Când, în Epoca Harului, Dumnezeu S-a întors la al treilea Cer, lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a întregii omeniri se mutase deja, de fapt, în actul său final. Tot ceea ce a rămas pe pământ a fost crucea pe care a purtat-o Isus, pânza subțire în care a fost înfășurat Isus, coroana de spini și haina stacojie pe care Isus le-a purtat (acestea au fost obiecte pe care evreii le-au folosit pentru a-L ridiculiza). Adică, lucrarea răstignirii lui Isus a provocat zarvă un timp și apoi s-a liniștit. De atunci, ucenicii lui Isus au început să ducă mai departe lucrarea Lui, păstorind și udând în bisericile de pretutindeni. Conținutul lucrării lor a fost acesta: să se pocăiască toți oamenii, să-și recunoască păcatele și să fie botezați; toți apostolii răspândind povestea neștiută a răstignirii lui Isus și ceea ce s-a întâmplat de fapt; întreaga lume neputând să se abțină să cadă înaintea lui Isus pentru a-și recunoaște păcatele și, în plus, apostolii răspândind pretutindeni cuvintele pe care le-a spus Isus și legile și poruncile pe care El le-a stabilit. Din acel punct, a început zidirea bisericilor în Epoca Harului. Ceea ce a spus Isus, în timpul acelei epoci, s-a concentrat, de asemenea, pe viața omului și pe voia Tatălui Ceresc. Doar pentru că epocile sunt diferite, multe dintre acele discursuri și practici diferă mult de cele de astăzi. Dar esența ambelor este aceeași. Ambele nu sunt nimic mai mult sau mai puțin decât lucrarea în trup a Duhului lui Dumnezeu. Acel fel de lucrare și acele cuvinte au continuat până astăzi și, de aceea, ceea ce este încă împărtășit în bisericile religioase de astăzi este un lucru de felul acesta și este complet neschimbat. Când lucrarea lui Isus s-a încheiat, calea cea dreaptă a lui Isus Hristos punea stăpânire pe pământ, dar Dumnezeu a început planurile pentru o altă etapă a lucrării Sale, problema întrupării în zilele de pe urmă. Pentru om, răstignirea lui Dumnezeu a încheiat lucrarea întrupării lui Dumnezeu, a răscumpărat întreaga omenire și I-a permis Lui să apuce cheia Infernului. Toată lumea crede că lucrarea lui Dumnezeu a fost pe deplin realizată. În realitate, pentru Dumnezeu, doar o mică parte a lucrării Sale a fost realizată. El doar a răscumpărat omenirea; El nu a cucerit omenirea, cu atât mai puțin a schimbat urâciunea lui Satana în om. De aceea, Dumnezeu spune: „Deși trupul Meu întrupat a trecut prin durerea morții, acela nu a fost întregul scop al întrupării Mele. Isus este Fiul Meu preaiubit și a fost pironit pe cruce pentru Mine, dar El nu a încheiat pe deplin lucrarea Mea. El a făcut doar o parte din ea”. Astfel, Dumnezeu a început a doua rundă de planuri pentru a continua lucrarea întrupării. Intenția finală a lui Dumnezeu este să desăvârșească și să-i câștige pe toți cei salvați de mâinile lui Satana și, de aceea, Dumnezeu S-a pregătit din nou să riște pericole pentru a veni în trup. Lucrul la care se referă „întruparea” este că trupul nu aduce cu El slava (deoarece lucrarea lui Dumnezeu nu este încă terminată), ci El Se arată în identitatea Fiului preaiubit și El este Hristosul, de care Dumnezeu este foarte mulțumit. De aceea, se spune că acest lucru riscă să fie periculos. Trupul întrupat are o putere diminutivă și puterea Lui e total diferită de autoritatea Tatălui din ceruri; iar El îndeplinește doar lucrarea de slujire a trupului, îndeplinind lucrarea și însărcinarea dată de Dumnezeu Tatăl, fără să Se implice în altă lucrare. El realizează doar o parte a lucrării. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu este numit „Hristos” la venirea pe pământ. Acesta este înțelesul cuprins. Motivul pentru care se spune că venirea este însoțită de ispite, se datorează faptului că se realizează un singur proiect de lucrare. În plus, motivul pentru care Dumnezeu Tatăl Îl numește doar „Hristos” și „Fiu preaiubit” și nu I-a dat Lui toată slava este tocmai pentru că trupul întrupat vine să facă un singur proiect de lucrare, nu să-L reprezinte pe Tatăl în Cer, ci, mai degrabă, să împlinească lucrarea de slujire a Fiului preaiubit. Când Fiul preaiubit finalizează întreaga însărcinare pe care a acceptat-o pe umerii Săi, Tatăl Îi va da slavă deplină împreună cu identitatea de Tată. Se poate spune că aceasta este regula cerească. Deoarece Cel care vine în trup și Tatăl din Cer se află în două împrejurări diferite, Cei doi doar Se privesc Unul pe Celălalt în Duh, Tatăl urmărindu-L pe Fiul preaiubit, dar Fiul neputând să-L vadă pe Tatăl de la depărtare. Tocmai pentru că funcția trupului este prea mică și El are potențialul de a fi ucis în orice moment, se spune că această venire este însoțită de un mare pericol. Acesta este echivalentul faptului că Dumnezeu a renunțat încă o dată la Fiul Său preaiubit și L-a pus în gura tigrului. Dumnezeu L-a pus în locul în care Satana este cel mai prezent, punându-I viața în pericol. Chiar și într-o astfel de strâmtorare, Dumnezeu încă L-a înmânat pe Fiul Său preaiubit oamenilor dintr-un loc întinat, destrăbălat pentru ca ei „să-L crească”. Acest lucru se datorează faptului că este singura cale pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie pe deplin rațională și unicul mod de a împlini toate dorințele lui Dumnezeu Tatăl și de a realiza ultima parte a lucrării Sale în rândul omenirii. Isus a realizat doar o etapă a lucrării lui Dumnezeu Tatăl. Din cauza barierei trupului întrupat și a diferențelor în lucrarea realizată, Isus Însuși nu știa că va exista o a doua întoarcere în trup. Prin urmare, niciun exeget sau profet biblic nu a îndrăznit să profețească clar că Dumnezeu Se va întrupa din nou în zilele de pe urmă, adică El va veni din nou în trup pentru a face a doua parte a lucrării Sale în trup. De aceea, nimeni nu-și dă seama că Dumnezeu S-a ascuns în trup, începând cu mult timp în urmă. Nu e de mirare, întrucât abia după Isus ce a înviat și S-a înălțat la cer, El a acceptat această însărcinare, prin urmare nu există o profeție clară despre a doua întrupare a lui Dumnezeu și este de neconceput pentru mintea umană. În toate numeroasele cărți de profeții din Biblie, nu există cuvinte care să menționeze clar acest lucru. Dar când Isus a venit să lucreze, existase deja o profeție clară care spunea că o fecioară va avea un prunc și va da naștere unui fiu, ceea ce înseamnă că El a fost conceput prin Duhul Sfânt. Cu toate acestea, Dumnezeu încă a spus că viața era la risc. Atunci, ce spune aceasta despre ziua de azi? Nu este de mirare că Dumnezeu spune că întruparea, de data aceasta, prezintă riscuri de mii de ori mai mari decât cele din Epoca Harului. În multe locuri, Dumnezeu a profețit, câștigând astfel, un grup de biruitori în țara Sinim. La Răsăritul lumii sunt câștigați biruitorii, așadar locul unde pășește Dumnezeu la a doua Sa întrupare este, fără îndoială, țara Sinim, exact acolo unde marele balaur roșu stă încolăcit. Acolo, Dumnezeu îi va câștiga pe descendenții marelui balaur roșu, astfel încât acesta să fie complet înfrânt și rușinat. Dumnezeu vrea să-i trezească pe acești oameni care suferă profund, să-i trezească complet și să-i facă să iasă din ceață și să-l respingă pe marele balaur roșu. Dumnezeu vrea să-i trezească din visul lor, să-i facă să cunoască esența marelui balaur roșu, să-și dea toată inima lor lui Dumnezeu, să se ridice de sub opresiunea forțelor întunecate, să se ridice la Răsăritul lumii și să devină dovada biruinței lui Dumnezeu. Doar atunci, Dumnezeu va câștiga slavă. Doar din acest motiv, Dumnezeu a adus lucrarea care s-a încheiat în Israel în țara în care stă încolăcit marele balaur roșu și, la aproape două mii de ani după plecare, a venit din nou în trup, pentru a continua lucrarea Epocii Harului. Pentru ochiul liber al omului, Dumnezeu lansează o nouă lucrare în trup. Dar, pentru Dumnezeu, El continuă lucrarea Epocii Harului, doar cu o separare de timp de câteva mii de ani și doar cu o schimbare a locului lucrării și a proiectului lucrării. Deși imaginea trupului, pe care Dumnezeu a luat-o în lucrarea de astăzi, este o persoană complet diferită de Isus, Ei împărtășesc aceeași substanță și rădăcină și Ei sunt din aceeași sursă. Poate că Ei au multe diferențe exterioare, dar adevărurile interioare ale lucrării Lor sunt complet identice. La urma urmei, epocile sunt la fel de diferite ca și ziua cu noaptea. Cum poate să rămână neschimbată lucrarea lui Dumnezeu? Sau cum pot lucrările să se întrerupă reciproc?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (6)”