Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu | Fragmentul 195

septembrie 16, 2023

Am spus de atâtea ori că lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este pentru a modifica spiritul fiecărei persoane, pentru a schimba sufletul fiecărei persoane în așa fel încât inima lor, care a suferit o mare traumă, să fie reformată, astfel salvându-le sufletul, care a fost atât de profund rănit de rău; este pentru a trezi spiritele oamenilor, pentru a dezgheța inimile lor reci și pentru a le permite să fie reîntinerite. Aceasta este cea mai mare dorință a lui Dumnezeu. Lasă deoparte discuția despre cât de elevate sau profunde sunt viața și experiențele oamenilor; când inimile oamenilor au fost trezite, când au fost deșteptați din visele lor și știu pe deplin răul făcut de marele balaur roșu, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu va fi fost completă. Ziua în care se va termina lucrarea lui Dumnezeu este, de asemenea, ziua când omul va porni oficial pe calea credinței corecte în Dumnezeu. În acest moment, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu se va fi terminat: lucrarea lui Dumnezeu întrupat se va fi terminat complet, și omul va începe în mod oficial să-și facă datoria pe care ar trebui să o îndeplinească – el va face această lucrare de slujire. Aceștia sunt pașii lucrării lui Dumnezeu. Așadar, ar trebui să bâjbâiți după această cale ca să intrați în fundamentul cunoașterii acestor lucruri. Acesta este lucrul pe care ar trebui să-l înțelegeți. Intrarea omului se va îmbunătăți numai atunci când schimbările au survenit profund în inima lui, pentru că lucrarea lui Dumnezeu este mântuirea completă a omului – om care a fost răscumpărat, care încă mai trăiește sub forțele întunericului și care nu s-a dezmeticit niciodată – din acest loc de adunare a demonilor; este ca omul să poată fi eliberat de milenii de păcat și să fie iubit de către Dumnezeu, culcându-l complet la pământ pe marele balaur roșu, înființând împărăția lui Dumnezeu și aducând mai curând odihnă inimii lui Dumnezeu; este pentru a da glas, fără rezervă, urii care vă umflă piepturile, pentru a eradica microbii mucegăiți, pentru a vă permite să părăsiți această viață care nu e diferită de aceea a unui bou sau a unui cal, să nu mai fiți sclavi, să nu mai fiți călcați în picioare în voie sau comandați de către marele balaur roșu; nu veți mai aparține acestei națiuni ratate, nu îi veți mai aparține odiosului mare balaur roșu, nu veți mai fi înrobiți de el. Cuibul demonilor va fi făcut cu siguranță bucăți de către Dumnezeu și voi veți sta alături de Dumnezeu – îi aparțineți lui Dumnezeu, și nu acestui imperiu de sclavi. Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, disperat să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios și rău, ca să nu se mai ridice vreodată și să nu mai abuzeze vreodată de om; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului, va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor. Dumnezeu nu o va lăsa câtuși de puțin pe această căpetenie a tuturor relelor să scape, El o va nimici complet.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare

Contactează-ne pe Messenger