Cele șase momente critice descrise mai sus sunt faze cruciale proiectate de către Creator, prin care trebuie să treacă fiecare persoană normală în decursul vieții sale. Dintr-o perspectivă umană, fiecare dintre aceste momente critice este real, niciunul nu poate fi ocolit și toate au legătură cu predestinarea și suveranitatea Creatorului. Așadar, pentru o ființă omenească, fiecare dintre aceste momente critice este un punct de control important și, acum, toți vă confruntați cu problema serioasă a trecerii cu succes prin fiecare dintre ele.

Cele câteva decenii care alcătuiesc o viață omenească nu sunt nici lungi, nici scurte. Cei douăzeci și ceva de ani dintre naștere și maturizare trec cât ai clipi din ochi și, cu toate că la acest moment al vieții o persoană este considerată adultă, oamenii din această categorie de vârstă nu știu aproape nimic despre viața omenească și despre soarta omenească. Pe măsură ce capătă mai multă experiență, ei pășesc treptat spre vârsta mijlocie. Oamenii de treizeci și patruzeci de ani capătă o experiență incipientă a vieții și a sorții, dar ideile lor cu privire la aceste lucruri sunt încă foarte vagi. Abia la patruzeci de ani încep unii oameni să înțeleagă omenirea și universul pe care le-a creat Dumnezeu și să priceapă la ce se referă viața omenească, la ce se referă soarta omenească. Unii oameni, cu toate că Îl urmează de multă vreme pe Dumnezeu și sunt acum de vârstă mijlocie, încă nu pot să aibă o cunoaștere și o definiție exactă a suveranității lui Dumnezeu, cu atât mai puțin adevărata supunere. Unor oameni nu le pasă de nimic altceva în afară de a căuta să primească binecuvântări, și, cu toate că au trăit mulți ani, nu știu sau nu înțeleg nici în cea mai mică măsură realitatea suveranității Creatorului asupra destinului omenesc, așa că nu au făcut nici cel mai mic pas în lecția practică a supunerii față de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt complet nesăbuiți, iar viețile lor sunt trăite în zadar.

Dacă perioadele vieții omenești sunt împărțite în funcție de gradul de experiență de viață a oamenilor și a cunoașterii sorții omenești de către aceștia, acestea se pot divide aproximativ în trei faze. Prima fază este tinerețea, adică anii dintre naștere și vârsta mijlocie sau de la naștere la vârsta de treizeci de ani. Cea de-a doua fază este maturarea, de la vârsta mijlocie la bătrânețe sau de la treizeci la șaizeci de ani. Și cea de-a treia fază este perioada de maturitate a cuiva, care durează de la bătrânețe, începând cu șaizeci de ani, până când persoana părăsește lumea. Cu alte cuvinte, de la naștere și până la vârsta mijlocie, cunoașterea majorității oamenilor despre soartă și viață se limitează la a imita ideile altora și nu are aproape deloc esență reală, practică. În această perioadă, perspectiva cuiva asupra vieții și modurile în care acea persoană interacționează cu alți oameni sunt destul de superficiale și naive. Aceasta este perioada tinereții cuiva. Numai după ce a gustat toate bucuriile și durerile vieții obține cineva o înțelegere reală a sorții și ajunge treptat – subconștient, în adâncul inimii – să aprecieze ireversibilitatea sorții și să înțeleagă încet că suveranitatea Creatorului asupra destinului uman există cu adevărat. Aceasta este perioada de maturizare a cuiva. O persoană intră în perioada sa de maturitate când a încetat să se mai lupte împotriva sorții și când nu mai este dispusă să fie atrasă în dezbinări, ci își cunoaște locul, se supune voii Cerului, își sintetizează propriile realizări și erori în viață și așteaptă judecata Creatorului asupra vieții sale. Luând în considerare diferitele tipuri de experiențe și achiziții pe care oamenii le obțin în timpul acestor trei perioade, în condiții normale, marja de oportunitate a cuiva de a cunoaște suveranitatea Creatorului nu este foarte mare. Dacă o persoană trăiește până la șaizeci de ani, aceasta nu are decât aproximativ treizeci de ani să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu; dacă cineva își dorește o perioadă mai lungă de timp, acest lucru nu este posibil decât dacă viața sa durează suficient de mult, dacă este în stare să trăiască un secol. Așadar, conform legilor normale ale existenței omenești, spun că deși este un proces foarte lung de când cineva se întâlnește pentru prima dată cu subiectul cunoașterii suveranității Creatorului și până în momentul în care este capabil să recunoască realitatea acelei suveranități și de acolo până în punctul la care este capabil să i se supună, dacă cineva chiar socotește anii, nu sunt mai mult de treizeci sau patruzeci în timpul cărora o persoană are șansa de a obține aceste răsplăți. Și, adesea, oamenii se lasă ademeniți de dorințele și ambițiile lor de a primi binecuvântări, astfel că nu mai pot discerne unde se găsește esența vieții omenești și nu înțeleg importanța cunoașterii suveranității Creatorului. Astfel de oameni nu prețuiesc această oportunitate valoroasă de a intra în lumea omenească pentru a experimenta viața omenească și suveranitatea Creatorului, și nu înțeleg cât de prețios este pentru o ființă creată să primească îndrumarea personală a Creatorului. Așadar, spun că acei oameni care doresc ca lucrarea lui Dumnezeu să se termine repede, care doresc ca Dumnezeu să aranjeze sfârșitul omului cât mai curând cu putință, ca ei să poată imediat să-I privească adevărata persoană și să dobândească binecuvântări cât mai curând posibil sunt vinovați de cea mai rea formă de nesupunere și sunt extrem de nesăbuiți. Între timp, cei înțelepți din rândul oamenilor, cei înzestrați cu cea mai mare acuitate mentală sunt aceia care doresc, în timpul lor limitat, să pună mâna pe această oportunitate unică de a cunoaște suveranitatea Creatorului. Aceste două dorințe diferite expun două perspective și căutări extrem de diferite: cei care caută binecuvântări sunt egoiști și josnici și nu acordă niciun fel de considerație voii lui Dumnezeu, nu caută niciodată să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu, nu doresc niciodată să i se supună, ci doresc pur și simplu să trăiască așa cum au chef. Ei sunt degenerați lipsiți de griji, și această categorie de oameni vor fi distruși. Cei care caută să-L cunoască pe Dumnezeu sunt în stare să-și lase deoparte dorințele, sunt dispuși să se supună suveranității și rânduirii lui Dumnezeu și încearcă să fie genul de oameni care se supun autorității lui Dumnezeu și care-I îndeplinesc dorința. Asemenea oameni trăiesc în lumină și în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu și vor fi cu siguranță lăudați de către Dumnezeu. Orice ar fi, opțiunea omenească este inutilă, iar oamenii nu au nimic de spus în privința duratei lucrării lui Dumnezeu. Este mai bine ca oamenii să se lase la mila orchestrărilor lui Dumnezeu și să se supună suveranității Lui. Dacă nu te lași la mila orchestrărilor Lui, ce poți să faci? Va suferi Dumnezeu, ca urmare, vreo pierdere? Dacă nu te lași la mila orchestrărilor Lui, ci încerci să preiei controlul, atunci faci o alegere prostească și, în cele din urmă, vei fi singurul care va suferi o pierdere. Numai dacă oamenii colaborează cu Dumnezeu cât mai curând posibil, numai dacă se grăbesc să-I accepte orchestrările, să-I cunoască autoritatea și să înțeleagă tot ceea ce a făcut El pentru ei vor avea speranță. Doar în acest fel viețile lor nu vor fi trăite în zadar și vor obține mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”