O scurtă discuție despre „Împărăția Milenară a sosit”

Ce credeți despre reprezentarea Împărăției Milenare? Unii oameni se gândesc mult la aceasta și spun: „Împărăția Milenară va dura o mie de ani pe pământ, așa încât, dacă vechii membri ai bisericii sunt necăsătoriți, aceștia trebuie să se căsătorească? Familia mea nu are bani, ar trebui să încep să câștig bani?…” Ce este Împărăția Milenară? Voi știți? Oamenii sunt înguști la minte și trec prin încercări grele. De fapt, Împărăția Milenară încă nu a sosit în mod oficial. În timpul etapei desăvârșirii oamenilor, Împărăția Milenară este doar o novice; în vremea Împărăției Milenare despre care Dumnezeu a vorbit, omul va fi fost desăvârșit. Anterior, s-a spus că oamenii vor fi asemenea sfinților și vor rămâne neclintiți în ținutul Sinim. Numai atunci când oamenii vor fi desăvârșiți – atunci când ei vor deveni sfinții pomeniți de Dumnezeu – Împărăția Milenară va fi sosit. Când Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni, El îi purifică și, cu cât mai puri sunt, cu atât mai mult vor fi desăvârșiți de către Dumnezeu. Atunci când necurățenia, răzvrătirea, împotrivirea și lucrurile trupești vor fi alungate din tine, atunci când vei fi purificat, atunci vei fi preaiubit de către Dumnezeu (cu alte cuvinte, vei fi un sfânt); atunci când vei fi desăvârșit de către Dumnezeu și vei deveni un sfânt, te vei găsi în Împărăția Milenară. Acum este Epoca Împărăției. În Epoca Împărăției Milenare, oamenii vor depinde de cuvintele lui Dumnezeu pentru a trăi, și toate națiile se vor supune numelui lui Dumnezeu și cu toții vor veni să citească cuvintele lui Dumnezeu. La vremea respectivă, unii vor da telefoane, alții vor trimite faxuri… vor folosi toate mijloacele pentru a accesa cuvintele lui Dumnezeu, și voi, de asemenea, vă veți supune cuvintelor lui Dumnezeu. Toate acestea sunt ceea ce se întâmplă după ce oamenii sunt desăvârșiți. Azi, oamenii sunt desăvârșiți, cizelați, luminați și călăuziți prin cuvinte; aceasta este Epoca Împărăției, este etapa în care oamenii sunt desăvârșiți și nu are nicio legătură cu Epoca Împărăției Milenare. În timpul Epocii Împărăției Milenare, oamenii vor fi deja desăvârșiți și firile corupte din ei vor fi fost purificate. La vremea respectivă, cuvintele spuse de către Dumnezeu îi vor călăuzi pe oameni pas cu pas și le vor revela toate tainele lucrării lui Dumnezeu, din vremea creației până azi, iar cuvintele Lui le vor spune oamenilor despre acțiunile lui Dumnezeu din toate epocile și din fiecare zi, despre cum El îi călăuzește pe oameni lăuntric, despre lucrarea pe care El o face pe tărâmul spiritual, și le vor spune despre dinamica tărâmului spiritual. Numai atunci va fi cu adevărat Epoca Cuvântului: acum este doar într-un stadiu de novice. Dacă oamenii nu sunt desăvârșiți și purificați, nu vor avea cum să trăiască o mie de ani pe pământ și, inevitabil, trupul lor se va descompune; dacă oamenii sunt purificați pe dinăuntru și nu mai sunt ai Satanei și ai trupului, atunci ei vor rămâne vii pe pământ. În această etapă, tu ești încă limitat și tot ce știi este să-L iubești pe Dumnezeu și să fii mărturie Lui pentru fiecare zi pe care o trăiești pe pământ.

„Împărăția Milenară a sosit” este o profeție și este analogă cu prezicerea unui profet, una în care Dumnezeu prorocește ce se va întâmpla în viitor. Cuvintele pe care Dumnezeu le va rosti în viitor și cele pe care El le spune azi nu sunt la fel: cuvintele viitorului vor călăuzi epoca, în timp ce cuvintele pe care El le rostește azi îi desăvârșesc pe oameni, îi cizelează și îi tratează. Epoca Cuvântului în viitor este diferită de Epoca Cuvântului de azi. Azi, toate cuvintele rostite de către Dumnezeu – indiferent de mijloacele prin care El vorbește – sunt, pe scurt, pentru a-i desăvârși pe oameni, pentru a purifica ceea ce este murdar în ei, pentru a-i face sfinți și a-i face drepți în fața lui Dumnezeu. Cuvintele rostite azi și cuvintele rostite în viitor sunt două lucruri separate. Cuvintele rostite în Epoca Împărăției sunt pentru a-i face pe oameni să intre în toată pregătirea, să-i aducă pe oameni pe calea corectă în toate, pentru a elimina tot ce este necurat în ei. Aceasta este ceea ce face Dumnezeu în această epocă. El ridică o temelie a cuvintelor Lui în fiecare persoană, El face din cuvintele Lui viața fiecărei persoane și Își folosește cuvintele pentru a-i lumina lăuntric și călăuzi constant. Și atunci când nu sunt conștienți de voia lui Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu vor fi în ei pentru a-i certa și a-i disciplina. Cuvintele de azi trebuie să fie viața omului, acestea le asigură în mod direct toate nevoile omului, tot ceea ce îți lipsește pe dinăuntru este asigurat de cuvintele lui Dumnezeu, iar toți cei care acceptă cuvintele lui Dumnezeu sunt luminați mâncând și bând cuvintele Lui. Cuvintele rostite de către Dumnezeu în viitor vor călăuzi oamenii din întregul univers; azi, aceste cuvinte sunt rostite numai în China și ele nu le reprezintă pe cele rostite în întregul univers. Dumnezeu va vorbi întregului univers numai atunci când Împărăția Milenară va veni. Aflați că aceste cuvinte rostite de către Dumnezeu azi sunt pentru a-i desăvârși pe oameni; cuvintele rostite de Dumnezeu în timpul acestei etape sunt pentru a asigura nevoile oamenilor, nu pentru a-ți îngădui să pătrunzi tainele sau să înțelegi miracolele lui Dumnezeu. Faptul că El vorbește prin multe mijloace este pentru a asigura nevoile oamenilor. Epoca Împărăției Milenare încă nu a sosit – Epoca Împărăției Milenare despre care se vorbește este ziua slavei lui Dumnezeu. După ce lucrarea lui Isus în Iudeea a fost desăvârșită, Dumnezeu Și-a transferat lucrarea în China continentală și a creat un alt plan. El face o altă parte din lucrarea Lui în voi, El face lucrarea de a-i desăvârși pe oameni prin cuvinte și folosește cuvintele pentru a-i face pe oameni să îndure multă durere, precum și să câștige mult din harul lui Dumnezeu. Această etapă a lucrării va crea un grup de biruitori și, după ce El va face acest grup de biruitori, ei vor putea să fie mărturie ai faptelor Lui, vor putea să trăiască realitatea și-L vor mulțumi cu adevărat și Îi vor fi loiali până la moarte, iar în acest fel Dumnezeu va fi proslăvit. Când Dumnezeu va fi proslăvit, după ce va face acest grup de oameni desăvârșiți, va fi Epoca Împărăției Milenare.

Isus a fost pe pământ timp de treizeci și trei de ani și jumătate, El a venit să facă lucrarea crucificării, și prin crucificare Dumnezeu a dobândit o parte din slava Sa. Când Dumnezeu S-a întrupat, a putut să fie smerit și tainic, și a putut să îndure suferința groaznică. Cu toate că El era Dumnezeu Însuși, tot a suferit toate umilințele și toate ocările și a suportat durerea uriașă de a fi fost răstignit în așa fel încât să încheie lucrarea de răscumpărare. După ce această etapă a lucrării s-a încheiat, deși oamenii au văzut că Dumnezeu dobândise mare slavă, aceasta nu era în întregime slava Lui; era numai o parte a slavei Lui, pe care o dobândise de la Isus. Cu toate că Isus a putut să îndure toate greutățile, să fie smerit și tainic, să fie crucificat pentru Dumnezeu, Dumnezeu a dobândit numai o parte din slava Lui, iar slava Lui a fost dobândită în Israel. Dumnezeu încă are o altă parte de slavă: să vină pe pământ și să lucreze în mod practic și să desăvârșească un grup de oameni. În timpul etapei lucrării lui Isus, El a făcut unele lucruri supranaturale, dar această etapă a lucrării n-a fost în niciun caz doar pentru a săvârși semne și minuni. A fost în principal pentru a arăta că Isus putea să îndure și să fie crucificat pentru Dumnezeu, că Isus putea să sufere o durere groaznică deoarece El Îl iubea pe Dumnezeu și că, deși Dumnezeu L-a părăsit, El a fost în continuare dispus să-Și sacrifice viața pentru voința lui Dumnezeu. După ce Și-a săvârșit lucrarea în Israel și Isus a fost răstignit pe cruce, Dumnezeu a câștigat slava și a fost mărturie în fața Satanei. Voi nici nu ați știut, nici nu ați văzut cum Dumnezeu S-a întrupat în China, așadar cum puteți să vedeți că Dumnezeu a câștigat slava? Atunci când Dumnezeu face multă muncă de cucerire în interiorul vostru, iar voi rămâneți neclintiți, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este încununată de succes și aceasta este parte din slava lui Dumnezeu. Voi vedeți doar aceasta și încă trebuie să fiți desăvârșiți de către Dumnezeu, încă trebuie să vă dăruiți inima în întregime lui Dumnezeu. Trebuie încă să vedeți în totalitate slava aceasta; voi vedeți doar că Dumnezeu v-a cucerit deja inima, că nu puteți niciodată să-L părăsiți și Îl veți urma pe Dumnezeu până la capăt și inima voastră nu se va schimba, și că aceasta este slava lui Dumnezeu. În ce vedeți slava lui Dumnezeu? În efectele lucrării Lui în oameni. Oamenii văd că Dumnezeu este atât de minunat, că Îl au pe Dumnezeu în inima lor și că nu sunt dispuși să-L părăsească și aceasta este slava lui Dumnezeu. Când tăria fraților și surorilor bisericilor răsare, iar ei pot să-L iubească pe Dumnezeu din adâncul inimilor lor, să vadă puterea supremă a lucrării săvârșite de Dumnezeu, incomparabila forță a cuvintelor Lui, atunci când văd că ale Lui cuvinte atrag după ele autoritate și că El poate să pornească în lucrarea Sa în orașul fantomă din China continentală, atunci când, deși oamenii sunt slabi, inimile lor se pleacă în fața lui Dumnezeu și ei sunt dispuși să accepte cuvintele lui Dumnezeu, și atunci când, deși sunt slabi și nedemni, ei pot să vadă că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt atât de minunate și atât de demne de prețuire, atunci aceasta este gloria lui Dumnezeu. Când va veni ziua în care oamenii vor fi desăvârșiți de către Dumnezeu și vor putea să se lase în voia Lui, și vor putea să I se supună complet lui Dumnezeu și să-și lase planurile și soarta în mâinile lui Dumnezeu, atunci cea de a doua parte a slavei lui Dumnezeu va fi pe deplin dobândită. Ceea ce înseamnă că atunci când lucrarea lui Dumnezeu concret va fi fost pe deplin desăvârșită, lucrarea Lui în China continentală se va încheia. Cu alte cuvinte, atunci când cei care au fost predestinați și aleși de către Dumnezeu vor fi desăvârșiți, Dumnezeu va fi câștigat slava. Dumnezeu a spus că El a adus cea de a doua parte a slavei Lui în Orient, totuși aceasta nu este vizibilă cu ochiul liber. Dumnezeu a adus lucrarea Lui în Orient: El a venit deja în Orient și aceasta este slava Lui. Azi, cu toate că lucrarea Lui nu a fost încă finalizată, deoarece Dumnezeu S-a hotărât să lucreze, va fi cu siguranță înfăptuită. Dumnezeu a decis că va desăvârși această lucrare în China și S-a decis să vă facă compleți. Astfel, El nu vă lasă nicio cale de scăpare – El v-a cucerit deja inimile, iar tu trebuie să mergi mai departe fie că vrei sau nu, și atunci când ești câștigat de Dumnezeu, Dumnezeu obține slaba. Azi, Dumnezeu trebuie încă să obțină slava deplină, deoarece tu trebuie încă să fii desăvârșit. Cu toate că inimile voastre s-au întors la Dumnezeu, există încă multe slăbiciuni în trupul vostru, sunteți incapabili să-L mulțumiți pe Dumnezeu, nu puteți să fiți atenți la voia lui Dumnezeu și încă aveți multe lucruri negative de care trebuie să vă lepădați și să fiți supuși la multe încercări și rafinări. Doar astfel se pot schimba firile vieții voastre și puteți fi câștigați de Dumnezeu.

Anterior: Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu

Înainte: Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger