Există mulți oameni în lumea religioasă care consideră că nouă, celor care credem în Domnul, ni s-au iertat păcatele și suntem mântuiți prin harul Său, și că practicăm smerenia și răbdarea, purtându-ne crucea și având atâtea comportamente bune, așa că asta înseamnă că am trecut printr-o schimbare? Ei consideră că, dacă putem să urmăm mereu credința noastră pe această cale, atunci, într-un final, vom putea fi răpiți și vom intra în împărăția cerului. Oare chiar așa stau lucrurile? Oare poate doar comportamentul bun din credința noastră să reprezinte adevărata mântuire? Care este, mai precis, diferența dintre a fi mântuit și adevărata mântuire?