244 Sfidarea lui Dumnezeu nu poate conduce decât la pedepsire

1 Dumnezeu a petrecut mai multe mii de ani finalizându-Și gestionarea, trecând prin mai multe epoci pentru a-Și gestiona omenirea. Ceea ce-Și dorește cel mai mult să nu vadă este ca omenirea pe care o mântuiește să-L sfideze și, mai mult decât atât, ca oamenii care s-au bucurat înainte de îndurarea Lui să-L trădeze. Tot ceea ce face este să mântuiască mai mulți oameni, să câștige mai mulți oameni care Îi înțeleg voia și care sunt în asentiment cu El pentru a intra în Împărăția Lui și a se bucura de promisiunile Lui.

2 Prin urmare, ceea ce detestă cel mai mult sunt situațiile în care oamenii Îl sfidează în propria Lui familie și, în atitudinea lui Dumnezeu față de tratarea acestor oameni, există o cale mai bună decât pedepsirea și blestemarea? Ce altă opțiune au cei pedepsiți? Consecința sfidării lui Dumnezeu, a blasfemiei împotriva Lui și a trădării Lui poate fi doar pedepsirea. Aceasta este firea lui Dumnezeu și este cea mai bună cale prin care Dumnezeu îi tratează pe oamenii răi. Nimeni n-a fost vreodată capabil să scape nepedepsit; așa a fost pe vremuri, așa este acum și așa va fi în viitor, iar acesta este un fapt care nu se va schimba nicicând.

Adaptare după Exemple clasice de pedepse pentru împotrivirea față de Dumnezeu Atotputernic, „Epilog”

Anterior: 243 Consecințele respingerii lui Hristos al zilelor de pe urmă

Înainte: 245 Dumnezeu speră ca oamenii să nu devină farisei

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger