Cunoscându-L pe Dumnezeu (3)

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 83

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile

Geneza 1:3-5 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.

Geneza 1:6-7 Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!” Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost.

Geneza 1:9-11 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări”. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!” Şi aşa a şi fost.

Geneza 1:14-15 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Şi aşa a şi fost.

Geneza 1:20-21 Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!” Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, potrivit felurilor lor şi toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

Geneza 1:24-25 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici şi animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

În prima zi, se nasc ziua și noaptea omenirii și rămân neclintite mulțumită autorității lui Dumnezeu

Haideți să ne uităm la acest prim pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!»; şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina «zi», iar întunericul l-a numit «noapte». A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.” (Geneza 1:3-5). Acest pasaj descrie primul act al lui Dumnezeu la începutul creației și prima zi petrecută de Dumnezeu în care au existat o seară și o dimineață. Dar a fost o zi extraordinară: Dumnezeu a început să pregătească lumina pentru toate lucrurile, și mai departe a despărțit lumina de întuneric. În această zi, Dumnezeu a început să vorbească, iar cuvintele Sale și autoritatea Sa au existat unele lângă altele. Autoritatea Lui a început să se arate în toate lucrurile și puterea Lui s-a răspândit printre toate lucrurile ca rezultat al cuvintelor Sale. Începând din această zi, toate lucrurile au luat formă și au rămas neclintite datorită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu și au început să funcționeze mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus cuvintele „Să fie lumină,” a fost lumină. Dumnezeu nu a întreprins nici o acțiune; lumina apăruse ca rezultat al cuvintelor Sale. Aceasta era lumina pe care Dumnezeu a numit-o zi și de care omul încă depinde și astăzi pentru existența lui. Prin porunca lui Dumnezeu, esența și valoarea ei nu s-au schimbat și nu au dispărut niciodată. Existența ei dovedește autoritatea și puterea lui Dumnezeu, proclamă existența Creatorului și confirmă, iar și iar, identitatea și statutul Creatorului. Nu este intangibilă sau iluzorie, ci o lumină reală care poate fi văzută de către om. De atunci încolo, în această lume goală în care „pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului era întuneric,” a fost produs primul lucru material. Acest lucru a venit din cuvintele din gura lui Dumnezeu și a apărut în primul act al creației tuturor lucrurilor datorită autorității și cuvântărilor lui Dumnezeu. Curând după aceea, Dumnezeu a poruncit ca lumina și întunericul să se separe… Totul s-a schimbat și a fost complet datorită cuvintelor lui Dumnezeu… Dumnezeu a numit această lumină „Zi” și a numit întunericul „Noapte”. Din acel moment, prima seară și prima dimineață au fost produse în lumea pe care Dumnezeu intenționa să o creeze și Dumnezeu a zis că aceasta a fost prima zi. Această zi a fost prima zi a creației tuturor lucrurilor de către Creator și a fost începutul creației tuturor lucrurilor, și a fost prima dată când autoritatea și puterea Creatorului s-au arătat în această lume pe care El o crease.

Prin aceste cuvinte, omul poate să vadă autoritatea lui Dumnezeu, autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu. Deoarece doar Dumnezeu posedă o asemenea putere, și astfel doar Dumnezeu are o asemenea autoritate; deoarece doar Dumnezeu este în posesia unei asemenea autorități și astfel doar Dumnezeu are o asemenea putere. Ar putea vreun om sau obiect să posede o asemenea autoritate și putere? Există un răspuns în inimile voastre? În afară de Dumnezeu, există vreo ființă creată sau necreată care să posede o asemenea autoritate? Ați văzut vreodată un exemplu de asemenea lucru în alte cărți sau publicații? Există vreo menționare că cineva a creat cerurile și pământul și toate lucrurile? Nu apare în alte cărți sau menționări; acestea sunt, desigur, singurele cuvinte demne de încredere și puternice despre măreața creație a lumii de către Dumnezeu, care sunt consemnate în Biblie și aceste cuvinte vorbesc despre autoritatea unică a lui Dumnezeu și identitatea unică a lui Dumnezeu. Se poate spune că o asemenea autoritate și putere simbolizează unica identitate a lui Dumnezeu? Se poate spune că ele sunt deținute de către Dumnezeu și doar de către Dumnezeu? Fără îndoială, doar Dumnezeu Însuși deține o asemenea autoritate și putere! Această autoritate și această putere nu pot fi deținute sau înlocuite de nicio ființă creată sau necreată! Este aceasta una dintre caracteristicile unicului Dumnezeu Însuși? Ați văzut-o cu ochii voștri? Aceste cuvinte permit repede și limpede oamenilor să înțeleagă faptul că Dumnezeu deține o autoritate unică, o putere unică și că El deține identitatea și statutul supreme. Din această părtășie de mai sus, puteți să spuneți că Dumnezeu în care credeți este unicul Dumnezeu Însuși?

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 84

În ziua a doua, autoritatea lui Dumnezeu pune în ordine apele și face întinderea cerului și apare un spațiu pentru cele mai elementare nevoi de supraviețuire ale omului

„Dumnezeu a zis: «Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!» Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost” (Geneza 1:6-7). Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape”? În Scripturi se spune: „Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei.” Care a fost rezultatul după ce Dumnezeu a rostit și a făcut asta? Răspunsul stă în ultima parte a pasajului: „Şi aşa a şi fost.”

Aceste două scurte fraze consemnează un eveniment măreț și descriu o scenă minunată – formidabila acțiune prin care Dumnezeu a orânduit apele și a creat un spațiu în care omul putea exista…

În această imagine, apele și întinderea apar în fața lui Dumnezeu într-o clipită și sunt despărțite de autoritatea cuvântului lui Dumnezeu și sunt separate într-un sus și un jos în maniera stabilită de Dumnezeu. Adică, întinderea creată de Dumnezeu nu doar că a acoperit apele de jos dar a susținut și apele de sus… La asta, omul nu se poate abține să nu fie cuprins de uimire, stupefiat și să răsufle întretăiat de admirație la splendoarea scenei în care Creatorul a transferat apele și a poruncit apelor și a creat întinderea cerului, și la măreția autorității Sale. Prin cuvintele lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu, El a făcut o altă faptă mare. Nu este aceasta măreția autorității Creatorului? Să folosim scripturile pentru a explica faptele lui Dumnezeu: Dumnezeu Și-a rostit cuvintele și, datorită acestor cuvinte ale lui Dumnezeu, a apărut o întindere în mijlocul apelor. În același timp, o schimbare enormă a apărut în acest spațiu datorită cuvintelor lui Dumnezeu, și nu era o schimbare în sensul obișnuit, ci un fel de substituție în care nimicul a devenit ceva. A fost născut din gândurile Creatorului și a devenit ceva din nimic datorită cuvintelor rostite de Creator și, mai departe, din acest moment a existat și a rămas neclintit de dragul Creatorului și s-a modificat, schimbat și reînnoit conform gândurilor Creatorului. Acest pasaj descrie al doilea act al Creatorului în creația Sa a întregii lumi. A fost o altă expresie a autorității și puterii Creatorului și o altă acțiune de pionierat a Creatorului. Această zi a fost a doua zi pe care Creatorul a petrecut-o de la întemeierea lumii și a fost o altă zi minunată pentru El: El a mers prin lumină, a creat întinderea cerului, a aranjat și orânduit apele, iar faptele Sale, autoritatea și puterea Sa au fost puse la lucru în această nouă zi….

A existat întinderea cerului în mijlocul apelor înainte ca Dumnezeu să Își rostească cuvintele? Sigur că nu! Și după ce Dumnezeu a spus: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor”? Lucrurile intenționate de Dumnezeu au apărut; a fost întinderea cerului în mijlocul apelor și apele s-au separat deoarece Dumnezeu a spus „care să despartă apele de ape.” În acest fel, ca urmare a cuvintelor lui Dumnezeu, două noi obiecte, două lucruri abia născute au apărut printre toate lucrurile ca rezultat al autorității și puterii lui Dumnezeu. Și ce părere aveți despre apariția acestor două noi obiecte? Simțiți măreția puterii Creatorului? Simțiți forța unică și extraordinară a Creatorului? Măreția unei asemenea forțe și puteri se datorează autorității lui Dumnezeu și această autoritate este o reprezentare a lui Dumnezeu Însuși și o caracteristică unică a lui Dumnezeu Însuși.

V-a dat acest pasaj un alt sens profund al unicității lui Dumnezeu? Dar aceasta este departe de a fi suficient; autoritatea și puterea Creatorului merg mult mai departe de asta. Unicitatea Lui nu constă doar în faptul că El posedă o substanță diferită de cea a oricărei alte ființe, dar și pentru că autoritatea și puterea Lui sunt extraordinare, fără limite, superlativul absolut și ies în evidență printre toate și, mai mult decât atât, pentru că autoritatea Lui și ceea ce El are și este pot crea viață, pot produce miracole, pot crea fiecare minut și secundă spectaculoase și extraordinare și, în același timp, El este capabil să guverneze viața pe care El o creează și să stăpânească asupra miracolelor și a absolut fiecărui minut și a fiecărei secunde pe care El le creează.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 85

În ziua a treia, cuvintele lui Dumnezeu nasc pământul și mările și autoritatea lui Dumnezeu face ca lumea să fie plină de viață

Prima frază din Geneza 1: 9-11: „Dumnezeu a zis: Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!” Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis pur și simplu: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!”? Și ce mai era în acest spațiu în afară de lumină și întinderea cerului? În Scripturi este scris: „Dumnezeu a numit uscatul «pământ», iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit «mări». Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Adică, acum erau pământ și mări în acest spațiu și pământul și mările erau separate. Apariția acestor noi lucruri a urmat poruncii din gura lui Dumnezeu, „Şi aşa a şi fost.” Îl descrie Scriptura pe Dumnezeu ca fiind ocupat în timp ce făcea asta? Îl descrie implicat în efort fizic? Așadar, cum au fost făcute toate de către Dumnezeu? Cum a făcut Dumnezeu ca aceste noi lucruri să fie produse? Este de la sine înțeles, Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a realiza toate acestea, pentru a crea toate acestea.

Să continuăm cu ultima frază a acestui pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!» Şi aşa a şi fost.” În timp ce Dumnezeu vorbea, toate lucrurile au luat ființă urmând gândurile lui Dumnezeu și, într-o clipă, o varietate de mici forme delicate de viață au scos șovăitor capetele din pământ și, înainte ca ele să se scuture de fărâmele de pământ de pe trupuri, au început nerăbdătoare să își facă semne de salut una către alta, dând din cap și zâmbind lumii. I-au mulțumit Creatorului pentru viața pe care le-a dat-o și au anunțat lumii că sunt o parte a tuturor lucrurilor și că fiecare își va dedica viața pentru a demonstra autoritatea Creatorului. Pe când cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, pământul devenea luxuriant și verde, tot soiul de ierburi ce puteau fi savurate de om înmugureau și ieșeau din pământ, iar munții și câmpiile deveneau dens populate de copaci și păduri… Această lume stearpă, în care nu fusese nicio urmă de viață, era rapid acoperită de o abundență de iarbă, plante și copaci și deborda de verdeață… Mireasma ierbii și parfumul solului s-au răspândit prin aer, o varietate de plante au început să respire în tandem cu circulația aerului și au început procesul de creștere. În același timp, mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu și urmând gândurilor lui Dumnezeu, toate plantele au început ciclurile perpetue ale vieții în care cresc, înfloresc, rodesc și se înmulțesc. Au început să adere cu strictețe la cursul vieții lor și au început să-și îndeplinească rolurile corespunzătoare în mijlocul tuturor lucrurilor… Toate s-au născut și au trăit datorită cuvintelor Creatorului. Vor primi neîncetata înzestrare și susținere din partea Creatorului, vor supraviețui mereu, tenace, în toate colțurile pământului pentru a demonstra autoritatea și puterea Creatorului și vor arăta mereu forța vieții dăruite lor de Creator…

Viața Creatorului este extraordinară, gândurile Lui sunt extraordinare și autoritatea Lui este extraordinară, și astfel, când cuvintele Lui au fost rostite, rezultatul final a fost „și așa a fost”. Clar, Dumnezeu nu are nevoie să lucreze cu mâinile atunci când acționează; pur și simplu Își folosește gândurile pentru a porunci și cuvintele pentru a ordona, și astfel lucrurile sunt înfăptuite. În această zi, Dumnezeu a adunat apele împreună într-un singur loc și a lăsat să apară uscatul, după care Dumnezeu a făcut ca iarba să înmugurească din pământ și au crescut plante făcând semințe și copaci purtând fructe, iar Dumnezeu le-a împărțit pe fiecare după felul său și a făcut ca fiecare să își poarte propria sămânță. Toate acestea au fost realizate potrivit gândurilor lui Dumnezeu și poruncilor cuvintelor lui Dumnezeu și fiecare a apărut, una după alta, în această lume nouă.

Când încă nu Își începuse lucrarea, Dumnezeu avea deja în minte o imagine a ceea ce intenționa să realizeze, iar când Dumnezeu a început să facă aceste lucruri, ceea ce s-a întâmplat tot atunci când Dumnezeu a deschis gura pentru a vorbi despre conținutul acestei imagini, au început să apară schimbări în toate lucrurile mulțumită autorității și puterii lui Dumnezeu. Indiferent de cum a făcut Dumnezeu sau cum Și-a exercitat autoritatea, toate au fost făcute pas cu pas potrivit planului lui Dumnezeu și datorită cuvintelor lui Dumnezeu; schimbări pas cu pas între cer și pământ au apărut mulțumită cuvintelor și autorității lui Dumnezeu. Toate aceste schimbări și apariții au arătat autoritatea Creatorului și caracterul extraordinar și măreția puterii vieții Creatorului. Gândurile Lui nu sunt simple idei sau o imagine goală, ci o autoritate ce posedă vitalitate și energie extraordinară, și ele sunt puterea ce face toate lucrurile să se schimbe, să renască, să se reînnoiască și să piară. Din această cauză, toate lucrurile funcționează datorită gândurilor Sale și, în același timp, sunt realizate datorită cuvintelor din gura Sa…

Înainte ca toate lucrurile să apară, se formase de mult în gândurile lui Dumnezeu un plan complet, și o nouă lume fusese de mult realizată. Deși în a treia zi au apărut tot soiul de plante pe pământ, Dumnezeu nu avea niciun motiv să întrerupă pașii creației Sale a acestei lumi; El a intenționat să continue să Își rostească cuvintele, să continue să înfăptuiască creația fiecărui lucru nou. El avea să vorbească, avea să Își dea poruncile, să Își exercite autoritatea și să Își arate puterea, și a pregătit tot ceea ce El plănuise să pregătească pentru toate lucrurile și pentru omenirea pe care intenționa să o creeze…

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 86

În a patra zi, sunt create anotimpurile, zilele și anii omenirii, pe când Dumnezeu Își exercită autoritatea încă o dată

Creatorul Și-a folosit cuvintele pentru a-Și înfăptui planul, și astfel Și-a petrecut primele trei zile ale planului Său. În timpul acestor trei zile, Dumnezeu nu a fost văzut ca fiind agitat sau extenuându-Se; dimpotrivă, El a petrecut trei prime zile minunate ale planului Său și a înfăptuit marea acțiune a transformării radicale a lumii. O lume nou-nouță a apărut în fața ochilor Săi și, bucată cu bucată, frumoasa imagine ce fusese pecetluită în gândurile Sale a fost, în sfârșit, dezvăluită în cuvintele lui Dumnezeu. Apariția fiecărui lucru nou a fost ca nașterea unui nou-născut, iar Creatorului I-a plăcut imaginea ce fusese odată în gândurile Lui, dar care fusese acum adusă la viață. În acest moment, inima Lui a dobândit o fărâmă de satisfacție, dar planul Lui abia începuse. Într-o clipită, a sosit o nouă zi – și care a fost următoarea pagină din planul Creatorului? Ce a spus El? Și cum Și-a exercitat autoritatea? Și, în același timp, ce lucruri noi au apărut în această nouă lume? Urmând îndrumarea Creatorului, privirea noastră se fixează asupra celei de-a patra zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu, o zi ce a fost un alt nou început. Sigur, pentru Creator a fost, fără îndoială, o altă zi minunată și o altă zi de extremă importanță pentru omenirea de astăzi. A fost, bineînțeles, o zi de o inestimabilă valoare. Cum a fost ea minunată, cum a fost importantă și cum a fost de o inestimabilă valoare? Să ascultăm mai întâi cuvintele rostite de Creator…

„Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!»” (Geneza 1:14-15). Aceasta a fost o altă exercitare a autorității lui Dumnezeu ce a fost demonstrată de făpturi în urma creării Sale a uscatului și a plantelor din el. Pentru Dumnezeu, un asemenea act a fost la fel de ușor ca ceea ce deja făcuse, pentru că Dumnezeu are asemenea putere; Dumnezeu Se ține de cuvânt și cuvântul Său va fi împlinit. Dumnezeu a poruncit luminătorilor să apară în cer, și acești luminători nu doar că au strălucit pe cer și deasupra pământului, dar au servit și ca semne pentru zi și noapte, pentru anotimpuri, zile și ani. Astfel, pe când Dumnezeu Își rostea cuvintele, fiecare act pe care Dumnezeu a vrut să îl ducă la bun sfârșit a fost îndeplinit conform cu ceea ce a vrut Dumnezeu și în maniera statornicită de Dumnezeu.

Luminătorii din ceruri sunt materie din cer ce poate radia lumină; pot lumina cerul și pot lumina pământul și mările. Se rotesc potrivit ritmului și frecvenței poruncite de către Dumnezeu și luminează în diferite perioade de timp deasupra pământului, și astfel, ciclurile de revoluție ale luminilor fac ca ziua și noaptea să se producă în estul și în vestul pământului și nu sunt doar semne pentru noapte și zi, ci, prin aceste cicluri diferite, marchează și sărbătorile și alte zile speciale pentru omenire. Ele sunt complementul și acompaniamentul perfecte ale celor patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna – făcute de Dumnezeu, împreună cu care luminile servesc armonios ca indicatoare regulate și precise pentru perioadele lunare, pentru zilele și anii omenirii. Deși abia după apariția agriculturii a început omenirea să înțeleagă și să întrevadă separația perioadelor lunare, a zilelor și anilor cauzate de luminile create de Dumnezeu, de fapt, perioadele lunare, zilele și anii pe care omul le înțelege azi au început să fie generate acum mult timp, în a patra zi a creației tuturor lucrurilor și, la fel, ciclurile alternante ale primăverii, verii, toamnei și iernii experimentate de către om încep acum mult timp, în a patra zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Luminile create de Dumnezeu i-au permis omului să distingă regulat, precis și clar între noapte și zi, să numere zilele și să țină o evidență clară a perioadelor lunare și a anilor. (Ziua lunii pline era încheierea unei luni și din asta omul știa că iluminarea luminătorilor începea un nou ciclu; ziua semilunii era încheierea a unei jumătăți de lună care spunea omului când începea un nou ciclu lunar, de unde se putea deduce câte zile și nopți erau într-un ciclu lunar, câte cicluri lunare erau într-un anotimp și câte anotimpuri într-un an și totul era afișat cu regularitate.) Și, astfel, omul putea lesne ține socoteala ciclurilor lunare, a zilelor și anilor marcate de revoluțiile luminătorilor. Din acest moment, omenirea și toate lucrurile au trăit, fără să își dea seama, în schimbarea sistematică a nopții și zilei și în alternanța anotimpurilor produse de revoluțiile luminătorilor. Aceasta a fost semnificația creației luminătorilor, în cea de-a patra zi, de către Creator. În același fel, scopurile și semnificația acestei acțiuni a Creatorului au fost în continuare inseparabile de autoritatea și puterea Lui. Și astfel, luminătorii făcuți de Dumnezeu și valoarea pe care aveau să o aducă în curând omului au fost o altă lovitură de maestru în exercitarea autorității Creatorului.

În această nouă lume, în care omenirea nu-și făcuse încă apariția, Creatorul a făcut seara și dimineața, întinderea cerului, pământul și mările, iarba, plantele și feluritele tipuri de copaci și luminătorii, anotimpurile, zilele și anii pentru noua viață pe care avea să o creeze curând. Autoritatea și puterea Creatorului au fost exprimate în fiecare lucru nou pe care l-a creat, iar cuvintele și realizările Lui au apărut simultan, fără nici cea mai mică discrepanță și fără nici un fel de pauză. Apariția și nașterea acestor noi lucruri au fost dovada autorității și puterii Creatorului: El se ține de cuvânt și cuvântul Lui va fi înfăptuit și ceea ce este înfăptuit durează pe vecie. Acest lucru rămâne neschimbat: așa a fost în trecut, așa este astăzi și așa va fi în veci. Când vă mai uitați o dată la acele cuvinte din Scriptură, vi se par noi? Ați văzut un nou conținut și ați făcut noi descoperiri? Asta se întâmplă deoarece faptele Creatorului v-au agitat inimile, v-au ghidat direcția cunoașterii puterii și autorității Lui și au deschis ușa către înțelegerea Lui, iar faptele și autoritatea Lui au dat viață acestor cuvinte. Și, astfel, în aceste cuvinte, omul a văzut o expresie reală și plină de viață a autorității Creatorului, a fost cu adevărat martor al supremației Creatorului și a văzut caracterul extraordinar al autorității și puterii Creatorului.

Autoritatea și puterea Creatorului produc miracol după miracol, iar El atrage atenția omului și omul nu poate decât să se uite transfigurat la faptele uluitoare născute din exercitarea autorității Sale. Puterea Lui fenomenală produce încântare după încântare, iar omul rămâne uluit, bucuros peste măsură, i se taie respirația de admirație, e cuprins de venerație și se veselește; mai mult, omul este vizibil mișcat și astfel apar în el respectul, venerația și atașamentul. Autoritatea și faptele Creatorului au un puternic impact asupra duhului omului, curățesc duhul omului și, mai mult decât atât, umplu duhul omului. Fiecare dintre gândurile Lui, fiecare dintre cuvântările Lui și fiecare dezvăluire a autorității Lui este o capodoperă între toate lucrurile și este o mare inițiativă cât se poate de vrednică de înțelegerea profundă și cunoașterea omenirii create.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 87

În ziua a cincea, viața de diferite și variate forme înfățișează autoritatea Creatorului în diferite feluri

Scriptura spune: „Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!» Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, potrivit felurilor lor şi toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:20-21). Scriptura ne spune clar că, în această zi, Dumnezeu a făcut viețuitoarele apelor și păsările cerului, adică, El a creat diverși pești și diferite păsări și le-a împărțit pe fiecare după felul lor. Astfel, pământul, cerurile și apele au fost îmbogățite de creația lui Dumnezeu…

Pe măsură ce cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, noi vietăți, fiecare cu o formă diferită prindeau viață instantaneu printre cuvintele Creatorului. Au venit în această lume înghesuindu-se pentru poziție, sărind, zburdând de bucurie… Pești de toate mărimile și formele au înotat prin apă, crustacee de toate felurile au ieșit din nisipuri, creaturi cu solzi, cu cochilie sau nevertebrate au crescut în grabă în diferite forme, fie ele mari sau mici, lungi sau scurte. La fel au făcut și diferite feluri de alge ce au început să crească din senin, legănându-se odată cu mișcările variatei vieți marine, ondulându-se, incitând apele stătătoare, parcă zicându-le: „Grăbiți-vă! Aduceți-vă prietenii! Pentru că nu veți mai fi singure niciodată!” Din momentul în care variatele viețuitoare create de Dumnezeu au apărut în apă, fiecare nouă viață a adus vitalitate apelor ce fuseseră tăcute atât de mult timp și le-a însoțit într-o nouă eră… Din acel moment, s-au cuibărit una în alta și și-au ținut companie și nu au mai păstrat distanța între ele. Apa a existat pentru viețuitoarele din ea, hrănind fiecare viață ce locuia în îmbrățișarea ei, și fiecare viață a existat pentru binele apei și datorită hrănirii ei. Fiecare i-a dat viață celeilalte și, în același timp, fiecare, în același mod, a depus mărturie pentru măreția și caracterul miraculos al creației Creatorului și pentru puterea de neîntrecut a autorității Creatorului…

Așa cum marea nu a mai fost tăcută, la fel, viața a început să umple cerurile. Una după alta, păsările, mari sau mici, au zburat în cer de pe pământ. Spre deosebire de viețuitoarele mării, ele aveau aripi și pene ce le acopereau siluetele zvelte și grațioase. Și-au fâlfăit aripile, arâtându-și cu mândrie și semeție penajul superb și funcțiile și abilitățile speciale date lor de către Creator. S-au avântat libere și s-au plimbat cu dibăcie între ceruri și pământ, peste pășuni și păduri… Erau favoritele aerului, erau favoritele tuturor lucrurilor. Aveau să devină curând legătura dintre cer și pământ și să transmită mesaje tuturor lucrurilor… Au cântat, au coborât bucuroase, au adus veselie, râs și vibrație acestei lumi odată pustii… Și-au folosit cântul lor limpede și melodios, și-au folosit cuvintele din inimile lor pentru a-L preamări pe Creator pentru viața ce le-a fost dăruită. Au dansat vesele pentru a arăta perfecțiunea și caracterul miraculos al creației Creatorului și aveau să-și închine întreaga viață pentru a purta dovada autorității Creatorului prin viața specială pe care El le-a dăruit-o.

Indiferent dacă erau în apă ori în cer, la porunca Creatorului, această puzderie de vietăți a existat în diferite configurații de viață și, la porunca Creatorului, s-au adunat împreună în concordanță cu speciile lor – și această lege, această regulă a fost de neschimbat pentru orice viețuitoare. Niciodată nu au îndrăznit să meargă dincolo de hotarele stabilite lor de către Creator, nici nu au putut să facă asta. După cum le-a fost menit de către Creator, au trăit, s-au înmulțit, au urmat strict cursul vieții și legile date pentru ele de către Creator și, în mod conștiincios, s-au conformat poruncilor, dispozițiilor și preceptelor cerești pe care le-a dat El, până în zilele noastre. Au conversat cu Creatorul în felul lor specific, au ajuns să aprecieze semnificația Creatorului și s-au supus poruncilor lui. Niciuna nu a încălcat vreodată autoritatea Creatorului și stăpânirea Sa, iar stăpânirea asupra lor a fost exercitată de gândurile Lui; nu au fost rostite cuvinte, dar autoritatea ce era unică Creatorului a controlat toate lucrurile tăcute care nu posedau limbaj și care erau diferite de omenire. Exercitarea autorității Sale în acest mod special a silit omul să capete o nouă cunoaștere și să facă o nouă interpretare a autorității unice a Creatorului. Aici, trebuie să vă spun că, în această nouă zi, exercitarea autorității Creatorului a demonstrat încă o dată unicitatea Creatorului.

Acum, să aruncăm o privire la ultima frază din acest pasaj al scripturii: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Ce credeți că înseamnă asta? Emoțiile lui Dumnezeu sunt cuprinse în aceste cuvinte. Dumnezeu a privit toate lucrurile pe care El le crease apărând și rămânând neclintite datorită cuvintelor Sale și, treptat, începând să se schimbe. În acest moment, era Dumnezeu mulțumit de diferitele lucruri pe care le făcuse cu vorbele Sale și de diferitele acțiuni pe care le săvârșise? Răspunsul este că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Ce vedeți aici? Ce reprezintă faptul că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”? Ce simbolizează asta? Înseamnă că Dumnezeu a avut puterea și înțelepciunea să realizeze ceea ce El plănuise și ordonase, să atingă țelurile pe care Își propusese să le atingă. După ce Dumnezeu a îndeplinit fiecare sarcină, a simțit El regret? Răspunsul este tot „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Cu alte cuvinte, nu doar că El nu a simțit niciun regret, dar a fost, în schimb, satisfăcut. Ce înseamnă că nu a simțit niciun regret? Înseamnă că planul lui Dumnezeu este perfect, că puterea și înțelepciunea Sa sunt perfecte și că doar prin autoritatea Sa poate fi realizată o asemenea perfecțiune. Când omul îndeplinește o sarcină, poate el, ca Dumnezeu, să vadă că este bună? Poate tot ce e făcut de om să atingă perfecțiunea? Poate omul să termine ceva odată pentru totdeauna? Exact cum spune omul, „nimic nu e perfect, doar mai bun”, nimic din ceea ce face omul nu poate atinge perfecțiunea. Când Dumnezeu a văzut că tot ceea ce El făcuse și realizase era bun, tot ceea ce făcuse Dumnezeu era făcut de cuvintele Lui, adică, atunci când „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”, tot ceea ce a făcut a luat o formă permanentă, a fost clasificat în concordanță cu tipul și i s-a dat o poziție, un scop și o funcție fixe pe vecie. Mai mult decât atât, rolul lor între toate lucrurile și călătoria pe care trebuie să o facă în timpul gestiunii lui Dumnezeu a tuturor lucrurilor fuseseră deja menite de Dumnezeu și erau imuabile. Aceasta a fost legea cerească dată de Creator tuturor lucrurilor.

„Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” aceste cuvinte simple și subapreciate, atât de des ignorate, sunt cuvintele legii cerești și ale edictului ceresc date tuturor făpturilor de către Dumnezeu. Acestea sunt o altă întrupare a autorității Creatorului, una ce este mai concretă, mai profundă. Prin cuvintele Sale, Creatorul nu doar că a fost capabil să obțină tot ceea ce planificase să obțină și să înfăptuiască tot ceea ce planificase să înfăptuiască, dar și să aibă în mâinile Sale controlul asupra a tot ceea ce crease și să conducă toate lucrurile pe care le făcuse sub autoritatea Sa și, mai mult decât atât, totul a fost sistematic și corespunzător. Toate lucrurile au proliferat, au existat și au pierit de asemenea după cuvântul Lui și, mai mult, prin autoritatea Lui au existat în mijlocul legii pe care El o stabilise și niciunul nu a fost exceptat! Această lege a început exact în aceeași clipă în care „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” și va exista, va continua și va funcționa de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) exact până în ziua în care va fi abrogată de către Creator! Autoritatea unică a Creatorului s-a manifestat nu doar prin abilitatea Sa de a crea toate lucrurile și de a porunci ca toate lucrurile să ia ființă, dar și în abilitatea Sa de a guverna și de a menține stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, de a dărui viață și vitalitate tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, în abilitatea Sa de a cauza, odată pentru totdeauna, ca toate lucrurile pe care El le-a creat în planul Său să apară și să existe în lumea făcută de El într-o formă perfectă, cu o structură a vieții perfectă și cu un rol perfect. De asemenea, s-a manifestat într-un mod în care gândurile Creatorului nu au fost supuse nici unor restricții, nu au fost limitate de timp, spațiu sau geografie. Ca și autoritatea Sa, identitatea unică a Creatorului va rămâne neschimbată în vecii vecilor. Autoritatea Sa va fi întotdeauna o reprezentare și un simbol al identității Sale unice și autoritatea Sa va exista pentru totdeauna alături de identitatea Sa!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 88

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

Imperceptibil, lucrarea Creatorului în facerea tuturor lucrurilor continuase vreme de cinci zile, urmate imediat de întâmpinarea de către Creator a celei de-a șasea zile a creației Sale a tuturor lucrurilor. Această zi a fost un alt nou început și o altă zi extraordinară. Care a fost, atunci, planul Creatorului în ajunul acestei noi zile? Ce noi viețuitoare avea să producă, avea să creeze? Ascultați, aceasta este vocea Creatorului…

„Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici şi animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!» Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Gen 1:24-25). Ce viețuitoare sunt incluse aici? Scripturile spun: vite, toate târâtoarele și fiarele sălbatice după felul lor. Cu alte cuvinte, în această zi nu erau doar tot soiul de vietăți pe pământ, dar erau și clasificate după felul lor și, de asemenea, „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.”

Ca și în precedentele cinci zile, cu același ton, în cea de-a șasea zi, Creatorul a poruncit nașterea viețuitoarelor pe care El le-a dorit și ca ele să apară pe pământ, fiecare după felul său. Când Creatorul Își exercită autoritatea, niciunul din cuvintele Lui nu este rostit în van, și astfel, în cea de-a șasea zi, fiecare viețuitoare pe care intenționase să o creeze a apărut la timpul hotărât. Când Creatorul a spus „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor,” pământul s-a umplut deodată de viață și pe pământ a apărut subit suflarea a tot soiul de viețuitoare… În sălbăticia înverzită și plină de ierburi, vaci zdravene, șfichiuind din cozi încoace și încolo, au apărut una după alta, oile, behăind, s-au adunat în turme și caii, nechezând, au început să galopeze… Într-o clipită, întinderile vaste de pajiște tăcută au explodat de viață… Apariția acestui șeptel variat era o frumoasă priveliște pe pajiștea liniștită și a adus cu sine o vitalitate fără limite… Aveau să fie companionii pajiștii și stăpânii pajiștii, depinzând unii de alții; la fel, aveau să devină paznicii și păstrătorii acestor pământuri care le vor fi habitat permanent și care le vor asigura tot ceea ce au nevoie, o sursă eternă de hrană pentru existența lor…

În aceeași zi în care acest șeptel variat a apărut întru ființă, la cuvântul Creatorului, o abundență de insecte au apărut, de asemenea, una după alta. Chiar dacă erau cele mai mici viețuitoare dintre toate creaturile, forța lor vitală a fost totuși miraculoasa creație a Creatorului, și nu au venit prea târziu… Unele au fâlfâit din aripile lor micuțe, în timp ce altele s-au târât încetișor; unele au țopăit și sărit, altele s-au clătinat; unele s-au rostogolit în față, pe când altele s-au retras rapid; unele s-au mișcat în lateral, altele au sărit în sus și în jos… Toate se agitau să își găsească case: unele și-au făcut drum în iarbă, altele și-au scobit găuri în pământ, unele au zburat în copaci, ascunse în păduri… Deși mici ca dimensiune, nu erau dispuse să sufere chinul unui stomac gol, și, după ce și-au găsit casă, s-au grăbit să caute mâncare pentru a se hrăni. Unele s-au cățărat pe iarbă pentru a-i mânca firul, altele au înhățat guri pline de pământ și și-au hrănit stomacurile, mâncând cu multă poftă și plăcere (pentru ele, chiar și pământul este un ospăț gustos); unele erau ascunse în pădure, dar nu s-au oprit să se odihnească, seva frunzelor lucioase de un verde întunecat asigurând o masă suculentă… După ce s-au săturat, insectele tot nu și-au încetat activitatea; deși mici de statură, acestea aveau o energie formidabilă și o exuberanță fără limite, astfel că, dintre toate făpturile, sunt cele mai active și cele mai harnice. Ele nu au fost niciodată leneșe și niciodată nu s-au dedat odihnei. Odată sătule, ele au continuat să trudească la muncile lor pentru viitorul lor, agitându-se și grăbindu-se pentru zilele lor viitoare, pentru supraviețuirea lor… Au fredonat încetișor balade pe diferite melodii și ritmuri pentru a se îndemna și încuraja. De asemenea, au adus bucurie ierbii, copacilor și fiecărui centimetru de pământ, făcând fiecare zi și fiecare an unice… Cu propriile lor limbaje și propriile moduri au transmis informații tuturor vietăților pământului. Și folosind cursul vieții lor special, au însemnat toate lucrurile peste care ele și-au lăsat urmele… Ele erau apropiate de pământ, iarbă și păduri și au adus vigoare și vitalitate pământului, ierbii și pădurilor; au adus povețele și salutările Creatorului tuturor viețuitoarelor…

Scrutarea Creatorului a trecut peste toate lucrurile pe care El le crease și, în acest moment, ochii Lui s-au oprit la păduri și munți, neîncetând să chibzuiască. În timp ce cuvintele Sale erau rostite, în pădurile dese și deasupra munților, a apărut un tip de viețuitoare cum nu mai fuseseră înainte: acestea erau animalele sălbatice grăite de gura lui Dumnezeu. De mult amânate, și-au scuturat capetele și au plesnit din cozi, fiecare cu propria sa față unică. Unele erau blănoase, altele aveau armură, altele aveau colți dezgoliți, altele rânjeau, unele aveau gâturile lungi, altele cozile scurte, unele cu privirea speriată, altele cu o căutătură timidă, unele se aplecau să mănânce iarbă, altele cu sânge la bot, unele sărind pe două labe, altele mergând calm pe patru copite, unele uitându-se în depărtări deasupra copacilor, altele pândind în păduri, unele căutând peșteri pentru a se odihni, altele fugind și zburdând pe câmpii, unele căutând prada prin păduri…; unele răgeau, altele urlau, unele lătrau, unele țipau…; unele erau soprane, unele erau bariton, unele erau cu glasuri joase, altele erau clare și melodioase…; unele erau feroce, unele erau drăguțe, unele erau dezgustătoare, unele erau adorabile, unele erau înfricoșătoare, unele erau fermecător de naive… Una după alta, au ieșit la iveală. Vedeți cum răsuflau, spirite libere, alene, indiferente una față de alta, neobosindu-se nici măcar să arunce altora o privire… Fiecare purtându-și viața caracteristică, dăruită lor de către Creator, și propria-i sălbăticie și caracterul animalic, au apărut în păduri și pe munți. Disprețuitoare de toate, atât de complet arogante – cine le-a făcut adevăratele stăpâne ale munților și pădurilor? Din momentul în care apariția lor a fost rânduită de Creator, și-au revendicat pădurile și și-au revendicat munții deoarece Creatorul le stabilise deja limitele și determinase aria existenței lor. Numai ele erau adevăratele doamne ale munților și ale pădurilor și de aceea erau atât de sălbatice și atât de disprețuitoare. Se numeau animale „sălbatice” pur și simplu deoarece, dintre toate creaturile, ele erau cele cu adevărat sălbatice, animalice și de neîmblânzit. Nu au putut fi îmblânzite, astfel că nu au putut fi crescute și nu au putut trăi în armonie cu omenirea sau munci pentru omenire. Deoarece nu puteau fi crescute, nu puteau lucra pentru umanitate, trebuiau să trăiască la distanță de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele. Și deoarece trăiau la distanță față de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele, au fost capabile să îndeplinească responsabilitatea dată lor de Creator: aceea de a păzi munții și pădurile. Sălbăticia lor a protejat munții și a păzit pădurile și a fost cea mai bună protecție și chezășie a existenței și răspândirii lor. În același timp, sălbăticia lor a menținut și a asigurat echilibrul între toate lucrurile. Sosirea lor a adus sprijin și ancoră munților și pădurilor; sosirea lor a injectat o vigoare și o vitalitate nesfârșită în munții și pădurile nemișcate și goale. Din acest moment, munții și pădurile au devenit habitatul lor permanent și nu își vor pierde niciodată casa, pentru că munții și pădurile au apărut și au existat pentru ele, iar animalele sălbatice își vor împlini menirea și vor face orice vor putea pentru a le păzi. Și astfel și animalele sălbatice s-au supus strict povețelor Creatorului de a-și păstra teritoriul și de a continua să își folosească natura sălbatică pentru a menține echilibrul tuturor lucrurilor stabilit de Creator, demonstrând autoritatea și puterea Creatorului!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 89

Sub autoritatea Creatorului, toate lucrurile sunt perfecte

Toate lucrurile create de Dumnezeu, incluzând și pe cele care se pot mișca și pe cele care nu pot, precum păsările și peștii, copacii și florile, și incluzând șeptelul, insectele și animalele sălbatice făcute în a șasea zi – toate erau în pace cu Dumnezeu și, de asemenea, în ochii lui Dumnezeu, aceste lucruri, în concordanță cu planul Lui, atinseseră apogeul perfecțiunii și atinseseră standardele pe care Dumnezeu a dorit să le îndeplinească. Pas cu pas, Creatorul a făcut lucrarea pe care El intenționase să o facă în concordanță cu planul Lui. Unul după altul, au apărut lucrurile pe care El intenționase să le creeze și apariția fiecăruia a fost o reflecție a autorității Creatorului și o cristalizare a autorității Lui și, datorită acestor cristalizări, toate creaturile nu puteau decât să fie recunoscătoare pentru harul Creatorului și pentru aprovizionarea lor de către Creator. Pe măsură ce faptele miraculoase ale lui Dumnezeu se manifestau, lumea aceasta creștea, bucată cu bucată, cu toate lucrurile create de Dumnezeu și s-a schimbat de la haos și întuneric la claritate și luminozitate, de la nemișcare mortală la însuflețire și vitalitate nesfârșită. Printre toate lucrurile creației, de la cele mai mari la cele mici, de la cele mici la cele microscopice nu era unul care să nu fi fost creat de autoritatea și puterea Creatorului și era o necesitate unică și inerentă și o valoare în existența fiecărei creaturi. Indiferent de diferențele de formă și structură, toate au fost făcute de către Creator să existe sub autoritatea Creatorului. Uneori oamenii văd o insectă, una care este foarte urâtă și spun; „Această insectă este atât de oribilă, nu se poate ca un asemenea lucru urât să fi putut fi făcut de Dumnezeu – nu se poate ca El să fi creat ceva atât de urât.” Ce perspectivă nesăbuită! Ceea ce ar trebui să spună este „Deși această insectă este atât de urâtă, ea a fost făcută de Dumnezeu, așa că trebuie să aibă propria utilitate unică!” În gândurile lui Dumnezeu, El a intenționat să dea fiecăruia în parte propria înfățișare și tot felul de funcții și întrebuințări varietății de viețuitoare pe care El le-a creat, astfel că nimic din ceea ce Dumnezeu a creat nu a fost făcut după același șablon. De la exterior la alcătuirea lor interioară, de la obiceiurile de viețuire la locul pe care îl ocupă – fiecare este diferit. Vacile au înfățișarea de vaci, măgarii au înfățișarea de măgari, căprioarele au înfățișarea de căprioare și elefanții au înfățișarea de elefanți. Poți să spui care este cel mai arătos și care cel mai urât? Poți să spui care este cel mai util și existența căruia este cea mai puțin necesară? Unora le place cum arată elefanții, dar nimeni nu folosește elefanți ca să are terenurile; altora le place cum arată leii și tigrii, pentru că aspectul lor este cel mai impresionant dintre toate, dar poți să îi ții ca animale de companie? Pe scurt, când este vorba de toate acestea, omul ar trebui să se supună autorității Creatorului, adică, să se supună ordinii statornicite de Creator pentru toate lucrurile; aceasta este cea mai înțeleaptă atitudine. Numai o atitudine de cercetare și supunere față de intențiile inițiale ale Creatorului reprezintă o adevărată acceptare și certitudine a autorității Creatorului. Este bine cu Dumnezeu, așadar, care este motivul pentru care omul să Îi caute pricină?

Astfel, toate lucrurile de sub autoritatea Creatorului vor cânta o nouă simfonie a stăpânirii Creatorului, vor începe un preludiu genial pentru lucrarea Lui a unei zile noi și, în acest moment, Creatorul va deschide și o nouă pagină în lucrarea gestionării Sale! În concordanță cu legea mugurilor de primăvară, coacerii de vară, recoltei de toamnă și depozitării de iarnă statornicită de Creator, toate lucrurile vor repeta planul de gestionare al Creatorului și vor întâmpina propria nouă zi, noul început și noul curs al vieții și curând se vor reproduce într-o succesiune fără sfârșit pentru a întâmpina fiecare zi sub stăpânirea autorității Creatorului…

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 90

Niciuna dintre ființele create sau necreate nu poate înlocui identitatea Creatorului

De când a început creația tuturor lucrurilor, puterea lui Dumnezeu a început să fie exprimată și a început să fie dezvăluită, pentru că Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea toate lucrurile. Indiferent de modul în care El le-a creat, indiferent de motivul pentru care El le-a creat, toate lucrurile au fost create și au fost de neclintit și au existat datorită cuvintelor lui Dumnezeu, iar aceasta este autoritatea unică a Creatorului. Înainte ca omenirea să apară pe lume, Creatorul Și-a folosit puterea și autoritatea pentru a crea toate lucrurile pentru omenire și a utilizat metodele Sale unice pentru a pregăti un mediu înconjurător potrivit pentru aceasta. Tot ceea ce a făcut a fost o pregătire pentru omenirea care avea să primească în curând suflarea Lui. Adică, înainte ca umanitatea să fie creată, autoritatea lui Dumnezeu s-a manifestat în toate viețuitoarele diferite de umanitate, în lucruri mărețe precum cerurile, luminătorii, mările și pământul și în cele mici precum animalele și păsările, ca și în tot soiul de insecte și microorganisme, incluzând diferite bacterii invizibile cu ochiul liber. Fiecăruia i-a fost dată viața de către Creator și fiecare a proliferat datorită cuvintelor Creatorului și fiecare a trăit sub stăpânirea Creatorului datorită cuvintelor Creatorului. Chiar dacă nu au primit suflarea Creatorului, totuși au manifestat viața și vitalitatea dată lor de Creator prin diferitele lor forme și structuri; chiar dacă nu au primit abilitatea de a vorbi dată omenirii de către Creator, fiecare a primit un mod de a-și exprima viața ce le-a fost dăruită de Creator și care diferă de limbajul omului. Autoritatea Creatorului nu a dat numai vitalitatea vieții unor obiecte materiale ce par statice pentru ca ele să nu dispară niciodată dar, mai mult decât atât, a dat fiecărei ființe vii instinctul de a se reproduce și înmulți, astfel ca ele să nu piară și astfel, generație după generație, să transmită mai departe legile și principiile supraviețuirii cu care le-a înzestrat Creatorul. Maniera în care Creatorul Își exercită autoritatea nu aderă rigid la o perspectivă micro sau macro și nu este limitată la nicio formă; El poate să poruncească proceselor universului și să aibă stăpânire asupra vieții și morții tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, poate să manevreze toate lucrurile pentru ca acestea să Îl servească; El poate gestiona toate lucrările munților, râurilor și lacurilor și să conducă toate lucrurile din ele și, mai mult, poate să asigure tot ceea ce este necesar tuturor lucrurilor. Aceasta este manifestarea autorității unice a Creatorului între toate lucrurile pe lângă omenire. O asemenea manifestare nu este doar pentru o viață, nu va înceta sau odihni niciodată, nu poate fi modificată sau vătămată de nicio persoană sau lucru, nici nu poate fi sporită sau redusă de nicio persoană sau lucru – pentru că nimic nu poate înlocui identitatea Creatorului și, astfel, autoritatea Creatorului nu poate fi înlocuită de nicio ființă creată și este de neatins pentru orice ființă necreată. Luați ca exemplu mesagerii și îngerii lui Dumnezeu. Nu posedă puterea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin posedă autoritatea Creatorului, și motivul pentru care nu au puterea și autoritatea lui Dumnezeu este acela că nu posedă esența Creatorului. Ființele necreate, cum ar fi mesagerii și îngerii lui Dumnezeu, deși pot face niște lucruri în numele lui Dumnezeu, nu Îl pot reprezenta pe Dumnezeu. Chiar dacă dețin o oarecare putere pe care omul nu o are, ele nu dețin autoritatea lui Dumnezeu, nu au autoritatea lui Dumnezeu de a crea toate lucrurile, de a conduce toate lucrurile și de a stăpâni peste toate lucrurile. Astfel, unicitatea lui Dumnezeu nu poate fi înlocuită de nicio ființă necreată, și la fel autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de nicio ființă necreată. În Biblie ai citit de vreun mesager care să fi creat toate lucrurile? Și de ce nu a trimis Dumnezeu niciunul dintre mesagerii sau îngerii Lui să creeze toate lucrurile? Pentru că nu dețineau autoritatea lui Dumnezeu, așa că nu aveau abilitatea de a exercita autoritatea lui Dumnezeu. Ca toate celelalte făpturi, sunt cu toții sub suveranitatea Creatorului, și sub autoritatea Creatorului și astfel, în același fel, Creatorul este și Dumnezeul lor și de asemenea Suveranul lor. Printre fiecare dintre ei – fie ei nobili sau modești, de o putere mai mare sau mai mică – nu există niciunul ce ar putea depăși autoritatea Creatorului, și astfel printre ei nu este niciunul ce ar putea înlocui identitatea Creatorului. Ei nu trebuie numiți niciodată Dumnezeu și nu vor fi niciodată capabili să devină Creatorul. Acestea sunt adevăruri și fapte imuabile!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 91

Dumnezeu Își folosește cuvintele pentru a stabili un legământ cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ.

După ce El face toate lucrurile, autoritatea Creatorului este confirmată și manifestată o dată în plus în legământul curcubeului

Autoritatea Creatorului este permanent demonstrată și exercitată printre toate creaturile și El nu doar stăpânește soarta tuturor lucrurilor, ci de asemenea stăpânește și omul, acea făptură specială pe care El a creat-o cu propriile Sale mâini și care posedă o structură a vieții diferită și există într-o formă de viață diferită. După ce a făcut toate lucrurile, Creatorul nu a încetat să Își manifeste autoritatea și puterea; pentru El, autoritatea cu care stăpânea asupra tuturor lucrurilor și a sorții întregii umanități a început formal doar odată ce omenirea a fost cu adevărat născută din mâna Sa. El a intenționat să gestioneze umanitatea și să conducă umanitatea, El a intenționat să mântuiască omenirea și să obțină cu adevărat omenirea, să obțină o omenire care să guverneze toate lucrurile și a intenționat să facă o asemenea omenire să trăiască sub autoritatea Lui, să cunoască autoritatea Lui și să se supună autorității Lui. Astfel, Dumnezeu a început să Își exprime oficial autoritatea printre oameni folosindu-Și cuvintele și a început să Își folosească autoritatea pentru a-Și realiza cuvintele. Bineînțeles, autoritatea lui Dumnezeu a fost vădită peste tot în timpul acestui proces; am ales pur și simplu câteva exemple reprezentative, binecunoscute, din care voi puteți să înțelegeți și să cunoașteți unicitatea lui Dumnezeu și să înțelegeți și să cunoașteți autoritatea unică a lui Dumnezeu.

Există o similitudine între acest pasaj din Geneză 9:11-13 și pasajele de mai sus privind relatarea creării lumii de către Dumnezeu, dar este și o diferență. Care este similitudinea? Similitudinea constă în folosirea de către Dumnezeu a cuvintelor pentru a face ceea ce El a intenționat, iar diferența este că în acest pasaj este discursul lui Dumnezeu către om, în care El stabilește un legământ cu omul și îi spune omului ce conține legământul. Această exercitare a autorității lui Dumnezeu a fost împlinită în timpul dialogului Său cu omul, adică, înainte de crearea omenirii, cuvintele lui Dumnezeu erau instrucțiuni și ordine ce au fost date creaturilor pe care El a intenționat să le creeze. Dar acum era cineva care să audă cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele Lui au fost și un dialog cu omul, dar și povață și mustrare către om și, mai mult decât atât, au fost porunci date tuturor lucrurilor ce purtau autoritatea Sa.

Ce acțiune a lui Dumnezeu este relatată în acest pasaj? Este relatat legământul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul după distrugerea Sa a lumii cu potopul, îi spune omului că Dumnezeu nu va mai provoca lumii din nou o asemenea distrugere și că, în acest scop, Dumnezeu a creat un semn – și care a fost acest semn? În Scripturi se spune că „pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ.” Acestea sunt cuvintele originale spuse de Creator umanității. Când El a spus aceste cuvinte, un curcubeu a apărut înaintea ochilor omului, unde a rămas până astăzi. Toată lumea a văzut un asemenea curcubeu și, când îl vezi, știi cum apare? Știința este incapabilă să îl dovedească, să îi localizeze sursa sau să identifice locul unde se află. Asta deoarece curcubeul este semnul legământului stabilit între Creator și om; nu necesită bază științifică, nu a fost făcut de om și niciun om nu îl poate modifica. Este o continuare a autorității Creatorului după ce El Și-a rostit cuvintele. Creatorul a folosit metoda Lui proprie pentru a-Și ține legământul cu omul și promisiunea, și astfel, folosirea de către El a curcubeului ca un semn al legământului pe care El l-a stabilit este o lege și un edict ceresc ce va rămâne pentru totdeauna neschimbat, fie în privința Creatorului sau a omenirii create. Totuși, această lege imuabilă este, trebuie să spunem, o altă manifestare adevărată a autorității Creatorului după crearea tuturor lucrurilor și trebuie spus că autoritatea și puterea Creatorului sunt fără limite; folosirea curcubeului ca semn este o continuare și o extensie a autorității Creatorului. Acesta a fost un alt act al lui Dumnezeu folosindu-Și cuvintele și a fost un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul folosind cuvintele. El i-a spus omului ceea ce El a hotărât a fi înfăptuit și în ce mod va fi îndeplinit și înfăptuit, și astfel chestiunea a fost îndeplinită în concordanță cu vorbele din gura lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu posedă o asemenea putere și astăzi, câteva mii de ani după ce El a rostit aceste cuvinte, omul încă se poate uita la curcubeul rostit de gura lui Dumnezeu. Datorită acestor cuvinte rostite de Dumnezeu acest lucru a rămas permanent și neschimbat până astăzi. Nimeni nu poate îndepărta acest curcubeu, nimeni nu îi poate schimba legile și el există doar datorită cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este întocmai autoritatea lui Dumnezeu. „Dumnezeu Își ține cuvântul Lui, iar cuvântul Lui va fi împlinit și ceea ce se împlinește va fi pentru totdeauna.” Asemenea cuvinte sunt clar manifestate aici și reprezintă un semn și o caracteristică clare ale autorității și puterii lui Dumnezeu. Un asemenea semn sau caracteristică nu este deținută de nicio ființă creată sau văzută în nicio ființă creată, și nu este văzută nici în vreo ființă necreată. Aparține doar unicului Dumnezeu și distinge identitatea și esența deținute doar de Creator de cele ale făpturilor. În același timp, este un semn și o particularitate, care, în afară de Dumnezeu Însuși, nu poate fi niciodată depășită de nicio ființă creată sau necreată.

Stabilirea de către Dumnezeu a legământului Său a fost un act de mare importanță și unul pe care El a intenționat să îl folosească pentru a comunica un fapt omului și a-i spune omului voia Sa, și în acest scop, a întrebuințat o metodă unică, a folosit un semn special pentru a stabili un legământ cu omul, un semn ce a fost o făgăduială a legământului pe care El l-a stabilit cu omul. Așadar, a fost stabilirea acestui legământ un mare eveniment? Și cât de mare a fost? Asta este exact ceea ce este atât de special la acest legământ: nu este un legământ stabilit între doi oameni, între două grupuri sau între două țări, ci un legământ stabilit între Creator și întreaga omenire și va rămâne valabil până în ziua în care Creatorul va aboli toate lucrurile. Executantul acestui legământ este Creatorul și păstrătorul este, de asemenea, tot Creatorul. Pe scurt, legământul curcubeului stabilit cu omenirea a fost îndeplinit și înfăptuit în totalitate în concordanță cu dialogul dintre Creator și omenire și așa a rămas până în ziua de azi. Ce altceva ar putea face făpturile în afară de a se supune, a se conforma, a crede, a aprecia, a mărturisi și a preamări autoritatea Creatorului? Pentru că nimeni altcineva în afară de unicul Dumnezeu nu posedă puterea de a stabili un asemenea legământ. Apariția curcubeului, iar și iar, anunță omenirea și atrage atenția asupra legământului dintre Creator și aceasta. În aparițiile continue ale legământului dintre Creator și omenire, ceea ce se demonstrează umanității nu este un curcubeu sau legământul în sine, ci autoritatea imuabilă a Creatorului. Apariția curcubeului, iar și iar, demonstrează faptele extraordinare și miraculoase ale Creatorului în locuri ascunse și, în același timp, reprezintă o reflecție vitală a autorității Creatorului ce nu se va estompa și nu se va schimba niciodată. Nu este aceasta o expunere a unui alt aspect al unicei autorități a Creatorului?

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 92

Binecuvântările lui Dumnezeu

Geneza 17:4-6 În ce Mă priveşte pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieşi din tine.

Geneza 18: 18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lor; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Maniera unică și caracteristicile cuvântărilor Creatorului sunt un simbol al identității unice și al autorității Creatorului

Mulți doresc să caute și să dobândească binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu toată lumea poate dobândi aceste binecuvântări, pentru că Dumnezeu are propriile Lui principii și binecuvântează omul în felul Său. Promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut omului și cantitatea de har pe care El a dăruit-o omului sunt distribuite pe baza gândurilor și acțiunilor omului. Așadar, ce se arată prin binecuvântările lui Dumnezeu? Ce pot să vadă oamenii în ele? În acest punct, să lăsam deoparte discuția despre ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu sau principiile binecuvântării omului de către Dumnezeu. În schimb, să ne uităm la binecuvântările lui Dumnezeu asupra omului cu scopul de a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, din perspectiva cunoașterii autorității lui Dumnezeu.

Cele patru pasaje din Scriptură de mai sus sunt toate mărturii despre binecuvântările primite de om de la Dumnezeu. Ele dau o descriere detailată a destinatarilor binecuvântărilor lui Dumnezeu, precum Avraam sau Iov, ca și despre motivele pentru care Dumnezeu a dăruit binecuvântările Lui și ce era conținut în acele binecuvântări. Tonul și maniera cuvântărilor lui Dumnezeu și perspectiva și poziția din care El vorbește permit oamenilor să aprecieze că Cel care dăruiește binecuvântări și destinatarul unor asemenea binecuvântări sunt de o identitate, statut și esență absolut distincte. Tonul și maniera acestor cuvântări și poziția din care ele au fost rostite sunt caracteristice lui Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului. El are autoritatea și puterea, ca și onoarea Creatorului și măreția ce nu acceptă niciun dubiu din partea nici unui om.

Să ne uităm întâi la Geneza 17:4-6: „În ce Mă priveşte pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieşi din tine.” Aceste cuvinte au fost legământul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu Avraam, ca și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Avraam: Dumnezeu îl va face pe Avraam părintele popoarelor, îl va face extrem de fertil, va face popoare din el și regi vor ieși din el. Vezi autoritatea lui Dumnezeu în aceste cuvinte? Și cum vezi o asemenea autoritate? Ce aspect al esenței autorității lui Dumnezeu vezi? Printr-o citire atentă a acestor cuvinte nu este greu de descoperit că autoritatea și identitatea lui Dumnezeu sunt clar dezvăluite în exprimarea cuvântărilor lui Dumnezeu. De exemplu, când Dumnezeu spune: „legământul Meu cu tine: tu vei fi… te-am făcut… te voi face…,” expresii precum „tu vei fi” și „te voi,” a căror formulare poartă afirmarea identității și autorității lui Dumnezeu, sunt într-o anumită privință o indicație a credinței Creatorului și, în altă privință, acestea sunt cuvinte speciale utilizate de Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului – dar fac parte și din vocabularul convențional. Dacă cineva spune că speră ca o altă persoană să fie extrem de fertilă, că popoare vor fi făcute din ea și că regi vor veni din ea, atunci, fără tăgadă, reprezintă un soi de dorință și nu reprezintă o promisiune sau o binecuvântare. Și astfel oamenii nu îndrăznesc să zică „Te voi face așa și așa, tu vei… așa și așa…” pentru că ei știu că nu au o asemenea putere; nu ține de ei, și chiar dacă ar spune asemenea lucruri, cuvintele lor ar fi goale și fără sens, conduse de dorință și ambiție. Îndrăznește cineva să vorbească pe un asemenea ton măreț dacă simte ca nu își poate îndeplini dorințele? Toată lumea dorește ce e mai bine pentru urmași și speră că aceștia vor excela și se vor bucura de mari succese. „Ce noroc ar fi dacă unul din ei ar ajunge împărat! Dacă unul ar fi un guvernator bun, de asemenea – câtă vreme sunt cineva important!” Acestea sunt toate dorințe ale oamenilor, dar oamenii își pot doar dori binecuvântări pentru urmași și nu pot împlini sau face vreuna din promisiunile lor să devină realitate. În inimile lor, toți știu clar că nu au puterea de a realiza asemenea lucruri, pentru că tot ce este al lor este dincolo de controlul lor, deci cum pot porunci sorții altora? Pe de altă parte, motivul pentru care Dumnezeu poate rosti asemenea cuvinte este acela că Dumnezeu posedă o asemenea autoritate și poate să înfăptuiască și să împlinească toate promisiunile pe care El le face omului și să facă să devină realitate toate binecuvântările pe care El le dăruiește omului. Omul a fost creat de către Dumnezeu, iar pentru Dumnezeu să facă pe cineva extrem de fertil ar fi o joacă de copii; să facă urmașii cuiva să fie prosperi ar necesita doar un cuvânt din partea Lui. El niciodată nu ar trebui să trudească pentru un asemenea lucru, să Își ocupe mintea sau să Se dea peste cap pentru asta; aceasta este însăși puterea lui Dumnezeu, însăși autoritatea lui Dumnezeu.

După ce ați citit „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el” în Geneza 18:18, puteți simți autoritatea lui Dumnezeu? Puteți simți caracterul extraordinar al Creatorului? Puteți simți supremația Creatorului? Cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. Dumnezeu nu spune asemenea cuvinte datorită, sau ca reprezentare a încrederii Sale în succes; acestea sunt, în schimb, dovezi ale autorității cuvântărilor lui Dumnezeu și sunt o poruncă ce îndeplinește cuvintele lui Dumnezeu. Sunt două expresii la care ar trebui să fiți atenți aici. Când Dumnezeu spune „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el,” există vreun element de ambiguitate în aceste cuvinte? Există vreun element de îngrijorare? Există vreun element de frică? Deoarece datorită cuvintelor „sigur va” și „va fi” din cuvântările lui Dumnezeu, aceste elemente caracteristice omului și deseori arătate în el, nu au avut niciodată nicio relație cu Creatorul. Nimeni nu ar îndrăzni să folosească asemenea cuvinte când urează altora de bine, nimeni nu ar îndrăzni să binecuvânteze pe altcineva cu un popor măreț și puternic cu o asemenea certitudine sau să promită că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în el. Cu cât sunt mai sigure cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult ele dovedesc ceva – și care este acel ceva? Ele dovedesc că Dumnezeu are o asemenea autoritate, că autoritatea Lui poate îndeplini aceste lucruri și că îndeplinirea lor este inevitabilă. Dumnezeu a fost sigur în inima Sa, fără cea mai mică ezitare, de toate cu câte l-a binecuvântat pe Avraam. Mai mult decât atât, toate acestea vor fi împlinite în concordanță cu cuvintele Lui și nicio forță nu va putea să modifice, obstrucționeze, dăuneze sau să perturbe înfăptuirea acestora. Indiferent de ce s-a întâmplat, nimic nu a putut abroga sau influența împlinirea și înfăptuirea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este chiar puterea cuvintelor rostite de gura Creatorului și autoritatea Creatorului nu acceptă negarea omului! Citind aceste cuvinte, încă mai ai îndoieli? Aceste cuvinte au fost rostite din gura lui Dumnezeu, și în cuvintele lui Dumnezeu sunt putere, măreție și autoritate. O asemenea tărie și autoritate și inevitabilitatea realizării faptului sunt de neatins de orice ființă creată sau necreată și de nedepășit de orice ființă creată sau necreată. Numai Creatorul poate conversa cu omenirea cu un asemenea ton și intonație, și faptele au dovedit că promisiunile Lui nu sunt vorbe goale sau lăudăroșenii în van, ci expresia autorității unice care este de nedepășit de orice persoană, lucru sau obiect.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 93

Geneza 17:4-6 În ce Mă priveşte pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieşi din tine.

Geneza 18: 18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lor; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Care este diferența dintre cuvintele rostite de Dumnezeu și cuvintele rostite de om? Când citești aceste cuvinte rostite de Dumnezeu, simți tăria cuvintelor lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu. Cum te simți când auzi oamenii spunând asemenea cuvinte? Crezi că sunt aroganți, făloși și se dau în spectacol? Pentru că ei nu au această putere, nu posedă o asemenea autoritate și, astfel, sunt complet incapabili să realizeze asemenea lucruri. Faptul că sunt atât de siguri de promisiunile lor arată doar indolența spuselor lor. Dacă cineva spune asemenea cuvinte, atunci fără îndoială acea persoană este arogantă, prea sigură de sine și se dezvăluie pe ea însăși ca un exemplu clasic de fire de arhanghel. Aceste cuvinte au venit din gura lui Dumnezeu; simți vreun element de aroganță aici? Simți că sunt doar o glumă cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu sunt autoritate, cuvintele lui Dumnezeu sunt fapt și, înainte ca ele să fie rostite din gura Sa, adică, atunci când El ia decizia să facă ceva, atunci acel lucru a fost deja realizat. Se poate spune că tot ceea ce Dumnezeu i-a zis lui Avraam a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și o promisiune făcută de Dumnezeu lui Avraam. Această promisiune este un fapt stabilit, ca și un fapt împlinit și aceste fapte au fost treptat împlinite în gândurile lui Dumnezeu conform planului lui Dumnezeu. Și astfel, faptul că Dumnezeu spune asemenea vorbe nu înseamnă că El are o fire arogantă, pentru că Dumnezeu este capabil să îndeplinească asemenea lucruri. El are o asemenea putere și autoritate și este perfect capabil să împlinească aceste acte, iar îndeplinirea lor este complet în raza abilităților Sale. Când asemenea cuvinte sunt rostite din gura lui Dumnezeu, ele sunt o revelație și o expresie ale adevăratei firi a lui Dumnezeu, o revelație și o manifestare perfecte ale esenței și autorității lui Dumnezeu și nimic nu este mai cuvenit și mai potrivit ca dovadă a identității Creatorului. Maniera, tonul și formularea unor asemenea cuvântări sunt exact semnul identității Creatorului și corespund perfect exprimării propriei identități a lui Dumnezeu, și în ele nu există amăgire sau impuritate; ele sunt complet și absolut demonstrația perfectă a esenței și a autorității Creatorului. Cât despre făpturi, ele nu posedă nici autoritatea nici esența, și cu atât mai puțin posedă puterea dată de Dumnezeu. Dacă omul trădează un asemenea comportament, atunci, mai mult ca sigur, ar fi o culminare a firii sale stricate, și s-ar reduce la impactul deranjant al aroganței și al ambiției nebunești a omului, și o expunere a intențiilor dușmănoase ale nimănui altcuiva decât diavolul, Satana, ce dorește să îi amăgească pe oameni și să îi ademenească să Îl trădeze pe Dumnezeu. Și cum privește Dumnezeu ceea ce este dezvăluit cu un asemenea limbaj? Dumnezeu ar spune că dorești să Îi uzurpi locul și că dorești să Îl înlocuiești și să te dai drept El. Când imiți tonul cuvântărilor lui Dumnezeu, intenționezi să iei locul lui Dumnezeu din inimile oamenilor, să îți însușești omenirea ce îi aparține de drept lui Dumnezeu. Acesta este Satana, pur și simplu; acestea sunt acțiuni ale descendenților arhanghelului, intolerabile Cerului! Printre voi este cineva care vreodată L-a imitat pe Dumnezeu într-un fel anume, rostind câteva cuvinte, cu intenția de a induce în eroare și a amăgi oamenii și de a-i face să simtă ca și cum cuvintele și acțiunile acestei persoane ar purta autoritatea și tăria lui Dumnezeu, ca și cum identitatea și esența acestei persoane ar fi unice și chiar că tonul cuvintelor acestei persoane ar fi fost similar cu al lui Dumnezeu? Ați făcut vreodată așa ceva? Ați imitat vreodată tonul lui Dumnezeu în vorbirea voastră, cu gesturi ce reprezintă intenționat firea lui Dumnezeu, cu presupusă măreție și autoritate? Cei mai mulți dintre voi deseori acționați sau plănuiți să acționați în acest mod? Acum, când vedeți, percepeți și cunoașteți cu adevărat autoritatea Creatorului și vă uitați în urmă la ce obișnuiați să faceți și să dezvăluiți despre voi, vă simțiți dezgustați? Vă recunoașteți josnicia și lipsa de rușine? Disecând firea și esența unor asemenea oameni, se poate spune că sunt progenituri blestemate ale iadului? Se poate spune că oricine face asemenea lucruri își aduce umilirea? Recunoașteți seriozitatea naturii acesteia? Si cât de serios este acest lucru? Intenția oamenilor care acționează astfel este de a-L imita pe Dumnezeu. Vor să fie Dumnezeu și să îi facă pe oameni să îi venereze ca pe Dumnezeu. Vor să desființeze locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor și să scape de Dumnezeul care lucrează printre oameni, pentru a-și atinge scopul de a controla oamenii, de a devora oamenii și a-i lua în stăpânire. Fiecare are asemenea dorințe și ambiții în subconștient și fiecare trăiește în așa o esență satanică stricată și într-o natură așa satanică în care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, Îl trădează pe Dumnezeu și dorește să devină Dumnezeu. După părtășia Mea pe tema autorității lui Dumnezeu, mai vreți sau mai aspirați să jucați rolul lui Dumnezeu sau să Îl imitați pe Dumnezeu? Încă mai doriți să fiți Dumnezeu? Încă vreți să deveniți Dumnezeu? Autoritatea lui Dumnezeu nu poate fi imitată de către om și identitatea și statutul lui Dumnezeu nu pot fi personificate de om. Chiar dacă ești capabil să imiți tonul cu care vorbește Dumnezeu, nu poți imita esența lui Dumnezeu. Chiar dacă poți să stai în locul lui Dumnezeu și să joci rolul lui Dumnezeu, nu vei putea niciodată să faci ceea ce Dumnezeu intenționează să facă și nu vei putea niciodată să stăpânești și să poruncești tuturor lucrurilor. În ochii lui Dumnezeu vei rămâne pe veci o făptură măruntă și, indiferent cât de mărețe îți sunt talentele și abilitatea, indiferent de câte daruri ai, ești în întregime sub stăpânirea Creatorului. Chiar dacă ești capabil să rostești câteva vorbe nesăbuite, asta nu poate să arate nici că ai esența Creatorului și nici nu înseamnă că ai autoritatea Creatorului. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt esența lui Dumnezeu Însuși. Nu au fost învățate sau adăugate din afară, ci sunt esența inerentă a lui Dumnezeu Însuși. Și astfel, relația dintre Creator și creaturi nu poate fi vreodată schimbată. Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția, să se comporte conștient și să păzească grijuliu ceea ce i-a fost încredințat de către Creator. Și omul nu trebuie să se abată sau să facă lucruri dincolo de aria capacităților sale sau să facă lucruri care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Omul nu trebuie să încerce să fie măreț sau excepțional sau deasupra altora, nici să caute să devină Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau excepțional e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 94

Autoritatea Creatorului nu este constrânsă de timp, spațiu sau geografie și autoritatea Creatorului este inestimabilă

Să ne uităm la Geneză 22:17-18. Acesta este un alt pasaj rostit de Iahve Dumnezeu în care El îi spune lui Avraam, „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii, cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării. Urmaşii tăi vor pune stăpânire pe cetăţile duşmanilor lor, iar prin sămânţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M-ai ascultat.” Iahve Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam de multe ori cu faptul că urmașii lui se vor înmulți – și se vor înmulți în ce măsură? În măsura rostită în Scriptură: „ca stelele cerurilor și ca nisipul de la țărmul mării.” Ceea ce înseamnă că Dumnezeu a dorit să îi dăruiască lui Avraam progenituri la fel de numeroase ca stelele cerurilor și la fel de îmbelșugate ca nisipul de la țărmul mării. Dumnezeu a grăit folosind imagistica și, din această imagistică, nu este greu de văzut că Dumnezeu nu va dărui unul, doi sau chiar o mie de urmași lui Avraam, ci nenumărați urmași, destul cât să devină o multitudine de popoare, pentru că Dumnezeu i-a promis lui Avraam că el va fi părintele multor popoare. Și a fost acel număr decis de om sau de Dumnezeu? Poate omul controla câți urmași are? Ține de el? Nu ține de om nici măcar dacă are câțiva, fără să mai vorbim de atât de mulți ca „stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării.” Cine nu vrea ca urmașii săi să fie mai numeroși decât stelele? Din păcate, nu se întâmplă mereu cum dorești. Indiferent de cât de talentat sau capabil este un om, nu ține de el; nimeni nu poate fi în afara a ceea ce Dumnezeu a statornicit. Cât de mult ți-a îngăduit El, atât de mult vei avea: dacă Dumnezeu îți dă puțin, atunci niciodată nu vei avea mult, dacă Dumnezeu îți dă mult nu are rost să fii supărat de cât ai. Nu așa stau lucrurile? Toate acestea țin de Dumnezeu, nu de om! Omul este condus de Dumnezeu și nimeni nu este exceptat!

Când Dumnezeu a zis „şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii,” acesta a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și, la fel ca legământul curcubeului, va fi înfăptuit pentru eternitate, și a fost totodată și o promisiune a lui Dumnezeu către Avraam. Doar Dumnezeu este calificat și capabil să facă o asemenea promisiune să devină realitate. Indiferent dacă omul o crede sau nu, indiferent dacă omul o acceptă sau nu și indiferent de cum o privește omul și cum o consideră, toate acestea vor fi împlinite, până la ultimul detaliu, conform cuvintelor rostite de Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu nu vor fi modificate datorită schimbărilor din voia sau concepțiile omului, și nu vor fi modificate datorită schimbărilor niciunei persoane, lucru sau obiect. Toate lucrurile pot dispărea, dar cuvintele lui Dumnezeu vor rămâne pentru totdeauna. Ba dimpotrivă, ziua în care toate lucrurile vor dispărea este exact ziua în care cuvintele lui Dumnezeu vor fi complet împlinite pentru că El este Creatorul, El posedă autoritatea și puterea Creatorului și El controlează toate lucrurile și toată forța vitală; El e capabil să cauzeze ceva să iasă din nimic sau să facă din ceva nimic și El controlează transformările tuturor lucrurilor din vii în moarte, așa că pentru Dumnezeu nimic nu putea fi mai ușor decât să înmulțească sămânța cuiva. Asta sună fantastic pentru om, ca un basm, dar pentru Dumnezeu ceea ce El decide să facă și ce promite să facă nu este nici fantastic, nici un basm. În schimb, este un fapt pe care Dumnezeu deja l-a văzut și care sigur va fi realizat. Apreciați acest lucru? Au dovedit faptele că urmașii lui Avraam au fost numeroși? Și cât de numeroși? La fel de numeroși precum „stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării” de care a zis Dumnezeu? S-au răspândit prin toate popoarele și regiunile, în fiecare loc de pe lume? Și ce a înfăptuit acest lucru? A fost realizat acest lucru prin autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu? Vreme de câteva sute sau mii de ani după ce cuvintele lui Dumnezeu au fost rostite, acestea au continuat să se împlinească și au devenit permanent fapte; aceasta este tăria cuvintelor lui Dumnezeu și dovada autorității lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile la început, Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină. Asta s-a întâmplat foarte repede, a fost împlinit într-un timp foarte scurt și nu a fost nici o întârziere pentru realizarea și împlinirea acestui lucru; efectele cuvintelor lui Dumnezeu au fost imediate. Ambele au fost o etalare a autorității lui Dumnezeu, dar când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a permis omului să vadă o altă parte a esenței autorității lui Dumnezeu și a permis omului să vadă caracterul inestimabil al autorității Creatorului și, mai mult decât atât, a permis omului să vadă o parte mai concretă, mai minunată a autorității Creatorului.

Odată ce cuvintele lui Dumnezeu sunt rostite, autoritatea lui Dumnezeu preia comanda acestei lucrări și faptul promis de gura lui Dumnezeu începe treptat să devină realitate. În toate lucrurile, schimbările încep să apară în tot ca rezultat, cam la fel cum, la venirea primăverii, iarba înverzește, florile înfloresc, mugurii înmuguresc din copaci, păsările încep să cânte, gâștele se întorc și câmpurile forfotesc de oameni… Cu venirea primăverii, toate lucrurile sunt reîntinerite și aceasta este fapta miraculoasă a Creatorului. Când Dumnezeu Își îndeplinește promisiunile, toate lucrurile din ceruri și de pe pământ se reînnoiesc și se schimbă conform gândurilor lui Dumnezeu și nimeni nu este exceptat. Când o făgăduială sau o promisiune este rostită din gura lui Dumnezeu, toate lucrurile lucrează pentru împlinirea ei, sunt manevrate pentru împlinirea ei și toate creaturile sunt dirijate și aranjate sub stăpânirea Creatorului, își joacă rolul specific și servesc funcția specifică. Aceasta este manifestarea autorității Creatorului. Ce vezi în asta? Cum cunoști autoritatea lui Dumnezeu? E vreo limită în autoritatea lui Dumnezeu? Există o limită de timp? Se poate spune că are o anumită înălțime sau o anumită durată? Se poate spune că are o anumită dimensiune sau forță? Poate fi măsurată cu măsura omului? Autoritatea lui Dumnezeu nu pâlpâie, nu vine și pleacă și nu există nimeni care să poată măsura cât de măreață este autoritatea Sa. Indiferent de cât de mult timp trece, când Dumnezeu binecuvântează o persoană, acea binecuvântare va continua și continuarea sa va purta mărturie inestimabilei autorități a lui Dumnezeu și va permite omenirii să vadă, iar și iar reapariția inepuizabilei forțe vitale a Creatorului. Fiecare etalare a autorității Sale este demonstrația perfectă a cuvintelor din gura Sa, și este demonstrată tuturor lucrurilor și omenirii. Mai mult, tot ceea ce realizează autoritatea Sa este minunat dincolo de orice comparație și este absolut fără cusur. Se poate spune că gândurile Sale, cuvintele Sale, autoritatea Sa și toată lucrarea pe care El o împlinește sunt toate un tablou incomparabil de frumos și pentru făpturi, limbajul omenirii este incapabil să articuleze semnificația și valoarea acestuia. Când Dumnezeu face o promisiune unei persoane, indiferent că este vorba de unde ar locui sau ce ar face, de trecutul său înainte sau după ce a primit promisiunea sau de cât de mari au fost prefacerile în mediul său înconjurător – toate acestea Îi sunt familiare lui Dumnezeu ca palma mâinii Sale. Nu contează cât timp trece după ce au fost rostite cuvintele lui Dumnezeu, pentru El este ca și cum cuvintele abia au fost rostite. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu are puterea și are o asemenea autoritate încât poate ține evidența, poate controla și realiza fiecare promisiune pe care o face omenirii și, indiferent de care este acea promisiune, indiferent de cât durează pentru a fi complet îndeplinită și, mai mult, indiferent cât de mare este întinderea pe care îndeplinirea sa o atinge – de exemplu, timpul, geografia sau rasa și așa mai departe – această promisiune va fi îndeplinită, realizată și, mai mult, îndeplinirea și realizarea acesteia nu va cere nici cel mai mic efort din partea Lui. Și ce dovedește asta? Că întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu este suficientă încât să controleze tot universul și toată omenirea. Dumnezeu a făcut lumina, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu gestionează doar lumina sau că gestionează doar apa deoarece El a făcut apa și că toate celelalte nu au legătură cu Dumnezeu. Nu este aceasta o înțelegere greșită? Chiar dacă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Avraam a pălit treptat din memoria omului după câteva sute de ani, pentru Dumnezeu, această promisiune a rămas aceeași. Era încă în procesul de împlinire și nu s-a oprit niciodată. Omul nu a știut sau auzit niciodată cum Dumnezeu Și-a exercitat autoritatea, cum toate lucrurile au fost orchestrate și aranjate, și cât de multe povestiri minunate au apărut printre toate lucrurile creației lui Dumnezeu în timpul acesta, dar fiecare parte minunată a manifestării autorității lui Dumnezeu și fiecare parte minunată din dezvăluirea faptelor Sale a fost transmisă și preamărită printre toate lucrurile, toate lucrurile au fost făcute publice și au vorbit despre faptele miraculoase ale Creatorului, și fiecare poveste mult spusă despre suveranitatea Creatorului peste toate lucrurile va fi proclamată de acestea pentru totdeauna. Autoritatea prin care Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile și puterea lui Dumnezeu arată tuturor lucrurilor că Dumnezeu este prezent peste tot și tot timpul. Când o să fii martor la ubicuitatea autorității și puterii lui Dumnezeu, ai să vezi că Dumnezeu este prezent peste tot și tot timpul. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt constrânse de timp, geografie, spațiu sau de orice persoană, materie sau lucru. Lărgimea autorității și puterii lui Dumnezeu depășește imaginația omului; este insondabilă pentru om, de neimaginat pentru om și nu va fi niciodată complet cunoscută de om.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 95

Unor oameni le place să deducă și să își imagineze, dar cât de departe poate ajunge imaginația omului? Poate merge dincolo de această lume? Este omul capabil să deducă și să își imagineze autenticitatea și acuratețea autorității lui Dumnezeu? Sunt deducția și imaginația omului capabile să îi permită să atingă o cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? Îl pot face ele pe om să aprecieze și să se supună cu adevărat autorității lui Dumnezeu? Faptele dovedesc că deducția și imaginația omului sunt doar produse ale intelectului său și nu asigură nici cel mai mic ajutor sau beneficiu în cunoașterea autorității lui Dumnezeu. După ce au citit science fiction, unii sunt capabili să își imagineze luna sau cum sunt stelele. Totuși, asta nu înseamnă că omul are vreo înțelegere a autorității lui Dumnezeu. Imaginația omului este exact asta: imaginație. Despre realitatea acestor lucruri, adică, despre legătura lor cu autoritatea lui Dumnezeu, el nu are nici o pricepere. Și ce dacă ai fost pe lună? Arată asta că ai o înțelegere multidimensională a autorității lui Dumnezeu? Arată că ești capabil să îți imaginezi întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu? Din moment ce deducția și imaginația omului sunt incapabile să îi permită să cunoască autoritatea lui Dumnezeu, ce ar trebui să facă omul? Cea mai înțeleaptă opțiune ar fi să nu deducă și să nu își imagineze, adică, omul nu ar trebui niciodată să se bazeze pe imaginație și să depindă de deducție când este vorba de cunoașterea autorității lui Dumnezeu. Ce vreau să vă spun aici? Cunoașterea autorității lui Dumnezeu, a puterii lui Dumnezeu, a propriei identități a lui Dumnezeu și esenței lui Dumnezeu nu poate fi realizată bazându-te pe imaginația ta. Din moment ce nu te poți baza pe imaginație pentru a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, atunci în ce mod poți obține o adevărată cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? Prin a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, prin părtășie și prin experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu, vei avea o experiență treptată și o dovadă a autorității lui Dumnezeu și, astfel, vei căpăta o înțelegere treptată și o cunoaștere graduală a acesteia. Acesta este singurul mod de a atinge înțelegerea autorității lui Dumnezeu; nu există scurtături. A vă cere să nu vă imaginați nu este același lucru cu a vă face să așteptați pasiv distrugerea sau a vă opri să faceți ceva. Să nu îți folosești creierul pentru a gândi și a-ți imagina înseamnă să nu folosești logica pentru a deduce, să nu folosești cunoașterea pentru a analiza, să nu folosești știința ca bază ci, în loc de asta, să apreciezi, să verifici și să confirmi că Dumnezeul în care crezi tu are autoritate, să confirmi că El stăpânește peste soarta ta și că puterea Lui în toate timpurile dovedește că El este cu adevărat Dumnezeu Însuși, prin cuvintele lui Dumnezeu, prin adevăr, prin tot ce întâlnești în viață. Acesta este singurul mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Unii spun că își doresc să găsească o cale mai ușoară de a atinge acest țel, dar vă puteți gândi la o asemenea cale? Îți spun eu, nu e nevoie să te gândești: nu există alte căi! Singura cale este să știi și să confirmi în mod conștient și ferm ceea ce Dumnezeu are și este prin fiecare cuvânt pe care El îl exprimă și prin tot ceea ce face El. Aceasta este singura cale de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Pentru că ceea ce Dumnezeu are și este și tot ceea ce ține de Dumnezeu nu este fals și gol – ci real.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 96

Realitatea controlului și a stăpânirii Creatorului asupra tuturor lucrurilor și viețuitoarelor vorbește despre adevărata existență a autorității Creatorului

Binecuvântarea lui Iahve asupra lui Iov este consemnată în Cartea lui Iov. Ce i-a oferit Dumnezeu lui Iov? „Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe” (Iov 42:12). Din perspectiva omului, care au fost aceste lucruri dăruite lui Iov? Au fost posesiuni ale omului? Cu aceste posesiuni, putea Iov să fi fost foarte bogat în acea perioadă? Și cum a dobândit asemenea posesiuni? Ce a generat bogăția sa? Se înțelege că mulțumită binecuvântării lui Dumnezeu, Iov a ajuns să le dețină. Cum a văzut Iov aceste posesiuni și cum a prețuit binecuvântările lui Dumnezeu nu reprezintă ceva la care să ne referim acum. Când e vorba de binecuvântările lui Dumnezeu, toți oamenii tânjesc, zi și noapte, să fie binecuvântați de Dumnezeu, dar omul nu are control asupra a câte posesiuni poate obține în timpul vieții sale sau dacă poate primi binecuvântări de la Dumnezeu – acesta este un fapt indiscutabil! Dumnezeu are autoritatea, are puterea de a dărui oricâte posesiuni omului, de a-i permite omului să obțină orice blagoslovire, totuși există un principiu al binecuvântărilor lui Dumnezeu. Ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu? Oamenii care Îi plac, bineînțeles! Avraam și Iov au fost amândoi binecuvântați de Dumnezeu, dar binecuvântările pe care le-au primit ei nu au fost aceleași. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam cu urmași la fel de numeroși ca nisipul și stelele. Când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a făcut ca urmașii unui singur om, un singur popor, să devină prosperi și puternici. Prin asta, autoritatea lui Dumnezeu a condus omenirea ce respira suflarea lui Dumnezeu între toate lucrurile și viețuitoarele. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, această omenire a proliferat și a existat la proporțiile și rapiditatea decise de Dumnezeu. În mod concret, viabilitatea, rata de răspândire și speranța de viață a acestui popor au fost toate parte a aranjamentelor lui Dumnezeu și principiul a toate acestea s-a bazat în întregime pe promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam. Adică, indiferent de circumstanțe, promisiunile lui Dumnezeu aveau să înainteze fără obstacole și să fie realizate sub providența autorității lui Dumnezeu. Prin promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, indiferent de transformările lumii, indiferent de epocă, indiferent de catastrofele îndurate de omenire, urmașii lui Avraam nu se vor confrunta cu riscul nimicirii și poporul lor nu se va stinge. Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Iov, însă, l-a făcut pe acesta extrem de bogat. Ce i-a dat Dumnezeu a fost o abundență de viețuitoare cu suflare în ele, ale căror specificități – numărul lor, viteza de înmulțire, rata de supraviețuire, cantitatea de grăsime din ele și tot așa – au fost de asemenea controlate de Dumnezeu. Chiar dacă aceste viețuitoare nu aveau capacitatea de a vorbi, și ele erau parte a aranjamentelor Creatorului, iar principiul aranjamentelor lui Dumnezeu a fost în concordanță cu binecuvântarea pe care Dumnezeu i-a promis-o lui Iov. În binecuvântările pe care Dumnezeu le-a oferit lui Avraam și lui Iov, chiar dacă promisiunile au fost diferite, autoritatea cu care Creatorul a condus toate lucrurile și viețuitoarele a fost aceeași. Fiecare detaliu al autorității și puterii lui Dumnezeu este exprimat în diferitele Lui promisiuni și binecuvântări date lui Avraam și Iov și arată încă odată omenirii că autoritatea lui Dumnezeu este mult dincolo de imaginația omului. Aceste detalii spun omenirii încă o dată că, dacă dorește să cunoască autoritatea lui Dumnezeu, atunci acest lucru poate fi împlinit numai prin cuvintele lui Dumnezeu și prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu.

Autoritatea lui Dumnezeu de suveranitate asupra tuturor lucrurilor îi permite omului să observe un fapt: autoritatea lui Dumnezeu nu este doar întrupată în cuvintele „Și Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină și Să fie întinderea cerurilor și a fost întinderea cerurilor și Să fie pământ și a fost pământ,” ci, mai mult decât atât, în felul în care a făcut El ca lumina să continue, a împiedicat întinderea cerului să dispară și a ținut pământul pentru totdeauna separat de apă, ca și detaliile despre felul în care a condus și gestionat toate făpturile: lumină, întinderea cerului și pământ. Ce altceva mai vedeți în binecuvântarea omenirii de către Dumnezeu? Clar, după ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, pașii lui Dumnezeu nu s-au oprit, pentru că El abia începuse să Își exercite autoritatea și intenționa să transforme fiecare cuvânt al Său în realitate și să facă fiecare din detaliile pe care le grăise să devină adevărate; și astfel, în anii ce au urmat, El a continuat să facă tot ceea ce intenționase. Deoarece Dumnezeu are autoritate, poate să îi pară omului că Dumnezeu doar vorbește și nu e nevoie să ridice un deget pentru ca toate chestiunile și lucrurile să fie împlinite. Să îți imaginezi asta este oarecum ridicol! Dacă adopți o singură perspectivă asupra statornicirii legământului lui Dumnezeu cu omul folosind cuvintele și nu ești capabil să vezi diferitele semne și fapte ale autorității lui Dumnezeu ce stăpânește asupra existenței tuturor lucrurilor, atunci înțelegerea ta asupra autorității lui Dumnezeu este prea găunoasă și ridicolă! Dacă omul își imaginează pe Dumnezeu fiind astfel, atunci, trebuie spus, cunoașterea omului asupra lui Dumnezeu a ajuns la efortul final și a ajuns într-o fundătură, fiindcă Dumnezeul pe care și-L imaginează omul este doar o mașină de emis ordine și nu Dumnezeu ce are autoritatea. Ce ai văzut prin exemplele lui Avraam și Iov? Ai văzut adevărata față a autorității și puterii lui Dumnezeu? După ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, El nu a rămas unde era și nici nu Și-a pus mesagerii la muncă în timp ce aștepta să vadă care va fi rezultatul. Dimpotrivă, imediat ce Dumnezeu Și-a rostit cuvintele, sub călăuzirea autorității lui Dumnezeu, toate lucrurile au început să se conformeze cu lucrarea pe care Dumnezeu intenționa să o facă și au fost pregătiți oamenii, lucrurile și obiectele pe care le-a cerut Dumnezeu. Adică, imediat ce vorbele au fost rostite din gura lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu a început să fie exercitată pe tot pământul și El a stabilit un curs pentru a se realiza și îndeplini promisiunile pe care El le-a făcut lui Avraam și Iov, făcând în același timp toate planurile și pregătirile potrivite pentru tot ce era nevoie la fiecare pas și fiecare etapă cheie pe care El plănuise să o ducă la bun sfârșit. În tot acest timp, Dumnezeu nu Și-a manevrat doar mesagerii, ci și toate lucrurile care fuseseră create de El. Ceea ce înseamnă că aria în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată nu a inclus doar mesagerii, ci, mai mult, și toate lucrurile, care au fost manevrate pentru a se conforma cu lucrarea pe care El intenționa să o împlinească; acestea au fost modurile specifice în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată. În închipuirile voastre, unii pot avea următoarea înțelegere a autorității lui Dumnezeu: Dumnezeu are autoritate și Dumnezeu are putere și astfel Dumnezeu nu trebuie decât să rămână în al treilea Cer sau nu trebuie decât să stea într-un loc și nu trebuie să facă nicio lucrare anume, și întregimea lucrării lui Dumnezeu este terminată prin gândurile Sale. Unii ar putea, de asemenea, să creadă că, deși Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, Dumnezeu nu a trebuit să facă nimic și a fost de ajuns pentru El doar să-Și rostească cuvintele. Chiar așa s-a întâmplat? Evident că nu! Chiar dacă Dumnezeu posedă autoritate și putere, autoritatea Sa este adevărată și reală, nu goală. Autenticitatea și realitatea autorității și puterii lui Dumnezeu sunt treptat dezvăluite și întrupate în creația Sa a tuturor lucrurilor și în controlul asupra tuturor lucrurilor și în procesul prin care conduce și gestionează omenirea. Fiecare metodă, fiecare perspectivă și fiecare detaliu al stăpânirii lui Dumnezeu asupra omenirii și a tuturor lucrurilor și toată lucrarea pe care El a realizat-o, ca și înțelegerea Lui a tuturor lucrurilor – literalmente toate dovedesc că autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt vorbe goale. Autoritatea și puterea Lui sunt manifestate și dezvăluite constant și în toate lucrurile. Aceste manifestări și dezvăluiri vorbesc despre adevărata existență a autorității lui Dumnezeu, pentru că El Își folosește autoritatea și puterea pentru a-Și continua lucrarea, pentru a porunci tuturor lucrurilor și pentru a conduce în fiecare moment, iar puterea și autoritatea Sa nu pot fi înlocuite de îngeri sau de mesagerii lui Dumnezeu. Dumnezeu a hotărât ce binecuvântări să le dăruiască lui Avraam și Iov – a depins de Dumnezeu. Chiar dacă mesagerii lui Dumnezeu i-au vizitat personal pe Avraam și pe Iov, acțiunile lor au fost în concordanță cu poruncile lui Dumnezeu și sub autoritatea lui Dumnezeu, iar ei erau, de asemenea, sub suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă omul îi vede pe mesagerii lui Dumnezeu vizitându-l pe Avraam și nu Îl vede pe Iahve Dumnezeu făcând personal ceva în relatările Bibliei, de fapt, Singurul care Își exercită cu adevărat puterea și autoritatea este Dumnezeu Însuși, și asta nu suportă nicio îndoială din partea niciunui om! Chiar dacă ai văzut că îngerii și mesagerii au o mare putere, au împlinit miracole sau au făcut niște lucruri însărcinați de Dumnezeu, acțiunile lor au fost pur și simplu pentru a termina însărcinarea dată de către Dumnezeu, și nu sunt, sub nicio formă, o etalare a autorității lui Dumnezeu – pentru că niciun om sau obiect nu are sau posedă autoritatea Creatorului de a crea toate lucrurile și a conduce toate lucrurile. Și niciun om sau obiect nu poate exercita sau demonstra autoritatea Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 97

Autoritatea Creatorului este imuabilă și de neofensat

1. Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile

Geneza 1:3-5 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.

Geneza 1:6-7 Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!” Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost.

Geneza 1:9-11 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări”. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!” Şi aşa a şi fost.

Geneza 1:14-15 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Şi aşa a şi fost.

Geneza 1:20-21 Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!” Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, potrivit felurilor lor şi toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

Geneza 1:24-25 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici şi animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

2. Dumnezeu Își folosește cuvintele pentru a stabili un legământ cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop şi niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ.

3. Binecuvântările lui Dumnezeu

Geneza 17:4-6 În ce Mă priveşte pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieşi din tine.

Geneza 18: 18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lor; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Ce ați văzut în aceste trei părți ale Scripturii? Ați văzut că există un principiu prin care Dumnezeu Își exercită autoritatea? De exemplu, Dumnezeu a folosit un curcubeu pentru a stabili un legământ cu omul, în care El a plasat un curcubeu în nori pentru a spune omului că nu va mai folosi niciodată potopul pentru a distruge lumea. Este curcubeul pe care oamenii îl văd acum același cu cel grăit din gura lui Dumnezeu? Natura și sensul lui s-au schimbat? Fără îndoială că nu. Dumnezeu Și-a folosit autoritatea pentru a întreprinde acțiunea, iar legământul pe care El l-a încheiat cu omul a continuat până astăzi, și timpul când acest legământ se schimbă ține, bineînțeles, de Dumnezeu. După ce Dumnezeu a spus: „pun curcubeul Meu în nori,” Dumnezeu a respectat mereu acest legământ, până astăzi. Ce vezi în asta? Deși Dumnezeu deține autoritate și putere, El este foarte riguros și principial în acțiunile Sale și Își respectă cuvântul. Rigurozitatea Sa și principiile acțiunilor Sale arată neofensabilitatea Creatorului și caracterul de neînvins al autorității Creatorului. Chiar dacă El posedă autoritatea supremă și toate lucrurile sunt sub stăpânirea Sa și chiar dacă El are puterea de a conduce toate lucrurile, Dumnezeu nu Și-a stricat sau întrerupt propriul plan și, de fiecare dată când Își exercită autoritatea, acest lucru este în strictă concordanță cu propriile Lui principii, urmează precis ceea ce a fost rostit din gura Sa și urmează pașii și obiectivele planului Său. E de la sine înțeles, toate lucrurile stăpânite de Dumnezeu se supun și ele principiilor prin care se exercită autoritatea lui Dumnezeu, și niciun om sau lucru nu este exceptat de la aranjamentele autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. În ochii lui Dumnezeu, aceia care sunt binecuvântați primesc norocul adus de autoritatea Sa, iar cei care sunt blestemați își primesc pedeapsa datorită autorității lui Dumnezeu. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, niciun om sau lucru nu este exceptat de la exercitarea autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. Autoritatea Creatorului nu este modificată de nicio schimbare în niciun aspect și, la fel, principiile după care se exercită autoritatea Sa nu se modifică pentru niciun motiv. Cerul și pământul pot trece prin mari transformări, dar autoritatea Creatorului nu se va schimba; toate lucrurile pot dispărea, dar autoritatea Creatorului nu va dispărea niciodată. Aceasta este esența autorității imuabile și neofensabile a Creatorului și aceasta este însăși unicitatea Creatorului!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 98

Porunca lui Dumnezeu pentru Satana

Iov 2:6 Și Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei „Iată, este în mâna ta; dar cruță-i viața”.

Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea Creatorului și, din această cauză, toate lucrurile trăiesc în ordine

Acesta este un fragment din Cartea lui Iov și „el” în aceste cuvinte se referă la Iov. Deși concisă, această frază elucidează multe chestiuni. Descrie un schimb de cuvinte neobișnuit între Dumnezeu și Satana în lumea spirituală și ne spune că obiectul cuvintelor lui Dumnezeu este Satana. De asemenea, relatează exact ceea ce a fost spus de către Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au fost o poruncă și un ordin pentru Satana. Detaliile specifice ale acestui ordin se referă la cruțarea vieții lui Iov și arată unde Dumnezeu a tras linie în comportamentul Satanei față de Iov – Satana a trebuit să îi cruțe viața lui Iov. Primul lucru pe care îl aflăm din această frază este că acestea au fost cuvinte rostite de Dumnezeu către Satana. Potrivit textului original al Cărții lui Iov, ni se spune împrejurarea pentru asemenea cuvinte: Satana dorea să îl acuze pe Iov, așa că a trebuit să obțină acordul lui Dumnezeu înainte de a putea să îl ispitească pe acesta. Când a consimțit la cererea Satanei de a-l ispiti pe Iov, Dumnezeu i-a pus Satanei următoarea condiție: „Iov este în mâna ta; dar cruță-i viața”. Care este natura acestor cuvinte? Ele sunt clar o poruncă, un ordin. Înțelegând natura acestor cuvinte, ar trebui, bineînțeles, să pricepi că Acela care a emis acest ordin era Dumnezeu și cel ce a primit acest ordin și s-a supus a fost Satana. Nu mai trebuie menționat, în acest ordin, că relația dintre Dumnezeu și Satana este evidentă pentru oricine citește aceste cuvinte. Bineînțeles, aceasta este de asemenea și relația dintre Dumnezeu și Satana în lumea spirituală și diferența dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei, prevăzută în relatările schimburilor de replici dintre Dumnezeu și Satana în Scripturi și, până în acest moment, reprezintă exemplul concret și mărturia textuală din care omul poate afla diferența clară dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei. În acest punct, trebuie să spun că relatarea acestor cuvinte reprezintă un document important pentru cunoașterea de către omenire a identității și statutului lui Dumnezeu și oferă informații importante pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire. Prin intermediul acestui schimb de replici dintre Creator și Satana în lumea spirituală, omul poate să înțeleagă încă un aspect specific din autoritatea Creatorului. Aceste cuvinte sunt o altă mărturie a unicei autorități a Creatorului.

Din afară, acestea reprezintă un schimb de replici dintre Iahve Dumnezeu și Satana. Esența lor este că atitudinea cu care Iahve Dumnezeu vorbește și poziția din care vorbește sunt mai presus decât Satana. Adică, Iahve Dumnezeu îi poruncește Satanei, pe ton de ordin și îi spune Satanei ce ar trebui să facă și ce nu, că Iov este deja în mâinile lui și că este liber să îl trateze pe Iov cum dorește – dar că nu îi poate lua viața lui Iov. Subtextul este că, deși Iov a fost plasat în mâinile Satanei, viața lui nu îi este dată Satanei; nimeni nu poate lua viața lui Iov din mâinile lui Dumnezeu decât dacă îi este permis de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu este clar articulată în această poruncă pentru Satana, iar această poruncă, de asemenea, manifestă și dezvăluie poziția din care Iahve Dumnezeu conversează cu Satana. Prin aceasta, Iahve Dumnezeu nu doar că deține statutul lui Dumnezeu care a creat lumina, aerul, toate lucrurile și toate vietățile, a lui Dumnezeu ce deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și vietăților, dar și pe aceea a lui Dumnezeu care stăpânește omenirea și stăpânește Gheena, Dumnezeu care controlează viața și moartea tuturor vietăților. În lumea spirituală, cine în afară de Dumnezeu ar îndrăzni să emită un asemenea ordin către Satana? Și de ce Dumnezeu a emis personal ordinul Său către Satana? Deoarece viața omului, inclusiv cea a lui Iov, este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a permis Satanei să îl rănească sau să îi ia viața lui Iov, adică, chiar înainte ca Dumnezeu să îi permită Satanei să îl ispitească pe Iov, Dumnezeu Și-a amintit să emită în mod special un asemenea ordin, și i-a poruncit încă o dată Satanei să nu îi ia viața lui Iov. Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a ascultat întotdeauna cu atenție și s-a supus ordinelor și poruncilor concrete ale lui Dumnezeu, neîndrăznind niciodată să le sfideze și, bineînțeles, neîndrăznind să modifice liber niciunul dintre ordinele lui Dumnezeu. Acestea sunt limitele stabilite de Dumnezeu pentru Satana, așa că Satana nu a îndrăznit niciodată să depășească aceste limite. Nu este aceasta puterea autorității lui Dumnezeu? Nu este o mărturie a autorității lui Dumnezeu? Satana are o înțelegere mult mai clară decât omenirea despre cum să se comporte față de Dumnezeu și cum să Îl privească pe Dumnezeu, și astfel, în lumea spirituală, Satana vede statutul și autoritatea lui Dumnezeu foarte limpede și are o apreciere profundă a puterii autorității lui Dumnezeu și a principiilor din spatele exercitării autorității Lui. Nu îndrăznește deloc să nu țină seama de ele, nici nu îndrăznește să le încalce în vreun fel sau să facă ceva care să încalce autoritatea lui Dumnezeu și nu îndrăznește să provoace mânia lui Dumnezeu în vreun fel. Deși este rău și arogant prin natura sa, Satana nu a îndrăznit niciodată să treacă peste granițele și limitele stabilite pentru el de către Dumnezeu. Milioane de ani, a respectat cu strictețe aceste granițe, a ascultat de fiecare poruncă și ordin date de Dumnezeu și niciodată nu a îndrăznit să încalce consemnul. Deși este răuvoitor, Satana este mult mai înțelept decât omenirea stricată; cunoaște identitatea Creatorului și își cunoaște propriile limite. Din acțiunile „supuse” ale Satanei se poate vedea că autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt edicte cerești care nu pot fi încălcate de către Satana, iar asta tocmai datorită unicității și autorității lui Dumnezeu, prin care toate lucrurile se schimbă și se dezvoltă în mod ordonat, prin care omenirea poate trăi și se poate înmulți în cursul stabilit de Dumnezeu, cu nimeni și nimic în stare să strice această ordine și cu nimeni și nimic în stare să schimbe această lege – pentru că toate provin din mâinile Creatorului și din porunca și autoritatea Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 99

Identitatea specială a Satanei i-a făcut pe mulți oameni să arate un puternic interes pentru manifestările acestuia în diferite aspecte. Sunt chiar mulți oameni nesăbuiți care cred că, la fel ca Dumnezeu, Satana posedă și el autoritate, pentru că Satana poate să arate miracole și poate să facă lucruri imposibile pentru omenire. Și astfel, în plus față de venerarea lui Dumnezeu, omenirea i-a rezervat și Satanei un loc special în inimă, ba chiar îl venerează pe Satana ca Dumnezeu. Acești oameni sunt și jalnici și detestabili. Sunt jalnici din cauza ignoranței lor și detestabili din cauza ereziei lor și a esenței inerent rele. În acest moment, simt că este necesar să vă instruiesc despre ce este autoritatea, ce simbolizează și ce reprezintă aceasta. În mare, Dumnezeu Însuși este autoritatea, autoritatea Sa simbolizează supremația și esența lui Dumnezeu, iar autoritatea lui Dumnezeu Însuși reprezintă statutul și identitatea lui Dumnezeu. În acest caz, îndrăznește Satana să spună că și el însuși este Dumnezeu? Îndrăznește Satana să spună că el a creat toate lucrurile și că stăpânește peste toate lucrurile? Sigur că nu. Pentru că este incapabil să creeze toate lucrurile; până acum, nu a făcut nimic creat de Dumnezeu și nu a creat nimic care să aibă viață. Pentru că nu are autoritatea lui Dumnezeu, el nu va putea avea niciodată statutul și identitatea lui Dumnezeu iar acest lucru este determinat de propria lui substanță. Are aceeași putere ca Dumnezeu? Sigur că nu! Cum numim noi actele Satanei și miracolele arătate de Satana? Este aceasta putere? Poate fi numită autoritate? Sigur că nu! Satana dirijează valul răului și deranjează, strică și dăunează fiecărui aspect din lucrarea lui Dumnezeu. În ultimele câteva mii de ani, pe lângă stricarea și abuzarea omenirii și ademenirea și amăgirea omului înspre depravare și spre respingerea lui Dumnezeu, astfel încât omul să meargă înspre valea morții, a făcut Satana orice lucru care ar merita cea mai mică comemorare, apreciere sau prețuire din partea omului? Dacă Satana ar fi fost autoritate și putere, ar fi fost omenirea stricată de el? Dacă Satana ar fi fost autoritate și putere, ar fi fost omenirea vătămată de el? Dacă Satana ar fi fost putere și autoritate, L-ar fi abandonat omenirea pe Dumnezeu și s-ar fi întors spre moarte? De vreme ce Satana nu are autoritate sau putere, ce ar trebui să concluzionăm despre esența a tot ceea ce face? Există aceia care definesc tot ceea ce face Satana ca o simplă înșelăciune, dar Eu cred că o asemenea definiție nu este atât de potrivită. Sunt faptele rele ale stricării omenirii simplă înșelăciune? Puterea răului cu care Satana l-a abuzat pe Iov și dorința feroce de a-l abuza și devora nu ar fi putut fi atinse doar prin simpla înșelăciune. Privind înapoi, într-o clipită, turmele și cirezile lui Iov, împrăștiate pretutindeni peste dealuri și munți, au dispărut; într-o clipă, marea avere a lui Iov a dispărut. Putea fi obținut acest lucru printr-o simplă înșelăciune? Natura a tot ceea ce face Satana corespunde și se potrivește cu termeni negativi precum stricat, deranjat, distrus, vătămat, rău, vrăjmășie și întuneric, astfel că apariția a tot ceea ce este nedrept și rău este inextricabil legată de acte ale Satanei și este inseparabilă de esența rea a Satanei. Indiferent de cât de „puternic” este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ – ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să lucreze pentru omenire și să slujească lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare (planul mântuirii). Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 100

Autoritatea în sine poate fi explicată ca puterea lui Dumnezeu. În primul rând, se poate spune cu certitudine că ambele, autoritatea și puterea, sunt pozitive. Nu au nicio conexiune cu nimic negativ și nu sunt legate de nicio ființă creată sau necreată. Puterea lui Dumnezeu este capabilă să creeze lucruri în orice formă care are viață și vitalitate, iar acest lucru este determinat de viața lui Dumnezeu. Dumnezeu este viață, astfel El este sursa tuturor vietăților. Mai departe, autoritatea lui Dumnezeu poate face ca toate viețuitoarele să se supună fiecărui cuvânt a lui Dumnezeu, adică să apară pe lume în concordanță cu cuvintele din gura lui Dumnezeu, să trăiască și să se reproducă prin porunca lui Dumnezeu, după care Dumnezeu stăpânește și poruncește tuturor vietăților și niciodată nu va fi nicio deviație, în vecii vecilor. Nicio persoană sau obiect nu are aceste lucruri; doar Creatorul posedă și poartă o asemenea putere, și astfel, este numită autoritate. Aceasta este unicitatea Creatorului. Ca atare, indiferent dacă este cuvântul „autoritate” în sine sau esența acestei autorități, fiecare poate fi asociată doar cu Creatorul, deoarece este un simbol al identității și al esenței unice ale Creatorului și reprezintă identitatea și statutul Creatorului; în afara Creatorului, nimeni și nimic nu poate fi asociat cu cuvântul „autoritate”. Aceasta este o interpretare a autorității unice a Creatorului.

Chiar dacă Satana s-a uitat la Iov cu ochi pizmași, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu a îndrăznit să se atingă de un fir de păr de pe corpul lui Iov. Deși este inerent crud și rău, după ce Dumnezeu a emis un ordin către el, Satana nu are altă opțiune decât să urmeze porunca lui Dumnezeu. Și astfel, chiar dacă Satana era frenetic ca un lup printre oi când a venit peste Iov, nu a îndrăznit să uite limitele stabilite de Dumnezeu, nu a îndrăznit să încalce ordinele lui Dumnezeu și, în tot ce a făcut, Satana nu a îndrăznit să devieze de la principiile și limitele cuvintelor lui Dumnezeu – nu este acesta un fapt? Din aceasta se poate vedea că Satana nu îndrăznește să nesocotească niciunul dintre cuvintele lui Iahve Dumnezeu. Pentru Satana, fiecare cuvânt din gura lui Dumnezeu este un ordin, o lege cerească și o expresie a autorității lui Dumnezeu – pentru că în spatele fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu se află pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care Îi încalcă ordinele și pentru cei ce nu se supun și se opun legilor cerești. Satana știe clar că, dacă încalcă ordinele lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepte consecințele încălcării autorității lui Dumnezeu și ale opoziției față de legile cerești. Și care sunt exact aceste consecințe? E de la sine înțeles că acestea sunt, desigur, pedeapsa lui Dumnezeu. Acțiunile Satanei asupra lui Iov au fost pur și simplu un microcosm al stricăciunii omului, iar când Satana a întreprins aceste acțiuni, limitele pe care Dumnezeu le-a stabilit și ordinele pe care El le-a emis pentru Satana au fost pur și simplu un microcosm al principiilor din spatele a tot ceea ce face. În plus, rolul și poziția Satanei în această chestiune a fost pur și simplu un microcosm al rolului și poziției sale în lucrarea gestionării lui Dumnezeu, iar completa supunere a Satanei față de Dumnezeu în ispitirea lui Iov a fost pur și simplu un microcosm al felului în care Satana nu îndrăznește să afișeze nici cea mai mică opoziție față de Dumnezeu în lucrarea gestionării lui Dumnezeu. Ce avertisment vă dau aceste microcosmuri? Printre toate lucrurile, inclusiv Satana, nu există nimeni și nimic care să încalce legile și edictele cerești stabilite de către Creator și nimeni și nimic care îndrăznește să încalce aceste legi și edicte cerești, pentru că nimeni și nimic nu poate modifica sau scăpa de pedeapsa pe care Creatorul o aplică celor ce nu le dau ascultare. Doar Creatorul poate stabili legi și edicte cerești, doar Creatorul are puterea de a le aplica și doar puterea Creatorului nu poate fi încălcată de nimeni și de nimic. Aceasta este autoritatea unică a Creatorului, această autoritate este supremă printre toate lucrurile și, astfel, este imposibil să zici că „Dumnezeu este cel mai mare și Satana este numărul doi.” În afara Creatorului care posedă autoritatea unică, nu există alt Dumnezeu!

Acum aveți o nouă cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? În primul rând, există o diferență între autoritatea lui Dumnezeu, abia menționată, și puterea omului? Și care este acea diferență? Unii oameni zic că nu există comparație între acestea două. Corect! Deși oamenii zic că nu există comparație între acestea două, în gândurile și noțiunile omului, puterea omului este deseori confundată cu autoritatea, cele două fiind adesea comparate una lângă alta. Ce se întâmplă aici? Nu fac oamenii greșeala să le substituie una alteia inadecvat? Cele două sunt neconectate și nu există comparații între ele, totuși oamenii nu se pot abține. Cum ar trebui rezolvată această chestiune? Dacă dorești cu adevărat să găsești o rezolvare, singurul mod este să înțelegi și să cunoști autoritatea unică a lui Dumnezeu. După ce înțelegi și cunoști autoritatea Creatorului, nu vei mai menționa puterea omului și autoritatea lui Dumnezeu în aceeași răsuflare.

La ce se referă puterea omului? Pe scurt, este o abilitate sau pricepere care facilitează firea stricată, dorințele și ambițiile omului să fie extinse sau împlinite în cea mai mare măsură. Se consideră asta autoritate? Indiferent de cât de umflate sau profitabile sunt ambițiile și dorințele omului, nu se poate spune că acea persoană posedă autoritate; cel mult această umflare și succesul sunt pur și simplu o demonstrație a caraghioslâcului Satanei cu omul, cel mult este o farsă în care Satana îl joacă pe propriul lui înaintaș pentru a-și împlini ambiția de a fi Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 101

Ce simbolizează autoritatea lui Dumnezeu? Simbolizează identitatea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează puterea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează statutul unic al lui Dumnezeu Însuși? Dintre toate lucrurile, în care ai văzut autoritatea lui Dumnezeu? Cum ai văzut-o? În ceea ce privește cele patru anotimpuri experimentate de om, poate cineva schimba legea alternanței dintre primăvară, vară, toamnă și iarnă? Primăvara, copacii înmuguresc și înfloresc; vara sunt acoperiți de frunze; toamna dau rod, iar iarna cad frunzele. Poate cineva să modifice această lege? Reflectă aceasta o latură a autorității lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus „Să fie lumină,” și a fost lumină. Această lumină mai există? Datorită cui există? Există datorită cuvintelor lui Dumnezeu, bineînțeles, și datorită autorității lui Dumnezeu. Aerul creat de Dumnezeu încă există? Aerul pe care îl respiră omul vine de la Dumnezeu? Poate lua cineva lucrurile care vin de la Dumnezeu? Poate cineva modifica esența și funcția lor? Poate cineva încurca noaptea și ziua alocate de Dumnezeu și legea nopții și a zilei ordonată de Dumnezeu? Poate Satana să facă un asemenea lucru? Chiar dacă nu dormi noaptea și iei noaptea drept zi, atunci este tot noapte; poți să îți schimbi rutina zilnică, dar nu poți să schimbi legea alternanței dintre noapte și zi – și acest fapt nu poate fi modificat de nici o persoană, nu-i așa? Este cineva capabil să facă leul să are pământul ca un bou? Este cineva capabil să transforme un elefant într-un măgar? Este cineva capabil să facă o găină să se avânte prin aer ca un vultur? Este cineva capabil să facă un lup să mănânce iarbă ca o oaie? (Nu.) Este cineva capabil să facă peștii din apă să traiască pe uscat? Acest lucru nu poate fi făcut de oameni. Și de ce nu? Pentru că Dumnezeu le-a poruncit peștilor să trăiască în apă, așa că trăiesc în apă. Pe pământ nu ar putea să supraviețuiască și ar muri; sunt incapabili să încalce limitele poruncii lui Dumnezeu. Toate lucrurile au o lege și o limită a existenței lor și fiecare dintre ele își are propriile instincte. Acestea sunt orânduite de către Creator și nu pot fi modificate și depășite de nimeni. De exemplu, leul va trăi întotdeauna în sălbăticie, la distanță de comunitățile omului și nu va putea fi niciodată la fel de docil și loial ca boul, care trăiește cu omul și lucrează pentru el. Deși atât elefanții cât și măgarii sunt animale, ambii au patru picioare și sunt ființe ce respiră aer, sunt specii diferite, deoarece au fost împărțite în diferite tipuri de Dumnezeu, fiecare are propriile instincte, așa că niciodată nu vor fi interschimbabili. Chiar dacă găina are două picioare și aripi precum un vultur, nu va fi niciodată capabilă să zboare în aer; cel mult poate zbura într-un copac – și acest lucru e determinat de instinctul ei. Nu mai trebuie să o spunem, toate acestea sunt datorită poruncilor autorității lui Dumnezeu.

În dezvoltarea omenirii de azi, se poate spune că știința omenirii înflorește, iar realizările explorării științifice a omului pot fi descrise ca impresionante. Abilitatea omului, trebuie spus, a devenit din ce în ce mai măreață, dar există o realizare științifică pe care omenirea nu a putut să o facă: omenirea a făcut avioane, portavioane și bomba atomică, omenirea s-a dus în spațiu, a mers pe lună, a inventat internetul și a trăit un stil de viață hi-tech, totuși omenirea este incapabilă să creeze un lucru care să traiască, să respire. Instinctele fiecărei vietăți și legile după care trăiesc acestea și ciclul vieții și morții fiecărei ființe vii – toate acestea sunt imposibile și incontrolabile de știința omului. În acest moment, trebuie spus că nu contează cât de înalte sunt culmile atinse de știința omului, aceasta este incomparabilă cu oricare dintre gândurile Creatorului și este incapabilă să discearnă caracterul miraculos al creației Creatorului și tăria autorității Sale. Sunt multe oceane pe pământ, totuși ele nu și-au încălcat niciodată limitele și nu au venit asupra pământului după bunul plac, și asta deoarece Dumnezeu a stabilit limite pentru fiecare dintre ele; ele au rămas unde le-a poruncit El, și fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot mișca liber. Fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot afecta unele pe altele, și se pot mișca doar când le spune Dumnezeu să o facă, iar locul în care se duc și stau este determinat de autoritatea lui Dumnezeu.

