Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvinte clasice de la Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

XI Cuvinte clasice privind intrarea în realitatea adevărului

(IV) Cuvinte despre diferența dintre lucrarea lui Dumnezeu și a omului

27. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși implică lucrarea întregii omeniri și, de asemenea, reprezintă lucrarea unei întregi ere. Cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu reprezintă mișcarea și tendința întregii lucrări a Duhului Sfânt, în timp ce lucrarea apostolilor urmează lucrarea lui Dumnezeu și nu conduce era, nici nu reprezintă tendința lucrării Duhului Sfânt în întreaga eră. Ei săvârșesc doar lucrarea pe care oamenii ar trebui să o săvârșească, ceea ce nu implică deloc lucrarea de gestionare. Propria lucrare a lui Dumnezeu este proiectul din cadrul lucrării de gestionare. Lucrarea omului este doar datoria oamenilor folosiți și nu are nicio legătură cu lucrarea de gestionare. Datorită identităților și reprezentărilor diferite ale lucrării, în ciuda faptului că ambele sunt lucrarea Duhului Sfânt, există diferențe clare și substanțiale între lucrarea proprie a lui Dumnezeu și cea a omului. În plus, amploarea lucrării săvârșite de Sfântul Duh asupra subiecţilor lucrării, cu identități diferite, variază. Acestea sunt principiile și sfera lucrării Sfântului Duh.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

28. Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului.

Fragment din „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

29. Dumnezeul întrupat este diferit în mod substanțial de oamenii folosiți de Dumnezeu. Dumnezeul întrupat poate să facă lucrarea divinității, în timp ce oamenii folosiți de Dumnezeu nu pot. La începutul fiecărei epoci, Duhul lui Dumnezeu vorbește în mod personal pentru a lansa noua epocă și a-l aduce pe om la un început nou de drum. Când a terminat de vorbit, aceasta înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu în divinitatea Sa a luat sfârșit. După aceea, toți oamenii se lasă călăuziți de cei folosiți de Dumnezeu pentru a intra în experiența lor de viață.

Fragment din „Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

30. Lucrarea lui Dumnezeu întrupat începe o nouă eră, iar cei care continuă lucrarea Sa sunt oamenii care sunt folosiți de către El. Lucrarea făcută de către om este în întregime în lucrarea de slujire a lui Dumnezeu în trup și este incapabilă să depășească această sferă. Dacă Dumnezeu întrupat nu vine să-Și facă lucrarea, omul nu este capabil să aducă vechea epocă la un sfârșit și nu poate să ghideze o nouă eră. Lucrarea făcută de către om este numai în limitele datoriei sale, care este omenește posibilă, și nu reprezintă lucrarea lui Dumnezeu. Doar Dumnezeul întrupat poate veni și completa lucrarea pe care El ar trebui s-o facă și, în afară de El, nimeni nu poate face această lucrare în numele Său. Bineînțeles, ceea ce spun este cu privire la lucrarea de întrupare.

Fragment din „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” în Cuvântul Se arată în trup

31. Lucrarea făcută de cel pe care Dumnezeu îl folosește are în vedere conlucrarea cu Hristos sau cu Duhul Sfânt. Acest om pe care Dumnezeu l-a chemat din rândul oamenilor pentru a-i călăuzi pe toți aleșii lui Dumnezeu și Dumnezeu îl cheamă să facă și lucrarea de cooperare umană. Printr-un astfel de om, care poate face lucrarea de cooperare umană, se pot înfăptui mai multe dintre lucrurile pe care Dumnezeu le pretinde de la om, precum și lucrarea pe care Duhul Sfânt trebuie să o facă în rândul oamenilor. Altfel spus, scopul în care Dumnezeu îl folosește pe acest om este ca toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu să poată înțelege mai bine voia lui Dumnezeu și să poată îndeplini mai multe din cerințele lui Dumnezeu. Deoarece oamenii sunt incapabili de a înțelege direct cuvintele lui Dumnezeu sau voia lui Dumnezeu, Dumnezeu a chemat pe cineva care este folosit să facă o astfel de lucrare. Această persoană folosită de Dumnezeu poate fi descrisă drept un intermediar prin care Dumnezeu îi călăuzește pe oameni, un „traducător” care comunică între Dumnezeu și oameni.

Fragment din „Cu privire la folosirea omului de către Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

32. Omul folosit de Dumnezeu este chemat de El, este pregătit de către Dumnezeu pentru lucrarea lui Dumnezeu și cooperează cu lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Nicio persoană nu ar putea vreodată să-l înlocuiască în lucrarea sa, iar cooperarea din partea omului este necesară în lucrarea divină. Între timp, lucrarea făcută de alți lucrători sau apostoli nu este decât comunicarea și implementarea multelor aspecte ale rânduielilor pentru bisericile din fiecare perioadă sau lucrarea prin care se aplică o simplă măsură de viață necesară menținerii vieții bisericești. Acești lucrători și apostoli nu sunt numiți de Dumnezeu, cu atât mai puțin pot fi ei considerați ca fiind cei folosiți de Duhul Sfânt. Ei sunt aleși din rândul bisericilor și, după ce au fost instruiți și educați o perioadă, cei care sunt potriviți sunt păstrați, în timp ce aceia care nu sunt potriviți sunt trimiși înapoi de unde au venit. Deoarece acești oameni sunt aleși din rândul bisericilor, unii își dau arama pe față după ce devin lideri și alții chiar fac multe lucruri rele și sfârșesc prin a fi eliminați. Cel folosit de Dumnezeu, pe de altă parte, este un om care a fost pregătit de Dumnezeu, de un anumit calibru și cu o natură umană. El a fost pregătit și desăvârșit în prealabil de către Duhul Sfânt, este călăuzit complet de către Duhul Sfânt și, în special când vine vorba de lucrarea sa, este îndrumat și sub comanda directă a Duhului Sfânt – prin urmare, nu există nicio abatere pe calea călăuzirii aleșilor lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Își asumă cu siguranță responsabilitatea pentru propria lucrare și Dumnezeu Își face tot timpul propria lucrare.

Fragment din „Cu privire la folosirea omului de către Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

33. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuşi este în întregime lucrarea pe care intenţionează să o facă în planul Său de gestionare (planul mântuirii) şi are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de oameni (adică de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt) constă în alimentarea experienţelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experienţă dincolo de cea umblată de aceia dinainte şi în îndrumarea fraţilor şi a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă aceşti oameni este experienţa lor individuală sau scrierile duhovniceşti ale oamenilor spirituali. Cu toate că aceşti oameni sunt folosiţi de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de şase mii de ani. Ei sunt doar oameni care au fost ridicaţi de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcţiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârşitul vieţii lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuşi sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuşi pe pământ. În sine, aceşti oameni nu sunt în stare să facă o lucrare mai importantă în gestionarea Lui, şi nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puţin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o fiinţă creată care îşi îndeplineşte rolul, şi nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuşi înfăptuindu-Şi lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuşi. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuşi. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca fiinţă creată şi este făcută atunci când e mişcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă aceşti oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viaţa de zi cu zi şi cum ar trebui să se poarte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, şi nici nu reprezintă lucrarea Duhului. […] Oamenii folosiţi de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă şi, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea şi voia lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, şi nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuşi. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul şi fiinţele create. Pe de altă parte, când Dumnezeu Însuşi lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă şi nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct şi simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârşirea lucrării pe care o intenţionează; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Îşi face nemijlocit lucrarea, aşa cum a intenţionat de la început, exprimându-Şi fiinţa şi firea. După cum o vede omul, firea şi, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuşi, aceasta este doar o continuare şi o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuşi lucrează, Îşi exprimă cuvântul şi aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare şi cercetare sau este o extindere a cunoştinţelor şi sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esenţa lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită şi de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi.ˮ Aceasta înseamnă că până şi calea umblată de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt se bazează pe cea deschisă de Dumnezeu Însuşi. Aşadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

Fragment din „Taina întrupării (1)” în Cuvântul Se arată în trup

34. Cuvintele și lucrarea profeților și ale celor folosiți de Duhul Sfânt înfăptuiau toate îndatorirea omului, îndeplinindu-i funcţia în calitate de ființă creată şi făcând ceea ce omul ar trebui să facă. Cu toate acestea, cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat erau pentru a îndeplini lucrarea de slujire. Deși forma Sa exterioară era cea a unei fiinţe create, lucrarea Sa nu era pentru a-I îndeplini funcţia, ci lucrarea Sa de slujire. Termenul „datorie” este utilizat cu privire la fiinţele create, în timp ce „lucrarea de slujire” este utilizat cu privire la trupul Dumnezeului întrupat. Este o diferență esențială între cele două, ele nefiind interschimbabile. Lucrarea omului constă doar în îndeplinirea datoriei sale, în timp ce lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea și împlinirea lucrării Sale de slujire. Prin urmare, deși mulți apostoli au fost folosiți de Duhul Sfânt și mulți profeți au fost plini de Duh Sfânt, lucrarea și cuvintele lor erau doar pentru împlinirea datoriei lor în calitate de fiinţe create. Chiar dacă profețiile lor ar putea fi mai importante decât modul de viață despre care a vorbit Dumnezeul întrupat și chiar dacă umanitatea lor a fost mai transcendentă decât cea a Dumnezeului întrupat, ei tot își îndeplineau doar datoria lor și nu-și împlineau lucrarea lor de slujire. Datoria omului se referă la funcţia omului și este ceva realizabil pentru om. Cu toate acestea, lucrarea de slujire îndeplinită de Dumnezeul întrupat are legătură cu gestionarea Sa și acest lucru este irealizabil pentru om. Dacă Dumnezeul întrupat vorbeşte, lucrează sau face minuni, întreprinde o lucrare măreață în cadrul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi întreprinsă de om, în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-şi împlini datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică, dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar fi pierdut, la fel s-ar pierde atunci și datoria unei fiinţe create. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce omul, prin întreprinderea îndatoririi sale, își îndeplinește propriile obligații de-a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerat în niciun caz ca împlinind lucrarea cuiva de mântuire. Pentru esența inerentă a lui Dumnezeu, adică, a Duhului Său, lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care poartă înfățișarea exterioară a unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire și tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în el în cadrul gestionării Lui și sub conducerea Lui.

Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

35. Discursul Meu reprezintă ființa Mea, dar ceea ce spun este inaccesibil omului. Ceea ce spun Eu nu este ceea ce experimentează omul și nu este ceva ce omul poate vedea și nici ceva ce omul poate atinge, ci este ceea ce sunt Eu. Unii oameni doar îşi dau seama că ceea ce comunic Eu este ceea ce am experimentat, dar ei nu recunosc că este expresia directă a Spiritului. Desigur, ceea ce spun Eu este ceea ce am experimentat. Eu sunt cel care a săvârșit lucrarea de gestionare timp de șase mii de ani. Am experimentat totul de la începutul facerii omenirii până în prezent; cum aș putea fi Eu incapabil să vorbesc despre asta? Atunci când vine vorba despre natura omului, am văzut-o foarte clar și am observat-o de mult; cum aș putea fi Eu incapabil să vorbesc clar despre asta? Din moment ce am văzut esența omului cu claritate, sunt calificat pentru a-l mustra și judeca, deoarece toți oamenii au venit din Mine, dar au fost corupți de Satana. Desigur, sunt calificat și să evaluez lucrarea pe care Eu am săvârșit-o. Deși această lucrare nu este săvârșită de către trupul Meu, este expresia directă a Duhului și este ceea ce am și ceea ce sunt. Prin urmare, sunt calificat să o exprim și să săvârșesc lucrarea pe care trebuie să o săvârșesc. Ceea ce spun oamenii sunt lucruri pe care ei le-au experimentat. Este ceea ce ei au văzut, ceea ce mințile lor pot înţelege și ceea ce simțurile lor pot simți. Aceasta este ceea ce pot comunica ei. Cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat sunt expresia directă a Duhului și exprimă lucrarea care a fost săvârșită de Duh. Trupul nu a experimentat-o sau văzut-o, dar tot exprimă ființa Sa, deoarece esenţa trupului este Duhul, iar El exprimă lucrarea Duhului. Chiar dacă trupul nu o poate atinge, aceasta reprezintă lucrarea săvârșită deja de Duh. După întrupare, prin expresia trupului, El le permite oamenilor să cunoască ființa lui Dumnezeu și le permite oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a săvârșit-o. Lucrarea omului le permite oamenilor să fie mai conștienți de locul în care ar trebui să intre și ce ar trebui să înțeleagă; acest lucru implică ghidarea oamenilor către înțelegerea și experimentarea adevărului. Lucrarea omului este pentru a sprijini oamenii; lucrarea lui Dumnezeu este de a deschide căi noi și ere noi pentru umanitate și de a revela oamenilor lucruri care nu sunt cunoscute de muritori, de a le permite să Îi cunoască firea. Lucrarea lui Dumnezeu este de a conduce toată omenirea.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

36. Lucrarea omului reprezintă experiența și umanitatea lui. Ceea ce oferă omul și lucrarea pe care o săvârșește chiar îl reprezintă. Ceea ce vede omul, raționamentul, logica și imaginația lui bogată sunt incluse toate în lucrarea lui. În special, experiența omului este mai capabilă să-i reprezinte lucrarea, iar ceea ce a experimentat un om va reprezenta componentele lucrării lui. Lucrarea omului îi poate exprima experiența. Când unii oameni experimentează într-o stare pasivă, cea mai mare parte a părtășiei lor este compusă din elemente negative. Dacă experiența lor pentru o perioadă de timp este pozitivă și au traiectorii în special pe partea pozitivă, ceea ce au ei de comunicat este foarte încurajator, iar oamenii vor putea obține resurse pozitive de la ei. Dacă un lucrător devine pasiv pentru o perioadă de timp, părtășia lui va purta mereu elemente negative. Acest tip de părtășie este deprimant, iar alții, în mod inconștient, vor fi deprimați urmând această părtășie. Starea adepților se schimbă în funcție de cea a liderului. Ceea ce exprimă el îi reprezintă înlăuntrul, iar lucrarea Duhului Sfânt se schimbă adesea după starea omului. El lucrează în funcție de experiența omului și nu îl forțează pe om, ci îi adresează acestuia solicitări în funcție de cursul normal al experienței lui. Acest lucru înseamnă că părtășia omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce transmit părtășiile oamenilor sunt viziunea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce văd și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, ceea ce ar trebui să practice sau în ce trebuie să intre și, apoi, să le transmită adepților. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Bineînțeles, o asemenea lucrare este amestecată cu lecții de viață și experiență sau cu unele gânduri omenești. Indiferent cum lucrează Duhul Sfânt, fie că lucrează asupra oamenilor sau asupra lui Dumnezeu întrupat, lucrătorii sunt cei care vor exprima întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, lucrarea nu este săvârșită din nimic, ci este întotdeauna în concordanță cu circumstanțele și condițiile reale. Doar astfel poate fi transformată firea omului şi vechile sale noțiuni și gânduri pot fi schimbate. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează și își imaginează. Chiar dacă sunt doctrine sau noțiuni, toate acestea pot fi accesibile prin gândirea omului. Indiferent de proporțiile lucrării omului, aceasta nu poate depăși sfera experienței omului, ceea ce vede sau ceea ce își poate imagina sau concepe. Ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce Dumnezeu Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om, adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce omenirea, iar acest lucru nu este relevant pentru detaliile experienței umane, ci, în schimb, are legătură cu propria Lui coordonare. Omul își exprimă experiența în timp ce Dumnezeu Îşi exprimă ființa – această ființă este natura Lui inerentă și este inaccesibilă omului. Experiența omului este ceea ce vede și cunoștințele dobândite în baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea capacitate de a vedea și de a cunoaște se numește ființa omului. Acestea sunt exprimate pe baza firii inerente a omului și a calibrului său real; prin urmare, acestea se numesc, de asemenea, ființa omului. Omul este capabil să aibă părtășie despre ceea ce experimentează și vede. Ceea ce nu a experimentat sau văzut sau ceea ce mintea lui nu poate cuprinde, adică lucrurile pe care nu le are în el, nu poate să aibă părtășie. Dacă ceea ce exprimă omul nu este experiența lui, este imaginația sau doctrina lui. Pe scurt, nu există nicio urmă de realitate în cuvintele lui. Dacă nu ai intrat niciodată în contact cu societatea, nu vei putea comunica cu claritate relațiile complexe din societate. Dacă nu ai familie, iar alte persoane vorbesc despre problemele de familie, nu poţi înțelege cea mai mare parte din ceea ce vorbesc ele. Deci, ceea ce comunică omul și lucrarea pe care o săvârșește reprezintă ființa sa interioară.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

37. Lucrarea omului are o anumită anvergură și limitări. O persoană poate doar săvârși lucrarea unei anumite etape și nu poate săvârși lucrarea întregii ere – altfel, ar conduce oamenii către reguli. Lucrarea omului poate fi aplicabilă doar unui anumit interval sau unei anumite etape. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului are o anumită sferă. Nimeni nu poate compara lucrarea omului cu lucrarea lui Dumnezeu. Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește este în totalitate dorința Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși şirul de gânduri din mintea umană obişnuită. Toți cei cu exprimare practică experimentează doar în această sferă. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane obişnuite sub luminarea Duhului Sfânt, nu experimentarea într-un mod care să devieze de la viaţa umană normală. Ei experimentează adevărul fiind luminați de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieții lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a unui om care urmărește adevărul și calea parcursă de un om normal care este luminat de Duhul Sfânt. Nu poți spune că acea cale pe care calcă este calea parcursă de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmează adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care ei le experimentează și gama lor de experiențe nu sunt la fel, din cauza amestecului minții și gândurilor lor, experiența lor este amestecată în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de natura sa individuală diferită. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau câteva aspecte ale acestuia. Sfera experimentării adevărului de către om se bazează mereu pe condițiile diferite ale indivizilor și, astfel, nu este la fel. În acest mod, cunoștințele exprimate asupra aceluiași adevăr de către oameni diferiți nu sunt aceleași. Cu alte cuvinte, experiența omului are întotdeauna limitări și nu poate reprezenta complet voința Duhului Sfânt, iar lucrarea omului nu poate fi percepută drept lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om corespunde foarte mult cu voința lui Dumnezeu, chiar dacă experiența omului este foarte aproape de lucrarea de desăvârşire care urmează să fie săvârșită de Duhul Sfânt. Omul nu poate fi decât slujitorul lui Dumnezeu și să săvârșească lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredinţează. Omul poate exprima cunoștințele doar sub luminarea Duhului Sfânt și a adevărurilor dobândite din experiențele sale personale. Omul nu este calificat și nu are condițiile pentru a fi emisarul Duhului Sfânt. El nu are dreptul de a spune că lucrarea omului este lucrarea lui Dumnezeu. Omul are principiile lucrării omului și toți oamenii au experiențe diferite și condiții care variază. Lucrarea omului include toate experiențele lui sub luminarea Duhului Sfânt. Aceste experiențe pot doar să reprezinte ființa omului și nu reprezintă ființa lui Dumnezeu sau voința Duhului Sfânt. Prin urmare, nu se poate spune că acea cale parcursă de om este calea parcursă de către Duhul Sfânt, deoarece lucrarea omului nu poate reprezenta lucrarea lui Dumnezeu, iar lucrarea omului și experiența lui nu sunt voința completă a Duhului Sfânt.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

38. Lucrarea omului este predispusă a se încadra într-o regulă, iar metoda lui de lucru este ușor limitată la un domeniu de aplicabilitate și nu poate conduce oamenii către o cale liberă. Majoritatea adepților trăiesc într-o sferă limitată, iar modul lor de a experimenta este, de asemenea, limitat la această sferă. Experiența omului este întotdeauna limitată; metoda lucrării lui este, de asemenea, limitată la câteva tipuri și nu poate fi comparată cu lucrarea Duhului Sfânt sau cu lucrarea lui Dumnezeu Însuși – acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului, în cele din urmă, este limitată. Cu toate acestea, Dumnezeu Își săvârșește lucrarea și nu există reguli pentru aceasta; indiferent de cum este săvârșită, nu este limitată la o singură cale. Nu există niciun fel de reguli în lucrarea lui Dumnezeu, toată lucrarea Lui este săvârșită liber. Indiferent de cât timp petrece omul urmându-L pe El, nu poate rezuma nicio lege a metodelor lucrării Lui. Deși lucrarea Lui are principii ferme, este săvârşită mereu în feluri noi și are întotdeauna evoluții noi, care sunt inaccesibile omului. Într-un anumit interval, Dumnezeu ar putea avea diferite tipuri de lucrări și moduri diferite de a conduce, ceea ce le permite oamenilor să aibă mereu intrări și schimbări noi. Nu poți afla legile lucrării Lui, deoarece El lucrează mereu în moduri noi. Doar așa pot adepții lui Dumnezeu să nu cadă pradă regulilor. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși evită întotdeauna noțiunile oamenilor și le contracarează. Doar aceia care Îl caută și Îl urmează pe El cu inima curată pot avea firile transformate și pot trăi liber, fără a fi supuși regulilor sau înfrânaţi de vreo noțiune religioasă. Solicitările pe care lucrarea omului le are de la ceilalți sunt bazate pe propria lui experiență și pe ceea ce el însuși poate înfăptui. Standardul acestor cerințe este limitat la o anumită sferă, iar metodele de practică sunt, de asemenea, foarte limitate. Astfel, adepții trăiesc inconștient în cadrul acestei sfere limitate; şi, pe măsură ce timpul trece, acestea devin reguli și ritualuri.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

39. Omul trebuie să fie antrenat și desăvârșit o perioadă lungă de timp înainte de a putea fi folosit la realizarea lucrării, iar felul umanității care este necesar este de un ordin deosebit de înalt. Omul nu trebuie doar să-și poată susține puterea umană normală de raționament, ci trebuie să mai înțeleagă încă multe dintre principiile și regulile care guvernează comportamentul său față de ceilalți și trebuie, în plus, să se angajeze în a studia chiar mai mult despre înțelepciunea și cunoștințele etice ale omului. Acesta este lucrul cu care omul ar trebui să fie dotat. Cu toate acestea, nu este astfel pentru Dumnezeu devenit trup, căci lucrarea Lui nici nu reprezintă omul, nici nu este lucrarea lui; este, mai degrabă, o expresie directă a ființei Sale și o aplicare directă a lucrării pe care El trebuie s-o facă. (Desigur, lucrarea Lui este îndeplinită la momentul potrivit, nu la întâmplare și în mod arbitrar, fiind începută atunci când este timpul să-Și împlinească lucrarea de slujire.) El nu participă la viața sau la lucrarea omului, adică, umanitatea Lui nu este dotată cu niciuna dintre acestea (deși acest lucru nu-I afectează lucrarea). El doar Își împlinește lucrarea de slujire atunci când este timpul ca El să facă astfel; indiferent de statutul Său, El, pur și simplu, înaintează hotărât cu lucrarea pe care trebuie s-o facă. Orice știe omul și oricare ar fi părerea omului despre El, lucrarea Lui este în întregime neatinsă.

Fragment din „Taina Întrupării (3)” în Cuvântul Se arată în trup

40. Poate că experiența unei persoane în lucrarea sa este destul de mare sau imaginația și raționamentul acesteia sunt deosebit de dezvoltate, iar umanitatea sa este bună în special; acestea pot atrage doar admirația oamenilor, dar nu vor stârni venerație și teamă. Toţi oamenii îi admiră pe aceia care au capacitatea de a lucra și care au o experiență deosebit de profundă și pot practica adevărul, dar ei nu pot stârni venerație, doar admirație și invidie. Dar oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Dumnezeu, în schimb, ei simt că lucrarea Lui este inaccesibilă omului și este de nepătruns pentru om şi că este proaspătă și minunată. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și Îl venerează inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care este inaccesibilă minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă dorințele; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, în timp ce El a deschis o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă, astfel încât omenirea să facă un progres nou și să aibă un început nou. Ceea ce simte omul pentru El nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este venerație și dragoste, sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească, El spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea Lui experimentează întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu experiențe mai profunde Îl iubesc în mod deosebit pe Dumnezeu. Ei simt întotdeauna frumusețea Lui, simt că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată, iar acest lucru generează o putere infinită asupra lor. Nu este teamă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt că El este maiestuos și de neofensat. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt, de asemenea, incapabile de a-L înțelege; toate persoanele care Îl venerează cu adevărat știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci mereu se împotrivește noțiunilor lor. El nu are nevoie ca oamenii să-I ofere admirație deplină sau să dea impresia că se supun Lui ci, mai degrabă, să-L venereze şi să I se supună cu adevărat. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată simte venerație pentru El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecare și, astfel, Îl venerează în inimile lor. Menirea lui Dumnezeu este de a fi venerat și ascultat, deoarece ființa şi firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create, ci sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu nu este o ființă creată și doar El este vrednic de venerație și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

41. În Epoca Harului, Isus a grăit de asemenea mult și a făcut multe lucrări. Cum a fost El diferit față de Isaia? Cum a fost El diferit față de Daniel? A fost El un profet? De ce se spune că este Hristos? Care sunt diferențele dintre ei? Toţi erau doar oameni care grăiau cuvinte și cuvintele lor păreau a fi pentru om mai mult sau mai puțin la fel. Toți au grăit și au făcut lucrări. Profeții Vechiului Testament au profețit și, în mod similar, putea și Isus. De ce este oare așa? În acest caz, natura lucrării reflectă această distincție. Pentru a discerne această chestiune, nu poți lua în calcul natura trupului și nu ar trebui să iei în calcul profunzimea sau superficialitatea cuvintelor cuiva. Întotdeauna trebuie să iei în calcul în primul rând lucrarea sa și efectele pe care le atinge lucrarea sa în om. Profețiile rostite de profeți la timpul lor nu au alimentat viața omului și mesajele primite de cei precum Isaia și Daniel erau pur și simplu profeții, și nu modul de viață. Dacă nu ar fi fost revelația directă a lui Iahve, nimeni nu ar fi putut îndeplini acea lucrare, care este inaccesibilă muritorilor. Şi Isus a grăit mult, dar astfel de cuvinte reprezentau modul de viață în care omul putea găsi o cale de urmat. Cu alte cuvinte, în primul rând, El a putut oferi viață omului, deoarece Isus este viața; în al doilea rând, El a putut inversa deviațiile omului; în al treilea rând, lucrarea Sa a putut să o succeadă pe cea a lui Iahve cu scopul de-a continua epoca; în al patrulea rând, El a putut sesiza nevoile interioare ale omului și înțelege ce-i lipsește omului; în al cincilea rând, El a putut inaugura o epocă nouă și să o încheie pe cea veche. Din acest motiv Se numește Dumnezeu și Hristos; nu este diferit doar de Isaia, ci și de toți ceilalți profeți. Luați-l pe Isaia drept reper de comparație pentru lucrarea profeților. În primul rând, nu putea oferi viață omului; în al doilea rând, nu putea inaugura o epocă nouă. Lucra sub conducerea lui Iahve și nu pentru a inaugura o epocă nouă. În al treilea rând, lucrurile despre care vorbea erau peste puterea lui de înţelegere. Primea revelații direct de la Duhul lui Dumnezeu și alții nu le înțelegeau, nici măcar după ce le ascultau. Aceste puține lucruri sunt suficiente în sine pentru a demonstra că nu erau mai mult decât niște profeții cuvintele lui, nimic mai mult decât un aspect al lucrării făcute în locul lui Iahve. În orice caz, nu putea să-L reprezinte pe Iahve în totalitate. A fost un rob al lui Iahve, un instrument în lucrarea Lui. Doar lucra în Epoca Legii și în cadrul scopului lucrării lui Iahve; nu a lucrat dincolo de Epoca Legii. Lucrarea lui Isus, dimpotrivă, era diferită. El a depășit sfera lucrării lui Iahve; a întreprins-o ca Dumnezeul întrupat și a suferit răstignirea pentru a răscumpăra toată omenirea. Cu alte cuvinte, a făcut o lucrare nouă, în afara celei făcute de Iahve. Aceasta a fost introducerea unei epoci noi. Alt aspect e faptul că El putea vorbi despre ceea ce omul nu putea dobândi. Lucrarea Sa era o lucrare în cadrul gestionării lui Dumnezeu și cuprindea întreaga umanitate. Nu Și-a făcut lucrarea doar într-un număr limitat de oameni, nici nu urma lucrarea Lui să conducă un număr limitat de oameni. Cât despre modul în care Dumnezeu S-a întrupat ca să devină om, cum Duhul Sfânt a transmis revelațiile în acel timp și cum Se pogora Duhul asupra unui om ca să lucreze, acestea sunt chestiuni pe care omul nu le poate vedea sau atinge. Este absolut imposibil ca aceste adevăruri să servească drept dovadă că El este Dumnezeul întrupat. Ca atare, se poate face distincție doar cu privire la cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, care sunt tangibile omului. Doar acest aspect este real. Aceasta se datorează faptului că nu îți sunt vizibile chestiuni ale Duhului și sunt cunoscute în mod clar doar de Dumnezeu Însuși și nici chiar forma întrupată a lui Dumnezeu nu știe totul; poţi doar să verifici dacă El este Dumnezeu[a] din lucrarea făcută de El. În primul rând, se poate observa, din lucrarea Sa, că este capabil să deschidă o nouă eră; în al doilea rând, este capabil să ofere viață omului și să-i arate calea de urmat. Aceasta este suficient pentru stabilirea faptului că este Dumnezeu. Cel puțin, lucrarea pe care o face El poate reprezenta în totalitate Duhul lui Dumnezeu și, dintr-o astfel de lucrare, se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu este cu El. Deoarece lucrarea Dumnezeului întrupat a fost făcută îndeosebi pentru a inaugura o nouă epocă, a dirija o lucrare nouă și a oferi noi circumstanțe, aceste puține condiții sunt suficiente ca atare pentru a stabili că El este Însuși Dumnezeu. Aşadar, aceasta Îl deosebeşte pe El de Isaia, Daniel și ceilalți mari profeți.

Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup

42. Unii oameni vor întreba: „Care este diferența dintre lucrarea realizată de Dumnezeu întrupat și cea a profeților și apostolilor din trecut? David a fost numit și Domnul și la fel a fost și Isus; cu toate că lucrările pe care le-au săvârșit au fost diferite, au fost numiți la fel. De ce, crezi tu, că identitățile lor nu au fost la fel? Ceea ce Ioan a văzut a fost o viziune, una care a venit, de asemenea, de la Duhul Sfânt, iar el a putut să spună cuvintele pe care Duhul Sfânt a intenționat să le spună; de ce este identitatea lui Ioan diferită de cea a lui Isus?” Cuvintele rostite de Isus Îl puteau reprezenta în totalitate pe Dumnezeu și reprezentau în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce a văzut Ioan a fost o viziune și el nu a fost capabil să reprezinte în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. De ce au rostit Ioan, Petru și Pavel multe cuvinte – la fel ca Isus – și totuși, nu au avut aceeași identitate cu cea a lui Isus? În cea mai mare parte, pentru că lucrarea pe care o săvârșeau ei era diferită. Isus reprezenta Duhul lui Dumnezeu și era Duhul lui Dumnezeu care lucra direct. El a săvârșit lucrarea epocii noi, lucrare pe care nimeni nu o săvârșise înaintea Lui. A deschis o cale nouă, L-a reprezentat pe Iahve și L-a reprezentat pe Dumnezeu Însuși. În timp ce Petru, Pavel și David, indiferent cum au fost numiți, au reprezentat doar identitatea unei creaturi a lui Dumnezeu și au fost trimiși de Isus sau Iahve. Deci, indiferent câtă lucrare au săvârșit ei, indiferent cât de mari au fost minunile pe care le-au săvârșit, erau, totuși, doar niște creaturi ale lui Dumnezeu, incapabile să reprezinte Duhul lui Dumnezeu. Ei au lucrat în numele lui Dumnezeu, sau după ce au fost trimiși de Dumnezeu; mai mult, au lucrat în epocile începute de Isus sau Iahve, iar lucrarea lor nu a fost separată. Ei au fost, la urma-urmei, doar niște creaturi ale lui Dumnezeu.

Fragment din „Referitor la apelative și identitate” în Cuvântul Se arată în trup

43. Care exact a fost diferenţa dintre lucrarea făcută de Isus şi cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predestinat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea, „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape,ˮ şi că şi el a predicat Evanghelia Împărăţiei cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare şi a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă şi a încheiat-o pe cea veche, dar a şi împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan şi, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a dus la capăt acea etapă a lucrării. În ceea ce-l priveşte pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost importantă, că a vorbit mult şi acei discipoli care l-au urmat au fost numeroşi, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viaţă, calea sau adevăruri mai profunde, şi nici nu a dobândit prin el o înţelegere a vrerii lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pus noi baze pentru lucrarea lui Isus şi i-a pregătit pe cei aleşi; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni nu pot fi desluşite pur şi simplu prin observarea aparenţelor umane normale proprii. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut o lucrare destul de însemnată şi, în plus, a fost promis de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care o fac poate cineva să le deosebească identităţile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esenţa unui om după înfăţişarea sa exterioară, şi nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan şi cea făcută de Isus nu erau asemănătoare şi aveau naturi diferite. Din aceasta stabileşte cineva dacă el este sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniţia, a continua, a încheia şi a duce la îndeplinire. El a făcut toţi paşii aceştia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a răspândit Evanghelia şi a predicat calea pocăinţei şi, apoi, a continuat botezând oamenii, să-i vindece pe bolnavi şi să alunge demonii. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat şi Şi-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului şi răspândind Evanghelia Împărăţiei cerurilor. În privinţa aceasta, El şi Ioan au semănat, diferenţa fiind că Isus a vestit o nouă epocă şi a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul şi calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului şi, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut niciodată să îndeplinească lucrarea aceasta. Aşa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuşi şi El este Cel care e Dumnezeu Însuşi şi-L reprezintă direct pe Dumnezeu.

Fragment din „Taina întrupării (1)” în Cuvântul Se arată în trup

44. Trebuie să știți cum să diferențiați lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Ce poți vedea din lucrarea omului? Există multe elemente ale experienței omului în lucrarea omului; ceea ce exprimă omul este ceea ce este el. Lucrarea lui Dumnezeu, de asemenea, exprimă ce este El; dar ceea ce este El e diferit de ceea ce este omul. Ceea ce este omul e reprezentativ pentru experiența și viața lui (ceea ce omul experimentează sau întâlnește în viața lui sau filosofiile de viață pe care le are), iar oamenii care trăiesc în medii diferite exprimă ființe diferite. Indiferent dacă ai sau nu experiențe sociale, iar ceea ce trăiești și experimentezi de fapt în familia ta poate fi văzut în ceea ce exprimi, tu nu poți vedea din lucrarea Dumnezeului întrupat dacă El are sau nu experiențe sociale. El cunoaște foarte bine esența omului, El poate revela toate tipurile de practici legate de toate tipurile de persoane. El se pricepe și mai bine la revelarea firii corupte a omului și a comportamentelor răzvrătite. El nu trăiește printre oamenii lumii, dar El este conștient de natura muritorilor și de corupția oamenilor lumii. Asta e ceea ce este El. Deși El nu are de-a face cu lumea, El cunoaște regulile lumii, deoarece El înțelege complet natura umană. El știe despre lucrarea Duhului pe care ochii omului nu o pot vedea și pe care urechile omului nu o pot auzi, atât pe cea de azi, cât și pe cea din trecut. Aceasta include înțelepciunea care nu este o filosofie de viață și mirarea că oamenilor le este greu să o înțeleagă. Aceasta e ceea ce este El, care a fost dezvăluit oamenilor și, de asemenea, ascuns de oameni. Ceea ce exprimă El nu este ceea ce reprezintă o persoană extraordinară, ci atributele inerente și ființa Duhului. El nu călătorește în jurul lumii, dar știe totul despre aceasta. El contactează „antropoizii” care nu au cunoștințe sau înțelegere, dar El exprimă cuvinte care sunt mai mărețe decât cunoașterea și deasupra celor mai mari oameni. El trăiește într-un grup de oameni obtuzi și amorțiți care nu au umanitate și care nu înțeleg convențiile umane și viața, dar El poate cere omenirii să trăiască umanitatea normală și, în același timp, să dezvăluie baza și umanitatea inferioară a omenirii. Acestea toate sunt ceea ce este El, mai măreț decât este orice persoană în carne și oase. Pentru El, nu este necesar să experimenteze o viață socială complicată, greoaie și sordidă pentru a săvârși lucrarea pe care trebuie să o săvârșească și să dezvăluie complet esența coruptă a omenirii. Viața socială sordidă nu edifică trupul Său. Lucrarea și cuvintele Lui dezvăluie doar nesupunerea omului și nu îi oferă omului experiența și lecțiile pentru a face față lumii. El nu trebuie să cerceteze societatea sau familia omului atunci când îi oferă omului viață. Expunerea și judecarea omului nu sunt o expresie a experienței trupului Lui; ci sunt pentru a dezvălui caracterul nedrept al omului după ce a știut multă vreme despre nesupunerea omului și corupția detestată a omenirii. Lucrarea pe care El o săvârșește este de a dezvălui omului firea Lui și de a-Şi exprima ființa. Doar El poate face această lucrare, nu este ceva ce poate fi săvârşit de o persoană în carne și oase.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. Textul original nu conține expresia „dacă El este Dumnezeu.”

Anterior:(III) Cuvinte despre cum să te bazezi pe Dumnezeu și să privești înspre El

Următorul:(V) Cuvinte despre înțelegerea lucrării Duhului Sfânt și identificarea lucrării duhurilor rele

Conținuturi Similare