Cunoscându-L pe Dumnezeu (5)

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 166

Știți care cunoaștere este cea mai importantă pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu? Sunt multe de spus din experiență pe această temă, dar există câteva puncte principale pe care trebuie să vi le spun. Pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem mai întâi sentimentele lui Dumnezeu: ce urăște El, ce disprețuiește, ce iubește, cu cine este tolerant și milos și cărui tip de persoană îi oferă acea milă. Acesta este un punct principal. Trebuie înțeles și că, indiferent cât de iubitor este Dumnezeu, indiferent cât de multă milă și iubire are El pentru oameni, Dumnezeu nu tolerează pe nimeni care Îi jignește poziția și statutul, după cum nu tolerează pe nimeni care Îi jignește demnitatea. Chiar dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, El nu îi răsfață. El le dă oamenilor iubirea, mila și toleranța Sa, dar nu i-a răsfățat niciodată; Dumnezeu are principiile și limitele Sale. Indiferent cât de mult din iubirea lui Dumnezeu ai simțit, indiferent cât de adâncă ar putea fi această iubire, nu trebuie niciodată să-L tratezi pe Dumnezeu cum ai trata altă persoană. Deși este adevărat că Dumnezeu tratează oamenii ca fiind foarte apropiați de El, dacă cineva Îl vede pe Dumnezeu doar ca pe o altă persoană, ca și cum ar fi doar o altă ființă creată, ca pe un prieten sau ca pe un obiect al închinării, Dumnezeu Își va ascunde chipul de el și Se va lepăda de el. Aceasta este firea Lui, iar oamenii nu trebuie trateze cu neglijență această chestiune. Așadar, vedem deseori cuvinte precum acesta rostit de Dumnezeu cu privire la firea Lui: nu contează pe câte drumuri ai călătorit, câtă muncă ai depus sau câtă suferință ai îndurat, imediat ce jignești firea lui Dumnezeu, El va răsplăti pe fiecare pe baza a ceea ce a făcut. Asta înseamnă că Dumnezeu îi tratează pe oameni cu mare familiaritate, dar oamenii nu trebuie să Îl trateze pe Dumnezeu ca pe un prieten sau ca pe o rudă. Nu Îl numi pe Dumnezeu „amicul” tău. Nu contează câtă iubire ai primit de la El, nu contează câtă toleranță ți-a dat, niciodată nu trebuie să-L tratezi pe Dumnezeu ca pe un prieten. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Înțelegeți? Mai e nevoie să mai adaug ceva despre asta? Aveți vreo înțelegere anterioară cu privire la această chestiune? Vorbind în general, aceasta este greșeala pe care oamenii o fac cel mai ușor, indiferent dacă înțeleg doctrinele sau dacă nu s-au gândit deloc la asta înainte. Când oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, poate să nu fie din cauza unui eveniment sau a unui lucru pe care l-au spus, ci mai degrabă din cauza unei atitudini pe care o au și a unei stări în care se află. Acesta este un lucru foarte înfricoșător. Unii oameni cred că Îl înțeleg pe Dumnezeu, că au o oarecare cunoaștere despre El, ei chiar ar putea să facă și unele lucruri care Îl mulțumesc pe Dumnezeu. Încep să se simtă egali cu Dumnezeu și că au devenit în mod isteț prieteni cu Dumnezeu. Aceste tipuri de sentimente sunt groaznic de greșite. Dacă nu ai o înțelegere adâncă a acestui lucru – dacă nu înțelegi clar acest lucru – atunci va fi foarte ușor să Îl jignești pe Dumnezeu și să-I jignești firea dreaptă. Înțelegi asta acum, nu-i așa? Nu este firea dreaptă a lui Dumnezeu unică? Ar putea fi vreodată echivalentul caracterului sau poziției morale a unui om? Nu ar putea niciodată. Așadar, nu trebuie să uiți că, indiferent cum îi tratează Dumnezeu pe oameni, indiferent cum gândește El despre oameni, poziția, autoritatea și statutul Lui nu se schimbă niciodată. Pentru omenire, Dumnezeu este întotdeauna Domnul a toate lucrurile și Creatorul.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 167

Povestea 1. O sămânță, pământul, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare și omul

O mică sămânță căzu pe pământ. După o ploaie puternică, sămânța crescu într-o mlădiță delicată și rădăcinile sale săpară încet în solul de dedesubt. Mlădița se înălță cu timpul, înfruntând vânturi crude și ploi puternice, văzând trecerea anotimpurilor și luna crescând și descrescând. Vara, pământul aducea darul apei pentru ca mlădița să poată îndura arșița anotimpului. Iar datorită pământului, mlădița nu era copleșită de căldură și, astfel, supraviețui căldurii verii. Când veni iarna, pământul înveli mlădița cu îmbrățișarea sa caldă și se apucară unul pe altul strâns. Pământul încălzi mlădița și astfel, ea supraviețui frigului amarnic al anotimpului, neatinsă de vânturile iernii și furtunile de zăpadă. Adăpostită de pământ, mlădița a crescut curajoasă și fericită; hrănită cu altruism de pământ, a crescut sănătoasă și puternică. A crescut fericită, cântând în ploaie, dansând și legănându-se în vânt. Mlădița și pământul depind unul de altul…

Anii trecură și mlădița deveni un copac falnic. Stătea viguros deasupra pământului, cu ramuri robuste încărcate cu nenumărate frunze. Rădăcinile copacului tot mai săpau în pământ, ca înainte, iar acum se afundau adânc în solul de sub el. Pământul, care odată protejase micul lăstar, era acum fundația pentru un copac impunător.

O rază de soare străluci peste copac. Copacul îşi legănă trunchiul, își întinse ramurile larg și respiră adânc în aerul însorit. Pământul de dedesubt respira în acelaşi timp cu copacul, iar pământul se simțea reînnoit. Chiar atunci, o briză proaspătă adie printre crengi și copacul tremură de încântare, debordând de energie. Copacul și lumina soarelui depind unul de altul…

Oamenii stăteau la umbra răcoroasă a copacului şi savurau aerul înviorător şi parfumat. Aerul le curăţa inimile şi plămânii, curăţa sângele din ei și nu își mai simţeau trupurile obosite sau împovărate. Oamenii și copacul depind unul de altul…

Un stol de păsări cântătoare ciripeau pe ramurile copacului. Poate că poposiseră acolo ca să scape de un animal prădător sau să se înmulţească şi să-şi crească puii, sau poate că doar se odihneau o vreme. Păsările și copacul depind unul de altul…

Rădăcinile copacului, răsucite și încurcate, săpau adânc în pământ. Cu trunchiul său, adăpostea pământul de vânt şi ploaie şi îşi întindea marile ramuri pentru a proteja pământul de la picioarele sale. Copacul făcea asta deoarece pământul îi era mamă. Se întăresc unul pe altul, se bazează unul pe altul şi niciodată nu se vor despărţi…

Toate lucrurile despre care tocmai v-am vorbit sunt lucruri pe care le-aţi mai văzut. Semințele, de exemplu – cresc în copaci și, cu toate că s-ar putea să nu reușești să vezi fiecare detaliu al procesului, știi că are loc, nu-i așa? Ştii, de asemenea, despre pământ şi lumina soarelui. Imaginea păsărilor cântătoare cocoțate într-un copac este ceva ce toţi oamenii au văzut, nu? Şi oameni răcorindu-se la umbra unui copac – e ceva ce ați văzut cu toții, da? (Da.) Aşadar, când toate aceste lucruri sunt într-o singură imagine, ce sentiment provoacă această imagine? (Un sentiment de armonie.) Fiecare lucru din această imagine vine de la Dumnezeu? (Da.) Întrucât aceste diverse lucruri vin de la Dumnezeu, El știe valoarea și semnificaţia existenței lor pământești. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, când a planificat și a creat fiecare lucru, El a făcut astfel cu o intenție; iar când a creat acele lucruri, fiecare dintre ele era impregnat de viață. Mediul pe care El l-a creat pentru umanitate, întocmai cum este descris în povestirea noastră, este unul în care sămânța și pământul depind unul de altul, unde pământul hrănește semințele, iar semințele sunt legate de pământ. Această relaţie a fost predeterminată de Dumnezeu încă de la începutul creației Sale. Scena cu copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare şi oamenii reprezintă o descriere a mediului de trai pe care Dumnezeu l-a creat pentru umanitate. În primul rând, copacul nu poate să părăsească pământul și nici nu poate să existe fără lumina soarelui. Atunci care a fost scopul pentru care Dumnezeu a creat copacul? Putem spune că este doar pentru pământ? Putem spune că este doar pentru păsările cântătoare? Putem să spunem că este doar pentru oameni? (Nu.) Care este relația dintre ele? Relația dintre ele este de întărire reciprocă, interdependență și inseparabilitate. Altfel spus, pământul, copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare şi oamenii se bazează unul pe altul pentru a exista şi se îngrijesc unul pe altul. Copacul protejează pământul, iar pământul îngrijește copacul; lumina soarelui aprovizionează copacul, iar copacul primește aer curat din lumina soarelui şi alină pământul de căldura arzătoare a soarelui. Cine beneficiază în final din asta? Omenirea, nu-i așa? Acesta este unul din principiile de la baza mediului în care trăiește omenirea, pe care Dumnezeu l-a făcut; este așa cum Dumnezeu a intenționat să fie de la început. Chiar dacă aceasta este o imagine simplă, putem vedea în ea înţelepciunea lui Dumnezeu şi intenţia Lui. Omenirea nu poate trăi fără pământ sau fără copaci, cu atât mai puțin fără păsări cântătoare şi lumina soarelui. Nu-i așa? Chiar dacă e doar o povestire, ceea ce zugrăvește este un microcosmos al creației cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și al dăruirii de către El a acestui mediu în care omenirea să trăiască.

Dumnezeu a creat cerurile şi pământul şi toate lucrurile tocmai pentru omenire, precum şi un mediu în care să locuiască. Mai întâi, principalul aspect pe care l-am abordat în povestirea noastră este întărirea reciprocă, interdependența și coexistența tuturor lucrurilor. Sub acest principiu, mediul existenței omenirii este protejat; poate să existe și să fie sprijinit. Datorită acestui lucru, omenirea poate să prospere și să se înmulțească. Imaginea pe care am văzut-o reprezintă copacul, pământul, lumina soarelui, păsările cântătoare și oamenii laolaltă. Era și Dumnezeu în această imagine? Nu a fost văzut acolo, corect? Dar ceea ce s-a văzut este regula de întărire reciprocă și interdependență dintre lucrurile din scenă; în această regulă se poate vedea existența și suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte un asemenea principiu şi o asemenea regulă pentru a prezerva viaţa şi existenţa tuturor lucrurilor. În felul acesta aprovizionează Dumnezeu toate lucrurile și omenirea. Este această povestire legată de tema noastră principală? La suprafaţă pare să nu fie, dar, în realitate, regula după care Dumnezeu a creat toate lucrurile și stăpânirea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt strâns legate de faptul că El este sursa vieţii pentru toate lucrurile. Aceste fapte sunt inseparabile. Acum începeți să învățați câte ceva!

Dumnezeu controlează regulile ce guvernează modul de operare al tuturor lucrurilor; El controlează regulile ce guvernează supraviețuirea tuturor lucrurilor; tot El controlează toate lucrurile şi le stabilește astfel încât să se întărească unul pe altul și totodată să depindă unul de altul, astfel ca ele să nu piară sau să dispară. Doar în acest fel omenirea poate continua să existe; doar în acest fel poate trăi sub îndrumarea lui Dumnezeu în asemenea mediu. Dumnezeu este stăpânul acestor reguli de operare şi nimeni nu poate interveni, nici nu le poate schimba. Doar Dumnezeu Însuși știe aceste reguli şi doar El Însuşi le gestionează. Când vor înmuguri copacii, când o să plouă; câtă apă și câte substanțe nutritive va da pământul plantelor; în ce anotimp cad frunzele, în ce anotimp copacii au fructe, câtă energie va da soarele copacilor, ce vor expira copacii după ce au fost hrăniți de lumina soarelui – toate aceste lucruri au fost predeterminate de către Dumnezeu, când a creat toate lucrurile, drept legi pe care nimeni nu le poate încălca. Lucrurile create de Dumnezeu, fie ele vii, fie, după părerea oamenilor, fără viață, sunt în mâinile lui Dumnezeu, unde le controlează și cârmuiește asupra lor. Nimeni nu poate schimba sau încălca aceste reguli. Altfel spus, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a prestabilit că, fără pământ, copacul nu și-ar putea înfige rădăcinile, înmuguri și crește; că, dacă pământul nu ar avea copaci, atunci s-ar usca; iar copacul ar trebui să devină casa păsărilor cântătoare, un loc unde să se poată adăposti de vânt. Poate un copac să trăiască fără lumina soarelui? (Nu.) Nici nu ar putea trăi doar cu pământul. Toate aceste lucruri sunt pentru omenire, pentru supraviețuirea acesteia. Omul primește aer proaspăt de la copac și trăiește pe pământul protejat de acesta. Omul nu poate trăi fără lumina soarelui sau fără diferitele ființe vii. Chiar dacă aceste relații sunt complexe, trebuie să-ți amintești că Dumnezeu a creat regulile care guvernează toate lucrurile astfel încât ele să se poată întări unul pe altul, să depindă unul de altul și să existe laolaltă. Cu alte cuvinte, fiecare lucru pe care El l-a creat are valoare și semnificație. Dacă Dumnezeu ar fi creat ceva fără semnificație, Dumnezeu l-ar lăsa să dispară. Aceasta este una dintre metodele pe care El le folosește pentru aprovizionarea tuturor lucrurilor. La ce se referă cuvintele „a aproviziona” în această povestire? Se duce Dumnezeu și udă copacul în fiecare zi? Are copacul nevoie de ajutorul lui Dumnezeu să respire? (Nu.) Aici, „a aproviziona” se referă la gestionarea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor după crearea lor; este suficient ca El să le gestioneze după ce a stabilit regulile care le guvernează. De îndată ce o sămânță este plantată în pământ, copacul crește singur. Condițiile pentru ca el să crească au fost toate create de Dumnezeu. El a făcut lumina soarelui, apa, solul, aerul și mediul înconjurător; Dumnezeu a făcut vântul, înghețul, zăpada și ploaia și cele patru anotimpuri. Acestea sunt condițiile de care copacul are nevoie pentru a crește și sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit. Așadar, este Dumnezeu sursa acestui mediu de trai? (Da.) Trebuie El să numere fiecare frunză din copaci zi de zi? Nu! Nici nu e nevoie să ajute copacul să respire sau să trezească lumina soarelui în fiecare zi spunând: „Acum este timpul să strălucești peste copaci.” El nu trebuie sa facă asta. Lumina soarelui strălucește pe cont propriu când este momentul să strălucească, în conformitate cu regulile; ea apare și strălucește peste copac, iar copacul absoarbe lumina soarelui când este nevoie, iar când nu este, el tot trăiește după aceste reguli. Poate că nu sunteți capabili să explicați clar acest fenomen, însă este, fără îndoială, un adevăr pe care oricine îl poate vedea și recunoaște. Tot ceea ce trebuie să faci este să recunoști că regulile ce guvernează existența tuturor lucrurilor vin de la Dumnezeu și să știi că Dumnezeu este suveran peste dezvoltarea și supraviețuirea lor.

Acum, oare această poveste conține ceea ce oamenii numesc o „metaforă”? Este o personificare? (Nu.) Am spus o poveste adevărată. Orice fel de lucru viu, tot ceea ce are viață, este cârmuit de Dumnezeu; fiecare lucru viu a fost impregnat de viață de către Dumnezeu când a fost creat; viața fiecărui lucru viu vine de la Dumnezeu și urmează cursul și legile care îl conduc. Aceasta nu trebuie alterată de om și nu are nevoie de ajutor de la om; este unul dintre modurile în care Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile. Înțelegeți, nu-i așa? Credeți că este necesar ca oamenii să recunoască asta? (Da.) Așadar, această povestire are vreo legătură cu biologia? Are vreo legătură cu vreun domeniu al cunoașterii sau cu vreo ramură a studiului? Nu discutăm biologie aici și, cu siguranță, nu facem nicio cercetare biologică. Care este ideea principală a discuției noastre? (Că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor.) Ce ați văzut între toate lucrurile creației? Ați văzut copaci? Ați văzut pământul? (Da.) Ați văzut lumina soarelui, corect? Ați văzut păsări cocoțate în copaci? (Am văzut.) Este omenirea fericită să trăiască într-un asemenea mediu? (Da.) Altfel spus, Dumnezeu folosește toate lucrurile – lucrurile pe care El le-a creat – pentru a menține și a proteja casa omenirii, mediul ei de viață. În acest fel, Dumnezeu aprovizionează omul și toate lucrurile.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 168

Povestirea 2. Un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic

A fost odată un mic pârâu care cotea înainte și înapoi, ajungând în cele din urmă la poalele unui munte mare. Muntele bloca drumul micuțului pârâu, așa că pârâul i-a spus muntelui cu vocea sa mică și slabă: „Te rog, lasă-mă să trec. Stai în calea mea și îmi blochezi drumul înainte.” „Încotro te îndrepți?”, întrebă muntele. „Îmi caut casa”, răspunse pârâul. „Bine, dă-i drumul și treci peste mine!” Dar micul pârâu era prea slab și prea tânăr, deci nu avea cum să curgă peste un munte atât de mare. Putea doar să curgă în continuare la poalele muntelui…

Un vânt aspru bătu, cărând cu el nisip și grohotiș până unde era muntele. Vântul urlă la munte: „Lasă-mă să trec!” „Unde te duci?” întrebă muntele. „Vreau să mă duc în partea cealaltă a muntelui,” șuieră vântul ca răspuns. „Bine, dacă poți să treci prin mijloc, atunci te poți duce!” Vântul cel aspru șuieră încoace și încolo, dar, indiferent cât de furios bătea, nu putu trece prin brâul muntelui. Vântul obosi și se opri să se odihnească – iar pe partea cealaltă a muntelui începu să adie un vânt slab, mulțumindu-i pe oamenii de acolo. Acesta era salutul muntelui către oameni…

Pe malul mării, stropii oceanului se izbeau ușor de țărmul stâncos. Deodată, un val gigantic se înălță și mugi pe calea sa către munte. „Dă-te la o parte!” strigă valul gigantic. „Unde te duci?” întrebă muntele. Neputându-și opri înaintarea, marele val șuieră: „Îmi extind teritoriul! Vreau să-mi întind brațele.” „Bine, dacă poți să treci peste creasta mea, te voi lăsa să treci.” Marele val se dădu un pic în spate, apoi se ridică din nou spre munte. Dar, indiferent cât de mult încerca, nu reușea să treacă peste vârful muntelui. Nu avu de ales decât să se retragă încetișor înapoi spre mare…

Mii de ani, micul pârâu se scurse încet în jurul poalelor muntelui. Urmând indicațiile muntelui, micuțul pârâu ajunse înapoi acasă, unde se uni cu un râu care, la rândul său, se vărsă în mare. Sub îngrijirea muntelui, micuțul pârâu nu se rătăci niciodată. Pârâul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul pe altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, vântul aspru a șuierat, așa cum îi era obiceiul. Încă venea adeseori să „viziteze” muntele, cu vârtejuri mari de nisip în bătaia rafalelor sale. A amenințat muntele, dar niciodată nu a răzbătut prin mijlocul lui. Vântul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul pe altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, valul gigantic nu s-a oprit să se odihnească, ci a înaintat necontenit, extinzându-și fără încetare teritoriul. Șuiera și se urca iar și iar pe munte, dar muntele nu s-a clintit vreodată un centimetru. Muntele veghea marea și, astfel, creaturile mării se înmulțeau și se dezvoltau. Valul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul pe altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Astfel se sfârșește povestirea noastră. În primul rând, spuneți-Mi, despre ce este această povestire? Mai întâi a fost un munte mare, un mic pârâu, un vânt aspru și un val gigantic. Ce s-a întâmplat în prima parte cu micul pârâu și cu marele munte? De ce am ales să vorbesc despre un munte și un pârâu? (Sub îngrijirea muntelui, pârâul nu s-a pierdut niciodată. S-au bazat unul pe altul.) Ați spune că muntele a protejat sau a obstrucționat micuțul pârâu? (L-a protejat.) Dar nu l-a obstrucționat? El și pârâul vegheau unul asupra altuia; muntele proteja pârâul și, totodată, îl obstrucționa. Muntele a protejat pârâul până când s-a vărsat în râu, dar totodată l-a împiedicat să curgă unde ar fi curs, provocând inundații și aducând oamenilor dezastre. Nu despre asta era pasajul? Protejând pârâul și blocându-l, muntele a ocrotit casele oamenilor. Micul pârâu s-a unit apoi cu râul la poalele muntelui și s-a revărsat în mare. Nu este aceasta regula care guvernează existența pârâului? Ce i-a îngăduit pârâului să se unească cu râul și cu marea? Nu a fost muntele? Pârâul se baza pe protecția muntelui și pe obstrucționarea lui. Așadar, nu este aceasta ideea principală? Vedeți în asta importanța munților pentru apă? A avut Dumnezeu scopul Lui când a făcut munții, și mari și mici? (Da.) Acesta pasaj scurt, cu nimic mai mult decât un mic pârâu și un mare munte, ne lasă să vedem valoarea și semnificația creării acestor două lucruri de către Dumnezeu; de asemenea, ne arată înțelepciunea și scopul Lui în cârmuirea asupra lor. Nu este așa?

Despre ce era vorba în a doua parte a povestirii? (Un vânt aspru și marele munte.) Este vântul un lucru bun? (Da.) Nu neapărat – uneori, vântul este prea puternic și provoacă dezastre. Cum te-ai simți dacă ar trebui să stai afară în vântul aspru? Depinde de cât de puternic este, corect? Dacă ar fi o briză ușoară, atunci ar fi tolerabil, ca un vânt de categoria 3 sau 4. Cel mult, o persoană ar avea probleme să-și țină ochii deschiși. Dar dacă vântul s-ar înteți și ar deveni un uragan, ai fi în stare să reziști? Nu ai fi. Așadar, este greșit ca oamenii să spună că vântul este mereu bun sau că este mereu rău, deoarece depinde de puterea acestuia. Așadar, care este funcția muntelui aici? Nu este să filtreze vântul? La ce anume reduce muntele vântul aspru? (La o adiere.) Acum, în mediul în care locuiesc oamenii, majoritatea lor au experimentat furtuni sau adieri ușoare? (Adieri ușoare.) Nu a fost acesta unul din scopurile lui Dumnezeu, una din intențiile Sale când a creat munții? Cum ar fi ca oamenii să trăiască într-un mediu în care nisipul ar zbura năvalnic în vânt, nestăvilit și nefiltrat? Nu cumva pământul năpăstuit de nisipul spulberat și de pietre ar fi de nelocuit? Pietrele ar putea lovi oamenii, iar nisipul ar putea să-i orbească. Vântul ar putea să ia oamenii pe sus în aer sau să-i facă să nu se mai țină pe picioare. Casele ar fi distruse și s-ar întâmpla tot felul de dezastre. Totuși, existența vântului aspru are o valoare? Am spus că e rău, deci oamenii ar putea simți că nu are valoare, dar este așa? Oare nu are el valoare odată ce s-a transformat într-o briză? De ce au nevoie oamenii mai mult când vremea e umedă sau sufocantă? Au nevoie de o adiere ușoară care să sufle ușor peste ei, pentru a-i răcori și a le limpezi capetele, pentru a le ascuți gândirea, pentru a le remedia și îmbunătăți starea de spirit. Acum, de exemplu, voi toți stați într-o încăpere cu mulți oameni și cu aer înăbușitor – de ce ați avea nevoie cel mai mult? (De o ușoară adiere.) A merge într-un loc unde aerul este tulbure și murdar poate să încetinească gândirea unei persoane, să-i reducă fluxul sanguin și să-i micșoreze limpezimea minții. Totuși, puțină mișcare și circulație ar împrospăta aerul, iar oamenii s-ar simți altfel în aerul proaspăt. Chiar dacă micul pârâu poate provoca dezastre, chiar dacă vântul cel aspru poate provoca dezastre, cât timp muntele este acolo, va transforma acel pericol într-o forță benefică oamenilor. Nu-i așa?

Despre ce era vorba în al treilea pasaj? (Marele munte și valul imens.) Marele munte și valul imens. Acest pasaj este ambientat pe malul mării, la poalele muntelui. Vedem muntele, oceanul împroșcând și un val imens. Ce este muntele pentru val în acest moment? (Un protector și o barieră.) Este atât protector, cât și barieră. Ca protector, împiedică marea să dispară, astfel încât creaturile ce trăiesc în ea să poată să se înmulțească și să prospere. Ca barieră, muntele împiedică apele mării să se reverse, să provoace dezastre și daune și să distrugă casele oamenilor. Așadar, putem spune că muntele este și barieră și protector.

Aceasta este semnificația interconexiunii dintre marele munte și micul pârâu, dintre marele munte și vântul aspru și dintre marele munte și valul imens; aceasta este semnificația faptului că se întăresc și se înfrânează unul pe altul și a coexistenței lor. Existența acestor lucruri create de Dumnezeu este guvernată de o regulă și o lege. Deci, ce fapte ale lui Dumnezeu ați văzut în această povestire? Oare Dumnezeu a ignorat toate aceste lucruri după ce le-a creat? A creat El reguli și a conceput modurile în care toate acestea să funcționeze doar ca să le ignore după aceea? Asta s-a întâmplat? (Nu.) Atunci, ce s-a întâmplat? Dumnezeu deține în continuare controlul. El controlează apa, vântul și valurile. Nu le lasă să o ia razna, după cum nu le lasă să provoace vătămări sau să distrugă casele în care trăiesc oamenii. Datorită acestui lucru, oamenii pot continua să trăiască, să se înmulțească și să prospere pe pământ. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El plănuise deja regulile existenței. Când Dumnezeu a făcut fiecare lucru, El S-a asigurat că avea să aducă foloase umanității și a preluat controlul asupra acestuia, astfel încât să nu deranjeze omenirea sau să provoace dezastre. Dacă nu ar fi existat gestionarea lui Dumnezeu, apele nu s-ar revărsa nestăvilite? Nu ar sufla vântul nestăvilit? Oare vântul și apa urmează regulile? Dacă Dumnezeu nu le-ar gestiona, nicio regulă nu le-ar guverna, iar vântul ar șuiera și apele ar fi nestăvilite și ar provoca inundații. Dacă valul ar fi fost mai înalt decât muntele, marea ar mai putea exista? Nu ar putea. Dacă muntele nu ar fi mai înalt decât valul, marea nu ar exista, iar muntele și-ar pierde valoarea și semnificația.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 169

Dumnezeu a creat tot ceea ce există și El este suveranul a tot ceea ce există; El le gestionează și le aprovizionează pe toate și, în toate lucrurile, El vede și scrutează fiecare cuvânt și acțiune a tot ceea ce există. Tot la fel, Dumnezeu vede și scrutează fiecare colț al vieții omenești. Așadar, El cunoaște îndeaproape fiecare detaliu a tot ceea ce există în cadrul creației Sale, de la funcția fiecărui lucru, la natura și regulile de supraviețuire, până la semnificația vieții lui și valoarea existenței lui, toate acestea Îi sunt în întregime cunoscute lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat toate lucrurile – credeți că El trebuie să studieze regulile ce le guvernează? Are Dumnezeu nevoie să studieze cunoașterea umană sau știința pentru a învăța despre ele și a le înțelege? (Nu.) Există cineva în toată omenirea atât de învățat și erudit încât să înțeleagă toate lucrurile pe care le face Dumnezeu? Nu există, corect? Există vreun astronom sau biolog care să înțeleagă cu adevărat regulile după care trăiesc și cresc toate lucrurile? Pot ei înțelege cu adevărat valoarea existenței fiecărui lucru? (Nu pot.) Asta este din cauză că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și, oricât de mult sau de profund studiază omenirea această cunoaștere sau oricât de mult timp se străduiește să o învețe, nu vor putea niciodată să priceapă taina ori scopul pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile. Nu așa stau lucrurile? Din discuția noastră de până acum, simțiți că ați dobândit o înțelegere parțială a adevăratei semnificații a propoziției „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da.) Știam că atunci când aveam să discut acest subiect – Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor – mulți oameni se vor gândi imediat la o altă frază: „Dumnezeu este adevărul și Dumnezeu Își folosește cuvântul pentru a ne aproviziona”, și la nimic altceva dincolo de nivelul acestui subiect. Unii ar putea simți chiar că aprovizionarea de către Dumnezeu cu cele necesare vieții omenești, cu hrană și băutură și toate necesitățile zilnice nu contează ca aprovizionare a omului de către El. Nu sunt unii care simt așa? Totuși, nu este oare evidentă intenția lui Dumnezeu pentru creația Sa – de a îngădui omenirii să existe și să trăiască în mod adecvat? Dumnezeu menține mediul în care trăiesc oamenii și El aprovizionează toate lucrurile de care are nevoie omenirea pentru a supraviețui. Mai mult, El gestionează și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Toate acestea îi permit omenirii să trăiască și să prospere și să se înmulțească în mod adecvat; este modul prin care Dumnezeu aprovizionează toată creația și omenirea. Nu-i adevărat că oamenii trebuie să recunoască și să înțeleagă aceste lucruri? Poate unii ar spune: „Acest subiect este prea îndepărtat de cunoașterea noastră despre adevăratul Dumnezeu Însuși și noi nu vrem să știm asta, deoarece nu trăim doar cu pâine ci, în schimb, trăim după cuvântul lui Dumnezeu.” Este corectă această înțelegere? (Nu.) De ce este incorectă? Puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu dacă aveți doar cunoașterea lucrurilor pe care le-a spus Dumnezeu? Dacă acceptați doar lucrarea Lui și Îi acceptați judecata și mustrarea, puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu? Dacă voi cunoașteți doar o mică parte a firii lui Dumnezeu, o mică parte a autorității lui Dumnezeu, ați considera că este de ajuns pentru a dobândi o înțelegere a lui Dumnezeu? (Nu.) Acțiunile lui Dumnezeu au început cu creația tuturor lucrurilor și continuă și azi – acțiunile Lui sunt evidente tot timpul și în orice clipă. Dacă oamenii cred că Dumnezeu există doar pentru că El a ales un grup de oameni asupra cărora să lucreze și pe care să-i mântuiască și că niciun alt lucru nu are de-a face cu Dumnezeu, nici autoritatea Lui, identitatea sau acțiunile Lui, poate fi aceasta considerată o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Oamenii care au această așa-zisă „cunoaștere a lui Dumnezeu” au doar o viziune unilaterală, conform căreia limitează faptele Sale la un grup de oameni. Este aceasta o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Nu cumva acești oameni, cu genul acesta de cunoaștere, neagă creația tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și stăpânirea Sa asupra lor? Unii oameni nu vor să acorde atenție acestui lucru, gândindu-se în schimb: „Nu am văzut stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Ideea este ceva prea îndepărtat de mine și nu mă interesează să înțeleg. Dumnezeu face ce vrea El și asta nu are nimic de-a face cu mine. Eu sunt doar preocupat să accept conducerea lui Dumnezeu și cuvântul Său și să fiu mântuit și desăvârșit de către El. Nimic altceva nu contează pentru mine. Regulile pe care le-a făcut Dumnezeu când a creat toate lucrurile și ce face El pentru a asigura nevoile lor și ale omenirii nu au legătură cu mine.” Ce e cu modul acesta de a vorbi? Nu este un act de răzvrătire? Există cineva printre voi cu o asemenea înțelegere? Știu, chiar dacă nu spuneți asta, că foarte mulți dintre voi gândesc în felul acesta. Acest tip de persoane conformiste privesc totul din propriul punct de vedere „spiritual”. Vor doar să-L limiteze pe Dumnezeu la Biblie, să-L limiteze pe Dumnezeu la cuvintele pe care le-a rostit, la semnificația derivată din cuvântul literal scris. Nu vor să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu și nu doresc ca El să-Și distragă atenţia făcând alte lucruri. Acest tip de gândire este copilărească și este, de asemenea, exagerat de religioasă. Pot oamenii care au aceste puncte de vedere să-L cunoască pe Dumnezeu? Ar fi foarte greu ca ei să-L cunoască pe Dumnezeu. Astăzi am spus două povestiri, iar acum că ați auzit aceste două aspecte ale problemei, ați putea simți, dat fiind că tocmai ați intrat în contact cu ele, că sunt profunde sau oarecum abstracte, dificil de priceput și înțeles. Ar putea fi greu să le conectați cu acțiunile lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși. Totuși, toate acțiunile lui Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut în cadrul creației și în toată omenirea ar trebui cunoscut, clar și precis, de fiecare persoană, de toți cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu. Această cunoaștere îți va da certitudine în credința ta în adevărata existență a lui Dumnezeu. Totodată, îți va da o cunoaștere exactă a înțelepciunii lui Dumnezeu, a puterii Lui și a modului în care El asigură nevoile tuturor lucrurilor. Îți va permite să concepi clar existența adevărată a lui Dumnezeu și să vezi că aceasta nu e ficțională, nu e un mit, nu e vagă, nu este o teorie și cu siguranță nu este doar un fel de consolare spirituală, ci există cu adevărat. Mai departe, le va permite oamenilor să știe că Dumnezeu S-a îngrijit întotdeauna de toată creația și de omenire; El face asta în propriul Lui mod și în concordanță cu propriul Său ritm. Așadar, tocmai datorită faptului că Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a dat reguli, fiecare dintre acestea este capabil, așa cum a prestabilit El, să-și îndeplinească sarcinile alocate, să-și îndeplinească responsabilitățile și să-și joace propriile roluri. Predeterminat de El, fiecare lucru are propriul folos în serviciul omenirii și în spațiul și mediul în care trăiesc oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut astfel, iar omenirea nu ar fi avut un asemenea mediu de locuit, atunci ar fi imposibil ca omenirea să creadă în Dumnezeu sau să-L urmeze. Totul s-ar reduce doar la vorbărie goală. Nu este așa?

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 170

Am discutat o mulțime de subiecte și teme legate de expresia „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor,” dar știți în inimile voastre ce lucruri conferă Dumnezeu omenirii în afară de a vă furniza cuvântul Lui și de a-Și efectua lucrarea de mustrare și judecată asupra voastră? Unii oameni ar putea spune: „Dumnezeu îmi acordă har și binecuvântări și îmi dă disciplină, alinare, grijă și protecție în orice mod cu putință.” Alții vor spune: „Dumnezeu îmi oferă mâncarea și băutura de zi cu zi,” în timp ce alții vor spune chiar: „Dumnezeu îmi oferă totul.” Cu privire la aceste lucruri cu care oamenii pot lua contact în viețile lor de zi cu zi, ați putea avea cu toții câteva răspunsuri care au legătură cu propria voastră experiență de viață fizică. Dumnezeu acordă multe lucruri fiecărei persoane în parte, cu toate că ceea ce discutăm aici nu se limitează numai la sfera nevoilor zilnice ale oamenilor, ci permite fiecăruia dintre voi să privească mai departe. Din perspectivă macro, de vreme ce Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor, cum întreține El viața tuturor lucrurilor? Ca toate lucrurile să poată continua să existe, ce aduce Dumnezeu tuturor lucrurilor ca să le întrețină existența și să întrețină legile existenței lor? Acesta este ideea principală a ceea ce discutăm astăzi. […] sper că puteți conecta subiectul și lucrurile despre care am de gând să vorbesc cu faptele lui Dumnezeu și că nu le veți pune în legătură cu vreo cunoaștere sau lega de vreo cultură sau cercetare omenească. Nu vorbesc decât despre Dumnezeu și despre Dumnezeu Însuși. Aceasta este sugestia Mea pentru voi. Înțelegeți, nu-i așa?

Dumnezeu a acordat multe lucruri omenirii. Am să încep prin a vorbi despre ceea oamenii pot vedea, adică, despre ceea ce pot simți. Acestea sunt lucrurile pe care oamenii le pot înțelege înăuntrul lor și pe care le pot accepta. Așadar, haideți să începem cu lumea materială pentru a discuta despre ceea ce a oferit Dumnezeu omenirii.

1. Aerul

Mai întâi, Dumnezeu a creat aerul, ca omul să poată respira. Nu este acest „aer” aerul vieții de zi cu zi cu care oamenii sunt în contact în mod constant? Nu este acest aer lucrul pe care oamenii se bazează în orice clipă, chiar și atunci când dorm? Aerul pe care l-a creat Dumnezeu este de o importanță monumentală pentru omenire: este componenta esențială a fiecărei suflări a lor și a vieții înseși. Această substanță, care poate fi doar simțită, dar nu văzută, a fost primul dar al lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. După ce a creat aerul, a închis Dumnezeu prăvălia? După ce a creat aerul, S-a gândit Dumnezeu la densitatea aerului? S-a gândit Dumnezeu la conținutul aerului? (Da.) La ce se gândea Dumnezeu când a făcut aerul? De ce a făcut Dumnezeu aerul și care I-a fost raționamentul? Oamenii au nevoie de aer și au nevoie să respire. Înainte de toate, densitatea aerului trebuie să corespundă cu plămânul omenesc. Cunoaște cineva densitatea aerului? Nu este ceva ce trebuie să știe oamenii, nu au nevoie să știe acest lucru. Nu avem nevoie de un număr exact în legătură cu densitatea aerului, și este în regulă să avem o idee generală. Dumnezeu a făcut aerul cu o densitate care ar fi cea mai potrivită pentru ca plămânii omenești să respire. Adică, oamenii se simt confortabil și nu le va fi afectat corpul atunci când respiră. Aceasta este ideea din spatele densității aerului. Apoi vom discuta despre conținutul aerului. Mai întâi, ceea ce conține aerul nu este otrăvitor pentru oameni și, ca atare, nu le va afecta plămânul și corpul. Dumnezeu a trebuit să se gândească la toate acestea. Dumnezeu a trebuit să se gândească la faptul că aerul pe care îl respiră oamenii ar trebui să intre și să iasă ușor și că, după ce a fost inspirat, conținutul și cantitatea de aer ar trebui să fie în așa fel încât sângele, ca și aerul rezidual din plămân și din corp să fie corect metabolizat, și de asemenea, că aerul nu ar trebui să conțină nicio componentă otrăvitoare. Cu privire la aceste două standarde, nu vreau să vă îndes în cap o grămadă de cunoștințe, ci mai degrabă doar să vă informez că Dumnezeu a avut în minte un proces de gândire specific atunci când a creat fiecare lucru în parte – cel mai bun. Mai mult, în ceea ce privește cantitatea de praf din aer, cantitatea de praf, nisip și țărână de pe pământ, ca și praful care cade din cer, Dumnezeu are un plan și pentru aceste lucruri – o cale de a înlătura sau de a rezolva aceste lucruri. Deși există ceva praf, Dumnezeu a făcut în așa fel încât praful să nu afecteze trupul și respirația omului, și ca fragmentele de praf să aibă o dimensiune care să nu fie dăunătoare corpului. Nu a fost crearea aerului de către Dumnezeu misterioasă? A fost la fel de simplă ca și cum doar ar fi suflat aerul din gura Lui? (Nu.) Chiar și în crearea lucrurilor celor mai simple de către El, taina lui Dumnezeu, mințile Lui, gândurile Lui și înțelepciunea Lui sunt toate evidente. Nu este Dumnezeu realist? Adică, până și în crearea a ceva simplu, Dumnezeu se gândea la omenire. Mai întâi de toate, aerul pe care îl respiră oamenii este curat, ceea ce conține este potrivit pentru respirația oamenilor, nu este toxic și nu dăunează oamenilor, iar densitatea este calibrată pentru respirația omenească. Acest aer pe care oamenii îl inspiră și îl expiră este esențial pentru corpul lor, pentru trupul lor. Așa că oamenii pot respira în voie, fără constrângeri sau griji. Pot respira normal. Aerul este ceea ce Dumnezeu a creat la început și ceea ce este indispensabil pentru respirația omenească.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 171

2. Temperatura

Al doilea lucru este temperatura. Toată lumea știe ce este temperatura. Temperatura este ceva cu care un mediu înconjurător potrivit supraviețuirii umane trebuie să fie echipat. Dacă temperatura este prea ridicată, să spunem că temperatura este mai mare de 40 de grade Celsius, atunci nu ar fi foarte istovitor pentru oameni? Nu ar fi epuizant pentru oameni să trăiască? Dacă temperatura este prea scăzută și ajunge la minus 40 de grade Celsius? Oamenii nu ar fi în stare să o suporte nici în acest caz. Așadar, Dumnezeu a fost, de fapt, foarte atent în stabilirea acestui interval de temperatură. Intervalul de temperatură la care corpul omenesc se poate adapta este, în esență, de la minus 30 de grade Celsius la 40 de grade Celsius. Acesta este intervalul de temperatură de bază de la nord la sud. În regiunile reci, temperaturile pot scădea, probabil, până la minus 50 sau 60 de grade Celsius. O asemenea regiune nu este un loc în care Dumnezeu îi permite omului să trăiască. De ce există asemenea regiuni reci? Aici stau înțelepciunea și intențiile lui Dumnezeu. Nu-ți permite să te apropii de acele locuri. Dumnezeu protejează locurile care sunt prea fierbinți sau prea reci, ceea ce înseamnă că El nu este pregătit să-i permită omului să trăiască acolo. Nu este pentru omenire. De ce ar permite El ca asemenea locuri să existe pe pământ? Dacă Dumnezeu nu i-ar permite omului să trăiască acolo sau să existe acolo, atunci de ce le-ar fi creat Dumnezeu? Aici stă înțelepciunea lui Dumnezeu. Adică, temperatura de bază a mediului înconjurător pentru supraviețuirea omului a fost, de asemenea, ajustată în mod rezonabil de către Dumnezeu. Există și o lege aici. Dumnezeu a creat unele lucruri care să ajute la menținerea unei astfel de temperaturi, să controleze această temperatură. Ce lucruri se folosesc pentru a menține această temperatură? În primul rând, soarele le poate aduce oamenilor căldură, dar vor putea oamenii să suporte dacă este prea cald? Este cineva care îndrăznește să se apropie de soare? Există vreun instrument pe pământ care să se poată apropia de soare? (Nu.) De ce nu? Este prea fierbinte. Se va topi când se apropie de soare. Așadar, Dumnezeu a efectuat o măsură specifică a distanței soarelui față de omenire. A făcut o lucrare atentă. Dumnezeu are un standard pentru această distanță. Mai sunt și Polul Sud și Polul Nord al pământului. Acolo sunt numai ghețari. Poate omenirea să trăiască pe ghețari? Sunt potriviți pentru viața oamenilor? (Nu.) Nu, așa că oamnenii nu au să meargă acolo. Din moment ce oamenii nu merg la Polul Sud și la Polul Nord, ghețarii vor fi păstrați și vor putea să-și joace rolul, care este acela de a controla temperatura. Înțelegi? Dacă nu există Polul Sud și Polul Nord și soarele strălucește mereu pe pământ, atunci toți oamenii de pe pământ vor muri de cald. Folosește Dumnezeu numai aceste două lucruri ca să controleze o temperatură potrivită supraviețuirii omenești? Nu, mai sunt și tot felul de lucruri vii, cum ar fi iarba de pe câmp, diferite tipuri de copaci și toate soiurile de plante în păduri. Acestea absorb căldura soarelui și sintetizează energia termică a soarelui pentru a regla temperatura la care trăiesc oamenii. Mai sunt și sursele de apă, cum ar fi râurile și lacurile. Suprafața râurilor și a lacurilor nu este ceva ce poate fi decis de cineva. Nimeni nu poate controla câtă apă există pe pământ, unde curge apa, în ce direcție curge, volumul apei sau viteza curgerii. Numai Dumnezeu știe. Aceste surse diferite de apă, incluzând apele subterane și râurile și lacurile de la suprafață, pe care oamenii le pot vedea, pot, de asemenea, regla temperatura la care trăiesc oamenii. Pe deasupra, sunt tot felul de formațiuni geografice, cum ar fi munții, câmpiile, canioanele și mlaștinile; aceste diferite formațiuni geografice, suprafețele și dimensiunile lor joacă toate un rol în reglarea temperaturii. De exemplu, dacă un munte are raza de 100 de kilometri, acești 100 de kilometri vor avea un efect de 100 de kilometri. În privința numărului de lanțuri muntoase și canioane pe care Dumnezeu le-a creat pe pământ, acesta este un lucru la care Dumnezeu S-a gândit profund. Cu alte cuvinte, dincolo de existența fiecărui lucru creat de Dumnezeu este o poveste, și aceasta conține și înțelepciunea și planurile lui Dumnezeu. Să luăm, de exemplu, pădurile și toate felurile de vegetație – aria și dimensiunea spațiului în care cresc acestea nu pot fi controlate de niciun om, nici nu are vreun om ultimul cuvânt în această privință. Câtă apă absorb, câtă energie termică absorb din soare nu poate fi, de asemenea, controlat de nicio ființă omenească. Toate acestea sunt lucruri aflate în sfera a ceea ce a fost plănuit de către Dumnezeu atunci când a creat toate lucrurile.

Numai datorită planificării atente a lui Dumnezeu, a cumpănirii Sale și a aranjamentelor în toate privințele poate omul să trăiască într-un mediu înconjurător cu o temperatură atât de potrivită. Așadar, fiecare lucru în parte pe care omul îl vede cu ochii lui, cum ar fi soarele, Polul Sud și Polul Nord, despre care oamenii aud adesea, ca și diferitele viețuitoare de pe și de sub pământ și din apă, suprafețele pădurilor și a altor forme de vegetație, sursele de apă, diferitele întinderi de apă, câtă apă a mării și câtă apă dulce există, plus diferite medii înconjurătoare geografice – Dumnezeu folosește aceste lucruri pentru a menține temperaturi normale pentru supraviețuirea omului. Acest lucru este absolut. Numai pentru că Dumnezeu dă dovadă de atâta considerație este omul în stare să trăiască într-un mediu înconjurător cu asemenea temperaturi potrivite. Nu poate fi nici prea frig, nici prea cald: locurile care sunt prea călduroase și în care temperaturile depășesc nivelul la care se poate adapta corpul omenesc, cu siguranță, nu sunt pregătite pentru tine de către Dumnezeu. Locurile care sunt prea reci și în care temperaturile sunt prea scăzute; locuri care, imediat ce sosesc oamenii, îi vor îngheța în doar câteva minute încât nu vor mai fi în stare să vorbească, le va îngheța creierul, nu vor mai fi în stare să gândească și se vor sufoca în scurt timp – nici asemenea locuri nu sunt pregătite de către Dumnezeu pentru omenire. Indiferent de ce fel de cercetări vor oamenii să deruleze, sau dacă vor să inoveze sau să depășească asemenea limitări – indiferent de lucrurile la care se vor gândi oamenii, ei nu vor fi niciodată în stare să depășească limitele până la care se poate adapta corpul omenesc. Nu vor putea niciodată să scape de aceste limitări pe care Dumnezeu le-a creat pentru om. Aceasta se datorează faptului că Dumnezeu a creat ființele omenești și Dumnezeu știe cel mai bine la ce temperaturi se poate adapta corpul omenesc. Dar oamenii înșiși nu știu. De ce spun că oamenii nu știu? Ce fel de lucruri prostești au făcut oamenii? Nu au fost destui oameni care să vrea mereu să cucerească Polul Nord și Polul Sud? Ei vor mereu să meargă acolo, să ocupe pământul, ca să se stabilească acolo și să-l dezvolte. Nu este acesta un act de autodistrugere? Să spunem că ai cercetat intens Polul Sud și Polul Nord. Dar chiar dacă te poți adapta la asemenea temperaturi, poți trăi acolo și „îmbunătățești” mediul de trai al Polului Sud și al Polului Nord, va avantaja acest lucru omenirea în vreun fel? Vei fi fericit dacă se topește toată gheața de la Polul Sud și de la Polul Nord? Este incredibil. Este un act absurd. Omenirea are un mediu înconjurător în care poate supraviețui, dar nu poate sta liniștită și conștiincioasă aici și trebuie să se ducă într-un loc în care nu poate supraviețui. De ce stau astfel lucrurile? Oamenii s-au plictisit să trăiască la temperaturi potrivite. S-au bucurat de prea multe binecuvântări. În plus, mediul normal de viață a fost destul de mult distrus de către omenire, așa că ar putea la fel de bine să meargă la Polul Sud sau la Polul Nord să mai provoace niște daune sau să se implice în vreo „cauză” ca să fie un soi de „pionieri.” Nu este acest lucru o prostie? Adică, sub conducerea strămoșului ei, Satana, această omenire continuă să facă absurdități, una după alta, distrugând în mod nesăbuit și nechibzuit căminul frumos pe care Dumnezeu l-a creat pentru omenire. Asta a făcut Satana. Mai mult, văzând că supraviețuirea omului pe pământ este un pic în pericol, o grămadă de oameni vor să găsească metode să locuiască pe lună, să caute o scăpare văzând dacă pot trăi acolo. Până la urmă, oxigenul lipsește de pe lună. Pot ființele omenești să supraviețuiască fără oxigen? Din moment ce oxigenul lipsește de pe lună, nu este un loc în care poate sta omul, și totuși omul continuă să-și dorească să meargă acolo. De ce? Este autodistrugere, nu-i așa? Este un loc fără aer și temperatura nu este potrivită pentru supraviețuirea omului, deci nu este pregătită de Dumnezeu pentru om.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 172

3. Sunetul

Care este cel de-al treilea lucru? Este, de asemenea, ceva cu care un mediu de viață propice ființelor omenești trebuie să fie echipat. Mai este și ceva de care Dumnezeu a trebuit să se ocupe atunci când a creat totul. Este un lucru foarte important pentru Dumnezeu și, de asemenea, pentru toată lumea. Dacă Dumnezeu nu s-ar fi ocupat de el, ar fi fost un obstacol imens în calea supraviețuirii omului. Adică, ar fi avut un impact foarte semnificativ asupra corpului și vieții omului, în așa măsură încât omenirea nu ar fi fost capabilă să supraviețuiască într-un asemenea mediu. Se poate spune și că nicio viețuitoare nu poate supraviețui într-un asemenea mediu. Deci, care este acest lucru? Este sunetul. Dumnezeu a creat totul și totul trăiește în mâinile lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, toate lucrurile se mișcă și trăiesc. Cu alte cuvinte, existența fiecăruia dintre lucrurile pe care le-a creat Dumnezeu are valoare și sens. Adică, toate au o necesitate în spatele existenței lor. Fiecare lucru are o viață în ochii lui Dumnezeu; din moment ce toate trăiesc și se mișcă, vor produce sunete. De exemplu, pământul se învârtește în permanență, soarele se învârtește în permanență, și luna se învârtește și ea în permanență. Sunt constant produse sunete în propagarea, dezvoltările și mișcările tuturor lucrurilor. Lucrurile de pe pământ se propagă, se mișcă și se dezvoltă constant. De exemplu, poalele munților se mișcă și se reașază, în vreme ce toate viețuitoarele din adâncul mărilor se mișcă și înoată. Acest lucru înseamnă că aceste viețuitoare, toate lucrurile din ochii lui Dumnezeu, sunt în mișcare în mod constant, normal și regulat. Deci ce aduc propagarea furișă, dezvoltările și mișcările acestor lucruri? Sunete puternice. În afară de Pământ, tot felul de planete sunt și ele constant în mișcare, iar viețuitoarele și organismele de pe aceste planete se propagă și ele, se dezvoltă și sunt în mișcare. Adică, toate lucrurile cu și fără viață se mișcă permanent înainte în ochii lui Dumnezeu și, în același timp, scot sunete. Dumnezeu S-a ocupat și de aceste sunete. Ar trebui să cunoașteți motivul pentru care Se ocupă de aceste sunete, nu-i așa? Când te apropii de un avion, ce-ți va face sunetul lui asurzitor? Urechile îți vot fi asurzite pe măsură ce trece timpul. Vor fi inimile voastre în stare să reziste la acest lucru? Unii cu inimi mai slabe nu vor putea să suporte. Bineînțeles, nici aceia cu inimi tari nu vor putea să reziste dacă durează prea mult. Adică, impactul sunetului asupra corpului omenesc, indiferent dacă este vorba despre urechi sau despre inimă, este extrem de semnificativ pentru fiecare persoană în parte, iar sunetele care sunt prea puternice vor dăuna oamenilor. Așadar, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile și după ce acestea au început să funcționeze normal, Dumnezeu a tratat corespunzător și aceste sunete – sunetele tuturor lucrurilor aflate în mișcare. Acesta este, de asemenea, unul dintre considerentele necesare pe care le-a avut Dumnezeu atunci când a creat un mediu înconjurător pentru omenire.

Mai întâi de toate, înălțimea atmosferei de la suprafața pământului va influența sunetele. De asemenea, dimensiunea golurilor din sol va manipula și influența sunetul. Apoi mai este și confluența diferitelor medii geografice, care va afecta și ea sunetul. Adică, Dumnezeu folosește anumite metode pentru a scăpa de unele sunete, ca oamenii să poată supraviețui într-un mediu înconjurător pe care urechile și inimile lor îl pot suporta. Altfel, sunetele vor aduce un obstacol imens în calea supraviețuirii oamenilor, vor crea probleme majore vieților lor. Aceasta va fi o mare problemă pentru ei. Vreau să spun că Dumnezeu a fost foarte atent în crearea pământului, a atmosferei și a diferitelor tipuri de medii geografice. Înțelepciunea lui Dumnezeu este inclusă în toate acestea. Înțelegerea de către omenire a acestui lucru nu trebuie să fie prea amănunțită. Tot ceea ce trebuie să știe oamenii este faptul că acțiunea lui Dumnezeu este inclusă. Acum, spuneți-Mi, a fost necesară această lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu? Adică, să efectueze manipularea foarte precisă a sunetului pentru a menține mediul propice vieții și viețile normale ale omenirii? (Da.) Dacă această lucrare a fost necesară, atunci, din această perspectivă, se poate spune că Dumnezeu a folosit o asemenea metodă pentru a aproviziona toate lucrurile? Dumnezeu a furnizat omenirii și a creat un mediu înconjurător atât de liniștit astfel încât corpul omenesc să poată trăi foarte normal într-un asemenea mediu înconjurător fără nicio interferență, și astfel încât omenirea să fie capabilă să existe și să trăiască normal. Este aceasta una dintre modalitățile prin care Dumnezeu aprovizionează omenirea? A fost lucrul acesta pe care l-a făcut Dumnezeu foarte important? (Da.) A fost foarte necesar. Deci cum apreciați acest lucru? Chiar dacă nu puteți simți că aceasta a fost acțiunea lui Dumnezeu, nici nu știți cum a procedat Dumnezeu în acel moment, puteți totuși simți necesitatea pentru care Dumnezeu a făcut acest lucru? Puteți simți înțelepciunea lui Dumnezeu sau grija și considerația pe care le-a pus în acest lucru? (Da.) Este în regulă doar să simțiți acest lucru. Este suficient. Sunt multe lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu între toate lucrurile pe care oamenii nu le pot simți și vedea. Scopul pentru care am menționat acest lucru aici este doar acela de a vă oferi câteva informații cu privire la acțiunile lui Dumnezeu și este ca voi să puteți ajunge să Îl cunoașteți pe Dumnezeu. Aceste indicii vă pot permite să Îl cunoașteți și să Îl înțelegeți mai bine pe Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 173

4. Lumina

Cel de-al patrulea lucru are legătură cu ochii oamenilor – adică, lumina. Aceasta este și ea foarte importantă. Atunci când vezi o lumină puternică și strălucirea acestei lumini ajunge la un anumit nivel, ochii îți vor fi orbiți. La urma urmelor, ochii oamenilor sunt ochi din carne. Nu sunt imuni în fața daunelor. Îndrăznește cineva să se uite fix la soare? Unii oameni au încercat. Poți să te uiți prin ochelarii de soare, nu-i așa? Acest lucru solicită asistența din partea unor instrumente. Fără instrumente, ochiul liber al omului nu are nicio abilitate să privească direct spre soare. Totuși, Dumnezeu a creat soarele ca să aducă lumină omenirii, și El a și manipulat această lumină. Dumnezeu nu a lăsat pur și simplu soarele și nu l-a ignorat după ce l-a creat. „Cui îi pasă dacă ochii oamenilor îl pot suporta!” Dumnezeu nu face asemenea lucruri. El face lucrurile cu delicatețe și ia în considerare toate aspectele. Dumnezeu a dat omenirii ochi ca să poată vedea, dar Dumnezeu a pregătit și intervalul de strălucire în care aceasta poate vedea. Nu va merge dacă nu este destulă lumină. Dacă este atât de întuneric încât oamenii nu-și pot vedea mâna în fața lor, atunci ochii lor își vor pierde funcția și nu vor fi de niciun folos. Un loc care este prea luminos va fi insuportabil pentru ochii oamenilor și aceștia nu vor putea vedea nimic. Așadar, în mediul înconjurător în care trăiește omenirea, Dumnezeu a dat cantitatea de lumină potrivită ochilor oamenilor. Această lumină nu va răni sau afecta ochii oamenilor. Mai mult, nu va face ca ochii oamenilor să-și piardă funcția. De aceea Dumnezeu a adăugat nori în jurul soarelui și al pământului, și densitatea aerului este, de asemenea, capabilă să filtreze în mod normal lumina care poate răni ochii sau pielea oamenilor. Aceste lucruri sunt corelate. În plus, culoarea pământului creat de către Dumnezeu reflectă și ea lumina soarelui și toate tipurile de lumină și scapă de partea de intensitate a luminii care face ca ochii omenești să simtă disconfort. În felul acesta, oamenii nu au nevoie să poarte mereu ochelari închiși la culoare pentru a putea umbla pe afară și a-și vedea de viețile lor. În condiții normale, ochii omenești pot vedea lucruri în sfera viziunii lor și lumina nu va interfera cu ei. Adică, lumina nu poate fi prea penetrantă, nici prea slabă. Dacă este prea slabă, ochii oamenilor vor fi afectați și ei nu-i vor mai putea folosi pentru foarte multă vreme înainte ca ochii lor să înceteze să mai funcționeze; dacă este prea puternică, ochii oamenilor nu vor în stare să o suporte și ochii lor devin de nefolosit în 30-40 de ani sau în 40 până la 50 de ani. Vreau să spun că lumina aceasta este potrivită ca ochii oamenilor să vadă, iar daunele produse ochilor oamenilor de lumină au fost minimalizate de către Dumnezeu prin diferite metode. Indiferent dacă lumina aduce beneficii sau dezavantaje ochilor oamenilor, este suficient să permită ochilor oamenilor să reziste până la sfârșitul vieții acestora. Nu S-a gândit Dumnezeu la acest lucru cu multă băgare de seamă? Dar când Satana, diavolul, face lucruri, el nu ia niciodată în considerare nimic din toate acestea. Lumina este fie prea strălucitoare, fie prea slabă. Așa procedează Satana.

Dumnezeu a făcut aceste lucruri pentru toate aspectele corpului omenesc – vedere, auz, gust, respirație, sentimente… pentru a maximiza adaptabilitatea de supraviețuire a omenirii astfel încât aceasta să poată trăi normal și să continue să o facă. Adică, un asemenea mediu de viață existent, creat de către Dumnezeu, este mediul de viață cel mai potrivit și cel mai benefic pentru supraviețuirea umanității. Unii ar putea crede că nu este mare lucru și că e ceva foarte banal. Sunetele, lumina și aerul sunt lucruri cu care oamenii simt că s-au născut, lucruri de care se pot bucura din momentul nașterii. Dar ceea ce a făcut Dumnezeu dincolo de faptul că ei se bucură de aceste lucruri este ceva ce ei trebuie să știe și să înțeleagă. Indiferent dacă simți că e nevoie să înțelegi sau să cunoști aceste lucruri, pe scurt, când Dumnezeu a creat aceste lucruri, El Și-a folosit gândirea, a avut un plan, a avut anumite idei. Nu a pus omenirea într-un asemenea mediu de viață simplu, la întâmplare sau fără nicio considerație. Ați putea crede că fiecare dintre aceste lucruri despre care am vorbit nu reprezintă mare lucru, dar în viziunea Mea, fiecare lucru pe care Dumnezeu l-a furnizat omenirii este necesar pentru supraviețuirea umanității. În aceasta este acțiunea lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 174

5. Curentul de aer

Care este cel de-al cincilea lucru? Acest lucru are foarte mare legătură cu fiecare zi a fiecărei ființe omenești, iar această relație este puternică. Este un lucru fără de care corpul omenesc nu poate trăi în această lume materială. Acest lucru este curentul de aer. „Curent de aer” este o expresie pe care probabil o înțeleg toți oamenii. Deci, ce este curentul de aer? (Curentul de aer este felul în care se mișcă aerul.) Ați putea spune că felul în care se mișcă aerul se numește „curent de aer.” Curentul de aer este vântul pe care ochiul omenesc nu îl poate vedea. Este și o modalitate prin care se mișcă gazul. Dar care este curentul de aer despre care vorbim în primul rând aici? Veți înțelege de îndată ce o spun. Pământul duce munții, mările și toate lucrurile în timp ce se învârtește, iar când se învârtește, există viteză. Chiar dacă nu poți simți nicio rotație, rotația sa există cu adevărat. Ce aduce rotația sa? Este vânt pe la urechile tale atunci când alergi? Dacă vântul poate fi generat atunci când alergi, cum să nu poată fi putere eoliană atunci când pământul se învârtește? Când pământul se învârtește, toate lucrurile sunt în mișcare. El este în mișcare și se învârtește cu o anumită viteză, în timp ce toate lucrurile de pe pământ se propagă și se dezvoltă, de asemenea. Așadar, mișcarea la o anumită viteză va aduce în mod natural curent de aer. Acesta este curentul de aer. Va afecta curentul de aer corpul omenesc într-o anumită măsură? Vezi tu, taifunurile obișnuite nu sunt atât de puternice, dar, când lovesc, oamenii nu pot rămâne pe loc și li se pare dificil să meargă în bătaia vântului. Este dificil chiar și să facă un pas. Este atât de puternic încât unii oameni sunt împinși în ceva de vânt și nu se pot mișca. Acesta este unul dintre felurile în care curentul de aer poate afecta omenirea. Dacă pământul întreg ar fi plin de câmpii, i-ar fi extrem de dificil corpului omenesc să suporte curentul de aer care ar fi generat de rotația pământului și de mișcarea tuturor lucrurilor la o anumită viteză. Ar fi extrem de dificil de suportat. Dacă așa ar sta lucrurile, acest curent de aer nu doar ar afecta omenirea, ar distruge-o. Nimeni nu ar putea să supraviețuiască într-un asemenea mediu înconjurător. De aceea, Dumnezeu folosește diferite medii geografice pentru a rezolva asemenea curenți de aer, pentru a slăbi asemenea curenți de aer, schimbându-le direcția, viteza și forța prin diferite medii. De aceea oamenii pot vedea diferite medii înconjurătoare geografice, cum ar fi munții, lanțurile muntoase, câmpiile, dealurile, depresiunile, văile, platourile și râurile. Dumnezeu aplică aceste diferite medii geografice pentru a schimba viteza, direcția și forța unui curent de aer, folosind o asemenea metodă pentru a-l reduce sau manipula într-o viteză, direcție și forță potrivite ale vântului, astfel încât oamenii să poată avea un mediu de viață normal. Este necesar să facă acest lucru? (Da.) Să facă așa ceva pare dificil pentru oameni, dar este ușor pentru Dumnezeu, pentru că El observă toate lucrurile. Pentru El, să creeze un mediu înconjurător cu un curent de aer potrivit pentru omenire este prea simplu, prea ușor. Așadar, într-un astfel de mediu înconjurător creat de către Dumnezeu, fiecare lucru între lucruri este indispensabil. Există valoare și necesitate în întreaga lor existență. Cu toate acestea, Satana și omenirea coruptă nu înțeleg o asemenea filosofie. Ei continuă să distrugă și să se dezvolte, visând cu înfumurare să transforme munții în pământ plat, umplând canioanele și construind zgârie-nori pe pământ plat pentru a crea jungle de beton. Este speranța lui Dumnezeu că omenirea poate trăi fericită, poate crește fericită și poate petrece fiecare zi fericită în mediul înconjurător cel mai potrivit pe care El l-a pregătit pentru ea. De aceea Dumnezeu nu a fost niciodată nepăsător în ceea ce privește felul în care tratează mediul de viață al omenirii. De la temperatură la aer, de la sunet la lumină, Dumnezeu a făcut planuri și aranjamente complicate, astfel încât corpurile oamenilor și mediul lor înconjurător de viață să nu fie supuse niciunei interferențe din partea condițiilor naturale, și, în schimb, omenirea să fie capabilă să trăiască, să se înmulțească normal și să trăiască normal împreună cu toate lucrurile, într-o coexistență armonioasă. Toate acestea sunt furnizate de către Dumnezeu tuturor lucrurilor și omenirii.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 175

Percepeți acum cea mai mare diferență între Dumnezeu și omenire? Cine este stăpânul tuturor lucrurilor? Este omul? (Nu.) Atunci, care este diferența între felul în care Dumnezeu și omenirea se ocupă de toate lucrurile? (Dumnezeu stăpânește și aranjează toate lucrurile, în timp ce omul se bucură de toate.) Sunteți de acord cu aceste cuvinte? Cea mai mare diferență între Dumnezeu și omenire este aceea că Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile și asigură toate lucrurile. Dumnezeu este sursa a tot, și omenirea se bucură de toate lucrurile, în timp ce Dumnezeu le asigură. Adică, omul se bucură de toate lucrurile atunci când acceptă viața pe care Dumnezeu o conferă tuturor lucrurilor. Omenirea se bucură de rezultatele creării tuturor lucrurilor de către Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu este Stăpânul. Atunci, din perspectiva tuturor lucrurilor, care este diferența dintre Dumnezeu și omenire? Dumnezeu poate vedea limpede modelele de creștere ale tuturor lucrurilor și controlează și domină modelele de creștere ale tuturor lucrurilor. Adică, toate lucrurile sunt în ochii lui Dumnezeu și în aria inspectării Lui. Poate omenirea să vadă toate lucrurile? Ceea ce vede omenirea este limitat – reprezintă doar ceea ce vede în fața ochilor lor. Dacă te urci pe muntele acesta, ceea ce vezi este muntele acesta. Nu poți vedea ce se află de partea cealaltă a muntelui. Dacă te duci la plajă, poți vedea partea aceasta de ocean, dar nu știi cum este cealaltă parte a oceanului. Dacă ajungi la această pădure, poți vedea plantele din fața ochilor tăi și din jurul tău, dar nu poți vedea ceea ce este mai departe. Oamenii nu pot vedea locurile mai înalte, mai îndepărtate și mai adânci. Tot ceea ce pot ei vedea se află în fața ochilor lor și în raza vederii lor. Chiar dacă oamenii cunosc sistemul celor patru anotimpuri dintr-un an și sistemul de creștere al tuturor lucrurilor, ei nu sunt în stare să gestioneze sau să domine toate lucrurile. Pe de altă parte, felul în care Dumnezeu vede toate lucrurile este ca și cum Dumnezeu ar vedea o mașinărie pe care a construit-o personal. Ar cunoaște extrem de bine fiecare piesă componentă. Care îi sunt principiile, care îi sunt sistemele și care îi este scopul – Dumnezeu cunoaște toate aceste lucruri, simplu și limpede. De aceea Dumnezeu este Dumnezeu și omul este om! Chiar dacă omul continuă să cerceteze știința și legile tuturor lucrurilor, aceasta se întâmplă într-o arie redusă, în vreme ce Dumnezeu controlează totul. Pentru om, acest lucru este infinit. Dacă omul cercetează un lucru foarte mărunt pe care l-a făcut Dumnezeu, și-ar putea petrece întreaga viață cercetându-l, fără a obține vreun rezultat real. De aceea, dacă folosești cunoașterea și ceea ce ai învățat ca să-L studiezi pe Dumnezeu, nu vei fi niciodată capabil să-L cunoști sau să-L înțelegi pe Dumnezeu. Dar dacă folosești calea de a căuta adevărul și de a-L căuta pe Dumnezeu, și Îl privești pe Dumnezeu din perspectiva dobândirii cunoașterii de Dumnezeu, atunci într-o zi vei recunoaște că acțiunile și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt pretutindeni, și vei mai ști și exact de ce este Dumnezeu numit Stăpânul tuturor lucrurilor și sursa vieții tuturor lucrurilor. Cu cât ai mai mult dintr-o astfel de cunoaștere, cu atât vei înțelege de ce Dumnezeu este numit Stăpânul tuturor lucrurilor. Toate lucrurile și totul, inclusiv tu, primesc constant ciclul neîntrerupt de aprovizionare din partea lui Dumnezeu. Vei fi, de asemenea, în stare să simți clar că în această lume și în această omenire, nu există nimeni în afară de Dumnezeu care să poată avea o asemenea putere și o asemenea substanță pentru a stăpâni, a gestiona și a menține existența tuturor lucrurilor. Când obții o asemenea înțelegere, vei recunoaște cu adevărat că Dumnezeu este Dumnezeul tău. Când ajungi la acest punct, L-ai acceptat cu adevărat pe Dumnezeu și I-ai permis să fie Dumnezeul tău și Stăpânul tău. Când ai o asemenea înțelegere și când viața ta ajunge într-un asemenea punct, Dumnezeu nu te va mai pune la încercare și judeca, nici nu-ți va mai cere nimic, pentru că tu Îl înțelegi pe Dumnezeu, Îi cunoști inima și L-ai acceptat cu adevărat pe Dumnezeu în inima ta. Acesta este un motiv important pentru comunicarea acestor subiecte despre stăpânirea și gestionarea tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Este pentru a le oferi oamenilor mai multă cunoaștere și înțelegere, nu doar pentru a te face să recunoști, ci și pentru a-ți da mai multă cunoaștere practică și înțelegere a acțiunilor lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 176

Cerealele, fructele și legumele și toate tipurile de nuci sunt toate alimente vegetariene. Chiar dacă sunt alimente vegetariene, ele au suficiente substanțe nutritive ca să satisfacă necesitățile corpului omenesc. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a spus: „este suficient să dau omenirii acestea. Omenirea poate mânca doar aceste lucruri.” Dumnezeu nu S-a oprit aici și, în schimb, a pregătit pentru omenire lucruri care au un gust chiar mai delicios. Care sunt aceste lucruri? Diferitele tipuri de cărnuri și pește pe care majoritatea dintre voi le puteți vedea și mânca. Există atât de multe tipuri de cărnuri și pește pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru om. Toți peștii trăiesc în apă, textura cărnii lor este diferită de aceea a cărnii crescute pe pământ, și pot asigura omenirii diferite substanțe nutritive. Proprietățile peștilor pot regla, de asemenea, răceala și căldura din corpurile omenești, astfel încât aceștia sunt extrem de folositori pentru omenire. Dar nu se poate abuza de ceea ce are gust bun. Este aceeași vorbă: Dumnezeu oferă omenirii cantitatea potrivită la timpul potrivit, astfel încât oamenii să se poată bucura în mod normal și potrivit de aceste lucruri în conformitate cu anotimpul și timpul. Ce include carnea de pasăre? Pui, prepeliță, porumbel etc. Mulți oameni mănâncă și rață și gâscă. Deși Dumnezeu a pregătit aceste feluri de carne, Dumnezeu avea anumite cerințe de la aleșii Lui și le-a delimitat la o anumită varietate în Epoca Legii. Acum, această varietate se bazează pe gustul individual și înțelegerea personală. Aceste diferite tipuri de cărnuri asigură corpului omenesc diferite substanțe nutritive, care pot completa proteina și fierul, pot îmbogăți sângele, pot întări mușchii și oasele și pot oferi mai multă energie. Indiferent de ce metode folosesc oamenii pentru a le găti și mânca, pe scurt, aceste lucruri pot, pe de o parte, ajuta oamenii să îmbunătățească aromele și apetiturile și, pe de altă parte, să-și satisfacă stomacurile. Cel mai important lucru este acela că îi pot asigura corpului omenesc necesitățile nutriționale zilnice. Acestea sunt aspecte pe care Dumnezeu le-a luat în considerație atunci când a pregătit mâncarea pentru omenire. Există alimente vegetariene, precum și cărnuri – nu este acesta un lucru bogat și din belșug? Dar oamenii ar trebui să înțeleagă care erau intențiile originare ale lui Dumnezeu atunci când a pregătit toate alimentele pentru omenire. A fost ca să permită omenirii să se bucure cu lăcomie de aceste alimente materiale? Dar dacă oamenii abuzează de această satisfacție materială? Nu devin îmbuibați? Nu aduce îmbuibarea diferite feluri de boli corpului omenesc? (Ba da.) De aceea, Dumnezeu repartizează cantitatea potrivită la timpul potrivit și le permite oamenilor să se bucure de diferite alimente, în concordanță cu perioadele de timp și cu anotimpurile. De exemplu, după ce au trăit o vară foarte fierbinte, oamenii vor acumula destul de multă căldură, uscăciune patogenă și umiditate în corpurile lor. Atunci când vine toamna, se vor coace multe feluri de fructe, iar când oamenii mănâncă unele fructe, umiditatea este înlăturată. În același timp, vitele și oile vor fi crescut robuste, așa că oamenii ar trebui să mănânce niște carne ca aliment. După ce mănâncă diferite tipuri de carne, corpurile oamenilor vor avea energie și căldură pentru a-i ajuta să suporte frigul iernii și, ca rezultat, vor putea trece de iarnă în pace. Ce timp pentru a pregăti ce lucruri pentru omenire și la ce moment să lase lucrurile să crească, să rodească și să se coacă – toate acestea sunt controlate și stăpânite cu chibzuință de către Dumnezeu. Acesta este subiectul despre „cum Dumnezeu a pregătit mâncarea necesară pentru traiul de zi cu zi al omului.” În afară de toate tipurile de hrană, Dumnezeu mai asigură omenirii și surse de apă. Oamenii trebuie să bea niște apă după masă. Ajunge doar să mănânce fructe? Oamenii nu vor fi în stare să reziste doar mâncând fructe și, în plus, în unele anotimpuri nu există niciun fruct. Deci cum poate fi rezolvată problema apei pentru omenire? Cu Dumnezeu pregătind multe surse de apă la suprafața pământului și în subteran, inclusiv lacuri, râuri și izvoare. Din aceste surse de apă se poate bea în situații în care nu există nicio contaminare sau procesare umană sau alterare. Adică, în legătură cu sursele de hrană pentru viețile corpurilor fizice ale oamenilor, Dumnezeu a făcut pregătiri foarte precise, foarte exacte și foarte potrivite, astfel încât viețile oamenilor sunt bogate și îmbelșugate și nu le lipsește nimic. Acesta este un lucru pe care oamenii îl pot simți și vedea.

În plus, printre toate lucrurile, Dumnezeu a creat și unele plante, animale și tot felul de ierburi care sunt deosebit de folositoare pentru a îngriji răni sau a vindeca bolile oamenilor. Ce faci, de exemplu, dacă te arzi sau te opărești din greșeală cu apă fierbinte? Poți să clătești arsura cu apă? Poți să găsești pur și simplu o bucată de cârpă undeva și să o înfășori? S-ar putea să se umple de puroi sau să se infecteze în felul acesta. De exemplu, dacă faci febră, răcești, suferi un accident de muncă, o durere de stomac din cauză că ai mâncat ceva nepotrivit sau dezvolți anumite boli din cauza obiceiurilor de viață sau a problemelor emoționale, cum ar fi boli vasculare, afecțiuni psihologice sau boli ale organelor interne – există plante corespunzătoare care să vindece toate acestea. Există plante care îmbunătățesc circulația sângelui pentru a înlătura stagnarea, pentru a alina durerea, pentru a opri hemoragia, pentru a oferi anestezie, pentru a ajuta oamenii să-și recapete pielea normală, să înlăture staza sângelui în corp și să elimine toxinele din corp. Pe scurt, toate pot fi folosite în viața de zi cu zi. Ele sunt utile oamenilor și au fost pregătite de către Dumnezeu pentru corpul omenesc, în caz de nevoie. Unele dintre ele a fost lăsat de Dumnezeu să fie descoperite accidental de către om, în timp ce altele au fost descoperite datorită unor fenomene speciale sau de către anumiți oameni pregătiți de către Dumnezeu. După descoperirea lor, omenirea avea să le dea mai departe și apoi, mulți oameni aveau să știe despre ele. Astfel, crearea acestor plante de către Dumnezeu are valoare și semnificație. Pe scurt, toate aceste lucruri sunt de la Dumnezeu și au fost pregătite și plantate atunci când El a creat un mediu de viață pentru omenire. Toate aceste lucruri sunt foarte necesare. Au fost considerațiile lui Dumnezeu mai bine gândite decât acelea ale omenirii? Când vezi tot ceea ce a făcut Dumnezeu, ești în stare să percepi partea practică a lui Dumnezeu? Dumnezeu a lucrat în taină. Când omul încă nu apăruse pe această lume, înainte de a lua contact cu această omenire, Dumnezeu crease deja toate acestea. Tot ceea ce a făcut El a fost de dragul omenirii, pentru supraviețuirea acesteia și din considerație față de existența omenirii, astfel încât omenirea să poată trăi fericită în această lume materială bogată și îmbelșugată pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ea, netrebuind să-și facă griji cu privire la hrană sau îmbrăcăminte și nelipsindu-i nimic. Omenirea continuă să se înmulțească și să supraviețuiască într-un asemenea mediu înconjurător.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 177

La început, am vorbit despre mediul de viață al omului și despre ceea ce Dumnezeu a făcut, a pregătit și a gestionat pentru acest mediu înconjurător, ca și despre relația dintre toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru omenire și despre felul în care Dumnezeu S-a ocupat de aceste relații pentru a împiedica toate lucrurile să provoace daune omenirii. Dumnezeu a rezolvat și impacturile negative asupra mediului omului cauzate de diferite elemente care sunt aduse de toate lucrurile, a permis tuturor lucrurilor să-și maximizeze funcțiile și a adus omenirii un mediu înconjurător favorabil și toate elementele benefice, permițând omenirii să se adapteze la un asemenea mediu înconjurător și să continue normal ciclul înmulțirii și al vieții. Apoi a urmat hrana necesitată de corpul omenesc – mâncarea și băutura de zi cu zi. Aceasta este și ea o condiție necesară pentru supraviețuirea omenirii. Adică, corpul omenesc nu poate trăi doar din respirație, doar cu lumina soarelui sau cu vântul sau doar cu temperaturi potrivite. Ei au nevoie și să-și umple stomacurile. Aceste lucruri care să le umple stomacurile au fost și ele în întregime pregătite de către Dumnezeu pentru omenire – aceasta este sursa hranei omenirii. După ce ați văzut toate aceste produse bogate și îmbelșugate – sursele de hrană și băutură ale omenirii – puteți spune că Dumnezeu este sursa aprovizionării pentru omenire și pentru toate lucrurile? Dacă Dumnezeu ar fi creat numai copacii și iarba sau felurite ființe vii atunci când a creat toate lucrurile, dacă acele diferite ființe vii și plante ar fi fost toate doar ca să le mănânce vitele și oile, sau ar fi fost pentru zebre, căprioare și alte soiuri de animale (de exemplu, leii mănâncă lucruri cum ar fi zebrele și căprioarele, iar tigrii mănâncă lucruri cum ar fi mieii și porcii) dar nu ar fi fost nici măcar un singur lucru potrivit să-l mănânce oamenii, ar merge? Nu ar merge. Omenirea nu ar fi fost în stare să continue să supraviețuiască. Dar dacă oamenii ar mânca numai frunzele copacilor? Ar merge? Ar putea oamenii să mănânce iarba pregătită pentru oi? S-ar putea să fie în regulă dacă o încearcă doar un pic, dar dacă ei continuă să o mănânce pe termen lung, stomacul uman nu ar putea suporta și n-ar rezista mult. Și există chiar și lucruri care pot fi mâncate de animale, dar dacă le mănâncă oamenii, vor fi otrăviți. Există unele lucruri otrăvitoare pe care animalele le pot mânca fără a fi afectate, dar oamenii nu pot face același lucru. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a creat ființele omenești, așa că Dumnezeu cunoaște cel mai bine principiile și structura corpului omenesc și de ce au oamenii nevoie. Lui Dumnezeu Îi sunt perfect limpezi compoziția și conținutul acestuia, de ce are nevoie, ca și felul în care funcționează, absorb, elimină și metabolizează organele interne ale corpului omenesc. Oamenilor nu le este limpede acest lucru și uneori mănâncă și suplimentează orbește. Suplimentează prea mult și ajung să producă un dezechilibru. Dacă mănânci și te bucuri normal de aceste lucruri pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine, atunci nu va fi nimic în neregulă cu tine. Chiar dacă uneori ești într-o dispoziție proastă și ai circulația sângelui îngreunată, nu contează. Trebuie doar să mănânci un anumit tip de plantă și staza va dispărea. Dumnezeu a pregătit toate aceste lucruri. Așadar, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este cu mult deasupra oricărei alte viețuitoare. Dumnezeu a pregătit medii de viață pentru toate tipurile de plante și a pregătit hrană și medii de viață pentru toate tipurile de animale, dar numai necesitățile omenirii cu privire la propriul ei mediu de viață sunt cele mai stricte și mai intolerante la a fi neglijate. Altfel, omenirea nu ar fi capabilă să continue să se dezvolte, să se înmulțească și să trăiască normal. Dumnezeu știe cel mai bine acest lucru în inima Lui. Când Dumnezeu a făcut acest lucru, El i-a acordat o importanță mai mare decât oricărui altul. Poate că nu ești în stare să percepi importanța unui lucru nesemnificativ pe care îl vezi și de care te bucuri, sau a ceva despre care simți că te-ai născut cu el și de care te poți bucura, totuși, în taină sau poate cu mult timp în urmă, Dumnezeu l-a pregătit pentru tine cu înțelepciunea Lui. Dumnezeu a eliminat și a rezolvat în cea mai mare măsură posibilă toți factorii negativi care îi sunt nefavorabili omenirii și care pot afecta corpul omenesc. Ce clarifică acest lucru? Clarifică atitudinea lui Dumnezeu față de omenire atunci când i-a creat pe aceștia de data aceasta? Care a fost acea atitudine? Atitudinea lui Dumnezeu a fost riguroasă și serioasă și El nu a tolerat interferența niciunor factori sau condiții sau orice forțe inamice în afară de Dumnezeu. Din aceasta, poți vedea atitudinea lui Dumnezeu atunci când a creat omenirea și în gestionarea omenirii de către Dumnezeu de data aceasta. Care este atitudinea lui Dumnezeu? Prin mediul de viață și supraviețuire de care omenirea se bucură, cât și prin mâncarea, băutura și trebuințele de zi cu zi, putem vedea atitudinea de responsabilitate față de oameni a lui Dumnezeu, pe care el a avut-o încă de când i-a creat, ca și hotărârea lui Dumnezeu să mântuiască omenirea de data aceasta. Putem vedea autenticitatea lui Dumnezeu prin aceste lucruri? Putem vedea minunăția lui Dumnezeu? Putem vedea caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu? Putem vedea atotputernicia lui Dumnezeu? Dumnezeu Își folosește pur și simplu metodele Sale atotputernice și înțelepte pentru a asigura totul omenirii, ca și tuturor lucrurilor. Că veni vorba, după ce am spus atât de multe, sunteți în stare să spuneți că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor? (Da.) Aceasta, cu siguranță. Aveți vreo îndoială? (Nu.) Furnizarea tuturor lucrurilor de către Dumnezeu este suficientă ca să arate că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor, pentru că El este sursa furnizării care a îngăduit tuturor lucrurilor să existe, să trăiască, să se înmulțească și să meargă mai departe. În afară de Dumnezeu, nu mai există nimeni. Dumnezeu împlinește necesitățile tuturor lucrurilor și toate necesitățile omenirii, indiferent dacă este vorba despre mediul de viață al oamenilor cel mai de bază, de ceea ce oamenii au nevoie zi de zi sau de furnizarea adevărului duhurilor oamenilor. Din toate perspectivele, când vine vorba despre identitatea lui Dumnezeu și de statutul Lui pentru omenire, numai Dumnezeu Însuși este sursa vieții tuturor lucrurilor. Este acest lucru corect? (Da.) Adică, Dumnezeu este Domnitor, Stăpân și Furnizor al acestei lumi materiale pe care oamenii o pot vedea cu proprii ochi și simți. Pentru omenire, nu este aceasta identitatea lui Dumnezeu? Acest lucru este în întregime adevărat. Așa că, atunci când vezi păsările zburând pe cer, ar trebui să știi că Dumnezeu a creat lucrurile care zboară. Dar există viețuitoare care înoată în apă, și supraviețuiesc și acestea în diferite moduri. Copacii și plantele care trăiesc în sol înmuguresc primăvara și rodesc și își pierd frunzele toamna, și până vine iarna, toate frunzele au căzut și trec peste iarnă. Acesta este modul lor de supraviețuire. Dumnezeu a creat toate lucrurile, fiecare trăind în diferite forme și în diferite moduri și folosind diferite metode de a-și etala puterea și forma de viață. Indiferent de metodă, totul este sub stăpânirea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care Dumnezeu stăpânește peste toate formele de viață și viețuitoarele? Este de dragul supraviețuirii omenirii? (Da.) El controlează toate legile vieții pentru supraviețuirea omenirii. Acest lucru arată cât de importantă este supraviețuirea omenirii pentru Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 178

