707 O schimbare a firii e inseparabilă de viața reală

În credința-n Dumnezeu,

dacă omul vrea să aibă schimbarea,

nu trebuie să se detașeze

de viața reală în care e.


De ești concentrat pe teorii,

pe ceremonia religioasă,

fără să intri în viața reală,

nu vei intra în realitate,

nu te vei cunoaște nici pe tine,

nici adevărul, nici pe Dumnezeu,

vei fi mereu ignorant, vei fi mereu orb.

În viața reală, cunoaște-te,

renunță la tine și practică adevărul,

învață reguli și simțul practic

al propriei conduite în toate,

ca apoi să poți obține

transformarea treptată,

transformarea treptată.


Cei ce nu I se supun lui Dumnezeu

nu pot intra în viața reală.

De umanitate vorbesc ei toți,

dar sunt precum demonii.

Toți vorbesc de adevăr,

dar în schimb trăiesc în doctrine.

Cei ce nu pot trăi adevăr în viața reală

sunt respinși de Dumnezeu.

În viața reală, cunoaște-te,

renunță la tine și practică adevărul,

învață reguli și simțul practic

al propriei conduite în toate,

ca apoi să poți obține

transformarea treptată,

transformarea treptată.


Practică-ți propria intrare,

cunoaște-ți defectele și nesupunerea,

cunoaște-ți umanitatea anormală,

cunoaște-ți slăbiciunile și ignoranța.

Astfel, cunoașterea ta

e combinată cu adevărata ta stare.

Doar această cunoaștere reală

îți permite să-ți înțelegi condiția

și să obții transformare.

În viața reală, cunoaște-te,

renunță la tine și practică adevărul,

învață reguli și simțul practic

al propriei conduite în toate,

ca apoi să poți obține

transformarea treptată,

transformarea treptată.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Discuție despre viața bisericească și viața reală”

Anterior: 706 Cum măsoară Dumnezeu schimbările din firea oamenilor

Înainte: 708 Procesul de schimbare a firii

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger