Când Domnul Isus a fost țintuit pe cruce, ne-a preluat și ne-a iertat păcatele. Prin urmare, deja am fost puși deoparte drept sfinți, nu mai suntem păcătoși și putem să intrăm în Împărăția cerurilor fără să fie nevoie să acceptăm lucrarea de judecată și de purificare din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Avem dreptate să credem asta?

februarie 10, 2017

Versete din Biblie pentru referințe:

„Deci, Hristos a fost oferit cândva pentru a îndura păcatele multora; iar celor ce-L caută Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuire” (Evrei 9:28).

Isus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclav al păcatului. Şi sclavul nu rămâne veşnic în casă, însă fiul rămâne veşnic” (Ioan 8:34-35).

„Urmăriţi cu toţii pacea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul!” (Evrei 12:14).

Nimic necurat nu va intra în ea şi nimeni care trăieşte în spurcăciune şi minciună, ci doar cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de mustrare şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa.

Fragment din „Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

La acea vreme, lucrarea lui Isus era răscumpărarea întregii omeniri. Păcatele tuturor care credeau în El erau iertate; dacă credeai în El, El te răscumpăra; dacă credeai în El, nu mai erai un păcătos, erai iertat de păcatele tale. Aceasta este ceea ce însemna să fii mântuit și să fii îndreptat prin credință. Totuși, în cei ce credeau, rămânea acel ceva care era răzvrătit și se opunea lui Dumnezeu și acela încă trebuia să fie îndepărtat încet. Mântuirea nu însemna că omul fusese complet câștigat de Isus, ci că omul nu mai era al păcatului, că i se iertaseră păcatele: de credeai, nu aveai să mai aparții vreodată păcatului.

Fragment din „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)” în Cuvântul Se arată în trup

Un păcătos ca tine, care tocmai a fost răscumpărat și nu a fost schimbat sau desăvârșit de Dumnezeu, poți fi tu după inima lui Dumnezeu? Căci tu, care ești încă cu sinele tău vechi, este adevărat că ai fost mântuit de Isus și că nu eşti socotit ca păcătos datorită mântuirii lui Dumnezeu, dar aceasta nu dovedește că nu eşti păcătos și lipsit de puritate. Cum poți fi sfânt dacă nu ai fost schimbat? Înăuntrul tău, ești împovărat de necurățenie, egoism și răutate, dar, totuși, vrei să cobori cu Isus – ai vrea tu să fii așa de norocos! Ai pierdut un pas în credința ta în Dumnezeu: ai fost doar răscumpărat, dar nu ai fost schimbat. Pentru ca tu să fii după inima lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să facă personal lucrarea de a te schimba și curăța; dacă eşti doar răscumpărat, vei fi incapabil să atingi sfințenia. În acest fel, nu vei fi calificat să te împărtășeşti din binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai pierdut un pas în lucrarea lui Dumnezeu de a gestiona omul, care este pasul-cheie al schimbării și perfecționării. Și astfel, tu, un păcătos care tocmai a fost răscumpărat, eşti incapabil să primeşti direct moștenirea lui Dumnezeu.

Fragment din „Referitor la apelative și identitate” în Cuvântul Se arată în trup

Lucrarea zilelor de pe urmă este de a spune cuvinte. Mari schimbări pot fi produse în om cu ajutorul cuvintelor. Schimbările produse acum în acești oameni, după acceptarea acestor cuvinte, sunt mult mai mari decât cele făcute în oameni, după acceptarea semnelor și minunilor Epocii Harului. Căci, în Epoca Harului, demonii au fost alungați din om prin punerea mâinilor și prin rugăciune, însă firea pervertită din om a rămas încă. Omul a fost vindecat de boala lui și i-au fost iertate păcatele, dar, în ceea ce privește modul în care omul urma să fie curățat de firea satanică pervertită din interiorul lui, această lucrare trebuia încă să fie făcută. Omul a fost doar mântuit și i-au fost iertate păcatele pentru credința sa, dar natura păcătoasă a omului nu a fost distrusă și încă a rămas în el. Păcatele omului au fost iertate prin intermediul Dumnezeului întrupat, dar acest lucru nu înseamnă că omul nu mai are păcat în el. Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice pervertite a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa satanică pervertită, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea satanică pervertită și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă. La vremea în care Isus Își făcea lucrarea, cunoașterea omului despre El era încă nedeslușită și neclară. Omul a crezut întotdeauna că El este fiul lui David și L-a proclamat ca fiind un mare profet, Domnul binevoitor care a răscumpărat păcatele omului. Unii, prin puterea credinței lor, au fost vindecați doar prin atingerea marginii hainei Lui; cei orbi puteau să vadă și chiar și morții puteau să fie readuși la viață. Totuși, omul nu a fost capabil să descopere firea satanică pervertită, adânc înrădăcinată în el însuși și nici nu a știut cum să se descotorosească de aceasta. Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși ar putea intra în Rai după moarte, ceea ce înseamnă că ei au fost mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înţeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără a se îndrepta deloc spre schimbarea firii lor: astfel a fost natura omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu! Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l purifica pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să distrugă natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea pervertită a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firea pervertită a omului, determinându-l să practice potrivit căii celei drepte. Această etapă este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care furnizează, în mod direct, viață omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai profundă. Prin urmare, întruparea din zilele de pe urmă a completat semnificația întrupării lui Dumnezeu și a încheiat complet planul lui Dumnezeu de gestionare pentru mântuirea omului.

[…] În lucrarea din zilele de pe urmă, cuvântul este mai măreț decât manifestarea semnelor și minunilor, iar autoritatea cuvântului o depășește pe aceea a semnelor și minunilor. Cuvântul expune întreaga fire coruptă îngropată adânc în inima omului. Tu nu ai cum să o recunoști pe cont propriu. Când îți va fi dezvăluită înaintea ta prin cuvânt, tu, în mod firesc, vei veni să o descoperi; nu vei fi capabil să o negi și vei fi pe deplin convins. Nu este aceasta autoritatea cuvântului? Acesta este rezultatul obținut prin lucrarea cuvântului astăzi. Prin urmare, nu prin vindecarea bolii și alungarea demonilor poate omul fi pe deplin mântuit de păcatele sale și nici prin manifestarea semnelor și minunilor nu poate fi făcut complet întru totul. Autoritatea de a vindeca boala și de a alunga demoni îi dă doar har omului, dar trupul omului încă îi aparține Satanei, iar corupta fire satanică rămâne încă în interiorul omului. Cu alte cuvinte, ceea ce nu a fost curățat aparține încă păcatului și întinării. Doar după ce a fost curățat prin intermediul cuvântului, poate fi el câștigat de Dumnezeu și poate deveni un om sfânt. Când demonii au fost alungați din om, iar el a fost răscumpărat, aceasta a însemnat doar faptul că a fost smuls din mâinile Satanei și s-a întors la Dumnezeu. Totuși, fără a fi curățat sau schimbat de către Dumnezeu, el rămâne un om corupt. Întinarea, opoziția și răzvrătirea încă există în om; omul s-a întors la Dumnezeu doar prin răscumpărarea de către El, dar el nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu și este încă în stare să I se împotrivească și să-L trădeze. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture corupția și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu; iar prin folosirea cuvântului, ajunge să rafineze, să judece și să dezvăluie că toată necurăția, noțiunile, motivele și aspirațiile individuale din inima omului sunt complet revelate. Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat și iertat de păcate, se poate considera doar că Dumnezeu nu-Și aduce aminte de fărădelegile omului și nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăiește într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, corupta fire satanică. Aceasta este viața pe care o conduce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuiește și este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârșită, pentru că omul are încă o fire coruptă. De exemplu, când oamenii și-au dat seama că se trag din Moab, au făcut plângeri, au încetat să-și urmeze viața și au devenit absolut negativi. Nu arată aceasta că umanitatea încă este incapabilă să se supună pe deplin stăpânirii lui Dumnezeu? Nu este aceasta exact firea lor coruptă satanică? Când tu nu ai fost supus mustrării, mâinile ți-au fost ridicate mai sus decât toate celelalte, chiar și decât ale lui Isus. Iar voi ați strigat cu voce tare: „Fii un fiu preaiubit al lui Dumnezeu! Fii un intim al lui Dumnezeu! Mai degrabă am muri decât să ne plecăm Satanei! Revoltă-te împotriva vechiului Satana! Revoltă-te împotriva marelui balaur roșu! Fie ca marele balaur roșu să cadă în mod abject de la putere! Fie ca Dumnezeu să ne facă să fim compleți!” Plânsetele voastre au fost mai puternice decât toate celelalte. Dar apoi au venit vremurile mustrării și, încă o dată, firea coruptă a umanității a fost dezvăluită. Apoi, strigătele lor au încetat, iar hotărârea lor a slăbit. Aceasta este corupția omului; mai profundă decât păcatul, este ceva plantat de Satana și înrădăcinată adânc în om. Omului nu îi este ușor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte.

Fragment din „Taina întrupării (4)” în Cuvântul Se arată în trup

În zilele de pe urmă, Hristos folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca esența omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către esența omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Aceste metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot fi cuceriți și convinși pe deplin să I se supună lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu.

Fragment din „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” în Cuvântul Se arată în trup

Cei care pot rămâne neclintiţi în timpul lucrării de judecată şi mustrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de curățare – vor fi cei care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; prin urmare, cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Aceşti oameni care au fost obținuți, în cele din urmă, de Dumnezeu vor intra în odihna finală. Esența lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este de a curăța omenirea, iar acest lucru este pentru ziua odihnei finale. Altfel, întreaga omenire nu va putea să-și urmeze propria specie și să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de curăţare a lui Dumnezeu va curăța omenirea de păcate și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va aduce la lumină lucrurile nesupuse din mijlocul omenirii, separându-i astfel pe cei care pot fi salvați de cei care nu pot și pe cei care vor rămâne de cei care nu vor rămâne. Când lucrarea Sa se va termina, acei oameni care vor rămâne vor fi curățați și se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ, căci ei vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității; cu alte cuvinte, ei vor intra în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot rămâne vor suferi mustrarea și judecata, formele lor originale vor fi dezvăluite complet; după aceasta, ei toți vor fi distruși și, ca şi Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include acest tip de oameni; acești oameni nu sunt potriviți să intre în pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omul o vor împărți, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt cei răi, și nu sunt oameni drepți. […] Lucrarea Sa desăvârșită de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este făcută în întregime pentru a purifica pe deplin întreaga omenire, pentru ca El să poată aduce o întreagă omenire sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă lucrare a Sa. Este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare.

Fragment din „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună” în Cuvântul Se arată în trup

Cei care doresc să dobândească viața fără să se bazeze pe adevărul rostit de Hristos sunt cei mai ridicoli oameni de pe pământ, iar cei care nu acceptă calea vieții adusă de Hristos sunt pierduți în fantezie. Și astfel spun că acei oameni care nu-L acceptă pe Hristos din zilele de pe urmă vor fi mereu disprețuiți de Dumnezeu. Hristos este poarta omului către împărăție în timpul zilelor de pe urmă, pe care nimeni nu o poate ocoli. Nimeni nu poate fi desăvârșit de Dumnezeu decât prin Hristos. Crezi în Dumnezeu și astfel trebuie să accepți cuvintele Lui și să te supui căii Lui. Nu trebuie să te gândești doar la a obține binecuvântări fără să primești adevărul sau să accepți acordarea vieții. Hristos vine în timpul zilelor de pe urmă, astfel încât toți cei care cred cu adevărat în El pot să primească viața. Lucrarea Lui este de dragul închiderii vechii epoci și intrării în cea nouă și este cărarea ce trebuie luată de către toți cei care ar intra în noua epocă. Dacă nu ești capabil să Îl recunoști și, în schimb, Îl condamni, blasfemiezi sau chiar Îl persecuți, atunci ești sortit să arzi pentru eternitate și nu vei intra niciodată în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Hristos este Însuși expresia Sfântului Duh, expresia lui Dumnezeu și Cel căruia Dumnezeu I-a încredințat săvârșirea lucrării Lui pe pământ. Și astfel spun că dacă nu poți accepta tot ceea ce este săvârșit de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci blasfemiezi Duhul Sfânt. Pedeapsa care ar trebui să fie îndurată de toți cei care Îl blasfemiază pe Duhul Sfânt este evidentă pentru toată lumea. Și, de asemenea, spun că dacă te opui lui Hristos al zilelor de pe urmă și Îl negi, nu va fi nimeni care să suporte consecințele în numele tău. Mai mult decât atât, începând cu această zi, nu vei mai avea o altă șansă să obții aprobarea lui Dumnezeu; chiar dacă încerci să te răscumperi, nu vei mai privi niciodată chipul lui Dumnezeu. Deoarece Cel căruia I te opui nu este un om, ceea ce negi nu este o ființă firavă, ci Hristos. Ești conștient de această consecință? Nu ai făcut o greșeală mică, ci ai comis o crimă îngrozitoare. Astfel, sfătuiesc pe toată lumea să nu își arate colții în fața adevărului sau să critice cu nepăsare, deoarece doar adevărul îți poate aduce viața și doar adevărul îți poate permite să renaști și să privești fața lui Dumnezeu.

Fragment din „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.