442 Singura dorință a lui Dumnezeu pe pământ

La chemarea făcută,

Dumnezeu Se reîntoarce în trup,

Ținând cont de natura omului,

pentru a-i împlini nevoile.

  

El vine să-ngăduie omului,

de-orice calibru sau educație,

să vadă cuvântul lui Dumnezeu,

să vadă în el existența Lui

şi manifestarea lui Dumnezeu,

să-I accepte desăvârșirea prin cuvinte.

Dumnezeu speră la schimbarea

gândurilor și concepțiilor,

ca adevăratul Lui chip să fie ferm așezat

în adâncurile inimii omului.

E singura dorinţă a lui Dumnezeu.

  

Nu contează măreția omului,

nici esența-i săracă

sau orice fapte-ar fi făcut,

Dumnezeu nu ține cont de ele.

El speră ca omul să poată reînnoi

imaginea lui Dumnezeu în inima lui.

Dumnezeu speră la schimbarea

gândurilor și concepțiilor,

ca adevăratul Lui chip să fie ferm așezat

în adâncurile inimii omului.

E singura dorinţă a lui Dumnezeu.

  

El speră că oamenii vor ajunge

să cunoască esența omenirii,

schimbându-și perspectiva.

El speră să tânjească după El

și să aibă un atașament etern față de El.

Este tot ce Dumnezeu cere de la om.

Dumnezeu speră la schimbarea

gândurilor și concepțiilor,

ca adevăratul Lui chip să fie ferm așezat

în adâncurile inimii omului.

E singura dorinţă a lui Dumnezeu.

  

din „Lucrarea și intrarea (7)” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: 440 Dumnezeu speră ca oamenii să nu devină farisei

Înainte: 443 Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu I se împotrivesc

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte