80 Consecințele sustragerii de la judecată

Înțelegi ce sunt judecata și adevărul?

Dacă da, Dumnezeu te-ndeamnă să te supui judecății.

Altfel, vei pierde șansa de a fi lăudat de Dumnezeu

sau de a fi adus de El în împărăția Sa.

Dumnezeu nu va cruța un trădător care

a pretins că-I e loial, apoi a trădat.

Astfel de oameni vor fi pedepsiți

în duh, suflet și trup.

E revelația dreptății lui Dumnezeu,

scopul Lui de a judeca și revela omul.

Cei care acceptă judecata,

dar nu pot fi purificați,

cei ce fug în timpul judecății

sunt respinși etern de Dumnezeu.

Au păcate mai multe și mai grave decât fariseii.

Căci ei L-au trădat pe Dumnezeu și s-au răzvrătit împotriva Lui.

Ei nu sunt vrednici nici să slujească,

vor primi pedeapsă mai grea pe veșnicie.

Dumnezeu nu va cruța un trădător care

a pretins că-I e loial, apoi a trădat.

Astfel de oameni vor fi pedepsiți

în duh, suflet și trup.

E revelația dreptății lui Dumnezeu,

scopul Lui de a judeca și revela omul.

E scopul Lui de a judeca și revela omul.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”

Anterior: 79 Lucrarea de judecată trebuie să fie săvârșită de Dumnezeu Însuși

Înainte: 81 Judecata în zilele de pe urmă este lucrarea care va încheia epoca

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger