Dumnezeu este sursa vieții omului

Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Pentru planul lui Dumnezeu și pentru predestinarea Lui, îți îndeplinești rolul și îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și indiferent de drumul dinaintea ta, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și aranjamentele pe care le-a pregătit Cerul și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar Cel care domnește peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare. Din ziua în care omul a luat ființă, Dumnezeu a lucrat mereu astfel, gestionând universul, direcționând regulile pentru schimbarea tuturor lucrurilor și traiectoria mișcării lor. La fel ca toate lucrurile, omul, în tăcere și fără să știe, e hrănit de dulceața, de ploaia și roua de la Dumnezeu; la fel ca toate lucrurile, omul trăiește, fără să știe, sub orchestrarea mâinii lui Dumnezeu. Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu, totul din viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor.

Pe măsură ce noaptea se apropie tăcută, omul nu este conștient, deoarece inima omului nu poate percepe cum se apropie noaptea, nici de unde vine. Pe măsură ce noaptea dispare în tăcere, omul întâmpină lumina zilei dar, de unde a venit lumina și cum a alungat ea întunericul nopții, omul știe și mai puțin și e și mai puțin conștient. Aceste alternări repetate între noapte și zi poartă omul dintr-o perioadă în alta, dintr-un context istoric în următorul, garantând totodată că lucrarea lui Dumnezeu în fiecare perioadă și planul Lui pentru fiecare epocă sunt săvârșite. Omul a parcurs aceste perioade împreună cu Dumnezeu, dar nu știe că Dumnezeu stăpânește destinul tuturor lucrurilor și ființelor vii, nici cum orchestrează și dirijează Dumnezeu toate lucrurile. Acest lucru este ceva ce i-a scăpat omului din cele mai vechi timpuri până în prezent. În ceea ce privește motivul, nu este acela că faptele lui Dumnezeu sunt prea ascunse, nici că planul lui Dumnezeu încă urmează să fie împlinit, ci faptul că inima și duhul omului sunt prea departe de Dumnezeu, într-atât încât omul rămâne în slujirea Satanei chiar în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu – și tot nu știe asta. Nimeni nu caută în mod activ urmele pașilor lui Dumnezeu și arătarea lui Dumnezeu și nimeni nu e dornic să existe în grija și protecția lui Dumnezeu. În schimb, ei doresc să se bazeze pe coroziunea Satanei, cel rău, pentru a se adapta acestei lumi și regulilor existenței pe care omenirea cea netrebnică le urmează. În acest punct, inima și duhul omului au devenit tributul omului pentru Satana și au devenit mâncarea Satanei. Mai mult decât atât, inima și duhul omului au devenit un loc în care Satana poate locui și terenul lui de joacă potrivit. Astfel, omul, fără să își dea seama, își pierde pe neștiute înțelegerea principiilor de a fi om și a valorii și semnificației existenței umane. Legile lui Dumnezeu și legământul dintre Dumnezeu și om se sting treptat în inima omului și acesta încetează să-L caute pe Dumnezeu sau să-I dea ascultare. Cu trecerea timpului, omul nu mai înțelege de ce l-a creat Dumnezeu, nici nu mai înțelege cuvintele din gura lui Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Omul începe atunci să se împotrivească legilor și decretelor lui Dumnezeu, iar inima și duhul omului devin amorțite… Dumnezeu îl pierde pe omul pe care l-a creat inițial, iar omul pierde rădăcina pe care a avut-o la început: aceasta este durerea rasei umane. De fapt și de drept, încă de la început și până acum, Dumnezeu a înscenat pentru omenire o tragedie, una în care omul este și protagonist și victimă. Și nimeni nu poate răspunde cu privire la cine este regizorul acestei tragedii.

În întinderea nemărginită a lumii, oceanele inundă câmpiile, câmpiile se revarsă în oceane, iarăși și iarăși. În afară de El, care stăpânește totul printre toate lucrurile, nimeni nu este capabil să conducă și să ghideze rasa umană. Nu există nimeni atotputernic care să trudească sau să facă pregătiri pentru această rasă umană, cu atât mai puțin există cineva care să poată conduce această rasă umană spre destinația luminii și să o elibereze de nedreptățile pământești. Dumnezeu deplânge viitorul omenirii, El jelește căderea omenirii și e îndurerat de faptul că omenirea mărșăluiește, pas cu pas, spre decădere și spre calea fără întoarcere. Nimeni nu s-a gândit vreodată la direcția în care această omenire, care a frânt inima lui Dumnezeu și a renunțat la El pentru a-l căuta pe cel rău, s-ar putea îndrepta. Tocmai din acest motiv, nimeni nu simte mânia lui Dumnezeu, nimeni nu caută o cale de a-L mulțumi pe Dumnezeu și nu încearcă să se apropie mai mult de Dumnezeu și, mai mult decât atât, nimeni nu caută să înțeleagă mâhnirea și durerea lui Dumnezeu. Chiar și după ce aude glasul lui Dumnezeu, omul continuă pe propriul drum, insistă să stea departe de Dumnezeu, ocolind harul și grija lui Dumnezeu, ferindu-se de adevărul Lui, preferând să se vândă Satanei, dușmanul lui Dumnezeu. Și cine s-a gândit vreodată – în caz că omul ar stărui în încăpățânarea sa – cum va acționa Dumnezeu față de această omenire care L-a respins fără a se uita în urmă? Nimeni nu știe că motivul atenționărilor și îndemnurilor repetate ale lui Dumnezeu este că El a pregătit în mâinile Lui o calamitate cum nu a mai fost vreodată, una care va fi de nesuportat pentru trupul și sufletul omului. Această calamitate nu este numai o pedeapsă a trupului, ci și a sufletului. Trebuie să știi asta: atunci când planul lui Dumnezeu eșuează și când atenționările și îndemnurile Lui nu sunt răsplătite, ce fel de furie va dezlănțui El? Va fi total diferit de ceea ce a fost vreodată experimentat sau auzit până acum de vreo ființă creată. Și astfel îți spun că această calamitate este fără precedent și nu va mai fi repetată niciodată. Căci planul lui Dumnezeu este să creeze omenirea doar de data aceasta și să mântuiască omenirea doar de data aceasta. Aceasta este prima dată, și este și ultima. Prin urmare, nimeni nu poate înțelege intențiile sârguincioase și anticiparea înflăcărată cu care Dumnezeu mântuiește omenirea de data aceasta.

Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, și astfel el își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El. Nimeni nu a cercetat vreodată secretele ce guvernează originea și continuarea vieții omului. Doar Dumnezeu, care înțelege toate acestea, îndură în tăcere durerea și loviturile pe care omul, care a primit totul de la Dumnezeu, dar nu e recunoscător, I le dă. Omul se bucură de tot ceea ce îi aduce viața ca de ceva de la sine înțeles și, la fel, e „de la sine înțeles” că Dumnezeu este trădat de om, uitat de om și alungat de către om. Cumva planul lui Dumnezeu chiar are atâta importanță? Cumva omul, această ființă vie care a venit din mâna lui Dumnezeu, chiar are atâta importanță? Planul lui Dumnezeu este, negreșit, de o importanță absolută; totuși, această ființă vie creată de mâna lui Dumnezeu există de dragul planului Său. Drept urmare, Dumnezeu nu poate să-Și risipească planul din ură față de această rasă umană. De dragul planului Lui și pentru suflarea pe care a insuflat-o, Dumnezeu îndură toate chinurile, nu pentru trupul omului, ci pentru viața omului. El face asta ca să recupereze nu trupul omului, ci viața pe care i-a insuflat-o. Acesta este planul Lui.

Toți cei care vin pe această lume trebuie să treacă prin viață și moarte, iar majoritatea lor au trecut prin ciclul morții și al renașterii. Cei care trăiesc vor muri în curând, iar cei morți se vor întoarce în curând. Toate acestea reprezintă cursul vieții rânduite de Dumnezeu pentru fiecare ființă vie. Totuși, acest curs și acest ciclu sunt tocmai adevărul pe care Dumnezeu Își dorește ca omul să-l vadă: că viața dăruită omului de către Dumnezeu este nelimitată, neîngrădită de fizicalitate, timp sau spațiu. Acesta este misterul vieții dăruite omului de către Dumnezeu și dovada că viața a venit de la El. Deși mulți ar putea să nu creadă că viața a venit de la Dumnezeu, omul se bucură inevitabil de tot ceea ce vine de la Dumnezeu, fie că acesta crede în El sau Îi neagă existența. Dacă Dumnezeu S-ar răzgândi într-o zi și ar dori să revendice tot ceea ce există pe lume și să ia înapoi viața pe care El a dat-o, atunci nimic nu va mai exista. Dumnezeu Își folosește viața pentru a alimenta toate lucrurile, atât pe cele vii, cât și pe cele fără viață, aducându-le pe toate la o bună rânduială, în virtutea puterii și autorității Lui. Acesta este un adevăr care nu poate fi conceput sau înțeles de nimeni, iar aceste adevăruri de neînțeles reprezintă însăși manifestarea și testamentul forței vieții lui Dumnezeu. Acum permite-Mi să îți spun un secret: măreția vieții lui Dumnezeu și puterea vieții Lui sunt de nepătruns pentru orice creatură. Așa este acum, precum a fost în trecut, și așa va fi în timpul ce va veni. Al doilea secret pe care am să-l împărtășesc este acesta: sursa vieții pentru toate ființele create vine de la Dumnezeu, oricât ar putea fi de diferite ca formă de viață sau structură; indiferent ce tip de ființă vie ești, nu te poți împotrivi traiectoriei vieții stabilite de Dumnezeu. În orice caz, tot ce Îmi doresc să înțeleagă omul e asta: fără grija, ocrotirea și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul nu poate primi tot ceea ce i-a fost hărăzit să primească, indiferent cu câtă strădanie încearcă sau cu câtă ardoare se zbate. Fără provizia de viață de la Dumnezeu, omul pierde sensul valorii vieții și al semnificației vieții. Cum ar putea Dumnezeu să îi permită omului, care irosește cu frivolitate valoarea vieții Lui, să fie atât de lipsit de griji? Așa cum am spus înainte, nu uita că Dumnezeu este sursa vieții tale. Dacă omul nu reușește să prețuiască tot ceea ce i-a dăruit Dumnezeu, nu numai că Dumnezeu va lua înapoi ceea ce i-a dat la început, ci îl va face pe om să plătească dublu prețul a tot ceea ce El i-a dat.

26 mai 2003

Anterior: Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre

Înainte: Suspinul Celui Atotputernic

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger