Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor

3

Să începem cu ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor! După ce un om moare, e luat de un aprod din lumea spirituală. Şi ce anume din el e luat? Nu trupul său, ci sufletul său. Când sufletul lui e luat, ajunge într-un loc care e o agenţie a lumii spirituale, una care primeşte în special sufletele oamenilor care tocmai au murit. (Notă: primul loc în care merge oricine după ce moare este necunoscut sufletului.) Când e dus în acest loc, o oficialitate efectuează primele controale, confirmând numele, adresa şi vârsta sa. Ceea ce a făcut cu viaţa lui, tot ceea ce a făcut în viaţa lui e consemnat într-o carte şi verificat cu acurateţe. După ce a fost controlat totul, comportamentul şi acţiunile persoanei respective de-a lungul vieţii sale sunt folosite pentru a stabili dacă va fi pedepsită sau continuă să fie reîntrupată ca om, aceasta fiind prima etapă. Este această primă etapă înfricoşătoare? Nu este foarte înfricoşătoare deoarece singurul lucru care s-a întâmplat este că persoana respectivă a ajuns într-un loc întunecat şi nefamiliar. Asta nu e prea înspăimântător.

În cea de-a doua etapă, dacă omul acesta a făcut multe lucruri rele de-a lungul vieţii sale, dacă a comis multe fapte haine, atunci va fi dus într-un loc de pedeapsă pentru a fi pedepsit. Acela va fi locul expres pentru pedepsirea oamenilor. Detaliile felului în care este el pedepsit depind de păcatele comise şi de câte lucruri haine a făcut înainte să moară – aceasta este prima situaţie care are loc în etapa a doua. Din cauza lucrurilor pe care le-au făcut şi a răului pe care l-au comis înainte să moară, când vor fi reîntrupaţi, după pedeapsa lor – când se vor naşte încă o data în lumea materială – unii vor fi în continuare oameni, iar unii vor deveni animale. Cu alte cuvinte, după ce un om se întoarce în lumea spirituală, e pedepsit din cauza răului pe care l-a comis; mai mult decât atât, din cauza lucrurilor haine pe care le-a făcut, în următoarea lui reîntrupare, nu devine om, ci animal. Sfera animalelor în care s-ar putea transforma include: vaci, cai, porci şi câini. Unii oameni ar putea deveni o pasăre de pe cer, o raţă sau o gâscă… După ce a fost reîntrupat ca animal, când moare, revine în lumea spirituală şi, ca înainte, în funcţie de comportamentul său de dinainte de a muri, lumea spirituală va decide dacă va fi întrupat ca om. Majoritatea oamenilor comit prea mult rău, păcatele lor sunt prea cumplite, aşa că, atunci când sunt reîntrupaţi, devin animale de şapte până la douăsprezece ori. De şapte până la douăsprezece ori – este acest lucru înfricoşător? (Este înfricoşător.) Ce vi se pare înfricoşător? Faptul că un om devine un animal, asta e înfricoşător. Şi, pentru un om, ce e cel mai dureros în a deveni un animal? Ideea de a nu avea limbaj, de a avea doar gânduri simple, de a putea face doar lucrurile pe care le fac animalele şi de a mânca lucrurile pe care le mănâncă animalele, de a avea mentalitatea simplă şi limbajul corpului unui animal, de a nu putea merge în două picioare, de a nu putea comunica cu oamenii, nimic din comportamentul şi activităţile oamenilor care nu au nicio legătură cu animalele. Altfel spus, între toate lucrurile, faptul de a fi animal înseamnă că eşti cea mai josnică dintre toate fiinţele vii şi e mult mai dureros decât a fi om. Acesta e un aspect al pedepsei aplicate de lumea spirituală celor care au făcut mult rău şi au comis păcate mari. Cât despre severitatea pedepsei, aceasta e decisă de tipul de animal în care se transformă. De pildă, a fi porc este mai bine decât a fi câine? Un porc trăiește mai bine sau mai rău decât un câine? Mai rău, nu-i aşa? Dacă oamenii devin cai sau vaci, vor trăi ei mai bine sau mai rău decât un porc? (Mai bine.) Pare că, având de ales, aveţi preferinţe. Va fi mai comod dacă un om devine pisică? Va fi mult mai comod decât să devină un cal sau o vacă. Dacă ai avea de ales între animale, ai alege să devii pisică şi asta e mai comod pentru că ai putea lenevi aproape tot timpul, dormind. A deveni o vacă sau un cal este mai laborios, iar dacă oamenii sunt reîntrupaţi ca vaci sau cai, trebuie să muncească din greu – ceea cea pare a fi o pedeapsă aspră. A deveni câine este puţin mai bine decât a deveni vacă sau cal, pentru că un câine are o relaţie mai apropiată cu stăpânul lui. Mai mult, azi, mulţi oameni au un câine şi, după trei sau cinci ani, el a învăţat să înţeleagă mult din ce spun aceştia! Deoarece un câine poate înţelege multe dintre cuvintele stăpânului lui, are o bună înţelegere a stăpânului lui şi uneori se poate adapta stării şi exigenţelor stăpânului său. Prin urmare, stăpânul îl tratează pe câine mai bine şi animalul mănâncă şi bea mai bine, iar când are dureri, e mai îngrijit – aşadar, nu se bucură câinele de o viaţă fericită? Astfel, a fi câine este mai bine decât a fi vacă sau cal. În acest caz, severitatea pedepsei unei persoane stabileşte de câte ori e reîntrupată ca animal şi tipul de animal în care e întrupată. Înţelegi, nu-i aşa?

Deoarece au comis atât de multe păcate cât timp au fost în viaţă, unii oameni vor fi pedepsiţi fiind reîntrupaţi ca animale de şapte până la douăsprezece ori. După ce au fost pedepsiţi de suficiente ori, când se întorc în lumea spirituală, sunt duşi în altă parte. Diferitele suflete din acest loc au fost deja pedepsite şi sunt din tipul celor care se pregătesc să fie reîntrupate ca oameni. Acest loc categoriseşte fiecare suflet într-un tip, în funcţie de felul familiei în care se va naşte, de rolul pe care îl va juca odată ce a fost reîntrupat şi aşa mai departe. De pildă, unii oameni vor deveni cântăreţi când vor veni pe lumea aceasta, aşa că sunt puşi printre cântăreţi; unii vor deveni oameni de afaceri când vor veni pe lumea aceasta, aşa că sunt puşi printre oamenii de afaceri; iar dacă o persoană urmează să devină cercetător ştiinţific când va deveni om, atunci e pus printre cercetătorii ştiinţifici. După ce sunt clasificaţi, fiecare e trimis de acolo, potrivit unui moment diferit şi unei date stabilite, exact aşa cum trimit oamenii e-mailuri azi. Astfel, se va încheia un ciclu al vieţii şi al morţii. Din ziua în care un om ajunge în lumea spirituală şi până când pedeapsa lui se sfârşeşte, poate fi reîntrupat ca animal de multe ori, iar apoi se pregăteşte să fie reîntrupat ca om; acesta este un proces complet.

Iar cei care au încetat să fie pedepsiţi şi nu sunt reîntrupaţi ca animale vor fi trimişi repede în lumea materială pentru a deveni oameni? Sau cât va dura până când vor putea veni printre oameni? Care e frecvenţa cu care aceste persoane devin oameni? Există restricţii temporale aici. Tot ceea ce are loc în lumea spirituală este supus restricţiilor şi regulilor temporale adecvate – ceea ce veţi înţelege dacă vă explic cu numere. În cazul celor care sunt reîntrupaţi într-o perioadă scurtă, când mor, renaşterea lor ca oameni va fi pregătită. Cea mai scurtă perioadă este de trei zile. Pentru unii oameni, sunt trei luni, pentru alţii, sunt trei ani, pentru unii, sunt treizeci de ani, pentru alţii, sunt trei sute de ani, pentru unii, sunt trei mii de ani şi aşa mai departe. Aşadar, ce se poate spune despre aceste reguli temporale şi care sunt particularităţile lor? Sosirea unui suflet în lumea materială, lumea omului, este bazată pe nevoie: este în funcţie de rolul pe care acest suflet îl va juca în această lume. Când oamenii sunt reîntrupaţi ca persoane obişnuite, în cazul celor mai mulţi dintre ei, acest lucru are loc foarte curând, pentru că lumea omului are o nevoie presantă de astfel de oameni obişnuiţi, aşa că, trei zile mai târziu, sunt trimişi din nou unei familii care e complet diferită de aceea în care au fost înainte să moară. Dar sunt unii care joacă un rol special în această lume. „Special” înseamnă că nu există o cerere mare pentru aceste persoane în lumea omului; nu mulţi oameni sunt necesari pentru a juca un astfel de rol, aşa că pot trece trei sute de ani înainte să fie reîntrupaţi.[b] Cu alte cuvinte, acest suflet va veni doar o dată la trei sute de ani sau chiar o dată la trei mii de ani. Şi de ce e aşa? Pentru că, timp de trei sute de ani sau de trei mii de ani, un astfel de rol nu este cerut în lumea omului, aşa că acesta este păstrat undeva în lumea spirituală. Să luăm, de pildă, cazul lui Confucius. El a avut un impact profund asupra culturii tradiţionale chineze. Sosirea lui a avut un efect profund asupra culturii, cunoaşterii, tradiţiei şi gândirii oamenilor din acele vremuri. Dar un om precum acesta nu e necesar în fiecare eră, aşa că el a trebuit să rămână în lumea spirituală, aşteptând acolo timp de trei sute sau trei mii de ani înainte de a fi reîntrupat. Deoarece lumea omului nu avea nevoie de o asemenea persoană, el a trebuit să aştepte inactiv, căci existau foarte puţine roluri ca al lui, nu prea era nimic de făcut pentru el, aşa că a trebuit să fie ţinut undeva, în lumea spirituală, în cea mai mare parte a timpului, inactiv, şi să fie trimis de acolo când lumea omului a avut nevoie de el. Astfel sunt regulile temporale ale tărâmului spiritual pentru frecvenţa cu care majoritatea oamenilor sunt reîntrupaţi. Indiferent dacă sunt persoane obişnuite sau speciale, lumea spirituală are reguli adecvate şi practici corecte pentru a procesa reîntruparea oamenilor, iar aceste reguli şi practici vin de la Dumnezeu, sunt trimise de Dumnezeu şi nu sunt decise sau controlate de niciun aprod sau fiinţă din lumea spirituală. Acum înţelegi, nu-i aşa?

Pentru orice suflet, reîntruparea lui şi rolul pe care îl joacă – care este rolul lui în viaţă – în ce familie se naşte şi cum e viaţa lui sunt strâns legate de viaţa lui din trecut. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei sunt diferite, la fel ca sarcinile pe care le îndeplinesc. Şi ce sarcini sunt acestea? Unii oameni vin să-şi achite o datorie: dacă au datorat altora prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, vin să achite o datorie în această viaţă. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze o datorie: li s-au sustras prin escrocherie prea multe lucruri şi prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, aşa că, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le va da dreptate şi le va permite să-şi recupereze datoriile în această viaţă. Unii oameni au venit să plătească o datorie de recunoştinţă: în timpul vieţii lor anterioare – înainte să moară – cineva a fost bun cu ei şi în această viaţă li s-a dat o mare ocazie de a fi reîntrupaţi, aşa că sunt renăscuţi pentru a achita această datorie de recunoştinţă. Alţii, între timp, au fost renăscuţi în această viaţă pentru a pretinde o viaţă. Şi a cui viaţă o pretind? Este vorba despre persoana care i-a omorât în viaţa lor anterioară. Pe scurt, viaţa actuală a fiecărui om are o strânsă legătură cu viaţa sa anterioară, este legată inseparabil. Cu alte cuvinte, viaţa actuală a fiecărui om este afectată enorm de viaţa sa anterioară. De pildă, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înşelăciune o sumă mare de bani. Aşadar, îi este dator Zhang lui Li? De vreme ce îi este dator, este normal ca Li să-şi recupereze datoria de la Zhang? Aşadar, după ce ei mor, rămâne de achitat o datorie între ei. Când sunt reîntrupaţi şi Zhang devine om, cum îşi recuperează Li datoria de la el? O posibilitate este ca Li să-şi recupereze datoria fiind renăscut ca fiul lui Zhang, acesta din urmă fiind tatăl lui. Asta ar fi ceea ce se întâmplă în viaţa actuală. Tatăl lui Li, Zhang, câştigă mulţi bani şi sunt irosiţi de fiul lui, Li. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, fiul lui, Li, îl „ajută”, cheltuindu-i. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, nu sunt niciodată destui, iar fiul lui, între timp, dintr-un motiv sau altul, ajunge să cheltuiască banii tatălui lui prin diverse căi şi mijloace. Zhang e perplex: ,,Ce se întâmplă? De ce fiul meu a fost mereu o piază rea? De ce fiii altor oameni sunt atât de buni? De ce fiul meu nu are nicio ambiţie, de ce este atât de nefolositor şi incapabil de a câştiga niciun ban, de ce trebuie mereu să-l întreţin? De vreme ce trebuie să-l întreţin, o voi face, dar de ce, oricât de mulţi bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulţi? De ce nu poate avea o slujbă cinstită? De ce este un trântor, mâncând, bând, preacurvind, pariind – făcând toate astea? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândeşte o vreme: „S-ar putea să fi avut o datorie la el în viaţa trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârşi până când nu o voi plăti în întregime!” E posibil să vină ziua când Li şi-a recuperat cu adevărat datoria şi, când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, va exista o zi în care, brusc, îi va veni mintea la cap: „Nu am făcut nici măcar un lucru bun în prima jumătate a vieţii mele! Am risipit toţi banii pe care i-a câştigat tatăl meu – ar trebui să fiu un om bun! Îmi voi face curaj: voi fi un om onest, care trăieşte cum se cuvine şi nu-mi voi mai supăra niciodată tatăl!” De ce gândeşte aşa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Pentru că Li şi-a recuperat datoria; Zhang şi-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză şi efect. Povestea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte ca aceştia doi să se nască, iar această poveste a vieţii lor din trecut a fost adusă în actuala lor viaţă şi niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învăţat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată şi niciodată nu a avut o slujbă cinstită – dar, în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l înveţe; fiul lui a înţeles în mod firesc. Acesta este un exemplu simplu şi există, fără îndoială, multe astfel de exemple. Şi ce le spune el oamenilor? (Că ar trebui să fie buni şi să nu facă rău.) Că ar trebui să nu facă rău şi că va exista o răsplată pentru faptele lor rele! Majoritatea necredincioşilor comit mult rău, iar faptele lor rele și-au primit răsplata, nu-i aşa? Dar e această răsplată arbitrară? Tot ceea ce are de-a face cu răsplata are un context şi un motiv. Crezi că nu vei păţi nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înşelăciune ? Crezi că, după ce i-ai luat banii printr-un şiretlic, nu vor exista consecinţe pentru tine, după ce i-ai luat banii? Asta ar fi imposibil şi vor exista consecinţe! Indiferent de cine e sau dacă crede sau nu că există un Dumnezeu, fiecare om trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul său şi să suporte consecinţele acţiunilor sale. Cât despre acest exemplu simplu – cu pedepsirea lui Zhang şi recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, există acest fel de rezultat. Şi e separat el de administrarea lumii spirituale? E inseparabil de administrarea lumii spirituale. Deşi sunt necredincioşi, existenţa celor care nu cred în Dumnezeu e supusă unor astfel de ordine şi decrete cereşti, nimeni nu poate scăpa de ele şi nimeni nu poate evita această realitate.

Cei care nu au credinţă cred adesea că tot ceea ce poate fi văzut există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieţii şi al morţii” şi că nu există „pedeapsă”, aşa că păcătuiesc şi fac rău fără remuşcare – după care sunt pedepsiţi sau reîntrupaţi ca animale. Majoritatea diverşilor oameni dintre necredincioşi cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu ştiu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor fiinţelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona supravegheată de ochii lui Dumnezeu şi niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile şi restricţiile ordinelor şi decretelor cereşti ale lui Dumnezeu. Aşadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuieşti, să faci rău, şi că există consecinţe. Când cineva care a înşelat pe altcineva, luându-i bani, este astfel pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancţionat de lumea spirituală, este pedepsit prin decretele şi ordinele cereşti ale lui Dumnezeu, iar un comportament infracţional şi hain atât de cumplit – violul şi jaful, înşelătoria şi escrocheria, furtul şi tâlhăria, crima şi incendierea şi aşa mai departe – este şi mai supus unei diversităţi de pedepse cu grade diferite de severitate. Şi ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele au nevoie de timp pentru a stabili nivelul severității, unele fac asta prin diferite metodologii, iar altele fac asta prin intermediul locurilor în care merg oamenii când sunt reîntrupaţi. De pildă, unii oameni sunt spurcaţi la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura des pe alţii şi a folosi un limbaj răutăcios, unul care-i blestemă pe oameni. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă spurcată. Limbajul răutăcios care blestemă oamenii vine adesea din gurile unor astfel de oameni şi un asemenea limbaj răutăcios este însoţit de consecinţe grave. După ce aceşti oameni au murit şi au primit pedeapsa potrivită, pot fi renăscuţi ca muţi. Unii oameni sunt foarte vicleni când sunt în viaţă, profită adesea de alţii, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate şi fac multe lucruri care-i lezează pe alţii. Când sunt renăscuţi, pot fi reduşi la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la intimitatea celorlalţi; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă şi ştiu multe pe care nu se cuvine să le ştie, aşadar, când sunt renăscuţi, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viaţă, se bat adesea şi fac multe lucruri rele şi, astfel, când sunt renăscuţi, pot fi invalizi, ologi sau ciungi ori pot fi cocoşaţi sau pot avea torticolis, pot şchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt şi aşa mai departe. În acest caz, ei sunt supuşi unor diferite pedepse, în funcţie de nivelul de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viaţă. Şi ce părere aveţi, de ce sunt oamenii saşii? Există mulţi astfel de oameni? Există mulţi azi printre noi. Unii oameni sunt saşii pentru că în viaţa lor trecută şi-au folosit prea mult ochii, au făcut prea multe lucruri rele, aşadar, când sunt renăscuţi în această viaţă, ochii lor sunt saşii, iar în cazuri grave, sunt chiar orbi. Crezi că e plăcut să te uiţi la oamenii saşii? Lasă ei o impresie bună? Vezi că au o structură facială bună, pielea le e curată şi deschisă la culoare, au ochi mari şi pleoape duble – dar, din păcate, unul din ochii lor e saşiu. Cum arată? Nu are asta un impact total asupra înfăţişării persoanei? Şi, cu acest impact, ce fel de viaţă au? Când cunosc alţi oameni, îşi spun: ,,Sunt saşiu! Trebuie să vorbesc cu capul plecat şi nu pot privi oamenii faţă-n faţă, ca să nu-mi poată vedea ochii.” Ochii lor saşii influenţează felul în care percep lucrurile şi abilitatea lor de a privi oamenii faţă-n faţă. În acest fel, nu şi-au pierdut ei uzul ochilor? Aşadar, nu le-au fost corectate excesele vieţii din trecut? Astfel, în viaţa următoare, nu vor îndrăzni să facă nimic atât de rău. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înţeleg bine cu alţii înainte să moară, fac multe lucruri bune pentru cei dragi, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate şi le pasă de ceilalţi sau îi ajută financiar, alţii au păreri foarte bune despre ei şi, când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiţi. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existenţa lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. El crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede. Şi care e rezultatul? Se comportă mult mai bine. Aceşti oameni sunt buni la suflet şi generoşi, iar când, în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine şi vor fi curând reîntrupaţi şi renăscuţi. Şi în ce fel de familie vor ajunge? Deşi această familie nu va fi bogată, va fi liniştită, va fi armonie între membrii ei, vor petrece zile senine şi fericite, toată lumea va fi veselă şi va avea o viaţă bună. Când persoana respectivă ajunge la maturitate, va da naştere multor fii şi fiice şi va avea o familie mare, extinsă, copiii săi vor fi talentaţi şi se vor bucura de succes, iar aceasta şi familia sa se vor bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viaţa din trecut a persoanei respective. Cu alte cuvinte, locul unde merge un om după ce moare şi e reîntrupat, indiferent dacă e bărbat sau femeie, care e misiunea sa, prin ce va trece în viaţă, obstacolele sale, de ce binecuvântări se bucură, pe cine va cunoaşte, ce se întâmplă cu el – nimeni nu poate prezice, evita sau nu se poate ascunde de aceasta. Cu alte cuvinte, după ce viaţa ta a fost stabilită, în ceea ce priveşte ceea ce ţi se întâmplă, oricum ai încerca să eviţi asta, indiferent de mijloacele prin care încerci să eviţi asta, nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieţii stabilit pentru tine de Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când eşti reîntrupat, soarta vieţii tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situaţia şi să meargă mai departe; e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăieşte în această lume, şi nicio chestiune nu e mai reală. Bine, ai înţeles toate acestea, nu-i aşa?

După ce ați înţeles aceasta, vedeţi că Dumnezeu are controale şi o administrare foarte exigente şi riguroase pentru ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor? În primul rând, Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete şi sisteme cereşti în tărâmul spiritual, iar după proclamarea acestor ordine, decrete şi sisteme cereşti, acestea sunt executate cu stricteţe, aşa cum a stabilit Dumnezeu, prin fiinţe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală şi nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. Aşadar, în ciclul de viaţă şi de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om este reîntrupat ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăzneşte să le încalce şi nici nu e capabil să o facă. Doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu şi a existenţei unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă şi de ordonată; doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu omenirea este capabilă să coexiste paşnic cu cealaltă lume, care îi e complet invizibilă şi să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranităţii lui Dumnezeu. După ce viaţa trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viaţă, aşadar, ce s-ar întâmpla dacă ar fi fără administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot şi chiar ar face rău fiinţelor vii din lumea omenirii. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi şi spre plante şi animale – însă primii care ar fi răniţi ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet ar fi fără administrare, ar face cu adevărat rău oamenilor şi ar face cu adevărat lucruri haine – atunci ar exista, de asemenea, o tratare adecvată a acestui suflet în lumea spirituală: dacă situaţia ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe, ar fi distrus; dacă se poate, ar fi pus undeva şi, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată şi realizată conform unor paşi şi reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos şi omenirea lumii materiale posedă o mentalitate normală, o raţionalitate normală şi o viaţă trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viaţă normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere şi să se înmulţească de-a lungul generaţiilor.

Ce părere ai despre cuvintele pe care tocmai le-ai auzit? Sunt noi pentru tine? Şi ce simţiţi voi după ce v-am împărtăşit aceste cuvinte azi? În afară de faptul că sunt inedite, mai simţiţi ceva? (Oamenii ar trebui să se comporte bine şi eu văd că Dumnezeu e mare şi înfricoşător.) (Mă simt mai reverenţios faţă de Dumnezeu, în viitor voi fi mai atent când mi se va întâmpla ceva, mă voi comporta mai bine în privinţa a ceea ce spun şi fac.) De ce vei face asta? (După ce am auzit comuniunea lui Dumnezeu despre cum tratează El cu sfârşitul unor diferite tipuri de oameni, dintr-un punct de vedere, cred că firea lui Dumnezeu nu permite nicio jignire şi că ar trebui să-L venerez; din alt punct de vedere, sunt conştient de ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu şi de ce fel de oameni nu-I plac, aşa că vreau să fiu unul dintre aceia pe care Îi place.) Vedeţi că Dumnezeu se bazează pe principii în acţiunile Lui în această zonă? Care sunt principiile potrivit cărora acţionează? (El stabileşte sfârşitul oamenilor în funcţie de tot ceea ce fac.) Aici este vorba despre diferitele sfârşituri ale necredincioşilor despre care tocmai am vorbit. În privinţa necredincioşilor, principiul din spatele acţiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni şi de pedepsire a celor răi? Există excepţii? (Nu.) Vedeţi că există un principiu în spatele acţiunilor lui Dumnezeu? (Da.) Necredincioşii nu cred efectiv în Dumnezeu, nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu şi nu sunt conştienţi de suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puţin Îl recunosc pe Dumnezeu. Ceea ce e mai grav, pângăresc împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă şi sunt ostili faţă de cei care cred în Dumnezeu. Deşi aceşti oameni au o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu, administrarea lor de către Dumnezeu tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor şi firii Lui. Cum priveşte Dumnezeu ostilitatea lor? Ca necunoaştere! Aşa că a făcut ca aceşti oameni – majoritatea necredincioşilor – să fi fost reîntrupaţi cândva ca animale. Aşadar, ce sunt necredincioşii în ochii lui Dumnezeu? (Şeptel). În ochii lui Dumnezeu, ei sunt de acest fel, sunt şeptel. Dumnezeu administrează şeptelul, El administrează omenirea şi are aceleaşi principii pentru acest tip de om. Chiar şi în administrarea acestor oameni de către Dumnezeu şi în acţiunile Lui faţă de ei, firea lui Dumnezeu şi legile pentru stăpânirea Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Aşadar, vedeţi suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioşii despre care tocmai am vorbit? Vedeţi firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Vedeţi suveranitatea lui Dumnezeu şi vedeţi firea Lui. Cu alte cuvinte, indiferent cu care dintre toate lucrurile tratează El, Dumnezeu acţionează conform propriilor principii şi firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu. Nu ar renunţa cu nonşalanţă la decretele sau ordinele cereşti pe care le-a instituit pentru că El socoteşte acest tip de om drept şeptel. Dumnezeu acţionează conform unor principii, fără nici cea mai mică confuzie, acţiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor şi, indiferent de ceea ce face, totul este în conformitate cu principiile Lui. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuşi, ceea ce e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio fiinţă creată. Dumnezeu e conştiincios şi responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea şi stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ şi lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat şi niciodată nu a fost nepăsător faţă de acest lucru. Faţă de cei care sunt buni, El e binevoitor şi blând; celor haini le aplică pedepse fără remuşcări; iar diferitelor vietăţi El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt şi regulat, conform diferitelor condiţii impuse de lumea omenirii în momente diferite, astfel încât aceste diverse fiinţe vii sunt reîntrupate conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat şi trec din lumea materială în cea spirituală într-un fel ordonat.

Moartea unei fiinţe vii – încheierea unei vieţi fizice – semnifică faptul că fiinţa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce naşterea unei noi vieţi fizice semnifică faptul că o fiinţă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială şi a început să-şi preia rolul, să-şi joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei fiinţe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Când cineva vine în lumea materială, rânduieli şi precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală pentru familia în care acesta merge, era în care ajunge, ora la care ajunge şi rolul pe care îl joacă. Și astfel, întreaga viaţă a acestei persoane –lucrurile pe care le face şi căile pe care merge – evoluează conform rânduielilor lumii spirituale, fără nici cel mai mic neajuns. Momentul în care se încheie o viaţă fizică, între timp, şi modul şi locul în care se încheie sunt clare şi perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpâneşte lumea materială şi lumea spirituală şi nu va amâna ciclul normal de viaţă şi de moarte al unui suflet, nici nu ar putea comite vreo greşeală în rânduielile ciclului de viaţă şi de moarte al unui suflet. Fiecare dintre aprozii din posturile oficiale ale lumii spirituale îşi îndeplineşte sarcinile şi face ceea ce se cuvine să facă, potrivit indicaţiilor şi regulilor lui Dumnezeu. Și astfel, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat şi nu conţine haos. Toate acestea sunt datorită stăpânirii ordonate a lucrurilor de către Dumnezeu, dar şi datorită faptului că autoritatea lui Dumnezeu stăpâneşte peste tot şi toate cele peste care stăpâneşte El includ lumea materială în care trăieşte omul şi, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Aşadar, dacă omenirea vrea să aibă o viaţă bună şi să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, omul trebuie să primească şi lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare fiinţă vie în numele omenirii şi care e ordonată. Astfel, când se spune că Dumnezeu este sursa vieţii pentru toate lucrurile, nu ne-am dezvoltat noi conştientizarea şi înţelegerea „tuturor lucrurilor”? (Ba da.)

din „Cuvântul Se arată în trup”