Dumnezeu nu este doar Dumnezeul aleșilor Lui. În prezent, Îl urmezi pe Dumnezeu și El este Dumnezeul tău, dar pentru cei în afară de oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu, este Dumnezeu Dumnezeul lor? Este Dumnezeu Dumnezeul tuturor oamenilor, în afară de cei care Îl urmează? Este Dumnezeu Dumnezeul tuturor lucrurilor? (Da.) Atunci, Își face Dumnezeu lucrarea și Își efectuează acțiunile numai asupra acelora care Îl urmează? (Nu.) Care este sfera ei? Dintr-o perspectivă redusă, sfera acesteia este întreaga omenire și printre toate lucrurile. Din perspectivă lărgită, este întregul univers. Așa că putem spune că Dumnezeu Își face lucrarea și Își efectuează acțiunile asupra întregii omeniri. Acest lucru este suficient pentru a-i informa pe oameni despre Dumnezeu Însuși. Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu și vrei cu adevărat să-L cunoști și să-L înțelegi, atunci nu te limita numai la cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu și nu te limita numai la povestirile despre lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o odinioară. Dacă încerci să-L cunoști în acest fel, atunci Îl încadrezi pe Dumnezeu într-o anumită limită. Îl vezi pe Dumnezeu ca prea nesemnificativ. Ce influențe ar avea asemenea consecințe asupra ta? Nu ai fi niciodată capabil să cunoști minunăția și supremația lui Dumnezeu, și nu ai fi niciodată capabil să cunoști puterea, atotputernicia lui Dumnezeu și anvergura autorității Lui. O asemenea înțelegere ar afecta abilitatea ta de a accepta adevărul că Dumnezeu este Stăpânitorul tuturor lucrurilor, precum și cunoașterea ta cu privire la adevărata identitate și adevăratul statut al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă înțelegerea ta asupra lui Dumnezeu are o anvergură limitată, ceea ce poți primi este, de asemenea, limitat. De aceea, trebuie să-ți lărgești anvergura și să-ți deschizi orizonturile. Fie că este vorba despre anvergura lucrării lui Dumnezeu, despre gestionarea lui Dumnezeu și stăpânirea lui Dumnezeu sau despre toate lucrurile stăpânite și gestionate de către Dumnezeu, ar trebui să ajungi să cunoști totul și să ajungi să cunoști acțiunile lui Dumnezeu din acestea. Printr-o asemenea modalitate de înțelegere, vei simți în subconștient că Dumnezeu stăpânește, gestionează și aprovizionează toate lucrurile între ele. În același timp, vei percepe de asemenea cu adevărat faptul că ești o parte a tuturor lucrurilor și un membru al tuturor lucrurilor. Cum Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile, trebuie ca și tu să accepți stăpânirea și aprovizionarea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu îl poate nega. Toate lucrurile sunt supuse propriilor lor legi, și anume, stăpânirii lui Dumnezeu, și toate lucrurile au propria lor regulă pentru supraviețuire, care este, la rândul ei, sub stăpânirea lui Dumnezeu, în vreme ce soarta oamenilor și lucrurile de care au ei nevoie sunt și ele în strânsă legătură cu stăpânirea lui Dumnezeu și cu aprovizionarea Lui. De aceea, sub stăpânirea și conducerea lui Dumnezeu, omenirea și toate lucrurile sunt interconectate, interdependente și împletite. Acesta este scopul și valoarea creării tuturor lucrurilor de către Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 179

Încă de când le-a creat Dumnezeu, pe baza legilor pe care le-a stabilit, toate lucrurile au fost funcționale și s-au dezvoltat cu regularitate. Sub privirea Lui, sub conducerea Sa, toate lucrurile s-au dezvoltat cu regularitate, alături de supravieţuirea umană. Nimic nu poate schimba aceste legi și nimic nu le poate distruge. Datorită domniei lui Dumnezeu, toate ființele se pot înmulți și datorită domniei si gestionării Lui, toate ființele pot supraviețui. Cu alte cuvinte, sub domnia lui Dumnezeu, toate ființele se nasc, se dezvoltă, dispar și se reîntrupează în mod sistematic. Când vine primăvara, burnița aduce un sentiment primăvăratic și umezește pământul. Solul începe să se dezghețe și iarba își croiește drum prin sol și începe să încolțească, pe când copacii se înverzesc treptat. Toate aceste forme de viață aduc o vitalitate proaspătă pământului. Aceasta este scena în care se nasc și se dezvoltă toate ființele. Tot felul de animale ies și ele din vizuinile lor ca să simtă căldura de primăvară şi să înceapă un nou an. Toate fiinţele se tolănesc la soare în timpul verii şi se bucură de căldura adusă de anotimp. Toate cresc repede; copacii, iarba şi toate tipurile de plante cresc foarte repede, apoi înfloresc şi dau roade. Toate ființele sunt foarte ocupate în timpul verii, inclusiv oamenii. Toamna, ploile aduc răcoarea autumnală, iar toate tipurile de fiinţe vii încep să simtă că sosește vremea recoltei. Toate fiinţele dau roade, iar oamenii, de asemenea, datorită producției acestor ființe, încep să recolteze tot felul de lucruri pentru a pregăti hrana pentru iarnă. Iarna, toate ființele încep, treptat, să se odihnească în frig, să stea liniștite, iar oamenii iau și ei o pauză în acest anotimp. Aceste tranziții de la primăvară la vară, la toamnă și la iarnă – toate aceste schimbări apar în conformitate cu legile stabilite de Dumnezeu. El conduce toate lucrurile şi oamenii folosind aceste legi şi a stabilit pentru omenire un bogat şi colorat mod de viaţă, pregătind un mediu de supravieţuire care are temperaturi şi anotimpuri diferite. În cadrul acestor medii sistematice pentru supravieţuire, oamenii pot, de asemenea, să supravieţuiască și să se înmulțească într-un mod ordonat. Oamenii nu pot schimba aceste legi şi nicio persoană sau ființă nu le poate încălca. Deși au avut loc nenumărate modificări – mările au devenit câmpuri, în timp ce câmpurile au devenit mări – aceste legi continuă să existe. Ele există pentru că Dumnezeu există. Asta datorită domniei lui Dumnezeu şi a gestionării Lui. Cu acest tip de mediu ordonat și mare, viaţa oamenilor merge înainte în cadrul acestor legi si reguli. Aceste legi au cultivat generaţie după generaţie de oameni şi generaţie după generaţie de oameni au supraviețuit în cadrul acestor legi. Oamenii s-au bucurat de acest mediu ordonat pentru supravietuire, precum și de toate lucrurile create de Dumnezeu pentru generaţie după generaţie de oameni. Chiar dacă oamenii simt că aceste tipuri de legi sunt inerente, chiar dacă ei le dezaprobă în totalitate şi chiar dacă nu simt că Dumnezeu orchestrează aceste legi, că El conduce peste aceste legi, orice ar fi, Dumnezeu este mereu angajat în această lucrare neschimbătoare. Scopul Lui în această lucrare neschimbătoare este supravieţuirea omenirii, astfel încât oamenii să poată dăinui.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 180

Mai întâi, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a trasat limite pentru munți, câmpii, deșerturi, dealuri, râuri și lacuri. Pe pământ există munți, câmpii, deșerturi, dealuri, precum și diferite acumulări de apă. Nu sunt acestea reliefuri diferite? Dumnezeu a trasat limite între toate aceste diferite tipuri de relief. Când vorbim despre trasarea limitelor, înseamnă că munții au contururile lor, câmpiile au propriile lor contururi, deșerturile au o anumită întindere, iar dealurile au o suprafață determinată. Mai există și un număr determinat de acumulări de apă, cum ar fi râurile și lacurile. Adică, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a împărțit totul foarte clar. Dumnezeu a determinat deja pe câți kilometri se întinde un munte, care sunt proporțiile lui. A determinat, de asemenea, pe câți kilometri se întinde o câmpie și care sunt proporțiile ei. Când a creat toate lucrurile, El a determinat și întinderea deșertului, dar și pe cea a dealurilor și dimensiunile lor și ce anume le delimitează – El a determinat și toate aceste lucruri. El a determinat întinderea râurilor și a lacurilor când le-a creat – toate au limitele lor. Așadar, la ce ne referim când spunem „limite”? Tocmai am vorbit despre modul în care domnia lui Dumnezeu peste toate lucrurile stabilește legi pentru toate lucrurile. Adică, întinderea și limitele munților nu se vor extinde sau nu vor descrește datorită rotației pământului sau trecerii timpului. Acest lucru este stabilit: această „stabilire” este domnia lui Dumnezeu. În ce privește zonele de câmpie, care este întinderea lor, ce anume le mărginește, acest lucru a fost stabilit de Dumnezeu. Ele au o limită, iar o movilă nu va răsări la întâmplare în mijlocul unei câmpii. Câmpia nu se va transforma brusc într-un munte – acest lucru nu se va întâmpla. Legile și limitele despre care tocmai am vorbit se referă la asta. În ce privește deșertul, nu vom menționa aici rolurile lui sau ale oricărei alte forme de relief sau locația lor geografică, ci doar limitele lui. Sub domnia lui Dumnezeu, nici suprafața deșertului nu se va extinde. Asta deoarece Dumnezeu i-a conferit legea lui, întinderea lui. Cât de mare este întinderea lui, care e rolul lui, ce îl mărginește și unde este amplasat – acest lucru a fost deja stabilit de Dumnezeu. El nu își va depăși întinderea, nu-și va schimba poziția și nu își va extinde, la întâmplare, suprafața. Deși cursurile de apă, cum sunt râurile și lacurile, sunt toate sistematice și continue, nu au ieșit niciodată din întinderea lor și nu și-au depășit limitele. Toate curg într-un sens în mod sistematic, în direcția în care trebuie să curgă. Așadar, sub legile domniei lui Dumnezeu, niciun râu sau lac nu va seca în mod arbitrar și nu își va schimba, la întâmplare, cursul sau debitul datorită rotației pământului sau a trecerii timpului. Toate acestea sunt în puterea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toate lucrurile create de Dumnezeu, în mijlocul acestei omeniri, își au locurile, zonele și suprafețele stabilite. Adică, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, limitele lor au fost stabilite, iar acestea nu pot fi modificate, înnoite sau schimbate arbitrar. La ce se referă „arbitrar”? Se referă la faptul că ele nu își vor modifica, extinde sau schimba forma inițială, la întâmplare, în funcție de vreme, temperatură sau viteza de rotație a pământului. De pildă, un munte are o anumită înălțime, baza lui are o anumită suprafață, are o anumită altitudine și o anumită cantitate de vegetație. Toate acestea sunt plănuite și calculate de Dumnezeu, iar înălțimea sau suprafața nu se vor schimba arbitrar. În ce privește câmpiile, majoritatea oamenilor locuiesc la câmpie și nicio schimbare a climei nu va avea un impact asupra zonelor lor sau a valorii existenței lor. Nici măcar ceea ce conțin aceste diferite terenuri și medii geografice, create de Dumnezeu, nu se va schimba în mod arbitrar. De exemplu, părțile componente ale deșertului, zăcămintele minerale din subteran, cantitatea de nisip, culoarea și densitatea acestuia – toate acestea nu se vor schimba în mod arbitrar. De ce nu se vor schimba în mod arbitrar? Datorită domniei și gestionării lui Dumnezeu. În cadrul tuturor acestor terenuri diferite și medii geografice create de Dumnezeu, El gestionează totul într-un mod planificat și sistematic. Așadar, toate aceste medii geografice încă mai există la câteva mii de ani, la zeci de mii de ani după ce au fost create de Dumnezeu. Fiecare își are încă rolul său. Cu toate că, în anumite perioade, vulcanii erup, iar în alte perioade apar cutremure și au loc deplasări masive de teren, Dumnezeu nu va permite deloc ca vreun tip de relief să își piardă funcția inițială. Doar datorită acestei gestionări a lui Dumnezeu, a domniei Lui și a înțelegerii acestor legi, toate acestea – toate aceste lucruri de care omenirea se bucură și pe care le vede – pot supraviețui pe pământ într-un mod sistematic. Așadar, de ce gestionează Dumnezeu astfel toate aceste reliefuri diferite care există pe pământ? Scopul este ca toate viețuitoarele care supraviețuiesc în diferite medii geografice să aibă un mediu stabil și să poată să trăiască și să se înmulțească în acel mediu stabil. Toate aceste lucruri – cele care sunt mișcătoare și cele nemișcate, cele care respiră pe nări și cele care nu o fac – formează un mediu unic pentru supraviețuirea omenirii. Doar un astfel de mediu poate hrăni generații după generații de oameni și doar un astfel de mediu le permite oamenilor să continue să supraviețuiască pașnic, generație după generație.

Subiectul despre care Eu am discutat este oarecum amplu, deci poate vi se pare foarte vag, dar înțelegeți, nu-i așa? Adică, legile lui Dumnezeu sub stăpânirea Sa peste toate lucrurile sunt foarte importante – foarte importante! Care este precondiția pentru toate ființele care cresc în cadrul acestor legi? Este datorită domniei lui Dumnezeu. Datorită domniei Lui toate lucrurile își îndeplinesc funcțiile în cadrul domniei Lui. De exemplu, munții hrănesc pădurile, pădurile, la rândul lor, hrănesc și protejează diferite păsări și animale care trăiesc în acestea. Câmpiile sunt o etapă pregătită pentru oameni ca aceștia să le cultive, dar și pentru diferite păsări și animale. Ele permit majorității oamenilor să trăiască la șes și asigură confortul în viețile oamenilor. Iar câmpiile includ și pajiști – suprafețe mari de pajiști. Acestea reprezintă vegetația pământului. Ele protejează solul și hrănesc vitele, oile și caii care trăiesc pe pajiști. Deșertul își îndeplinește și el funcția. Nu este un loc în care să trăiască oamenii; rolul său este de a face clima umedă mai secetoasă. Cursurile de apă și lacurile sunt utile pentru apa potabilă a oamenilor. Oriunde curg, oamenii au apă de băut, iar aceste cursuri facilitează nevoia de apă a tuturor lucrurilor. Acestea sunt limitele trasate de Dumnezeu pentru diferitele reliefuri.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 181

Datorită acestor limite trasate de Dumnezeu, diferitele reliefuri au produs medii variate pentru supraviețuire, iar aceste medii pentru supraviețuire au fost propice diferitelor tipuri de păsări și animale, dar au și adus un spațiu pentru supraviețuire. De aici s-au dezvoltat limitele mediilor pentru supaviețuire ale diferitelor viețuitoare. Acesta este al doilea lucru despre care vom discuta în continuare. În primul rând, unde trăiesc păsările, animalele și insectele? Trăiesc în păduri și crânguri? Acestea sunt sălașurile lor. Așadar, pe lângă stabilirea limitelor pentru diferitele medii geografice, Dumnezeu a trasat limite și pentru feluritele păsări, animale, pești, insecte și pentru toate plantele. El a stabilit, de asemenea, legi. Datorită diferențelor dintre diferite medii geografice și datorită existenței variatelor medii geografice, diferite specii de păsări, animale, pești, insecte și plante au medii de supraviețuire diferite. Păsările, animalele și insectele trăiesc printre felurite plante, peștii trăiesc în apă, iar plantele cresc pe sol. Solul include diferite zone, cum ar fi munții, câmpiile și dealurile. Așadar, odată ce păsările și animalele și-au stabilit sălașurile, ele nu vor mai hoinări peste tot. Sălașurile lor sunt pădurile și munții. Dacă, într-o bună zi, sălașurile lor ar fi distruse, ordinea ar deveni haos. De îndată ce această ordine devine haos, care sunt consecințele? Cine sunt primii care au de suferit? (Oamenii.) Omenirea. În cadrul acestor legi și limite pe care le-a stabilit Dumnezeu, ați văzut vreun fenomen mai neobișnuit? De exemplu, elefanți care să hoinărească întâmplător prin deșert. Ați văzut așa ceva? Dacă ar fi așa, ar fi un fenomen foarte ciudat, deoarece elefanții trăiesc în pădure și acesta este mediul pentru supraviețuire pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ei. Ei au propriul lor mediu pentru supraviețuire și arealul lor stabil, deci de ce ar merge de colo-colo? A văzut cineva lei și tigri rătăcind de colo-colo pe malul oceanului? Niciunul, nu? Arealul leilor și tigrilor sunt pădurile și munții. A văzut cineva balene și rechini din ocean care să umble prin deșert? Nu a văzut nimeni așa ceva, nu? Balenele și rechinii trăiesc în ocean. În mediul existențial omenesc, există oameni care trăiesc alături de urși bruni? Există oameni care sunt mereu înconjurați de păuni sau de alte păsări, în interiorul sau în afara casei lor? A văzut cineva vulturi sau gâște sălbatice jucându-se cu maimuțele? (Nu.) Toate acestea ar fi fenomene ciudate. Motivul pentru care vorbesc despre aceste lucruri care sunt fenomene ciudate în ochii voștri este să vă fac să înțelegeți că toate lucrurile create de Dumnezeu – indiferent dacă sunt stabilite într-un singur loc sau dacă pot respira pe nări – toate au legile lor pentru supraviețuire. Cu mult înainte ca Dumnezeu să creeze aceste ființe, El le-a pregătit propriile lor sălașuri, propriile lor medii pentru supraviețuire. Aceste ființe aveau propriile medii determinate pentru supraviețuire, propria lor hrană, propriile lor sălașuri determinate, propriile lor locuri potrivite pentru supraviețuirea lor, locuri cu temperaturi adecvate pentru supraviețuirea lor. Astfel, ele nu hoinăresc de colo-colo și nu subminează supraviețuirea oamenilor, afectându-le viața. Așa gestionează Dumnezeu toate lucrurile. Le oferă oamenilor cel mai bun mediu pentru supraviețuire. Toate ființele, printre toate lucrurile, au hrană pentru susținerea vieții în cadrul propriilor lor medii de supraviețuire. Cu această hrană, ele sunt determinate în cadrul mediului lor originar de supraviețuire. În acest fel de mediu, ele încă supraviețuiesc, se înmulțesc și merg mai departe conform legilor pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru ele. Datorită acestor tipuri de legi, datorită predestinării lui Dumnezeu, toate lucrurile interacționează armonios cu oamenii, iar aceștia și toate lucrurile sunt interdependenți.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 182

Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a stabilit limite; printre ele, El a crescut tot felul de vietăți. Între timp, El a pregătit și diferite metode de supraviețuire pentru oameni, așadar, vedeți că oamenii nu au doar o singură metodă de supravițuire. De asemenea, ei nu au doar un singur tip de mediu de supraviețuire. Am vorbit anterior despre Dumnezeu care a pregătit diferite tipuri de surse de hrană și apă, care sunt critice pentru ca viața oamenilor în trup să continue. Totuși, nu toți oamenii subzistă cu cereale. Oamenii au diferite metode de supraviețuire datorită diferențelor dintre mediile geografice și reliefuri. Toate aceste metode de supraviețuire au fost pregătite de Dumnezeu. Așadar, nu toți oamenii se ocupă de cultivarea pământului. Adică, nu toți oamenii își obțin hrana din culturi. Acesta este al treilea punct pe care îl vom discuta: limitele au fost elaborate după diferitele moduri de viață ale oamenilor. Așadar, ce alte moduri de viață au oamenii? Cu privire la diferitele surse de hrană, ce alte feluri de oameni mai există? Există mai multe tipuri de bază:

Primul este modul de viață vânătoresc. Toată lumea îl cunoaște, nu? Sunteți cu toții oameni moderni, nu știți să vânați, să țineți o armă. Sursele voastre de hrană sunt produse din pământ. Ce mănâncă oamenii care trăiesc din vânătoare? (Vânat.) Ei mănâncă păsările și animalele din pădure. „Vânatul” este un cuvânt modern. Vânătorii nu îl consideră o activitate recreațională, ci îl consideră hrană, mijlocul lor zilnic de subzistență. De pildă, ei prind o căprioară. Prinderea acestei căprioare este pentru vânător cum este strânsul recoltei pentru fermier. Fermierul își adună recolta din pământ, iar, când o vede, e fericit și se simte în largul său. Familia nu va fi înfometată când ai recolte de mâncat. Inima lui e liniștită, iar el este mulțumit. Și vânătorul se simte liniștit și mulțumit când vede ce a prins, deoarece nu trebuie să-și mai facă griji pentru mâncare. Va avea ce mânca la următoarea masă și nu va fi înfometat. Așa se simte cel care vânează ca să trăiască. Majoritatea celor care se întrețin din vânătoare trăiesc în pădurile de la munte. Ei nu cultivă pământul. Nu e ușor să găsești pământ arabil acolo, așa că ei supraviețuiesc cu diferite vietăți, cu diferite tipuri de pradă. Acesta este primul mod de viață care e diferit de cel al oamenilor obișnuiți.

Al doilea mod este cel al păstorilor. Aceia care păstoresc pentru a-și câștiga traiul cultivă pământul? (Nu.) Așadar, ce fac ei? Dacă e cineva aici din Mongolia, puteți să ne vorbiți despre modul vostru de viață nomad. (În general, ne ocupăm de creșterea vitelor și a oilor, nu cultivăm pământul, iar iarna tăiem animalele și le mâncăm. Hrana noastră e alcătuită din carne de vită și de oaie în principal și bem ceai cu lapte. Deși păstorii sunt ocupați în toate anotimpurile, ei mănâncă bine. Nu le lipsesc laptele, produsele lactate sau carnea.) Mongolii mănâncă, în principal, carne de vită și oaie, beau lapte de oaie și de vacă și călăresc tauri și cai ca să-și mâne animalele pe câmp cu vântul în păr și cu soarele brăzdându-le chipul. Ei nu au parte de stresul vieții moderne. Toată ziua nu văd decât mari întinderi de cer albastru și câmpii cu iarbă. Majoritatea celor care se ocupă cu mânatul cirezilor trăiesc pe câmpii și își pot continua modul de viață nomad generație după generație. Deși viața pe câmpie e cam singuratică, este totuși o viață foarte fericită. Nu e un mod de viață rău!

Al treilea mod de viață este pescuitul. Există un număr mic de oameni care trăiesc pe malul oceanului sau pe mici insule. Ei sunt înconjurați de apă, înfruntând oceanul. Acești oameni își câștigă traiul din pescuit. Care e sursa de hrană a celor care își câștigă traiul din pescuit? Sunt toate tipurile de pește, fructe de mare și produse marine, nu? Când Hong Kong era doar un mic sat de pescari, cei care trăiau acolo își câștigau traiul din pescuit. Ei nu cultivau pământul, ci pescuiau zilnic. Hrana lor principală era constituită din diferite specii de pești și fructe de mare. Uneori, dădeau la schimb aceste lucruri pe orez, făină și alte necesități zilnice. Acesta este un mod de viață diferit al celor care trăiesc pe lângă ape. Cei care trăiesc lângă apă se bazează pe aceasta pentru hrana lor, iar pescuitul este mijlocul lor de trai. Este sursa mijlocului lor de trai, dar și sursa hranei lor.

Pe lângă cei care trăiesc din agricultură, în principal, există cele trei moduri de viață menționate mai sus. Pe lângă cei care trăiesc din păstorit, pescuit și vânătoare, majoritatea oamenilor își câștigă existența din cultivarea pământului. Ce le trebuie acestora din urmă? Le trebuie pământ. Generații întregi trăiesc din cultivarea cerealelor. Chiar dacă ei cultivă legume, fructe sau cereale, își iau hrana și necesarul zilnic din pământ.

Care sunt condițiile de bază pentru aceste diferite moduri de viață omenești? Nu au nevoie de susținerea de bază a mediilor de supraviețuire? Cu alte cuvinte, dacă vânătorii și-ar pierde pădurile de la munte sau păsările și animalele, nu și-ar mai asigura traiul. Așadar, dacă oamenii care trăiesc din vânătoare și-ar pierde pădurile de la munte și nu ar mai avea păsările și animalele, dacă nu ar mai avea o sursă pentru traiul lor, atunci viitorul lor ar deveni nesigur. Ba chiar ar putea să dispară pur și simplu. Iar cei care își câștigă traiul din păstorit pe ce se bazează? Ei nu se bazează cu adevărat pe șeptelul lor, ci pe mediul în care supraviețuiește șeptelul lor – pășunile. Dacă nu ar exista acestea, unde ar paște animalele lor? Ce ar mânca vitele și oile? Fără animale, acești nomazi nu ar avea niciun trai. Fără o sursă pentru animalele lor, unde ar merge oamenii ca ei? Supraviețuirea continuă ar deveni foarte dificilă; ei nu ar avea niciun viitor. Fără surse de apă, râurile și lacurile ar seca. Toți acei pești care se bazează pe apă pentru a trăi ar mai exista? Acei pești nu ar mai exista. Ar mai supraviețui acei oameni care se bazează pe apă și pe pești pentru traiul lor? Dacă nu ar avea hrană, dacă nu ar avea sursa traiului lor, acei oameni nu ar mai putea supraviețui. Cu alte cuvinte, dacă există o problemă cu traiul sau cu supraviețuirea lor, acele rase nu ar mai continua și ar dispărea, ar fi șterse de fața pământului. Iar dacă cei care își asigură traiul făcând agricultură și-ar pierde pământul, dacă nu ar putea planta nimic și nu și-ar lua hrana din diferite plante, care ar fi rezultatul? Fără hrană, nu ar muri oamenii de foame? Dacă oamenii ar muri de foame, acel gen de oameni nu ar fi distrus? Așadar, acesta este scopul lui Dumnezeu în conservarea diferitelor medii. Dumnezeu are doar un singur scop în conservarea diferitelor medii și ecosisteme, în păstrarea diferitelor viețuitoare în cadrul fiecărui mediu – acela de a hrăni toate tipurile de oameni, de a da viață oamenilor în diferite medii geografice.

Dacă toate lucrurile creației și-ar pierde propriile lor legi, ele nu ar mai exista; dacă legile tuturor lucrurilor s-ar pierde, atunci lucrurile vii dintre toate ființele nu ar mai putea continua. Oamenii și-ar pierde și ei mediile de supraviețuire pe care se bazează. Dacă oamenii ar pierde toate acestea, nu ar mai putea să trăiască și să se înmulțească generație după generație. Motivul pentru care oamenii au supraviețuit până acum este că Dumnezeu le-a oferit toate lucrurile creației care să-i hrănească, să alimenteze omenirea în diferite feluri. Ei au supraviețuit până acum, până în ziua de azi, doar pentru că Dumnezeu hrănește omenirea în diferite feluri. Cu acest tip de mediu stabilit pentru supraviețuire care este favorabil și sistematic, toți oamenii de pe pământ, toate rasele pot supraviețui în cadrul propriilor sfere prestabilite. Nimeni nu poate trece dincolo de aceste sfere sau limite deoarece ele au fost trasate de Dumnezeu. De ce le-ar trasa Dumnezeu astfel? Acest lucru este foarte important pentru întreaga omenire – foarte important!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 183

În al patrulea rând, Dumnezeu a trasat limite între diferitele rase. Pe pământ există oameni albi, negri, creoli și galbeni. Acestea sunt diferitele tipuri de oameni. De asemenea, Dumnezeu a stabilit sfera pentru viețile acestor tipuri diferite de oameni și, fără să-și dea seama, oamenii trăiesc în mediul lor adecvat pentru supraviețuire sub gestionarea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate ieși din asta. De exemplu, în ce zonă trăiesc preponderent oamenii albi? Ei trăiesc mai ales în Europa și America. Oamenii negri trăiesc în principal în Africa. Iar oamenii creoli în ce zone trăiesc? Ei locuiesc mai ales în Asia de Sud-Est și Asia de Sud, în Thailanda, India, Myanmar, Vietnam și Laos. Oamenii galbeni locuiesc mai ales în Asia, adică în China, Japonia, Coreea de Sud și alte țări similare. Dumnezeu a distribuit în mod adecvat aceste rase diferite, astfel încât ele să fie distribuite prin diferite părți ale lumii. În aceste diferite părți ale lumii, Dumnezeu a pregătit de mult timp un mediu de supraviețuire adecvat fiecărei rase de oameni. În aceste tipuri de medii de supraviețuire, Dumnezeu le-a pregătit culoarea și componentele solului. Cu alte cuvinte, componentele din trupurile oamenilor albi nu sunt la fel cu cele din trupurile oamenilor negri și acestea sunt diferite de componentele trupurilor oamenilor din alte rase. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El pregătise deja un mediu de supraviețuire pentru fiecare rasă. Scopul Lui în acest sens a fost ca atunci când acel gen de oameni începea să se înmulțească, când începea să-și mărească numărul, să poată fi stabiliți în cadrul acelei sfere. Înainte ca Dumnezeu să creeze oamenii, El se gândise la toate deja – avea să dea Europa și America oamenilor albi pentru a se putea dezvolta și supraviețui. Astfel, când Dumnezeu a creat pământul, El avea deja un plan, avea o intenție și un scop pentru ceea ce făcea din acea bucată de pământ și pentru ceea ce se hrănea din acea bucată de pământ. De exemplu, a pregătit de mult timp care munți, câte câmpii, câte surse de apă, ce fel de păsări și animale, care pești și care plante aveau să fie pe acel pământ. Când a pregătit un mediu de supraviețuire pentru un tip de oameni, pentru o rasă, Dumnezeu a avut în vedere multe aspecte: mediul geografic, componentele solului, speciile de păsări și animale, mărimea diferitelor specii de pești, componentele peștilor, diferitele calități ale apei, precum și toate tipurile de plante… Dumnezeu pregătise toate acestea cu mult timp în urmă. Acel tip de mediu este un mediu pentru supraviețuire pe care Dumnezeu l-a creat și pregătit pentru oamenii albi și care le aparține în mod inerent. Ați văzut că, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El S-a gândit mult la asta și a făcut totul după un plan? (Da. Considerentele lui Dumnezeu referitoare la diferitele tipuri de oameni au fost foarte chibzuite. Pentru mediul de supraviețuire al diferitelor tipuri de oameni, El a pregătit speciile de păsări, animale și pești, câți munți și câte câmpii să existe. Toate acestea au fost luate în considerare cu chibzuință și precizie.) De exemplu, ce fel de mâncare consumă albii în general? Mâncarea pe care o consumă oamenii albi este foarte diferită de cea consumată de asiatici. Alimentele de bază pe care le consumă populația albă sunt în general carnea, ouăle, laptele și carnea de pasăre. Cerealele cum ar fi pâinea și orezul nu sunt, în general, alimente de bază și sunt pe post de garnitură. Chiar și când mănâncă salata de legume, ei pun carne prăjită de vită sau de pui în ea. Chiar dacă mănâncă alimente pe bază de grâu, ei adaugă brânză, ouă sau carne. Cu alte cuvinte, alimentele lor de bază nu sunt alcătuite, în general, din alimente pe bază de grâu sau orez; ei mănâncă destul de multă carne și brânză. Adesea beau apă rece deoarece mănâncă alimente foarte bogate în calorii. Așadar, oamenii albi sunt foarte robuști. Acestea sunt sursele pentru viața lor, mediile lor de viață pregătite de Dumnezeu pentru ei, care le permit să aibă un astfel de mod de viață. Acest mod de viață este diferit de cele ale oamenilor din alte rase. Nu e nimic corect sau greșit în acest mod de viață – este înnăscut, predestinat de Dumnezeu și datorat domniei lui Dumnezeu și rânduielilor Sale. Această rasă are un anumit mod de viață și anumite surse pentru traiul ei, fapt care se datorează rasei, dar și mediului de supraviețuire pregătit de Dumnezeu pentru ea. Se poate spune că mediul de supraviețuire pregătit de Dumnezeu pentru oamenii albi și hrana lor zilnică obținută din acel mediu sunt bogate și îndestulătoare.

Dumnezeu a pregătit și mediile de supraviețuire necesare altor rase. Mai există și oamenii negri – unde sunt aceștia localizați? Ei se află în principal în Africa Centrală și de Sud. Ce le-a pregătit Dumnezeu în acel tip de mediu de supravețuire? Păduri tropicale, tot felul de păsări și animale, deșerturi, dar și nenumărate plante care li se potrivesc. Au surse de apă, de trai și de hrană. Dumnezeu nu a fost împotriva lor. Indiferent ce au făcut vreodată, supraviețuirea lor nu a fost niciodată o problemă. De asemenea, ei ocupă un anumit loc și o anumită zonă într-o parte a lumii.

Și acum, să discutăm puțin despre oamenii galbeni. Oamenii galbeni sunt localizați, în principal, în Orient. Care sunt diferențele dintre mediile și pozițiile geografice ale Orientului și Occidentului? În Orient, pământul este fertil în cea mai mare parte a sa și este bogat în zăcăminte de materii prime și minerale. Adică, există din plin tot felul de resurse de suprafață și subterane. Și pentru acest grup de oameni, pentru această rasă, Dumnezeu a pregătit un sol corespunzător, o climă corespunzătoare și diferite medii geografice adecvate pentru ei. Deși există mari diferențe între acel mediu geografic și mediul occidental, hrana necesară oamenilor, traiul și sursele de supraviețuire au fost pregătite de Dumnezeu. Doar că e un mediu de trai diferit de cel pe care îl au albii în Occident. Dar care este acel lucru pe care trebuie să vi-l supun atenției, cel despre care trebuie să vă vorbesc? Numărul oamenilor din rasa estică este relativ mare, așa că Dumnezeu a adăugat în acea bucată de pământ multe elemente diferite de cele occidentale. În acea parte a lumii, El a adăugat multe peisaje și materii prime din belșug. Acolo, resursele naturale sunt abundente; relieful este și el variat și deosebit, adecvat pentru hrănirea unui număr enorm de oameni ai rasei estice. Un lucru diferit de Occident este faptul că în Orient – de la sud la nord și de la est la vest – clima este mai bună decât în Vest. Cele patru anotimpuri sunt clar delimitate, temperaturile sunt primitoare, resursele naturale sunt abundente, iar peisajele naturale și tipurile de relief sunt mult mai bune decât în Vest. De ce a făcut Dumnezeu acest lucru? El a creat un echilibru foarte rațional între oamenii albi și cei galbeni. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare aspect al hranei lor, lucrurile pe care le folosesc, metodele de recreere ale albilor sunt mult mai bune decât cele de care se pot bucura oamenii galbeni. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este împotriva niciunei rase. Dumnezeu le-a dat oamenilor galbeni un mediu de supraviețuire mai frumos și mai bun. Acesta este echilibrul.

Dumnezeu a rânduit care tipuri de oameni să trăiască în anumite părți ale lumii, iar oamenii nu pot să iasă în afara acestei rânduieli. E un lucru minunat! Chiar dacă se produc războaie sau invazii în cadrul unor anumite ere sau în anumite momente, aceste războaie, aceste invazii, nu pot să distrugă mediile de supraviețuire pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru fiecare rasă umană. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a rânduit un anumit tip de oameni într-o anumită parte a lumii, iar ei nu pot să iasă în afara acestei rânduieli. Chiar dacă oamenii au anumite ambiții de a-și schimba sau de a-și extinde teritoriul, fără permisiunea lui Dumnezeu, le va fi foarte dificil să reușească. Va fi foarte dificil să reușească. De exemplu, albii au vrut să își extindă teritoriul și au colonizat alte țări. Germanii au invadat niște țări, Marea Britanie a ocupat India. Care a fost rezultatul? La final, au eșuat. Ce înțelegem noi din acest eșec? Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu poate fi distrus. Așadar, indiferent de cât de mare a fost avântul pe care, poate, l-ai văzut în expansiunea Marii Britanii, la final, rezultatul a fost că ei au fost nevoiți să se retragă, iar acele teritorii aparțin și acum Indiei. Cei care trăiesc pe acele pământuri sunt tot hindușii, nu britanicii. Iar asta fiindcă Dumnezeu nu permite altceva. Unii dintre cei care cercetează istoria sau politica au formulat anumite teze despre asta. Ei oferă motive pentru a explica eșecul Marii Britanii, susținând că o etnie sau alta nu poate fi cucerită sau desemnând drept cauză alte motive de factură umană… Nu acestea sunt motivele reale. Motivul real este Dumnezeu – El nu permite așa ceva. Dumnezeu îi rânduiește pe cei dintr-o anumită etnie să trăiască într-un anumit ținut și îi așază acolo, iar dacă El nu le permite să își schimbe așezarea, ei nu vor reuși niciodată să o facă. Dacă Dumnezeu definește o rânduială pentru ei, ei vor trăi în cadrul acelei rânduieli. Omenirea nu poate să scape sau să evadeze din aceste rânduieli. Asta e cert. Nu contează cât de mari sunt forțele invadatorilor sau cât de slabi sunt cei care sunt invadați, succesul lor depinde, la urma urmei, de Dumnezeu. El a stabilit deja această rânduială și nimeni nu o poate schimba.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 184

Privind din perspectiva legilor rânduite de Dumnezeu pentru creșterea tuturor lucrurilor, oare nu trăiește toată omenirea, indiferent de rasă, sub prevederile lui Dumnezeu – nu trăiesc toți oamenii în grija Lui? Dacă aceste legi ar fi distruse sau dacă Dumnezeu n-ar fi stabilit acest gen de legi pentru omenire, care ar fi perspectivele de viitor ale oamenilor? După ce oamenii și-ar pierde mediile lor primare de supraviețuire, ar mai avea ei surse de hrană? E posibil ca sursele de hrană să devină o problemă. Dacă oamenii și-ar pierde sursele de hrană, adică dacă nu ar putea să găsească nimic de mâncare, câte zile ar putea ei să reziste? Probabil că nu ar rezista nici măcar o lună, iar supraviețuirea lor ar deveni problematică. Așadar, fiecare lucru pe care Dumnezeu îl face pentru supraviețuirea oamenilor, pentru continuarea existenței lor, pentru înmulțirea și subzistența lor, este foarte important. Absolut fiecare lucru pe care Dumnezeu îl face între toate lucrurile este adânc înrudit și inseparabil de supraviețuirea omenirii. Dacă supraviețuirea omenirii ar deveni problematică, ar mai putea să continue gestionarea lui Dumnezeu? Ar mai exista gestionarea lui Dumnezeu? Gestionarea lui Dumnezeu coexistă cu supraviețuirea întregii omeniri a cărei existență El o îngrijește. Așadar, indiferent de ceea ce pregătește Dumnezeu pentru toate lucrurile și ceea ce face El pentru oameni, toate sunt necesare pentru El și cruciale pentru supraviețuirea omenirii. Dacă aceste legi pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru toate lucrurile n-ar fi respectate, dacă aceste legi ar fi încălcate sau subminate, niciun lucru nu ar mai putea să existe, mediul de supraviețuire a oamenilor nu ar mai exista, ar dispărea și sursa lor de subzistență zilnică, ar dispărea și ei. Din acest motiv, nu ar mai exista nici planul lui Dumnezeu de gestionare (planul mântuirii).

Tot ceea ce am discutat, fiecare aspect, fiecare punct, este intim legat de supraviețuirea fiecărei persoane. Ați putea spune: „Lucrul despre care vorbești e prea mare, nu înțelegem”. Și poate că există oameni care ar spune: „Ce spui Tu nu are nicio legătură cu mine.” Totuși, să nu uităm că tu trăiești ca parte a tuturor lucrurilor, că ești o parte a tuturor lucrurilor aflate sub stăpânirea lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi scos de sub stăpânirea lui Dumnezeu, nicio persoană nu poate ieși de sub stăpânirea Lui. Ieșirea de sub stăpânirea Lui și de sub prevederile Lui ar însemna că viețile oamenilor, viețile oamenilor în trup ar dispărea. Aceasta este importanța faptului că Dumnezeu a stabilit medii de supraviețuire pentru omenire. Nu contează cărei rase aparții sau în care regiune trăiești, fie ea în Occident sau în Orient, nu poți să te separi de mediul de supraviețuire pe care Dumnezeu L-a stabilit pentru omenire, nu poți să te separi de subzistența și de proviziile oferite de mediul de supraviețuire pe care El l-a stabilit pentru oameni. Nu contează care este modul tău de trai, nu contează pe ce te bazezi ca să trăiești, nici pe ce te bazezi ca să îți susții viața în trup, nu poți să ieși de sub stăpânirea lui Dumnezeu și de sub gestionarea Lui. Unii oameni spun: „Eu nu sunt fermier, nu trebuie să plantez și să recoltez ca să trăiesc. Eu nu depind de mila Cerurilor pentru hrana mea, deci nu supraviețuiesc în mediul de supraviețuire stabilit de Dumnezeu. Acel mediu nu mi-a oferit nimic.” Chiar așa este? Spui că nu trebuie să plantezi și să recoltezi ca să trăiești, dar nu mănânci cereale? Nu mănânci carne și ouă? Nu mâncați legume și fructe? Tot ceea ce mănânci, toate aceste lucruri de care ai nevoie nevoie sunt inseparabile de mediul de supraviețuire stabilit de Dumnezeu pentru omenire. Iar sursa tuturor lucrurilor de care omenirea are nevoie nu poate fi separată de toate lucrurile create de Dumnezeu, de toate aceste tipuri de medii de supraviețuire. Apa pe care o bei, hainele pe care le porți și toate obiectele pe care le folosești – care dintre toate acestea nu sunt obținute din toate lucrurile create de Dumnezeu? Unii spun: „Există anumite obiecte care nu sunt obținute din toate lucrurile create de Dumnezeu. Vezi, plasticul nu este obținut din toate lucrurile create de Dumnezeu. E un material de proveniență chimică, este făcut de om.” Chiar așa este? Plasticul este făcut de om, e un material de proveniență chimică, dar de unde provin componentele de bază ale plasticului? Aceste componente au fost obținute din materialele create de Dumnezeu. Obiectele de care te bucuri, pe care le vezi, fiecare obiect pe care îl folosești, toate sunt obținute din toate lucrurile care au fost create de Dumnezeu. Adică, nu contează cărei rase aparțin, nu contează ce mod de trai au sau în ce tip de mediu de supraviețuire trăiesc oamenii, ei nu se pot separa de prevederile lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 185

Gradul în care oamenii Îl înțeleg pe Dumnezeu în inimile lor determină importanța locului pe care El îl are în inimile lor. Cu cât e mai mare gradul în care oamenii Îl înțeleg pe Dumnezeu în inimile lor, cu atât e mai important Dumnezeu în inimile lor. Dacă Dumnezeul pe care tu Îl cunoști e vag și fără conținut, atunci Dumnezeul în care crezi este la fel. Dacă Dumnezeul pe care tu Îl cunoști este limitat doar de perspectiva ta, atunci Dumnezeul tău este unul foarte mic și nu are nicio legătură cu adevăratul Dumnezeu. Așadar, cunoscând faptele practice ale lui Dumnezeu, cunoscând realitatea Lui și atotputernicia Sa, cunoscând adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși, cunoscând ceea ce are El și ceea ce este, știind ce a demonstrat El în toate lucrurile – toate acestea sunt extrem de importante pentru fiecare persoană care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu. Toate acestea stabilesc direct dacă oamenii pot să intre în realitatea adevărului. Dacă tu îți limitezi înțelegerea lui Dumnezeu doar la cuvinte, dacă o limitezi doar la măruntele tale trăiri, la harul lui Dumnezeu pe care îl cuantifici sau la măruntele tale mărturii despre Dumnezeu, atunci îți spun cu tărie că Dumnezeul în care crezi nu este Dumnezeu Însuși și se poate spune că Dumnezeul în care crezi este unul imaginar, nu Dumnezeu cel adevărat. Asta fiindcă Dumnezeul adevărat este Cel care stăpânește peste toate, Cel care pășește printre toate, Cel care le gestionează pe toate. El este Cel care ține în mâini soarta întregii omeniri – Cel care ține în mâini soarta tuturor lucrurilor. Lucrarea și faptele Dumnezeului despre care vorbesc nu se limitează doar la o mână de oameni. Adică, nu se limitează doar la cei care Îl urmează în prezent. Faptele lui sunt demonstrate în toate lucrurile, în supraviețuirea tuturor lucrurilor și în legile schimbării tuturor lucrurilor.

Dacă nu poți să vezi sau să recunoști faptele lui Dumnezeu în toate lucrurile, atunci nu poți să fii martor pentru niciuna dintre faptele Sale. Dacă nu poți să fii martor pentru Dumnezeu, dacă tu continui să vorbești despre acest mărunt și așa-zis Dumnezeu pe care tu Îl cunoști, despre acel Dumnezeu care se limitează la ideile tale și care există în mintea ta îngustă, dacă tu continui să vorbești despre acel fel de Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu îți va lăuda niciodată credința. Când tu ești martor pentru Dumnezeu, dacă folosești doar felul în care te bucuri de harul lui Dumnezeu, dacă doar accepți disciplina și certarea Lui, dacă doar te bucuri de binecuvântările Lui atunci când ești martor pentru El, toate acestea sunt foarte inadecvate și sunt departe de a-L mulțumi. Dacă vrei să fii martor pentru Dumnezeu într-un mod care să se supună voii Sale, să fii martor pentru adevăratul Dumnezeu Însuși, atunci trebuie să afli ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este din faptele Lui. Trebuie să remarci autoritatea lui Dumnezeu în faptul că El controlează totul, să vezi adevărul modului în care El susține întreaga omenire. Dacă recunoști doar că mâncarea, băutura și necesitățile din viața ta vin de la Dumnezeu, dar nu vezi adevărul modului în care El susține întreaga omenire prin toate lucrurile create de El, că El conduce întreaga omenire prin stăpânirea Lui asupra tuturor lucrurilor, atunci nu vei fi putea niciodată să fii martor pentru Dumnezeu. Acum înțelegeți toate acestea, nu-i așa? Care este scopul Meu, de ce vă spun toate acestea? Pentru ca voi să luați toate acestea în serios, pentru ca voi să nu credeți că aceste subiecte despre care am discutat sunt irelevante pentru intrarea voastră în viață și pentru ca să nu considerați aceste subiecte ca pe un fel de cunoștințe sau de doctrine. Dacă ascultați cu acest gen de atitudine, nu veți câștiga nimic. Veți pierde această minunată oportunitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Care este scopul Meu când discut despre toate acestea? Scopul Meu este ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu, ca oamenii să înțeleagă faptele practice ale lui Dumnezeu. Odată ce Îl înțelegeți pe Dumnezeu și Îi cunoașteți faptele, doar atunci aveți oportunitatea sau posibilitatea de a-L cunoaște. Dacă, de exemplu, ați vrea să cunoașteți o persoană, cum ați proceda? Ați încerca să o cunoașteți privindu-i doar aspectul exterior? Doar privind hainele pe care le poartă, modul în care se îmbracă? Doar privindu-i mersul? Doar încercând să aflați câte lucruri cunoaște? (Nu.) Așadar, cum puteți să cunoașteți pe cineva? Judecați pe baza vorbelor și a comportamentului acelei persoane, pe baza gândurilor ei și a ceea ce exprimă și dezvăluie acea persoană. Așa poți să cunoști și să înțelegi o persoană. La fel, dacă vreți să-L cunoașteți pe Dumnezeu, dacă vreți să înțelegeți latura Lui practică, latura Lui adevărată, trebuie să vă bazați pe faptele Lui, pe fiecare lucru practic pe care îl săvârșește. Acesta este cel mai bun mod și este singurul mod.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 186

Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a folosit tot felul de metode și de căi pentru a le pune în echilibru, pentru a echilibra condițiile de trai din munți și din lacuri, pentru a echilibra condițiile de trai pentru plante și pentru toate felurile de animale, de păsări și de insecte – scopul Lui a fost să permită tuturor viețuitoarelor să trăiască și să se înmulțească după legile pe care El le-a rânduit. Niciunul dintre lucrurile creației nu poate ieși în afara acestor legi, ele nu pot să fie încălcate. Doar în cadrul acestui tip de mediu primar pot oamenii să supraviețuiască și să se înmulțească în siguranță, generație după generație. Dacă orice viețuitoare trece dincolo de cantitatea și de aria de acoperire stabilită de către Dumnezeu sau dacă își depășește rata, gradul de creștere sau numărul sub stăpânirea Lui, mediul de supraviețuire al omenirii ar suferi distrugeri de diferite magnitudini. Și, în același timp, supraviețuirea omenirii ar fi amenințată. Dacă o specie de viețuitoare ajunge să atingă un număr prea mare, vor consuma hrana oamenilor, vor distruge sursele de apă ale oamenilor și le vor distruge căminele. În acest fel, înmulțirea omenirii și starea lor de supraviețuire ar fi afectată imediat. De exemplu, apa este foarte importantă pentru toate lucrurile. Dacă sunt prea mulți șoareci, prea multe furnici, lăcuste, broaște sau tot felul de alte animale, acestea vor bea mai multă apă. Pe măsură ce cantitatea de apă băută de ele crește, având în vedere numărul limitat de surse de apă potabilă și de zone acvifere, cantitatea și sursele de apă potabilă ale oamenilor vor scădea, iar oamenii vor resimți lipsa apei. Dacă sursele de apă potabilă pentru oameni sunt distruse, contaminate sau întrerupte fiindcă tot felul de animale au devenit tot mai numeroase, în acest mediu dur de supraviețuire, supraviețuirea omenirii va fi grav amenințată. Dacă există o specie sau mai multe specii de viețuitoare care își depășesc numărul potrivit, aerul, temperatura, umiditatea, chiar și compoziția aerului din spațiul de supraviețuire al omenirii, toate acestea vor fi otrăvite și distruse într-un grad mai mare sau mai mic. În mod similar, în aceste condiții, supraviețuirea și soarta oamenilor vor fi încă supuse amenințărilor acestui tip de mediu. Așadar, dacă oamenii pierd aceste echilibre, aerul pe care ei îl respiră va fi distrus, apa pe care ei o beau va fi contaminată, iar temperaturile de care au ei nevoie se vor schimba și ele, vor fi afectate într-un grad mai mare sau mai mic. Dacă se întâmplă asta, mediile pentru supraviețuire care aparțin inerent omenirii vor fi ținta unor provocări și impacturi enorme. În acest gen de condiții în care mediile primare de supraviețuire ale oamenilor au fost distruse, care ar fi perspectiva și soarta omenirii? Este o problemă foarte serioasă! Fiindcă Dumnezeu știe din ce motiv fiecare dintre lucrurile creației există de dragul omeniri, știe rolul fiecărui lucru pe care El l-a creat, știe impactul acestuia asupra oamenilor și ce mare beneficiu aduce omenirii – în inima lui Dumnezeu este un plan pentru toate acestea, iar El gestionează absolut fiecare aspect al tuturor lucrurilor pe care El le-a creat și, așadar, pentru oameni, absolut fiecare lucru pe care El îl face este foarte important – toate sunt necesare. Așadar, când vezi fenomene ecologice printre toate lucrurile create de Dumnezeu sau niște legi naturale în cadrul tuturor lucrurilor, nu te vei mai îndoi de necesitatea fiecărui lucru pe care Dumnezeu l-a creat. Nu vei mai folosi cuvinte neștiutoare pentru a emite judecăți arbitrare despre aranjamentele lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile și despre diferitele Lui moduri de a susține omenirea. Nu vei mai trage nici concluzii arbitrare cu privire la legile lui Dumnezeu despre toate lucrurile create de El.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 187

În ceea ce priveşte lumea materială, dacă oamenii nu înţeleg anumite lucruri sau fenomene, pot căuta informaţii relevante sau pot folosi diverse canale pentru a le afla originile şi povestea din spatele lor. Dar, în ceea ce priveşte cealaltă lume, despre care vorbim azi – lumea spirituală care există în afara lumii materiale – oamenii n-au nici mijloace, nici canale prin care să afle ceva despre aceasta. De ce spun asta? Deoarece, în lumea omenirii, tot ceea ce aparţine lumii materiale este inseparabil de existenţa fizică a omului şi, pentru că oamenii consideră că tot ceea ce aparţine lumii materiale este inseparabil de modul lor de viaţă fizic şi de viaţa lor fizică, cei mai mulţi dintre ei conştientizează sau văd doar lucrurile materiale din faţa ochilor lor, lucrurile care le sunt vizibile. Dar, în ceea ce priveşte lumea spirituală – cu alte cuvinte, tot ceea ce aparţine celeilalte lumi – e corect să spunem că majoritatea oamenilor nu cred. Aceasta pentru că lumea spirituală le este invizibilă şi ei cred că nu e nevoie să o înţeleagă sau să ştie ceva despre ea ca să nu mai spunem despre cum lumea spirituală este una complet diferită de lumea materială. Pentru Dumnezeu, ea este deschisă, dar, pentru omenire, este ascunsă şi nu este deschisă, aşa că oamenii au dificultăţi în a găsi un canal prin care să înţeleagă diversele aspecte ale acestei lumi. Diferitele aspecte despre care voi vorbi în legătură cu lumea spirituală privesc doar administraţia şi suveranitatea lui Dumnezeu. Nu revelez taine, şi nici nu vă spun niciun secret pe care doriţi să-l aflaţi, căci aceasta priveşte suveranitatea lui Dumnezeu, administraţia Lui şi prevederile Lui şi, ca atare, voi vorbi doar despre partea pe care e necesar s-o cunoaşteţi.

Mai întâi, să vă adresez o întrebare: după părerea voastră, ce este lumea spirituală? În sens larg, este o lume în afara lumii materiale, una invizibilă şi intangibilă oamenilor. Dar, în imaginaţia voastră, ce fel de lume ar trebui să fie lumea spirituală? Poate, ca urmare a faptului că nu o puteţi vedea, sunteţi incapabili s-o imaginaţi. Dar, când veţi auzi legende despre ea, tot vă veţi gândi, nu vă veţi putea abţine. Şi de ce spun asta? Există ceva care li se întâmplă multor oameni când sunt tineri: când cineva le spune o poveste înspăimântătoare – despre fantome, suflete – sunt îngrozitor de speriaţi. Şi de ce sunt ei speriaţi? Pentru că îşi imaginează acele lucruri; chiar dacă nu le pot vedea, simt că sunt prin camera lor, într-un loc ascuns sau întunecos şi sunt atât de speriaţi încât nu îndrăznesc să doarmă. Mai ales noaptea, ei nu îndrăznesc să stea singuri în cameră sau în curte. Aceasta este lumea spirituală a imaginaţiei voastre şi e o lume pe care oamenii o consideră înspăimântătoare. De fapt, toată lumea are o oarecare imaginaţie şi toată lumea poate simţi ceva.

Ce este lumea spirituală? Să vă dau o explicaţie scurtă şi simplă! Lumea spirituală este un loc important, unul diferit de lumea materială. Şi de ce spun că e important? Vom vorbi despre asta în detaliu. Existenţa lumii spirituale este legată inextricabil de lumea materială a omenirii. Ea joacă un rol important în ciclul vieţii şi al morţii omeneşti în stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor; acesta este rolul său şi unul dintre motivele pentru care existenţa sa e importantă. Deoarece este un loc indiscernabil pentru cele cinci simţuri, nimeni nu poate judeca cu acurateţe dacă există sau nu. Evenimentele lumii spirituale sunt legate îndeaproape de existenţa omenirii, prin urmare, felul în care trăieşte omenirea este de asemenea influenţat în mod colosal de lumea spirituală. Are acest lucru legătură cu suveranitatea lui Dumnezeu? Da. Când spun asta, înţelegeţi de ce discut despre acest subiect: pentru că priveşte suveranitatea lui Dumnezeu şi administraţia Lui. Într-o lume ca aceasta – una care e invizibilă oamenilor – fiecare ordin, decret şi sistem administrativ ceresc al ei este mult deasupra legilor şi sistemelor oricărei ţări a lumii materiale şi nicio fiinţă care trăieşte în această lume nu ar îndrăzni să le încalce sau să le aroge. Are acest lucru legătură cu suveranitatea şi administraţia lui Dumnezeu? În această lume, sunt decrete administrative clare, ordine administrative clare şi statute clare. La niveluri diferite şi în zone diferite, aprozii se supun cu stricteţe sarcinii lor şi respectă regulile şi reglementările, căci ştiu care e consecinţa încălcării unui ordin ceresc, sunt clar conştienţi de cum Dumnezeu pedepseşte răul şi răsplăteşte binele şi de cum administrează El toate lucrurile, de cum stăpâneşte toate lucrurile şi, mai mult, văd clar cum Dumnezeu Îşi realizează ordinele şi statutele cereşti. Sunt acestea diferite de lumea materială locuită de omenire? Sunt diferite în mod colosal. Este o lume complet diferită de lumea materială. De vreme ce există ordine şi statute cereşti, ea priveşte suveranitatea şi administraţia lui Dumnezeu, mai mult, firea Lui şi ceea ce are şi este El. După ce aţi auzit aceasta, nu consideraţi că este foarte necesar ca eu să vorbesc despre acest subiect? Nu doriţi să aflaţi tainele ei? (Ba da.) Aşa e conceptul lumii spirituale. Deşi coexistă cu lumea materială şi e supusă simultan administrării şi suveranităţii lui Dumnezeu, administrarea şi suveranitatea acestei lumi de către Dumnezeu sunt mult mai stricte decât cele ale lumii materiale.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 188

În cadrul omenirii, eu îi clasific pe toţi oamenii în trei tipuri. Primul tip sunt necredincioşii, care sunt aceia fără credinţe religioase. Sunt numiţi necredincioşi. Majoritatea covârşitoare a necredincioşilor cred doar în bani, îşi urmăresc doar propriile interese, sunt materialişti şi cred doar în lumea materială, nu în ciclul vieţii şi al morţii sau în maxime despre zeităţi şi fantome. Îi clasific drept necredincioşi şi ei sunt primul tip. Cel de-al doilea tip sunt diverşii oameni de credinţă, pe lângă necredincioşi. În cadrul omenirii, eu îi împart pe aceşti oameni de credinţă în mai multe tipuri importante: primul tip sunt evrei, al doilea sunt catolici, al treilea sunt creştini, al patrulea sunt musulmani şi al cincilea sunt budişti – sunt cinci tipuri. Acestea sunt diversele tipuri de oameni de credinţă. Cel de-al treilea tip sunt cei care cred în Dumnezeu, ceea ce are legătură cu voi. Astfel de credincioşi sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu azi. Aceşti oameni sunt împărţiţi în două tipuri: aleşii lui Dumnezeu şi făcătorii de servicii. Aceste tipuri principale au fost clar diferenţiate. Aşadar, acum, în minţile voastre sunteţi capabili să distingeţi tipurile şi clasificările oamenilor, nu? Primul tip sunt necredincioşii – am spus ce sunt necredincioşii. Cei care cred în Bătrânul din Cer sunt socotiţi necredincioși? Mulţi necredincioşi cred doar în Bătrânul din Cer; ei cred că vântul, ploaia şi tunetul sunt toate controlate de acest Bătrân din Cer, pe care se bizuie pentru plantatul culturilor şi pentru recoltă – dar, când se pomeneşte despre credinţa în Dumnezeu, ei devin refractari. Poate fi numită aceasta credinţă în Dumnezeu? Astfel de oameni sunt incluşi în tipul necredincioşilor. Înţelegi asta, nu-i aşa? Nu confunda aceste categorii! Cel de-al doilea tip sunt oamenii de credinţă. Al treilea tip sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu azi. Şi de ce am împărţit toţi oamenii în aceste tipuri? (Pentru că diverse tipuri de oameni un final diferit și o destinație diferită.) Acesta este un aspect. Pentru că, atunci când aceste rase şi tipuri diferite de oameni se întorc în lumea spirituală, vor avea fiecare un loc diferit în care vor merge, vor fi supuşi unor legi diferite ale ciclului vieţii şi al morţii şi acesta e motivul pentru care am clasificat oamenii în aceste tipuri importante.

Ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor

Să începem cu ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor! După ce un om moare, e luat de un aprod din lumea spirituală. Şi ce anume din el e luat? Nu trupul său, ci sufletul său. Când sufletul lui e luat, ajunge într-un loc care e o agenţie a lumii spirituale, una care primeşte în special sufletele oamenilor care tocmai au murit. (Notă: primul loc în care merge oricine după ce moare este necunoscut sufletului.) Când e dus în acest loc, o oficialitate efectuează primele controale, confirmând numele, adresa şi vârsta sa. Ceea ce a făcut cu viaţa lui, tot ceea ce a făcut în viaţa lui e consemnat într-o carte şi verificat cu acurateţe. După ce a fost controlat totul, comportamentul şi acţiunile persoanei respective de-a lungul vieţii sale sunt folosite pentru a stabili dacă va fi pedepsită sau continuă să fie reîntrupată ca om, aceasta fiind prima etapă. Este această primă etapă înfricoşătoare? Nu este foarte înfricoşătoare deoarece singurul lucru care s-a întâmplat este că persoana respectivă a ajuns într-un loc întunecat şi nefamiliar.

În cea de-a doua etapă, dacă omul acesta a făcut multe lucruri rele de-a lungul vieţii sale, dacă a comis multe fapte haine, atunci va fi dus într-un loc de pedeapsă pentru a fi pedepsit. Acela va fi locul expres pentru pedepsirea oamenilor. Detaliile felului în care este el pedepsit depind de păcatele comise şi de câte lucruri haine a făcut înainte să moară – aceasta este prima situaţie care are loc în etapa a doua. Din cauza lucrurilor pe care le-au făcut şi a răului pe care l-au comis înainte să moară, când vor fi reîntrupaţi, după pedeapsa lor – când se vor naşte încă o data în lumea materială – unii vor fi în continuare oameni, iar unii vor deveni animale. Cu alte cuvinte, după ce un om se întoarce în lumea spirituală, e pedepsit din cauza răului pe care l-a comis; mai mult decât atât, din cauza lucrurilor haine pe care le-a făcut, în următoarea lui reîntrupare, probabil nu devine om, ci animal. Sfera animalelor în care s-ar putea transforma include: vaci, cai, porci şi câini. Unii oameni ar putea deveni o pasăre de pe cer, o raţă sau o gâscă… După ce a fost reîntrupat ca animal, când moare, revine în lumea spirituală şi, ca înainte, în funcţie de comportamentul său de dinainte de a muri, lumea spirituală va decide dacă va fi întrupat ca om. Majoritatea oamenilor comit prea mult rău, păcatele lor sunt prea cumplite, aşa că, atunci când sunt reîntrupaţi, devin animale de şapte până la douăsprezece ori. De şapte până la douăsprezece ori – este acest lucru înfricoşător? (Este înfricoşător.) Ce vi se pare înfricoşător? Faptul că un om devine un animal, asta e înfricoşător. Şi, pentru un om, ce e cel mai dureros în a deveni un animal? Ideea de a nu avea limbaj, de a avea doar gânduri simple, de a putea face doar lucrurile pe care le fac animalele şi de a mânca lucrurile pe care le mănâncă animalele, de a avea mentalitatea simplă şi limbajul corpului unui animal, de a nu putea merge în două picioare, de a nu putea comunica cu oamenii, nimic din comportamentul şi activităţile oamenilor care nu au nicio legătură cu animalele. Altfel spus, între toate lucrurile, faptul de a fi animal înseamnă că eşti cea mai josnică dintre toate fiinţele vii şi e mult mai dureros decât a fi om. Acesta e un aspect al pedepsei aplicate de lumea spirituală celor care au făcut mult rău şi au comis păcate mari. Cât despre severitatea pedepsei, aceasta e decisă de tipul de animal în care se transformă. De pildă, a fi porc este mai bine decât a fi câine? Un porc trăiește mai bine sau mai rău decât un câine? Mai rău, nu-i aşa? Dacă oamenii devin cai sau vaci, vor trăi ei mai bine sau mai rău decât un porc? (Mai bine.) Va fi mai comod dacă un om devine pisică? Dacă ai avea de ales între animale, ai alege să devii pisică şi asta e mai comod decât a deveni un cal sau o vacă, pentru că ai putea lenevi aproape tot timpul, dormind. A deveni o vacă sau un cal este mai laborios, iar dacă oamenii sunt reîntrupaţi ca vaci sau cai, trebuie să muncească din greu – ceea cea pare a fi o pedeapsă aspră. A deveni câine este puţin mai bine decât a deveni vacă sau cal, pentru că un câine are o relaţie mai apropiată cu stăpânul lui. Mai mult, azi, mulţi oameni au un câine şi, după trei sau cinci ani, el a învăţat să înţeleagă mult din ce spun aceştia! Deoarece un câine poate înţelege multe dintre cuvintele stăpânului lui, are o bună înţelegere a stăpânului lui şi uneori se poate adapta stării şi exigenţelor stăpânului său. Prin urmare, stăpânul îl tratează pe câine mai bine şi animalul mănâncă şi bea mai bine, iar când are dureri, e mai îngrijit – aşadar, nu se bucură câinele de o viaţă fericită? Astfel, a fi câine este mai bine decât a fi vacă sau cal. În acest caz, severitatea pedepsei unei persoane stabileşte de câte ori e reîntrupată ca animal şi tipul de animal în care e întrupată.

Deoarece au comis atât de multe păcate cât timp au fost în viaţă, unii oameni vor fi pedepsiţi fiind reîntrupaţi ca animale de şapte până la douăsprezece ori. După ce au fost pedepsiţi de suficiente ori, când se întorc în lumea spirituală, sunt duşi în altă parte. Diferitele suflete din acest loc au fost deja pedepsite şi sunt din tipul celor care se pregătesc să fie reîntrupate ca oameni. Acest loc categoriseşte fiecare suflet într-un tip, în funcţie de felul familiei în care se va naşte, de rolul pe care îl va juca odată ce a fost reîntrupat şi aşa mai departe. De pildă, unii oameni vor deveni cântăreţi când vor veni pe lumea aceasta, aşa că sunt puşi printre cântăreţi; unii vor deveni oameni de afaceri când vor veni pe lumea aceasta, aşa că sunt puşi printre oamenii de afaceri; iar dacă o persoană urmează să devină cercetător ştiinţific când va deveni om, atunci e pus printre cercetătorii ştiinţifici. După ce sunt clasificaţi, fiecare e trimis de acolo, potrivit unui moment diferit şi unei date stabilite, exact aşa cum trimit oamenii e-mailuri azi. Astfel, se va încheia un ciclu al vieţii şi al morţii. Din ziua în care un om ajunge în lumea spirituală şi până când pedeapsa lui se sfârşeşte, poate fi reîntrupat ca animal de multe ori, iar apoi se pregăteşte să fie reîntrupat ca om; acesta este un proces complet.

Iar cei care au încetat să fie pedepsiţi şi nu sunt reîntrupaţi ca animale vor fi trimişi repede în lumea materială pentru a deveni oameni? Sau cât va dura până când vor putea veni printre oameni? Care e frecvenţa cu care aceste persoane devin oameni?[a] Există restricţii temporale aici. Tot ceea ce are loc în lumea spirituală este supus restricţiilor şi regulilor temporale adecvate – ceea ce veţi înţelege dacă vă explic cu numere. În cazul celor care sunt reîntrupaţi într-o perioadă scurtă, când mor, renaşterea lor ca oameni va fi pregătită. Cea mai scurtă perioadă este de trei zile. Pentru unii oameni, sunt trei luni, pentru alţii, sunt trei ani, pentru unii, sunt treizeci de ani, pentru alţii, sunt trei sute de ani, pentru unii, sunt trei mii de ani şi aşa mai departe. Aşadar, ce se poate spune despre aceste reguli temporale şi care sunt particularităţile lor? Acestea se bazează pe ce are nevoie lumea materială, lumea omului, de la un suflet, și pe rolul pe care acest suflet îl va juca în această lume. Când oamenii sunt reîntrupaţi ca persoane obişnuite, în cazul celor mai mulţi dintre ei, acest lucru are loc foarte curând, pentru că lumea omului are o nevoie presantă de astfel de oameni obişnuiţi, aşa că, trei zile mai târziu, sunt trimişi din nou unei familii care e complet diferită de aceea în care au fost înainte să moară. Dar sunt unii care joacă un rol special în această lume. „Special” înseamnă că nu există o cerere mare pentru aceste persoane în lumea omului; nu mulţi oameni sunt necesari pentru a juca un astfel de rol, aşa că pot trece trei sute de ani înainte să fie reîntrupaţi.[b] Cu alte cuvinte, acest suflet va veni doar o dată la trei sute de ani sau chiar o dată la trei mii de ani. Şi de ce e aşa? Pentru că, timp de trei sute de ani sau de trei mii de ani, un astfel de rol nu este cerut în lumea omului, aşa că acesta este păstrat undeva în lumea spirituală. Să luăm, de pildă, cazul lui Confucius. El a avut un impact profund asupra culturii tradiţionale chineze. Sosirea lui a avut un efect profund asupra culturii, cunoaşterii, tradiţiei şi gândirii oamenilor din acele vremuri. Dar un om precum acesta nu e necesar în fiecare eră, aşa că el a trebuit să rămână în lumea spirituală, aşteptând acolo timp de trei sute sau trei mii de ani înainte de a fi reîntrupat. Deoarece lumea omului nu avea nevoie de o asemenea persoană, el a trebuit să aştepte inactiv, căci existau foarte puţine roluri ca al lui, nu prea era nimic de făcut pentru el, aşa că a trebuit să fie ţinut undeva, în lumea spirituală, în cea mai mare parte a timpului, inactiv, şi să fie trimis de acolo când lumea omului a avut nevoie de el. Astfel sunt regulile temporale ale tărâmului spiritual pentru frecvenţa cu care majoritatea oamenilor sunt reîntrupaţi. Indiferent dacă sunt persoane obişnuite sau speciale, lumea spirituală are reguli adecvate şi practici corecte pentru a procesa reîntruparea oamenilor, iar aceste reguli şi practici sunt trimise de Dumnezeu şi nu sunt decise sau controlate de niciun aprod sau fiinţă din lumea spirituală.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. Textul original nu conține expresia „cu care aceste persoane devin oameni.”

b. Textul original nu conține expresia „înainte să fie reîntrupaţi.”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 189

Pentru orice suflet, reîntruparea lui, care este rolul lui în viaţă – în ce familie se naşte şi cum e viaţa lui sunt strâns legate de viaţa lui din trecut. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei sunt diferite, la fel ca sarcinile pe care le îndeplinesc. Şi ce sarcini sunt acestea? Unii oameni vin să-şi achite o datorie: dacă au datorat altora prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, vin să achite o datorie în această viaţă. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze o datorie: li s-au sustras prin escrocherie prea multe lucruri şi prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, aşa că, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le va da dreptate şi le va permite să-şi recupereze datoriile în această viaţă. Unii oameni au venit să plătească o datorie de recunoştinţă: în timpul vieţii lor anterioare – înainte să moară – cineva a fost bun cu ei şi în această viaţă li s-a dat o mare ocazie de a fi reîntrupaţi, aşa că sunt renăscuţi pentru a achita această datorie de recunoştinţă. Alţii, între timp, au fost renăscuţi în această viaţă pentru a pretinde o viaţă. Şi a cui viaţă o pretind? Este vorba despre persoana care i-a omorât în viaţa lor anterioară. Pe scurt, viaţa actuală a fiecărui om are o strânsă legătură cu viaţa sa anterioară, este legată inseparabil. Cu alte cuvinte, viaţa actuală a fiecărui om este afectată enorm de viaţa sa anterioară. De pildă, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înşelăciune o sumă mare de bani. Aşadar, îi este dator Zhang lui Li? De vreme ce îi este dator, este normal ca Li să-şi recupereze datoria de la Zhang? Aşadar, după ce ei mor, rămâne de achitat o datorie între ei. Când sunt reîntrupaţi şi Zhang devine om, cum îşi recuperează Li datoria de la el? O posibilitate este ca Li să-şi recupereze datoria fiind renăscut ca fiul lui Zhang. Zhang, câştigă mulţi bani şi sunt irosiţi de fiul lui, Li. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, fiul lui, Li, îl „ajută”, cheltuindu-i. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, nu sunt niciodată destui, iar fiul lui, între timp, dintr-un motiv sau altul, ajunge să cheltuiască banii tatălui lui prin diverse căi şi mijloace. Zhang e perplex: „De ce fiul meu a fost mereu o piază rea? De ce fiii altor oameni sunt atât de buni? De ce fiul meu nu are nicio ambiţie, de ce este atât de nefolositor şi incapabil de a câştiga niciun ban, de ce trebuie mereu să-l întreţin? De vreme ce trebuie să-l întreţin, o voi face, dar de ce, oricât de mulţi bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulţi? De ce nu poate avea o slujbă cinstită, dar va face orice altceva – lenevind, mâncând, bând, preacurvind și pariind? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândeşte o vreme: „S-ar putea să fi avut o datorie la el în viaţa trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârşi până când nu o voi plăti în întregime!” E posibil să vină ziua când Li şi-a recuperat cu adevărat datoria şi, când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, va exista o zi în care, brusc, îi va veni mintea la cap: „Nu am făcut nici măcar un lucru bun în prima jumătate a vieţii mele! Am risipit toţi banii pe care i-a câştigat tatăl meu – ar trebui să fiu un om bun! Îmi voi face curaj: voi fi un om onest, care trăieşte cum se cuvine şi nu-mi voi mai supăra niciodată tatăl!” De ce gândeşte aşa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Pentru că Li şi-a recuperat datoria; Zhang şi-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză şi efect. Povestea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte ca aceştia doi să se nască, iar această poveste a vieţii lor din trecut a fost adusă în actuala lor viaţă şi niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învăţat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată şi niciodată nu a avut o slujbă cinstită – dar, în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l înveţe; fiul lui a înţeles în mod firesc. Acesta este un exemplu simplu. Există multe astfel de exemple? (Da.) Şi ce le spune el oamenilor? (Că ar trebui să fie buni şi să nu facă rău.) Că ar trebui să nu facă rău şi că va exista o răsplată pentru faptele lor rele! Majoritatea necredincioşilor comit mult rău, iar faptele lor rele și-au primit răsplata, nu-i aşa? Dar e această răsplată arbitrară? Tot ceea ce are de-a face cu răsplata are un context şi un motiv. Crezi că nu vei păţi nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înşelăciune? Crezi că, după ce i-ai luat banii printr-un şiretlic, nu vor exista consecinţe pentru tine, după ce i-ai luat banii? Asta ar fi imposibil şi vor exista consecinţe! Indiferent de cine e sau dacă crede sau nu că există un Dumnezeu, fiecare om trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul său şi să suporte consecinţele acţiunilor sale. Cât despre acest exemplu simplu – cu pedepsirea lui Zhang şi recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, există acest fel de rezultat. E inseparabil de administrarea lumii spirituale. Deşi sunt necredincioşi, existenţa celor care nu cred în Dumnezeu e supusă unor astfel de ordine şi decrete cereşti, nimeni nu poate scăpa de ele şi nimeni nu poate evita această realitate.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 190

Cei care nu au credinţă cred adesea că tot ceea ce poate fi văzut există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieţii şi al morţii” şi că nu există „pedeapsă”, aşa că păcătuiesc şi fac rău fără remuşcare – după care sunt pedepsiţi sau reîntrupaţi ca animale. Majoritatea diverşilor oameni dintre necredincioşi cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu ştiu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor fiinţelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona supravegheată de ochii lui Dumnezeu şi niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile şi restricţiile ordinelor şi decretelor cereşti ale lui Dumnezeu. Aşadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuieşti, să faci rău, şi că există consecinţe. Când cineva care a înşelat pe altcineva, luându-i bani, este astfel pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancţionat de lumea spirituală, este pedepsit prin decretele şi ordinele cereşti ale lui Dumnezeu, iar un comportament infracţional şi hain atât de cumplit – violul şi jaful, înşelătoria şi escrocheria, furtul şi tâlhăria, crima şi incendierea şi aşa mai departe – este şi mai supus unei diversităţi de pedepse cu grade diferite de severitate. Şi ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele au nevoie de timp pentru a stabili nivelul severității, unele fac asta prin diferite metodologii, iar altele fac asta prin intermediul locurilor în care merg oamenii când sunt reîntrupaţi. De pildă, unii oameni sunt spurcaţi la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura des pe alţii şi a folosi un limbaj răutăcios, unul care-i blestemă pe oameni. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă spurcată. Limbajul răutăcios care blestemă oamenii vine adesea din gurile unor astfel de oameni şi un asemenea limbaj răutăcios este însoţit de consecinţe grave. După ce aceşti oameni au murit şi au primit pedeapsa potrivită, pot fi renăscuţi ca muţi. Unii oameni sunt foarte vicleni când sunt în viaţă, profită adesea de alţii, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate şi fac multe lucruri care-i lezează pe alţii. Când sunt renăscuţi, pot fi reduşi la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la intimitatea celorlalţi; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă şi ştiu multe pe care nu se cuvine să le ştie, aşadar, când sunt renăscuţi, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viaţă, se bat adesea şi fac multe lucruri rele şi, astfel, când sunt renăscuţi, pot fi invalizi, ologi sau ciungi ori pot fi cocoşaţi sau pot avea torticolis, pot şchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt şi aşa mai departe. În acest caz, ei sunt supuşi unor diferite pedepse, în funcţie de nivelul de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viaţă. Şi ce părere aveţi, de ce sunt oamenii saşii? Există mulţi astfel de oameni? Există mulţi azi printre noi. Unii oameni sunt saşii pentru că în viaţa lor trecută şi-au folosit prea mult ochii, au făcut prea multe lucruri rele, aşadar, când sunt renăscuţi în această viaţă, ochii lor sunt saşii, iar în cazuri grave, sunt chiar orbi. Crezi că e plăcut să te uiţi la oamenii saşii? Lasă ei o impresie bună? Vezi că au o structură facială bună, pielea le e curată şi deschisă la culoare, au ochi mari şi pleoape duble – dar, din păcate, unul din ochii lor e saşiu. Cum arată? Nu are asta un impact total asupra înfăţişării persoanei? Şi, cu acest impact, ce fel de viaţă au? Când cunosc alţi oameni, îşi spun: „Sunt saşiu! Trebuie să vorbesc cu capul plecat şi nu pot privi oamenii faţă-n faţă, ca să nu-mi poată vedea ochii.” Ochii lor saşii influenţează felul în care percep lucrurile şi abilitatea lor de a privi oamenii faţă-n faţă. În acest fel, nu şi-au pierdut ei uzul ochilor? Aşadar, nu le-au fost corectate excesele vieţii din trecut? Astfel, în viaţa următoare, nu vor îndrăzni să facă nimic atât de rău. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înţeleg bine cu alţii înainte să moară, fac multe lucruri bune pentru cei dragi, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate şi le pasă de ceilalţi sau îi ajută financiar, alţii au păreri foarte bune despre ei şi, când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiţi. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existenţa lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. El crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede. Şi rezultatul este că se comportă mult mai bine. Aceşti oameni sunt buni la suflet şi generoşi, iar când, în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine şi vor fi curând reîntrupaţi. Când sunt renăscuți, în ce fel de familie vor ajunge? Deşi această familie nu va fi bogată, va fi liniştită, va fi armonie între membrii ei, vor petrece zile senine şi fericite, toată lumea va fi veselă şi va avea o viaţă bună. Când persoana respectivă ajunge la maturitate, va avea o familie mare, extinsă, copiii săi vor fi talentaţi şi se vor bucura de succes, iar familia sa se va bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viaţa din trecut a persoanei respective. Cu alte cuvinte, locul unde merge un om după ce moare şi e reîntrupat, indiferent dacă e bărbat sau femeie, care e misiunea sa, prin ce va trece în viaţă, obstacolele sale, de ce binecuvântări se bucură, pe cine va cunoaşte, ce se întâmplă cu el – nimeni nu poate prezice, evita sau nu se poate ascunde de aceasta. Cu alte cuvinte, după ce viaţa ta a fost stabilită, în ceea ce priveşte ceea ce ţi se întâmplă, oricum ai încerca să eviţi asta, indiferent de mijloacele prin care încerci să eviţi asta, nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieţii stabilit pentru tine de Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când eşti reîntrupat, soarta vieţii tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situaţia şi să meargă mai departe; e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăieşte în această lume, şi nicio chestiune nu e mai reală.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 191

Vedeţi că Dumnezeu are controale şi o administrare foarte exigente şi riguroase pentru ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor? În primul rând, Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete şi sisteme cereşti în tărâmul spiritual, iar după proclamarea acestor ordine, decrete şi sisteme cereşti, acestea sunt executate cu stricteţe, aşa cum a stabilit Dumnezeu, prin fiinţe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală şi nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. Aşadar, în ciclul de viaţă şi de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om este reîntrupat ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăzneşte să le încalce şi nici nu e capabil să o facă. Doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu şi a existenţei unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă şi de ordonată; doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu omenirea este capabilă să coexiste paşnic cu cealaltă lume, care îi e complet invizibilă şi să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranităţii lui Dumnezeu. După ce viaţa trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viaţă, aşadar, ce s-ar întâmpla dacă ar fi fără administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot şi chiar ar face rău fiinţelor vii din lumea omenirii. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi şi spre plante şi animale – însă primii care ar fi răniţi ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet ar fi fără administrare, ar face cu adevărat rău oamenilor şi ar face cu adevărat lucruri haine – atunci ar exista, de asemenea, o tratare adecvată a acestui suflet în lumea spirituală: dacă situaţia ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe, ar fi distrus; dacă se poate, ar fi pus undeva şi, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată şi realizată conform unor paşi şi reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos şi omenirea lumii materiale posedă o mentalitate normală, o raţionalitate normală şi o viaţă trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viaţă normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere şi să se înmulţească de-a lungul generaţiilor.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 192

În privinţa necredincioşilor, principiul din spatele acţiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni şi de pedepsire a celor răi? Există excepţii? (Nu.) Vedeţi că există un principiu în spatele acţiunilor lui Dumnezeu? Necredincioşii nu cred efectiv în Dumnezeu, nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu şi nu sunt conştienţi de suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puţin Îl recunosc pe Dumnezeu. Ceea ce e mai grav, pângăresc împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă şi sunt ostili faţă de cei care cred în Dumnezeu. Deşi aceşti oameni au o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu, administrarea lor de către Dumnezeu tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor şi firii Lui. Cum priveşte Dumnezeu ostilitatea lor? Ca necunoaştere! Aşa că a făcut ca aceşti oameni – majoritatea necredincioşilor – să fi fost reîntrupaţi cândva ca animale. Aşadar, ce sunt necredincioşii în ochii lui Dumnezeu? Ei sunt şeptel. Dumnezeu administrează şeptelul, El administrează omenirea şi are aceleaşi principii pentru acest tip de om. Chiar şi în administrarea acestor oameni de către Dumnezeu şi în acţiunile Lui faţă de ei, firea lui Dumnezeu şi legile pentru stăpânirea Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Aşadar, vedeţi suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioşii despre care tocmai am vorbit? Vedeţi firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Cu alte cuvinte, indiferent cu care dintre toate lucrurile tratează El, Dumnezeu acţionează conform propriilor principii şi firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu. Nu ar renunţa cu nonşalanţă la decretele sau ordinele cereşti pe care le-a instituit pentru că El socoteşte acest tip de om drept şeptel. Dumnezeu acţionează conform unor principii, fără nici cea mai mică confuzie, acţiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor şi, indiferent de ceea ce face, totul este în conformitate cu principiile Lui. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuşi, ceea ce e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio fiinţă creată. Dumnezeu e conştiincios şi responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea şi stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ şi lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat şi niciodată nu a fost nepăsător faţă de acest lucru. Faţă de cei care sunt buni, El e binevoitor şi blând; celor haini le aplică pedepse fără remuşcări; iar diferitelor vietăţi El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt şi regulat, conform diferitelor condiţii impuse de lumea omenirii în momente diferite, astfel încât aceste diverse fiinţe vii sunt reîntrupate conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat şi trec din lumea materială în cea spirituală într-un fel ordonat.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 193

Moartea unei fiinţe vii – încheierea unei vieţi fizice – semnifică faptul că fiinţa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce naşterea unei noi vieţi fizice semnifică faptul că o fiinţă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială şi a început să-şi preia rolul, să-şi joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei fiinţe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Când cineva vine în lumea materială, rânduieli şi precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală pentru familia în care acesta merge, era în care ajunge, ora la care ajunge şi rolul pe care îl joacă. Și astfel, întreaga viaţă a acestei persoane –lucrurile pe care le face şi căile pe care merge – evoluează conform rânduielilor lumii spirituale, fără nici cel mai mic neajuns. Momentul în care se încheie o viaţă fizică, între timp, şi modul şi locul în care se încheie sunt clare şi perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpâneşte lumea materială şi lumea spirituală şi nu va amâna ciclul normal de viaţă şi de moarte al unui suflet, nici nu ar putea comite vreo greşeală în rânduielile ciclului de viaţă şi de moarte al unui suflet. Fiecare dintre aprozii din posturile oficiale ale lumii spirituale îşi îndeplineşte sarcinile şi face ceea ce se cuvine să facă, potrivit indicaţiilor şi regulilor lui Dumnezeu. Și astfel, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat şi nu conţine haos. Toate acestea sunt datorită stăpânirii ordonate a lucrurilor de către Dumnezeu, dar şi datorită faptului că autoritatea lui Dumnezeu stăpâneşte peste tot şi toate cele peste care stăpâneşte El includ lumea materială în care trăieşte omul şi, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Aşadar, dacă omenirea vrea să aibă o viaţă bună şi să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, omul trebuie să primească şi lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare fiinţă vie în numele omenirii şi care e ordonată.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 194

Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri de credință

Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al primei categorii, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este și el un subiect foarte important și este util ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă când spunem „credincioși”: ne referim la iudaism, la creștinism, la catolicism, la islamism și la budism, la aceste cinci principale religii. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Acești credincioși ajung într-un loc diferit atunci când mor. „Diferit” față de cine? De necredincioși, de cei fără de credință, despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung într-un alt loc, un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Dar este același proces. Lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, iar ei vor fi procesați în mod corespunzător. Dar de ce acești oameni vor fi puși în alt loc pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Și care este acest motiv? Vă voi spune, dându-vă un exemplu. Dar, înainte să fac asta, poate voi vă spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt complet necredincioși.” Nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt puși în alt loc.

Să luăm drept exemplu budismul: să vă spun un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, e cineva care știe care este credința lui. Când un budist își taie părul și devine călugăr sau călugăriță, asta înseamnă că s-a separat de lumea seculară și a lăsat mult în urmă lumea agitată a oamenilor. În fiecare zi, budiștii își rostesc incantațiile „sutra” și mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime. Așa își petrec ei întreaga viață. Când viața lor fizică se încheie, își fac un rezumat al vieții, dar, în inimile lor, ei nu știu unde vor ajunge după ce mor, pe cine vor întâlni și ce finalitate vor avea – în inimile lor, ei nu cunosc cu claritate aceste lucruri. Nu au făcut nimic altceva decât să-și petreacă orbește întreaga lor viață însoțiți de o credință. După aceea, ei părăsesc lumea însoțiți de dorințe și de idealuri orbești. Astfel se încheie viața lor fizică atunci când părăsesc lumea celor vii, iar după aceea, ei se întorc la locul lor inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîncarna pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și autocultivarea de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîncarna rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Fiind o primă procedură, trupul lor fizic se autocultivă. După aceea, ei mor și se întorc în lumea spirituală, acolo unde sunt examinați, iar apoi – dacă nu sunt probleme – pot să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească încă o dată la budism și să își continue autocultivarea. După ce s-au reîncarnat între trei și șapte ori, ei se vor întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duc de fiecare dată când viața lor fizică se încheie. Dacă diferitele lor competențe și comportamentul lor din lumea oamenilor respectă legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, ei vor rămâne acolo; nu se vor mai reîncarna ca oameni, nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsiți pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu vor mai trece niciodată prin acest proces. În schimb, în funcție de circumstanțele lor, vor ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru dobândirea nemuririi. Dobândirea nemuririi înseamnă, în principal, să devii un reprezentant al lumii spirituale, înseamnă că nu mai există nicio posibilitate de reîncarnare sau de pedeapsă. Chiar mai mult, înseamnă să nu mai suferi agravarea de a fi om după reîncarnare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei rămân pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîncarna. Acesta este un exemplu al dobândirii nemuririi în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc nemurirea, la întoarcerea lor în lumea spirituală, sunt examinați și verificați de către aprodul relevant, care descoperă că aceștia nu s-au autocultivat cu sârguință sau că nu au fost conștiincioși în rostirea incantațiilor „sutra”, așa cum impune budismul; în schimb, ei au comis multe rele și au făcut multe răutăți. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia, iar în urma acesteia, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Așadar, când va dobândi nemurirea acest gen de persoană? În viața în care nu va face niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Acești oameni se reîncarnează în continuare, își rostesc în continuare incantațiile „sutra”, își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime, nu omoară nicio ființă vie, nu mănâncă deloc carne și nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. În cadrul acestui proces, ei nu fac niciun rău, iar apoi se întorc în lumea spirituală. După ce toate faptele și întregul lor comportament au fost examinate, ei sunt trimiși încă o dată în lumea oamenilor, într-un ciclu care se repetă între trei și șapte ori. Dacă între timp nu apare nicio problemă, atunci dobândirea nemuririi va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a dobândi nemurirea și de a ocupa o poziție în lumea spirituală. Asta îi face diferiți de necredincioși. În primul rând, când ei trăiesc pe pământ, care este comportamentul celor care sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să nu comită absolut niciun rău: ei trebuie să nu comită crime, incendieri, violuri sau prădăciuni; dacă ei comit fraude, înșelăciuni, furturi sau jafuri, nu vor putea să dobândească nemurirea. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa lumii spirituale. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc nemurirea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer, iar budiștii vor primi jurisdicție. Ei vor putea doar să îi administreze pe necredincioși sau poate vor ocupa doar poziția de aprod mărunt. Astfel de alocări sunt în funcție de natura acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.

Dintre cele cinci religii principale la care m-am referit, creștinismul este cumva special. Ce este special la creștinism? Aceștia sunt oameni care cred în Dumnezeu cel adevărat. Cum pot cei care cred în Dumnezeu cel adevărat să fie enumerați aici? Deoarece creștinismul este un tip de credință, atunci este, fără îndoială, doar înrudit cu credința – e un fel de ceremonial, un fel de religie și ceva separat de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care eu l-am inclus printre cele cinci religii principale este că creștinismul a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea creștinilor nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile, și cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie, folosind teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie este creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, nu are absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om, este o religie a celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar nu este recunoscută de Dumnezeu. Dar Dumnezeu are și un principiu conform căruia El îi abordează. Nu Se ocupă de ei și nu tratează cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. El îi abordează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin are autodisciplină, dacă respectă cu strictețe Cele Zece Porunci și respectă cu strictețe legile și poruncile în impunerea cerințelor asupra propriului comportament – și dacă poate să facă asta întreaga viață – atunci va petrece un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita răpire cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin intendenții acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ, dacă sunt păcătoși și comit prea multe păcate, atunci faptul că vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever e de neevitat. În budism, dobândirea nemuririi înseamnă intrarea în Sukhavati, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână și să aibă un rol și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîncarna într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.

În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care adepții lor vorbesc și după care jinduiesc este același cu dobândirea nemuririi din budism – doar că este dobândit prin mijloace diferite. Toți sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu are o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii, nu-i așa? Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu creștinii, cum vă simțiți? Sunteți îndurerați pentru ei? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut – este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată, Dumnezeu trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărei persoane – așadar, de ce nu acceptă creștinii asta? De ce I se opun nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ei sunt norocoși să aibă un sfârșit ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși – totuși, Dumnezeu nu face asta, ci doar îi tratează pe creștini la fel ca pe cei din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să spună lucruri frumoase, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu tragă concluzii pripite despre ceilalți, să se distanțeze de dispute, să facă lucruri bune, să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Și astfel, dacă acești credincioși – acești oameni care aparțin diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ, iar după ce se vor reîncarna între trei și șapte ori, atunci, în ansamblu, acești oameni, cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, vor rămâne și vor avea un rol în lumea spirituală. Și sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt atât de mulți.) Pe ce se bazează răspunsul vostru? Nu este ușor să faci fapte bune sau să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne – ați putea voi să faceți asta? Dacă ar trebui să purtați robe gri și să rostiți incantații „sutra” într-un templu budist întreaga zi, ați fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Cele Zece Porunci, are porunci și legi, sunt ele ușor de respectat? Nu sunt! Luați ca exemplu faptul că nu e bine să înjuri: oamenii sunt incapabili să respecte această regulă. Nu se pot abține, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele… Și ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, mai rămâne ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc când să le facă rău. În concluzie, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să nu păcătuiască și să nu comită rele. Și așa, în cadrul fiecărei religii, doar puțini oameni sunt capabili să dobândească nemurirea. Crezi că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepți ai acelor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual. Dar nu sunt atât de mulți, doar puțini sunt capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească nemurirea, asta este diferența față de necredincioși.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 195

Ciclul de viață și de moarte al oamenilor care Îl urmează pe Dumnezeu

Acum, să discutăm despre ciclul de viață și de moarte al celor care Îl urmează pe Dumnezeu. Asta vă privește pe voi, fiți atenți! În primul rând, gândiți-vă la categoriile în care pot fi împărțiți oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu. (Aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii.) Sunt două: aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii. Mai întâi, vom discuta despre aleșii lui Dumnezeu, care sunt doar puțini. La cine se referă cuvintele „aleșii lui Dumnezeu”? După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile și a apărut omenirea, Dumnezeu a selectat un grup de oameni care Îl urmau, iar aceștia sunt numiți simplu „aleșii lui Dumnezeu”. Există o sferă și o însemnătate specială a modului în care Dumnezeu i-a selectat pe acești oameni. Sfera este că, de fiecare dată când Dumnezeu săvârșește o lucrare importantă, ei trebuie să vină – ceea ce este primul lucru care îi face speciali. Și care este însemnătatea lor? Selecționarea lor de către Dumnezeu denotă faptul că ei au o însemnătate măreață. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vrea să-i întregească pe acești oameni, să-i desăvârșească, iar după ce lucrarea Lui de gestionare s-a terminat, El îi va câștiga pe acești oameni. Nu este măreață această însemnătate? Așadar, acești aleși sunt foarte importanți pentru Dumnezeu, pentru că ei sunt cei pe care El vrea să-i câștige. Cât despre făcătorii de servicii – ei bine, să nu discutăm despre predestinarea săvârșită de Dumnezeu și să vorbim mai întâi despre originile lor. Într-un sens literal, „făcător de servicii” înseamnă cel care slujește. Cei care slujesc sunt vremelnici; ei nu fac asta pe termen lung sau pentru totdeauna, ci sunt angajați sau recrutați doar temporar. Cei mai mulți dintre ei sunt aleși din rândurile necredincioșilor. Momentul venirii lor pe pământ este atunci când se decretează că ei își vor asuma rolul de făcători de servicii în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Ei poate că au fost animale într-o viață anterioară, dar e posibil și să se fi numărat printre necredincioși. Acestea sunt originile făcătorilor de servicii.

Să revenim acum la aleșii lui Dumnezeu. Când mor, aleșii lui Dumnezeu se duc într-un loc complet diferit față de cel în care ajung necredincioșii și diferitele tipuri de credincioși. Este un loc în care ei sunt însoțiți de către îngeri și de către mesagerii lui Dumnezeu, un loc care este administrat personal de Dumnezeu. Chiar dacă în acest loc aleșii lui Dumnezeu nu pot să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii lor, este un loc complet diferit de toate celelalte din tărâmul spiritual; este un loc unde această categorie de oameni ajunge după ce moare. Când mor, și ei sunt obiectul unei minuțioase investigații înfăptuite de mesagerii lui Dumnezeu. Și ce anume se investighează? Mesagerii lui Dumnezeu investighează căile credinței în Dumnezeu pe care acești oameni le-au luat în timpul vieții lor, dacă I s-au opus sau nu lui Dumnezeu în acest timp, dacă L-au blestemat și dacă au comis sau nu fapte rele sau păcate extrem de cumplite. Această investigație stabilește dacă ei „rămân” sau „pleacă”. Ce înseamnă că „pleacă”? Și ce înseamnă că „rămân”? „Pleacă” se referă la decizia dacă aceștia, pe baza comportamentului lor, se mai numără printre aleșii lui Dumnezeu. „Rămân” se referă la faptul că ei pot să rămână printre oamenii care vor fi făcuți compleți de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pentru cei care rămân, Dumnezeu are aranjamente speciale. În fiecare perioadă a lucrării Lui, Dumnezeu va trimite oameni care să aibă rolul de apostoli sau care să înfăptuiască lucrarea de revitalizare a bisericilor sau pe cea de îngrijire a lor. Dar oamenii care sunt capabili să înfăptuiască asemenea lucrări nu se reîncarnează atât de frecvent ca necredincioșii, care renasc mereu și mereu; în schimb, ei sunt trimiși pe pământ în funcție de nevoile și de pașii lucrării lui Dumnezeu și nu se numără printre cei care se reîncarnează frecvent. Așadar, există reguli care stabilesc când vor fireîncarnați? Vin ei o dată la câțiva ani? Vin ei atât de frecvent? Acest lucru se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, pe pașii lucrării Lui și pe nevoile Lui. Și nu există reguli. Singura regulă este că, atunci când Dumnezeu va săvârși ultima etapă a lucrării Lui în zilele de pe urmă, acești aleși ai lui Dumnezeu vor veni cu toții. Când vor veni cu toții, atunci va fi ultima oară când se vor reîncarna. Și de ce este așa? Acest lucru se bazează pe rezultatul care urmează să fie obținut în timpul ultimei etape a lucrării lui Dumnezeu – fiindcă în timpul acestei ultime etape a lucrării, Dumnezeu îi va face compleți pe acești aleși. Ce înseamnă asta? Dacă, în timpul acestei faze finale, acești oameni sunt făcuți compleți și sunt desăvârșiți, atunci ei nu se vor mai reîncarna ca înainte; procesul de a fi uman se va încheia complet, precum și procesul de reîncarnare. Asta are legătură cu cei care vor rămâne. Așadar, unde se duc cei care nu pot să rămână? Cei care nu pot să rămână au un loc potrivit în care să se ducă. În primul rând, în urma faptelor rele făcute de ei, a greșelilor și a păcatelor comise, și ei sunt pedepsiți. După ce au fost pedepsiți, Dumnezeu va aranja ca ei să fie printre necredincioși sau printre diferitele tipuri de credincioși, după cum dictează circumstanțele. Cu alte cuvinte, pentru ei există două posibile împrejurări: una este ca ei, după ce au fost pedepsiți, să trăiască poate printre oamenii care urmează o anumită religie când sunt reîntrupați, iar alta este să devină necredincioși. Dacă devin necredincioși, ei vor pierde absolut orice șansă. Iar dacă devin credincioși – dacă, de exemplu, devin creștini – ei tot mai au șansa de a se întoarce în rândurile aleșilor lui Dumnezeu; există relații extrem de complexe în acest sens. Pe scurt, dacă unul dintre aleșii lui Dumnezeu face ceva care-L ofensează pe Dumnezeu va fi pedepsit la fel ca toți ceilalți. Să-l luăm drept exemplu pe Pavel, despre care am discutat și înainte. Pavel este un exemplu al celor care sunt pedepsiți. Începeți să vă formați o idee despre ceea ce spun? Este sfera aleșilor lui Dumnezeu una fixă? (În mare parte, da.) În mare parte, este fixă, dar o mică parte a acestei sfere nu este așa. De ce? Aici, Eu m-am referit la cel mai evident motiv: comiterea de fapte rele. Când ei comit fapte rele, Dumnezeu nu îi vrea, iar când Dumnezeu nu îi vrea, El îi aruncă înapoi printre diferitele rase și tipuri de oameni, ceea ce îi lasă fără speranță și le îngreunează întoarcerea. Toate acestea au legătură cu ciclul de viață și de moarte al aleșilor lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 196

Urmează ciclul de viață și de moarte al făcătorilor de servicii. Tocmai am vorbit despre originile făcătorilor de servicii, adică am spus că ei au fost reîncarnați din necredincioși și din animale în viețile lor anterioare. Odată cu sosirea ultimei etape a lucrării Lui, Dumnezeu a selectat dintre necredincioși un grup de astfel de oameni, iar acest grup este unul special. Țelul lui Dumnezeu în alegerea unor asemenea oameni este ca ei să-I slujească lucrarea. „A sluji” nu este un cuvânt care sună prea elegant, nici nu este ceva ce oricine ar fi dispus să facă, dar ar trebui să ne gândim la cine face referire. Existența făcătorilor de servicii ai lui Dumnezeu are o semnificație specială. Nimeni altcineva nu ar putea să le îndeplinească rolul, fiindcă ei au fost aleși de Dumnezeu. Și care este rolul acestor făcători de servicii? Să-i slujească pe aleșii lui Dumnezeu. În principal, rolul lor este să slujească lucrarea lui Dumnezeu, să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu și să coopereze cu Dumnezeu când El își întregește aleșii. Indiferent dacă ei muncesc, dacă fac o lucrare sau îndeplinesc o anumită sarcină, care este cerința lui Dumnezeu de la acești oameni? Este El foarte solicitant în cerințele Lui? (Nu, Dumnezeu le cere să fie loiali.) Făcătorii de servicii trebuie și ei să fie loiali. Indiferent de originile tale și de motivul pentru care Dumnezeu te-a ales, tu trebuie să Îi fii loial lui Dumnezeu, trebuie să fii loial sarcinii pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o, cât și lucrării de care ești responsabil și datoriei pe care o îndeplinești. Dacă făcătorii de servicii sunt capabili să fie loiali și să-L mulțumească pe Dumnezeu, care va fi finalitatea lor? Vor putea să rămână. Este o binecuvântare să fii un făcător de servicii care rămâne? Ce înseamnă „să rămână”? Ce înseamnă această binecuvântare? În ceea ce privește statutul, ei par diferiți de aleșii lui Dumnezeu, par a fi altfel. Cu toate acestea, în această viață nu se bucură ei de același lucru ca aleșii lui Dumnezeu? Cel puțin în această viață, este același. Voi nu negați asta, nu-i așa? Cuvântările lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, proviziile lui Dumnezeu, binecuvântările lui Dumnezeu – cine nu se bucură de aceste lucruri? Toată lumea se bucură de o asemenea abundență. Identitatea unui făcător de servicii este cea de făcător de servicii, dar, pentru Dumnezeu, ei se numără printre toate lucrurile pe care El le-a creat – pur și simplu, rolul lor este cel de făcător de servicii. Fiind una dintre făpturile lui Dumnezeu, e vreo diferență între un făcător de servicii și aleșii lui Dumnezeu? În fapt, nu e nicio diferență. Convențional vorbind, există o diferență, în ceea ce privește esența există o diferență, în ceea ce privește rolul pe care îl îndeplinesc există o diferență, dar Dumnezeu nu îi discriminează pe acești oameni. Atunci, de ce sunt acești oameni definiți ca făcători de servicii? Ar trebui să înțelegeți asta. Făcătorii de servicii provin din rândurile necredincioșilor. Menționarea necredincioșilor ne spune că trecutul lor este rău: ei sunt toți atei, în trecutul lor, au fost atei, nu au crezut în Dumnezeu și au fost ostili față de El, față de adevăr și de lucrurile pozitive. Nu au crezut în Dumnezeu și nu au crezut că există un Dumnezeu. Așadar, pot ei să fie capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? E drept să spunem că, într-o mare măsură, nu sunt. Așa cum animalele sunt incapabile să înțeleagă cuvintele oamenilor, făcătorii de servicii nu înțeleg ce spune Dumnezeu, ce cere El și de ce are El asemenea cerințe – ei nu înțeleg, aceste lucruri sunt de neînțeles pentru ei, iar ei rămân neluminați. Și, din acest motiv, acești oameni nu au viața despre care am discutat. Fără viață, pot oamenii să înțeleagă adevărul? Sunt ei înzestrați cu adevăr? Sunt ei înzestrați cu trăirea și cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu? (Nu.) Acestea sunt originile făcătorilor de servicii. Dar fiindcă Dumnezeu îi face pe acești oameni să fie făcători de servicii, există totuși standarde ale cerințelor Lui pentru ei, El nu îi desconsideră și nu îi tratează cu indiferență. Chiar dacă ei nu înțeleg cuvintele Lui și sunt lipsiți de viață, Dumnezeu tot este bun cu ei și există totuși standarde ale cerințelor Lui pentru ei. Voi tocmai ați discutat despre aceste standarde: să fii loial lui Dumnezeu și să faci ceea ce spune El. Când slujești, trebuie să o faci acolo unde este nevoie și trebuie să o faci până la capăt. Dacă poți să fii un făcător de servicii loial, dacă poți să slujești întru totul până la capăt și dacă ești capabil să îndeplinești perfect însărcinarea care ți-a fost dată de Dumnezeu, atunci vei trăi o viață plină de valoare și, astfel, vei putea să rămâi. Dacă tu depui puțin mai mult efort, dacă te străduiești mai din greu și poți să-ți dublezi strădaniile de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dacă poți să vorbești puțin despre cunoașterea lui Dumnezeu, dacă poți să fii mărturie pentru Dumnezeu și, în plus, dacă poți să înțelegi o parte din voia lui Dumnezeu poți să cooperezi în lucrarea lui Dumnezeu și să respecți întrucâtva voia lui Dumnezeu, atunci norocul tău, ca făcător de servicii, se va schimba. Și care va fi această schimbare a norocului? Nu vei mai fi capabil doar să rămâi. Pe baza comportamentului tău și a aspirațiilor și preocupărilor tale personale, Dumnezeu te va face unul dintre aleșii Lui. Asta va fi schimbarea. Pentru făcătorii de servicii, care este cel mai mare avantaj al acestui fapt? Este că ei pot să devină aleșii lui Dumnezeu. Dacă ei ajung să fie aleșii lui Dumnezeu, înseamnă că nu se vor mai reîncarna în animale, așa ca necredincioșii. Este ceva benefic? Da, este, și e o veste bună. Cu alte cuvinte, făcătorii de servicii pot să fie modelați. Nu este cazul ca un făcător de servicii, atunci când Dumnezeu i-a destinat să slujească, să facă asta pentru totdeauna, nu este neapărat așa. Pe baza comportamentului său individual, Dumnezeu Se va purta diferit cu el și îi va răspunde în mod diferit.

Dar există făcători de servicii care nu pot să slujească până la capăt; în timpul în care slujesc, sunt și cei care renunță la jumătatea drumului și Îl abandonează pe Dumnezeu, sunt și cei care fac multe lucruri rele, sunt chiar și cei care pot să cauzeze foarte mult rău și dăunează grav lucrării lui Dumnezeu, sunt chiar și făcători de servicii care Îl blestemă pe Dumnezeu, și așa mai departe – și ce însemnătate au aceste consecințe iremediabile? Oricare dintre aceste fapte rele înseamnă renunțarea la serviciile lor. Deoarece comportamentul tău din perioada în care ai făcut servicii a fost prea neadecvat, deoarece ți-ai depășit atribuțiile, când Dumnezeu vede că serviciile tale nu sunt la înălțime, El îți va răpi eligibilitatea de a face servicii, nu te va mai lăsa să faci servicii, te va alunga din fața ochilor Lui și din casa lui Dumnezeu. Nu-i așa că nu vrei să faci servicii? Nu-i așa că vrei mereu să faci fapte rele? Nu-i așa că ești mereu neloial? Ei bine, atunci există o soluție simplă: ți se va răpi eligibilitatea de a face servicii. Pentru Dumnezeu, desființarea eligibilității cuiva de a face servicii înseamnă că sfârșitul acelui făcător de servicii a fost proclamat. Ei nu vor mai fi eligibili să-L slujească pe Dumnezeu, El nu mai are nevoie de serviciile lor și, indiferent de ce cuvinte frumoase spun ei, aceste cuvinte frumoase vor fi în zadar. Când lucrurile au ajuns în acest punct, această situație va fi iremediabilă; astfel de făcători de servicii nu vor mai avea o cale de întoarcere. Și cum tratează Dumnezeu cu astfel de făcători de servicii? Doar îi împiedică din a mai face servicii? Nu. El doar îi împiedică să rămână? Sau îi lasă la o parte și așteaptă ca ei să se schimbe? Nu face asta. Dumnezeu nu îi iubește atât de mult pe acești făcători de servicii, cu adevărat. Dacă o persoană are acest gen de atitudine atunci când face servicii pentru Dumnezeu, El, ca urmare a acestei atitudini, îi va răpi eligibilitatea de a mai face servicii, iar aceasta va fi aruncată din nou înapoi în rândurile necredincioșilor. Și care este soarta unui făcător de servicii care a fost aruncat înapoi în rândurile necredincioșilor? Este întocmai ca soarta necredincioșilor: să fie reîncarnat ca animal și să primească pedeapsa necredincioșilor în lumea spirituală. Și Dumnezeu nu va fi personal interesat de pedepsirea lor, fiindcă ei nu mai au nicio relevanță în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Asta nu e doar finalizarea vieții lor de credință în Dumnezeu, ci este și finalizarea sorții lor, proclamarea sorții lor. Așadar, dacă făcătorii de servicii nu slujesc bine, ei vor trebui să suporte consecințele. Dacă un făcător de servicii este incapabil să slujească până la capăt sau dacă i se ia eligibilitatea de a face servicii la jumătatea drumului, atunci va fi aruncat în rândurile necredincioșilor – iar dacă făcătorii de servicii sunt aruncați în rândurile necredincioșilor, ei vor fi tratați la fel ca vitele, la fel ca oamenii fără intelect și fără raționalitate. Când expun astfel situația, înțelegeți, nu-i așa?

Cele de mai sus arată cum Se ocupă Dumnezeu de ciclul de viață și de moarte al aleșilor Lui și al făcătorilor de servicii. Cum vă simțiți după ce ați auzit asta? V-am mai vorbit despre subiectul pe care tocmai l-am discutat, despre subiectul aleșilor lui Dumnezeu și al făcătorilor de servicii? De fapt, v-am mai vorbit, dar voi nu vă amintiți. Dumnezeu este drept față de aleșii Lui și făcătorii de servicii. În toate privințele, El este drept, nu-i așa? Îi puteți găsi undeva vreo greșeală? Sunt oare oameni care vor spune: „De ce este Dumnezeu atât de tolerant cu cei aleși? Și de ce este El doar puțin iertător cu făcătorii de servicii?” Vrea cineva să le țină partea făcătorilor de servicii? „Poate Dumnezeu să le acorde făcătorilor de servicii mai mult timp și să fie mai iertător și mai tolerant cu ei?” Sunt îndreptățite aceste vorbe? (Nu, nu sunt.) Și de ce nu sunt îndreptățite? (Fiindcă deja am fost favorizați doar fiind aleși ca făcători de servicii.) Făcătorii de servicii au fost, de fapt, favorizați prin faptul că li s-a permis să slujească! Fără termenul „făcători de servicii” și fără lucrarea făcătorilor de servicii, unde ar fi aceștia? În rândurile necredincioșilor, trăind și murind cu vitele. De ce minunate haruri se bucură ei astăzi, fiindu-le permis să vină înaintea lui Dumnezeu și să intre în casa lui Dumnezeu! Este o milostenie extraordinară! Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi oferit oportunitatea de a sluji, nu ai fi avut niciodată șansa de a veni înaintea lui Dumnezeu. Ca să spunem așa, chiar dacă tu ești o persoană de religie budistă și ai dobândit nemurirea, în cel mai bun caz, ești un portărel în lumea spirituală; nu-L vei întâlni niciodată pe Dumnezeu, nici nu Îi vei auzi glasul, nici nu vei simți iubirea și binecuvântările Lui pentru tine, nu vei putea niciodată să ajungi față în față cu El. Singurele sarcini care îi așteaptă pe budiști sunt cele simple. Ei nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și doar se supun și ascultă orbește, în timp ce făcătorii de servicii câștigă atât de multe în cadrul acestei etape a lucrării! În primul rând, ei pot să ajungă față în față cu Dumnezeu, să-I audă glasul, să-I audă cuvintele și să aibă parte de harurile și de binecuvântările pe care El le dăruiește oamenilor. Chiar mai mult, ei pot să se bucure de cuvintele și de adevărurile dăruite de Dumnezeu. Ei chiar câștigă atât de multe! Așadar, dacă, fiind făcător de servicii, tu nu poți nici măcar să depui efortul potrivit, te-ar mai păstra Dumnezeu? Nu te poate păstra. El nu îți cere mult, dar tu nu faci nimic cum se cuvine din ceea ce El îți cere, nu ai aderat la îndatoririle tale – iar astfel, fără nicio îndoială, Dumnezeu nu te poate păstra. Așa este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te răsfață, dar nici nu are o atitudine discriminatorie față de tine. Acestea sunt principiile faptelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Se poartă așa cu toți oamenii și cu toate făpturile.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 197

Dacă numeroasele ființe din lumea spirituală fac ceva greșit sau dacă nu își fac corect munca, Dumnezeu are, de asemenea, edictele și decretele cerești corespunzătoare pentru a Se ocupa de ele; asta e ceva absolut. Așadar, în timpul lucrării de gestionare de câteva mii de ani a lui Dumnezeu, anumiți intendenți care au făcut rele au fost exterminați. Unii, chiar și astăzi, sunt reținuți și pedepsiți. Fiecare ființă din lumea spirituală trebuie să se confrunte cu asta. Dacă aceste ființe fac ceva greșit sau comit vreun rău, ele sunt pedepsite – ceea ce reprezintă aceeași abordare pe care Dumnezeu o are pentru aleșii Lui și pentru făcătorii de servicii. Iar astfel, fie în lumea spirituală, fie în lumea materială, principiile după care Dumnezeu acționează nu se schimbă. Indiferent dacă tu poți să vezi sau nu faptele lui Dumnezeu, principiile acestora nu se schimbă. Pretutindeni, Dumnezeu are aceleași principii în abordarea tuturor lucrurilor și în modul în care tratează toate lucrurile. Este ceva imuabil. Dumnezeu va fi bun față de acei necredincioși care trăiesc relativ cum se cuvine și va păstra oportunități pentru acei oameni din fiecare religie care se comportă bine și nu fac rele, permițându-le acestora să joace un rol în toate lucrurile gestionate de Dumnezeu și să facă ceea ce ar trebui să facă. În mod similar, în concordanță cu aceste principii ale Lui, Dumnezeu nu are o atitudine discriminatorie față de nicio persoană din rândurile celor care Îl urmează pe Dumnezeu, din rândurile aleșilor Lui. El este bun cu toți cei care pot să-L urmeze cu sinceritate și îi iubește pe toți cei care Îl urmează cu sinceritate. Doar că pentru aceste diferite tipuri de oameni – necredincioșii, credincioșii de diferite feluri și aleșii lui Dumnezeu – ceea ce El le dă este diferit. De exemplu, necredincioșii: chiar dacă ei nu cred în Dumnezeu, iar Dumnezeu îi consideră niște vite, printre toate lucrurile, fiecare dintre ei are mâncare, are un loc al lui și un ciclu normal de viață și de moarte. Cei care fac rele sunt pedepsiți, iar cei care fac fapte bune sunt binecuvântați și primesc bunătatea lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Pentru credincioși, dacă pot să respecte cu strictețe preceptele religioase după fiecare renaștere, atunci, după toate aceste renașteri, Dumnezeu va face, în cele din urmă, proclamația referitoare la ei. În mod similar, astăzi, pentru fiecare dintre voi, fie că ești alesul lui Dumnezeu, fie că ești făcător de servicii, Dumnezeu te va face să te conformezi și îți va determina finalitatea în concordanță cu reglementările și decretele administrative pe care El le-a stabilit. În rândurile acestor diferite tipuri de oameni – credincioși de diferite feluri, care aparțin diferitelor religii – le-a dat lor Dumnezeu un spațiu vital? Unde este iudaismul? S-a amestecat Dumnezu în credința lor? Nu S-a amestecat, nu-i așa? Iar creștinismul? Nu S-a amestecat nici aici. El le permite să își respecte propriile proceduri și nu vorbește cu ei, nu le oferă nicio luminare și, chiar mai mult, nu le dezvăluie nimic: „Dacă tu gândești că așa este bine, atunci crede în acest mod.” Catolicii cred în Maria și că prin Maria a ajuns vestea la Isus; așa este forma lor de credință. Le-a corectat vreodată Dumnezeu credința? Dumnezeu le dă frâu liber, nu le acordă nicio atenție și le dă un anumit spațiu în care să trăiască. Și față de musulmani și de budiști, este El tot la fel? El a stabilit granițe și pentru ei. Și le permite să aibă propriul spațiu vital, fără a Se amesteca în credințele lor. Totul este bine ordonat. Și ce înțelegeți voi din toate acestea? Că Dumnezeu are autoritate, dar nu abuzează de autoritatea Lui. Dumnezeu aranjează toate lucrurile într-o ordine perfectă și este minuțios, iar în asta se regăsește înțelepciunea și atotputernicia Lui.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 198

Identitatea și statutul lui Dumnezeu Însuși

Dumnezeu este Cel care stăpânește peste toate lucrurile și care administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există, El administrează tot ceea ce există și El stăpânește peste tot ceea ce există și Se îngrijește de tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu, aceasta este identitatea lui Dumnezeu. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu și El este unic printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu – fie din rândul omenirii, fie din lumea spirituală – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a stăpâni asupra tuturor lucrurilor: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și Se mișcă printre toate lucrurile; El Se poate ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor; El Se poate smeri devenind om, devenind unul dintre cei care sunt din carne și oase, venind față în față cu oamenii și împărțind cu ei și binele, și răul; în același timp, El comandă tot ceea ce există, decide soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate; chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și direcția pe care o ia omenirea. Un Dumnezeu ca aceasta ar trebui venerat, ascultat și cunoscut de toate ființele vii. Iar astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să-L venerezi pe Dumnezeu, să accepți stăpânirea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere, și este o alegere necesară, pentru orice persoană, pentru orice ființă vie. În unicitatea lui Dumnezeu, oamenii văd că autoritatea Lui, firea Lui cea dreaptă, esența Lui și mijloacele prin care El Se îngrijește de toate lucrurile, toate sunt unice; iar unicitatea Lui determină adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși și determină statutul Lui. Iar astfel, printre toate creaturile, dacă orice ființă vie din lumea spirituală sau din rândurile omenirii ar vrea să stea în locul lui Dumnezeu, ar fi ceva imposibil, fiindcă ar încerca să joace rolul lui Dumnezeu. Așa este în fapt. Care sunt cerințele pentru omenire ale unui Creator și ale unui Stăpânitor ca acesta, care are identitatea, puterea și statutul lui Dumnezeu Însuși? Ar trebui să fie clar pentru toată lumea și ar trebui ca toți să țină minte, fiind ceva foarte important atât pentru Dumnezeu, cât și pentru om!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 199

Diferitele atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu

Modul în care oamenii se comportă față de Dumnezeu le decide soarta și decide și felul în care Dumnezeu Se poartă cu ei și tratează cu ei. Ajuns aici, vă voi da niște exemple despre modurile în care oamenii se comportă față de Dumnezeu. Să discutăm dacă manierele și atitudinile cu care ei se comportă față de Dumnezeu sunt corecte sau nu. Să luăm în considerare comportamentul următoarelor șapte tipuri de oameni:

1) Există un tip de oameni a căror atitudine față de Dumnezeu este deosebit de absurdă. Ei cred că Dumnezeu este ca Bodhisattva sau ca o ființă sfântă din folclorul omenirii și că El cere ca oamenii să se închine de trei ori când se întâlnesc și să ardă tămâie după ce mănâncă. Și astfel, atunci când, în inimile lor, ei Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul Lui și Îi sunt recunoscători, au deseori un astfel de impuls. Ei doresc astfel ca Dumnezeul în care cred în prezent să poată, ca ființa sfântă după care tânjesc în inimile lor, să le accepte comportamentul față de El, comportament în cadrul căruia ei se închină de trei ori când se întâlnesc și ard tămâie după ce mănâncă.

2) Anumiți oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Buddha în viață, capabil să scape toate ființele de suferință și să le mântuie; ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Buddha în viață, capabil să îi ducă departe de marea durerilor. Credința acestor oameni în Dumnezeu este venerarea lui Dumnezeu drept Buddha. Chiar dacă ei nu ard tămâie, nu se ploconesc și nu dau ofrande, in inimile lor, Dumnezeul lor este un astfel de Buddha, și le cere doar ca ei să fie buni și milostivi, doar ca ei să nu ucidă nicio ființă vie, să nu îi înjure pe ceilalți, să ducă o viață aparent onestă și să nu facă nimic rău – doar aceste lucruri. Acesta este Dumnezeul din inimile lor.

3) Unii oameni Îl venerează pe Dumnezeu ca pe cineva măreț sau faimos. De exemplu, în orice fel preferă să vorbească această măreață persoană, cu orice intonație vorbește, ce cuvinte și ce vocabular folosește, tonul și gesturile acesteia, opiniile și faptele acesteia, ținuta acesteia – ei le copiază pe toate și acestea sunt lucrurile pe care ei trebuie să le genereze pe deplin în cadrul credinței lor în Dumnezeu.

4) Unii oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un rege, consideră că El este deasupra tuturor lucrurilor și nimeni nu îndrăznește să-L jignească – iar dacă o fac, vor fi penalizați. Ei venerează un asemenea rege fiindcă regii dețin un anumit loc în inimile lor. Gândurile, manierele, autoritatea și natura regilor – chiar și interesele și viața lor personală – toate acestea devin ceva ce acești oameni trebuie să înțeleagă, subiecte și aspecte pe care le iau în considerare, iar așa, ei Îl venerează pe Dumnezeu ca pe un rege. O astfel de formă de credință este ridicolă.

5) Anumiți oameni au o credință deosebită în existența lui Dumnezeu, o credință profundă și de neclintit. Fiindcă a lor credință în Dumnezeu este atât de superficială, fiindcă ei nu au multă experiență cu privire la cuvintele lui Dumnezeu, Îl venerează ca pe un idol. Acest idol este Dumnezeul din inimile lor, este ceva de care ei trebuie să se teamă, ceva în fața căruia trebuie să se încline, ceva ce trebuie urmat și imitat. Ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe un idol, unul pe care trebuie să-L urmeze întreaga lor viață. Ei copiază tonul cu care vorbește Dumnezeu și, în aparență, îi copiază pe cei pe care Dumnezeu îi simpatizează. Ei fac deseori lucruri care par naive, pure și cinstite, chiar îl urmează pe acest idol ca pe un tovarăș sau însoțitor de care nu se pot despărți niciodată. Astfel este forma lor de credință.

6) Sunt unii oameni care, în ciuda faptului că au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și au auzit multe propovăduiri, simt în inimile lor că singurul principiu al comportamentului lor față de Dumnezeu este că trebuie să fie mereu slugarnici și lingușitori sau că trebuie să-L slăvească și să-L laude pe Dumnezeu într-un mod cu totul nerealist. Ei cred că Dumnezeu este un Dumnezeu care le cere să se comporte într-un asemenea mod, ei cred că, dacă nu fac așa, atunci, în orice moment, Îi pot provoca mânia Lui, pot păcătui împotriva Lui, iar, ca rezultat al faptului că au păcătuit, Dumnezeu îi va pedepsi. Așa este Dumnezeul din inimile lor.

7) Și mai este cea mai mare parte a oamenilor, cei care găsesc sprijin spiritual în Dumnezeu. Fiindcă ei trăiesc în această lume, sunt lipsiți de pace și de fericire, nu găsesc nicăieri alinare. După ce Îl găsesc pe Dumnezeu, când Îi aud și Îi văd cuvintele, în inimile lor, sunt, pe ascuns, plini de bucurie și de entuziasm. Acest lucru se întâmplă deoarece ei cred că au găsit în sfârșit un loc care le va aduce fericirea, că au găsit în sfârșit un Dumnezeu care le va da hrană spirituală. După ce ei L-au acceptat pe Dumnezeu și au început să-L urmeze, ei devin fericiți, viețile lor sunt împlinite și nu mai sunt ca necredincioșii, care trec prin viață ca niște somnambuli, ca niște animale, și simt că pot să aștepte ceva de la viață. Așadar, ei cred că acest Dumnezeu le poate satisface nevoile spirituale și le poate aduce multă fericire atât în minte, cât și în suflet. Fără să-și dea seama, ei devin incapabili să-L părăsească pe acest Dumnezeu care le dă hrană spirituală, care le aduce fericire în suflet și în familie. Ei consideră că a lor credință în Dumnezeu nu trebuie să facă nimic mai mult, ci doar să le aducă hrană spirituală.

Atitudinile față de Dumnezeu ale acestor diferite tipuri de oameni pe care tocmai le-am menționat se regăsesc și printre voi? (Da.) Dacă, în credința lor în Dumnezeu, în inimile oamenilor se regăsește vreuna dintre aceste atitudini, pot ei să vină cu adevărat în fața lui Dumnezeu? Dacă cineva are vreuna dintre aceste atitudini în inima sa, oare crede în Dumnezeu? Crede în unicul Dumnezeu Însuși? (Nu.) Din moment ce tu nu crezi în unicul Dumnezeu Însuși, în cine crezi? Dacă Dumnezeul în care crezi nu este unicul Dumnezeu Însuși, e posibil ca tu să crezi într-un idol, într-un om de seamă sau într-un Bodhisattva, că îl venerezi pe Buddha în inima ta. În plus, este posibil ca tu să crezi într-un om obișnuit. În concluzie, din cauza diferitelor forme de credință și a diferitelor atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu, oamenii Îl pun pe Dumnezeul propriei lor cunoașteri în inima lor, își impun imaginația asupra lui Dumnezeu, își pun atitudinile și închipuirile la același nivel cu unicul Dumnezeu Însuși, iar apoi le înalță ca să le sărbătorească. Ce înseamnă atunci când oamenii au astfel de atitudini nepotrivite față de Dumnezeu? Înseamnă că ei L-au respins pe adevăratul Dumnezeu Însuși și venerează un Dumnezeu fals. Înseamnă că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, Îl resping pe Dumnezeu și I se opun. Înseamnă că ei neagă existența adevăratului Dumnezeu. Dacă oamenii mențin astfel de forme de credință, care va fi consecința pentru ei? Cu astfel de forme de credință, pot ei să se apropie tot mai mult de îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Din contră, din cauza concepțiilor și a închipuirilor lor, se vor îndepărta tot mai mult de calea lui Dumnezeu, fiindcă direcția pe care ei o caută este opusă celei pe care Dumnezeu le-o cere. Ați auzit povestea „mersului spre sud conducând caleașca spre nord”? Acesta poate fi un caz în care te îndrepți spre sud mergând cu caleașca spre nord. Dacă oamenii cred în Dumnezeu într-un mod atât de ridicol, atunci, cu cât încerci mai mult, cu atât mai departe vei fi de Dumnezeu. Și Eu vă cert astfel: înainte să pornești, tu trebuie mai întâi să stabilești dacă mergi în direcția corectă. Fii precis în eforturile tale și ai grijă să te întrebi: „Este Dumnezeul în care cred Stăpânitorul tuturor lucrurilor? Este acest Dumnezeu în care cred doar cineva care îmi oferă hrană spirituală? Este El idolul meu? Ce îmi cere acest Dumnezeu în care cred? Oare Dumnezeu aprobă tot ceea ce fac? Toate cele pe care le fac și le urmăresc, sunt ele oare pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Respectă oare cerințele lui Dumnezeu pentru mine? Este calea pe care merg recunoscută și aprobată de Dumnezeu? Este Dumnezeu mulțumit de credința mea?” Ar trebui să îți pui deseori și în mod repetat aceste întrebări. Dacă vrei să cauți cunoașterea lui Dumnezeu, atunci trebuie să ai o conștiință limpede și niște obiective clare înainte de a putea să-L mulțumești pe Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 200

Atitudinea pe care Dumnezeu o cere și pe care omenirea ar trebui să o aibă față de El

De fapt, Dumnezeu nu are cerințe prea mari de la omenire – sau, cel puțin, nu are cerințe atât de mari precum își imaginează oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi rostit niciun cuvânt, dacă nu Și-ar fi exprimat firea sau faptele, atunci v-ar fi foarte dificil să-L cunoașteți pe Dumnezeu, fiindcă oamenii ar trebui să deducă intențiile și voia lui Dumnezeu, ceea ce este foarte dificil pentru ei. Dar, în ultima etapă a lucrării Lui, Dumnezeu a rostit multe cuvinte, a făcut multe lucrări și a cerut multe oamenilor. Prin cuvintele Lui și prin numeroasele Lui lucrări, El i-a informat pe oameni despre ceea ce Îi place, despre ceea ce detestă și despre ce fel de oameni ar trebui ei să fie. După ce au înțeles aceste lucruri, în inimile lor, oamenii ar trebui să aibă o definire precisă a cerințelor lui Dumnezeu, fiindcă ei nu mai cred în Dumnezeu în mijlocul neclarității și abstracției și într-un Dumnezeu nedeslușit, nici nu-L urmează pe Dumnezeu prin abstractizare, nedeslușire și nimicnicie; în schimb, oamenii pot să audă cuvântările lui Dumnezeu, pot să înțeleagă standardele cerințelor Lui și să se ridice la înălțimea lor, iar Dumnezeu folosește limba oamenilor pentru a le spune tot ceea ce ar trebui ei să știe și să înțeleagă. Azi, dacă oamenii încă nu sunt conștienți de cerințele pe care Dumnezeu le are pentru ei, de ceea ce este Dumnezeu, de motivul pentru care ei cred în Dumnezeu și despre modul în care ar trebui să creadă în Dumnezeu și să se comporte față de El, atunci e o problemă în asta. […] Iată care sunt cerințele corecte ale lui Dumnezeu pentru omenire și pentru cei care Îl urmează. Dumnezeu cere cinci lucruri de la cei care Îl urmează: credință adevărată, să-L urmeze cu loialitate, supunere absolută, cunoaștere adevărată și venerare cordială.

Cu aceste cinci lucruri, Dumnezeu le cere oamenilor să nu-L mai pună sub semnul îndoielii, nici să nu-L urmeze folosindu-și imaginația sau punctele de vedere abstracte și nedeslușite; ei nu trebuie să se bazeze pe închipuiri sau concepții atunci când Îl urmează. Dumnezeu cere ca fiecare dintre cei care Îl urmează să facă asta cu loialitate, nu cu jumătate de inimă sau cu tăgadă. Când Dumnezeu îți cere ceva sau te testează, te judecă, tratează cu tine și te emondează sau te disciplinează și te lovește, tu trebuie să fii absolut supus față de El. Nu ar trebui să întrebi care e cauza sau să pui condiții, cu atât mai puțin să întrebi care e motivul. Supunerea ta trebuie să fie absolută. Cunoașterea lui Dumnezeu este aria în care cei mai mulți oameni au carențe. Deseori, ei Îi impun lui Dumnezeu ziceri, cuvântări și cuvinte care nu au nicio legătură cu El, crezând că aceste cuvinte sunt cea mai precisă definire a cunoașterii lui Dumnezeu. Nici nu își dau seama că aceste ziceri, care provin din imaginația oamenilor, din rațiunea acestora și din intelectul lor, nu au nici cea mai mică legătură cu esența lui Dumnezeu. Și astfel, vreau să vă spun că, în ceea ce privește cunoașterea pe care Dumnezeu o dorește în oameni, Dumnezeu nu îți cere doar să-L recunoști pe El și cuvintele Lui, ci îți cere să-L cunoști corect pe Dumnezeu. Chiar dacă tu poți să spui doar o propoziție sau dacă ești conștient doar de un crâmpei, acest crâmpei de conștiință este corect și adevărat și compatibil cu esența lui Dumnezeu Însuși. Iar asta pentru că Dumnezeu detestă laudele și elogiile care sunt nerealiste și nepotrivite. Chiar mai mult decât atât, El detestă oamenii care Îl tratează ca pe aer. Detestă momentele când, în timpul discuțiilor despre subiecte referitoare la Dumnezeu, oamenii vorbesc cu frivolitate, vorbesc după bunul lor plac și fără ezitare sau vorbesc după cum consideră ei că e potrivit; chiar mai mult, El îi detestă pe cei care cred că Îl cunosc pe Dumnezeu și care se laudă cu cunoștințele lor despre Dumnezeu, discutând subiecte referitoare la Dumnezeu fără nicio reținere sau rezervă. Ultima dintre cele cinci cerințe a fost venerarea cordială. Aceasta e cea mai importantă cerință a lui Dumnezeu pentru toți cei care Îl urmează. Când cineva Îl cunoaște cu adevărat și corect pe Dumnezeu, poate să-L venereze cu adevărat și să se ferească de rău. Această venerare provine din adâncurile inimii sale și apare de bunăvoie, nu fiindcă Dumnezeu l-a presat. Dumnezeu nu îți cere să dai în dar nicio atitudine frumoasă, nicio conduită și niciun comportament aparent față de El; în schimb, El îți cere să-L venerezi și să te temi de El din adâncurile inimii tale. Această venerare este dobândită ca rezultat al schimbărilor firii vieții tale, fiindcă tu Îl cunoști pe Dumnezeu, Îi înțelegi faptele, înțelegi esența lui Dumnezeu și ai recunoscut faptul că ești una dintre creaturile lui Dumnezeu. Și așa, scopul pentru care am folosit cuvântul „cordial” pentru a defini aici venerarea este pentru ca omenirea să înțeleagă că oamenii trebuie să-L venereze pe Dumnezeu din adâncurile inimilor lor.

Acum, luați în considerare acele cinci cerințe: există vreunul dintre voi care e capabil să le respecte pe primele trei? Prin asta mă refer la credință adevărată, la a-L urma pe Dumnezeu cu loialitate și la supunere absolută. Există vreunul dintre voi care e capabil de aceste lucruri? Știu că, dacă aș fi spus „toate cinci”, atunci, fără nicio îndoială, nu ar fi fost niciunul dintre voi – dar le-am redus la trei. Gândiți-vă dacă reușiți să le respectați sau nu. Este „credința adevărată” ușor de dobândit? (Nu, nu este.) Nu este ușor, fiindcă oamenii au mereu îndoieli referitoare la Dumnezeu. Cât despre „a-L urma cu loialitate”? La ce se referă „loialitatea”? (Să nu-L urmezi pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima.) Să nu-L urmezi pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima. Ai pus punctul pe „i”. Așadar, sunteți voi capabili să respectați această cerință? Trebuie să vă străduiți mai mult, nu-i așa? Deocamdată, încă nu puteți să respectați această cerință. Cât despre „supunerea absolută” – reușiți să o respectați? (Nu.) Nu ați reușit încă nici asta. Sunteți deseori neascultători și răzvrătiți, de multe ori nu ascultați sau nu vreți să vă supuneți sau nu vreți să auziți. Acestea sunt cele trei cerințe fundamentale respectate de oameni după intrarea lor în viață, iar voi încă nu reușit să le respectați. Așadar, în acest moment, aveți voi un mare potențial? Azi, după ce M-ați auzit rostind aceste cuvinte, sunteți îngrijorați? (Da.) Este bine că simțiți asta. Nu fiți neîngrijorați. Sunt Eu îngrijorat în numele vostru. Nu voi mai discuta despre celelalte două cerințe. Fără îndoială, nimeni nu este capabil să le respecte. Sunteți îngrijorați. Așadar, v-ați stabilit obiectivele? Ce obiective, ce direcție ar trebui să urmăriți? Căror obiective ar trebui să vă dedicați eforturile? Aveți un obiectiv? Să vă spun direct: când veți respecta aceste cinci cerințe, atunci Îl veți mulțumi pe Dumnezeu. Fiecare dintre ele este un indicator, un indicator al intrării în viață a oamenilor după ce aceștia au ajuns la maturitate, și obiectivul final al acesteia. Chiar dacă aș fi ales doar una dintre aceste cerințe pentru a discuta în detaliu despre ea și pentru a v-o impune, nu v-ar fi fost ușor să o respectați; trebuie să îndurați anumite greutăți și să depuneți un anumit efort. Și ce fel de mentalitate ar trebui să aveți? Ar trebui să fie ca a unui bolnav de cancer care așteaptă să ajungă pe masa de operație. Și de ce spun asta? Dacă vreți să credeți în Dumnezeu și vreți să-L câștigați pe Dumnezeu și să dobândiți mulțumirea Lui, atunci, dacă nu îndurați un anumit grad de durere și nu depuneți un anumit efort, nu veți reuși toate aceste lucruri. Voi ați auzit multe propovăduiri, dar faptul că le-ați auzit nu înseamnă că aceste propovăduiri sunt ale voastre; trebuie să le absorbiți și să le transformați în ceva care vă aparține, trebuie să le asimilați în viața voastră, să le aduceți în existența voastră, permițând acestor cuvinte și acestor propovăduiri să vă călăuzească pe calea voastră în viață și să vă aducă o valoare existențială și un înțeles în viață – iar apoi se va dovedi că a meritat să auziți aceste cuvinte. Dacă aceste cuvinte pe care Eu le rostesc nu aduc nicio propășire în viața ta sau nicio valoare în existența ta, atunci nu are niciun rost să le asculți. Voi înțelegeți asta, da? Înțelegând asta, tot ceea ce rămâne depinde numai de voi. Trebuie să treceți la treabă! Trebuie să fiți serioși în tot ceea ce faceți! Nu fiți confuzi – timpul trece! Mulți dintre voi cred în Dumnezeu deja de peste zece ani. Priviți în urmă la acești peste zece ani: cât de mult ați câștigat? Și câte decenii v-au mai rămas din această viață? Nu mai e mult. Nu te mai gândi dacă lucrarea lui Dumnezeu te așteaptă, dacă El ți-a lăsat o șansă, dacă El va înfăptui din nou aceeași lucrare, nu vorbi despre asta. Poți să dai înapoi ultimii zece ani? Cu fiecare zi care trece și cu fiecare pas pe care îl faci, numărul de zile pe care le ai scade cu o zi. Timpul nu așteaptă pe nimeni! Vei câștiga de pe urma credinței în Dumnezeu doar dacă o abordezi ca pe cel mai măreț lucru din viața ta, mai important decât mâncarea, hainele sau orice altceva! Dacă tu crezi doar când ai timp și dacă ești incapabil să-ți dedici întreaga atenție credinței tale, dacă ești mereu împotmolit în confuzie, atunci nu vei câștiga nimic. Înțelegeți asta, nu-i așa? Ne vom opri aici pentru azi! Ne vedem data viitoare! (Slavă lui Dumnezeu!)

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (X)” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: Cunoscându-L pe Dumnezeu (4)

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Despre practica rugăciunii

Voi nu dați nicio importanță rugăciunii în viața voastră de zi cu zi. Oamenii neglijează chestiunea rugăciunii. Rugăciunile erau de obicei...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte