuși; și anume, că Dumnezeu efectuează lucrarea Sa divină în umanitate și, astfel, îl înfrânge pe Satana. Întrupare înseamnă că Duhul lui Dumnezeu devine un trup, adică, Dumnezeu devine trup; lucrarea pe care El o face în trup este lucrarea Duhului, care este îndeplinită în trup, exprimată prin trup. Nimeni, cu excepția trupului lui Dumnezeu, nu poate îndeplini lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat; adică, numai trupul întrupat al lui Dumnezeu, această umanitate normală – și nimeni altcineva – nu poate exprima lucrarea divină. Dacă, în timpul primei Sale veniri, Dumnezeu nu avusese umanitatea normală înainte de vârsta de douăzeci și nouă de ani – dacă de îndată ce El S-a născut, putea face minuni, dacă de îndată ce El a învățat să vorbească, a putut vorbi limba cerului, dacă din momentul în care El a pășit pentru prima oară pe pământ, putea înțelege toate problemele lumești, putea desluși gândurile și intențiile fiecărei persoane – atunci El nu ar fi putut fi numit un om normal, iar trupul Său nu ar fi putut fi numit trup omenesc. Dacă acesta ar fi fost cazul lui Hristos, atunci sensul și esența întrupării lui Dumnezeu ar fi fost pierdute. Faptul că El a posedat umanitate normală dovedește că El a fost Dumnezeu întrupat; faptul că El a trecut printr-un proces de creștere umană normală demonstrează în continuare că El a fost un trup normal; și, în plus, lucrarea Sa este o dovadă suficientă că El a fost Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, devenind trup. Dumnezeu devine trup datorită necesității lucrării; cu alte cuvinte, această etapă a lucrării este nevoie să fie făcută în trup, făcută în umanitate normală. Aceasta este condiția prealabilă pentru „Cuvântul care devine trup,” pentru „Cuvântul care Se arată în trup,” și este povestea adevărată din spatele celor două întrupări ale lui Dumnezeu. Oamenii pot crede că întreaga viață a lui Isus a fost însoțită de minuni, că, până la sfârșitul lucrării Sale pe pământ, El nu a manifestat umanitate normală, că El nu a avut trebuințe umane normale sau slăbiciuni ori emoții umane, nu a avut nevoi de viață fundamentale sau nu a întreținut gânduri umane normale. Ei pur și simplu își imaginează că El are o minte supraomenească, o umanitate transcendentă. Ei cred că de vreme ce El este Dumnezeu, El nu ar trebui să gândească și să trăiască așa cum fac oamenii normali, că numai o persoană normală, o ființă umană de bună-credință, poate avea gânduri umane normale și trăi o viață umană normală. Acestea sunt toate idei ale omului și concepții ale omului, care vin în contradicție cu intențiile inițiale ale lucrării lui Dumnezeu. Gândirea umană normală susține rațiunea umană normală și umanitatea normală; umanitatea normală susține funcțiile normale ale trupului; iar funcțiile normale ale trupului permit viața normală a trupului în integralitatea sa. Doar lucrând într-un astfel de trup, Dumnezeu poate să-Și îndeplinească scopul întrupării Sale. Dacă Dumnezeul întrupat ar stăpâni doar învelișul exterior al trupului, dar nu ar avea gânduri umane normale, atunci acest trup nu ar poseda rațiune umană, cu atât mai puțin umanitate de bună-credință. Cum ar putea un astfel de trup, fără umanitate, să îndeplinească lucrarea de slujire pe care Dumnezeul întrupat ar trebui s-o realizeze? Mintea normală susține toate aspectele vieții umane; fără o minte normală, nu ai fi uman. Cu alte cuvinte, o persoană care nu are gânduri normale este bolnavă mintal. Și un Hristos care nu are nicio umanitate, ci doar divinitate, nu se poate spune că este trupul întrupat al lui Dumnezeu. Deci, cum ar putea trupul întrupat al lui Dumnezeu să nu aibă nicio umanitate normală? Nu este blasfemie să spui că Hristos nu are nicio umanitate? Toate activitățile în care se angajează oamenii normali se bazează pe funcționarea unei minții umane normale. Fără ea, oamenii s-ar comporta aberant; le-ar fi chiar imposibil să spună diferența dintre negru și alb, bine și rău; iar ei n-ar avea nicio etică umană și principii morale. În mod similar, dacă Dumnezeul întrupat n-ar fi gândit ca un om normal, atunci El nu ar fi un trup de bună-credință, un trup normal. Un astfel de trup ne-gânditor nu ar fi capabil să-Și asume lucrarea divină. El nu ar putea să se implice în activitățile normale ale trupului, cu atât mai puțin să trăiască împreună cu oamenii pe pământ. Și astfel, semnificația întrupării lui Dumnezeu, însăși esența venirii lui Dumnezeu în trup, ar fi fost pierdută. Umanitatea lui Dumnezeu întrupat există pentru a menține lucrarea divină normală în trup; gândirea Sa umană normală susține umanitatea Sa normală și toate activitățile Sale trupești normale. S-ar putea spune că gândirea Sa umană normală există pentru a susține întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup. Dacă acest trup nu ar poseda o minte umană normală, atunci Dumnezeu nu ar putea lucra în trup, și ceea ce El este nevoie să facă în trup nu ar putea fi niciodată realizat. Deși Dumnezeul întrupat posedă o minte umană normală, lucrarea Sa nu este alterată de gândul uman; El întreprinde lucrarea umanității cu o minte normală, cu condiția preliminară că El posedă umanitatea cu o minte, nu prin exercițiul gândirii umane normale. Indiferent de cât de mărețe sunt gândurile trupului Său, lucrarea Sa nu poartă ștampila logicii sau a gândirii. Cu alte cuvinte, lucrarea Sa nu este concepută de mintea trupului Său, ci este o expresie directă a lucrării divine în umanitatea Sa. Toată lucrarea Sa este lucrarea de slujire pe care este nevoie ca El s-o îndeplinească, și nimic din aceasta nu este conceput de creierul Său. De exemplu, vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și răstignirea n-au fost produse ale minții Sale umane, n-ar fi putut fi efectuate de niciun om cu o minte umană. De asemenea, lucrarea de cucerire de astăzi este o lucrare de slujire care trebuie să fie efectuată de către Dumnezeul întrupat, dar nu este lucrarea unei voințe umane, este lucrarea pe care divinitatea Sa ar trebui s-o facă, lucrare de care niciun om în trup nu este capabil. Astfel că Dumnezeul întrupat trebuie să posede o minte umană normală, trebuie să posede umanitate normală, pentru că El trebuie să efectueze lucrarea Sa în cadrul umanității cu o minte normală. Aceasta este esența lucrării Dumnezeului întrupat, însăși esența Dumnezeului întrupat.

Înainte ca Isus să efectueze lucrarea, El a trăit doar în umanitatea Sa normală. Nimeni nu putea spune că El era Dumnezeu, nimeni nu a aflat că El era Dumnezeul întrupat; oamenii L-au cunoscut doar ca pe un om complet obișnuit. Umanitatea Lui cu totul obișnuită, normală, a fost dovada că Dumnezeu S-a întrupat în trup, și că Epoca Harului a fost epoca lucrării Dumnezeului întrupat, nu epoca lucrării Duhului. A fost dovada că Duhul lui Dumnezeu a fost realizat complet în trup, că, în epoca întrupării lui Dumnezeu, trupul Lui ar efectua întreaga lucrare a Duhului. Hristos cu umanitate normală este un trup în care Duhul este realizat, stăpânind umanitate normală, rațiune normală și gândire umană. „A fi realizat” înseamnă Dumnezeu ce devine om, Duhul ce devine trup; în termeni simpli, este atunci când Dumnezeu Însuși locuiește într-un trup cu umanitate normală, și prin acesta Își exprimă lucrarea Sa divină – aceasta este ceea ce înseamnă a fi realizat sau întrupat. În timpul primei Sale întrupări, a fost necesar ca Dumnezeu să vindece pe cei bolnavi și să scoată demoni pentru că lucrarea Sa era să mântuiască. Pentru a mântui întreaga rasă umană, era nevoie ca El să fie plin de compasiune și iertare. Lucrarea pe care El a făcut-o înainte de a fi crucificat a fost vindecarea bolnavilor și scoaterea demonilor, care au prevestit mântuirea omului din păcat și mizerie, de către El. Pentru că a fost Epoca Harului, a fost necesar ca El să vindece pe cei bolnavi, prin aceasta arătând semne și minuni, care erau reprezentative pentru harul din acea epocă; pentru că Epoca Harului s-a axat în jurul revărsării harului, simbolizată de pace, bucurie și binecuvântări materiale, toate fiind semne ale credinței oamenilor în Isus. Adică, vindecarea bolnavilor, alungarea demonilor și revărsarea harului erau abilități instinctive ale trupului lui Isus în Epoca Harului, erau lucrarea Duhului efectuată în trup. Dar, în timp ce El efectua o astfel de lucrare, El trăia în trup, El nu a trecut dincolo de trup. Indiferent ce acte de vindecare a efectuat, El încă a stăpânit umanitate normală, încă a trăit o viață umană normală. Motivul pentru care spun că, în timpul epocii întrupării lui Dumnezeu, trupul a efectuat întreaga lucrare a Duhului, este că, indiferent ce fel de lucrare a făcut, El a făcut-o în trup. Dar datorită lucrării Sale, oamenii nu au privit trupul Său ca având o esență complet trupească, pentru că acest trup putea face minuni, și în anumite momente speciale putea face lucruri care treceau dincolo de trup. Desigur, toate aceste întâmplări au avut loc după ce El Și-a început lucrarea de slujire, cum ar fi ispitirea Lui pentru patruzeci de zile sau transformarea de pe munte. Deci, cu Isus, sensul întrupării lui Dumnezeu nu a fost finalizat, ci doar parțial îndeplinit. Viața pe care El a trăit-o în trup înainte de a-Și începe lucrarea a fost absolut normală în toate privințele. După ce El Și-a început lucrarea, Și-a păstrat doar învelișul exterior al trupului Său. Deoarece lucrarea Sa a fost o expresie a divinității, aceasta a depășit funcțiile normale ale trupului. Până la urmă, trupul întrupat al lui Dumnezeu a fost diferit de oamenii în carne și oase. Desigur, în viața Sa de zi cu zi, El a necesitat mâncare, îmbrăcăminte, somn și adăpost ca oricine altcineva, a avut nevoie de toate necesitățile normale, a raționat și a gândit ca o ființă umană normală. Oamenii tot L-au considerat a fi un om normal, cu excepția faptului că lucrarea pe care El a făcut-o a fost supraomenească. De fapt, indiferent de ceea ce a făcut, El a trăit într-o umanitate obișnuită și normală, și, atâta timp cât El a efectuat lucrarea, raționamentul Său a fost deosebit de normal, gândurile Sale îndeosebi de lucide, mai mult decât cele ale oricărui alt om normal. A fost necesar ca Dumnezeul întrupat să gândească și să raționeze în acest fel, pentru că lucrarea divină care era necesar să fie exprimată printr-un trup al cărui raționament era foarte normal și ale cărui gânduri erau foarte lucide – doar în acest fel putea trupul Său să exprime lucrarea divină. De-a lungul tuturor celor treizeci și trei de ani și jumătate în care Isus a trăit pe pământ, El Și-a păstrat umanitatea Sa normală, dar datorită lucrării Sale în timpul lucrării Lui de slujire de trei ani și jumătate, oamenii au crezut că El era foarte transcendent, că El era mult mai supranatural decât înainte. În realitate, umanitatea normală a lui Isus a rămas neschimbată înainte și după ce Și-a început lucrarea Sa de slujire; umanitatea Sa a fost la fel pe tot parcursul, dar din cauza diferenței dintre înainte și după ce Și-a început lucrarea Sa de slujire, au apărut două puncte de vedere diferite în ceea ce privește trupul Său. Indiferent de ceea ce oamenii au crezut, Dumnezeu întrupat Și-a păstrat tot timpul umanitatea Sa originară, normală, deoarece de când Dumnezeu a fost întrupat, El a trăit în trup, trupul care a avut umanitate normală. Indiferent dacă El Își efectua sau nu lucrarea Sa de slujire, umanitatea normală a trupului Său nu putea fi ștearsă, pentru că umanitatea este esența de bază a trupului. Înainte ca Isus să-Și efectueze lucrarea Sa de slujire, trupul Lui a rămas complet normal, angajându-Se în toate activitățile umane obișnuite; El nu a apărut câtuși de puțin supranatural, nu a arătat niciun semn miraculos. La acel moment, El a fost pur și simplu un om foarte comun, care Se închina lui Dumnezeu, deși căutarea Lui era mai cinstită, mai sinceră decât a oricui altcuiva. Acesta a fost modul în care s-a manifestat umanitatea Sa cu totul normală. Deoarece El nu a înfăptuit nicio lucrare înainte de a-Și asuma lucrarea Sa de slujire, nimeni nu a fost conștient de identitatea Sa, nimeni nu a putut spune că trupul Lui a fost diferit de toate celelalte, pentru că El nu a lucrat nici măcar o singură minune, nu a efectuat niciun pic din lucrarea proprie lui Dumnezeu. Cu toate acestea, după ce El a început să efectueze lucrarea Sa de slujire, Și-a păstrat învelișul exterior al umanității normale și a trăit încă cu rațiune umană normală, dar pentru că El începuse să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, să Își asume lucrarea de slujire a lui Hristos și să facă lucrarea de care ființele muritoare, oameni în carne și oase, erau incapabili, oamenii au presupus că El nu a avut umanitate normală și nu a fost un trup complet normal, ci un trup incomplet. Datorită lucrării pe care El a efectuat-o, oamenii au spus că El a fost un Dumnezeu în trup care nu a avut umanitate normală. Aceasta este o înțelegere eronată, pentru că oamenii nu au înțeles semnificația întrupării lui Dumnezeu. Această neînțelegere a apărut din faptul că lucrarea exprimată de Dumnezeu în trup a fost lucrarea divină, exprimată într-un trup care a avut umanitate normală. Dumnezeu a fost îmbrăcat în trup, El a locuit în trup, iar lucrarea în umanitatea Lui a ascuns normalitatea umanității Lui. Pentru acest motiv, oamenii au crezut că Dumnezeu nu a avut umanitate.

Primul Dumnezeu întrupat nu a terminat lucrarea de întrupare; El doar a terminat primul pas al lucrării pe care era necesar ca Dumnezeu să o facă în trup. Astfel, pentru a termina lucrarea de întrupare, Dumnezeu a revenit încă o dată în trup, trăind întreaga normalitate și realitate a trupului, adică, scoțând la iveală Cuvântul lui Dumnezeu într-un trup în întregime normal și obișnuit, încheind, prin urmare, lucrarea pe care El a lăsat-o neterminată în trup. Al doilea trup întrupat este, în esență, similar cu primul, dar este chiar mai real, chiar mai normal decât primul. În consecință, suferința pe care o îndură al doilea trup întrupat este mai mare decât cea a celui dintâi, dar această suferință este un rezultat al lucrării Sale de slujire în trup, care este diferită de suferința omului corupt. Ea, de asemenea, provine din normalitatea și realitatea trupului Său. Deoarece El efectuează lucrarea Sa de slujire în trup complet normal și real, trupul trebuie să îndure o mulțime de greutăți. Cu cât este mai normal și real acest trup, cu atât mai mult El va suferi în realizarea lucrării Sale de slujire. Dumnezeu lucrează într-un trup foarte comun, unul care nu este deloc supranatural. Deoarece trupul Lui este normal și trebuie, de asemenea, să poarte pe umeri lucrarea de salvare a omului, El suferă într-o și mai mare măsură decât ar suferi un trup supranatural – toată această suferință provine din realitatea și normalitatea trupului Său. Din suferința pe care cele două trupuri întrupate au suferit-o în timpul efectuării lucrărilor Lor de slujire, se poate vedea esența trupului întrupat. Cu cât este mai normal trupul, cu atât mai mari sunt greutățile pe care El trebuie să le îndure în momentul desfășurării lucrării; cu cât este mai real trupul care desfășoară lucrarea, cu atât sunt mai dure noțiunile pe care le obțin oamenii și mai multe pericole sunt susceptibile să I se întâmple. Și totuși, cu cât este mai real trupul și cu cât mai mult trupul posedă nevoile și rațiunea completă a unei ființe umane normale, cu atât este El mai capabil de a prelua lucrarea lui Dumnezeu în trup. A fost trupul lui Isus care a fost bătut în cuie pe cruce, trupul Său la care El a renunțat ca pe o jertfă pentru păcat; a fost prin intermediul unui trup cu umanitate normală că El l-a învins pe Satana și l-a salvat complet pe om de la cruce. Și, tot ca trup complet, al doilea Dumnezeu întrupat efectuează lucrarea de cucerire și îl înfrânge pe Satana. Doar un trup care este complet normal și real poate efectua lucrarea de cucerire în totalitatea sa și poate face o mărturie puternică. Cu alte cuvinte, lucrarea[a] de cucerire a omului este făcută eficient prin realitatea și normalitatea lui Dumnezeu în trup, nu prin minuni și revelații supranaturale. Lucrarea de slujire a acestui Dumnezeu întrupat este să vorbească, și, astfel, să cucerească și să desăvârșească omul; cu alte cuvinte, lucrarea Duhului efectuată în trup, datoria trupului este să vorbească și, astfel, să cucerească, să dezvăluie, să desăvârșească și să elimine complet omul. Și astfel, este în lucrarea de cucerire faptul că lucrarea lui Dumnezeu în trup va fi îndeplinită în întregime. Lucrarea de răscumpărare inițială a fost doar începutul lucrării de întrupare; trupul care face lucrarea de cucerire va completa întreaga lucrare a întrupării. După gen, unul este de gen masculin și celălalt de gen feminin; prin aceasta, semnificația întrupării lui Dumnezeu a fost întregită. Aceasta risipește concepțiile greșite ale omului despre Dumnezeu: Dumnezeu poate deveni atât de sex masculin cât și feminin, iar Dumnezeul întrupat este, în esență, fără gen. Dumnezeu a făcut atât bărbatul cât și femeia și El nu face diferența între sexe. În această etapă a lucrării, Dumnezeu nu efectuează semne și minuni, astfel încât lucrarea își va atinge rezultatele sale prin intermediul cuvintelor. În plus, de această dată, lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu este de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni, ci de a cuceri omul prin vorbire, ceea ce înseamnă că abilitatea nativă posedată de acest trup întrupat al lui Dumnezeu este de a spune cuvinte și de a cuceri omul, nu de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni. Lucrarea Sa în umanitate normală nu este de a face minuni, de a vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni, ci de a vorbi, și, deci, al doilea trup întrupat le pare oamenilor mult mai normal decât primul. Oamenii văd că întruparea lui Dumnezeu nu este o minciună; dar acest Dumnezeu întrupat este diferit de Isus întrupat, și, totuși, Ei sunt amândoi Dumnezeu întrupat, Ei nu sunt complet la fel. Isus a avut umanitate normală, umanitate obișnuită, dar El a fost însoțit de multe semne și minuni. În acest Dumnezeu întrupat, ochii umani nu vor vedea niciun semn sau minune, nici vindecarea bolnavilor, nici scoaterea demonilor, nici mersul pe mare, nici postitul pentru patruzeci de zile… El nu face aceeași lucrare pe care a făcut-o Isus, nu pentru că trupul Său nu este în esență deloc diferit de al lui Isus, ci pentru că lucrarea Sa de slujire nu este de a vindeca pe cei bolnavi și de a scoate demoni. El nu-Și dărâmă propria lucrare, nu-Și deranjează propria lucrare. De vreme ce El cucerește omul prin cuvintele Sale reale, nu este nicio nevoie de a-l supune cu minuni, și astfel, această etapă este de a completa lucrarea de întrupare. Dumnezeul întrupat pe care Îl vezi astăzi este complet un trup și nu este nimic supranatural în privința Lui. El Se îmbolnăvește ca și ceilalți, are nevoie de mâncare și îmbrăcăminte exact așa cum au și ceilalți, fiind complet un trup. Dacă, de data aceasta, Dumnezeu întrupat ar efectua semne și minuni supranaturale, dacă El ar vindeca pe cei bolnavi, ar alunga demoni, sau ar putea ucide cu un cuvânt,cum ar putea fi întreprinsă lucrarea de cucerire? Cum ar putea fi răspândită lucrarea printre națiunile ne-evreiești? Vindecarea bolnavilor și scoaterea demonilor a fost lucrarea din Epoca Harului, primul pas în lucrarea de răscumpărare, și acum, că Dumnezeu a salvat omul de la cruce, El nu mai efectuează această lucrare. Dacă în zilele de pe urmă, un „Dumnezeu” la fel ca Isus ar apărea, unul care ar vindeca pe cei bolnavi, ar scoate demoni și ar fi crucificat pentru om, acel „Dumnezeu,” deși identic cu descrierea lui Dumnezeu în Biblie și ușor pentru om de acceptat, nu ar fi, în esența sa, trupul purtat de Duhul lui Dumnezeu, ci de un duh rău. Pentru că este principiul lucrării lui Dumnezeu de a nu repeta niciodată ceea ce El a finalizat deja. Și astfel, lucrarea celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu este diferită de lucrarea celei dintâi. În zilele de pe urmă, Dumnezeu înfăptuiește lucrarea de cucerire într-un trup obișnuit, normal; El nu vindecă pe cei bolnavi, nu va fi crucificat pentru om, dar pur și simplu spune cuvinte în trup, cucerește omul în trup. Doar un astfel de trup este trupul întrupat al lui Dumnezeu; doar un astfel de trup poate întregi lucrarea lui Dumnezeu în trup.

Dacă în acest stadiu Dumnezeu întrupat îndură greutăți sau efectuează lucrarea Sa de slujire, El face acest lucru pentru a întregi sensul întrupării, pentru că aceasta este ultima întrupare a lui Dumnezeu. Dumnezeu poate fi întrupat doar de două ori. Nu poate fi o a treia oară. Prima întrupare a fost masculină, a doua feminină și, astfel, imaginea trupului lui Dumnezeu este întregită în mintea omului; în plus, cele două întrupări au terminat deja lucrarea lui Dumnezeu în trup. Prima dată, Dumnezeu întrupat a posedat umanitate normală, pentru a întregi sensul întrupării. De această dată El posedă, de asemenea, umanitate normală, dar sensul acestei întrupări este diferit: este mai profund și lucrarea Lui este de o importanță mai profundă. Motivul pentru care Dumnezeu a devenit trup din nou este pentru a întregi sensul întrupării. Când Dumnezeu a încheiat complet această etapă a lucrării Sale, întregul sens al întrupării, care este lucrarea lui Dumnezeu în trup, va fi completă, și nu va mai fi nicio altă lucrare spre a fi făcută în trup. Aceasta înseamnă că, de acum încolo, Dumnezeu nu va mai intra vreodată în trup pentru a-Și face lucrarea. Dumnezeu face lucrarea de întrupare doar pentru a salva și desăvârși omenirea. Cu alte cuvinte, nu este în niciun caz obișnuit pentru Dumnezeu să vină în trup, decât de dragul lucrării. Prin venirea în trup pentru a lucra, El îi arată Satanei că Dumnezeu este un trup, o persoană normală, o persoană obișnuită – și că El încă poate domni triumfător peste lume, poate învinge pe Satana, răscumpăra omenirea, cuceri omenirea! Scopul lucrării Satanei este să corupă omenirea, în timp ce scopul lui Dumnezeu este de a salva omenirea. Satana îl prinde pe om într-un abis fără fund, în timp ce Dumnezeu îl salvează din el. Satana îi face pe toți oamenii să i se închine, în timp ce Dumnezeu îi face pe ei obiectul stăpânirii Lui, pentru că El este Domnul creației. Toată această lucrare este înfăptuită prin cele două întrupări ale lui Dumnezeu. Trupul Lui este, în esență, uniunea umanității și divinității și posedă umanitate normală. Deci, fără trupul întrupat al lui Dumnezeu, El n-ar fi putut atinge rezultatele în salvarea omenirii, și fără umanitatea normală a trupului Său, lucrarea Sa în trup nu putea reuși încă. Esența întrupării lui Dumnezeu este aceea că El trebuie să posede umanitate normală; pentru că dacă aceasta ar fi altfel, ar fi contrar intenției originare a lui Dumnezeu de a fi întrupat.

De ce spun Eu că sensul întrupării nu a fost completat în lucrarea lui Isus? Deoarece Cuvântul nu a devenit în întregime trup. Ce a făcut Isus a fost doar o parte din lucrarea lui Dumnezeu în trup; El doar a făcut lucrarea răscumpărătoare și nu a făcut lucrarea de câștigare completă a omului. Pentru acest motiv, Dumnezeu a devenit trup din nou în zilele de pe urmă. Această etapă a lucrării este, de asemenea, făcută într-un trup obișnuit, făcută de către o ființă umană cu totul normală, una a cărei umanitate nu este câtuși de puțin transcendentă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a devenit o ființă umană completă, și este o persoană a cărei identitate este aceea a lui Dumnezeu, o ființă umană completă, un trup complet, care efectuează lucrarea. Pentru ochiul uman, El este doar un trup care nu este deloc transcendent, o persoană foarte obișnuită, care poate vorbi limba cerului, care nu arată niciun semn miraculos, nu face minuni, cu atât mai puțin expune adevărul interior despre religie în săli de reuniune mari. Lucrarea celui de-al doilea trup întrupat pare cu totul deosebită oamenilor decât cea a primului, atât de mult încât cele două par să nu aibă nimic în comun, și nimic din cea dintâi lucrare nu poate fi văzut de această dată. Deși lucrarea celui de-al doilea trup întrupat este diferită de cea a celui dintâi, aceasta nu dovedește că sursa Lor nu este una și aceeași. Dacă sursa Lor este aceeași depinde de natura lucrării făcute de către trupuri, și nu de învelișurile Lor exterioare. În timpul celor trei etape ale lucrării Sale, Dumnezeu a fost întrupat de două ori și, de ambele dăți, lucrarea lui Dumnezeu întrupat inaugurează o nouă epocă, conduce o lucrare nouă; întrupările se completează reciproc. Este imposibil pentru ochii umani să spună că cele două trupuri vin de fapt din aceeași sursă. Inutil să spun, este dincolo de capacitatea ochiului uman sau a minții umane. Dar în esența Lor, Ei sunt la fel, pentru că lucrarea Lor provine de la același Duh. Faptul că cele două trupuri întrupate iau naștere din aceeași sursă, nu poate fi judecat după epocă și după locul în care Ei S-au născut sau alți asemenea factori, ci după lucrarea divină exprimată de Ei. Al doilea trup întrupat nu efectuează nimic din lucrarea pe care Isus a făcut-o, pentru că lucrarea lui Dumnezeu nu aderă la convenție, dar de fiecare dată ea deschide un nou drum. Al doilea trup întrupat nu are ca scop să aprofundeze sau să consolideze impresia primului trup în mințile oamenilor, ci s-o completeze pe aceasta și s-o desăvârșească, să aprofundeze cunoștințele omului despre Dumnezeu, să încalce toate regulile care există în inimile oamenilor și să șteargă imaginile greșite despre Dumnezeu din inimile lor. Se poate spune că niciun stadiu individual al lucrării proprii lui Dumnezeu nu poate da omului o cunoaștere completă despre El; fiecare dă doar o parte, nu întregul. Deși Dumnezeu Și-a exprimat firea Sa în totalitate, din cauza facultăților limitate de înțelegere ale omului, cunoștințele sale despre Dumnezeu rămân încă incomplete. Este imposibil, folosind limbajul uman, să transmiți întreaga fire a lui Dumnezeu; cu cât mai puțin poate o singură etapă a lucrării Sale să-L exprime pe deplin pe Dumnezeu? El lucrează în trup sub acoperirea umanității Sale normale, iar cineva Îl poate cunoaște doar prin expresia divinității Sale, nu prin învelișul Său trupesc. Dumnezeu vine în trup pentru a-i permite omului să-L cunoască prin intermediul lucrării Sale diverse, iar două faze diferite ale lucrării Sale nu sunt la fel. Numai în acest fel poate omul să aibă o cunoaștere completă a lucrării lui Dumnezeu în trup, nelimitată la o singură fațetă. Deși lucrarea celor două trupuri întrupate este diferită, esența trupurilor și sursa lucrării Lor sunt identice; este doar că Ei există pentru a realiza două etape diferite ale lucrării și pentru a apărea în două epoci diferite. Orice s-ar întâmpla, trupurile întrupate ale lui Dumnezeu împart aceeași esență și aceeași origine – acesta este un adevăr pe care nimeni nu-l poate nega.

Note de subsol:

a. Textul original omite „lucrarea de.”

Anterior:Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup

Următorul:Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului

S-ar putea să vă placă și