De ce întoarcerea Domnului implică întruparea – pogorârea în secret – și de asemenea pogorârea publică din nori?
Versete din Biblie pentru referințe:
„Iată, Eu vin ca un hoţ” (Apocalipsa 16:15).
„La miezul nopţii a răsunat un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6).
„Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
„Dar despre ziua sau ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Marcu 13:32).
„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă” (Matei 24:30).
„Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui” (Apocalipsa 1:7).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Lucrarea zilelor de pe urmă constă în împărțirea tuturor după felul lor și în încheierea planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii), deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care intră în Împărăția Sa, adică pe toți cei care Îi sunt credincioși până la sfârșit, în epoca lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, înainte de venirea epocii lui Dumnezeu Însuși, lucrarea lui Dumnezeu nu este de a observa faptele oamenilor sau de a le cerceta viețile, ci de a le judeca neascultarea, deoarece Dumnezeu îi va purifica pe toți cei care vin în fața tronului Său. Toți cei care au călcat pe urmele lui Dumnezeu până în ziua de azi sunt aceia care vin în fața tronului lui Dumnezeu, și așa stând lucrurile, fiecare persoană care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală este obiectul purificării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală fac obiectul judecății lui Dumnezeu.
[…]
Lucrarea de judecată este lucrarea proprie a lui Dumnezeu, astfel că trebuie săvârșită, evident, de către Dumnezeu Însuși; nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Deoarece judecata înseamnă folosirea adevărului pentru a cuceri omenirea, este de necontestat că Dumnezeu Se va arăta tot ca imagine întrupată pentru a săvârși această lucrare printre oameni. Aceasta înseamnă că, în zilele de pe urmă, Hristos va folosi adevărul pentru a-i învăța pe oamenii din întreaga lume și a le face cunoscute toate adevărurile. Aceasta este lucrarea de judecată a lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”
În din zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește îndeosebi cuvântul pentru a-L desăvârşi pe om. El nu folosește semne și minuni pentru a-l asupri pe om sau pentru a-l convinge pe om; acest lucru nu poate clarifica puterea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar arăta doar semne și minuni, atunci ar fi imposibil de clarificat realitatea lui Dumnezeu și, astfel, imposibil de a desăvârşi pe om. Dumnezeu nu-l desăvârşeşte pe om prin semne și minuni, ci folosește cuvântul pentru a-l adăpa și a-l păstori, după care se obține ascultarea deplină a omului și cunoașterea de Dumnezeu a omului. Acesta este scopul muncii pe care El o face și al cuvintelor pe care El le rostește. Dumnezeu nu folosește metoda de a arăta semne și minuni pentru a-l desăvârși pe om – El folosește cuvinte și folosește multe metode diferite de lucru pentru a-l desăvârși pe om. Fie că este vorba de rafinare, tratare, emondare sau oferire de cuvinte, Dumnezeu vorbește din multe perspective diferite pentru a-l desăvârși pe om și pentru a da omului o mai mare cunoaștere a lucrării, înțelepciunii și minunăției lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu”
A fost trupul lui Isus care a fost pironit pe cruce, trupul Său la care El a renunțat ca pe o jertfă pentru păcat; a fost prin intermediul unui trup cu umanitate normală că El l-a învins pe Satana și l-a mântuit complet pe om de la cruce. Și, tot ca trup complet, al doilea Dumnezeu întrupat efectuează lucrarea de cucerire și îl înfrânge pe Satana. Doar un trup care este complet normal și real poate efectua lucrarea de cucerire în totalitatea sa și poate face o mărturie puternică. Cu alte cuvinte, lucrarea[a] de cucerire a omului este făcută eficient prin realitatea și normalitatea lui Dumnezeu în trup, nu prin minuni și revelații supranaturale. Lucrarea de slujire a acestui Dumnezeu întrupat este să vorbească și, astfel, să cucerească și să desăvârșească omul; cu alte cuvinte, lucrarea Duhului efectuată în trup, datoria trupului este să vorbească și, astfel, să cucerească, să dezvăluie, să desăvârșească și să elimine complet omul.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Esența trupului locuit de Dumnezeu”
Sosirea lui Dumnezeu în trup este în primul rând pentru a permite oamenilor să vadă faptele reale ale lui Dumnezeu, să materializeze Duhul fără formă în trup și să le permită oamenilor să-L vadă și să-L atingă. În felul acesta, cei care sunt făcuți întregi de El Îl vor trăi, vor fi câștigați de El și după inima Lui. Dacă Dumnezeu doar ar fi vorbit în ceruri și n-ar fi venit de fapt pe pământ, atunci oamenii ar fi în continuare incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu, ei ar putea numai să propovăduiască faptele lui Dumnezeu folosind teoria goală și nu ar avea cuvintele lui Dumnezeu ca realitate. Dumnezeu a venit pe pământ în primul rând pentru a acționa ca un exemplu și un model pentru cei care urmează să fie câștigați de Dumnezeu; numai în acest fel oamenii pot să-L cunoască efectiv pe Dumnezeu, să-L atingă pe Dumnezeu și să-L vadă și numai atunci ei pot fi câștigați cu adevărat de Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi că Dumnezeul practic este Dumnezeu Însuși”
Dumnezeu este încarnat în continentul chinez, în ceea ce compatrioții din Hong Kong și Taiwan numesc interiorul țării. Când Dumnezeu a venit de sus pe pământ, nimeni din ceruri și de pe pământ nu a știut despre asta, căci acesta este adevăratul sens al revenirii lui Dumnezeu într-un mod ascuns. El a avut trup, lucrând și trăind de mult timp, dar nimeni nu a știut despre aceasta. Chiar și în ziua de astăzi, nimeni nu o recunoaște. Poate că aceasta va rămâne o enigmă veșnică.Venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta nu este ceva de care cineva să poată fi conştient. Indiferent de cât de mare și de puternică este lucrarea Duhului, Dumnezeu rămâne întotdeauna liniștit, fără să se dea de gol niciodată. Se poate spune că este ca și cum această etapă a lucrării Sale are loc în împărăția cerească. Chiar dacă este perfect evidentă pentru toată lumea, nimeni nu o recunoaște. Când Dumnezeu va termina această etapă a lucrării Sale, toţi se vor trezi din visul lor lung și își vor schimba atitudinea lor trecută[1]. Îmi amintesc că Dumnezeu spunea odată: „Venirea în trup de data asta este ca o cădere în cușca tigrului.” Acest lucru înseamnă că, întrucât în această rundă a lucrării lui Dumnezeu El vine în trup și, în plus, Se naște în locuinţa marelui balaur roșu, chiar mai mult decât înainte, Se confruntă cu un pericol extrem venind de data aceasta pe pământ. El Se confruntă cu cuțite, arme și bâte; El Se confruntă cu ispita; El Se confruntă cu mulțimile care au priviri ucigașe. Riscă să fie ucis în orice moment. Dumnezeu a venit într-adevăr cu mânie. Cu toate acestea, El a venit pentru a face lucrarea de desăvârșire, adică a face a doua parte a lucrării Sale, care continuă după lucrarea de răscumpărare. De dragul acestei etape a lucrării Sale, Dumnezeu a consacrat gândire și îngrijire maxime și folosește toate mijloacele imaginabile pentru a evita asalturile ispitei, ascunzându-Se cu umilință și fără a-Și etala identitatea. […] La revărsatul zorilor, neştiut de nimeni, Dumnezeu a venit pe pământ și Şi-a început viața în trup. Oamenii nu au fost conștienți de acest moment. Poate că ei erau adormiți cu toții, poate că mulți care erau treji aşteptau și poate că mulți se rugau tăcut lui Dumnezeu din ceruri. Cu toate acestea, în rândul acestor mulți oameni, nimeni nu știa că Dumnezeu ajunsese deja pe pământ. Dumnezeu a lucrat astfel ca să-Şi îndeplinească cu mai multă ușurință lucrarea și să obțină rezultate mai bune și ca să evite și mai multe ispite. După ce pauza de somn de primăvară a omului se va sfârşi, opera lui Dumnezeu va fi de mult timp terminată și El va pleca, apropiindu-Şi de sfârșit viața de călător și vizitator pe pământ.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (4)”
În acea vreme, când Isus lucra în Iudeea, El a făcut aceasta în mod deschis, însă acum, Eu lucrez și vorbesc printre voi în secret. Cei necredincioși nu sunt deloc conștienți despre aceasta. Lucrarea Mea printre voi este închisă pentru cei din afară. Aceste cuvinte, aceste mustrări și judecăți, sunt cunoscute numai de voi toți și nu de alții. Toată această lucrare este îndeplinită în mijlocul vostru și vă este împărtășită doar vouă; niciunul dintre necredincioși nu știe despre acest lucru, căci timpul nu a venit încă. Acești oameni sunt aproape de a fi făcuți compleți după ce au îndurat mustrări, însă cei din exterior nu știu nimic despre aceasta. Această lucrare este mult prea ascunsă! Pentru ei, Dumnezeu devenit trup este ascuns, dar pentru cei din acest curent, se poate spune că El este deschis. Deși, în Dumnezeu, totul este deschis, totul este revelat și totul este eliberat, acest lucru este adevărat doar pentru cei care cred în El; în ceea ce-i privește pe restul, necredincioșii, nimic nu este făcut cunoscut. Lucrarea realizată aici este acum strict închisă pentru a nu-i lăsa pe ei să o cunoască. Dacă ei ar deveni conștienți de această lucrare, atunci tot ce ar face ar fi să o condamne și să o supună persecuției. Nu ar crede în ea. Pentru a lucra în națiunea marelui balaur roșu, această cea mai înapoiată dintre locații, nu este o sarcină ușoară. Dacă această lucrare ar urma să fie scoasă la lumină, ar fi imposibil de continuat. Această etapă a lucrării, pur și simplu, nu poate fi îndeplinită în acest loc. Dacă această lucrare ar fi urmat să fie realizată în mod public, cum ar fi putut ei să-i permită să avanseze? Oare acest lucru nu ar supune lucrarea unui risc și mai mare? Dacă această lucrare nu ar fi ascunsă, ci, mai degrabă, efectuată ca în timpul lui Isus, când El a vindecat, în mod spectaculos, bolnavii și a scos demoni, atunci nu ar fi fost „luat prizonier” de diavoli acum mult timp? Ar putea ei să tolereze existența lui Dumnezeu? Dacă ar urma să intru acum în săli pentru a predica și a ține prelegeri oamenilor, atunci nu aș fi fost sfărâmat în bucăți acum mult timp? Și dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, cum s-ar fi putut realiza în continuare lucrarea Mea? De dragul tăinuirii, n-au fost deloc manifestate, în mod deschis, niciun fel de semne și minuni. Deci, pentru necredincioși, lucrarea Mea nu poate fi văzută, cunoscută sau descoperită. Dacă această etapă a lucrării ar urma să fie făcută, în același mod ca și lucrarea lui Isus în Epoca Harului, nu ar putea fi atât de stabilă pe cât este acum. Deci, pentru a lucra, în secret, în acest fel, vă este de folos vouă și lucrării, în ansamblu. Când lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va ajunge la final, adică, atunci când se va încheia această lucrare secretă, această etapă a lucrării, va ieși la iveală. Toți vor ști că există un grup de învingători în China; toți vor ști că Dumnezeu devenit trup este în China și că lucrarea Lui a ajuns la final. Omul doar atunci își va da seama: de ce China trebuie încă să arate declin sau prăbușire? Se pare că Dumnezeu Își desfășoară personal lucrarea în China și a desăvârșit ca învingători un grup de oameni.
Dumnezeu devenit trup Se manifestă doar unei părți a poporului care Îl urmează în timpul acestei perioade, când Își desfășoară personal lucrarea, iar nu tuturor făpturilor. El a devenit trup doar pentru a finaliza o etapă a lucrării Sale și nu de dragul de a-i arăta omului chipul Său. Totuși, lucrarea Sa trebuie să fie îndeplinită de El Însuși, astfel că este necesar ca El să facă acest lucru în trup. Când se încheie această lucrare, El va pleca din lumea umană; El nu poate rămâne pe termen lung printre oameni, de teamă să nu stea în calea lucrării ce va urma. Ceea ce El arată mulțimii este doar firea Sa dreaptă și toate faptele Sale, și nu chipul corpului Său atunci când a devenit de două ori trup, deoarece chipul lui Dumnezeu nu poate fi demonstrat decât prin firea Lui și nu poate fi înlocuit de chipul trupului Său întrupat. Chipul trupului Său este arătat doar unui număr limitat de oameni, numai celor care Îl urmează în timp ce El lucrează în trup. Acesta este motivul pentru care lucrarea care se desfășoară acum este făcută în asemenea secret.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (2)”
Astăzi, Dumnezeu nu interacționează cu fariseii, nici nu îi permite lumii să cunoască, iar aceia care Îl cunosc sunteți doar voi care Îl urmați, căci El nu va fi răstignit din nou. În timpul Epocii Harului, Isus a predicat în mod deschis în întreg ținutul pentru lucrarea Sa de evanghelizare. El a interacționat cu fariseii de dragul lucrării Sale de răstignire; dacă El nu ar fi interacționat cu fariseii și cei de la putere nu L-ar fi cunoscut niciodată, cum ar fi putut El să fie condamnat și apoi trădat și răstignit pe cruce? Și astfel, El a interacționat cu fariseii de dragul răstignirii. Astăzi, El Își face lucrarea în secret pentru a evita ispita. În cele două întrupări ale lui Dumnezeu, lucrarea și semnificația sunt diferite și împrejurările sunt, de asemenea, diferite, deci, cum ar putea lucrarea pe care o face El să fie cu totul la fel?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”
Vă spun Eu, cei ce cred în Dumnezeu datorită semnelor sunt, în mod sigur, categoria care va suferi distrugerea. Cei care nu sunt în stare să accepte cuvintele lui Isus care S-a reîntors la trup sunt, cu siguranță, progeniturile iadului, descendenții arhanghelului, categoria care va fi supusă distrugerii eterne. Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Acela va fi momentul sfârșitului planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că „Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos” vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale a vieții. Și astfel, se poate doar ca Isus să Se ocupe de ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”
Note de subsol:
1 „Își vor schimba atitudinea lor trecută” se referă la modul în care concepțiile și părerile oamenilor despre Dumnezeu se schimbă odată ce îl cunosc pe Dumnezeu.
a. Textul original nu conține expresia „lucrarea de.”
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!