Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Intrarea în viață | Fragmentul 428

Mulți oameni pot vorbi puțin despre practică și pot vorbi despre impresiile lor personale, dar în mare parte este iluminarea câștigată din cuvintele altora. Aceasta nu include nimic din practicile lor personale, nici nu include ceea ce înțeleg din experiențele proprii. Am analizat această problemă mai devreme; să nu crezi că nu știu nimic. Nu ești decât un tigru de hârtie, dar vorbești despre cum să-l învingi pe Satana, cum să mărturisești despre biruință și cum să trăiești potrivit chipului lui Dumnezeu? Totul este absurd! Crezi că toate cuvintele pe care le spune Dumnezeu azi sunt menite să te încânte doar? Gura ta vorbește despre lepădarea de vechiul sine și punerea în practică a adevărului, dar mâinile tale săvârșesc alte fapte și inima ta pune la cale alte uneltiri – ce fel de persoană ești? De ce nu faci cu mâinile tale ceea ce spui cu gura? Atât de multe predici au devenit cuvinte goale; nu e dureros lucrul acesta? Dacă nu reușești să pui în practică cuvântul lui Dumnezeu, aceasta dovedește că încă nu ai intrat în contact cu modul în care lucrează Duhul Sfânt, că încă nu ai avut lucrarea Duhului Sfânt în tine și încă nu ai primit călăuzirea Lui. Dacă spui că nu poți decât să înțelegi cuvântul lui Dumnezeu, dar ești incapabil să îl pui în practică, atunci ești o persoană care nu iubește adevărul. Dumnezeu nu vine să mântuiască o astfel de persoană. Isus a suferit enorm când a fost răstignit pentru a mântui păcătoșii, a-i mântui pe cei săraci, a-i mântui pe acei oameni smeriți. Răstignirea Lui a adus jertfa de păcat. Dacă nu poți practica cuvântul lui Dumnezeu, atunci ar trebui să pleci cât de repede poți; nu zăbovi în casa lui Dumnezeu pe cheltuiala altora. Multor oameni chiar le este greu să se înfrâneze de la a face lucruri care, în mod clar, sunt potrivnice lui Dumnezeu. Nu-și caută ei moartea? Cum pot ei vorbi despre intrarea în Împărăția lui Dumnezeu? Ar îndrăzni ei să-I vadă fața? Mănânci mâncare pe care El ți-o dă, faci lucruri necinstite care sunt potrivnice lui Dumnezeu, ești răuvoitor, prefăcut și plin de înșelătorie chiar și atunci când Dumnezeu te lasă să te bucuri de binecuvântările pe care le-a revărsat asupra ta – nu simți cum îți ard palmele când le primești? Nu simți cum ți se înroșește obrazul? După ce ai făcut un lucru contrar lui Dumnezeu, ai dus la îndeplinire planuri pentru „a înșela”, nu te simți înspăimântat? Dacă nu simți nimic, cum poți vorbi despre vreun viitor? De multă vreme nu mai ai un viitor, deci ce așteptări mai mari poți avea încă? Dacă vorbești cu nerușinare și nu-ți faci niciun reproș, iar inima ta nu este conștientă defel, atunci nu înseamnă că deja ai fost abandonat de Dumnezeu? Te-ai deprins să vorbești și să te porți cu indulgență și fără reținere; cum vei putea vreodată fi desăvârșit de Dumnezeu astfel? Ai putea să străbați lumea de la un cap la altul? Pe cine ai convinge? Cei care îți cunosc adevărata natură te vor ține la distanță. Nu este aceasta pedeapsa lui Dumnezeu? La urma urmei, dacă nu este decât vorbă fără faptă, nu va avea loc nicio creștere. Chiar dacă Duhul Sfânt ar putea să lucreze în tine când vorbești, dacă nu practici, Duhul Sfânt va înceta să lucreze. Dacă tu continui în acest fel, cum se poate vorbi despre vreun viitor sau de o dăruire a întregii tale ființe lucrării lui Dumnezeu? Tu doar vorbești despre a-ți dărui întreaga ființă, însă nu Îi dai lui Dumnezeu inima ta care Îl iubește cu adevărat. Tot ce a primit Dumnezeu este inima plină de cuvinte, nu inima plină de fapte. Oare aceasta să fie adevărata ta statură? Dacă ai continua în acest fel, când ai fi tu oare desăvârșit de Dumnezeu? Nu te neliniștește viitorul tău întunecat și sumbru? Nu simți că Dumnezeu Și-a pierdut nădejdea în tine? Nu știi că Dumnezeu dorește să desăvârșească mai mulți oameni și alți oameni noi? Ar putea lucrurile vechi să se păstreze? Nu ești atent la cuvintele lui Dumnezeu azi: aștepți ziua de mâine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Persoana care ajunge la mântuire este persoana care este dispusă să practice adevărul”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Contactează-ne pe Messenger