Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu | Fragmentul 146

iunie 15, 2020

Cunoașterea lucrării lui Dumnezeu nu este o chestiune simplă: ar trebui să ai standarde și un obiectiv în căutarea ta, ar trebui să știi cum să cauți calea reală și cum să determini dacă este calea reală sau nu și dacă este lucrarea lui Dumnezeu sau nu. Care este principiul cel mai de bază în căutarea căii adevărate? Trebuie să te uiți dacă este lucrarea Duhului Sfânt sau nu, dacă aceste cuvinte sunt expresia adevărului sau nu, cine este mărturisit și ce îți poate aduce. Distincția între calea reală și cea falsă necesită câteva aspecte ale cunoștințelor de bază, cele mai fundamentale fiind faptul de a putea spune dacă este lucrarea Duhului Sfânt sau nu. Pentru că esența credinței omului în Dumnezeu este credința în Duhul lui Dumnezeu și, chiar credința lui în Dumnezeu întrupat, este deoarece acest trup este întruchiparea Duhului lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că o astfel de credință este totuși credința în Duh. Există diferențe între Duh și trup, dar pentru că acest trup vine de la Duh și este Cuvântul întrupat, în ceea ce crede omul este totuși esența inerentă a lui Dumnezeu. Și, astfel, în deosebirea dintre calea adevărată și cea falsă, trebuie, mai presus de toate, să te uiți dacă este lucrarea Duhului Sfânt sau nu, după care trebuie să te uiți dacă există sau nu adevăr în această cale. Acest adevăr este firea vieții umanității normale, adică, ceea ce i-a cerut Dumnezeu omului atunci când l-a creat la început, cu alte cuvinte, întreaga umanitate normală (inclusiv simțul uman, înțelegerea, înțelepciunea și cunoștințele de bază de a fi om). Altfel spus, trebuie să te uiți dacă această cale îl poartă sau nu pe om într-o viață de umanitate normală, dacă adevărul rostit este sau nu necesar în conformitate cu realitatea umanității normale, dacă acest adevăr este sau nu practic și real și dacă este sau nu cel mai oportun. Dacă există adevăr, atunci poate purta omul în experiențe normale și reale; omul, mai mult, devine și mai normal, simțul uman al omului devine și mai complet, viața omului în trup și viața spirituală devin și mai organizate, iar emoțiile omului devin și mai normale. Acesta este cel de-al doilea principiu. Mai există un principiu și anume dacă omul are sau nu tot mai multe cunoștințe despre Dumnezeu, dacă experimentarea unei astfel de lucrări și a unui astfel de adevăr pot inspira sau nu dragostea de Dumnezeu în el și îl pot aduce și mai aproape de Dumnezeu. Prin acestea se poate determina dacă este sau nu calea reală. Cel mai important este dacă această cale este realistă, mai degrabă decât supranaturală și dacă poate oferi sau nu viață omului. Dacă se conformează acestor principii, se poate concluziona că aceasta este calea adevărată. Spun aceste cuvinte nu pentru a vă face să acceptați alte căi în experiențele viitoare, nici ca o previziune că va exista lucrarea unei alte epoci noi în viitor. Le spun pentru ca voi să aveți certitudinea că această cale de astăzi este calea adevărată, astfel încât să nu fiți siguri doar pe jumătate de credința voastră față de lucrarea de astăzi și să nu puteți obține înțelegerea despre aceasta. Încă există mulți care, în ciuda faptului că sunt siguri, încă sunt confuzi; o astfel de certitudine nu are principii și ei trebuie eliminați mai devreme sau mai târziu. Chiar și cei care sunt foarte înflăcărați în urmărirea lor sunt pe trei părți siguri și cinci părți nesiguri, ceea ce demonstrează că nu au o bază. Deoarece valoarea voastră este prea slabă și baza voastră este prea superficială, nu puteți înțelege diferența. Dumnezeu nu Își repetă lucrarea, nu săvârșește o lucrare nerealistă, nu are cerințe excesive de la om și nu săvârșește o lucrare dincolo de simțul omului. Toată lucrarea pe care o săvârșește se află în sfera simțului normal al omului și nu depășește simțul umanității normale, iar lucrarea Lui este conform cerințelor normale ale omului. Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, omul devine și mai normal, iar umanitatea lui devine și mai normală. Omul are tot mai multe cunoștințe în ceea ce privește firea sa, care a fost coruptă de Satana și în ceea ce privește esența omului, având tot mai multă dorință pentru adevăr. Cu alte cuvinte, viața omului crește și crește, iar firea coruptă a omului devine capabilă de tot mai multe schimbări – toate fiind semnificația lui Dumnezeu care devine viața omului. Dacă o cale este incapabilă să dezvăluie acele lucruri care formează esența omului, este incapabilă să modifice firea omului și, mai mult, este incapabilă să-l aducă în fața lui Dumnezeu sau să-i ofere o înțelegere reală a lui Dumnezeu, înjosindu-i chiar umanitatea și făcându-i simțurile să fie și mai anormale, atunci această cale nu trebuie să fie calea adevărată și poate fi lucrarea unui spirit rău sau calea veche. Pe scurt, nu poate fi lucrarea prezentă a Duhului Sfânt. Voi ați crezut în Dumnezeu în toți acești ani, însă nu aveți nici cea mai mică bănuială în ceea ce privește principiile pentru a face diferența dintre calea adevărată și cea falsă sau pentru a căuta calea adevărată. Majoritatea oamenilor nici măcar nu sunt interesați de aceste chestiuni; pur și simplu merg acolo unde merge majoritatea și repetă ceea ce spune majoritatea. Cum este aceasta o persoană care caută calea adevărată? Și cum pot găsi astfel de persoane calea adevărată? Dacă înțelegi aceste câteva principii cheie, atunci, indiferent ce se întâmplă, nu vei fi înșelat. În prezent, este esențial ca omul să poată face distincții; acesta ar trebui să fie lucrul deținut de umanitatea normală și ceea ce omul trebuie să dețină în experiența lui. Dacă, chiar și în prezent, omul încă nu distinge nimic în urmărirea lui, iar simțul lui uman încă nu s-a dezvoltat, atunci omul este prea naiv, iar căutarea lui este greșită și deviată. Nu există nici cea mai mică diferențiere în căutarea ta de azi și, chiar dacă este adevărat, după cum spui, că ai găsit calea adevărată, ai și obținut-o? Ai fost capabil să distingi ceva? Care este esența căii adevărate? În calea adevărată, nu ai câștigat calea adevărată, nu ai câștigat nimic din adevăr, cu alte cuvinte, nu ai obținut ceea ce Dumnezeu cere de la tine și, astfel, nu a existat nicio schimbare a corupției tale. Dacă vei continua să urmezi această cale, în cele din urmă, vei fi eliminat. După ce ai urmat-o până în prezent, ar trebui să fii sigur că această cale pe care ai pășit este calea corectă și să nu mai ai dubii. Mulți oameni sunt întotdeauna nesiguri și încetează să urmeze adevărul, din cauza unor probleme mici. Astfel de oameni sunt cei care nu au cunoștințe despre lucrarea lui Dumnezeu, sunt cei care Îl urmează pe Dumnezeu în confuzie. Oamenii care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu sunt incapabili să-I fie apropiați sau să-I stea mărturie. Îi sfătuiesc pe cei care caută doar binecuvântări și care urmăresc doar ceea ce este nedeslușit și abstract să urmărească adevărul cât mai curând posibil, astfel încât viața lor să poată avea semnificație. Nu vă mai păcăliți singuri!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare