Fragment 167 | „Taina întrupării (1)”

Nici măcar un om care este folosit de Duhul Sfânt nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuşi. Aceasta nu este doar pentru a spune că un astfel de om nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu, dar şi că lucrarea pe care o face nu-L poate reprezenta direct pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, experienţa umană nu poate fi direct plasată în gestiunea lui Dumnezeu şi nu o poate reprezenta. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuşi este în întregime lucrarea pe care intenţionează să o facă în planul Său de gestionare (planul mântuirii) şi are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de oameni constă în alimentarea experienţelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experienţă dincolo de cea umblată de aceia dinainte şi în îndrumarea fraţilor şi a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă aceşti oameni este experienţa lor individuală sau scrierile duhovniceşti ale oamenilor spirituali. Cu toate că aceşti oameni sunt folosiţi de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de şase mii de ani. Ei sunt doar oameni care au fost ridicaţi de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcţiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârşitul vieţii lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuşi sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuşi pe pământ. În sine, aceşti oameni nu sunt în stare să facă o lucrare mai importantă în gestionarea Lui, şi nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puţin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o fiinţă creată care îşi îndeplineşte rolul, şi nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuşi înfăptuindu-Şi lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuşi. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuşi. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca fiinţă creată şi este făcută atunci când e mişcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă aceşti oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viaţa de zi cu zi şi cum ar trebui să se poarte în armonie cu voia lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, şi nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee şi a lui Watchman Nee a fost de a arăta calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că trebuia să restaureze biserica locală sau să o construiască, lucrarea lor a avut de-a face cu înfiinţarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus şi apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui timpurie, generaţiilor care au venit după El, cum ar fi să-şi acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia şi să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor se pot vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât şi practici mai bune şi mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se poate găsi voia actuală a lui Dumnezeu, cu atât mai puţin noua lucrare pe care plănuieşte să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche; nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască şi să-şi mărturisească păcatele, să rămână credincioşi zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit şi că bărbatul este capul femeii şi că femeia trebuie să-şi asculte soţul şi, chiar mai mult, au continuat să se țină de concepţia tradiţională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de doctrine sau să-i conducă într-un ţinut al libertăţii şi frumuseţii. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, trebuie să fie făcută şi rostită de Dumnezeu Însuşi; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat şi cei care au fost folosiţi de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Aşadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosită de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuşi, identităţile lor şi supuşii în numele cărora acţionează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenţionează să o facă Duhul Sfânt este diferită şi, în acest sens, acelora care lucrează la fel li se acordă identităţi şi statute diferite. Oamenii folosiţi de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă şi, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea şi voia lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, şi nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuşi. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul şi fiinţele create. Pe de altă parte, când Dumnezeu Însuşi lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă şi nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct şi simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârşirea lucrării pe care o intenţionează; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Îşi face nemijlocit lucrarea, aşa cum a intenţionat de la început, exprimându-Şi fiinţa şi firea. După cum o vede omul, firea şi, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuşi, aceasta este doar o continuare şi o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuşi lucrează, Îşi exprimă cuvântul şi aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare şi cercetare sau este o extindere a cunoştinţelor şi sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esenţa lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită şi de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi.” Aceasta înseamnă că până şi calea umblată de oamenii folosiţi de Duhul Sfânt se bazează pe cea deschisă de Dumnezeu Însuşi. Aşadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar