Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului

Cât de mult din lucrarea omului este lucrarea Duhului Sfânt și cât de mult este experiența omului? Se poate spune că oamenii tot nu înțeleg aceste întrebări, iar motivul pentru care se întâmplă asta este că ei nu înțeleg principiile lucrării Duhului Sfânt. Când spun „lucrarea omului”, Mă refer, desigur, la lucrarea celor care dețin lucrarea Sfântului Duh sau a acelora care sunt folosiți de Sfântul Duh. Nu mă refer la lucrarea care provine din voința omului, ci la lucrarea apostolilor, a lucrătorilor sau a fraților și surorilor care se încadrează în sfera lucrării Duhului Sfânt. Aici, „lucrarea omului” nu se referă la lucrarea lui Dumnezeu întrupat, ci la sfera și principiile lucrării pe care Duhul Sfânt o face asupra oamenilor. Deși aceste principii sunt principiile și scopul lucrării Duhului Sfânt, acestea nu sunt aceleași cu principiile și scopul lucrării lui Dumnezeu întrupat. Lucrarea omului are esența și principiile omului, iar lucrarea lui Dumnezeu are esența și principiile lui Dumnezeu.

Lucrarea din curentul Duhului Sfânt, fie că este propria lucrare a lui Dumnezeu sau lucrarea oamenilor folosiți, este lucrarea Duhului Sfânt. Esența lui Dumnezeu Însuși este Duhul, care poate fi numit Duhul Sfânt sau Duhul intensificat de șapte ori. Per total, Ei sunt Duhul lui Dumnezeu, deși Duhul lui Dumnezeu a avut diferite nume în diferite ere. Esența Lor este aceeași. Drept urmare, lucrarea lui Dumnezeu Însuși este lucrarea Duhului Sfânt, în vreme ce lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt. Lucrarea oamenilor folosiți este, de asemenea, lucrarea Duhului Sfânt. Totuși lucrarea lui Dumnezeu este expresia completă a Duhului Sfânt, ceea ce este absolut adevărat, în timp ce lucrarea oamenilor folosiți este amestecată cu multe lucruri umane și nu reprezintă expresia directă a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin expresia Sa completă. Lucrarea Duhului Sfânt este variată și nu este limitată de nicio condiție. Lucrarea Duhului Sfânt diferă în cazul oamenilor diferiți; manifestă esențe diferite și diferă în funcție de eră, precum și de țară. Desigur, deși Duhul Sfânt lucrează în multe feluri diferite și în baza multor principii, indiferent de cum este săvârșită lucrarea sau cu ce fel de oameni, esența este mereu diferită; toată lucrarea săvârșită asupra diverșilor oameni are principiile ei și ea în întregime reprezintă esența obiectelor sale. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea Duhului Sfânt are un scop destul de specific și este destul de măsurată. Lucrarea săvârșită în trupul încarnat nu este aceeași cu lucrarea săvârșită asupra oamenilor, iar lucrarea variază și în funcție de calibrul persoanei asupra căreia este făcută. Lucrarea săvârșită în trupul încarnat nu este săvârșită asupra oamenilor și nu este aceeași lucrare ca aceea săvârșită asupra oamenilor. Pe scurt, indiferent cum este făcută, lucrarea săvârșită asupra obiectelor diferite nu este niciodată la fel, iar principiile după care lucrează El diferă în funcție de stările și naturile diverșilor oameni asupra cărora El lucrează. Duhul Sfânt lucrează asupra diferiților oameni în funcție de esența lor intrinsecă și nu le cere lucruri care le depășesc acea esență și nici nu face asupra lor o lucrare care le depășește calibrul inerent. Deci, lucrarea Duhului Sfânt asupra omului îi permite acestuia să vadă esența acelui obiect al lucrării. Esența lăuntrică a omului nu se schimbă; calibrul lui inerent este limitat. Duhul Sfânt folosește oamenii sau lucrează asupra lor în concordanță cu limitările calibrului lor, ca ei să poată beneficia de pe urma acestui lucru. Atunci când Duhul Sfânt lucrează asupra oamenilor folosiți, înzestrările acelor oameni și calibrul lor inerent sunt dezlănțuite, nu reținute. Calibrul lor inerent este folosit în serviciul lucrării. S-ar putea spune că El folosește părțile oamenilor care pot fi folosite în lucrarea Sa, pentru a obține rezultate în acea lucrare. Din contră, lucrarea săvârșită în trupul încarnat exprimă direct lucrarea Duhului și nu este întinată de mintea și gândurile umane; nici înzestrările omului, nici experiența, nici condiția înnăscută a omului nu o poate ajunge. Lucrarea infinită a Duhului Sfânt are scopul de a fi în beneficiul omului și de a-l edifica. Cu toate astea, unii oameni pot fi desăvârșiți în timp ce alții nu au condițiile pentru desăvârșire, ceea ce înseamnă că ei nu pot fi desăvârșiți și cu greu pot fi mântuiți și, chiar dacă au avut probabil lucrarea Duhului Sfânt, ei vor fi în cele din urmă eliminați. Cu alte cuvinte, deși lucrarea Duhului Sfânt este de a edifica oamenii, nu putem spune că toți cei care au avut lucrarea Duhului Sfânt vor fi desăvârșiți complet, deoarece calea pe care o urmează mulți oameni în căutarea lor nu este calea către desăvârșire. Ei au doar lucrarea unilaterală a Duhului Sfânt, nu cooperarea subiectivă umană și nici căutarea corectă a umanității. Așadar, lucrarea Duhului Sfânt asupra acestor oameni vine în serviciul acelora care sunt desăvârșiți. Lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi văzută direct de oameni și nici atinsă direct de oamenii înșiși. Aceasta poate fi exprimată de cei care au darul lucrării, ceea ce înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt este oferită adepților prin intermediul expresiilor oamenilor.

Lucrarea Sfântului Duh este săvârșită și finalizată prin multe tipuri de oameni și multe condiții diferite. Deși lucrarea lui Dumnezeu întrupat poate reprezenta lucrarea unei ere întregi și intrarea oamenilor într-o nouă eră, lucrarea despre detaliile intrării oamenilor tot trebuie săvârșită de către oamenii care sunt folosiți de Duhul Sfânt, nu de Dumnezeul întrupat. Deci, lucrarea lui Dumnezeu sau lucrarea de slujire a Sa este lucrarea lui Dumnezeu întrupat, pe care omul nu o poate săvârși în locul Lui. Lucrarea Duhului Sfânt este finalizată prin multe tipuri diferite de oameni; nicio persoană nu o poate îndeplini complet și nicio persoană nu o poate exprima complet. Nici cei care conduc bisericile nu pot reprezenta lucrarea Duhului Sfânt pe deplin; ei pot doar să săvârșească o oarecare lucrare de îndrumare. Lucrarea Duhului Sfânt poate fi astfel împărțită în trei părți: propria lucrare a lui Dumnezeu, lucrarea oamenilor care sunt folosiți și lucrarea asupra tuturor celor care sunt în curentul Duhului Sfânt. Lucrarea proprie a lui Dumnezeu este de a conduce întreaga eră; lucrarea celor folosiți este, prin a fi trimiși sau a primi porunci după ce Dumnezeu Și-a făcut propria lucrare, de a conduce toți adepții lui Dumnezeu, iar aceștia sunt cei care cooperează cu lucrarea lui Dumnezeu; lucrarea săvârșită de Duhul Sfânt asupra acelora din curent este pentru a-Și păstra întreaga lucrare, adică, a-Și susține întreaga coordonare și mărturie, în același timp, desăvârșindu-i pe cei care pot fi desăvârșiți. Împreună, aceste trei părți sunt lucrarea completă a Sfântului Duh, dar, fără lucrarea lui Dumnezeu Însuși, lucrarea de gestionare ar stagna cu totul. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși implică lucrarea întregii omeniri și, de asemenea, reprezintă lucrarea unei întregi ere, ceea ce înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu reprezintă fiecare dinamică și tendință a lucrării Duhului Sfânt, în timp ce lucrarea apostolilor vine după lucrarea lui Dumnezeu, urmează din ea și nu conduce era, nici nu reprezintă tendințe ale lucrării Duhului Sfânt în întreaga eră. Ei săvârșesc doar lucrarea pe care oamenii ar trebui să o săvârșească, ceea ce nu are nicio legătură cu lucrarea de gestionare. Lucrarea pe care Dumnezeu o face El Însuși este un proiect din cadrul lucrării de gestionare. Lucrarea omului este doar datoria pe care o îndeplinesc oamenii care sunt folosiți și nu are legătură cu lucrarea de gestionare. În ciuda faptului că ambele sunt lucrarea Duhului Sfânt, datorită diferențelor din identitățile și reprezentările lucrării, există diferențe clare și esențiale între lucrarea proprie a lui Dumnezeu și cea a omului. În plus, amploarea lucrării săvârșite de Duhul Sfânt variază asupra subiecților cu identități diferite. Acestea sunt principiile și sfera lucrării Duhului Sfânt.

Lucrarea omului semnifică experiența și umanitatea lui. Ceea ce oferă omul și lucrarea pe care o săvârșește îl reprezintă. Înțelegerea omului, raționamentul, logica și imaginația lui bogată sunt incluse toate în lucrarea lui. Experiența omului este capabilă în special să-i reprezinte lucrarea, iar experiențele unui om vor deveni componentele lucrării lui. Lucrarea omului îi poate exprima experiența. Când unii oameni experimentează într-un mod negativ, cea mai mare parte a limbajului părtășiei lor va fi compusă din elemente negative. Dacă experiența lor pentru o perioadă de timp este pozitivă și au în special o cale pe aspect pozitiv, părtășia lor este foarte încurajatoare, iar oamenii pot obține provizii pozitive de la ei. Dacă un lucrător devine negativ pentru o perioadă de timp, părtășia lui va purta mereu elemente negative. Acest tip de părtășie este deprimant, iar alții, în mod inconștient, vor deveni deprimați după părtășia lui. Starea adepților se schimbă în funcție de cea a liderului. Oricum ar fi un lucrător în sinea lui, asta e ceea ce el exprimă, iar lucrarea Duhului Sfânt se schimbă adesea după starea omului. El lucrează în funcție de experiența oamenilor și nu îi forțează pe aceștia, ci le adresează acestora solicitări în funcție de cursul normal al experienței lor. Acest lucru înseamnă că părtășia omului diferă de cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce transmit părtășiile oamenilor sunt înțelegerea și experiența lor individuală, exprimând ceea ce înțeleg și experimentează în baza lucrării lui Dumnezeu. Responsabilitatea lor este de a descoperi, după ce Dumnezeu lucrează sau vorbește, care parte a lucrării ar trebui să o practice sau în ce parte a acesteia trebuie să intre și, apoi, să o transmită adepților. Prin urmare, lucrarea omului reprezintă intrarea și practica lui. Bineînțeles, o asemenea lucrare este amestecată cu lecții de viață și experiență sau cu câteva gânduri omenești. Oricum lucrează Duhul Sfânt, fie asupra oamenilor sau asupra lui Dumnezeu întrupat, lucrătorii exprimă întotdeauna ceea ce sunt. Deși Duhul Sfânt este Cel care lucrează, lucrarea se bazează pe ceea ce omul este din fire, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează fără o temelie. Cu alte cuvinte, lucrarea nu vine din nimic, ci este întotdeauna săvârșită în concordanță cu circumstanțele și condițiile reale. Doar astfel poate fi transformată firea omului și pot fi schimbate vechile sale noțiuni și gânduri. Ceea ce exprimă omul este ceea ce vede, experimentează, își imaginează și poate fi obținut prin gândirea omului, chiar dacă sunt doctrine sau noțiuni. Lucrarea omului nu poate depăși sfera experienței lui, nici ceea ce vede și nici ceea ce își poate imagina sau concepe, indiferent de proporțiile acelei lucrări. Tot ceea ce exprimă Dumnezeu este ceea ce El Însuși este, iar aceasta este de neatins pentru om – adică dincolo de gândirea omului. El Își exprimă lucrarea de a conduce întreaga omenire, iar acest lucru nu are legătură cu detaliile experienței umane, ci are legătură, în schimb, cu propria Lui coordonare. Ceea ce exprimă omul este propria sa experiență, în timp ce ceea ce exprimă Dumnezeu este ființa Lui, care este firea Lui inerentă, inaccesibilă omului. Experiența omului este înțelegerea sa și cunoștințele dobândite pe baza exprimării lui Dumnezeu a ființei Sale. Asemenea înțelegere și cunoaștere se numesc ființa omului și baza exprimării lor este firea inerentă a omului și calibrul său; de aceea acestea se numesc, de asemenea, ființa omului. Omul este capabil să aibă părtășie despre ceea ce experimentează și vede. Nimeni nu poate avea părtășie despre ceea ce nu a experimentat sau văzut sau ceea ce gândirea lui nu poate cuprinde, acestea fiind lucruri pe care nu le are în el. Dacă ceea ce exprimă omul nu este din experiența lui, este atunci imaginația sau doctrina lui. Pe scurt, nu există nicio urmă de realitate în cuvintele lui. Dacă nu ai fi intrat niciodată în contact cu societatea, nu ai putea comunica cu claritate relațiile complexe ale societății. Dacă nu ai avut familie, dacă ceilalți ar vorbi despre problemele de familie, nu ai putea înțelege cea mai mare parte din ceea ce au spus. Deci, ceea ce comunică omul și lucrarea pe care o săvârșește reprezintă ființa sa interioară. Dacă cineva ar fi avut părtășie despre înțelegerea asupra mustrării și judecății, dar tu nu ai fi avut experiență în acest sens, nu ai îndrăzni să îi negi cunoștințele, cu atât mai mult să fii sută la sută sigur de asta. Acest lucru se întâmplă deoarece părtășia lui este ceva ce tu nu ai mai experimentat înainte, ceva ce tu nu ai știut niciodată, iar mintea ta nu își poate imagina așa ceva. Din cunoștințele lui, tot ce poți lua este o cale de a trece prin mustrare și judecată în viitor. Dar aceasta nu poate fi decât una de cunoaștere doctrinară; nu poate lua locul propriei tale înțelegeri, cu atât mai puțin al experienței tale. Poate crezi că ceea ce îți spune el este destul de corect, dar în propria ta experiență, îți dai seama că e un lucru impracticabil din multe puncte de vedere. Poate că simți că o parte din ceea ce auzi este complet nerealistă; tu culegi noțiuni despre ea în acel moment și, deși o accepți, faci acest lucru doar cu reticență. Dar în propria ta experiență, cunoștințele din care ai derivat noțiuni vor deveni un mod de practică și, cu cât exersezi mai mult, cu atât înțelegi mai mult adevărata valoare și înțelesul cuvintelor pe care le-ai auzit. După ce ai trăit propria experiență, poți vorbi atunci despre cunoștințele pe care ar trebui să le ai despre ceea ce ai experimentat. În plus, vei putea să faci diferența între cei ale căror cunoștințe sunt reale și practice și cei ale căror cunoștințe sunt bazate pe doctrine și lipsite de valoare. Deci, dacă această cunoaștere pe care o proclami este în conformitate cu adevărul depinde într-o mare măsură de faptul dacă ai avut o experiență practică a acesteia. Acolo unde există adevăr în experiența ta, cunoștințele tale vor fi practice și valoroase. Prin experiența ta, poți să dobândești și discernământ și înțelegere, să aprofundezi cunoștințele și să îți sporești înțelepciunea și simțul practic în felul în care ar trebui să te comporți. Cunoștințele exprimate de oameni care nu dețin adevărul sunt doctrine, oricât de mărețe ar fi. O astfel de persoană poate să fie foarte inteligentă atunci când vine vorba de chestiuni trupești, dar nu poate face distincții atunci când vine vorba de probleme spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane nu au deloc o experiență a problemelor spirituale. Acestea sunt persoane care nu sunt iluminate în problemele spirituale și nu înțeleg chestiunile spirituale. Orice fel de cunoaștere exprimi, atât timp cât este despre ființa ta, atunci este experiența ta personală, adevărata ta cunoaștere. Lucrurile despre care discută oamenii care vorbesc numai despre doctrine – aceia fiind oameni care nu dețin nici adevărul, nici realitatea – pot fi numite și ființa lor, deoarece au ajuns la doctrina lor numai prin contemplare profundă și este rezultatul cugetării lor profunde. Totuși este doar o doctrină, nimic mai mult decât imaginație! Experiențele tuturor felurilor de oameni reprezintă lucrurile din sinea lor. Oricine nu are nicio experiență spirituală nu poate vorbi despre cunoașterea adevărului și nici despre cunoștințele corecte privind diferite lucruri spirituale. Ceea ce exprimă omul este ceea ce este în sinea lui – asta este o certitudine. Dacă cineva își dorește să cunoască lucrurile spirituale și să cunoască adevărul, el trebuie să aibă o experiență reală. Dacă nu poți vorbi clar despre bunul simț în viața umană, cu cât mai puțin vei putea vorbi despre lucrurile spirituale? Aceia care pot să conducă biserici și să le ofere oamenilor viață și să fie apostoli pentru oameni trebuie să aibă o experiență reală; trebuie să înțeleagă corect lucrurile spirituale și să aibă o apreciere și o experiență corecte ale adevărului. Doar astfel de oameni sunt calificați să fie lucrători sau apostoli care conduc bisericile. În caz contrar, pot cel mult să urmeze și nu să conducă, cu atât mai puțin să fie apostoli care sunt capabili să aprovizioneze oamenii cu viață. Acest lucru se întâmplă deoarece responsabilitatea apostolilor nu este de a alerga de colo colo sau de a lupta; este de a face lucrarea de slujire a vieții și de a-i conduce pe ceilalți spre a-și transforma firile. Cei care îndeplinesc această funcție sunt însărcinați să își asume o responsabilitate apăsătoare, una pe care nu și-o poate asuma oricine. Acest tip de lucrare poate fi întreprins doar de către cei care au trăire de viață, adică aceia care au experiența adevărului. Nu poate fi îndeplinită de oricine poate să renunțe, să alerge de colo colo sau care este dispus să se sacrifice; oamenii care nu au experiența adevărului, cei care nu au fost emondați sau judecați nu pot îndeplini acest tip de lucrare. Oamenii fără experiență, care sunt oameni fără realitate, sunt incapabili să vadă clar realitatea deoarece ei înșiși sunt lipsiți de acest fel de ființă. Deci, acest tip de persoane nu numai că nu pot săvârși o lucrare de conducere, dar dacă rămân lipsiți de adevăr o perioadă lungă de timp, vor deveni obiectul eliminării. Înțelegerea pe care o exprimi poate fi o dovadă a greutăților pe care le-ai experimentat în viață, a lucrurilor pentru care ești mustrat și a problemelor pentru care ai fost judecat. Acest lucru este adevărat și în ceea ce privește încercările: unde un om este rafinat, unde un om este slab – acestea sunt domeniile în care un om are experiență, în care un om are o cale. De exemplu, dacă cineva suferă unele frustrări în mariaj, adesea, va avea părtășie; „Mulțumesc, Doamne! Slavă Domnului, trebuie să satisfac dorințele din inima lui Dumnezeu, să Îi ofer toată viața mea și trebuie să-mi încredințez căsnicia cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Sunt dispus să îmi închin întreaga viață lui Dumnezeu.” Toate lucrurile din om pot demonstra ceea ce este el prin părtășie. Ritmul discursului unei persoane, fie că vorbește tare sau încet – astfel de situații nu au legătură cu experiența și nu pot reprezenta ceea ce el are sau este. Aceste lucruri pot să exprime doar dacă un om are un caracter bun sau rău sau dacă natura lui este bună sau rea, dar nu pot arăta dacă cineva are experiență. Capacitatea de a te exprima atunci când vorbești sau viteza de vorbire sunt doar o chestiune de practică și nu pot înlocui experiența cuiva. Atunci când vorbești despre experiențele tale individuale, comunici acele lucruri pe care le consideri importante alături de toate lucrurile din sinea ta. Discursul Meu reprezintă ființa Mea, dar ceea ce spun este inaccesibil omului. Ceea ce spun Eu nu este ceea ce experimentează omul și nu este ceva ce omul poate vedea; nu este nici ceva ce omul poate atinge, ci ceea ce sunt Eu. Unii oameni își dau seama doar că ceea ce comunic Eu este ceea ce am experimentat, dar ei nu recunosc că este expresia directă a Duhului. Desigur, ceea ce spun Eu este ceea ce am experimentat. Eu sunt Cel care a săvârșit lucrarea de gestionare timp de șase mii de ani. Am experimentat totul de la începutul facerii omenirii până în prezent; cum aș putea fi Eu incapabil să discut despre asta? Atunci când vine vorba despre natura omului, am văzut foarte clar; am observat-o de mult. Cum aș putea fi Eu incapabil să vorbesc clar despre asta? Din moment ce am văzut substanța omului cu claritate, sunt calificat pentru a-l mustra și judeca, deoarece toți oamenii au venit din Mine, dar au fost corupți de Satana. Desigur, sunt calificat și să evaluez lucrarea pe care Eu am săvârșit-o. Deși această lucrare nu este săvârșită de către trupul Meu, este expresia directă a Duhului și este ceea ce am și ceea ce sunt. Prin urmare, sunt calificat să o exprim și să săvârșesc lucrarea pe care trebuie să o săvârșesc. Ceea ce spun oamenii sunt lucruri pe care ei le-au experimentat. Este ceea ce ei au văzut, ceea ce mințile lor pot înțelege și ceea ce simțurile lor pot detecta. Aceasta este ceea ce pot comunica ei. Cuvintele rostite de Dumnezeu întrupat sunt expresia directă a Duhului și ele exprimă lucrarea care a fost săvârșită de Duh, pe care trupul nu a experimentat-o sau văzut-o, totuși El tot exprimă ființa Sa, deoarece esența trupului este Duhul, iar El exprimă lucrarea Duhului. Este lucrarea săvârșită deja de Duh, deși trupul nu o poate atinge. După întrupare, prin expresia trupului, El le permite oamenilor să cunoască ființa lui Dumnezeu și le permite oamenilor să vadă firea lui Dumnezeu și lucrarea pe care El a săvârșit-o. Lucrarea omului le oferă oamenilor mai multă claritate asupra lucrurilor în care ar trebui să pătrundă și a ce ar trebui să înțeleagă; acest lucru implică ghidarea oamenilor către înțelegerea și experimentarea adevărului. Lucrarea omului este pentru a sprijini oamenii; lucrarea lui Dumnezeu este de a deschide căi noi și ere noi pentru omenire și de a revela oamenilor lucruri care nu sunt cunoscute de muritori, de a le permite să Îi cunoască firea. Lucrarea lui Dumnezeu este de a conduce toată omenirea.

Toată lucrarea Duhului Sfânt este săvârșită în beneficiul oamenilor. Are scopul de a edifica oamenii; nu există lucrare care să nu le ofere beneficii oamenilor. Indiferent dacă adevărul este profund sau superficial și indiferent de calibrul acelora care acceptă adevărul, orice ar săvârși Duhul Sfânt este în beneficiul oamenilor. Dar lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi săvârșită direct; aceasta trebuie să fie exprimată prin oamenii care colaborează cu El. Doar în acest fel pot fi obținute rezultatele lucrării Duhului Sfânt. Desigur, atunci când Duhul Sfânt lucrează direct, lucrarea nu este denaturată deloc; dar atunci Duhul Sfânt lucrează prin intermediul omului, lucrarea devine foarte amestecată și nu este lucrarea originală a Duhului Sfânt. Dat fiind acest lucru, adevărul se schimbă în măsuri diferite. Adepții nu primesc intenția originală a Duhului Sfânt, ci o combinație dintre lucrarea Duhului Sfânt și experiența și cunoștințele omului. Partea lucrării Duhului Sfânt pe care o primesc adepții este corectă, în vreme ce experiența și cunoștințele omenești pe care le primesc variază deoarece lucrătorii sunt diferiți. Muncitorii cu iluminarea și îndrumarea Duhului Sfânt vor ajunge să aibă experiențe în baza acestei iluminări și îndrumări. În cadrul acestor experiențe se combină mintea și experiența omului, precum și ființa umanității și, după aceea, ei câștigă cunoștințele sau înțelegerea pe care ar trebui să le aibă. Aceasta este calea practicii pe care o are omul după ce a experimentat adevărul. Această cale a practicii nu este mereu la fel, deoarece oamenii experimentează diferit, iar lucrurile pe care oamenii le experimentează sunt diferite. În acest fel, aceeași iluminare a Duhului Sfânt are ca rezultat cunoștințe și practici diferite, deoarece aceia care primesc iluminarea sunt diferiți. Unii oameni fac mici greșeli în timpul practicii, în timp ce alții fac greșeli majore, iar alții fac numai greșeli. Acest lucru se întâmplă deoarece oamenii sunt diferiți cu privire la capacitatea lor de a înțelege și, de asemenea, deoarece calibrele lor inerente diferă. Unii oameni au un fel de înțelegere după ce aud un mesaj, iar alți oameni au un alt fel după ce aud un adevăr. Unii oameni se abat ușor, în vreme ce alții nu înțeleg sensul real al adevărului. Drept urmare, înțelegerea unui om dictează modul în care îi va conduce pe alții; acesta este adevărul, deoarece lucrarea unui om este doar o expresie a ființei sale. Persoanele conduse de aceia care au o înțelegere corectă a adevărului vor avea, de asemenea, o înțelegere corectă a adevărului. Chiar dacă există persoane cu erori în înțelegerea lor, acestea sunt foarte puține și nu toată lumea va avea erori. Dacă o persoană face erori în înțelegerea adevărului, și cei care o urmează vor face, fără îndoială, erori, iar aceste persoane vor greși în toate sensurile cuvântului. Gradul în care adepții înțeleg adevărul depinde într-o mare măsură de lucrători. Desigur, adevărul de la Dumnezeu este corect și fără erori și este o certitudine. Cu toate acestea, lucrătorii nu sunt pe deplin corecți și nu se poate spune că sunt complet de încredere. Dacă lucrătorii au o metodă de a practica adevărul, care este foarte eficientă, atunci adepții vor avea, de asemenea, o metodă de a practica. Dacă lucrătorii nu au o metodă de a practica adevărul și au doar o doctrină, atunci adepții nu vor avea nicio realitate. Calibrul și natura adepților sunt determinate prin naștere și nu sunt asociate cu lucrătorii, dar măsura în care adepții înțeleg adevărul și Îl cunosc pe Dumnezeu depinde de lucrători (acest lucru este valabil doar pentru unii oameni). Așa cum este un lucrător vor fi și adepții pe care îi conduce. Ceea ce exprimă un lucrător este propria ființă, fără rezerve. Cerințele pe care le are de la cei care îl urmează sunt cele pe care el însuși este dispus sau capabil să îndeplinească. Majoritatea lucrătorilor folosesc ceea ce pot face ei înșiși drept fundament pentru a le cere lucruri adepților pe care îi au, în ciuda faptului că există multe lucruri pe care adepții lor nu le pot îndeplini deloc, iar ceea ce un om nu poate îndeplini devine un impediment pentru intrarea lui.

Există mult mai puține abateri în lucrarea celor care au fost supuși emondării, tratării, judecății și mustrării, iar expresia lucrării lor este mult mai precisă. Cei care se bazează pe naturalețea lor pentru a lucra săvârșesc unele greșeli majore. Lucrarea oamenilor nedesăvârșiți exprimă prea mult din naturalețea lor, ceea ce prezintă un obstacol major în lucrarea Duhului Sfânt. Oricât de bun este calibrul unei persoane, și aceasta trebuie să fie supusă emondării, tratării și judecății înainte de a putea săvârși lucrarea însărcinării date de Dumnezeu. Dacă nu a fost supusă unei astfel de judecăți, lucrarea sa, indiferent cât de bine e săvârșită, nu poate fi în acord cu principiile adevărului și este întotdeauna un produs al naturaleții și bunătății sale umane. Lucrarea celor care au trecut prin emondare, tratare și judecată este mult mai precisă decât lucrarea celor care nu au fost emondați, tratați și judecați. Cei care nu au fost judecați nu exprimă decât trupul uman și gândurile umane, amestecate cu multă inteligență umană și talent înnăscut. Lucrul acesta nu este expresia exactă a omului cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Aceia care urmează astfel de oameni sunt aduși în fața lor prin calibrul lor înnăscut. Deoarece ei exprimă prea mult din înțelegerea și experiența omului, care sunt aproape detașate de intenția inițială a lui Dumnezeu și deviază prea mult de la aceasta, lucrarea acestui tip de persoană nu poate aduce oamenii în fața lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, îi aduce înaintea omului. Așadar, cei care nu au fost supuși judecății și mustrării nu sunt calificați să săvârșească lucrarea însărcinării date de Dumnezeu. Lucrarea unui lucrător calificat îi poate aduce pe oameni pe calea dreaptă și le poate îngădui o mai mare pătrundere în adevăr. Lucrarea lui îi poate aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu. În plus, lucrarea pe care el o săvârșește poate varia de la individ la individ și nu este condiționată de reguli, oferindu-le oamenilor liberare și libertate și capacitatea de a se dezvolta treptat în viață și de a avea o intrare mai profundă în adevăr. Lucrarea unui muncitor necalificat nu este la înălțime. Lucrarea lui este nesăbuită. El poate doar să le impună reguli oamenilor, iar ceea ce le cere oamenilor nu diferă de la individ la individ; el nu lucrează conform nevoilor reale ale oamenilor. În acest tip de lucrare, există prea multe reguli și doctrine, iar aceasta nu îi poate aduce pe oameni la realitate, nici la practica normală a dezvoltării în viață. Acest lucru doar le poate permite oamenilor să respecte câteva reguli fără valoare. O astfel de îndrumare poate doar să-i ducă pe oameni pe căi greșite. El te conduce să devii ca el; el te poate aduce către ceea ce are și este el. Pentru ca adepții să discearnă dacă liderii sunt calificați, cheia constă în a privi calea pe care îi îndrumă ei și rezultatele lucrării lor, a vedea dacă adepții primesc principii în acord cu adevărul și dacă primesc căi de practică potrivite pentru transformarea lor. Ar trebui să distingi între lucrările diferite ale diverselor tipuri de oameni; nu ar trebui să fii un adept naiv. Acest lucru influențează situația intrării oamenilor. Dacă nu ești capabil să distingi conducerea cărei persoane are o cale și a căreia nu are, vei fi foarte ușor înșelat. Toate acestea au o influență directă asupra vieții tale. Există prea multă naturalețe în lucrarea persoanelor nedesăvârșite; este amestecată cu prea multă dorință umană. Ființa lor reprezintă naturalețea – ceva cu care s-au născut. Nu este viața ce urmează tratării sau realitatea de după transformare. Cum poate o astfel de persoană să îi sprijine pe cei care caută viața? Viața pe care o are inițial omul este inteligența sau talentul său înnăscut. Acest tip de inteligență sau talent este destul de departe de cerințele exacte pe care le are Dumnezeu de la om. Dacă un om nu a fost desăvârșit, iar firea lui coruptă nu a fost emondată și tratată, va exista o prăpastie între ceea ce exprimă el și adevărul; ceea ce exprimă el va fi amestecat cu lucruri neclare, precum imaginația lui și o experiență unilaterală. Mai mult, indiferent cum lucrează, oamenii simt că nu există niciun obiectiv general și niciun adevăr potrivit pentru intrarea tuturor oamenilor. O mare parte din ceea ce li se cere oamenilor le depășește abilitatea, de parcă ei ar fi rațe obligate să stea pe stinghii. Aceasta este lucrarea voinței umane. Firea coruptă a omului, gândurile și noțiunile lui îi străbat toate părțile corpului. Omul nu se naște cu instinctul de a practica adevărul și nici nu are instinctul de a înțelege adevărul direct. Împreună cu firea coruptă a omului, când acest tip de persoană naturală lucrează, oare nu cauzează întreruperi? Însă un om care a fost desăvârșit are experiența adevărului pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă și cunoștințe despre firile lor corupte, astfel că lucrurile vagi și ireale din lucrarea lui dispar treptat, denaturările umane se împuținează, iar lucrarea și slujirea lui se apropie și mai mult de standardele impuse de Dumnezeu. Astfel, lucrarea lui a pătruns în realitatea adevărului și, de asemenea, a devenit realistă. Gândurile omului blochează în special lucrarea Duhului Sfânt. Omul are o imaginație bogată, o logică rezonabilă și o experiență vastă în rezolvarea problemelor. Dacă aceste aspecte ale omului nu sunt supuse emondării și corectării, devin, toate, obstacole în lucrare. Prin urmare, lucrarea omului nu poate atinge cel mai înalt grad de precizie, mai ales lucrarea oamenilor nedesăvârșiți.

Lucrarea omului rămâne într-un anumit registru și este limitată. O persoană poate doar săvârși lucrarea unei anumite etape și nu poate săvârși lucrarea întregii ere – altfel, ar conduce oamenii în mijlocul regulilor. Lucrarea omului se poate aplica doar unui anumit interval sau unei anumite etape. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului are propria sferă. Nimeni nu poate compara lucrarea omului cu lucrarea lui Dumnezeu. Căile de practică ale omului și cunoștințele lui referitoare la adevăr sunt toate aplicabile într-o anumită sferă. Nu se poate spune că drumul pe care omul pășește este în totalitate dorința Duhului Sfânt, deoarece omul poate doar să fie luminat de Duhul Sfânt și nu poate fi umplut complet de Duhul Sfânt. Lucrurile pe care omul le poate experimenta sunt incluse toate în sfera umanității normale și nu pot depăși șirul de gânduri din mintea umană obișnuită. Toți cei care pot trăi realitatea adevărului experimentează în cadrul acestei sfere. Atunci când ei experimentează adevărul, este mereu o experiență a vieții umane obișnuite, luminată de Duhul Sfânt; nu este o cale de a experimenta care deviază de la viața umană normală. Ei experimentează adevărul fiind luminați de Duhul Sfânt pe baza trăirii vieților lor umane. Mai mult decât atât, acest adevăr diferă de la om la om, iar profunzimea sa este legată de starea omului. Se poate spune doar că acea cale pe care merg ei este viața umană normală a cuiva care urmărește adevărul și poate fi numită calea parcursă de un om normal, luminat de Duhul Sfânt. Nu se poate spune că acea cale pe care calcă este calea pe care merge de Duhul Sfânt. În experiența umană normală, deoarece oamenii care urmează adevărul nu sunt la fel, nici lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel. În plus, deoarece mediile pe care oamenii le experimentează și gama lor de experiențe nu sunt la fel și din cauza amestecului minții și gândurilor lor, experiența lor este amestecată în proporții diferite. Fiecare persoană înțelege un adevăr în funcție de natura sa diferită, individuală. Înțelegerea lor a sensului real al adevărului nu este completă și reprezintă doar unul sau mai multe aspecte ale acestuia. Sfera adevărului pe care îl experimentează omul diferă de la om la om conform condițiilor fiecărei persoane. În acest mod, cunoașterea aceluiași adevăr, așa cum este exprimat de către oameni diferiți, nu este aceeași. Cu alte cuvinte, experiența omului are întotdeauna limitări și nu poate reprezenta complet voia Duhului Sfânt și nici lucrarea omului nu poate fi percepută drept lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă ceea ce este exprimat de om corespunde foarte mult cu voia lui Dumnezeu și chiar dacă experiența omului este foarte aproape de lucrarea de desăvârșire pe care Duhul Sfânt o săvârșește. Omul nu poate fi decât slujitorul lui Dumnezeu și să săvârșească lucrarea pe care Dumnezeu i-o încredințează. Omul poate exprima cunoștințe doar sub luminarea Duhului Sfânt și adevăruri dobândite din experiențele sale personale. Omul nu este calificat și nu îndeplinește condițiile pentru a fi emisarul Duhului Sfânt. El nu are dreptul de a spune că lucrarea sa este lucrarea lui Dumnezeu. Omul are principiile lucrării omului și toți oamenii au experiențe diferite și condiții care variază. Lucrarea omului include toate experiențele lui sub luminarea Duhului Sfânt. Aceste experiențe pot doar să reprezinte ființa omului și nu reprezintă ființa lui Dumnezeu sau voia Duhului Sfânt. Prin urmare, nu se poate spune că acea cale pe care merge omul este calea parcursă de către Duhul Sfânt, deoarece lucrarea omului nu poate reprezenta lucrarea lui Dumnezeu, iar lucrarea omului și experiența lui nu sunt voia completă a Duhului Sfânt. Lucrarea omului este predispusă a se încadra în reguli, iar metoda lui de lucru este ușor limitată la un domeniu de aplicabilitate și nu poate conduce oamenii către o cale liberă. Majoritatea adepților trăiesc într-o sferă limitată, iar modul lor de a experimenta este, de asemenea, limitat la această sferă. Experiența omului este întotdeauna limitată; metoda lucrării lui este, de asemenea, limitată la câteva tipuri și nu poate fi comparată cu lucrarea Duhului Sfânt sau cu lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Acest lucru se întâmplă deoarece experiența omului, în cele din urmă, este limitată. Cu toate acestea, Dumnezeu Își săvârșește lucrarea și aceasta nu este restricționată de reguli; indiferent de cum este săvârșită, nu este limitată la o singură metodă. Nu există niciun fel de reguli în lucrarea lui Dumnezeu – toată lucrarea Lui este eliberată și liberă. Indiferent de cât timp petrece omul urmându-L pe El, nu poate rezuma nicio lege care guvernează metodele lucrării lui Dumnezeu. Deși lucrarea Lui are principii ferme, este săvârșită mereu în feluri noi, are întotdeauna evoluții noi și este inaccesibilă omului. Într-un singur interval, Dumnezeu ar putea avea diferite tipuri de lucrări și moduri diferite de a conduce oamenii, făcând astfel încât oamenii să aibă mereu intrări și schimbări noi. Nu poți discerne legile lucrării Lui, deoarece El lucrează mereu în moduri noi și doar așa pot adepții lui Dumnezeu să nu devină restricționați de reguli. Lucrarea lui Dumnezeu Însuși evită întotdeauna noțiunile oamenilor și le contracarează. Doar aceia care Îl caută și Îl urmează pe El cu inima curată pot avea firile transformate și pot trăi liber, nesupuși regulilor sau înfrânați de vreo noțiune religioasă. Lucrarea omului are cerințe de la ceilalți pe baza propriei lui experiențe și a ceea ce el însuși poate înfăptui. Standardul acestor cerințe este limitat la o anumită sferă, iar metodele de practică sunt, de asemenea, foarte limitate. Astfel, adepții trăiesc inconștient în cadrul acestei sfere limitate; și, pe măsură ce timpul trece, aceste lucruri devin reguli și ritualuri. Dacă lucrarea unei anumite perioade este condusă de cineva care nu a trecut prin desăvârșirea personală a lui Dumnezeu și nu a primit judecata, adepții lui vor deveni bigoți și experți în împotrivirea față de Dumnezeu. Drept urmare, dacă o persoană este un lider calificat, acea persoană trebuie să fi fost supusă judecății și să fi acceptat desăvârșirea. Cei care nu au fost supuși judecății, chiar dacă poate au lucrarea Duhului Sfânt, exprimă doar lucruri neclare și ireale. Cu timpul, ei vor conduce oamenii către reguli neclare și supranaturale. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu este în acord cu trupul omului. Ea nu este în acord cu gândurile omului, ci contraatacă noțiunile omului; nu este întinată cu niște culori religioase nedeslușite. Rezultatele lucrării lui Dumnezeu nu pot fi obținute de cineva care nu a fost desăvârșit de El; ele sunt peste puterea de gândire a omului.

Lucrarea din mintea omului este prea ușor de realizat de către el. Pastorii și liderii din lumea religioasă, de exemplu, se bazează pe darurile și pozițiile lor pentru a-și săvârși lucrarea. Oamenii care îi urmează pentru o perioadă lungă vor fi infectați de darurile lor și influențați de parte din ființa lor. Ei se concentrează pe darurile, abilitățile și cunoștințele oamenilor și acordă atenție unor lucruri supranaturale și multor doctrine profunde și nerealiste (desigur, aceste doctrine profunde sunt inaccesibile). Ei nu se concentrează pe schimbările din firile oamenilor, ci mai degrabă asupra formării oamenilor ca ei să predice și să lucreze, îmbunătățind cunoștințele oamenilor și doctrinele religioase abundente. Ei nu se concentrează pe cât de mult se schimbă firea omului și nici pe cât de mult înțeleg oamenii din adevăr. Ei nu se preocupă de esența oamenilor și cu atât mai puțin încearcă să cunoască starea normală și anormală a oamenilor. Ei nu contracarează noțiunile oamenilor și nici nu își dezvăluie noțiunile, cu atât mai puțin emondează oamenii pentru lipsurile sau corupția lor. Majoritatea celor care îi urmează îi servesc cu darurile lor naturale, iar tot ceea ce lansează ei sunt noțiuni religioase și teorii teologice, care nu au legătură cu realitatea și sunt complet incapabile să îi ofere viață omului. De fapt, esența lucrării lor este cultivarea talentului, educarea unei persoane care nu are nimic într-un absolvent talentat al unui seminar care, mai târziu, va merge să lucreze și să conducă. Poți găsi vreo lege în lucrarea de șase mii de ani a lui Dumnezeu? Există multe legi și restricții în lucrarea pe care o săvârșește omul, iar creierul uman este prea dogmatic. Ceea ce exprimă omul reprezintă așadar cunoștințe și realizări care se află în sfera experienței lui. Omul nu poate exprima nimic mai mult de atât. Experiența omului sau cunoștințele nu provin din darurile lui înnăscute sau din instinctul lui; acestea apar datorită îndrumării lui Dumnezeu și a păstoritului Său direct. Omul are doar capacitatea de a accepta acest păstorit și nicio capacitate care poate exprima direct ce este divinitatea. Omul nu poate fi sursa, el poate fi doar vasul care acceptă apa de la sursă. Acesta este instinctul uman, înzestrarea pe care trebuie să o avem ca ființe umane. Dacă o persoană pierde capacitatea care acceptă cuvântul lui Dumnezeu și instinctul uman, acea persoană pierde, de asemenea, ceea ce este cel mai de preț și datoria omului creat. Dacă o persoană nu are cunoștințe sau experiență cu privire la cuvântul lui Dumnezeu și lucrarea Lui, acea persoană își pierde datoria pe care ar trebui să o săvârșească în calitate de ființă creată și demnitatea unei ființe create. Este instinctul lui Dumnezeu să exprime ce este divinitatea, fie că aceasta este exprimată prin trup sau direct de către Duh; aceasta este lucrarea de slujire a lui Dumnezeu. Omul își exprimă propriile experiențe sau cunoștințe (adică exprimă ceea ce este el) în timpul lucrării lui Dumnezeu sau după aceea; acestea sunt instinctul și datoria omului și ceea ce ar trebui omul să îndeplinească. Deși expresia omului nu este la înălțimea a ceea ce exprimă Dumnezeu și deși expresia omului este restricționată de multe reguli, el trebuie să îndeplinească datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și să facă ceea ce trebuie să facă. Omul ar trebui să facă tot ce este cu putință pentru a-și îndeplini datoria și nu ar trebui să aibă nicio urmă de reținere.

După ce a lucrat ani de zile, omul va rezuma experiența numeroșilor săi ani de lucru, precum și înțelepciunea și regulile pe care le-a acumulat. Un om care a lucrat multă vreme poate să simtă mișcarea lucrării Duhului Sfânt; știe când Duhul Sfânt lucrează și când nu lucrează; știe cum să aibă părtășie atunci când poartă o povară; și este conștient de starea normală a lucrării Duhului Sfânt și de starea normală a dezvoltării oamenilor pe parcursul vieții. Așa este o persoană care a lucrat ani de zile și cunoaște lucrarea Duhului Sfânt. Cei care au lucrat mult timp vorbesc cu siguranță și fără grabă; chiar și atunci când nu au nimic de spus sunt calmi. În sinea lor, ei pot continua să se roage pentru a găsi lucrarea Duhului Sfânt. Ei au experiență în muncă. O persoană care a lucrat multă vreme, care are multă experiență și a învățat multe lecții, are multe în sinea sa care blochează lucrarea Duhului Sfânt; acesta este un defect al lucrării ei pe termen lung. Un om care abia a început să lucreze nu este întinat de lecții umane sau experiență și este confuz în special cu privire la modul în care lucrează Duhul Sfânt. Cu toate acestea, în timpul lucrării lui, învață treptat să simtă cum lucrează Duhul Sfânt și devine conștient de ce trebuie să facă pentru a obține lucrarea Duhului Sfânt, ce să facă pentru a atinge exact vulnerabilitățile altora și de alte lucruri cunoscute, pe care cei care lucrează ar trebui să le știe. Cu timpul, ajunge să aibă această înțelepciune și să știe aspectele cunoscute despre lucrare pe de rost și începe să o folosească cu ușurință atunci când lucrează. Cu toate acestea, atunci când Duhul Sfânt Își schimbă modul de lucru, el încă aderă la vechile lui cunoștințe de lucru și la vechile reguli de lucru și nu știe foarte multe despre noua dinamică a lucrării. Anii de lucru și de plenitudine a prezenței și îndrumării Duhului Sfânt îi oferă tot mai multe lecții despre lucrare și tot mai multă experiență. Aceste lucruri îi conferă încredere în sine, care nu este mândrie. Cu alte cuvinte, el este destul de mulțumit de lucrarea lui și bucuros de lucrurile cunoscute pe care le-a aflat despre lucrarea Duhului Sfânt. În special, obținerea și realizarea acelor lucruri pe care alții nu le-au obținut sau realizat îi oferă și mai multă încredere în el; se pare că lucrarea Duhului Sfânt în el nu poate fi niciodată distrusă, în timp ce alții nu se califică pentru acest tratament special. Doar persoanele de felul lui, care au lucrat ani de zile și a căror utilitate este foarte valoroasă, sunt calificate pentru a se bucura de acest lucru. Aceste lucruri devin un obstacol mare în acceptarea noii lucrări a Duhului Sfânt. Chiar dacă poate accepta noua lucrare, nu o poate face peste noapte. Cu siguranță va trece prin mai multe schimbări de situație și transformări înainte de a accepta. Această situație poate fi schimbată doar treptat, după ce se vor lua măsuri asupra vechilor lui noțiuni, iar firea lui veche va fi judecată. Fără să parcurgă acești pași, el nu va renunța și nu va accepta ușor noi învățături și lucrări care nu sunt în armonie cu vechile lui noțiuni. Acesta este cel mai dificil lucru de confruntat în ceea ce-l privește pe om și nu este ușor de schimbat. Dacă, în calitate de lucrător, el este capabil simultan să obțină și să înțeleagă lucrarea Duhului Sfânt și să rezume dinamica ei și dacă este capabil să nu fie restricționat de experiențele lui de lucru și să accepte lucrarea nouă în lumina celei vechi, atunci el este un om înțelept și un lucrător calificat. De multe ori, oamenii sunt așa: lucrează mai mulți ani fără să fie capabili să-și rezume experiența de lucru sau, după ce și-au rezumat experiența și înțelepciunea referitoare la lucrare, sunt împiedicați să accepte lucrarea nouă și nu pot să înțeleagă bine sau să trateze corect lucrarea veche și pe cea nouă. Oamenii sunt cu adevărat dificil de stăpânit! Majoritatea dintre voi sunteți așa. Acelora care au experimentat ani de zile lucrarea Duhului Sfânt le este foarte greu să accepte lucrarea nouă și sunt mereu plini de noțiuni pe care nu le pot lăsa deoparte, în timp ce omului care abia a început să lucreze îi lipsesc cunoștințele comune despre lucrare și nu știe nici măcar cum să se descurce cu unele dintre cele mai simple probleme. Voi, oamenii, sunteți foarte dificili! Cei cu vechime sunt atât de mândri și de încrezuți, încât au uitat de unde au venit. Ei îi privesc întotdeauna de sus pe cei tineri și, cu toate acestea, sunt incapabili să accepte lucrarea nouă și să renunțe la noțiunile pe care ei le-au strâns și păstrat de-a lungul anilor. Deși acei tineri ignoranți sunt capabili să accepte puțin din noua lucrare a Duhului Sfânt și sunt destul de entuziaști, ei devin întotdeauna confuzi și nu știu ce să facă atunci când apar probleme. Ei sunt entuziaști, dar ignoranți. Ei au doar câteva cunoștințe despre lucrarea Duhului Sfânt și nu sunt capabili să le folosească în viețile lor; este doar o doctrină care nu este de niciun folos. Există prea mulți oameni ca voi; câți pot să se supună luminării și iluminării Duhului Sfânt și reușesc să împlinească voia lui Dumnezeu? Se pare că aceia dintre voi care ați fost adepți până acum ați fost foarte ascultători, dar, de fapt, nu ați renunțat la noțiunile voastre, încă mai căutați în Biblie, credeți în lucruri neclare sau vă rătăciți în noțiuni. Nu mai există nimeni care să investigheze cu atenție lucrarea actuală sau să o aprofundeze. Voi acceptați calea de astăzi cu noțiunile voastre vechi. Ce puteți obține cu o asemenea credință? S-ar putea spune că ascundeți în voi multe noțiuni care nu au fost dezvăluite și că doar depuneți un efort suprem pentru a le ascunde și pentru a nu le dezvălui cu ușurință. Nu acceptați noua lucrare cu sinceritate și nu intenționați să renunțați la vechile noțiuni; aveți prea multe, prea cumplite filosofii de viață și sunt prea substanțiale. Voi nu renunțați la vechile noțiuni și tratați cu reticență noua lucrare. Inimile voastre sunt prea sinistre și, pur și simplu, nu acceptați pașii noii lucrări. Pot astfel de risipitori ca voi să își asume lucrarea de răspândire a Evangheliei? Sunteți voi capabili să vă asumați lucrarea și să o răspândiți în întregul univers? Aceste practici ale voastre vă împiedică să vă transformați firea și cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă veți continua așa, inevitabil veți fi eliminați.

Trebuie să știți cum să diferențiați lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Ce poți vedea în lucrarea omului? Există multe elemente ale experienței omului în lucrarea sa; ceea ce exprimă omul este ceea ce este el. Lucrarea lui Dumnezeu, de asemenea, exprimă ce este El; dar ființa Lui e diferită cea a omului. Ființa omului reprezintă experiența și viața lui (ceea ce omul experimentează sau întâlnește în viața lui sau filosofiile de viață pe care le are), iar oamenii care trăiesc în medii diferite exprimă ființe diferite. Indiferent dacă ai sau nu experiențe sociale, iar ceea ce trăiești și experimentezi de fapt în familia ta poate fi văzut în ceea ce exprimi, tu nu poți vedea în lucrarea lui Dumnezeu întrupat dacă El are sau nu experiențe sociale. El cunoaște foarte bine substanța omului și poate revela toate tipurile de practici legate de toate tipurile de persoane. El se pricepe și mai bine la revelarea firilor corupte și a comportamentelor răzvrătite ale oamenilor. El nu trăiește printre oamenii lumii, dar El este conștient de natura muritorilor și de corupția oamenilor lumii. Aceasta este ființa Sa. Deși El nu are de-a face cu lumea, El cunoaște regulile lumii, deoarece El înțelege natura umană pe deplin. El știe despre lucrarea Duhului pe care ochii omului nu o pot vedea și pe care urechile omului nu o pot auzi, atât pe cea de azi, cât și pe cea din trecut. Aceasta include înțelepciunea care nu este o filosofie de viață și miracole care sunt greu de pătruns pentru oameni. Aceasta este ființa Lui, care a fost dezvăluit oamenilor și, de asemenea, ascuns de oameni. Ceea ce exprimă El nu este ființa unei persoane extraordinare, ci atributele inerente și ființa Duhului. El nu cutreieră lumea, dar știe totul despre aceasta. El contactează „antropoizii” care nu au cunoștințe sau înțelegere, dar El exprimă cuvinte care sunt mai mărețe decât cunoașterea și deasupra celor mai mari oameni. El trăiește într-un grup de oameni obtuzi și amorțiți care sunt lipsiți de umanitate și care nu înțeleg convențiile și viața omenirii, dar El poate cere omenirii să trăiască umanitatea normală și, în același timp, să dezvăluie baza și umanitatea inferioară a omenirii. Toate acestea sunt ființa Lui, mai măreață decât ființa oricărei persoane în carne și oase. Pentru El, nu este necesar să experimenteze o viață socială complicată, greoaie și sordidă pentru a săvârși lucrarea pe care trebuie să o săvârșească și să dezvăluie complet substanța coruptă a omenirii. O viață socială sordidă nu edifică trupul Său. Lucrarea și cuvintele Lui dezvăluie doar nesupunerea omului și nu îi oferă omului experiența și lecțiile pentru a face față lumii. El nu trebuie să cerceteze societatea sau familia omului atunci când îi oferă omului viață. Expunerea și judecarea omului nu sunt o expresie a experienței trupului Lui; este dezvăluirea Sa a caracterului nedrept al omului după ce a știut despre nesupunerea omului multă vreme și despre corupția detestată a omenirii. Lucrarea pe care El o săvârșește are în întregime scopul de a dezvălui omului firea Lui și de a-Și exprima ființa. Doar El poate face această lucrare; nu este ceva ce poate fi săvârșit de o persoană în carne și oase. Din lucrarea Lui, omul nu poate distinge ce tip de persoană este El. De asemenea, omul nu e capabil să Îl clasifice pe El ca ființă creată în baza lucrării Lui. Ființa Sa Îl face imposibil de clasificat drept o persoană creată. Omul Îl poate considera doar drept o persoană non-umană, dar nu știe în ce categorie să Îl includă, astfel că omul este silit să Îl încadreze în categoria lui Dumnezeu. Nu este nerezonabil ca omul să facă asta, deoarece Dumnezeu a lucrat mult în rândul oamenilor, fapt pe care omul nu este capabil să îl săvârșească.

Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește nu este reprezentativă pentru experiența trupului Lui; lucrarea pe care omul o săvârșește este reprezentativă pentru experiența sa. Toată lumea vorbește despre experiența personală. Dumnezeu poate exprima adevărul direct, în timp ce omul poate exprima doar experiența care corespunde cu experimentarea adevărului. Lucrarea lui Dumnezeu nu are reguli și nu este supusă restricțiilor temporale sau geografice. El poate exprima ce este El oricând, oriunde. El lucrează după cum dorește. Lucrarea omului are condiții și context; fără ele, el ar fi incapabil să lucreze și să-și exprime cunoștințele cu privire la Dumnezeu sau experiența lui referitoare la adevăr. Pentru a putea să-ți dai seama dacă un lucru este lucrarea lui Dumnezeu sau lucrarea omului, trebuie pur și simplu să compari diferențele dintre cele două. Dacă nu există nicio lucrare săvârșită de Dumnezeu Însuși și există doar lucrarea omului, vei ști pur și simplu că învățăturile omului sunt mari, peste capacitățile celorlalți; tonul vocii lui, principiile în modul de gestionare a lucrurilor și experiența lui și maniera constantă de a lucra sunt inaccesibile altora. Voi toți îi admirați pe acești oameni cu un calibru bun și cunoștințe mărețe, dar nu puteți vedea din lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu cât de mare este umanitatea Lui. În schimb, El este obișnuit, iar atunci când lucrează, El este normal și real, și totuși nemărginit pentru muritori, ceea ce îi face pe oameni să simtă un fel de venerație pentru El. Poate că experiența unei persoane în lucrarea sa este destul de avansată sau imaginația și raționamentul acesteia sunt deosebit de avansate, iar umanitatea sa este bună în special; astfel de însușiri pot atrage doar admirația oamenilor, dar nu vor stârni venerație și teamă. Toți oamenii îi admiră pe aceia care pot lucra bine, care au o experiență deosebit de profundă și care pot practica adevărul, dar astfel de oameni nu pot stârni venerație, doar admirație și invidie. Dar oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Dumnezeu; în schimb, ei simt că lucrarea Lui este inaccesibilă omului și este de nepătruns pentru om, că este proaspătă și minunată. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și Îl venerează inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care depășește sfera cunoașterii minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă dorințele; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu ar putea fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, totuși Dumnezeu a făurit o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă și, astfel, omenirea a făcut un progres nou și a avut un început nou. Ceea ce simt oamenii pentru Dumnezeu nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este venerație și dragoste; sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească și spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu au întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu o experiență destul de profundă pot înțelege iubirea de Dumnezeu; ei pot simți frumusețea Lui, că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată și astfel o putere infinită generată printre ei. Nu este teamă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt măreția Lui și faptul că este de neofensat. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt incapabile de a-L înțelege; toți cei care Îl venerează cu adevărat știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci mereu se împotrivește noțiunilor lor. El nu are nevoie ca oamenii să-L admire pe deplin sau să dea impresia de supunere față de El; mai degrabă ei ar trebui să ajungă la o venerație și supunere adevărate. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată simte venerație pentru El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecare și, astfel, Îl venerează în inimile lor. Menirea lui Dumnezeu este de a fi venerat și ascultat, deoarece ființa și firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create și sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu există de la Sine, este etern, El nu este o ființă creată și doar Dumnezeu este vrednic de venerație și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta. Deci, toți cei care au experimentat lucrarea Lui și Îl cunosc cu adevărat simt venerație pentru El. Cu toate acestea, aceia care nu renunță la noțiunile lor despre El – aceia care pur și simplu nu Îl privesc ca fiind Dumnezeu – nu au venerație pentru El și, chiar dacă Îl urmează, nu sunt cuceriți; sunt persoane neascultătoare prin natura lor. Ce vrea El să obțină lucrând în felul acesta este ca toate ființele create să aibă inimi care să Îl venereze pe Creator, să Îl adore și să se supună necondiționat stăpânirii Lui. Acesta este rezultatul final pe care toată lucrarea Lui este menită să îl obțină. Dacă oamenii care au experimentat o asemenea lucrare nu-L venerează pe Dumnezeu nici măcar un pic și dacă nesupunerea lor din trecut nu se schimbă deloc, atunci ei vor fi eliminați cu siguranță. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este doar să-L admire sau să-L respecte de la distanță și nu să Îl iubească măcar puțin, atunci acesta este rezultatul la care a ajuns o persoană lipsită de o inimă care să-L iubească pe Dumnezeu, iar acelei persoane îi lipsesc condițiile de a fi desăvârșită. Dacă atâta muncă nu poate obține iubirea adevărată a unei persoane, atunci acea persoană nu L-a câștigat pe Dumnezeu și nu urmărește sincer adevărul. O persoană care nu Îl iubește pe Dumnezeu nu iubește adevărul și, astfel, nu Îl poate câștiga pe Dumnezeu, cu atât mai puțin nu poate să primească aprobarea lui Dumnezeu. Astfel de persoane, oricum experimentează lucrarea Duhului Sfânt și oricum experimentează judecata, nu sunt capabile să Îl venereze pe Dumnezeu. Acestea sunt persoane a căror natură nu se poate schimba și care au firi extrem de păcătoase. Toți cei care nu Îl venerează pe Dumnezeu vor fi eliminați, vor fi obiectele pedepsirii și vor fi pedepsiți precum cei care fac rău, să sufere mult mai mult decât cei care au săvârșit lucruri nedrepte.

Anterior: Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul

Înainte: Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Dumnezeu Însuși, Unicul (V)

Sfințenia lui Dumnezeu (II)Frați și surori, haideți să cântăm un imn astăzi. Găsiți unul care vă place și pe care îl cântați adesea. (Am...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger