193 Mila lui Dumnezeu m-a adus înapoi la viață

1 Am crezut în Domnul atât de mulți ani și totuși am trăit în păcat. Deseori am mințit și am înșelat și am fost lipsit de o inimă temătoare de Dumnezeu. Mântuirea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a venit la mine. În orbirea și ignoranța mea, nu am căutat sau investigat. Dumnezeu Și-a folosit cuvintele pentru a bate la ușa inimii mele și totuși eu L-am judecat și L-am negat. Am pierdut prezența Lui și am căzut în întuneric. Acuzațiile conștiinței mele au făcut moartea preferabilă vieții. Doar atunci mi-am dat seama că a avea conștiința împăcată este o adevărată bucurie. Dacă nu erau mila și mântuirea lui Dumnezeu, cum L-aș fi urmat până azi pe Dumnezeu? Pe baza acțiunilor mele, aș fi murit de mult și chiar și moartea ar fi fost prea bună pentru mine. Prin răbdarea lui Dumnezeu îmi trag suflarea. Chiar nu merit să mă bucur de marea iubire a lui Dumnezeu.

2 Deși Dumnezeu m-a înălțat să îmi îndeplinesc datoria, nu am urmărit adevărul și am râvnit mereu la binecuvântările statutului. Plin de cereri extravagante, nu am luat niciodată în considerare voia lui Dumnezeu și nu eram conștient că Îl sfidam pe Dumnezeu. Dumnezeu m-a aprovizionat și m-a păstorit mereu, dar eu nu am prețuit asta. Am evitat judecata și mustrarea și cu încăpățânare m-am răzvrătit contra lui Dumnezeu. I-am rănit inima lui Dumnezeu. Am ratat atâtea șanse să fiu desăvârșit. Chiar nu m-am ridicat la nivelul bunelor intenții a lui Dumnezeu. Chiar dacă mi-aș da viața pentru Dumnezeu cum aș putea compensa faptul că am rănit inima lui Dumnezeu? O, Dumnezeule, Dumnezeu Atotputernic! Doresc să devin o persoană nouă și să o iau de la capăt.

3 Cuvintele de viață ale lui Dumnezeu îmi influențează inima. Povețele lui Dumnezeu îmi dau putere nelimitată și mă fac să mă ridic din nou după eșecuri și căderi. Cunosc acum valoarea vieții și știu de ce am fost creat. Confruntat cu cerința lui Dumnezeu, cum aș putea să fug și să mă ascund din nou? Doresc să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu cu loialitatea și supunerea mea. Voi practica adevărul și voi trăi după cuvântul lui Dumnezeu, niciodată nu Îl voi mai face pe Dumnezeu să Se îngrijoreze pentru mine. Indiferent dacă sunt binecuvântat sau dau de dezastru, caut doar să Îl mulțumesc pe Dumnezeu. Doresc să îmi dau adevărata inimă lui Dumnezeu. Chiar dacă nu am nicio destinație, tot doresc să îmi ofer serviciile lui Dumnezeu toată viața mea. Mă voi revanșa pentru toate datoriile mele trecute și voi alina inima lui Dumnezeu.

Anterior: 192 Judecata lui Dumnezeu mă mântuiește de păcat

Înainte: 194 Fiind purificat de cuvintele lui Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger