Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Intrarea în viață | Fragmentul 436

octombrie 18, 2020

Pentru a redobândi aspectul unei persoane normale, pentru a obține umanitatea normală, oamenii nu pot doar să-L mulțumească pe Dumnezeu prin cuvintele lor. Când fac așa ceva, doar se vatămă pe ei înșiși, iar asta nu aduce vreun beneficiu intrării sau transformării lor. Prin urmare, pentru a realiza transformarea, oamenii trebuie să practice puțin câte puțin. Trebuie să intre lent, să cerceteze și să exploreze pas cu pas, să intre din latura pozitivă și să trăiască o viață practică de adevăr; o viață de sfinți. După aceea, lucrurile reale, evenimentele reale și mediile reale permit oamenilor să aibă o pregătire practică. Nu li se cere să rostească vorbe goale; în schimb, trebuie să se pregătească în medii reale. Mai întâi, oamenii ajung să-și dea seama că au un calibru slab, iar după aceea, mănâncă și beau în mod normal din cuvintele lui Dumnezeu și, de asemenea, pătrund și practică în mod normal; doar în acest fel obțin ei realitatea și acesta este felul în care intrarea se poate produce și mai rapid. Pentru a transforma oamenii, trebuie să existe o anumită practicitate; ei trebuie să practice cu lucruri reale, cu evenimente reale și medii reale. Este oare posibil să dobândești o pregătire reală bazându-te doar pe viața bisericească? Ar putea oamenii să intre astfel în realitate? Nu. Dacă oamenii nu pot să intre în viața reală, atunci nu-și pot transforma vechiul stil de viață și felul de a face lucrurile. Aceasta nu se datorează întru totul leneviei omului și nivelului său crescut de dependență, ci mai degrabă faptului că pur și simplu omul nu are capacitatea de a trăi și, în plus, nu înțelege standardul lui Dumnezeu privind asemănarea unei persoane normale. În trecut, oamenii discutau mereu, vorbeau, comunicau – și chiar deveneau „oratori” – totuși, niciunul dintre ei nu căuta să își schimbe firea vieții; dimpotrivă, căutau orbește teorii profunde. Prin urmare, oamenii de astăzi trebuie să schimbe stilul religios al credinței în Dumnezeu din viețile lor. Trebuie să pătrundă în practică țintind un singur eveniment, un singur lucru, o singură persoană. Trebuie să facă lucrurile cu concentrare – doar atunci pot obține rezultate. Transformarea oamenilor începe cu o schimbare în esența lor. Lucrarea trebuie să aibă ca țintă esența oamenilor, viața lor, lenevia, dependența și înrobirea lor – doar astfel pot fi transformați.

Chiar dacă viața bisericească poate produce rezultate în unele aspecte, esențial rămâne tot faptul că viața reală îi poate schimba pe oameni. Vechea lor fire nu poate fi transformată în lipsa vieții reale. Să luăm ca exemplu lucrarea lui Isus din Epoca Harului. Atunci când Isus a anulat legile precedente și a stabilit poruncile epocii noi, El a vorbit folosind exemple din viața reală. Când Isus Își conducea ucenicii prin lanul de grâu într-o zi de Sabat, ucenicilor li s-a făcut foame și au cules spice de grâu ca să le mănânce. Fariseii au văzut asta și au zis că aceștia nu respectau Sabatul. De asemenea, au spus că oamenii nu aveau voie să salveze vițeii care cădeau în groapă în ziua de Sabat, afirmând că nicio muncă nu ar putea fi efectuată în timpul Sabatului. Isus a citat aceste întâmplări pentru a răspândi treptat poruncile epocii celei noi. La acea vreme, El a folosit multe chestiuni practice ca să-i facă pe oameni să înțeleagă și să se schimbe. Acesta este principiul după care Duhul Sfânt Își îndeplinește lucrarea și este singura cale ce poate schimba oamenii. Fără chestiunile practice, oamenii pot câștiga doar o înțelegere teoretică și intelectuală – aceasta nu e o cale eficientă de a se schimba. Deci cum se poate dobândi înțelepciunea și înțelegerea prin formare? Poate omul să dobândească înțelepciune și înțelegere doar ascultând, citind și îmbogățindu-și cunoștințele? Cum ar putea să fie așa? Omul trebuie să înțeleagă și să experimenteze în viața reală. Prin urmare, trebuie să se formeze și trebuie să nu se îndepărteze de la viața reală. Omul trebuie să acorde atenție diferitelor aspecte și să aibă pătrundere în diverse aspecte: nivelul educațional, expresivitatea, abilitatea de a vedea lucrurile, discernământul, capacitatea de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu, bunul-simț și regulile umanității, precum și alte lucruri legate de umanitate cu care omul trebuie să fie înzestrat. După ce a fost dobândită înțelegerea, oamenii trebuie să se concentreze asupra intrării, și numai atunci poate fi realizată transformarea. Dacă o persoană a dobândit înțelegerea, însă neglijează practica, cum poate să aibă loc transformarea? În prezent, oamenii înțeleg multe, dar nu trăiesc realitatea; așadar, au doar puțină înțelegere substanțială a cuvintelor lui Dumnezeu. Ai fost luminat doar marginal; ai primit puțină iluminare de la Duhul Sfânt și, totuși, nu ai nicio intrare în viața reală – sau poate nici nu-ți pasă de intrare – prin urmare, transformarea ta este redusă. După atât de mult timp, oamenii au înțeles multe. Ei sunt în stare să discute mult despre cunoștințele lor în materie de teorii, însă firea lor exterioară rămâne aceeași, iar calibrul lor inițial rămâne cum era, fără să progreseze câtuși de puțin. În acest caz, când vei intra în sfârșit?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Discuție despre viața bisericească și viața reală”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare

Contactează-ne pe Messenger