Din depărtare, un suflet singur a călătorit,

testând viitorul, căutând trecutul,

trudind asiduu și urmărind un vis.

Trudind asiduu și urmărind un vis.

Nu știe de unde vine sau unde merge,

născut în lacrimi, stingându-se-n disperare,

născut în lacrimi, stingându-se-n disperare.

Rezistă încă, deși e călcat în picioare.

Venirea Ta încheie viața chinuită-n derivă.

Îmi apare speranța, spun bun-venit zorilor.

Privesc în zarea încețoșată, prind o licărire din forma Ta.

Aceasta-i strălucirea, strălucirea feței Tale.

Ieri, abătut în ținut străin, dar azi mi-am găsit calea-nspre casă.

Străpuns de răni, neomenesc,

deplâng că viața-i un vis.

Venirea Ta încheie viața chinuită-n derivă.

Nu mai sunt pierdut, nu mai rătăcesc. Acum sunt acasă.

Acum Îți văd haina albă, acum văd strălucirea feței Tale.

Venirea Ta încheie viața chinuită-n derivă.

Nu mai sunt pierdut, nu mai rătăcesc. Acum sunt acasă.

Acum Îți văd haina albă, acum văd strălucirea feței Tale.

Multe cicluri de renaștere, atât de mulți ani de așteptare,

acum Cel Atotputernic a venit.

Sufletul singur și-a găsit drumul și nu mai e trist.

Un vis de mii de ani.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”