Ca să o spunem simplu, „autoritatea lui Dumnezeu” înseamnă că depinde de Dumnezeu. Dumnezeu are dreptul să decidă cum să facă ceva și se face în orice mod dorește El. Legea tuturor lucrurilor ține de Dumnezeu și nu ține de om; nici nu poate fi modificată de om. Nu poate fi mutată la dorința omului, dar este în schimb modificată de gândurile lui Dumnezeu, de înțelepciunea lui Dumnezeu și de ordinele lui Dumnezeu, iar acesta este un fapt de netăgăduit de niciun om. Cerurile, pământul și toate lucrurile, universul, cerul înstelat, cele patru anotimpuri ale anului, ceea ce este vizibil și invizibil omului – ele toate există, funcționează și se schimbă fără cea mai mică eroare sub autoritatea lui Dumnezeu, potrivit ordinelor lui Dumnezeu, potrivit poruncilor lui Dumnezeu și potrivit legilor de la începutul creației. Nici o singură persoană sau obiect nu își poate schimba legile sau cursul inerent după care funcționează; au apărut pe lume datorită autorității lui Dumnezeu și pier datorită autorității lui Dumnezeu. Aceasta este chiar autoritatea lui Dumnezeu. Acum, după ce s-au spus atât de multe, poți simți că autoritatea lui Dumnezeu este un simbol al identității și statutului lui Dumnezeu? Poate autoritatea lui Dumnezeu să fie posedată de vreo ființă creată sau necreată? Poate fi imitată, întruchipată sau înlocuită de vreo persoană, lucru sau obiect?

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 102

Identitatea Creatorului este unică și nu ar trebui să te conformezi ideii de politeism

Deși talentele și abilitățile Satanei sunt mai mari decât cele ale omului, deși poate face lucruri de neatins pentru om, indiferent de cât de mult invidiezi sau năzuiești înspre ceea ce face Satana, indiferent dacă urăști sau ești dezgustat de asta, indiferent dacă poți sau nu să vezi acest lucru și indiferent de cât de mult poate Satana realiza sau cât de mulți oameni poate înșela să îl venereze și să îl considere divin, indiferent de cum îl definești, nu poți sub nicio formă să spui că are autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Ar trebui să știi că Dumnezeu este Dumnezeu, că există un singur Dumnezeu, și, mai mult, ar trebui să știi că doar Dumnezeu are autoritate și că are puterea de a controla și stăpâni toate lucrurile. Doar pentru că Satana are abilitatea de a înșela oamenii și poate să se dea drept Dumnezeu, poate imita semnele și miracolele făcute de Dumnezeu și a făcut lucruri similare cu cele făcute de Dumnezeu, tu crezi greșit că Dumnezeu nu este unic, că sunt mulți Dumnezei care pur și simplu au abilități mai mari sau mai mici și că sunt diferențe în întinderea puterii pe care o dețin aceștia. Le clasifici măreția în ordinea apariției și potrivit vârstei lor, crezi în mod eronat că există alte zeități în afara lui Dumnezeu și crezi că puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu sunt unice. Dacă ai asemenea idei, dacă nu recunoști unicitatea lui Dumnezeu, nu crezi că doar Dumnezeu posedă autoritate și dacă doar tolerezi politeismul, atunci Eu îți spun că ești scursura făpturilor, ești adevărata întrupare a Satanei și ești în întregime o persoană a răului! Întelegeți ce încerc să vă învăț spunând aceste cuvinte? Nu contează timpul, locul sau mediul, nu trebuie să Îl confundați pe Dumnezeu cu nicio altă persoană, lucru sau obiect. Oricât de necunoscute sau inaccesibile simți că sunt autoritatea lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu Însuși, indiferent de cât de mult faptele și vorbele Satanei sunt în acord cu noțiunea și imaginația ta, indiferent de cât de satisfăcătoare sunt pentru tine, nu fi nesăbuit, nu confunda aceste concepte, nu nega existența lui Dumnezeu, nu nega identitatea și statutul lui Dumnezeu, nu Îl împinge pe Dumnezeu pe ușă afară ca să-l aduci pe Satana să Îl înlocuiască pe Dumnezeu în inima ta și să fie Dumnezeul tău. Nu Mă îndoiesc că puteți să vă imaginați consecințele acestui lucru!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 103

Cu toate că omenirea a fost stricată, aceasta încă trăiește sub suveranitatea autorității Creatorului

Satana a corupt omenirea timp de mii de ani. A elaborat cantități de nedescris de rău, a înșelat generație după generație și a comis crime atroce pe lume. L-a abuzat, înșelat și sedus pe om ca să I se opună lui Dumnezeu și a comis acte rele care au încurcat și subminat iar și iar planul de gestionare al lui Dumnezeu. Totuși, sub autoritatea lui Dumnezeu, toate lucrurile și ființele vii continuă să respecte regulile și legile stabilite de către Dumnezeu. Comparate cu autoritatea lui Dumnezeu, natura rea și turbarea Satanei sunt atât de urâte, de dezgustătoare, de abjecte, de mărunte și de vulnerabile. Chiar dacă Satana merge printre toate lucrurile create de Dumnezeu, acesta nu este în stare să pună în practică nici cea mai mică schimbare în oamenii, lucrurile și obiectele comandate de către Dumnezeu. Au trecut câteva mii de ani, iar omenirea încă se bucură de lumina și aerul oferite de către Dumnezeu, încă mai inspiră suflarea expirată de Dumnezeu Însuși, încă se mai bucură de păsările, florile, peștii și insectele create de către Dumnezeu și se bucură de toate lucrurile puse la dispoziție de către Dumnezeu; ziua și noaptea încă se mai înlocuiesc constant una pe cealaltă; cele patru anotimpuri alternează ca de obicei; gâștele care zboară în cer pleacă iarna aceasta și tot se întorc primăvara următoare; peștii din apă nu părăsesc niciodată râurile și lacurile – casa lor; cicadele de pe pământ cântă din toată inima în zilele de vară; greierii din iarbă fredonează încetișor în ritm cu vântul pe timp de toamnă; gâștele se adună în stoluri, în timp ce vulturii rămân solitari; haitele de lei se susțin prin vânătoare; elanii nu se abat de la iarbă și flori… Fiecare specie de ființă vie dintre toate lucrurile pleacă și revine și apoi pleacă din nou, un milion de schimbări survenind cât ai clipi din ochi – dar ceea ce nu se schimbă sunt instinctele lor și legile supraviețuirii. Ele trăiesc prin aprovizionarea și hrănirea lui Dumnezeu și nimeni nu le poate modifica instinctele, nici nu le poate cineva prejudicia regulile de supraviețuire. Cu toate că omenirea, care trăiește între toate lucrurile, a fost stricată și înșelată de către Satana, omul tot nu poate renunța la apa făcută de Dumnezeu, la aerul făcut de Dumnezeu și la toate lucrurile făcute de Dumnezeu, iar omul încă trăiește și se înmulțește în spațiul creat de către Dumnezeu. Instinctele omenirii nu s-au schimbat. Omul încă se bazează pe ochii săi ca să vadă, pe urechile sale ca să audă, pe creierul său ca să gândească, pe inima lui ca să înțeleagă, pe picioarele lui ca să meargă, pe mâinile lui ca să lucreze și așa mai departe; toate instinctele pe care Dumnezeu le-a oferit omului pentru ca acesta să poată accepta aprovizionarea lui Dumnezeu rămân nealterate, facultățile prin care omul cooperează cu Dumnezeu nu s-au schimbat, facultatea omenirii de a-și face datoria de ființă creată nu s-a schimbat, nevoile spirituale ale omenirii nu s-au schimbat, dorința omenirii de a-și găsi originile nu s-a schimbat, dorința arzătoare a omenirii de a fi mântuită de către Creator nu s-a schimbat. Acestea sunt circumstanțele actuale ale omenirii, care trăiește sub autoritatea lui Dumnezeu și care a îndurat distrugerea sângeroasă pusă la cale de Satana. Cu toate că omenirea a fost supusă oprimării Satanei și nu mai sunt Adam și Eva de la începutul creației, fiind, în schimb, plină de lucruri în antiteză cu Dumnezeu, cum ar fi cunoașterea, imaginația, noțiunile și așa mai departe, și plină de fire coruptă satanică, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este încă aceeași omenire pe care a creat-o El. Omenirea încă este condusă și orchestrată de către Dumnezeu și încă trăiește în cursul stabilit de către Dumnezeu, așa că, în ochii lui Dumnezeu, omenirea, care a fost coruptă de către Satana, este pur și simplu acoperită de mâzgă, cu o burtă care scoate zgomote, cu reacții care sunt ușor întârziate, o memorie care nu este la fel de bună pe cât era înainte și cu o vârstă puțin mai avansată – dar toate funcțiile și instinctele omului sunt complet neafectate. Aceasta este omenirea pe care Dumnezeu intenționează să o mântuiască. Această omenire nu trebuie decât să audă chemarea Creatorului și să audă vocea Creatorului, iar ea se va ridica și se va grăbi să localizeze sursa acestei voci. Această omenire nu trebuie decât să vadă chipul Creatorului, iar ea va deveni nepăsătoare la toate celelalte și va abandona totul pentru a I se dedica lui Dumnezeu și va renunța chiar la viața sa pentru El. Când inima omenirii înțelege cuvintele sincere ale Creatorului, omenirea îl va respinge pe Satana și va veni de partea Creatorului; când omenirea și-a spălat complet mizeria de pe trup și a primit încă o dată hrana și alimentația Creatorului, atunci memoria omenirii va fi restaurată, și, în acest moment, omenirea se va fi întors cu adevărat sub stăpânirea Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 104

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ şi le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceţi-vă la casa slujitorului vostru, rămâneţi peste noapte şi spălaţi-vă picioarele. Mâine dimineaţă vă veţi scula devreme şi vă veţi continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetăţii. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el şi au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceştia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toţi bărbaţii din toate colţurile cetăţii Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot şi l-au întrebat: Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaştem. Lot a ieşit afară la ei, a închis uşa după el şi a zis: Vă rog, fraţilor, nu fiţi atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă să vi le aduc şi faceţi cu ele ce vă place; dar să nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperişul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot şi s-au apropiat ca să spargă uşa. Dar bărbaţii dinăuntru şi-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă şi au închis uşa; iar pe bărbaţii care erau la uşa casei, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceştia n-au mai putut găsi uşa.

Geneza 19:24-25 Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma şi Gomora. Astfel, El a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ.

Din aceste pasaje, nu este dificil de văzut că nelegiuirea și corupția Sodomei ajunseseră deja la un nivel detestabil atât pentru om, cât și pentru Dumnezeu și că, de aceea, în ochii Lui, orașul merita să fie distrus. Dar ce s-a întâmplat în oraș înainte de a fi distrus? Ce inspirație pot să atragă oamenii din aceste evenimente? Ce le arată oamenilor atitudinea lui Dumnezeu față de aceste evenimente în privința firii Lui? Pentru a înțelege întreaga poveste, să citim cu atenție ce a fost consemnat în Scriptură…

Corupția Sodomei: îl revoltă pe om, Îl înfurie pe Dumnezeu

În acea noapte, Lot a primit doi mesageri de la Dumnezeu și a pregătit un festin pentru ei. După cină, înainte de a se culca, oamenii de peste tot din oraș au înconjurat reședința lui Lot și l-au strigat. Scriptura consemnează că ei au spus „Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaştem.” Cine a spus aceste cuvinte? Către cine au fost rostite? Acestea au fost cuvintele oamenilor din Sodoma, strigate lângă reședința lui Lot, și pentru el. Cum te simți când auzi aceste cuvinte? Ești furios? Ți se face greață de la acestea? Clocotești de mânie? Nu duhnesc a Satana aceste cuvinte? Prin acestea, poți simți răul și întunericul din acest oraș? Poți simți cruzimea și barbaria comportamentului acestor oameni prin cuvintele lor? Poți simți profunzimea corupției lor prin comportamentul lor? Prin conținutul discursului lor, nu este greu de văzut că natura nelegiuită și firea lor sălbatică atinseseră un nivel în afara propriul lor control. În afară de Lot, nicio persoană din acest oraș nu era diferită de Satana; doar vederea unei alte persoane îi făcea să vrea să o rănească și să o devoreze… Aceste lucruri nu prezintă doar natura înfiorătoare și terifiantă a orașului, cât și atmosfera de moarte din jurul acestuia; ci prezintă și nelegiuirea și caracterul sângeros al orașului.

Față în față cu o gașcă de criminali inumani, oameni care erau plini de o ambiție care le devora sufletul, cum a reacționat Lot? Conform Scripturii: „Vă rog, nu fiţi atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă să vi le aduc şi faceţi cu ele ce vă place; dar să nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperişul meu.” Lot a vrut să spună următoarele prin cuvintele sale: el era dispus să renunțe la cele două fiice ale sale pentru a proteja mesagerii. Din rațiune, acești oameni ar fi trebuit să fie de acord cu condițiile lui Lot și să-i fi lăsat în pace pe cei doi mesageri; până la urmă, mesagerii erau niște străini pentru ei, oameni care nu aveau absolut nimic de-a face cu ei; acești doi mesageri nu le afectaseră interesele niciodată. Totuși, motivați de natura lor nelegiuită, ei nu au lăsat lucrurile așa. Mai degrabă, doar și-au intensificat eforturile. Aici, un alt dialog de-al lor poate oferi informații privind adevărata natură rea a acestor oameni; în același timp, permite cunoașterea și înțelegerea motivului pentru care Dumnezeu dorea să distrugă acest oraș.

Deci, ce au spus ei în continuare? După cum este scris în Biblie: „Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot şi s-au apropiat ca să spargă uşa.” De ce doreau să spargă ușa? Motivul este că erau nerăbdători să îi rănească pe acei doi mesageri. Ce făceau acei mesageri în Sodoma? Scopul venirii lor acolo a fost de a-l salva pe Lot și pe familia sa; totuși, oamenii din oraș au crezut în mod greșit că ei veniseră pentru a ocupa posturi oficiale. Fără a-i întreba ce scop aveau, simpla conjunctură a fost cea care i-a făcut pe cei din oraș să vrea să îi rănească cu sălbăticie pe acești doi mesageri; ei doreau să rănească doi oameni care nu aveau absolut nimic de-a face cu ei. Este clar că oamenii din acest oraș își pierduseră cu totul umanitatea și rațiunea. Gradul nebuniei și sălbăticiei lor deja nu mai era cu nimic diferit de natura rea a Satanei de a răni și a devora oameni.

Când i-au cerut pe acești oameni lui Lot, ce a făcut Lot? Din text, știm că Lot nu i-a predat. Îi cunoștea Lot pe acești doi mesageri ai lui Dumnezeu? Desigur că nu! Dar de ce a fost el capabil să îi salveze pe acești doi oameni? Știa el ce veniseră să facă? Deși el nu le cunoștea motivul venirii, a știut că erau slujitorii lui Dumnezeu, așadar i-a primit. Faptul că i-a putut numi domni pe acești slujitori ai lui Dumnezeu arată că Lot era, de obicei, un adept al lui Dumnezeu, spre deosebire de ceilalți din Sodoma. De aceea, când mesagerii lui Dumnezeu au venit la el, el și-a riscat propria viață pentru a-i primi pe acești doi slujitori; în plus, și-a oferit la schimb cele două fiice ale sale pentru a-i proteja pe acești doi slujitori. Aceasta este fapta cea dreaptă a lui Lot; este, de asemenea, o exprimare tangibilă a naturii și esenței lui Lot și este și motivul pentru care Dumnezeu Și-a trimis slujitorii pentru a-l salva. Când s-a confruntat cu pericolul, Lot i-a protejat pe acești doi slujitori fără a lua în considerare nimic altceva; el chiar a încercat să își dea la schimb cele două fiice pentru siguranța slujitorilor. În afară de Lot, exista altcineva în oraș care ar fi putut face așa ceva? După cum o dovedesc faptele – nu! De aceea, se subînțelege că toată lumea din Sodoma, în afară de Lot, era o țintă pentru distrugere, precum și o țintă care merita distrugere.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 105

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ şi le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceţi-vă la casa slujitorului vostru, rămâneţi peste noapte şi spălaţi-vă picioarele. Mâine dimineaţă vă veţi scula devreme şi vă veţi continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetăţii. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el şi au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceştia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toţi bărbaţii din toate colţurile cetăţii Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot şi l-au întrebat: Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaştem. Lot a ieşit afară la ei, a închis uşa după el şi a zis: Vă rog, fraţilor, nu fiţi atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă să vi le aduc şi faceţi cu ele ce vă place; dar să nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperişul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot şi s-au apropiat ca să spargă uşa. Dar bărbaţii dinăuntru şi-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă şi au închis uşa; iar pe bărbaţii care erau la uşa casei, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceştia n-au mai putut găsi uşa.

Geneza 19:24-25 Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma şi Gomora. Astfel, El a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ.

Sodoma este nimicită pentru că a jignit mânia lui Dumnezeu

Când oamenii din Sodoma au văzut acești doi slujitori, ei nu i-au întrebat motivul pentru care au venit, nici dacă veniseră pentru a răspândi voia lui Dumnezeu. Din contră, ei formaseră o gloată și, fără a aștepta vreo explicație, au venit să pună mâna pe acești doi servitori ca niște câini sălbatici sau lupi răi. A privit Dumnezeu în timp ce se petreceau aceste lucruri? Ce gândea El în inima Lui în privința acestui tip de comportament uman, acestui tip de lucru? Dumnezeu a decis să distrugă acest oraș; El nu avea să ezite sau să aștepte, nici nu avea să continue să arate răbdare. Venise ziua Lui și, astfel, a început lucrarea pe care dorea să o facă. Prin urmare, Geneza 19:24-25 spune: „Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora, pucioasă și foc de la Iahve din cer; și El a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ.” Aceste două versete le spun oamenilor metoda cu care a distrus Dumnezeu acest oraș; le spun, de asemenea, ce a distrus El. Mai întâi, Biblia relatează că Dumnezeu a ars orașul cu foc și că întinderea focului a fost suficientă pentru a distruge toți oamenii și tot ceea ce creștea pe pământ. Adică, focul care a căzut din cer nu numai că a distrus orașul; a distrus și toți oamenii și ființele vii din el, totul fără a lăsa nicio singură urmă. După ce orașul a fost distrus, pământul a fost lipsit de ființe vii. Nu a mai existat viață, nici semnele ale acesteia. Orașul devenise un deșert, un loc pustiu plin de tăcere deplină. Nu aveau să mai existe fapte rele împotriva lui Dumnezeu în acest loc; nu avea să mai existe măcel sau vărsare de sânge.

De ce a vrut Dumnezeu să ardă atât de temeinic acest oraș? Ce puteți vedea aici? Ar suporta Dumnezeu să privească omenirea și natura, propriile Sale creații, distruse așa? Dacă poți discerne mânia lui Iahve Dumnezeu de focul care a fost trimis din cer, atunci nu este dificil de văzut nivelul furiei Sale pornind de la ținta distrugerii Sale, precum și din gradul în care a fost distrus acest oraș. Când Dumnezeu disprețuiește un oraș, Își va trimite pedeapsa asupra acestuia. Când este dezgustat de un oraș, El va emite avertismente repetate care informează oamenii în privința furiei Sale. Totuși, când Dumnezeu decide să termine și să distrugă un oraș – adică, atunci când mânia și măreția Sa au fost jignite – El nu va mai trimite pedepse sau avertismente. În schimb, îl va distruge direct. Îl va face să dispară cu totul. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 106

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ şi le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceţi-vă la casa slujitorului vostru, rămâneţi peste noapte şi spălaţi-vă picioarele. Mâine dimineaţă vă veţi scula devreme şi vă veţi continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetăţii. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el şi au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceştia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toţi bărbaţii din toate colţurile cetăţii Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot şi l-au întrebat: Unde sunt bărbaţii care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaştem. Lot a ieşit afară la ei, a închis uşa după el şi a zis: Vă rog, fraţilor, nu fiţi atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsaţi-mă să vi le aduc şi faceţi cu ele ce vă place; dar să nu le faceţi nimic acestor bărbaţi, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperişul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot şi s-au apropiat ca să spargă uşa. Dar bărbaţii dinăuntru şi-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă şi au închis uşa; iar pe bărbaţii care erau la uşa casei, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceştia n-au mai putut găsi uşa.

Geneza 19:24-25 Atunci Domnul a făcut să plouă foc şi pucioasă din cer de la Domnul, peste Sodoma şi Gomora. Astfel, El a distrus acele cetăţi, toată câmpia, toţi locuitorii cetăţilor, precum şi ceea ce creştea pe pământ.

După ostilitatea și împotrivirea repetată a orașului Sodoma față de El, Dumnezeu îl nimicește cu totul

Dintr-o perspectivă umană, Sodoma a fost un oraș care putea satisface pe deplin dorința omului și răutatea omului. Ispititor și fermecător, cu muzică și dans noapte de noapte, prosperitatea sa îi împingea pe oameni către fascinație și nebunie. Răul său rodea inimile oamenilor și îi vrăjea să fie degenerați. Acesta era un oraș unde duhurile necurate și cele rele erau libere și nestingherite; mustea de păcat și crimă și era plin de o miasmă sângeroasă, putredă. Era un oraș care îi îngheța pe oameni până în măduva oaselor, un oraș de la care oricine ar da înapoi. Nimeni din acest oraș – nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân – nu căuta calea adevărată; nimeni nu tânjea după lumină sau după renunțarea la păcat. Oamenii trăiau sub controlul Satanei, în corupția și înșelăciunea sa. Ei își pierduseră umanitatea; își pierduseră rațiunea și scopul inițial al existenței omului. Făcuseră nenumărate fapte rele de împotrivire față de Dumnezeu; Îi refuzaseră călăuzirea și se opuseseră voii Sale. Faptele lor rele au fost cele care îi duceau pas cu pas, în jos pe calea distrugerii pe acești oameni, orașul și fiecare ființă vie din interiorul acestuia.

Deși aceste două pasaje nu consemnează detaliile care descriu gradul de corupție a oamenilor din Sodoma, consemnând în schimb comportamentul lor față de cei doi slujitori ai lui Dumnezeu după sosirea acestora din urmă în oraș, un adevăr simplu poate dezvălui măsura în care oamenii din Sodoma erau corupți, răi, și I se împotriveau lui Dumnezeu. Cu aceasta, adevărata față și esență a oamenilor din oraș sunt expuse, de asemenea. Nu numai că nu au acceptat avertizările lui Dumnezeu, ei nu s-au temut nici de pedeapsa Sa. Din contră, ei au disprețuit furia Lui. I s-au împotrivit orbește lui Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut El sau de cum a făcut acel lucru, natura lor rea doar s-a intensificat și I s-au împotrivit în mod repetat lui Dumnezeu. Oamenii din Sodoma erau ostili față de existența Lui, venirea Lui, pedeapsa din partea Lui și, chiar mai mult, faț‏ă de avertizările Sale. Nu au văzut nimic altceva valoros în jurul lor. Ei au devorat și au rănit toți oamenii care puteau fi răniți și devorați și la fel i-au tratat și pe slujitorii lui Dumnezeu. Față de ansamblul faptelor rele comise de oamenii din Sodoma, a-i răni pe slujitorii Lui era doar vârful aisbergului, iar natura lor rea dezvăluită prin aceasta, reprezenta, de fapt, doar o picătură dintr-un mare ocean. De aceea, Dumnezeu a ales să-i distrugă cu foc. Dumnezeu nu a utilizat un potop, nici un uragan, cutremur, tsunami sau orice altă metodă pentru a distruge orașul. Ce semnificație a avut utilizarea focului pentru distrugerea acestui oraș? A însemnat distrugerea totală a orașului; a însemnat că orașul a fost șters cu totul de pe fața pământului și nu a mai existat. Aici, „distrugere” nu se referă doar la dispariția formei și structurii orașului sau a înfățișării exterioare; înseamnă, de asemenea, că sufletele oamenilor din oraș au încetat să existe, fiind eradicate cu totul. Simplu spus, toți oamenii, evenimentele și lucrurile asociate cu orașul au fost distruse. Nu avea să existe o viață viitoare sau o reîncarnare pentru ei; Dumnezeu îi eradicase din omenire, din creația Sa, odată pentru totdeauna. „Folosirea focului” a semnificat o oprire a păcatului și finalul păcatului; acesta avea să înceteze să existe și să se răspândească. A însemnat că răutatea Satanei își pierduse pământul roditor, precum și cimitirul care îi acorda un loc unde să stea și să trăiască. În războiul dintre Dumnezeu și Satana, utilizarea focului de către Dumnezeu este marca victoriei Sale cu care este însemnat Satana. Distrugerea Sodomei este o mare greșeală în ambiția Satanei de a I se opune lui Dumnezeu corupând și devorând oameni și este, la fel, un semn umilitor al unei perioade din cursul dezvoltării omenirii, când omul a respins călăuzirea lui Dumnezeu și s-a abandonat viciului. În plus, este o consemnare a unei adevărate revelații a firii drepte a lui Dumnezeu.

Când focul pe care Dumnezeu l-a trimis din cer a prefăcut Sodoma în nimic mai mult decât cenușă, a însemnat că orașul numit „Sodoma” avea să înceteze să existe, precum și tot ce exista în cadrul orașului. A fost distrus de furia lui Dumnezeu; a dispărut sub mânia și măreția Lui. Datorită firii drepte a lui Dumnezeu, Sodoma și-a primit pedeapsa dreaptă; datorită firii drepte a lui Dumnezeu, și-a primit finalul just. Finalul existenței Sodomei s-a datorat răutății sale și s-a datorat, de asemenea, dorinței lui Dumnezeu de a nu mai privi acest oraș vreodată, nici pe oamenii care trăiseră în acesta sau orice ființă vie care crescuse acolo. „Dorința Lui de a nu mai privi vreodată orașul” este mânia Lui, precum și măreția. Dumnezeu a ars orașul deoarece nelegiuirea și păcatul acestuia L-au făcut să simtă furie, dezgust și scârbă față de acesta și dorința de a nu mai vedea niciodată orașul sau pe vreunul dintre oamenii și ființele vii din interiorul său. Odată ce orașul a terminat de ars, lăsând doar cenușă în urmă, a încetat să existe cu adevărat în ochii lui Dumnezeu; chiar și amintirile Lui cu privire la oraș au dispărut, șterse. Asta înseamnă că focul trimis din cer a distrus nu numai întreg orașul Sodoma și oamenii plini de nelegiuire din cadrul lui, nici doar toate lucrurile din interiorul orașului care fuseseră pătate de păcat; chiar mai mult, acest foc a distrus amintirile răului și împotrivirii omenirii față de Dumnezeu. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu când a ars din temelii orașul.

Natura umană devenise coruptă până la extrem. Ei nu știau cine era Dumnezeu sau de unde veniseră ei. Dacă L-ai fi menționat pe Dumnezeu, acești oameni ar fi atacat, ar fi defăimat și ar fi hulit. Chiar atunci când slujitorii Lui veniseră să răspândească avertizarea Sa, acești oameni corupți nu numai că nu au arătat vreo urmă de căință; ei nu și-au abandonat comportamentul rău. Din contră, ei i-au rănit cu nerușinare pe slujitorii lui Dumnezeu. Ceea ce ei au exprimat și dezvăluit a fost natura și esența lor de dușmănie dusă la extrem față de Dumnezeu. Putem vedea că împotrivirea acestor oameni corupți față de Dumnezeu era mai mult decât o dezvăluire a firii lor corupte, era mai mult decât un caz de defăimare sau batjocură care venea dintr-o lipsă de înțelegere a adevărului. Nici prostia, nici ignoranța nu au fost cauza comportamentului lor rău; nici faptul că acești oameni fuseseră înșelați și, cu siguranță, nu faptul că fuseseră amăgiți. Comportamentul lor atinsese nivelul de opoziție, rumoare și antagonism nerușinat flagrant împotriva lui Dumnezeu. Fără îndoială, acest tip de comportament uman avea să Îl înfurie pe Dumnezeu și firea Lui – o fire care nu trebuie jignită. De aceea, Dumnezeu Și-a dezlănțuit direct și în mod deschis mânia și măreția; aceasta este o revelație adevărată a firii Sale drepte. Confruntându-Se cu un oraș copleșit de păcat, Dumnezeu a dorit să îl distrugă în cea mai rapidă manieră posibilă; El a dorit să eradice oamenii din cadrul orașului și păcatele lor în întregime în cel mai complet mod, să facă oamenii acestui oraș să nu mai existe și să oprească păcatul din cadrul acestui loc din a se înmulți. Cea mai rapidă și mai completă cale de a face acest lucru a fost să-l ardă din temelii. Atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii din Sodoma nu a fost una de abandon sau nepăsare; mai degrabă, El Și-a utilizat mânia, măreția și autoritatea pentru a pedepsi, doborî și distruge cu totul acești oameni. Atitudinea Sa față de ei a fost una nu numai de distrugere fizică, ci și de distrugere a sufletului, o eradicare eternă. Aceasta este adevărata implicație a dorinței lui Dumnezeu ca ei să „nu mai existe”.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 107

Deși mânia lui Dumnezeu este ascunsă și necunoscută pentru om, aceasta nu tolerează nicio ofensă

Tratamentul pe care Dumnezeu îl aplică omenirii nesăbuite și ignorante per ansamblu se bazează în principal pe milă și toleranță. Mânia Lui, pe de altă parte, este mascată în cea mai mare parte a timpului și lucrurilor; este necunoscută pentru om. Prin urmare, omului îi este dificil să Îl vadă pe Dumnezeu arătându-Și mânia și, de asemenea, să I-o înțeleagă. Astfel, omul nu ia în serios mânia lui Dumnezeu. Când omul se confruntă cu etapa și lucrarea finală a lui Dumnezeu de a tolera și a ierta omul – adică, atunci când dovada finală de milă și avertismentul Său final ajung la ei – dacă ei tot folosesc aceleași metode de a I se opune și nu fac niciun efort de a se căi, de a-și îndrepta căile sau de a accepta mila Sa, Dumnezeu nu le va mai acorda toleranța și răbdarea Sa. Din contră, în acest moment, Dumnezeu Își va retrage mila. După aceasta, El Își va trimite doar mânia. El Își poate exprima mânia în diferite moduri, la fel cum poate utiliza diverse metode pentru a pedepsi și a distruge oamenii.

Folosirea focului de către Dumnezeu pentru a distruge orașul Sodomei este metoda Sa cea mai rapidă de a anihila cu totul o omenire sau un lucru. Arderea oamenilor din Sodoma a distrus mai mult decât corpurile lor fizice; le-a distrus duhurile, sufletele și corpurile în întregime, garantând faptul că oamenii din acest oraș vor înceta să existe atât în lumea materială, cât și în lumea invizibilă pentru om. Aceasta este una dintre căile prin care Dumnezeu Își dezvăluie și Își exprimă mânia. Această manieră a revelării și exprimării este un aspect al esenței mâniei lui Dumnezeu, precum este în mod natural și o revelare a esenței firii drepte a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își trimite mânia, El încetează să mai dezvăluie mila sau generozitate iubitoare, nici nu Își mai arată toleranța sau răbdarea; nu există persoană, lucru sau motiv care să-L poată convinge să continue să fie răbdător, să Își ofere din nou mila, să Își acorde încă o dată toleranța. În locul acestor lucruri, fără a ezita vreo secundă, Dumnezeu Își va trimite mânia și măreția, va face ce Își dorește și va face aceste lucruri într-o manieră rapidă și exactă, în conformitate cu propriile Sale dorințe. Acesta este modul în care Dumnezeu Își trimite mânia și măreția, pe care omul nu trebuie să le ofenseze și este, de asemenea, o exprimare a unui aspect al firii Sale drepte. Când oamenii sunt martori ai grijii și iubirii lui Dumnezeu față de om, ei nu-I pot detecta mânia, nu-I pot vedea măreția sau simți intoleranța Sa față de ofensă. Aceste lucruri i-au făcut mereu pe oameni să creadă că firea dreaptă a lui Dumnezeu este una doar de milă, toleranță și iubire. Totuși, când o persoană Îl vede pe Dumnezeu că distruge un oraș sau detestă o omenire, mânia Sa în distrugerea omului și măreția Sa le permit oamenilor să zărească cealaltă latură a firii Lui drepte. Aceasta este intoleranța lui Dumnezeu față de ofensă. Firea lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă depășește imaginația oricărei ființe create și, printre ființele non-create, niciuna nu este capabilă de a interfera sau a o afecta pe aceasta; cu atât mai mult, nu poate fi uzurpată sau imitată. Prin urmare, acest aspect al firii lui Dumnezeu este cel pe care omenirea ar trebui să-l cunoască cel mai mult. Doar Dumnezeu Însuși are acest tip de fire și doar Dumnezeu Însuși este înzestrat cu acest tip de fire. Dumnezeu e înzestrat cu acest tip de fire dreaptă deoarece detestă răutatea, întunericul, răzvrătirea și faptele cele rele ale Satanei – care corup și devorează omenirea – deoarece El detestă toate faptele păcătoase în opoziție cu El și datorită esenței Sale sfinte și nepângărite. Din această cauză El nu va suporta ca nicio ființă creată sau necreată să I se opună sau să-L conteste în mod deschis. Chiar și un individ căruia El îi arătase odată milă sau pe care îl alesese trebuie doar să Îi provoace firea și să-I încalce principiile de răbdare și toleranță și El își va elibera și revela firea dreaptă fără cea mai mică urmă de milă sau ezitare – o fire care nu tolerează nicio ofensă.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 108

Mânia lui Dumnezeu este o protecție pentru toate forțele drepte și toate lucrurile pozitive

Intoleranța lui Dumnezeu în privința ofensei este esența Sa exclusivă; mânia lui Dumnezeu este firea Lui exclusivă; măreția lui Dumnezeu este esența Lui exclusivă. Principiul de la baza furiei Lui demonstrează identitatea și statutul pe care doar El le are. Nu este necesară menționarea faptului că firea Lui este, de asemenea, un simbol al esenței unicului Însuși Dumnezeu. Firea lui Dumnezeu este propria Sa esență inerentă. Nu se schimbă deloc cu trecerea timpului, nici nu se schimbă ori de câte ori se schimbă locația. Firea Lui inerentă este esența Lui intrinsecă. Indiferent asupra cui Își îndeplinește lucrarea, esența Sa nu se schimbă, și nici firea Sa dreaptă. Când o persoană Îl înfurie pe Dumnezeu, ceea ce transmite El este firea Sa inerentă; în același timp, principiul de la baza mâniei Sale nu se schimbă, nici identitatea și statutul Lui unic. El nu devine furios din cauza unei schimbări ale esenței Sale sau deoarece firea Sa a produs diferite elemente, ci deoarece opoziția omului față de El Îi jignește firea. Provocarea flagrantă a lui Dumnezeu de către om este o provocare gravă la adresa propriei identități și a propriului statut ale lui Dumnezeu. În viziunea Lui, când omul Îl provoacă, Îl contestă și Îi pune la încercare furia. Când omul I se va opune, când omul Îl va contesta, când Îi va pune la încercare în mod continuu mânia – ceea ce se întâmplă, de asemenea, când păcatul este larg răspândit – mânia lui Dumnezeu se va dezvălui și se va prezenta în mod natural. De aceea, exprimarea de către Dumnezeu a mâniei Sale simbolizează faptul că toate forțele ostile vor înceta să existe; simbolizează faptul că toate forțele ostile vor fi distruse. Aceasta este caracterul unic al firii drepte a lui Dumnezeu și este caracterul unic al mâniei Lui. Când demnitatea și sfințenia lui Dumnezeu vor fi provocate, când forțele drepte vor fi obstrucționate și sunt nevăzute de om, Dumnezeu Își va trimite mânia. Din cauza esenței lui Dumnezeu, toate acele forțe de pe pământ care Îl contestă, I se opun și se luptă cu El sunt rele, corupte și nedrepte; acestea vin de la și îi aparțin Satanei. Deoarece Dumnezeu este drept, al luminii și cu desăvârșire sfânt, toate lucrurile rele, corupte și care aparțin Satanei vor dispărea cu eliberarea mâniei lui Dumnezeu.

Deși revărsarea mâniei Lui este un aspect al exprimării firii Sale drepte, furia Lui nu discriminează în privința țintei sale și nu este fără principii. Din contră, Dumnezeu nu Se înfurie ușor, nici nu Își arată în pripă mânia și măreția. În plus, mânia Lui este controlată și măsurată în mod considerabil; nu este comparabilă deloc cu modul în care omul își iese din fire sau dă frâu liber furiei sale. În Biblie, sunt consemnate multe conversații între om și Dumnezeu. Cuvintele unora dintre aceste persoane erau superficiale, ignorante și infantile, dar Dumnezeu nu i-a doborât, nici nu i-a condamnat. În special, în timpul încercării lui Iov, cum i-a tratat Iahve Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov și pe ceilalți, după ce a auzit cuvintele pe care i le-au spus lui Iov? I-a condamnat? Și-a ieșit din fire față de ei? Nu a făcut nimic asemănător! În schimb, El i-a spus lui Iov să implore, să se roage pentru ei; Dumnezeu, pe de altă parte, nu a pus la inimă defectele lor. Aceste cazuri reprezintă toate principala atitudine cu care Dumnezeu tratează omenirea coruptă, ignorantă. De aceea, dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu nu este în niciun caz o exprimare sau o eliberare a dispoziției Sale. Mânia lui Dumnezeu nu este o dezlănțuire de furie ajunsă la apogeu așa cum o înțelege omul. Dumnezeu nu Își eliberează mânia deoarece nu Își poate controla propria dispoziție sau deoarece mânia Sa a atins punctul de fierbere și trebuie descărcată. Din contră, mânia Sa este o arătare a firii Sale drepte și o exprimare autentică a firii Sale drepte; este o revelație simbolică a esenței Lui sfinte. Dumnezeu este mânie, nu tolerează nicio ofensă – asta nu înseamnă că furia Lui nu deosebește între cauze și nu are principii; omenirea coruptă este cea care are drept exclusiv asupra izbucnirilor de furie aleatorie, fără principii, care nu deosebește între cauze. Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească situații pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își vor pierde, de asemenea, controlul deseori. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse beneficiilor lor individuale. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, omenirea coruptă își va descărca frecvent emoțiile și își va dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție; sunt pline de impurități; pline de uneltiri și intrigi; pline de corupția și răutatea omului; mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului. Când dreptatea contestă răutatea, omul nu va izbucni furios pentru a apăra existența dreptății; din contră, când sunt amenințate, persecutate și atacate forțele dreptății, atitudinea omului este una de nepăsare, evitare sau eschivare. Totuși, când se confruntă cu forțele răului, atitudinea omului este una de grijă, plecăciune și reverență. De aceea, exprimarea furiei omului este un refugiu pentru forțele răului, o exprimare a comportamentului rău, năvalnic și de neoprit al omului lumesc. Când Dumnezeu Își va trimite mânia, însă, toate forțele răului vor fi oprite; toate păcatele care rănesc omul vor fi oprite; toate forțele ostile care obstrucționează lucrarea lui Dumnezeu vor deveni evidente, separate și blestemate; toți complicii Satanei care I se opun lui Dumnezeu vor fi pedepsiți, eliminați. În locul lor, lucrarea lui Dumnezeu se va desfășura liberă de orice obstacole; planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu va continua să se dezvolte pas cu pas, conform programului; poporul ales al lui Dumnezeu va fi liber de deranj și înșelăciune; cei care Îl urmează pe Dumnezeu se vor bucura de conducerea și de aprovizionarea Lui în împrejurări liniștite și pline de pace. Mânia lui Dumnezeu este o protecție care împiedică toate forțele răului să se înmulțească și să se răspândească și este și o măsură de siguranță care protejează existența și răspândirea tuturor lucrurilor drepte și pozitive și le păzește etern de suprimare și distrugere.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 109

Puteți vedea esența mâniei lui Dumnezeu în distrugerea Sodomei? Există ceva amestecat în mânia Sa? Este furia Lui pură? Pentru a folosi modul de exprimare al omului, este mânia lui Dumnezeu neamestecată? Există vreo prefăcătorie la baza mâniei Lui? Există vreo conspirație? Există secrete de nerostit? Vă spun în mod serios și solemn: nu există nicio parte a mâniei lui Dumnezeu care să vă facă să vă îndoiți. Mânia Lui este pură, sinceră și nu are alte intenții sau scopuri. Motivul pentru furia Lui este pur, ireproșabil și mai presus de critici. Este o revelație și o arătare naturală a esenței Lui sfinte; este ceva ce nimeni din creație nu posedă. Este o parte din firea unică dreaptă a lui Dumnezeu, și este și o diferență grăitoare între respectivele esențe ale Creatorului și ale creației Sale.

Indiferent dacă o persoană devine mânioasă în fața altor persoane sau pe la spatele lor, toți oamenii au diferite intenții și scopuri. Poate își construiesc prestigiul sau poate își apără propriile interese, își mențin imaginea sau păstrează aparențele. Unii își exercită cumpătarea când se înfurie, în timp ce alții sunt mai impulsivi și răbufnesc cu mânie ori de câte ori doresc, fără niciun pic de control. Pe scurt, furia omului derivă din firea lui coruptă. Indiferent care este scopul acesteia, aparține trupului și naturii; nu are nimic de-a face cu dreptatea sau nedreptatea deoarece nimic din natura și esența omului nu corespunde cu adevărul. De aceea, temperamentul umanității corupte și mânia lui Dumnezeu nu ar trebui menționate în aceeași frază. Fără excepție, comportamentul unui om corupt de Satana începe cu dorința de a proteja corupția și se bazează pe corupție; prin urmare, furia omului nu poate fi menționată în aceeași frază cu mânia lui Dumnezeu, indiferent de cât de potrivit poate părea în teorie. Când Dumnezeu Își trimite furia, forțele rele sunt puse sub control, lucrurile rele sunt distruse, în timp ce lucrurile drepte și pozitive se bucură de grija lui Dumnezeu, de protecția Sa și acestora li se permite să continue. Dumnezeu Își trimite mânia deoarece lucrurile rele, nedrepte și negative obstrucționează, deranjează sau distrug activitatea normală și dezvoltarea lucrurilor drepte și pozitive. Scopul furiei lui Dumnezeu nu este de a-Și proteja statutul și identitatea, ci de a proteja existența lucrurilor drepte, pozitive, frumoase și bune, de a proteja legile și ordinea supraviețuirii normale ale omenirii. Aceasta este cauza principală a mâniei Lui. Furia Lui este o revelație foarte naturală, potrivită și adevărată a firii Sale. Nu există intenții la baza furiei Lui, nici înșelăciune sau uneltire; sau chiar mai mult, furia Sa nu conține nimic din dorința, viclenia, malițiozitatea, violența, răutatea sau nimic din lucrurile pe care to‏ți oamenii corupți le au în comun. Înainte ca Dumnezeu să Își trimită furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și complet și El deja a formulat definiții și concluzii clare și precise. Prin urmare, obiectivul Lui în fiecare chestiune pe care o face este limpede precum cristalul, ca și atitudinea Lui. El nu este confuz; nu este orb; nu este impulsiv; nu este neglijent; mai mult, El nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și datorită acestui aspect practic al mâniei Lui omenirea și-a obținut existența normală. Fără mânia Lui, omenirea ar decădea în condiții anormale de trai; toate lucrurile drepte, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia Lui, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse. De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii răi, lucrurile și obiectele rele și toate lucrurile care deranjează și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse datorită mâniei Sale. De-a lungul ultimelor milenii, în lucrarea Sa de gestionare a omenirii, Dumnezeu Și-a folosit în mod continuu firea dreaptă pentru a doborî și a distruge toate tipurile de duhuri rele și necurate care I se opun și care se comportă precum complicii și lacheii Satanei. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a avansat întotdeauna conform planului Său. Adică, datorită existenței mâniei lui Dumnezeu, cea mai dreaptă cauză a oamenilor nu a fost distrusă niciodată.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 110

Deși Satana pare uman, drept și virtuos, el este crud și rău în esență

Satana își câștigă faima prin înșelarea publicului. Deseori se prezintă ca avangardă și model de dreptate. Sub pretextul de a proteja dreptatea, îi rănește pe oameni, le devorează sufletele și utilizează tot felul de mijloace pentru a amorți, înșela și incita omul. Scopul său este de a-l face pe om să aprobe și să-i urmeze comportamentul rău, de a-l face pe om să i se alăture în a se opune autorității și suveranității lui Dumnezeu. Totuși, când o persoană își dă seama de uneltirile, intrigile și caracteristicile lui rele și nu vrea să continue să fie călcat în picioare și păcălit de el sau să-i fie în continuare sclav sau să fie pedepsit și distrus împreună cu el, Satana își schimbă trăsăturile anterior sfinte și își scoate masca falsă pentru a-și dezvălui fața adevărată, reală, depravată, urâtă și sălbatică. Nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să îi extermine pe toți cei care refuză să îl urmeze și pe cei care se opun forțelor sale malefice. În acest stadiu, Satana nu poate să mai afișeze înfățișarea unui gentleman demn de încredere; în schimb, sunt dezvăluite trăsăturile sale adevărate, urâte, de sub pielea sa de oaie. Odată ce uneltirile Satanei sunt aduse la lumină, odată ce trăsăturile sale adevărate sunt expuse, el se va pierde cu firea și își va expune barbaria; dorința sa de a răni și de a devora oamenii doar se va intensifica. Asta deoarece este înfuriat de trezirea omului; el dezvoltă un spirit de răzbunare puternic față de oameni din cauza aspirației lor de a tânji după libertate și lumină și de a se elibera din închisoarea lui. Furia lui are intenția de a-și apăra răul și este, de asemenea, o revelare adevărată a naturii sale sălbatice.

În fiecare chestiune, comportamentul Satanei îi expune natura rea. Dintre toate faptele rele pe care Satana le-a îndeplinit asupra omului – de la eforturile sale timpurii de a amăgi omul să-l urmeze, până la exploatarea omului de către el, prin care îl atrage pe om în faptele lui rele, și spiritul de răzbunare al Satanei față de om după ce trăsăturile sale adevărate au fost expuse și omul l-a recunoscut și l-a abandonat – niciuna nu dă greș în a expune esența rea a Satanei; niciuna nu dă greș în a dovedi faptul că Satana nu are legătură cu lucrurile pozitive; niciuna nu dă greș în a dovedi că Satana este sursa tuturor lucrurilor rele. Fiecare dintre acțiunile sale protejează răul, menține continuarea faptelor lui rele, este împotriva lucrurilor drepte și pozitive, strică legile și ordinea existenței normale a omenirii. Acestea sunt ostile față de Dumnezeu și sunt ceea ce mânia lui Dumnezeu va distruge. Deși Satana are propria furie, furia sa este un mijloc de a da frâu liber naturii sale rele. Motivul pentru care Satana este exasperat și furios este acesta: uneltirile sale cumplite au fost scoase la iveală; nu poate scăpa ușor cu intrigile sale; ambiția sa sălbatică și dorința de a-L înlocui pe Dumnezeu și de a acționa ca Dumnezeu au fost lovite și blocate; scopul său de a controla întreaga omenire a devenit acum un eșec și nu poate fi niciodată realizat. Chemarea repetată de către Dumnezeu a mâniei Sale a fost ceea ce a oprit intrigile Satanei din a se realiza și ceea ce a pus stavilă răspândirii și dezlănțuirii răului Satanei; de aceea, Satana atât urăște, cât și se teme de mânia lui Dumnezeu. Fiecare aplicare a mâniei lui Dumnezeu nu numai că demască adevărata înfățișare rea a Satanei; expune în lumină, de asemenea, dorințele rele ale Satanei. În același timp, motivele furiei Satanei împotriva omenirii sunt complet expuse. Izbucnirea furiei Satanei este o revelare adevărată a naturii sale rele, o expunere a uneltirilor sale. Desigur, de fiecare dată când Satana este înfuriat, acest fapt prevestește distrugerea tuturor lucrurilor rele; prevestește protecția și continuarea lucrurilor pozitive și prevestește natura mâniei lui Dumnezeu – una care nu poate fi jignită!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 111

Nu trebuie să te bazezi pe experiență și imaginație pentru a cunoaște firea dreaptă a lui Dumnezeu

Când te confrunți cu judecata și mustrarea lui Dumnezeu, vei spune că cuvântul Lui este amestecat? Vei spune că există o poveste la baza furiei Lui și că furia Sa este amestecată? Îl vei defăima pe Dumnezeu, spunând că firea Sa nu este în mod necesar cu totul dreaptă? Când tratezi fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fii sigur că firea dreaptă a lui Dumnezeu este liberă de orice alte elemente, că este sfântă și perfectă; aceste acțiuni includ doborârea, pedeapsa și distrugerea omenirii de către Dumnezeu. Fără excepție, fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este făcută strict în conformitate cu firea Sa inerentă și cu planul Său – asta nu include cunoașterea, tradiția și filozofia omenirii – și fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este o exprimare a firii și esenței Sale, fără a avea legătură cu nimic din ceea ce aparține omenirii corupte. În concepțiile omului, doar iubirea, mila și toleranța lui Dumnezeu față de omenire sunt perfecte, neamestecate și sfinte. Totuși, nimeni nu știe că furia și mânia lui Dumnezeu sunt neamestecate, de asemenea; în plus, nimeni nu a contemplat întrebări cum ar fi de ce Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă sau de ce furia Sa este atât de măreață. Din contră, unii confundă mânia lui Dumnezeu cu temperamentul corupt al omenirii; ei înțeleg furia lui Dumnezeu ca fiind furia omenirii corupte; ei chiar presupun în mod greșit că furia Lui este exact ca revelarea naturală a firii corupte a omenirii. Ei cred în mod greșit că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este întocmai ca furia omenirii corupte care provine din nemulțumire; ei chiar cred că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este o exprimare a dispoziției Sale. După această părtășie, sper că niciunul nu va mai avea concepții greșite, închipuiri sau presupuneri referitoare la firea dreaptă a lui Dumnezeu și sper că, după auzirea cuvintelor Mele, puteți avea o recunoaștere adevărată a mâniei firii drepte a lui Dumnezeu în inimile voastre, că puteți da la o parte orice înțelegere greșită anterioară privind mânia lui Dumnezeu, că vă puteți schimba convingerile și opiniile greșite privind esența mâniei Lui. În plus, sper că puteți avea o definiție precisă a firii lui Dumnezeu în inimile voastre, că nu veți mai avea îndoieli în privința firii drepte a lui Dumnezeu, că nu veți impune niciun raționament sau închipuire umană asupra firii adevărate a lui Dumnezeu. Firea Lui dreaptă este adevărata Lui proprie esență. Nu este ceva prelucrat sau scris de om. Firea Lui dreaptă este firea Lui dreaptă și nu are legături sau conexiuni cu nimic de-al creației. Dumnezeu Însuși este Dumnezeu Însuși. El nu va deveni niciodată o parte a creației și, chiar dacă devine un membru printre ființele create, esența și firea Sa inerentă nu se vor schimba. De aceea, a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este precum cunoașterea unui obiect; nu este precum analizarea unui lucru, nici precum înțelegerea unei persoane. Dacă omul își folosește conceptul sau metoda de a cunoaște un obiect sau a înțelege o persoană pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, atunci nu vei putea niciodată să obții cunoașterea lui Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu nu se bazează pe experiență sau imaginație și, de aceea, nu trebuie niciodată să-ți impui experiența sau imaginația asupra Lui. Indiferent de cât de bogate pot fi experiența și imaginația ta, acestea sunt tot limitate; mai mult, imaginația ta nu corespunde cu faptele, cu atât mai puțin corespunde cu adevărul și este incompatibilă cu adevărata fire și esență ale lui Dumnezeu. Nu vei reuși niciodată dacă te bazezi pe imaginația ta pentru a înțelege esența lui Dumnezeu. Singura cale este aceasta: acceptă tot ceea ce vine de la Dumnezeu, apoi experimentează și înțelege treptat acest lucru. Va exista o zi când Dumnezeu te va lumina să înțelegi și să-L cunoști cu adevărat datorită cooperării tale și datorită foamei și setei tale după adevăr.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 112

Avertizarea lui Iahve Dumnezeu ajunge la niniviteni

Să trecem la al doilea pasaj, la al treilea capitol din Cartea lui Iona: „Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: «Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!»” Acestea sunt cuvintele pe care Dumnezeu i le-a transmis direct lui Iona pentru a le spune ninivitenilor. Acestea sunt, firește, cuvintele pe care Iahve a dorit să le spună ninivitenilor. Aceste cuvinte le indică oamenilor faptul că Dumnezeu a început să deteste și să urască oamenii orașului deoarece răutatea lor ajunsese la ochii lui Dumnezeu și, astfel, El dorea să distrugă acest oraș. Totuși, înainte ca Dumnezeu să distrugă orașul, El avea să facă un anunț ninivitenilor și avea să le ofere, simultan, oportunitatea de a se căi pentru răutatea lor și de a o lua de la capăt. Această oportunitate avea să dureze patruzeci de zile. Cu alte cuvinte, dacă oamenii din oraș nu se căiau, nu-și recunoșteau păcatele și nu se aruncau înaintea lui Iahve Dumnezeu în decurs de patruzeci de zile, Dumnezeu avea să distrugă orașul așa cum a făcut cu Sodoma. Asta a fost ceea ce Iahve Dumnezeu a dorit să le spună oamenilor din Ninive. În mod clar, nu a fost o simplă declarație. Nu numai că a transmis mânia lui Iahve Dumnezeu, ci a transmis și atitudinea Sa față de niniviteni; în același timp, această simplă declarație a slujit, de asemenea, drept avertizare solemnă față de oamenii care trăiau în oraș. Această avertizare le-a spus că faptele lor rele le câștigaseră ura lui Iahve Dumnezeu și le-a spus că faptele lor rele îi vor aduce curând la un pas de propria lor anihilare; de aceea, viețile tuturor din Ninive erau în pericol iminent.

Puternicul contrast dintre reacția celor din Ninive și reac‏ția celor din Sodoma față de avertizarea lui Iahve Dumnezeu

Ce înseamnă a fi dărâmat? În termeni familiari, înseamnă a dispărea. Dar în ce mod? Cine putea face un întreg oraș să se dărâme? Omului îi este imposibil să facă un asemenea lucru, desigur. Acești oameni nu erau proști; de îndată ce au auzit această declarație, ei au înțeles. Știau că venise de la Dumnezeu; știau că Dumnezeu avea să-Și îndeplinească lucrarea; știau că răutatea lor Îl înfuriase pe Iahve Dumnezeu și adusese mânia Sa asupra lor, încât curând aveau să fie distruși împreună cu orașul lor. Cum s-au comportat oamenii din oraș după ce au ascultat avertizarea lui Iahve Dumnezeu? Biblia descrie amănunțit modul în care au reacționat acești oameni, de la regele lor până la omul obișnuit. După cum este consemnat în Scripturi: „Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. El a trimis să se vestească în Ninive: Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! …»”

După ce au auzit declarația lui Iahve Dumnezeu, oamenii din Ninive au afișat o atitudine complet opusă față de cea a oamenilor din Sodoma – oamenii din Sodoma I s-au opus în mod deschis lui Dumnezeu, avansând din rău în mai rău, dar ninivitenii, după ce au auzit aceste cuvinte, nu au ignorat chestiunea, nici nu s-au împotrivit; în schimb, L-au crezut pe Dumnezeu și au declarat o perioadă de post. La ce se referă „crezut” aici? Cuvântul însuși sugerează credință și supunere. Dacă utilizăm comportamentul actual al ninivitenilor pentru a explica acest cuvânt, înseamnă că ei au crezut că Dumnezeu poate și va face precum a zis și că erau dispuși să se căiască. Oamenii din Ninive au simțit frică în fața dezastrului iminent? A fost credința lor cea care le-a pus frica în inimi. Ei bine, ce putem utiliza pentru a dovedi credința și frica ninivitenilor? Este așa cum spune Biblia: „și au proclamat post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei.” Asta înseamnă că ninivitenii au crezut cu adevărat și că din această convingere a venit frica, ceea ce a dus apoi la post și la îmbrăcarea cu pânză de sac. Acesta este modul în care și-au arătat începutul căinței lor. Într-un contrast total cu oamenii din Sodoma, nu numai că ninivitenii nu I s-au opus lui Dumnezeu, ei și-au și arătat clar căința prin comportamentul și acțiunile lor. Desigur, aceasta nu s-a aplicat doar oamenilor obișnuiți din Ninive; regele lor nu a făcut excepție.

Căința regelui din Ninive câștigă lauda lui Iahve Dumnezeu

Când regele din Ninive a auzit aceste vești, s-a ridicat de pe tron, și-a dat jos haina, s-a îmbrăcat în pânză de sac și a stat în cenușă. Apoi, a proclamat că nimeni din oraș nu va avea voie să guste nimic și că nici animalele, mieii sau boii nu vor pășuna sau bea apă. Atât omul, cât și animalele aveau să se îmbrace cu pânză de sac; oamenii aveau să Îl implore cu toată convingerea pe Dumnezeu. Regele a declarat, de asemenea, că fiecare dintre ei avea să se îndepărteze de căile sale rele și să abandoneze violența din mâinile sale. Judecând după această serie de fapte, regele din Ninive și-a demonstrat căința sinceră. Această serie de acțiuni pe care el le-a întreprins – ridicarea de pe tron, aruncarea hainei de rege, purtarea sacului și așezarea în cenușă – le spune oamenilor că regele din Ninive și-a dat deoparte statutul regal și a purtat pânză de sac, împreună cu oamenii obișnuiți. Asta înseamnă că regele din Ninive nu și-a ocupat funcția regală pentru a continua pe calea cea rea sau violența din mâinile sale după auzirea anunțului din partea lui Iahve Dumnezeu; mai degrabă, el a lăsat deoparte autoritatea pe care o deținea și s-a căit înaintea lui Iahve Dumnezeu. În acest moment, regele din Ninive nu se căia ca rege; el venise înaintea lui Dumnezeu să își mărturisească și să se căiască pentru păcatele sale ca un supus obișnuit al lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, a și spus întregului oraș să se mărturisească și să se căiască de păcate înaintea lui Iahve Dumnezeu în aceeași manieră ca el; în plus, el avea un plan specific al modului prin care să facă acest lucru, așa cum este arătat în Scriptură: „Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! … să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile!” Din postura de conducător al orașului, regele din Ninive avea putere și statut suprem și putea face tot ce voia. Când s-a confruntat cu anunțul lui Iahve Dumnezeu, el ar fi putut să ignore chestiunea sau să se căiască și să își mărturisească doar el păcatele; el ar fi putut să ignore complet dacă oamenii din oraș alegeau sau nu să se căiască. Cu toate acestea, regele din Ninive nu a făcut asta deloc. Nu numai că s-a ridicat de pe tron, a purtat pânză de sac și cenușă și și-a mărturisit și s-a căit de păcatele sale înaintea lui Iahve Dumnezeu, el a și ordonat tuturor oamenilor și animalelor din oraș să facă același lucru. El chiar le-a ordonat oamenilor să „strige cu putere către Dumnezeu.” Prin această serie de acțiuni, regele din Ninive a realizat cu adevărat ceea ce ar trebui să facă un conducător; seria lui de acțiuni este una care era dificil de realizat pentru orice rege din istoria omenească și, de asemenea, una pe care nimeni nu a realizat-o. Aceste acțiuni pot fi numite acțiuni fără precedent în istoria umană; sunt demne de a fi atât comemorate, cât și imitate de omenire. De la apariția omului, fiecare rege își condusese supușii spre a se împotrivi și a I se opune lui Dumnezeu. Nimeni nu își condusese vreodată supușii spre a-L implora pe Dumnezeu cu scopul de a căuta răscumpărare pentru răutatea lor, de a primi absolvirea lui Iahve Dumnezeu și de a evita pedeapsa iminentă. Regele din Ninive, totuși, a putut să își conducă supușii spre a se întoarce la Dumnezeu, a-și părăsi căile rele și a abandona violența din mâinile lor. În plus, a putut și să-și lase la o parte tronul și, în schimb, Iahve Dumnezeu S-a întors și S-a căit și Și-a retras mânia, permițându-le oamenilor din oraș să supraviețuiască, și ferindu-i de distrugere. Acțiunile regelui pot fi numite doar un miracol rar în istoria umană; pot fi numite chiar model al unei omeniri corupte ce se mărturisește și se căiește de păcatele sale înaintea lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 113

Iona 3 Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau.” Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvîntul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.

Dumnezeu vede căința sinceră din adâncul inimilor ninivitenilor

După ascultarea declarației lui Dumnezeu, regele din Ninive și supușii săi au întreprins o serie de fapte. Care este natura comportamentului și a acțiunilor lor? Cu alte cuvinte, care este esența întregului lor comportament? De ce au făcut ceea ce au făcut? În ochii lui Dumnezeu, ei se căiseră în mod sincer, nu numai deoarece Îl imploraseră cu convingere pe Dumnezeu și își mărturisiseră păcatele înaintea Lui, ci și pentru că își abandonaseră conduita rea. Ei s-au comportat în acest mod deoarece, după auzirea cuvintelor Lui, au fost incredibil de înspăimântați și au crezut că El va face cum a spus. Postind, purtând pânză de sac și stând în cenușă, ei au dorit să-și exprime disponibilitatea de a-și îndrepta căile și a se abține de la răutate, au dorit să se roage ca Iahve Dumnezeu să-Și înfrâneze furia, să-L implore să-Și retragă decizia, precum și catastrofa care urma să vină asupra lor. Prin examinarea întregului lor comportament, putem vedea că ei deja înțelegeau că faptele lor rele anterioare erau detestabile pentru Iahve Dumnezeu și că înțelegeau motivul pentru care El avea să îi distrugă curând. Din aceste motive, ei au dorit cu toții să se căiască întru totul, să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, odată ce au fost informați despre declarația lui Iahve Dumnezeu, absolut fiecare dintre ei a simțit frică în inima sa; nu și-au mai continuat comportamentul rău, nici nu au continuat să comită acele fapte urâte de Iahve Dumnezeu. În plus, L-au implorat pe Iahve Dumnezeu să le ierte păcatele din trecut și să nu-i trateze conform acțiunilor lor din trecut. Ei erau dispuși să nu mai practice răutatea niciodată și să acționeze conform instrucțiunilor lui Iahve Dumnezeu, numai să nu-L mai înfurie niciodată pe Iahve Dumnezeu. Căința lor era sinceră și profundă. Venea din adâncul inimilor lor și nu era simulată, și nici temporară.

Odată ce oamenii din Ninive, de la regele suprem la supușii săi, au aflat că Iahve Dumnezeu era supărat pe ei, fiecare dintre acțiunile lor, întregul lor comportament, precum și fiecare dintre deciziile și alegerile lor au fost clare și simple sub privirea lui Dumnezeu. Inima Lui s-a schimbat conform comportamentului lor. Ce stare de spirit avea Dumnezeu exact în acel moment? Biblia poate răspunde la acea întrebare în locul tău. După cum este consemnat în Scriptură: „Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.” Deși Dumnezeu S-a răzgândit, nu exista nimic complex în legătură cu starea Sa de spirit. El doar a trecut de la a-Și exprima furia la a-Și calma furia, și apoi a decis să nu trimită catastrofa asupra orașului Ninive. Motivul pentru care decizia lui Dumnezeu – de a cruța ninivitenii de catastrofă – a fost atât de rapidă este că Dumnezeu a observat inima fiecărei persoane din Ninive. El a văzut ce păstrau ei în adâncul inimilor lor: mărturisirea și căința lor sinceră pentru păcate, convingerea lor sinceră în El, perspectiva lor profundă privind modul în care faptele lor rele Îi înfuriaseră firea și frica rezultată din pedeapsa iminentă a lui Iahve Dumnezeu. În același timp, Iahve Dumnezeu auzise, de asemenea, rugăciunile din adâncul inimilor lor, care Îl implorau să Își oprească furia împotriva lor ca ei să poată evita catastrofa. Când Dumnezeu a observat toate aceste fapte, puțin câte puțin, furia Sa a dispărut. Indiferent de cât de mare fusese furia Sa, când a văzut căința sinceră din adâncul inimilor acestor oameni, inima Sa a fost impresionată și, astfel, El nu a putut îndura să trimită catastrofa asupra lor și a încetat să mai fie furios pe ei. În schimb, El a continuat să-Și arate mila și toleranța față de ei și a continuat să îi călăuzească și să-i alimenteze.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 114

Iona 3 Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau.” Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvîntul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.

Dacă este adevărată credința ta în Dumnezeu, vei primi grija Lui deseori

Schimbarea intențiilor Sale față de oamenii din Ninive nu a presupus ezitare sau ambiguitate. Mai degrabă, a fost o transformare de la mânie pură, la toleranță pură. Asta este o adevărată revelare a esenței Lui. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, absolut fără șiretlicuri sau uneltiri amestecate. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau rău. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră la ochii Săi; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu a dispărut și El Și-a acordat toleranța oamenilor din Ninive încă o dată, toate cele revelate de El reprezentau tot propria Lui esență. Această schimbare în întregime era datorată unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat; esența tolerantă a lui Dumnezeu, esența Sa iubitoare și miloasă nu s-a schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Sa va fi necontenită; mânia Sa va continua asupra lor bucată cu bucată, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu exprimă mânie sau milă sau generozitate iubitoare, comportamentul omului, conduita și atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale dictează ceea ce este exprimat prin revelarea firii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om mâniei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și toleranța lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija Lui și obține deseori mila și toleranța Lui, atunci acesta are în inima sa, fără îndoială, credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. El se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestei persoane, mânia Sa nu o va face.

Această scurtă relatare le permite oamenilor să vadă inima lui Dumnezeu, să vadă caracterul real al esenței Sale, să vadă că furia lui Dumnezeu și schimbarea din inima Lui nu sunt fără motiv. În ciuda contrastului puternic pe care Dumnezeu l-a demonstrat când a fost furios și când Și-a schimbat inima, ceea ce îi face pe oameni să creadă că pare să existe o diferență mare sau un contrast puternic între aceste două aspecte ale esenț‏ei lui Dumnezeu – furia Sa și toleranța Sa – atitudinea Lui față de căința ninivitenilor permite oamenilor, încă o dată, să vadă o altă latură a firii adevărate a lui Dumnezeu. Răzgândirea lui Dumnezeu permite cu adevărat omenirii să vadă încă o dată adevărul milei și generozității iubitoare ale lui Dumnezeu și să vadă adevărata revelare a esenței lui Dumnezeu. Omenirea trebuie să recunoască faptul că mila și generozitatea iubitoare ale lui Dumnezeu nu sunt mituri, nici născociri. Asta pentru că sentimentul lui Dumnezeu din acel moment era adevărat; răzgândirea lui Dumnezeu era reală; Dumnezeu chiar Și-a revărsat încă o dată mila și toleranța asupra omenirii.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 115

Iona 3 Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau.” Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvîntul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.

Căința adevărată din inimile ninivitenilor câștigă mila lui Dumnezeu și le schimbă propriile finaluri

Exista vreo contradicție între schimbarea inimii lui Dumnezeu și mânia Lui? Desigur că nu! Asta pentru că toleranța lui Dumnezeu din momentul respectiv a avut un motiv. Ce motiv ar fi putut fi acesta? Este cel oferit în Biblie: „Fiecare persoană s-a îndepărtat de calea sa rea” și „a abandonat violența din mâinile sale.”

Această „cale rea” nu se referă la câteva fapte rele, ci la sursa răului de la baza comportamentului oamenilor. „A se îndepărta de la calea sa rea” înseamnă că respectivii nu vor mai comite aceste fapte niciodată. Cu alte cuvinte, nu se vor mai comporta niciodată în acest mod malefic; metoda, sursa, scopul, intenția și principiul acțiunilor lor s-au schimbat toate; ei nu vor mai folosi niciodată acele metode și principii pentru a aduce plăcere și fericire în inimile lor. „Abandonarea” din „abandonarea violenței din mâinile lor” înseamnă a da deoparte sau a renunța, a rupe legătura cu trecutul și a nu mai face cale întoarsă niciodată. Când oamenii din Ninive au abandonat violența din mâinile lor, aceasta a dovedit și a reprezentat adevărata lor căință. Dumnezeu observă exteriorul oamenilor, precum și inimile lor. Când Dumnezeu a observat adevărata căință din inimile ninivitenilor fără îndoială și a observat și că-și părăsiseră căile rele și abandonaseră violența din mâinile lor, El S-a răzgândit. Asta înseamnă că purtarea și comportamentul acestor oameni și diversele moduri de a face lucruri, precum și mărturisirea și căința adevărată pentru păcate din inima lor, L-au făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească, să Își schimbe intențiile să Își retragă deciziile și să nu îi pedepsească sau distrugă. Prin urmare, oamenii din Ninive au dobândit un final diferit. Ei și-au răscumpărat viețile și în același timp au câștigat mila și toleranța lui Dumnezeu, moment în care Dumnezeu Și-a retras, de asemenea, mânia.

Mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt rare – adevărata căință a omului este rară

Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și au purtat pânză de sac și cenușă, inima Lui S-a înmuiat treptat și El a început să Se răzgândească. Când le-a proclamat că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce trecuseră printr-o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu Și-a exprimat și a dezvăluit aceste două esențe aflate la poli opuși când oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt deloc greu de obținut; El cere căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și abandonează violența din mâinile lor, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 116

Firea dreaptă a Creatorului este reală și vie

Când Dumnezeu Și-a schimbat inima pentru oamenii din Ninive, erau mila și toleranța Sa un paravan? Desigur că nu! Atunci, ce îți permite să vezi transformarea dintre aceste două aspecte ale firii lui Dumnezeu în decursul aceleiași chestiuni? Firea lui Dumnezeu este un întreg complet; nu este deloc scindată. Indiferent dacă El exprimă furie sau milă și toleranță față de oameni, acestea sunt toate exprimări ale firii Sale drepte. Firea lui Dumnezeu este reală și vie. El Își schimbă gândurile și atitudinile conform desfășurării lucrurilor. Transformarea atitudinii Sale față de niniviteni transmite omenirii că El are propriile gânduri și idei; nu este un robot sau o figurină de lut, ci Însuși Dumnezeu Cel viu. El putea fi furios pe oamenii din Ninive, la fel cum putea să le ierte trecutul conform atitudinilor lor; El putea decide să trimită nenorociri asupra ninivitenilor și putea să-Și schimbe decizia datorită căinței lor. Oamenii preferă să aplice reguli în mod mecanic și preferă să folosească reguli pentru a-L delimita și a-L defini pe Dumnezeu, la fel cum preferă să folosească formule pentru a cunoaște firea lui Dumnezeu. De aceea, conform sferei gândirii omenești, Dumnezeu nu gândește, nici nu are idei substanțiale. În realitate, gândurile lui Dumnezeu se transformă constant conform schimbărilor lucrurilor și mediilor; în timp ce aceste gânduri se transformă, diferite aspecte ale esenței Lui vor fi dezvăluite. În timpul procesului de transformare, în momentul în care Dumnezeu Se răzgândește, El dezvăluie omenirii adevărul existenței vieții Sale și dezvăluie faptul că firea Sa dreaptă este reală și vie. În plus, Dumnezeu Își folosește propriile revelații adevărate pentru a dovedi omenirii adevărul existenței mâniei Sale, milei Sale, generozității Sale iubitoare și toleranței Sale. Esența Sa va fi dezvăluită în orice moment și în orice loc, conform desfășurării lucrurilor. El are mânia unui leu și mila și toleranța unei mame. Firea Sa dreaptă nu permite ca vreo persoană să se îndoiască de ea, să o încalce, schimbe sau distorsioneze. Printre toate chestiunile și toate lucrurile, firea dreaptă a lui Dumnezeu, adică, mânia și mila lui Dumnezeu, poate fi dezvăluită în orice moment și în orice loc. El exprimă cu însuflețire aceste aspecte în fiecare ungher și crăpătură a naturii și le îndeplinește cu însuflețire în fiecare moment. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este limitată de timp sau spațiu sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este exprimată sau dezvăluită în mod mecanic, după cum dictează limitele timpului sau spațiului. Mai degrabă, firea dreaptă a lui Dumnezeu este exprimată și dezvăluită în mod liber în orice moment și loc. Când Îl vezi pe Dumnezeu că Se răzgândește și încetează să-Și exprime mânia și Se abține de la a distruge orașul Ninive, poți spune că Dumnezeu este doar milos și iubitor? Poți spune că mânia lui Dumnezeu constă din cuvinte goale? Când Dumnezeu exprimă mânie feroce și Își retrage mila, poți spune că nu simte iubire adevărată față de omenire? Dumnezeu exprimă mânie feroce ca răspuns la faptele rele ale oamenilor; mânia Sa nu are defecte. Inima lui Dumnezeu este mișcată de căința oamenilor și această căință este cea care, astfel, Îi schimbă inima. Faptul că ființa Sa e impresionată, schimbarea inimii Sale, precum și mila și toleranța Sa față de oameni sunt cu totul fără defecte; sunt curate, pure, nepătate și neamestecate. Toleranța lui Dumnezeu este doar toleranță; mila Sa este doar milă. Firea Sa va dezvălui mânie, precum și milă și toleranță, în conformitate cu căinț‏a omului și purtarea lui diferită. Indiferent de ce exprimă și dezvăluie El, totul este pur; totul este direct; esența este diferită de orice altceva din creație. Principiile acțiunilor pe care Dumnezeu le exprimă, gândurile și ideile și orice decizie specifică, precum și orice acțiune singulară sunt lipsite de greșeli sau neajunsuri. Așa cum a decis Dumnezeu, așa va face și, în această manieră, El Își duce la bun sfârșit demersurile. Aceste feluri de rezultate sunt precise și fără erori deoarece sursa lor este perfectă și nepătată. Mânia lui Dumnezeu este fără de greșeală. În mod asemănător, mila și toleranța lui Dumnezeu, pe care niciun lucru creat nu le are, sunt sfinte și fără cusur și pot rezista unei analize atente și experimentării.

După înțelegerea poveștii lui Ninive, vedeți cealaltă latură a esenței firii drepte a lui Dumnezeu? Vedeți cealaltă latură a firii drepte unice a lui Dumnezeu? Există vreun om care are acest fel de fire? Există vreun om care are acest tip de mânie ca a Lui? Există cineva care are milă și toleranță ca ale Lui? Cine din creație poate invoca atât de multă mânie și poate decide să distrugă sau să trimită dezastrul asupra omenirii? Și cine este calificat să acorde milă, să tolereze și să-l ierte pe om și, prin aceasta, să schimbe decizia de a distruge omul? Creatorul Își exprimă firea dreaptă prin propriile Lui metode și principii unice; El nu Se supune controlului sau limitelor oamenilor, evenimentelor sau lucrurilor. Cu firea Sa unică, nimeni nu Îi poate schimba gândurile și ideile, nici nu Îl poate convinge și nu Îi poate schimba deciziile. Comportamentul și gândurile creației per ansamblu există sub judecata firii Sale drepte. Nimeni nu poate controla dacă El exercită mânie sau milă; doar esența Creatorului – sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a Creatorului – poate decide acest lucru. Aceasta este natura unică a firii drepte a Creatorului!

Odată ce am analizat și am înțeles transformarea atitudinii lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive, puteți folosi cuvântul „unic” pentru a descrie mila aflată în firea dreaptă a lui Dumnezeu? Anterior, am spus că mânia lui Dumnezeu este un aspect al esenței firii Sale drepte unice. Acum, voi defini două aspecte, mânia lui Dumnezeu și mila lui Dumnezeu, ca firea Lui dreaptă. Firea dreaptă a lui Dumnezeu este sfântă; este de neofensat și incontestabilă; este ceva ce nu posedă niciuna dintre ființele create sau necreate. Este atât exclusivă, cât și unică lui Dumnezeu. Asta înseamnă că mânia lui Dumnezeu este sfântă și de neofensat. În același fel, celălalt aspect al firii drepte a lui Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – este sfânt și nu poate fi ofensat. Niciuna dintre ființele create sau necreate nu Îl poate înlocui sau reprezenta pe Dumnezeu în acțiunile Sale, nici nu Îl poate înlocui sau reprezenta în distrugerea Sodomei sau mântuirea orașului Ninive. Aceasta este exprimarea adevărată a firii drepte, unice a lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 117

Sentimentele sincere ale Creatorului față de omenire

Oamenii spun deseori că nu este un lucru ușor să-L cunoști pe Dumnezeu. Eu, însă, spun că a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este deloc dificil, căci Dumnezeu îi permite frecvent omului să fie martor al faptelor Sale. Dumnezeu nu a oprit niciodată dialogul Său cu omenirea; El nu S-a deghizat niciodată față de om, nici nu S-a ascuns. Gândurile, ideile, cuvintele și faptele Sale sunt toate dezvăluite omenirii. De aceea, atât timp cât omul dorește să-L cunoască pe Dumnezeu, el poate ajunge să-L înțeleagă și să-L cunoască prin tot felul de mijloace și metode. Motivul pentru care omul crede orbește că Dumnezeu l-a evitat în mod intenționat, că Dumnezeu S-a ascuns în mod intenționat de omenire, că Dumnezeu nu are de gând să îi permită omului să-L înțeleagă și să-L cunoască, este că el nu știe cine este Dumnezeu, nici nu dorește să-L înțeleagă; chiar mai mult, el nu se preocupă de gândurile, cuvintele sau faptele Creatorului… Sincer vorbind, dacă o persoană își folosește timpul liber doar ca să înțeleagă și să se concentreze pe cuvintele sau faptele Creatorului și să acorde un pic de atenție gândurilor Creatorului și vocii din inima Sa, nu îi va fi dificil să realizeze că gândurile, cuvintele și faptele Creatorului sunt vizibile și transparente. La fel, nu este greu de realizat că El este printre oameni tot timpul, că poartă mereu conversații cu omul și cu întreaga creație și că El face noi fapte în fiecare zi. Esen‏ța și firea Lui sunt exprimate în dialogul Său cu omul; gândurile și ideile Sale sunt dezvăluite complet în faptele Sale; El însoțește și observă omenirea întotdeauna. El îi vorbește încet omenirii și întregii creații cu cuvintele Sale silențioase: sunt în ceruri și sunt în mijlocului creației Mele. Stau de pază; aștept; sunt alături de tine… Mâinile Sale sunt calde și puternice; pașii Săi sunt ușori; vocea Sa este lină și plină de farmec; silueta Sa trece și se întoarce, îmbrățișând întreaga omenire; înfățișarea Sa este frumoasă și blândă. El nu a plecat niciodată, nici nu a dispărut. Zi și noapte, El este tovarășul constant al omenirii, fiindu-i mereu alături. Grija Sa devotată și afecțiunea Sa specială pentru omenire, precum și iubirea și preocuparea Lui reală pentru om, au fost arătate încetul cu încetul când a salvat orașul Ninive. În special, dialogul dintre Iahve Dumnezeu și Iona a dezvăluit și mai mult mila Creatorului pentru omenirea pe care El însuși a creat-o. Prin aceste cuvinte, poți obține o înțelegere mai profundă a sentimentelor sincere ale lui Dumnezeu pentru omenire…

Următoarele sunt consemnate în Cartea lui Iona 4:10-11: „Atunci Iahve a spus: «Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să cruț Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o suta douăzeci de mii de oameni care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?»” Acestea sunt chiar cuvintele lui Iahve Dumnezeu, o conversație între El și Iona. Cu toate că acest dialog este unul scurt, debordează de grija Creatorului pentru om și reticența Lui de a renunța la el. Aceste cuvinte exprimă atitudinea adevărată și sentimentele pe care Dumnezeu le are în inima Sa pentru creația Sa și, cu aceste cuvinte clare, cum rareori aude omul, Dumnezeu afirmă adevăratele Sale intenții pentru omenire. Acest dialog reprezintă o atitudine pe care Dumnezeu a avut-o față de oamenii din Ninive – dar ce fel de atitudine este aceasta? Este atitudinea pe care El a avut-o față de oamenii din Ninive înainte și după căința lor. Dumnezeu tratează oamenii în aceeași manieră. În aceste cuvinte pot fi găsite atât gândurile Sale, cât și firea Sa.

Ce gânduri ale lui Dumnezeu sunt dezvăluite în aceste cuvinte? O lectură atentă dezvăluie imediat că El folosește cuvântul „milă”; folosirea acestui cuvânt arată adevărata atitudine a lui Dumnezeu față de omenire.

La nivelul înțelesului literal, oamenii pot interpreta cuvântul „milă” în diferite moduri: mai întâi, a iubi și a proteja, a simți tandrețe față de ceva; în al doilea rând, a iubi cu devotament; în final, atât a nu putea să rănești acel lucru, cât și a nu putea suporta să îl rănești. Pe scurt, implică afecțiune și iubire tandră, precum și a nu putea să renunți la cineva sau la ceva; înseamnă mila și toleranța lui Dumnezeu față de om. Deși Dumnezeu folosește un cuvânt rostit în mod obișnuit printre oameni, folosirea acestui cuvânt dezvăluie vocea din inima lui Dumnezeu și atitudinea Sa față de omenire.

Cu toate că orașul din Ninive era plin de oameni la fel de corupți, de răi și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece reacția lor la cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu au demonstrat o atitudine aflată în contrast puternic cu cea a cetățenilor din Sodoma și datorită supunerii lor sincere în fața lui Dumnezeu și a căinței lor sincere pentru păcatele lor, precum și comportamentul lor adevărat și sincer în toate privințele, Dumnezeu a demonstrat încă o dată mila Sa sinceră și le-a acordat-o. Răsplata lui Dumnezeu și mila Sa pentru omenire sunt imposibil de reprodus de către cineva; nimeni nu poate avea mila sau toleranța lui Dumnezeu, nici sentimentele Lui sincere față de omenire. Există o persoană pe care o consideri un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau chiar un super-om care, dintr-un punct înalt, vorbind ca un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau referitor la o idee supremă, să facă acest fel de afirmație față de omenire sau de creație? Ce om poate cunoaște condițiile de trai ale omenirii ca palma mâinii? Cine poate purta povara și responsabilitatea pentru existența umanității? Cine este vrednic să proclame distrugerea unui oraș? Și cine este vrednic să ierte un oraș? Cine poate spune că își prețuiește propria creație? Doar Creatorul! Doar Creatorul are milă de această omenire. Doar Creatorul arată acestei omeniri tandrețe și afecțiune. Doar Creatorul are o afecțiune adevărată, de neclintit pentru această omenire. La fel, doar Creatorul poate acorda milă acestei omeniri și poate prețui întreaga Sa creație. Inima Sa tresaltă la fiecare acțiune a omului: El este supărat, neliniștit și mâhnit din cauza răului și corupției omului; este încântat, bucuros, iertător și euforic pentru căința și credin‏ța omului; fiecare dintre gândurile și ideile Sale există pentru și se învârt în jurul omenirii; ce El este și are este exprimat în întregime de dragul omenirii; emoțiile Sale per ansamblu se întrepătrund cu existența omenirii. De dragul omenirii, El călătorește și Se agită; El oferă în liniște fiecare strop din viața Sa; dedică fiecare minut și secundă din viața Sa… El nu a știut niciodată cum să-Și compătimească propria viață, totuși întotdeauna a compătimit și prețuit omenirea pe care El Însuși a creat-o… El dă tot ce are pentru această omenire… El Își acordă mila și toleranța în mod necondiționat și fără a aștepta o recompensă. El face acest lucru doar pentru ca omenirea să continue să supraviețuiască sub privirea Lui, primind alimentarea cu viață din partea Lui; El face acest lucru doar pentru ca, într-o zi, omenirea să se supună înaintea Lui și să recunoască faptul că El este Cel care hrănește existența omului și alimentează viața întregii creații.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 118

Iona 4 Iona s-a supărat însă foarte tare din pricina aceasta şi s-a aprins de mânie. Și s-a rugat lui Iahve și a spus: „O, Te rog, Iahve, nu asta este ceea ce spuneam eu, atunci când eram încă în țara mea? De aceea, am fugit înainte la Tars, căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și Te căiești de rău. De aceea, acum, o, Iahve, ia-mi viața; căci este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc.” Apoi Iahve a zis: „Faci bine să te superi?” Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de aceasta. Acolo şi-a făcut un adăpost şi a şezut la umbra lui, aşteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Și Iahve Dumnezeu a pregătit o tărtăcuță și a făcut să crească peste Iona, ca să-i țină umbră deasupra capului, ca să-l izbăvească din durerea lui. Iona s-a bucurat nespus de tărtăcuță. Însă, în zorii zilei următoare, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul şi acesta s-a uscat. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creştet, sleindu-l de puteri. El şi-a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!” Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: Da, fac bine că mă mânii, chiar până la moarte! Atunci Iahve a spus: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să cruț Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o suta douăzeci de mii de oameni care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?”

Creatorul Își exprimă adevăratele sentimente pentru umanitate

Această conversație dintre Iahve Dumnezeu și Iona este, fără îndoială, o exprimare a adevăratelor sentimente ale Creatorului pentru umanitate. Pe de-o parte, îi informează pe oameni în privința înțelegerii Creatorului față de întreaga creație de sub stăpânirea Sa; cum a spus Iahve Dumnezeu: „Şi nu ar trebui să cruț Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o suta douăzeci de mii de oameni care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?” Cu alte cuvinte, înțelegerea lui Dumnezeu în privința orașului Ninive era departe de a fi superficială. El nu numai că știa numărul de ființe vii din oraș (inclusiv oameni și animale), știa și cât de mulți nu puteau face deosebire între mâna lor dreaptă și cea stângă – adică, știa cât de mulți copii și tineri erau prezenți. Aceasta este dovada concretă a înțelegerii excelente a lui Dumnezeu în privința omenirii. Pe de-o parte, această conversație informează oamenii în privința atitudinii Creatorului față de omenire, adică despre importanța omenirii în inima Creatorului. Este precum a spus Iahve Dumnezeu: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să cruț Ninive, acel oraș mare…?” Acestea sunt cuvintele de învinuire ale lui Iahve Dumnezeu către Iona, dar toate sunt adevărate.

Deși lui Iona îi fusese încredințată declararea cuvintelor lui Iahve Dumnezeu către oamenii din Ninive, el nu a înțeles intențiile lui Iahve Dumnezeu, nici nu I-a înțeles grijile și așteptările pentru oamenii din oraș. Prin acest reproș, Dumnezeu dorea să îi spună că umanitatea era produsul propriilor Lui mâini și că Dumnezeu depusese un efort asiduu pentru fiecare persoană; fiecare persoană ducea cu ea speranțele lui Dumnezeu; fiecare persoană se bucura de sursa vieț‏ii lui Dumnezeu; pentru fiecare persoană, Dumnezeu plătise un preț considerabil. Acest reproș I-a spus, de asemenea, lui Iona, că Dumnezeu prețuia umanitatea, lucrarea propriilor Sale mâini, la fel de mult cât Iona însuși prețuia curcubetele. Dumnezeu, în niciun caz, nu avea să-i abandoneze cu ușurință înainte de ultimul moment posibil; în plus, erau atât de mulți copii și animale nevinovate în oraș. Când era vorba de aceste produse tinere și ignorante ale creației lui Dumnezeu, care nu puteau nici să-și deosebească mâna stânga de cea dreaptă, Dumnezeu era cu atât mai puțin dispus să le sfârșească viețile și să le hotărască finalurile într-o manieră așa rapidă. Dumnezeu a sperat să îi vadă cum cresc; a sperat că nu vor călca pe urmele părinților, că nu va fi nevoie ca ei să audă din nou avertizarea lui Iahve Dumnezeu și că vor fi martori pentru trecutul lui Ninive. Cu atât mai mult, Dumnezeu spera să vadă Ninive după ce se căise, să vadă viitorul orașului Ninive după căința sa și, mai important, să vadă cum Ninive trăiește din nou sub mila lui Dumnezeu. De aceea, în ochii lui Dumnezeu, acele obiecte ale creației care nu puteau deosebi între mâinile lor drepte și cele stângi erau viitorul lui Ninive. Ei aveau să-și asume trecutul demn de dispreț al lui Ninive, la fel cum aveau să-și asume datoria importantă de a fi martori pentru trecutul și viitorul lui Ninive sub călăuzirea lui Iahve Dumnezeu. Prin această declarație a adevăratelor Lui sentimente, Iahve Dumnezeu a prezentat mila Creatorului pentru întreaga omenire. A arătat omenirii că „mila Creatorului” nu este o vorbă goală, nici o promisiune în vânt; are principii, metode și obiective concrete. El este adevărat și real și nu utilizează nimic fals sau deghizat și, în aceeași manieră, mila Sa este acordată la nesfârșit omenirii în fiecare perioadă și epocă. Totuși, până în ziua de astăzi, dialogul Creatorului cu Iona este singura afirmare verbală exclusivă a motivului pentru care arată milă omenirii, modul în care El arată milă omenirii, cât de tolerant este față de omenire și adevăratele Lui sentimente pentru omenire. Conversația scurtă a lui Iahve Dumnezeu exprimă gândurile Sale complete pentru omenire; este o exprimare adevărată a atitudinii inimii Sale față de omenire și este, de asemenea, dovada solidă a acordării de către El a milei abundente asupra omenirii. Mila Sa nu este acordată numai generațiilor mai în vârstă ale omenirii; este acordată și membrilor mai tineri, așa cum a fost întotdeauna, de la o generație la următoarea. Deși mânia lui Dumnezeu coboară frecvent asupra anumitor colțuri și anumitor epoci ale omenirii, mila lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Cu mila Sa, El călăuzește și conduce o generație a creației Sale după alta, alimentează și hrănește o generație a creației după alta, deoarece sentimentele Lui adevărate față de omenire nu se vor schimba niciodată. Așa cum Iahve Dumnezeu a spus: „Şi nu ar trebui să cruț Ninive…?” El întotdeauna Și-a prețuit propria creație. Aceasta este mila firii drepte a Creatorului și este, de asemenea, caracterul unic pur al Creatorului!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Fragment 119

Cinci tipuri de oameni

Îi voi clasifica în câteva categorii pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu, conform înțelegerii lor în privința lui Dumnezeu și înțelegerii și experienței lor privind firea Sa dreaptă, astfel încât să știți cărei etape aparțineți momentan, precum și statura voastră actuală. În privința cunoașterii lui Dumnezeu și înțelegerii firii Lui drepte de către oameni, diferitele etape și staturi pe care oamenii le ocupă pot fi separate, în general, în cinci tipuri. Acest subiect este predicat pe baza cunoașterii lui Dumnezeu Cel unic și a firii Sale drepte; de aceea, când citiți următorul conținut, ar trebui să încercați cu atenție să vă dați seama de cât de multă înțelegere și cunoaștere aveți în privința caracterului unic al lui Dumnezeu și în privința firii Sale drepte și apoi să folosiți acest lucru pentru a judeca etapa în care vă aflați cu adevărat, cât de mare este statura voastră cu adevărat și ce tip de persoană sunteți cu adevărat.

Primul tip: etapa copilului în fașă

Ce este un copil în fașă? Un copil în fașă este un copil care abia a intrat în această lume, un nou-născut. Atunci oamenii sunt cei mai mici și imaturi.

Oamenii din această etapă, în fond, nu conștientizează sau nu cunosc chestiunile privind credința în Dumnezeu. Ei sunt derutați și ignoranți față de toate lucrurile. Acești oameni poate au crezut în Dumnezeu pentru mult timp sau pentru foarte puțin timp, dar starea lor confuză și ignorantă și adevărata lor statură îi plasează în etapa unui bebeluș în fașă. Definiția precisă a condițiilor unui bebeluș în fașă este altfel: indiferent de cât timp acest tip de om a crezut în Dumnezeu, el va fi întotdeauna zăpăcit, confuz și naiv; el nu știe motivul pentru care crede în Dumnezeu, nici nu știe cine este Dumnezeu sau cine Dumnezeu este. Deși Îl urmează pe Dumnezeu, nu există o definiție exactă a lui Dumnezeu în inima sa și nu poate determina dacă cel pe care el Îl urmează este Dumnezeu, cu atât mai puțin dacă ar trebui cu adevărat să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze. Acestea sunt condițiile adevărate ale acestui tip de persoană. Gândurile acestor oameni sunt tulburi și, simplu spus, credința lor este una care aparține confuziei. Ei există mereu într-o stare de derutare și vid; zăpăceala, confuzia și naivitatea le descriu, pe scurt, stările. Ei nu au văzut niciodată, nici nu au acceptat existența lui Dumnezeu și, de aceea, a vorbi cu ei despre cunoașterea lui Dumnezeu este la fel de util precum a-i pune să citească o carte scrisă în hieroglife; nici nu o vor înțelege, nici nu o vor accepta. Pentru ei, a-L cunoaște pe Dumnezeu este același lucru cu a auzi o poveste fantastică. Cu toate că gândurile lor pot fi tulburi, de fapt, ei cred cu tărie că a-L cunoaște pe Dumnezeu este cu totul o pierdere de timp și de efort. Acesta este primul timp de persoană: un bebeluș în fașă.

Al doilea tip: etapa bebelușului care suge

În comparație cu un bebeluș în fașă, acest tip de persoană a făcut un anume progres. Din păcate, tot nu-L înțelege pe Dumnezeu. Acestor persoane încă le lipsește o înțelegere și o perspectivă clară în privința lui Dumnezeu și nu sunt foarte sigure în privința motivului pentru care ar trebui să creadă în Dumnezeu, dar în inimile lor au propriul scop și propriile idei clare. Acestea nu se preocupă dacă este drept a crede în Dumnezeu. Obiectivul și scopul pe care îl urmăresc prin credința în Dumnezeu este de a se bucura de harul Său, de a avea bucurie și pace, de a trăi vieți confortabile, de a avea grija și protecția lui Dumnezeu și de a trăi sub binecuvântările lui Dumnezeu. Ele nu se preocupă de măsura în care Îl cunosc pe Dumnezeu; nu au dorința puternică de a căuta să-L înțeleagă pe Dumnezeu, nici nu se preocupă de ceea ce face Dumnezeu sau de ceea ce dorește El să facă. Acești oameni doar caută orbește să se bucure de harul Său și să obțină mai mult din binecuvântările Lui; caută să primească însutit în epoca actuală și viață eternă în epoca ce va să vină. Gândurile, cheltuiala și devotamentul lor, precum și suferința lor, toate au același obiectiv: să obțină harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Ei nu se preocupă de nimic altceva. Acest tip de persoană este sigură doar de faptul că Dumnezeu poate să o țină în siguranță și să-i acorde harul Său. Se poate spune că lor nu le pasă și nu știu prea bine motivul pentru care Dumnezeu dorește să-l mântuiască pe om sau rezultatul pe care Dumnezeu dorește să-l obțină cu cuvintele și lucrarea Sa. Aceste persoane nu au făcut niciodată un efort să cunoască esența și firea dreaptă a lui Dumnezeu, nici nu au vreun interes să o facă. Nu simt nevoia să dea atenție acestor lucruri, nici nu doresc să le cunoască. Nu doresc să întrebe despre lucrarea lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu de la om, voia lui Dumnezeu sau nimic altceva legat de Dumnezeu; nici nu ar putea să se obosească să întrebe despre aceste lucruri. Asta deoarece ei cred că aceste chestiuni nu au legătură cu faptul că se bucură de harul lui Dumnezeu; ei se preocupă doar de un Dumnezeu care poate oferi har și are legătură cu interesele lor personale. Ei nu au niciun interes pentru nimic altceva și, astfel, nu pot pătrunde în realitatea adevărului, indiferent de cât de mulți ani au crezut în Dumnezeu. Fără nimeni care să-i ude sau să-i hrănească des, pentru ei este dificil să continue pe calea credinței în Dumnezeu. Dacă pot să se bucure de bucuria și pacea lor de mai devreme sau să se bucure de harul lui Dumnezeu, este foarte posibil ca ei să dea înapoi. Acesta este cel de-al doilea tip de persoane: persoana care există în etapa de bebeluș care suge.

Al treilea tip: etapa bebelușului înțărcat sau etapa copilului mic

Acest grup de oameni are o anumită conștientizare clară. Acești oameni sunt conștienți că a se bucura de harul lui Dumnezeu nu înseamnă că ei înșiși au o experiență adevărată; ei sunt conștienți că, dacă nu obosesc niciodată să caute bucurie și pace, să caute har, sau dacă pot fi martori împărtășind experiențele lor în care s-au bucurat de harul lui Dumnezeu sau lăudându-L pe Dumnezeu pentru binecuvântările pe care El le-a acordat lor, aceste lucruri nu înseamnă că au viață, nici nu înseamnă că au realitatea adevărului. Începând de la conștiința lor, ei încetează să întrețină speranțe nebunești că vor fi însoțiți doar de harul lui Dumnezeu; mai degrabă, când se bucură de harul Lui, ei își doresc în mod simultan să facă ceva pentru Dumnezeu; ei sunt dornici să își îndeplinească datoria, să îndure niște greutăți și oboseală, să coopereze într-o oarecare măsură cu Dumnezeu. Totuși, deoarece căutarea lor în credința lor în Dumnezeu este prea amestecată, deoarece intențiile și dorințele individuale pe care le nutresc sunt prea puternice, deoarece firea lor este arogantă până la extrem, le este foarte dificil să satisfacă dorința lui Dumnezeu sau să fie loiali lui Dumnezeu; de aceea, frecvent, ei nu pot să-și realizeze dorințele individuale sau să-și respecte promisiunile față de Dumnezeu. Deseori, se află în stări contradictorii: ei își doresc foarte mult să-L mulțumească pe Dumnezeu în cel mai înalt grad posibil, totuși își folosesc toată forța pentru a I se opune; deseori, Îi fac jurăminte lui Dumnezeu, dar se sustrag rapid de la legămintele lor. Chiar mai des se află în alte stări contradictorii: ei cred sincer în El, totuși Îl neagă pe Dumnezeu și tot ce vine de la El; ei speră cu nerăbdare ca Dumnezeu să-i lumineze, să-i conducă, să-i alimenteze și să-i ajute, totuși tot caută să-și urmeze propria cale. Ei doresc să-L înțeleagă și să-L cunoască pe Dumnezeu, totuși nu sunt dispuși să se apropie de El. În schimb, ei întotdeauna Îl evită pe Dumnezeu; inimile lor sunt închise pentru El. Cu toate că au o înțelegere și o experiență superficială a sensului literal al cuvintelor lui Dumnezeu și al adevărului și un concept superficial în privința lui Dumnezeu și a adevărului, în mod involuntar ei tot nu pot confirma sau determina dacă Dumnezeu este adevărul; ei nu pot confirma dacă Dumnezeu este cu adevărat drept; nici nu pot determina realitatea firii și esenței lui Dumnezeu, cu atât mai puțin existența Lui adevărată. Credința lor în Dumnezeu conține mereu dubii și lucruri greșit înțelese și conține și închipuiri și concepții. Pe măsură ce se bucură de harul lui Dumnezeu, ei experimentează sau practică, de asemenea, cu reticență unele lucruri din ceea ce ei consideră a fi adevăruri fezabile pentru a-și îmbogăți credința, pentru a-și amplifica experiența credinței în Dumnezeu, pentru a-și verifica înțelegerea privind credința în Dumnezeu, pentru a-și satisface vanitatea de a merge pe calea vieții pe care ei înșiși au întemeiat-o, și de a realiza o cauză dreaptă a omenirii. În același timp, ei fac aceste lucruri, de asemenea, pentru a-și satisface propria dorință de a obține binecuvântări, pentru a paria cu scopul de a fi purtătorii unor binecuvântări mai mari ale omenirii, pentru a realiza aspirația ambițioasă și dorința veche de a nu se odihni până ce nu L-au obținut pe Dumnezeu. Acești oameni rareori pot obține luminarea lui Dumnezeu, căci dorința și intenția lor de a câștiga binecuvântări sunt prea importante pentru ei. Ei nu pot suporta să renunțe la acest lucru și nu au dorința de a o face. Ei se tem că, fără dorința de a obține binecuvântări, fără ambiția foarte prețuită de a nu se odihni până ce nu L-au obținut pe Dumnezeu, vor pierde motivația de a crede în Dumnezeu. De aceea, ei nu doresc să înfrunte realitatea. Ei nu doresc să se confrunte cu cuvintele sau cu lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu doresc să facă față firii sau esenței lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să aducă în discuție subiectul cunoașterii lui Dumnezeu. Asta deoarece odată ce Dumnezeu, esența și firea Lui dreaptă le vor înlocui închipuirile, visele lor se vor spulbera; așa-zisa lor credință pură și „meritele” acumulate de ei de-a lungul unor ani de muncă asiduă vor dispărea și vor fi în zadar; „teritoriul” pe care l-au cucerit cu sângele și sudoarea lor de-a lungul anilor va fi pe punctul de a se prăbuși. Asta va însemna că anii lor mulți de eforturi și muncă grea au fost inutili, că trebuie din nou să înceapă de la zero. Aceasta este cea mai dificilă durere de suportat în inimile lor și este rezultatul pe care își doresc cel mai puțin să-l vadă; de aceea, ei sunt întotdeauna blocați în acest tip de impas, refuzând să se întoarcă. Acesta este cel de-al treilea tip de persoane: persoana care există în etapa de bebeluș care este înțărcat.

Cele trei tipuri de persoane descrise mai sus – cu alte cuvinte, oamenii care există în aceste trei etape – nu au o credință adevărată în identitatea și statutul lui Dumnezeu sau în firea Lui dreaptă, nici nu au o recunoaștere sau o confirmare clară, definită, a acestor lucruri. De aceea, este foarte dificil pentru aceste trei tipuri de persoane să pătrundă realitatea adevărului și este, de asemenea, dificil pentru acestea să primească mila, luminarea și iluminarea lui Dumnezeu deoarece maniera în care ei cred în Dumnezeu și atitudinea lor greșită față de Dumnezeu Îl împiedică pe Dumnezeu să lucreze în inimile lor. Dubiile, concepțiile greșite și închipuirile în privința Lui le-au depășit credința și cunoașterea de Dumnezeu. Acestea sunt trei tipuri de oameni supuși foarte mult riscului și reprezintă trei etape foarte periculoase. Când o persoană își menține o atitudine de îndoială față de Dumnezeu, esența lui Dumnezeu, identitatea Lui, față de faptul dacă Dumnezeu este adevărul și realitatea existenței Sale și nu poate fi sigură de aceste lucruri, cum poate această persoană să accepte tot ceea ce vine de la Dumnezeu? Cum poate să accepte că Dumnezeu este adevărul, calea și viața? Cum poate să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu? Cum poate să accepte mântuirea lui Dumnezeu? Cum poate acest tip de persoană să obțină alimentarea și călăuzirea adevărată de la Dumnezeu? Cei care sunt în aceste trei etape pot să I se opună lui Dumnezeu, să Îl judece, să rostească blasfemii la adresa Lui sau să-L trădeze în orice moment. Ei pot să abandoneze adevărata cale și pot să se lepede de Dumnezeu în orice moment. Se poate spune că oamenii din aceste trei etape există într-o perioadă critică, căci nu au intrat pe calea dreaptă a credinței în Dumnezeu.

Al patrulea tip: etapa copilului care se maturizează sau a copilăriei

După ce un om fost înțărcat – adică, după ce s-a bucurat de o cantitate vastă de har, acesta începe să exploreze ce înseamnă a crede în Dumnezeu, să își dorească să înțeleagă diverse întrebări, precum motivul pentru care trăiește omul, modul în care omul ar trebui să trăiască și motivul pentru care Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea asupra omului. Când aceste gânduri neclare și moduri confuze de a gândi apar în interiorul oamenilor și există în interiorul lor, ei sunt udați în continuu și sunt, de asemenea, capabili să-și facă datoria. În această perioadă, ei nu mai au dubii în privința adevărului existenței lui Dumnezeu și înțeleg cu acuratețe ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Pe această bază, ei au o înțelegere graduală în privința lui Dumnezeu și obțin, treptat, niște răspunsuri la gândurile lor neclare și modurile confuze de a gândi în ceea ce privește firea și esența lui Dumnezeu. În ceea ce privește schimbările în firea lor, precum și cunoașterea lor de Dumnezeu, oamenii din această etapă încep să pășească pe calea cea dreaptă și intră într-o perioadă de tranziție. În această etapă, oamenii încep să aibă viață. Indicațiile clare referitoare la a avea viață sunt rezolvarea treptată a diferitelor întrebări legate de cunoașterea lui Dumnezeu pe care oamenii o au în inimile lor – interpretările greșite, închipuirile, concepțiile și definițiile vagi ale lui Dumnezeu – faptul că ei nu numai că știu și cred cu adevărat în realitatea existenței lui Dumnezeu, dar au și o definiție precisă a lui Dumnezeu și au locul potrivit pentru Dumnezeu în inimile lor, că a-L urma cu adevărat pe Dumnezeu le înlocuiește credința nedeslușită. În această etapă, oamenii ajung să-și cunoască treptat concepțiile greșite față de Dumnezeu și căutările și modurile eronate de a crede. Ei încep să tânjească după adevăr, să tânjească după experimentarea judecății, mustrării și disciplinei din partea lui Dumnezeu, să tânjească o schimbare a firii lor. Treptat, ei abandonează toate tipurile de concepții și închipuiri în privința lui Dumnezeu în această etapă; în același timp, ei își schimbă și îndreaptă cunoașterea incorectă de Dumnezeu și obțin anumite cunoștințe fundamentale corecte în privința lui Dumnezeu. Deși o parte din cunoașterea avută de oameni în această etapă nu este prea specifică sau exactă, cel pu‏țin ei încep treptat să-și abandoneze concepțiile, cunoștințele și interpretările greșite în privința lui Dumnezeu; ei nu își mai mențin propriile concepții și închipuiri față de Dumnezeu. Ei încep să învețe cum să abandoneze – să abandoneze lucruri găsite printre propriile concepții, de la cunoaștere și de la Satana; încep să fie dispuși să se supună lucrurilor corecte și pozitive, chiar lucrurilor care vin din cuvintele lui Dumnezeu și să se conformeze adevărului. Ei încep, de asemenea, să încerce să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, să cunoască și să îndeplinească personal cuvintele Sale, să accepte cuvintele Sale ca principii ale acțiunilor lor și ca bază pentru schimbarea firii lor. În această perioadă, oamenii acceptă în mod inconștient judecata și mustrarea lui Dumnezeu, acceptă în mod inconștient cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor. Cu toate că acceptă judecata, mustrarea și cuvintele lui Dumnezeu, ei devin tot mai conștienți și pot să simtă faptul că Dumnezeul în care cred în inimile lor există cu adevărat. În cuvintele lui Dumnezeu, experiențele și viețile lor, ei simt tot mai mult că Dumnezeu a fost întotdeauna la cârma sorț‏ii omului, că l-a condus și alimentat pe om. Prin asocierea lor cu Dumnezeu, ei confirmă treptat existența lui Dumnezeu. De aceea, înainte de a realiza acest lucru, ei deja au aprobat în mod involuntar și au crezut ferm în lucrarea lui Dumnezeu și au aprobat cuvintele lui Dumnezeu. Odată ce oamenii aprobă cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, ei se leapădă fără încetare de ei înșiși, de propriile lor concepții, de propria lor cunoaștere, de propriile închipuiri și, în același timp, caută, de asemenea, fără încetare să afle ce e adevărul și care este voia lui Dumnezeu. Cunoașterea de Dumnezeu a oamenilor este destul de superficială în această perioadă a dezvoltării – ei nu pot să descrie clar această cunoaștere folosind cuvinte, nici nu o pot descrie în mod specific – și au doar o înțelegere intuitivă; totuși, în comparație cu cele trei etape anterioare, viețile imature ale oamenilor din această perioadă au primit deja udare și alimentare prin cuvintele lui Dumnezeu și au început deja să încolțească. Acest lucru este precum o sămân‏ță îngropată în pământ; după obținerea umezelii și a esențelor nutritive, aceasta va străpunge pământul; încolțirea sa reprezintă nașterea unei noi vieți. Această naștere a unei noi vieți permite întrezărirea indicațiilor vieț‏ii. Având viață, oamenii vor crește prin aceasta. De aceea, pe aceste temelii – intrarea treptată pe calea cea dreaptă de a crede în Dumnezeu, abandonarea propriilor concepții, obținerea călăuzirii lui Dumnezeu – viețile oamenilor vor crește, în mod inevitabil, pas cu pas. Pe ce bază se măsoară creșterea? Se măsoară conform experienței lor cu cuvintele lui Dumnezeu și cu înțelegerea lor adevărată a firii drepte a lui Dumnezeu. Deși li se pare foarte dificil să își folosească propriile cuvinte pentru a descrie în mod precis cunoașterea lui Dumnezeu și a esenței Sale în timpul acestei perioade de creștere, acest grup de oameni nu mai este dispus în mod subiectiv să caute plăcere prin beneficierea de harul lui Dumnezeu sau să își urmărească scopul din spatele credinței lor în Dumnezeu, care este acela de a obține harul Lui. În schimb, sunt dispuși să caute să trăiască după cuvântul lui Dumnezeu, să devină obiectul mântuirii lui Dumnezeu. În plus, ei au încrederea și disponibilitatea de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Acesta este semnul unei persoane din etapa de creștere.

Deși oamenii din această etapă au o anumită cunoaștere a firii drepte a lui Dumnezeu, această cunoaștere este foarte încețoșată și confuză. Cu toate că nu pot descrie clar acest lucru, ei simt că au câștigat deja ceva intern, căci au obținut o anumită măsură a cunoașterii și a înțelegerii firii drepte a lui Dumnezeu prin mustrarea și judecata lui Dumnezeu; totuși, este totul mai degrabă superficial și este încă la un nivel de bază. Acest grup de oameni are un punct de vedere concret cu care tratează harul lui Dumnezeu. Acest punct de vedere este exprimat în schimbări ale obiectivelor pe care ei le urmăresc și a căii prin care le urmăresc. Deja au văzut – în cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, în toate tipurile cerințelor Sale pentru om și în revelările Sale ale omului – faptul că, dacă ei încă nu urmăresc adevărul, dacă încă nu urmăresc să pătrundă realitatea, dacă încă nu urmăresc să-L mulțumească și să-L cunoască pe Dumnezeu pe măsură ce Îi experimentează cuvintele, ei vor pierde semnificația credinței în Dumnezeu. Ei văd că, indiferent de cât de mult se bucură de harul lui Dumnezeu, nu își pot schimba firea, nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu sau cunoaște pe Dumnezeu și că, dacă oamenii trăiesc în mod continuu cu harul lui Dumnezeu, nu vor obține niciodată creștere, viață, și nu vor putea primi mântuire. Pe scurt, dacă o persoană nu poate să experimenteze cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu prin cuvintele Sale, aceasta va rămâne etern în etapa de bebeluș și nu va avansa deloc în creșterea vieții sale. Dacă exiști pentru totdeauna în etapa de bebeluș, dacă niciodată nu pătrunzi realitatea cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu ai niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca viață a ta, dacă niciodată nu ai credință și cunoaștere adevărată de Dumnezeu, există vreo posibilitate ca tu să fii făcut complet de Dumnezeu? Deci, oricine pătrunde realitatea cuvântului lui Dumnezeu, oricine acceptă cuvântul lui Dumnezeu ca fiind viața sa, oricine începe să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu, oricine a cărui fire coruptă începe să se schimbe și oricine are o inimă care tânjește după adevăr, are o dorință de a-L cunoaște pe Dumnezeu, are o dorință de a accepta mântuirea lui Dumnezeu – acești oameni sunt cei care au cu adevărat viață. Acesta este într-adevăr cel de-al patrulea tip de persoană, cel de copil care se maturizează, persoana în etapa copilăriei.

Al cincilea tip: Etapa vieții mature sau etapa de adult

După experimentarea etapei de copil mic din cadrul copilăriei, a acestei etape a creșterii pline de întoarceri repetate, viețile oamenilor s-au stabilizat deja, ritmul lor de avansare nu se mai oprește, nici nu mai poate să-i împiedice nimeni. Deși calea ce stă înainte este încă dură și aspră, ei nu mai sunt slabi sau temători; ei nu mai se rătăcesc și nu se mai pierd cu firea. Temeliile lor sunt adânc înrădăcinate în experiența reală a cuvântului lui Dumnezeu. Inimile lor au fost atrase de măreția și demnitatea lui Dumnezeu. Ei tânjesc să calce pe urmele lui Dumnezeu, să-I cunoască esența, să-L cunoască în întregime.

Oamenii din această etapă știu deja clar în cine cred și știu clar de ce ar trebui să creadă în Dumnezeu și semnificațiile propriilor vieți respective; ei știu, de asemenea, clar, că tot ceea ce exprimă Dumnezeu este adevărul. În decursul numeroșilor lor ani de experiență, ei își dau seama că fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, o persoană nu va fi niciodată capabilă să-L mulțumească sau să-L cunoască pe Dumnezeu, nici nu va fi capabilă cu adevărat să vină înaintea lui Dumnezeu. În respectivele inimi ale acestor oameni există o dorință puternică de a fi încercați de Dumnezeu, pentru a vedea firea dreaptă a lui Dumnezeu în timp ce sunt încercați, pentru a obține o iubire mai pură și, în același timp, pentru a fi în stare să-L înțeleagă și să-L cunoască mai în profunzime. Cei care aparțin acestei etape și-au luat deja rămas bun cu totul de la etapa de bebeluș, etapa de a beneficia de harul lui Dumnezeu și de a mânca pâine și a fi sătul. Ei nu mai au speranțe extravagante de a-L face pe Dumnezeu să îi tolereze și să le arate milă; mai degrabă, ei sunt încrezători că vor primi și speră la mustrarea și judecata neîncetată a lui Dumnezeu, pentru a se separa de firea lor coruptă și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cunoașterea lor de Dumnezeu, îndeletnicirile lor sau scopurile finale ale îndeletnicirilor lor: aceste lucruri sunt toate foarte clare în inimile lor. De aceea, oamenii în etapa de adult au spus deja complet adio etapei de credință nedeslușită, etapei în care se bazează pe har pentru mântuire, etapei de viață imatură care nu poate rezista la încercări, etapei de confuzie, etapei de rătăcire, etapei de a nu avea frecvent o cale de urmat, perioadei instabile de alternare între căldură și răceală bruscă și etapei în care o persoană Îl urmează pe Dumnezeu cu ochii acoperiți. Acest tip de persoană primește frecvent luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și se angajează frecvent în asociere și comunicare adevărată cu Dumnezeu. Se poate spune că oamenii care trăiesc în această etapă au priceput deja o parte din voia lui Dumnezeu; ei pot găsi principiile adevărului în tot ceea ce fac; ei știu cum să satisfacă dorința lui Dumnezeu. În plus, ei au găsit și calea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și au început să fie martori pentru cunoașterea lor de Dumnezeu. În timpul procesului de creștere graduală, ei au o înțelegere și o cunoaștere treptată a voii lui Dumnezeu, a voii Lui în crearea omenirii, a voii Lui în gestionarea omenirii; în plus, ei au, de asemenea, o înțelegere și cunoaștere a firii drepte a lui Dumnezeu în ceea ce privește esența. Nicio concepție sau închipuire omenească nu poate înlocui această cunoaștere. Cu toate că nu se poate spune că în a cincea etapă viața unei persoane este complet matură și această persoană nu se poate numi dreaptă sau completă, acest tip de persoană a făcut deja un pas către etapa de maturitate în viață; această persoană este deja capabilă să vină înaintea lui Dumnezeu, să stea față în față cu cuvântul lui Dumnezeu și față în față cu Dumnezeu. Deoarece acest tip de persoană a experimentat atât de mult din cuvântul Lui, a experimentat nenumărate încercări și nenumărate cazuri de disciplină, judecată și mustrare din partea lui Dumnezeu, supunerea acesteia față de Dumnezeu nu este relativă, ci absolută. Cunoașterea de Dumnezeu a acestor oameni a transformat cunoașterea dintr-una inconștientă, într-una clară și precisă, din superficială în adâncă, din confuză și încețoșată în meticuloasă și tangibilă și ei au trecut de la o rătăcire obositoare și căutare pasivă, la o cunoaștere lipsită de efort și mărturisire proactivă. Se poate spune că oamenii din această etapă au avut realitatea adevărului cuvântului lui Dumnezeu, că au pornit pe o cale către desăvârșire, precum cea a lui Petru. Acesta este cel de-al cincilea tip de persoană, una care trăiește într-o stare de a fi matur – etapa de adult.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: Cunoscându-L pe Dumnezeu (2)

Înainte: Cunoscându-L pe Dumnezeu (4)

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte