Povestirea 2: Un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic

ianuarie 13, 2019

A fost odată un mic pârâu care cotea înainte și înapoi, ajungând în cele din urmă la poalele unui munte mare. Muntele bloca drumul micuțului pârâu, așa că pârâul i-a spus muntelui cu vocea sa mică și slabă: „Te rog, lasă-mă să trec. Stai în calea mea și îmi blochezi drumul înainte”. „Încotro te îndrepți?”, întrebă muntele. „Îmi caut casa”, răspunse pârâul. „Bine, dă-i drumul și treci peste mine!” Dar micul pârâu era prea slab și prea tânăr, deci nu avea cum să curgă peste un munte atât de mare. Putea doar să curgă în continuare la poalele muntelui…

Un vânt aspru bătu, cărând cu el nisip și grohotiș până unde era muntele. Vântul urlă la munte: „Lasă-mă să trec!” „Unde te duci?” întrebă muntele. „Vreau să mă duc în partea cealaltă a muntelui,” șuieră vântul ca răspuns. „Bine, dacă poți să treci prin mijloc, atunci te poți duce!” Vântul cel aspru șuieră încoace și încolo, dar, indiferent cât de furios bătea, nu putu trece prin brâul muntelui. Vântul obosi și se opri să se odihnească – iar pe partea cealaltă a muntelui începu să adie un vânt slab, mulțumindu-i pe oamenii de acolo. Acesta era salutul muntelui către oameni…

Pe malul mării, stropii oceanului se izbeau ușor de țărmul stâncos. Deodată, un val gigantic se înălță și mugi pe calea sa către munte. „Dă-te la o parte!” strigă valul gigantic. „Unde te duci?” întrebă muntele. Neputându-și opri înaintarea, marele val șuieră: „Îmi extind teritoriul! Vreau să-mi întind brațele!” „Bine, dacă poți să treci peste creasta mea, te voi lăsa să treci.” Marele val se dădu un pic în spate, apoi se ridică din nou spre munte. Dar, indiferent cât de mult încerca, nu reușea să treacă peste vârful muntelui. Nu avu de ales decât să se retragă încetișor înapoi spre mare…

Mii de ani, micul pârâu se scurse încet în jurul poalelor muntelui. Urmând indicațiile muntelui, micuțul pârâu ajunse înapoi acasă, unde se uni cu un râu care, la rândul său, se vărsă în mare. Sub îngrijirea muntelui, micuțul pârâu nu se rătăci niciodată. Pârâul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul de altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, vântul aspru a șuierat, așa cum îi era obiceiul. Încă venea adeseori să „viziteze” muntele, cu vârtejuri mari de nisip în bătaia rafalelor sale. A amenințat muntele, dar niciodată nu a răzbătut prin mijlocul lui. Vântul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul de altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, valul gigantic nu s-a oprit să se odihnească, ci a înaintat necontenit, extinzându-și fără încetare teritoriul. Șuiera și se urca iar și iar pe munte, dar muntele nu s-a clintit vreodată un centimetru. Muntele veghea marea și, astfel, creaturile mării se înmulțeau și se dezvoltau. Valul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul de altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Astfel se sfârșește povestirea noastră. În primul rând, spuneți-Mi, despre ce este această povestire? Mai întâi a fost un munte mare, un mic pârâu, un vânt aspru și un val gigantic. Ce s-a întâmplat în prima parte cu micul pârâu și cu marele munte? De ce am ales să vorbesc despre un munte și un pârâu? (Sub îngrijirea muntelui, pârâul nu s-a pierdut niciodată. S-au bazat unul pe altul.) Ați spune că muntele a protejat sau a obstrucționat micuțul pârâu? (L-a protejat.) Dar nu l-a obstrucționat? El și pârâul vegheau unul asupra altuia; muntele proteja pârâul și, totodată, îl obstrucționa. Muntele a protejat pârâul până când s-a vărsat în râu, dar totodată l-a împiedicat să curgă unde ar fi curs, provocând inundații și aducând oamenilor dezastre. Nu despre asta era pasajul? Protejând pârâul și blocându-l, muntele a ocrotit casele oamenilor. Micul pârâu s-a unit apoi cu râul la poalele muntelui și s-a revărsat în mare. Nu este aceasta regula care guvernează existența pârâului? Ce i-a îngăduit pârâului să se unească cu râul și cu marea? Nu a fost muntele? Pârâul se baza pe protecția muntelui și pe obstrucționarea lui. Așadar, nu este aceasta ideea principală? Vedeți în asta importanța munților pentru apă? A avut Dumnezeu scopul Lui când a făcut munții, și mari și mici? (Da.) Acesta pasaj scurt, cu nimic mai mult decât un mic pârâu și un mare munte, ne lasă să vedem valoarea și semnificația creării acestor două lucruri de către Dumnezeu; de asemenea, ne arată înțelepciunea și scopul Lui în cârmuirea asupra lor. Nu este așa?

Despre ce era vorba în a doua parte a povestirii? (Un vânt aspru și marele munte.) Este vântul un lucru bun? (Da.) Nu neapărat – uneori, vântul este prea puternic și provoacă dezastre. Cum te-ai simți dacă ar trebui să stai afară în vântul aspru? Depinde de cât de puternic este. Dacă ar fi un vânt de categoria 3 sau 4, ar fi tolerabil. Cel mult, o persoană ar avea probleme să-și țină ochii deschiși. Dar dacă vântul s-ar înteți și ar deveni un uragan, ai fi în stare să reziști? Nu ai fi. Așadar, este greșit ca oamenii să spună că vântul este mereu bun sau că este mereu rău, deoarece depinde de puterea acestuia. Așadar, care este funcția muntelui aici? Nu este să filtreze vântul? La ce anume reduce muntele vântul aspru? (La o adiere.) Acum, în mediul în care locuiesc oamenii, majoritatea lor au experimentat furtuni sau adieri ușoare? (Adieri ușoare.) Nu a fost acesta unul din scopurile lui Dumnezeu, una din intențiile Sale când a creat munții? Cum ar fi ca oamenii să trăiască într-un mediu în care nisipul ar zbura năvalnic în vânt, nestăvilit și nefiltrat? Nu cumva pământul năpăstuit de nisipul spulberat și de pietre ar fi de nelocuit? Pietrele ar putea lovi oamenii, iar nisipul ar putea să-i orbească. Vântul ar putea să facă oamenii să nu se mai țină pe picioare sau să-i ia pe sus în aer. Casele ar fi distruse și s-ar întâmpla tot felul de dezastre. Totuși, existența vântului aspru are o valoare? Am spus că e rău, deci oamenii ar putea simți că nu are valoare, dar este așa? Oare nu are el valoare odată ce s-a transformat într-o briză? De ce au nevoie oamenii mai mult când vremea e umedă sau sufocantă? Au nevoie de o adiere ușoară care să sufle ușor peste ei, pentru a-i răcori și a le limpezi capetele, pentru a le ascuți gândirea, pentru a le remedia și îmbunătăți starea de spirit. Acum, de exemplu, voi toți stați într-o încăpere cu mulți oameni și cu aer înăbușitor – de ce ați avea nevoie cel mai mult? (De o ușoară adiere.) A merge într-un loc unde aerul este tulbure și murdar poate să încetinească gândirea unei persoane, să-i reducă fluxul sanguin și să-i micșoreze limpezimea minții. Totuși, puțină mișcare și circulație ar împrospăta aerul, iar oamenii s-ar simți altfel în aerul proaspăt. Chiar dacă micul pârâu poate provoca dezastre, chiar dacă vântul cel aspru poate provoca dezastre, cât timp muntele este acolo, va transforma acel pericol într-o forță benefică oamenilor. Nu-i așa?

Despre ce era vorba în al treilea pasaj? (Marele munte și valul imens.) Marele munte și valul imens. Acest pasaj este ambientat pe malul mării, la poalele muntelui. Vedem muntele, oceanul împroșcând și un val imens. Ce este muntele pentru val în acest moment? (Un protector și o barieră.) Este atât protector, cât și barieră. Ca protector, împiedică marea să dispară, astfel încât creaturile ce trăiesc în ea să poată să se înmulțească și să prospere. Ca barieră, muntele împiedică apele mării să se reverse, să provoace dezastre și daune și să distrugă casele oamenilor. Așadar, putem spune că muntele este și barieră și protector.

Aceasta este semnificația interconexiunii dintre marele munte și micul pârâu, dintre marele munte și vântul aspru și dintre marele munte și valul imens; aceasta este semnificația faptului că se întăresc și se înfrânează unul pe altul și a coexistenței lor. Existența acestor lucruri create de Dumnezeu este guvernată de o regulă și o lege. Deci, ce fapte ale lui Dumnezeu ați văzut în această povestire? Oare Dumnezeu a ignorat toate aceste lucruri după ce le-a creat? A creat El reguli și a conceput modurile în care toate acestea să funcționeze doar ca să le ignore după aceea? Asta s-a întâmplat? (Nu.) Atunci, ce s-a întâmplat? Dumnezeu deține în continuare controlul. El controlează apa, vântul și valurile. Nu le lasă să o ia razna, după cum nu le lasă să provoace vătămări sau să distrugă casele în care trăiesc oamenii. Datorită acestui lucru, oamenii pot continua să trăiască, să se înmulțească și să prospere pe pământ. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El plănuise deja regulile existenței. Când Dumnezeu a făcut fiecare lucru, El S-a asigurat că avea să aducă foloase umanității și a preluat controlul asupra acestuia, astfel încât să nu deranjeze omenirea sau să provoace dezastre. Dacă nu ar fi existat gestionarea lui Dumnezeu, apele nu s-ar revărsa nestăvilite? Nu ar sufla vântul nestăvilit? Oare vântul și apa urmează regulile? Dacă Dumnezeu nu le-ar gestiona, nicio regulă nu le-ar guverna, iar vântul ar șuiera și apele ar fi nestăvilite și ar provoca inundații. Dacă valul ar fi fost mai înalt decât muntele, marea ar mai putea exista? Nu ar putea. Dacă muntele nu ar fi mai înalt decât valul, marea nu ar exista, iar muntele și-ar pierde valoarea și semnificația.

Vedeți înțelepciunea lui Dumnezeu în aceste două povestiri? Dumnezeu a creat tot ceea ce există și El este suveranul a tot ceea ce există; El le gestionează și le aprovizionează pe toate și, în toate lucrurile, El vede și scrutează fiecare cuvânt și acțiune a tot ceea ce există. Tot la fel, Dumnezeu vede și scrutează fiecare colț al vieții omenești. Așadar, El cunoaște îndeaproape fiecare detaliu a tot ceea ce există în cadrul creației Sale, de la funcția fiecărui lucru, la natura și regulile de supraviețuire, până la semnificația vieții lui și valoarea existenței lui, toate acestea Îi sunt în întregime cunoscute lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat toate lucrurile – credeți că El trebuie să studieze regulile ce le guvernează? Are Dumnezeu nevoie să studieze cunoașterea umană sau știința pentru a învăța despre ele și a le înțelege? (Nu.) Există cineva în toată omenirea atât de învățat și erudit încât să înțeleagă toate lucrurile pe care le face Dumnezeu? Nu există, corect? Există vreun astronom sau biolog care să înțeleagă cu adevărat regulile după care trăiesc și cresc toate lucrurile? Pot ei înțelege cu adevărat valoarea existenței fiecărui lucru? (Nu pot.) Asta este din cauză că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și, oricât de mult sau de profund studiază omenirea această cunoaștere sau oricât de mult timp se străduiește să o învețe, nu vor putea niciodată să priceapă taina ori scopul pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile. Nu așa stau lucrurile? Din discuția noastră de până acum, simțiți că ați dobândit o înțelegere parțială a adevăratei semnificații a propoziției „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da.) Știam că atunci când aveam să discut acest subiect – Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor – mulți oameni se vor gândi imediat la o altă frază: „Dumnezeu este adevărul și Dumnezeu Își folosește cuvântul pentru a ne aproviziona”, și la nimic altceva dincolo de nivelul acestui subiect. Unii ar putea simți chiar că aprovizionarea de către Dumnezeu cu cele necesare vieții omenești, cu hrană și băutură și toate necesitățile zilnice nu contează ca aprovizionare a omului de către El. Nu sunt unii care simt așa? Totuși, nu este oare evidentă intenția lui Dumnezeu pentru creația Sa – de a îngădui omenirii să existe și să trăiască normal? Dumnezeu menține mediul în care trăiesc oamenii și El aprovizionează toate lucrurile de care are nevoie omenirea pentru a supraviețui. Mai mult, El gestionează și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Toate acestea îi permit omenirii să trăiască și să prospere și să se înmulțească normal; este modul prin care Dumnezeu aprovizionează toată creația și omenirea. Nu-i adevărat că oamenii trebuie să recunoască și să înțeleagă aceste lucruri? Poate unii ar spune: „Acest subiect este prea îndepărtat de cunoașterea noastră despre adevăratul Dumnezeu Însuși și noi nu vrem să știm asta, deoarece nu trăim doar cu pâine ci, în schimb, trăim după cuvântul lui Dumnezeu”. Este corectă această înțelegere? (Nu.) De ce este incorectă? Puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu dacă aveți doar cunoașterea lucrurilor pe care le-a spus Dumnezeu? Dacă acceptați doar lucrarea Lui și Îi acceptați judecata și mustrarea, puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu? Dacă voi cunoașteți doar o mică parte a firii lui Dumnezeu, o mică parte a autorității lui Dumnezeu, ați considera că este de ajuns pentru a dobândi o înțelegere a lui Dumnezeu? (Nu.) Acțiunile lui Dumnezeu au început cu creația tuturor lucrurilor și continuă și azi – acțiunile Lui sunt evidente tot timpul și în orice clipă. Dacă oamenii cred că Dumnezeu există doar pentru că El a ales un grup de oameni asupra cărora să lucreze și pe care să-i mântuiască și că niciun alt lucru nu are de-a face cu Dumnezeu, nici autoritatea Lui, statutul Său, nici acțiunile Lui, poate fi aceasta considerată o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Oamenii care au această așa-zisă „cunoaștere a lui Dumnezeu” au doar o viziune unilaterală, conform căreia limitează faptele Sale la un grup de oameni. Este aceasta o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Nu cumva acești oameni, cu genul acesta de cunoaștere, neagă creația tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și stăpânirea Sa asupra lor? Unii oameni nu vor să acorde atenție acestui lucru, gândindu-se în schimb: „Nu am văzut stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Ideea este ceva prea îndepărtat de mine și nu mă interesează să înțeleg. Dumnezeu face ce vrea El și asta nu are nimic de-a face cu mine. Eu doar accept conducerea lui Dumnezeu și cuvântul Său, astfel încât să pot fi mântuit și desăvârșit de către El. Nimic altceva nu contează pentru mine. Regulile pe care le-a făcut Dumnezeu când a creat toate lucrurile și ce face El pentru a asigura nevoile lor și ale omenirii nu au legătură cu mine”. Ce e cu modul acesta de a vorbi? Nu este un act de răzvrătire? Există cineva printre voi cu o asemenea înțelegere? Știu, chiar dacă nu spuneți asta, că foarte mulți dintre voi gândesc în felul acesta. Acest tip de persoane conformiste privesc totul din propriul punct de vedere „spiritual”. Vor doar să-L limiteze pe Dumnezeu la Biblie, să-L limiteze pe Dumnezeu la cuvintele pe care le-a rostit, la semnificația derivată din cuvântul literal scris. Nu vor să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu și nu doresc ca El să-Și distragă atenția făcând alte lucruri. Acest tip de gândire este copilărească și este, de asemenea, exagerat de religioasă. Pot oamenii care au aceste puncte de vedere să-L cunoască pe Dumnezeu? Ar fi foarte greu ca ei să-L cunoască pe Dumnezeu. Astăzi am spus două povestiri, fiecare adresându-se unui aspect diferit. Ați putea simți, dat fiind că tocmai ați intrat în contact cu ele, că sunt profunde sau oarecum abstracte, dificil de priceput și înțeles. Ar putea fi greu să le conectați cu acțiunile lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși. Totuși, toate acțiunile lui Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut în cadrul creației și în toată omenirea ar trebui cunoscut, clar și precis, de fiecare persoană, de toți cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu. Această cunoaștere îți va da certitudine în credința ta în adevărata existență a lui Dumnezeu. Totodată, îți va da o cunoaștere exactă a înțelepciunii lui Dumnezeu, a puterii Lui și a modului în care El asigură nevoile tuturor lucrurilor. Îți va permite să concepi clar existența adevărată a lui Dumnezeu și să vezi că aceasta nu e ficțională, nu e un mit, nu e vagă, nu este o teorie și cu siguranță nu este doar un fel de consolare spirituală, ci există cu adevărat. Mai departe, le va permite oamenilor să știe că Dumnezeu a aprovizionat întotdeauna toată creația și omenirea; El face asta în propriul Lui mod și în concordanță cu propriul Său ritm. Așadar, tocmai datorită faptului că Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a dat reguli, fiecare dintre acestea este capabil, așa cum a prestabilit El, să-și îndeplinească sarcinile alocate, să-și îndeplinească responsabilitățile și să-și joace propriile roluri. Predeterminat de El, fiecare lucru are propriul folos în serviciul omenirii și în spațiul și mediul în care trăiesc oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut astfel, iar omenirea nu ar fi avut un asemenea mediu de locuit, atunci ar fi imposibil ca omenirea să creadă în Dumnezeu sau să-L urmeze. Totul s-ar reduce doar la vorbărie goală. Nu este așa?

Să mai aruncăm o privire asupra povestirii despre marele munte și micul pârâu. Care este funcția muntelui? Lucrurile vii prosperă pe munte, așa că existența acestuia are valoare intrinsecă, și, de asemenea, el blochează micul pârâu, împiedicându-l să se reverse oriunde vrea și să aducă oamenilor dezastre. Nu așa stau lucrurile? Muntele există în propriul fel de a fi, permițând nenumăratelor lucruri vii de pe el să prospere – copacii și ierburile și toate celelalte plante și animale de pe munte. De asemenea, direcționează cursul micului pârâu – muntele adună apele pârâului și le călăuzește natural în jurul poalelor lui, unde se pot vărsa în râu și, în cele din urmă, în mare. Aceste reguli nu au avut loc în mod natural, ci au fost special implementate de Dumnezeu la momentul creației. Cât despre marele munte și vântul aspru, muntele are, de asemenea, nevoie de vânt. Muntele are nevoie ca vântul să mângâie lucrurile vii ce trăiesc pe el și, în același timp, muntele restrânge tăria cu care vântul aspru suflă, astfel încât să nu bată nestăvilit. Această regulă întruchipează, într-o anumită privință, datoria marelui munte; așadar, această regulă privind datoria muntelui a luat formă de una singură? (Nu.) Ea a fost făcută de Dumnezeu. Marele munte are propria datorie și vântul aspru are, de asemenea, propria datorie. Acum, să revenim la marele munte și valul uriaș. Fără existența muntelui, ar găsi oare apa de una singură o direcție de curgere? (Nu.) Apa ar inunda. Muntele are propria sa valoare existențială ca munte, iar marea are propria sa valoare existențială ca mare; totuși, în împrejurările în care pot să existe împreună în mod normal și nu interferează unul cu altul, acestea se și restricționează unul pe altul – marele munte limitează marea, astfel încât să nu inunde, protejând în acest fel casele oamenilor, iar asta îi permite mării să îngrijească viețuitoarele ce sălășluiesc în ea. Acest peisaj a apărut de la sine? (Nu.) A fost creat tot de către Dumnezeu. Vedem în aceste imagini că atunci când a creat universul, El a predeterminat unde avea să stea muntele, pe unde avea să curgă pârâul, din ce direcție avea să înceapă să bată vântul aspru și încotro avea să se ducă, precum și cât de înalte ar trebui să fie valurile imense. Toate aceste lucruri cuprind intențiile și scopul lui Dumnezeu – ele sunt faptele Lui. Acum, poți vedea că faptele lui Dumnezeu sunt prezente în toate lucrurile? (Da.)

Care este scopul discuției noastre despre aceste lucruri? Este oare pentru a-i face pe oameni să studieze regulile după care Dumnezeu a creat toate lucrurile? Este pentru a încuraja interesul pentru astronomie și geografie? (Nu.) Atunci care este? Este de a-i face pe oameni să înțeleagă faptele lui Dumnezeu. Din acțiunile lui Dumnezeu, oamenii pot afirma și verifica faptul că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor. Dacă poți să înțelegi asta, atunci vei fi cu adevărat capabil să confirmi locul lui Dumnezeu în inima ta și vei putea să confirmi că Dumnezeu este Dumnezeu Însuși, unicul, Creatorul cerului și pământului și al tuturor lucrurilor. Așadar, este util înțelegerii tale despre Dumnezeu să cunoști regulile tuturor lucrurilor și să cunoști faptele lui Dumnezeu? (Da.) Cât de util este? În primul rând, când ai înțeles faptele lui Dumnezeu, poți să mai fii interesat de astronomie și geografie? Poți să mai ai inima unui sceptic și să te îndoiești că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor? Poți să mai ai inima unui cercetător și să te îndoiești că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor? (Nu.) Când ai confirmat că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor și ai înțeles unele reguli ale creației Sale, vei crede cu adevărat în inima ta că Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile? (Da.) Aici, „aprovizionează” are o semnificație anume ori este folosit cu referire la o circumstanță specifică? „Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile” este o propoziție cu un înțeles foarte larg și o aplicabilitate foarte largă. Dumnezeu nu doar îi aprovizionează pe oameni cu mâncarea și băutura de zi cu zi; El aprovizionează omenirea cu tot ceea ce are nevoie, inclusiv tot ceea ce oamenii pot vedea, dar și lucruri pe care nu le pot vedea. Dumnezeu sprijină, gestionează și conduce acest mediu de trai, care este esențial pentru omenire. Adică, indiferent de mediul de care omenirea are nevoie pentru fiecare anotimp, Dumnezeu l-a pregătit. Dumnezeu gestionează, de asemenea, tipul de aer sau temperatura, astfel încât să fie potrivite pentru existența umană. Aceste reguli care guvernează toate lucrurile nu au loc de la sine sau întâmplător; ele sunt rezultatul suveranității lui Dumnezeu și al faptelor Sale. Dumnezeu Însuși este sursa tuturor acestor reguli și sursa vieții tuturor lucrurilor. Indiferent dacă tu crezi sau nu acest lucru, indiferent dacă îl poți vedea sau nu, dacă îl înțelegi sau nu, rămâne un fapt dovedit și incontestabil.

Știu că marea majoritate a oamenilor au credință doar în cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu care sunt incluse în Biblie. Pentru o mică parte din oameni, Dumnezeu Și-a dezvăluit faptele și le-a îngăduit acestora să vadă valoarea existenței Lui. De asemenea, El i-a lăsat să aibă o oarecare înțelegere a statutului Său și a confirmat realitatea existenței Sale. Totuși, pentru mult mai mulți oameni, faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile și că El gestionează și aprovizionează toate lucrurile pare vag sau ambiguu; astfel de oameni pot chiar să mențină o atitudine de îndoială. Această atitudine îi face pe oameni să creadă mereu că regulile lumii naturale s-au format spontan, că schimbările, transformările și fenomenele naturii și chiar legile ce le guvernează au luat naștere de la natura însăși. Oamenii nu pot concepe în inimile lor cum Dumnezeu a creat toate lucrurile și cum domnește asupra lor; nu pot înțelege cum Dumnezeu gestionează și aprovizionează toate lucrurile. Datorită limitărilor acestei premise, oamenii nu pot crede că Dumnezeu a creat, conduce și aprovizionează toate lucrurile; chiar și cei care cred se limitează în credința lor la Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției. Ei cred că faptele lui Dumnezeu, precum și proviziile Lui pentru omenire sunt exclusiv pentru aleșii Săi. Asta e ceva ce chiar urăsc să văd și care provoacă foarte multă durere, deoarece, chiar în timp ce omenirea se bucură de tot ce aduce Dumnezeu, ea neagă tot ce face de El și tot ceea ce El îi dă. Oamenii doar cred că cerul și pământul și toate lucrurile sunt guvernate de propriile reguli naturale și de propriile legi naturale pentru supraviețuire și că sunt fără niciun conducător care să le controleze sau fără un suveran care să le aprovizioneze și să le țină. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, poate nu crezi că toate acestea sunt faptele Sale; într-adevăr, acesta este unul din lucrurile cel mai des neglijate de către orice credincios în Dumnezeu, de toți cei care acceptă cuvântul lui Dumnezeu și toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Așadar, imediat ce Eu încep să discut ceva ce nu are legătură cu Biblia sau cu așa-zisa terminologie spirituală, unii oameni se plictisesc, se satură sau chiar se simt inconfortabil. Ei simt că ale Mele cuvinte par fără legătură cu oamenii spirituali și lucrurile spirituale. Acesta este un lucru teribil. Când este vorba de cunoașterea faptelor lui Dumnezeu, chiar dacă nu menționăm astronomia, nici nu cercetăm geografia sau biologia, noi trebuie totuși să înțelegem suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, trebuie să știm că El aprovizionează toate lucrurile și că El este sursa tuturor lucrurilor. Aceasta este o lecție necesară și una care trebuie studiată. Cred că Mi-ați înțeles cuvintele, da?

Cele două povestiri pe care tocmai le-am spus, chiar dacă puțin neobișnuite ca și conținut și mod de exprimare, așa cum au fost relatate, într-un mod oarecum special, au fost încercarea Mea de a folosi un limbaj direct și o abordare simplă ca să vă ajut să dobândiți și să acceptați ceva mai profund. Acesta a fost singurul Meu țel. În aceste povestioare și în imaginile pe care le zugrăvesc, Eu am vrut să vedeți și să credeți că Dumnezeu este suveran asupra întregii creații. Scopul narării acestor povestiri este de a vă permite să vedeți și să știți faptele infinite ale lui Dumnezeu în limitele finite ale unei povestiri. Cât despre când o să realizați și o să atingeți pe deplin acest rezultat în voi înșivă – acest lucru depinde de propriile experiențe și de căutarea proprie. Dacă ești cineva care urmărește adevărul și caută să-L cunoască pe Dumnezeu, atunci aceste lucruri vor servi ca o aducere-aminte și mai puternică; îți vor oferi o conștientizare mai profundă, o claritate în înțelegerea ta, ceea ce te va apropia treptat de faptele propriu-zise ale lui Dumnezeu, o apropiere care va fi fără distanță și fără greșeală. Totuși, dacă nu ești o persoană care caută să-L cunoască pe Dumnezeu, atunci aceste povestiri nu vă pot face niciun rău. Considerați-le pur și simplu povestiri adevărate.

Ați dobândit vreo înțelegere ceva din aceste două povestiri? În primul rând, sunt aceste două povestiri separate de discuțiile noastre precedente despre grija lui Dumnezeu pentru omenire? Există vreo conexiune inerentă? Este adevărat că în aceste două povestiri vedem faptele lui Dumnezeu și considerația profundă pe care o are pentru tot ceea ce plănuiește pentru omenire? Este adevărat că tot ceea ce face Dumnezeu și toate ceea ce gândește El este de dragul existenței omenirii? (Da.) Nu sunt oare grija și considerația atentă a lui Dumnezeu pentru omenire foarte evidente? Omenirea nu trebuie să facă nimic. Dumnezeu a pregătit pentru oameni aerul – tot ce trebuie să facă este să-l respire. Legumele și fructele pe care ei le mănâncă sunt ușor disponibile. De la nord la sud, de la est la vest, fiecare regiune are propriile resurse naturale. Diferite recolte și fructe și legume regionale au fost toate pregătite de Dumnezeu. Vorbind de mediul înconjurător mai mare, Dumnezeu a făcut toate lucrurile să se consolideze reciproc, să fie interdependente, să se întărească și să se înfrâneze reciproc și să coexiste. Aceasta este metoda și regula Sa pentru a menține supraviețuirea și existența tuturor lucrurilor; astfel, omenirea a putut să crească în siguranță și serenitate în acest mediu de trai, să se înmulțească de la o generație la următoarea chiar până în ziua de azi. Altfel spus, Dumnezeu aduce echilibru mediului natural. Dacă Dumnezeu nu ar deține suveranitatea și controlul, atunci mediul, chiar să fi fost tot creat de Dumnezeu, ar fi dincolo de capacitatea cuiva de a-l menține și de a-l ține în echilibru. În unele locuri nu este aer, iar oamenii nu pot supraviețui acolo. Dumnezeu nu îți va îngădui să mergi acolo. Așa că să nu treci de limitele cuvenite. Acest lucru este pentru protecția omenirii – există unele mistere în asta. Fiecare aspect al mediului înconjurător, lungimea și lățimea pământului, fiecare creatură de pe pământ – atât vie, cât și moartă – a fost concepută și pregătită de Dumnezeu dinainte. De ce este nevoie de cutare lucru? De ce altul este inutil? Care este scopul în a avea un anume lucru aici, iar altul ar trebui să fie acolo? Dumnezeu S-a gândit deja bine la toate acestea și nu este nevoie ca oamenii să se gândească la ele. Există unii oameni nesăbuiți care se gândesc mereu să mute munții, dar în loc să facă asta, de ce să nu se mute la câmpie? Dacă nu-ți plac munții, de ce locuiești lângă ei? Nu este prostesc? Ce s-ar întâmpla dacă ai muta acel munte? Ar veni uragane și valuri uriașe, iar casele oamenilor ar fi distruse. Nu ar fi acesta un lucru prostesc? Oamenii sunt în stare doar să distrugă. Ei nu pot nici măcar să întrețină singurul loc pe care-l au pentru a trăi și, totuși, vor să aprovizioneze toate lucrurile. Acest lucru este imposibil.

Dumnezeu îi permite omului să gestioneze toate lucrurile și să domnească peste ele, dar face omul o treabă bună? Omul distruge orice poate. Nu doar că nu e capabil să păstreze în condiția originară tot ceea ce a creat Dumnezeu – el a făcut contrariul și a distrus creația lui Dumnezeu. Omenirea a mutat munții, a revendicat pământul din mări și a transformat câmpiile în deșerturi unde nu poate trăi nimeni. Și totuși, tocmai în deșert, omul a făcut industrii și a construit baze nucleare, semănând pretutindeni distrugerea. Acum râurile nu mai sunt râuri, marea nu mai este mare… Odată ce omenirea a stricat echilibrul mediului natural și regulile lui, ziua dezastrului și a morții sale nu este departe; este inevitabilă. Când va veni dezastrul, oamenii vor ști cât de prețios este tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei și cât este de important pentru omenire. Pentru om, să trăiască într-un mediu înconjurător unde ploaia și vânturile vin la timp este ca și când ar fi în paradis. Oamenii nu-și dau seama că este o binecuvântare, dar în momentul în care vor pierde totul, vor vedea cât de rar și prețios este. Și odată ce s-a dus, cum ar putea cineva să obțină totul înapoi? Ce ar putea face oamenii, dacă Dumnezeu nu ar fi dispus să creeze totul din nou? Există vreun lucru pe care l-ați putea face? De fapt, există ceva ce puteți face. Este foarte simplu – când vă voi spune despre ce este vorba, veți ști imediat că e posibil. Cum de s-a găsit omul în starea existențială de acum? Este din cauza lăcomiei și distrugerii omului? Dacă omul încetează această distrugere, nu se va îndrepta treptat mediul său de trai? Dacă Dumnezeu nu face nimic, dacă Dumnezeu nu mai dorește să facă nimic pentru omenire – adică, dacă El nu intervine în această chestiune – atunci cea mai bună soluție pentru omenire ar fi să oprească toată distrugerea și să îngăduie mediului său de trai să se întoarcă la starea naturală. A termina cu toată această distrugere înseamnă a opri această jefuire și devastare a lucrurilor create de Dumnezeu. Asta va permite mediului în care trăiește omul să-și revină treptat, pe când eșecul în a face asta ar duce la un mediu din ce în ce mai odios a cărui distrugere s-ar accelera cu timpul. Este simplă soluția Mea? Este simplă și realizabilă, nu-i așa? Într-adevăr simplă, și este realizabilă pentru unii oameni – dar este realizabilă pentru marea majoritate a oamenilor de pe pământ? (Nu, nu este.) Măcar pentru voi, este realizabilă? (Da.) Ce vă face să spuneți „da”? Se poate spune că este pe temelia înțelegerii faptelor lui Dumnezeu? Se poate spune că această condiție înseamnă a se supune suveranității și planului lui Dumnezeu? (Da.) Există un mod de a schimba lucrurile, dar nu acesta este subiectul pe care îl discutăm acum. Dumnezeu este responsabil pentru fiecare viață omenească și El este responsabil până la capăt. Dumnezeu te aprovizionează și, chiar dacă în acest mediul distrus de Satana te-ai îmbolnăvit, ai fost abuzat sau afectat de poluare, nu contează – Dumnezeu te va aproviziona și te va lăsa să trăiești în continuare. Ar trebui să aveți credință în asta. Dumnezeu nu va îngădui cu ușurință pierderea unei vieți omenești.

Ați ajuns acum să simțiți ceva din importanța recunoașterii faptului că „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da, am ajuns.) Ce sentimente aveți? Spuneți-Mi. (În trecut, nu ne-am gândit niciodată să conectăm munții, marea și lacurile cu acțiunile lui Dumnezeu. Până nu am auzit părtășia lui Dumnezeu de astăzi, nu înțelegeam că aceste lucruri au în ele faptele și înțelepciunea lui Dumnezeu; vedem că, încă de când Dumnezeu a început creația tuturor lucrurilor, El impregnase deja fiecare lucru cu un destin și cu bunăvoința Lui. Toate lucrurile se întăresc reciproc și sunt interdependente, iar omenirea este beneficiarul final. Ceea ce am auzit astăzi ni se pare foarte proaspăt și nou – am simțit cât de reale sunt acțiunile lui Dumnezeu. În lumea reală, în viețile noastre de zi cu zi și în confruntarea cu toate lucrurile, vedem că așa este.) Ați văzut cu adevărat, nu-i așa? Dumnezeu nu aprovizionează omenirea fără un fundament solid; provizia de la El nu înseamnă doar câteva cuvinte scurte. Dumnezeu a făcut atât de mult, și chiar și lucrurile pe care nu le vezi sunt toate pentru beneficiul tău. Omul trăiește în acest mediu, în mijlocul tuturor lucrurilor create de Dumnezeu pentru el, unde oamenii și toate lucrurile depind unul de altul. De exemplu, plantele elimină gazul care purifică aerul, iar oamenii respiră aerul purificat și beneficiază de el; totuși, unele plante sunt otrăvitoare pentru oameni, pe când alte plante sunt antidot pentru ele. Aceasta este o minune a creației lui Dumnezeu! Dar haideți să lăsăm acest subiect deocamdată; astăzi, discuția noastră a fost în principal despre coexistența omului cu restul creației, fără de care omul nu poate trăi. Care este importanța creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu? Omul nu poate trăi fără celelalte lucruri, așa cum omul are nevoie de aer ca să trăiască – dacă ai fi plasat într-un vid, ai muri curând. Acesta este un principiu foarte simplu care arată că omul nu poate exista separat de restul creației. Așadar, ce fel de atitudine ar trebui să aibă omul față de toate lucrurile? Să le prețuiască, să le protejeze, să le folosească eficient, să nu le distrugă, să nu le irosească și să nu le schimbe dintr-un capriciu, pentru că toate lucrurile sunt de la Dumnezeu și sunt provizia Lui pentru omenire, iar omenirea trebuie să le trateze conștiincios.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger