866 Înțelesul arătării lui Isus după învierea Sa

Dumnezeu a vrut ca omul să se-apropie de El,

să fie familia Sa și să nu-L evite.

Deci, după învierea Sa,

Isus S-a arătat în trup

și a mâncat și a băut cu oamenii.


Dumnezeu vede omul ca pe o familie,

vrea să fie văzut drept Cel mai drag lui.

În felul acesta,

Dumnezeu îl poate câștiga pe om,

iar omul poate să-L iubească și să I se-nchine.


Ceea ce a spus Isus și ceea ce-a făcut

după-nviere a fost bine chibzuit.

În toate se simțea iubirea Lui pentru om

și grija Lui

pentru relația Sa profundă cu omul,

pe când era-ntrupat.

În toate se simțea dorul Său pentru zilele

în care a mâncat și a trăit împreună

cu discipolii Săi, în perioada Sa în trup.


Dumnezeu nu a vrut

ca omul să se simtă-ndepărtat de El,

nici nu a vrut

ca omenirea să se-ndepărteze de El.

N-a vrut ca oamenii să simtă că Isus,

după ce a înviat,

nu mai era Domnul

atât de-apropiat de poporul Său

sau că Isus S-a întors la Tatăl

pe care nu L-au putut vedea

și-atinge niciodată,

nedorind să simtă că aveau statut diferit.


Când Dumnezeu vede oameni

care doresc să Îl urmeze,

dar Îl țin la distanță,

Îl doare, pentru că inimile lor sunt departe

și vor fi greu de câștigat.


Tot ce-a săvârșit Isus l-a făcut pe om să simtă

că Domnul nu Se schimbase.

Deși răstignit, El fusese înviat,

nu părăsise niciodată omenirea.

Se întorsese printre oameni.

Nimic nu se schimbase la El.

L-a lăsat pe om aproape și-n largul lui

și să-L recâștige cu bucurie.

Cu mare ușurință,

s-au bazat pe El și L-au admirat

pe acest Fiu al Omului

care le-a putut ierta fiecare păcat.

S-au rugat lui Isus fără ezitare,

să le dea harul și binecuvântările,

pacea, bucuria, grija și protecția Lui.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Anterior: 865 Dumnezeu este îndurerat de răutatea și corupția omenirii

Înainte: 867 Dumnezeu este sprijinul etern al omului

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger